ExamRsProteze Stomatologie

1. 1. Noţiuni despre paradonţiu şi structura lui.
Un complex de țesuturi , cu origine genetică și funcțională comună, care înconjoară dintele și
asigură menținerea lui în structurile maxilare (gingie, apofiza alveolară, periodonțiul---
cementul radicular).
Structura:
Cement radicular, periodont, apofiza alveolară, gingia.
Funcțiile:
De barieră; trofică; plastică; de amortizare; de fixare.
Din punct de vedere topografic, distingem un parodont de înveliş şi parodont de susținere. Cel de
înveliş este prezentat de fibromucoasa gingivală, care acoperă apofiza alveolară şi înconjoară
coletul dintelui, realizîndu-ṣi funcția sa prin intermediul ligamentelor supraalveolare pe care
le conține.
Gingia formează papilele interdentare, iar la nivelul coletului participă la formarea sulcusului
dentogingival. Această formațiune înconjoară fiecare dinte și este limitată de smalțul dentar şi
epiteliul de inserare. Parodontul de susținere este format din cementul radicular, periodonțiu
şi apofiza alveolară.
Cementul este un țesut mezenhimal calcificat care acoperă suprafața rădăcinii dentare. Grosimea
stratului de cement radicular crește o dată cu vîrsta; el conține fibre de colagen dispuse
paralel cu suprafața rădăcinii, precum şi fibrele lui Sharpay, calcificate în zonele profunde şi
care continuă în stratul periodontal cu fibrele de colagen ce formează ligamentele
alveolodentare.
Apofiza alveolară este alcătuită din două plăci osoase compacte (substanța corticală) între care
este situat stratul de substanță spongioasă destinată pentru implantarea dinților ṣi suportul
fibromucoasei.
Periodonțiul este tesutul conjunctiv cu o structură diferențiată ce ocupă spațiul periodontal şi este
format din fibre ligamentare principale şi secundare, țesut conjunctiv lax, în care găsim celule
conjunctive şi epiteliale, vase sangvine şi limfatice, nervi. Fibrele ligamentare sînt de natură
colagenă și realizează legătura între rădăcina dintelui şi apofiza alveolară. Ele sînt dispuse în
fascicule şi în stare de repaus sînt ondulate, au direcție variată şi se prezintă în grupuri
orizontale, oblice şi apicale.
Ligamentele alveolo-dentare îndeplinesc următoarele funcții: fixează dintele de apofiza
alveolară, mențin țesutul gingival strîns aplicat în jurul coletului dintelui, transformă forțele
de presiune în forțe de tracțiune, dispersîndu-le pe toată suprafața substanței corticaie,
amortizează presiunile ocluzale şi protejează vasele şi nervii de strivire. Aceste structuri
permit ca dintele supus presiunii sä nu pătrundă în alveolă decît lent. Din cele relatate mai sus
reiese că parodontul are o valoare morfofuncțională bine definită, iar patologia acestui
complex interẹsează întreaga dinamică evolutivă a tuturor componentelor respective.
2. Etiologia şi patogenia afecţiunilor parodontului.
- mecanici(lucrari protetice effectuate incorect)
- chimici(tartru, diabet,saruri mercurice)
- toxici
- fizici- ocluzia traumatica,suprasolicitarea functionala, anomalii dentare,igiena incorecta)
factori de iritaţie pentru parodonţiu, igiena deficitară, placa bacteriană, tartru, factori
disfuncţionali locali (ocluzo-articulare, malocluzii, lucrări protetice, disfuncţia ocluzală, etc.).

2. Se consideră că toţi factorii care influenţează etiopatogenia şi evoluţia parodontopatiei sunt
favorizanţi sau predispozanţi, dar nu constituie cauza parodontopatiei.
Factorul cauzal este considerat factorul microbian. Se poate afirma că factorul determinant este
răspunsul imun al organismului. Parodontopatia este rezultatul interacţiunii între complexul
bacterian din placa bacteriană şi răspunsul imun al gazdei, terenul. Unii autori consideră că
trebuie inclusă şi trauma ocluzală drept factor cauzal.
Factorii etiologici generali sunt factorii care influenţează reactivitatea generală, favorizând
îmbolnăvirea parodonţiului:
- predispoziţie constituţională (factori genetici) ;
- factori metabolici(diabet);
- factori hormonali (endocrinopatii);
- afecţiuni ale ţesutului conjunctiv;
- afecţiuni ale SNC;
- factori imunitari: scăderea capacităţii de apărare sau reactivitatea autoimună;
- factori externi (intoxicaţii);
- stări carenţiale (hipovitaminoze);
Factori locali:
Cauzali: biofilmul bacterian;
Favorizanţi: tartrul dentar; trauma ocluzală; cariile dentare edentaţia; anomaliile dento-
maxilare; parafuncţii, obiceiuri vicioase; factori iatrogeni;
Factori generali: sistemici
Factori cauzali:  periajul gingivo-dentar, efectuat printr-o tehnica incorectă  placa bacteriană;
Factorii iatrogeni:  microproteze cu limite dento-protetice subgingivale, care nu respectă spaţiul
biologic  obturaţii debordante;  croşetele protezelor parţiale;  aparatele ortodontice
incorect confecţionate
Factori predispozanţi:  malpoziţiile dentare;  dehiscenţele şi fenestraţiile osoase (Bernimoulin,
1997);  frenurile inserate aproape de marginea gingivală;  convexităţile radiculare ale
caninilor (Benque, 1983).  tăblia osoasă vestibulară subţire.
3. Tabloul clinic al parodontitei localizate.
• Manifestari inflamatorii care intereseaza gingia, periodontiul
si septurile interdentare insotite de proliferarea epiteliului gingival
dea lungul cementului radicular cu formarea pungii parodontale;
• Singerari gingivale;
• Depuneri moi,tartru;
• Modificari destructive ale tesutului osos;
• Retractia gingiei;
• Mobilitatea patologica a dintilor cu migrarea lor si pierderea contactelor interdentare
• Aparitia tremelor ,siastemelor si inclinatiilor dentare cu instalarea dezechilibrului
ocluzal.
• Forma ușoară a parodontitei se manifestă prin prezența pungii parodontale cu o
adîncime de pînă la 3-5 mm cu precădere în zona spațiului interdentar. Datele
radiologice ne vor prezenta o distrucție a țesutului osos al septului interdentar pînă la
1/3 (gradul 1), o lărgire a spațiului periodontal, în temei, în zona cervicală. Dinții sînt
stabili ṣi nu se observă migrări.

3. • Forma medie se caracterizează prin evoluția progresivă a modificărilor palologice:
adîncimea pungii parodontale atinge 5 mm, mobilitatea patologică a dinților este, de
regulă, de gradele I-II; este posibilă migrarea dinților cu apariția spațiilor interdentare,
instalarea ocluziei traumatice. Radiografic se evidențiază destrucția țesutului osos de
gradul II cu scăderea înălțimii țesutului osos interdentar pină la 1/2 şi se observă
focare de osteoporoză.
• Forma gravă se manifestă prin prezența pungii parodontale cu o adincime de peste 5-
6 mm, mobilitatea dentară fiind de gradele II şi III; dinții sînt deplasați, înclinați,
dispar contactele interdentare însoțite de apariția tremelor, diastemelor, survine
ocluzia traumatică. Dinții migrați blochează parțial mişcările mandibulei, fiind
suprasolicitați şi suprasolicitînd la rîndul lor antagoniştii. Toate modificările de mai
sus generează dezechilibrul morfofuncțional. Dinții frontali superiori în aceste condiții
au o înclinare vestibulară.
4. Tabloul clinic al parodontitei generalizate.
Parodontita este afectiunea al carei proces inflamator gingival se extinde asupra altor tesutur ale
parodontiului.
Se caracterizeaza prin distructia progresiva a periodontiului si tesutului osos al septului
interdentar.
In forma grava pacientii acuza dureri in procesul de masticatie, uneori spontane, schimbarea
pozitiei dintilor, aparitia spatiului intre dinti, supuratie periodica.
In procesul de manifestare a parodontitei grave masticatia devine anevoioasa datorita lipsei unor
dinti si migrarii altor. Aparitia mirosului bucal neplacut.
La examenul clinic obiectiv al caviratii bucale se constata deformarea accentuata a gingiei pe
seama proliferarii
granulatiilor, infiltratiei inflamatorii si hiperemiei de staza.
Papilele gingivale adera fragil la suprafata dintilor.
Se constata depuneri de tartru, placa microbiana, resturi alimentare.
Datorita singerarii accentuate bolnavii nu-si mai spala dintii contribuind la progresarea
proceslului.
LA sondare se constata pungi de 5-7 mm si mai mult. Dintii au migrari patologice de gradul 2-3..
Se atesta deplasari ale dintilor in forma de evantai.
La examenul radiologic( paraclinic) se determina distructie ale tesutului osos de gradul 2-3,
focare de osteoporoza, pungi osoase.
Parodontita generalizata prezinta unele particularitati
►afecteaza de obicei pacientii sub 30 de ani, dar se poate instala si la virste mai inaintate,
►raspunsul de anticorpi serici fata de bacteriile parodontopatogene este slab,
►boala evolueaza prin episoade de pierdere de atasament si de os marcate,
►pierderea proximala de atasament este generalizata, afectind minimum trei dinti permanenti,
altii decit molarii primi si incisivii.
Se suspecteaza un diagnostic de parodontita agresiva, daca pacientul este sub 35 de ani, in buna
stare de sanatate si prezinta distructii parodontale extinse
Progresia distructiei parodontale este dificil de evaluat intr-un mod organizat avind in vedere
multitudinea factorilor care o pot influenta: eficienta igienei, accesul la tratament,
susceptibilitatea genetica, bolile sistemice.
La baza clasificărilor stă principiul clinicomorfologic, adică care ţesuturi ale complexului
parodontal sunt implicate înprocesul patologic (gingia, structurile periodonţiului, ţesutul

4. osos) şi modificările patologice (proces inflamator, atrofie, hipertrofie, proces tumoral sau
pseudotumoral).
În conformitate cu cerinţele ale OMS, afecţiunile parodonţiului sunt repartizate în 5 grupe de
bază:
Gingivite;
Parodontite;
Parodontoza;
Parodontomele (afecţiuni tumorale şi pseudotumorale);
Sindroame şi simptoame, ce se reflectă în ţesututrile parodonţiului, anterior această grupă era
denumită ca afecţiuni ideopatice (Papion-Lefevr, Iţenco-Cushing, Elers-Danlo, Cedic-
Higashi, Down).
Gingivite. Inflamația gingiei inițiată
de acțiunea factorilor nocivi locali şi
generali. Evoluează fără alterarea
integrității ligamentului alveolodentar,
fără formarea pungilor profunde
dentogingivale şi fără leziuni osoase
confirmate radiologic.,
• Forme clinice: catarală, hipertrofică,
ulceroasă.
• Forme de manifestare: uşoară, medie și gravă.
• Forme de evoluție: acută, cronică și agravată (exacerbată).
• Grad de extindere: gingivită localizată şi gingivită generalizată.
II. Parodontita. Inflamația țesuturilor parodontului,
caracterizată prin destrucția progresivă a
parodontului şi a apofizelor alveolare.
• Forme clinice: localizată, generalizată.
• Forme de manifestare: uşoară, medie și
gravă.
• Forme de evoluție: acută, cronică, exacerbată,
abces și remisiune
III. Parodontoza. Afecțiunea parodontului de origine
distrofică.
• Forme clinice: generalizată.
• Forme de manifestare: uşoară, medie și gravă.
• Forme de evoluție: cronică, remisiune.
IV: Bolile ideopatice cu distrucția progresivă a țesuturilor parodontului (sindromul
Papillon-Lefevre, histocitoza X, acatalazic, gama-globulinemia etc.).
V. Parodontoma. Tumefacții şi afecțiuni tumefiante (epulis ibromatoza etc.).
Clasificarea Asociaţiei de Parodontologie ARP(1955):
1. Forme inflamatorii (parodontite): superficiale (gingivite) profunde (parodontite
progresive)
2. Forme distrofice (parodontoze): distrofice atrofice
3. Forme proliferative (parodontoame): hipertrofice hiperplazice.
Clasificarea Şcolii Bucureştene (Gafar, 1983):

