SlideShare a Scribd company logo
1 of 12
Testul docimologic –
concept şi tipologie
 Testul docimologic este o probă
complexă, formată dintr-un ansamblu de
sarcini de lucru (itemi), care permit
determinarea gradului de însuşire a
cunoştinŃelor de către elevi sau a
nivelului de dezvoltare a unor capacităŃi
pe bază de măsurători şi aprecieri
riguroase.
Etape în proiectarea şi elaborarea
testelor docimologice
 Precizarea obiectivelor - descrierea comportamentului ce trebuie pus în
evidenŃă de către elevi şi indicarea conŃinutului aferent acestuia.
 Stabilirea conținutului (teme, capitole, grup de lecții) din care se va
susține testarea.
 Stabilirea variantelor de itemi - obiectivi, semiobiectivi sau subiectivi în
funcțiede obiectivele didactice şi de conținuturile deînvățat.
 Elaborarea itemilor – operație complexă, corelată cu performanțele
prevăzute de obiectivele operaționale şi cu o notare obiectivă pe baza
unui punctaj stabilit anterior.
 Organizarea testului - gruparea itemilor de acelaşi tip şi eşalonarea lor
în ordinea dificultății, începând cu cei mai uşori şi terminând cu cei mai
dificili. Tot acum se estimează timpul de lucru necesar pentru rezolvarea
probei.
 Cuantificarea testului - atribuirea punctajului pentru rezolvarea corectă
a itemilor.Punctajul însumat constituie scorul testului, care va fi apoi
transformat în note sau calificative. Fiecărui item i se acordă un punctaj,
în funcțiede dificultatea acestuia.
 Aplicarea şi interpretarea testului - administrarea şi analiza
 Itemul reprezintă elementul constitutiv al
testului şi poate fi definit într-un sens restrâns
şi într-un sens larg:
restrâns,
problema
itemul reprezintă
sau sarcina de
 în sens
întrebarea,
efectuat;
 în sens larg, itemul reprezintă întrebarea şi
răspunsul aşteptat din partea
Adică, „item = întrebare +
elevilor.
răspuns
aşteptat” (Stoica, 2003, p.50).
Un test docimologic este însoțit de barem (o grilă
de corectare şi notare), care prevede un
anumit punctaj pentru rezolvarea corectă a
fiecărui item.
Itemul
Tipuri de itemi
1. Itemi
obiectivi
2. Itemi
semiobiectivi
3. Itemi
subiectivi
1. Itemi cu
alegere
duală
2. Itemi cu
alegere
multiplă
3. Itemi de tip
pereche
1. Itemi cu
răspuns
scurt
2. Itemi cu
răspuns
de completare
3. Itemi de tip
întrebări
structurate
1.Itemi de tip
rezolvare de
probleme
2.Itemi de tip
eseu
1. Itemi obiectivi
 Solicită elevul să selecteze răspunsul corect din mai multe variante
propuse.
 Se mai numesc itemi închişi, deoarece elevul nu este pus în situaŃia de a
elabora răspunsul, ci de a-l identifica din mai multe variante posibile.
 Din această categorie fac parte:
 itemii cu alegere duală,
 Itemii cu alegere multiplă
 itemii de tip pereche.
avantaje limite
 sunt relativ uşor de construit şi
corectat;
 asigură o obiectivitate ridicată în
evaluarea rezultatelor;
 punctajul se acordă sau nu în
funcŃie de marcarea răspunsului
corect;
 permit un feed-back rapid;
 permit evaluarea unui volum mare
de rezultate ale învăŃării în timp
scurt.
 măsoară rezultate ale învăŃării
situate la niveluri cognitive
inferioare, încurajând o învăŃare
bazată pe recunoaştere;
 nu pot fi folosiŃi pentru evaluarea
unor rezultate de învăŃare
complexă;
 uneori răspunsurile corecte pot fi
„ghicite”
(Stoica, A.,1996).
1.1.Itemi cu alegere duală
 Presupun o sarcină de lucru a cărei soluŃie se alege de către elev dintr-o
alternativă de tipul: adevărat/fals, corect/greşit, acord/dezacord, corect/
incorect.
 Exemple -
Citițiafirmațiile următoare. Dacă credețică o afirmație este adevărată,
încercuiți litera A, dacă credețică este falsă încercuiți litera F:
A – F Educația este un proces continuu şi permanent, deoarece se
