Nichita Stănescu este un poet postbelic esențial în literatura română, recunoscut pentru inovațiile sale lingvistice și influențele din marii clasici. Opera sa evoluează prin etape distincte, culminând cu poezia 'In dulcele stil clasic', care parodiază stilul clasic printr-o versificație modernă și teme recurente despre creație și iubire. Stănescu își construiește un univers poetic complex, chiar și atunci când imită formele tradiționale, reflectând asupra naturii efemere a artei și a existenței poetului.

1. In dulcele stil clasic
de Nichita Stănescu
( Neomodernismul=Generaţia ‘60 )

2. 1. Incadrarea autorului în
literatura română :
 Nichita Stănescu este cel mai important poet postbelic şi
principalul nostru poet neomodernist .
 Locul deosebit al poetului în poezia românească este demonstrat de
faptul că: este un inovator al limbajului artistic ( se inspiră din
Rimbaud, Valery, Mallarme, Eminescu, Blaga , Barbu şi Arghezi ), fapt
care explică înţelegerea mai anevoioasă a poeziei sale.
 La început, deşi laudativă, reacţia criticii a fost vagă în aprecieri
( “Nichita Stănescu a revoluţionat poezia română postbelică” ). Mircea
Martin afirma: “Nichita Stănescu este autorul celei de a treia revoluţii
poetice în limba română, după aceea eminesciană şi argheziană”.
 Nichita Stănescu s-a bucurat de numeroase premii în ţară şi peste
hotare ( premiul Herder şi propunerea pentru premiul Nobel în
literatură ).

3. 2. Incadrarea poeziei în opera
autorului:
Etapele creaţiei lui Nichita Stănescu pot fi
următoarele:
I. Etapa tinereţii, a armoniei dintre om şi lume:
Motive dominante= lumina şi răsăritul:
 “Sensul iubirii”-’60,
 “O viziune a sentimentelor”-’64,
 “Dreptul la timp”-’65
II. Etapa maturităţii- a abstractizării: “11 Elegii”-’66;
III. Etapa necuvintelor:
 “Alfa”,
 “Oul şi sfera”-’67,
 “Necuvintele”-’69,
 “In dulcele stil clasic”-70,
 “Operele imperfecte”-79,

4. III. Etapa “necuvintelor”
= tema cuvântului şi a necuvântului:
• Aşa cum Dumnezeu a creat lumea cu ajutorul cuvântului, Nichita
Stănescu vrea să-şi creeze o lume proprie, lumea poeziei sale, prin
cuvânt. El devine un Demiurg ( creator ) al operei sale.
• Poezia lui Nichita Stănescu este o poezie ermetică, pentru că se
apropie de matematică prin limbajul încifrat, iniţiatic.
• Apariţia necuvintelor lui Stănescu se datorează senzaţiei de
“neajungere a limbii”, de neîncredere în cuvânt. Cuvintele sunt
lipsite de semnificaţie: “orice cuvânt e un sfârşit/, orice cuvânt din
orice limbă este un strigăt/ de moarte”.
• Prin cuvânt, poetul îşi construieşte un univers propriu, asupra
căruia e unic stăpân. Nichita Stănescu nu redă universul prin
cuvânt, ci tinde să-şi facă propriul univers.
• “Necuvintele”: “Acel cuvânt îl visez/ care a fost la-nceputul lumilor
lumii,/ plutind prin întuneric şi despărţind apele de lumină…”

5. 3. Geneză : • Poezia In dulcele stil clasic face parte din
volumul cu acelaşi titlu, din 1970.
• Acest volum aparţine celei de a treia etape a
liricii lui Nichita Stănescu, a “Necuvintelor”.
• Dacă poezia de dinainte avea o versificaţie
modernă, poezia de acum este în versificaţia
“veche”, cu ritm şi rimă; dar universul
construit de el este la fel de ciudat ca şi
până acum. Este tot o poezie modernă, cu
sens adesea încifrat.
• Nichita Stănescu imită poezia clasică, pe
care o parodiază.
• Poezia respectă versificaţia tradiţională, cu
ritm, rimă şi aceeaşi măsură a versurilor, dar
sensul este modern, încifrat.
Trubadur= “poet- cântăreţ • Nichita Stănescu porneşte de la elegantul
provensal din evul mediu; stil trubaduresc şi de lamentaţiile amoroase
din timpul lui I. Văcărescu şi le supune unui
p. gener. poet-cântăreţ care proces de modernizare.
călătorea din loc în loc” ( DEX),• In tiparul cel vechi poetul introduce
elemente de modernitate, asocierile
vobind despre dragoste şi neobişnuite.
cavalerism .

