2. Forte
Aplicarea unei forte asupra unui dinte
• -zona de tensiune- de partea aplicarii fortei→apozitie –
os, cement
• -zona de compresie- de partea opusa →rezorbtie – os,
cement
• Fortele=preluate de parodontiul marginal, distribuite
osului alveolar=amortizarea fortelor (rolul PDL, spatiului
periodontal)
tensiune
apozitie rezorbtie
3. • Din punct de vedere al stresului mecanic, se consideră că forţele
pot fi împărţite în patru categorii:
• - forţe subliminare a căror presiune este mai mică decât presiunea
capilară, sunt forţe care stimulează troficitatea tisulară şi care sunt
preluate fără modificări de parodonţiul marginal;
• - forţe uşoare care produc modificări histologice ce pot fi reversibile
dacă forţa încetează sau pot determina deplasări dentare dacă forţa
este continuă. Forţele uşoare continui sunt foarte folosite în cursul
tratamentelor ortodontice;
• - forţe mari care întrerup circulaţia sanguină determinând modificări
tisulare şi deplasări dentare, forţe a căror acţiune trebuie să fie
intermitentă. Aplicate continuu, aceste forţe produc modificări
ireversibile la nivelul parodonţiului marginal. Pot fi folosite în
ortodonţie.
• - forţe supraliminare sunt considerate nocive pentru parodonţiul
marginal.
5. Clasificarea tipurilor de parodontiu
marginal-Maynard-
tip I: ţesut keratinizat de dimensiuni normale
(înălţimea ţesutuluikeratinizat – 3-5 mm),
proces alveolar cu grosime V-L normală,
la palpare: parodonţiu ferm
tip I – parodonţiu ideal ce va putea să suporte forţe puternice
6. tip II: ţesut keratinizat de dimensiuni reduse (înălţimea ţesutului keratinizat 2-3
mm),proces alveolar cu grosime V-L normală, la palpare: parodonţiu ferm
tip II – parodonţiul cel mai întâlnit care poate fi menţinut în limite normale în
absenţa inflamaţiei
7. tip III – parodonţiu ce poate să înşele atenţia clinicianului
tip III: ţesut keratinizat de dimensiuni normale (înălţimea ţesutului keratinizat 3-
5 mm), proces alveolar cu grosime V-L redusă, la palpare: se pot simţi
convexităţile rădăcinilor proeminând prin tabla osoasă foarte fină.
8. tip IV – parodonţiu ce prezintă un risc crescut de apariţie a
problemelor mucogingivale
tip IV: ţesut keratinizat de dimensiuni reduse (înălţimea ţesutului keratinizat mai mică
de 2-3 mm),
proces alveolar cu grosime V-L redusă, la palpare: parodonţiu foarte fin
9. • Emergenţa dentară = perforarea mucoasei gingivale de
către dintele aflat în erupţie.
• Situarea acesteia pe creasta alveolară determină
cantitatea de ţesut keratinizat din jurul dintelui.
• Emergenţa = la mijlocul crestei alveolare, se conturează
o arhitectură dento-parodontală ideală tip I Maynard
Orice plasare a emergenţei către vestibular sau oral faţă
de mijlocul crestei alveolare, duce la apariţia unui
parodonţiu fin, cu o vascularizaţie redusă, sensibil la
atacul bacterian şi cu un risc crescut de recesiune
gingivală
10.
11. Evaluarea nivelului emergenţei
dentare
• însemnătate practică pentru clinician
dându-i indicii despre viitoarea structurare
a parodonţiului şi despre calitatea
acestuia.
• calitatea gingiei keratinizate şi înălţimea ei
trebuie analizate la copii şi adolescenţi mai
ales înainte de iniţierea unei terapii
ortodontice.
13. Trauma ocluzala
in dinamica si statica
• interferenţă de parte nelucrătoare: creşterea
adâncimii şanţului gingival, pierderi de inserţie
epitelială.
• - interferenţă de parte lucrătoare: creşterea
adâncimii şanţului gingival, pierderi de inserţie
epitelială, mobilitate dentară patologică.
• Contactele premature duc la apariţia mobilităţii
dentare cu lărgirea spaţiului periodontal vizibilă
pe imaginea radiografică
14. • diferite modificări la nivelul parodonţiului în
cazul unor tulburări de ocluzie, modificări
reversibile în absenţa unei parodontite
marginale, dacă trauma ocluzală este
îndepărtată iar igiena este bună
• in prezenţa plăcii bacteriene apar alterări
parodontale ireversibile cauzate de
apariţia şi progresia inflamaţiei, ce duc la
pierderea dinţilor.
