prelegeri

1. Tehnici și procedee de șinare a dinților parodontopați(provizorie) Sisteme
si materiale utilizate.Indicații și contraindicații. Avantaje și dezavantaje.
Imobilizarea dinținților are un rol de prim plan in cadrul tratamentului
afecțiunilor parodontale.
Scopul imobilizării este de a obține un complex rigid, capabil să asigure în
mod eficace funcția și distribuirea proporțională a presiunii masticatoare,
anulănd forțele transversale și oblice, care au o influență negativă asupra
aparatului parodonțiului.
Imobilizarea dentară este un procedeu foarte vechi folosit de chineji incă
în sec.XIII î.e.n., aplicănd diferite inele și sărma din aur, dar adevăratele
metode de șinare au apărut în a doua jumătate a sec. XX, fiind utilizate
mai întăi mătasa artificială, firele metalice, polimerii sintetici etc.
Iar odată cu apariția biomaterialelor în stomatologie au fost și sunt până
în prezent folosite tehnologiile adezive împreună cu compozitele
fotopolimerizabile si fibrile din sticlă.
Aceste materiale sunt compatibile cu mediul cav. bucale și sunt rezistente
la abraziune.

2. Clasificarea materialelor de șinare după compoziția
chimică a bazei materialului de șinare:
• 1.Materiale cu matrice anorganică(ceramică și fibră de sticlă – Polidentia
SA ,,Fiber Splint”).
• 2.Materiale cu matrice organică- Polietilena. În funcție de impregnarea
fibrelor ele sunt:
a) Preimpregnate în condiții de uzină și
b) Impregnabile direct la folosire

3. În dependență de durata de expluatare a șinei, ele au fost divizate în:
1.Temporare(de la cătevai zile până la câtevai luni)
2.Semitemporare(de la câtevai luni până la 1 sau 2 ani)
3.Permanente(pentru mai mulți ani)
Indicații către șinarea temporară și semitemporară.
Aceste tipuri de șinari sunt indicate pentru:
- a preîntâmpina trauma cauzată de parafuncții și obiceiurile vicioase(ca mușcarea
buzelor, sugerea limbii ș.a.)
- ca ajutor urgent în caz de mobilitate dentară mărită
- pentru mixorarea traumei în timpul tratamentului parodontal
- șinarea semitemporară poate reda o funcție masticatorie mai confortabilă la pacienții cu
dinți mobili
- La fel mai este indicată pentru stabilitatea dinților după tratamente chirurgicale în
deosebi daca sau efectuat tehnici de regenerare.
- Pentru distribuirea suprasolicitării ocluzale, cănd nu se poate de tratat parafuncțiile. În
așa cazuri dacă nu se șinează la timp crește mobilitatea dentară, apar migrările
dentare(Nyman, Lindhe,1979).

4. Clasificarea sistemelor de imobilizare
• Cele mai uzuale criterii de clasificare a sistemelor de mobilizare
sunt:
• I.Perioada de timp in care se menține imobilizarea:
• a)Imobilizarea temporară
• b)Imobilizarea permanentă(de durată,definitivă)
• II. Relația dintre sistemul de imobilizare și dinții angrenați
• a)Imobilizarea extracoronară
• b)Imobilizarea intracoronară și /sau intraradiculară
• c)Imobilizare pericoronară
• III.Caracterul conexiunii dintre sistemul de imobilizare și dinții
angrenați:

5. • a)Imobilizare prin sisteme fixe.
• b)Imobilizare prin sisteme mobilizabile.
• c)Imobilizare prin sisteme demontabile.
• IV. În cazul unei breșe, imobilizarea poate îndeplini sau nu funcția de
înlocuire a unor dinți lipsă și din acest punct de vedere se cunosc:
• a)Sisteme de imobilizare cu funcție protetică
• b)Fără funcție protetică.
• V.În funcție de starea pulpei dentare:
• a)Imobilizare efectuată pe dinți vitali și pe
• b)Dinți devitali
• VI.În funcție de modalitatea de realizare.
• a)Sisteme de imobilizare efectuate în cabinet, fără ajutorul laboratorului și
• b)Sisteme imobilizabile efectuate cu ajutorul laboratorului de tehnică
dentară

6. Principii de bază în imobilizarea dinților
• Extinderea imobilizării se va face pe dinții vecini, bine implantați în os și care pot prelua o parte
din solicitările funcționale ale dinților mobili.
• Sistemele de imobilizare nu trebuie să producă disconfort pacientului în repaus și în timpul
masticației.
• Să nu irite țesuturile moi.
• Atela să nu fie retentivă pentru placa bacteriană
• Atela să fie ușor supusă curățirii și autocurătirii

7. Imobilizarea temporară
• Imobilizarea temporară(Im.T) este un procedeu terapeutic de solidarizare a dinților mobiii
parodontotici prin sisteme cu caracter tranzitor, care au scop drept restabilirea funcțională și
grăbirea vindecării parodontale.
• Im.T se realizează, în general prin sisteme simple, care permit medicului să aprecieze în timp
potențialul de vindecare a parodonțiului marginal.
• În imobilizarea temporară este inclusă ;
• imobilizarea provizorie si imobilizarea semipermanentă.
• Im.provizorie are un caracter temporar de scurtă durată și se realizează în asigurarea stabilității
dinților, asupra cărora se fac intervenții scurte, ca Detartrajul sau șlefuirea selectivă și o mai putem
face în scop paleativ în caz de mobilitate dentară pentru a amâna extracția dentară.
• Im.temporară permite o restabilire funcțiională și grăbirea vindecării parodontale în urma
intervențiilpr chirurgicale.
• Im. Temporară se realizează prin:
• -Ligaturi de mătase, sau din mase plastice, care sunt ușor de realizat, dar pot fi aplicate doar pe
dinții frontali, deoarece se fracturează ușor și favorizează retențiile alimentare .
• -Ligaturi metalice din sărmă de viplă, aur sau cupru-sunt realizate în 3 variante:
• ligaturi în 8, ligatură în scară și ligatura cojocărească

