1. Universitatea Spiru Haret
Facultatea de EducaŃie Fizică şi Sport
BIOMECANICA
Titular de disciplină
Conf. univ. dr. Georgeta Nenciu
Anul universitar 2007 - 2008
1

2. ConŃinut
LecŃia 1 ForŃele implicate în mişcările corpului
LecŃia 2 Cupluri şi lanŃuri cinematice
LecŃia 3 ArticulaŃiile - caracteristici generale şi clasificare
LecŃia 4 ArticulaŃiile capului
LecŃia 5 ArticulaŃiile coloanei vertebrale
LecŃia 6 ArticulaŃiile toracelui
LecŃia 7 Centura scapulară şi articulaŃia scapulo-humerală
LecŃia 8 ArticulaŃia humero-cubito-radială (articulaŃia cotului)
LecŃia 9 ArticulaŃiile antebraŃului
LecŃia 10 ArticulaŃiile gâtului mâinii şi ale mâinii
LecŃia 11 Centura pelviană şi articulaŃia coxo-femurală
LecŃia 12 ArticulaŃiile genunchiului
LecŃia 13 Gamba – articulaŃii şi mişcări
LecŃia 14 ArticulaŃiile gleznei şi piciorului
2

3. LecŃia 1 ForŃele implicate în mişcările corpului
ForŃele implicate în mişcările corpului sunt de două feluri: interne şi externe
1) ForŃele interne sunt reprezentate prin impulsul nervos, contracŃia musculară şi pârghiile osteo-articulare.
a) Impulsul nervos este fenomenul ce se transmite pe traseul unui arc reflex care la rândul lui prezintă
receptori, cale aferentă, centru nervos, cale eferentă şi placa motorie (sinapsa neuro-musculară) prin care se
transmite impulsul motor celulei musculare. Mecanismule care stau la baza mişcărilor sunt de natură
neuromusculară, sunt acte reflexe. Un arc reflex, cel mai elementar, specific impulsului nervos motor este alcătuit
din: receptori (proprioceptori), cale aferentă (de transmitere a sensibilităŃii proprioceptive), centrii nervoşi
(medulari şi supramedulari), căile eferente (motorii) şi placa motorie (sinapsa neuromusculară) prin care se
transmite comanda motorie, efectorilor (muşchii). Proprioceptorii se găsesc la nivelul tuturor organelor aparatului
locomotor ( oase, articulaŃii, muşchi), reprezintă elementele materiale ale sensibilităŃii proprioceptive, sunt deosebit
de numeroşi şi au funcŃii polivalente, înregistrând modificările cele mai variate: termice, mecanice, chimice,
osmotice, inclusiv alungirea muşchiului şi rata acesteia. Împreună cu analizatorii vizual şi acustico-vestibular aduc
o mare contribuŃie în orientare, în modificările de poziŃie şi de tonus muscular, fiind indispensabili în menŃinerea
echilibrului şi realizarea corectă a mişcărilor.
Rolul cerebelului este deosebit în aceste funcŃii, intervenind în procesele de coordonare a mişcărilor
voluntare şi în păstrarea echilibrului. Tot el coordonează colaborarea armonioasă a muşchilor antagonişti, sinergici
şi fixatori. Sub controlul cerebelului sunt şi viteza de execuŃie, forŃa, amplitudinea, direcŃia şi continuitatea mişcării.
Rolul scoarŃei cerebrale este major, la nivelul ei excitaŃiile proprioceptive sunt transformate în senzaŃii în
urma analizei şi sintezei diferitelor impulsuri nervoase. La nivelul ei, se realizează legătura dintre căile aferente şi
cele eferente, apare comanda motorie care va fi transmisă eferent prin:
a) sistemul piramidal (direct sau încrucişat) neuronilor motori alfa din coarnele anterioare
ale măduvei spinării şi de aici muşchilor, pentru mişcările voluntare
b) sistemul extrapiramidal pentru mişcările involuntare şi automate şi pentru reglarea
tonusului, comandă transmisă tot la nivelul motoneuronilor din coarnele anterioare ale măduvei
spinării. De aceea aceşti neuroni motori se mai numesc şi “cale finală comună” (Sherrington)
Placa motorie (sinpsa neuromusculară) este formaŃiunea anatomo-funcŃională prin care impulsul nervos motor se
transmite celulei musculare prin intermediul mediatorului chimic acetilcolina.
În coarnele anterioare ale măduvei spinării, pe lângă motoneuronii alfa, există şi motoneuroni gamma,
aflaŃi în legătură cu fusurile neuromusculare prin aşa numitele bucle gamma prin care se măreşte reactivitatea
motoneuronilor alfa. Buclele gamma sunt interesate în toate activităŃile motorii, fie ele tonice sau fazice. Prin
modificarea activităŃii lor, se asigură reglarea sensibilităŃii la întinderea fusurilor neuromusculare, deci se reglează
reflexul miotatic care este suportul tonusului postural.
În mişcările voluntare, activitatea gamma precede activitatea alfa. Sistemul piramidal acŃionează într-o
primă etapă asupra motoneuronului gamma, ceea ce atrage o creştere a reactivităŃii motoneuronului alfa şi numai
într-o a doua fază asupra motoneuronului alfa, producând activitatea motorie.
b) ContracŃia musculară este a doua forŃă interioară care intervine
în realizarea mişcării, ca o reacŃie de răspuns la stimulare, prin impulsul nervos.
Motoneuronul alfa primeşte toate impulsurile motorii, indiferent de originea lor şi când starea de excitaŃie care
rezultă din această sumaŃie a atins un prag suficient, neuronul reacŃionează stereotip, trimiŃând un impuls motor
fibrelor musculare pe care le inervează prin terminaŃiile sale. Conform legii ”tot sau nimic”, fiecare fibră
musculară răspunde printr-o contracŃie totală şi eliberează astfel, maximum de energie de care este capabilă în acel
moment. Întregul muşchi se contractă cu intensităŃi variabile, activitate explicabilă prin două mecanisme: prin
sumaŃie în timp, în legătură cu frecvenŃa cu care se succed impulsurile şi prin sumaŃie în spaŃiu, în legătură cu un
număr din ce în ce mai mare de unităŃi motorii care intră în acŃiune.
ContracŃia musculară reprezintă o manifestare legată de schimbarea elasticităŃii musculare. Ea se manifestă fie ca o
întărire a muşchiului, fie ca o modificare şi de tărie şi de formă a acestuia. Deosebim mai multe feluri de contracŃii:
- contracŃii izometrice (statice), sunt contracŃii de întărire a muşchiului. Ele produc - creşterea
volumului şi a greutăŃii muşchiului (deci a forŃei), prin mărirea cantităŃii de sarcoplasmă din fibrele
musculare şi o redistribuire a nucleilor care din poziŃia marginală devin centrali. Prin aceste contracŃii
izometrice lungimea muşchiului nu se schimbă ceea ce înseamnă abolirea mişcării, asigurarea echilibrului
sau a poziŃiei statice.
- contracŃii izotonice (dinamice), sunt contracŃii de scurtare a muşchiului şi de deplasare a
segmentelor, în care se păstrează constantă tensiunea mecanică din muşchi pe toată durata scurtării
lungimii muşchiului. Ele produc o creştere minimă a cantităŃii de sarcoplasmă, iar nucleii îşi păstrează
dispoziŃia marginală.
- contracŃii în alungire care se produc când forŃa care se opune depăşeşte forŃa musculară şi întinde
muşchiul.
3

4. - contracŃii izokinetice care se realizează cu viteză constantă (izokinetică). Toate mişcările
naturale ale aparatului locomotor, precum şi alte numeroase contracŃii obişnuite ale musculaturii umane nu
au viteză constantă, în primul rând datorită acceleraŃiei din faza de demarare, iar apoi datorită schimbărilor
de poziŃie în pârghiile lanŃurilor cinematice, schimbări raportate la greutatea proprie sau la greutatea
deplasată. ContracŃiile izokinetice se pot realiza cu aparate speciale, mai ales pentru antrenamentele
sportive, care elimină sau limitează acceleraŃiile.
- contracŃii auxotonice în care atât viteza mişcării cât şi forŃa rezistivă variază independent, fiind
posibile nenumărate reguli empirice de legătură între ele. Majoritatea mişcărilor care se desfăşoară cu
putere maximă sunt contracŃii auxotone. Se consideră că, practic, toate mişcările de locomoŃie şi cele
naturale ale omului sunt auxotone. PuŃinele excepŃii sunt mişcările izometrice, izokinetice, izotonice.
Din punct de vedere biomecanic, în executarea unei acŃiuni musculare, pe lângă muşchiul care execută
mişcarea (muşchiul agonist) mai intervin şi alte grupe musculare cu rol bine definit în sincronizarea acŃiunilor
musculare. Asfel, deosebim următoarele grupe musculare participante:
1. Agonistul este motorul principal, muşchiul care face mişcarea.
2. Antagonistul este muşchiul care controlează efectuarea continuă şi gradată a mişcării. Ex: când
bicepsul se contractă pentru a flecta antebraŃul pe braŃ, în acelaş timp se contractă şi tricepsul brahial care
moderează mişcarea (legea lui Sherrington).
3. Muşchii de fixare susŃin segmentul în poziŃia cea mai utilă şi conferă astfel, forŃă mişcării. Ex: o
aruncare nu se poate face numai cu forŃa antebraŃului ci şi cu fixarea cotului şi a umărului în poziŃia cea
mai convenabilă.
4. Muşchii neutralizatori, ce suprimă mişcarea secundară a motorului principal, intervin după
terminarea mişcării, ei sunt de fapt tot antagonisti.
5. Muşchii nu acŃionează izolat, ci în lanŃuri musculare.
Ex: a). În mişcarea de aplecare a capului,
- întâi pielosul apleacă bărbia
- apoi sterno-cleido-mastoidianul flectează capul
b). Când ne aşezăm pe scaun, următorii muşchi acŃionează
astfel: - muşchii spatelui îndoaie corpul înainte;
- muşchii intercostali blochează toracele;
- muşchii abdominali trag trunchiul spre bazin;
- psoasul flectează coapsa.
c) Pârghiile osteo-articulare reprezintă cea de a treia forŃă internă care intervine în realizarea
mişcării. Impulsurile nervoase produc contracŃii musculare, care la rândul lor atrag deplasarea segmentelor osoase
la nivelul inserŃiilor musculare transformând astfel, energia chimică în energie mecanică. Segmentele osoase asupra
cărora acŃionează muşchii se comportă, la prima vedere, ca pârghiile din fizică.
În mecanică, pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct de sprijin. Asupra oricărei
pârghii se aplică două forŃe: forŃa activă (F) şi forŃa de rezistenŃă (forŃa rezistivă, R). Fiecare dintre ele acŃionează la
o anumită distanŃă de punctul de sprijin (axa de rotaŃie, fulcrum), formând un moment al forŃei corespunzător
pentru braŃul forŃei şi un moment al rezistenŃei pentru braŃul rezistenŃei. DistanŃa de la axa de rotaŃie la momentul
forŃei sau al rezistenŃei se numeşte braŃul forŃei, respectiv braŃul rezistenŃei.
Pârghiile în mecanică sunt folosite pentru efectuarea unor activităŃi cum ar fi: ridicarea unei greutăŃi, transportul de
greutăŃi (cu roaba) sau chiar vâslitul.
Tot pârghii sunt şi oasele corpului care au axa de rotaŃie în articulaŃii, forŃa activă este dată de muşchi, iar
forŃa de rezistenŃă este dată de greutatea corpului sau a segmentelor sale. Pârghiile au rolul de a transmite mişcarea,
de la muşchi şi tendoane la sarcina rezistivă, mărind eficienŃa ei.
Aplicând la mecanismul pârghiilor condiŃia de echilibru fundamentală a forŃelor, constatăm că în stare de
repaus sau de rotaŃie uniformă a pârghiei, fără frecare, momentul forŃei care roteşte pârghia într-un sens este egal cu
momentul forŃei care o roteşte în sens contrar. Din raportul care se stabileşte între braŃul forŃei şi braŃul rezistenŃei,
rezultă regula de aur a mecanicii: ce se câştigă în forŃă se pierde în viteza de deplasare şi invers.
Folosind pârghiile ca unelte nu câştigăm lucru mecanic, dar aplicăm o forŃă mai mică pentru învingerea
unei rezistenŃe mai mari.După felul cum se dispun cele două forŃe (activă şi de rezistenŃă) faŃă de punctul de sprijin,
există trei feluri de pârghii:
Pârghii de gradul I
Pârghiile de gradul I sunt pârghiile la care punctul de sprijin este situat între cele două momente de aplicare
a forŃei şi a rezistenŃei; ambele forŃe sunt îndreptate în acelaşi sens. (ex: în mecanică este balanŃa). În corpul
omenesc sunt numeroase: la nivelul articulaŃiei dintre craniu şi coloana vertebrală (atlanto-occipitală), punctul de
sprijin se află în articulaŃie , forŃa activă este dată de muşchii cefei, iar rezistenŃa de greutatea capului. La nivelul
articulaŃiei coxo-femurale (în poziŃie stând) se află punctul de sprijin (axa de rotaŃie), iar în plan ventral şi dorsal
cele două puncte de aplicare a forŃei active şi a forŃei de rezistenŃă.
4

