2. Limbajul corupe gândul
Dacă gândul corupe limbajul, limbajul
poate de asemenea corupe gândul.
Limbajul de lemn dezvoltat sub
regimurile comuniste.
Alterarea gândirii deteriorează expresia
verbală, iar alterarea limbajului
corupe gândirea.
3. Capcanele gândirii verbale.
Ambiguitatea
Este consecinţa firească a jocului denotaţie-conotaţie şi a
efectelor de sinonimie, omonimie, polisemie.
Copoi – câine sau poliţist;
Gâscă – pasăre, dar şi o femeie credulă şi prostuţă;
La un stagiu de formare eram cu o duzină dintre colegi –
12, dar şi lucru mic, fără însemnătate.
Ambiguitatea deliberată poate fi o strategie de
comunicare manipulativă, care foloseşte cu premeditare
limbajul echivoc. Gesturile tandre înmoaie bătaia
cuvintelor aspre. Poţi spune cuvinte grele, atingând
prieteneşte umărul şi zâmbind cald.
4. Polarizarea
este tendinţa de a descrie lumea în termeni de alb sau
negru, bun sau rău, urât sau frumos, bogat sau sărac
etc. În comunicare, aceasta înseamnă a folosi cuvinte
extreme.
Rezultatul polarizării este eroarea de excludere
(eroarea de alb şi negru), care intervine atunci când
persoanelor, obiectelor şi evenimentelor li se atribuie
valori extreme, polare.
Polarizarea gândirii face ca acela care nu ne
împărtăşeşte opinia să fie perceput ca duşman (cine
nu-i cu noi este împotriva noastră) şi atacat, prin limbaj.
5. Polarizarea
Capcana polarizării sporeşte tendinţa de a
contesta, denigra, blama şi a spune Nu!
Un mod de a lucra cu oamenii înclinaţi spre
polarizare este acela de a propune contrariul a
ceea ce dorim de la el: Nu credeţi că ar fi mai bine
să... (contrariul a ceea ce dorim)? Din spirit de
contradicţie, vom reacţiona negativ şi ne vom
atinge scopul.
Remediul tendinţei de polarizare cere răbdare de a
dezvălui opţiuni posibile între extreme.
6. Antrenamentul 1
Românii sunt.................................
Moldovenii sunt ............................
Ruşii sunt ....................................
Rromii sunt ....................................
Găgăuzii sunt................................
Bulgarii sunt.................................
7. Generalizarea
Joseph De Vito sugerează efectele generalizării
folosind parabola celor şase orbi care descriu un
elefant.
Primul pipăie burta şi decide că elefantul seamănă
cu un perete.
Al doilea palpează un fildeş şi găseşte că seamănă
cu o lance.
Al treilea pipăie trompa şi hotărăşte că elefantul e ca
un şarpe.
Al patrulea pune mâna pe genunchi şi înţelege că e
ca un arbore.
8. Generalizarea
Al cincilea prinde o ureche şi crede că elefantul e ca
un evantai.
Al şaselea îl apucă de coadă şi se convinge că
elefantul seamănă cu o coardă.
Fiecare trage propria concluzie pe baza faptelor
cercetate de el însuşi şi o susţine cu tărie, convins
că numai el cunoaşte adevărul şi celălalt se înşală.
În fapt, fiecare se înşală şi, totodată, are dreptate.
Fiecare ştie un fragment din întreg.
Când spunem totdeauna, niciodată, toţi, nimeni
suntem ca orbii care ştiu cum este elefantul.
9. logoreea
În mitologia greacă, indiscreţia avea chipul
bărbierului regelui Midas. El purta greu secretul
celor două falnice urechi de măgar ascunse sub
scufia stăpânului. Nemaiputând duce singur
povara secretului, s-a confesat unei gropi. Din
groapă a răsărit trestia cântătoare şi...
Guralivii vorbesc mult şi comit indiscreţii, iar când
sunt în joc sentimente sau afaceri, “gură spartă”
este evitat sau acceptat cu rezerve. Prezenţa sa
provoacă blocaje în comunicarea de grup.
Respectul pentru confidenţialitate ţine de etica
relaţiilor interumane, interculturale şi de afaceri.
10. Secretomania
este antipodul lui gură spartă există persoane care
nu vorbesc aproape niciodată despre sine. Nu se
dezvăluie, nu fac confidenţe spontane şi refuză
sistematic tentativele de a pune în discuţie
aspecte ce privesc personalitatea, viaţa intimă,
afacerile sau familia.
De obicei, se comportă aşa pentru că se simt
slabe, vulnerabile. Au probleme de comunicare şi
relaţionare, pentru că posibilii lor parteneri se simt
respinşi, suspectaţi.
Atunci când nu li se fac confidenţe oamenii cred că
nu sunt iubiţi.
11. Egocentrismul
Egocentricii în exces sunt interesaţi exclusiv de ei
înşişi. Se bat cu pumnul în piept şi vorbesc fără
măsură de eul propriu, de casa lor, de munca lor,
succesele, necazurile şi viaţa lor amoroasă.