5. 1. Forme inflamatorii: gingivita cronică; parodontita marginală cronică superficială; parodontita
marginală cronică profundă.
2. Forme distrofice: forma pură de parodontoză; forma de involuţie precoce (atrofie presenilă);
forma de involuţie fiziologică (parodontoză atrofică, atrofie senilă).
3. Forma mixtă a parodontopatiilor caracterizată prin complicarea formei distrofice cu inflamaţia.
4. Forma proliferativă.
5. Clasificarea afecţiunilor paradontului.
Clasificarea Asociaţiei de Parodontologie ARP(1955):
1. Forme inflamatorii (parodontite): superficiale (gingivite) profunde (parodontite
progresive)
2. Forme distrofice (parodontoze): distrofice atrofice
3. Forme proliferative (parodontoame): hipertrofice hiperplazice.
Clasificarea Şcolii Bucureştene (Gafar, 1983):
1. Forme inflamatorii: gingivita cronică; parodontita marginală cronică superficială; parodontita
marginală cronică profundă.
2. Forme distrofice: forma pură de parodontoză; forma de involuţie precoce (atrofie presenilă);
forma de involuţie fiziologică (parodontoză atrofică, atrofie senilă).
3. Forma mixtă a parodontopatiilor caracterizată prin complicarea formei distrofice cu inflamaţia.
4. Forma proliferativă.
6. Metode clinice de examinare ale afecţiunilor paradontului.
Examenul bolnavului cu parodontopatie se face în trei etape:
anamneza, prin care se obţin date relatate de bolnav;
se foloseşte de obicei un chestionar;
examenul clinic obiectiv al parodonţiului, prin care se pune diagnosticul prezumtiv şi de urgenţă;
examene complementare prin care se precizează diagnosticul definitiv local şi general şi
contribuie la elaborarea planului de tratament.
Anamneza.
Prin anamneză se obţin:
Date administrative şi sociale privind: nume, prenume, vârstă, sex, adresă, telefon, profesiune,
loc de muncă, condiţii de viaţă, de muncă şi sociale, etc.
Motivele prezentării – ne interesează dacă este o urgenţă sau tratament la cerere. Pacientul poate
să reclame: sângerarea gingiilor, supuraţia gingiilor, mirosul urât al gurii – halena, tulburări
de masticaţie, mobilitate dentară, tulburări fizionomice şi fonetice - prin pierderea dinţilor,
tartru, migrarea dinţilor, spaţierea sau alungirea dinţilor (egresiune), extruzia, inflamaţia
gingiilor, dureri. Toate datele se consemnează folosind noţiuni cât mai apropiate de cele
exprimate de pacient. Datele se înregistrează conform formularului de foaie de observaţie sau
fişa care este la dispoziţie.
Date privind starea sistemului masticator, obiceiuri alimentare, dieta, masticaţia unilaterală sau
pe zona frontală, leneşă (înceată) sau viguroasă, preferinţe alimentare, masticaţie grăbită,
superficială - înghite “nemestecat”, etc.
Date privind igiena dentară – dacă se spală pe dinţi, când, cum execută periajul dinţilor, dacă este
preocupat de igiena dentară, la cât timp schimbă periuţa de dinţi. Dacă este fumător sau nu,
dacă consumă băuturi alcoolice (etilism).
Antecedente personale:

6. Ne interesează date personale care influenţează apariţia şi evoluţia parodontopatiei:
Boli ale copilăriei
Dacă a purtat aparate ortodontice, deoarece acestea sunt urmate de multe ori de parodontopatii.
Alte afecţiuni dentare.
Afecţiuni de sistem care influenţează terenul - răspunsul imun:
• alergii la praf, la înţepături de insecte, la alimente, medicamente;
• reumatism, tuberculoză, hepatită, afecţiuni renale, afecţiuni ale tubului digestiv,
afecţiuni ale pielii, tulburări neurovegetative, nevroze, boli endocrine,
afecţiuni cardiace, modificări ale circulaţiei sanguine;
• boli de nutriţie (diabet) unde apare de obicei parodontopatia;
• avitaminoze (boli diferite care predispun la parodontopatie);
• afecţiuni pulmonare – boli obstructive pulmonare;
• boli de sânge – anemii, trombocitopenii, trombocitoză, leucemie, etc.
• modificări de dinamică vasculară – vâscozitate (VSH), acrocianoză, T.A. modificată,
ateroscleroză, arterită, modificări de ritm cardiac, stenoză şi insuficienţă cardiacă sau
aortică, etc;
• diferite infecţii, în special renale, colecistită;
• stresuri, oboseală, condiţii grele de muncă, de efort, regim de viaţă;
• boli ale sistemului osos – osteoporoză, reumatism cronic degenerativ, spondilite,
spondiloze, artrite, artroze, etc. care influenţează structura osului maxilar;
• SIDA, HIV.
Examen clinic
A. Examenul clinic general
Ne interesează:
vârsta biologică, postura, afecţiuni generale menţionate de pacient, comportament, reacţii
emoţionale (anxios), tip de sistem nervos echilibrat sau nu; dacă colaborează, etc.
este îndrumat la medicul generalist pentru precizarea diagnosticului general, se fac analize de
laborator.
B. Examenul clinic stomatologic obiectiv: exobucal, endobucal.
Examenul clinic exobucal
facies – culoarea tegumentelor, reacţii vegetative (transpiraţie, paloare);
normă de faţă, normă de profil, simetrie.
Se notează: “tegumente de aspect normal, profil drept, convex, concav, etaje egale, treaptă labială
normală sau inversată, şanţuri ale feţii simetrice, şterse, adânci, etc.”;
puncte dureroase (prin palpare):
- puncte sinuzale,
- punctele de emergenţă ale nervilor feţii.
deformări ale conturului feţei – prezenţa unor tumori, tumefacţii, abcese; notăm “tumefacţie,
deformare, înfundare în regiunea”, etc;
pareze, parestezii, paralizii faciale, roşul buzelor, fanta palpebrală;
obiceiuri vicioase – respiraţie orală (buze uscate), deglutiţie infantilă, masticaţie unilaterală, etc;
ATM – deschidere normală sau nu, în arc sau nu, fără deviaţie de la linia mediană sau nu, într-un
timp, în doi timpi, cu sau fără cracmente, crepitaţii, durere articulară, etc.;
ganglioni limfatici – palpabili nedureroşi sau dureroşi, aderenţi, etc. în regiunea submaxilară sau
cervicală, etc.;
glande salivare – palpabile dureroase sau nu, inflamaţie, etc.
Examen stomatologic endobucal
Examen odontal - se notează statusul odontal.

7. Diagnostic odontal – se notează “leziuni odontale simple şi complicate, tratate parţial
sau în totalitate, corect sau incorect”. “Dinţii absenţi. Lucrări protetice. Starea de igienă
dentară: placă bacteriană etc.
Diagnostic de edentaţie – tipul de edentaţie, topografie, întindere. Se notează “Edentaţie
(topografie) protezată sau nu cu lucrări protetice conjuncte sau adjuncte, corecte sau
necorespunzătoare”.
Examenul ocluziei
Se examinează D.V.O.; D.V. poate fi micşorată prin pierderea dinţilor din zona de sprijin şi
migrarea vestibulară a frontalilor; în consecinţă, apare ocluzia adâncă în acoperiş.
Se produc blocaje prin pierderea antagoniştilor şi migrarea în plan vertical; apar supracontacte cu
producere de interferenţe şi contacte premature.
Anomalii de poziţie sau de ocluzie – primare sau secundare, angrenaj sau ocluzie inversă, rotaţii,
contacte dentare necorespunzătoare sau lipsa de contact, raport lingualizat, abraziune, etc.
Diagnosticul de ocluzie
static – modificarea curbelor de ocluzie în plan sagital, vertical transversal;
dinamic – I.M., R.C., propulsie, lateralitate – D.V. modificată;
tip de ocluzie: stabilă, instabilă, fără contacte dento-dentare;
pierderea unităţiilor de masticaţie;
abraziune.
Examenul funcţional – masticaţie cu eficienţă redusă, prehensiune redusă, etc.
Diagnostic “disfuncţie masticatorie, fizionomică, de fonaţie, deglutiţie infantilă, etc”
Examenul mucoasei: culoare, leziuni, tumefacţii: jugală, gingivală, palatinală, linguală,
planşeu;
orificiile glandelor salivare - Stenon, Warton, sublinguale.
Examenul parodontal
Examenul clinic al parodonţiului marginal. Aspectul papilelor interdentare şi al gingiei fixe
poate fi:
Parodonţiul normal = sănătos – suprafaţa gingiei este netedă, aspect de coajă de portocală,
culoare roz, fără inflamaţie.
în gingivită - culoare roşu violaceu, tumefacţii, edem, mărirea în volum a papilelor şi a marginii
gingivale, sângerare spontană sau la palpare, prezenţa plăcii bacteriene, consistenţa moale la
palpare a papilelor şi gingiei, desprinderea gingiei, a ataşării pe dinte, sau culoare roşu aprins,
congestivă, ulceraţii ale papilelor şi gingiei, pungă falsă.
În periodontită - inflamaţie, culoare roşu violaceu, edem gingival (tumefacţie), retracţie
gingivală, pungă falsă şi adevărară, gingivoragie, supuraţie, mobilitate, migrare, fistule,
miloliză, abcese parodontale. La percuţie dintele cu periodontită are un sunet mat.
Examenul obiectiv se realizează cel mai frecvent inspecție și palpare și se adresează
parodonțiului marginal superficial și profund. Examinarea prin palpare se face cu
instrumentar specializat: sonde de parodontometrie și sonde exploratorii.
Testul de percuție. Percuția longitudinală sau transversală, moderată, a dinților este urmată de un
sunet distinct, clar, la dinţii cu parodonțiul marginal normal, și de un sunet înfundat, mat, la
dinții parodontici.
Testul la solicitare dentară prin presiune: Asupra unui dinte frontal inferior se exercită, pe fața
vestibulară, timp de fermă, moderată ca intensitate. La parodontotici, după solicitare, se
resimte dureroasă sau parestezică a cărei durată variază de la 20 un minut sau mult, în funcție
de gradul de afectare a parodonțiului marginal.

8. Parodontometria - este o metodă clinică de măsurare și evaluare înainte și în cursul tratamentului
(după/înaintea celui chirurgical) a retracției gingivale, a adâncimii pungilor parodontale
adevărate și gradului de mobilitate.
Dentoparodontograma este o metodă de înregistrare grafică îmbolnăvirii marginal, pe diagramă
a feței vestibulare și orale a arcadelor dentare. Reprezentarea semnelor de îmbolnăvire se
face:  pentru retracția gingivală, cu albastru;  pentru adâncimea pungilor parodontale, cu
roșu. Intervalul între două linii orizontale corespunde unei distanțe 2 mm. Pentru schitarea
gradului de mobilitate, intervalul dintre liniile îngroşate situate în zona ocluzală este de 1
mm. La examinări ulterioare, liniile sunt marcate întrerupt și oferă imagine sugestivă a
modificărilor după tratament.
7. Metode paraclinice de examinare ale afecţiunilor parodontului.
Examenul radiologic - se utilizează radiografia alveolară, cu film muşcat, radiografia panoramică
(O.P.T.), radiografie computerizată şi radiografie tridimensională, etc.
Se observă rezorbţia osoasă, atrofia osoasă, spaţiul alveolar dentar lărgit, conturul osos întrerupt
la nivelul septului interdentar şi furcaţiilor – forma atrofiei, structura osoasă, valoarea
implantării, morfologia spaţiului dentoalveolar.
Modele de studiu – oferă date privind forma arcadelor, poziţia dinţilor, relaţii ocluzale, volumul
gingiei şi al papilelor gingivale, nivelul retracţiei, tumefacţii sau pierderi de substanţă,
aderenţa papilei şi a gingiei la suprafaţa dintelui.
Evidenţierea plăcii bacteriene se face cu coloranţi organici (albastru de metilen).
Examen foto – fotografia iniţială color poate fi comparată cu fotografia după tratament pentru
evaluarea efectului tratamentului şi ca probă martor.
Indici de evaluare a igienei bucale şi a stării de îmbolnăvire parodontală.
Indice P.M.A. = 0.1.2.3. – papilă, gingie, ataşare
Indice gingival (G.I.) = 0.1.2.3. – normal, inflamaţie uşoară, sângerare,
ulceraţie
Indice parodontal (P.I.) = 0 – 8
Indice mobilitate = 0 – 3
Indice de placă bacteriana (IP) = 0 –3
Indice tartru I.T. = 0.3
Indice C.P.I.T.N = 0.1.2.3.4
Parodontograma - se notează pe formular:
punga in mm.;
retracţia în mm.;
mobilitatea în grade, de la 0 la 3.
Analize generale de laborator
Se vor efectua: Hemoleucogramă, VSH, sumar de urină, probe hepatice, timol, timp de
sângerare, colesterol, Ca ionic şi total, T.A., electrocardiogramă, hematocrit, etc.
Reoparodontografia Metodă ce caracterizează funcţia circulaţiei sangvine, bazată pe
înregistrarea schimbului de rezistenţă curentului electric de frecvenţă înaltă prin ţesuturile
parodontale care permite a aprecia starea pereţilor vasculari, cum ar fi: elasticitatea,

