Pădurea reprezintă un component vital al echilibrului ecologic, având un biotop complex ce include factori geologici, geografici, mecanici și chimici. Ecosistemele de pădure de foioase sunt caracterizate de o diversitate de specii vegetale și animale, fiecare având un rol specific în lanțul trofic. Prin dezechilibrul pe care îl poate genera în viața umană, pădurea este recunoscută ca un 'aur verde', esențial pentru menținerea vieții și a unui mediu sănătos.

2.  Pădurea, aurul verde al Terrei si spatiu al comuniunii om-natură,
reprezintă o componentă vitală in mentinerea echilibrului ecologic,
predispunand de varietatea elementelor specifice biotopului si
biocenozei, dupa cum relevă proiectul nostru.

3.  Pădurea de foioase este ecosistemul terestru, al cărei biotop
(totalitatea factorilor abiotici, fără viată, care asigură existenta unei
comunităti de vietuitoare dintr-un anumit spatiu) predispune de o
multitudine de caracteristici, reprezentate de:
 -factori geologici- predominanta tipurilor de soluri brune si
podzolice;
 -

4.  factori geografici- situarea acesteia in cea mai mare parte a
Europei, in America de Nord, Asia si pe mici portiuni in America de
Sud, Australia si Noua Zeelandă, intre 30 si 40 de grade; in cadrul
climei temperate, dar si in a celei subtropicale si tropicale; intre
600-1300 de metri altitudine;
 -

5.  factori mecanici- precipitațiile sunt abundente de cca 400-
500 mm/an și repartizate uniform pe parcursul anului;
miscarile vantului determina polenizarea anemofilă(indirectă)
a plantelor;
-factori fizici- luminozitate medie (crescută in zona pădurilor
de stejar si scăzuta in zona celor de fag); temperatura medie
de 10 grade celsius, fiind prezente iernile reci si verile
secetoase; umiditate mare datorită precipitatiilor abundente
intre 400 si 2000 de mm annual;
 -factori chimici (aerul avand cca 78% azot, 20% oxigen si 1%
gaze rare, printre care cel mai raspandit este argonul); solul
brun-roscat contine carbonati si azotati, avand intre 2% si 3%
humus, iar cel de tip podzol, nisipos si lutos, are un ph acid,
fiind foarte putin fertil.

6.  Biocenoza acestui tip de păduri, totalitatea organismelor vii dintr-
un mediu, reprezintă asocierea vegetatiei cu fauna, alături de
categoriile trofice.

7.  Pădurile de foioase au in componentă copaci cu frunze
căzătoare (din cauza opririi fotosintezei) care prezintă
unele adaptări la mediu precum: suprafata mare a frunzisului,
cresterea mare in inaltime, trunchiul bine ancorat in sol printr-un
sistem complex de rădăcini si longevitatea ridicată (ajung pana
la 1000 de ani). Se recunosc in jur de 2000 de specii, grupate in
arbusti si arbori:
 -arbusti: măcesul, paducelul, socul, lemnul cainesc, murul,
alunul, cornul etc.
 -arbori: salcia teiul castanul mesteacănul aninul socomonul,
acacia, plopul, frasinul, stejarul, fagul artarul
 si arborele Ginko Biloba

8.  Aceasta zona silvestră se remarcă printr-o multitudine de
vietuitoare, printre care:
 -vulpea

9.  -lupul
-căprioara

10.  -mistretul
 -jderul

11. -veverita
- Pisica
sălbatică

12.  -sturzul
 -sticletele

13.  Ca orice alt tip de ecosistem, structura trofică
 a biocenozei unei păduri de foioase are o importantă majoră in
mentinerea echilibrului naturii. Astfel, vietuitoarele se impart in
urmatoarele categorii:
 -productorii(P)-organismele vegetale care produc, datorită
 luminii, prin fotosinteză, substante organice din substante anorganice:
aceasta constituie elementul de bază in nutritia majoritătii organismelor;
producătorii sunt consumati direct in hrana animalelor/ in hrana omului
prin consumul de cereale, fructe, legume, si indirect prin consumul de
lapte, carne etc. exemple: muschi, licheni, salcam, alun, mur etc.
Substanţele organice produse de producătorii primari reprezintă sursă de
hrană pentru toate animalele; sursă directă pentru fitofage şi sursă
indirectă pentru zoofage.
 -consumatorii (trăiesc pe seama producătorilor)-vietuitoare
consumatoare de substantă organică prin hranirea heterotrofă(prin
ingestie)