Se interesează rar sau deloc de ceea ce se
întâmplă cu partenerii. Rămân surzi la încercarea
de a-i scoate de pe propria orbită. Se readuc
mereu în atenţie pe ei înşişi.
Comportamentul lor creează frustrare, iar grupul îi
respinge şi izolează treptat pe egoişti.
12. Jargonul
este limbajul specific unor categorii sociale,
profesii, meserii. Folosirea sa poziţionează şi
delimitează persoana sau grupul în raport cu
marea masă a vorbitorilor unei limbi, fie printr-un
limbaj pompos, fie prin unul vulgar, fie prin
utilizarea anumitor termeni specifici unor profesii şi
meserii.
Jargonul nu merită restricţii acolo unde este
intiligibil şi precizia termenilor ajută comunicarea
profesională şi de grup relativ închis.
13. Jargonul
La căile ferate este relevant discursul: Mamuţii în
faţă ... să ridice. În urmă facem 500 de ciur pe zi şi
sabotăm cât putem pe abătută. (mamuţii – maşini
de ridicat, sabotajul – operaţia de fixare a saboţilor
pe şină, 500 de ciur – piatră trecută prin ciurpe
lungimea de 500 m).
Folosirea jargonului cu cei care nu-l înţeleg aduce
uneori o falsă prestanţă profesională. Ascultătorii
mai slabi la minte pot fi impresionaţi de limbajul
incomprehensibil, dar asta nu-i ajută să înţeleagă
mai mult şi să comunice mai bine.
Când auditoriul nu-l înţelege, abuzul de jargon
blochează comunicarea.
14. Argoul
Este o varietate a jargonului, un limbaj pitoresc,
adesea codificat, folosit de delicvenţi, dar cultivat
şi în afara lumii interlope. Destui adolescenţi îl
adoră. Există ocazii în care utilizarea argoului
poate fi chiar mişto pentru o anume culoare şi
plasticitate.
Abuzul de argou acolo unde auditoriul nu-l acceptă
este naşpa, pentru că provoacă rezervă,
disocierea şi blocarea unor relaţii.
15. Abstractizarea
Cuvintele abstracte sunt surse de probleme,
pentru că nu pot fi văzute, auzite, pipăite, gustate
sau mirosite mental.
Cu cât nivelul de abstractizare este mai ridicat, cu
atât mai sterp este discursul.
Doar cuvintele concrete evită ambiguităţile şi, mai
ales în negocieri, este obligatoriu să emitem
mesaje specifice.
16. Cuvinte-capcană
Puterea cuvintelor se revarsă asupra celor care le
ascultă, iar primii care “ascultă” cuvintele noastre
suntem noi înşine, cei care le rostim.
Cuvintele pe care le folosiţi de obicei afectează
felul în care comunicaţi cu voi înşivă şi, prin
urmare, propriile voastre trăiri, - consideră Anthony
Robbins.
Atenţie la limbajul folosit la comunicarea cu noi
înşine! Cuvintele sunt cărămizile marilor construcţii
ale spiritului, dar şi arme primejdioase care trebuie
folosite cu grijă şi pricepere. Ca orice altă armă,
ele pot face rău şi celor care le folosesc. Unii
recruţi se împuşcă singuri cu armele pe care le
mânuiesc greşit.
17. Cuvinte-capcană
Cuvintele evocă imagini şi experienţe ce răscolesc
emoţii pozitive sau negative. Cele pozitive
stimulează, energizează şi împing înainte, iar cele
negative paralizează şi trag înapoi.
Principiul rămâne valabil în comunicare cu noi şi cu
ceilalţi. Atunci când dorim un anumit comportament
din partea altcuiva (să cumpere, să râdă etc.) şi nu
avem puterea de a-l constrânge sau recompensa ...
încă nu-i totul pierdut. Când nu avem nici poziţia
ierarhică sau vârsta care asigură dominaţia şi nici
măcar postura de a exercita o formă de seducţie
sau ameninţare, încă mai dispunem de puterea
cuvintelor.
18. Cuvinte-capcană
Ea ne ajută să obţinem comportamentul dorit în
măsura în care ştim să alegem cuvintele potrivite şi
să focalizăm gândirea celuilalt pe cele care induc
starea emoţională favorabilă manifestării acelui
comportament.
Însănătoşirea vocabularului nostru cotidian poate
începe chiar acum şi aici prin “radierea” şi înlocuirea
imediată a zece expresii şi cuvinte-capcană.
Mai cu seamă în limbajul acţiunii şi al afacerilor,
expresiile şi cuvintele din lista “capcanelor” care
urmează au puterea nefastă de a crea asociaţii
negative în mintea celor care le rostesc sau ascultă.
19. Negarea negativului
Familia negării negativului cuprinde expresiile
care neagă ceva negativ, ceva nedorit să se
întâmple, de genul: Preţul nu-i mare!, Să nu-ţi faci
griji! Nu vă supăraţi! Nu veţi regreta! Nu te teme!
