Raspuns intrebari examen.parodontologiedocx

1.Parodonțiul marginal. Definiție.Structura. Funcțiile.
Parodontiul marginal are doua componente principale:
--Parodontiul superficial sau de invelis format din:
gingie cu : -epiteliul gingival;
- corion gingival;
-ligamente supraalveolare.
--Parodontiul profund,de sustinere sau functional format din :
-cement radicular
-desmodontiu
-os alveolar.
Functiile de baza a parodontiului marginal:
1. Functia de protectie a tesuturilor subiacente fata de actiunea noxelor
mecanice,termice,chimice si microbiene e asigurata de integritatea
epiteliului si rezistenta crescuta datorita keratinizarii ,de continut sporit
in fibre al corionului.
2. Functia de resorbtie-celulele epiteliale sunt permiabile pentru
substantele hidro si liposolubile.Capacitatea resorbtiva depinde de:
-concentratia substantei;
-durata contactului cu mucoasa;
-starea mucoasei.
2. Parodonțiul superficial. Definiție. Structura.
--Parodontiul superficial sau de invelis format din:
gingie cu : -epiteliul gingival;
- corion gingival;
-ligamente supraalveolare.
Epiteliul gingival oral sau extern-e situat in continuarea epiteliul
sulcular spre cavitatea bucala si se intinde de la creasta marginii
gingivale libere si gingia fixa pe care le acopera pina la jonctiunea
muco-gingivala.In epiteliul oral majoritatea celulelor sunt keratinocite cu
functia de formare a keratinei.Alaturi de keratinocite in epiteliul oral mai
sunt melanocite,celule cu prelungiri dendritice care produc un pigment
protector fata de radiatia actinica.
Ca si restul mucoasei bucale, gingia este alcatuita din:
-epiteliu;
-corion ;
Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat
prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar subiacent. Este
alcatuit din partru straturi, dispuse astfel, de la baza spre suprafata:
-stratul bazal;
-stratul spinos;

-stratul granular;
-srtatul cornos;
Corionul gingival e format din:
-substanta fundamentala alcatuita din constituenti moleculari nefibrosi
-celule
-fibre de colagen si elastina
-vase si nervi
Substanta fundamentala e o matrice organica nefibroasa in care sunt
inglobate componente corionul gingival.Din punct de vedere
chimic,substanta fundamentala e formata din macromolecule de
proteoglicani si glicoproteine.
Proteoglicani-au un rol major in mentinerea integritatii corionului
gingival.Componentele principale ale proteoglicanilor sunt de tip
carbohidrati si se numesc glicozoaminoglicani.
Glicozaminoglicanii sunt reprezentati prin:
Compusi nesulfatati-Acidul hialuronic,care indeplineste numeroase
functii:actioneaza ca un absorbant biologic al solicitarilor mecanice;una
dintre cele mai importante functii ale acidului hialuronic este
mentinerea homeostaziei apei in tesuturi;componentele cu greutate
moleculara mare ale acidului inhiba activitatea fagocitara a
macrofagelor,iar cele cu greutate moleculara mica o stimuleaza.
Sistemul ligamentului supraalveolar asigura legatura dintre dinte-
gingie,dinte-dinte si e format din fibre gingivale in special din colagen
cu diferita orientare.Ele confera gingiei elasticitate rezistenta si o fixare
de suprafata dintelui mai jos de epiteliul gingival.
Fibrele deu imobilitate gingiei si stabilizeaza fiecare dinte intr-un anumit
sector.
1.Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular si se
dispun ascendent si lateral in corionul gingival.
2.Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dintii adiacenti
si au un traiect aproape orizontal.
3.Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte trec peste marginea
alveolara(limbusul alveolar) si se fixeaza la periost.
4.Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte si ajung la marginea
alveolara dupa un traiect aproape orizontal.
5.Fibrele alveolo-gingivale au capat atasat de creasta alveolara si se
termina in corionul gingival.
6.Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul
periostului.
7.Fibrele transgingivale pornesc cu un capat de pe cementul
radicular al suprafetelor aproximale si se indreapta spre suprafata
vestibulara sau orala a dintelui vecin,unde se intrepatrund cu fibre
similare din directia opusa.
8.Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel
cu suprafetele vestibulare si orale ale radacinilor.

9.Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar in sens
vistibulo-oral la baza papilei
10.Fibre semicirculare pornesc de la suprafata aproximala a radacinii
unui dinte,ocolesc fata vestibulara sau orala si se fixeaza pe fata
aproximala opusa a aceluiasi dinte.
11.Fibre circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina
dintelui.
12.Fibre intercirculare sunt situate intre inelele de fibre circulare.
3. Parodonțiul de susținere. Definiție. Structura.
--Parodontiul profund,de sustinere sau functional format din :
 cement radicular
 desmodontiu
os alveolar.
Cementul radicular- Cementul este de două feluri: primar şi secundar.
Cementul primar este de regulă de tip acelular, iar cel secundar este
de tip celular.
Ambele tipuri de cement au o matrice organică care se calcifică şi
conţin fibrile de colagen.
Desomodontiul- ligamentul dento-alveolar are o grosime de 0,3
mm,compus din substanta fundamental,cellule,fibre,vase,nervi care
ocupă spaţiul dento-alveolar, având drept funcţie fixarea dintelui în
alveola osoasă şi echilibrarea forţelor ce se exercită asupra dintelui
Osul alveolar- parte a maxilarului şi mandibulei, sub formă de
prelungire osoasă apofizară în care sunt fixaţi dinţii.Compus din lamina
dura,lamina externa si interna, osul intermediar spongios format din
lamele osoase care realizează o structură funcţională de dispersie a
forţelor de masticaţie. Osul lamelar este realizat de osteoblaşti sub
forma unor lame concentrice în jurul unui vas central, dispoziţie numită
os haversian; în spaţiu, apare ca un cilindru numit osteon. Între
osteoane există osul interstiţial.
Mineralizarea osului se face prin depunere de hidroxiapatită
4. Biomecanica dintelui,notiunea de ‘hypomoclion’
Biomecanica dintelui este exprimată funcţional atît în contextul relaţiilor
fiziologice inter-maxilare, cât şi în cel al relaţiilor odonto-parodontale
Un rol esenţial în mecanismul stabilităţii dentare îl are ligamentul
alveolo-dentar principala piesă de legătură între rădăcina dintelui şi
structurile alveolare, mai precis fibrele constituiente ale acestuia şi
modul de dispunere al lor. Aceste fibre prind rădăcina dintelui ce
asigură un grad de fixare dar şi de suspensie a dintelui.Funcţia primară

a principalelor fibre ale ligamentului periodontal este cea de suport şi
de transmisie a forţelor ocluzale spre osul alveolar.
Hypomochlion (H) reprezinta zona desmodontala in care dintele are
amplitudinea cea mai redusa de deplasare prin rotatie.
Acest punct H la dintii cu parodontiul normal se gaseste la unirea 1/3
apical cu 2/3 coronar ale radacinii.
5. Rolul biomecanicii dintelui în debutul și evoluția bolii
parodontale.
Ligamentul alveolo-dentar exercită urmatoarele funcții:
-transmiterea solicitarilor ocluzale la osul alveolar;
-asigura legatura fizica dintre dinte si os;
-asigura si mentine rapoartele dintre gingie si dinte;
-asigura capacitatea functională a dintelui;
-asigura amortizarea socurilor ocluzale,protejind elementele celulare si
vasculo-nervoase ale spatiului alveolo-dentar.
Transmiterea fortelor ocluzale ale osului alveolar.Fibrele principale sunt
orientate astfel incit realizeaza o adevarata suspendare,în hamac, a
dintelui.
În repaus,ele sunt ușor ondulate.La solicitarea axială ,rădăcina are
tendință să se înfunde în alveolă.Fibrele oblice,ondulate în
repaus,devin rectilinii la solicitarare ,amortizînd în mare masură șocul
ocluzal,marea lor majoritate fiind antrenate în acesta.
La solicitarea orizontală,dintele are o mișcare de pivotare în jurul axei
de rotație,de la hypomoclion.Partea sa situată, coronar se deplasează
în direcția forței,iar partea sa apicală în sens opus,creîndu-se 2 zone
de relaxare.În acest fel,numai o parte din fascicolele ligamentare
participă la preluarea solicitarilor.De aceea,fortele orizontale sunt mai
greu suportate și pot deveni patogene.
Cînd solicitarile ocluzale sunt crescute,dar nu depășesc capacitatea
funcțională a paradonțiului,are loc remanierea lor funcțională a
ligamentelor dento-alveolare.Fibrele se îngroașă,sporesc
numeric,spațiul alveolo-dentar se lărgeste ușor,compacta alveolară
internă se îngroașă.
Cînd solicitarile ocluzale depășesc capacitatea funcțională a
ligamentelor,ele generează leziuni ale pradonțiului ligamentar și
osos,de tipul traumei ocluzele.
Cînd solicitările se reduc sau încetează,are loc atrofia paradonțiului
desmo-osos,caracterizată prin reducerea numerică și în grosime a
fibrelor ligamentare.

6. Gingia. Tipurile de gingie.
Reprezinta portiunea vizibila a parodonliului marginal si este portiunea
mucoasei masticatorii care acopera extremitatea coronara a osului
alveolar .
Gingia se imparte in trei zone :
a) Marginea gingivala libera este portiunea cea mai coronara intre
papilele interdentare ale gingiei si corespunde peretelui extern al
sanlului gingival. Grosimea marginii gingivale libere variaza intre 0,5 -
2 mm. Contur in mod normal, e asculit, neted, fara neregularitat! sau
depresiuni. Limita dintre marginea gingivala libera si gingia fixa este
marcata de santul marginii gingivale Iibere, care, uneori, poate fi sters
sau lipseste, Santul marginii gingivale libere corespunde in general, cu
portiunea cea mai ,decliva a santului gingival.
b) Papila interdentara ocupa spatiul interdentar (ambrazura gingivala
vestibulo-orala), fiind situata imediat sub punctul de contact; contact
cand acesta lipseste (diastema primara, incongruenta dento-alveolara
cu spatiere), paplla interdentara prezinta forma de platou sau chiar de
sa, ca o depresiune concava.
Forma normala in regiunea frontala este piramidala . Forma spatiala a
papilei interdentare la dintii laterali posteriori a fost comparata cu
aspectul unui cort, cu a depresiune pe muchia superioara. Intre dintii
laterali posteriori are varful deprimat, de aspect concav, corespunzator
zonei de contact sub care se situeaza. In sens vestibulo-oral prezinta
un varf vestibular si unul oral.
c) Gingia fixa adera ferm de dinte si osul alveolar subiacent si se
intinde de la baza marginii gingivale libere pina la mucoasa alveolara.
Are o inaltime verticala intre 1-9 mm, in functie de dintele investigat, de
localizarea frenurilor, bridelor si fasciculelor musculare subiacente si
creste cu varsta si dezvoltarea verticala a procesului alveolar. Gingia
fixa are, in general, o inaltime mai mare la maxilar decat la mandibula,
in special la incisivi si molarii maxilarului pe fata vestibulara si, mai
redusa la canini si premolari. De asemenea este mai inalta pe fata
linguala a primului molar mandibular. Este foarte ingusta la molarii 2 si
3 mandibulari.
7. Semne clinice ale gingiei sănătoase (culoare, textură,
consistență).
Culoarea normala a gingiei este roz deschis, dar variaza in raport cu:
- grosimea stratului epitelial; - gradul de keratinizare; - gradul de
vascularizalie din corionul gingival; - prezenta si numarul celulelor
melaninoformatoare - melanoblasti - din stratul bazal al epiteliului.
Culoarea gingiei este mai palida. chiar usor albicioasa in zonele de
hiperkeratoza, de reactie fata de impactul alimentar traumatizant. La

unele persoane sau la populatiile de culoare, orientale, mediteraneene,
culoarea gingiei poate fi, In mod normal, de la maro inchis sau albastru
inchis pina la negru si este o urmare a melaninei In exces din epiteliul
gingival. Aceasta pigmentare poate fi distribuita uniform sau neregulat
pe suprafete intinse ale gingiei si nu reprezinta, In nici un caz, un semn
de imbolnavire gingivala.
Aspectul suprafetei gingivale in zona fixa, nu si pe marginea
gingivala libera este de "gravura punctata" (stippling) sau "In coaja de
portocala" , presarata cu orificii corespunzatoare unor zone de
penetratie adanca in corion a digitatiilor epiteliale(microdepresiuni)-sunt
datorate unor fascicule de benzi de colagen cu directie perpendiculara
pe suprafata osului alveolar si care mentin un contact strans intre
lamina bazala a mucoasei si periostul subiacent. Aspectul mai bine
pronuntat la dintii frontali. Diminueaza in zonele laterale anterioare
(premolari) si dispare la nivelul molarilor. Aspectul descris este mai clar
evidentiat pe versantii vestibulari, se accentueaza la adult si dispare la
batrani. La unele persoane acest aspect Iipseste in tot cursul vietii.
Consistenta gingiei este ferma in special in zona de gingie fixa; in
raport cu aceasta, marginea gingivala libera si varful papilelor prezinta
o consistenta mai laxa, usor depresibil la comprimare cu sonda
butonata.
8. Papila interdentară, structura și funcțiile.
Gingia interdentara(papila gingivala) ocupa spatiul interdentar,in
mod normal sub punctul de contact; cind acesta lipseste (diastema
primara,incongruenta dento-alveolara cu spatiere) papila interdentara
prezintă forma de platou sau chiar de şa, ca o depresiune concava.
Forma normala in regiune a frontala este piramidală.Forma spaţială
a papilei interdentare la dinţii laterali posteriori a fost comparată cu
aspectul unui cort, cu o depresiune cu muchia superioară.
Între dinţii laterali posteriori are virful deprimat, de aspect concav,
corespunyator zonei de contact sub care se situează .În
sens vestibulo-oral prezintă un vîrf vestibular şi unul oral.
Forma şi volumul papilei interdentare variază în raport cu:
-vîrsta: la copii şi tineri ocupă în întregime spaţiul interdentar şi are un
vîrf punctiform uşor rotunjit; la virstnici, volumul se reduce,iar conturul
papilei se aplatizează;
-incongruenţa dento-alveolară cu spaţiere reduce volumul papilei
interdentare prin impactul alimentar direct şi îşi modifică forma din
proeminenţă în platou chiar concav ;
-incongruenţa dento-alveolară cu înghesuire reduce volumul papilei
interdentare, care sunt înguste, laminate şi scurte ; dac se mai adauga
inflamaţia, papilele se tumefiază devin hiper trofice şi hiperlazice.
-traumatismul produs de folosirea intensiivă a scobitorii,periajul excesiv
reduc volumul papilelor interdentare.