11. Imobilizarea semipermanentă
• Im.semipermanentă- are un caracter temporar de lungă
durată(1-2 ani):- ea nu este considerată permanentă, datorită
rezistenței scăzute în timp a sistemului de imobilizare, a
materialului din care este realizat- de obicei, din materiale
compozite.
• Sistemele cu caracter semipermanent necesită controale și
reînnoiri periodice după câteva luni sau ani.
Contenția cu materiale compozite nu are caracter permanent, deoarece
prezinta în timp fisuri, fragmentări sau chiar desprinderi de dinti, ceea
ce necesita controale și refaceri periodice.

14. Imobilizarea Permanentă, -realizate in cabinet fără
ajutorul laboratorului de tehnica dentara
Se poate realiza in cabinet, fara ajutorull laboratorului, cu sisteme mai simple, prin tehnici
mai puțin laborioase. Aceste sisteme de imobilizare pot fi intracoronare sau pericoronare.
Imobillzarea intracoronara cu armatură metalica și materiale
fizionomice.
Pe dinții frontali se creeaza șanturi retentive in treimea mijlocie a fetelor Iinguale sau
palatinale. Metoda se realizează fara devitalizare sau în cazul dintilor cu o coroană de
volum redus, după extirparea pulpei dentare și tratament endodontic complet. Șanțul
retentiv se realizează cu freze con invers. În șanțul astfel creat se aplica obturatie de bază
(în cazul dinților vitali) și pe toata lungimea sa, un fir metalic de Cr-Ni rotundă. (06-0,8. chiar
1 mm) sau semirotund, cu parte plana în contact cu peretele șantului oral.
Armatura metalica este acoperită în toate cazurile cu materiale fizionomice, compozite.
Compozitul se va șlefui și se va poleii, pentru a înlătura toate spațiile retentive și a
evita aglomerări de bacterii.

15. Imobilizarea permanentă prin mijloace fixe realizate
cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară.
• În această categorie intră:
1.Mijloace Protetice Clasice
- Coroane acrilice reunite intre ele,
- Coroane metalice totale sau partiale reunite intre ele
- Coroane semi-fizionomice sau de substitutie reunite intre ele
- Punți stabilizatoare
2.Sisteme particulare fixe adaptate terenului parodontotic
- Aparatul șină de imobilizare MAMLOCK
- Aparate de imobilizare cu pivoturi orizontale
- Aparate de imobilizare formate din bare de incrustații
- Aparate de imobilizare, formate din incrustații cu pivoturi parapulpare pe dinții vitali

16. Aprecierea Critică a Sistemelor de
Imobilizare
1.Sistemele extracoronare temporare
Avantaje:
- Sistemele extracoronare temporare se pot executa intr-un timp scurt
cu materiale ieftine, prezente in orice cabinet stomatologic, constituind
o terapie rationala pentru un mare numar de pacienti
Dezavantaje:
- Au o rezistență si o durabilitate scazută, rigiditate mică, instabilitate
dimensională: se pot deforma sau se pot deplasa de pe dinți,
reprezintă zone de retenție pentru detritusurile organice, pot cauza
iritații gingivale. Având o reizistență scăzută se pot rupe ușor în timpul
solicitărilor masticatorii și necesită refaceri frecvente

17. Aprecierea Critică a Sistemelor de
Imobilizare
2.Sistemele intracoronare temporare
Avantaje:
- Sunt mai rezistente și mai durabile decât sistemele extracoronare.
- Pot fi menținute luni și ani la rând ca mijliace permanente de
imobilizare
Dezavantaje:
- Sunt mai greu de realizat
- Necesită șlefuire a substanței dentare în urma cărora pot cauza
leziuni imediate sau tardive a pulpei dentare.
- Pot apărea carii secundare și modificări de culoare care cer
controale și refaceri periodice.

18. Aprecierea Critică a Sistemelor de
Imobilizare
3. Sistemele pericoronare temporare
Avantaje:
- Acoperire integrală a dinților imobilizați, forțele masticatorii nu acționează asupra porțiunilor libere a
coroanelor dentare.
- Pericol redus de descementare a sistemului de imobilizare
- Permit înlocuirea dinților lipsă și restabilesc rapoartele ocluzale normale
Dezavantaje:
- Imflamații gingivale produse de marginile coronare retentive.
- Descementări
- Modificări de culoare și fracturi al acrilatului. Din această cauză sunt preferate sistemele din metalo-
ceramică
- Rezistență mică la solicitările funcționale.
- Se pot produce abraziune ale acrilatului.
- Modiificarea rapoartelor ocluzale inițiale

