RELIGIOZITATEA ORIENTULUI APROPIAT ÎN EPOCA PRE-MOZAICĂ RELIGIOZITATEA ORIENTULUI APROPIAT ÎN EPOCA PRE-MOZAICĂ

2,284 views

Published on

Published in: Spiritual
0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
2,284
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
25
Actions
Shares
0
Downloads
22
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

RELIGIOZITATEA ORIENTULUI APROPIAT ÎN EPOCA PRE-MOZAICĂ RELIGIOZITATEA ORIENTULUI APROPIAT ÎN EPOCA PRE-MOZAICĂ

  1. 1. RELIGIOZITATEA ORIENTULUI APROPIATÎN EPOCA PRE-MOZAICĂ – O ABORDARE BIBLICĂ VOLUMUL I DE MICHAEL REINHARDT 1
  2. 2. CUPRINS: INTRODUCERE GENERALĂ PARTEA I: RELIGIOZITATEA ORIENTULUI APROPIAT ÎN EPOCA PREISTORICĂ CAPITOLUL I: AREALUL GEOGRAFIC AL SEMILUNII FERTILE CAPITOLUL AL II-LEA: „PREISTORIA” SEMILUNII FERTILE I. MEZOLITICUL TÂRZIU: 12.500 – 9.500 Î.E.N. A. Economia mezoliticului B. Artă şi religiozitate II. TRANZIŢIA SPRE NEOLITIC A. Agricultură, industrie, stratificare socială B. Artă şi religiozitateIII. NEOLITICUL TÂRZIU: 6.500 – 4.500 Î.E.N. A. Migraţii B. Artă şi religiozitateIV. FAZA HALAF A. Artă şi religiozitate V. FAZA UBAID/ OBEID: SCHIMBĂRI SOCIALE ŞI RELIGIOASEVI. FAZA CHALCOLITICULUI: 4.500 – 3.300 Î.E.N. CAPITOLUL AL III-LEA: HOMO RELIGIOSUS DIN SEMILUNA FERTILĂ ÎN PREISTORIE I. PREOŢIA PATRIARHALĂ PREISTORICĂ II. SEXUALITATEA, CULTUL FERTILITĂŢII ŞI RELIGIOZITATEA PREISTORICĂ, DIN PERSPECTIVA BIBLICĂ III. OFIOLATRIA PREISTORICĂ, DIN PERSPECTIVA BIBLICĂ IV. EXISTENŢA ÎN PREISTORIE A UNUI TRATAMENT SPECIAL APLICAT MORŢILOR, DIN PERSPECTIVA BIBLICĂ V. PLANTELE AGRICOLE ŞI AGRICULTURA PREISTORICĂ, DIN PERSPECTIVA BIBLICĂ VI. EXISTENŢA CALENDARULUI PREISTORIC, DIN PERSPECTIVA BIBLICĂ 2
  3. 3. INTRODUCERE GENERALĂ Demarăm discuţia despre religiozitatea din Orientul Apropiat în epoca pre-mozaică,emiţând câteva consideraţii metodologice.I. DEFINIREA OBIECTULUI DE STUDIU ŞI A MOTIVELOR CARE STAU LA BAZA CERCETĂRII În această lucrare vom trece în revistă istoria, cultura şi civilizaţiile edificate depopulaţiile din Orientul Apropiat Antic (O.A.A.), vom baleia creaţiile lor literare şi artistice şi,mai ales, vom evidenţia credinţele şi comportamentele lor mito-magice ș i/sau religioase, înperioadele „preistorică‖ (10.000 – 3.500 î.e.n.), pre-avrahamică (3.500 – 2.000 î.e.n.), patriarhală(2.000 – 1.600 î.e.n.) şi pre-mozaică (1.600 – 1.450 î.e.n.). Respectiva lucrare va ajuta la o maibună cunoaştere a religiozităţii populaț iilor din întregul Orient Apropiat anterioare apariţia luiMoise pe scena religioasă mondială şi va facilita o mai bună înţelegere a cadrului dării Legii(matan Torah) pe Muntele Sinai şi a receptării sale de către poporul evreu. Altfel spus, prin studiul de faţă construim capul unui pod care ne va duce spre un spaţiugeografic, istoric, cultural şi civilizaţional total diferit de cadrul în care noi, europeniipostmoderni, ne trăim vieţile, dar, pentru cei care doresc să cunoască mai bine Torah, Învăţăturadumnezeiască revelată – impropriu denumită „Lege‖ – această trecere a punţii este absolutnecesară şi obligatorie, după cum se va vedea din următoarele două exemple: în primul rând,când semitul Avraham, întemeietorul etniei evreieşti, a părăsit cetatea-stat Ur, aceasta avea deja oistorie de peste 2.000 de ani; în al doilea rând, când poporul evreu a primit Torah ca teofaniesupremă, israeliţii nu trăiau – şi nu trăiseră – într-un vid cultural1: când Legea era dată în cadrulsinaitic trecuseră deja câteva sute de ani de când poporul evreu interacţiona cu marile civilizaţiidin Orientul Apropiat, iar gândirea acestui popor fusese înrâurită, într-o pondere mai mică saumai mare, de convingerile şi comportamentele religioase ale altor populaţii. După cum spune Biblia, patriarhii Avraham, Isaac şi Iacov au încheiat cu Dumnezeulegăminte date în contextul istoric şi cultural canaanean; ulterior, prin Iosif, evreii au ajuns săvieţuiască în Egipt. De sub dominaţia super-puterii militare a acelor vremuri, evreii au ieşit prinintervenţia divină săvârşită prin Moise, mijlocitorul. În spaţiul sinaitic, poporul evreu a beneficiatde o teofanie absolut grandioasă, dar şeħinah, slava vizibilă care umplea locul atunci şi acolo, afost retrasă de pe Pământ.1 The Oxford History of the Biblical World (Michael D. Coogan, ed.), Oxford University Press, New York, USA,2001, p. 20. 3
  4. 4. II. IZVOARE UTILIZATE ÎN CERCETARE Izvoarele care se utilizează într-o lucrare de cercetare de genul acesteia sunt de douătipuri: izvoare nescrise sau directe şi izvoare scrise sau indirecte. A. Izvoarele nescrise sau directe constau în următoarele: 1. Izvoarele arheologice. Termenul „arheologie‖ provine din două cuvinte greceşti, archaios, „vechi‖, şi logos, „studiu, discurs‖. Arheologia este „ştiinț a care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate‖ 2 . Arheologii sunt practicieni care merg pe teren şi descoperă obiecte ceramice, arme, monede, podoabe, obiecte de cult sau de artă 3 , materiale şi decoraţiuni folosite în construcţii, monumente; sau sunt teoreticieni, care ordonează şi interpretează materialul descoperit. 2. Izvoarele etnografice. Termenul „etnografie‖ provine, şi el, din două cuvinte greceşti, ethnos, „popor‖ şi graphein, a (de)scrie. Etnografia este „ştiinț a care clasifică popoarele lumii, studiază compoziț ia, originea ș i răspândirea lor, urmăreș te evoluț ia culturii lor materiale ș i spirituale, moravurile ș i particularităț ile felului lor de viaț ă, legăturile cultural-istorice reciproce.‖4 3. Izvoarele folclorice. Şi termenul folclor se obţine compunând două cuvinte, de data aceasta din limba engleză, folk, „popor‖ şi lore, „ştiinţă‖. Folclorul este „1. Totalitatea creaț iilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a obiceiurilor ș i a tradiț iilor populare ale unei ț ări sau ale unei regiuni. 2. Ș tiinț ă care se ocupă cu creaț iile artistice, obiceiurile ș i tradiț iile populare.‖5 B. Izvoarele scrise sau indirecte ne sunt mijlocite de aportul autorului. Acestea sunt izvoare epigrafice, lingvistice, documentare, narative. 1. Izvoarele epigrafice. Termenul „epigrafie‖ provine din două cuvinte greceşti, epi, „pe‖ şi graphein „a (de)scrie‖. Epigrafia este „disciplina auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea ș i cu interpretarea inscripț iilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc.‖6 Ea cercetează tăbliţe, inscripţii etc. 2. Izvoarele lingvistice. Acestea cercetează originea şi transformarea cuvintelor din diferite limbi. 3. Izvoarele documentare sunt reprezentate de actele de provenienţă publică sau particulară care furnizează date istorice. 4. Izvoarele narative sunt listele de regi, papirusurile, manuscrisele, analele, cronicile, biografiile, memoriile, însemnările de călătorie etc. Aceste ultime două tipuri de izvoare se pot referi la o categorie socială, la un popor, oreligie sau o ţară.72 http://dexonline.ro/definitie/arheologie3 Figurine de lut, piatră, fildeş, metale, sau peşteri cu desene, picturi etc.4 http://dexonline.ro/definitie/etnografie5 http://dexonline.ro/definitie/folclor6 http://dexonline.ro/definitie/epigrafie7 După Alexandru Roz, Istoria şi filosofia religiilor – Preistoria şi Orientul antic, Fundaţia „Vasile Goldiş‖, Arad,1995. 4
