Teza doctorat sandu petru

ŞCOALA DOCTORALĂ
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “IULIU HAŢIEGANU”CLUJ-NAPOCA
CLUJ-NAPOCA 2019

3
Studiul unor aspecte ale sportului social la nivel comunitar pentru menținerea sănătății și îmbunătățirea
calității vieții adolescenților și tinerilor
TEZĂ DE DOCTORAT
Studiul unor aspecte ale sportului social
la nivel comunitar pentru menținerea
sănătății și îmbunătățirea calității vieții
adolescenților și tinerilor
Doctorand Petru Sandu
Conducător de doctorat Prof.dr. Floarea Mocean

5
Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoşi.
Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală,
ci victoria naţiunii; nu specula, ci jertfa”
Prof. Dr. Iuliu Hațieganu, 1932

7
LISTA DE PUBLICAŢII
Articole publicate in extenso ca rezultat al cercetării doctorale
1. Sandu P, Bondor C, Mocean F. Explorarea infrastructurii şi a programelor
comunitare accesate de studenţii medicinişti pentru practicarea activităţilor
fizice. Palestrica of the third millennium – Civilization and Sport 2015; Vol. 16,
no. 2, April-June, 138–143. CNCSIS B+ (studiu cuprins în capitolul 2 –
contrbuția personală)
2. Sandu P, Cherecheș RM, Baba CO, Revnic RN, Mocean F. Environmental
influences on physical activity – Romanian youths' perspectives. Children and
Youth Services Review 2018; Volume 95, Pages 71-79. ISI Factor de impact
1.383 (studiu cuprins în capitolul 4 – contribuția personală)

9
CUPRINS
INTRODUCERE 13
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII
1. Inactivitatea fizică: consecințe negative și magnitudine 18
1.1. Impactul negativ medical, social și economic al inactivității fizice 18
1.2. Magnitudinea inactivității fizice: România în context European 19
2. Nivelurile recomandate și beneficiile activității fizice în rândul
copiilor și tinerilor
22
2.1. Nivelurile recomandate de activitate fizică în rândul copiilor,
22
2.2. Beneficiile activității fizice în rândul adolescenților și tinerilor 23
3. Promovarea activității fizice pentru sănătate la nivel mondial,
european și național
24
3.1. Activitatea fizică și sportul pentru toți – drepturi fundamentale ale omului 24
3.2. Ghiduri, strategii și politici de promovare a activității fizice pentru
sănătate la nivel mondial și european – implicații la nivel național
25
4. Provocări și arii de progres în promovarea AFpS în rândul
30
4.1. Decalajul cercetare – politici & practici în promovarea AFpS la nivel
mondial
30
4.2. Arii de progres în promovarea AFpS în rândul adolescenților și tinerilor 31
CONTRIBUŢIA PERSONALĂ
1. Ipoteza de lucru/obiective 37
2. Studiul 1 - Explorarea nivelurilor, a infrastructurii și a
programelor comunitare accesate de studenții la medicină
pentru practicarea activităților fizice
38
2.1. Introducere 38
2.2. Ipoteza de lucru/obiective 39
2.3. Material şi metodă 39
2.4. Rezultate 40
2.5. Discuţii 48
2.6. Concluzii 49
3. Studiul 2 - Evaluarea atitudinilor, opiniilor, comportamentelor
și a cunoștințelor medicilor de familie cu privire la
52

10 Sandu Petru
recomandarea de activități fizice pentru adolescenți și tineri
3.1. Introducere 52
3.4. Rezultate 55
3.5. Discuţii 66
3.6. Concluzii 68
4. Studiul 3 - Influența factorilor de mediu asupra nivelurilor de
practicare a activităților fizice pentru sănătate la adolescenți și
tineri
70
4.1. Introducere 70
4.4. Rezultate 73
4.5. Discuţii 79
4.6. Concluzii (eventual) 80
5. Discuţii generale 83
6. Concluzii generale 89
7. Originalitatea şi contribuţiile inovative ale tezei 93
REFERINŢE 95
ANEXE 104

11
ABREVIERI UTILIZATE IN TEXT
OMS Organizația Mondială a Sănătății
DALYs
Disability Adjusted Life Years (Anii de viață ajustați pentru
dizabilitate și decese premature)
TVM Țări cu venituri mari
TVMM Țări cu venituri mici și mijlocii
YLL Years of life lost (Ani de viață pierduți)
AF Activitate fizică
AFpS
Activitate fizică pentru sănătate (En. HEPA - Health
Enhancing Physical Activity)
MVPA Actvități fizice de intensitate moderată-crescută (E.n
Moderate vigourous physical activity)
UE Uniunea Europeană
YRBSS Youth Risk Behavior Surveillance System
HBSC Health Behavior in School Aged Children
CNA Consiliul Național al Audiovizualului
ONU Organizația Națiunilor Unite
ODD Obiective de Dezvoltare Durabilă
FRSpT Federația Română Sportul pentru toți
MENCS Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice
MTS Ministerul Tineretului și Sportului
FSSU Federația Sportului Școlar și Universitar
PID
Politici informate de dovezi (En. Evidence Informed Policy
Making-EIPM)
IMC Indicele de masă corporală
EFS Educație fizică și sport
LTPA
Leisure time physical activities (activități fizice de timp
liber)

13
INTRODUCERE
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), inactivitatea fizică
reprezintă unul dintre principalii factori de risc pentru morbiditate și mortalitate la
nivel mondial, în principal prin intermediul creșterii poverii bolilor cardiovasculare, a
cancerelor și a diabetului zaharat de tip 2 în rândul populațiilor (1). Deși consecințele
negative majore sociale și economice ale inactivității fizice au fost demonstrate fără
echivoc în literatura de specialitate, aceasta rămâne în continuare ”cenușăreasa”
factorilor de risc pentru bolile cronice, politicile de sănătate și resursele consecutive
alocate diminuării acestui comportament fiind mult mai puține decât în cazul celorlalți
principali factori de risc pentru morbidiate și mortalitate prin boli cronice la nivel
mondial (respectiv fumatul, hipertensiunea arterială și hiperglicemia) și raportat la
importanța problemei (2).
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, practicarea activităților fizice (AF)
de către copii, adolescenți și tineri (în conformitate cu recomandările) contribuie
pozitiv la o dezvoltare sănătoasă a aparatului musculo-scheletal (oase, mușchi și
articulații) și a sistemului cardiovascular (inima și plămânii), la creșterea gradului de
dezvoltare neuromotorie (coordonare și control al mișcărilor), precum și la
menținerea unei greutăți corporale în limitele normale. De asemenea, AF prezintă și
beneficii psihologice în rândul tinerilor prin creșterea controlului simptomelor de
anxietate și depresie și sprijinirea procesului de dezvoltare socială prin oferirea de
oportunități de integrare și interacțiune socială, exprimare personală și creșterea
stimei de sine (3).
Cu toate acestea, în România, la vârsta de 15 ani, doar 11% dintre fete și 21%
dintre băieți ating recomandările OMS, respectiv efectuează 60 de minute de activitate
fizică moderată-intensă zilnic, în fiecare zi a săptămânii (4). Acest procent este similar
celui înregistrat la nivel mondial (aproximativ 20% dintre adolescenți sunt destul de
activi, conform criteriilor OMS) (5).
În domeniul promovării AF pentru sănătate (AFpS) în rândul adolescenților și
tinerilor, educația, sănătatea, sportul și administrațiile publice locale au un rol esențial,
alături de familie și colegi/prieteni. Mediul natural, mediul fizic - construit, mediul
comunitar, cel familal și cel școlar influențează percepțiile, atitudinile și
comportamentele adolescenților și tinerilor cu privire la practicare AFpS.
Având în vedere pauperitatea studiilor efectuate în țările în curs de dezvoltare
cu privire la influența factorilor din mediul comunitar asupra practicării AF la
adolescenți și tineri, această lucrare de cercetare a urmărit explorarea acestor factori și
a unor modalități de influențare pozitivă a publicului țintă în vederea adoptării unui
stil de viață activ.
Partea de contribuții personale a acestei teze prezintă rezultatele obținute în
urma explorării factorilor din mediul comunitar asupra atitudinilor și a participării
adolescenților și tinerilor în AFpS.
Studiul 1 a urmărit explorarea nivelurilor de practicare a AF în rândul
studenților la medicină din două centre universitare din România, respectiv Cluj-
Napoca și Iași și identificarea infrastructurii și a programelor comunitare accesate de

14 Sandu Petru
aceștia pentru practicarea AF. Rezultatele relevă faptul că activitatea fizică legată de
transport este principalul mijloc al studenților de a fi activi. Majoritatea studenților la
medicină din cele două centre (aproximativ 65%) accesează infrastructura gratuită de
practicare a AF de timp liber și doar 20% sau unul din 5 studenți la medicină din cele
două centre studiate accesează infrastructura universității iar mai mult de 80% nu au
participat la programe comunitare de practicare a AF. Aceste rezultate sunt pe de-o
parte îngrijorătoare și pe de altă parte revelatoare cu privire la opțiunile de politici
publice locale favorabile promovării AF în rândul studenților.
Studiul 2 a urmărit explorarea atitudinilor, opiniilor, comportamentelor și a
cunoștințelor medicilor de familie din România cu privire la recomandarea de activități
fizice pentru adolescenți și tineri. Mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră
că factorul care influenţează în cea mai mare măsură (fie pozitiv sau negativ) nivelurile
de activitate fizică în rândul adolescenților și tinerilor este propria dorință/voință a
acestora de a fi activi. Doar unul din 5 respondenți a raportat corect numărul
recomandat de minute de AF atât pentru copii cât și pentru adulți. Cu cȃt dispun de mai
puţine cunoştinţe (cu privire la nivelurile recomandate de AF în rândul tinerilor și
adulților), cu atȃt respondenții îşi apreciază nivelul de cunoştinţe (cu privire la
beneficiile AF asupra organismului) ca fiind mai ridicat. Aceste rezultate subliniază
necesitatea adoptării unor măsuri pentru creșterea gradului de informare a medicilor
de familie și pentru convingerea acestora de rolul pe care îl pot avea în promovarea AF.
Studiul 3 și-a propus explorarea opiniilor și a percepțiilor adolescenților asupra
influenței relative a factorilor personali (intrinseci), de mediu și comunitari
(extrinseci) asupra atitudinilor și comportamentelor legate de diferite tipuri de
activitate fizică (de transport, timp liber sau în mediul școlar). Disponibilitatea,
calitatea, proximitatea infrastructurii și diversitatea și vizibilitatea programelor
comunitare de promovare AF, alături de factori sociali (familie și prieteni) îi
influențează pe adolescenți în deciziile pe care le iau legate de AF de transport, timp
liber și în mediul școlar. Alocarea mai multor resurse, dezvoltarea de politici
intersectioriale (transport urban, educație, sănătate, sport) de promovare a sănătății
(și AF îndeosebi) și promovarea programelor comunitare de practicare a AF direct, în
mediul școlar, pot contribui la creșterea nivelurilor de practicare AF în rândul
adolescenților.
Această lucrare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul doamnei Prof. Univ. Dr.
Floarea Mocean, Disciplina de Sănătate Publică și Management, coordonator științific al
tezei, căreia îi mulțumesc pentru îndrumarea continuă, sfaturile oferite și eforturile
depuse pe parcursul studiilor doctorale. Le mulțumesc, de asemenea, membrilor
comisiei de îndrumare – doamnei Prof. Univ. Dr. Adriana Mureșan, doamnei Prof. Univ.
Dr. Monica Popa și domnului Prof. Univ. Dr. Dan Dumitrașcu.
Pe parcursul studiilor doctorale am fost beneficiar al unei burse doctorale în
cadrul proiectului cu 159/1.5/S/138776 cu titlul „Model colaborativ instituțional
pentru translatarea cercetării științifice biomedicale în practica clinică – TRANSCENT”.