- diastemele şi tremele produse prin deplasări patologice ale dinţilpor
parodontotici produc deformări ale papilelor interdentare, cu volum si
aspect neregulat de la dinte la dinte.
9. Marginea gingivală liberă, structura și funcțiile.
Gingia libera (marginea gingivala libera ) e portiunea cea mai
coronara intre papilele interdentare ale gingiei si corespunde peretelui
extern al santului gingival.Grosimea marginii gingivale libere variaza
intre 0,5 si 2 mm. conturul marginal este ascutit, neted, fara
neregularitati sau depresiuni
Limita dintre marginea gingivala libera si gingia fixa e marcata de
santul marginii gingivale libere, care uneori poate fi sters sau lipseste
Santul marginii gingivale libere corespunde in general, cu portiunea
cea mai ,decliva a santului gingival.
10. Gingiia fixă, structura și funcțiile.
Gingia fixă aderă ferm de dinte şi osul alveolar subiacent.Are o
înalţime verticalăcuprinsă între 1 şi 9 mm, în funcţie de dintele
investigat , de localizarea frenurilor, bridelor şi fascilulelor musculare
subiacente.
StructuraGingia fixă are , în general, o laţime mai mare la
maxilar de cit la mandibulă, în special la incisivi şi molarii maxilarului pe
faţa vestibulară si mai redusa la C si PM.. De asemenea ,este mai
întilnită pe faţa linguală a primului molar mandibular.Este foarte îngustă
la molarii 2 şi 3 mandibulari.
FunctiaGingia fixă constituie o zonă de rezistenţă împotriva
tendinţelor de retracţie şi deplasare ale marginiii gingivale
libere,reziltate prin periaj sau prin tracţiunile exercitate de mucoasa
alveolară şi formaţiunile subiacente acesteia(frenuri, bride,fascicule de
fibre musculare).
11. Ligamentul periodontal (PDL).
Numeroase fibre de colagen sunt grupate in benzi groase, care in
totalitate formeaza sistemul ligamentului parodontal. Orientarea fibrelor
se face intre osul alveolar si cement,dinspre coronar spre apical si
dinspre osul alveolar spre dinte
Principalele grupe de fibre ale ligamentului periodontal:
1.Fibrele crestei alveolare usor oblice se intind de la marginea osului
alveolar spre cementul radicular sub epiteliul jonctional.
2.Fibrele dento-dentare sau transeptale sunt asociate fibrelor omonime
ale ligamentului supraalveolar si se dispun interdentar

3.Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal
al dintelui de la creasta alveolara la cementul radicular
4.Fibre oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal
de sustinere a dintelui in alveola.Se intinde de la osul alveolar spre
cement unde se insereaza mai apical decit pe os.
5.Fibre apicale se intind radiar,oblic sau chiar vertical de la virful
radacinii la osul inconjurator.
6.FIBRE OXYTALAN-sau acidorezistente sunt distribuite in jurul
vaselor de singe. Cele mai multe si apropiate cementului, mai putine
spre osul alveolar.
12. Cementul. Structura și funcțiile.
Cementul- un tesut dur , dentar, care inveleste dentina radacinii
dentare. Originea sa este in cea mai mare parte mezenchimala.
Studiile recente certifica si o origine epiteliala pentru anumite teritorii
ale cementului.
Compozitia:Substanta minerala a cementului e reprezentata de cristale
fine de hidroxiapatita care formeaza 61% in greutate si apa 12% in
greutate.Gradul de mineralizare a cementului e mai redus la virste
tinere si mai mare la virstnici.
Cementul secundar celular este situat in jumatatea apicala a radacinii
si la nivelul furcatiilor dintilor pluriradiculari.In portiunea mijlocie a
radacinii cementul celular poate acoperi o portiune de cement acelular
dispus anterior.
Compozitia: Substanta minerala este mai redusa -46% in greutate dar
matricea organica este mai bogata find bine reprezentata de colagen
tip I (90%) si colagen tip III ( 5%),glicoproteine si proteoglicani.
Cementocitele sunt celulele caracteristice acestui tip de cement si sunt
situate numai in cement nu si in desmodontiu,stationare in lacune ale
cimentului.Lacunele au forme si dimensiuni diferite si sunt unite intre
ele prin canalicule fine care se orienteaza preferential catre
desmodontiu.
13. Osul alveolar propriu-zis.
Osul alveolar reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar si
mandibula care serveste la sustinerea si mentinerea dintilor.Osul
alveolar este o prelungire apofizara a oaselor maxilare si e format din:
-osul alveolar propriu-zis;
-osul alveolar sustinator.

Osul alveolar propriu –zis este compus dintr-o lama subtire de os care
inconjoara radacina si serveste drept suport de insertie a capatului
osos al fibrelor ligamentului periodontal.Osul alveolar propriu-zis este
reprezentat de corticala interna a osului alveolar.Marginea coronara a
osului alveolar este ondulata si corespunde in primele faze de eruptie
dentara jonctiunea smalt –ciment al dintilor.La dintii adulti,functionali se
situeaza la 1-1,5mm de aceasta jonctiune.
Osul alveolar propriu zis se mai numeste si:
-lamina dura:radiologic apre sub forma unei benzi lineare de
radioopacitate crescuta;
-lamina cribriforma:prevazuta cu orificii prin care trec vase
sanguine,limfatice si nervi din desmodontiu in osul spongios subiacent.
In fazele initiale de evolutie ,lamina dura(corticala interna) are o
structura de os fasciculat caracterizat prin prezenta a numeroase
celule:osteocite de forma rotunda sau stelata situate in lacune.Matricea
osului e formata din benzi de fibre de colagen si are un grad variabil de
mineralizare.
Pe masura ce copilul creste la adolescenta osul fasciculat este treptat
inlocuit cu os lamelar.
Osul lamelar este realizat de osteoblasti prin aparitia succesiva de
lamele circumferentiale separate prin straturi de os de apozitie sau
rezidual.
Osul lamelar se dispune sub forma unor lame concentrice,in jurul unui
vas central.Aceasta pozitie caracterizeaza osul haversian.
14. Osul alveolar susținător. Corticala externă și osul spongios.
Osul alveolar sustinator are doua componente:
-osul medular,spongios sau trabecular
-corticala externa
Osul medular,spongios sau trabecular este alcatuit din numeroase
spatii captusite cu un strat celular denumit endosteum.
Spatiile intraosoase sunt separate prin septuri dispuse sub forma unor
trabecule.
Zonele cele mai bogate in os medular sunt la:
-tuberozitatea maxilara;
-molarii si premolarii inferiori;
Maduva osoasa are functie hematopoietica si in raport cu virsta este:

-rosie bine vascularizata la tineri;
-cu fenomene de degenerescenta grasa la adulti;
-cenusie cu o degenerescenta avansata de tip fibros si calcara la
virstnici
Corticala externa este formata in principal din os haversian si poate fi
vestibulara sau orala.Grosimea sa vestibulara este mai redusa la
incisivi,canini si premolari si mai mare pe fata linguala.Corticala
externa este acoperita de periost un strat fibros care include si celule:
osteoblasti,osteoclaste si precursorii lor precum si un sistem vascular
si nervos bine dezvoltat.
15. Noțiune de resorbție osoasă și apoziție.
Resorbție osoasă = scăderea consistenței osului, prin pierderea
conținutului său mineral sau organic.resorbtie osoasa datorita
osteoclastelor
Apozitie se foloseste in chirurgie si semnifica unirea a 2 organe sau
tesuturi.
Apozitie de cement reprezinta depunerea de cement neoformat de-a
lungul radacinii dintelui in urma unui proces traumatic, infectios sau
iritativ.
Apozitie de dentina secundara este un proces fiziologic sau patologic
constand in formarea dentinei neoformate pe peretii interni ai camerei
pulpare si canalului radicular.
16. Gingia. Structura țesutului conjunctiv și epiteliului gingival.
Gingia este formata dintr-un tesut conjunctiv, constituent al corionului
gingival, acoperit cu un epiteliu pavimentos pluristratificat.
Epiteliul gingival Este format din:
- epiteliul oral sau extern;
- epiteliul santului gingival, epiteliul sulcular sau intern;
- epitetiul jonctional (sau de jonctiune)
Epiteliul gingival oral este situat in continuarea epiteliului sulcular spre
cavitatea bucala Si se intinde de la creasta marginii gingivale libere si
gingia fixa pe care le acopera, pana la jonctiunea mucogingivala. In
epiteliul oral, majoritatea celulelor sunt keratinocite, cu functia de
formare a keratinei. Aceasta activitate incepe din stratul bazal prin
aparitia in citoplasma celulelor a unor structuri filamentoase:
tonofilamentele cunoscute ca si citokeratine, precursori ai keratinei.

Forma citokeratinelor difera dupa dispozitia stratificata a epiteliului oral:
in stratul bazal sunt de forma cuboidala sau usor alungite; in stratul
spinos au forma poligonala, in stratul granulos celulele sunt mai turtite,
iar in stratul cornos sunt aplatizate. Alaturi de keratinocite in epiteliul
oral mai sunt melanocite, celule cu prelungiri dendritice care produc un
pigment protector fata de radiatia actinica ,Si celule LANGERHANS
(SCHROEDER) cu functie de aparare fata de agresiunea microbiana.
Epiteliul oral este format din urmatoarele straturi (din profunzime spre
suprafata):
- stratul bazal sau germinativ;
- stratul spinos (al celulelor cu spini BIZZOZZERO);
- stratul granulos;
- stratul cornos, keratinizat, descuamativ, exfoliativ.
Corionul gingival Este format din:
- substanta fundamentala alcatuita din constituenti moleculari nefibrosi;
- celule;
- fibre de colagen si elastina;
- vase si nervi. Substanta fundamentala Este o matrice organica
nefibroasa, in care sunt inglobate componentele corionului gingival. Din
punct de vedere chimic, substanta fundamentala este formata din
macromolecule de proteoglicani si glicoproteine. Proteoglicanii au un
rol major in mentinerea integritatii corionului gingival. Componentele
principale ale proteoglicanilor sunt de tip carbohidrati si se numesc
glicozaminoglicani.
Celulele corionului gingival Fibroblastii sunt celulele cele mai
numeroase in tesutul conjunctiv al gingiei sanatoase. Sunt dispusi
perivascular si intre elementele fibrilare. Functiile fibroblastiIor:
1. Participa la sinteza diferitelor tipuri de colagen si, posibil, la sinteza
altor tipuri de fibre;
2. Produc proteoglicani, glicoproteine, ca fibronectina, si au asfel un
rol esential in mentinerea integri alii corionului gingival;
3. Au un rol activ in resorbtia si remodelarea tramei fibrilare de
colagen.
Mastocitele sunt localizate, in general, perivascular, in mod
exceptional pot fi intalnite in epiteliu. Mastocitele produc histamina
prezenta in stadiile incipiente de inflamatie. De asemenea produc
heparina care are o actiune antiinflamatoare si de control al ritmului de