întinde pe tot parcursul vieții.
A – F Curriculumul subliminal se refera la experiențele de învățare oferite de
alte medii educaționale (mass-media, instituŃii culturale, viațacotidiană
etc.)
A – F Obiectivul stabileşte achiziții specifice, concrete, testabile,
controlabile, după scurt timp.
1.2. Itemi cu alegere multiplă
 Exemple -
Citeşte enunțurile următoare şi încercuieşte litera din
dreptul variantei/variantelor corecte:
1. In structura curriculară rombică, elementele-nucleu sunt
reprezentate de:
a) obiective, conținuturi,metodologie, evaluare
b) Conținuturi, timp de învățare, evaluare, strategii didactice
c) Finalități, conținuturi, timp de învățare, strategii de evaluare
d) Conținuturi, strategii de predare-învățare-evaluare, obiective.
2. Ariile curriculare rămân aceleaşi pe durata:
a) Învățământului primar
b) Şcolarității obligatorii şi a liceului
c) unui ciclu curricular
d) primelor doua cicluri curriculare
1.3. Itemi de tip pereche
Stabiliți prin săgeți corespondența termenilor din cele două
coloane:
Arii curriculare Discipline şcolare
1. Limbă şi comunicare
2. Matematică şi ştiințeale naturii
3. Om şi societate
4. Arte
5. Educațiefizică şi sport
6. Tehnologii
7. Consiliere şi orientare
a. muzică
b. Dirigenție
c. geografie
d. lucru manual
e. limba engleză
f. chimie
g. limba şi literatura română
h. pedagogie
i. matematică
j. biologie
k. informatică
l. Educație fizică
m. istorie
n. filosofie
2. Itemi semiobiectivi
Exemple de itemi cu răspuns scurt:
Definiți educația.
Enumerați formele educației.
Exemple de itemi de completare:
Obiectul de studiu al pedagogiei
este ............ . Formele educației
sunt: .…………….. .
2. Itemi semiobiectivi
2.2. Întrebările structurate – semnifică sarcini de lucru bazate pe
mai multe sub-întrebări, legate între ele printr-un element
comun. Se pleacă de la un material stimul (texte, date,
diagrame, hărți etc.), pe baza căruia se delimitează un set de
sub-întrebări, care oferă cadrul elaborării răspunsului.
Exemplu de întrebare structurată:
Formularea obiectivelor operaționale de către profesor
reprezintă o etapă fundamentală în proiectarea unei
lecții.
1. Definiți obiectivul operațional.
2. Prezentați trei cerințe care trebuie respectate în
elaborarea obiectivelor operaționale.
3. Formulați un obiectiv operațional după procedura lui R.
Mager.
 Permit evaluarea unor obiective complexe ale învățării, care vizează
originalitatea şi creativitatea elevilor, abilitățile de evocare, organizare şi
integrare a idelor, de interpretare şi aplicare a informațiilor dobândite.
3.1. Rezolvarea de probleme surprinde capacitatea elevilor de
aplicare a informațiilor şi exersare a gândirii convergente sau
divergente. Elaborarea şi rezolvarea problemelor necesită mai mult
timp şi uneori implică şi existenŃa unor resurse materiale.
Exemple de probleme:
 Identificați cauzele scăderii randamentului activității intelectuale a
unui elev.
 Propuneți soluții practice pentru ameliorarea absenteismului în clasa
noastră.
 Interpretați impactul tipului temperamental al unui elev asupra
rezultatelor sale şcolare.
3. Itemi subiectivi
3. Itemi subiectivi
3.2. Itemi de tip eseu - solicită construirea unui răspuns liber în acord cu
anumite cerințe.
 După dimensiunile răspunsului aşteptat, eseul poate fi:
 Eseu cu răspuns restrâns, în care se precizează limita de cuvinte,
propoziții sau rânduri.
Exemplu: Caracterizați în 15-20 de rânduri
organizarea procesului de învățământ pe clase şi lecții.
 Eseul cu răspuns extins, pentru care operează doar limita timpului
de rezolvare adecvat.
Exemplu: Elaborații un eseu cu titlul:
“Personalitatea la confluența dintre ereditate, mediu şi educație”.

