Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

POTOPUL ÎN OPERELE LITERARE MESOPOTAMIENE

999 views

Published on

POTOPUL
ÎN OPERELE LITERARE MESOPOTAMIENE

Published in: Spiritual
  • Login to see the comments

  • Be the first to like this

POTOPUL ÎN OPERELE LITERARE MESOPOTAMIENE

  1. 1. 1 POTOPUL ÎN OPERELE LITERARE MESOPOTAMIENE Lucrarea de faţă prezintă potopul în trei opere literare mesopotamiene. Aceste opere sunt Genesa din Eridu (fragmentele C-E), Epopeea preaînţeleptului Atraħasis (tăbliţa III) şi Epopeea lui Ghilgameş (tăbliţa XI). Fragmentele postate pot fi lecturate pentru a se înţelege modul în care mesopotamienii evocau diluviul sau pot fi studiate în comparaţie cu Potopul biblic (Genesa, 6-9). Un ultim comentariu înainte de redarea propriu-zisă a operelor: John H. Walton nota că aceste trei opere sunt înrudite din punct de vedere literar şi sunt rareori în dezacord una cu celelalte. O relatare compozită făcută de acest savant arată în modul următor: 1. Enlil este deranjat de „zarva” făcută de omenire; 2. În sfatul zeilor se ia hotărârea de trimitere a unui potop pentru a nimici omenirea; 3. Regele uman (Ziusudra/ Atrahasis/ Utnapiştim) este avertizat de Enki/ Éa şi surprinde discuţia sfatului; 4. Éa furnizează regelui un plan pentru contruirea unei corăbii; 5. Regele spune norodului cetăţii că el trebuie să plece întrucât zeii sunt mânioşi pe el; 6. Rudele, meseriaşii, animalele şi păsările sunt luate la bord; 7. Corabia are şapte caturi (având formă fie de cub, fie de zigurat) şi este călăfătuită cu smoală; 8. Furtuna durează şapte zile şi şapte nopţi; 9. Zeii bocesc marea pierdere a omenirii (întrucât s-a pierdut sursa aprovizionării lor); 10. Corăbiile amarează pe Muntele Niţir; 11. Sunt trimişi în recunoaştere porumbelul şi rândunica, dar ei se întorc. Este trimis corbul: el nu revine; 12. Eroii debarcă şi aduc jertfe; 13. Zeii, înfometaţi, tăbărăsc în jurul jertfelor „ca muştele”; 14. Enlil descoperă cu unii muritori au supravieţuit; 15. Plângerile zeilor împotriva lui Enlil pentru o formă de pedeapsă atât de devastatoare; 16. Regelui i se acordă nemurirea1 . 1 John H. Walton, Ancient Israelite Literature in its Cultural Context – A Survey of Parallels between Biblical and Ancient Near Eastern Texts, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, USA, 1990, p. 30-31.
  2. 2. 2 GENESA DIN ERIDU La baza traducerii acestei opere a stat lucrarea The Eridu Genesis, ea fiind tradusă, prefaţată şi adnotată de Thorkild Jacobsen şi publicată în The Context of Scripture – vol. I: Canonical Compositions from the Biblical World, William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill, Leiden, The Netherlands, 2003. Am verificat versiunea asiriologului Thorkild Jacobsen cu ajutorul lucrării „The Deluge” („Diluviul”), traducere de Samuel Noah Kramer, în The Ancient Near East – An Anthology of Texts & Pictures, James B. Pritchard (ed.) Daniel E. Fleming (foreword), Princeton University Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011, precum şi cu ajutorul versiunii The Flood Story, postată pe http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.1.7.4# Fragmentul după care am reprodus opera a fost scris prin anii 1.600 opinează asirologul Thorkild Jacobsen2 . Fragmentul C [Unul sau două rânduri fragmentare.] În acea zi, Nintur boci pentru creaturile ei Şi Inanna3 cea sfântă fu plină de mâhnire pentru norodul lor, Dar Enki4 se sfătui cu propria sa inimă. An, Enlil, Enki şi Ninħursaĝa îi făcură pe zeii Cerului şi ai Pământului să jure5 pe numele lui An şi al lui Enlil. Viziunea lui Ziusudra privitoare la adunarea zeilor În vremea aceea, Ziusudra era rege şi preot-purificator6 . Fiind un văzător, el plăsmui zeul ameţelii7 Şi stătu lângă el cu frică8 , rostindu-şi rugăminţile cu smerenie. Stând acolo necurmat, zi de zi, Se iţi ceva ce nu era vis: cuvântarea (...), 2 În op. cit., p. 513. 3 Inanna era o zeiţă cu multiple ipostaze, fiind, printre altele, zeiţa iubirii şi a războiului. 4 Enki era zeul apelor râurilor şi mlaştinilor, precum şi al înţelepciunii practice. 5 Jurământul promitea respectarea deciziilor adunării. 6 Preot gudug. 7 Aparent, extazul era indus – la fel ca şi la dervişii rotitori – de ameţeală, motiv pentru care Ziusudra şi-a făcut o statuie – gigantică, scrie S.N. Kramer în op. cit., p. 27 – a zeului care o inducea. Cârmuitorii antici combinau funcţii administrative, militare şi preoţeşti. Divinaţia aparţinea acestei ultime funcţii, întrucât era de o importanţă vitală ca un cârmuitor să cunoască voia zeilor şi să acţioneze conform ei. 8 Sau: dedicare.