15
STADIUL
ACTUAL
AL
CUNOAŞTERII

17
1. Inactivitatea fizică: consecințe negative și
magnitudine
1.1. Impactul negativ medical, social și economic al
inactivității fizice
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), inactivitatea fizică reprezintă
unul dintre principalii factori de risc pentru morbiditate și mortalitate la nivel mondial,
în principal prin intermediul creșterii poverii bolilor cardiovasculare, a cancerelor și a
diabetului zaharat de tip 2 în rândul populațiilor (1). Într-un studiu publicat în anul
2012 în primul număr special al revistei The Lancet adresat activității fizice, Lee și
colegii estimau că inactivitatea fizică cauzează anual aproximativ 6% din bolile
coronariene, 7% din diabetul zaharat de tip 2 și 10% din cancerele de sân și de colon.
De asemenea, în urma analizei făcute în cadrul aceluiași studiu, autorii menționau că
inactiviatea fizică a fost cauza a peste 9% din decesele survenite în anul 2008,
reprezentând mai mult de 5.3 milioane de persoane din totalul de 57 de milioane de
decese înregistrate acel an (6).
Această povară a bolilor cronice asociată inactivității fizice are, pe lângă
costurile sociale negative și costuri economice majore, consecutive îngrijirilor de
sănătate, scăderii productivității muncii și creșterii anilor de viață ajustați la dizabiliate
(disability adjusted life years – DALYs). Un studiu publicat în anul 2016 în cel de al
doilea număr special al revistei The Lancet adresat activității fizice, estima costurile
medicale pentru bolile asociate inacitivității fizice la 53.8 miliarde de dolari la nivel
mondial pentru anul 2013 (80,8% dintre acestea fiind plătite de țările dezvoltate
economic). La aceste costuri se adăugau 13.7 miliarde de dolari prin scăderea
productivității muncii (60,4% provenite din țările cu venituri mari - TVM), precum și
13.4 milioane de DALYs (7) (75% provenind din țările cu venituri mici și mijlocii -
TVMM). Un DALY reprezintă un an de viață sănătoasă pierdut de către o persoană.
Pentru o anumită problemă de sănătate, DALYs se calculează ca suma dintre anii de
viață pierduți în urma decesului prematur (raportat la speranța de viață la vârsta la
care a survenit decesul) – years of life lost (YLL) și anii de viață trăiți cu dizabilitate de
către persona care suferă de o afecțiune care îi reduce capacitatea funcțională – years
of lost due to disability (YLD) (8). Costurile mai mari (procentual și în termeni
absoluți) cu serviciile de sănătate și consecutive scăderii productivității muncii
observate în TVM față de TVMM, coroborate cu numărul mai mare de DALYs proveniți
din TVMM (în comparație cu TVM) ne oferă o imagine de ansamblu asupra poverii
negative majore economice respectiv sociale pe care inactivitatea fizică o are asupra
tuturor societăților, indiferent de gradul de dezvoltare economică.
În rândul copiilor, adolescenților și tinerilor, inactivitatea fizică este asociată cu
un risc mai crescut de suprapondere și obezitate (9), performanțe școlare mai scăzute
(10) și un risc mai ridicat de adoptare a altor comportamente la risc pentru sănătate,
precum: fumatul (11), consumul de alcool (12) sau droguri (13) sau comportamentul
violent (14) (comparativ cu o populație activă). De asemenea, nivelurile de activitate

18 Sandu Petru
fizică (AF) din adolescență sunt un predictor al acestui comportament la vârsta de
adult (15), altfel spus un adolescent activ este mai probabil să evolueze într-un adult
activ, în timp ce unul sedentar va fi mai probabil un adult sedentar. Nu în ultimul rând,
la tranziția de la copilărie la adolescență, este descrisă o scădere marcată a nivelurilor
de activitate fizică, fapt care, alături de cele prezentate anterior, subliniază importanța
promovării unui stil de viață activ în rândul copiilor și a adolescenților (16).
Deși consecințele negative majore sociale și economice ale inactivității fizice au
fost demonstrate fără echivoc în literatura de specialitate, aceasta rămâne în
continuare ”cenușăreasa” factorilor de risc pentru bolile cronice, politicile de sănătate
și resursele consecutive alocate diminuării acestui comportament fiind mult mai
puține decât în cazul celorlalți principali factori de risc pentru morbidiate și
mortalitate prin boli cronice la nivel mondial (respectiv fumatul, hipertensiunea
arterială și hiperglicemia) și raportat la importanța problemei. Conform lui Bull și
Bauman (2), acest statut al inactivității fizice se datorează, în principal, următorilor 8
factori: 1. necunoașterea și/sau neacceptarea dovezilor existente în ceea ce privește
impactul negativ al inactivității fizice; 2. lipsa unui consens cu privire la nivelurile
recomandate de activitate fizică pentru prevenirea bolilor cronice; 3. (spre deosebire
de fumat, exces de alcool sau alte comportamente la risc pentru sănătate) inactivitatea
fizică nu este identificată sau conceptualizată ca un factor de risc în sine, deoarece este
un comportament care face parte din viața de zi cu zi; 4. inactivitatea fizică nu poate fi
măsurată atât de precis astfel încât să se poată obține o estimare validă a riscului
pentru sănătate; 5. inactivitatea fizică nu este considerată o problemă de sănătate
publică în țările în curs de dezvoltare; 6. nivelurile de practicare a activităților fizice în
rândul întregii populații nu pot fi schimbate; 7. lipsa asumării responsabilității unui
singur sector sau minister în ceea ce privește abordarea problemei inactivității fizice,
care conduce la necesitatea identificării unor soluții integrate și a unor parteneriate în
afara domeniului sănătății; 8. insuficienta promovare la nivel politic și comunicare
pentru susținerea importanței includerii activității fizice în ansamblul de politici
publice de promovare a sănătății. Toate aceste aspecte conduc la o atenție în general
mai scăzută acordată de guvernele naționale abordării inactivității fizice la nivel
populațional, în comparație cu alte comportamente la risc pentru sănătate precum
fumatul, consumul de alcool sau droguri, alimentația nesănătoasă sau comportamentul
violent.
1.2. Magnitudinea inactivității fizice: România în context
European
Cunoașterea nivelurilor de practicare și a determinanților atitudinilor și a
comportamentelor populației legate de activitatea fizică prezintă o importanță
deosebită prin prisma posibilității de utilizare a acestor informații în cadrul planificării
politicilor de sănătate publică naționale și locale.
Conform unui studiu publicat de Hallal și colegii în anul 2012 (17), în primul
număr al revistei The Lancet adresat activității fizice, la nivel mondial, 80.3% dintre
adolescenți cu vârste între 13 și 15 ani nu practicau activități fizice la nivelurile
recomandate de OMS (minim 60 de minute de MVPA/zi).
La nivel European, singurul instrument utilizat pentru evaluarea nivelurilor de
practicare, a atitudinilor și comportamentelor legate de activitatea fizică în rândul

19
adulților (în cadrul acestui studiu, adulții sunt considerați persoane cu vârsta ≥ 15 ani)
este Eurobarometrul pentru sport și activitate fizică. Conform rezultatelor
Eurobarometrului 472, publicat în martie 2018 (18), în cadrul căruia au fost
chestionate față în față 28,031 persoane adulte din cele 28 de State Membre ale Uniunii
Europene (UE), aproape jumătate dintre Europeni (46%) nu au făcut exerciții sau nu
au practicat niciodată un sport, procentul fiind în creștere în comparație cu anul 2013
(42%). La acest capitol, România se situează pe locul 4 în ordine descrescătoare, cu un
procent de 63% dintre respondenți care au declarat că nu fac niciodată exerciții sau nu
practică un sport (în creștere cu 3% față de anul 2013) (19). De asemenea, există o
disparitate la nivel European în ceea ce privește nivelurile de practicare a activităților
fizice regulate în rândul bărbaților (44%) și a femeilor (36%), în special la grupa de
vârstă 15-24 de ani. În România, procentul bărbaților de 15-24 de ani care au declarat
că nu fac niciodată exerciții sau nu practică un sport era de 35%, al femeilor din aceeași
categorie de vârstă fiind aproape dublu, de 60% (19). La nivel European, procentul
persoanelor care fac exerciții sau practică un sport scade odată cu înaintarea în vârstă,
de la 62% la grupa de vârstă 15-24 de ani, la 46% la 25-39 de ani și 30% peste 55 de
ani. Nu în ultimul rând, persoanele cu nivel scăzut de educație și cele care întâmpină
dificultăți financiare sunt mai puțin active comparativ cu restul populației (18).
În ceea ce privește locurile unde persoanele practică activități fizice, România se
situează pe locul 2 (după Slovacia) la nivelul UE în ceea ce privește procentul
persoanelor care sunt active acasă (60%), aproape dublu față de media Europeană
(32%), în țara noastră înregistrându-se de asemenea și cele mai scăzute procente,
dintre toate țările UE, în ceea ce privește practicarea activităților fizice în parcuri sau
spații deschise (17%), într-un club sportiv (4%) sau într-un centru sportiv (3%) (18).
Aceste date pot fi interpretate în contextul numărului insuficient de spații verzi, în
special în marile centre urbane din România, precum și a resurselor limitate pe care
cetățenii din România pot sau doresc să le aloce pentru practicarea activităților fizice.
Nu în ultimul rând, această tendință accentuată a românilor de practicare a activităților
fizice acasă ar putea fi influențată și de percepția acestora cu privire la oportunitățile
de practicare a activităților fizice în zona în care locuiesc (doar 12% dintre
respondenții din România fiind total de acord că au destul oportunități în comparație
cu 31%, media țărilor UE), precum și de percepția privitoare la oportunitățile oferite
de cluburile sportive locale (doar 12% dintre respondenții din România fiind total de
acord că acestea oferă destul oportunități, comparativ cu 29%, media țărilor UE) (19).
Aceste informații sunt foarte relevante în propunerea de politici de promovare a
activităților fizice în rândul populației, care trebuie să țină cont de cultura, preferințele
și nevoile acesteia, pentru a avea impactul dorit. În cazul României, se poate avansa
ipoteza importanței amenajării de noi spații verzi sau parcuri, creșterii numărului de
cluburi și centre sportive în cartiere și facilitării accesului populației la aceste
oportunități (de exemplu prin subvenționarea unei părți din taxa de acces), pentru a
avea un impact pozitiv asupra nivelurilor de practicare a activităților fizice în rândul
populației.
În ceea ce privește evaluarea activității fizice la adolescenții din România, există
două studii care se desfășoară periodic, unul efectuat la nivel European, în care
România raportează datele la nivel național, respectiv studiul Health Behavior in
School Aged Children - HBSC și unul efectuat la nivel național, realizat de către
Institutul Național de Sănătate Publică, în rândul populației de elevi din România,