9. tonusul,gradul de afectare, modificările organice şi funcţionale, precum şi alimentaţia cu
sânge a țesuturilor parodontale.
Fotopletismografia Metodă ce evidenţiază starea de umplere a vaselor sangvine şi circulaţia
sangvină în ţesuturile parodontale. Ca mecanism de înregistrare servesc fluctuaţiile pulsatile
şi modificările consistenţei optice a ţesuturilor parodontale, cu refractarea luminii la trecerea
prin ele a unui fascicul de raze. Interpretarea rezultatelor, în principiu, nu se deosebeşte cu
mult de rezultatele reografiei.
Gnatodinamometria Metodă uitată în parodontologia practică. Ea constă în măsurarea presiunii
asupra dinţilor antagonişti în poziţie de angrenare maximă a maxilarelor, condiţionată. Forţa
maximă în ocluzie variează într-un diapazon destul de larg (35-68 kg) a.statică – incisivii,
caninii, curbe specifice (normale, exagerate, inverse, diminuate, neregulate, faţete de uzură
etc.); b.dinamică - în relaţie centrică: - glisări, punerea în evidenţă a contactelor premature,
interferenţe în mişcare de lateralitate (pe partea lucrătoate) şi mişcarea de protruzie; -
valoarea spaţiului liber; - analiza funcţiei: masticaţie unilaterală, bilaterală. de consistenţa şi
rigiditatea oaselor maxilare
8. Odontoparadontograma şi importanţa ei.
Odontoparodontograma este o metodă statică de evidentă a stării funcţionale a dinţilor şi nu este
o parte componentă a metodelor de determinare a eficientei masticatoare,ea ne redă starea
funcţională a sistemului dentar în poziţie statică şi medicul indirect îşi imaginează eficienta
funcţională a sistemului stomatognat. Parodontograma prezintă o schemă a formulei dentare
unde se notează date despre starea fiecărui dinte. Schema este completată onform datelor
examenului clinic, radiologie şi gnatodinamometriei prin semne condiţionale:
N — norma; O — lipsa dintelui; 1/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul I; 1/2 — resorbţia
ţesutului osos de gradul II; 3/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul III. Dacă gradul de
resorbţie este mai pronunţat, dintele este considerat absent.
Se inregistreaza valorile fortelor de rezerva a paradontiului in dreptul dintelui respectiv.
9. Schimbările radiologice caracteristice pentru paradontite.
Trei forme de parodontita: usoara, medie, grava.
• Usoara- pungi pina la 3,5mm preponderant interdentar. Radiografic se va observa o
distructie a septului osos interdentar pina la 1/3(grad1), o largire a spatiului
periodontal, in temei, in zona cervicala
• Medie- pungi 5mm, mobilitate grad 1,2. Este posibila migrarea dintilor cu aparitia
spatiilor interdentare, instalarea ocluziei traumatice. Radiographic se observa

10. distructia tesutului osos de grad 2 cu scadearea inaltimii tesutului osos interdentar
pina la ½ si se observa focare de osteoporoza.
• Grava – pungi peste 5-6mm, mobilitate grad II,III. Dinti deplasati, inclinati, dispar
contactele interdentare cu aparitia tremelor, diastemelor, apare ocluzia traumatica,
dintii migrate blocheaza partial miscarile mandibulei.
Radiografic distructie a tesutului osos al septului interdentar cu peste ½ din inaltime sau in
totalitate, cu alungirea coroanei clinic a dintilor, care agravind conditiile de suprasolicitare
verticala si orizontala va accelera rezorbtia tesutului osos.
Creșterea MOBILITĂȚII DENTARE Nepatologică: ◦ Distrugerea fibrelor parodontale
(stadiul lezional) ◦ Lărgirea ligamentului parodontal (stadiul de acomodare/remodelare)
Patologică: Pierdere osoasă Inflamarea ligamentului parodontal Boli sistemice
Tumori mandibulare.
1.Creșterea lățimii spațiului parodondal 2. Îngroșarea laminei dura 3. Distrucție mai mult
orizontală decât verticală a septurilor interdentare 4. Radiotransparență și condensare a osului
alveolar 5. Resorbție radiculară
10. Diagnosticul diferenţiat ale afecţiunilor parodontului.
Gingivita, parodontite, oarodontoza, parodontoame.
11. Noţiune de forţe de rezervă ale parodontului.
Dacă un dinte lipsește, funcția lui e preluată parțial de dintele vecin, astfel apar forțe adăugătoare,
iar capacitatea parodontului de a se adapta la forțele schimbătoare declanșează- forțe de
rezervă. În dependeță de forța musculară, forța de rezistență a parodontului și forței de
masticație, în condiții fiziologice doar 50% din forța parodontului, restul e în rezervă. Forțele
de rezervă pot fi antrenate prin consumarea alimentelor dure.
12. Noţiune despre ocluzie traumatică primară. Exemple.
Ocluzia traumatica – sindrom disfunctional, caracterizat prin solicitari nefiziologice ale unuia
sau a mai multor dinti, capabil sa genereze lezari parodontale apreciabile clinic si radiologic.
Ocluzie traumatică primară - se caracterizeaza prin suprasolicitarea dintilor cu un parodont
sanatos
Exemple:
• Obturatii si Lucrari protetice incorect concepute si efecutate cu ridicarea dvo
• Realizarea unor contacte ocluzarea de tip nefunctional
• Anomalii dentomaxilare
• Parafunctii musculare
• Obiceiuri vicioase
Traumatismul ocluzal primar = afectare a parodonțiului normal al unuia/unor dinți ca urmare a
supraîncărcării ocluzale; Nu este alterată capacitatea de atașare a fibrelor parodontale; Nu
este indusă formarea de pungi parodontale Cauze: ◦ Trauma ocluzală este factor etiologic
primar al distrucției parodontale; ◦ Alterarea locală dentară provine numai de la nivel ocluzal;
Exemple: ◦ Obturație ”înaltă” ◦ Lucrare protetică ce determină transmiterea de forțe

11. excesive la nivelul dinților stâlpi și al dinților antagoniști ◦ Migrări dentare în breșele edentate
neprotezate ◦ Deplasarea ortodontică a unor dinți în poziții nefuncționale acestora.
13. Noţiune despre ocluzie traumatică secundară. Exemple.
Ocluzie traumatică secundară -Suprasolicitarea dinților se datorează schimbărilor
patologice din țesuturile parodontiului, din care cauza forțele ocluzale normale devin
anormale si conduc la traumatizata parodontului.
 Fenomenele patologice date determina repoziționarea dinților, pierderea contactelor
interdentare, dereglarea integrității arcadelor dentare.
 Aceste schimbări morfologice conduc la receptionarea forțelor ocluzale izolat de către
dinti, arcadele dentare nu mai prezintă un sistem unic, apar contacte ocluzale
premature, care la rândul lor determina suprasolicitarea parodontului dinților restanti.
 Toate aceste modificări generează dezechilibru morfofunctional.
 Prin urmare, dinții sunt suprasolicitați funcțional nu din cauza creșterii forței
funcționale, dar din cauza slăbirii parodontului datorita proceselor patologice.
 Iată de ce forța funcționala normala devine anormala si duce la traumatizarea
parodontului. Aceste 2 fenomene duc la repoziționarea dinților restanți cu pierderea
contactelor interdentare, iar arcada dentara isi pierde integritatea.
 Din acest moment dinții recepționează forțele ocluzale izolat, iar arcadele dentare
încetează de a mai acționa ca un sistem unic.
14. Noţiune despre ocluzie traumatică mixtă. Exemple.
Ocluzie traumatică mixtă - o imbinarea a ocluziei traumatice primare si secundare ce se
caracterizeaza prin solicitari nefiziologice ale dintilor cu structure parodontale alterate.
15. Complicaţiile dento-ocluzale în cazurile afecţiunilor parodontului.
• Parodontita apare atunci cand gingivita este lasata netratata si progreseaza. Daca nu
este tratata,aceasta poate duce la caderea dintilor.
• Parodontita cronica la adulti evolueaza lent pe parcursul mai multor ani insa cea a
agresiva incepe in jurul adolescentei sau inainte de varsta de 30 de ani si sufera o
dezvoltare rapida.
• Unele cercetari sugereaza ca bacteriile responsabile de parodontita pot intra in fluxul
sanguin prin tesutul gingiei, afectand posibil inima, plamanii si alte parti ale corpului.
De exemplu, parodontita poate fi legata de boala respiratorie, artrita reumatoida, boala
coronariana sau accident vascular cerebral. Sunt insa necesare mai multe studii pentru
a confirma o legatura.
Complicațiile:
• Migrări Dentare
• Treme diasteme
• Ocluzia traumatica
16. Metode de tratament ale afecţiunilor parodontului.
Tratamentul afec iunilor parodontului este complex si prevede măsuri:
 Terapeutice  Chirurgicale  Ortopedice  Combinate
De asemenea, prevede:

12.  Depistarea factorului etiologic  Determinarea mecanismul patogenia  Determinarea
factorilor favorizanți la dezvoltarea afecțiunilor parodontului.
Metodele ortopedice: slefuirea selectiva ; Intervenții ortodontice; Sinarea dinților mobile;
Protezarea imediata; Metode combinate.
17. Indicaţii către tratamentul protetic ale afecţiunilor parodontului.
- mobilitatea patologica a dintilor
-in stadiile avansate ale afectiunii, candprocesul de resorbtie a tesutului osos este pronuntat si
sustinut de ocluzia traumatica, bratul de parghie a dintelui este marit, conditionand aparitia
spatiilor intre ei, adica a migrarii dentare, fenomen ce sustine dezechilibrul ocluzal
- in tratamentul ortopedo-protetic al afectiunilor parodontului complicate de edentatia partial
- in imobilizarea dintilor (provizorie sau permanenta) ”
18. Contraindicaţii către tratamentul protetic ale afecţiunilor parodontului.
- dinti cu mobilitate de gradul III
- gingivita ulceronecrotiva, descuamativa
- prezenta eliminarilor purulente , fistule , proces inflamator ( nu se intervine la tratamentul
protetic pina la tratamentul conservativ, parodontal si terapeutic)
- nu se indica imobilizarea cu blocuri aparte in cadrul afectiunilor parodontale de caracter general
, complicate de edentatie partiala cu gradul II de mobilitate ( este indicata solidarizarea intrun
bloc unic )”
- „la virsnici in fazele tardive ale afectiunii cind se suprasolicita functional parodontiul
- abraziuni dentare severe - epilepsie”
19. Varietăţile aparatelor ortodontice la tratamentul afecţiunilor parodontului.
Redresarile către tratamentul ortodontic se efectueaza la faza ini ială a afec iuni, dupa lichidarea
proceselor inflamatorii, utilizându-se ț ț aparate ortodontice mobilizabile care mai puțin irita
parodontul marginal.
In cazul migrarilor dentare orizontale (înclinari orale, vestibulare), mai ales la nivelul din ilor
frontali, înso ite de apari ia tremelor si ț ț ț diastemelor se utilizează dispozitive mobile cu
plan retoincisiv sau arcuri vestibulare.
La redresarea unuia sau a mai multor dinti înclina i, fara deplasarea apexurilor, in scopul
redistribuirii solicitării fiziologice in ax se ț vor aplica dispozitive ortodontice, care constau
fie din legături cu ate sau sarma, fie din inele de cauciuc in asociere cu placa palatinala cu arc
vestibular.
In cazul vestibularizarii frontalilor, când este redusă DVO, se va ac iona printr-o placa palatinala
cu platou ocluzal in zonele laterale si ț trac iuni cu inele si arcuri asupra dintilor frontali.
Acest aparat se fixează cu fixează cu ajutorul crosetelor tip Adams. ț In unele cazuri sunt
necesare lefuirea selectiva si înăl area ocluziei prin coroane sau gutiere la nivelul
premolarilor sau prin placi ș ț palatinale cu plan ocluzal la nivelul dintilor frontali. Ob inând
incluzia de 2-3 mm la nivelul molarilor sau premolarilor si molarilor ț dupa 4-6 luni, din ii
laterali vor egresa si vor lua contacte ocluzale realizând înăl area ocluziei. Limita ridicării
ocluziei este atinsa ț ț atunci când mi cările mandibulei, dupa îndepărtarea dispozitivului
ortodontic, nu creează contacte premature la nivelul dintilor ș anteriori. In caz de mobilitate a

13. dintilor frontali (gradul II) cu resorb ia esutului osos alveolar mai mult de ½ si arcadele
dentare edentate in ț ț sectorul lateral, aplicarea plăcii palatinale cu platou ocluzal este
inadmisibila, deoarece aceasta se va solda cu pierderea dintilor frontali inferiori si acutizarea
procesului patologic. Astfel redresarea procesului patologic se efectueaza cu ajutorul unei
placi cu arc de retractiune restabilind DVO cu o gutiera acrilica. Normalizarea pozi iei
mandibulei si a DVO se finalizează cu inarea si protezarea ț ș eficientă.
20. Indicaţii către şlefuirea selectivă a dinţilor.
Scopul slefuiri selective – consta in echilibrarea ocluzală, repartizarea presiunilor func ionale pe
totalitatea din ilor sau pe un nr cat ț ț mai mare, creând condi ii optime de func ionare a
sistemului stomatognat.
Indicații :
- La pacien ii cu o ocluzie traumatica secudara si proces inflamator pronun at acut, lefuirea
selectiva se aplica numai dupa ț ț ș lichidarea procesului inflamator
- La pacien ii care predomina simptomatica de distrofie cu apari ia pungilor parodontale
provocate in marea măsura de ț ț suprasolicitarea func ională, lefuirea se efectuează pana
la/sau in timpul interven ii chirurgicale (chiretajul adânc) ț ș ț
- La pacien ii care prezintă o mobilitatea pronun ată a din ilor cauzată deseori de ocluzia
traumatica, lefuirea se efectuează ț ț ț ș înainte sau concomitent cu tratamentul inflamator
21. Contraindicaţii către şlefuirea selectivă a dinţilor.
-Slefuirea selective nu se face in mod preventive
- La dinti abraziati,
- Ocluzie adanca si dinti cu mobilitate de gradul II-III,”
- „Ocluzie incrucisata,
- Ocluzie deschisa prin interpunerea limbii,
- Edentatii intinse.
- Se efectuiaza slefuirea selective doar la dintii cu semen de disfunctie si suferinta parodontala”
22. Metoda şlefuirii selective a dinţilor.
METODELE DE SLEFUIRE SELECTIVA reprezinta o modalitate terapeutica ireversibila
prin care se indeparteaza diferentiat unele zone de smalt dentar cu scopul:
-De a obtine relatii ocluzale functionale in pozitiile centrice si miscariile de propulsive si
lateralitate ale mandibulei
-De a oferi stabilitate ATM-ului in pozitiile centice mandibulo-craniene
-La dintii aflati in trauma ocluzala
-Cind exista raporturi ocluzale ireversibile(migrari dentare)
-- Instalarea unor relatii ocluzale stabile de tip varf cuspid-fosa şi contact tripodic care
promoveaza o buna protectie functionala a parodontiului marginal.
ETAPELE SLEFUIRII SELECTIVE
- desfiintarea contactelor premature in relatie centrica şi realizarea de long-centric;
- eliminarea interferentelor ocluzale in mişcarea de lateralitate;
- eliminarea interferentelor ocluzale in mişcarea de propulsie;
- controlul contactelor ocluzale in intercuspidare maxima.
Slefuirea selectiva se poate face dupa tehnici diverse in functie de conceptul ocluziologic
aprobat de diversi autori:

14. 1. B. Jankelson
2. Ramfjord
3. Burlui
4. Schuyler
5. Kalamkarov
23. Metoda şlefuirii selective a dinţilor după Jankelson.
Jakelson deosebește 3 tipuri de contacte premature:
 Clasa 1 – Contactele sunt situate pe versantul vestibular ai cuspizilor vestibulari ai
molarilor si premolarilor mandibulari.
 Clasa 2 – contactele sunt situate pe versantele vestibulare ai cuspizilor linguali
mandibulari
 Clasa 3 – contactele premature sunt situate pe versantele linguale ale cuspizilor
vestibulari mandibulari
Metoda
Dupa detectarea contactelor premature cu ajutorul ocluziogramei șlefuirea se etapizeaza in 4
ședințe:
 Se șlefuiesc contactele de clasa 1.
 Se verifica contactele de clasa 1 si șlefuiesc contactele de clasa 2
 Se verifica contactele de clasa 2 si se șlefuiesc contactele de clasa 3
 Se verifica si se suprima contactele premolare in toate clasele.
Din cercetările lui Jankelson rezultă că faza funcţională în care punctele premature îşi manifestă
patogenitatea este deglutiţia care se  petrece în relaţie miocentrică. Contactele de masticaţie
mai slabe în intensitate se petrec la sfârşitul unui ciclu de masticaţie în relaţia miocentrică.
Jankelson preconizează şlefuirea contactelor premature în ocluzie miocentrică, indiferent de
interferenţele apărute în mişcările sau în poziţiile excentrice. în scopul determinării relaţiei
miocentrice şi a contactelor premature, autorul foloseşte un stimulator electric bilateral, care
monitorizează contracţia musculară, realizând, în final, contracţii periodice soldate cu
contactul intermitent ai arcadelor dentare. Interpunerea unui indicator între arcadele dentare
precizează sediul şi întinderea contactelor premature. Jankelson a propus şi o metodă clinică
simplă de înregistrare a relaţiei miocentrice prin aşezarea indexului şi policelui în şanţul
labio-mentonier, de o parte şi de alta a liniei mediene.
 Jankelson descrie trei tipuri de contacte premature: clasa I, a II-a şi a III-a.
Contactele clasei I simt situate pe versantul vestibular al cuspizilor vestibulari ai molarilor şi
premolarilor mandibulari, în timp ce contactele situate pe versantul palatinal al cuspidului
vestibular maxilar constituie o variantă a clasei I, denumită clasa I bis sau I A.
 Contactele clasei a II-a sunt situate pe versantele vestibulare ale cuspizilor linguali
mandibulari, iar varianta a II-a A sau a II-a bis este formată din contactele situate pe
versantele palatinale ale cuspizilor palatinali maxilari.
 Clasa a III-a este formată din contactele situate pe versantele linguale ale cuspizilor vestibulari
mandibulari, iar clasa a III-a bis sau A este formată de contactele situate pe versantele
vestibulare ale cuspizilor palatinali maxilari.
În cadrul primei şedinţe, se şlefuiesc contactele din clasa I .

15.  În şedinţa a doua se verifică mai întâi dacă nu au apărut noi contacte clasa I, iar dacă acestea
există, vor«fi desfiinţate. Se trece apoi la înregistrarea şi şlefuirea contactelor premature din
clasa a II-a
 Şedinţa a treia este rezervată verificării şi corectării eventualelor contacte din clasa a II-a şi
şlefuirii selective a contactelor din clasa a IIIa. Ca şi contactele clasei a II-a, se vor şlefui pe
dinţii maxilari (varianta III A).
 In şedinţa a patra se vor controla, verifica şi suprima contactele premature de clasele I, II, III.
24. Metoda şlefuirii selective a dinţilor după Ramfjord.
- Ramfjord consideră că şlefuirea selectivă trebuie să realizeze următoarele obiective: 
eliminarea punctelor de contact prematur în intercuspidarea maximă şi ocluzia centrică,
stabilirea unui „Freedom in Centric” prin crearea unei zone de toleranţă ocluzală, eliminarea
oricărei devieri laterale în mişcarea de închidere.
 Tehnica de şlefuire a lui Ramfjord este foarte apropiată de cea a lui Schuyler. În cadrul
şlefuirii interferenţelor centrice, autorul recomandă respectarea stopurilor centrice şi a
cuspizilor de sprijin. Pentru conservarea stabilităţii ocluzale, autorul recurge la crearea de
suprafeţe perpendiculare pe axul dintelui, lărgind fosa dinspre ocluzia centrică spre ocluzia de
intercuspidare maximă.
Principiile acestei metode consta in șlefuirea selectiva a fostelor, deblocând astfel mandibula
din intercuspidare maxima spre o alunecare maxima spre ocluzie centrica si invers, apoi din
ocluzia centrica spre pozițiile de lateralitate si poziția anterioară.
Tehnica
Este asemănătoare cu cea Schuyler – se respecta integritatea stopurile centrice si a cuspizilor
de sprijin conform diagnosticului contactelor premature. La sfârșitul slefuiri se realizează
remodelarea coronară, efectuează finisarea, lustruirea si împreunarea suprafețelor șlefuite.
25. Metoda şlefuirii selective a dinţilor după Kalamkarov şi Schuyler.
Schuyler recomandă şlefuirea pantelor cuspidiene şi lărgirea fosetei, în scopul asigurării unei
libertăţi centrice, respectând înălţimea cuspizilor de sprijin. Vârful cuspidian este şlefuit
,numai atunci când el stabileşte contact prematur atât în intercuspidare, cât şi în ocluziile de
lateralitate. Şlefuirea şi adâncirea fosetei sunt admise atunci când se stabileşte un contact
prematur în intercuspidare, fără contacte în ocluzia de lateralitate.
Şlefuirea selectivă trebuie să asigure stabilitatea  ocluziei centrice prin crearea unor stopuri
centrice pe suprafeţele de contact perpendiculare pe axul dintelui sau pe suprafeţele înclinate
ale planurilor cuspidiene
Metoda Schuyler
Aceasta metoda prevede o șlefuire selectiva a contactelor premature ce apar in poziție de
ocluzie centrica si in intercuspidare maxima, precum si in ocluzia dinamica la Mișcările
mandibulei de propulsie si de lateralitate.
Se recomanda șlefuirea pantelor cuspidiene si alrgirea fosetelor in scopul in asigurării
instalării centrice ușoare a mandibulei păstrând înălțimea cuspizilor de sprijin si Menținând
stabilitatea ocluziei.

16. Obiectivele șlefuirii sunt:
 Distribuirea uniformă a forțelor ocluzale
 Obținerea unei trecerii libere de la relațiile centrice la relațiile intermaxilare
 Menținerea DVO
Metoda dupa Kalamkarov
Studiul ocluziei dinamice a demonstrat ca actul de deglutiție mandibula întotdeauna ocupa o
poziție de ocluzie distalizata care la prezenta contactelor dento-dentare premature va duce la
o suprasolicitare funcțională a parodontiului dinților respectivi.
1-a ședinta – se va efectua examenele clinice, radiologice si analiza ocluziei pe modelel de
studii cu determinarea contactelor premature. Din punct de vedere a depistării contactelor
premature si a relațiilor intercupidiene, analiza in articulator prezintă avantaje deosebite,
deoarece in timp ce calitatea bucala Mișcările se pot adapta in mod reflex la disacorduri
ocluzale existente prin ocolirea contactelor premature in condițiile articulatorului aceasta
ocolire nu va posibila.
Schuyler: Aceasta metoda prevede o slefuire a contactelor premature ce apar in pozitiile de
ocluzie centrica si intercuspidare maxima,precum si in ocluzia dinamica la miscarile
mandibulei de propulsie si lateralitate.
Schuyler recomanda slefuirea cuspidiana si largirea fosetelor in scopul asigurarii unei
instalari centrice usoare a mandibulei pastrind inaltimea cuspizilor de sprijin si mentinind
stabilitatea ocluziei.
Obiectivele slefuirii dupa Schuyler:
• Distribuirea uniforma a fortelor ocluzale;
• Obtinerea unei treceri libere de la relatiile centrice la relatiile intermaxilare;
• Mentinerea dimensiunii verticale de ocluzie.
26. Particularităţile selective după V. Burlui.
Echilibrarea ocluzală după această metodă este spaţiată în maxim 2-3 zile. În prima etapă se
realizează analiza clinică a ocluziei, în a doua etapă analiza ocluziei pe model, cu localizarea
punctelor de contact în poziţie centrică sau excentrică. Se păstrează contactele dento-dentare
înscrise pe ocluzogramă sau pe o folie de ceară (contacte centrice, protruzive, de lateralitate
dreaptă şi stângă), pentru a verifica efectele ulterioare ale şlefuirii selective. Uneori se
montează modelele în articulator (pentru a evita şlefuirile inutile).
- În prima şedinţă se armonizează arcadele în două sensuri: vestibulo-oral şi în sens
vertical.
- În a doua şedinţă se realizează şlefuirea contactelor premature ce interesează ocluzia
terminală de închidere în relaţie centrică şi în intercuspidare maximă.
27. Tehnica şlefuirii selective.
Se utilizeaza hirtie de articulatie si bandolete de ceara cu o grosime de 0.2 mm.Acolo unde exista
contacte premature ceara va fi perforata sau impinsa spre periferia cuspizilor.Contactele
premature depistate sunt marcate cu un creion chimic,dermatograf ori hirtie de articulatie.Pe
parcursul slefuirii selective este necesar de respectat relieful morfologic al dintelui de aceia se
recomanda utilizarea abrazivelor de carborundum si diamantate de o marime mica,si diferite
forme.

17. Pentru punerea in evidenta a contactelor premature se utilizeaza hirtie de articulatie si
bandolete de ceara cu o grosime de 0,2mm. Acolo unde exista contacte premature ceara va fi
perforate sau impinsa spre periferia cuspizilor.Contactele premature depistate sunt marcate cu
un creion chimic,sau hirtie de articulatie.Pe parcursul slefuirii este necesar de respectat
relieful morfologic al dintelui(de aceea se recomanda utilizarea abrazivelor de carborund si
diamantate de o marime mica si diferite forme: sferice,cilindrice,conice,con invers.Unul din
obiectivele slefuirii selective este mentinerea dimensiunii verticale de ocluzie din care cauza
metoda respective prevede slefuirea unei cantitati minime de tesut dentar.
Etapele slefuirii selective:
• Desfiintarea contactelor premature in relatie centrica si realizarea de long-centric;
• Eliminarea interferentelor ocluzale in miscarea de lateralitate;
• Eliminarea interferentelor ocluzale in miscarea de propulsie;
• Controlul contactelor ocluzale in intercuspidare maxima.
28. Instrumente utilizate la şlefuirea selectivă a dinţilor.
- Sfere conice
- Sfere de flacara
- Sfere conice
- Sfere con invers.
Hârtia de articulație;
- Bandeleta de ceara de grosimea 0,2 mm
- Creion chimic
- Dermatograf
- Freze de carborund si diamantate de mărime mică si diferite forme: sferice, in forma de flacara,
cilindrice, conice, con invers. –
Lac de fluor
- Polipan pentru lustruire
- Piesa de mâna: turbina, contraunghi
29. Redresările ortodontice în tratamentul complex al afecţiunilor parodontului.
Corectarea tulburărilor morfofuncționale cu suprimarea ocluziei traumatice primare, ceea
ce constituie un tratament patogenetic cu repercusiuni terapeutice eficiente.
Redresările către tratamentul ortodontic se efectuează la faza inițială a afecțiuni, dupa
lichidarea proceselor inflamatorii, utilizându-se aparate ortodontice mobilizabile care
mai puțin irita parodontul marginal.
In cazul migrărilor dentare orizontale (înclinări orale, vestibulare), mai ales la nivelul
dinților frontali, însoțite de apariția tremelor si diastemelor se utilizează dispozitive
mobile cu plan retroincisiv sau arcuri vestibulare.
La redresarea unuia sau a mai multor dinti înclinați, fara deplasarea apexurilor, in scopul
redistribuirii solicitării fiziologice in ax se vor aplica dispozitive ortodontice, care
constau fie din legături cu ațe sau sarma, fie din inele de cauciuc in asociere cu placa
palatinală cu arc vestibular.
In cazul vestibularizarii frontalilor, când este redusă DVO, se va acționa printr-o placa
palatinală cu platou ocluzal in zonele laterale si tracțiuni cu inele si arcuri asupra
dinților frontali. Acest aparat se fixează cu fixează cu ajutorul croșetelor tip Adams.