5. In corpul omenesc toate pârghiile de gradul I au braŃe inegale, de aceea şi forŃele care le echilibrează sunt
inegale. Astfel, la craniu, braŃul forŃei este mai scurt decât cel al rezistenŃei, musculatura cefei care-l manevrează
este mai dezvoltată decât musculatura ventrală a gâtului, care mânuieşte un braŃ mai lung. Pârghiile de gradul I sunt
pârghii de echilibru.La pârghiile de gradul II şi III, cele două forŃe au direcŃii contrarii, iar punctul de sprijin se află
la unul din capetele pârghiei.
Pârghii de gradul II
Pârghiile de gradul II sunt pârghiile care au punctul de sprijin la un capăt, forŃa la celălalt capăt, iar
rezistenŃa între ele, de ex: roaba, sau ridicarea unei greutăŃi mari cu o rangă de fier. În corpul omului acest gen de
pârghii este contestat; majoritatea autorilor admit că ar exista un singur exemplu, la articulaŃia talocrurală, în poziŃia
- stând pe vârfuri, unde punctul de sprijin este în vârful piciorului, forŃa se exercită pe calcaneu de către muşchii
care acŃionează tendonul lui Achile, iar rezistenŃa este dată de greutatea corpului care se transmite acestei pârghii
prin oasele gambei. Acestea sunt pârghii de forŃă.
Pârghii de gradul III
Pârghiile de gradul III sunt pârghiile care au punctul de sprijin la un capăt al pârghiei, rezistenŃa la celălalt
capăt, iar forŃa intre acestea. Ex: pedala tocilarului, cleştele de cărbuni. În corpul omenesc, acest gen de pârghii este
foarte răspândit. Ele acŃionează cu pierdere de forŃă şi câştig de deplasare. Ex: articulaŃia cotului, unde punctul de
sprijin este în articulaŃie, rezistenŃa la celălalt capăt (dată de greutatea antebraŃului şi a mâinii), iar forŃa este între
ele (dată de muşchii flexori ai antebraŃului pe braŃ). Acestea sunt pârghii de viteză.
Principalii muşchi care acŃionează ca forŃe active, pe pârghii de gradul III sunt mentionaŃi in tabelul urmator:
Nr. Crt
Muschiul
sectiunea orientativa (cm2)
1
Gluteus maximus
58
2
Soleus
47
3
Vastus lateralis
41
4
Diaphragm
36
5
Levitor scapulae
35
6
Levator scapulae
35
7
Subscapularis
20
8
Triceps brahii longus
14
9
Flexor digitorum profundus
10
Dar acŃiunea muşchiului nu se execută numai cu scopul mobilizării pârghiilor osoase. Prin tonusul sau prin
contracŃia lor voluntară, muşchii reprezintă unul din principalele mijloace de unire şi de contenŃie ale segmentelor
osoase articulate. După paralelogramul forŃelor, forŃa unui muşchi se descompune în două componente: una
musculară şi alta articulară, de menŃinere a suprafeŃelor osoase. Deci o parte din forŃa musculară se consumă pentru
realizarea contracŃiei propriu-zise, iar altă parte, pentru menŃinerea “în contact” a suprafeŃelor articulare.
2) ForŃele externe implicate în realizarea mişcării
a) forŃa gravitaŃiei – este manifestarea unei legi universal valabile în natură. În conformitate cu legea atracŃiei
universale, pământul atrage corpurile şi în acelaşi timp este atras şi el de acestea. În condiŃii normale, atrage
continuu spre sol corpul şi segmentele sale care nu scapă acŃiunii legii gravitaŃiei universale. Pământul fiind turtit la
poli (polii sunt deci mai aproape de centrul pământului), forŃa gravitaŃiei va fi mai mare la poli decât la acuator. La
poli, forŃa gravitaŃiei este maximă, iar la ecuator, minimă. ForŃa gravitaŃiei acŃionează totdeauna vertical de sus în
jos. Împotriva ei, forŃele interne cumulate acŃionează exact în sens invers, de jos în sus. ForŃa superioară de mişcare
care încearcă să învingă forŃa gravitaŃiei este săritura. Înainte de a face săritura, corpul se adună, şi îşi concentrează
forŃele. Învingerea ei presupune un mare consum de energie. Numai în imponderabilitate acŃiunea forŃei
gravitaŃionale este anihilată şi în acest caz contracŃia musculară se realizează cu o forŃă egală cu forŃa absolută de
contracŃie.
b) greutatea corpului acŃionează întodeauna vertical, de sus în jos asupra centrului de greutate al corpului sau al
segmentului. Valoarea acestei forŃe este legată de volumul, lungimea, densitatea segmentului care se deplasează sau
de numărul segmentelor angajate în mişcare.
c) presiunea atmosferică reprezintă indirect tot o formă de acŃiune a forŃei gravitaŃionale. Ea apasă asupra
corpului cu o intensitate variabilă în funcŃie de viteza de deplasare. Ex: în repaus, asupra corpului omenesc
acŃionează o presiune atmosferică de peste 20.000 kg. ArticulaŃia coxofemurală are o suprafaŃă de 16 cm2.
Cavitatea ei articulară reprezintă un spaŃiu virtual şi este vidă. Presiunea atmosferică acŃionează asupra ei cu
16,537 kg. Greutatea membrului inferior este de 9-10 kg. Presiunea atmosferică poate menŃine singură capul
femural în cavitatea cotiloidă chiar după secŃionarea tuturor muşchilor periarticulari. AcŃiunea presiunii
atmosferice asupra corpului este compensată de presiunea internă a marilor cavităŃi, care are valori identice cu cele
ale presiunii atmosferice.
d) rezistenŃa mediului este cea a mediului extern în care se
5

6. desfăşoară exerciŃiile fizice care pot fi practicate atât în aer liber cât şi în apă. De aceea segmentele corpului
omenesc sau corpul în întregime vor trebui să învingă rezistenŃa acestora. Ea depinde de mărimea suprafeŃei
frontale pe care corpul o opune mediului.
e) inerŃia este forŃa care tinde să prelungească şi să susŃină o
situaŃie dată. Astfel, un corp în repaus tinde să rămână în repaus, iar un corp în deplasare tinde să se deplaseze în
continuare.
f) forŃa de reacŃie a suprafeŃei de sprijin (reazem) este statică
atunci când corpul este imobil şi este egală cu greutatea statică a corpului şi este dinamică atunci când corpul este
în mişcare şi este egală cu greutatea statică a corpului plus inerŃia.
g) forŃa de frecare este proporŃională cu greutatea corpului (G) care alunecă pe o suprafaŃă de sprijin şi cu
coeficientul de frecare (K).
F = G * K ForŃele interne şi externe sunt indisolubil legate între ele şi în continuă
interacŃiune. Întreaga activitate a omului se desfăşoară cu ajutorul acestor forŃe, în care rolul hotărâtor îl are
contracŃia musculară dirijată de scoarŃa cerebrală.
Întrebări de autoevaluare
Care sunt forŃele interne implicate în mişcarea corpului ?
Care sunt externe implicate în mişcarea corpului ?
Ce sunt pârghiile osteo-articulare ?
Ce caracteristici au pârghiile de gradul I, ?
Ce caracteristici au prghiile de gredul II ?
Ce caracateristici au prghiile de gradu III ?
LecŃia 2 Cupluri şi lanŃuri cinematice
Mecanismele activităŃii neuromusculare pentru asigurarea posturală şi a mişcărilor sunt foarte complexe
din cauză că, articulaŃiile corpului formează cupluri şi lanŃuri cinematice care permit mai multe grade de libertate.
Cuplul cinematic este format din două segmente articulate mobil, de ex: braŃul şi antebraŃul, coapsa şi gamba.
LanŃul cinematic se constituie dintr-o înşiruire de mai multe segmente articulate mobil, capabile să execute
numeroase mişcări, fie proprii fiecărui cuplu cinematic în parte, fie mai multor cupluri care intră în compunerea
lanŃului cinematic. Deosebim două feluri de lanŃuri cinematice: deschise şi închise.
LanŃul cinematic deschis reprezintă o înşiruire de cupluri cinematice articulate între ele, având o extremitate liberă.
Ex: membrul superior în aruncare, sau membrul inferior când loveşte mingea acŃionează ca lanŃuri cinematice
deschise.
LanŃul cinematic închis se formează atunci când extremitatea (mâna sau piciorul) se sprijină pe sol sau pe un
aparat. Ex: în poziŃia atârnat sau atârnat cu sprijin, membrul superior este un lanŃ cinematic închis, iar în poziŃia
stând, membrul inferior acŃionează ca un lanŃ cinematic închis.
Grupe şi lanŃuri musculare După cum am văzut, cuplurile şi lanŃurle cinematice sunt formate din pârghii
osoase articulate mobil. Ele au ca organe de mişcare muşchii striaŃi dispuşi în jurul articulaŃiilor.
Grupa musculară este formată din mai mulŃi muşchi care mobilizează un cuplu cinematic şi este
reprezentativă pentru fiecare grad de libertate al acestuia; ex: la articulaŃia cotului care are un grad de libertate,
există două grupe musculare: a flexorilor şi a extensorilor, care actionează concomitent, acŃiunea lor inversându-se.
Când unii sunt agonişti (flexorii), alŃii (extensorii) sunt antagonişti, iar articulaŃia acŃionează ca o pârghie de gradul
III ( de viteză).In extensie, extensorii sunt agonişti, flexorii fiind antagonişti, articulaŃia acŃionează ca o pârghie de
gradul I (de sprijin).La articulaŃiile cu mai multe grade de libertate, există mai multe grupe musculare; ex: la
articulaŃia coxofemurală sunt şase grupe musculare: a flexorilor, a extensorilor, a abductorilor, a adductorilor, a
rotatorilor mediali şi a rotatorilor laterali.
LanŃurile musculare sunt o înlănŃuire de grupe musculare cu acŃiune sinergică sau antagonistă.
Caracteristic lanŃurilor musculare este modalitatea foarte variată de legătură funcŃională ce se stabileşte între
diferitele grupe musculare. PuŃine sunt mişcările complexe care să fie efectuate de acelaşi lanŃ muscular, deoarece
pentru fiecare variaŃie a mişcării se adaugă alte componente ale mişcării. Exemplu de lanŃ muscular care intervine
constant în mişcările de impulsie de la sol, caracteristice mersului, alergării, săriturii este lanŃul triplei extensii,
format din contracŃia concomitentă a muşchilor extensori ai coapsei pe bazin, ai gambei pe coapsă şi a flexorilor
plantari. Alt exemplu: pentru lovirea mingii de fotbal, lanŃul muscular este format din flexorii coapsei pe bazin,
extensorii gambei pe coapsă şi flexorii dorsali ai labei piciorului.
În funcŃie de modul în care se grupează în jurul articulaŃiilor, muşchii îndeplinesc roluri diferite; ei pot fi
agonişti, sinergici sau antagonişti.
Muşchii agonişti execută aceeaşi mişcare: de flexie, extensie, abducŃie adducŃie etc., în această categorie
intră puŃini muşchi deoarece majoritatea muşchilor produc sau pot participa la mai multe categorii de mişcări.
Muşchii sinergici îndeplinesc în comun anumite mişcări, dar fiecare în parte poate efectua acŃiuni diferite.
Din însumarea lucrului lor mecanic rezultă mişcarea respectivă. Ei neavând aceeaşi direcŃie de tracŃiune, joacă şi
rolul de orientare a mişcărilor, de reglare a direcŃiei mişcării în cadrul mişcărilor complexe ale lanŃurilor
6