  5. 5. Aceste tipuri de izvoare sunt complementare, cele scrise trebuind să fie confruntate cucele nescrise şi cu evenimentele efective. Izvoarele indirecte ne vor oferi informaţii asupra uneiperioade din care informaţiile scrise lipsesc sau sunt contradictorii.8III. PERSPECTIVE PROPRII Perspectivele din care am abordat tema sunt – cum altfel? – subiective, dar asumate. Dinpunct de vedere antropologic, autorul lucrării de faţă îşi asumă explicit poziţia protomonoteistă.Această poziţie a fost fundamentată de faimosul Wilhelm Schmidt, lingvist, etnolog şiantropolog. În urma cercetărilor făcute pe teren, în diferite continente, a strâns o cantitate imensăde date şi din 1912 şi până în 1954 a scris o carte monumentală, în douăsprezece volume, DerUrsprung der Gottessidee – „Originea ideii de Dumnezeu‖9. Teza sa era aceea că aproape toatepopulaţiile tribale au avut un concept esenţialmente monoteist despre un mare zeu, un zeusuprem – de obicei un zeu al cerului – care era un creator binevoitor. Aceste populaţii se închinăunei zeităţi supreme, unice, omnisciente şi esenţialmente similare Dumnezeului care apare încreştinism. Mai concret, Marele Zeu al monoteismului primitiv are următoarele trăsături: Sălăşluieşte în cer sau deasupra sa; El este reprezentat ca un bărbat, sau ca un tată; El este creatorul tuturor lucrurilor; Este etern; Este atot-cunoscător; Tot ceea ce este bun vine în mod ultim de la el; El este dătătorul legii morale; El este judecătorul oamenilor, după moartea acestora; Oamenii s-au înstrăinat de el din pricina unei infracţiuni (răzvrătire) săvârşite în trecut; Totuşi, în religii, Marele Zeu părea a fi prea distant şi înălţat şi, ca atare, el este adesea înlocuit cu zei care sunt „mai accesibili‖, mai atrăgători, şi cu spirite mai mici. Aceştia au fost recuperaţi în variate tipare religioase, au fost vârâţi în cadrul unor panteonuri şi s-a încercat încropirea unor sisteme teologice. Cu toate acestea, religiile poartă adesea o memorie distantă a acestui „Zeu-Cer‖, cu care au pierdut contactul10. Aşadar, acestea sunt descoperirile făcute de Wilhelm Schmidt şi elementele de structurăale monoteismului primitiv sau ale protomonoteismului.8 Desigur, aceste informaţii sunt mult mai puţin explicite şi, deci, mai discutabile.9 Despre metoda antropologică a lui Wilhelm Schmidt se poate citi în Handbuch der Methode der kulturhistorischenEthnologie (1937). Cititorii de limbă engleză pot să se îmbogăţească spiritualiceşte lecturând operele acestui mareerudit, The Origin and Growth of Religion (1931), High Gods in North America (1933) şi Primitive Revelation(1939).10 http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Wilhelm_Schmidt 5
  6. 6. În plus, el mai descoperise în multe culturi că Marelui Zeu nu i se consacraseră nicitemple şi nici sacerdoţi, nici nu avea un cult anume, nici nu era reprezentat prin efigie11. Uniispuneau chiar că ar fi inefabil şi imposibil de a fi contaminat12 de lumea materială. Însă chiar mai mult decât poziţia antropologică protomonoteistă, autorul acestui studiu îşiasumă şi credinţa iudeo-creştină. De pe aceste baze, adică fundamentaţi pe Sfintele Scripturi şiafirmându-ne credinţa în Unicul Mare Zeu am purces la studierea religiozităţii preistorice,respectiv a perioadei premergătoare dării Legii (matan Torah) pe Muntele Sinai, eveniment carea fost o grandioasă teofanie, o manifestare istorică unică, obiectivă, făcută în faţa poporului evreuşi a alogenilor ieşiţi din Egipt împreună cu acesta. Nici unul dintre oamenii care au trăit dupăaceastă teofanie n-au mai avut posibilitatea de a asista la ea, dar astăzi, în mod subiectiv şipersonal, fiecare om poate avea acces la dreptarul aceleiaşi Legi date atunci, întrucât astăzi existăo altă slavă, o teofanie grandioasă, Torah, care este expresia caracterului sfânt al Celui Veşnic.Darea Legii Toţi oamenii Acest fapt îl atestă şi apostolul Petru: 15 Mă voi strădui deci să vă fac să păstraţi în amintire aceste lucruri şi după plecarea mea. 16 Căci v-am făcut cunoscută puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmând nişte mituri alcătuite cu îndemânare, ci noi am fost martori oculari ai măreţiei Lui. 17 El a primit onoare şi slavă de la Dumnezeu Tatăl, atunci când, din slava sublimă, I s-a adresat un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!―13 18 Noi înşine am auzit acest glas adresându-se din cer, în timp ce eram cu El pe muntele cel sfânt. 19 Şi avem, de asemenea, mesajul profetic demn de încredere, la care bine faceţi că luaţi aminte,14 pentru că este ca o lampă care luminează într-un loc întunecos, până când zorii şi steaua de dimineaţă vor răsări în inimile voastre. 20 Înainte de toate, trebuie să ştiţi că nici o profeţie din Scriptură nu s-a născut din propria imaginaţie15 a cuiva. 21 Căci nici o profeţie n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduşi de Duhul Sfânt. A doua epistolă a apostolului Petru, 1:15-21.16 Altfel spus, apostolul Petru ne împărtăşeşte că el a avut privilegiul unic de a asista la oteofanie-cristofanie, dar el însuşi afirmă că existenţa mesajului profetic al Tanaħ-ului, adică alcorpus-ului de cărţi denumit – impropriu – „Vechiul Testament‖, este la fel de importantă, oteofanie dintr-o categorie unică, aceea a Revelaţiei scrise.11 „Semnificativ rămâne faptul că la nici un trib african Dumnezeu nu e înfăţişat printr-o imagine, deşi un cult pentru« Stăpânul cerului şi Pământului » se întâlneşte pretutindeni.‖ Nicolae Petrescu, Primitivii: organizare – instituţii,credinţe – mentalitate, EFES, Cluj-Napoca, 2001, p. 313.12 Karen Armstrong, A History of God – The 4,000-Years Quest of Judaism, Christianity and Islam, BallantineBooks, New York, 1993, pp. 3-4.13 1:17. A se vedea Evanghelia după Matei, 17:5, Marcu, 9:7, Luca, 9:35 şi notele. N. tr.14 Sublinierea noastră.15 1:20 Sau: interpretare. N. tr.16 Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com 6
  7. 7. Aşadar, atât Avraham, cât ș i Isaac, Iacov, Iosif ș i Moise au trăit în culturile şicivilizaţiile vremurilor lor, fiecare încadrat într-un anumit Sitz im Leben, ș i vorbirea luiDumnezeu cu ei s-a desfăşurat şi în moduri definite de cadrul cultural. În consecinţă, după cevom desluşi câteva dintre formele culturale şi religioase ale civilizaţiilor edificate în „SemilunaFertilă‖, vom beneficia de aportul unui termen de comparaţie care ne va facilita înţelegerea Legiişi a întregului mesaj al Torei. În plus, comprehensiunea rădăcinilor religiozităţii omenirii, ale istoriei civilizaţiei, ș i maiales ale închinăciunii, atât în forma sa corectă, poruncită de Dumnezeu, cât şi în manifestărilesale păgâne, va mai atrage după sine un beneficiu: se va constitui într-o cheie de lectură aprezentului, întrucât seva rădăcinilor s-a perpetuat şi a ajuns să hrănească şi să influenţezecontemporaneitatea… Să citim cum grano salis spusele lui Mircea Eliade: „Un numărconsiderabil de figuri supranaturale şi episoade mitologice, pe care le vom întâlni în tradiţiilereligioase ulterioare, reprezintă foarte probabil « descoperiri » ale epocilor de piatră.‖17 Profesorii Alexandru Stan şi Remus Rus au aceeaşi convingere: …S-a observat că multe credinţe şi practici religioase întâlnite în religiile antice sau moderne au rădăcini adânci care se regăsesc în epoca paleolitică. De aceea credem util ca studiul religiilor să înceapă cu o scurtă incursiune în această epocă, fundamentală de altfel pentru înţelegerea religiei.18 Pentru o receptare cât mai corectă a acestei lucrări, este util să emitem câteva consideraţiişi să facem unele precizări. Mai întâi, în lumea academică discuț iile despre un subiect sau altul pornesc de laexistenţa unor date obiective, cuantificabile – este mai ales cazul ştiinţelor nomotetice. În cazulştiinţelor ideografice, unde lucrurile sunt mult mai alunecoase, oamenii de ştiinţă pornescdiscuţia (vorbim în mod foarte teoretic), de la existenţa şi analiza datelor, dar fiecare dintre eitrece aceste date prin prisma sa subiectivă, filosofică, şi prin grila sa interpretativă. Omul deș tiinț ă emite teorii, mai mult sau mai puţin articulate şi coerente, care sunt mai mult sau maipuţin acceptate de către comunitatea ştiinţifică. Cu toate acestea în cadrul acestei lumi academice există un anumit consens (tacit): o datăce proponentul unei anumite teorii se situează pe baze explicit iudeo-creştine, de foarte multe oriel este ostracizat, iar descoperirile sale contestate şi ridiculizate. Aici facem prima precizare: autorul lucrării de faţă nu nutreşte ambiţia de a fi acceptat decătre comunitatea academică, şi nici măcar de cea extrem de insignifiantă numeric a oamenilorde ştiinţă neo-evanghelici. 19 Vom prezenta descoperiri şi date, mai ales vizavi de perioada17 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, „De la epoca de piatră la misterele de la Eleusis‖,edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, p. 35.18 Pr. conf. dr. Alexandru Stan, prof. dr. Remus Rus, Istoria religiilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1991.19 Exemplul cel mai cunoscut de savant neo-evanghelic este creaţionistul Henry M. Morris, autor al câtorva cărţidespre „începuturile lumii‖, de genul Creaţionismul ştiinţific sau Bazele biblice ale ştiinţei moderne, traduse deSocietatea Misionară Română. 7
