AZBESTOZA

1. Azbestoza:boalăprofesionalăîncă de actualitate
Pneumoconiozele sunt boli profesionale care sunt provocate de
inhalarea şi/sau acumularea de pulberi minerale sau anorganice la nivel
pulmonar.
Varietăţile de azbest sunt:
 crizolit (azbest alb) – cel mai răspândit;
 amosit (azbest cenuşiu);
 crocidolit (azbest albastru) – este cel mai periculos (substanţă
cancerigenă);
 tremolit;
 actionolit;
 antofilit;
Factorul principal este reprezentat de pulberile minerale formate în
timpul procesului tehnologic (fibrele de azbest) care sunt inhalate de
muncitori în timpul activităţii lor profesionale. Dintre factorii favorizanţi ai
bolii enumerăm fumatul, alcolismul, bolile pulmonare, temperaturi scăzute la
locul de muncă, umiditate crescută, ventilaţie incompletă, etc.
Apariţia azbestozei este corelată cu inhalarea un timp îndelungat
(ani) a fibrelor de azbest şi în concentraţii mari. Inhalarea cronică a
pulberilor se depune la nivelul brohiolelor mici şi a alveolelor pulmonare
determinând iniţial bronşiolita şi alveolita, iar altele trec în interstiţiul
pulmonar. Cu timpul se ajunge la fibroză pulmonară difuză.
Locuri de muncă în care există expunere la azbest
Operaţiele de exploatare, prelucrare şi utilizare a azbestului presupun
numeroase circumstanţe de expunere profesională la risc, numărând peste
2500 de ocupaţii implicate precum:
 mineritul şi macinatul minereurilor de azbest (mineri, morari);
 transportul şi depozitarea azbestului;
 repararea şi demolarea izolaţiilor care au conţinut azbest;
 fabricarea materialelor din azbest sau conţinând azbest: azbociment; plăci
din ceramică sau mase plastice ce conţin azbest; materialele pentru izolare
termică şi electrică; pentru garnituri de frână, filtre pentru industria chimică,
producerea ţesăturilor din azbest şi confecţionarea de costume de protecţie
din azbest;

2. Tablou clinic din azbestoză
Manifestările clinice sunt nespecifice şi precedă modificările
radiologice:
 debut insidios;
 de obicei, primele simptome apar după 10-15 ani;
 tuse seacă, iritativă sau cu expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă.;
 durere toracică vagă;
 dispnee progresivă şi scădere a toleranţei la efort fizic;
 cianoză;
 spută cu caracter hemoptoic (posibilă asociere a azbestozei cu cancerul
bronhopulmonar);
 scădere ponderală în greutate;
 anxietate;
 fatigabilitate;
 hipocratism digital;
 raluri crepitante cu sediu bazal (se pot extinde şi spre campurile pulmonare
mijlocii);
 raluri bronşice în caz de bronşită cronică asociată;
 în unele cazuri, semnele clinice de revarsat pleural, afebrilitate, eventual
asocierea unui sindrom biologic inflamator, cu evoluţie prelungită (luni)
conduce la constituirea de plăci pleurale sau mai rar la fibrotorax;
 efectele expunerii la azbest continuă chiar după ce expunerea a încetat.
Investigaţii de laborator în azbestoză
1. Explorarea funcţiei respiratorii (spirometria): evidenţiază o disfuncţie
ventilatie de tip restrictiv:
 CV (capacitatea vitală) scazută;
 IPB (indicele de permeabilitate bronşică Tiffeneau) normal sau crescut;
 VEMS (volum expirator maxim pe secundă) scăzut.
Dacă azbestoza este asociată cu emfizem pulmonar poate apărea o
disfuncţie ventilatorie obstructivă sau mixtă.
2. Examenele imagistice:
a) Radiografia toracică postero-anterioară (standard):
 pe radiografia simplă a toracelui, azbestoza se manifestă la debutul bolii
printr-o accentuare a desenului bronhovascular, urmat în timp de apariţia
unor opacităţi reticulonodulare de dimensiuni diferite dispuse la bazele