7. cinematice. Ex: marele pectoral şi marele dorsal în mişcarea de coborâre a centurii scapulare şi marele pectoral,
marele dinŃat şi scalenii acŃionează sinergic la ridicarea coastelor.
Muşchii antagonişti execută mişcări opuse în articulaŃiile pe care le mobilizează. Ei sunt consideraŃi
principala frână a mişcărilor. În cazul când aceştia nu au timp suficient să amortizeze mişcarea datorită rapidităŃii
cu care se execută, solicitarea se transmite ligamentelor şi capsulei articulare care pot suferi traumatisme. Dar, ei
trebuie priviŃi şi ca o adaptare în scopul realizării unei reglări cât mai fine şi mai precise a acŃiunilor. Adaptarea
apare şi se dezvoltă în antrenament, fiind dependentă şi controlată de scoarŃa cerebrală.
Principalele lanŃuri musculare ale corpului
Asigurarea posturală şi mişcările corpului sunt efectuate de către musculatura dispusă în jurul articulaŃiilor
sub formă de grupe musculare şi lanŃuri. Cum majoritatea mişcărilor omului sunt complexe, există întotdeauna o
îmbinare între activitatea dinamică cu elemente de activitate statică.
Astfel, când se execută o mişcare împotriva gravitaŃiei, cum ar fi: respiraŃia, flexia coapsei pe bazin, flexia
cotului, a genunchiului, grupele musculare agoniste în aceste articulaŃii dezvoltă o acŃiune de învingere, iar cele
antagoniste o acŃiune de cedare. Dacă mişcarea se produce în acelaş sens cu forŃa de gravitaŃie, ca la flexia coloanei
vertebrale, expiraŃie, extensia coapsei din poziŃie de flexie, grupele musculare antagoniste sensului mişcării execută
mişcarea printr-o acŃiune de cedare , iar cele ce acŃionează în acelaşi sens cu mişcarea participă în mod pasiv.
LanŃurile musculare ale trunchiului execută activitatea în funcŃie de mobilitatea coloanei vertebrale.
Regiunile
Flexie
Extensie
Înclinări
Răsucire
Coloanei
laterale
vertebrale
700
600
300
750
Reg. cervicală
0
0
0
50
55
100
400
Reg. dorsală
0
0
0
40
30
35
50
Reg. lombară
Mişcări globale
1600
1450
1650
1200
Pe faŃa dorsală a trunchiului se află cele două lanŃuri musculare puternice ale extensorilor coloanei
vertebrale, care prin direcŃia multiplă a muşchilor şanŃurilor vertebrale participă la toate mişcările coloanei; astfel,
sistemul interspinos execută extensia, sistemul intertransvers înclinările laterale, sistemul transversospinos rotaŃia
de partea opusă, iar sistemul spinotransvers rotaŃia de aceeaşi parte. Când lucrează în acelaşi sens cu gravitaŃia,
muşchii şanŃurilor vertebrale asigură flexia printr-o contracŃie de cedare. În mişcările de răsucire a coloanei,
lanŃurile musculare ale sistemului transversospinos şi spinotransvers se continuă pe faŃa ventrală a trunchiului cu
muşchii oblici ai pereŃilor abdomonali.
Pe faŃa ventrală a trunchiului pe lângă cele două lanŃuri musculare verticale ale drepŃilor abdominali,
antagoniste muşchilor extensori ai coloanei vertebrale, există două lanŃuri musculare puternice oblice, care se
întretaie, formând cu cele oblice ale feŃei dorsale a trunchiului nişte lanŃuri spirale. Astfel, lanŃul muscular al
oblicului extern dintr-o parte se continuă cu direcŃia fibrelor oblicului intern de partea opusă, iar în partea dorsală a
trunchiului cu sistemul transversospinos de aceeaşi parte.În general, pentru efectuarea mişcării de răsucire, grupele
musculare ale trunchiului formează două spirale care îl încercuiesc de la apofiza mastoidă până la bazin şi toŃi
muşchii care au fibrele paralele cu direcŃia spiralei vor fi sinergici în mişcarea de răsucire la dreapta sau la stânga a
trunchiului.
LanŃurile musculare ale trunchiului se continuă cu cele ale membrelor superioare şi inferioare, solidarizând
astfel întreg corpul în executarea mişcărilor sau asigurarea poziŃiilor.
LanŃurile musculare ale membrelor superioare sunt capabile să asigure la om cele mai precise şi mai
complexe mişcări care s-au perfecŃionat în procesul muncii, astfel:
a) Mişcarea de prindere (de apucare) şi de apropiere a membrelor superioare de trunchi, ex: prinderea
adversarului la lupte este asigurată de lanŃul muscular al flexorilor degetelor, de flexorii carpului, ai cotului, de
pronatorii antebraŃului şi adductorii braŃului. Apropierea de trunchi o fac muşchii pectorali şi dorsalul mare,
înlănŃuind trunchiul atât ventral (pectoralii mari) cât şi dorsal (marele dorsal şi marele rotund).
b) Mişcarea de împingere se execută de regulă cu participarea trunchiului care o amplifică şi a membrelor
inferioare care fixează corpul de sol. Ex: la ridicarea halterei, lanŃul muscular care sigură ridicarea înaltă a braŃului
(elevaŃia) este format din muşchii care basculează lateral scapula (marele dinŃat şi trapezul), abductorii în articulaŃia
scapulohumerală (deltoidul şi supraspinosul) şi extensorii cotului; la nivelul mâinii se produce o blocare în flexie.
c) Mişcarea de lovire este asociată de regulă cu mişcări de răsucire a trunchiului. Participă lanŃul muscular care
basculează lateral scapula, anteductorii centurii scapulare şi ai humerusului, extensorii cotului, flexorii carpului şi
ai degetelor.
d) Mişcarea de aruncare adică o impulsie energică a membrului superior, amplificată de mişcările trunchiului cu
participarea membrelor inferioare pentru sprijin.
7

8. e) Mişcarea de sprijin superior (atârnat) cu: flexorii degetelor (care depun o activitate statică de menŃinere),
grupele musculare antagoniste (flexorii şi extensorii) ale articulaŃiei radiocarpiene şi ale cotului, anteductorii şi
retroductorii humerusului, iar la nivelul centurii scapulare, muşchii care execută bascula medială (romboizii,
pectoralul mic şi ridicătorul scapulei) care depun o activitate de menŃinere.
f) Mişcarea de sprijin inferior (stând pe mâini) cu muşchii basculei mediale a scapulei (romboizii, pectoralul mic
şi ridicătorul scapulei) care depun o activitate statică de menŃinere, restul musculaturii membrelor superioare
formează două lanŃuri antagoniste, care fixează articulaŃiile (activitatea statică de fixare).
LanŃurile musculare ale membrelor inferioare
FuncŃia de susŃinere a corpului în poziŃie verticală precum şi mersul biped au dus la o dezvoltare puternică
a musculaturii, pentru a corespunde efortului sporit. La acestea s-au adăugat şi funcŃii de coordonare nervoasă a
echilibrului corpului în diferite poziŃii şi în executarea mişcărilor.Modificări substanŃiale a suferit laba piciorului
prin dispunerea sub formă de boltă dublă a pieselor scheletice ce o compun. Laba piciorului este solicitată cel mai
mult în efortul static de asigurare a poziŃiilor corpului. Ea are şi o mobilitate destul de mare, care creşte cu cât este
solicitată mai mult în activitatea sportivă. În articulaŃia talocrurală sunt posibile doar flexia plantară (ridicarea pe
vârfuri) şi flexia dorsală (ridicarea pe călcâie). În celelalte articulaŃii sunt posibile mişcări de supinaŃie, îmbinate cu
o uşoară adducŃie şi de pronaŃie îmbinate cu o uşoară abducŃie.În flexia plantară, laba piciorului acŃionează ca o
pârghie de gradul I, unde punctul de sprijin este articulaŃia talocrurală, braŃul forŃei este perpendiculara coborâtă din
axul de mişcare pe direcŃia de tracŃiune a tricepsului sural şi este mai mic decât braŃul rezistenŃei care este
perpendiculara coborâtă din axul de mişcare pe direcŃia reacŃiei reazemului, care se aplică pe capetele
metatarsienelor. De aceea, mişcarea se face cu pierdere de forŃă, dar cu câştig de viteză. Laba
piciorului
acŃionează şi ca pârghie de gradul II, atunci când luăm în considerare ceilalŃi muşchi flexori plantari: tibialul
posterior, fibularii, flexorul lung al degetelor şi flexorul propriu al halucelui, care se inseră pe faŃa plantară a labei
piciorului. BraŃul forŃei este mai mic decât braŃul rezistenŃei; în plus, unghiul de tracŃiune al muşchilor este ascuŃit
şi din această cauză avem o pierdere de forŃă şi un câştig de viteză, ceea ce favorizează viteza în cazul mişcării de
impulsie.În alcătuirea lanŃurilor musculare ale membrelor inferioare apare dispunerea flexorilor şi extensorilor sub
forma a două lanŃuri antagoniste, la care participă câte trei grupe de muşchi, motiv pentru care ele au fost numite
lanŃul triplei flexii şi al triplei extensii.
LanŃul muscular al triplei flexii este format din grupele musculare ale: flexorilor coapsei pe bazin
flexorilor gambei pe coapsă
flexorilor dorsali ai labei piciorului
(care fac ridicarea pe călcâie)
LanŃul muscular al triplei extensii este format din grupele musculare ale:
extensorilor coapsei pe bazin
extensorilor gambei pe coapsă
flexorilor plantari
Specificul staŃiunii bipede a impus la om o dezvoltare considerabilă a lanŃului triplei extensii, încât raportul
dintre greutatea muşchilor extensori şi flexori este de 2 : 1 la membrul inferior şi de 1 : 1 la membrul superior, ceea
ce demonstrează participarea mai puternică a lanşului triplei extensii la asigurarea staticii şi dinamicii corpului
omenesc
LanŃurile musculare ale membrelor inferioare îndeplinesc importante funcŃii statice, precum şi diferite mişcări.
a. mişcarea de impulsie este întâlnită în mers, alergare, sărituri şi este îndeplinită de lanŃul muscular al
triplei extensii; concomitent acŃionează musculatura care asigură fixarea segmentelor pentru păstrarea
echilibrului.
b. amortizarea prin care se frânează viteza mişcării respective; este
efectuată tot de lanŃul triplei extensii (ca la impulsie) cu deosebirea că la impulsie se depune o
activitate dinamică de învingere, iar la amortizare o activitate dinamică de cedare, care anihilează
treptat forŃa reacŃiei reazemului. Membrele inferioare se comportă la aterizare ca nişte resorturi
elastice datorită contracŃiei lanŃului triplei extensii; în aterizare greşită rolul de resort elastic este
micşorat sau suprimat şi pot interveni accidente, uneori foarte grave.
c. mişcarea de lovire cu membrele inferioare (fotbal) este asigurată de flexorii coapsei pe bazin,
extensorii gambei şi flexorii dorsali ai labei piciorului
d. asigurarea staŃiunii (posturale) se efectuează printr-o contracŃie statică a musculaturii, în care rolul
principal îl are lanŃul triplei extensii, la care participă şi muşchii adductori ai coapsei, care acŃionează
asupra lanŃului cinematic închis, reprezentat prin cele două membre inferioare şi bazin.
Întrebări de autoevaluare
Care sunt principalele lanŃuri musculare ale corpului ?
Din ce este format lanŃ muscular al triplei flexii ?
Din ce este format lanŃul triplei extensii ?
Ce muşchi fac mişcarea de impulsie ?
Ce muşchi fac amortizarea ?
8

9. LecŃia 3 ArticulaŃiile - caracteristici generale şi clasificare
ArticulaŃiile reprezintă legătura dintre două sau mai multe oase prin intermediul unui aparat fibros şi
ligamentar. Altfel spus, ele sunt un ansamblu de părŃi moi şi dure prin care se unesc două sau mai multe oase
vecine. După gradul lor de mobilitate, articulaŃiile sunt de mai multe feluri:
1. ArticulaŃii fixe (sinartroze) sin - împreună
Sunt articulaŃiile în care oasele nu pot executa nici o mişcare sau fac mişcări foarte reduse. Se întâlnesc la
oasele cutiei craniene şi la oasele cutiei toracice. Legătura dintre oase la acest tip de articulaŃii se face prin Ńesut
cartilaginos, Ńesut conjunctiv fibros şi Ńesut osos. De aceea, după felul Ńesutului care leagă oasele unei sinartroze
deosebim:
a). Sincondroze în care legătura dintre oase se face prin Ńesut cartilaginos ce îi conferă un oarecare grad de
mobilitate. Ex:
- articulaŃia dintre lama perpendiculară a etmoidului cu vomerul
- articulaŃia dintre prima coastă şi stern
b). Sindesmoze în care legătura dintre oase se face prin Ńesut conjunctiv fibros.
Exemple: - articulaŃiile sacro-iliace
- articulaŃiile dintre epifizele distale ale tibiei şi fibulei
- articulaŃiile dintre oasele cutiei craniene
c). Sinostoze în care oasele sunt legate prin Ńesut osos. Ele derivă fie din sincondroze, fie din sindesmoze, articulaŃii
la care Ńesutul de legătură s-a osificat, mai ales la vârstă înaintată. Ex: sinostoza craniană apare la o vârstă înaintată,
când Ńesutul de legătură dintre oasele cutiei craniene se osifică.
2. ArticulaŃii semimobile (amfiartroze)
Sunt articulaŃiile cu mişcări ceva mai ample, deci semimobile.
La nivelul coloanei vertebrale, legătura dintre corpii vertebrelor se face printr-un disc fibrocartilaginos.
Discul are forma corpurilor vertebrale şi prezintă la periferie o serie de lame concentrice de Ńesut fibrocartilaginos
(inelul fibros), iar în centru o substanŃă gelatinoasă (nucleul pulpos).
3. ArticulaŃii mobile (diartroze)
Sunt articulaŃiile cele mai răspândite în organism. Ele au o cavitate articulară în care se găseşte o mică
cantitate de lichid sinovial, o capsulă articulară căptuşită în interior de membrana sinovială şi cartilajul
hialin.Diartrozele după gradul de libertate al mişcărilor, în raport cu cele trei planuri ( transversal, sagital şi
longitudinal), pot fi:
ArticulaŃii cu un singur grad de libertate
a) ArticulaŃii plane cu suprafeŃe articulare congruente şi în care mişcarea este numai de alunecare; ex:
- articulaŃiile dintre apofizele articulare toracale
- articulaŃiile dintre oasele carpiene
b) ArticulaŃii cilindroide (asemănătoare balamalelor)
- articulaŃia trohleară - articulaŃia cotului (dintre humerus şi ulnă)
- articulaŃia trohoidă - articulaŃia radio-cubitală superioară
• ArticulaŃii cu două grade de libertate
a) articulaŃia elipsoidală - articulaŃia genunchiului
b) articulaŃia şelară
- articulaŃia carpo-metacarpiană
• ArticulaŃii cu trei grade de libertate - sferoidale (enartroze)
a) articulaŃia scapulo-humerală
b) articulaŃia coxo-femurală
Diartrozele - caracteristici morfo - funcŃionale
Aceste articulaŃii sunt alcătuite din mai multe elemente componente cum sunt: suprafeŃele articulare,
mijloace de unire şi mijloace de alunecare.
1. SuprafeŃele articulare. Ele pot avea diferite forme: sferice,
eliptice, cilindrice sau plane şi sunt acoperite de un cartilaj articular hialin, care se mulează perfect pe toată
suprafaŃa de articulaŃie.
Cartilajul hialin (cartilaj articular) este cel mai vechi Ńesut din
organism din punct de vedere filogenetic, care s-a transmis fără modificări de la vertebratele primitive la om. Este
un Ńesut conjunctiv cu fibre colagene şi se prezintă ca o suprafaŃă lucioasă, alb-gălbuie la centru, alb-albăstruie la
periferie, în funcŃie de grosime. Grosimea este mai mare în punctele de maximă presiune (centru) până la 6 mm şi
mai subŃire la periferie. Grosimea mai depinde şi de momentul opririi osificării complete a cartilajului de creştere.
Înlesneşte mişcările, durează tot timpul vieŃii, mai gros la tineri, se subŃiază treptat cu vârsta.
Cartilajul hialin nu are vase de sânge, se hrăneşte prin imbibiŃie din lichidul sinovial. O mică parte din
nutriŃie este asigurată prin continuitate hidrică din osul subiacent prin unele orificii. Fără această sursă cartilajul
9