  3. 3. 3 Rostirea jurămintelor pe Cer şi pe Pământ, atingerea gâtlejului9 şi zeii mergând de-a curmezişul spre Kiur10 . Sfatul lui Enki. Pe când Ziusudra stătea acolo lângă acesta, auzi11 : „Păşeşte spre peretele de la stânga mea şi ascultă! La perete îţi voi rosti un cuvânt şi ia aminte la ce spun, Bagă de seamă la povaţa mea! Un potop trimis de mâna noastră se va năpusti peste oraşele coşurilor de jumătate de baniţă şi peste ţară; Hotărârea ca omenirea să fie prăpădită a fost luată. Un verdict, o poruncă a adunării nu poate fi întoarsă, Nu s-a văzut vreodată ca o poruncă a lui An şi Enlil să fi fost strămutată, Nu-şi amintesc să fi fost vreodată răsturnată regalitatea lor, cuvântul lor12 . Acum […] Ceea ce am să-ţi spun […]. [O lacună de 38 de rânduri care conţineau povaţa dată de Enki cu privire la construirea unei corăbii şi luarea la bord a perechilor de vieţuitoare, precum şi ascultarea lui Ziusudra.] Fragmentul D Rândurile 1-11. Toate vânturile rele, toate vânturile furtunoase13 se adunară într-unul Şi atunci, dimpreună cu el, potopul se năpusti asupra oraşelor coşurilor de jumătate de baniţă Vreme de şapte zile şi şapte nopţi. După ce potopul nimici ţara, După ce vântul rău purtă marea corabie pe apele cele mari, Ieşi Utu-Soarele, aruncându-şi lumina pe cer şi pe pământ. Atunci Ziusudra sfredeli o bortă în marea corabie, Iar Utu cel viteaz pătrunse cu lumina lui înlăuntrul marii corăbii. Ziusudra, regele, păşi înaintea lui Utu sărutând pământul14 înaintea sa. Regele jertfi boi şi înjunghie oi din belşug. 9 Atingerea gâtului simboliza dorinţa de a fi tăiat dacă persoana şi-ar fi încălcat jurământul. 10 KI-UR era curtea din faţă a templului lui Enlil din Nippur. Adunarea zeilor se întrunea într-un colţ denumit Ubşu- ukinna. Zeii ajungeau acolo navigând cu corabia pe un canal din apropiere. 11 Textul nu scrie că zeul Enki/ Éa ar fi fost cel care vorbea, dar acest lucru poate fi dedus din context. 12 S.N. Kramer, op. cit., p. 27: „Regalităţii, cârmuirii (i se va pune capăt). 13 S.N. Kramer, op. cit., p. 27, adaugă: „nespus de puternice”. 14 Sau: prosternându-se.
  4. 4. 4 [Rândurile 12-17 sunt fragmentare]. Turte de orz şi semiluni15 , dimpreună cu […]. Frângea pentru el […] […]. Ienupăr, planta pură a munţilor, Aţâţa focul şi cu […] strâns la piept, El […]. [O lacună de 33 de rânduri, care conţinea istorisirea mâniei lui Enlil care a descoperit supravieţuitorul şi potolirea sa de către Enki.] Fragmentul E Sfârşitul cuvântării lui Enki Rândurile 1 şi 2: „Voi, cei de-aici, aţi jurat pe suflarea vieţii cerului, pe suflarea vieţii pământului că el este în legământ cu voi înşivă! Voi, cei de-aici, An şi Enlil, aţi jurat pe suflarea vieţii cerului, pe suflarea vieţii pământului că el este în legământ cu voi toţi!” Răsplătirea lui Ziusudra Vietăţile mici care odrăslesc din pământ, debarcau! Ziusudra, regele, păşi înaintea lui An şi Enlil sărutând pământul16 înaintea lor. Iar An şi Enlil, după ce-l onorară, Îi dăruiră o viaţă de zeu, Făcură ca suflarea de viaţă care dăinuie17 să se pogoare în el. În acea zi ei făcură ca Ziusudra, regele, păstrătorul numelui vietăţilor mici şi a seminţei omenirii, Să trăiască la răsărit, dincolo de munţi, în muntele18 Dilmun19 . „Tu...” [O lacună de aproximativ 39 de rânduri.] 15 Se referă la faptul că înaintea zeilor se aduceau cornuri plămădite în formă de semilună. 16 Sau: prosternându-se. 17 Sau: viaţa veşnică. 18 Termenul sumerian poate fi tradus atât „ţară, ţinut”, cât şi „munte”. 19 Dilmun este Bahrein-ul de astăzi. Aici în istorisire el pare să fi fost considerat un loc îndepărtat, cvasi-mitic.