18. In unele cazuri sunt necesare șlefuirea selectiva si înălțarea ocluziei prin coroane sau
gutiere la nivelul premolarilor sau prin placi palatinale cu plan ocluzal la nivelul
dinților frontali. Obținând incluzia de 2-3 mm la nivelul molarilor sau premolarilor si
molarilor dupa 4-6 luni, dinții laterali vor egresa si vor lua contacte ocluzale realizând
înălțarea ocluziei. Limita ridicării ocluziei este atinsa atunci când mișcările mandibulei,
dupa îndepărtarea dispozitivului ortodontic, nu creează contacte premature la nivelul
dinților anteriori.
In caz de mobilitate a dinților frontali (gradul II) cu resorbția țesutului osos alveolar mai
mult de ½ si arcadele dentare edentate in sectorul lateral, aplicarea plăcii palatinale cu
platou ocluzal este inadmisibila, deoarece aceasta se va solda cu pierderea dinților
frontali inferiori si acutizarea procesului patologic. Astfel redresarea procesului
patologic se efectuează cu ajutorul unei placi cu arc de retracțiune restabilind DVO cu
o gutiera acrilica. Normalizarea poziției mandibulei si a DVO se finalizează cu șinare si
protezarea eficientă.
30. Indicaţii către tratamentul ortodontic al afecţiunilor parodontului.
 Redresarea si lichidarea tremelor
 Majorarea DVO
 Corectarea protruziei cu lichidarea diastemelor
 Corectarea ocluziei inverse (progeniei)
31. Contraindicaţii către tratamentul ortodontic al afecţiunilor parodontului.
In caz de mobilitate a dinților frontali (gradul II) cu resorbția țesutului osos alveolar mai
mult de ½ si arcadele dentare edentate in sectorul lateral, aplicarea plăcii palatinale cu
platou ocluzal este inadmisibila, deoarece aceasta se va solda cu pierderea dinților
frontali inferiori si acutizarea procesului patologic.
32. Varietăţile aparatelor ortodontice la tratamentul afecţiunilor parodontului.
Aparate ortodontice:
 Aparate ortodontice mobilizabile
 Dispozitive ortodontice, care constau fie din legături cu ațe sau sarma, fie din inele de
cauciuc in asociere cu placa palatinală cu arc vestibular.
 Placa palatinală cu platou ocluzal in zonele laterale si tracțiuni cu inele si arcuri asupra
dinților frontali.
Gutiera acrilica
33. Varietăţile de stabilizare dentară.
Varietati de stabilizare dentara:
 Frontala
 Parasagitală
 Frontosagitală
 Circulara
Stabilizare frontala

19. Pentru grupul dinților frontali cea mai eficienta imobilizare se obține când aparatul de
imobilizare constituite un bloc integru unind incisivii si caninii. Așa tip de imobilizare
este numita stabilizare frontala.
Ea este eficienta, in primul rând, fiindcă parodontul caninilor este mai masiv si, ca regula,
mai puțin alterat si e capabil de a opune rezistența forțelor masticatoare, reechilibrând
presiunea ce le revine incisivilor.
In al 2-a rând, se restabilesc capacitățile funcționale ale dinților cu aceeași funcție.
In al 3-lea rând, incisivii si caninii sunt situați pe arcada conform unei linii arcuite in
legătura cu ce șina devine mult mai rigida.
Stabilizare parasagitală
Imobilizarea in cadrul căreia șina se plasează in direcția disto-meazială, adică in plan
sagital, este numita stabilitate laterala (sagitala), adică stabilizarea premolarilor si
molarilor poate fi uni si bilaterala (parasagitală).
Imobilizarea laterala permite obținerea unei blocări rigide a forțelor verticale, transversale
si sagitale.
Este evident ca atât imobilizarea sagitala, cat si cea parasagitală reprezintă un mijloc
terapeutic sigur, care permite de a rezista suprasolicitării funcționale si care întrerupe
evoluția proceselor patologice.
Imobilizarea circulara
Pe arcadele dentare cu breșe marginale din ambele parți imobilizarea va fi cu atât mai
eficace, cu cat va fi mai extinsa șina, imobilizând întreaga arcada si acordându-i astfel
o stabilizare circulara.
Sina extinsa pe o arcada întreaga oferă garanții maxime împotriva forțelor transversale si
reprezintă mijlocul terapeutic cel mai sigur.
Însa realizarea unui aparat de imobizare monolit pe întreaga arcada prezintă unele
dificultati legate de absenta paralelismului dintre dinti aceleași arcade dentare.
Imobilizarea in zona frontala - fronto-sagitala sau arcuata, pentru cei laterali parasagitală
sau arcuată.
34. Clasificarea şinelor.
Clasificarea:
a. Dupa varietatea șinării:
 Provizorii
 definitive
b. Dupa modul de fixare
 Fixe
 Mobile
 Mobilizabile
c. Dupa material
 Metalice
 Acrilice
 Ceramice
 Mixte
d. Dupa caracterul repartizării presiunilor ocluzale
 Sini care acoperă complet suprafețele ocluzale, partial si care nu sunt plasate pe aceste
zone.

20. 35. Cerinţe către şină.
 Sa asigure imobilizarea dinților in toate direcțiile când un bloc rigid
 Sa repartizeze uniform presiunii masticatoare pe câmpul protetic,
 Descărcând dinții afectați sa nu existe parodontul marginal:
 Sa nu împiedice tratamentul conservativ si chirurgical
 Sa nu duca la blocajul miscarilor mandibulare,
 ușor sa se supună prelucrării igienice
 sa se fixeze bine
 sa nu deregleze funcțiile sistemului stomatognat si aspectul fizionomic
 sa aibă o tehnologie simpla de confecționare
36. Scopul şinării provizorii.
Înlăturarea traumatismului parodontal provocat de mobilitatea patologica a dinților, pentru
o perioada de timp scurta, in care se vor realiza unele intervenții pregătitoare in
vederea imobilizării definitive si anume:
 Detartraj si chiuretajul pungii gingivale
 Gingivotomie
 Extracții dentare
 Tratament ortodontic
37. Ce prezintă şina Ceiszynki?
El a propus șinarea dinților mobili prin legătura lor cu sarma de bronz cu diametrul de 0,5
mm sau hotel inoxidabil 0,3-0,4 mm.
Șinarea se incepe de la dinții-stâlpi stabili, atrăgând atenția ca sarma sa nu traumeze gingia.
Nodurile din sarma periodic se strâng deoarece legătura se slăbește
38. Ce prezintă şina Novotny?
Este confecționata din acrilat autopolimerizabil, având forma de fâșie cu o grosime de 1
mm, ea acoperă 1/3 tibulara se observa numai unele puncte ale șinei situate in spatiile
interdentare.
39. Timpul de aplicare a şinelor provizorii.
Imobilizarea provizorie se menține de la 2-3 saptamani pana la 3-4 luni, când se încheie
tratamentul conservativ si chirurgical dupa ce se aplica imobilizarea definitiva a
dinților.
40. Noţiune- tratament protetic imediat şi tardiv.
Este o metoda provizorie constituita din imbinarea de tratament protetic, chirurgical si
medicamentos cu restabilirea echilibrului morfofunctional, fizionomic si fonetic.
Protezarea imediata in afectiunile parodontale reprezinta o metoda provizorie, constituita din
combinarea tratamentului chirurgical, medicamentos si protetic, cu scopul restabilirii
echilibrului morfofunctional, fizionomic si fonetic.

21. Protezarea imediata- o alternative terapeutica protetica, adresata de regula pacientilor cu
edentatii intinse sau subtotale, in care lucrarea protetica este livrata pacientului imediat dupa
extractia dintilor.
Protezarea tardiva- inlocuirea dintilor extrasi cu lucrari protetice dupa vindecarea plagii
postextractionale.
41. Avantajele protezelor imediate.
Avantaje:
o Datorita restaurării imediate a integritatii arcadelor dentare cu lichidarea deficientelor
fizionomice si fonetice, permit pacientului sa-si continue activitatea (lectori, pedagogi,
artisti), ceea ce creeaza o stare psihica pozitiva
o Inserarea imediata a protezelor direct pe plagile postextractionale este ca un pansament
care le protejeaza de traumatizari, contribuind la oprirea hemoragiei si stimuleaza
vindecarea definitiva cu crearea unei apofize alveolare cu volum si forma necesara
penrtu confectionarea protezelor definitive
o Evita suprasolicitarea functionala a dintilor restanti si micsorarea ulterioara a DVO
o Mentin raportul intermaxilar si echilibrul morfofunctional al sistemului stomatognat
42. Varietăţi de imediat proteze.
Varietati:
 Proteze fixe
 Proteze mobile
Cele mai solicitate proteze sunt protezele partial mobilizabila acrilica cu sistemul croșetar de
menținere si sprijin
In functie de forma clinica de edentatie-
1. Proteze imediate fixe unidentare.
2. Proteze imediate fixe pluridentare.
3. Proteze imediate mobilizabile.
4. Proteze imediate totale- conventionale si de tip overlay.
In functie de numarul timpilor chirurgicali de realizare:
1. Intr-un singur timp
2. In mai multi timpi
43. Indicaţii către tratamentul protetic imediat.
 In multiple situații clinice
 Se include in planul de tratament complex, tinandu-se cont de particularitatile
morfoclinice ale câmpului protetic
 Dupa extracția dinților, pentru a evita suprasolicitarea dinților restanți, cat si pentru
perioada de tratament conservativ si protetic.
44. Metode de tratament protetic imediat.
 G. Sosnin, A. Kotlear, E. Gavrilov
 I. Oksman, M.Sitova
 O. Kumeiskaia

22. 45. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea imediat protezelor fixe.
a. Amprentare
b. Dupa amprentare se realizează modelele, apoi modelele obținute se fixează in ocluzor,
c. Apoi se determina ocluzia centrică
1. Amprentarea cimpului protetic cu material elastic.
2. Turnarea modelelor si studiul modelului.
3. Fixarea in articulator.
4. Inregistrarea rapoartelor mandibulo-craniene.
5. Alegerea culorii, formei dintilor artificiali.
6. Confectionarea machete din ceara cu dintii montati.
7. Proba machete din ceara.
8. Schimbul cerii in acrilat.
9. Proba definitiva- verificarea raportului cu creasta alveolara, dintii restanti, axele de
insertie-dezinsertie.
46. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea imediat protezelor mobilizabile.
a. Dupa amprentare se realizeaza modelele
b. Apoi modelele obtinute se fixeaza in ocluzor, iar in caz de necesitate preventiv se
determina ocluzia centrica
47. Materiale utilizate la confecţionarea protezelor imediate.
Materiale:
 Acrilat
 Ceramica
 Metalica
 Mixta
48. Proba şi aplicarea protezelor imediate.
49. Particularităţile confecţionării protezelor imediate după Gavrilov.
 Dintii care urmeaza sa fie extrasi sunt retezati la nivelul coletului cu razuirea
unui strat de ghips (2-3 mm) de pe apofiza alveolara redandu-i o forma
rotunda
 In sectoarele adiacente catre coletul dintilor naturali restanti la o distanta de 3-
4 mm, ghipsul trebuie sa fie neatins
 Dupa pregatirea modelului se efectueaza modelarea machetei si transformarea
ei in proteza acrilica cu gingie artificiala
 Apoi se realizeaza extractia dintilor urmata imediat de insertia protezei pe
campul protetic
 Proteza este prelucrata intr-o solutie antiseptica, apoi cu etanol si tinctura
iodurata de 3%

23.  Se atrage atentia ca bratele crosetelor sa fie adaptate corect pe suprafetele
dintilor-stalpi in zona cu retentie favorabila
 Pacientul trebuie sa se prezinte la medic a 2 zi dupa aplicarea protezei
 La prezenta semnelor de presiuni considerabile a protezei asupra anumitor
zone ale campului protetic se va efectua retusarea si adaptarea suprafetei
ocluzale
 In cazurile cand se constata o evolutie favorabila urmata de vindecare, se
recomanda ca pacientul sa fie revazut dupa 7 zile de la efectuarea extractiilor,
prezentandu-se ulterior periodic la examinare
 In timpul primelor 2-3 luni de la aplicare proteza imediata poate sa-si piarda
contactul intim cu tesuturile subiacente din cauza resorbtiei tesutului osos al
campului protetic
 Toate aceste deficiente se pot remedia prin captusirea sau rebazarea protezei
50. Particularităţile confecţionării protezelor imediate după Oksman.
 Proteza imediata se confectioneaza in 2 etape
 In prima etapa este confectionata baza viiroarei proteze dupa o amprenta
preextractionala
 Dupa adaptarea bazei in cavitatea bucala se obtine amprenta impreuna cu baza
confectionata urmata de realizarea si montarea modelelor in ocluzor, apoi este
pregatita apofiza alveolara
 Conform acestei metode dintii, care urmeaza sa fie extrasi, saunt retezati de pe
model in asa fel ca bontul sectionat sa se plaseze deasupra apofizei alveolare
cu 1 mm, apoi urmeaza etapele de confectionare a protezei
 Proteza confectionata dupa aceasta gingie artificiala si este aplicata pe campul
protetic fara dificultati, deoarece baza a fost adaptata la campul protetic
 Prezenta spatiului intre campul protetic si baza protezei din zona dintilor
extrasi prezinta unele avantaje:
a. Exclude traumatizarea tesuturilor moi subiacente tumefiate
b. Reduce modificarile tesutului osos
51. Particularităţile confecţionării protezelor imediate după Kumeiskaia.
 Dupa retezarea dintilor ce vor fi supusi extractiei de pe modelul de ghips in
zona frontala, apofizei alveolare i se da o forma ovala, iar in zona dintilor
laterali- trapezoidala
 Stratul de ghips razuit de pe model este de 2-3 mm
 In sectorul frontal la maxila stratul de ghips se razuieste de pe suprafata
vestibulara, neatingand pe cea palatinala
 La mandibula acest procedeu se efectueaza uniform din ambele parti ale
apofizei alveolare
 In zona dintilor laterali de pe model se razuieste un strat de ghips la nivelul
marginii alveolare cu rotunjirea lor
 Aceasta metoda prevede montarea dintilor fara gingie artificiala (punctiform)
 Metodele de pregatire a modelului de ghips de descrise mai sus sunt impuse de
particularitatile tabloului clinic influentat de gradul de afectare a parodontului