More Related Content

What's hot

Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxEducatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxssuser993c0a
 
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)Calin Popet
 
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxFORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxDaniela Munca-Aftenev
 
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaCls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaLarisa Naidin
 
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)Serghei Urban
 
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...Livia Dobrescu
 
Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa strategii compl...
Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa   strategii compl...Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa   strategii compl...
Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa strategii compl...Mariellbee
 
Bugetul familiei
Bugetul familieiBugetul familiei
Bugetul familieiRodica B
 
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăProiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăStella Grama
 
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului ChișinăuBiblioteca Drept
 
Modele de scrisoare de intentie
Modele  de scrisoare de intentieModele  de scrisoare de intentie
Modele de scrisoare de intentieoana_89
 

What's hot (20)

Taxonomia lui bloom
Taxonomia lui bloomTaxonomia lui bloom
Taxonomia lui bloom
 
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxEducatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
 
Prezentare metode
Prezentare metodePrezentare metode
Prezentare metode
 
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)
 
Prezentare STEM
Prezentare STEMPrezentare STEM
Prezentare STEM
 
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxFORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
 
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaCls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
 
Metode
MetodeMetode
Metode
 
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
 
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
 
Importanta grasimilor
Importanta grasimilorImportanta grasimilor
Importanta grasimilor
 
Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa strategii compl...
Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa   strategii compl...Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa   strategii compl...
Evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa strategii compl...
 
Prezentare evaluare
Prezentare evaluarePrezentare evaluare
Prezentare evaluare
 
Bugetul familiei
Bugetul familieiBugetul familiei
Bugetul familiei
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăProiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
 
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
 
Modele de scrisoare de intentie
Modele  de scrisoare de intentieModele  de scrisoare de intentie
Modele de scrisoare de intentie
 
Lecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptxLecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptx
 
Strategii didactice 1
Strategii didactice 1Strategii didactice 1
Strategii didactice 1
 

Similar to Pedagogie 2 curs 8_testul docimologic

Evaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educationalEvaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educationalFloriAnFlo6
 
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străinăStrategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străinăDaniela Munca-Aftenev
 
Tipuri de lectie.docx
Tipuri de lectie.docxTipuri de lectie.docx
Tipuri de lectie.docxGeaninaGeany2
 
Proiectarea_didactica prezentare_edu.ppt
Proiectarea_didactica prezentare_edu.pptProiectarea_didactica prezentare_edu.ppt
Proiectarea_didactica prezentare_edu.pptFloriAnFlo6
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarBaciu Ana-Andreea
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarAlexandra Elena
 
Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2Andrici Cezar
 
Fizica interviului de performanta
Fizica interviului de performantaFizica interviului de performanta
Fizica interviului de performantaVadim Betisor
 
Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020
Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020
Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020Mihaela Rosca
 
Profesorul de succes 64p
Profesorul de succes 64pProfesorul de succes 64p
Profesorul de succes 64pElena Covalciuc
 
Dezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chimDezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chimGheorghe Nemciuc
 
_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdf
_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdf_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdf
_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdfElenaSandu11
 
Cartea De Abilitati Practice
Cartea De Abilitati PracticeCartea De Abilitati Practice
Cartea De Abilitati PracticeVeronica Vladescu
 

Similar to Pedagogie 2 curs 8_testul docimologic (20)

CURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdf
CURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdfCURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdf
CURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdf
 
ITEMI.pptx
ITEMI.pptxITEMI.pptx
ITEMI.pptx
 
Evaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educationalEvaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educational
 
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străinăStrategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
 
Tipuri de lectie.docx
Tipuri de lectie.docxTipuri de lectie.docx
Tipuri de lectie.docx
 
Proiectarea_didactica prezentare_edu.ppt
Proiectarea_didactica prezentare_edu.pptProiectarea_didactica prezentare_edu.ppt
Proiectarea_didactica prezentare_edu.ppt
 
Teste clasificari
Teste clasificariTeste clasificari
Teste clasificari
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
 
Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2
 
Fizica interviului de performanta
Fizica interviului de performantaFizica interviului de performanta
Fizica interviului de performanta
 
Lectia
LectiaLectia
Lectia
 
Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020
Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020
Ghid metodologic de_elaborare_lucrari_metodico_stiintifice_grd_i_seria_2018-2020
 
Metodica def (1)
Metodica def (1)Metodica def (1)
Metodica def (1)
 
Profesorul de succes 64p
Profesorul de succes 64pProfesorul de succes 64p
Profesorul de succes 64p
 
Dezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chimDezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chim
 