10. degenerează şi moare. Neavând vase de sânge, nu are posibilitatea de cicatrizare sau regenerare. Are un metabolism
foarte scăzut, de aceea rezistă mai bine ca Ńesutul osos la factorii agresivi.
Numărul redus de fibre colagene din substanŃa fundamentală a cartilajului hialin îl face puŃin rezistent la
factorii mecanici (de încovoiere, de îndoire). De aceea el se fisurează destul de frecvent mai ales la nivelul
meniscurilor genunchiului şi se vindecă foarte greu, neavând o circulaŃie activă (prin vase sanguine). În schimb,
este rezistent la presiuni. Cu cât presiunea este mai mare, grosimea lui este mai mare.
artilajul hialin este compresibil (amortizor pentru Ńesutul osos care s-ar eroda prin frecare). Întrucât
presiunile continue se opun difuzării substanŃelor nutritive acestea duc la apariŃia tulburărilor trofice ( de nutriŃie).
De aceea este necesar ca presiunile să fie intermitente pentru a se asigura nutriŃia cartilajului.
Cartilajul hialin este elastic. Această elasticitate este legată de conŃinutul în apă care în mod normal este de
50-60%. Deshidratarea atrage reducerea elasticităŃii şi în consecinŃă generează artroze.
Cartilajul hialin este poros. El se îmbibă cu lichid sinovial ca un burete. Vârsta, traumatismele, infecŃiile
duc la deshidratare şi apoi la ramolire. Când presiunile şi tracŃiunile articulare normale scad sau nu se mai exercită,
cartilajul hialin este invadat de vase, care transportă celule ce vor construi Ńesut osos, pe măsură ce cartilajul se
resoarbe. Astfel, se ajunge la anchiloză (proces degenerativ).
Când suprafeŃele articulare nu concordă perfect (una este mai mare şi alta mai mică) este nevoie de
corecŃia lor cu ajutorul fibrocartilajelor, care sunt de două feluri:
a) fibrocartilaj de mărire (burelet articular) ex: fibrocartilajul de pe cavitatea glenoidă a scapulei
b) fibrocartilaje de restabilire ex: - discul interarticular (care separă complet cele
două suprafeŃe articulare) în cazul articulaŃiei temporo-mandibulare
- meniscul interarticular care este un fibrocartilaj
incomplet, prezentând un orificiu la nivelul căruia suprafeŃele articulare vin în contact ex: meniscurile articulaŃiei
genunchiului.
Diartrozele după forma suprafeŃelor articulare şi după gradul de mobilitate sunt de mai multe feluri:
ArticulaŃii sferice (enartroze) care au o suprafaŃă articulară sferică şi alta concavă (cavitate glenoidă). În funcŃie de
conformaŃia oaselor, pot avea capul articular mai mic decât o jumătate de sferă, ex: articulaŃia scapulo-humerală şi
capul articular mai mare decât o jumătate de sferă ex: articulaŃia coxo-femurală.
• Trohleartroză (Ginglimul) care are una din suprafeŃe sub formă de trohlee (mosor), iar
cealaltă de formă concavă pentru a primi trohleea, ex: articulaŃia cotului.
• ArticulaŃia elipsoidală în care una din suprafeŃe este de
formă elipsoidală, iar cealaltă este o cavitate glenoidă,
ex: articulaŃia radio-carpiană;
articulaŃia atlanto- occipitală.
• ArticulaŃia în şa are suprafeŃele articulare de formă concavă într-un sens şi de formă convexă
în alt sens,
ex: articulaŃiile între oasele carpiene.
• ArticulaŃie în pivot cu suprafeŃe articulare ca un cilindru osos, ex: articulaŃia radio-ulnară.
• ArticulaŃii planiforme cu suprafeŃe articulare plane,
ex: articulaŃiile apofizelor articulare ale vertebrelor toracice
2. Mijloacele de unire ale articulaŃiilor sunt: capsula articulară,ligamentele şi muşchii.
a) capsula articulară se prezintă ca un manşon fibros, care uneşte cele două oase ale articulaŃiei, creind
cavitatea articulară. Ea are rolul de a asigura rezistenŃa articulaŃiei la factorii mecanici de tracŃiune şi de a
proteja articulaŃia de agenŃii microbieni din mediul extern. Deschiderea accidentală a acesteia produce
infecŃii serioase ale articulaŃiei respective. Are vascularizaŃie şi inervaŃie bogate.
b) ligamentele sunt benzi fibroase provenite
fie din îngroşarea capsulei articulare
fie din transformarea unor tendoane în ligamente
fie din fibre musculare atrofiate.
c) muşchii au rol important în articulaŃii, menŃin contactul între
suprafeŃele articulare, fiind muşchi periarticulari, au rol de ligamente active.
3. Mijloacele de alunecare sunt: membrana sinovială şi lichidul sinovial.
a) membrana sinovială este fină, netedă şi lucioasă, tapetând
suprafaŃa internă a capsulei articulare. Este bogat vascularizată şi inervată. Pe lângă rolul de etanşare a cavităŃii
articulare are şi rol secretor, ea producând lichidul sinovial care unge şi hrăneşte structurile articulare. Iritarea
mecanică sau microbiană a sinovialei duce la creşterea cantităŃii de lichid sinovial şi la dureri în timpul mişcărilor.
Integritatea şi sănătatea ei asigură calităŃile nutritive şi tribologice (de ungere) ale lichidului sinovial. Nu prezintă
formaŃiuni limfoide, deci nu are rol de protecŃie antimicrobiană. Prin vascularizaŃia ei bogată, reglează temperatura
şi presiunea articulară, creând condiŃii favorabile funcŃiei articulare. Prin reversul secreŃiei, reabsoarbe lichidul
sinovial şi deşeurile articulare (microscopice) care pot fi în suspensie.
10

11. b) lichidul sinovial are dublă origine. Este produs prin transudatul
lichidului plasmatic din pereŃii capilarelor (atât în repaus, cât mai ales în timpul mişcărilor) şi din produsele de
descuamare de pe faŃa superficială a sinovialei şi a cartilajelor articulare care rezultă prin frecare în timpul
mişcărilor. Mişcarea este deci factorul principal de producere a lichidului sinovial. El este un lichid de culoare
gălbuie, vâscos, transparent, cu pH = 7,4. ConŃine monocite 47 %, limfocite 25 %, granulocite 7 % şi alte celule 2
%. Majoritatea celulelor au proprietăŃi fagocitare.
VascularizaŃia articulaŃiilor este dată vasele articulare din care se desprind mai multe ramuri ce
formează o reŃea periarticulară din care iau naştere ramuri epifizare, capsulare şi sinoviale.
InervaŃia articulaŃiilor provine din nervii ce inervează oasele, muşchii şi tegumentul regiunii respective.
ArticulaŃiile sunt bogat inervate în special în zonele capsulare care sunt cele mai solicitate de forŃele mecanice. În
ele se găsesc proprioceptori (Golgi-Manzoni, Krause, Ruffini, Vater-Pacini), de la care, pe căi aferente se transmit
informaŃii referitoare la funcŃia articulaŃiei respective spre cordoanele dorsale ale măduvei spinării, la cerebel apoi
la scoarŃa cerebrală. Nervii articulari sunt nervi senzitivi formaŃi din fibre aferente. Unicele fibre nervoase eferente
care pătrund în articulaŃie, însoŃind vasele sanguine, sunt de natură vegetativă şi au rol în vasomotricitate.
Mobilitatea articulară
Deplasarea segmentelor osoase angrenează în lanŃul mecanismelor motorii şi participarea obligatorie a
articulaŃiilor. Forma şi gradele de libertate de mişcare pe care le oferă articulaŃiile reprezintă factori importanŃi, care
dirijează direcŃia şi sensul mişcărilor şi care limitează amplitudinea lor. De aceea, mobilitatea articulară este un
factor activ, care participă la realizarea mişcărilor. De altfel, la unele articulaŃii, cum ar fi cea a cotului, conducerea
direcŃiei mişcărilor este legată exclusiv de conformaŃia segmentelor osoase. Muşchii sunt cei care efectuează
mişcarea, dar direcŃia mişcării este imprimată de orientarea anatomică a şanŃului trohleei humerale.
Axele biomecanice ale articulaŃiilor.
ArticulaŃiile prezintă mişcări în jurul unor axe biomecanice, care corespund libertăŃii de mişcare a
articulaŃiei. La o articulaŃie mobilă, în mişcarea sa, una dintre suprafeŃele articulare este imobilă iar cealaltă se
mişcă. Axa biomecanică reprezintă linia situată într-un anumit plan, în jurul căreia una din componentele osoase se
deplasează faŃă de cealaltă. Ea poate fi fixă sau mobilă, atunci când se deplasează odată cu segmentul osos (cum se
întâmplă la genunchi). Mişcările articulaŃiilor pot fi active şi/sau pasive.
Mişcarea activă este mişcarea executată de subiectul examinat cu ajutorul propriilor sale grupe musculare. Prin ea
se poate determina şi capacitatea funcŃională a muşchiului.
Mişcarea pasivă este mişcarea executată de o forŃă exterioară, de obicei mâna examinatorului, la care subiectul
examinat nu participă activ, deci nu îşi contractă muşchii. În general, amplitudnea articulară a mişcărilor pasive
este mai mare decât a mişcărilor active.
Întrebări de autoevaluare
Ce caracteristici generale au articulaŃiile Ă
Ce fel de articulaŃii există după gradul de mobilitate
Ce fel de articulaŃii există după gradele de libertate ?
Ce proprietăŃi are cartilajul hialin ?
Care sunt elementele componente ale unei diartroze ?
?
LecŃia 4 ArticulaŃiile capului
Toate oasele capului se unesc între ele prin articulaŃii fixe (sinartroze).
Singura articulaŃie mobilă a capului este articulaŃia temporo-mandibulară.
ArticulaŃia temporo-mandibulară. Ea uneşte partea superioară a ramurilor verticale ale mandibulei cu
zona mijlocie a craniului şi permite mişcarea (Fig.24).
1. Structura funcŃională a articulaŃiei temporo-mandibulară
a) SuprafaŃa articulară a mandibulei prezintă de fiecare parte câte un condil cu o faŃă anterioară şi una
posterioară, îndreptat oblic din afară-înăuntru şi dinainte-înapoi.
SuprafaŃa anterioară a temporalului are un condil temporal, ce pleacă de la baza apofizei zigomatice şi o
cavitate glenoidă (de formă elipsoidală). Si condilul şi cavitatea sunt orientate oblic, înăuntru şi înapoi.
b) Deoarece atât condilul mandibular, cât şi suprafaŃa glenoidă a temporaului sunt convexe, ele nu
respectă principiul congruenŃei articulare şi de aceea, au între ele un menisc de formă eliptică.
c) Cele două suprafeŃe articulare sunt unite între ele printr-o capsulă, întărită prin două ligamente laterale:
intern şi extern. Meniscul aderă la faŃa interioară a capsulei care este acoperită de membrana sinovială.
Muşchii capului sunt reprezentaŃi de două grupe mari de muşchi:
a) muşchii pieloşi ai capului, cu legături întinse cu pielea craniului şi a feŃei (muşchii mimicii):
- muşchii pieloşi ai craniului: muşchiul frontal, muşchiul
occipital legaŃi între ei de aponevroza epicraniană.
- muşchii pieloşi ai pleoapelor (orbicularul pleoapelor)
- muşchii pieloşi ai gurii (orbicularul buzelor)
-muşchii pieloşi ai nasului
11