3. plămânilor, în treimea inferioară.Aspectul radiografic nu are claritatea
imaginii silicotice şi poate duce la confuzii de diagnostic, in principal cu
patologia cardiaca care evoluează cu stază pulmonară.
 evoluţia în timp duce la aspectul caracteristic de ”fagure de miere”, cu
distorsiuni severe ale structurilor pulmonare, mai evident în zonele bazale,
asociat cu disparitia unghiului costo-frenic şi îngroşare pleurală. Pe măsură
ce fibroza pulmonara evoluează, conturul cordului devine slab desenat. În
formele avansate, leziunile de fibroză se extind spre vîrfurile
plămânilor, cuprinzând întreaga suprafaţă a parenchimului pulmonar.
Aceste imagini infiltrative nu sunt specifice azbestozei, ele putând fi întâlnite
în numeroase alte pneumopatii interstiţiale.
 opacităţile mici nodulare, liniile septale, opacităţi liniare mari, aspectul
de ″sticlă pisată” şi reticulaţia în ″fagure de miere” sunt aspectele
radiografice caracteristice ale azbestozei, localizate în cele două treimi
inferioare ale câmpurilor pulmonare, însă nu foarte frecvent depistate la
examinarea radiografică standard. Frecvent apar simfize pleurale, iar
conturul cardiac este prost delimitat, flu,realizând aspectul clasic de “cord
păros”.
b) CT (computer-tomograf):
 CT-ul evidenţiază o creştere a densităţii pulmonare la subiecţii expuşi la
azbest înainte de apariţia modificărilor patologice pe radiografia clasică,
moment în care tulburările funcţionale pot fi deja prezente.
 în general, pentru diagnosticul radiologic se utilizează radiografia simplă
antero-posterioară şi laterală (în special pentru anomaliile pleurale) si
sectiunile axiale ale computer-tomografului. CT-ul axial este util în special
pentru decelarea plăcilor pleurale, precum şi în cazul suspicionării
prezenţei unor noduli azbestozici pe radiografia pulmonară standard.
 la subiecţii cu cancer bronho-pulmonar sau cu mezoteliom pleural,
examinarea CT permite o mai precisă evaluare a extinderii tumorii. CT de
rezoluţie înaltă permite detectarea anomaliilor pulmonare interstiţiale
discrete, precum şi a emfizemului asociat azbestozei de debut.
Cu toate progresele făcute în domeniul diagnosticului radiografic, nici radiografia pulmonară
standard, nici CT-ul sau CT-ul de înaltă rezoluţie nu evidenţiază modificări parenchimatoase
pulmonare apărute imediat după pătrunderea fibrelor de azbest. Dacă modificările anatomo-
patologice consecutiv expunerii la azbest sunt detectabile după câteva zile, în ceea ce priveşte
modificările radiologice, chiar beneficiind de tehnică de vârf, ele nu pot fi sesizate decât după
aproximativ 10 ani.
3. Examenul sputei: poate evidenţia corpi asbestozici de coloratie
galbuie, cu extremitati dilatate „in haltere”.
4. Examenul lichidului pleural (in caz de revarsat pleural): poate să
evidenţieze un exsudat cu celularitate mixtă (pleurezii
serofibrinoase, rareori serohemoragice). De obicei, nu se detectează fibre
de asbest în lichidul pleural.