_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdf
_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdf_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdf
_Metodica_Predarii_Activitatilor_Instructiv_Educative_in_Gradinita_de_Copii.pdf
 
Cartea De Abilitati Practice
Cartea De Abilitati PracticeCartea De Abilitati Practice
Cartea De Abilitati Practice
 
Curriculum national
Curriculum nationalCurriculum national
Curriculum national
 
5160517.pdf
5160517.pdf5160517.pdf
5160517.pdf
 

Recently uploaded

Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...bdngeorge11
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăBibliotecaMickiewicz
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 

Recently uploaded (8)

Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 

Pedagogie 2 curs 8_testul docimologic

  • 1. Testul docimologic – concept şi tipologie  Testul docimologic este o probă complexă, formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi), care permit determinarea gradului de însuşire a cunoştinŃelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităŃi pe bază de măsurători şi aprecieri riguroase.
  • 2. Etape în proiectarea şi elaborarea testelor docimologice  Precizarea obiectivelor - descrierea comportamentului ce trebuie pus în evidenŃă de către elevi şi indicarea conŃinutului aferent acestuia.  Stabilirea conținutului (teme, capitole, grup de lecții) din care se va susține testarea.  Stabilirea variantelor de itemi - obiectivi, semiobiectivi sau subiectivi în funcțiede obiectivele didactice şi de conținuturile deînvățat.  Elaborarea itemilor – operație complexă, corelată cu performanțele prevăzute de obiectivele operaționale şi cu o notare obiectivă pe baza unui punctaj stabilit anterior.  Organizarea testului - gruparea itemilor de acelaşi tip şi eşalonarea lor în ordinea dificultății, începând cu cei mai uşori şi terminând cu cei mai dificili. Tot acum se estimează timpul de lucru necesar pentru rezolvarea probei.  Cuantificarea testului - atribuirea punctajului pentru rezolvarea corectă a itemilor.Punctajul însumat constituie scorul testului, care va fi apoi transformat în note sau calificative. Fiecărui item i se acordă un punctaj, în funcțiede dificultatea acestuia.  Aplicarea şi interpretarea testului - administrarea şi analiza
  • 3.  Itemul reprezintă elementul constitutiv al testului şi poate fi definit într-un sens restrâns şi într-un sens larg: restrâns, problema itemul reprezintă sau sarcina de  în sens întrebarea, efectuat;  în sens larg, itemul reprezintă întrebarea şi răspunsul aşteptat din partea Adică, „item = întrebare + elevilor. răspuns aşteptat” (Stoica, 2003, p.50). Un test docimologic este însoțit de barem (o grilă de corectare şi notare), care prevede un anumit punctaj pentru rezolvarea corectă a fiecărui item. Itemul
  • 4. Tipuri de itemi 1. Itemi obiectivi 2. Itemi semiobiectivi 3. Itemi subiectivi 1. Itemi cu alegere duală 2. Itemi cu alegere multiplă 3. Itemi de tip pereche 1. Itemi cu răspuns scurt 2. Itemi cu răspuns de completare 3. Itemi de tip întrebări structurate 1.Itemi de tip rezolvare de probleme 2.Itemi de tip eseu
  • 5. 1. Itemi obiectivi  Solicită elevul să selecteze răspunsul corect din mai multe variante propuse.  Se mai numesc itemi închişi, deoarece elevul nu este pus în situaŃia de a elabora răspunsul, ci de a-l identifica din mai multe variante posibile.  Din această categorie fac parte:  itemii cu alegere duală,  Itemii cu alegere multiplă  itemii de tip pereche. avantaje limite  sunt relativ uşor de construit şi corectat;  asigură o obiectivitate ridicată în evaluarea rezultatelor;  punctajul se acordă sau nu în funcŃie de marcarea răspunsului corect;  permit un feed-back rapid;  permit evaluarea unui volum mare de rezultate ale învăŃării în timp scurt.  măsoară rezultate ale învăŃării situate la niveluri cognitive inferioare, încurajând o învăŃare bazată pe recunoaştere;  nu pot fi folosiŃi pentru evaluarea unor rezultate de învăŃare complexă;  uneori răspunsurile corecte pot fi „ghicite” (Stoica, A.,1996).