20 Sandu Petru
respectiv Youth Risk Behavior Surveillance System – YRBSS, efectuat pe baza unei
metodologii și a unui instrument dezvoltate de CDC, Atlanta (20). În continuare, voi
prezenta o sinteză a rezultatelor prezentate în cele mai recente rapoarte dezvoltate pe
baza celor două studii.
Conform raportului internațional HBSC 2013-2014 (4), în România, 23% dintre
fetele și 39% dintre băieții de 11 ani au raportat cel puțin 60 de minute de activități
fizice de intesitate medie-crescută în fiecare zi a săptămânii (moderate to vigorous
physical activity – MVPA: acele activități care presupun un efort fizic ce conduce la o
creștere perceptibilă a frecvenței cardiace și la o respirație accelerată) (21), valori
peste media țărilor incluse în studiu (respectiv 21% la fete și 30% la băieți). În
România, la vârsta de 13 ani, aceste procente scad la 16% la fete și 28% la băieți
(menținându-se totuși deasupra mediei țărilor participante în studiu, de 15% la fete și
25% la băieți), pentru ca la 15 ani aceste procente să fie cele mai mici (considerând
grupa de vârstă studiată, 11-15 ani), de doar 11% la fete și 21% la băieți, procente
identice cu media țărilor participante în studiu. Din aceste date se pot extrage
următoarele teme de discuție: 1. procentul îngrijorător al copiilor și adolescenților (din
România și de la nivel European) care nu ating nivelurile activitate fizică recomandate
de OMS (respectiv minim 60 de minute de MVPA în fiecare zi a săptămânii) (22), de
aproximativ 75% la 11 ani, 80% la 13 ani și 85% la 15 ani; 2. procentul mai mic al
fetelor care ating nivelurile recomandate, în comparație cu băieții; 3. scăderea
nivelurilor de practicare a activităților fizice odată cu înaintarea în vârstă. Aceste
ultime două aspecte au fost identificate și în rezultatele prezentate în Eurobarometrul
pentru sport și activitate fizică, adresat persoanelor adulte.
Rezultatele studiului YRBSS 2016 (23) relevă un procent de doar 23,2% dintre
elevii chestionați (elevi de liceu, clasele 9-12, vârsta cuprinsă între 15-19 ani) care au
raportat practicarea a minim 60 de minute de MVPA în 4-7 zile din săptămâna
anterioară aplicării chestionarului, procentul fiind mai mare la clasa a IX a față de clasa
a XII a. De asemenea, se observă un decalaj între nivelurile de practicare a MVPA în 2-3
zile din săptămâna anterioară aplicării chestionarului în rândul băieților (26,56%) față
de fete (19,87%). Nu în ultimul rând, este prezentat un trend descendent al MVPA la
acest nivel de practicare (de 2-3 ori/săptămână) față de anul 2010 (când procentele
erau de 32,13% la băieți și 28,62% la fete). Rezultatele studiului YRBSS 2016 sunt în
concordanță cu rezultatele Eurobarometrului 472 și ale raportului HBSC 2013-2014 și
confirmă ipotezele discutate anterior, cu privire la: 1. procentul ridicat de adolescenți
care nu ating nivelurile recomandate de activitiate fizică, diferențele dintre genuri și
scăderea nivelurilor de practicare a activităților fizice odată cu înaintarea în vârstă.

21
2. Nivelurile recomandate și beneficiile activității
fizice în rândul copiilor și tinerilor
2.1. Nivelurile recomandate de activitate fizică în rândul
copiilor, adolescenților și tinerilor
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, copii și tinerii cu vârste cuprinse
între 5 și 17 ani ar trebui să acumuleze cel puțin 60 de minute de activități fizice de
intesitate medie-crescută (MVPA) în fiecare zi a săptămânii. Efectuarea activităților
fizice (AF) pentru o durată mai mare decât cele 60 de minute zilnice poate aduce
beneficii suplimentare. De asemenea, OMS recomandă ca majoritatea activităților fizice
zilnice ale copiilor și tinerilor să fie aerobe, iar activitățile cu intesitate ridicată să
includă și exerciții de tonfiere musculară și fortificare osoasă, de cel puțin 3 ori pe
săptămână. Acestea din urmă pot fi executate sub forma unor jocuri de mișcare, a
alergatului sau a săriturilor (22). Aceste recomandări ale OMS au fost acceptate și
preluate și de către Centrul pentru Prevenirea și Control Bolilor (Center for Disease
Control and Prevention) (24), Statele Unite ale Americii, Comisia Europeană (25) și de
către majoritatea guvernelor naționale care au dezvoltat și adoptat recomandări
proprii. Trebuie menționat faptul că aceste niveluri de practicare a AF sunt
recomandate pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 5 și 17 sănătoși, care nu
suferă de afecțiuni care să implice contraindicații specifice pentru anumite tipuri de
AF. Cu toate acestea, oricând este posibil (afecțiunea o permite), copii și tinerii cu
dizabilități ar trebui să fie sprijiniți de către specialiști din domeniul medical pentru a
atinge nivelurile recomandate de AF prin activități adaptate la dizabiliatea pe care o
prezintă (3).
În România nu există un ghid național în ceea ce privește nivelurile
recomandate de AF în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor sau chiar în rândul
adulților. Singurele recomandări vizibile în spațiul public sunt cele aferente
programului desfășurat în parteneriat de către Consiliului Național al Audiovizualului
(CNA) și International Advertising Association, ”Pentru un stil de viață sănătos”, în
cadrul căruia, conform Codului de reglementare a conținutului audiovizual (26),
radiodifuzorii trebuie să difuzeze zilnic unul dintre cele 8 mesaje de avertizare legate
de adoptarea unui stil de viață sănătos. Unul dintre acestea se referă la beneficiile
pentru sănătate a practicării a minim 30 de minute de mișcare în fiecare zi. Deși
oportun pentru populația adultă, fiind întrucâtva în acord cu recomandările OMS (care
stipulează minim 150 de minute de MVPA sau minim 75 de minute de activitate fizică
de intenstitate ridicată pe săptămână (27) și nu 210 min/săptămână, conform
recomandărilor din programul CNA), acest mesaj nu adresează nevoile de AF ale
copiilor, adolescenților și tinerilor, putând, într-o anumită măsură, să afecteze negativ
preluarea și utilizarea recomandărilor OMS în ceea ce privește nivelurile de practicare
a AF la copii, adolescenții și tinerii din România. În fine, recomandările OMS în ceea ce
privește nivelurile recomandate de practicare a AF în rândul copiilor, adolescenților și
tinerilor pot fi regăsite în Strategia Națională pentru Sport 2016-2032, publicată în

22 Sandu Petru
anul 2016, dar neadoptată până la momentul redactării prezentei teze de doctorat
(28).
În lipsa adoptării formale (la nivel strategic sau legislativ) a unor recomandări la
nivel național în ceea ce privește nivelurile de practicare a AF în rândul copiilor,
adolescenților și tinerilor, politicilor și programelor de promovare a acestui
comportament în rândul populației le lipsește atât argumentul de referință, sub
auspiciile căruia și-ar putea desfășura activitatea, cât mai ales indicatorul de referință,
pe baza căruia ar putea evalua progresul atins în urma activităților desfășurate. Din
acest raționament rezidă importanța adoptării la nivel formal în România a unor
recomandări clare și specfice în ceea ce privește nivelurile de practicare a AF în rândul
diferitelor categorii populaționale.
2.2. Beneficiile activității fizice în rândul adolescenților și
tinerilor
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, practicarea AF de către copii,
adolescenți și tineri (în conformitate cu recomandările) contribuie pozitiv la o
dezvoltare sănătoasă a aparatului musculo-scheletal (oase, mușchi și articulații) și a
sistemului cardiovascular (inima și plămânii), la creșterea gradului de dezvoltare
neuromotorie (coordonare și control al mișcărilor), precum și la menținerea unei
greutăți corporale în limitele normale. De asemenea, AF prezintă și beneficii
psihologice în rândul tinerilor prin creșterea controlului simptomelor de anxietate și
depresie și sprijinirea procesului de dezvoltare socială prin oferirea de oportunități de
integrare și interacțiune socială, exprimare personală și creșterea stimei de sine (3).
Aceste informații sunt sprijinite și completate de dovezi de dată recentă
sintetizate în cadrul raportului științific publicat în anul 2018 de către Comitetul
Consultativ pentru Ghidul privind Activitatea Fizică (Physical Activity Guidelines
Advisory Committee) (29). Conform acestui raport, există dovezi puternice (provenite
în urma sintetizării rezultatelor prezentate în revizii sistematice ale literaturii și meta
analize – dovezi de nivel I) (30) cu privire la beneficiile MVPA asupra capacității
cardiovascuare și a exercițiilor de rezistență asupra tonusului muscular la copii și
adolescenți. De asemenea, niveluri crescute de AF sunt asociate cu creșteri mai mici în
greutate și adipozitate mai redusă în rândul acestora, cu o densitate osoasă mai
crescută (comparativ cu copiii și adolescenții inactivi), cu o structură a osului mai bună
și oase mai puternice.
Pe lângă aceste beneficii directe asupra dezvoltării și a sănătății fizice, AF au și
un rol pozitiv în dezvoltarea neuro-cognitivă (31) și performanța școlară (32) în
rândul copiilor și tinerilor. De asemenea, practicarea regulată a activităților fizice la
vârsta copilăriei și a adolescenței prezintă beneficii indirecte sau mai exact pe termen
lung, prin posibilitatea acumulării unor abilități și deprinderi motrice și a unor
obiceiuri necesare adoptării unui stil de viață activ în perioada de adult tânăr (33); un
rol important în acest proces îl are și educația fizică, despre a cărei beneficii voi
elabora însă într-un subcapitol separat.

23
3. Promovarea activității fizice pentru sănătate la
nivel mondial, european și național
3.1. Activitatea fizică și sportul pentru toți – drepturi
fundamentale ale omului
Sportul pentru toți, definit pentru prima dată în anul 1966 de către Consiliul
Europei (34) drept acel concept care încorporează, pe lângă sportul organizat și
diferite tipuri de activități fizice, de la jocuri spontane la exerciții fizice simple
practicate regulat, a fost elaborat în Carta Europeană a Sportului pentru Toți, adoptată
în anul 1976. În cadrul acesteia, la articolele I și II se preciza faptul că fiecare individ
are dreptul de a participa la activități sportive, acestea fiind un factor important pentru
dezvoltarea umană și trebuind să fie sprijinite în mod corespunzător din fonduri
publice (35). Pornind de la principiile Cartei din 1976, Carta Europeană a Sportului,
adoptată în anul 1992 și revizuită în 2001 (36), își propune să constituie un cadru
legislativ pentru dezvoltarea politicilor de promovare a sportului în Statele Membre,
ale căror guverne s-au angajat să faciliteze accesul tuturor persoanelor la practicarea
activităților fizice, dar copiilor și tinerilor în special.
Ideea conform căreia educația fizică și sportul nu sunt doar comportamente
sanogene care trebuie încurajate și sprijinite de autoritățile publice, ci unul dintre
drepturile fundamentale ale omului, a fost pentru prima dată prezentată în Carta
Internațională pentru Educație Fizică, Activitate Fizică și Sport, adoptată în cadrul celei
de a douăzecea sesiuni a Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru
Educație, Știință și Cultură (UNESCO), care avut loc la Paris, în 21 noiembrie 1978 (37).
Acest document include 11 articole care cuprind o serie de afirmații cu privire la
importanța asigurării, la nivel de stat, a unui cadru propice pentru practicarea de către
toate persoanele a educației fizice, activităților fizice sau a sportului de calitate, pentru
atingerea potențialului maxim la nivel individual și social.
Pornind de la principiile Cartei originale, ediția revizuită a Cartei Internaționale
pentru Educație Fizică, Activitate Fizică și Sport, adoptată în anul 2015 (38), a introdus
principii noi precum egalitatea de gen, non-discriminarea și incluziunea socială în și
prin sport. În ediția revizuită a Cartei sunt de asemenea subliniate beneficiile
activității fizice, importanța sustenabilității în sport, a includerii persoanelor cu
dizabilități și a protejării copiilor împotriva posibilelor pericole precum: metode
neconforme de antrenament și competiție, supraantrenamentul sau presiunea
psihologică sau de orice altă natură.
Dreptul egal și oportunități de practicare a sportului și a activităților fizice în
rândul copiilor și tinerilor (dar și adulților) au fost pe parcursul timpului incluse și în
alte tratate sau convenții, norme, principii sau proceduri internaționale, dar nu într-o
manieră directă, ci prin referirea la obligațiile statului de asigurare a dreptului la
sănătate a populației, a dreptului la odihnă și la activități de agrement (39).