  5. 5. 5 „CÂND ZEUL, OMUL…” – EPOPEEA PREAÎNŢELEPTULUI ATRAĦASIS În literatura Orientului Apropiat antic titlul unei opere era dat de cuvintele sale de început. În original, această operă se numeşte Enuma ilu awelum care se traduce prin „Când zeul, omul…” S-au purtat multe discuţii despre semnificaţia titlului: unele traduceri au preferat să redea „Când zeii erau oameni”, altele „Când zeii, ca oamenii” etc. Cert este că, potrivit epopeii, fusese o vreme când zeii făceau o muncă de corvoadă care, ulterior, a fost trasată oamenilor. Întrucât astăzi această operă literară străveche este cunoscută fie sub numele de Atrahasis, fie ca Epopeea lui Atrahasis; noi ne-am permis să inserăm titlul tradus ad-litteram, dar dublat de semnificaţia sa reală: în limba babiloniană Atra-ħasis înseamnă „cel preaînţelept” sau „cel foarte înţelept”. Literatura Orientului Apropiat antic demonstrează că adevărata înţelepciune nu este acumularea de informaţii şi înţelegerea modului în care acestea se inter- relaţionează şi se compenetrează, ci este cunoaşterea voii zeilor şi trăirea vieţii în chip moral, conform acestei voi revelate. Aşadar, înfăţişăm Epopeea preaînţeleptului Atraħasis20 . Această operă este rod al creaţiei literare a sumerienilor, dar forma sa cea mai completă este scrisă în limba akkadiană. Astfel, OBV înseamnă Old Babilonian Version (versiunea paleo-babiloniană), iar SBV înseamnă Standard Babilonian Version (versiunea babiloniană standard). Pentru lucrarea de faţă am utilizat lucrarea Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood, Gilgamesh and Others, Translation, Introduction, Explanatory Notes and other editorial matter, Stephanie Dalley, revised edition, Oxford University Press, Oxford, Great Britain, 2000, precum şi „Atrahasis”, de Benjamin R. Foster, în The Context of Scripture – vol. I: Canonical Compositions from the Biblical World, William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill, Leiden, The Netherlands, 2003. Ne-am verificat prin intermediul lucrării „Atrahasis”, de Constantin Daniel şi Athanase Negoiţă, publicată în Gândirea asiro-babiloniană în texte, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975, precum şi a lucrării „Când zeii erau încă oameni”, de Victor Kernbach, publicată în Miturile esenţiale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978. Textul de mai jos, tradus prin bunăvoinţa doamnei Olga Grădinaru21 , este reprodus după Stephanie Dalley; iar editarea traducerii şi notele de subsol ne aparţin. 20 Pentru opera integrală, a se vedea Epopeea preînţeleptului Atraħasis, disponibilă pe http://messianicrestorer.wordpress.com/orientalia/atrahasis/ 21 …Şi căreia îi mulţumim pe această cale pentru osteneala domniei sale.
  6. 6. 6 TĂBLIŢA III OBV Coloana I [Lacună de circa 10 rânduri.] Atraħasis rosti o cuvântare Şi-i grăi domnului său: „Desluşeşte-mi însemnătatea visului, […] ca să-i găsesc prevestirea (?).” (15) Enki rosti o cuvântare Şi-i grăi servului său: „Tu spui: «O voi descoperi în pat (?)22 » Încredinţează-te că iei aminte La cuvântul pe care ţi-l voi spune! (20) Perete, ascultă-mă cu atenţie! Colibă de trestie, încredinţează-te că iei aminte la toate cuvintele mele! Dărâmă-ţi casa, construieşte-ţi o corabie Leapădă-ţi averile şi salvează vieţuitoarele. (25) Corabia pe care o vei construi… [Lacună de trei rânduri.] Fă-i un acoperiş cât adâncimea, (30) Astfel încât Soarele23 să nu pătrundă înlăuntrul ei! Fă-i punţi sus şi fă-i punţi jos. Tachelajul trebuie să fie foarte puternic, Smoala trebuie să fie tare şi astfel dă tărie (corăbiei). Voi face să plouă asupra ta (35) Vor cădea păsări, se vor revărsa (?) peşti.” El deschise clepsidra şi o umplu. Sorocind venirea potopului după şapte zile. Atraħasis primi porunca, Adună bătrânii la poarta lui. (40) Atraħasis îşi făcu glasul auzit Şi vorbi bătrânilor: 22 Orientalii credeau că visurile sunt mesaje şi înştiinţări venite de la zei. 23 Adică Utu/ Şamaş, Zeul-Soare.
  7. 7. 7 „Zeul meu nu se înţelege cu zeul vostru, Enki şi [Enlil] sunt mereu supăraţi unul pe celălalt. Ei m-au izgonit din [casă(?)]. (45) Întrucât m-am închinat mereu lui Enki, El mi-a spus aceasta. Nu pot trăi în […] Şi nici nu pot [să pun piciorul] pe pământul lui Enlil. Voi sălăşlui cu zeul meu în adâncuri.” (50) Aceasta este ceea ce mi-a spus el.” [Lacună de patru sau cinci rânduri, până la sfârşitul coloanei.] Coloana a II-a [Lacună de circa nouă rânduri.] (10) Bătrânii […] Dulgherul duse toporul, Muncitorul cu trestii duse piatra. Bogatul (sau: un copil?) duse smoala, Săracul aduse cele trebuincioase. [Lacună de nouă rânduri.] Atraħasis … [Lacună de patru rânduri.] Aducând… (30) Tot ceea ce era […] Tot ceea ce era […] Înjunghie vite, animale curate24 […] Înjunghie oi, animale grase […] Le alese [şi le luă la bord.] (35) [Păsările] care zboară pe cer, Vitele [lui Şak]kan25 , 24 În Biblie, conceptul de animale „curate” şi „necurate”, în sensul de pure/ impure din punct de vedere ritualic, apare explicit în Genesa, 7:2,8 şi implicit în Genesa, 4:4. După cum se poate vedea, el există în Orient din vremuri imemoriale. Popoarele semitice l-au păstrat, civilizaţia greco-latină – şi, ulterior, euro-atlantică – a renunţat la el, păgubindu-se singură de binefacerile sale duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti.
  8. 8. 8 Fiarele sălbatice (?) […] de pe cuprinsul ţării, […el] le luă la bord […] (40) El îşi pofti norodul […] […] la un ospăţ. […] îşi luă familia la bord. În timp ce ei mâncau şi beau, (45) El tot intra şi ieşea; Nu putea sta liniştit, nu se putea odihni pe vine, Căci inima lui era frântă, se silea să vomite fiere. Faţa vremii se schimbă, Adad începu să urle în nori. (50) Atraħasis auzi zeul, larma lui: El aduse smoală să-şi pecetluiască uşa. Pe când zăvora uşa, Adad urla întruna în nori. Vânturile erau furioase în timp ce se ridica, (55) El tăie funia de ancoraj şi slobozi corabia. Coloana a III-a [Patru rânduri lipsă de la începutul coloanei.] (5) […] furtuna […] erau înjugaţi Anzu sfâşia cerul cu ghearele sale, El […] […] pământul… (10) Şi sparse larma ca un vas. […] potopul se dezlănţui, Puterea lui dădea iureş peste noroade ca o oştire. Nu se mai vedeau unii pe alţii Nu se puteau recunoaşte în prăpăd. (15) Potopul mugea ca un taur, Vântul vuia ca un vultur26 ţipând. Negura era groasă, soarele dispăruse, […] ca oile albe27 25 Sumugan/ Samuqan era un zeu inferior, care avea autoritate peste câmpii, cu vegetaţia şi animalele ei. În Akkad şi în Babilon era adorat ca divinitate cinegetică şi pastorală, ocrotind deopotrivă cirezile şi turmele de animale domestice, precum şi animalele sălbatice de stepă. 26 După Stephanie Dalley, op. cit., p. 18, „ca un măgar sălbatic răgând”.