  8. 8. începuturilor, de primordii, dar discursul nostru este început, susţinut şi încheiat de mărturiaSfintei Scripturi, nu de aprobarea vreunei autorităţii exterioare ei, nici măcar a raţiuniiomeneşti20, aşa cum ne îndeamnă Biblia: 4 (…) armele noastre de luptă nu sunt fireşti, ci sunt armele puternice ale lui Dumnezeu, prin care dărâmăm fortăreţe. Noi răsturnăm argumentele 5 şi orice înălţime semeaţă care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem sclav ascultării de Cristos. A doua epistolă a lui Pavel către corinteni, 10:4,5.21 Aşadar, într-adevăr, vom prezenta descoperiri făcute şi vom furniza fapte, dar nu ne vomsimţi vulnerabili atunci când nu le putem înfăţişa, atât timp cât Sfintele Scripturi au ceva de spusdespre un lucru sau altul. Ca o prelungire a acestor afirmaţii, trebuie să spunem că, în scurgerea vremurilor, îndiscuț iile purtate despre religiozitate s-a pornit de la existenţa datelor şi fiecare cercetător a emisteorii în conformitate cu prisma sa filosofică şi cu grila sa interpretativă, teorii mai mult sau maipuţin articulate şi coerente; cele mai multe dintre acestea au fost exact aşa cum le spune numele,adică „teorii‖ (vorbind peiorativ). A doua precizare este legată de faptul că perioada care ni se aşterne la picioare este aceeaprea puţin desluşită, a originii culturii şi civilizaţiei. Dar ce înseamnă aceşti termeni? În ceea ce priveşte conceptul de cultură, doi antropologi, A.L. Kroeber ș i C. Kluckhohnnu formulează o definiţie a sa, dar spun care este substanţa sa: Cultura constă din pattern-uri explicite şi implicite ale unui comportament dobândit şi transmis prin simboluri şi în favoarea acestuia, constituind realizările distinctive ale grupurilor umane, incluzând întruchiparea lor în artefacte; miezul esenţial al culturii constă în idei tradiţionale (adică derivate şi selectate din punctul de vedere istoric) şi, în special, din valorile ataşate lor; pe de-o parte, sistemele culturale pot fi considerate produse ale acţiunii, iar pe de cealaltă parte, ca fiind elemente care condiţionează acţiunile viitoare.22 Vizavi de conceptul „cultură‖, un alt distins antropolog, Clifford Geertz scrieurmătoarele: Conceptul de cultură…denotă un pattern transmis istoric de semnificaţii întruchipate în simboluri, un sistem de concepţii moştenite exprimate în formă simbolică, prin intermediul cărora oamenii comunică, perpetuează şi îşi dezvoltă cunoaşterea despre viaţă şi atitudinile faţă de ea.2320 O poziţie oarecum similară este adoptată de către ieromonah Serafim Rose, în Cartea Facerii, crearea lumii şiomul începuturilor, edit. Sophia, Bucureşti, 2001, trad. C. Făgeţan, p. 18.21 Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com22 A.L. Kroeber ș i C. Kluckhohn, Culture: A Critical Review of Concepts and Definitions, Random House, NewYork, USA, 1952, p. 357.23 Clifford Geertz, The Interpretation of Cultures, Basic Books, New York, USA, 1973, p. 89. 8
  9. 9. În privinţa termenului „civilizaţie‖, am ales să reproducem un răspuns mai amplu dat deprofesorul Neagu Djuvara: Se disting ici şi colo, din zorii Istoriei, mari ansambluri de societăţi a căror viziune asupra lumii, ale căror tehnici, arte şi instituţii conferă popoarelor care le împărtăşesc o coloratură, un stil aparte şi a căror dezvoltare în timp urmează o curbă care, de la un caz la altul, prezintă uimitoare similitudini. Aceste ansambluri, pe care am convenit să le numim civilizaţii, nu acoperă întregul câmp al Istoriei, dar totul se petrece ca şi când civilizaţiile, uneori paralele, alteori succesive, ar forma marile ramificaţii pe care le-a urmat viaţa în avântul ei spre umanitatea superioară. Nenumărate forme de cultură, pline de interes prin ele însele, s-au ivit până azi pretutindeni unde s-au constituit societăţi umane, dar numai aceste mari unităţi pe care le numim civilizaţii şi care, din zorii Istoriei, nu par să fi fost mai mult de vreo douăsprezece, apar ca locurile privilegiate unde, de câteva milenii, se manifestă în modul cel mai dinamic evoluţia spiţei umane. Să convenim, aşadar, să păstrăm termenul civilizaţie pentru a desemna culturile care: 1. Au acoperit o arie geografică relativ întinsă pentru epoca în care au apărut, îmbrăţişând mai multe etnii sau mai multe state organizate; 2. Au realizat o anumită unitate în moravuri, tehnici, arte, credinţe şi care, 3. Dezvoltându-se în general pe o perioadă de peste două mii de ani, au trecut prin fazele aceleiaşi scheme de evoluţie politică. Aceste trei constatări ţin respectiv de ştiinţa istorică, de etnografie şi de morfologia culturilor.24 Însă, întrucât obiectul nostru principal de studiu este religiozitatea oamenilor din OrientulApropiat din perioada „preistorică‖ ș i până la cea mozaică, noi vom aminti achiziţiile carecaracterizează preistoria în trecerea sa spre istorie, şi anume agricultura, creşterea animalelor,ceramica, metalurgia, scrierea şi apariţia oraşelor25, dar nu vom insista asupra lor. A treia precizare este că demersul de faţă nu este unul de teren: nu am săpat pentru adezgropa artefacte, nu am dezbătut lucrurile împreună cu istoricii, nu am privit descoperirile prinintermediul lentilei mitologice a antropologiei culturale (nu că n-am fi dorit să facem toateacestea, în mod extensiv şi intensiv), ci a fost un studiu de bibliotecă, livresc, cu toateneajunsurile pe care le presupune aceasta. A patra precizare vizează cronologia: metoda de datare elaborată de profesorul americanLibby se bazează pe ritmul de degradare a carbonului radioactiv – C14, care analizează perioadede timp de până la anul 20.000 î.e.n. Însă trebuie să reţinem faptul că, deşi profesorului Libby is-a decernat premiul Nobel pentru descoperirea acestei metode, ea este departe de a fi precisă! Deexemplu, în cartea Originea omului, destinul omului26, profesorul A.E. Wilder-Smith a semnalatneajunsuri majore ale acestei metode de datare, care de cele mai multe ori aproximează şi are24 Neagu Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice – Un studiu comparat al civilizaţiilor, edit. Humanitas, Bucureşti,2008, trad. Şerban Broché, p. 21.25 Henry M. Morris, Bazele biblice ale ştiinţei moderne, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA,1993, trad. L. Cotrău, p. 423.26 A.E. Wilder-Smith, Originea omului, destinul omului. Nu sunt specificate editura, oraşul, ţara, anul. Traducătorula fost, probabil, Doru Motz. 9
  10. 10. nevoie de alte sisteme auxiliare. De-asemenea, savantul creaţionist Henry M. Morris 27 atrageatenţia asupra limitelor acestui sistem de datare. Însă, deşi au contestat principiile de datare cu C1428, profesorii Wilder-Smith şi Morris nuau propus în loc un alt sistem, astfel încât, de dragul orientării cronologice, vom prelua datedependente de savanț i care au recurs la principiul datării cu C1429: cum scria Anton Dumitriu,abordând sintagma „răsturnarea valorilor‖, emisă de Oswald Spengler în Untergang desAbendlandes: „O criză însă nu poate fi o simplă răsturnare de valori; ea constă, în primul rând, înfaptul – şi aici este gravitatea – că se înlătură valori care au avut o circulaţie, fără a fi înlocuite cualtele.