1. COSMOLOGIE SUMERIANĂ –
„…PRECUM ÎN CERURI, AŞA ŞI PE PĂMÂNT…”
Astăzi, civilizaţiile edificate de europeni, adică civilizaţia europeană propriu-zisă,
cea americană şi cea australiană, par să trăiască într-o lume din care sacrul a fost izgonit,
iar zeii au devenit pluriformi, având numele „ştiinţă”, „tehnologie”, „confort”, „distracţie”,
„sport”, „ideologii politice”, „averi”. Acestea sunt apariţii destul de recente pe scena
gândirii, avându-şi rădăcinile în Renaştere şi în umanism, dar făcându-şi simţită prezenţa o
dată cu deismul secolului al XVII-lea, prin iluminismul de veac XVIII şi mai ales prin
ideologia comunistă a secolelor XIX şi XX. Emergenţa acestor idei au dus la spargerea
mentalităţii religioase existente anterior, în Evul Mediu.
Acest eseu nu va aborda mentalitatea religioasă a Evului Mediu, care nu era defel
una monolitică (a se vedea diferitele mişcări şi secte religioase), ci va păşi într-un „tunel al
timpului şi spaţiului” care ne va purta până în Sumerul mileniilor IV-III î.e.n. Ajunşi acolo,
vom face cunoştinţă cu un Weltanschauung mesopotamian care afirma unitatea lucrurilor
din cer cu cele de pe Pământ, concepţie denumită „omologie”, şi cu viaţa trăită în
conformitate cu această concepţie.
Atunci când vorbim despre Sumer, vorbim despre arealul geografic și civilizațional
al sudului Mesopotamiei, din perioada cuprinsă între începutul perioadei Uruk (4.100
î.e.n.) şi 1.960 î.e.n., când ceea ce mai rămăsese din civilizaţia sumeriană s-a prăbuşit în
faţa năvălirii elamiţilor veniţi din est.1 „În termenii politici, această perioadă ar trebui
privită ca fiind o unitate, etalând aceleaşi caracteristici de bază pentru întreaga sa durată.” 2
În această perioadă, Weltanschauung-ul sumerian, concepţia sumerienilor despre
lume şi viaţă era modelată de preoţi. Ei erau aceia care, în general, elaborau diverse mituri
despre originile lumii sau apariţia unor instituţii, facilitând trecerea de la o religiozitate
îndreptată spre totemurile familiei extinse sau ale ginţii la o religiozitate mai lărgită,
îndreptată spre divinitatea tutelară a aşezării sau spre panteonul acesteia.
Un „meta-mit” – dacă-l putem denumi astfel – elaborat de sacerdoţii sumerieni, o
amplă concepţie mitologică absolut definitorie pentru membrii acestei civilizaţii, şi care a
1
Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 - 323 BC, Blackwell Publishing,
Oxford, UK, second edition, 2007, pp. 41,42 şi http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Sumer
2
Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 42.
1

2. influenţat profund iudaismul, creştinismul şi islamismul, este omologia. Simplu spus,
această omologie înseamnă credinţa că între planul fizic și cel metafizic, cel divin-cosmic,
cel natural şi cel socio-uman există corespondenţe. Sumero-akkadienii şi, mai târziu, asiro-
babilonienii şi populaţiile vechi din această regiune, credeau în unitatea lumii, convinşi că
ceea ce exista în Ceruri se reflecta pe Pământ. Este posibil ca, ideatic vorbind, obârşia
stihului evanghelic „…precum în Ceruri, aşa şi pe Pământ”3 să se afle aici.
Ce înseamnă, mai concret, unitatea lumii? Vom da răspunsul prin cuvintele
istoricului Lucian Boia:
Unitatea. Acest arhetip încearcă să supună lumea unui principiu unificator. Omul aspiră să
trăiască într-un univers omogen şi inteligibil. Religiile, gîndirea magică, filozofiile, ştiinţele,
interpretările istoriei, ideologiile încearcă, fiecare în felul său, să ofere un maximum de
coerenţă diversităţii fenomenelor. (…) Unitatea se manifestă la toate nivelurile, atît în sens
cosmic (legi care guvernează Universul, integrarea omului în Creaţie, corespondenţe între
microcosm şi macrocosm), cît şi la scara comunităţilor umane, cărora o întreagă serie de
mituri şi de ritualuri trebuie să le asigure coerenţa (din timpurile primitive pînă la ideologiile
naţionale moderne).4
Mircea Eliade face chiar afirmaţia îndrăzneaţă că, în Mesopotamia, concepţia
fundamentală era aceea a unei totale omologii între Cer şi Lume. Ilustrul savant scrie5:
Asta înseamnă nu numai că tot ce există pe Pământ există într-un anumit fel şi în Cer – dar
că fiecărui lucru de pe Pământ îi corespunde cu precizie un lucru identic în Cer, după al
cărui model ideal s-a realizat. Ţările, fluviile, oraşele, templele – acestea din urmă fiind (…)
imaginea însăşi a Cosmosului – toate există real în anumite niveluri cosmice (…) pe Pământ
aflându-se numai imaginea lor, palidă şi imperfectă.6
Iar în altă parte, savantul român subliniază: „Lumea se dezvăluia, aşadar, ca fiind
înzestrată de structuri şi guvernată de legi.”7
3
Evanghelia după Matei, 6:10b.
4
Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 2000, trad. T. Mochi, p. 32.
5
Mircea Eliade, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Edit. Moldova, Iaşi, 1991, ed. a doua, pp. 16,17.
6
Ion Banu îl contrazice, a se vedea Sensuri universale şi diferenţe specifice în filozofia Orientului antic, Edit.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, vol. I, p. 67. A se vedea şi p. 48.
7
Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele din
Eleusis”, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, p. 87. Subl. aut.
2