19. Tema 3. Tehnici și procedee de debridare și decontaminare a pungilor parodontale. Indicații și
contraindicații. Instrumente, aparate și remedii medicamentoase, inclusive anestezice.
• Pe măsura dezvoltării cunoștințelor privind etiologia și patogenia, în special microbiană a bolii parodontale, sau
instituit tehnici noi, de finețe, prin care, alături de procedurile de bază ale igienizării(detartrajul și chiuretajul
radicular), se urmărește înlăturarea conținutului moale, a detritusului organic, sedimentat și infectat, din locurile
mai greu accesibile, ca șanțul gingival și unele pungi gingivo- parodontale:
• Debridarea Gingivală: reprezintă îndepărtarea din șanțul gingival sau din pungile parodontale a plăcii
microbiene și a produșilor de metabolizm ale acesteia, a detritusului organic moale, dar și a urmelor de tartru
inclavate a cementului radicular. În particular, debridarea gingivală imbină proceduri de detartraj supra și
subgingival, de chiuretaj radicular și al epiteliului sulcular, de îndepărtare a depozitelor moi organice prin
proceduri instrumentale și de irigație subgingivală.
• Debridarea gingivală are caracter chirurgical cănd îndepărtează microulcerațiile epiteliului sulcular și de la
joncțiunea gingivo-dentară precum și zonele de hipercheratoză ulcerată cu țesut de granulație.
Indicații:
• Gingivite, parodontite cu pungi parodontale si osoase păna la 6 mm.
Contraindicații:
• Prezenta erupțiilor pe mucoasa cav.bucale, herpes simplu și herpes zoster, pungi patologice mai profunde de 6
mm, mobilitate de gr.III, ș.a.
• Detartrajul manual reprezintă una dintre cele mai importante proceduri ale tratamentului bolii parodontale,
care se practică în condiții obișnuite fară pregătiri speciale. Fiind o manoperă săngerândă detartrajul în deosebi
cel subgingival trebuie precedat de un tratament cu antibiotice la bolnavii cu afecțiuni cardiace, reumatice si alte
afecțiuni generale.

20. • Pentru detartrajul subgingival sunt folosite chiuretele universale sau speciale de detartraj
specifice suprafețelor radiculare. Instrumentul trebuie ținut între degetul mare, arătător și cel
mijlociu, ca pe stilou, astfel realizând efectul de tripod, iar degetul inelar obligatoriu va lua
punct de sprigin pe dintele detartrat.
Secerele-sunt instrumente folosite in special pentru detartrajul supragingival , dar pot
patrunde in santul gingival si în pungile mici. Se realizeza miscari de impingere si de tractiune
a blocurilor de tartru supragingival.
Daltitele- se folosesc pentru îndepartarea tartrului supragingival din zonele interdentare,
proximale, accesibile cu ambrazură gingivală deschisă ale dinților frontali. Partea activa
terminală , este plasată dinspre vestibular spre oral, in pozitie orizontală si printr-o miscare de
deplasare dislocă tartrul de pe suprafetele aproximale ale dintilor frontali.

21. Săpăliga- se foloseste pe fetele vestibulare si orale ale dintilor si pe fetele
proximale care mărginesc spatiile edentate. Dislocarea tartrului se face prin
miscari de smulgere , de tractiune spre marginea incizală sau suprafata
ocluzală .
Pilele sau răzușele –se folosesc la îndepartarea tartrului situat imediat
langă sau sub marginea gingivală liberă, se execută doar miscări de răzuire.

22. Detartrajul Ultrasonic
• Procedura se realizează cu ajutorul unui dispozitiv sub formă de baghetă,
atașat de un aparat cu ultrasunete, care poate fi de două tipuri:
piezoelectric și magnetostrictiv. Vârful dispozitivului produce vibrații
ultrasonice care indeparteaza tartrul, îndepărtarea totală a reziduurilor
fiind realizată și cu ajutorul clătirii constante cu apă.

23. Indicații
Detartrajul cu ultrasunete este recomandat pentru:
• îndepărtarea tartrului supragingival;
• îndepărtarea tartrului subgingival;
• îndepărtarea petelor colorate de pe smalțul dinților;
• în cazul gingivitei ulcero-necrotice;
• bolnavii hemofilici etc.
• În gingivite cronice și în parodontitele marginale superficiale
• În cursul intervențiilor chirurgicale, pentru dislocarea unor
depozite subgingival.

24. Contraindicații
• persoanelor diagnosticate cu boli contagioase;
• persoanelor diagnosticate cu probleme psihice;
• pacientilor cu efecte de vomă fr. pronunțată
• bolnavilor cardiaci care au stimulator cardiac;
• copiilor mici.
• hiperestezie dentinară accentuată

25. Tehnica detartrajului
• 1.Pregătirea pacientului
• -poziția pacientului- să fie apropiată de verticală pentru a preveni refluarea lichidului în faringe,
• -protecția pacientului cu o lavetă absorbantă de unică folosință
• -anestezia, dacă este necesar
• 2.Pregătirea instrumentarului
• -fixarea ansei în piesa de mână a aparatului
• -controlul jetului de apă
• -aplicarea aspiratorului de salivă
• -controlul puterii generatorului de vibrații
• Aplicarea instrumentului de detartraj pe dinte si efectuarea detartrajului vertical, care se începe cu ansa
în formă de spatulă sub un unghi de 45 de grade față de smalț și este antrenat dinspre suprafața
incizală sau ocluzal spre coletul dintelui și înapoi după ce se va schimba ansa de tip spatulă cu una cu
vârf ascuțit și se va efectua detartrajul orizontal care va pătrunde în spațiile interdentare, gropițe și
șanțuri.
• Durata de menținere a instrumentului va depinde experiența medicului, dar un detartraj nu trebuie să
depășească 15-20 min.

26. Detartrajul Sonic
• Sunt instrumente de detartraj asemănătoare cu cele acționate cu ultrasunete, dar care
sunt antrenate de un jet puternic de aer, fiind amplasate în locul piesei de turbină.
Avantajele detartrajului sonic
• -cost mai mic
• -volum redus
• -aplicare și îndepărtare ușoară
• -consum redus de energie
• Vibrații de intensitate mai redusă, astfel fiind mai ușor suportat de pacienți
Dezavantajele detartrajului sonic.
• -are o singură treaptă de putere cu vibrații între 2000-6500
• -eficiență redusă față de aparatul cu ultrasunete.