‖30 A cincea precizare absolut semnificativă pentru înţelegerea acestei lucrări se referă laconţinutul conceptual al termenului „religiozitate‖. Definiţia de lucru de la care pornim esteurmătoarea: RELIGIOZITATE = ANSAMBLUL TRĂIRILOR INTERIOARE TRANSCENDENTE, MISTICE, ALE OAMENILOR, TRĂIRI CARE SE EXPRIMĂ ÎN COMPORTAMENTE „RELIGIOASE”31 Aceste comportamente religioase se manifestă în trei moduri: A. Modul teoretic: 1. Oamenii religioşi (preotul, magicianul, regele, sfântul) şi comunitatea cultuală istorisesc unele povestiri; 2. Oamenii religioşi elaborează unele concepte, mituri, credinţe, doctrine, dogme despre „puteri‖ (zei, demoni, genii, mana, fetişuri, strămoşi); 3. Oamenii religioşi manifestă reverenţă faţă de mediile sacre în care se ascund forţe, simbolizate prin pietre, copaci, apă, foc, animale etc.; B. Modul practic: oamenii religioşi instituie unele moduri de adorare (rituri, acte magice, praznice) sau chiar un cult; C. Modul social: oamenii religioşi stabilesc relaţii sociale, constituindu-se în comunitate cultuală: clanul, confreria, biserica, sectă, asociaţii de cult: 1. Comunitatea cultuală se poate exprima printr-un anumit comportament cultural, economic, istoric.3227 Henry M. Morris, op. cit., loc. cit. Recomandăm cordial cititorilor noştri să lectureze cărţile acestui erudit.28 Vezi şi Henry M. Morris, op. cit., pp. 426-439, precum şi „Apendicele‖ de la p. 453.29 Drept vorbind, orizontul cronologic analizat nu este chiar atât de imprecis: la metoda de datare cu C14 s-a maiadăugat folosirea stratigrafiei, a principiului tipologiei, analiza dendrologică şi palinologică.30 Anton Dumitriu, Culturi eleate şi culturi heracleitice, ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1987, p. 14.31 În legătură cu conceptul „religie‖, împărtăşim lamentaţia eruditului istoric al religiilor Mircea Eliade, caredeplângea faptul că „Este regretabil că nu dispunem de un cuvânt mai precis…‖ Mircea Eliade, Nostalgia originilor,edit. HUMANITAS, Bucureşti, 1994, trad. C. Baltag, p. 5.32 După Joachim Wach, Sociologia religiei, Polirom, Iaşi, 1997, trad. Fl. Iorga, studiu introductiv Nicu Gavriluţă,pp. 48-54, afirmaţie reiterată de Joseph Mitsuo Kitagawa, În căutarea unităţii – Istoria religioasă a omenirii, Ed.HUMANITAS, Bucureşti, 1994, trad. Claudia Dumitriu, p. 119 şi Claude Rivière, Socio-antropologia religiilor,Polirom, Iaşi, 2000, trad. Mihaela Zoicaş, p. 19. 10
  11. 11. Aici mai trebuie să amintim ceea ce spunea antropologul Clifford Geertz, citat de ClaudeRivière: ...religia este un sistem de simboluri care acţionează astfel încât să trezească în oameni motivaţii şi dispoziţii puternice, profunde şi durabile, formulând concepţii de ordin general cu privire la existenţă şi conferind acestor concepţii o aparenţă de realitate atât de credibilă încât motivaţiile şi dispoziţiile respective par să se sprijine numai pe realitate.33 Ultima afirmaţie categorică pe care o facem la acest punct este aceea că gândirea pre-mozaicilor era totalmente străină de compartimentarea vieţii în „sectorul sacru‖ şi în „sectorulprofan‖, aşa cum se întâmplă modernilor – mai ales creştini, care, de pildă, divid săptămâna înşase zile profane, de lucru, şi una sacră, sau au un anumit comportament în biserică şi un altul,diferit, la locul de muncă sau în societate. Gândirea anticilor din Orientul Apropiat, chiar înperioadele cele mai timpurii, era caracterizată de omologie, ei aveau o conştiinţă a unităţiilumii, pe care o învesteau cu sacralitate în ansamblul său, despre care vom vorbi mai târziu. A şasea precizare vizează studierea efectivă a religiozităţii. Pattern-ul pe care-l vomutiliza este următorul: A. Zei: 1. Teogonie sau teologie; 2. Funcţiile zeilor; B. Cosmologie: 1. Cosmogonie; 2. Funcţiile Cosmosului; C. Antropologie: 1. Antropogonie; 2. Alcătuirea şi statutul omului; 3. Rolurile şi funcţiile omului; 4. Sufletul (sau „spiritul‖, „dublul‖), moartea şi viaţa de apoi, cultul morţilor; D. Forme de manifestare cultuale: 1. Preoţia patriarhală; 2. Povestirea primordiilor şi elaborarea miturilor; 3. Locaşurile de cult, ca axis mundi sau „centrul lumii‖: altare, totemuri, capele, temple, tabernacole; 4. Ritualuri: a. Jertfe: sacrificii, ofrande, libaţii; b. Purificări; c. Liturghii; d. Rugăciuni; e. Muzică sacră: imnuri etc. 5. Alimentaţie pură ritualic; 6. Calendar cultic: praznice şi festivităţi; 7. Divinaţia (aflarea voii zeilor) şi magia.33 Claude Rivière, op. cit., p. 19. 11
  12. 12. Desigur, deşi ne-am străduit să studiem structurat, decuparea elementelor studiate a fostimposibilă, ele suprapunându-se în mod natural. Şi un ultim cuvânt: istoria şi religiozitatea străveche pot fi prezentate fie mai jovial, fiesobru, conform stilului funcţional ştiinţific. Înainte de a prezenta fapte în stilul funcţionalştiinţific şi riguros, le vom înfăţişa în chip jovial: aşadar, să purcedem la drum prin preistorie… Tribul nostru, întemeiat recent după coborârea din arca părintelui Noe, umblă cât e ziulicade mare după de-ale gurii: membrii săi vânează, pescuiesc, culeg roade crescute sălbatic…Facem şi noi la fel o vreme, până ne dumirim că s-a cam împuţinat vânatul, aşa că nesedentarizăm: ne aciuăm într-o peşteră, ai cărei pereţi îi vom picta în culori diferite şi cucontururi variate de animale sălbatice, că încă nu s-a inventat tapetul. Pe când ieşim afară, înrecunoaşterea locurilor, dăm peste agricultură, care se voia descoperită… De uimire, rostim„cuţu, cuţu!‖ şi ne trezim că am domesticit nişte căţei care se jucau prin preajmă. La întoarcereaspre peşteră, descâlcim nişte oi din scaieţii în care s-au prins şi, cu un drum, le domesticim şi peele… O nelinişte tehnică nu ne dă pace, aşa că inventăm roata, ca să producem oale şi ulcele…Scăpăm din mână roata olarului şi ea se rostogoleşte pe jos, aşa că îi facem şi un car şi, sătui demeleagurile astea, ne pogorâm cu carul, cu turmele ș i câinii spre miazăzi, spre ţinutul Sumer,căruia unii îi spun Şinear. Pe drum, găsim două fluvii. Unul e la soare-răsare şi-l numim Tigru; celălalt este la soare-apune: îl denumim Eufrat… Şi, dacă tot am poposit aici, ne-apucăm să inventăm irigaţiile, ca săfacem câmpia asta mai mănoasă. Pe tot parcursul drumeţiei noastre, simţim înlăuntrul nostru un fior: e nevoia deînchinăciune, aşa că ne uităm cu luare aminte la felurile în care se închină cei din preajmanoastră: figurine şi statuete sculptate… Puţin mai departe vedem o activitate susţinută şi neapropiem, curioşi: nişte indivizi bărboşi rosteau comenzi pentru ridicarea unor temple, apoipentru edificarea unor zigurate imense… La sfârşit, ei invocă ceva zeităţi, încurajaţi de nişte tipiînarmaţi şi periculoşi… Măi să fie, tocmai am fost martorii oculari ai întemeierii regalităţii şi asacerdoţiului… Nu ne amestecăm prea mult în treburile lor; nu ştim de ce, dar nu credem că suntmai mulţi zei, trebuie să fie altfel… Nişte fermieri şi-au adus recolta la templu şi insistă să facem ceva cu ea; ce să facem?...Tu te uiţi la coşuri, iei două bucăţi de lut umed, le modelezi în formă de tăbliţe, iei un beţişor şitragi nişte linii rebusistice pe o tăbliţă şi aceleaşi linii pe cealaltă tăbliţă… Dai primului fermieruna dintre tăbliţe şi zici: „Asta-i chitanţa de donaţie făcută templului…‖ Eu exclam: „Minunat, tocmai ai inventat scrierea!‖ Şi tu-mi răspunzi: „Ei, nu-i marescofală… Mai încolo, voi inventa şi copiatorul, şi apoi computerul, ca să păstrez socotelile peel… Dar acum am senzaţia că devin primul birocrat din istorie, şi sentimentul nu e plăcut, aşa căhai să plecăm de-aici!‖ Apoi, prin anul 2.000 înaintea erei noastre (sau înaintea erei altora?...), ne ridicăm ochiispre orizont: de ce se ridică atâta praf?... Ce să fie oare?... O caravană se apropie de noi. Dăm bineţe călătorilor, după obicei, apoi întrebămcăpetenia lor încotro călătoresc. El ne spune că se numeşte Avram, fiul lui Terah, că este un semit 12
  13. 13. care locuia confortabil în belşugul cetăţii-stat Ur din Şinear şi că YHWH, un zeu nevăzut şiexclusivist, i-a poruncit să părăsească cetatea şi sistemul religios al acelor vremuri… Îl întrebămdacă ne putem alătura caravanei sale, iar el, foarte ospitalier, porunceşte unor slugi să dea joscalabalâcul de pe două dintre cămilele sale, şi ne pofteşte să drumeţim împreună cu el spreHaran, Canaan, Egipt şi înapoi spre Canaan. Vedem împreună locuri noi, aşezări care nu seamănă cu ale noastre, obiceiuri neînţelesede oamenii moderni, şi dăm o atenţie sporită credinţelor şi comportamentelor mitice, magice şireligioase… Seceta şi foamea ne dau ghes, aşa că ne pogorâm iarăşi în ţinutul Egiptului, împreună cuYaakov, nepotul lui Avraham, şi casa lui, şi ne facem locuinţă în ţinutul Goşen, unde ne păstorimliniştiţi turmele şi sporim periculos de mult demografia ţării gazdă. Faraonul ne ia robi, aşa că noi strigăm spre YHWH, la care se închinau patriarhii şivedem cum acest zeu nevăzut ne trimite un evreu de-al nostru, pe Moşeh, adică Moise, careîncearcă să-l convingă pe faraon, rudă apropiată ș i fost coleg de academie regală, să ne lase săieș im din ț ară. Încrezându-se în zeii săi, Faraonul se încăpăț ânează să ne ţină robi şi-L provoacă peYHWH, iar Acesta, prin plăgi, înfrânge, rând pe rând, zeităţile egiptenilor. Mai apoi, Zeul israeliţilor ne cere să jertfim un miel, să ungem uşorii uşii cu sângele lui,să mâncăm Paştele şi azimile în grabă şi să ieşim din Miţrayim 34. Acest Zeu Însuşi ne călăuzeşteprin Moşeh să trecem Marea Roşie şi ne aduce la Muntele Sinai unde, într-o privelişte care neîngrozeşte, dă legi, porunci şi orânduieli. Aici, mai mult ca în timpul bătăliei zeilor din Egipt,primim învăţături adânci, care ne arată desluşit că Zeul straniu şi nevăzut al israeliţilor esteadevăratul Făcător, Stăpân şi Zeu vrednic de închinăciunea noastră… „Am păcătuit!‖, strigăm noi mai pe urmă dimpreună cu poporul evreu… şi suntempedepsiţi să rătăcim în pustia Sin timp de 40 de ani… Îndurăm pedeapsa, moare o generaţie, dar se ridică alta şi începem să ne îndreptăm spreCanaan, ţinutul făgăduinţei dumnezeieşti. Înainte de a intra în ţară facem un popas pentru a-l auzi pe Moşeh, cu care am umblat obucată bună de vreme: Stăpânul i-a poruncit să repete Legea în auzul urechilor noastre… Să-lauzim şi noi, cu nădejdea că repetarea ei va fi spre îmbunarea, şi nu spre înrăirea noastră… * * *34 Miţrayim (ebr.): Egipt. 13