3. Omologia sumeriană a zămislit rodnic în cosmologia, „teologia”, antropologia,
cultura şi societatea sumeriană.
Inserăm aici o reprezentare sumeriană a lumii, după care vom furniza explicaţiile
necesare comprehensiunii sale.
Reprezentarea sumeriană „din lateral” a Universului, preluată integral de babilonieni.8
În reprezentarea de mai sus, ceea ce pentru un postmodern este un simplu ou, pentru
un sumerian religios ar fi o întreţesere a cosmologiei cu teogonia, o „cosmo-teogonie”,
pentru că el ar identifica nişte zei: mai întâi, pe Zeiţa-Mamă Nammu, sau oceanul cosmic
format din apă sărată primordială; prin partenogeneză, ea a dat naştere zeului uranian An
(cerul sau firmamentul domului reprezentat mai sus), şi zeiţei Uraş, denumită mai târziu Ki
(Pământul). Împreună, An-Ki formează Cosmosul vizibil, înconjurat de oceanul cosmic.9
Din îmbrăţişarea zeului An (Cerul) cu Glia Ki s-a născut Enlil, zeul care simboliza
văzduhul. El separă şi totodată uneşte Pământul cu Cerul. (Aşadar, aici apar pentru prima
dată elementele Cosmosului, adică apa, cerul, pământul şi aerul.)
Ulterior, Enlil, zeul văzduhului, născut din îmbrăţişarea zeului ceresc An cu zeiţa
pământească Ki, îşi va fecunda mama (glia Ki) şi va da viaţă lumii.10
În ceea ce priveşte regiunea abisală, la început se considera că aceasta era o extensie
a lui Ki, dar mai târziu s-a elaborat conceptul de Kigal, Infernul.11
8
Ion Banu, op. cit., p. 65.
9
Art. „Nammu”, în Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1989, p. 413.
10
Art. „Mitologii din Mesopotamia”, în Victor Kernbach, op. cit., p. 390.
3

4. Pornind de la aceşti zei, pe parcurs, panteonul s-a îmbogăţit continuu, cu zei de prim
rang (Enki, Damgalnuna, Inanna/Iştar), de rang secund (cei şapte Igigi) sau inferior (cei
cincizeci de Anunnaki).
O dată ce au apărut şi alţi zei, şi unele aşezări sumeriene, sate simple, au început să
se pretindă a fi sub protecţia unei anumite zeităţi şi să construiască temple, schimbările
survenite au fost dramatice: nu numai că apare urbanismul (sub forma fie a oraşelor-
templu, fie a cetăţilor-state hieratice), nu numai că aparatele sacerdotale generează
birocraţia angajând funcţionari în templu, dar şi organizează categoric lumea din jurul lor:
zeii, după ce s-au înmulţit, au ales să locuiască nu numai în sălaşurile lor, ci şi pe Pământ,
şi nu în într-un loc oarecare, ci chiar în „centrul lumii”, în mijlocul sau „buricul”
Pământului, care era reprezentat de templul construit şi dedicat lor şi care, pentru
sumerieni, era, desigur, propria lor regiune geografică. Or, pe plan teantropic avem de-a
face cu o „cosmo-geografie”; pe plan pur geografic, centrul Pământului, reprezentat de
templu, care organizează automat lumea din jurul său, conturează o nouă hartă, iar pe plan
filosofic obţinem o imago mundi.
Templele poartă cu ele un simbolism bogat; doi erudiţi francezi, Jean Chevalier şi
Alain Gheerbrant ne spun următoarele:
Templele sunt replici pământeşti ale arhetipurilor cereşti, ca şi imagini cosmice. Cosmologia
şi teologia devin astfel solidare în mintea oamenilor, ca şi în lucrările închinate zeilor.
Universul însuşi este conceput ca un templu…12
Autorii sesizează foarte subtil întrepătrunderea dintre cosmologie, teologie şi
doxologie, adică slăvirea zeilor şi închinarea adusă lor, fapte care, în Sumer, nu mai au loc
în cadrul gentilic, ci în cel al con-cetăţenilor, modelând gândirea întregii comunităţii.
În concepția sumero-akkadiană, „templul scund”, construit direct pe pământ,
„templul înalt”, construit pe o terasă de temelie şi ziqqurat-ul, consecinţa dezvoltării
„templului înalt”13, semnificau în primul rând Lumea. Etajele sale simbolizau diviziunile
Universului, care, la fel ca mai târziu în concepţia creştină, era văzut ca având trei niveluri:
infern, pământ, firmament/cer, cum am arătat şi mai sus.
Mircea Eliade dezvoltă ideea de mai sus:
11
http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_mythology
12
Art. „Templu”, în Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. 3, edit. Artemis,
Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al., p. 347.
13
Sabatino Moscati, Vechile civilizaţii semite, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1975, trad. E. Costescu, p. 90.
4