24 Sandu Petru
3.2. Ghiduri, strategii și politici de promovare a activității
fizice pentru sănătate la nivel mondial și european – implicații
la nivel național
Având în vedere epidemia de obezitate care s-a răspândit la nivel mondial (în
special în țările industrializate) în ultimii 30 de ani și îndeosebi prevanța în creștere a
obezității în rândul copiilor (40), promovarea activităților fizice pentru sănătate
(AFpS) în rândul populației a devenit o prioritate la nivelul organizațiilor
internaționale de promovare a sănătății și a guvernelor deopotrivă. În acest sens, în
ultimii 20-30 de ani, au fost dezvoltate și revizuite la nivel internațional și european o
serie de inițiative, ghiduri, recomandări și strategii, menite să stimuleze și să ghideze
guvernele naționale în adoptarea unor măsuri adecvate pentru creșterea nivelurilor de
practicare a activităților fizice în rândul populației, cunoscut fiind faptul că activitatea
fizică reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de protecție pentru
contracararea supraponderii și a obezității și a bolilor cronice asociate. În cele ce
urmează voi prezenta pe scurt cele mai importante inițiative în acest sens la nivel
mondial și european și implicațiile lor în ceea ce privește promovarea activității fizice
în rândul copiilor și a tinerilor din România. Activitatea fizică pentru sănătate a fost
definită drept orice formă de activitate fizică care aduce beneficii din punct de vedere
al sănătății și al capacității funcționale, fără a provoca daune sau a prezenta riscuri
nejustificate (41).
Planul Global de Acțiune pentru Activitate Fizică (Global Action Plan for
Physical Activity) 2018-2030, ”Mai mulți oameni activi pentru o lume mai sănătoasă”
(42), lansat de către OMS pe 4 Iunie 2018 la Lisabona, Portugalia, are ca principală
țintă scăderea inactivității fizice în rândul adulților și adolescenților cu 15% până în
anul 2030. Pentru atingerea acestei ținte, sunt propuse 4 obiective, respectiv: 1.
Crearea unor societăți active; 2. Crearea unor medii de viață propice practicării
activităților fizice; 3. Dezvoltarea unor persoane active; 4. Crearea unor sisteme care să
sprijine activitatea fizică în rândul populației. Pentru punerea în aplicare a celor 4
obiective sunt recomandate 20 de tipuri de politici publice bazate pe dovezi și sunt
descrise rolurile pe care Secretariatul General al OMS, guvernele naționale și alte
persoane interesate ar trebui să și le asume pentru o bună implementare a Planului de
Acțiune. Conceptul principal care este prezentat în acest document este acela al nevoii
unei abordări sistemice asupra promovării activității fizice. Având în vedere
determinanții complecși ai acestui comportament, de la nivel social, comunitar
și de mediu, se subliniază faptul că nu există o singură soluție pentru a reuși
modificarea comportamentală dorită la nivelul întregii populații, ci o serie de
măsuri corelate, prin intermediul cărora se poate obține o schimbare a mediului
de viață, care să îi faciliteze individului o schimbare comportamentală (mai)
facilă și sustenabilă. Nu în ultimul rând, în cadrul acestui Plan de Acțiune este
subliniată importanța implicării administrațiilor publice și a altor actori locali în
promovarea activității fizice, având în vedere importanța experiențelor loco-regionale
în dezvoltarea ulterioară a unor inițiative la nivel național. Progresul în atingerea țintei
menționate anterior va fi evaluat cu ajutorul a doi indicatori, respectiv: nivelurile de
inactivitate fizică în rândul adulților cu vârsta de 18 ani și peste și nivelurile de
inactivitate fizică în rândul adolescenților cu vârsa cuprinsă între 11-17 ani. Prin
această decizie se subliniază importanța acordată monitorizării inactivității fizice în

25
rândul adolescenților și a măsurilor dedicate care trebuie luate pentru a contracara
acest fenomen.
În anul 2015, în cadrul Summit-ului Organizației Națiunilor Unite (ONU) a fost
adoptată Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acțiune globală care
cuprinde 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) adresate în egală măsură TVM și
TVMM (43). Conform Biroului ONU Sport pentru dezvoltare și pace, sportul (la nivel
amator și profesionist deopotrivă) poate contribui (în mod direct sau indirect și intr-o
mai mică sau mai mare măsură) la atingerea fiecăruia din cele 17 ODD. Conform unui
raport al ONU, sportul poate contribui direct și semnificativ în atingerea ODD 3-
sănătate și bunăstare, 4 – educație de caliate, 5 – egalitate de gen, 8 – muncă decentă și
creștere economică, 11 – orașe și comunități durabile, 16 – pace, justiție și insituții
eficiente și 17 – parteneriate pentru realizarea obiectivelor, putând avea o contribuție
indirectă și/sau mai limitată și în atingerea celorlalte ODD (44). De asemenea, în anul
2018, ONU a lansat un Ghid de Acțiune pentru utilizarea sportului în atingerea ODD
(45). În cadrul acestui document sunt prezentate o serie de exemple pe care statele
membre ONU le pot utiliza pentru atingerea la nivel național a ODD cu ajutorul
sportului. Unul dintre exemplele prezentate este Cupa Mondială a ODD pentru Tineri,
un proiect pilot care a avut ca scop creșterea nivelul de informare și a conștientizării
elevilor cu privire la importanța sportului pentru atingerea ODD. În cadrul proiectului,
80 de băieți și fete provenind de la 8 școli din statul New York au participat la activități
de informare și la un turneu de fotbal, îmbinând în acest mod activitatea fizică și
competiția cu procesele de învățare și comunicare/colaborare în ceea ce privește rolul
sportului în atingerea ODD. Nu în ultimul rând, la nivelul statelor membre a ONU,
începând cu anul 2014, ziua de 6 aprilie a fiecărui an a fost declarată Ziua
Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace, o zi în cadrul căreia se urmărește
creșterea nivelului de conștientizare la nivel populațional și decizional cu privire la
potențialul sportului în atingerea ODD.
Biroul Regional European al OMS a publicat în anul 2016 Strategia Europeană
2016-2025 pentru promovarea activității fizice la nivelul Regiunii Europene a OMS
(46). Având ca reper Planul Global de Acțiune pentru Prevenirea Bolilor Cronice 2013-
2020 (care țintea o scădere de 10% a nivelurilor de inactivitate fizică în rândul
populației generale în perioada propusă) (47), în cadrul acestui document sunt
prezentate 5 arii prioritare pentru promovarea activității fizice. Dintre acestea, Aria
Prioritară 2: sprijinirea dezvoltării copiilor și adolescenților, conține trei obiective,
respectiv: 1. Promovarea activității fizice în timpul sarcinii și a copilăriei timpurii; 2.
Promovarea activității fizice în învățământul pre-școlar și școlar; 3. Promovarea
activităților fizice recreaționale în rândul copiilor și adolescenților. Pentru atingerea
fiecăruia dintre aceste obiective sunt prezentate o serie de măsuri, pe care guvernele
Statelor Membre le pot adopta în colaboare cu alți actori sociali. În ceea ce privește
structurile de la nivelul Regiunii Europene a OMS cu rol în promovarea AFpS, trebuie
menționată rețeaua HEPA Europe – Rețeaua Europeană de promovare a AFpS (48).
Înființată în anul 2005, HEPA Europe este o rețea profesională a cărei principal
obiectiv este o sănătate mai bună și bunăstarea populației din zona europeană a OMS,
prin practicarea AFpS în rândul întregii populații. Având afiliate peste 180 de insituții
din 28 de țări din Regiunea Europeană a OMS, HEPA Europe desfășoară, prin
intermediul a 10 grupuri de lucru, o varietate de activități (cursuri, conferințe, proiecte
de cercetare) și livrează documente de interes în domeniul cercetării și a politicilor de

26 Sandu Petru
promovare a AFpS (articole și rapoarte științifice, policy brief-uri) . Unul dintre aceste
grupuri de lucru (denumit Exchange of Experiences in physical activity and sports
promotion in children and adolescents) are ca obiectiv promovarea AFpS în rândul
copiilor și adolescenților.
La nivelul Uniunii Europene (UE), două dintre cele mai cunoscute referințe
în ceea ce privește promovarea activității fizice sunt reprezentate de Cartea Albă
privind Sportul, 2007 (49) și Ghidul UE de promvoare a activității fizice, 2008 (25).
Cartea Albă privind Sportul reprezintă una dintre primele și principalele contribuții ale
Comisiei Europene în ceea ce privește rolul sportului în viața de zi cu zi a cetățenilor
UE. Cartea Albă cuprinde 3 teme, respectiv: rolul social al sportului (sportul ca
fenomen social), dimensiunea economică a sportului (contribuția sportului la creșterea
economică și crearea de locuri de muncă) și organizarea sportului (rolul organizațiilor
publice și private în guvernarea sportului). Ghidul UE de promovare a activității fizice
include o prezentare a beneficiilor activităților fizice, a importanței abordării
intersectoriale în promovarea acestora (în special a sectoarelor sport, sănătate și
educație dar și a transportului și planificării urbane, a mediului de lucru și a serviciilor
pentru seniori), și a indicatorilor de monitorizare și evaluare a progresului în atingerea
obiectivelor propuse. De asemenea, sunt oferite o serie de recomandări pentru
creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la importanța promovării
AF. În ceea ce privește AF la copii și tineri, acest ghid pune accentul pe importanța
disponbilității unor ore de educație fizică de calitate pentru stimularea practicării AF în
rândul acestora. O serie de măsuri precum timpul alocat acestei materii, existența
infrastructurii și a echipamentelor necesare, pregătirea profesională a profesorilor de
educație fizică și adaptarea conținutului orelor la posibilitățile și preferințele elevilor
sunt propuse pentru a crește impactul educației fizice asupra timpului total petrecut în
cadrul AF în rândul copiilor și tinerilor.
Inițiative ale UE de dată mai recentă pentru sprijinirea promovării AF în Statele
Membre sunt reprezentate de Planul de Acțiune pentru Sport 2017-2020 (50) (în cadrul
căruia prioritatea 1 este reprezentată de protejarea drepturilor copiilor care practică
sport și prevenirea abuzurilor și prioritatea 3: sport și societate prezintă necesitatea
promovării activității fizice pentru sănătate –AFpS <<health enhancing physical
activity-HEPA>>), Recomandarea Consiliului Europei pentru promovarea intersectorială
a AFpS (51) (adoptată în anul 2013, în cadrul căreia sunt propuși o serie indicatori de
monitorizare a progresului în ceea ce privește politicile intersectoriale naționale de
promovare a AFpS și este impusă, la 6 luni de adoptarea documentului, numirea unui
Punct Focal HEPA care să raporteze datele privind atingerea acestor indicatori) sau
Concluziile Consiliului Europei în legătură cu promovarea abilităților motrice și a
particiării copiilor în activități fizice și sportive (52). Adoptat în anul 2015, în cadrul
acestui ultim document este lansat un apel către Statele Membre pentru
implementarea de politici inter-sectoriale (în special în domeniile educație, sănătate și
tineret) de promovare a activităților fizice în rândul copiilor, în conformitate cu
recomandările specifice ale Grupului de Experți al Comisiei în domeniul promovării
activității fizice pentru sănătate (HEPA XG) (53). Nu în ultimul rând, cu ocazia
sărbătoririi Săptămânii Europene a Sportului 23-30 septembrie, 2017, a fost adoptat în
Tartu, Estonia, Tartu Call for a Healthy Lifestyle, un document semnat de Comisarii
europeni Phil Hogan (agricultură și dezvoltare rurală), Tibor Navracsics (educație,
cultură, tineret și sport) și Vytenis Andrikiukaitis (sănătate și siguranță alimentară).