resorbtie osoasa dupa inflamatie. Numarul lor scade in inflamatiile
subacute si creste in inflamatiile cronice.
Macrofage, monocite, plasmocite, limfocite, polimorfonucleare
sunt putine in corionul gingiei sanatoase si situate predominant in
apropierea epiteliului jonctional. Prezenta lor este considerata o
"inflamatie fiziologica", in sensul mentinerii expectative in fata unor
eventuale agresiuni microbiene. Numarul acestor celule creste in
cursul inflamaliei propriu-zise.
Osteoblasti cu rol osteoformator si osteoclasti cu actiune
osteodistructiva sunt situati mai aproape de osul alveolar.
Cementoblasti si cementoclasti cu actiune de formare si, respectiv, de
resorbtie a cementului radicular.
Fibrele corionulul gingival
Natura fibrelor gingivale: Fibrele de colagen sunt cele mai numeroase.
Colagenul (de la grecescul kolla = clei si gen = nastere) este format din
molecule rigide, rezistente la suprasolicitari si de aceea este foarte
bine reprezentat in tendoane, piele si ligamentul periodontal. Colagenul
reprezinta 60% din componenta proteica a gingiei si prezinta 10 tipuri
structurale. Colagenul de tip I, cel mai frecvent, se caracterizeaza prin
agregarea moleculelor sale in fibrile. Acestea, in numar de cateva sute,
se grupeaza in fibre si benzi.
Fibrele argirofile (sau de reticulina), denumite astfel prin faptul ca
se evidentiaza prin coloratia argentica (metoda GOMORY), sunt fibre
de colagen tip III, dispuse in mici benzi dezlînate in zonele
perivasculare, perineurale si in corion, in imediata apropiere a
epiteliului gingival.
Fibrele elastice sunt putine (cca 6%), dispuse perivascular si in
apropierea osului alveolar.
Fibrele de oxytalan au o structura similara cu a fibrelor de
elastina, fiind considerate ca o forma primara, nedezvoltata complet, a
acestora. Sunt fibre rezistente la oxidarea acida. Fibrele de oxytalan
apar mai freevent in zone de reparatie tisulara, ceea ce Ie confera - la
nivelul cunostintelor actuale - un rol de indicator al fenomenelor
regenerative.
Fibrilele de ancorare sunt formatiuni de colagen (tip VII) care
unesc lamina bazala cu tesutul conjunctiv din corion.
17. Epiteliul oral. Structura și funcțiile.
Epiteliul gingival oral sau extern-este situat in continuarea epiteliul
sulcular spre cavitatea bucala si se intinde de la creasta marginii
gingivale libere si gingia fixa pe care le acopera pina la jonctiunea

muco-gingivala.In epiteliul oral majoritatea celulelor sunt keratinocite cu
functia de formare a keratinei.Alaturi de keratinocite in epiteliul oral mai
sunt melanocite,celule cu prelungiri dendritice care produc un pigment
protector fata de radiatia actinica.
Ca si restul mucoasei bucale, gingia este alcatuita din:
-epiteliu;
-corion ;
Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat sau
parakeratinizat, prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar
subiacent. Este alcatuit din partru straturi, dispuse astfel, de la baza
spre suprafata:
-stratul bazal;
-stratul spinos;
-stratul granular;
-srtatul cornos;
Stratul bazal este alcatuit din celule cuboidale inalte, dispuse pe un
singur rind, avind nucleu ovoid si citoplasma prevazuta cu mitocondrii,
aparat Golgi. Celule sunt dispuse pe o membrana bazala alcatuita din
doua lame, si anume : lamina lucida(spre epiteliu) si
lamina densa (spre corion), sintetizate de celulele stratului bazal.
Celulele sunt apropiate, sunt spatii intrcelulare mici si unite prin
desmozomi, in microscopie electronica, membrana bazala are aspect
hialin, iar legatura cu corionul este asigurat prin hemidesmozomi
Stratul spinocelular este alcatuit din celule poliedrice unite prin punti
intercelulare , dispuse pe mai multe rinduri.Se caracterizeaza prin
regularitatea spatiilor intercelulare, rapartitia uniforma a legaturilor
desmosomale si o densitate sporita acelulelor pe unitatea de suprafata.
Stratul granular este alcatuit din 2-3 rinduri de celule cu nuclei picnotici,
citoplasma bogata in granulatiide kerato- hialina si numeroase
tonofibrile dispuse peiferic.
Stratul cornos este alcatuit di 10-15 rinduri de celule keratinizate,
aplatizate, fara nucleu si care, in conditii patologice , se reduc la 2-3
rinduri de celule, datorita hiperdescuamarii.
Memrana bazala. Epiteliul este legat de tesutul conjunctiv subiacent
printr-omemrana bazala avind grosimea de 300-400 A , alcatuita din
doua foite : lamina lucida sau stratul bazal,si
lamina densa spre corion continind complexe polizaharidice si fibre de
eticulina.Hemidesmosomii celulelor bazale se unesc cu lamina lucida ,

iar fibrele de reticulina ale memranei bazale strabat lamina densa si
lucida si se unesc cu membrana celulelor bazale ale epiteliului.
Membrana bazala este permiabila pentru particulele fluide, dar
impermiabila pentru particule solide
18. Epiteliul sulcular. Structura și funcțiile.
Epiteliul santului gingival,epiteliul sulcular sau intern-epiteliul care
acopera peretele moale al santului gingival este slab keratinizat sau
chiar nekeratinizat.Aceasta particularitate histologica trebuie bine
cunoscuta,fiind de importanta esentiala in patogenia,evolutia si
tratamentul formelor incipiente esentiale in patogenia ,evolutia si
tratamentul formelor incipiente de imbolnavire parodontala:gingivita
cronica,dar mai ales parodontita marginala cronica
superficiala.Keratinizarea redusa sau absenta favorizeaza producerea
de microeroziuni si microulceratii urmate de singerari care sunt
controlate in aceasta situatie printr-o atitudine terapeutica particulara.
Tapeteaza versantul intern al gingiei libere, de la marginea gingivala
pina la fundul santului gingival, unde se continua cu epiteliul jonctional.
Este scuamos , stratificat avind 10-15 rinduri de celule , subtiindu-
seprogresiv spre insertia epiteliala , este keratinizat fara digitatii
interpapilare spre corion si fra strat granular. Se comporta ca o
membrana semipermiabila intere corion si santul gingival, fiind
strabatut de fluidul sulcular, cu rol in apararea locala antimicrobiana. In
contact cu placa bacteriana subgingivala, este strabatut de produse
bacteriene (enzime, toxine , antigene) care invadeaza corionul si
declanseaza inflamatia gingivala.
19. Epitelul joncțional (JE). Structura. Funcţiile. Compoziţia. Rolul
în dezvoltarea bolii parodontale.
Reprezinta cea mai semnificativa structura a jonctiunii dentogingivale.
Epiteliul jonclional se extinde in direclie apicala de la nivelul porliunii
celei mai declive a santului gingival si formeaza un manshon in
jurul dintelui care, in condilii normale, poate fi localizat:
- numai pe smalt;
- pe smalt si pe cement;
- numai pe cement in funclie de stadiul de eruptie normala a dintelui
sau de retractie gingivala prin fenomene de involulie.

Grosimea in plan transversal a epiteliului jonclional este de numai 3-4
straturi de celule in copilarie, dar poate creste cu varsta la 10-20
de straturi. Pe masura ce se extinde spre apical, epiteliul jonclional se
reduce in grosime ajungand la 3-4 straturi.
In plan vertical, inaltimea epiteliului jonclional variaza intre 0,25 si 1,35
mm (GLICKMAN).
Din punct de vedere structural, epiteliul jonclional este singura
componenta a epiteliului gingival care prezinta doua lamine bazale,
cate una pe fiecare fata:
- lamina bazala: externa care se constituie ca lamina bazala a
epiteliului sulcular si se conecteaza cu lesutul conjunctiv subiacent;
- lamina bazala: interna care fixeaza epiteliul jonclional direct pe
suprafala dintelui
20. Vascularizația și inervația parodonțiului marginal.
In interiorul corpului corpului mandibulei, circulatia sanguine se face
prin artera alveolara inferioara si ramurile sale: artera mentoniera,
sublinguala si arterele faciale.
La maxilar, arterele alveolare superioare, anterioare si posterioare,
artera infraorbitala si artera palatine trimit colaterale ca si la mandibula
prin anastomoze, formeaza plexul subalveolar si reteaua
interalveolara. Plexul subalveolar e sursa arteriolelor periodontal
ascendente sau longitudinal intraseptale, care au un traiect arcuat pe
linga apex si ascendant in desmodontiu
Gingia e vascularizata de 3 surse:
-plexul periostal
-plexul intraalveolar
-plexul periodontal
Inervatia parodontiului marginal
Gingia osului maxilar e inervata de nervii alveolari superiori anteriori,
mijlocii si posteriori, ramuri din nervul infraorbital, nervul palatin
mare(posterior), nervii nazopalatini.
Gingia osului mandibular e inervata de nervulal alveolar inferior, bucal,
nervul mentonier pe versantul vestibular si nervul sublingual pe
versantul lingual
Ramurile terminale ale osului alveolar inferior asigura inervatia
senzitiva. Fibrele nervoase patrund in desmodontiu prin zona
periapicala si prin orificiul laminei dure.

21. Lichidul șanțului gingival. Compoziția și funcțiile.
Este un lichid care se observa la coletul dintelui, in santul gingival,
dupa uscarea si izolarea fluxului salivar.Este un element al mediului
bucal. Contine factori de origine serica, este un element provizoriu fiind
inghitit cu saliva, este in cantititate inconstanta depinzand de starea
inflamatorie la locul de producere.
In conditii fiziologice, deci la persoanele sanatoase, lichidul crevicular
este un transsudat seros aflat in cantitate moderata, continand toate
componentele serice si sarac in proteine.In cursul bolii, numerosi
produsi ai conflictului parazit-gazda patrund in fluid, fapt ce face ca
acesta sa devina un adevarat exsudat inflamator , bogat in proteine
Ca exsudat inflamator, produs ca urmare a unui mecanism local de
aparare activa , contine:
- elemente celulare: leucocite polimorfonucleare, limfocite, monocite;
- aminoacizi;
- albumine;
- alfa 1, alfa 2, beta si gamaglobuline cu functie de anticorpi:
imunoglobuline de tip IgA, IgG, IgM;
- fibrinogen;
- fibrinolizina;
- fractiuni proteice ale complementului C3, C4;
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca in serul sanguin rezultatul activitatii
florei microbiene locale si nu a unui mecanism metabolic tisular);
- sistemul lactoperoxidazei cu rei in corectarea pH-ului;
- neutrofile intregi sau fragmentate dupa supraincarcare cu bacterii si
degranulare;
- enzime lizozomale;
- enzime ca: fosfataza acida, fosfataza alcalina, betaglucuronidaza,
catepsina, proteaze, lacticdehidrogenaza si lizozim: acesta este o
enzima glicozidazica si actioneaza prin cindarea legaturilor dintre N-
acetil-glucozamina si acidul acetilmuramic din componenta peretelui
bacterian;
- electroliti: Na, K, Ca, P;
- uneori, in cursul unor tratamente pentru infectii si afectiuni generale,
substante medicamentoase ca tetraciclina hidantoina, in concentratie
mai mare decat in serul sanguin
Functiile:
1. Indepartarea mecanica din sanlul gingival a materialului fluid sau
sub forma de particule straine, unele cu acliune antigenica si efecte
agresive;
2. Activarea adeziunii insertiei epiteliale prin continutul de proteine
plasmatice;
3. Activitatea antimicrobiana complexa prin anticorpi, tactori
antimicrobieni, leucocite viabile.
Cresteri ale volumului de lichid gingival se constata:
- dimineata;

- in cursul masticatiei;
- prin masaj gingival;
- prjn periaj;
- in sarcina;
- in urma folosirii contraceptivelor;
- in cursul inflamaliei gingivale; - in perioada de vindecare dupa
tratament chirurgical.
22. Fibrele gingivale. Tipurile de fibre gingivale. Descrierea
fibrelor circulare, dento-gingivale, dento-periostale,alveolo-
gingivale.
Sistemul ligamentului supraalveolar asigura legatura dintre dinte-
gingie,dinte-dinte si e format din fibre gingivale in special din colagen
cu diferita orientare.Ele confera gingiei elasticitate rezistenta si o fixare
de suprafata dintelui mai jos de epiteliul gingival.
Fibrele dau imobilitate gingiei si stabilizeaza fiecare dinte intr-un anumit
sector.
1.Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular si se
dispun ascendent si lateral in corionul gingival.
2.Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dintii adiacenti si
au un traiect aproape orizontal.
3.Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte trec peste marginea
alveolara(limbusul alveolar) si se fixeaza la periost.
4.Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte si ajung la marginea
alveolara dupa un traiect aproape orizontal.
5.Fibrele alveolo-gingivale au capat atasat de creasta alveolara si se
termina in corionul gingival.
6.Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul
periostului.
7.Fibrele transgingivale pornesc cu un capat de pe cementul radicular
al suprafetelor aproximale si se indreapta spre suprafata vestibulara
sau orala a dintelui vecin,unde se intrepatrund cu fibre similare din
directia opusa.
8.Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel
cu suprafetele vestibulare si orale ale radacinilor.
9.Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar in sens
vistibulo-oral la baza papilei
10.Fibre semicirculare pornesc de la suprafata aproximala a radacinii
unui dinte,ocolesc fata vestibulara sau orala si se fixeaza pe fata
aproximala opusa a aceluiasi dinte.
11.Fibre circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina
dintelui.
12.Fibre intercirculare sunt situate intre inelele de fibre circulare
23. Șanțul gingival. Noțiune. Structura. Compoziţie.
Noțiune