4. 5. Biopsia pulmonară: diagnosticul poate fi confirmat prin biopsie
pulmonară transbronşică, prin puncţie sau toracotomie.
Diagnosticul pozitiv în azbestoză
Elementele de diagnostic pozitiv pentru azbestoză sunt:
 anamneza profesională;
 examenul clinic al bolnavului;
 investigaţiile paraclinice (radiografia pulmonară standard, explorările
funcţionale ventilatorii, examenul anatomo-patologic).
Diagnostic diferenţial pentru asbestoză
 alte pneumoconioze (silicoza, berilioza);
 fibroze interstiţiale difuze idiopatice sau de cauză cunoscută;
 alveolite alergice extrinseci;
 sarcoidoză pulmonară;
 pahipleurită;
 boli autoimune (sclerodermia, lupusul eritematos sistemic);
Complicaţii pentru azbestoză
Criterii MAJORE de diagnostic
Pentru diagnosticul pozitiv de azbestoză se
consideră necesar prezenţa a două criterii majore
(1 şi 2 sau 1 si 3)
1) expunere profesională îndelungată;
2) radiografia toracică standard care
caracteristice azbestozei;
3) examenul anatomopatologic care obiect
pulmonare difuze interstiţiale şi prezenţa co
Criterii MINORE de diagnostic
Prezenţa criteriilor minore în absenţa celor
majore implică aprofundarea investigaţiilor
paraclinice în vederea stabilirii diagnosticului.
 dispnee progresivă de efort;
 raluri crepitante la bazele pulmonare cu car
 sindrom restrictiv la explorarea func
(spirometrie) ;
 hipocratism digital;

5.  cancer bronhopulmonar;
 mezoteliom pleural (formă rară de tumoră malignă, primitivă a pleurei care
apare cu o frecvenţă crescută la muncitorii expuşi la azbest, neavând nici o
legatură cu fumul de ţigară);
 mezoteliom peritoneal;
 cancer gastric;
 cancer laringian;
 tuberculoza pulmonară
 pleurezia benignă;
 infecţii bronhopulmonare (bronşita cronică, bronşiectazii);
 afectare tegumentară şi apariţia verucilor azbestozice.
Tratamentul în azbestoză
Tratament etiologic eficace NU EXISTĂ. Se va recurge la tratament
simptomatic, a cărui obiectiv va fi ameliorarea simptomelor, profilaxia şi
tratamentul complicaţiilor:
 Miofilin (utilizat în tratamentul bolilor obstructive ale căilor respiratorii, datorită
efectului bronhodilatator puternic);
 expectorante;
 antalgice;
 prevenirea infecţiilor respiratorii (în special a acutizărilor episoadelor de
bronşită cronică);
 creşterea rezistenţei generale a organismului: alimentatie echilibrata,
renuntarea completa la tutun, vitaminoterapie;
Evoluţia azbestozei
Evoluţia este foarte variabilă, în general este lent progresivă, chiar
şi după încetarea expunerii, ca şi în celelalte pneumoconioze
colagene. Factorii de agravare ai evoluţiei sunt tabagismul şi expunerea
îndelungată sau foarte intensă. Prezenţa unor modificări imunologice
(evidenţiate prin pozitivitatea factorului reumatoid sau a anticorpilor
antinucleari) pare să fie o condiţie agravantă de evoluţie a bolii.
Rata de evoluţie a leziunilor depinde în mare parte de factorul indivual,
mortalitatea fiind însă determinată de gravitatea tulburărilor funcţionale
ventilatorii, de rapiditatea instalării insuficienţei respiratorii şi a cordului
pulmonar cronic.
Profilaxia azbestozei