24. 52. Scopul şinării în tratamentul complex al afecţiunilor parodontului.
Înlăturarea traumatismului parodontal provocat de mobilitatea patologica a dinților, pentru o
perioada de timp scurta, in care se vor realiza unele intervenții pregătitoare in vederea
imobilizării definitive si anume:
 Detartraj si chiuretajul pungii gingivale
 Gingivotomie
 Extracții dentare
 Tratament ortodontic
53. Clasificarea şinelor şi cerinţele către ele.
a. Dupa varietatea șinării:
 Provizorii
 definitive
b. Dupa modul de fixare
 Fixe
 Mobile
 Mobilizabile
c. Dupa material
 Metalice
 Acrilice
 Ceramice
 Mixte
d. Dupa caracterul repartizării presiunilor ocluzale
 Sini care acoperă complet suprafețele ocluzale, partial si care nu sunt plasate pe aceste
zone.
Cerințe:
 Sa asigure imobilizarea dinților in toate direcțiile când un bloc rigid
 Sa repartizeze uniform presiunii masticatoare pe câmpul protetic,
 Descărcând dinții afectați sa nu existe parodontul marginal:
 Sa nu împiedice tratamentul conservativ si chirurgical
 Sa nu duca la blocajul miscarilor mandibulare,
 ușor sa se supună prelucrării igienice
 sa se fixeze bine
 sa nu deregleze funcțiile sistemului stomatognat si aspectul fizionomic
 sa aibă o tehnologie simpla de confecționare
54. Cum se determină necesitatea şi timpul şinării.
Alegerea sistemului de imobilizare si de înlocuire a dinților depinde de examenul clinic,
radiologic si funcțional .

25. 55. După ce criterii dinţii pot fi incluşi în şină.
 mobilitate patologica
 când nu se poate repartiza forța presiunilor masticatorii.
 Neutralizarea forțelor ocluzale pentru parodont
 Din punct de vedere clinic imoblilizarea definitiva este cu atit mai eficace, cu cit se realizeaza
mai precoce, cind procesul de resorbtie a tesutului osos inca nu este avansat.
 Imobilizarea permanenta se efectueaza in cazurile cind prin alte mijloace nu este posibila
repartizarea uniforma a presiunilor masticatoare
56. Particularităţile şinării permanente la arcadele dentare integre.
Imobilizarea definitiva –mobilizarea definitive (permanente) urmărește obținerea unui complex
rigid capabil sa asigure in mod eficient functia sistemului stomatognat ,distribuirea forțelor
funcționale pe toți dinții incluși in sistemul de imobilizare ,neutralizandu se fortele orizontale
periculoase pentru parodont.
Din punct de vedere clinic imobilizarea definitiva este cu atat mai eficace cu cat se realizeaza mai
precoce,cand procesul de resobtie a tesutului osos inca nu este avansat .
Imobilizarea permanenta se efectueaza cand prin alte mijloaca nu este posibila repartizarea
uniforma a presiunilor masticatorii.
La imobilizarea definitiva a dintilor sta la baza principiul crearii unei stabilizari suficiente in
raport cu sectorul arcadei
Daca se vor sina dintii din acelas grup ,imobilizarea va fi imperfecta ,fiind grupul de dinti sinati
se va deplasa in acelas sens.
Imobilizarea corecta va fi intr un bloc rigid dintii din 2 sau 3 grupe functionale diferite pt a se
opune eficient atat fortelor verticale ,cat si celor orizontale.
Imobilizarea definitiva se realizeaza cu ajutorul sinelor :
 mobile
 mixte:
Sinele mobile :
 Sunt aplicate in cazul mobilitatii de gradul 2
 Nu necesita prepararea dintilor
 Se confectioneaza usor atat din punct de vedere clinic cat si tehnic.
 Este mai igienic
 Usor se supun reparatiilor si sunt fizionomice.
 Rigiditate redusa fatza de cele fixe
 gradul de mobilizare este insuficient
 Nu neutralizeaza fortele transmise axial
 Fortele masticatorii nu sunt dispune uniform, au un efect traumatizant asupra dintilor.

26. 57. Particularităţile confecţionării şinelor fixe în caz de breşe ale arcadelor dentare.
Sinele fixe au efecte pozitive asupra starii tesuturilor parodontale,deoarece incluzand dintii intr
un sistem rigid ,fortele masticatorii fr fi repartizate uniform.
Nu provoaca dereglari in fonatie si pacientii se adapteaza usor.
Este necesar un paralelism intre dinti cu un sacrificiu considerabil al tesuturilor dentare.
Principii de confectionare:
 Sunt aplicate pe dintii frontali/laterali,vitali/devitali.
 Se tine cont de tipul de ocluzie
 Se tine cont de prezenta sau absenta unor dinti de pe arcadele dentare ,de gradul de
mobilitate.
Sinele fixe sunt alcatuite din coroane de invelis totale ,coroane ecuatoriale confectionate prin
metode de turnare sau stantare si sudate din incrustatii cu povoturi radiculare sau parapulpare
,din capacele cimentate pe dintii mobili asigurand prin imobilizare stabilizarea necesara:
 frontala,
 fronto-sagitala,
 parasagitala
 circulara .
58. Particularităţile confecţionării şinelor mobilizabile în caz de breşe ale arcadelor
dentare.
Sinele mobile :
 Sunt aplicate in cazul mobilitatii de gradul 2
 Nu necesita prepararea dintilor
 Se confectioneaza usor atat din punct de vedere clinic cat si tehnic.
 Este mai igienic
 Usor se supun reparatiilor si sunt fizionomice.
 Rigiditate redusa fatza de cele fixe
 gradul de mobilizare este insuficient
 Nu neutralizeaza fortele transmise axial
 Fortele masticatorii nu sunt dispune uniform, au un efect traumatizant asupra dintilor.
Cea mai utilizata sina mobila este cea a lui Elbrecht.
Cea mai eficienta sina este cea de tipul scheletului protezelor scheletate care in dependenta de
paricularitatile contructive ale sistemului crosetar permite repartizarea uniforma a fortelor
transversale si parasagitale pe intreaga arcada dentara .
Aceasta sina are in componenta sa sistemul crosetar Ney modificat pt protejarea oarodontiului
fiecarui dinte aparte .
Particularitatile lor constructive precum si pozitia pe dinti a elementelor crosetare,obtinem un
bloc rigid integru al dintilor atat cu parodontul mai putin alterat ,cat si a dintilor cu
parodontiu funcional decompensat.

27. 59. Caracteristica şinei Elbrecht şi avantajele ei.
Sina Elbrecht este compusa din doua arcuri ,unul lingual si unul vestibular ,turnate din aur
platinat sau din aliaje imobile (crom cobalt) .
Acest tip de sine se plaseaza perfect pe coroanele dintilor intre suprafata ocluzala si marginea
gingivala .
Cele doua arcuri sunt reunite prin intermediul unor brese transersale care trec prin nisele
masticatoare sau prin santurile pregatite intre caninii si primii premolari si inaintea ultimilor
molari .
Din considerente fizionomice si pentru a usura dezinsertia si insertia sinei la nivelul dintilor
frontali ,arcul vestibular se intrerupe si este inlocuit cu cateva gherute incizale.
Sinele sunt utilizate cel mai frecvent pentru imobilizarea dintilor la nivelul arcadei inferioare .
Ele pot fi confectionate din puncti de vedere clinic ,necesita sacrificiu minim de tesuturi dentare
,se pot detasa cu destula usurinta ,permit inlocuirea unor dinti care se extrag ,devenind astfel
proteza-sina.
60. Caracteristica şinei Mamloc şi utilizarea ei.
Sina Mamloc este compusa dintr o serie de incrustatii cu pivoturi intraradiculare ,aplicata pe
dintii prontali superiori si inferiori.
Pentru o imobilizare oerfecta aceasta sina necesita un paralelism al pivoturilor .
Deseori dintii au inclinatii de la axul lor in urma migratiei ,ceea ce limiteaza aplicarea acestei
sine.
61. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a diferitor şini.
Clinic. Amprentarea cimpului protetic
Laborator. Realizarea modelelor
Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare.
Clinic-laborator.Analiza modelelor la paralelograf si schitarea elementelor protezei
scheletate realizarea modelului dublicat si modelarea machetei scheletului din ceara speciala,
turnarea lui din aliaje, prelucrarea si lustruirea.
Clinic. Proba scheletului metalic
Laborator. Montarea dintilor artificiale
Clinic. Proba machetei protezei.
Laborator.Inlocuirea cerii cu acrilat, prelucrarea si lustruirea protezei.
Clinic.Aplicarea protezei pe cimpul protetic
62. Scurt istoric terminologic al migrărilor dentare.
 In literatura de specialitate migrarile dentare sunt cunoscute sub denumirea de :
sindromul Godon, sindromul Popov sau Sindromul Popov- Godon ( 1905 – teorie a
echilibrului ocluzal)
 1871- Hunter descrie migrarea dentara in lucrarea “ Istoria naturala a dintilor”
 1880- Popov face cercetari experiementale pe cobai
 1898- Stiff si Grube in lucrarea “ Indreptar la tratamentul patologiilor dentare”
 E. Gavrilov sustine ca aceste stari patologice sa fie numite: migrari verticale, sagitale,
transversale si mixte

28. 63. Etiologia migrărilor dentare.
2. Factori locali - leziunile odontale coronare
- edentatiile partiale
- abraziuni excesive
- refacerea incorecta a suprafetelor ocluzale
- afectiuni paradontale
- cicatrici mucozale
 Factori generali – obiceiuri vicioase (muscarea limbii, buzelor,
obrajilor, deglutitia infantila)
- parafunctii musculare
- tumorile chistice
-dereglari endocrine, cardio-vasculare, ale SNC
64. Patogenia migrărilor dentare după Abrikosov, Katz, Kalvelis.
 Abrikosov- fenomen de hipertrofie vacanta pe motiv ca organismul nu accepta in sine
spatii goale
 Katz- dintii chiar si in arcadele dentare intacte pot migra sub influenta factorilor
interni/externi (morfologici, fiziologici, constitutionali, endocrinici, sociali, de trai
s.a.) ceea ce este absolut fiziologic
 Kalvelis- echilibrul dintelui pe arcada este realizat prin ligamentul interdentar si de
forta de masticatie iar migrarea unui dinte spre spatiul edentat atrage dupa sine si
ceilalti dinti
65. Patogenia migrărilor dentare după Kurleandski, Kriştab, Dovbenco.
 V. Kurleandski- forta de masticatie provoaca compresiunea tuburilor osoase si
deplasarea lichidului intertisular spre zona apofizei alveolare a dintilor lipsiti de
antagonisti ducand la cresterea apofizei alveolare- egresie
 S. Kristab si A. Dovbenko – au stabilit interdependenta intre forma fetei, forma
radacinilor si mecanismul migrarii dentare
- fata conusoidala- radacini drepte
- fata con-invers- radacinile dintilor superiori-drepte, inferiori- incovoiate
- fata patrata- radacinile cu configuratii diferite la ambele maxilare
Radacinile drepte favorizeaza migrari verticale iar cele incovoiate – migrari M-D, V-
O
66. Tipuri de migrări dentare după Ilina-Marcosean, Ponomareova.
Migrarea dintelui antagonist in plan vertical se prezinta in 2 forme:
1. Dintele antagonist celui extras depaseste dupa un timp cu suprafata sa ocluzala planul
de ocluzie, migreaza impreuna cu alveola sa, insa raportul intra- si extraalveolar nu se
schimba

29. 2. Dintele antagonist depaseste planul de ocluzie fara modificari ale apofizei alveolare,
insa raportul coroana-radacina este schimbat
67. Clasificarea migrărilor dentare după Gavrilov, Cojocaru.
 E. Gavrilov
1. Migrari verticale ale dintilor superiori sau inferiori
2. Migrari verticale reciproce ale dintilor superiori si inferiori
3. Migrari mezio-distale
4. Migrari vestibulo-orale
5. Migrari de rotatie in jurul axei dintilor
6. Migrari mixte
 M. Cojocaru-
I. Dupa starea t. paradontale
a) Migrari dento-alveolare fara recesiuni parodontale
b) Migrari dento-alveolare cu recesiuni parodontale
c) Migrari dento-alveolare cu recesiuni si micorarea spatiului interalveolar
II.Dupa raportul S ocluzale a dintelui cu planul de ocluzie:
 <2,5 mm
 2,6- 5 mm
 5,1- 10 mm
 >10 mm
III. Dupa gradul de recesiune
 incipienta
 medie
 grava
68. Tabloul clinic al migrărilor verticale.
I. Forma compensata:
• In edentatii laterale unimaxilare – unilaterale:
 migrarea dintilor impreuna cu alveola (edentatii mari)
 in edentatii mici – migrarea cuspizilor ( M, D)
 cuspizii neabraziati datorita hiposolicitarii
 planul de ocluzie denivelat
 blocarea ocluziei dinamice
 In edentatii laterale inimaxilare- bilaterale, intinse
- dintii frontali cu abraziune orizontala ( preiau fct. triturarii)
- se micsoreaza DVO si spatiul interalveolar
- dereglarea cinematicii mandibulare
II. Forma decompensata