Şanţul gingival este spaţiul situat între suprafaţa dintelui şi ep. care
căptuşeşte marginea gingivală pe faţa ei internă de la creasta acesteia
până la epiteliul joncţional.
Delimitare:
peretele intern – dintele;
peretele extern – gingia;
baza şanţului - ep. joncţional.
Adâncimea normală a şanţului gingival este intre 0,5 – 3 mm.
Structura.
Epiteliul şanţului gingival, epiteliu sulcular sau intern este slab
keratinizat cu spaţii intercelulare mărite.
Compoziţie.
Lichidul şanţului gingival se mai numeşte şi lichid crevicular sau
sulcular ; provine din venele corionului şi conţine celule sanguine de
apărare şi anticorpi (imunoglobuline şi complement), mucus, lizozim,
fosfataze şi electroliţi.
Are rol de spălare, activitate antimicrobiană şi antimicotică participând
la imunitatea nespecifică şi chiar specifică. Lichidul crevicular este un
exudat inflamator de apărare.
Compoziţia lichidului crevicular este asemeni serului sanguin şi
conţine: K, Ca, Na, acizi aminaţi, proteine, gamaglobulină,
imunoglobulina (Ig), albumine, fibrinogen, enzime.
24. Lățimea spațiului biologic. Definiție. Dimensiuni.
Spatiul biologic-regiunea delimitata intre baza santului gingival si virful
crestei osoase.
Inaltimea medie :
1. Atasamentului epitelial=0,97mm
2. Atasamentului conjunctiv =1.07mm
3. Spatiul biologic= Atasamentului epitelial-0,97mm+Atasamentului
conjunctiv -1.07mm=2,04
25. Instrumente parodontale pentru examinare.
• Instrumentar de examen clinic intraoral:
1. Oglinda dentara

2. Sonda dentara
3. Pensa
• Sonde de parodontometrie
- specific acestor sonde este virful butonat si partea activă calibrată,
marcată în două culori.
cele mai utilizate sunt:
1. Michigan:3,6,8mm
2. Williams: 1,2,3,5,7,8,9,10mm
3. Goldman: 1,2,3,5,7,8,9,10mm
4. Plast probe:3,6,9mm
5. Nabers, folosită in determinarea expunerii radiculare.
spre diferenţă de toate celelalte sonde care sunt rotunde pe secţiune,
sondele Goldman si Plast probe sunt plate
Sondele de parodontometrie sunt folosite pentru:
• detectarea prezenţei pungilor parodontale,
• detectarea configuraţiei pungilor parodontale
• măsurarea adincimii pungilor parodontale.
Măsurarea trebuie făcută în cite 3 puncte pentru fiecare suprafaţă
vestibulară si orală a dintelui (mezio-vestibulară, centro-vestibulară,
disto-vestibulară, mezio-orală, centro-orală,disto-orală). Pentru
măsurarea corectă a adincimii pungilor parodontale, sondele trebuie
inserate usor oblic faţă de axul longitudinal al dintelui
Exista 3 generaţii de sonde de parodontometrie
1. sondele de primă generaţie -sondele clasice - specific acestor
sonde este virful butonat si partea activă calibrată, marcată în două
culori
2. sondele de generaţia a doua - sonde cu presiune controlată si
control vizual asupra valorilor sondării .
3. sondele de generaţia a treia - sonde cu presiune controlată
electronic si cu înregistrarea datelor direct în computerul la care sunt
conectate.
In afara sondelor obisnuite se pot folosi
sondele speciale de parodontometrie
-pentru determinarea indicelui CPITN se utilizeaza sonda “flexible
plastic screening surveyor”
-pentru masurarea adancimii pungilor parod si depistarea tartrului
subging se utilizeaza sonda “rigid metal tactile sensor”
-pentru pungile parod ale dd din zonele de incongruenta dento-alv, la
bi/trifurcatii, la dd inclinati se utiilizeaza sonda “flexible plastic universal
explorer”

-stabilirea gradului de afectare parodonatala se foloseste o sonda”
butonata, colorata, gradata intre 3.4 si 5.5 mm de la virf
• Sonde exploratorii
-sunt sondele folosite în mod obisnuit în examinarea pacienţilor cu
afecţiuni dentare. acestea se folosesc pentru:
1. detectarea si localizarea tartrului subgingival
2. detectarea cariilor subgingivale
3. detectarea neregularităţilor suprafeţei radiculare
4. după detartraj si chiuretaj radicular, pentru control
26. Măsurarea adîncimii pungilor parodontale. Metode clinice și
paraclinice. Sonda parodontală electronică Florida.
Se realizeaza cu ajutorul unei sonde calibrate,inserate in santul
gingival sau punga parodontala,cit mai aproape de suprafata
dintelui.Sondele parodontale au partea activa subtire,marcata, iar capul
rotungit.
Cu sonda se avanseaza in adincime pina se intilneste oarecare
rezistenta,iar masuratorile ar trebui efectuate in cite 3 puncte ale
suprafetelor vestibulare si linguale a fiecarui dinte(meziovestibular,
vestibular, disto-vestibular, mezio-lingual, lingual/oral, disto-lingual).
Sonda trebuie astfel manevrata incit sa nu fie blocat de tartru
supragingival.
Uneori ea nu poate sa atinga baza pungii,iar nivelul pina la care
ajunge depinde de : Grosimea sondei,forta de insertie in
punga,dimensiunea pungii, accesul in interiorul pungii si prezenta
depozitelor
Sonda parodontală electronică Florida
• sistema de sondare de Generația III
• combină o piesă de mână ce măsoară valorile parametrilor clinici,
o pedală de picior ce activează piesa de mână și un software ce
înregistrează valorile în fișa parodontală
• Exercitarea tehnică este simplă și comodă pentru clinician,
reduce din timpul înregistrării valorilor parodontale cât și fixarea
acestora în fișa parodontală
• forța dozată în timpul sondării, ceea ce constituie un beneficiu
pentru clinicst în evitarea erorilor de citire a rezultatelor înregistrării
• prin forța redusă, evităm lezarea epiteliului joncțional din
planșeul situsului/pungii parodontale.
27. Mobilitatea dinților. Mobilitate fiziologică. Mobilitate
patologică. Clasificarea după Miller.

Mobilitatea dentară fiziologică are valori cuprinse între O, 15 mm la
monoradiculari şi O, 1 O mm la pluriradiculari. Valorile sale variază de
la o persoană la alta, sunt mai mari după un efort de masticatie, în
cursul serii, faţă de dimineaţă, cresc în cursul ciclului menstrual şi în
sarcină.
Mobilitatea dentară fiziologică totală este rezultatul a două faze de
deplasare dentară:
-desmodontală, pe seama compresiunii elementelor din spaţiul
dento-alveolar şi reprezintă mobilitatea fiziologică primară a dintelui;
- alveolară, pe seama deformării elastice a peretelui osos
alveolar şi reprezintă mobilitatea fiziologică secundară a dintelui.
Mobilitatea dentară fiziologică nu poate fi percepută cu uşurinţă de
examinater, prin mijloacele clinice curente şi se evidenţiază, cel mai
bine, prin mobilometrie instrumentală de precizie.
Mobilitatea patologica este mobilitatea dentara care depaseste limitele
fiziologice, fiind cauzata de:
• Reducerea suportului parodontal ligamentar si osos
• Ocluzia traumatica , care suprasolicita dintii si genereaza
procesul de distructie desmo-osoasa;
• Extinderea inflamatiei gingivale la suportul osos si ligamentar
genereaza procese de distructie desmo-osoasa
• Sarcina, prin modificarile hormonale, de asemenea ciclul
menstrual sip e perioada folosirii contraceptivelor hormonale;
• Procese patologice ale osului alveolar, care se insotesc de
distructie tisulara.
Mobilitatea dentara patologica se aprecieaza dupa o scara de 3 grade:
Gradul 1: Mobilitatea numai in sens V-O
Gradul 2 : Mobilitatea in sens V-O si M-D
Gradul 3: Mobilitatea in sens V-O, M-D si vertical
Clasificare a cazurilor cu scop de stabilire a mobilităţii dentare, a fost
elaborată de către Miller.
Ea prevede:
0. Mobilitate fiziologică, măsurată la nivelul coroanei dentare, dintele
fiind mobil în alveolă
în limitele 0,1 – 0,2 mm în direcţie orizontală, respectiv extremei
apicale.
1.Mobilitate crescută a coroanei dintelui până la 1 mm în direcţie
orizontală.
2.Mobilitate crescută care se stabileşte vizual şi depăşeşte 1mm în
direcţie orizontală.
3.Mobilitate accentuată în plan orizontal şi vertical.
28. Examenul parodontal. Statusul parodontal.

Examenul parodontal
Examenul clinic al parodonţiului marginal.
Aspectul papilelor interdentare şi al gingiei fixe poate fi:
Parodonţiul normal = sănătos – suprafaţa gingiei este netedă, aspect
de coajă de portocală, culoare roz, fără inflamaţie.
în gingivită - culoare roşu violaceu, tumefacţii, edem, mărirea în volum
a papilelor şi a marginii gingivale, sângerare spontană sau la palpare,
prezenţa plăcii bacteriene, consistenţa moale la palpare a papilelor şi
gingiei, desprinderea gingiei, a ataşării pe dinte, sau culoare roşu
aprins, congestivă, ulceraţii ale papilelor şi gingiei, pungă falsă.
În periodontită - inflamaţie, culoare roşu violaceu, edem gingival
(tumefacţie), retracţie gingivală, pungă falsă şi adevărară, gingivoragie,
supuraţie, mobilitate, migrare, fistule, miloliză, abcese parodontale. La
percuţie dintele cu periodontită are un sunet mat.
Examene complementare
1. Examenul radiologic - se utilizează radiografia alveolară, cu film
muşcat, radiografia panoramică, radiografie computerizată şi
radiografie tridimensională, etc.
Se observă rezorbţia osoasă, atrofia osoasă, spaţiul alveolar dentar
lărgit, conturul osos întrerupt la nivelul septului interdentar şi furcaţiilor
– forma atrofiei, structura osoasă, valoarea implantării, morfologia
spaţiului dentoalveolar.
2. Modele de studiu – oferă date privind forma arcadelor, poziţia
dinţilor, relaţii ocluzale, volumul gingiei şi al papilelor gingivale, nivelul
retracţiei, tumefacţii sau pierderi de substanţă, aderenţa papilei şi a
gingiei la suprafaţa dintelui.
3. Evidenţierea plăcii bacteriene se face cu coloranţi organici
(albastru de metilen).
4. Examen foto – fotografia iniţială color poate fi comparată cu
fotografia după tratament pentru evaluarea efectului tratamentului şi ca
probă martor.
5. Parodontograma - se notează pe formular:
• punga in mm.;
• retracţia în mm.;
• mobilitatea în grade, de la 0 la 3.
• Analize generale de laborator
6.
7. Indici de evaluare a igienei bucale şi a stării de îmbolnăvire
parodontală.
• Indice P.M.A. = papila gingivală (P), marginea gingivală (M),
gingia ataşată (G)
• Indice gingival (I.G)
0 = gingie normală;

1 = inflamaţie uşoară cu modificarea culorii, edem discret, absenţa
sângerării;
2 = inflamaţie moderată, gingie roşie, edem, sângerare la palpare cu
sonda;
3 = inflamaţie severă, congestie, edem marcat, ulceraţie, sângerare
spontană;
Indice parodontal (P.I.) = indicele de îmbolnăvire parodontală care
apreciază gravitatea îmbolnăvirii parodontale pe baza inflamaţiei şi a
adâncimii pungilor, pe o scară de la 0 la 6:
0 = aspect normal;
1 = gingivita uşoară, care nu circumscrie dintele;
...........
3 = gingivită severă cu ulceraţie şi sângerare;
4 = gingivită plus parodontită cu pungi până la 5 mm sub colet;
.............
6 = gingivită severă cu parodontită cu pungi peste 6 mm.
• Indice mobilitate= 0 – 3
• Indice de placă bacteriana (IP)
0 = absenţa plăcii;
1 = p.b. în 1/3 cervicală a suprafeţei vestibulare sau orale a dintelui;
2 = p.b. până la ½ din suprafaţă;
3 = p.b. mai mare de ½ din suprafaţă.
• Indice tartru I.T. = 0.3
• Indice C.P.I.T.N = 0.1.2.3.4
Statusul parodontal
Indicele parodontal CPITN (Community Periodontal Index of
Treatments Needs) = indice de îmbolnăvire parodontală şi de
necesitate de tratament, propus de ONU în 1977 şi adoptat de FDI în
1980 şi de OMS în 1983, fiind considerat cel mai util indice în practică.
Evaluarea rapidă a statusului parodontal orientează atitudinea
terapeutică şi programarea tratamentului.
Pentru codificarea statusului parodontal, dinţii de pe arcadă se împart
în 6 grupe de dinţi – sextanţi.
17, 16, 15, 14. 13, 12, 11, 21, 22, 23. 24, 25, 26, 27.
47, 46, 45, 44. 43, 42, 41, 31, 32, 33 34, 35, 36, 37
Sau mai simplificat:
17 – 14; 13 - 23; 24 – 27;
47 – 44; 43 – 33; 34 – 37.
Pentru fiecare sextant se face o singură notare codificând statusul
parodontal al dintelui cu cea mai mare afectare.
Gradul de afectare se evaluează (se codifică) astfel:
0 = absenţa oricărei simptomatologii parodontale.
1 = gingivoragie la palpare cu sonda, fără pungi p.