  14. 14. PARTEA I RELIGIOZITATEA ORIENTULUI APROPIAT ÎN EPOCA PREISTORICĂ CAPITOLUL I SEMILUNA FERTILĂI. AREALUL GEOGRAFIC AL SEMILUNII FERTILE Vorbind grosso modo, Orientul Apropiat era situat între Golful Persic, Marea Mediteranăşi Marea Caspică şi poate fi împărţit în trei regiuni majore: „Semiluna fertilă‖, imensul deşertsirian, situat la sud de Semilună şi care nu prezintă interes pentru studiul nostru, şi Mesopotamia,aflată la sud şi sud-vest de izohieta de 200 mm precipitaţii medii anuale, care defineşte Semiluna. Imagine preluată de pe http://studylight.org/se/maps/view.cgi?js=yes&number=002 14
  15. 15. Regiunea la care se referă sintagma „Semiluna fertilă‖ constă dintr-o fâşie imensă depământ, care are o formă semilunară; colţul sud-vestic al Semilunii este mărginit de PeninsulaSinai, podul terestru care face legătura cu Africa, apoi ea are ca graniţă naturală vestică MareaMediterană şi ocupă Levantul, deci coasta siro-palestiniană, după care se întinde spre terenulmuntos al regiunii turceşti Anatolia, situată în Asia Mică, cu Munţii Taurus şi Antitaurus.„Semiluna‖ trece apoi spre nordul Mesopotamiei, având mai la nord Kurdistanul şi Armenia,pentru ca după aceea să se arcuiască, la est de fluviul Tigru, acceptând mărginirea impusă de şirulMunţilor Zagros din vestul Persiei, Iranul de astăzi. La sudul Semilunii se întind deşerturileenorme ale Arabiei. Geografia şi ştiinţele sale auxiliare ne spun că regiunea Semilunii era fertilă ca rezultat alfaptului că, întrucât era plasată în cadrul izohietei de 200 mm precipitaţii medii anuale – şi pealocuri chiar 250 mm – avea o climă suficient de caldă pentru a permite plantelor agricole să sedezvolte abundent. „În zona tropicală şi subtropicală fauna şi mai ales vegetaţia abundentă auconstituit condiţiile cele mai favorabile locuirii umane…‖35 Regiunea Mesopotamia, născătoarea de civilizaţii şi imperii, se află în sud-estul„Semilunii fertile‖ şi nu se încadrează în importanta izohietă menţionată mai sus, dar beneficiazăde aportul vital al fluviilor Eufrat (în vest) şi Tigru (în est). Numele „Mesopotamia‖ provine dindoi termeni greceşti, mesos, „între‖, şi potamos, „râu‖, desemnând „Ţara dintre râuri‖. Desigur,această denumire grecească i-a fost dată după timpul împăratului Alexandru cel Mare, şi pentrugeografii imperiilor elenist şi roman el indica pământul aflat între meandrele fluviilor sus-menţionate. Mesopotamia antică nu includea regiunile muntoase de la nord şi est, acolo unde seaflă izvoarele fluviilor respective, şi cu atât mai puţin vastul deşert siro-arab din sud-vest. Parteade nord a Mesopotamiei era desemnată de către evrei drept Aram-Naharayim, adică „Siria celordouă râuri‖36, care includea cea mai mare parte din întinderea teritorială a Imperiului Asirianantic. Spre sudul Aram-Naharayim-ului se întindeau luncile ţinutului care ulterior a ajuns să fiecunoscut sub numele de Babilonia. Trebuie reţinut faptul că în timpul mileniului al V-lea î.e.n.,Mesopotamia, valea dintre cele două fluvii, Tigru şi Eufrat, nici măcar nu era locuită, după cumne spune Emil Condurachi.37 În decursul timpului oamenii au făcut sisteme de irigaţii, fapt care a generat mai multerezultate: prosperitate economică; creș tere demografică; o coeziune socială bazată mai degrabăpe relaţii de vecinătate decât pe orânduirea gentilică; apariţia aşezărilor urbane şi a civilizaţiilorantice, precum şi a primelor imperii; apariț ia unui panteon religios având drept căpetenie un zeusau o triadă de zeităţi.35 Alexandru Diaconescu, Mari civilizaţii ale Orientului antic, edit. Accent, Cluj-Napoca, 2001, p. 19.36 Genesa, 24:10.37 Acad. Emil Condurachi, în „Introducerea‖ pe care o face cărţii Istoria începe la Sumer, de Samuel Noah Kramer,Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C. Sabin, p. 8. 15
  16. 16. CAPITOLUL AL II-LEA „PREISTORIA” SEMILUNII FERTILE Din punct de vedere ştiinţific, preistoria este o noţiune largă care înglobează perioadatrăită de omenire de la apariţia sa până la apariţia scrisului (cca. 3.300 – 3.100 î.e.n.), care a făcutposibilă consemnarea listelor de regi, a evenimentelor istorice, şi până la apariţia oraşelor, desprecare vom vorbi puţin mai jos. Aici facem o oprire scurtă, din două motive: 1. Dacă inventarea scrisului este unul din cele două elemente majore care determinăsfârşitul preistoriei, atunci avem o dilemă: este foarte posibil ca scrisul să nu fi apărut prin anii3.300 î.e.n., ci mult înainte de acest moment. Sfintele Scripturi spun că Dumnezeu a făcut cavieț uitoarele să treacă prin faț a lui Adam, ca într-o defilare colosală, iar el le-a dat nume38. Oasemenea capacitate mintală, care i-a permis să inventeze nume pentru mii şi mii de specii demamifere, de peşti, de păsări şi de insecte, să le clasifice şi să le şi ţină minte, este pur şi simpluuluitoare. Incontestabil, după căderea în păcat această capacitate a fost grav avariată, dar a maipăstrat unele vestigii, şi este foarte probabil că i-ar fi îngăduit cu uşurinţă, lui Adam sauurmaşilor săi direcţi, să inventeze scrisul. 39 Păstrând în memorie acest detaliu, acum nemulț umim să spunem că vom reveni asupra acestui subiect, dar până atunci nu vom vorbidespre preistorie, ci despre „preistorie‖. 2. Fiind creat de Dumnezeu „după chipul şi asemănarea Sa40‖, omul nu este o maimuţăevoluată 41 . Pentru o periodizare simplificată cu care vom opera în cadrul acestei lucrări,acceptăm termenul de „preistorie‖, dar nu-l vom confunda cu cel de „primitivism‖. Să revenim la antropogeneză: potrivit Bibliei, Dumnezeu a creat în conformitate cuprincipiul antropic, principiu care stabileşte că toate lucrurile create trebuiau să fie beneficeapariţiei şi existenţei omului. După ce l-a creat pe om şi a plăsmuit-o pe femeie (Genesa, 1:26 –2:25), Dumnezeu i-a pus în Grădina Eden, despre care Sfintele Scripturi afirmă categoric că ar fiunicul centru genic.38 Genesa, 2:19,20.39 A se vedea expunerea făcută de Henry H. Halley în Manual biblic, edit. Door of Hope, trad. D. Motz, ediţia aXXIV-a, a 23-a apariţie, 1972, oraşul şi ţara editurii neprecizate, pp. 44-55.40 Genesa, 1:26,27.41 Continuăm să aşteptăm cu interes descoperirea „verigii-lipsă‖ care va demonstra fără putinţă de tăgadă momentulîn care o primată a devenit om… 16
  17. 17. Este posibil ca grădina din Eden să fi fost localizată în zona aşezării Sippar. Acolo fluviul Eufrat se împărţea în patru braţe: unul curgea dinspre Sippar spre Borsippa şi Diblat; unul dinspre Sippar spre Agade şi Diblat; un al treilea dinspre Sippar spre Kutha, Adab şi Lara, iar al patrulea dinspre Sippar spre Maşkan-Şapir. Imagine preluată de pe http://www.bibleorigins.net/MapShowingGenesisEdenSumerianEdin.html După Căderea în păcat, Adam şi Eva42, proto-părinţii omenirii, au fost izgoniţi din Eden:una dintre faţetele poruncii din Genesa, 1:28 fusese aceea de a popula faţa Pământului. Cu toateacestea, oamenii au preferat să se sedentarizeze: au întemeiat aşezări stabile, au început să cultiveplante agricole, s-au înmulţit şi au trecut la procesul de edificare a civilizaţiei. Termenul latincivis înseamnă tocmai „oraş‖, deci prin „civilizaţie‖ înţelegem aşezări urbane, care diferă de satenu prin numărul de locuitori, ci prin faptul că în cadrul lor există un anumit nivel de dezvoltare42 Eva : Ħavah (ebr.). Întrucât numele „Eva‖, deşi incorect, a fost consacrat în limba română prin uzitarea sa, l-aminserat ca atare. 17