30. • La nivelul parodontului : inflamatie, durere, recesiune, traumatizare, cresterea
mobilitatii dentare, pierderea dintilor
• La nivelul ATM : deplasarea spre posterior si in sus a condililor mandibulari, zgomote
articulare, devierea traiectoriei mandibulare, durere ( locala/ reflexa, surda/acuta,
uni/bilaterala
• La nivelul arcadelor dentare : frontalii superiori impinsi spre corticala externa datorita
suprasolicitarii, aspectul dintilor “ in evantai”, aparitia tremelor, disastemelor,
micsorarea etajului inferior al fetei.
69. Sindromul molarului de şase ani.
Semne patologice:
1. mezioversiunea M2 si 3 mandibulari
2. aparitia diastemei si tremelor, hipermobilitate si osteoliza la nivelul dintilor frontali
maxilari
3. linguoversiunea M2 si 3 mandibulari
4.migrarea verticala a antagonistilor
-din cauza pct 3. Si 4. Apar contacte patogene intre cuspizii D-Vmandibulari si cuspizii L
maxilari in momentul cand mandibula face lateralitate de partea opusa.
70. Tabloul clinic al migrărilor orizontale.
ingrosarea festonului gingival in forma de burelet
- excluderea din ocluzie a cuspizilor meziali
- Simptomul triunghiului
- Devierea liniei interincisivale
- Supraocluzia frontala
- Dintii laterali – raport mezializat/ distalizat
- Ocluzia normala sau cuspid- cuspid
71. Fenomenul Thielmann.
Interferenta in propulsie de partea lucratoare  cauzata de ultimul molar migrat
vertical/capuson de mucoasa care acopera molarul de minte  modificari patologice
la nivelul dintilor anteriori maxilari, cel mai interesat e incisivul lateral unde se
determina migrarea verticala, vestibularizarea si uneori mobilitate.
72. Metodele paraclinice de examinare a pacienţilor cu migrări dentare.
a. model de studiu
b. fotografia
c. mandibulografia
d. studiul miscarilor limita si functionale
e. cercetarea eficientii masticatorii
f. examenul radiologic ( intraoral, extraoral: OPG, CT a ATM, radiocinematografia,
teleradiografia)

31. g. gnatosonia
h. electromiografia
i. miotonometria
73. Determinarea gradului migrării verticale prin teleradiografie.
74. Metode de determinare a gradului migrărilor dentare orizontale.
Metode de tratament in dependenta de gradul migrarilor dentare orizontale dupa Costa si Ene
- Daca axele de implantare a dintilor ce limiteaza bresa formeaza intre ele un unghi
<30 *, se poate insera punte dentara, fara devitalizarea dintilor
- In inclininari axiale >45*- se utilizeaza DCR, altfel, pentru redarea paralelismului s-ar
desfiinta coroana dentara, dintii in prealabil sunt devitalizati si retezati pentru
instalarea diferitor varieti de dispozitive corono-radiculare
75. Aspectele spaţiilor edentate după Prelipceanu şi Doroga.
Migrarea dintilor limitati spatiilor edentate pot crea urmatoarele aspecte:
• 1)Axele premolarilor si molarilor sunt paralele intre ele, situatie in care slefuirea se
realizeaza ca pentru realizarea a doua coroane izolate.
• 2)Axa premolarului ramine verticala in timp ce molarul prezinta o meziotorsiune mai mult
sau mai putin accentuata. In astfel de cazuri fata meziala a molarului trebuie slefuita mai
mult pina la obtinerea paralelismului cu fata distala a premolarului.
• 3)Cind avem o distoversiune a premolarului , cit si o mezoversiune a molarului pentru
obtinerea paralelismului se fac slefuiri mai mai intense pe fata meziala a molarului si
distala a premolarului .
76. Diagnosticul migrărilor dentare.
Diagnosticul migrarilor dentare se face pe baza examenului minutios clinic si
paraclinic .
Clinic se atrage atentia la – ATM
- muschii mobilizatori si orofaciali
- pozitia fundamentala a mandibulei
- dinamica mandibulara
- arcadele dentare
- ocluzia dentara
- parodontiu
77. Metode de tratament dependent de gradul migrărilor dentare orizontale după Costa
şi Ene.
Daca axele de implantare a dintilor ce limiteaza bresa formeaza intre ele un unghi
<30 *, se poate insera punte dentara, fara devitalizarea dintilor

32. In inclininari axiale >45*- se utilizeaza DCR, altfel, pentru redarea paralelismului s-
ar desfiinta coroana dentara, dintii in prealabil sunt devitalizati si retezati pentru
instalarea diferitor varieti de dispozitive corono-radiculare
78. Indicaţiile la tratamentul protetic al pacienţilor cu migrări dentare.
o Dintii cu mobilitate de gradul III, determinata fie de o atrofie orizontala ajunsa la treimea
apicala a radacinii, fie de o atrofie verticala profunda
o Dintii cu anomalii de pozitie foarte accentuate care nu se pot ameliora sau redresa prin
mijloace ortodontice si care nu pot fi folositi in scop protetic
o Dintii cu procese periapicale incurabile, care pot compromite lucrarile protetice
79. Scopul tratamentului protetic a pacienţilor cu migrări dentare.
o Sa asigure in mod eficace functia si distribuirea proportionala a presiunii masticatoare,
anuland fortele transversale si oblice, care au o influenta negativa asupra aparatului de
sustinere a parodontului
o Sa imobilizeze rigid toti sau numai o parte din dintii de pe arcada
o Sa ne permita sa ajungem la cea mai buna reechilibrare ocluzala care in majoritatea
cazurilor se prezinta mai mult sau mai putin alterata in urma devierilor, migrarilor si
mobilitatii dentare
80. Tipuri de proteze atipice.
o Proteza mobila cu sistem telescopat
o Punti dentare cu crosete mixte
o Incrustatii
o Punti dentare cu surub dupa Jude
o Punti dentare cu surub dupa Rindasu
81. Caracterizaţi sistemul telescopat de tratament protetic.
Sistemul telescopic: compus din 2 elemente: o capa cilindrica metalica care este cementata pe dintele-
ancora si o coroana de invelis realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata pe dintele- stalp,
care cu peretii interni culiseaza in capa. Coroana poate sa redea in intregime forma anatomica si
morfologia dintelui-stalp si sa fie fixata ca si dintii artificiali in baza protezei sau sa fie inglobata in
intregime in baza, iar deasupra ei sa fie montat dintele solicitat. Ultima varianta este indicata in
edentatiile subtotale, cand pe arcada dentara sunt radacini plasate deasupra nivelului mucoasei cu 2-3
mm.
82. Caracterizaţi sistemul de proteze atipice cu şurub după Jiide.
83. Caracterizaţi proteze atipice cu şurub după Rîndaşu.

33. 84. Proteza mobilă după Kuracikin.
o Dintele migrat si inclinat se acopera cu o coroana din metal, suprafata vestibulara si orala are cite
un sant, axa carora e paralela cu axa dintelui stalp anterior
o Al doilea dinte stalp e acoperit cu coroana de sistem telescopat
o Suprafata meziala a partii intermediare a protezei se lipeste prin sudare de coroana externa a
sistemului, iar cea distala care este un croset de tip Ackers se aranjeaza pe dintele stalp migrat
o Suprafetele anterioare ale bratelor acestui croset au proieminente care se introduc in santurile
vestibulo-orale ale coroanei
o Restabileste masticatia si transmite fortele masticatorii uniform asupra paradontului dintelui stilp
si asigura pastrarea igienei cavitatii bucale
85. Particularităţile tratamentului protetic în caz de migrări orizontale (convergenţa,
divergenţa) a resturilor radiculare.
 Tratament ortodontic: se redreseaza cu ajutorul aparatului ortodontic,chiar daca dureaza
mult se considera cel mai bun tratament cind el este posibil.
 Tratament de remodelare coronara:cind migrarea este discreta se poate slefui putin din
coroana redresindui axul,dupa care va sigila zona de smal sau dentina expusa.
 Tratament endodontic si protetic:se foloseste in migrari accentuate pentru ca redresarea
axului implica o slefuire accentuata astfel apropiindune de camera pulpara si se va face
mai intii tratament endodontic,se va corecta axul prin slefuire si apoi se va imbraca
dintele cu o coroana in pozitia corecta paralela cu dintii vecini.
 Se va efectua extractia atunci cand axul dintelui migrat este >40-45°,slefuirea ar distruge
complet coroana
86. Complicaţiile posibile la tratamentul protetic al migrărilor dentare.
o Esuarea tratamentului
o Prabusirea planului de ocluzie
o Contactele premature
o Afectarea ATM
o Inflamatia gingiei
o Afectarea furcatiei (migrarea fara proces alveolar)
87. Etiologia abraziunii patologice generalizate a ţesuturilor dure dentare.
Caracterul abraziunii depinde de:
 Tipul de ocluzie
 Rezistența țesuturi dure
 Tipul de masticația
 Mărimea presiunii masticatorii
 Topografia Brezei dentare, prezenta si mărimea lor
 Consistentă alimentelor
 Influența factorilor externi in raport cu profesia
 Starea generală a organismului
A.Scerbacov (1984) a sistematizat factorii etiologici ce pot duce la abraziunea dentara
patologica:
 Insuficienta funcționala a țesuturilor dure, condiționata de morfologia lor deficienta:

34.  Congenitala – ca urmare a dereglărilor de amelo- si dentinogeneza
 Ereditara – de tipul maladiei Capdepond
 Dobândita – ca urmare a proceselor neurodistrofice, dereglări ale Sistemului
cardiovascular si a aparatului endocrin, dereglări ale metabolismului de
diferita etiologie
 Suprasolicitarea funcționala a dinților condiționata de:
- Edentația partiala (micșorarea nr dinților antagoniști in ocluzie, funcția mixta,
etc.)
- Parafunctiile musculare (bruxismul)
- Hipertonusul mușchilor masticatori de proveniența encefalica sau condiționat
de profesie (vibrare, încordare fizica)
- Trauma cronica a dinților (in același nr si obiceiuri nocive)
 Factorii profesionali nocivi
88. Patogenia abraziunii patologice generalizate a ţesuturilor dentare dure.
Mecanismul dezvoltării, sporirii si caracterul abraziei țesuturilor dure va depinde de etiologie,
varietățile si particularitățile individuale de ocluzie influențate de contactele dento-dentare in
mișcările funcționale de propulsie si lateralitate a mandibulei. Este clar ca acest proces ca
depinde de rezistenta țesuturilor dure. In condiții de norma smaltul este cel mai dur țesut al
organismului, având diferita adâncime – 408 – 334 kg/mm2
.
Aceleași particularitati sunt caracteristice si pentru țesutul dentinare, acesta, însa, având o
rezistenta mult mai scăzuta. In zonele porțiunii coronare rezistenta dentinei ajunge la 84 – 48
kg/mm2
, având tendința de descreștere spre apexul radicular.
Pe parcursul vieții indicii rezistentei țesuturilor dure variază considerabil in raport cu starea
generala a organismului. Sub influenta abraziunii cu timpul pe suprafețele ocluzale ale
dinților apar zone de dentina lipsite de smalt. Rezistenta dentinei in aceste zone la suprafata
este mai mare decât in zonele protectate de smalt si atinge 100-110 kg/mm2
. Acest fenomen
se lămurește printr-o mineralizare mai intensa a zonelor dezgolite ca rezultat al stimulării
metabolismului prin acțiunea excitanților externi si este solicitata ca o reacție de compensare.
In asemenea cazuri suprafata insulelor de dentina dezgolita poate fi neteda cu un luciu de poleire,
având o duritate mai crescuta (100- 120 kg/mm2
), sau dentina poate fi laxă.
Deoarece duritatea smaltului restant este mult mai mare in zonele dezgolite, abraziunea va
progresa vădit, fiind accelerata de marginile ascuțite ale smaltului. Prin urmare, duce in
principiu la o îmbinare a următorilor 2 factori principali:
 Deficienta țesuturilor dure
 Suprasolicitarea funcționala a dinților
89. Tabloul clinic al abraziunii patologice generalizate a ţesuturilor dentare dure,
clasificări.
Particularitățile tabloului clinic al abraziunii dentare sunt variate si depind de factorii etiologici,
tipul de ocluzie, vârsta, prezenta sau absenta breșelor arcadelor dentare, topografia lor, timpul
ce s-a scurs de la declanșarea procesului, starea reactiva si generala a organismului, gradul de
abraziune, complicațiile apărute, etc.
Simptomul principal evidențiat in cadrul examenului medical al pacientului este prezenta
abraziunii avansate a țesuturilor dure ale dinților sau ale unui grup de dinti, care a dus la
dereglările de structura anatomica a coroanelor.