27. Detartrajul cu Air-Flow
• Air flow-ul dentar este o metodă inovatoare de curățare a dinților, care acționează
blând asupra suprafeței dentare.
• Dispozitivul generează un jet de apă, aer și particule fine de bicarbonat de
sodiu, jet care acționează cu o presiune mare. Cu ajutorul acestui dispozitiv este
curățată foarte bine suprafața dinților, fiind o variantă foarte confortabilă pentru
pacient.
• Tehnica air flow este folosită în special pentru îndepărtarea plăcii bacteriene,
cât și pentru eliminarea discromiilor-petelor de pe dinți. Este o tehnică de trei ori
mai rapidă în ceea ce privește eliminarea petelor și a plăcii bacteriene față de
metodele clasice. Dispozitivul este ideal pentru cei care suferă de sensibilitate
dentară, datorită absenței contactului direct cu suprafața dentară, neexistând
vibrații și căldură, ci și pentru că particulele fine folosite de aparat acționează ca
un lipici pentru tubulii care se găsesc pe suprafața dintelui.
• Metoda are rezultate rapide . O ședință durează aproximativ jumătate de oră și
este bine să treacă minimum trei luni între tratamente. Pentru confortul
pacienților, este recomandat ca aceștia să poarte echipament de protecție.

28. Surfasaj Radicular
Surfasajul este o alta procedura prin care tartrul rezidual inglobat pe
suprafata radiculara, si portiuni de cement sunt indepartate pentru ca
in final sa rezulte o suprafata curat, dura si neteda.
Aceasta procedura trebuie sa se realizeze respectand cementul
radacinii, pentru ca in aceasta situatie castigul de atasament poate fi
mult mai mare.
Iatrogeniile survenite in urma surfasajului radicular:
- Carii radiculare;
- Sensibilitate dentinara- mai ales la rece;
- Pierdere de substanta ce poate duce la sensibilitate dentara
sau pulpita cronica.

29. Efectuarea Surfasajului
• Alegerea chiuretei si a intrumentelor necesare surfasajului: se
aleg in functie de adancimea leziunii, dimensiunea orificiului, de
pozitia dintelui la nivelul arcadei dentare si nu in ultimul rand de
cantitatea materialului ce urmeaza a fi indepartata.
Talia prea mare a chiuretelor raportata la orificiul de intrare
prezinta riscul aparitiilor manoperelor iatrogene, cu dilacerarea
tesuturilor.
Cele mai frecvent folosite si care dau un rezultat satisfacator
sunt chiuretele Gracey.

30. Tehnica Surfasajului
- Se alege instrumentul in functie de zona in care se lucreaza;
- Se realizeaza priza digitala modificata a chiuretei, stabilindu-se un sprijin stabil si ferm;
- Se pozitioneaza tija instrumentului paralel cu suprafata dentara, adaptandu-se usor pe dinte partea
activa a lui;
- Se exploreaza baza pungii cu ajutorul extremitatii active a instrumentului;
- Cand se ajunge la baza pungii se stabileste o angulatie intre 45 si 90 grade, aplicandu-se in acelasi
timp o presiune laterala pe suprafata dintelui;
- Se indeparteaza tartrul prin miscari scurte dar puternice, folosind miscarea din incheietura pumnului,
respectiv antebratului;
- Pe masura indepartarii tartrului,și denivelarile din urma unui chiuretaj rezistenta la trecerea
extremitatii active a intrumentului cedeaza, pana cand raman asperitati reduse;
- Se indeparteaza tartrul pana cand suprafata radiculara ramane neteda si dura;
- Nu se recomanda indepartarea unui bloc mare de tartru cu intreaga extremitate activa, deoarece
forta este distribuita de-a lungul extremitatii, in loc sa fie concentrata;
- Surfasajul se face incepand cu primul dinte din cadranul unu si continuand cu ceilalti pana cand se
ajunge la ultimul dinte din cadranul patru.

32. • Detartrajul este indicat pentru îndepărtarea tartrului și a plăciii microbiene asociate
de pe suprafețele dentare supra și subgingivale; si pentru nivelarea suprafețelor
radiculare în urma unor manoperi chirurgicale.
• Detartrajul manual supragingival se realizează cel mai bine cu seceri, chiurete de
detartraj si cu aparate ultrasunete.
• Detartrajul manual subgingival se face cu chiurete universale sau speciale de
detartraj. Mai pot fi folosite pilele, răzușile, săpăligele și aparatul cu ultrasunete(în
pungi parodontale de 3-4 mm)
• Detartrajul manual subgingival și chiuretajul radicular se realizează cel mai bine cu
chiurete de detartraj de tip universal și tip special GRACEY.
• Poziția pacientului și a medicului depind de tipul fotoliului dentar: astfel la fotoliile
moderne acționate hidraulic sau electromecanic, pacientul este culcat pe spate ,cu
bărbia ușor ridicată pentru arcada superioară.Pentru arcada inferioară spătarul va fi
înclinat la 30-40 de grade față de orizontală,iar bărbia pacientului trebuie să fie
paralelă cu podeaua. Această poziție ușurează instrumentarea zonei linguale a
dinților frontali superiori.Scaunul se va ridica până cănd cavitatea bucală se va afla în
acelaș plan cu articulația cotului medicului. Medicul trebuie să ocupe poziția între
orele 8-13 pentru dreptaci și între orele 11-16 pentru stângaci

33. Tratamentul local al parodontitei
marginale (antiseptice)
Boala parodontală avînd un caracter complex impune un tratament adecvat atât local cât și
general.Tratamentul local include:
• 1. Tratamentul etiotrop, care constă în determinarea și înlăturarea factorilor traumatici
care provoacă inflamația.
• 2.Tratamentul patogenic, care prevede actiunea medicamentoasă asupra legăturilor
patfiziologice a procesului inflamator.
• 3.Tratament simptomatic care prevede acțiunea cu anumite substanțe medicamentoase
asupra anumitor simptome ale bolii cum ar fi asupra durerii,săngerării, eliminarilor
purulente din pungile parodontale cu scop de a le înlatura.
Prin tratament antiseptic se subănțelege –compuși, care posedă proprietăți antimicrobiene
cu o acțiune selectivă mică, care unindu-se cu proteinele celulei microbiene provoacă
coagularea