2 = gingivoragie + tatru, pungi până la 3 mm.
3 = pungi p.de 4-5 mm adâncime
4 = pungi p.de 6 mm şi peste;
Evaluarea se face cu o sondă parodontală gradată – sonda Morita – cu
bilă şi zone colorate la 3 – 5,5 mm. Presiunea de inserare a sondei
este 15-25 g, comparată cu forţa aplicării subunghiale care nu produce
durere.
La copii şi adolescenţi, evaluarea se va limita la 6 dinţi (16, 11, 26, 46,
31, 36).
Codificarea necesităţii de tratament parodontal se stabileşte după o
scară de la 0 la 4:
0 = sextantul nu necesită tratament parodontal;
1 = necesită tratament de igienizare pentru controlul plăcii bacteriene;
2 = necesită tratament periodontal şi igienizare;
3 = acelaşi tratament ca la 2, plus corectarea tratamentelor deficitare;
4 = necesită tratament periodontal complet.
29. Criterii clinice de evaluare în timpul unui examen parodontal.
(nivelul marginei gingivale libere, adâncimea pungii parodontale,
pierderea atașamentului clinic, mobilitate, sângerare, supurare)
Nivelul marginei gingivale libere
• Norma-se proiecteaza la nivelul coletului dintelui.
• Proiectia marginii gingivale libere sub coletul dintelui se numeste
retractie gingivala
• proiectia deasupra coletului dintelui defineste marirea de volum
gingivala.
Ambele situatii pot avea un caracter localizat sau generalizat.
Adâncimea pungii parodontale
Cu ajutorul sondei parodontale se va măsura adâncimea șanțului
gingival din jurul dintelui. Dimensiunea normală a șanțului este intre 1 –
3 mm. Dacă aceste dimensiuni sunt depășite vorbim de pungi
parodontale care pot avea adâncimi între 5 – 10 mm
Pierderea atașamentului clinic
Bolile parodontale induse de placă sunt, în general, clasificate
distructive sau nedistructive. Pierderea clinică de atașament este un
semn al bolii parodontale distructive (ireversibile fiziologic).
Termenul de pierdere a atașamentului clinic este utilizat aproape
exclusiv pentru a ne referi la pierderea de atașare a țesutului
conjunctiv( detașarea patologică a fibrelor de colagen de pe suprafața
cimentului cu migrarea apicală concomitentă a epiteliului joncțional sau
de buzunar pe suprafața rădăcinii. )

Mobilitate
Mobilitatea dentara patologica se aprecieaza dupa o scara de 3 grade:
Gradul 1: Mobilitatea numai in sens V-O
Gradul 2 : Mobilitatea in sens V-O si M-D
Gradul 3: Mobilitatea in sens V-O, M-D si vertical
Sângerare
(indice de singerare la sondare)
Supurare
prezenta unui exudat sero-purulent
30. Indicele de sîngerare (ÎS).
Indicele de sângerare papilară (MUHLEMANN)
0. absenţa sângerării;
1. sângerare punctiformă izolată, unică;
2. sângerări punctiforme multiple sau pe o arie redusă;
3. sângerare care umple întreg spaţiul interdentar;
4. sângerare care depăşeşte marginea gingivală liberă.
Indicele de sângerare gingivală Poate fi exprimat procentual prin:
x= *100
31. Punga parodontală. Noțiune. Structura și compoziția.
Punga parodonatală este o adâncire patologică a șanțului fiziologic
gingival și constituie unul din semnele principale ale parodontopatiilor
inflamatorii.
Adâncirea se realizează prin 2 mecanisme asociate:
 Într-un prim stadiu , are loc o deplasare a marginii gingivale in sens
coronar;
 În al doilea stadiu are loc deplasarea in sens apical a epiteliului atașat,
consecutive distrucției inflamatorii a fibrelor gingivo-dentare pe care se
sprijină.
Dupa morfologia si rapoartele cu structurile adiacente, pungile se
clasifică in gingivale și parodontale. Pungile gingivale se formează prin
extinderea gingiei in sens coronar, fără procese destructive in parodonțiul de
susținere. Pungile parodontale se formează prin adâncirea șanțului
fiziologic, datorită migrării epiteliului atașat in sens apical, consecutive
distrucției fibrelor gingivo-dentare de sprijin.
Conținutul pungii este format din microorganisme, produse
microbiene (enzime, endotoxine), placa bacteriană, fluid gingival, mucina
salivară, resturi alimentare, leucocite, celule epiteliale descuamate.
32. Măsurarea adâncimii pungii parodontale. Metode și instrumente.

O sonda butonată, colorată, gradată intre 3.4 si 5.5 mm de la vârf. Se
realizează cu ajutorul unei sonde calibrate, înserate in șanțul gingival sau
punga parodontală, cât mai aproape de suprafața dintelui. Sondele
parodontale au partea activă subțire, marcată, iar capul rotungit. În
parodontometrie se pot folosi următoarele tipuri de sonde:
- CP12: 3,6,9,12mm.
-Michigan : 3,6,8 mm.
-Williams: 1,2,3,5,7,8,9,10mm.
-Goldman: 1,2,3,5,7,8,9,10mm.
-Plast-Probe: 3,6,9mm.
Cu sonda se avansează în adâncime până se întâlnește oarecare
rezistență, iar măsurătorile ar trebui efectuate in câte trei puncte ale
suprafețelor vestibulare și linguale a fiecărui dinte. Sonda trebuie astfel
manevrată încât să nu fie blocat de tartru supragingival. Uneori ea nu poate
sa atingă baza pungii, iar nivelul până la care ajunge depinde de : Grosimea
sondei ,forța de inserție în pungă, dimensiunea pungii, accesul în interiorul
pungii si prezența depozitelor.
Sondele de parodontometrie
-sunt instrumente pentru detectarea prezenței, configurației si adâncimii
pungilor parodontale
-sondele exploratorii sunt folosite pentru detectarea și localizarea tartrului
subgingival, cariilor subgingivale și a neregularităților suprafețelor radiculare
-folosite după detartraj si chiuretaj radicular pentru controlul îndepărtării în
totalitate a tartrului subgingival si a obținerii unor suprafețe radiculare
netede, fără neregularități si asperități
-sondele manuale uzuale au un grad mai mic de precizie decât cele cu
presiune standardizată și controlată
Sondele speciale de parodontometrie
-pentru determinarea indicelui CPITN se utilizează sonda “flexible plastic
screening surveyor”
-pentru măsurarea adâncimii pungilor parodontale și depistarea tartrului
subgingivale se utilizează sonda “rigid metal tactile sensor”
-pentru pungile parodontale ale dinților din zonele de incongruență dento-
alveolară, la bi/trifurcații, la dinții înclinați se utilizează sonda “flexible plastic
universal explorer”
33. Parodontograma. Metoda de completare a parodontogramei și
instrumente utilizate.

Este o metodă de înregistrare grafică a îmbolnăvirii parodonțiului
marginal, pe o diagramă a feței vestibulare și orale a arcadelor dentare.
Parodontograma cuprinde schema dinților pe o schiță gradată în mm.
O parodontogramă cuprinde 4 schițe din care 2 pentru fața vestibulară și
orală a dinților maxilari și 2 pentru fața vestibulară și orală a dinților
mandibulari.
Pe schițe sunt desenați dinții in mărime naturală, în cifre medii.
Adâncimea pungilor parodontale se înregistrează pe parodontograma cu o
linie continua roșie, retracția gingivală se înscrie cu o linie albastră, iar
mobilitatea patologică printr-o cifră de la 0-3 in funcție de gradul constatat,
trecută in dreptul fiecărui dinte în parte.
Trasarea liniilor se face prin unirea punctelor însemnate, în funcție de
valorile obținute la determinarea adâncimii pungilor si a retracției cu ajutorul
sondei gradate. După efectuarea tratamentului se produc modificări ale
valorilor inițiale, în sensul reducerii pungilor, care revin în limitele șanțului
fiziologic, cu prețul sporirii retracției marginii gingivale, consecutive vindecării
inflamației sau tratamentului chirurgical. În aceste condiții pe aceeași
parodontogramă se înregistrează postterapeutice cu linii punctate. În felul
acesta parodontograma oferă prilejul aprecierii rapide a diagnosticului
îmbolnăvirii parodontale, pe baza căruia se formulează prognosticul și
indicația de tratament precum și evaluarea succesului terapeutic.
34. Examenul radiografic. Metode de apreciere a pierderii osoase.
Radiografiile sunt indispensabile pentru aprecierea stării
parodonțiului profund. Radiografia poate fi: -în incidență izometrică,
ortoradială
-panoramica monomaxilară
-ortopantomografie
Examinarea radiografică permite obținerea următoarelor informații:
 Mărimea si morfologia rădăcinii
 Raportul coroană-rădăcină
 Cantitatea aproximativă de pierdere osoasă
 Relația sinusului maxilar cu distrucția parodontală;
 Starea crestei alveolare interproximale: resorbția orizontală sau
verticală
 Lărgirea spațiului periodontal pe suprafața mezială sau distală a
rădăcinii
 Cointeresarea avansată a furcațiilor
 Patologia periapicală
 Concrementul tartric
 Fracture coronare
 Resorbții radiculare
 Lamina dura
 Structura osului trabecular
 Gradul si tipul de resorbție osoasă: verticală, orizontală, mixtă

 Modificarile osului alveolar după tratament
Radiografiile efectuate după introducerea în pungile parodontale a
unor trasori radioopaci (de exemplu conuri de gutapercă) precizează
adâncimea acestora și diferența dintre profunzimea clinică și ce morfo-
patologică.
35. Leziuni de furcație. Definiție și clasificare. Evaluare. Clasificarea
furcațiilor după Glickman.
Leziunile de furcație reprezintă o pierdere osoasă situată între
rădăcinile dinților pluriradiculari. Aspectul microscopic se caracterizează prin
lărgirea spațiului periodontal, care conține celule și exudat inflamator;
inflamația se extinde la septul osos interdentar, ducând la resorbția și
reducerea înălțimii acestuia.
Dupa gradul de distrucție osoasă pot fi diferențiate 4 stadii evolutive:
▪ Gradul 1 : fără modificări radiografice
▪ Gradul 2: cu modificări radiografice, dar sonda nu poate pătrunde
decât parțial;
▪ Gradul 3 : cu modificări radiologice; sonda pătrunde ușor și parcurge
întreg spațiul interradicular în sens vestibulo-oral;
▪ Gradul 4 : cu distrucție importantă și expunerea furcației.
▪
In concordanță cu măsurarea orizontală a gradului de afectare, Glikman
propune următoarea clasificare:
 Gradul 1: leziunile sunt incipiente si afectează în principal gingia,
care se retrage și pune în evidență furcația fără ca sonda să
pătrundă interradicular
 Gradul 2: furcația poate fi explorată cu ajutorul sondei, care
pătrunde pe o distanță de maxim 3 mm; examenul radiologic
decelează o demineralizare incipientă(f1 dupa Ramfjord)
 Gradul 3: furcația poate fi explorată pe o distanță mai mare de 3
mm, dar nu trece pe versantul opus; apare resorbția septului
inetrradicular (f2 dupa Ramfjord)
 Gradul 4: furcația este permeabilă de pe un versant pe altul, iar
resorbția osoasă decelabilă radiologic este de grad diferit( f3
ramfjord)
36. Placa bacteriană. Definiție. Etiologie.Indicele de placă.
Placa dentară este un depozit format din agregate bacteriene ce
aderă la suprafețele dentare sau alte suprafețe solide din cavitatea bucală
prin intermediul unei matrice . Apare ca un depozit mat, acumulat în special
în zona coletului dintelui, între spațiile interdentare, fosetele ocluzale. Pentru