27
Acest acord cuprinde 15 linii de acțiune de urmat în următorii doi ani consecutivi
semnării acordului (deci până la finalul anului 2019) pentru promovarea unui stil de
viață sănătos în rândul populației din Europa. AFpS (HEPA) și sportul sunt în centrul
majorității acestor puncte de acțiune a Tartu Call for a Healthy Lifestyle. Pentru
stimularea practicării AFpS în rândul copiilor și tinerilor sunt propuse: creșterea
nivelului de finanțare a proiectelor de cercetare în acest domeniu, în special a celor
desfășurate în cadrul școlii, sprijinirea colaborării între școli și cluburile sportive și
dezvoltarea de activități specifice adresate acestora în cadrul Săptămânii Europene a
Sportului. Semnarea acestui acord de către Comisari europeni din 3 domenii a urmărit
evidențierea importanței unor abordări inter-sectoriale în procesul de promovare a
unui stil de viață sănătos prin intermediul AFpS (54). Pentru sprijinirea tuturor acestor
inițiative ale Comisiei Europene în domeniul sportului și a AFpS, începând cu anul
2014 a fost deschisă o linie de finanțare în programul Erasmus, denumită Erasmus +
Sport, adresată proiectelor colaborative în acest domeniu la nivel european. Bugetul
alocat acestei linii de finanțare a fost majorat în fiecare an de la lansare, pentru a
sublinia la nivel simbolic și a sprijini la nivel practic dezvoltarea acestui domeniu în
cadrul politicilor UE.
Dintr-o perspectivă istorică, în cadrul politicilor și a recomandărilor OMS și ale
Comisiei Europene, activitatea fizică a fost abordată împreună cu nutriția, drept două
dintre componentele principale în promovarea unui stil de viață sănătos și evitarea
apariției bolilor cronice. În sprijinul acestei afirmații stau o serie de documente
strategice cum ar fi Planul Global de Acțiune 2013-2020 pentru prevenirea și controlul
bolilor cronice (47), documente politice cum ar fi Concluziile Consiliului Europei în
ceea ce privește nutriția și activitatea fizică, acțiuni comune de cercetare, cum ar fi
Acțiunea Comună pentru Nutriție și Activitate Fizică și structuri cum ar fi Platforma
europeană pentru acțiune în domeniul nutriției, activității fizice și sănătății (55). Cu
toate acestea, în ultimii ani, dată fiind importanța din ce în ce mai crescută acordată
ambelor domenii, se observă o tranziție spre adoptarea unor strategii și politici
dedicate care să cuprindă toate informațiile descoperite în fiecare dintre cele două
domenii, chiar dacă în continuare, se recomandă ca aceste strategii să fie implementate
în coodonare, pentru a se atinge impactul dorit.
Conform unui raport al Grupului de Experți al Comisiei Europene (HEPA XG)
(56), în România există o politică națională pentru promovarea sportului pentru toți în
rândul populației. Lansată în anul 2001 de către Federația Română Sportul pentru toți
(FRSpT) sub forma unei strategii naționale, Programul National “Sportul pentru toti –
Romania mileniului III – un alt mod de viață” își propune 4 obiective, respectiv:
garantarea accesului universal la practicarea activităților sportiv-recreative, formarea
de mentalități și atitudini favorabile unui stil de viață activ, asigurarea condițiilor
materiale necesare practicării activităților fizice într-un mediu curat și sigur și
descentralizarea și oferirea de programe local adaptate nevoilor și tradițiilor locale.
Pentru atingerea acestor obiective din Programul Național sunt propuse 17 sub-
programe specifice pe sub-domenii de activitate și adresarea diferitelor categorii
populaționale , dintre care două sunt adresate copiilor și tinerilor, respectiv Baby Sport
(adresat copiilor cu vârste cuprinse între 0-6 ani) și Fun Sport (adresat copiilor și
tinerilor cu vârste cuprinse între 7-25 ani) (57). Acest program nu cuprinde însă
indicatori de rezultat sau termene limită pentru atingerea anumitor ținte, astfel încât
evaluarea eficacității și a impactului asupra populației nu pot fi determinate. Bugetul

28 Sandu Petru
alocat în anul 2018 de către Ministerul Tineretului și Sportului către FRSpT, de
500.000 lei (58), poate fi însă utilizat ca un indicator indirect al impactului pe care
această federație sportivă îl poate avea prin implementarea unui program național de
promovare a sportului pentru toți în rândul unei populații de aproximativ 20 de
milioane de locuitori. În același raport al HEPA XG mai sunt menționate: un protocol
de colaborare între Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS),
Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) și Comitetul Olimpic Român (care are ca scop
îmbunătățirea educației, sănătății și a statutului social al copiilor și tinerilor prin
intermediul practicării activităților fizice și a sportului), formarea, în anul 2014, a unui
grup de lucru inter-sectorial pentru promovarea activității fizice (conform
recomandărilor cuprinse în Recomandarea Consiliului Europei pentru promovarea
intersectorială a AFpS (51), adoptată în anul 2013), Strategia Națională pentru Sport
2014-2028 (neadopatată, blocată la stadiul de proiect) și programul BIOMOTRIC,
lansat în anul 2016 (care își propune să se constituie într-un instrument pentru
evaluarea morfo-funcțională a elevilor din România).
Pe lângă documentele și structurile prezentate mai sus, prin analiza literaturii
de specialitate am mai identificat următoarele instrumente strategice și structuri de
promovare a AFpS/sportului pentru toți în rândul copiilor și tinerilor din România:
Strategia Națională pentru Sport 2016-2032 (28), dezvoltată de Ministerul Tineretului
și Sportului (neadopatată, blocată la stadiul de proiect), Strategia Sportului Școlar și
Universitar 2016-2032 (59), dezvoltată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării
Științifice - Federația Sportului Școlar și Universitar -FSSU (neadopatată, blocată la
stadiul de proiect).
Având în vedere faptul că pentru nici unul dintre documentele prezentate sau
grupul de lucru amintit nu am putut identifica, la momentul redactării acestei lucrări,
un raport de activitate/progres, trebuie adusă în discuție problema implementării de
facto a strategiilor în domeniul AFpS/sportului pentru toți în România și a evaluării
activităților întreprinse în acest sector de activitate. În absența unor informații
concrete (prin indicatori cunatificabili) legate de implementare și evaluare, impactul
acestor strategii și al activității structurilor prezentate este imposibil de cuantificat din
punct de vedere științific și practic.

29
4. Provocări și arii de progres în promovarea
AFpS în rândul adolescenților și tinerilor
4.1. Decalajul cercetare – politici & practici în promovarea
AFpS la nivel mondial
În scopul atingerii unui impact pozitiv sustenabil asupra populației de copii și
tineri, deciziile și politicile consecutive de promovare a AFpS în rândul acestora trebuie
să fie informate de cele mai recente dovezi (60). Derivat din conceptul de medicină
bazată pe dovezi (evidence based medicine), concept apărut în anii 1990, politicile
informate de dovezi - PID (EN: Evidence Informed Policy Making-EIPM) reprezintă
acele procese de dezvoltare a politicilor în care sunt integrate experiența, expertiza și
judecate persoanelor interesate, dar și cele mai recente dovezi științifice, din literatura
de specialitate (61). Importanța utilizării PID în promovarea sănătății este recunoscută
și sprijinită de OMS încă din anul 2005, an în care a fost înființată Rețeaua pentru
politici informate de dovezi (62). Această rețea are ca principal scop promovarea unor
parteneriate sustenabile, în special în TVMM, între dezvoltatorii de politici, fatorii de
decizie, cercetători și societate civilă, pentru facilitarea dezvoltării și implementării
unor politici care să utilizeze cele mai noi dovezi disponibile. În sprijinul ideii de PID în
domeniul promovării AFpS în rândul populației au fost dezvoltate și ghidurile de
promovare a activității fizice adoptate la nivel mondial, de către OMS, la nivelul
Comisiei Europene, precum și la nivel național în TVM precum Statele Unite ale
Americii, Marea Britanie sau Germania. Importanța acestor ghiduri este atât la nivel
practic/instrumental, prin sprijinirea practicienilor în adoptarea unor metode cât mai
eficiente (în concordanță cu cele mai recente dovezi) de promovare a AFpS în rândul
populației, cât și la nivel simbolic/politic, prin sublinierea importanței acordate
acestui domeniu de către organizațiile internaționale și guvernele din TVM.
În ciuda acestor eforturi concertate, la nivel mondial există un decalaj major
între cunoștințele acumulate în literatura de specialitate cu privire la beneficiile AFpS
și la modalitățile de promovare a activităților fizice în rândul populației, respectiv
politicile și programele dezvoltate și implementate pe baza acestor informații (63). De
exemplu, un studiu efectuat în Australia, care a urmărit explorarea cunoștințelor și a
nivelului de utilizare a celor mai recente dovezi de către specialiștii în domeniul
activiății fizice, a relevat faptul că doar 35% dintre respondenți utilizau cele mai
recente ghiduri naționale și 48% utilizau strategia națională în domeniu în practica
zilnică (64). Cauzele utilizării scăzute a dovezilor existente în cadrul politicilor și
programelor de promovare a sănătății în general (și în politicile de promovare a
activității fizice în special) au fost îndelung studiate în literatura de specialitate și
variază de la teoria celor două communități (conform căreia cercetăorii și factorii de
decizie sunt două comunității foarte diferite, cu principii de lucru, pregătire
profesională, scopuri și activități diferite, ceea ce îi face să fie incompatibili în
comunicare/colaborare) (65) (66), la aspecte specifice legate de irelevanța din punct
de vedere politic sau practic a rezultatelor cercetării științifice (mai exact, paucitatea