  18. 18. socială, administraţie, economie, o sferă a serviciilor, o organizare şi o guvernanţă legală,politică, religioasă. Cain a fost primul care a întemeiat un oraş-cetate: 17 Cain a cunoscut-o pe soţia sa, iar ea a rămas însărcinată şi l-a născut pe Enoh. Cain a construit o cetate şi a numit-o Enoh, după numele fiului său. Genesa, 4:17.43 Crâmpeiele de informaţie pe care le avem cu privire la ante-diluvieni şi la nivelul lor decultură şi civilizaţie sunt extrem de puţine şi de opace: se ştie că a existat o populaţie ante-diluviană nu numai din sursa biblică, ci şi din peşterile identificate lângă Nazaret, unde au fostdescoperite schelete umane, precum ș i a „cimitirului‖ de douăsprezece persoane din Mugharetet-Tabun, lângă Muntele Carmel44, după cum ne spune William Foxwell Albright45. Probabil că,din punct de vedere cultural, respectiva populaţie au fost purtători ai culturii Ubaid. Al doilea crâmpei de informaţie este reprezentat de existenţa unui document denumitListele regilor sumerieni, unde scrie despre domnii fabulos de lungi, ale unor regi care au domnitînainte de potop; stihul 39 încheie: „În cinci cetăţi, opt regi. Ei au domnit timp de 67 de sars46.Apoi a venit potopul.‖ Este foarte probabil că aici se face referire la Potopul biblic. Reconstrucţia arcei în proporţie de 1/5. Imagine preluată de pe http://www.pbase.com/paulthedane/image/7810823843 Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com44 Sălăşluirea în peşteri oferea oamenilor adăpost de fiarele sălbăticite, dar peşterile erau utilizate şi ca locuri deîngropare ale membrilor răposaţi.45 William Foxwell Albright, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and the Historical Process, secondedition, The Johns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, third printing, 1967, p. 130.46 Adică 241.200 de ani. 18
  19. 19. În orice caz, din cauza păcătoşeniei oamenilor, Elohim a decis să-i pedepsească printrimiterea unui potop cataclismic, salvându-l doar pe Noe şi familia sa extinsă, formată din soţiasa, fiii lor şi soţiile acestora. În timpul Potopului despre care vorbim, descris în Genesa,capitolele 6-8, Noe şi familia sa extinsă, mişpaħah, au fost adăpostiţi de Dumnezeu fiind închişiîntr-o arcă pe care o construiseră ei după schiţele date lor de Dumnezeu. După Potop, supravieţuitorii au ieşit din această arcă ce ajunsese pe lanţul muntos Ararat,aflat în estul regiunii turceşti Anatolia. Muntele Ararat, imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Ararat Coborând din arcă, Noe şi familia lui au purces la respectarea poruncii dumnezeieşti depopulare a Pământului, consemnată mai clar în capitolul 10 din cartea Genesa, aşa-numita„Tabelă a neamurilor‖: 19
  20. 20. 1 Aceasta este genealogia47 fiilor lui Noe – Sem, Ham şi Iafet – şi aceştia au fost fiii care li s-au născut după potop. 2 Fiii48 lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşek şi Tiras. 3 Fiii lui Gomer au fost: Aşchenaz, Rifat şi Togarma. 4 Fiii lui Iavan au fost: Elişa, Tarşiş, Chitim şi Dodanim49. 5 Din aceştia s-au răspândit în teritoriile lor neamurile de pe coastă, fiecare neam având limba lui şi fiind organizat pe clanuri în propriul său teritoriu. 13 Din Miţrayim provin ludiţii, anamiţii, lehabiţii, naftuhiţii, 14 patrusiţii, casluhiţii şi caftoriţii; din casluhiţi provin filistenii. 15 Lui Canaan i s-a născut Sidon, întâiul său născut, şi Het; 16 din el provin şi iebusiţii, amoriţii, ghirgasiţii, 17 hiviţii, archiţii, siniţii, 18 arvadiţii, ţemariţii şi hamatiţii. După aceea clanurile canaaniţilor s-au răspândit, 19 iar hotarele lor se întindeau de la Sidon spre Gherar, până la Gaza şi apoi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Laşa. 20 Aceştia au fost urmaşii lui Ham, potrivit clanurilor lor, după limbile lor, în ţările şi în cadrul neamurilor lor. 21 I s-au născut fii şi lui Sem, fratele mai mare al lui Iafet50; Sem a fost strămoşul tuturor fiilor lui Eber. 22 Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpahşad, Lud şi Aram. 23 Fiii lui Aram au fost: Uţ, Hul, Gheter şi Maş51. 24 Lui Arpahşad i s-a născut Şelah, iar lui Şelah52 i s-a născut Eber. 25 Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg53, pentru că în timpul vieţii lui a fost împărţit pământul, iar numele fratelui său era Ioktan. 26 Lui Ioktan i s-au născut Almodad, Şelef, Haţar-Mavet, Iarah, 27 Hadoram, Uzal, Dikla, 28 Obal, Abimael, Şeba, 29 Ofir, Havila şi Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioktan. 30 Regiunea în care locuiau se întindea de la Meşa spre Sefar, muntele de la răsărit. 31 Aceştia au fost urmaşii lui Sem, potrivit clanurilor lor, după limbile lor, în ţările şi în cadrul neamurilor lor. 32 Acestea au fost clanurile fiilor lui Noe, potrivit urmaşilor lor, în cadrul neamurilor lor; din ei s-au răspândit neamurile pe pământ, după potop. Genesa, 10:1-5,13-32.54 Omenirea se afla în faza sa larvară, cum ar fi spus Neagu Djuvara55, o energie latentăîmpingea triburile, neamurile, să se mişte, să se răspândească, să ajungă şi în alte arealuri.5647 10:1 Vezi nota de la 2:4. N. tr.48 10:2 Fiii poate însemna aici descendenţi sau chiar neamuri (şi în vs. 3, 4, 6, 7, 20-23, 29, 31).49 10:4 Cele mai multe mss ale TM; unele mss ale TM, PentSam, LXX şi 1 Cron. 1:7: Rodanim.50 10:21 Sau: Sem, al cărui frate mai mare era Iafet.51 10:23 TM; LXX şi 1 Cron. 1:17: Meşek.52 10:24 TM; LXX: Lui Arfaxad i s-a născut Cainan, iar lui Cainan…53 10:25 Peleg înseamnă împărţire.54 Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com 20
  21. 21. Să inserăm şi versetele 6-12 din acest capitol: 6 Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţrayim57, Put şi Canaan. 7 Fiii lui Cuş au fost: Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Şeba şi Dedan. 8 Lui Cuş58 i s-a născut Nimrod; acesta a ajuns un om puternic pe pământ. 9 El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se spune: „Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului.― 10 Primele centre ale regatului său au fost: Babel, Erec, Akkad şi Calne59, în ţara Şinar. 11 Din acea ţară, el s-a dus în Asur60 şi a construit Ninive, Rehobot-Ir, Calah 12 şi Resen, care este între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. Imagine preluată de pe http://www.bibliotecapleyades.net/sitchin/sitchinbooks03_03a.htm55 Neagu Djuvara, op. cit., p. 28.56 Genesa, 9:18,19. Aşadar, afirmaţia „Semiluna fertilă este leagănul civilizaț iei omeneș ti‖, este, mai întâi de toate,biblică, şi abia apoi ştiinţifică.57 10:6Miţrayim înseamnă Două Egipturi, probabil cu referire la Egiptul de Sus şi cel de Jos; şi în v. 13. N. tr.58 10:8 Nu acelaşi cu cel din vs. 6-7; probabil strămoşul cassiţilor, în Mesopotamia (vezi Gen. 2:13). N. tr.59 10:10 Babilonia. N. tr.60 10:11 Asiria. N. tr. 21
  22. 22. Versetul 10 din textul sacru de mai sus vorbeşte despre Şinear, la fel ca şi Isaia, 11:11 ș iZaharia, 5:11. Mai târziu, prin anii 1.000 î.e.n., această regiune va fi menţionată sub numele de„Caldeea‖61, dar ştiinţa istorică se referă la ea ca fiind Sumer, despre care, mai târziu, ne vomocupa extensiv. În altă ordine de idei, din punct de vedere antropologic, este foarte probabil că trăsăturilelui Noe au fost singularizate şi adâncite în fiecare dintre copiii săi: Yafet a moştenitcaracteristicile care au dus la apariţia rasei albe, Şem a avut copii ale căror caracteristici care potfi regăsite între evrei şi arabi, precum şi rasa galbenă, iar Ħam a fost progenitorul rasei negre;este foarte probabil că, de pildă, Cuş a fost negru: în definitiv, el a dat numele său Etiopiei, o ţarăde negri. Acum putem pricepe mai bine întrebarea retorică a lui Ieremia: „Poate un etiopian să-şischimbe pielea?...‖, mai ales dacă ne aducem aminte că, în original, etiopianul era scris „cuşi‖. Înconsecinţă, şi Nimrod, vânătorul puternic, trebuie să fi fost negru, iar sumerienii se denumeau„oameni cu capetele negre‖. După descoperirile ştiinţifice recente privitoare la rolul ADN-ului, nu mai este greu decrezut pentru nimeni faptul că Ħam era negru, iar Yafet, fratele său era alb. Inserăm mai jos oimagine a patru surori, două perechi de gemeni, şi în fiecare pereche de gemeni unul este alb iarcelălalt are pielea măslinie (exces de melanină). Imagine preluată de pe http://www.soundchristian.com/man/ Textul biblic de mai sus aminteşte, în treacăt despre Nimrod, războinicul puternic, mareletiran hamit descendent din Cuş. Nimrod fondează în ceea ce urma să fie cunoscut sub numele deSumer aşezările Babel, Erec (sumerianul Uruk), Agade (Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o61 A se vedea Ieremia, 50:10 ș i Ezechiel, 16:29. 22