6.  Explicaţia titlului :
Titlul: In dulcele stil clasic = sintagmă care stă în
fruntea poeziei, concentrând problematica tratată
Mihai Eminescu • Alecu Văcărescu
Nichita Stănescu ne avertizează că, după poezia modernă pe care a
scris-o până acum, acest volum revine la poezia mai veche, în
stil clasic.
• Intenţia ironică este trădată de epitetul în inversiune “dulce”,
aluzie la creaţia eminesciană, dar şi la creaţiile minore ale
poeţilor Văcăreşti:
• Eminescu: “O,mamă, dulce mamă”, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce
Românie”, “Si te-ai dus, dulce minune”, “Mii de stele...dulce
sară”, Dulce zână din poveşti”, “Atât de dulce, eşti”, “O, dulce
înger blând… “, “Şi dulce toată viaţa”, „durere dulce”, „dulce
jele”, “Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară”,
( De-aş avea…)-”De-aş avea şi eu o floare /Mândră, dulce,
răpitoare, / Ca şi florile de mai, / Fiice dulce a
unui plai”.
• Ienăchiţă Văcărescu : “Măcar pe scurt să-ţi vorbesc, /să vezi
cum mă chinuiesc?/Oftările-mi sărcinează pieptul,/
viaţa-mi scurtează,/Răpaus, viaţ-oi avea/numai
Stixul când o vrea. ( Zilele ce oi fi viu )
• Iancu Văcărescu: “ .... Dulce glas de flueraş” (Primăvara
amorului )
Ienăchiţă Văcărescu

7. 5. Gen şi specie :
liric, meditaţie asupra creaţiei, ARTA POETICA a “VERSULUI OBTUZ”
falsă idilă ( poveste de dragoste );
– ARTA POETICA ( poezie programatică, manifest literar, ars poetica, testament literar )
= text liric în care autorul îşi exprimă concepţia despre poezie şi misiunea
poetului;
= crez poetic: poezia în care autorul îşi exprimă CONCEPTIA ESTETICA.
6. Tema : creaţia, aparent iubirea
Tema: element din structura operei literare constând din înlănţuirea şi recurenţa motivelor
Teme prezente: iubirea, creaţia, natura, geniul.
Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie pentru a accentua o
anumită idee poetică, sau pentru a conferi muzicalitate poeziei: “pasul tău de
“
domnişoară”.
Motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având semnificaţii
simbolice . Prin repetare, devine element de recurenţă şi laitmotiv.
Ex.: Motive: bolovan, frunză verde, seară, pasăre, undă, soare → TEMA NATURII;

8.  Structură şi compoziţie :
Poezia surprinde “întâlnirea dintre Poet şi Inspiraţie”
• Compoziţia este clasică, alcătuită din 5 catrene cu ritm trohaic şi
rimă împerecheată, în alternanţă cu monorima.
• Ultimul vers, izolat, este specific poeziei moderne. El are o valoare de
concluzie.
• Poezia este structurată în 4 părţi ( SECVENTE POETICE= unităţi de
construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară , corespunzătoare,
de regulă, unei strofe ):
Calliope
I. str. 1 + 2 : Apariţia muzei ( domnişoarei ) +
Trăsăturile
“dulcelui stil”;
II. str. 3: Stilul clasic văzut din perspectivă
modernă;
III. str. 4: Invocaţia clasică a muzei;
IV. str. 5: Poetul revine la starea de aşteptare a
muzei.
Ultimul vers= valoare de concluzie: adevărata poezie
va

9. Element de compoziţie în textul poetic:
relaţia de simetrie
• dispunerea, într-un mod asemănător, a
unor cuvinte / sintagme, secvenţe
poetice identice în discursul liric, fiind
aşezate într-o îmbinare armonioasă şi
având rol eufonic şi de a accentua ideea
poetică: Dintr-o înserare-n seară
Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnişoară.
pasul tău de domnişoară. Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară .
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

10. Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.
Partea I: Str. 1 + str. 2
APARITIA MUZEI ( DOMNISOAREI )
Strofa I:
• motivul bolovanului= sugerează materia neprelucrată încă, lipsa de graţie;
din această materie “coboară”( se naşte ) “pasul”( Inspiraţia );
• motivul pasului= sugerează poezia care se naşte;
• motivul domnişoarei= stilul clasic= perfect şi elegant;
= semnifică graţiosul, puritatea, nobleţea, nonşalanţa;
= i se pot da 2 interpretări: iubită / poezie ( ARTA ).
• motivul “frunzei verzi” aminteşte de poezia populară, ironizând-o;
• “frunză verde, pală”= construcţie oximoronică ( ironizare a
romantismului );
• Repetiţia versului “pasul tău de domnişoară” este o aluzie la simbolism, la
muzicalitatea ce rezultă din tehnica refrenului.

11. Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară .
Strofa II:
• Faptul că arta ţine de sfera spiritului este demonstrat de gradarea
metaforelor – simbol: “bolovan”, “frunză verde, pală” ( oximoron ),
“înserare-n seară” şi “pasăre amară”:
• Regn mineral ( bolovan=terestru ) → “frunză verde pală” (regn vegetal
) → “înserare-n seară”( motiv romantic )→ “pasăre amară” ( glasul amar
al poeziei , condamnat, dar, dar totuşi sublim ).
• Aceste trepte simbolice permit trecerea dintr-o lume în alta, din Relativ
în Absolut, de la EUL POETIC la Univers.
• Clasicismul poeziei constă în muzica versului şi în respectarea
aceleiaşi scheme prozodice.

12. O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roşcată fundă.
Inima încet mi-afundă.
Partea a II-a: Strofa III:
STILUL CLASIC VAZUT DIN PERSPECTIVA MODERNA
• tema timpului= motivul secundei= în poezia lui Nichita Stănescu stilul
clasic apare foarte rar şi foarte puţin timp ( “o secundă l-am fost zărit” )
+ REPETITIA “O secundă, o secundă” → muzicalitatea
“
simbolistă;
• “l-am fost zărit”= imprecizia percepţiei;
• culoarea incertă ( “roşcată fundă” – nu roşie ) sugerează apariţia
fulgurantă, seducătoare a “domnişoarei”, adică a Poeziei, a Muzei, a
Stilului Clasic, care-l supune sentimental şi estetic pe poet.
• motivul fundei sugerează însă şi artificialitatea, ca şi la I. Barbu, dar
şi bogăţia imaginilor artistice şi a figurilor de stil ( ornamente stilistice ).
• motivul undei= similar cu motivul oglinzii/ cercului. Aşa cum fata
de împărat nu-l poate vedea pe Luceafăr decât în oglindă, indirect, “In
dulcele stil clasic” este o reflectare infidelă a stilului clasic.

13. Mai rămâi cu mersul
tău
parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.
Partea a III-a:
Str. IV: INVOCATIA RETORICA CLASICA A MUZEI
• Invocaţia retorică “Mai rămâi ( cu mersul tău)”
= aluzie la Eminescu: “O, rămâi …”;
= aluzie faustică la oprirea clipei: “Clipă, stai, eşti atât de
frumoasă”;
• motivul timpanului= sugerează armonia, muzicalitatea poeziei
clasice;
• dublul epitet “blestemat şi semizeu”= este o aluzie la omul de
geniu, care se
consideră blestemat de contemporani, dar şi superior
acestora ( OXIMORON,

14. Stau întins şi lung şi
zic,
domnişoară, mai
nimic
pe sub soarele pitic
Partea a IV-a: aurit şi mozaic.
REVENIREA LA STAREA DE ASTEPTARE A MUZEI, A INSPIRATIEI
Str. V: In tiparul cel vechi poetul introduce elemente de modernitate, asocierile neobişnuite.
Din dorinţa de a prinde în cuvinte inefabilul poetic se naşte “pasul” fulgurant al
actului poetic, mişcarea lui neputând fi realmente prinsă decât imperfect, mozaicat.
• realitatea pare inferioară creaţiei, motiv pentru care poetul ironizează natura
romantică, cu elementele ei grandioase.
• Soarele este prezent printr-un triplu epitet:
• “pitic” = meschin;
• “aurit”= falsă nobleţe; şi
• “mozaic”= îşi schimbă înfăţişările= iluzie optică .
• Motivele specifice poeziei clasice s-au învechit şi nu mai pot fi folosite în poezia
modernă: “Domnişoară mai nimic?” ;
• “Stau întins şi lung şi zic” = stare de epuizare sufletească după momentul creaţiei;

15. Pasul trece, eu rămân.
Ultimul vers are valoare de CONCLUZIE
• Conţine inflexiuni gnomice, de factură clasică.
• Versul poate fi şi o replică la dictonul antic ARS LONGA, VITA
BREVIS. Aici situaţia e inversă: dragostea şi talentul sunt elemente care
“fug”, coboară, ajung în ideal şi dispar. De aici suferinţa poetului.
• Poezia este scrisă, terminată, dar poetul rămâne pentru a crea, în
continuare, o poezie modernă.
• Poetul şi-ar dori ca momentul creaţiei să fie veşnic, să-i dea
sentimentul că este un Demiurg ( gr. Creator ).
• “Verbul” este suveran. Poezia adevărată va supravieţui dincolo de
modele poetice. “Necuvintele pot reinterpreta opera înaintaşilor,
pe care o transformă într-o “carte de recitire”, asumându-şi
creator povara vechilor modele”.