34. Tratamentul local al parodontitei
marginale (antiseptice)
Substanțele antiseptice sunt pe larg folosite în tratamentul inflamațiilor și a inflamațiilor
distrofice în afecțiunile parodontale la toate etapele tratamentului.
Ele se indică sub formă de:
• Irigări gingivale
• Clatituri
• Aplicații și
• Instilații direct în punga gingivală
Antisepticii sunt folosiți înainte de a înlătura placa microbiană, tartrul supra și subgingival,
înainte de tratamentul simptomatic și chirurgical.
Irigările și clătiturile cu antiseptici a cavității bucale duc la o mixorare rapidă a concentrației
microflorii,înlăturarea țesuturilor alterate, a mucusului, a epiteliului scuamos, astfel redănd
condiții nefavorabile pentru dezvoltarea microorganizmelor.

36. Remedii medicamentoase
• Antiinflamatoare:
o Clorhexidina de la 0,02%- 0,12% are indicație în prevenirea depunerii plăcii bacteriene,
gingivite acute, abcese parodontale,gingivite și parodontite cronice. Se consideră un
antiseptic de elecție împotriva plăcii microbiene, datorită absorbției și menținerii prelungite pe
suprafețele dentare.
o Sanguinarina –un alcoloid cu acțiune antiseptică asupra plăcii microbiene. În scurt timp de la
aplicare reduce depunerea de placă cu 20-60%.
o Triclosan-un eter hidroxifenil cu acțiune antimicrobiană și antiinflamatoare.Este utilizat sub
formă de apă de gură de 0,1%; paste de dinți sau ca gel în aplicații locale.
• Antibiotice:
o Tetraciclina
o Eritromicina
o Canamicina
o Metronidazolul ș.a. Toate au un efect puternic împotriva germenilor parodontopatogeni din
placa microbiana.

37. Tema 5. Noțiune de etapa corectivă de tratament (chirugie parodontală ,
implantologie, tratament ortodontic si tratament ortopedic definitiv) în
contextul complexității tratamentului parodontal. Îngrijirea plăgii
postoperatorie în chirurgia parodontală.Recomandări pacientului.
• Etapa corectivă cuprinde măsurile terapeutice tradiționale și moderne, având ca scop
restabilirea funcției și a aspectului estetic, care pot fi realizate prin :
• terapie endodontica,
• metode chirurgicale,
• tratamente conservatoare și protetice,
• de refacere a obturațiilor și lucrărilor protetice debordate, cu reechilibrarea ocluzală.
• În prezent este cunoscut faptul căci în schema de tratament complex al PMC, un loc
de bază îl ocupă metodele chirurgicale, care au menirea de înlăturare riguroasă a
țesuturilor alterate cu plastia ț. osos pierdut, precum și al tesuturilor moi ale procesului
alveolar.
• Așadar, tratamentul chirurgical ca componentă a tratamentului complex al PMC, este
obligatoriu.
• Toate intervențiile chirurgicale asupra parodonțiului marginal pot fi divizate în:

38. Către metodele chirurgicale se atribuie:
´ Chiuretajul
´ chiuretajul închis
´ chiuretajul deschis
´ chiuretajul cu vid (vacuum)
´ chiuretajul criogen
´ Gingivotomia
´ Gingivectomia
´ simplă
´ radicală
´ Operaţiile cu lambou
´ cu corecţia marginei gingivale (gingivoplastia)
´ cu aplicarea mijloacelor de stimulare a proceselor reparative în parodonţiu (gingivoosteoplastia).
´ Corecţia cavităţii bucale cu deplasarea frenurilor (frenulotomia, frenuloectomia, plastia
vestibulului.

39. Operațiile cu lambou
• Acestea se efectuează cu scopul lichidării pungilor parodontale şi corecţia
defectelor în osul alveolar.
• Această operaţie a fost propusă în 1912 de R. Neumann, apoi
perfecţionată de A. Cieszynsky (1914) şi L. Widman (1917) deaceia ea se
numeşte operaţia Cieszynsky – Widman – Neumann.
• Esenţa metodei constă în formarea unui lambou muco – periostal prin
efectuarea Inciziilor verticale din ambele părţi ale sectorului selectat şi
două incizii orizontale paralele marginii gingivale din partea orală şi
vestibulară. Indicaţiile: parodontită marginală cronică generalizată forma
medie şi gravă cu pungi parodontale cu o profunzime peste 5 mm,
destrucţia ţesutului osos nu mai mult de ½ din lungimea rădăcinii dintelui.
• Se desting lambou mucoperiostal sau total (include epiteliul, ţesutul
conjunctiv şi periostul) şi lambou mucozal (conţine numai epiteliul şi ţesut
conjunctiv).

40. Metoda Operației
• După o pregătire preoperatorie şi anestezierea segmentului
care va fi supus intervenţiei pe sectorul desenat din partea
vestibulară se fac din ambele părţi ale segmentului, două incizii
verticale până la ţesutul osos. Nu este de dorit de efectuat
aceste incizii din partea orală. Incizia orizontală se face prin
vârful papilelor interdentare de la o incizie verticală la alta.
• Apoi se decolează lamboul muco-periostal din ambele părţi
(vestibular şi oral).
• Se înlătură marginea afectată a gingiei se face detartrajul –
surfasajul, se înlătură granulaţiile, chiuretaj, osteoplastia cu
modelarea ţesutului osos si a cementului fără a îndepărta
periodonţiul.