  23. 23. formaţiune pre-statală semnificativă! Aici au avut loc evenimentele din capitolele 10-11 dinGenesa, inclusiv construirea blasfemiatoare a turnului Babel şi confuzia limbilor.62I. MEZOLITICUL TÂRZIU: 12.500 – 9.500 Î.E.N. C. Economia mezoliticului Cercetătorii consideră că mezoliticul a început prin anii 20.000 î.e.n., când oamenii aveauo economie de tip „prădalnic‖, fiind definiţi ocupaţional: ei vânau, pescuiau, culegeau,manifestau interes pentru descoperirea materiilor prime şi pentru confecţionarea uneltelor. Dupădatele de astăzi, agricultura, la fel şi domesticirea animalelor, ar fi apărut prin anii 9.000 î.e.n.: În mezolitic, când principala formă de economie pare să fie vânatul, apare domesticirea animalelor şi descoperirea valorii alimentare a cerealelor sălbatice. (…) Mezoliticul este asociat cu mai multe descoperiri importante: arcul, funia, năvodul, barca.63 Istoricii vorbesc despre „cultura natufiană‖, apărută chiar la sfârşitul pleistocenului – întimpul căreia ar fi avut loc trecerea spre agricultură. Numele acestei culturi provine de lalocalitatea Wadi-en-Natuf, iar cultura în sine cunoaşte o fază timpurie (12.500 – 10.000 î.e.n.) şio fază târzie (10.000 – 9.500 î.e.n., aşezarea Mureybet). În Levant, adică în Siria şi Palestina, aufost descoperite numeroase localităţi aparţinând acestei perioade, aşezări stabile de oamenisedentarizaţi, care aparţin acestei culturi. Din punct de vedere antropologic, natufienii aparţineau probabil trunchiului semito-hamit, aveau constituţii suple, iar înălţimea lor depăşea puţin 155 cm. Istoricii mai spun ș i faptul că natufienii ț ineau încă de economia „prădalnică‖, lucru pecare-l vom discuta mai jos. D. Artă ș i religiozitate În natufian exista şi o industrie de prelucrare a oaselor în cârlige şi harpoane, uneltepenetrante. Pe plan artistic, natufienii fasonau oasele animale, sculptau figurine mici. MirceaEliade comentează: Spre deosebire de schematismul geometric specific desenelor şi picturilor mezoliticului european, arta natufienilor este naturalistă: s-au scos la lumina zilei mici sculpturi de animale şi figurine umane, adesea în postură erotică (…). Simbolismul sexual al pilonilor sculptaţi în formă de falus este atât de „evident‖ că nu poţi să te îndoieşti de semnificaţia lor magico-religioasă.6462 Religiozitatea sumerienilor va fi abordată în volumul al II-lea al acestei lucrări.63 Mircea Eliade, Ioan P. Culianu, Dicţionar al religiilor, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 1993, trad. C. Baltag. Cap.26: „Religiile din preistorie‖, p. 242. Vezi cam acelaşi citat în Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase,p. 29.64 Ibid., pp. 33,34. 23
  24. 24. „Amanţii din Ain Sakhri‖. http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/pe_prb/p/ ain_sakhri_ lovers_figurine.aspx În sud-estul Turciei, la Göbekli Tepe 65 , a fost descoperit un sanctuar ridicat prin anii9.000 î.e.n. Situl arheologic de-aici, „Catedrala de pe deal‖, este în plină cercetare şi s-adescoperit mai puţin de 5% din el, dar animalele sculptate pe monoliţii de-aici (vulpi, lei,scorpioni, şerpi, vite) par să facă parte dintr-un sistem de simboluri sacre. În lumea academică există o multitudine de teorii emise cu privire la incapacitatea„primitivilor‖ de a elabora religii coerente. În funcţie de descoperirile care se vor face la acest siteste foarte posibil ca aceste teorii să fie răsturnate. http://en.wikipedia.org/wiki/Göbekli_Tepe65 A se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Göbekli_Tepe şi http://www.ancient.eu.com/article/234/ 24
  25. 25. În legătură cu credinţele religioase din mezolitic, s-au lansat multe ipoteze şi scheme dedezvoltare. William Foxwell Albright îi menţionează pe pozitivistul Comte, care a propusschema unei progresii evolutive simple, de genul fetişism – politeism – monoteism, pe Tylor,care a scris despre animism – politeism – monoteism, precum şi pe Marett, care a venit cupropunerea pre-animism/dinamism – animism – politeism – monoteism.66 Să vedem ce spun Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu despre aceste încercări filosofico-teologice. Ei opinează: …Religia are în centrul său zeiţe, urmaşe ale acelor Venera steatopige din paleolitic. S-au regăsit statuete în săpăturile de la Hacilar, Çatal-Hüyük67, Ierihon (în jurul anilor 7.000 î.Hr.) (...) Zeiţele sunt deseori reprezentate ca femei-pasăre sau şarpe, au un posterior dezvoltat (pe care sunt adesea figurate testicule în statuete falice) şi au ca însoţitori diverse animale ca taurul, ursul, ţapul, cerbul, broasca ţestoasă, broasca râioasă etc.‖68 O asemenea zeiţă-mumă este reprezentată în statuia denumită „Venus‖, descoperită înWillendorf. Ea are faţa brăzdată, este o femeie fără chip, ca şi cum identitatea ei nu interesează.Mâinile sale sunt apăsate pe sâni, pentru a da lapte, pentru a asigura viaţă. Dimesniunilepântecului şi a organelor sexuale sunt exagerate, de parcă rostul ei în lume ar fi unic, şi anume celde a aduce pe lume copii. Această statuetă (şi multe altele la fel ca ea) este paradigmatică pentruun anumit tip de gândire despre care vom vorbi mai jos, când vom dezbate şi afirmaţia lui MirceaEliade şi Ioan Petru Culianu, încadrată în contextul său.66 William Foxwell Albright, op. cit., p. 170.67 Vizavi de această aşezare, prof. Alexandru Diaconescu ne spune (op. cit., p. 26), că la începutul mileniului al VII-lea î.e.n., aici exista civilizaţie agricolă, după cum arată descoperirile făcute în tell-ul de 500 x 300 m şi înalt de 17,5m. Au fost descoperite 13 niveluri de locuire, aşezarea a atins până la 13 ha şi a durat până către 4.500 a. Chr. Încursul săpăturilor s-au găsit dovezi de cultură a grâului, orzului, lintei şi mărului.68 Mircea Eliade, Ioan P. Culianu, op. cit., pp. 241-243. 25
  26. 26. Venus din Willendorf. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Mother_Goddess Pe lângă figurinele feminine, în locuinţele din Natuf, ca decoraţii interioare, apar bucranii(capete de tauri), coarne de auroci (strămoşii vitelor). Acestea sunt reprezentări care, amintind defalusuri, ţin de cultul fertilităţii masculine. Mircea Eliade mai consemnează: Mai puţin evidentă este importanţa activităţii imaginare declanşate de intimitatea cu diferite modalităţi ale materiei. Lucrând cu un silex sau cu un ac primitiv, legând piei de animale sau panouri de lemn, pregătind o undiţă sau un vârf de săgeată, modelând o statuetă în lut, imaginaţia decelează analogii nebănuite între diferite niveluri ale realului: uneltele şi obiectele sunt încărcate de nenumărate simbolisme, lumea lucrului — microuniversul care confiscă atenţia meşteşugarului timp îndelungat — devine un centru misterios şi sacru, bogat în semnificaţii. Lumea imaginară creată şi continuu îmbogăţită prin contactul cu materia se lasă cu greu surprinsă din creaţiile figurative sau geometrice ale diferitelor culturi preistorice. Dar ea ne este accesibilă şi din experienţele propriei noastre imaginaţii. Mai ales această continuitate la nivelul activităţii imaginare ne poate permite să „înţelegem‖ existenţa oamenilor trăind in acele epoci îndepărtate. Dar activitatea imaginară a omului preistoric, spre deosebire de aceea a oamenilor din societăţile moderne, era înzestrată cu o dimensiune mitologică.6969 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, p. 35. 26