5. Ziqqurat-ul este de fapt lumea, întrucât el simbolizează Muntele Cosmic, iar Muntele
Cosmic nu este decât o perfectă imago mundi. (…) Muntele sacru este adevăratul tron, căci
acolo domneşte zeul, stăpânul şi creatorul Universului. „Tron”, „templu”, „munte cosmic”,
nu sunt decât formule sinonimice ale aceluiaşi simbolism al Centrului, pe care le vom
întâlni necontenit în cosmologia şi arhitectura mesopotamiană. (…)
Templul, aşadar, participa la un altfel de „spaţiu”: spaţiul consacrat, singurul pe care
culturile arhaice îl considerau „real”.14
În altă parte, acelaşi savant comentează:
…Construirea templelor (…) era, totodată, o reiterare a cosmogoniei, căci templul —
„palatul” zeului — reprezintă prin excelenţă o imago mundi. Ideea este arhaică şi abundent
răspândită. (…) Conform tradiţiei sumeriene, după facerea omului, unul din zei a întemeiat
cele cinci cetăţi; el „le-a clădit în locuri pure, le-a dat nume şi le-a desemnat drept centre de
cult”15. Mai apoi, zeii s-au mulţumit să comunice direct suveranilor planul cetăţilor şi al
sanctuarelor. Regele Gudea o vede în vis pe zeiţa Nidaba (aceasta îi arată un tablou pe care
sunt înscrise stelele benefice) şi pe un zeu care îi revelează planul templului 16. Modelele
templului şi cetăţii sunt, s-ar putea spune, „transcendentale”, căci ele preexistă în Cer.
Cetăţile babiloniene îşi aveau arhetipurile în constelaţii: Sippar în Cancer, Ninive în Carul
Mare, Assur în Arcturus etc.17 Această concepţie este generală în Orientul antic.18
Însă, dacă vorbim despre un centru, vorbim automat şi despre o periferie, şi se pare
că sumerienii sunt primii care au gândit faptul că sacrul îşi are forţa maximă în centru şi
slăbeşte pe măsură ce se îndreaptă spre periferie, Templul în care sălăşluieşte zeul având o
funcţie sacral iradiantă, cum ar spune Ştefan Borbely19.
În concluzie, pornind de la închipuiri ale minții, de la elaborarea unor mituri, în
special de factură cosmogonică, sumerienii au ajuns să organizeze mediul lor ambiant şi
vieţile lor, ca o materializare a stihului sus-amintit „…precum în Ceruri, aşa şi pe Pământ”.
Rămâne, probabil, ca o lucrare viitoare, să schiţăm modurile în care sumerienii, oameni
extrem de inventivi, descoperitori ai sistemelor zecimal şi hexagesimal, zămislitori ai
14
M. Eliade, Cosmologie şi alchimie babiloniană, pp. 21, 22.
15
Cf. textul tradus de S, N. Kramer, From the Tablets, p. 177. N.a.
16
E. Burrows, „Some Cosmological Patterns in Babylonian Religion”, pp. 65 sq. N.a.
17
Cf. E. Burrows, op. cit., pp. 60 sq. N.a.
18
Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, pp. 63,64.
19
Ştefan Borbely, Mitologie generală, edit. Limes, Cluj-Napoca, 2004, p. 68.
5

6. rudimentelor multor ştiinţe, au conştientizat faptul că trăiau într-un Univers deschis, şi au
purces la răsturnarea stihului în „…precum pe Pământ, aşa şi în Ceruri”…
BIBLIOGRAFIE:
1. Art. „Mitologii din Mesopotamia”, în Kernbach, Victor, Dicţionar de mitologie
generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 390.
2. Art. „Nammu”, în Kernbach, Victor, Dicţionar de mitologie generală, Edit.
ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 413.
3. Art. „Templu”, în Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, vol.
3, edit. Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al., p. 347.
4. Banu, Ion, Sensuri universale şi diferenţe specifice în filozofia Orientului antic,
Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, vol. I.
5. Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, edit. HUMANITAS, Bucureşti,
2000, trad. T. Mochi.
6. Borbely, Ştefan, Mitologie generală, edit. Limes, Cluj-Napoca, 2004.
7. Eliade, Mircea, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Edit. Moldova, Iaşi, 1991, ed.
a doua.
8. *** Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la
misterele din Eleusis”, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag.
9. Moscati, Sabatino, Vechile civilizaţii semite, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1975, trad.
E. Costescu.
10. Van De Mieroop, Marc, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 - 323 BC,
Blackwell Publishing, Oxford, UK, second edition, 2007.
SITOGRAFIE
1. http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Sumer
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_mythology
6