  9. 9. 9 (20) […] larma potopului28 . […] [Pe Anu (?)] îl apucaseră furiile, [Zeii (?)]…fiii săi…înaintea lui. Cât o priveşte pe Nintu, Marea Doamnă, Îşi muşca buzele de furie. Marii zei, Anunna, Rămaseră pârjoliţi şi hămesiţi. Zeiţa privea şi plângea, Moaşa zeilor, înţeleapta Mami: „Fie ca lumina zilei (…) Să se întoarcă şi (…)! Oare cum am putut eu, în adunarea zeilor, Să poruncesc o asemenea nimicire a oamenilor?... Ellil a fost îndeajuns de tare (?) pentru a da o poruncă ticăloasă. Ca şi Tiruru se cuvenea să fi oprit acea poruncă ticăloasă! Am auzit strigătele lor îndreptate spre mine, Împotriva mea, împotriva fiinţei mele. Mai presus de puterea mea (?) sămânţa mea s-a făcut Ca oile albe29 . Cât mă priveşte pe mine, oare cum aş putea trăi (?) într-o casă de jale?... Larma mea s-a prefăcut în tăcere. Aş putea să plec, să mă înalţ la ceruri Şi să trăiesc ca-ntr-o mănăstire (?) ? Ce voise Anu, cel care a luat hotărârea? Porunca ascultată de zei, fiii lui, a fost a sa! Cel care nu s-a consfătuit, ci a trimis Potopul, Cel care a adunat oamenii pentru prăpăd. [...] Coloana a IV-a [O lacună de trei rânduri la începutul coloanei.] Nintu bocea (…): 27 După Benjamin R. Foster, „ca muştele”. Op. cit., p. 452. 28 Benjamin R. Foster nu traduce rândurile următoare, ci le rezumă: „Atunci când se trezesc înfometaţi şi hămesiţi, zeii regretă acţiunea lor pripită. Când descoperă că Atrahasis supravieţuise potopului, ei convin asupra propunerii ca anumite clase de oameni să nu se reproducă.” Op. cit., p. 452. 29 Probabil oi de jertfă.
  10. 10. 10 „Ar fi putut un tată adevărat (?) să dea naştere mării [învolburate (?)] (Astfel încât) astupă râul ca libelulele; Ei sunt aruncaţi [pe mal (?)] ca o plută, Ei sunt aruncaţi pe mal ca o plută într-un loc larg. Am văzut şi am plâns pentru ei! Voi înceta eu (oare), să-i plâng?” Ea plânse, îşi dădu frâu liber sentimentelor, Nintu plânse şi-şi stârni patima. Zeii plânseră împreună cu ea pentru ţară. Era plină de mâhnire, tânjea (degeaba) după bere. Unde se aşeză să plângă, se aşezară (şi marii zei), Dar, ca oile, putură doar să-şi umple gâtlejul (de behăituri). Erau însetaţi, buzele lor Iţeau doar puroiul foametei. Vreme de şapte zile şi şapte nopţi Năvăliră şuvoiul, furtuna şi potopul. [Lacună de circa 58 de rânduri.] Coloana a V-a El puse jos […], Aduse mâncare […] […] Zeii adulmecară aroma, Tăbărâră ca muştele asupra jertfei. După ce mâncară jertfa, Nintu se ridicat şi-i învinovăţi pe toţi: „Ce l-a apucat pe Anu de a luat asemenea hotărâri? A (îndrăznit să vină) Ellil la jertfa de fum? (Cei care) nu s-au consfătuit, ci doar au trimis Potopul Au adunat oamenii pentru prăpădire – voi aţi încuviinţat nimicirea. (Acum) strălucitoarele lor chipuri sunt (pururea) întunecate.” Apoi ea se duse spre marile muşte30 Pe care Anu le făcuse şi (declară) înaintea zeilor: 30 În op. cit., p. 38, n42, Stephanie Dalley scrie: „Simbolismul muştelor nu este cunoscut precis. Potrivit lui Parpola (…), mărgele în formă de muscă erau folosite de închinătorii zeiţei Iştar pentru auto-flagelare şi pentru inducerea extazului, dar el nu citează evidenţe. Kilmer, 1987, le interpretează ca fiind moarte şi vitejie în bătălie. Un fragment de text inclus de Campbell Thompson, 1930, plăcuţa 59, spune că toţi zeii Uruk-ului s-au preschimbat în muşte atunci când au abandonat Uruk, astfel încât este posibil să există o aluzie în acest pasaj la următor eveniment anterior când zeii au abandonat omenirea.”
