Material didactic pentru clasa a X-a sau a XII-a, diciplina Limba si literatura romana.

1. In dulcele stil clasic
de Nichita Stănescu
( Neomodernismul=Generaţia ‘60 )

2. 1. Incadrarea autorului în
literatura română :
 Nichita Stănescu este cel mai important poet postbelic şi
principalul nostru poet neomodernist .
 Locul deosebit al poetului în poezia românească este demonstrat de
faptul că: este un inovator al limbajului artistic ( se inspiră din
Rimbaud, Valery, Mallarme, Eminescu, Blaga , Barbu şi Arghezi ), fapt
care explică înţelegerea mai anevoioasă a poeziei sale.
 La început, deşi laudativă, reacţia criticii a fost vagă în aprecieri
( “Nichita Stănescu a revoluţionat poezia română postbelică” ). Mircea
Martin afirma: “Nichita Stănescu este autorul celei de a treia revoluţii
poetice în limba română, după aceea eminesciană şi argheziană”.
 Nichita Stănescu s-a bucurat de numeroase premii în ţară şi peste
hotare ( premiul Herder şi propunerea pentru premiul Nobel în
literatură ).

3. 2. Incadrarea poeziei în opera
autorului:
Etapele creaţiei lui Nichita Stănescu pot fi
următoarele:
I. Etapa tinereţii, a armoniei dintre om şi lume:
Motive dominante= lumina şi răsăritul:
 “Sensul iubirii”-’60,
 “O viziune a sentimentelor”-’64,
 “Dreptul la timp”-’65
II. Etapa maturităţii- a abstractizării: “11 Elegii”-’66;
III. Etapa necuvintelor:
 “Alfa”,
 “Oul şi sfera”-’67,
 “Necuvintele”-’69,
 “In dulcele stil clasic”-70,
 “Operele imperfecte”-79,

4. III. Etapa “necuvintelor”
= tema cuvântului şi a necuvântului:
• Aşa cum Dumnezeu a creat lumea cu ajutorul cuvântului, Nichita
Stănescu vrea să-şi creeze o lume proprie, lumea poeziei sale, prin
cuvânt. El devine un Demiurg ( creator ) al operei sale.
• Poezia lui Nichita Stănescu este o poezie ermetică, pentru că se
apropie de matematică prin limbajul încifrat, iniţiatic.
• Apariţia necuvintelor lui Stănescu se datorează senzaţiei de
“neajungere a limbii”, de neîncredere în cuvânt. Cuvintele sunt
lipsite de semnificaţie: “orice cuvânt e un sfârşit/, orice cuvânt din
orice limbă este un strigăt/ de moarte”.
• Prin cuvânt, poetul îşi construieşte un univers propriu, asupra
căruia e unic stăpân. Nichita Stănescu nu redă universul prin
cuvânt, ci tinde să-şi facă propriul univers.
• “Necuvintele”: “Acel cuvânt îl visez/ care a fost la-nceputul lumilor
lumii,/ plutind prin întuneric şi despărţind apele de lumină…”

5. 3. Geneză : • Poezia In dulcele stil clasic face parte din
volumul cu acelaşi titlu, din 1970.
• Acest volum aparţine celei de a treia etape a
liricii lui Nichita Stănescu, a “Necuvintelor”.
• Dacă poezia de dinainte avea o versificaţie
modernă, poezia de acum este în versificaţia
“veche”, cu ritm şi rimă; dar universul
construit de el este la fel de ciudat ca şi
până acum. Este tot o poezie modernă, cu
sens adesea încifrat.
• Nichita Stănescu imită poezia clasică, pe
care o parodiază.
• Poezia respectă versificaţia tradiţională, cu
ritm, rimă şi aceeaşi măsură a versurilor, dar
sensul este modern, încifrat.
Trubadur= “poet- cântăreţ • Nichita Stănescu porneşte de la elegantul
provensal din evul mediu; stil trubaduresc şi de lamentaţiile amoroase
din timpul lui I. Văcărescu şi le supune unui
p. gener. poet-cântăreţ care proces de modernizare.
călătorea din loc în loc” ( DEX),• In tiparul cel vechi poetul introduce
elemente de modernitate, asocierile
vobind despre dragoste şi neobişnuite.
cavalerism .