15. Factori care favorizeaza alterarile
parodontale din trauma ocluzala
• - tipul de parodonţiu,
• - vârsta,
• - obiceiurile vicioase: bruxism, strângerea
de obiecte dure între dinţi - creioane, ace
de croitorie,
• - fumatul.
16. Recesii gingivale
• Retracţii gingivale marginale = recesie tisulară
marginală = recesiune gingivală = denudare
radiculară
• recesia gingivală = deplasarea gingiei
marginale apical de joncţiunea amelo-
cementară.
• 1985 - 1995, definiţie a recesiunilor gingivale
enunţată de AAP adăugând "(.....) în absenţa
oricărei inflamaţii." Se admite astfel că
recesiunile gingivale sunt o formă de boală
parodontală neinflamatorie
17. Complicatii locale ale recesiilor
gingivale
• - hiperestezie pe zonele denudate;
• - lacune cuneiforme;
• - afectarea funcţiei estetice;
• - favorizarea acumulării pe placă.
18. Caracteristici
• recesiile gingivale afectează mai frecvent
maxilarul decât mandibula,
• - frecvenţă mai mare la vârstă înaintată,
• - frecvenţă mai mare la bărbaţi,
• - mai frecvent la incisivi şi canini decât în
zona laterală pentru mandibulă,
• - mai frecvent la canini şi molari pentru
maxilar
19. Cauze
• foarte frecvent, cauzate de periajul intempestiv dar si
• - de lucrari protetice neadaptate marginal,
• - de frenul buzei, atunci cand acesta este inserat
aproape de marginea gingivala,
• - de incizii verticale cu vindecare vicioasa dupa tehnici
de chirurgie parodontala cu lambou sau
• - de extractia unui dinte vecin.
• -tratamente ortodontice gresit conduse
• Alţi factori etiologici sunt reprezentaţi de:
• - consumul de citrice;
• - băuturi carbogazoase,
20.
21. Clasificarea dupa Miller
I. Recesiunea nu depăşeşte limita muco-gingivală
(înălţimea papilelor interdentare nu sunt
afectate)
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
II. Recesiunea depăşeşte linia muco-gingivală
(papilele interdentare nu sunt afectate)
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
III. Recesiune cu afectarea ţesutului osos şi
înălţimei papilelor interdentare
A. Fără implicarea dinţilor vecini
B. Cu implicarea dinţilor vecini
Cu toate acestea papila interdentară se
găseşte mai apical decît joncţiunea smalţ-
ciment şi marginea gingivală mai coronar de
suprafaţa vestibulară
IV. Pierderea gingiei şi a ţesutului osos în regiunile
interdentare este circulară
I. A. Limitată (în regiunea cîtorva dinţi)
II. B. Pe verticală generalizată
22.
23.
24. • Fisurile Stillman - aspect de fanta sau linie de
dehiscenta si se considera ca au la origine
trauma ocluzala, fiind de asemenea un indicator
al progresiei recesiunii gingivale
• Festonul Mc Call - forma de hiperplazie a
marginii gingivale a unei recesiuni si este
atribuita unei cauze macanice ca periajul
intempestiv sau marginea unei lucrari fixe
incorect adaptata marginal.
31. Mobilitatea dentară
• Mobilitatea dentară:
• - fiziologică,
• - patologică.
• Mobilitatea dentară fiziologică se desfăşoară în interiorul spaţiului
periodontal având valori cuprinse între 0,10 şi 0,15 mm variaţia
depinzând de fiecare individ, fiind uşor mai mare la:
• monoradiculari decât la pluriradiculari;
• sfârşitul zilei;
• sfârşitul actului masticator;
• menstruaţie;
Mobilitatea dentară fiziologică este rezultatul elasticităţii şi compresiunii
elementelor din spaţiul periodontal şi a osului alveolar în timpul
mişcărilor funcţionale
32. • Mobilitatea dentară patologică poate fi rezultatul:
• unui traumatism acut;
• unor traumatisme cronice, de intensitate redusă dar repetate:
trauma ocluzală statică sau dinamică, obiceiuri vicioase;
• tratamente ortodontice greşit conduse;
• progresiei inflamaţiei cu distrucţia ţesuturilor de susţinere ale dintelui
în parodontite
• Conform studiilor , mai important decât gradul mobilităţii
unui dinte la un moment dat este evoluţia mobilităţii
acestuia: reducerea ei arată o evoluţie pozitivă în timp ce
mărirea acesteia indică o agravare a statusului
parodontal, mai ales in cazul cand s-a realizat un
tratament !!!!!!!!!
33. • Grade de mobilitate patologică după
ARPA
• gradul I – deplasarea marginii incizale sau
ocluzale în plan transversal de 1 mm
• gradul II - deplasarea marginii incizale
sau ocluzale în plan transversal mai mult
de 1 mm,
• gradul III – când dintele este mobil şi în
plan axial