  11. 11. 11 „Mâhnirea lui este şi a mea! Soarta mea se va lega de a lui! El trebuie să mă scape de rău şi să mă îmbuneze! Să ies dimineaţa (?) […] […] Coloana a VI-a Fie ca aceste muşte să fie lapis lazuli pentru colierul meu Prin care să-mi amintesc de el (?) zilnic (?) [De-a pururea (?)].” Războinicul Ellil zări corabia31 Şi se înfuriat pe Igigi: „Noi, marii Anuna, noi toţi, Ne-am legat printr-un jurământ! Nu trebuia să scape nici o vieţuitoare! Cum de-a putut vreun om să supravieţuiască acestui prăpăd?...” Anu îşi rosti cuvântarea Şi-i grăi războinicului Ellil: „Cine altul decât Enki ar face una ca aceasta? El s-a încredinţat că (acea colibă de trestie) va dezvălui porunca.” Enki îşi rosti cuvântarea Şi le grăi marilor zei: „Eu am făcut aceasta, pentru a vă sfida! M-am încredinţat că viaţa este salvată (…). [Lacună de cinci rânduri.] Cere să fie pedepsit păcătosul Şi oricine-ţi înfruntă porunca. [Lacună de 12 rânduri.] Mi-am dat frâu liber sentimentelor!” Ellil rosti o cuvântare Şi-i grăi prevăzătorului Enki: „Haide, cheam-o pe Nintu, zeiţa pântecelui! Consfătuiţi-vă în adunare!” 31 În op. cit., p. 38, n43, Stephanie Dalley scrie că termenul makurru folosit aici înseamnă o corabie de tip cargobot, rotunjită ca o semilună.
  12. 12. 12 Enki32 îşi rosti cuvântarea Şi-i grăi lui Nintu, zeiţa pântecelui: „Tu eşti zeiţa pântecelui, care orânduieşti destinele33 . (Statorniceşte moartea?...) oamenilor. [O treime din ei să fie…] […] [O treime din ei să fie…] Coloana a VII-a (1) Să mai fie o a treia (clasă) printre oameni: Să fie printre oameni femei care nasc, dar fără folos: Să fie (de asemenea) printre oameni diavoliţa Paşittu34 , (5) Fie ca ea să smulgă copilul din poala celei ce l-a purtat, Numeşte mari preotese şi preotese35 , femei ugbabtu, entu şi egişitu36 : Ele să fie tabu şi astfel să ţină în frâu naşterea copiilor37 . [O lacună de 26 rânduri până la sfârşitul coloanei.] Coloana a VIII-a [O lacună de 8 rânduri la începutul coloanei.] Cum am trimis Potopul. Dar un om a supravieţuit prăpădului. Tu eşti sfetnicul zeilor La poruncile tale am stârnit prăpădul. Igigi să asculte această cântare Pentru a te lăuda Şi a scrie (?) măreţia ta. Eu voi cânta despre Potop tuturor oamenilor38 : 32 De aici s-a putut reveni la comparaţia versiunii Stephaniei Dalley cu cea redată de Benjamin R. Foster. 33 „Aici zeii l-au înlocuit pe lullû, omul primordial care nu avea o durată de viaţă naturală, cu omul muritor. Prin urmare, Potopul marchează tranziţia de la omul primordial, care trăise veacuri întregi, cu oameni ale căror vieţi se şubrezesc la bătrâneţe, ca acum.” 34 Omologată cu Lamaştu şi, parţial, cu Lilith. 35 Marilor preotese şi anumitor alte tagme preoţeşti feminine le era interzis să aibă copii (decât, poate, de la rege). 36 Aceste tagme de femei evlavioase trăiau pe lângă temple – mai târziu vor fi cunoscute drept călugăriţe – şi le era interzis să aibă copii. 37 Aici se termină versiunea redată de Benjamin R. Foster. 38 În op. cit., p. 38 n46, Stephanie Dalley atrage atenţia asupra unui aspect semnificativ pentru cercetătorii literaturii Orientului Apropiat antic, aratând că acest tip de stih se găseşte adesea la începutul istorisirilor orale, de genul Epopeii lui Ghilgameş, a lui Anzu, a lui Erra şi Işum.
  13. 13. 13 Ascultaţi! [Colofon:] Sfârşit. Tăbliţa a III-a din „Când zeul, omul…”, 390 de rânduri. Total 1245 rânduri scrise pe trei tăbliţe de mâna tânărului scrib Ipiq-Aya. În luna Ayyar [ziua x], an în care Ammi-ţaduqa era rege. O statuetă a lui. […] […]
  14. 14. 14 EPOPEEA LUI GHILGAMEŞ În Epopeea lui Ghilgameş Potopul este redat în tăbliţa a XI-a. Pentru traducerea acestei tăbliţe am apelat la lucrarea The Epic of Gilgamesh – The Babylonian Epic Poem and Other Texts în Akkadian and Sumerian, Translated with an introduction by Andrew George, Penguin Books, London, England, 2003. De asemenea, am făcut comparaţii cu Epopeea lui Ghilgameş, în româneşte de Virginia Şerbănescu şi Al. Dima, Editura Mondero, Bucureşti, 2001; cu „Epopeea lui Ghilgameş” în Gândirea asiro-babiloniană în texte, Daniel Constantin, Studiu introductiv, Athanase Negoiţă, Traducere, notiţe introductive şi note, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1975; precum şi cu „Ghilgameş, căutătorul nemuririi”, în Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978. TĂBLIŢA A XI-A Îi grăi Ghilgameş lui Uta-napişti cel de pe tărâmuri îndepărtate: - „Mă uit cu luare-aminte la tine, Uta-napişti, Statura ta nu este neobişnuită: eşti asemeni mie; Nu eşti deloc neobişnuit; eşti asemeni mine! Eram pe deplin hotărât să mă lupt cu tine, Dar acum, în prezenţa ta, mâna mea rămâne nemişcată. Cum de-ai stat cu zeii la sfatul lor? Cum de-ai dobândit viaţa veşnică?” Îi grăi Uta-napişti lui, lui Ghilgameş: - „Am să-ţi destăinui, Ghilgameş, un lucru dintre cele ascunse, ţie, numai, îţi voi dezvălui o taină a zeilor. (10) Oraşul Şuruppak, cetatea pe care o cunoşti bine, Aşezată pe malurile râului Eufrat: Cetatea era străveche: odinioară, zeii sălăşluiseră în ea. Dintr-o dată, zeii cei mari hotărâră să dezlănţuie Potopul. Se legară cu jurământ Anu, tatăl lor, Viteazul Enlil, sfetnicul lor, Ninurta, cămăraşul lor, Enugi, ispravnicul apelor. Şi Ea jură cu ei, în chip princiar, Rostindu-şi cuvintele către un gard de trestie: (20) - „Gard de trestie! Perete de cărămidă! Ascultă, gardule! Ia aminte, perete!