35. In raport cu tipul ocluziei se va găsi si tipul de abrazie:
7. La pacienții cu tipul de ocluzie cap la cap – abraziei sunt supuse marginile incisivale si
suprafețele ocluzale a tuturor dinților
8. In caz de ocluzie deschisa abraziei avansate – sunt supuși dinții ce se găsesc in contact,
iar ceilalți dinti își păstrează forma anatomica
9. La pacienții cu ocluzia ortognatica – acest proces este localizat pe sectoarele
suprafețelor vestibulare ale dinților frontali inferiori si respectiv celor orale ale
antagoniștilor in raport cu gradul de supraacoperire
10. Pentru ocluzia adânca – este caracteristica abrazia suprafețelor vestibulare ale dinților
frontali inferiori si a celor orale ale antagoniștilor
Abrazia progresiva duce la modificări estentiale in tot complexul dinte-parodont.
Afara de hipermineralizarea țesuturilor dure au loc schimbări in pulpa si parodont. Dupa H.
Kalamkarov aceste schimbări se manifesta prin:
 Vacuolizarea stratului de odontoblasti
 Sclerotizarea vaselor sanguine
 Lezarea nervilor
 Dezvoltarea atrofiei pulpei
Clasificarea. Formele clinice:
Barandum deosebește următoarele grupe de abrazie:
- Formele de abrazie la care planurile de ocluzie sunt oblic înclinate dinspre vestibular spre
oral, planul de ocluzie general având forma unui sector de calota cu convexitatea in sus.
- Formele de abrazie la care suprafețele ocluzale ale molarilor inferiori prezintă o abrazie
neuniforma, selectiva:
3. Primul molar are suprafața ocluzală oblica înclinată spre vestibular
4. Al 3-le-a molar are suprafața activa oblica înclinată spre oral
5. Al 2-le-a molar face trecerea intre aceste 2 forme, astfel ca jumătatea ocluzala meziala
este orientata oblic spre vestibular, in timp ce jumătatea ocluzala este oblic in sens
lingual.
Abraziunea dentară. Clasificarea abraziunii dentare. Clasificarea lui Broca împarte
abraziunea in 5 grade:
6. Gradul 0 dinte fără abraziune
7. Gradul 1 dinti cu abraziunea smaltului
8. Gradul 2 dinti la care dentina pare punctiforma
9. Gradul 3 dinti cu relief ocluzal șters smalțul rămâne ca un inel periferic
10. Gradul 4 Corona dentară scade mult in înălțime pana aproape de colet
- Formele de abrazie la care planul de ocluzie prezintă firma unui segment de cilindru:
3. In sens sagital planul de ocluzie este curb cu convexitatea orientata in jos
4. In sens transversal suprafețele ocluzale sunt orizontale. Acest tip de abrazie se
observa la ocluzia dreapta.
- Formele de abrazie la care planul de ocluzie este înclinat oblic spre lingual, semănând cu
un sector de calota cu convexitatea orientata inferior. Așa tip de abrazie este caracteristic
pentru progenie (ocluzie inversa) si ocluzia încrucișata.
A.Grozovski a evidențiat 3 forme:
• Verticala – se întâlnește la pacienții cu ocluzia ortognatica când abrazia este localizata pe
suprafețele vestibulare ale dinților frontali inferiori si pe cele palatinale ale antagoniștilor,
sau invers, in caz de raport interdentar caracteristic pentru progenie.
• Orizontala – se manifesta când sunt lezate suprafețele orizontale ale dinților, este tipica
pentru ocluzia dreapta.

36. • Mixtă – când particularitățile de ocluzie si factorii etiologici duc la abrazia suprafețelor
verticale si orizontale ale dinților.
Kurleandski deosebește 2 forme clinice:
11. Localizata – este caracteristica abrazia locala a dinților de pe un sector al unei sau
ambelor arcade dentare.
12. Generalizată – se manifesta printr-un proces ce cuprinde toți dinții.
Gavrilov deosebește 2 forme de abrazie dentară:
13. Limitată – este caracteristic localizarea procesului pe un dinte sau un grup de dinti
14. Difuza – este caracteristic micșorarea uniforma a inaltimii coroanelor dinților prezenți
G.Carcusa deosebește 3 grade de abrazie:
 Sunt abraziati cuspizi dinților laterali si marginile incisivale ale frontalilor
 Coroanele dinților sunt abraziate pana la nivelul suprafețelor de contact interdentar
 Coroanele sunt abraziate pana la gingie
V.Kopeikin la fel evidențiază 3 grade de abrazie in raport cu adâncime procesului:
 Corona este lezata pana la 1/3 din înălțime sa
 Coroana este lezata in limitele 1/3 – 2/3
 Porțiunea coronară lezata depășește 2/3
Perler deosebește 5 grade de abrazie
II. Abrazia este limitată in stratul de smalț
III. Abrazia a depășit stratul de smalț si se observa insule de dentina
IV. Abrazia este mai avansată, deoarece intre insule apar punți de legătura tot din dentina
V. Abrazia este si mai avansata când dentina apare sub forma unei suprafețe întinse,
limitata doar de o margine de smalt.
VI. Abrazia este foarte avansata cu deschiderea camerei pulpare
M.Busan a elaborat următoarea clasificare a abraziune dentare:
- Dupa stadiile de dezvoltare:
 Fiziologica – in limitele smaltului
 De trecere – in limitele smaltului si partial ale dentinei
 Patologica – in limitele dentinei
- Dupa profunzimea lezării:
 Pana la 1/3 din inaltimea coroanei
 De la 1/3 pana la 2/3 din inaltimea coroanei
 De la 2/3 din inaltimea coroanei pana la gingie
- Dupa planul lezării:
 Orizontala
 Verticala
 Mixta
- Dupa întinderea lezării:
 Limitata
 Generalizata
- Dupa gradul de sensibilitate a dentinei:
 In limitele normei
 Cu hiperestezie

37. 90. Simptomele exobucale şi endobucale ale abraziunii patologice generalizate ale
ţesuturilor dentare dure.
Endobucal:
 Micşorarea înălţimii coroanelor dentare;
 Hiperestezia smalţului şi a dentinei;
 Hipermineralizarea ţesuturilor dure;
 Vacuolizarea stratului de odontoblaşti, sclerozarea vaselor sangvine, lezarea nervilor
cu atrofia ulterioară a pulpei;
 Schimbări în paradontul dinţilor atacaţi de acest proces;
 Migrări dentare;
 Deformaţii ale apofizelor şi arcadelor dentare ;
 Micşorarea înălţimii interalveolare;
 Anomalii de ocluzie;
 Deformaţii ale arcadelor dentare şi alveolarea;
 Mişcări patologice ale mandibulei
Exobucal:
- Micsorare DVO
- Marire spatiu de inocluzie pana la 1-1.5 cm
- Micsorare etaj inferior al fetei
- Accentuarea plicilor nazolabiale, mentoniere
- Comisuri bucale coborite
- Nu se vad dintii cand pacientul vorbeste etc
91. Complicaţiile locale ale abraziunii patologice generalizate ale ţesuturilor dentare
dure.
Complicații locale:
 Micşorarea înălţimii coroanelor dentare;
 Hiperestezia smalţului şi a dentinei;
 Hipermineralizarea ţesuturilor dure;
 Vacuolizarea stratului de odontoblaşti, sclerozarea vaselor sangvine, lezarea nervilor
cu atrofia ulterioară a pulpei;
 Schimbări în paradontul dinţilor atacaţi de acest proces;
 Migrări dentare;
 Deformaţii ale apofizelor şi arcadelor dentare ;
 Micşorarea înălţimii interalveolare;
92. Complicaţiile loco-regionale ale abraziunii patologice generaizate ale ţesuturilor
dentare dure.
 Dereglări ale actului de masticaţie;
 Dereglări de deglutiţie, fonaţie;
 Disfunţii musculare şi ale ATM;

38.  Sindromul Costen (pocnit, crepitaţii şi zgomot în zonele articulaţiei, care adesea sunt
însoţite de dureri nu numai în articulaţie, dar şi în zona muşchilor masticatori, urechi,
zona facială,dureri de cap, glosalgie, scăderea auzului, scăderea secreţiei salivare);
 Micşorarea DVO;
 Dereglări ale aspectului fizionomic;
 Anomalii de ocluzie;
 Deformaţii ale arcadelor dentare şi alveolarea;
 Mişcări patologice ale mandibulei
93. Tabloul clinic al abraziunii patologice generalizate a ţesuturilor dure forma
compensată.
În acest caz micşorarea înălţimii coroanelor dinţilor este compensată de creşterea respectivă a
apofizelor alveolare, care la rîndul lor devin mai masive.
Pacienţii prezintă următoarele particularităţi:
 DVO nu este modificată;
 micşorarea dimensiunii verticale ale tuturor dinţilor;
 deformarea reliefului ocluzal şi micşorarea suprafeţei de acoperirea incisivilor;
 micşorarea dimensiunii interalveolare;
 micşorarea lungimii rădăcinilor dinţilor frontali şi a primilor premolari;
 alungirea bazei mandibulei.
94. Tabloul clinic al abraziunii patologice generalizate a ţesuturilor dure forma
decompensată.
În acest caz micşorarea înălţimii coroanelor nu este compensată de hipertrofia apofizelor
alveolare. Pacienţii prezintă următoarele modificări:
a) micşorarea DVO;
b) mărirea spaţiului interocluzal până la 1-1,5 cm;
c) dereglarea aspectului fizionomic(pronunţate plicele nazo-labiale, plica mentonieră,
comisurile gurii sunt coborâte,buzele prăbuşite spre oral, în timpul vorbirii dinţii nu
sunt observaţi);
d) apariţia artrozelor;
e) sindromul Costen;
Tabloul clinic se complică în cazul când abraziunea e însoţită de edentație parţială, anomalii de
ocluzie, deformaţii ale arcadelor dentare etc.
95. Ocluzia redusă. Etiologia şi patogeneza. Tabloul clinic. Clasificarea Buşan.
Ocluzia redusă – este un tip de ocluzie patologică, care se dezvoltă în urma micşorării DVO, ca
rezultat al abraziunii patologice.
M.Busan clasifica ocluzia redusa astfel:
 Faza incipienta
 Faza avansata cu localizarea predominanta a procesului patologic in sistemul dentar –
fara deformări esențiale sau deformări de diferit grad al arcadelor dentare si ale
apofizelor alveolare

39.  Faza avansata cu localizarea procesului patologic in sistemul dentar si ATM – fara
deformări esențiale sau cu deformări de diferit grad ale arcadelor dentare si ale
apofizelor alveolare
Tabloul clinic se găseşte în raport cu gradul de pronunţare a ocluziei reduse. Dacă în faza iniţială
DVO este păstrată sau se observă simptome de micşorare neesenţiale, atunci în celelalte două
faze ea este esenţial micşorată.
Pentru faza a doua este caracteristic localizarea procesului patologic numai în limitele
sistemului dentar(abraziune de gradul I, II, ocluzie traumatică, deformaţii ale arcadelor
dentare, trauma mucoasei etc.), la faza a treia se alătură şi disfuncţiile ATM.
96. Tratamentul medicamentos al abraziunii patologice generalizate a ţesuturilor dure
dentare.
Terapia medicamentoasă se aplică pentru activarea remineralizării ţesuturilor dure şi în special
a stratului superficial din zonele abraziate.
Tratament medicamentos local:
• ionoforeza(sol. lidocaini 1%, sol. novocaini 2%, sol. dicaini 2%);
• fricţiunea pastelor anestetice (pasta de fluor, stronţiu);
• aplicarea lacurilor (fluor-lac, durafat, silcot);
• proceduri fizioterapeutice (sol. calcii chlorati 10%, sol. calcii gliuconati 10%);
• aplicarea soluţiilor de mineralizare (Remodent,sol. calcii gliuconati 10%);
• aplicarea preparatelor fluorate (lacuri Durafat, silcot)
• paste dentare fluorate (fluodent, extradent);
Tratament medicamentos general:
Paralel cu terapia locală, se recomandă administrarea glicerofosfatului de calciu în combinare cu
polivitamine şi vit.D.
97. Tratamentul protetic al abraziunii patologice generalizate a ţesuturilor dure dentare
forma compensată.
Forma compensata – adică fara reducerea DVO, când spațiul interocluzal este in limitele
normei (2-3 mm)
În fazele incipiente ale abraziunii (gradul I), fara micșorarea DVO când arcadele dentare sunt
integre, tratamentul ortopedic poarta un caracter complex, orientat spre lichidarea
hiperesteziei cu intensificarea proceselor de remineralizare.
Se indică deasemenea crearea a cel puţin trei puncte de contact (dupa triunghiul Bonwill) din
materiale rezistente(incrustaţii sau coroane de înveliş).
În cazul breşelor dentare se vor confecţiona punţi dentare sau proteze parţial mobilizabile.
Tratamentul protetic al pacienţilor cu abraziune dentară generalizată de gradele II şi III de
forma compensată este foarte dificil şi depinde nu numai de gardul de abraziune dar şi de
lipsa sau prezenţa breșelor dentare. Tratamentul se efectuează în două faze.
În prima fază se va urmări nu numai crearea spaţiului interocluzal necesar, dar şi restructurarea
reflexului miotatic muscular. Se vor folosi aparate ce permit realizarea dezocluziei
consecutive (inițial în zona frontală, apoi consecutiv în zonele laterale).