30 Sandu Petru
studiilor care oferă informații legate de eficacitatea, analiza cost-beneficiu a unor
intervenții de promovare a AFpS, aspecte de interes pentru factorii de decizie) (67),
sau desincronizarea temporală cercetare-politică-practică (respectiv nevoia factorilor
de decizie de a primi informații rapide confruntată cu nevoia de timp a cercetătorilor
pentru a studia și dezvolta concluzii definitive, relevante). Implicarea factorilor de
decizie timpuriu în procesul de cercetare, sincronizarea agendei politice cu cea a
domeniului academic, actualizarea modalităților de luare a deciziilor la nivelul
instituțiilor publice (prin introducerea recomandărilor de colaboare cu instituții de
cercetare și utilizar a dovezilor), adaptarea mijloacelor și a instrumentelor utilizate în
disemninarea rezultatelor cercetării la nevoile publicului țintă, identificarea unor
campioni politici care să susțină din punct de vedere mediatic eforturile de informare a
politicilor publice cu cele mai noi dovezi științifice sunt modalități prin care acest
deziderat poate fi atins, cu scopul final de obținere a unui impact pozitiv asupra
populației țintă (68) (69).
4.2. Arii de progres în promovarea AFpS în rândul
Deși în urma adoptării strategiilor și a politicilor descrise mai sus s-au
înregistrat progrese în ceea ce privește gradul de conștientizare asupra importanței
promovării AFpS, aceste progrese nu s-au tradus, de cele mai multe ori, într-o creștere
obiectivă a nivelurilor de practicare a AF în rândul populației generale (70). Studiile
efectuate la nivel european și mondial pe populații de copii și tineri au relevat progrese
în acest sens, limitate însă doar la unele țări sau regiuni, în timp ce la nivel european și
mondial, prevalența copiilor și a tinerilor sedentari se menține la niveluri foarte
crescute. Câteva dintre motivele din spatele acestei lipse de eficiență în promovarea
AFpS în rândul copiilor și tinerilor au fost descrise în sub-capitolul 4.1. În continuare,
voi prezenta 3 dintre cele mai importante arii de progres în promovarea AFpS la nivel
mondial în rândul copiilor și tinerilor, aspecte de interes atât din punct de vedere
științific, cât și politic și practic, și voi evidenția modalitățile prin care cele 3 studii
efectuate ca parte a prezentei cercetări doctorale au încercat să adreseze aceste nevoi,
universal valabile dar cu atât mai mult resimțite în TVMM.
Pentru alocarea resurselor necesare dezvoltării și punerii în practică a unor
politici/strategii naționale de promovare a AFpS în rândul populației de copii și tineri,
este în primul rând necesară justificarea nevoii acestor politici/strategii. Această
justificare nu poate fi susținută în lipsa unor date concrete cu privire la nivelurile de
practicare a activităților fizice în rândul populației țintă și compararea acestor date cu
cele din țările din regiune sau de la nivel european. De asemenea, cunoașterea
nivelurilor de practicare a AF în rândul copiilor și tinerilor și a tiparelor
comportamentale legate de activitatea fizică în rândul acestora reprezintă informații
de interes pentru cercetători și practicieni, în cadrul eforturilor de a studia și aplica
programe de promovare a AFpS eficiente, cu impact pozitiv pe termen mediu și lung
asupra acestui grup țintă. Așadar, disponibiliatea unor date obiective și reprezentative
la nivel populațional, cu privire la nivelurile de activitate fizică este esențială, aceasta
fiind prima arie de progres asupra căreia există eforturi de dezvoltare. Cu toate
acestea, la nivel mondial, se observă o serie de limitări privitoare la evaluarea
nivelurile de activitate fizică. Acestea țin de multitudinea de instrumente care pot fi

31
utilizate (respectiv evaluări subiective prin intermediul diferitelor chestionare de auto-
evaluare a nivelurilor de activitate fizică sau a jurnalelor de auto-evaluare sau evaluări
obiective prin intermediul pedometrelor sau accelerometrelor) (71), de modalitățile
de definire și cuantificare a beneficiilor pentru sănătate a diferitelor tipuri de activități
fizice (de intesitate scăzută, moderate-intese sau de intesitate crescută) (72) sau de
efectuarea prepoderent a studiilor transversale și de cunoștințele limitate cu privire la
corelațiile între factorii sociali și de mediu și nivelurile de practicare a activităților
fizice în rândul copiilor și tinerilor (73). Nu în ultimul rând, paucitatea studiilor care
oferă informații legate de eficacitatea, analiza cost-beneficiu a unor intervenții de
promovare a AFpS, subliniată anterior, reprezintă o limitare majoră, atât la nivel
decizional cât și pentru specialiștii în domeniul promovării AFpS în rândul copiilor și
tinerilor (74). Această nevoie de date obiective, reprezenative și comparabile la nivel
mondial, este cu atât mai acută în rândul TVMM, precum România. Astfel, o revizie
sistematică a literaturii, publicată în anul 2016 de către Barbosa Filho și colegii, a
relevat faptul că, din 50 de revizii sistematice ale literaturii analizate (dintre care 9
metanalize) și alte 25 de studii originale (cuprinzând 20 de intervenții), doar 3.1%
dintre studiile prezentate (referitoare la programe de promvoare a AFpS în rândul
copiilor și adolescenților) proveneau din TVMM (75). De asemenea, la nivel național,
lipsa unor date provenite din măsurători obiective, a unor studii longitudinale pe
eșantioane reprezentative la nivel național sau a unor programe naționale evaluate
corespunzător, limitează posibilitățile de dezvoltare și implementare a unor policiti
informate de dovezi în domeniul promovării AFpS în rândul copiilor și tinerilor din
România. În acest sens, studiile 1 și 3 din prezenta cercetare doctorală, în cadrul cărora
sunt explorate corelațiile dintre factorii din mediul social și construit, oportunitățile
locale de practicare a AFpS și nivelurile și atitudinile adolescenților (elevi de clasa a 11
a) și tinerilor (studenți la medicină) cu privire la practicarea activităților fizice, își
propun să acopere o parte din nevoile de date prezentate mai sus, reprezentând, din
cunoștințele noastre, primele studii de acest fel din România.
O a doua arie de progres la nivel mondial în promovarea AFpS în rândul
copiilor și tinerilor este legată de nevoia de intervenții comunitare, de implicarea
autorităților publice locale și altor persoane interesate la nivel local în promovarea
AFpS. Există o serie de argumente în sprijinul ideii de implicare a administrațiilor
publice locale în promovarea AFpS (76). Dintre acestea, două dintre cele mai
importante argumente sunt legate de: 1) influența factorilor din mediul comunitar
asupra nivelurilor de practicare a activităților fizice (în special în rândul copiilor și
adolescenților, care prezintă un grad de mobilitate mai scăzut decât al adulților) și
nevoia consecutivă de includere a promovării AFpS în cadrul tuturor politicilor locale,
în special al celor legate de sport, sănătate, transport și mobilitate urbană, amenajarea
spațiiilor publice în special. Această abordare se încadrează în modelul socio-ecologic
de promovare a AFpS, conform căruia nivelurile de practicare a activităților fizice sunt
influențate de o gamă largă de factori de la nivel individual și din mediile social, fizic și
politicile publice. În această paradigmă, în absența unor spații comunitare propice
practicării activităților fizice, politicile și programele de promovarea a AFpS au un
impact limitat. De aceea, este importantă implicarea și responsabilizarea autorităților
publice locale cu privire la includerea în toate politicile locale a promovării unor medii
și servicii comunitare care să faciliteze un stil de viață activ; 2) nevoia de adaptare a
politicilor și programelor de promovare a AFpS la nevoile, cultura și preferințele

32 Sandu Petru
populației dintr-o anumită zonă și investirea resurselor necesare implementării și
evaluării unor politici/programe locale de promvoare a AFpS. Astfel, deși importanța
dezvoltării unor strategii naționale de promovare a activității fizice este incontestabilă,
nevoia crescută de coordonare inter-sectorială, de resurse și de adaptare a
proiectelor/programelor specifice la caracteristicile populației țintă întăresc
importanța rolului actorilor locali în promovarea AFpS (77). Această problemă este cel
mai acut resimțită în TVMM, precum România, în care lipsa structurilor de
guvernare/coordonare (atât la nivel național cât și local) în domeniul promovării
AFpS, dezinteresul la nivel social și politic, lipsa de cultură la nivel populațional cu
privire la importanța practicării AF, infrastructura deficitară și lipsa specialiștilor în
domeniu (politicilor/programelor de promovare a AFpS) conduc la situații în care, deși
există documente politice adoptate la nivel național, gradul scăzut de implementare și
absența evaluării impactului acestora la nivel local, în comunitate, limitează drastic
posibilitățile de progres și apariția de modificări comportamentale (pozitive)
sustenabile la nivel social. În acest sens, în cadrul studiilor 1 și 2 din prezenta cercetare
doctorală sunt explorate aspecte privitoare la influența factorilor din mediul comunitar
(infrastructură, programe comunitare) asupra nivelurilor de practicare și a atitudinilor
adolescenților și tinerilor față de AFpS.
Nu în ultimul rând, o a treia arie de progres la nivel mondial în promovarea
AFpS în rândul copiilor și tinerilor, este legată de dezvoltarea unor strategii, politici și
programe într-o paradigmă inter-sectorială, prin implicarea persoanelor interesate din
diferite sectoare (sport, sănătate, educație, administrația publică locală, transport și
infrastructură, etc.) și de la mai multe niveluri (european, național, regional, local și
comunitar). Nevoia de intersectorialitate rezultă atât din argumentele prezentate mai
sus (privitoare la necesitatea colectării unor date de prevalență și de impact, a
implicării autorităților publice locale pentru coordonarea unor modificări structurale,
la nivel comunitar) dar poate mai ales din importanța asumării publice, la nivelul
guvernelor naționale și locale, a promovării sănătății în toate politicile (health in all
policies) (78), concept susținut de OMS, care presupune o abordare a politicilor publice
care ia în considerare în mod explicit și sistematic implicațiile pentru sănătatea
populației a politicilor din toate domeniile (79). În domeniul promovării AFpS în
rândul copiilor și tinerilor, educația, sănătatea, sportul și administrațiile publice locale
au un rol esențial, alături de familie și colegi/prieteni.

33
CONTRIBUŢIA
PERSONALĂ

35
1. Ipoteza de lucru. Obiective
Ipotezele de lucru și obiectivele generale pentru fiecare cele 3 studii care
urmează să fie prezentate sunt:
Studiul 1:
Ipoteza de lucru: Preferințele și comportamentul studenților la medicină cu
privire la practicarea AF sunt influențate de infrastructura și serviciile disponibile în
mediul universtar și la nivel comunitar.
Obiectivul general: Explorarea nivelurilor, a infrastructurii şi a programelor
comunitare accesate de studenţii medicinişti pentru practicarea activităţilor fizice.
Studiul 2:
Ipoteza de lucru: Cunoștințele raportate, atitudinile, opiniile și propriul
comportament al medicilor de familie cu privire la practicarea AFpS le influențează
atitudinile și opiniile acestora în ceea ce privește promovarea AF în cadrul cabinetelor
de medicină de familie.
Obiectivul general: Evaluarea atitudinilor, opiniilor, comportamentelor și a
cunoștințelor medicilor de familie din România cu privire la recomandarea de activități
fizice pentru adolescenți și tineri.
Studiul 3:
Ipoteza de lucru: Atitudinile și nivelurile raportate de practicare a diferitelor
tipuri de activități fizice (legate de transport, de timp liber sau în mediul școlar) în
rândul adolescenților din România sunt influențate de mediile în care aceștia locuiesc,
învață și se deplasează.
Obiectivul general: Analiza influenței factorilor de mediu asupra atitudinilor și
a nivelurilor de practicare a diferitelor tipuri de AF în rândul adolescenților din
România.