  15. 15. 15 Omule din Şuruppak, fiu al lui Ubar-Tutu, Dărâmă-ţi casa, înjgheabă-ţi o corabie, Abandonează-ţi bogăţiile, cată să-ţi scapi viaţa, Leapădă-ţi bunurile pământeşti, grijeşte-ţi viaţa, Şi încarcă în corabie orice sămânţă de viaţă! Acestei corăbii, pe care va trebui să ţi-o înjghebi, Măsurile să-i fie toate la fel: Lungimea şi lăţimea să-i fie aidoma, (30) Şi acoper-o cum este acoperit Apsu39 .” Am înţeles şi i-am spus lui Éa, stăpânul meu: - „Ascult, stăpâne, ceea ce astfel mi-ai spus, Am înţeles şi voi face întocmai; Dar ce voi spune cetăţii, norodului bătrânilor dregători?” Éa îşi deschise gura pentru a cuvânta: Grăindu-mi mie, sluga sa: - „Ei bine, le vei spune aşa: - „Hotărât, zeul Enlil mă urăşte: Nu mai pot sălăşlui în cetatea voastră, (40) Nu mai pot păşi pe pământul lui Enlil, Mă voi pogorî în Apsu, voi sălăşlui la Éa, stăpânul meu Şi el vă va trimite o ploaie de belşug, O abundenţă de păsări, o sumedenie de peşti, Vă va dărui o recoltă bogată. Dimineaţa va revărsa peste voi turte, Şi seara un puhoi de grâu40 .” Când se iviră primele licăriri ale zorilor, Ţara se strânse la poarta lui Atra-ħasis41 ; Dulgherul îşi căra toporişca, (50) Lucrătorul în trestie îşi căra piatra, Şi constructorul de nave toporul său cel mare. Tinerii (...) Bătrânii cărau funii din fire de palmier. Bogatul aducea smoala, Săracul aducea unealta sa (...). În cea de a cincea zi, am clădit carena corăbiei: 39 Oceanul de apă dulce, principiul bărbătesc al lumii la sumerieni. 40 Alexandru Dima, care traduce „mazăre”, notează : „Cuvintele lui Ea au dinadins un dublu înţeles; pentru locuitorii Şuruppakului ele vor părea o făgăduială de belşug, în timp ce, în fapt, vestesc nimicirea lumii prin potop. în special ultimele două versuri fac un joc din ambiguitatea cuvintelor «kukku» şi «kibati» care înseamnă în acelaşi timp: cel dintâi, «un fel de legumă» şi «nenorocire»; cel de al doilea «grâne» şi «distrugere»”. 41 Se traduce prin Cel Preaînţelept şi este o poreclă a lui Uta-napişti.
  16. 16. 16 Suprafaţa îi era de un iku42 , laturile i se ridicau la zece duzini de coţi43 , Marginile acoperişului erau tot cu latura de zece duzini de coţi. Am clădit scheletul vasului, am întocmit structura sa. Am orânduit şase punţi una peste alta, (60) Despărţind astfel corabia în şapte caturi Şi lăuntrul său l-am despărţit în nouă încăperi. Am vârât în mijlocul ei cepurile santinei, Nu am uitat nici ghionderele Şi am pus toate uneltele. Am vărsat trei sar44 de smoală în cuptorul pentru reparaţie al vasului Şi am vărsat încă trei sar de catran. Cât despre ulei, am folosit trei sar pentru hamali; Afară de 300 de măsuri de ulei folosit la libaţii, Cârmaciul a pus deoparte doi sar de ulei. (70) Pentru lucrători am pus să se taie boi Şi miei am înjunghiat în fiecare zi. Cu bere, cu must, cu ulei şi cu vin de curmale din belşug, I-am îndestulat pe meşteşugari. Se ospeţeau ca în zilele Anului Nou. La răsărit am pus mâna pentru miruire, Înainte de asfinţit, corabia era gata. Fiindcă linia ei de plutire se arăta anevoioasă, Dinapoi înainte am rostogolit butucii ca să alunece spre apă, În aşa fel încât două treimi din corpul vasului să fie scufundate în apă. (80) Am încărcat corabia cu tot ce aveam: Am încărcat-o cu tot argintul pe care îl agonisisem, Am încărcat-o cu tot aurul pe care-l stăpâneam, Am încărcat-o cu toate vietăţile pe care le aveam: Mi-am urcat pe corabie toate neamurile şi prietenii, Am urcat turmele câmpului, fiarele sălbatice, precum şi pe toţi meşteşugarii şi artizanii. La vremea sorocită de Şamaş, Zeul-Soare: „Dimineaţa se va revărsa peste voi turte şi seara va ploua un puhoi de grâu.” Intră în corabie şi smoleşte bine uşa!” Iată că venise vremea: (90) Ploua cu turte, dimineaţa, şi ploua cu grâne, seara. M-am uitat la faţa vremii. Şi faţa vremii se vestea înfricoşătoare. 42 Circa 3600 de metri pătraţi. 43 Un cot măsura ceva mai puţin de 0,50 metri. 44 Un sar valora 3600 de unităţi. Dacă unitatea de capacitate, subînţeleasă aici, este „sutu”, un „sar” reprezintă circa 180 de hectolitri.