41. Metoda Operației
´Osteoplastia se realizează cu ajutorul frezelor sau cu ajutorul
chiuretelor Grecey; câmpul operator se spală cu soluţii antiseptice,
se face hemostaza şi lamboul se plaseză la locul său şi se
suturează. Suturile se aplică în fiecare spaţiu interdentar şi pe
inciziile verticale. Pe sectroul supus operaţiei se aplică pansament
din paste curative. La a 7-9 zi suturile se înlătură.
´ Post operaţional se efectuează tratament medicamentos sub formă
de aplicaţii.
´Tehnica descrisă a fost modificată de mai mulţi autori.
´De exemplu Nabers prin anii 50 propune lamboul repoziţionat apical
cu sau fără osteoplastie. Intervenţia se va efectua pe maximum 4-6
dinţi într-o şedinţă.

42. ´Se face anestezia.
´Cu un bisturiu cu lamă nr. 15 se realizează o incizie cu bizou
intern, dinspre marginea gingivală spre creasta alveolară.
´Toată porţiunea exciziată se înlătură.
´Cu un decolator se va decola lamboul mucoperiostal vestibular
şi oral. Pentru a uşura decolarea se fac inciziile de descărcare:
verticale, sau lambou cu o singură incizie verticală.
´După detartraj – surfasaj şi tratamentul necesar lamboul se
repoziţionează în poziţie apicală, acoperind perfect osul
alveolar.
Lamboul repoziţionat apical permite:
´realizarea unei economii de ţesut
´acces şi vizibilitate la suprafaţa radiculară şi leziunea osoasă
´favorizarea regenerării osoase în leziunile cu 3 pereţi osoşi.

43. Lamboul estetic de acces.
´A fost propus de Genon şi Bender, în 1984 cu scopul de a
păstra toate ţesuturile moi, inclusiv ţesutul interdentar.
´Este indicată operaţia în regiunea dinţilor frontali, numai acolo
unde există spaţii între dinţi sau ambrazurile cervicale sunt largi.
´După anestezie se face incizie intrasulculară în jurul dintelui
prin versantul oral al arcadei şi se decolează împreună cu
lamboul vestibular.
´Se efectuează detartrajul și surfasajul radicular.
´Se înlătură granulaţiile.
´Se aplică lamboul şi se suturează.

44. ´În cercetările noastre ne-am folosit de tehnica
lamboului repozitionat coronar.
Schemă de tratament preoperator:
´Stabilirea diagnosticului:
´Instruirea pacientului privitor la igiena bucală corectă cu
recomandări în selectarea mijloacelor de igienă;
´Detartrajul şi surfasajul cu ajutorul aparatului ultrasonic;
´Asanarea cavităţii bucale cu obturarea şi reobturarea cavităţilor
de clasele II, III, V, restabilirea punctelor de contact după
indicaţii;
´Şlefuirea selectivă a suprafeţelor ocluzale pentru suprimarea
supra contactelor;
´Suprimarea construcţiilor defectuoase;
´Suprimarea obiceiurilor vicioase.
´Suprimarea inghesuirilor dentare.

45. • Tehnica
• -anestezia
• Efectuarea inciziei pe orizontală prin vărful papilelor
• Efectuarea unei incizii pe verticală
• Decolarea lamboului
• Inlaturarea ț. de granulație și a cementului necrotizat
• Irigarea cu antiseptici
• Detartrajul și surfasajul suprafețelor radiculare
• Augumentarea cu Bio-Os
• Readucerea lamboului coronar
• Aplicarea suturilor interdentare inerdentare
• Imobilizarea dinților
• Aplicarea pansamentului parodontal din COE-Pac.

46. • Timp de 5-6 zile înainte de interevenţia chirurgicală pacienţilor li
se administra un tratament antiinflamator: irigaţii ale pungilor
parodontale cu soluţie de chlorghexidină de 0,05% instilaţii cu
soluţie de metronidazol, unguent de 1% Metroghil Denta, soluţie
de iodinol. În formele grave ale parodontitei, la exacerbarea
procesului se administra 5-7 zile antibioticul doxiciclina.
• La a 7-10 –a zi după operație se înlătură suturile.

57. • Succesul unui tratament chirurgical va depinde în mare măsură de cum va fi
îngrijită plaga postoperatorie unde trebuie să participe atăt medicul cât și
pacientul într-o egală masură.
• Prin urmare,eficacitatea tr-lui chirurgicala al afecțiunilor parodontale va depinde în
mare măsură de asistența post-operatorie si de respectarea și îndeplinirea de
către pacient a igienei orale individuale.
• Lipsa monitorizării pacienților în perioada postoperatorie poate duce doar la o
stabilizare a procesului morbid pe un termen scurt. Deaceia după orice intervenție
chirurgicală la parodont, pacientul se va lua sub supraveghere dispensară.
• Avănd în vedere aceste circumstanțe medicul va prescrie o terapie
medicamentoasă de menținere locală și generală.
• Astfel pacientul va fi obligat primele zile după operație să urmeze sfaturile
medicului în privința igienizării, alimentării și a tratamentului general cu
antibiotice(Augmentin-875 mg.-1 comprimat 2ori/zi), antiinflamatorii (Fortin-
100mg.,antinflamator nesteroidian cu prop. antiinflam., analgetice și antipiretice, 1
pastilă 2ori/zi), pentru 5-7 zile după operație. Dar foarte important este ca
pacientul să se prezinte la medic în fiecare zi pentru tratament local cu antiseptice
și antibiotice timp de 7-8 zile.
• La a 7-10 zi de la operație se vor înlătura suturile.