14.  -reprezentaţi prin animale, bacterii, ciuperci, precum şi
plante semiparazite şi parazite. În funcţie de hrana
consumată, animalele pot fi:
 - consumatori primari sau de ordinul I (C1): se hrănesc cu
plante (de exemplu, lăcusta, veveriţa, caprioara,iepurele,
mistretul). Ei se mai numesc fitofagi;
 - consumatori secundari sau de ordinul II (C2): se hrănesc cu
animale fitofage (de exemplu, şopârla mistretul, jderul);
 - consumatori terţiari sau de ordinul III (C3): folosesc drept
hrană consumatorii secundari (de exemplu, uliul,
bufniţa,vulpea, lupul ). Consumatorii secundari şi cei terţiari
se mai numesc zoofagi.
 - saprofagele/descompunatorii sunt animale care se hrănesc
cu substanţă organică moartă, vegetală sau animală(de
exemplu, fungii precum bacteriile si ciupercile,viermii precum
râma).

15.  Rolul categoriilor trofice în ecosistem
În fiecare ecosistem are loc producerea, consumarea şi
descompunerea substanţelor organice. Aceste procese sunt
realizate de cele trei categorii trofice. Prin activitatea
categoriilor trofice dintr-un ecosistem, între biocenoză şi
biotop are loc o permanentă circulaţie a materiei. Atât
interdependenţa dintre categoriile trofice, cât şi relaţiile dintre
biotop şi biocenoză există în toate ecosistemele terestre şi
acvatice. Într-un ecosistem, principalele categorii trofice sunt:
producătorii, consumatorii şi descompunătorii.
Lantul trofic
Lanţul trofic este o unitate funcţională de transformare a
substanţei şi transferare de energie, alcătuită dintr-un şir de
specii, pornind de la o bază trofică şi sfârşind cu un răpitor de
vârf sau un ultrahiperparazit. Lanţurile trofice sunt relaţii
ecologice, structurate după principiul lanţului markovian, în
sensul că starea fiecărui element depinde de starea
elementelor precedente (dar şi subsecvente). Într-un ecosistem,
cu excepţia plantelor, toate vieţuitoarele depind unele de altele; între
ele se stabilesc relaţii trofice.

16.  Exemplu de lant trofic: ghinda produsa de stejar(P)-
veverita(C1)–jder(C2)–vulpe(C3)-bacterii(D)

17.  Padurile de stejar se intind in Europa, Asia Mică şi alte câteva
zone asiatice si Africa de Nord, in spatiile cu altitudinea de 700-800
de metri. In zona de campie acestea sunt formate din stejar brumariu
si pufos, in cea de dealuri joase in amestec cu cer sau cu garnitaiar
in zona dealurilor inalte se intalneste gorunul-o specie inrudita cu
stejarul- care formeaza paduri intinse numite gorunete.
 .

18.  - la 700-800 de metri altitudine in Europa, Asia Mică şi alte câteva
zone asiatice si in Africa de Nord
-soluri: brune si brun-roscate de padure
 -temperaturamedie anuala in jur de 10 grade celsius
 -lumina ajunge pana la suprafata solului, filtrata printre coroanele
arborilor,motiv pentru care se intalnesc numeroase plante erbacee
si arbusti
Caracteristici ale biocenozei:
 a)Vegetatia:
 -arbori: predomina stejarul sau diferite speciiinrudite cum sunt
cerul garnita gorunul; in padurile de gorun apar ulmii, carpenii,
artarii, paltinii de campie. Quercus robur L. este un arbore din
zona temperată, înalt cu ramuri puternice, noduroase, coroană
largă şi bogată. Scoarţa stejarului
 este de culoare brun-negricioasă, aspră, adânc brăzdată,
adăpostind adesea o micro-faună activă (în special furnici şi
anumite specii de gândaci). Frunzele sunt lobate, cu 4-8 perechi
de lobi. Peţiolul este scurt (4-8 cm).