  17. 17. 17 Am intrat în corabie şi i-am smolit uşa. Celui ce smoli corabia, lui Puzur-Enlil, constructorul de nave, I-am încredinţat palatul meu, cu toate bunurile sale. Când se iviră cele dintâi licăriri ale zorilor, Iată că din adâncurile cerului s-a ivit o pâclă neagră, Dinlăuntrul căreia Adad, zeul furtunii, nu înceta să bubuie. Zeii Şullat şi Haniş erau înainte-mergătorii lui, (100) Purtând tronul său înaintea lui. Zeul Errakal45 smulgea bârnele stăvilarelor cereşti, Porni Ninurta46 , făcu să se reverse stăvilarele. Anunnakii47 învârteau torţe deasupra capului Şi cu fulgerele lor sclipitoare pârjoleau ţara! Amorţeala lui Adad cuprinse cerul Şi preschimbă-n beznă tot ce era luminos El năvăli peste ţară ca un taur înfuriat, O sparse în bucăţi ca pe un vas de lut. O zi întreagă se dezlănţui furtuna şi turtiră ţara Suflară aprig, apoi izbucni Potopul. (110) Ca o bătălie se năpusti cataclismul peste oameni Nu se mai vedea om cu om, Oamenii nu se mai zăreau în toiul prăpădului. Chiar şi zeii se înspăimântară de potop, Dădură înapoi şi se înălţară în cerul lui Anu48 . Zeii, tupilaţi ca nişte câini, încovrigaţi în câmp deschis. Iştar răcni ca o femeie cuprinsă de durerile facerii, Şi se văicări Belet-ili49 , cea cu glasul dulce: - „S-au prefăcut în tină vremurile de odinioară, Şi numai pentru că eu am vorbit cu răutate în Sfatul zeilor! (120) Cum am putut vorbi cu răutate în Sfatul zeilor, Declarând război nimicitor făpturilor mele? Tocmai eu îi zămislisem, aceşti oameni sunt ai mei! Şi acum, ca peştii, ei umplu marea!” Anunnakii jeleau împreună cu ea, Zeii, necăjiţi, jeleau împreună cu ea. Cu buzele pârjolite şi scuturaţi de friguri. Şase zile şi şapte nopţi, 45 Sau Nergal, zeul Infernului. 46 Zeul războiului. 47 Zeii pământului şi ai universului pământesc. 48 Partea cea mai înaltă a cerului, superioară văzduhului sau atmosferei pământeşti. 49 Belet-ili: stăpâna zeilor. Se referă la zeiţa Ninħursaĝa/ Ninmah, care avusese rolul de moaşă în antropogeneză.
  18. 18. 18 Bătu şi se năpusti vântul, Potopul vijelios culcă totul la pământ. Când veni ziua a şaptea, (130) Vijelia slăbi, Potopul se sfârşi. Oceanul se potoli, el, care se zvârcolise ca o femeie în chinurile facerii. Furtuna se linişti, Potopul se sfârşi. Am cercetat vremea, se aşternuse tăcerea, Şi toţi oamenii se înturnaseră în lut. Ca un acoperiş, apa se întindea la fel peste tot. Am deschis un ochi de fereastră, pe obrajii mei se revărsă lumina soarelui. M-am aşezat, am îngenuncheat şi am plâns; Lacrimile îmi curgeau şiroaie pe obraji. Am cercetat cu de-amănuntul zările la marginea mării: (140) În 14 locuri se iţea un ostrov. Corabia trăsese la mal lângă unul dintre ei, muntele Nimuş50 ; Muntele Nimuş oprise corabia şi n-o mai lăsa să se urnească. O zi, două zile, muntele Nimuş ţinu corabia nemişcată; Trei zile, patru zile, muntele Nimuş ţinu corabia nemişcată; Cinci zile, şase zile, muntele Nimuş ţinu corabia nemişcată. Când sosi ziua a şaptea, Am dat drumul unui porumbel şi l-am lăsat să plece. Porumbelul se duse, apoi se întoarse la corabie: Negăsind nici un locşor unde să se aşeze, se întoarse îndărăt. (150) Am dat drumul unei rândunici şi am lăsat-o să plece. Rândunica se duse, apoi se întoarse la corabie: Negăsind nici un locşor unde să se aşeze, se întoarse îndărăt. Am dat drumul unui corb şi l-am lăsat să plece. Corbul se duse, dar, văzând că apele se retrăseseră, Găsind mâncare, ciugulind şi ţopăind, nu se mai întoarse îndărăt. Am adus o ofrandă, am depus o jertfă în cele patru vânturi; Am pus tămâie pe vârful muntelui, Am aşezat şapte şi iar şapte căţui, Şi în căuşurile lor am pus trestie, cedru şi mirt. (160) Zeii adulmecară mireasma, Zeii adulmecară mireasma desfătătoare, Zeii se îmbulziră ca muştele în jurul jertfitorului. Atunci, pe dată sosi Belet-ili51 , 50 Traducerile mai vechi redau prin Niţir. Este localizat în ţara gutiilor, prin podişurile Zagrosului, la est de fluviul Tigru, nu Urartu sau muntele Ararat, în Turcia de est, ca în Biblie. 51 Belet-ili: stăpâna zeilor.