determinarea prezenței plăcii bacteriene se folosesc revelatori de placa
.Placa veche acumulată pe suprafețele dinților se calcifică si formează tartrul
în special pe suprafețele dentare din zona canalelor salivare
majore(suprafața linguală a incisivilor inferiori, si suprafața vestibulară a
molarilor superiori). Deosebim placa supragingivală si subgingivală.
Compoziție: Primul strat al plăcii microbiene este format în special de
glicoproteine, unde se mai găsesc în cantități mari aminoacizi de tipul
prolinei si glicinei, acid glutamic. .Primii aderă la peliculă streptococii orali, și
cocii gram negativi ca Neisseria si Moraxella. Apoi în interval de 24 h la ele
mai aderă corinebacterii ,bacterii anaerobe Veillonella, Lactobacillus apoi și
actinomicete anaerobe.
In placa matură, se mai observă: celule epiteliale, leucocite, eritrocite,
particule alimentare și protozoare. Placa matură are capacitatea de a
metaboliza foarte rapid zaharoza din aportul alimentar prin lanțul
glicolitic, producând acizi organici care asigură o scădere profundă și
prelungită a pH-ului plăcii, smalțul începe să sufere procesul de
demineralizare.
-suprafețele V la M1 sup+suprafețele L ale m1 inf+suprafețele V ale
d1.1 sup drept si d3.1 în stâng=6 suprafețe
- 0 – absența plăcii
- 1 – placă supragingivală în 1/3 colet
- 2 – placă în 1/3 mijlocie a coroanei
- 3 – placă în 1/3 incizală sau ocluzală a coroanei
X= suprafețele dentare cu placă(procentual)
Y= suprafețele dentare fără placă(procentual)=100-X
Indice de placă SILNESS si LOE
- 0 – absența plăcii
- 1 – placa nu se observă cu ochiul liber pe suprafețe dentare decât
după răzuire cu vârful rotunjit al sondei
- 2 – placa este vizibilă cu ochiul liber ca un depozit fin pelicular
- 3 – acumularea de placă in strat gros, care acoperă șanțul gingival de
la marginea gingiei libere până la suprafața dentară
37. Etape de dezvoltare a plăcii bacteriene.
Formarea plăcii dentare prevede câteva etape:
1. formarea peliculei,
2. colonizarea bacteriană precoce,
3. succesiunile bacteriene până la maturizarea plăcii.
Formarea peliculei:
Microorganismele orale ca provatella melaninogenica, Provatella
oralis, fusobacterium produc neuroamidaze sub acțiunea căreia
glicoproteinele salivare pierd acidul sialic și se precipită. Glicoproteinele
insolubilizate se absorb prin intermediul ionilor de Ca pe suprafețele dentare,
în urma cărora se absorb și fosfoproteine, sulfoglicopeptide, încât grosimea
peliculei crește de la 100 nm până la 500-1000 nm dupa 48 h.
Colonizarea si succesiunile:

Bacteriile din saliva se absorb pe pelicula glicoproteică în formare.
Primii aderă la peliculă streptococii orali și cocii gram negativi ca Neisseria
si Moraxella. Apoi în interval de 24 h la ele mai aderă corinebacterii, bacterii
anaerobe Veillonella, Lactobacillus apoi și actinomicete anaerobe. Astfel are
loc sinteza de matrice polizaharidică, scade potențialul de oxido-reducere,
se modifică Ph și se acumulează cataboliți și alți produși bacterieni care
pregătesc următoarea succesiune bacteriană cu maturarea plăcii ulterior.
Placa matura:
Odată formată, placa bacteriană, continuă să se populeze cu bacterii
secundare, să se maturizeze, astfel încât în final, se concentrează în
structura sa o cantitate foarte mare de germeni. În 30 de zile de la
colonizarea peliculei primare cu microorganisme, apare placa bacteriană
matură. Alți constituenți ai plăcii bacteriene mature, pe lângă
microorganisme sunt: celule epiteliale, leucocite, eritrocite, particule
alimentare și protozoare. Placa matură are capacitatea de a metaboliza
foarte rapid zaharoza din aportul alimentar prin lanțul glicolitic, producând
acizi organici care asigură o scădere profundă și prelungită a pH-ului plăcii,
smalțul începe să sufere procesul de demineralizare. De aceea, este
necesară îndepărtarea constantă a plăcii bacteriene de pe structurile orale
prin respectarea unor reguli de igienă și alimentație care ne vor păstra dinții
sănătoși.
38. Placă bacteriană supragingivală. Etiologie. Compozitie.
Este localizata pe suprafețele dentare vestibulo-orale, aproximale și in
fosetele suprafețelor ocluzale. Flora microbiană dominantă este aerobă și
gram-pozitivă.
Placa supragingivală este săaldată de salivă și expusă unor mecanisme de
dezagregare prin masticație, deglutiție fiind accesibilă in mod direct
procedurilor de igienă bucală.
Placa supragingivală este implicată în patogenia proceselor carioase.
Placa supragingivală protejează zona subgingivă și permite stabilirea unor
specii noi; creează condiții de anaerobioză, se grefează specii noi, crește
numărul de celule descuamate, de celule fagocitare, sporesc produse!e de
metabolism.
39. Placă bacteriană subgingivală. Etiologie. Compoziţie.
Este localizată sub marginea gingivală liberă. Flora microbiană
dominantă este anaerobă, alcătuită din specii gram-negative.
Placa subgingivală este în contact cu lichidul șanțului gingival și nu
este supusă, în mod obișnuit forțelor mecanice de dezagregare; este greu
accesibilă măsurilor de igienă obișnuite.
Placa subgingivală este implicată în patogenia bolilor parodontale.
Placa supragingivala protejează zona subgingivală și permite stabilirea unor
specii noi; creează condiții de anaerobioză, se grefează specii noi, crește
numărul de celule descuamate, de celule fagocitare, sporesc produsele de
metabolism.
Placa subgingivală asociată suprafeței dentare

Are o structură apropiată de cea a plăcii supragingivale, bacteriile
acoperă suprafața rădăcinii dentare. Flora dentară este gram-pozitiva, coci,
bacili, filamente, dar poate fi prezent si un număr mic de bacili si coci gram-
negativi.
Placa subgingivala asociată epiteliului șanțului gingival
Placa situată în șanțul gingival se extinde până în zona joncțiunii
gingivo-dentare. Compoziția bacteriană este dominată de flora gram-
negativă, bacili si cuprinde un număr mare de bacterii flagelate si spirochete. .
Placa subgingivală asociată țesutului gingival
Penetrarea în țesuturi a fost descrisă în formă de parodontită juvenilă
localizată, precum și în gingivo-stomatita ulcero-necrotică.
40. Etapele formării şi structura biofilmului dentar. Pelicula
dobîndită. Adeziunea reversibilă. Adeziunea ireversibilă.
Adeziunea reversibila. Adeziunea ireversibila.
Placa bacteriană dentară se constituie dintr-un biofilm natural.
Biofilmele reprezintă comunități microbiene aderente la un substrat cu
anumite proprietăți structurale și funcționale.
Structural, un biofilm este alcătuit din bacterii atașate și aderente la substrat
cu legături complexe între ele și conținute într-o matrice polimerică elaborată
de ele însele. Un biofilm realizează astfel o structura complexa,
tridimensionala, intr-o continuă dinamică, dar relativ stabilă.
Adezinele bacteriene și legarea ireversibilă: când microorganismele
aderă utilizând receptori specifici (tip adezina) prin mecanisme ‘’cheie-lacăt’’
(tip complementaritate) legarea este invariabil ireversibilă; au fost
identificate mai multe tipuri de adezine:
1. Actinomyces posedă 2 tipuri de filmbrii distincte din punct de vedere
antigenic și funcțional: tipul 1 - care mediază aderarea la staterinele pe
filmul gazdei (de exemplu proteine la proteine) și tipul 2 - care leagă
lactoza pe alte bacterii (cum sunt streptococi) în reacție de co-agregare și
coadeziune ce construiesc biofilmul;
2. Streptococul mutans are o proteină B cu greutate moleculară mare ce se
leagă de aglutininele salivare
Adeziunea reversibilă, incluzând forțe fizico-chimice cum sunt forțele
de atracție Van der Waals și forțele de respingere electrostatică.
41.Bacteriile asociate bolii parodontale.
Streptococii reprezintă 60-90% dintre bacteriile care colonizează smalţul
dentar în primele 4 ore după periajul dentar.
Bacteriile colonizatoare primare coagregă numai cu un set de colonizatori
timpurii (Actinomices, Capnocytophaga, Eikenella, Haemophillus,
Prevotella, Veillonella) şi, în general, nu coagregă cu colonizatori tardivi
(Porphyromonas gingivalis).
Puntea de legătură între cele două categorii de colonizatori este
Fusobacterium nucleatum.
Boala parodontală este produsă de bacterii din placa bacteriana dintre
acestea: Actinobacillus actinomycetemcomitans, Porfiromonas gingivalis,
Bacteroides forsythus, sunt cele mai frecvente bacterii Gram (-), asociate cu
periodontita.

Argumente pro şi contra privind rolul bacteriilor în declanşarea şi evoluţia
bolii parodontale.
1. Bacteriile acumulate pe dinţi apar după un model predictibil şi într-o
anumită succesiune.
2. Acumulările bacteriene pe dinţi sunt asociate bolii parodontale.
3. Distrugerea bacteriilor de pe dinţi (p.b. – placa bacteriana) impiedică de
obicei boala parodontală sau reduce simptomatologia bolii.
4. Boala p. apare atunci când parodonţiul răspunde prin inflamaţie la atacul
microbian.
5. Interacţiunea complex bacterian - răspunsul organismului poate fi:
pacienţi cu p. b. şi răspuns normal - fără
inflamaţie;
pacienţi cu p. b. şi răspuns anormal - cu
inflamaţie.
6. Dacă dinţii se curăţă profesional, la fiecare 2 zile, semnele clinice de
gingivită nu apar; gingivita apare ca rezultat al maturării placii bacteriene aşa
încât împiedicarea maturării placii bacteriene printr-o igienă dentară bună,
este o metodă de prevenire a bolii parodontale.
42.Tartrul dentar. Definiţie. Clasificare.
Tartrul dentar este un depozit organo-mineral aparut in urma calcifierii placii
dentare cu ioni de calciu , întâlnit la dinţi, lucrările dentare fixe şi mobile, la
implanturile şi aparatele ortodontice intilnite in cavitatea bucala.
Viteza de formare a tartrului dentar reprezinta o caracteristica individulala si
este influentata de o serie de factori favorizanti:
-retentivitati anatomice
-cantitatea si compozitia salivei secretate
-fumatul
-igiena cavitatii orale
In raport cu dispozitia sa fata de marginea gingivala Iibera si conturul
papilei interdentare, tartrul dentar poate fi supragingival sau tartru salivar si
subgingival ori tartru seric, in functie si de originea principala a
componentelor sale: predominant din saliva si, respectiv, din extravazatul
sanguin gingival.
Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alba-
galbena cu consistenta redusa la inceput; imediat dupa depunere este
friabil, moale, grunjos Si se disloca cu usurinta.
Localizari preferentiale:
- suprafata Iinguala a incisivilor inferiori, unde se poate depune in strat
continuu; o cantitate mai mare de tartru se observa pe fata linguala a
incisivilor centrali, in dreptul orificiilor canalului WHARTON;
- suprafata vestibulara a molarilor superiori. in dreptul orificiului canalului
STENON;
- suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o autocuratire
si curatire artificiala deficitara. In timp, consistenta si aderenta tartrului
supragingival cresc, iar culoarea vireaza spre maroniu-negru, prin
impregnare cu pigmenti din alimente sau de hidrocarburi si nicotina la
fumatori.

Tartrul subgingival este de culoare maroniu inchis spre negru consistenta
crescuta, dens, de cele mai multe ori foarte aderent greu de dislocat, dispus
in santul gingival sub marginea gingivala libera ,sub forma unor depozite
lamelare cu o suprafata dura, neregulata. Uneori, se prezinta sub forma unor
depozite mici, punctiforme, de consistenta dura confluente linear sau in
suprafata.
Tartrul subgingival se poate prezenta sub diferite forme:
1. Crusta cu suprafata aspra,rugoasa;
2. Depozite spinoase, ca acoperite cu ghimpi;
3. Formatiuni nodulare;
4. Bordura circulara sau partial circulara;
5. Fatete netede subtiri, cu suprafata lipsita de neregularitati.
6. Digitatii sub form de feriga;
7. Insule de tartru, pete insulare.
Din punct de vede e al profunzimii tartrul subgingival poate fi situat de-a
lungul radacinii: - apical; - in zona mijlocie; - coronar
43.Tartrul dentar. Compoziţia minerală a tartrului dentar.
dentare cu ioni de calciu , întâlnit la dinţii, lucrările dentare fixe şi mobile, la
Tartrul supragingival este format in proportie de 70-90% din componente
anorganice:
- fosfat de calciu (75,9%);
- carbonat de calciu (3,1%);
- fosfat de magneziu;
- cantitati minime (urme) de sodiu, zinc, strontiu, brom, cupru, mangan,
aluminiu, siliciu, fier, aur, tungsten.
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au structura
cristalina dispusa in patru forme: - hidroxiapatita (58%); - witiokita (21%); -
fosfat octocalcic (21 %); - brușită (9%).
Tartrul subgingival are o compozitie similara cu a tartrului supragingival, dar
cu unele particularitati:
- un raport calciu-fosfor mai crescut;
- un continut crescut de sodiu, in special, in portiunile profunde ale pungilor
parodontale;
- mai multa witlokita, mai putina brușită și fosfat octocalcic.
Continutul in hidroxiapatita este acelasi ca și în cazul tartrului supragingival.
Continutul anorganic al tartrului subgingival variaza procentual
pentru diferite componente: Natriu: 1,8% coronar; 1,33% in zona mijlocie;
1,37 apical;
Magneziu: 1,79% coronar; 1,36% în zona mijlocie; 2,29 apical;
Fosfor: 38,58% coronar; 38,92 in zona mijlocie; 38,95% apical
Calciu: 55,69% coronar; 56,90 în zona mijlocie; 55,41 apical;
Fluor: 18,28% coronar; 10,28% în zona mijlocie: 10.00% apical;