12. (piramidalul, transversul, dilatatorul)
b) muşchii masticatori (4 ridicători şi 4 coborâtori ai mandibulei):
- ridicătorii mandibulei (ai capului): temporalul,
maseterul, pterigoidianul intern, pterigoidianul extern.
- coborâtorii mandibulei (ai gâtului): pielosul gâtului,
digastricul, milo-hioidianul, gonio-hioidianul.
Biomecanica articulaŃiei temporo-mandibulare
ArticulaŃia te mporo-mandibulară are trei grade de libertate. Mandibula poate efectua trei feluri de mişcări:
de coborâre şi de ridicare, de proiecŃie înainte şi înapoi şi de lateralitate. Se comportă ca o pârgie de gradul III, cu
punctul de sprijin în articulaŃie, rezistenŃa este dată de greutatea mandibulei şi de duritatea bolului alimentar, iar
forŃa este dată de muşchii masticatori. BraŃul forŃei este mai mic decât braŃul rezistenŃei şi de aceea, pârghia pierde
din forŃă, câştigă în viteză ceea ce duce la scurtarea timpului de masticaŃie.
a). Mişcările de coborâre şi de ridicare se fac în jurul axei transversale ce trece prin mijlocul ramurilor verticale
ale mandibulei.
- mişcarea de coborâre se face sub acŃiunea gravitaŃiei şi ajutată de muşchii gâtului (digastric, milo-hioidian,
genio-hioidian şi pielosul gâtului). Aceşti muşchi au punct fix de inserŃie pe capetele lor distale, se contractă
izotonic, şi acŃionează prin capetele lor proximale asupra mandibulei.
- mişcarea de ridicare se face cu muşchii: temporal, maseter şi pterigoidian, ce au puncte fixe de inserŃie pe
capetele lor proximale, se contractă izotonic şi acŃionează prin capetele lor distale asupra mandibulei.
b). Mişcările de proiecŃie înainte şi înapoi se execută în plan antero-posterior.
- mişcarea de proiecŃie înainte se face prin contracŃia simultană a celor doi pterigoidieni externi, în care condilii
mandibulei părăsesc cavităŃile glenoide temporale.
- mişcarea de proiecŃie înapoi se face prin contracŃia produsă de digastric şi temporal.
c) Mişcările de lateralitate (mişcări de diducŃie) sunt mişcările prin care mentonul se îndreaptă la dreapta şi la
stânga. Mentonul este proeminenŃa osoasă pe linia mediană a mandibulei (pe faŃa sa externă). În aceste mişcări,
când un condil mandibular părăseşte cavitatea glenoidă, celălalt rămâne pivot şi invers. Muşchii ce asigură aceste
mişcări sunt pterigoidienii interni şi externi. Când cei de o parte se contractă izotonic, cei de partea opusă se
contractă izometric şi invers.
Întrebări de autoevaluare
Care este structura funcŃională a articulaŃiei temporo-mandibulare ?
Care sunt grupele de muşchi ai capului ?
Care sunt mişcările articulaŃiei temporo – mandibulare ?
Ce muşchi fac proiecŃia înainte a mandibulei ?
Ce muşchi ridică mandibula ?
LecŃia 5 ArticulaŃiile coloanei vertebrale
1. Structura funcŃională a coloanei vertebrale
Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea sunt legate toate celelalte
segmente, care alcatuiesc trunchiul (toracele si bazinul) si tot de ea se articulează membrele superioare si membrele
inferioare. Ea ne conferă simetria corpului şi direcŃia de mişcare. Tot ea face posibilă atât mobilitatea cât şi
stabilitatea corpului.
Coloana vertebrală este un segment complex, cu o mare importanŃă funcŃională. Este alcătuită din 33-34
vertebre, 344 suprafeŃe articulare, 24 discuri intervertebrale şi 365 ligamente cu 730 inserŃii musculare.
Coloana vertebrală este alcătuită din suprapunerea pieselor osoase numite vertebre.
O vertebră este alcătuită dintr-o parte anterioară numită corp şi o parte posterioară numită arc. Aceste două
părŃi închid între ele canalul vertebral. Cunoscând alcătuirea unei vertebre, în cadrul articulaŃiilor coloanei
vertebrale vom vorbi despre articulaŃiile corpilor vertebrali, articulaŃiile apofizelor articulare, articulaŃiile lamelor
vertebrale, articulaŃiile apofizelor spinoase şi articulaŃiile apofizelor transverse.
- ArticulaŃiile corpilor vertebrali
a) suprafeŃele articulare sunt date de feŃele superioară şi inferioară, uşor concave ale corpilor vertebrali. Între
aceste suprafeŃe osoase se găsesc discurile intervertebrale.
b) discurile intervertebrale sunt formaŃiuni fibro-cartilaginoase alcătuite dintr-o porŃiune fibroasă periferică (inelul
fibros) şi o porŃiune centrală (nucleul pulpos). Discul intervertebral începe să se constituie încă de la embrionul de
40 mm. RezistenŃa inelului fibros creşte de la centru spre periferie. Inelul fibros este format din lame de fibre
conjunctive care se inseră profund pe zona compactă osoasă. Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde
apă şi îşi diminuează fluiditatea în raport direct cu presiunea ce se exercită asupra lui.
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
- contribuie, prin rezistenŃa lor, la menŃinerea curburilor coloanei;
- favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mişcării;
- transmit, în toate direcŃiile, greutatea corpului diferitelor segmente ale coloanei;
12

13. - amortizează şocurile sau presiunile la care fiecare segment este supus în mod special în cursul mişcărilor şi
eforturilor.
Exemplu: simpla trecere de la poziŃia culcat la verticală provoacă o suprapresiune de 45,5 kg la nivelul
nucleului pulpos. În mişcarea de redresare după o flexie a corpului, suprapresiunea suportată de nucleul pulpos
ajunge la 90-135 kg. În poziŃie ortostatică asupra discului C6-C7 va apăsa o greutate de 3 kg; asupra discului D4D5 o greutate de 17 kg şi asupra discului L4-L5 o greutate de 47 kg. Dacă subiectul din poziŃia ghemuit încearcă să
ridice o greutate de 10 kg, asupra apofizelor spinoase ale coloanei lui lombare acŃionează o forŃă de tracŃiune de
141 kg. Menajarea discurilor intervertebrale faŃă de solicitările inerente reprezintă o obligativitate faŃă de corpul
nostru. Chiar şi în şederea pe un scaun, când speteaza este înclinată înapoi, lordoza lombară normală dispare,
articulaŃia coxo-femurală se extinde şi solicitarea discurilor intervertebrale este mai mare. În mod corect, se şade
astfel, încât lordoza lombară să se menŃină, ceea ce atrage o mai bună echilibrare a coloanei vertebrale.
În toată lungimea coloanei vertebrale se întind două ligamente:
- ligamentul vertebral comun anterior pus în tensiune în timpul extensiei coloanei, pe care o limitează
- ligamentul vertebral comun posterior pus în tensiune de mişcarea de flexie a coloanei pe care o limitează.
ArticulaŃiile apofizelor articulare
Aceste articulaŃii sunt plane şi permit doar simpla alunecare a
suprafeŃelor articulare una pe cealaltă.
ArticulaŃiile lamelor vertebrale
Acestea nu sunt articulaŃii propriu-zise.
Ele sunt unite prin ligamente speciale, numite ligamente galbene, care prin structura lor permit apropierea
şi depărtarea lamelor vertebrale una faŃă de alta.
ArticulaŃiile apofizelor spinoase
Apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de
ligamente: ligamentele interspinoase (între două apofize spinoase) şi ligamentul supraspinos (pe toată lungimea
coloanei vertebrale). În regiunea cervicală posterioară, ligamentul are rolul de a menŃine pasiv capul şi gâtul, pentru
a nu se flecta înainte.
ArticulaŃiile apofizelor transverse
Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransverse.
ArticulaŃia occipito-atlantoidă
Este o diartroză bicondiliană. SuprafeŃele articulare sunt, pe de o
parte, cei doi condili occipitali care privesc în jos, înainte şi în afară şi au formă convexă şi pe de altă parte, cele
două cavităŃi glenoide ale atlasului, care privesc în sus, înainte şi înăuntru şi au formă concavă. SuprafeŃele
articulare sunt acoperite de un strat subŃire de cartilaj hialin şi sunt unite între ele printr-o capsulă subŃire, întărită de
două ligamente, anterior şi poaterior.
Segmentul motor al coloanei vertebrale este alcătuit din :
- discul intervertebral şi ligamentele sale
- găurile de conjugare
- articulaŃiile interapofizare
- apofizele spinoase cu ligamentele lor
Partea anterioară a segmentului motor este mai puŃin mobilă, mai solidă, are rare inserŃii musculare şi
susŃine pasiv coloana.Partea posterioară a segmentului motor are multe inserŃii musculare şi este principalul
element motor al coloanei vertebrale.
2. Muşchii implicaŃi în mişcările coloanei vertebrale sunt:
a. Muşchii gâtului
sternocleidomastoidianul situat pe faŃa laterală a gâtului,
pe sub muşchiul pielos al gâtului şi îndreptat diagonal de sus în jos dinapoi înainte şi din afară înăuntru. Proximal
se inseră pe apofiza mastoidă a osului temporal, iar distal se inseră prin două capete: unul pe manubriul sternal
(capătul sternal) şi unul pe partea internă a claviculei (capătul clavicular). Acest muşchi flectează capul pe coloană,
îl înclină (apleacă) lateral de partea lui şi îl rotează îndreptând bărbia în partea opusă.
 scalenii (anterior, mijlociu şi posterior) se întind de la
apofizele transverse ale ultimelor şase vertebre cervicale la primele două coaste. Când iau punct fix pe capetele
distale, înclină de partea lor coloana vertebrală cervicală. Când iau punct fix pe capetele proximale, devin muşchi
inspiratori
b. Muşchii prevertebrali: ei se găsesc pe faŃa anterioară a coloanei vertebrale.
 dreptul anterior al capului se inseră proximal pe osul occipital, înaintea găurii occipitale; se împarte în patru
fascicule şi se inseră distal pe tuberculii anteriori ai vertebrelor cervicale 3,4,5,6. Este flexor al capului pe coloana
cervicală.
 micul drept anterior al capului situat imediat înapoia
13