  • 6. 1.1.Itemi cu alegere duală  Presupun o sarcină de lucru a cărei soluŃie se alege de către elev dintr-o alternativă de tipul: adevărat/fals, corect/greşit, acord/dezacord, corect/ incorect.  Exemple - Citițiafirmațiile următoare. Dacă credețică o afirmație este adevărată, încercuiți litera A, dacă credețică este falsă încercuiți litera F: A – F Educația este un proces continuu şi permanent, deoarece se întinde pe tot parcursul vieții. A – F Curriculumul subliminal se refera la experiențele de învățare oferite de alte medii educaționale (mass-media, instituŃii culturale, viațacotidiană etc.) A – F Obiectivul stabileşte achiziții specifice, concrete, testabile, controlabile, după scurt timp.
  • 7. 1.2. Itemi cu alegere multiplă  Exemple - Citeşte enunțurile următoare şi încercuieşte litera din dreptul variantei/variantelor corecte: 1. In structura curriculară rombică, elementele-nucleu sunt reprezentate de: a) obiective, conținuturi,metodologie, evaluare b) Conținuturi, timp de învățare, evaluare, strategii didactice c) Finalități, conținuturi, timp de învățare, strategii de evaluare d) Conținuturi, strategii de predare-învățare-evaluare, obiective. 2. Ariile curriculare rămân aceleaşi pe durata: a) Învățământului primar b) Şcolarității obligatorii şi a liceului c) unui ciclu curricular d) primelor doua cicluri curriculare
  • 8. 1.3. Itemi de tip pereche Stabiliți prin săgeți corespondența termenilor din cele două coloane: Arii curriculare Discipline şcolare 1. Limbă şi comunicare 2. Matematică şi ştiințeale naturii 3. Om şi societate 4. Arte 5. Educațiefizică şi sport 6. Tehnologii 7. Consiliere şi orientare a. muzică b. Dirigenție c. geografie d. lucru manual e. limba engleză f. chimie g. limba şi literatura română h. pedagogie i. matematică j. biologie k. informatică l. Educație fizică m. istorie n. filosofie
  • 9. 2. Itemi semiobiectivi Exemple de itemi cu răspuns scurt: Definiți educația. Enumerați formele educației. Exemple de itemi de completare: Obiectul de studiu al pedagogiei este ............ . Formele educației sunt: .…………….. .
  • 10. 2. Itemi semiobiectivi 2.2. Întrebările structurate – semnifică sarcini de lucru bazate pe mai multe sub-întrebări, legate între ele printr-un element comun. Se pleacă de la un material stimul (texte, date, diagrame, hărți etc.), pe baza căruia se delimitează un set de sub-întrebări, care oferă cadrul elaborării răspunsului. Exemplu de întrebare structurată: Formularea obiectivelor operaționale de către profesor reprezintă o etapă fundamentală în proiectarea unei lecții. 1. Definiți obiectivul operațional. 2. Prezentați trei cerințe care trebuie respectate în elaborarea obiectivelor operaționale. 3. Formulați un obiectiv operațional după procedura lui R. Mager.
  • 11.  Permit evaluarea unor obiective complexe ale învățării, care vizează originalitatea şi creativitatea elevilor, abilitățile de evocare, organizare şi integrare a idelor, de interpretare şi aplicare a informațiilor dobândite. 3.1. Rezolvarea de probleme surprinde capacitatea elevilor de aplicare a informațiilor şi exersare a gândirii convergente sau divergente. Elaborarea şi rezolvarea problemelor necesită mai mult timp şi uneori implică şi existenŃa unor resurse materiale. Exemple de probleme:  Identificați cauzele scăderii randamentului activității intelectuale a unui elev.  Propuneți soluții practice pentru ameliorarea absenteismului în clasa noastră.  Interpretați impactul tipului temperamental al unui elev asupra rezultatelor sale şcolare. 3. Itemi subiectivi
  • 12. 3. Itemi subiectivi 3.2. Itemi de tip eseu - solicită construirea unui răspuns liber în acord cu anumite cerințe.  După dimensiunile răspunsului aşteptat, eseul poate fi:  Eseu cu răspuns restrâns, în care se precizează limita de cuvinte, propoziții sau rânduri. Exemplu: Caracterizați în 15-20 de rânduri organizarea procesului de învățământ pe clase şi lecții.  Eseul cu răspuns extins, pentru care operează doar limita timpului de rezolvare adecvat. Exemplu: Elaborații un eseu cu titlul: “Personalitatea la confluența dintre ereditate, mediu şi educație”.