Raportul calciu/fosfor este 1,45 coronar; 1.45 în zona mijlocie; 1,42% in zona
apicala (ROBERTS-HARRY, CLEREHUGH, SHORE, ROBINSON, 2000).
44.Tartrul dentar. Compoziţia organică a tartrului dentar.
dentare cu ioni de calciu , întâlnit la dinţii, lucrările dentare fixe şi mobile, la

-cantitatea si compozitia salivei secreate
-fumatul
Tartrul dentar contine:
- componente proteice (6-8%);
-lipide (0,2%), ca lipide neutre, fosfolipide, acizi grasi, colesterol;
- carbohidrati (2-9%): glucoza. galactoza, galactozamine.
Componenta organica a tartrului este reprezentata si din formatiuni viabile
cum sunt: celule epiteliale recent descuamate, leucocite, microorganisme
diferite.
45.Etapele formării tartrului dentar.
Se depune de la virste tinere, primul apare tartrul supragingival. Tartrul
dentar se formeaza pe structurile bacteriene déjà preexistente care sufera
procese de mineralizare. Aceasta incepe in mod obisnuit in primele zile de
depunere a placii bacteriene, chiar in prima zi in 4-8 ore si reprezinta 50%
dupa 2 zile, realizind o calcificare a 60-90% dupa 12 zile
-cantitatea si compozitia salivei secreate
-fumatul
Info adaugator
Rolul dietei
O dieta bogata in zaharuri favorizeaza formarea placii la nivelul careia se
acumuleaza Streptococcus Mutans, neisserii, lactobacilli, veilonelle. Speciile
de Streptococcus Mutans provoaca o demineralizare precoce creaza un pH
acid, favorizind microclimatul pentru acumulari in placa bacteriana
-Alimentele dure cu actiune mecanica pronuntata intirzie formarea tartrului
dentar
-Dificienta vitaminei B6 A P8 favorizeaza formarea tartrului

Tartrul dentar este factorul comun in etiologia cariei si a parodontopatiilor.
Capacitatea lui de a contribui la producerea cariilor depinde de continutul lui
in calciu si fosfat, de metabolismul bacterian propriu, de limitele valorilor intre
care poate varia pH-ul sau de accesibilitatea si componentii salivei.
Cavitatea bucala are o temperature constanta, iar alimentatia si fluxul salivar
asigura materia prima, conditiile ionice si de pH necesare supravetuirii si
multiplicarii bacteriene, realizindu-se astfel o cultura mixta bacteriana.
Bacteriile in schimb modifica compozitia fizico-chimica a mediului bucal,
stabilesc legaturi atit cu gazda cit si cu celelalte specii bacteriene. Exista o
strinsa relatie intre placa dentara si bolile parodontiului. In placa de 48 ore
se produce material toxic in concentratii suficiente sa afecteze integritatea
gingiilor. Substantele din placa( enzimele proteolitice de origine bacteriana,
amoniacul, hidrogenul sulfurat) pot difuza in tesuturile gingivale fiind iritanti
potentiali pentru gingii. De asemenea , endotoxinele becteriene patrund in
gingie inducind formarea de anticorpi. Reactiile locale antigen-anticorp,
activeaza complementul initiind procesul inflamator al gingiei si
parodontiului.
46.Tartrul dentar supragingival. Etiologie. Compoţie. Rolul său în
dezvoltarea bolii parodontale.
Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alba-
galbena cu consistenta redusa la inceput; imediat dupa depunere este friabil,
moale, grunjos si se disloca cu usurinta.
Localizari preferentiale:
- suprafata Iinguala a incisivilor inferiori, unde se poate depune in strat
continuu, o cantitate mai mare de tartru se observa pe fata linguala a
incisivilor centrali, in dreptul orificiilor canalului WHARTON;
- suprafata vestibulara a molarilor superiori. in dreptul orificiului canalului
STENON;
- suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o autocuratire
Si curatire artificiala deficitare.
In timp, consistenta Si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea
vireaza spre maroniu-negru. prin impregnare cu pigmenti din alimente sau
de hidrocarburi si nicotina la fumatori.
Cauza:
 retentivitati anatomice
 cantitatea si compozitia salivei secreate
 fumatul
 igiena cavitatii orale
 consumul crescut al carbohidraților simpli, a zahărului și a băuturilor
carbogazoase zaharoase.
 stare bolnăvicioasă a tractului gastro-intestinal, care este o sursă de
microflore patogene.
 cantitate insuficientă de alimente solide în dietă.
 saliva vâscoasă.
 prezența unui număr mare de coloranți în mâncarea obișnuită.

Tartrul supragingival este format in proportie de 70-90% din componente
anorganice:
- fosfat de calciu (75,9%);
- carbonat de calciu (3,1%);
- fosfat de magneziu;
- cantitati minime (urme) de sodiu, zinc, strontiu, brom, cupru, mangan,
aluminiu, siliciu, fier, aur, tungsten.
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au structura cristalina
dispusa in patru forme:
- hidroxiapatita (58%);
- witlokita (21%);
- fosfat octocalcic (21 %);
- brusita (9%).
Rolul tartrului dentar în producerea bolii parodontale - tartrul dentar este
un factor favorizant etiologic pentru boala parodontală, dar nu este un factor
cauzal.
Tartrul dentar a fost asociat cu bolile parodontale atât de către autorii vechi,
cât şi de cei moderni. Deşi tartrul nu are un efect traumatic direct pe
ţesuturile gingivale, cum s-a crezut anterior, poate fi un factor care contribuie
la boală prin amplificarea placii bacteriene.
Este un factor agravant în evoluţia bolii parodontale, constituie situsuri
pentru dezvoltarea placii bacteriene
şi în acelaşi timp un factor de iritaţie pentru gingie. Suprimarea completă a
tartrului dentar supra şi subgingival reduce inflamaţia parodontală, motiv
pentru care orice tratament parodontal începe cu detartrajul şi igienizarea
corectă.
47.Tartrul dentar subgingival. Etiologie. Compoţie. Rolul său în
dezvoltarea bolii parodontale.
Tartrul subgingival, (seric) rezultă prin precipitare din lichidul crevicular,
este de culoare maronie-negru, cu o consistenţă crescută, dens, aderent, se
dislocă cu dificultate şi se găseşte în şanţul gingival.
Tartrul subgingival se formează apical până la marginea gingivală şi de
obicei nu este vizibil. Poate fi detectat prin explorare tactilă cu o sondă
parodontală sau cu un explorator fin şi este de obicei evidenţiat ca o
suprafaţă aspră. Dacă marginea gingivală este îndepărtată prin suflarea cu
aer sau cu un instrument dentar, tartrul subgingival poate fi evidenţiat chiar
apical până la joncţiunea smalţ-cement. Tartrul subgingival apare frecvent
maron sau negru, ceea ce reflectă prezenţa produşilor bacterieni şi sanguini.
Cauza:
 retentivitati anatomice
 cantitatea si compozitia salivei secreate
 fumatul
 igiena cavitatii orale
 consumul crescut al carbohidraților simpli, a zahărului și a băuturilor
carbogazoase zaharoase.

 stare bolnăvicioasă a tractului gastro-intestinal, care este o sursă de
microflore patogene.
 cantitate insuficientă de alimente solide în dietă.
 saliva vâscoasă.
 prezența unui număr mare de coloranți în mâncarea obișnuită.
Tartrul subgingival are o compozitie similara cu a tartrului supragingival,
dar cu unele particularitati:
- un raport calciu-fosfor mai crescut;
- un continut crescut de sodiu, Tn special, Tn portiunile profunde ale pungilor
parodontale;
- mai multa witlokita, mai putina brusita si fosfat octocalcic.
Continutul in hidroxiapatita este acelasi ca si in cazul tartrului supragingival.
Continutul anorganic al tartrului subgingival variaza procentual pentru diferite
componente:
Natriu: 1,8% coronar; 1,33% in zona mijlocie; 1,37 apical;
Magneziu: 1,79% coronar; 1,36% Tn zona mijlocie; 2,29 apical;
Fosfor: 38,58% coronar; 38,92 in zona mijlocie; 38,95% apical'
Calciu: 55,69% coronar; 56,90 Tn zona mijlocie; 55,41 apical;
Fluor: 18,28% coronar; 10,28% Tn zona mijlocie: 10.00% apical;
Raportul calciu/fosfor este 1,45 coronar; 1.45 Tn zona mijlocie; 1,42% in
zona' apicala
Rolul tartrului dentar în producerea bolii parodontale - tartrul dentar este
un factor favorizant etiologic pentru boala parodontală, dar nu este un factor
cauzal.
Tartrul dentar a fost asociat cu bolile parodontale atât de către autorii vechi,
cât şi de cei moderni. Deşi tartrul nu are un efect traumatic direct pe
ţesuturile gingivale, cum s-a crezut anterior, poate fi un factor care contribuie
la boală prin amplificarea placii bacteriene
Este un factor agravant în evoluţia bolii parodontale, constituie situsuri
pentru dezvoltarea placii bacteriene şi în acelaşi timp un factor de iritaţie
pentru gingie. Suprimarea completă a tartrului dentar supra şi subgingival
reduce inflamaţia parodontală, motiv pentru care orice tratament parodontal
începe cu detartrajul şi igienizarea corectă.
48.Indicii tartrului dentar . Metode de apreciere.
Indici de igienă bucală(IHB): indice de placă şi indice de tartru
Indicele de igiena bucala: IHB
Are doua componente:
- indicele de placa;
- indicele de tartru.
Valoarea indicelui de placa si, respectiv, a indicelui de tartru rezulta prin
insumarea valorilor constante pe sase suprafete preselectate:
- suprafetele vestibulare ale primilor molari superiori;·
- suprafetele Iinguale ale primilor molari inferiori;
- suprafetele vestibulare ale incisivilor centrali superior drept si inferior stang.

Valorile indice/ui de tartru sunt:
0. absenta tartrului;
1. tartrul supragingival in treimea de colet a dintelui;
2. tartru in treimea mijlocie a coroanei;
3. tartru in treimea incizala sau ocluzala a coroanei.
Valoarea total a a indicelui de igiena bucala rezulta din insumarea indicelui
de placa si tartru.
Indicele de placa (sau de tartru) poate fi exprimat in doua modurl:
Suprafetele dentare cu placa, exprimate procentual (X):
X= (nr de suprafete cu placa / numarul total al suprafetelor dentare) x 100
Sau:
Suprafetele dentare fara placa, exprimate procentual (Y):
Y=100-X
Indicele SILNESS si LÖE
Examinarea placii se realizeaza prin inspectie fara solutii colorate. Valori :
0 – absenta placii
1 – placa nu se obs cu ochiul liber decat dupa razuire cu varful rotunjit al
sondei parodontometrice
2 – depozit fin, pelicular
3 – strat gros, acopera santul hingival de la marginea gingivala libera la
suprafata dentara
Indicele de retentie a placii bacteriene LÖE
0 – absenta cariilor, tartrului sau obturatiilor cu margini neregulate in
apropierea gingiei
1 – tartru supragingival, carii, obturatii cu margini neregulate
2 – tartru subgingival, obturatii cu margini neregulate
3 – tartru abundent supra si subgingival, carii profunde, obturatii cu defecte
marginala mari si retentive
Indicele de placa Quigley-Hein
Se obtine dupa colorarea placii si exam fetelor V si O ; 5grade
0 – absenta placii
1 – banda discontinua de placa la marg ging

2 – banda continua subtire sub 1mm
3 – banda continua peste 1mm
4 – placa acopera 2/3 din suprafata dentara
5 – placa acopera peste 2/3 din suprafata dentara
∑ grade/nr. suprafete=IQH
49.Metode manuale şi tehnici de eliminare a tartrului dentar.
Detartrajul este procedura de indepartare a tartrului si plicii microbiene
asociate de pe suprafetele dentare supra- ~i subgingivale.
Detartrajul supragingival se realizeaza cel mai bine cu seceri, chiurete de
detartraj, ultrasunete. Detartrajul subgingival se face cu chiurete
universale sau speciale de detartraj.
Detartrajul subgingival si chiuretajul radicular se realizeaza cel mai bine
cu chiurete de detartraj de tip universal sau special, specifice suprafelelor
radiculare. Alegerea instrumentarului de detartraj este decisiva pentru
reusita acestuia cu minimum de efort, timp si deplasare a partilor active, care
trebuie sa fie eficiente in zonele subgingivale, interdentare si interradiculare
accesibile si sa fie compatibile curburilor coronare si radiculare.
Tehnlca de utilizare a chluretelor
GRACEY
1. Se alege chiureta potrivita pentru grupa de dinti tratata.
2. Se ia punct de sprijin pe dintele care urmeaza a fi detartrat sau pe dintii
vecini.
3. Capatul activ al chiuretei se introduce cu blindete subgingival, cu
suprafata faciala paralela cu radacina La baza pungii parodontale,
chiuretelor GRACEY dedesubtul depozitului de tartru, suprafata faciala
se roteste pana cand face cu suprafata radacinii un unghi mai mic de
90~ dar nu mai mic de 45"'). Acesta reprezinta "unghiul de atac".Pentru
dislocarea tartrului se fac miscari active de tractiune spre ocluzal si
incizal, dar si de presiune laterala controlata, mentinand permanent
contactul cu dintele, fara a traumatiza portiunea cea mai decliva a
santului gingival sau a pungii parodontale.
4. Miscarile verticale de tractiune se combina cu deplasari orizontale si
obilice. Deplasarile verticale sunt folosite la dintii frontali si la suprafetele
aproximale ale dintilor laterali. Deplasarile oblice se fac mai ales pe
fetele vestibulo-orale ale dintilor laterali. Miscarile orizontale se
realizeaza cel mai bine in zona de jonctiune smalt-cement; intreaga
suprafata radiculara accesibila este ,caroiata", brăzdata de cele trei
tipuri de miscari verticale, oblice si orizontale.