  19. 19. 19 Ridică muştele de lapislazuli pe care Anu i le făcuse pe când o curta şi strigă: - „O, zei, fie ca aceste mari mărgele din colierul meu Să-mi amintească de aceste zile şi să nu le uit niciodată! Poftească, deci, toţi zeii la această tămâie; Numai Enlil să nu vină la această tămâie, Fiindcă i-a lipsit chibzuinţa şi a dezlănţuit acest potop; (170) Şi a sortit pieirii pe poporul meu!” Atunci, pe dată sosi Enlil; Văzu corabia şi fu cuprins de mânie, Se umplu de furie împotriva Igigilor52 divini. - „Cum de-a scăpat din potop această făptură vie? Nimeni nu trebuia să fie cruţat din nimicire!” Ninurta îşi deschise gura pentru a cuvânta, Îi grăi viteazului Enlil: - „Cine oare, dacă nu Éa, e în stare de o astfel de ispravă? Căci, el, Éa, cunoaşte cum se urzesc toate.” (180) Éa îşi deschise gura pentru a cuvânta, Şi îi grăi viteazului Enlil: - „O, tu, cel mai înţelept dintre zei, viteazul Enlil, Cum de ţi-a lipsit chibzuinţa şi ai dezlănţuit potopul? Pedepseşte-l pe nelegiuit pentru nelegiuirea sa, Pedepseşte-l pe răufăcător pentru facerea de rău, Slăbeşte frâiele, ca să nu se rupă! Ţine hăţurile strâns, ca să nu se destindă53 ! În locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, S-ar fi putut scula un leu, care să fi împuţinat oamenii! În locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, (190) S-ar fi putut scula un lup, care să fi împuţinat oamenii! În locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, Ar fi putut izbucni foametea şi ar fi pustiit ţara! În locul potopului pe care l-ai dezlănţuit, Ar fi putut bântui Zeul Molimelor54 şi ar fi pustiit ţara! Cât despre mine, n-am dat în vileag taina marilor zei, Am îngăduit lui Atra-ħasis55 să aibă o vedenie şi astfel a aflat taina noastră. Şi acum, hotărăşte-i soarta!” Atunci Enlil s-a urcat pe corabie Şi, luându-mă de mână, m-a adus pe punte. (200) 52 Zeii cerului, în contrast cu Anunnakii, zei ai pământului. 53 Acest sfat aparent contradictoriu vizează cumpătarea în aplicarea încurajării şi a disciplinării. 54 Irra, zeul ciumei. 55 Se traduce prin Cel Preaînţelept şi este o poreclă a lui Uta-napişti.
  20. 20. 20 A dus-o şi pe soţia mea şi a pus-o să îngenuncheze lângă mine; Ne-a atins frunţile, stând între noi pentru a ne binecuvânta: - „Mai înainte vreme, a spus el, Uta-napişti56 era om muritor, Dar acum el şi cu soţia lui să fie aidoma nouă, zeilor, Şi Uta-napişti să trăiască departe de oameni, la gura râurilor!” M-au dus, deci, pe tărâmuri îndepărtate şi m-au aşezat la gura râurilor57 . (206) 56 Literal: viaţă veşnică. 57 Eruditul istoric al religiilor Mircea Eliade ne asigură de faptul că „… expresia «la gurile fluviului» înseamnă, în cultura mesopotamiană, locul pe unde se intră în paradis, pragul pe care-l trec numai nemuritorii şi eroii.” A se vedea Mircea Eliade, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Editura Moldova, Iaşi, 1991, ed. a doua, pp. 17-18.
  21. 21. 21 BIBLIOGRAFIE: Articole: „Atrahasis”, în Gândirea asiro-babiloniană în texte, Daniel Constantin, Studiu introductiv, Athanase Negoiţă, Traducere, notiţe introductive şi note, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1975. „Atrahasis”, tradus, prefaţat şi adnotat de Benjamin R. Foster, în The Context of Scripture – vol. I: Canonical Compositions from the Biblical World, William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill, Leiden, The Netherlands, 2003. „Când zeii erau încă oameni”, de Victor Kernbach, publicat în Miturile esenţiale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978. „Epopeea lui Ghilgameş” în Gândirea asiro-babiloniană în texte, Daniel Constantin, Studiu introductiv, Athanase Negoiţă, Traducere, notiţe introductive şi note, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1975. „Epopeea preînţeleptului Atraħasis”, disponibilă pe http://messianicrestorer.wordpress.com/orientalia/atrahasis/, accesat în 2.12.2013. „Ghilgameş, căutătorul nemuririi”, în Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978. „The Deluge” („Diluviul”), tradus, prefaţat şi adnotat de Samuel Noah Kramer, în The Ancient Near East – An Anthology of Texts & Pictures, James B. Pritchard (ed.) Daniel E. Fleming (foreword), Princeton University Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011. „The Eridu Genesis”, tradus, prefaţat şi adnotat de Thorkild Jacobsen, publicată în The Context of Scripture – vol. I: Canonical Compositions from the Biblical World, William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill, Leiden, The Netherlands, 2003. „The Flood Story”, postat pe http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.1.7.4#, accesat în 2.12.2013. Cărţi: Eliade, Mircea, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Editura Moldova, Iaşi, 1991, ed. a doua. Walton, John H., Ancient Israelite Literature in its Cultural Context – A Survey of Parallels between Biblical and Ancient Near Eastern Texts, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, USA, 1990. Epopeea lui Ghilgameş, în româneşte de Virginia Şerbănescu şi Al. Dima, Editura Mondero, Bucureşti, 2001. Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood, Gilgamesh and Others, Translation, Introduction, Explanatory Notes and other editorial matter, Stephanie Dalley, revised edition, Oxford University Press, Oxford, Great Britain, 2000. The Epic of Gilgamesh – The Babylonian Epic Poem and Other Texts în Akkadian and Sumerian, Translated with an introduction by Andrew George, Penguin Books, London, England, 2003.
  22. 22. 22 Sitografie: http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.1.7.4#, accesat în 2.12.2013. http://messianicrestorer.wordpress.com/orientalia/atrahasis/, accesat în 2.12.2013.

×