37
2. Studiul 1. Explorarea nivelurilor, a infrastructurii
și a programelor comunitare accesate de studenții la
medicină pentru practicarea activităților fizice
2.1. Introducere
Importanța practicării activităților fizice în rândul adolescenților și tinerilor este
dată atât de impactul imediat, asupra menținerii unei mase corporale în limitele
recomandate (80), dezvoltarea armonioasă, creșterea capacității cognitive și a
performanțelor academice (81), facilitarea proceslor de socializare și evitarea
debutului unor comportamente la risc (de ex. fumat, consum de droguri sau alcool)
(82), cât și pe termen mediu și lung, prin prisma faptului că abilitățile dezvoltate și
obiceiurile formate la această vârstă au o tendință ridicată de continuare în viața de
adult. Așadar, studii din literatura de specialitate au demonstrat faptul că adolescenții
și tinerii activi au evoluat în adulți activi, în timp ce aceia sedentari au evoluat, într-o
proporție covârșitoare, în adulți sedentari (15) (83) (84).
Studenții la facultatea de medicină reprezintă un grup țintă special în ceea ce
privește cercetarea comportamentelor legate de sănătătate, îndeosebi în ceea ce
privește practicarea activităților fizice. Astfel, studii din literatura de specialitate au
relevat faptul că propriile atitudini și comportamentul studenților la medicină legate
de practicarea AF au un impact direct asupra viitoarelor opinii și a comportamentului
acestora de recomandare a practicării AF în rândul pacienților. Nivelurile crescute de
practicare a AF în perioada facultății s-au validat într-o mai mare deschidere către
promovarea activității fizice în rândul pacienților acestor medici (85) (86). Nu în
ultimul rând, cunoașterea stării de sănătate a studenților la medicină și a personalului
medical trebuie să reprezinte o prioritate, prin prisma importanței acestei categorii
profesionale în promovarea și menținerea sănătății în rândul întregii populații și a
resurselor importante investite în dezvoltarea acestui segment profesional.
Astfel, este important să explorăm nivelurile de activitate fizică în rândul
studenților la medicină, atât ca predictor al comportamentelor benefice pentru
sănătate în rândul acestora cât și ca predictor al comportamentului legat de
promovarea AF în practica medicală.
Nivelurile de practicare a AF în rândul populației generale sunt influențate de
factori de mediu, respectiv disponibilitatea infrastructurii și a serviciilor de practicare
a AF, suportul social (familie și grup de colegi/prieteni) sau programele comunitare
disponibile (cursuri de învățare a unei discipline sportive, concursuri sportive pentru
amatori, etc.) (87).
Influența factorilor de mediu asupra atitudinilor și comportamentelor legate de
activitate fizică este cu atât mai importantă la adolescenți și tineri, având în vedere
faptul că nivelul lor de autonomie în ceea ce privește comportamentele adoptate este
mai scăzut decât cel al adulţilor (88).

38 Sandu Petru
Perioada studenției reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) o perioadă
privilegiată din punct de vedere al posibilității de accesare a infrastructurii și
serviciilor de practicare a AF, dat fiind faptul că în general acestea pot fi accesate în
mod gratuit ca parte a serviciilor oferite de universități. De asemenea, în studenție este
mult mai ușor pentru un tânăr să identifice un grup de colegi/prieteni cu care să poată
practica activități fizice. Trecerea de la perioada de student la cea de adult tânăr
(angajat, cu familie, cu mai puțin timp liber disponibil) presupune o serie de schimbări
majore în viața individului, care, conform literaturii de specialitate, conduc de cele mai
multe ori la scăderea nivelurilor de practicare a AF. Astfel, este importantă menținerea
unor niveluri ridicate de AF în perioada studenției, pentru a forma și stabiliza o serie
de obiceiuri benefice pentru sănătate, care să fie urmate într-o măsură cât mai mare în
perioada de adult tânăr (89).
Date fiind toate argumentele prezentate mai sus, studiul de față și-a propus
explorarea nivelurilor de practicare a AF în rândul studenților la medicină din două
centre universitare din România, respectiv Cluj-Napoca și Iași, și identificarea
infrastructurii și a programelor comunitare accesate de aceștia pentru practicarea AF.
2.2. Ipoteza de lucru. Obiective
Ipoteza de lucru: Preferințele și comportamentul studenților la medicină cu
privire la practicarea AF sunt influențate de infrastructura și serviciile disponibile în
mediul universtar și la nivel comunitar.
Obiectivul general: Explorarea nivelurilor, a infrastructurii şi a programelor
comunitare accesate de studenţii medicinşti pentru practicarea activităţilor fizice.
Obiective specifice:
1.1 Evaluarea nivelurilor de practicare a AF în rândul studenților la medicină din cele
două centre universitare
1.2 Explorarea infrastructurii de practicare a AF accesate de către studenții la
medicină din cele două centre universitare
1.3 Explorarea programelor comunitare de practicare a AF accesate de către studenții
la medicină din cele două centre universitare
2.3. Material și metodă
2.3.1. Perioada de desfășurare și modul de administrare a studiului
Pentru testarea ipotezei de lucru și atingerea obiectivelor stabilite, am
desfășurat, în perioada noiembrie-decembrie 2014, un studiul transversal cantitativ,
prin utilizarea ca instrument a unui chestionar auto-administrat, aplicat cu ajutorul
unui software online dedicat pentru administrare de chestionare – QualtricsTM.
Chestionarul a fost trimis pe grupurile de email a studenților de la Facultatea de
Medicină din două centre universitare, Cluj-Napoca și Iași, anii de studiu 1-6, prin
intermediul reprezentanților de an. Astfel, ne-am asigurat de faptul că invitația în
studiu a fost transmisă tuturor potențialilor respondenți. Pentru a maximiza rata de

39
participare, invitația a fost transmisă prin intermediul grupurilor de email ale
studenților de 3 ori în interval de 2-3 săptămâni.
2.3.2. Subiecți luați în studiu
Am abordat studenți la medicină, anii 1-6, de la Facultatea de Medicină din
cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, respectiv a
Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”Iași. Singurul criteriu de includere în
studiu a fost calitatea de student la una dintre cele două universități.
2.3.3. Instrumentul utilizat pentru colectarea datelor
Am utilizat un chestionar auto-administrat, aplicat prin intermediul unui
software online dedicat pentru administrare de chestionare – QualtricsTM. Chestionarul
a fost alcătuit din 4 secțiuni: Secțiunea 1 - Informații demografice și antropometrice;
Secțiunea 2 - Întrebări privitoare la nivelurile de practicare a AF; Secțiunea 3 -
Întrebări de evaluare a cunoștințelor privind sportul și activitatea fizică; Secțiunea 4 -
Întrebări privitoare la accesarea infrastructurii și a programelor comunitare pentru
practicarea activităților fizice.
2.3.4. Prelucrarea statistică a datelor
Datele colectate prin intermediul chestionarului aplicat online au fost analizate
cu ajutorul programelor statistice Microsoft Excel și SPSS 20.0. Am efectuat statistici
descriptive și am utilizat teste statistice avansate (testul Man-Whitney) pentru
explorarea anumitor corelații între preferințele exprimate de studenți și nivelurile de
practicare a AF în rândul acestora.
2.4. Rezultate
2.4.1. Caracteristicile socio-demografice ale lotului de subiecți
Un număr total de 386 de studenți din Cluj-Napoca și Iași au răspuns la
chestionarul online. Dintre aceștia, în urma curățării bazei de date, am obținut un
număr final de 334 de respondenți care au parcurs întregul chestionar și au răspuns la
majoritatea întrebărilor. Un număr de 138 de studenți au fost de la Universitatea de
Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în timp ce de la Universitatea de
Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”Iași au răspuns 196 studenți.
În ceea ce privește caracteristicile socio-demografice ale respondenților, am
observat un procent mai mare de subiecți de gen feminin, cu o diferență semnificativă
statistic (p=0.007) în ceea ce privește distribuția în funcție de genul respondenților
între cele două centre, Cluj și Iași (Tabelul I).
În funcție de anul de studiu, am înregistrat un număr mai mare de răspunsuri de
la studenții din anii 1,2 și 5, față de cei din anii 3, 4 și 6. Cu toate acestea, diferența nu a
fost seminicativă statistic (p=0.08). De asemenea, pentru UMF Iași nu a existat o

40 Sandu Petru
diferență semnificativă în ceea ce privește distribuția în funcție de gen pe diferiți ani de
studiu (p=0.15)(Tabelul 1).
În ce privește vârsta respondenților, majoritatea (95%) aveau vârsta între 19-24
ani, majoritatea având 19, 20, 21 și 23 de ani, corelându-se cu respondenții de anii 1,2
și 5, mai bine reprezentați în eșantionul luat în studiu.
Cu ajutorul masei corporale și a taliei auto-raportate, am calcultat indicele de
masă corporală. Media, la nivelul respondenților din ambele universități, a fost de
21.06, SD = 3.28. Au fost înregistrate diferențe semnificative statistic între respondenții
de gen feminin (IMC = 20.61 ± 2.87) și masculin (21.18 ± 2.95) de la UMF Cluj.
Tabel I. Caracteristicile socio-demografice ale respondenților
Parametrii
U.M.F. Cluj
(n=138)
U.M.F. Iaşi
(n=196)
P
Vârsta (medie±SD) 21.58±1.78 21.62±2.46 0.400
Gen masculin, n (%) 36 (26.1) 28 (14.4) 0.007
Anul de studiu, n (%) – – –
I 23 (16.7) 47 (24.2)
0.083
II 30 (21.7) 45 (23.2)
III 16 (11.6) 27 (13.9)
IV 15 (10.9) 24 (12.4)
V 39 (28.3) 29 (14.9)
VI 15 (10.9) 22 (11.3)
IMC (medie±SD) 21.18±2.95 20.97±3.51 0.190
2.4.2. Nivelurile de practicare a AF în rândul studenților
Din evaluarea numărului mediu de zile, într-o săptămână obișnuită, în care
studenții au raportat AF legată de transport sau de timp liber și a numărului mediu de
minute de AF în fiecare dintre aceste zile, am calcultat numărul mediu de
minute/săptămână de practicare a AF legate de transport și a celor de timp liber.
Rezultatele revelă un număr mediu ridicat de minute.
Astfel, se pot observa (Tabelul II) niveluri ridicate de practicare a AF legate de
transport la studenții din ambele centre universitare, studenții de la UMF Cluj raportând
semnificativ (p=0.03) mai multe minute/săptămână petrecute mergând pe jos sau pe
bicicletă pentru a se deplasa dintr-un loc în altul comparativ cu studenții de la UMF Iași.
În ceea ce privește activitatea fizică de timp liber, nivelurile de practicare raportate sunt
mult mai scăzute (față de AF de transport) pentru ambele loturi de studenți, diferențele
dintre cele două loturi nefiind semnificative statistic (p=0.276) (Tabelul II).