5. Pentru chiuretajul tesutului de granulatie, partea activa se plaseaza
lnvers (se intoarce cu 180') si se deplaseaza prin tractiuni succesive in
directie coronara
Instrumentarul pentru detartraj:
- instrumente de examinare: sonde de parodontometrie si sonde
exploratorii;
- instrumente de detartraj si chiuretaj radicular: seceri, sapaligi,
pile sau razuse, chiurete;
- instrumente de netezire fina si lustruire a suprafetelor dentare
dupa detartraj: palnii de cauciuc rozetate sau nu, perii rotative, benzi
abrazive si de lustruit
Cele mai dese instrumente folosite in detartrajul manual sunt:
-secerile( anterioare pentru dintii frontali si posterioare pentru partile
proximale a premolarilor si molarilor)
- pilele sau razusele(pentru indepartarea tartrului de linga sau sub marginea
gingivala libera)
-sapaliga(pt dintii frontali si pentru dintii laterali )
-daltile ( pentru zonele interdentare a dintilor frontali)
-chiurete Gracey]
50.Instrumentarul utilizat pentru eliminarea tartrului dentar.
Instrumentar:
1.de examinare: sonde(de parodontometrie, exploratorii)
2.de detartraj, chiuretaj: seceri, sapaligi, pile, razuse, chiurete
3. de netezire fina: pilnie de cauciuc, perii rotative, benzi abrazive si de
lustruit
Instrumentarul pentru detartraj:
- instrumente de examinare: sonde de parodontometrie si sonde
exploratorii;
- instrumente de detartraj si chiuretaj radicular: seceri, sapaligi,
pile sau razuse, chiurete;
- instrumente de netezire fina si lustruire a suprafetelor dentare
dupa detartraj: palnii de cauciuc rozetate sau nu, perii rotative, benzi
abrazive si de lustruit.
Cele mai dese instrumente folosite in detartrajul manual sunt:
-secerile( anterioare pentru dintii frontali si posterioare pentru partile
proximale a premolarilor si molarilor)
- pilele sau razusele(pentru indepartarea tartrului de linga sau sub marginea
gingivala libera)
-sapaliga(pt dintii frontali si pentru dintii laterali )
-daltile ( pentru zonele interdentare a dintilor frontali)
-chiurete Gracey

Detartrajul supragingival: seceri, chiurete, ultrasunete
Detartrajul subgingival: chiurete universal sau special, pile, razuse, sapaligi,
ultarsunete.
51. Chiurete parodontale. Clasificare. Indicaţii de utilizare.
Ele se deosebesc prin angulatia suprafetei active: cele universale
sunt active pe ambele suprafete; in cazul celor speciale, o singura suprafata
va indeparta mai mult, cealalta fiind practic inactiva.
A. Chiurete universal:
Clasificare:
1. BARNHART ¨1/2 si 5/6
2. COLUMBIA McCALL 13/14 ; Langer, Goldman-fox
actioneaza concomitent pe peretele moale si pe cel radicular al pungii
-are dubla actiune: pe sant si peretele dentar
-se insinueaza subgingival si i se imprima o anumita angulatie
Indicatii:
a) Detartrajul supragingival
b) Detartrajul din santul gingival la personae sanatoase
c) Detartrajul pungilor parodontale adevarate
B. Chiurete speciale Gracey:
Clasificare:
1. Chiurete gracey standart(1/2, ¾, 5/6 etc);in practica uzuala 5/6,
7/8, 11.12, 13/14 pu I, C
2. Chiurete gracey (profilactice) (in nr de 4, nr de cod e precedat de
litera P)
3. Chiurete gracey „peste 5” „dupa 5”(in nr de 6) pu I, C, Pm
4. Chiurete gracey „mini 5” (in nr de 7)
5. Chiurete extrarigide (4 perechi 5/6, 7/8, 9/10 V, O a dintilor laterali,
11/12 M,D a dintilor laterali )
suprafata faciala formeaza un unghi de 70 grd fata de axul longitudinal al
primei parti pasive
➢
au o margine activa detartajul subgingival, indepartarea cementului
necrotic
➢
sunt active in anumite zone si suprafete radiculare, codificate special
➢
partea activa se adapteaza cel mai bine pe suprafetele radiculare curbe
Indicatii :
a) Detartrajul santului gingival
b) Detartrajul subgingival din pungile parodontale
c) Detartrajul depozitelor mici dupa detartr subgingival cu alte
instrumente
d) Chiuretajul radicular
e) Chiuretajul tes de granulatie

52.Chiuretele Gracey. Clasificare. Metode de utilizare.
Clasificare:
1. Chiurete gracey standart(1/2, ¾, 5/6 etc);in practica uzuala 5/6,
7/8, 11.12, 13/14 pu I, C
2. Chiurete gracey (profilactice) (in nr de 4, nr de cod e precedat de
litera P)
3. Chiurete gracey „peste 5” „dupa 5”(in nr de 6) pu I, C, Pm
4. Chiurete gracey „mini 5” (in nr de 7)
5. Chiurete extrarigide (4 perechi 5/6, 7/8, 9/10 V, O a dintilor laterali,
11/12 M,D a dintilor laterali )
Metode de utilizare:
1. Se alege chiureta potrivita pentru grupa de dinti tratata.
2. Se ia punct de sprijin pe dintele care urmeaza a fi detartrat sau pe
dintii vecini.
3. Capatul activ se introduce cu blindete subgingival, cu faciala paralela
cu radacina.Se executa miscari de tractiune spre ocluzal si incisal
4. se adauga miscari orizontale si oblice
5. pentru chiuretajul tes de granulatie partea active se intoarce cu 180
grade
Mod de actiune: marginea active disloca tartrul, marginea opusa nu
actioneaza asupra tes moale; la intoarcerea intrumentului cu 180 grade are
loc chiuretarea tes de granulatie si protectia suprafetei radiculare.
53.Chiuretele universale. Clasificare. Metode de utilizare.
Ele se deosebesc prin angulatia suprafetei active: cele universale sunt active
pe ambele suprafete; in cazul celor speciale, o singura suprafata va
indeparta mai mult, cealalta fiind practic inactiva.
Clasificare:
1. BARNHART ¨1/2 si 5/6
2. COLUMBIA McCALL 13/14 ; Langer, Goldman-fox
Mod de utilizare: se lucreaza cu ambele muchii, concomitent, pentru
actiunea asupra peretelui moale gingival, cit si asupra peretelui dur
dentar; miscari blinde, controlate, dinspre partea decliva spre ocluzal,
incisal
-actioneaza concomitent pe peretele moale si pe cel radicular al pungii
-are dubla actiune: pe sant si peretele dentar
-se insinueaza subgingival si i se imprima o anumita angulatie
Indicatii:
a) Detartrajul supragingival
b) Detartrajul din santul gingival la personae sanatoase
c) Detartrajul pungilor parodontale adevarate
54.Chiuretajul gingival. Indicaţii. Metode şi tehnici.
Indicatii:

 Gingivite cronice cu microulceratii
 Gingivite cronice si parodontite marginale cronice superficiale, cu
pung false
Tehnica:
 Chiureta se introduce cu blindete in pungile parodontale
 Partea active se plaseaza la unghi de 45-90 grade fata de
radacina
 Se aplica o presiune laterala controlata
 Se fac tractiuni controlate pina la obtinerea unei suprafete
netede
 Se adauga miscari oblice orizontale
 Chiuretele nu trebuie impinse spre apical cu forta
 Reducerea treptata a fortei
 Dupa chiurete se folosesc pile sau razuse pentru o netezire
complete.
55.Detartrajul şi surfasajul radicular.
Detartrajul :
este o procedura de indepartare a tartrului si placii microbiene asociate de
pe supafetele dentare supra- si subgingivale.
Clasificare: mecanic; sonic ; ultrasonic
Instrumente: Manuale- secera , dalta , sapaliga , razusele, chiurete
universale si speciale Gracey
1. Se alege chiureta potrivita.
2. Se ia punctul de sprijin in functie de dintele ce se detartreaza.
3. Capatul activ al chiuretei se introduce in subgingival pt dislocarea tartrului
facandu-se miscari de tractiune spre ocluzal si incizal, dar si de presiune
laterala, mentinand permanent contactul cu dintele, fara a traumatiza fundul
santului gingival sau a pungii parodontale.
4. Miscarile verticale de tractiune se combina cu deplasarile orizontale si
oblice; deplasarile sunt pt dintii frontali si suprafetele proximale ale dintilor
laterli; deplasarile se fac pe fetele V si O ale dintilor laterali.
Dupa indepartarea tartrului subgingival, suprafetele radiculare trebuie
netezite cu razusele subgingivale, cu care se suprima cementul necrotic.
Prelucrarea suprafetelor radiculare cu pelisoarele se face pina ce se obtine o
senzatie de alunecare pe o suprafata neteda,semn ca cementul necrotic
rugos a fost eliminat.
Surfasajul:
Urmareste eliminarea cementului necrotic infiltrat cu toxine,bacterii si obtine
rea uneisuprafete radiculare perfect netede,biocompatibile care sa favorizez
e cicatrizarea tesuturilor paradontale.Totodata el are si rolul de a scurta
timpul interventiei chirurgicale in cazul in care acestaeste necesar.
O trecere a chiuretei pe suprafata cementului indeparteaza in general intre
12-17 micrometri cement sau dentina.
Modalitati de curatire si lustruire cu perii de cauciuc, periute montate.
Suprafetele aproximale se lustruiesc cu:
 discuri fine,

 pene interdenatare, din lemn de balsa sau de portocal, mentinute
intr-un dispozitiv,
 benzi late de matase cerata.
Pastele folosite contin: CaCO3, MgCO3, piatra ponce, saruri de fluor, staniu,
etc.
De asemenea se folosesc disensibilizante.
56.Metode de eliminare a tartrului dentar cu ajutorul scalerelor
electrice.
Se elimina tartrul supragingival si in parte cel subgingival.
Sunt 2 tipuri principale de scalere: sonice si ultarsonice(cu efect piezoelectric
si magnetostrictiv)
Ambele formate din 4 componente de baza:
1.Generatorul electric
2.Piesa de mina si partea terminala activa
3.Sistemul de racire cu apa
4.Dispozitiv de pornire/oprire.
Tipul magnetostrictiv este practic inlocuit cu cel piezoelectric( este tolerat de
bolnavii cardiaci) . Partea activa al tipului piezoelectric:
a) Spatula
b) Secera
c) Sonda
Metodele propriu-zise:
 Detartrajul vertical(partea active sub forma de spatula)
 Detartrajul orizontal si in diagonal
 Detartrajul fin(parea cativa secera)
 Detartrajul ultra-fin(partea active sonda)
57.Tipuri de scalere electrice. Scalerele sonice şi ultrasonice.
(Scalerul ultrasonic magnetostrictiv, scalerele ultrasonice
piezoelectrice). Mecanismul de acţiune.
Sunt 2 tipuri principale de scalere: sonice si ultarsonice(cu efect piezoelectric
si magnetostrictiv)
Ambele formate din 4 componente de baza:
1.Generatorul electric
2.Piesa de mina si partea terminala activa
3.Sistemul de racire cu apa
4.Dispozitiv de pornire/oprire.
Tipul magnetostrictiv este practic inlocuit cu cel piezoelectric( este tolerat de
bolnavii cardiaci) . Partea activa al tipului piezoelectric:
a) Spatula
b) Secera
c) Sonda

Raspuns intrebari examen.parodontologiedocx

Raspuns intrebari examen.parodontologiedocx

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to Raspuns intrebari examen.parodontologiedocx

Similar to Raspuns intrebari examen.parodontologiedocx (20)

More from Anastasia Ciutac

More from Anastasia Ciutac (20)

Raspuns intrebari examen.parodontologiedocx