58. ´Regenerarea tisulară ghidată este utilizată pentru sporirea regenerării
ţesuturilor osos şi conjunctiv, pierdute în urma leziunilor inflamator – distructive
ale parodonţiului.Din punct histologic RTG este definita ca regenerarea
structurilor de sustinere a dintelui adica a osului alveolar, ligamentului
parodontal si a cementului pe o suprafata radiculara anterior afectata.
´Savanții stomatologi au fost si sunt preocupati de problema stimularii celulelor
pentru regenerarea componentelor parodontale dupa înlăturarea țesuturilor
afectate de procesul inflamator-distructiv.
´Cercetările efectuate de Melcher H. în 1976 au arătat că după efectuarea
unui lambou mucoperiostal cu chiuretajul şi plastia osului, suprafaţa radiculară
a dintelui poate fi colonizată de patru tipuri de celule:
´-epiteliale,
-ale ţesutului conjunctiv,
-celule ale periodonţiului şi
-celule provenite din osul alveolar.
Celulele parodonţiului sunt capabile de a regenera, dar numai în condiţiile
când epiteliul este izolat de ţesutul conjunctiv.

59. • Aşadar, concepţia biologică a regenerării tisulare ghidate a fost
argumentată pentru prima dată de către Melcher H. în 1976.
Autorul a stabilit că cicatrizarea ţesuturilor după operaţie la
parodonţiu este determinată de accelerarea repopulării
celulare în zonele unde s-au înlăturat ţesuturile necrozate,
dar numai în cazul, unde s-au păstrat rămăşiţe sănătoase
ale periodonţiului. După cum au demonstrat cercetările mai
multor autori s-a constatat că ţesuturile parodontale
regenerează acolo unde s-au păstrat celulele periodontale.
• În sectoarele unde după chiuretaj nu s-au păstrat celulele
periodonţiului, s-a dezvoltat anchiloza şi resorbţia rădăcinii.

60. ´ S-a mai observat, ca acolo unde rădăcina contacta direct cu ţesutul
conjunctiv gingival la cicatrizare fibrele colagene formate în urma
cicatrizării aveau o direcţie paralelă cu rădăcina dintelui, nu se
ancorau în cement. Adică, nu se forma o joncţiune ale ţesuturilor
lamboului cu rădăcina dintelui, fapt care era aşteptat, preconizat în
tratamentul chirurgical al parodontitelor, de a obţine o joncţiune din
ţesut conjunctiv.
´ Adică s-a venit la concluzia, că celulile gingivale împedică
procesul de regenerare a joncţiunii conjunctive.
´ Nyman S. şi coaut. în 1982 au efectuat nişte experenţe pe maimuţe,
unde printr-un filtru de celuloză (millipore filter) au izolat ţesutul
gingival de suprafaţa radiculară a dintelui. Peste 6 luni ei au
demonstrat histologic că acolo unde a fost filtru s-a format
neocement în care fibrele periodonţiului se fixau în cement şi
paralel avea loc regenerarea osului alveolar.
´ Autorii au demonstrat că în parodonţiu are loc regenerarea numai
atunci când epiteliul gingival este blocat de ţesutul conjunctiv al
periodonţiului.

61. ´ Adică la aplicarea unor membrane, materiale de blocare a epiteliului
gingival se crează un spaţiu între ele şi suprafaţa rădăcinii, iar periodonţiul
poate invada acest spaţiu. În caz contrar procesul de regenerare nu va avea
loc. Membrana permite ligamentului parodontal si celulilor osoase sa
repopuleze defectul, dar impiedica repopularea celulilor tesutului conjunctiv
si epitelial de la nivelul gingiei
´ Aşadar cu scopul de a bloca penetrarea în plagă după intervenţii
chirurgicale al epiteliului gingival s-au propus diferite bio-materiale.
´ Criteriile idiale înaintate faţă de materialul de baraj, includ: integritatea
tisulară, nepenetrarea celulară, posibilitatea de a crea un spaţiu,
comoditatea aplicării în clinică şi biocompatibilitatea.
´ În chirurgia parodontală pentru stimularea procesului regenerativ se folosesc
diferite materiale care au rol osteogenetic, osteoinductor şi osteoconductor:
´ Osteogenetic – potențial osteogenetic posedă doar celulele grefei de
măduvă osoasă;
´ Osteoinductor – constituenţii biomaterialului favorizează formarea de os nou,
prin transformarea celulelor mezenhimatoase nedeferenţiate în osteoblaste;
´ Osteoconductor: materialul aplicat în leziune se va comporta ca un suport
pentru osul nou format.

62. • În calitatea de materiale de adiţie au fost folosite: grefele osoase,
autogrefele, alogrefele, heterogrefele, însă în prezent pe scară largă se
utilizează substituienţi naturali sau sintetici de os: hidroxiapatitele dense
sau poroase, fosfatul tricalcic coralul natural, ceramicile bioactive ș.a.
• Pentru a împedica invazia epiteliului şi a preveni recesiile gingivale
barajul trebuie să fie confecţionat dintr-un material cu capacităţi de
integrare cu ţesuturile parodontale, care nu permit formarea pungilor,
micşorează posibilitatea infectării şi ameliorează procesul de
regenerare.
• Materialele de blocare sau de adiţie pot fi de trei feluri:
• neresorbabile,
• bidegradabile şi
• bioresorbabile.