6.  Explicaţia titlului :
Titlul: In dulcele stil clasic = sintagmă care stă în
fruntea poeziei, concentrând problematica tratată
Mihai Eminescu • Alecu Văcărescu
Nichita Stănescu ne avertizează că, după poezia modernă pe care a
scris-o până acum, acest volum revine la poezia mai veche, în
stil clasic.
• Intenţia ironică este trădată de epitetul în inversiune “dulce”,
aluzie la creaţia eminesciană, dar şi la creaţiile minore ale
poeţilor Văcăreşti:
• Eminescu: “O,mamă, dulce mamă”, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce
Românie”, “Si te-ai dus, dulce minune”, “Mii de stele...dulce
sară”, Dulce zână din poveşti”, “Atât de dulce, eşti”, “O, dulce
înger blând… “, “Şi dulce toată viaţa”, „durere dulce”, „dulce
jele”, “Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară”,
( De-aş avea…)-”De-aş avea şi eu o floare /Mândră, dulce,
răpitoare, / Ca şi florile de mai, / Fiice dulce a
unui plai”.
• Ienăchiţă Văcărescu : “Măcar pe scurt să-ţi vorbesc, /să vezi
cum mă chinuiesc?/Oftările-mi sărcinează pieptul,/
viaţa-mi scurtează,/Răpaus, viaţ-oi avea/numai
Stixul când o vrea. ( Zilele ce oi fi viu )
• Iancu Văcărescu: “ .... Dulce glas de flueraş” (Primăvara
amorului )
Ienăchiţă Văcărescu

7. 5. Gen şi specie :
liric, meditaţie asupra creaţiei, ARTA POETICA a “VERSULUI OBTUZ”
falsă idilă ( poveste de dragoste );
– ARTA POETICA ( poezie programatică, manifest literar, ars poetica, testament literar )
= text liric în care autorul îşi exprimă concepţia despre poezie şi misiunea
poetului;
= crez poetic: poezia în care autorul îşi exprimă CONCEPTIA ESTETICA.
6. Tema : creaţia, aparent iubirea
Tema: element din structura operei literare constând din înlănţuirea şi recurenţa motivelor
Teme prezente: iubirea, creaţia, natura, geniul.
Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie pentru a accentua o
anumită idee poetică, sau pentru a conferi muzicalitate poeziei: “pasul tău de
“
domnişoară”.
Motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având semnificaţii
simbolice . Prin repetare, devine element de recurenţă şi laitmotiv.
Ex.: Motive: bolovan, frunză verde, seară, pasăre, undă, soare → TEMA NATURII;

8.  Structură şi compoziţie :
Poezia surprinde “întâlnirea dintre Poet şi Inspiraţie”
• Compoziţia este clasică, alcătuită din 5 catrene cu ritm trohaic şi
rimă împerecheată, în alternanţă cu monorima.
• Ultimul vers, izolat, este specific poeziei moderne. El are o valoare de
concluzie.
• Poezia este structurată în 4 părţi ( SECVENTE POETICE= unităţi de
construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară , corespunzătoare,
de regulă, unei strofe ):
Calliope
I. str. 1 + 2 : Apariţia muzei ( domnişoarei ) +
Trăsăturile
“dulcelui stil”;
II. str. 3: Stilul clasic văzut din perspectivă
modernă;
III. str. 4: Invocaţia clasică a muzei;
IV. str. 5: Poetul revine la starea de aşteptare a
muzei.
Ultimul vers= valoare de concluzie: adevărata poezie
va

9. Element de compoziţie în textul poetic:
relaţia de simetrie
• dispunerea, într-un mod asemănător, a
unor cuvinte / sintagme, secvenţe
poetice identice în discursul liric, fiind
aşezate într-o îmbinare armonioasă şi
având rol eufonic şi de a accentua ideea
poetică: Dintr-o înserare-n seară
Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnişoară.
pasul tău de domnişoară. Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară .
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

10. Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.
Partea I: Str. 1 + str. 2
APARITIA MUZEI ( DOMNISOAREI )
Strofa I:
• motivul bolovanului= sugerează materia neprelucrată încă, lipsa de graţie;
din această materie “coboară”( se naşte ) “pasul”( Inspiraţia );
• motivul pasului= sugerează poezia care se naşte;
• motivul domnişoarei= stilul clasic= perfect şi elegant;
= semnifică graţiosul, puritatea, nobleţea, nonşalanţa;
= i se pot da 2 interpretări: iubită / poezie ( ARTA ).
• motivul “frunzei verzi” aminteşte de poezia populară, ironizând-o;
• “frunză verde, pală”= construcţie oximoronică ( ironizare a
romantismului );
• Repetiţia versului “pasul tău de domnişoară” este o aluzie la simbolism, la
muzicalitatea ce rezultă din tehnica refrenului.

11. Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară .
Strofa II:
• Faptul că arta ţine de sfera spiritului este demonstrat de gradarea
metaforelor – simbol: “bolovan”, “frunză verde, pală” ( oximoron ),
“înserare-n seară” şi “pasăre amară”:
• Regn mineral ( bolovan=terestru ) → “frunză verde pală” (regn vegetal
) → “înserare-n seară”( motiv romantic )→ “pasăre amară” ( glasul amar
al poeziei , condamnat, dar, dar totuşi sublim ).
• Aceste trepte simbolice permit trecerea dintr-o lume în alta, din Relativ
în Absolut, de la EUL POETIC la Univers.
• Clasicismul poeziei constă în muzica versului şi în respectarea
aceleiaşi scheme prozodice.

12. O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roşcată fundă.
Inima încet mi-afundă.
Partea a II-a: Strofa III:
STILUL CLASIC VAZUT DIN PERSPECTIVA MODERNA
• tema timpului= motivul secundei= în poezia lui Nichita Stănescu stilul
clasic apare foarte rar şi foarte puţin timp ( “o secundă l-am fost zărit” )
+ REPETITIA “O secundă, o secundă” → muzicalitatea
“
simbolistă;
• “l-am fost zărit”= imprecizia percepţiei;
• culoarea incertă ( “roşcată fundă” – nu roşie ) sugerează apariţia
fulgurantă, seducătoare a “domnişoarei”, adică a Poeziei, a Muzei, a
Stilului Clasic, care-l supune sentimental şi estetic pe poet.
• motivul fundei sugerează însă şi artificialitatea, ca şi la I. Barbu, dar
şi bogăţia imaginilor artistice şi a figurilor de stil ( ornamente stilistice ).
• motivul undei= similar cu motivul oglinzii/ cercului. Aşa cum fata
de împărat nu-l poate vedea pe Luceafăr decât în oglindă, indirect, “In
dulcele stil clasic” este o reflectare infidelă a stilului clasic.

13. Mai rămâi cu mersul
tău
parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.
Partea a III-a:
Str. IV: INVOCATIA RETORICA CLASICA A MUZEI
• Invocaţia retorică “Mai rămâi ( cu mersul tău)”
= aluzie la Eminescu: “O, rămâi …”;
= aluzie faustică la oprirea clipei: “Clipă, stai, eşti atât de
frumoasă”;
• motivul timpanului= sugerează armonia, muzicalitatea poeziei
clasice;
• dublul epitet “blestemat şi semizeu”= este o aluzie la omul de
geniu, care se
consideră blestemat de contemporani, dar şi superior
acestora ( OXIMORON,

14. Stau întins şi lung şi
zic,
domnişoară, mai
nimic
pe sub soarele pitic
Partea a IV-a: aurit şi mozaic.
REVENIREA LA STAREA DE ASTEPTARE A MUZEI, A INSPIRATIEI
Str. V: In tiparul cel vechi poetul introduce elemente de modernitate, asocierile neobişnuite.
Din dorinţa de a prinde în cuvinte inefabilul poetic se naşte “pasul” fulgurant al
actului poetic, mişcarea lui neputând fi realmente prinsă decât imperfect, mozaicat.
• realitatea pare inferioară creaţiei, motiv pentru care poetul ironizează natura
romantică, cu elementele ei grandioase.
• Soarele este prezent printr-un triplu epitet:
• “pitic” = meschin;
• “aurit”= falsă nobleţe; şi
• “mozaic”= îşi schimbă înfăţişările= iluzie optică .
• Motivele specifice poeziei clasice s-au învechit şi nu mai pot fi folosite în poezia
modernă: “Domnişoară mai nimic?” ;
• “Stau întins şi lung şi zic” = stare de epuizare sufletească după momentul creaţiei;

15. Pasul trece, eu rămân.
Ultimul vers are valoare de CONCLUZIE
• Conţine inflexiuni gnomice, de factură clasică.
• Versul poate fi şi o replică la dictonul antic ARS LONGA, VITA
BREVIS. Aici situaţia e inversă: dragostea şi talentul sunt elemente care
“fug”, coboară, ajung în ideal şi dispar. De aici suferinţa poetului.
• Poezia este scrisă, terminată, dar poetul rămâne pentru a crea, în
continuare, o poezie modernă.
• Poetul şi-ar dori ca momentul creaţiei să fie veşnic, să-i dea
sentimentul că este un Demiurg ( gr. Creator ).
• “Verbul” este suveran. Poezia adevărată va supravieţui dincolo de
modele poetice. “Necuvintele pot reinterpreta opera înaintaşilor,
pe care o transformă într-o “carte de recitire”, asumându-şi
creator povara vechilor modele”.