41
Tabel II. Distribuția nivelurilor de practicare a AF (legate de transport și de timp liber) în rândul
studenților din cele două centre universitare
Minute/săptămână
(medie)
UMF Cluj
(N=138)
UMF Iași
(N=196)
P
AF legată de transport 470 315 0.03
AF de timp liber 124 85 0.276
2.4.3. Infrastructura accesată de studenții la medicină pentru
practicarea AF de timp liber
Respondenții au fost rugați să introducă (răspuns deschis) cele mai frecvente 3
locuri pe care le-au accesat în ultimele 12 luni (premergătoare completării
chestionarului) pentru practicarea activităților fizice de timp liber.
Numărul total de răspunsuri/opțiuni exprimate de către cei 334 de respondenți,
studenți la medicină în cele două centre universitare a fost de 606.
Pentru o mai bună sistematizare și posibilitate de analiză și interpretare a
rezultatelor, aceste răspunsuri deschise au fost organizate în următoarele patru
categorii:
în locuință sau în jurul acesteia (am inclus aici următoarele tipuri de răspunsuri:
acasă, în camera de cămin, în curtea mea, în cartier, pe aleile din jurul blocului sau a
căminului) (CJ,n=13; IS, n=31);
în spatiu liber (outdoor), infrastructură accesibilă în mod gratuit (am inclus aici
următoarele tipuri de răspunsuri: parc, stadion, pistă de alergare, străzi, dealuri, munte,
plajă) (CJ, n=108; IS, n=123);
infrastructură accesibilă cu plată (am inclus aici următoarele tipuri de răspunsuri: săli
de fitness, terenuri sintetice de fotbal, piscină, sală de dansuri) (CJ, n=117; IS, n=117);
infrastructura gratuită a universității (am inclus aici următoarele tipuri de
răspunsuri: universitatea, sala de sport a universității, terenul de sport al universității)
(CJ, n=50; IS, n=69).
Rezultatele obținute în urma acestei sistematizări a răspunsurilor oferite la
această întrebare deschisă sunt prezentate în Figura 1. Așa cum se poate observa, doar
aproximativ 35% din totalul opiniilor exprimate de studenții la medicină din cele două
centre, Cluj și Iași, implică accesarea infrastructurii plătite, restul de 65% fiind
reprezentate de tipuri de infrastructură gratuită, respectiv facilitățile oferite de
universități, infrastructura outodoor și facilitățile de practicare din locuință și din jurul
acesteia.
De asemenea, se poate observa faptul că doar aproximativ 20% dintre
respondenți, deci unul din 5 studenți raportează frecventarea infrastructurii gratuite de
practicare a AF de timp liber din cadrul universității la care studiază.
Nu în ultimul rând, nu au fost observate diferențe semnificative între cele două
centre studiate, Cluj și Iași, în ceea ce privește cele 4 tipuri de infrastructură accesată
(p=0.20).

42 Sandu Petru
Fig. 1. Distribuția (%) a respondenților în funcție de cele 4 tipuri de instrastructură accesate pentru
practicarea AF de timp liber
2.4.4. Caracteristicile socio-demografice și preferințele studenților din
cele două centre privitoare la cele 4 tipuri de infrastructură de practicare
a AF de timp liber
În ceea ce privește tipurile de infrastructură accesată pentru practicarea AF de
timp liber, am observat o diferență semnificativă statistic între tipurile de infrastructură
accesată în funcție de anul de studiu, pentru studenții de la ambele universități
(p=0.002,IS; p=0.020,CJ). Astfel, pentru ambele universități, studenții din anii 1 și 2 au
accesat mai mult infrastructura universtății în comparație cu studenții din anii 3-6. De
asemenea, s-a putut observa o diferență semnificativă statistic între vârsta medie a
studenților care au accesat diferite tipuri de infrastructură de practicare a AF de timp
liber, atât în cazul UMF Cluj (p=0.001) cât și în cazul UMF Iași (p=0.004). Această
diferență este concordantă cu rezultatele obținute în ceea ce privește anii de studiu și
tipul de instrastructură accesată (Tabelul III).
%

43
Tabel III. Caracteristicile socio-demografice ale respondenților din cele două centre și tipurile de
infrastructură de practicare a AF de timp liber accesate
Parametrii Acasă Outdoor Plătită Universitate P
U.M.F. Cluj
Vârsta(medie±SD) 22.69±1.38 21.89±1.64 21.79±1.93 20.80±1.50 <0.001
Gen masculin, n (%) 2 (15.4) 30 (27.8) 21 (22.1) 15 (30.0) 0.552
Anul de studiu, n(%)
I 1 (7.7) 12 (11.1) 15 (15.8) 12 (24.0)
0.020
II 1 (7.7) 23 (21.3) 19 (20.0) 18 (36.0)
III 0 (0.0) 11 (10.2) 11 (11.6) 8 (16.0)
IV 1 (7.7) 9 (8.3) 11 (11.6) 3 (6.0)
V 6 (46.2) 38 (35.2) 31 (32.6) 6 (12.0)
VI 4 (30.8) 15 (13.9) 8 (8.4) 3 (6.0)
IMC (medie±SD) 20.90±2.65 21.35±2.75 21.69±3.15 21.53±2.79 0.802
U.M.F. Iaşi
Vârsta (medie±SD) 21.65±2.26 22.03±2.79 21.54±2.37 20.77±2.33 0.004
Gen masculin, n (%) 1 (3.2) 13 (10.7) 23 (19.8) 11 (15.9) 0.057
Anul de studiu, n (%)
I 8 (25.8) 26 (21.7) 34 (29.6) 23 (33.3)
0.002
II 5 (16.1) 28 (23.3) 24 (20.9) 32 (46.4)
III 5 (16.1) 13 (10.8) 8 (7.0) 5 (7.2)
IV 5 (16.1) 16 (13.3) 17 (14.8) 2 (2.9)
V 2 (6.5) 18 (15.0) 17 (14.8) 3 (4.3)
VI 6 (19.4) 19 (15.8) 15 (13.0) 4 (5.8)
IMC (medie±SD) 20.83±3.02 21.14±3.91 21.25±3.37 20.15±3.04 0.069
2.4.5. Programele comunitare accesate de către studenții la medicină din
cele două centre pentru practicarea AF de timp liber
Respondenții au fost rugați să menționeze dacă în ultimele 12 luni anterioare
completării chestionarului au participat la programe comunitare de practicare a AF.
Aceste programe au fost definite ca incluzând cursuri pentru învățarea unei discipline
sportive, evenimente sportive organizate de către adminstrația publică locală sau ONG-
uri studențești, competiții de alergare sau alte tipuri de evenimente organizate la nivel
local.
Marea majoritate a respondenților (82.3% Cluj și 84.6% Iași) au declarat că nu
au participat în ultimele 12 luni anterioare completării chestionarului la programe
comunitare de practicare a AF (Figura 2).

44 Sandu Petru
Fig. 2. Distribuția studenților din cele două centre în funcție de participarea la programe
comunitare de practicare a AF
2.4.6. Caracteristicile socio-demografice și participarea studenților la
programe comunitare de practicare a AF
Nu au fost observate diferențe semnificative statistic între caracteristicile socio-
demografice ale participanților și non-participanților la programe comunitare de
practicare a AF din cele două centre studiate, Cluj și Iași (Tabelul IV).

45
Tabel IV. Distribuția respondenților în funcție de caracteristicile socio-demografice și statusul de
participare la programe comunitare de practicare a AF
Parametrii Participanți Non participanți P
U.M.F. Cluj
Vârsta (medie±SD) 21.37±1.74 21.85±1.77 0.296
Gen masculin, n (%) 5 (25.0) 23 (24.7) 1.000
I 2 (10.0) 14 (15.1)
0.104
II 8 (40.0) 16 (17.2)
III 3 (15.0) 8 (8.6)
IV 2 (10.0) 10 (10.8)
V 2 (10.0) 35 (37.6)
VI 3 (15.0) 10 (10.8)
IMC (medie±SD) 20.77±2.12 21.46±3.06 0.547
U.M.F. Iaşi
Vârsta (medie±SD) 21.50±2.77 21.65±2.48 0.596
Gen masculin, n (%) 6 (27.3) 14 (11.7) 0.088
I 4 (18.2) 31 (26.1)
0.456
II 8 (36.4) 28 (23.5)
III 2 (9.1) 13 (10.9)
IV 4 (18.2) 11 (9.2)
V 3 (13.6) 18 (15.1)
VI 1 (4.5) 18 (15.1)
IMC (medie±SD) 20.25±2.25 20.87±3.55 0.902
Cei care au raportat participarea la programe comunitare de practicare a AF
(N=35) au dat ca exemple de astfel de programe cursuri de inițere în dans organizate de
Organizația Studenților Mediciniști (OSM) sau cluburi private de dans, cursuri de inițiere
în înot, volei sau arte marțiale, competiții de alergare organizate la nivel local, sau
competiții de tenis de masă organizate de OSM în colaborare cu catedra de educație
fizică din cadrul UMF Cluj (raportate de studenții de la această universitate)
În ceea ce privește principalele motive invocate pentru neparticiparea la astfel
de programe, majoritatea respondenților care au completat răspunsul la această
întrebare (N=17) au declarat că nu sunt pasionați de partea competitivă a sportului și că
fac mișcare doar din pasiune sau pentru a-și menține starea de sănătate.
2.4.7. Nivelurile de cunoștințe în legătură cu practicarea AF în rândul
studenților la medicină
Procentajul de răspunsuri corecte la cele 10 întrebări din secțiunea cunoștințe a
variat aproximativ între 10 și 80%, având o medie de aproximativ 50% (Tabelul V).

46 Sandu Petru
Tabel V. Procentul răspunsurilor corecte la fiecare dintre întrebările din secțiunea cunoștințe
Nr.
Întrebare
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Răspunsuri
corecte
(%)
30 50 10 70 20 30 40 60 80 70
Întrebările la care au fost oferite cele mai multe răspunsuri corecte, respectiv
50% sau mai mult dintre respondenți au răspuns corect, au fost întrebările 2, 4, 8, 9 și
10, legate de cel mai eficient tip de antrenament, cel aerob-anaerob (întrebarea 2), rata
metabolică mai scăzută a femeilor față de bărbați (întrebarea 4), importanța activităților
fizice după vârsta de 30 de ani, având în vedere scăderea masei musculare (întrebarea
8), caracteristicile cheie ale AF pentru îmbunătățirea condiției fizice, respectiv frecvența,
intensitatea și durata (întrebarea 9) și necesitatea includerii suplimentelor proteice
pentru creșterea masei musculare (întrebarea 10) (vezi Anexa 1).
În ceea ce privește întrebările cu rate de răspuns corect sub 50%, acestea s-au
referit la procentul de calorii care ar trebui să provină din carbohidrați la o persoană
activă fizic (întrearea 1), existența sau nu a unor activități care permit eliminarea
țesutului adipos din anumite zone ale corpului (întrebare 3), perioada necesară
observării unor îmbunătățiri semnificative în condiția fizică (întrebarea 5), nivelul de
practicare a AF care maximizează arderea grăsimilor (întrebarea 6), și faptul că o
persoană cu masă corporală mai mare consumă mai multe calorii în timpul aceluiași
antrenament față de o persoană cu masă corporală mai mică (întrebarea 7) (vezi Anexa
1).
Așa cum se poate observa în Figura 3, numărul răspunsurilor corecte a variat
de la 47 la 269, având o medie de aproximativ 156, jumătate din numărul total de
respondenți, de 334.
Fig. 3. Numărul de respondenți care au oferit răspunsuri corecte pentru fiecare dintre cele 10
întrebări de testare a cunoștințelor privitoare la practicarea AF
Nu au fost observate diferențe semnificative statisic între nivelul de cunoștințe
și anul de studiu sau nivelul auto-evaluat de practicare a AF.

Teza doctorat sandu petru

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to Teza doctorat sandu petru

Similar to Teza doctorat sandu petru (20)

More from PopescuAnca8

More from PopescuAnca8 (20)

Teza doctorat sandu petru