14. precedentului, se inseră proximal pe osul occipital, iar distal, pe masele laterale şi pe apofizele transverse ale
atlasului. Flectează capul pe coloană.
 lungul gâtului se întinde de la tuberculul anterior al
atlasului până la corpii vertebrali ai primelor trei vertebre dorsale. Este flexor şi rotator al coloanei vertebrale
cervicale.
c. Muşchii abdominali antero-laterali (Fig. 29 şi 30).
 marele drept al abdomenului; cele trei fascicule ale sale se inseră proximal pe cartilajele costale ale coastelor
5,6,7. Distal, se inseră pe marginea superioară a pubisului. Când ia punct fix pe pubis, coboară coastele (muşchi
expirator) şi flectează toracele pe bazin. Când ia punct fix pe coaste, flectează bazinul pe torace. Prin contracŃia lui
ajută împreună cu ceilalŃi muşchi la comprimarea viscerelor şi expulzarea conŃinutului acestora (micŃiune,
defecaŃie, vomă).
marele oblic al abdomenului (oblicul extern) este muşchi
superficial. Se inseră proximal pe ultimele 7-8 coaste, iar distal, pe marginea crestei iliace, pe spina iliacă anterosuperioară, pe marginea anterioară a osului coxal, pe pubis şi pe linia albă care este o bandă conjunctivă rezistentă
care se întinde pe linia mediană de la pubis la apendicele xifoid şi rezultă din încrucişarea aponevrozelor muşchilor
largi ai abdomenului. Când ia punct fix pe bazin coboară coastele (muşchi expirator) flectează toracele pe bazin şi
comprimă viscerele abdominale. Când ia punct fix pe torace, este un flexor al bazinului pe torace. Când se
contractă de o singură parte, este un rotator al coloanei vertebrale.
 micul oblic al abdomenului (oblicul intern) este situat sub
marele oblic. Se inseră distal, pe spina iliacă antero-superioară, pe creasta iliacă, pe apofizele transverse ale primei
vertebre sacrate şi ale ultimelor vertebre lombare. Are acŃiune asemănătoare cu cea a marelui oblic.
transversul abdomenului fasciculele lui pornesc de la
ultimele coaste, apofizele transverse ale coloanei lombare, marginea internă a crestei iliace. Anterior ele formează o
aponevroză largă ce se inseră pe linia albă, la care participă. Comprimă viscerele abdominale, iar secundar este
muşchi expirator.
d. Muşchii lombo-iliaci închid posterior cavitatea abdominală.
 pătratul lombelor situat pe laturile coloanei lombare cu trei grupe de fascicule: ilio-costale, ilio-transversale şi
costo transversale. De la coasta 12-a la creasta iliacă. Când ia punct fix pe creasta iliacă coboară ultimele coaste
(muşchi expirator) şi înclină coloana lateral. Când ia punct fix pe torace, înclină bazinul lateral pe torace.
 psoasul iliac situat în partea posterioară a abdomenului, în fosa iliacă internă şi în partea anterioară a coapsei.
Este format din două porŃiuni: psoasul şi iliacul. Ambele porŃiuni se inseră distal, printr-un tendon pe micul
trohanter al extremităŃilor superioare ale femurului. Are acŃiuni foarte importante:
flectează coapsa pe bazin
flectează coloana vertebrală şi bazinul pe coapsă
flectează trunchiul pe bazin
rotator al coloanei.
Împreună cu muşchii abdominali, cu cei ai spatelui şi cu ischio-gambierii asigură echilibrul trunchiului pe coapsă.
e. Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale sunt în număr mare
trapezul, prin baza lui se inseră pe linia mediană de la protuberanŃa occipitală externă, pe ligamentul cervical
posterior şi pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale inferioare şi ale celor dorsale. Prin vârful lui se inseră pe
cele două oase ale centurii scapulare (claviculă, acromion, spina omoplatului). Rolul lui: mobilizează centura
scapulară şi umărul ridicându-le şi apropiind omoplatul de coloană, înclină capul lateral, înclină coloana cervicală
lateral şi înclină coloana dorsală spre omoplatul de aceeaşi parte.
 marele dorsal, prin baza lui se inseră pe ultimele 4 coaste, pe apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi
lombare şi pe buza externă a crestei iliace. Rolul lui: este adductor, proiector înapoi şi rotator înăuntru al braŃului;
tracŃionează asupra coastelor (muşchi expirator), tracŃionează asupra trunchiului spre braŃ (ca în mişcarea de
atârnare sau căŃărare).
 romboidul situat în partea inferioară a cefei şi în partea superioară a regiunii dorsale. Rolul lui: trage omoplatul
înăuntru şi îl basculează, apropiind vârful omoplatului de coloană; trage coloana spre omoplat.
 unghiularul situat pe partea laterală a cefei. Proximal, se inseră pe apofizele transverse ale primelor 5 vertebre
cervicale, iar distal, pe unghiul supero-intern al omoplatului. Rolul lui: trage omoplatul în sus, înclină lateral
coloana cervicală pe partea lui.
 micul dinŃat postero-superior, situat sub romboid. De la apofizele C5-D3 până pe coastele 2-5. Este muşchi
inspirator.
 micul dinŃat postero-inferior. De la apofizele spinoase D11-L3 până pe ultimele 4 coaste. Este muşchi inspirator.
 muşchii cefei. SituaŃi sub trapez, romboid şi micul dinŃat, deasupra unghiularului, sunt în număr de 8. Cel mai
important este muşchiul splenius. Sunt muşchi de extensie, înclinaŃie laterală şi de rotaŃie a capului.
14

15.  muşchii spinali se găsesc în şanŃurile vertebrale formate din apofizele spinoase şi coaste. (ilio-costalul, lungul
dorsal, spino-transversalul). La nivelul regiunii lombare inferioare alcătuiesc sacro-spinalul. Rolul lor: sunt muşchi
extensori ai coloanei şi menŃin echilibrul extrânsec al acesteia.
- muşchii intertransversali înclină coloana lateral de partea lor
- muşchii interspinoşi sunt extensori ai coloanei.
3. Biomecanica coloanei vertebrale
Mişcările coloanei vertebrale sunt mişcări complexe. Ele se realizează prin cumularea uşoarelor deplasări
ale corpurilor vertebrale (la nivelul discurilor intervertebrale şi la nivelul articulaŃiilor). Aceste mişcări sunt limitate
de rezistenŃa ligamentelor şi a articulaŃiilor intervertebrale şi de gradul de compresibilitate a Ńesutului
fibrocartilaginos din care este compus discul.
Mişcarea de flexie
În mişcarea de flexie, porŃiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, în timp ce
ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos şi
muşchii spatelui sunt puşi sub tensiune. Muşchii care iniŃiază mişcarea sunt cei ai peretelui abdominal in special
dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac şi muşchii subhioidieni şi sternocleidomastoidienii. Odată iniŃiată
mişcarea, grupul antagonist al flexorilor (extensorii coloanei) intră în acŃiune şi gradează flectarea trunchiului,
învingând forŃele gravitaŃionale.
Mişcarea de extensie
În mişcarea de extensie, porŃiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, în timp ce
ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocată în ultima fază de intrarea în contact
a apofizelor articulare şi apoi a apofizelor spinoase. Muşchii şanŃurilor vertebrale, deci muşchii extensori, sunt cei
care iniŃiază mişcarea, care apoi este controlată de grupul anterior. Mai intervin în extensie şi: spleniusul capului,
muşchii posteriori ai gâtului, interspinoşii şi muşchii sacrospinali.
Mişcarea de înclinare laterală (îndoire).
Această mişcare are maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Muşchii în înclinare sunt: pătratul
lombelor, psoasul, intertransversalii şi dreptul lateral al capului. Mai pot interveni şi muşchii şanŃurilor vertebrale şi
în special sistemul transverso-spinos, sternocleidomastoidianul (SCM), scalenii, muşchii cefei, trapezul, marele şi
micul oblic abdominal.
Mişcarea de rotaŃie (răsucire).
Este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotează puŃin şi nuumai dacă se înclină şi lateral.
Coloana lombară se răsuceşte când este în extensie. Muşchii care execută mişcarea sunt: oblicii abdominali,
intercostalii, sistemul spino-transvers al muşchilor şanŃurilor vertebrale. Răsucirea de aceeaşi parte se face prin:
marele dorsal, spleniusul, lungul gâtului şi micul oblic abdominal. Răsucirea de partea opusă se face prin: spinotransvers şi marele oblic abdominal.
4. Biomecanica articulaŃiei occipito-atlantoidiene
ArticulaŃia acŃionează ca o pârghie de gradul I, cu punctul de sprijin în articulaŃie, plasat între forŃa dată de
muşchii cefei şi rezistenŃa dată de greutatea capului care tinde să cadă înainte. Ea permite mişcări de flexie cu
amplitudinea de 20o, de extensie de 30o şi de înclinare laterală de 15o.
Muşchii flexori sunt: marele şi micul drept anterior ai capului şi dreptul lateral al capului.
Muşchii extensori sunt: trapezul, splenius, marele complex, marele şi micul drept posterior ai capului.
Muşchii pentru înclinare sunt: trapezul, spleniusul, micul complex, STM, dreptul lateral al gâtului.
5. Biomecanica articulaŃiei atlanto-axoidiene
Este articulaŃia dintre prima şi a doua vertebră cervicale. (atlas şi axis). Vertebra atlas nu are corp vertebral
şi nici apofize articulare inferioare, acestea fiind reduse la simple suprafeŃe articulare, aflate pe feŃele inferioare ale
maselor lui laterale. Împreună cu acestea, apofizele articulare superioare ale axisului realizează articulaŃiile atlantoaxoidiene laterale, articulaŃii plane ca şi cele dintre apofizele articulare ale celorlalte vertebre. Prin ea se realizează
numai mişcarea de rotaŃie a capului cu o amplitudine de 30o de o parte şi de alta. La rotaŃii de amplitudini mai mari
iau parte şi articulaŃiile vertebrelor subiacente.
Întrebări de autoevaluare
Care sunt articulaŃiile coloanei vertebrale ?
Ce rol au discurille intervertebrale ?
Care sunt grupele de muşchi implicaŃi în mişcările coloanei ?
Ce mişcări poate face coloana vertebrală ?
LecŃia 6 ArticulaŃiile toracelui
1. Structura funcŃională a toracelui
ArticulaŃiile toracelui se realizează între diferitele segmente osoase ale toracelui (coloana vertebrală, coaste şi
stern). Acestea sunt:
15

16. ArticulaŃiile costo-vertebrale sunt plane şi ele se realizează între faŃetele articulare ale capetelor costale şi faŃatele
articulare ale corpilor vertebrali dorsali. Ele au o capsulă articulară întărită de un ligament costo-vertebral anterior
şi un ligament costo-vertebral posterior. În interiorul articulaŃiei se mai găseşte şi un ligament interosos.
ArticulaŃiile costo-transversale sunt plane şi se realizează între faŃetele articulare ale tuberozităŃilor costale şi
faŃetele articulare ale apofizelor transverse. Segmentele osoase sunt menŃinute în contact de 4 ligamente dispuse
astfel: anterior, posterior, superior şi inferior.
ArticulaŃiile costo-condrale sunt articulaŃii fixe. În cadrul lor, periostul coastelor se continuă cu pericondrul
cartilajului costal.
ArticulaŃiile condro-sternale sunt articulaŃii plane, realizate între faŃetele articulare ale extremităŃile anterioare ale
cartilajelor costale şi faŃetele articulare de pe marginile laterale ale sternului. Segmentele articulare sunt menŃinute
în contact de o capsulă articulară întărită de două ligamente condro-sternale: anterior şi posterior. In interiorul
articulaŃiei se mai afla si un ligament interosos.
2. Muşchii implicaŃi în mişcările toracelui
Muşchii care acŃionează asupra toracelui fac parte din mai multe grupe şi anume:
a. muşchii gâtului (descrişi anterior)
b. muşchii abdominali (descrişi anterior)
c. muşchii toracelui sunt- muşchii costali deservesc mişcările coastelor. Ei sunt: diafragma, intercostalii
şi supracostalii.
diafragma este un muşchi larg, aşezat transversal, care separă trunchiul în două mari cavităŃi: toracică şi
abdominală. Are forma unei bolte (bolta diafragmatica). În expiraŃie profundă el urcă până în dreptul coastelor 4 şi
5. În centru, diafragmul prezintă o aponevroză foarte rezistentă numită centru frenic. De la această aponevroză
pornesc radiar o serie de fascicule musculare care se inseră pe primele trei vertebre lombare şi în jurul segmentelor
inferioare ale feŃei inferioare ale cavităŃii toracice. Centrul frenic mai aderă şi la faŃa inferioară a pericardului, care
se continuă în sus cu ligamentul suspensor al inimii. De aceea, centrul frenic rămâne aproape imobil la mişcările
diafragmei. Mişcările diafragmei sunt importante în respiraŃie; în inspiraŃie bolta se turteşte, mărindu-se diametrul
longitudinal, iar în expiraŃie bolta se accentuează.
muşchii intercostali sunt situaŃi între marginea inferioară a coastei supraiacente şi marginea superioară a coastei
subiacente. Se consideră că au rol modest fie în inspiraŃie fie în expiraŃie (sunt doar nişte pereŃi elastici ai cutiei
toracice) dar rolul lor important apare în mişcările de rotaŃie ale coloanei vertebrale.
muşchii supracostali sunt mici, în număr de 12, dispuşi oblic şi în afară, de la vârful apofizelor transverse la faŃa
posterioară a extremităŃii posterioare a coastelor subiacente. Sunt muşchi inspiratori.
- muşchii toraco-brahiali sunt cei care leagă toracele de
centura scapulară şi de extremitatea superioară a humerusului.
marele pectoral este muşchi superficial, de formă
triunghiulară. Cu baza lui se inseră pe marginea anterioară a ceor două treimi interne ale claviculei, pe faŃa
anterioară a sternului şi pe cartilajele primelor 7 coaste. Toate aceste fascicule converg către un tendon comun de
formă patrulateră, care trece prin faŃa axilei şi se inseră pe buza interioară a culisei bicipitale. Când ia punct fix pe
torace, marele pectoral face adducŃia braŃului şi duce umărul înainte; când ia punct fix pe humerus, ridică trunchiul
(ca în poziŃia atârnat).
micul pectoral este situat sub marele pectoral şi se inseră proximal pe apofiza coracoidă, iar distal pe faŃa
externă a coastelor 3,4,5. Când ia punct fix pe torace, coboară umărul; când ia punct fix pe apofiza coracoidă, este
un muşchi inspirator.
subclavicularul se întinde transversal de la prima coastă la faŃa inferioară a claviculei. Când ia
punct fix pe torace, coboară clavicula; când ia punct fix pe claviculă, este unmuşchi inspirator.
marele dinŃat este un muşchi lat, situat pe faŃa laterală a toracelui. Se inseră înapoi pe marginea
internă a omoplatului, trec printre acesta şi grilajul costal şi se inseră înainte, pe primele 10 coaste, printr-o serie de
digitaŃii ce se încrucişează cu digitaŃiile marelui oblic abdominal. Când ia punct fix pe torace trage omoplatul
înainte; când ia punct fix pe omoplat tracŃionează asupra coastelor şi este deci un muşchi inspirator.
3. Biomecanica toracelui
Mişcările pe care le realizează diversele segmente osoase ale toracelui, datorită articulaŃiilor dintre ele, sunt
foarte importante pentru respiraŃie. RespiraŃia se realizează în doi timpi: inspiraŃia şi expiraŃia. InspiraŃia presupune
pătrunderea unei cantităŃi mari de aer în plămâni, extinderea plămânilor şi deci mărirea volumului cavităŃii toracice.
ExpiraŃia este mecanismul invers.Pentru aceasta, cavitatea toracică trebuie să aibă un oarecare grad de mobilitate.
Cum coloana vertebrală şi sternul sunt rigide, rămân coastele care, prin articulaŃiile lor cu vertebrele şi sternul, pot
efectua mişcări de ridicare şi coborâre. Datorită dispoziŃiei anatomice a articulaŃiilor, aceste mişcări nu sunt simple.
Ex: la ridicarea coastelor, se execută şi o mişcare de proiectare înainte, de îndepărtare şi de rotaŃie a fiecărei
coaste. Astfel, în inspiraŃie, se măresc toate diametrele cutiei toracice.
În aceste mişcări, coastele se comportă ca nişte pârghii de gradul III (S.F.R) în care: punctul de sprijin (S)
este în articualŃia costo-vertebrală
16