Nicio problemă! Nu ai de pierdut! Să nu te
împiedici! Să nu cazi! etc.
În legătură cu formulările de acest fel, amintim că
la nivel subliminal, creierul nostru nu înţelege
negarea. Pur şi simplu, el generează în mod
spontan tocmai imaginea a ceea ce este negat şi
nu e de dorit.
20. Negarea negativului
Experiment
NU te gândi nicio clipă la un elefant
galben, cu urechi roşii şi pălărie verde!
NU te gândi nici la o pisică uriaşă,
neagră, cu ochi galbeni, cu un şoricel
între dinţi!
Ai reuşit să NU te gândeşti la elefantul
galben?
Dar la pisica neagră?
21. Negarea negativului
Exemple de negare a negativului găsim cu
duiumul în limbajul cotidian, ca şi în cel al
presei, folosite anume pentru a înfiora, a
răscoli teama şi prevesti ce-i mai rău, sub
umbrela bunăvoinţei. Atunci când într-o
clădire incendiată cineva strigă Nu folosiţi
liftul!, toată lumea se înghesuie la lift şi-l
blochează.
Adulţii, ca şi copiii, au tendinţa
cvasiinconştientă de a face exact ceea
ce le este interzis.
22. Negarea negativului
Chiar dacă cel care ascultă negarea
negativului înţelege negarea la nivel
conştient, acest lucru se întâmplă cu o
oarecare întârziere. În schimb, în mod
spontan şi imediat, inconştientul generează
tocmai imaginea negativă, tocmai ceea pe
care ar trebui s-o evite.
Când spunem Nicio problemă!
inconştientul reţine tocmai existenţa unei
probleme, iar când spun Nu vă îngrijoraţi!
inconştientul percepe existenţa unor motive
de îngrijorare.
23. Adversativul dar
Formulările adversative de genul Da, dar... sunt
adesea recomandate în vânzări şi negocieri ca
tehnici de întâmpinare a obiecţiilor clientului.
Efectul lor asupra psihicului este păgubos prin
faptul că induc un potenţial conflict.
De exemplu:
- Rochia aceasta este prea scumpă!
- Da, dar este frumoasă!
La nivel subliminal, clienta percepe negarea
poziţiei sale şi critica a ceea ce a spus ea.
24. Adversativul dar
De obicei, în loc să mai ascultăm ceea ce
urmează după dar, ne supărăm sau devenim mai
rigizi.
Micuţul dar are o misiune clară: neagă tot ceea ce
s-a spus înaintea lui. Atunci când îmi spui Aş vrea
să te cred, dar..., mesajul recepţionat de mine va fi
pur şi simplu: Nu vreau să te cred.
Doar ca excepţie, adversativul dar poate fi util
atunci când evită un nu gratuit sau anihilează în
mod subtil o afirmaţie negativă transformând-o
într-una pozitivă: Rochia pare scumpă, dar este
frumoasă şi....
25. Adversativul dar
Ca regulă generală, soluţia corectă a replicilor
care vin cu dar pe limbă este înlocuirea acestuia
prin conjuncţia şi.
Replica se transformă în: Este adevărat, e scumpă
şi e atât de frumoasă!
În acest mod, sensul frazei nu s-a modificat, iar
interlocutorul este ferit de percepţia negării sau
criticii implicate a criticii sale.
26. Tânguitorul Vă rog!
În afaceri şi în conflicte, expresia Vă rog! este
adesea percepută ca reflectare a unei atitudini
servile şi moi. Conotaţiile sale trădează lipsa de
putere, de vitalitate, de argumente şi siguranţă.
În toiul disputelor, aproape indiferent de natura lor,
politicosul Vă rog! seamănă mai curând cu o
capitulare fără condiţii şi obţine cel mult un oscior
de ros, aruncat în praf unui căţel.
Din acest motiv, sfiosul Vă rog! este foarte
folositor în primul rând în comunicarea cotidiană
cu cei care oricum sunt de partea noastră, rude,
iubiţi, prieteni sau coechipieri.
27. Supăratul Îmi pare rău!
Rareori părerile de rău au folosit cu adevărat
cuiva. Adevărul este acela că expresia lor verbală
activează mai curând sentimente de dezolare,
neputinţă şi zădărnicie.
În mod obişnuit, singurul rezultat concret al
exprimării părerilor de rău este pierderea
respectului şi a puterii în faţa partenerului sau
adversarului. Conţinuturile posibile după
exprimarea părerilor de rău mai pot fi doar lanţuri
de concesii succesive.
28. Supăratul Îmi pare rău!
Şi totuşi, atunci când există motive întemeiate
pentru a ne cere scuze, este corect să facem
acest lucru convingător şi fără întârziere.
Experţii recomandă însă ca formulările sterile de
tipul Regret mult! sau Îmi pare rău! să fie înlocuite
cu altele mai pragmatice şi mai constructive, în
genul: Ceea ce s-a întâmplat este într-adevăr
neplăcut. Hai să găsim împreună o soluţie!