19.  Stejarul înfloreşte în luna mai iar fructul acestuia este achena (ghinda).
-arbusti: macesul, paducelul, socul, cornul si porumbarul;
 -plante erbacee: golomatul, paiusul,rodul-pamantului, plante cu bulbi
care infloresc primavara.
 b)Fauna:
 -animale nevertebrate: viermi, paianjeni,insecte(croitorul lemnului de
stejar, inelarul), melcul etc.
 -animale vertebrate: broasca bruna, brotacelul, salamandra, soparla,
sarpele, ciocanitoarea, gugustiucul, cucul, pupaza, lupul, vulpea,
caprioara, ariciul, veverita etc.
c) Categorii trofice si lanturile trofice- avand in vedere cele
mentionate anterior, putem exemplifica un alt tip de lant trofic,
anume:
- frunza de stejar(produsa de arborele specific)(P)- omida paroasa a
stejarului(C1)- ciocanitoarea(C2)- lupul(C3)- ciuperci(D)

20.  Padurile de fag, numite si fagete sunt raspandite in zona
temperata, in spatile cu altitudini intre 600-1300 de metri. Se
intalnesc insa si la altitudini mai mici, pe versanti umbriti(la
400 de metri) sau la 1500 de metri pe versanti insoriti.


21.  -soluri: brun-acide, brune de padure si soluri podzolice
 -temperatura medie anuala: 6-8 grade celsius
 -precipitatii abundente: 600-1000 de mm annual
 -luminozitate scazuta, atunci cand frunzisul este complet, motiv pentru
care plantele erbacee se dezvolta cu precadere la inceputul primaverii
 Componente ale biocenezei:
 a)Vegetatia:
 -arbori: predomina fagul, insotit de mesteacan, paltin de munte,
carpen, ulm, tei. Fag Fagus sylvatica L. este un arbore din zona
temperată, având înălţimi de până la 35 metri. Este înalt,
impunător, cu scoarţa netedă, cenuşie-albicioasă. Are muguri
fusiformi, ascuţiţi, iar frunzele în genera lovale. Florile sunt unisexuate.
Fructul, numit jir, este o nuculă, acoperită de o scoarţă ţepoasă.
Înflorirea are loc în luna mai. Creşte în special la deal şi munte, dar
poate fi Fagul permite multor specii de plante mărunte să
supravieţuiască în zonele în care predomină,
 formând, în cadrul aşa-numitelor făgete, biotopuri bogate şi
pline de frumuseţe.

22.  Betula pendula Roth.-mesteacanul- este un arbore
 deosebit de ornamental, prin portul caracteristic plangator si
scoarta alba, fiind folosit in biogrupe (3-5 exemplare)in parcuri si
gradini. Este rezistent la ger, dar nu suporta umbrirea.
 -arbusti: socul negru, alunul, murul, cornul, paducelul;
 -plante erbacee: feriga, muschi, licheni, alior;
 b)Fauna:
 -animale nevertebrate: mai ales insecte( carabusul de padure,
croitorul fagului)
 -animale vertebrate: multe pasari si mamifere (ciocanitoarea,
ierunca, gaita, sorecarul, cerbul, ursul brun, jderul, rasul, viezurele,
mistretul, veverita, pisica salbatica etc.)
 c)Categoriile trofice si lanturile trofice-analog, putem identifica un
nou lant trofic,cu urmatoarea relatie de interdependenta:
 -iarba(P)- cerbul(C1)- rasul(C2)- viermii(D)

23.  Asadar, avand in vedere cele relatate anterior, putem afirma cu
certitudine ca padurea, prin diversitatea ei (atat din perspectiva
biotopului, cat si din a biocenozei) reprezinta mijlocul de mentinere
al echilibrului termic, al precipitatiilor si al rugozitatii pamantului, de
micsorare a vitezei vantului si de suprimare a inundatiilor,
imbogatind atmosfera cu oxigen prin procesul de fotosinteza al
plantelor , astfel contribuind la mentinerea vietii. Datorita acestor
trasaturi, i se motiveaza denumirile de ,,comonenta elementara in
mentinerea echilibrului ecologic” si de ,,aur verde” , in acelasi timp
relevandu-se dependenta omului de acest spatiu vegetal.