17. forŃa activă (F) este dată de inserŃia muşchiului pe coastă
forŃa de rezistenŃă (R) este dată de partea anterioară a coastelor.
Mişcările coastelor mobilizează pasiv sternul care este puternic ataşat de coaste. ExperienŃa lui Braus:
împreunăm mâinile inaintea toracelui şi arcuim membrele superioare astfel ca ele să formeze un cerc. Presupunem
că acest cerc reprezintă circumferinŃa cutiei toracice, mâinile împreunate reprezintă sternul, toracele nostru ar fi
coloana vertebrală, iar membrele superioare ar fi coastele.
Muşchii inspiratori (care ridică coastele) sunt: diafragma, scalenii (anterior şi posterior), supracostalii,
pectoralii (mare şi mic), marele dinŃat.
Muşchii expiratori (care coboară coastele) sunt: marele drept abdominal, marele oblic abdominal, micul
oblic, transversul abdomenului, micul dinŃat postero-inferior şi marele dinŃat (fascicolul mijlociu).
Intrebari de autoevaluare
Care sunt articulaŃiile toracelui ?
Ce grupe de muşchi sunt implicaŃi în mişcările toracelui ?
Cum se realizează mişcarea de inspiraŃie ?
Cum se realizează mişcarea de expiraŃie ?
LecŃia 7 Centura scapulară şi articulaŃia scapulo-humerală
I. Structura funcŃională a centurii scapulare
Legătura dintre partea superioară a trunchiului şi membrele superioare este realizată de centura scapulară.
Scheletul centurii scapulare este alcătuit din două oase: clavicula şi omoplatul. Clavicula este un os lung, turtit,
aşezat transversal, deasupra toracelui între manubriul sternal şi acromionul omoplatului. Omoplatul (scapula) este
un os lat, triunghiular, cu baza în sus, turtit antero-posterior, aplicat pe faŃa postero-externă a toracelui, între primul
şi al optulea spaŃiu intercostal.
ArticulaŃiile centurii scapulare sunt: articulaŃia sterno-claviculară
articulaŃia acromio-claviculară
articulaŃia scapulo-toracică
Biomecanica articulaŃiei sterno-claviculare
ArticulaŃia sterno-claviculară este o diartroză prin dublă îmbucare,
deci o articulaŃie şelară, are două grade de libertate: permite claviculei mişcări de ridicare şi coborâre şi mişcări de
proiectare înainte şi înapoi, iar ca o rezultantă a acestora şi mişcări de circumducŃie. Adevăratul pivot al acestor
mişcări este ligamentul costo-clavicular în jurul căruia se realizează aceste mişcări.
ExtremităŃile claviculei, în diversele mişcări, se deplasează concomitent, dar în sens invers, astfel:
- în mişcarea de proiecŃie înainte a claviculei extremitatea ei internă basculează înapoi, iar cea externă -înainte.
- în mişcarea de proiecŃie înapoi a claviculei, extremitatea ei internă basculează înainte, iar cea externă -înapoi..
- în mişcarea de circumducŃie, extremitatea internă are o amplitudine mai mică, iar cea externă o amplitudine mai
mare.
Muşchii motori ai articulaŃiei sterno-claviculare sunt:
-muşchii ridicători ai claviculei /
muşchii pentru proiecŃia înapoi a claviculei
- trapezul
- sternocleidomastoidianul (capătul clavicular)
-muşchii coborâtori ai claviculei /
muşchii pentru proiecŃia înainte a claviculei:
-marele pectoral, deltoidul, subclavicularu
Biomecanica articulaŃiei acromio-claviculare.
ArticulaŃia acromio-claviculară este o artrodie (capul articular este mai mic decât o jumătate de sferă). Are
mişcări de alunecare, care deşi foarte limitate, permit omoplatului basculări de mare amplitudine. Această
articulaŃie conferă centurii scapulare o anumită supleŃe. Fără ea mişcările claviculei ar antrena mişcări bruşte şi
necoordonate ale omoplatului pe torace..
Biomecanica articulaŃiei scapulo-toracice Omoplatul se sprijină indirect pe torace, prin intermediul
claviculei, la nivelul articulaŃiei sterno-claviculare.
Ridicarea omoplatului este realizată de fasciculele superioare ale trapezului, de romboid şi unghiular.
Realizată concomitent şi bilateral, contribuie la ridicarea braŃelor prin înainte, sus.
Coborârea omoplatului se realizează de fasciculele inferioare ale trapezului, de dinŃatul mare şi dorsalul
mare. Realizată concomitent şi bilateral, contribuie la realizarea poziŃiei stând (poziŃia de drepŃi).
II. ArticulaŃia scapulo-humerală (articulaŃia umărului).
1. Structura funcŃională a articulaŃiei scapulo-humerale
17

18. Această articulaŃie este o enartroză (capul articular este mai mic decât o jumătate de sferă).
a). suprafeŃele articulare sunt: capul humerusului, şi cavitatea glenoidă a omoplatului, ambele acoperite cu
cartilaj hialin. Cavitatea glenoidă este înconjurată de bureletul glenoidian, care-i măreşte capacitatea.
b). cele două suprafeŃe sunt menŃinute în contact de o capsulă articulară întărită în partea superioară de un
ligament coraco-humeral şi anterior de trei ligamente gleno-humerale (Fig. 34).
2. Muşchii care participă la mişcările umărului sunt:
a. muşchii posteriori ai coloanei vertebrale (descrişi anterior)
b. muşchii toraco-brahiali (descrişi anterior).
c. muşchii scapulo-brahiali:
deltoidul este cel mai voluminos. Prin baza lui, se inseră proximal pe treimea externă a marginii anterioare a
claviculei, pe marginea externă a acromionului şi pe buza inferioară a marginii posterioare a spinei omoplatului.
Toate aceste fascicule converg spre tendonul distal, care se inseră pe buza superioară a amprentei deltoidiene de pe
faŃa externă a humerusului. AcŃiunea lui este complexă, in totalitatea lui. Dacă ia punct fix pe centura scapulară,
este abductor al braŃului. Când ia punct fix pe humerus, deltoidul trage centura scapulară şi toracele, cum se
întâmplă în poziŃia atârnat şi în mişcările de căŃărare.
coraco-brahialul se inseră proximal pe apofiza coracoidă impreuna cu scurta portiune a bicepsului, iar distal în
treimea mijlocie a feŃei interne a humerusului. Când ia punct fix pe apofiza coracoidă este proiector înainte,
adductor şi rotator în afară a humerusului, iar când ia punct fix pe humerus, îl apropie pe acesta de apofiza
coracoidă şi deci de omoplat, ca în poziŃia atârnat şi in miscarile de căŃărare.
supraspinosul are o formă triunghiulară, se inseră intern pe fosa supraspinoasă a omoplatului şi extern pe faŃeta
superioară a marii tuberozităŃi a extremităŃii superioare a humerusului. Când ia punct fix pe omoplat este abductor
al braŃului, iar când ia punct fix pe humerus, trage omoplatul către acesta.
subspinosul se inseră intern pe fosa subspinoasă a omoplatului şi extern pe faŃeta mijlocie a marii tuberozităŃi a
extremităŃii superioare a humerusului. Când ia punct fix pe omoplat este rotator în afară al braŃului şi când ia punct
fix pe humerus trage omoplatul către braŃ.
micul rotund situat imediat în afara subspinosului, se inseră intern pe fosa subspinoasă a omoplatului şi extern pe
faŃa inferioară a marii tuberozităŃi a extremităŃii superioare a humerusului. Când ia punct fix pe omoplat este rotator
în afară al humerusului şi când ia punct fix pe humerus trage omoplatul către braŃ
marele rotund este un muşchi puternic, se inseră intern pe unghiul inferior al omoplatului, se îndreaptă în sus, în
afară şi înainte, ocoleşte faŃa internă a extremităŃii superioare a humerusului şi se innseră pe buza posterioară a
culisei bicipitale a humerusului. Când ia punct fix pe omoplat, este un adductor al braŃului, iar când ia punct fix pe
humerus este un ridicător al omoplatului.
subscapularul se inseră intern în fosa subscapulară şi extern pe mica tuberozitate a extremităŃii superioare a
humerusului. Când ia punct fix pe omoplat este un rotator înăuntru şi un adductor al braŃului, iar când ia punct fix
pe humerus trage omoplatul către braŃ.
3. Biomecanica articulaŃiei scapulo-humerale
ArticulaŃia scapulo-humerală este cea mai mobilă articulaŃie. Are trei grade de libertate: Ea acŃionează în
strânsă corelaŃie funcŃională cu articulaŃiile centurii scapulare, mărindu-se astfel amplitudinea de mişcare a
membrului superior faŃă de trunchi.
Mişcarea de abducŃie (de îndepărtare a braŃului). În această mişcare cele două extremităŃi ale humerusului suferă o
deplasare în sens invers. Extremitatea inferioară urcă iar cea superioară coboară. Mişcarea se face până când marea
tuberozitate se loveşte de porŃiunea superioară a bureletului glenoidian. În acest moment, suprafaŃa articulară a
capului humeral părăseşte aproape cavitatea glenoidă şi intră în contact cu porŃiunea inferioară a capsulei articulare.
muşchii abductori ai umărului sunt:
- deltoidul cu toate fasciculele lui;
- supraspinosul (chiar singur în afara deltoidului)
- lunga porŃiune a bicepsului brahial (are un rol secundar)
Mişcarea de abducŃie se poate face numai până la un unghi de 900. Peste această valoare, ridicarea humerusului nu
este posibilă datorită prezenŃei acromionului. Ridicarea braŃului peste 900 se face numai cu ajutorul mişcării de
basculă laterală a scapulei.
Mişcarea de adducŃie se face în sens invers, un rol important revine greutăŃii membrului şi gravitaŃiei, mişcarea
fiind controlată tot de muşchii abductori care, prin contracŃia lor izometrică, dirijează apropierea membrelor
superioare de trunchi.
muşchii adductori ai umărului sunt: pectoralul mare,
dorsalul mare, rotundul mare, rotundul mic, subscapular, coraco-brahial, biceps brahial (cu scurta porŃiune),
triceps brahial (cu lunga porŃiune).
Mişcările de proiecŃie înainte (anteducŃie) şi înapoi (retroducŃie)
18

