Documentul descrie profilul psihologic al copilului preșcolar, evidențiind evoluția fizică, intelectuală și socială a acestuia între 3 și 6-7 ani. Această perioadă este esențială pentru dezvoltarea personalității, prin joacă și interacțiuni sociale, formându-se abilități de comunicare și comportamente prosociale. Se subliniază importanța cunoașterii individualității fiecărui copil pentru a maximiza procesul educațional și adaptarea la mediul grădiniței.

1. Profilul psihologic al copilului preşcolar
INSTITUTOR: GRUESCU ANDA JANINA
Dacă prima copilărie (până la 3 ani) este în grija familiei, etapa
următoare, a doua copilărie – preşcolaritatea cuprinsă între 3 şi 6-7 ani, se
află sub îndrumarea primei instituţii de educaţie –grădiniţa de copii.
Preşcolaritatea este o perioadă de continuare a maturizării şi
dezvoltării intensive a omului.
Pe parcursul celor 3-4 ani de grădiniţă, copilul continuă să se dezvolte
fizic, înregistrează mari progrese intelectuale, i se înfiripă personalitatea,
apar înclinaţii şi aptitudini precoce, se încadrează în normele de conduită
social-morală şi mai sunt de depăşit şi eventuale erori de educaţie în familie.
Învăţământul preşcolar completează educaţia primită în familie şi
asigură formarea şi dezvoltarea fizică, intelectuală, afectivă, socială şi
morală a copiilor, mai ales prin joc.
Pentru a realiza aceste obiective, trebuie să cunoaştem foarte bine
copilul. În acest sens, Pestalozzi, afirma : ,,Materialul cu care lucrează
educatorul este omul – copilul – pe care trebuie să-l cunoască de aproape şi
exact, întocmai cum cunoaşte grădinarul legumele din grădina sa”.( Rev.
Înv. preşc. Nr. 4/1991 )
Studierea individualităţii copiilor nu este doar o cerinţă teoretică, ea
decurge dintr-o realitate ştiinţifică şi anume din caracterul de originalitate,
de unicat al fiinţei umane. Nu există doi indivizi identici, chiar fraţi gemeni
fiind, această diversitate a particularităţilor individuale remarcându-se încă
de la vârstele mici.

2. Dezvoltarea fizică este evidentă în perioada preşcolară. Între 3 şi 6/7
ani are loc creşterea staturii, în medie de la 92 cm la 116 cm, şi cea
ponderală, de la 14kg la 22 kg. Are loc o schimbare şi dezvoltare a structurii
muşchilor, muşchii lungi progresează mai rapid decât cei scurţi, procesul de
osificare este mai intens la nivelul epifizelor oaselor lungi, a celor toracice şi
claviculare, dantura provizorie se deteriorează şi se întăresc mugurii danturii
definitive. Organismul devine mai elastic, iar mişcările mai suple şi sigure.
Creierul îşi măreşte volumul. La naştere el cântăreşte cca 370 g, către 3 ani
îşi triplează greutatea, iar la sfârşitul preşcolarităţii reprezintă aproximativ
4/5 din greutatea lui finală, cântărind cca 1200 g.(P.Golu, M. Zlate, E.
Verza,1993)
Influenţele educative ale grădiniţei tind să reducă decalajul dintre
nivelele de pregătire ale copiilor, să-i apropie ca grad de comportament şi de
experienţă cognitivă şi socială.
Vârsta preşcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învaţă că
există o lume interesantă dincolo de spaţiul casei şi doreşte să se implice în
cunoaşterea ei.
Legătura dintre copil şi adulţi capătă noi forme: activităţile efectuate
în comun cu aceştia sunt înlocuite treptat cu îndeplinirea de sine stătătoare a
indicaţiilor adultului. Astfel devine posibilă o învăţare relativ sistematică,
datorită creşterii capacităţii copilului de sesizare a diversităţii lumii şi vieţii.
Se pun bazele personalităţii copilului, prin creşterea gradului de emancipare
a capacităţilor de comunicare, de expresie şi de proiecţie. Tot în această
perioadă se dezvoltă procesele imaginative, tentativele copilului de a se
transpune în situaţii imaginare, dorinţa de a intervenii, de a crea, de a
schimba ambianţa.

3. Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în
dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi şi obişnuinţe:
comportamentele alimentare, de îmbrăcare şi de igienă.
Datorită participării copilului la activităţile comune, activităţile de
grup din grădiniţă, cresc performanţele comunicativităţii şi sociabilităţii.
Astfel, se formează mici ‚,societăţi infantile’’, în interiorul cărora, sub
supravegherea adultului, preşcolarul capătă treptat conştiinţa propriului eu şi
descoperă semnificaţia propriilor fapte. În grădiniţă se încheagă formele
activităţilor comune, apărând elementele de opinie colectivă, care pot fi
utilizate ca factor de grup în fructificarea disponibilităţilor prosociale ale
preşcolarilor.(F. Golu, 2004)
La 6 ani, în comportările lui, copilul anunţă atitudinea mentală care
va caracteriza mai târziu inteligenţa adultului, printr-o atitudine deschisă
spre noi domenii, care se exprimă pe plan relaţional. Sociabilitatea nouă a
copilului, cu egalităţi şi diferenţieri bazate numai pe merite personale,
constituie o premisă a intelectualizării lui în formare.
Jocul este activitatea fundamentală pe tot parcursul preşcolarităţii,
însă la 5-6 ani, în preşcolaritatea mare, jocul devine un instrument de
manifestare a iniţiativelor, a acţiunilor voite şi gândite.
La această vârstă, copilul este capabil să-şi reprezinte obiecte, situaţii,
evenimente,personaje, stabileşte legături multiple cu ceilalţi, îşi menţine
atenţia, poate susţine un efort durabil şi poate începe asimilarea deprinderilor
necesare şcolii.
Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade :
-subperioada preşcolară mică (3ani – 4ani);
-subperioada preşcolară mijlocie (4ani – 5ani);

4. -subperioada preşcolară mare (5ani – 6/7ani); (P.Golu, E.Verza,
M.Zlate, 1993);
Subperioada preşcolară mică se caracterizează printr-o creştere a
intereselor, a aspiraţiilor şi a aptitudinilor mărunte necesare satisfacerii
plăcerii de explorare a mediului.
Copilul la această vârstă, are dificultăţi de adaptare la mediul
grădiniţei deoarece este dependent de mamă, dar şi datorită faptului că nu
înţelege prea bine ce i se spune şi nu ştie să se exprime clar. Principala lui
formă de activitate este jocul.
Preşcolarul se joacă mai mult singur, jocul practicat fiind sărac, mai
degrabă o repetare stereotipă a unor acţiuni. Limbajul său păstrează un
pronunţat caracter situativ, comunicările din timpul jocului sunt reduse, nu
înţelege încă prea bine indicaţiile verbale care i se dau.
În plan afectiv este instabil, trece cu rapiditate de la o stare la alta, trăieşte
foarte intens emoţiile. Manifestă interes pentru adulţi, îi place să fie plimbat
de aceştia.
Subperioada preşcolară mijlocie este caracterizată de progrese atât pe
linia dezvoltării motricităţii cât şi pe cea a funcţiilor cognitive şi a însuşirilor
de personalitate.
Copilul se adaptează cu mai multă uşurinţă mediului grădiniţei. Jocul
devine mai bogat în conţinut, iar activităţile obligatorii mult mai solicitante.
Mişcările sunt mai precise şi mai rapide. Prin mişcare, prin
manipularea obiectelor are loc o dilatare a câmpului perceptiv, ceea ce duce
la dezvoltarea bazei intuitive a gândirii.
Copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul său şi este
capabil să facă aprecieri faţă de comportamentul altora.

5. Se remarcă în această perioadă şi ritmul accelerat al socializării
copilului. Jocurile sale au căpătat un caracter colectiv, de la însingurare,
rivalitate şi competiţie se trece la cooperare. ( P. Golu, M. Zlate, E. Verza,
1993).
Subperioada preşcolară mare este o perioadă de trecere între
perioada preşcolară şi mica şcolaritate.
Preşcolarul se adaptează uşor nu numai la mediul grădiniţei, ci şi în
contact cu orice tip de situaţie nouă. La această vârstă alături de joc, care
continuă să rămână activitate dominantă, îşi fac loc din ce în ce mai mult şi
activităţile de învăţare sistematică.
Se manifestă o conduită duplicitară în funcţie de cele două medii,
grădiniţă şi familie, în sensul că un copil poate fi destins, disponibil la
grădiniţă şi răsfăţat, nervos acasă sau invers, acest comportament fiind
determinant de existenţa în unul din aceste medii a unor persoane
defavorizate psihic pentru el sau a unor persoane cu care nu stabileşte relaţii
din cauza unor baraje psihice: teamă, antipatie, nesiguranţă.
Capacitatea de învăţare devine activă şi este dublată de interese de
cunoaştere, ceea ce favorizează pregătirea pentru şcoală, pentru exigenţele
învăţării şcolare.
Esenţa profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprimă
prin trezirea sentimentului de personalitate. (Ghe. Tomşa, 2005).
Organizarea diferitelor structuri psihocomportamentale, inserţia mai
bună în mediul social constituie premise importante pentru intrarea în
şcoală.
Drumul parcurs de copil traversând substadiile preşcolarităţii este lung
şi bogat. Din etapă în etapă, copilul iese din lumea lui confuză şi se
îndreaptă spre începutul evoluţiei personalităţii sale.