63. • Materialele neresorbabile au apărut în anii 80 al secolului trecut, a
fost utilizată membrana din politetrafluoretilenă. În experienţe pe cîini
Gore W şi coaut. (1982) au demonstrat histologic că prin această
membrană nu penetrează epiteliu. Această membrană sub denumirea
de GORETEX a fost recomandată în utilizarea practică de către
Federaţia Dentiştilor Americani. În timpul operaţiei membrana se
adaptează în jurul dintelui. Epiteliu supraiacent se concreşte, dar nu
pătrunde în ţesuturi.
• Materialele neresorbabile sunt biocompatibele, sunt inerte, însă
peste 4-6 săptămâni este necesară reoperarea pentru
înlăturarea lor, fiind posibilă reinfectarea locului unde acestea
au fost amplasate.

64. ´Materialele resorbabile. Aceste materiale au avantajul, că ele se
păstrează un timp îndelungat până la regenerarea ţesuturilor noi.
´În calitate de materiale de barare resorbabile se utilizează colagenul,
polimerii acizilor gliceric şi lactic sau copolimerii lor. Materialele pot fi
sub formă de membrane, pulbere, granule.
´Prima barieră resorbabilă în regenerarea tisulară ghidată, aprobată de
Federaţia Dentiştilor Americani, a fost matricea pluristratificată
combinată GUJDOR, care era constituită din polimerii acidului lactic
plastificat cu un eter al acidului citric. Membranele bioresorbabile dau
efecte bune, peste 6 luni s-a observat cicatrizarea deplină cu formarea
unei joncţiuni.
´Putem menţiona câteva tipuri de aceste membrane: Avitene, Periogen,
Colla – Tec, Collistar, Коллост Т.М. s.a.

65. • Membranele bidegradabile. Ele se resorb timp de 4-6 săptămâni,
iar dispariţia lor completa are loc în 2-3 luni. Către aceste membrane se
atribuie Resolut, Atrisorb, Polylactin 910. Aceste membrane nu
provoacă defecte adverse. În regenerarea tisulară ghidată succesul de
ultima oră este Atrisorbul, confecţionat din polimerul acidului polilactic
sub formă de soluţie, care se solidifică în contact cu apa sau alte soluţii
apoase. Rezultatele aplicării Atrisorbului au demonstrat că în 60-100%
cazuri în regiunea defectelor de furcaţie şi denudării rădăcinilor se
formează ţesut osos nou. Adică preparatul peste 9-12 luni a dus la
formarea unor cantităţi noi de cement, os şi deasemenea formarea
unei joncţiuni din ţesut conjunctiv.

70. Noțiuni despre Implantologie în
parodontologie
Din an în an implantologia se folosește pe o scară tot mai largă în
parodontologie. O experiență de mai bine de 35 de ani de utilizare a
implantelor și de studiu științific al acestora le-a atribuit calități deosebite de
osteointegrare (Brănemark, 1995) sau de anchiloză funcțională(Șchroeder
ș.a. 1981) în oasele maxilare. Numeroase studii și cercetări confirmă
succesul aplicării de implante la persoane sănatoase din punct de vedere
parodontal. De asemenea, în literatura de specialitate sunt relevate
numeroase cazuri de implanturi aplicate la pacienți tratați de afectiunile
parodonțiului marginal, deși în această direcție sunt necesare studii
longitudinale relevante.

71. • La pacienții cu afecțiuni parodontale și boli sistemice șansele pentru implantare sunt cu
mult mai mici decăt la persoanele sănătoase, iar pronosticul nu poate fi exact. Pacientul
parodontopat are nevoie de un examen fr. minuțios înainte de implantare pentru a depista
toți factorii de risc(fumatul, diabet zaharat, osteoporoză, boli hepatice, boli cardiace) Wan
Steenberghe, 2003., iar dacă tratamentul parodontal este deajuns pentru a obține un
rezultat de succes, atunci sigur se va renunța la implant.
• În caz de lipsă a mai multor dinți discuția este axată nu pe pastrarea sau extracția unui
dinte, dar pe alegerea dintre o lucrare fixă pe implante sau mobilă. Și în asemenea
cazuri pacientul este informat despre starea parodontului și obligator va participa in
alegerea metodelor de tratament ortopedic pentru ce se va semna în „Acordul informat„

72. Restaurarea protetică a bolnavilor
parodontopați
• Restaurarea protetică a bolnavilor parodontopați trebuie să aibă
în vedere realizarea unor lucrări pe căt posibile fixe, stabile. Dar în
caz de parodontite severe foarte des este imposibil de păstrat toți
dinții. Este foarte important încă la etapa formulării diagnosticului de
apreciat care dinți rămân în arcadă și care se vor extrage ca mai
târziu acești dinți problematici să nu servească drept sursă de
infecție și să implice și alti dinți din construcția protetică. Până la
urmă tipul construcției ortopedice nu este atât de important cum este
refacerea funcției ocluzale, a vorbirii și în zilele de astăzi un accent
foarte mare este pus pe estetică. Deaceia pacientul trebuie să fie
informat despre avantajele și dezavantajele viitoarei construcții
ortopedice, și sigur să fie de acord cu propunerea medicului, pentru
ce se va semna în ,,Acordul informat,,

75. Este realizat prin proceduri specifice și urmărește:
• -reducerea riscului de retenție a plăcii bacteriene, de ex. în înghesuiri dentare
• -reducerea diastemelor și tremelor rezultate prin migrări a dinților parodontotici
• -tratamentul ocluziei deschise
• Unul din principalele scopuri ale tratamentului ortodontic asociat procedurilor
terapeutice complexe ale bolii parodontale este promovarea stării de reabilitare
estetică prin restaurarea aspectului fizionomic al gingiei și, în particular, al
papilelor interdentare din zona dinților frontali superiori și inferiori, precum și
corecterea migrărilor acestor dinți. La pacienții parodontopați, succesul
tratamentului ortodontic depinde într-o măsură importantă de folosirea unor forțe
ortodontice controlate, continue, în condițiile absenței inflamației septice gingivo-
parodontale.
Tratamentul Ortodontic