19. Ele se fac: cu bascularea capului humeral înapoi, în anteducŃie şi cu bascularea capului humeral înainte, în
retroducŃie, in timp ce extremitatea inferioara a humerusului se deplaseaza in sens invers, pe un arc de cerc dispus
sagital.Amplitudinea proiecŃiei înainte este de 950 iar cea a proiecŃiei înapoi de
200. Amplitudinea lor se poate mări prin intervenŃia centurii scapulare şi a coloanei vertebrale până la 180o în
anteducŃie şi 35o în retroducŃie.
În anteducŃie intervin muşchii: - marele pectoral
- coraco-brahialul
- deltoidul (fascicule claviculare)
În retroducŃie intervin muşchii: - deltoidul (fascicule spinale)
- marele dorsal
Mişcările de rotaŃie înăuntru (mediană) şi în afară (laterală)
Ele se realizează în jurul unui ax longitudinal ce trece prin capul
humeral in jurul axei anatomice lungi a humerusului. Amplitudinea lor este de 800 pentru rotaŃia externă şi 950
pentru rotaŃia internă.In mişcarea de rotatie inăuntru, capul humerusului alunecă dinainte – înapoi pe cavitatea
glenoidă. Mişcarea este produsă de muşchii supraspinos, rotundul mare, subscapular. În mişcarea de rotaŃie în
afară, capul humerusului alunecă dinapoi – înainte pe cavitatea glenoidă. Mişcarea este produsă de muşchii
subspinos şi micul rotund.
Mişcarea de circumducŃie
Această mişcare însumează mişcările precedente care se execută in jurul celor trei axe. Capul humeral
descrie un mic cerc urmărind conturul cavităŃii glenoide, în timp ce extremitatea inferioară a humerusului descrie
un cerc mare, dar în sens invers. Între articulaŃiile centurii scapulare şi articulaŃia scapulo-humerală este o strânsă
legătură în mişcările variate şi ample ale membrului superior.
Intrebari de autoevaluare
Care este structura funcŃională a centurii scapulare ?
Care este structura funcŃională a articulaŃiei scapulo-humerale ?
Ce fel de articulaŃie este articulaŃia scapulo-humerală ?
Câte grade de libertate are articulaŃia scapulo-humerală ?
Care sunt muşchii implicaŃi în mişcările umărului ?
Ce mişcări se fac în articulaŃia scapulo-humerală ?
LecŃia 8 ArticulaŃia humero-cubito-radială (articulaŃia cotului)
1. Structura funcŃională a articulaŃiei
ArticulaŃia humero-cubito-radială este o trohleartroză, are un singur grad de libertate şi permite numai
executarea mişcărilor de flexie şi extensie, a antebraŃului pe braŃ. Se întâlnesc aici trei oase iar suprafeŃele articulare
sunt:
- extremitatea inferioară a humerusului (trohleea, condilul humeral şi epicondilul),
- extremitatea superioară a cubitusului prezintă o scobitură semilunară (marea cavitate sigmoidă), apofiza
coronoidă în partea anterioară a cavităŃii sigmoide şi tuberozitatea (olecranul) în partea posterioară a cavităŃii
sigmoide. La marginea externă a acestei cavităŃi se află o altă scobitură semilunară (mica cavitate sigmoidă) care ia
parte la alcătuirea articulaŃiei radio-cubitale superioare.
- extremitatea superioară a radiusului prezintă o scobitură (cupula radială) care se adaptează pe condilul
humeral.
Capul radial, prin faŃa sa superioară contribuie la alcătuirea articulaŃiei cotului, iar prin faŃa sa laterală
contribuie la alcătuirea articulaŃiei radio-cubitale superioare.
Trohleea humerală vine în raport cu incizura cubitusului, iar condilul humeral cu foseta capului radial.
SuprafeŃele articulare sunt acoperite de cartilajul hialin.
Mijloacele de unire sunt capsula articulară, care leagă humerusul cu cubitusul (ulna) şi radiusul. Capsula
articulară este laxă şi întărită lateral de patru ligamente mai puternice dispuse anterior, posterior, lateral extern şi
lateral intern.
Membrana sinovială este ca o foiŃă subŃire, înveleşte pe dinăuntru capsula articulară. Ea este comună atât
articulaŃiei humero-cubito-radiale, cât şi articulaŃiei radio-cubitale superioare.
2. Muşchii implicaŃi în mişcările cotului sunt flexori şi extensori.
a. Muşchii flexori sunt
bicepsul brahial, cu două capete superioare (de unde şi numele) şi unul inferior. Proximal, se inseră cu un cap
(scurta porŃiune a bicepsului) pe vârful apofizei coracoide, printr-un tendon comun cu coraco-brahialul; cu celălalt
cap, (lunga porŃiune a bicepsului) se inseră pe suprafaŃa de deasupra cavităŃii glenoide. Prin unirea celor două
porŃiuni se formează corpul muscular care descinde vertical în faŃa humerusului şi a cotului şi se inseră distal,
printr-un tendon puternic, pe tuberozitatea bicipitală a radiusului.
Când ia punct fix pe omoplat are mai multe acŃiuni:
19

20. -proiectează înainte şi rotează înăuntru braŃul;
- flectează antebraŃul supinat pe braŃ;
- rotează antebraŃul în afară (supinaŃie);
-este adductor al braŃului (prin porŃiunea scurtă)
- este abductor al braŃului (prin porŃiunea lungă)
AcŃiunea cea mai importantă este cea de supinaŃie şi pe plan secundar de flexor al antebraŃului pe braŃ.Când ia
punct fix pe antebraŃ (ca în poziŃia atârnat), flectează braŃul pe antebraŃ şi apropie omoplatul.
brahialul anterior este situat sub biceps. Se inseră proximal pe buza inferioară a amprentei deltoidiene şi pe faŃa
internă şi externă a jumătăŃii inferioare a humerusului. Se îndreaptă în jos şi după ce trece de faŃa anterioară a
articulaŃiei cotului, se inseră distal pe o mică suprafaŃă rugoasă, situată pe faŃa internă a bazei apofizei coronoide a
cubitusului.
Când ia punct fix pe humerus, flectează antebraŃul pe braŃ;
Când ia punct fix pe cubitus flectează braŃul pe antebraŃ
muşchii epicondilieni sunt în număr de patru:
- brahio-radial
- primul brahial extern
- al doilea brahial extren
- scurtul supinator
b. Muşchii extensori sunt:
tricepsul brahial este un muşchi voluminos, ocupă
singur faŃa posterioară a braŃului. Are trei capete superioare (de unde şi numele) şi unul inferior. Din cele trei
capete unul este lung (lunga porŃiune a tricepsului) şi se inseră pe suprafaŃa rugoasă sub cavitatea glenoidă a
omoplatului. Celelate două sunt scurte: vastul extern şi vastul intern.
Când ia punct fix proximal, este un extensor al antebraŃului pe braŃ,
Prin lunga porŃiune este un adductor al braŃului.
Când ia punct fix pe olecran, este fie un coborâtor, fie un ridicător
al omoplatului, după cum membrul superior este orientat în jos sau în sus.
anconeul este un muşchi scurt şi trunghiular, situat pe
faŃa posterioară a cotului. Se inseră proximal, prin baza sa, pe faŃa posterioară a epicondilului. Se îndreaptă în jos şi
înăuntru şi se inseră distal, prin vârful său, pe marginea externă a olecranului.
Când ia punct fix pe humerus, este extensor al antebraŃului pe braŃ;
Când ia punct fix pe cubitus este un extensor al braŃului pe antebraŃ.
În plus, el joacă un rol important în mişcările de lateralitate ale cubitusului, în timpul prono-supinaŃiei.
muşchii extensori ai degetelor vor fi studiaŃi la antebraŃ.
3. Biomecanica articulaŃiei cotului
ArticulaŃia humero-cubito-radială este o trohleartroză şi are un singur grad de libertate. Ea permite numai
executarea mişcărilor de flexie şi extensie. Flexia şi extensia active au o amplitudine medie normală de 1500, dintre
care 900 revin extensie şi 600 flexiei.
Miscarea de flexie este apropierea antebraŃului de braŃ. Are o amplitudine
activă normală de aproape de 1500. În faza finală a mişcării, mâna nu se orientează spre umăr ci spre torace,
deoarece axa antebraŃului nu se suprapune axei braŃului, ci este dirijată faŃă de acesta înăuntru. ExplicaŃia constă în
orientarea oblică în sus şi înăuntru a jgheabului trohleei humerale.
muşchii flexori sunt: brahialul anterior, bicepsul brahial şi
muşchii epicondilieni.
Mişcarea de extensie este mişcarea de îndepărtarea a antebraŃului de
braŃ. Amplitudunea este de 900. Mişcarea de extensie este limitată de vârful olecranului şi de ligamentul anterior al
cotului care este pus sub tensiune.
muşchii extensori sunt: tricepsul brahial, şi anconeul (în mod accesoriu).
Prin contracŃia lor, antebraŃul acŃionează ca o pârghie de gradul I, în care punctul de sprijin este în
articulaŃia cotului.
Intrebari de autoevaluare
Care este structura funcŃională a articulaŃiei cotului ?
Câte grade de libertate are articulaŃia cotului ?
Ce mişcări se realizează în articulaŃia cotului ?
Care sunt muşchii flexori ai cotului ?
Care sunt muşchii extensori ai cotului ?
20

21. LecŃia 9 ArticulaŃiile antebraŃului
1. Structura funcŃională a antebraŃului
Cele două oase ale antebraŃului se articulează între ele prin cele două extremităŃi ale lor, formând astfel, două
articulaŃii radio-cubitale: superioară şi inferioară.
a. ArticulaŃia radio-cubitală superioară:
ArticulaŃia este o cilindroidă de tip trohoid, cu un grad de libertate
SuprafeŃele articulare sunt reprezentate de mica cavitate sigmoidă a extremităŃii superioare a cubitusului,
de incizura radială a cubitusului completată de ligamentul inelar şi de capul radial. Ambele au fost descrise la
oasele cotului.Cele două suprafeŃe articulare sunt menŃinute în contact de ligamentul inelar şi de ligamentul pătrat
(al lui Denucé). Sinoviala articulaŃiei este dependentă de sinoviala articulaŃiei humero-cubito-radiale.
b. ArticulaŃia radio-cubitală inferioară ArticulaŃia este tot o trohoidă cu un grad de libertate.
SuprafeŃele articulare reprezentate de cavitatea sigmoidă a
radiusului de pe extremitatea inferioară şi mediană şi o suprafaŃă convexă de pe partea mediană şi inferioară a
capului cubital. Ele sunt acoperite de cartilaj hialin şi unite prin intermediul unei
capsule fibroase, un ligament triunghiular şi două ligamente radio-cubitale.
Sinoviala este foarte laxă şi comunică în 40% din cazuri cu sinoviala articulaŃiei radio-carpiene.
Ligamentul interosos radio-cubital este o membrană fibroasă care se întinde între diafizele celor două oase ale
antebraŃului pe toată lungimea lor.
2. Muşchii antebraŃului se împart în trei grupe:
a. muşchii anteriori:
rotundul pronator se inseră proximal pe faŃa anterioară a epitrohleei şi pe marginea internă a apofizei coronoide;
în continuare se îndreaptă în jos şi în afară şi se inseră distal pe faŃa externă a porŃiunii mijlocii a radiusului. Este un
muşchi pronator şi accesoriu un flexor al antebraŃului pe braŃ.
marele palmar se inseră proximal pe faŃa anterioară a epitrohleei, se îndreaptă în jos şi în afară şi se inseră distal
pe faŃa anterioară a bazei celui de al doilea metacarpian. Este flexor al mâinii pe antebraŃ şi al antebraŃului pe braŃ.
Accesoriu este un abductor, pronator şi fixator al mâinii în timpul mişcării de prehensiune.
micul palmar se inseră proximal pe faŃa anterioară a epitrohleei, se îndreaptă în jos şi puŃin
în afară şi se
inseră distal pe ligamentul inelar al carpului şi aponevroza palmară. Este flexor al mâinii pe antebraŃ.
cubitalul anterior se inseră proximal pe epitrohlee şi pe marginea internă a olecranului şi distal pe osul pisiform.
Este flexor al mâinii pe antebraŃ şi un fixator al mâinii în prehensiune.
flexorul comun superficial al degetelor se inseră proximal pe epitrohlee, ligamentul lateral intern al articulaŃiei
cotului, marginea internă a apofizei coronoide şi marginea anterioară a radiusului. Corpul lui ocupă toată lăŃimea
antebraŃului. În treimea mijlocie a antebraŃului se ramifică în 4 fascicule musculare care se continuă fiecare cu câte
un tendon. Cele 4 tendoane trec pe sub ligamentul inelar al carpului şi se îndreapă către ultimele 4 degete pe care se
inseră la nivelul bazelor falangelor doi. Este flexor al falangelor doi pe primele falange, un flexor al degetelor pe
mână, al mâinii pe antebraŃ şi al antebraŃului pe braŃ.
flexorul comun profund al degetelor se inseră proximal pe treimea superioară a feŃei anterioare, pe treimea
superioară a marginii interne şi a feŃei interne a cubitusului, pe ligamentul interosos cubito-radial şi pe faŃa
anterioară a radiusului, sub tuberozitatea bicipitală, formează 4 tendoane care alunecă pe sub ligamentul inelar al
carpului şi se îndreaptă spre ultimele 4 degete. Ele se inseră distal pe baza celei de a treia falange. Este flexor al
falangei a treia pe a doua falangă şi accesoriu al falangei a doua pe prima, al degetelor pe mână şi al mâinii pe
antebraŃ
lungul flexor propriu al policelui se inseră proximal pe cele 3 / 4 superioare ale feŃei anterioare a radiusului şi
pe marginea externă a apofizei coronoide, apoi se îndreaptă vertical în jos, trece pe sub ligamentul inelar anterior al
carpului şi se inseră distal pe baza ultimei falange a policelui. Este flexor al ultimei falange pe prima.
pătratul pronator situat la partea inferioară a antebraŃului, între marginea anterioară a cubitusului şi marginea şi
faŃa anterioară a radiusului. Este pronator, când ia punct fix pe cubitus.
b. muşchii posteriori:
extensorul comun al degetelor se inseră proximal pe faŃa posterioară a epicondilului, formează 4 tendoane, care
după ce trec pe sub ligamentul inelar carpian posterior, se îndreaptă spre ultimele 4 degete. Este extensor al falangei
a treia pe falanga a doua, al falangei a doua pe prima, al primei pe metacarp, al mâinii pe antebraŃ şi al antebraŃului
pe braŃ.
extensorul propriu al degetului mic se inseră proximal pe faŃa posterioară a epicondilului şi la nivelul degetului
mic se uneşte cu tendonul extensorului comun al acestuia. Este extensor al degetului mic.
cubitalul posterior se inseră proximal pe faŃa posterioară a epicondilului, pe pe faŃa şi marginea posterioară a
cubitusului şi distal, se inseră pe faŃa internă a bazei metacarpianului al cincilea. Este extensor şi abductor al mâinii
pe antebraŃ.
anconeul a fost studiat la muşchii cotului.
21