6. Măsuri organizatorice la locul de muncă:
 măsuri de protecţie a mediului ambiant;
 protecţie individuală, prin purtarea unui echipament adecvat;
 înlocuirea azbestului cu alte materiale, cu proprietăţi asemănătoare, dar
lipsite de efecte negative;
 informarea şi educarea personalului muncitor expus la azbest;
 înterzicerea fumatului în timpul lucrului în mediul cu risc;
Profilaxia medicală constă în examenul medical la angajare şi
examinările periodice:
 examenul medical la angajare trebuie să vizeze o anamneză detaliată,
antecedentele heredocolaterale şi personale, istoricul profesional, obiceiul
de a fuma, simptomatologia actuală cu atenţie la simptomele respiratorii. Se
va face un examen clinic-obiectiv complet urmat de radiografia pulmonară
standard şi spirometrie. Reprezintă contraindicaţii de angajare în mediu
cu praf de azbest următoarele afecţiuni: tuberculoza pulmonară activă sau
sechelară, cu excepţia complexului primar calcificat, afecţiunile bronho-
obstructive (bronşită cronică, astm bronşic) şi bolile care împiedică respiraţia
nazală.
 examenul medical periodic presupune efectuarea unui examen clinic
general, anual radiografia pulmonară standard timp de 5 ani de la angajare
şi apoi din 3 în 3 ani, probele funcţionale ventilatorii tot anual, iar examenul
citologic al sputei după 10 ani de la angajare, şi apoi din doi în doi ani. Se
recomandă ca persoanele expuse la azbest să rămână în observaţia
serviciului medical cu profil de medicina muncii pe tot cursul vieţii şi inclusiv
după pensionare.
Utilizarea azbestului este INTERZISĂ !!!
Cum ajung fibrele de azbest în aer?
 acţiunea mecanică asupra materialelor cu azbest duce la eliberarea fibrelor
în aer;
 cel mai mare risc îl reprezintă materialele friabile pentru că pot fi
sfărâmate uşor cu mâna, fibrele de dimensiuni mici (respirabile) rămân în aer
o perioada îndelungată de timp;
 materialele cu conţinut de azbest nefriabile (plăci de acoperire sau
pardoseala, uşi anti-incendiu) nu eliberează fibre de azbest în mod
spontan;

7. Azbestul (numit şi ”învelitoarea săracului”) ) este interzis şi/sau restricţionat în 52 de tări,
în majoritatea ţările vest-europene (Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Belgia,
Luxemburg, etc. ) şi nu numai. În România, însă, încă se poate cumpăra fără probleme azbest
pentru construcţii, acesta fiind folosit cu nonşalanţă la noile construcţii (în plăcile de
azbociment) şi ca izolant.
Expunerea la azbest în România
Valoarea limită admisă de legislaţia din România pentru amestecuri
de fibre de azbest, inclusiv cel care conţine crizotil este stabilită la 0,1
fibre/cm3 – fracţiune respirabilă pentru 8 ore de lucru.
În ianuarie 2007, producerea, comercializarea şi utilizarea
azbestului au fost interzise, iar atunci au fost eliminate materialele cu
conţinut de azbest, deşeurile cu conşinut de azbest. Actual, lucrările
(reparaţii, mentenanţă, întreţinere, eliminare) cu produse care conţin
azbest sunt încă permise. Persoanele expuse la azbest sunt cele care au
lucrat sau care lucrează cu materiale cu acest conţinut şi au avut sau au risc
de a inhala aceste tipuri de fibre. Din 2007, numărul angajaţilor expuşi la
azbest a scăzut conform statisticilor, dar expunerea profesională la azbest
încă există.
Controlul şi supravegherea sănătăţii persoanelor
expuse
Angajatorul trebuie să asigure evaluarea stării de sănătate pentru fiecare
muncitor înaintea expunerii la pulberi de azbest şi/sau de materiale cu
conţinut de azbest. Evaluarea trebuie să includă un examen specific al
aparatului respirator, care este realizat de un medic a cărui specializare este
medicina muncii. O nouă evaluare a stării de sănătate, pentru fiecare
lucrător, trebuie să se realizeze cel puţin o data la fiecare 2 ani, pe toată
perioada în care are loc expunerea. Medicul specialist de medicina muncii
are următoarele obligaţii:
 să realizeze un dosar medical individual pentru fiecare lucrător;
 să recomande angajatorului despre eventualele măsuri individuale de
protecţie sau de prevenire care trebuie luate;
 să furnizeze muncitorilor vizaţi informaţii şi recomandări cu privire la
evaluarea starii lor de sanatate la care pot fi supuşi după încetarea expunerii
la azbest şi/sau la materiale cu conţinut de azbest;
 să recomande continuarea supravegherii medicale după încetarea expunerii,
pe durata pe care o consideră necesară pentru a proteja sănătatea persoanei
respective.