  27. 27. Bucranii http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Ankara_Muzeum_B20-08.jpg Vizavi de religiozitatea celor care au trăit în natufian, precizăm faptul că ei practicau douătipuri de înmormântări: unul dintre tipuri era îngroparea craniilor, iar celălalt era înhumareaîntregului corp, într-o poziţie ghemuită, cu genunchii traşi sub bărbie şi cu mâinile încrucişatepeste piept, o poziţie foetală, aşa cum erau înhumaţi şi morţii din Egiptul pre-dinastic. Puţin mai jos vom prezenta mai jos concepţia noastră privitoare la aceste tipuri deînmormântări. Deşi nu se încadrează neapărat în sfera intereselor noastre, ne îndreptăm acum atenț iaasupra descoperirii focului şi inventării uneltelor. În paleolitic omul a descoperit focul: mai întâi a descoperit focul natural, iar apoi l-aprodus şi artificial. Acest fapt a determinat schimbări esenţiale şi imediate: a îmbunătăţitcapacitatea de apărare a omului, în special faţă de animale, dar i-a permis şi prepararea hraneiprin frigere şi coacere; mai târziu, în neolitic, omul va putea şi să fiarbă hrana. Un alt beneficiu adus de foc este acela că a permis iluminarea locuinţei (în peşteră şi nunumai), şi a sporit capacitatea de rezistenţă la condiţiile de mediu (frig). Din neolitic, va fiîntrebuinţat la arderea lutului, iar apoi în metalurgie. Gabriel Stan şi Victoriana Boşcăneanu au schiţat foarte bine traseul inventării uneltelor: 27
  28. 28. Dintr-o zonă de economie la alta, omul şi-a dovedit capacitatea de dezvoltare printr-o serie de invenţii şi descoperiri care i-au marcat definitiv evoluţia: a) Inventarea uneltei, care a presupus: 1. preconceperea formei anterior operaţiei de prelucrare a nucleului; 2. alegerea materiei prime; 3. organizarea exploatării unor depozite de silex; 4. distribuţia sa, posibil prin schimb, la mare distanţă; 5. controlul şi organizarea operaţiei de debitaj; 6. stocarea materiei primei; b) tehnica elaborării uneltei: cioplirea, în paleolitic; şlefuirea, în neolitic (de la care derivă şi denumirile celor două epoci ale pietrei); c) trecerea de la uneltele universale (cu funcţii multiple: tăiat, despicat, răzuit, din protopaleolitic şi paleoliticul inferior) la uneltele monofuncţionale (un început de specializare, din paleoliticul mijlociu şi mai ales din paleoliticul superior – răzuitoare, dăltiţe, vârfuri); d) din mezolitic, specializării şi diversificării li se adaugă o nouă invenţie: „piesa de schimb standard”, care este microburin-ul: criteriul calificării câştigă preponderenţă în raport cu cel al abilităţii native; e) din neolitic, o dată cu tehnica şlefuirii se realizează, ca invenţie, toporul şlefuit cu gaură de înmănuşare şi unelte noi, legate de cultivarea plantelor; f) inventarea plugului, în neoliticul final, care este asociat cu primele mijloace de transport cu roată şi tracţiune animală; folosit pe scară largă încă din Hallstadt, plugul cunoaşte din La Tène introducerea brăzdarului din metal. Acestor invenţii li se adaugă altele, nu mai puţin importante: inventarea curselor şi capcanelor, încă din paleolitic; uneltele specializate pentru pescuit şi vânat, arcul şi săgeata, din mezolitic; invenţiile legate de arta focului, din neolitic, ceramica, metalurgia aramei şi plumbului, dar şi roata şi carul, roata olarului, arhitectura monumentală; mijloacele de transport pe apă (monoxila, din mezolitic, căreia i se adaugă, în zonele riverane, barca cu vâsle; posibil, din neolitic, bărci sau corăbii, evident de mic tonaj…II. TRANZIŢIA SPRE NEOLITIC Pentru a înţelege mai bine tranziţia spre neolitic, vom reda o cronologie a preistorieiOrientului Apropiat70: Data înaintea Levant Anatolia Nordul Sudul erei noastre Mesopotamiei Mesopotamiei 9.500 Neolitic pre-ceramic (PPN A71) 8.70070 Apud Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 – 323 BC, Blackwell Publishing,Oxford, UK, second edition, 2007, p. 14. Datele cronologice sunt aproximative.71 PPNA provine din englezescul Pre-Pottery Neolithic A, adică „neolitic pre-ceramic A‖. 28
  29. 29. Neolitic pre-ceramic Neolitic pre- (PPN B – C) ceramic (PPN B – C) 7.000 Neolitic ceramic Proto-Hassuna 6.500 Çatal-Hüyük Amuq B Hassuna/ Samarra 6.000 Halaf Halaf Halaf Ubaid timpuriu 5.500 5.000 4.500 Ubaid Ubaid Ubaid Ubaid târziu 4.000 Uruk timpuriu Chalcolitic 3.500 Uruk Uruk târziu Care sunt trăsăturile caracteristice ale acestor culturi despre care vom vorbi pe mai largmai jos? Pentru a da un răspuns acestei interogaţii, vom face apel la cuvintele lui Marc Van DeMieroop: Cele mai remarcabile aspecte ale acestor culturi sunt vasta lor răspândire geografică şi contactele la mare distanţă. Reţinând faptul că acestea erau comunităţi mici a căror organizare nu o depăşea pe cea sătească, răspândirea unei acumulări culturale ca şi cea de la Halaf din Zagrosul central şi până la coasta mediteraneeană este uluitoare. Există rămăşiţe limitate şi diferenţele locale sunt estompate, dar aspectele rămăşiţelor materiale ale Halaf-ului sunt cât se poate de specifice, cum ar fi planul de construcţie unic al caselor sale care iese în evidenţă ca element distinctiv al acestei culturi. În acelaşi timp, observăm că materialele de lux erau obţinute din regiuni foarte îndepărtate. De exemplu, obsidianul se putea procura în mod natural numai din Anatolia centrală, dar el se găseşte în situri pretutindeni în Orientul Apropiat. Succesul aşezării Çatal-Hüyük, un sit mare din Anatolia centrală, care a existat de prin 7.200 până prin 6.000, este considerat adesea ca fiind rezultat din negoţul său cu această rocă vulcanică. Tot din regiuni îndepărtate se obţineau şi bunuri de un prestigiu mai redus. Ceramica de Ubaid din sudul Mesopotamiei a fost descoperită de-a lungul Golfului Persic în zone atât de sudice cum ar fi Oman, iar savanţii au interpretat aceasta ca fiind rămăşiţe ale unor expediţii de pescuit şi de scufundare după perle. 29
  30. 30. O altă caracteristică a acestor culturi timpurii este longevitatea lor. Cultura Halaf a dăinuit aproape o jumătate de mileniu şi a fost infiltrată treptat de cea a sudicului Ubaid. Durata acestuia, de aproape două milenii, şi marele grad de continuitate culturală pe care-l demonstrează sunt surprinzătoare. Aceşti factori par să sugereze că, o dată ce în Mesopotamia inferioară s-au stabilit comunităţi, ele au păstrat o dezvoltare stabilă şi locală. Ele au păstrat aceeaşi cultură materială pe toată durata existenţei lor, doar devenind treptat tot mai extensive şi mai complexe.72 A. Agricultură, industrie, stratificare socială În epoca finală a natufianului, oamenii, răspândindu-se, au ajuns şi pe cursul mijlociu alEufratului, unde au fondat aşezarea Abu Hureira sau Mureybet. În aceeaşi perioadă a fost fondatăşi aşezarea Gerade pe râul Orontes, în nordul Siriei. Aceste aşezări, dimpreună cu Aswad, lângăDamasc, prezintă interes pentru studiul nostru ca urmare a faptului că, în prima fază a neoliticuluipre-ceramic A (PPNA), cuprins între 9.500 – 8.700 î.e.n., aici se semnalează cultivareaintenţionată a plantelor: în Mureybet au fost descoperite boabe carbonizate de alac (grâu cu unsingur bob în spic), care creşte doar pe coastele Munţilor Zagros şi în Kurdistanul irakian. ÎnAswad au fost descoperite boabe de grâu amidonier, care creşte numai în Valea Iordanului.Există dovezi de cultivare a unor legume ca lintea, mazărea şi măzărichea. 73 Acest lucru va ducela un nou tip de economie, care se întemeiază pe cultura cerealelor.74 Neoliticul pre-ceramic B (PPNB) datează între 8.700 – 6.500 î.e.n. şi, în această perioadă„arealul locuit de comunităţile agricole se extinde, cuprinzând pantele Munţilor Taurus şiAntitaurus, precum şi cursurile superioare ale Eufratului şi Tigrului. (…) „În neolitic omul adoptă soluţii tehnice noi, de protejare a plantelor comestibile cuîmprejmuiri, de afânare a solului şi de îndepărtare sistematică a buruienilor prin plivire; astfel s-anăscut şi cultivarea primitivă a plantelor. Devenit producător al mijloacelor sale de existenţă,omul dispune, din acel moment, şi de rezerve de hrană; în perspectivă istorică, agriculturaprimitivă a avut drept consecinţe creşterea demografică, perfecţionarea uneltelor şi inventareaunor ocupaţii umane noi.‖ La începutul mileniului al VII-lea nordul Siriei pierde întâietatea agricolă în faţaPodişului Anatolian: aşezarea reprezentativă pentru Anatolia este Çatal-Hüyük. La apogeulînfloririi sale, această aşezare se întindea pe 13 ha, era un focar de unde comunităţile agricole aumigrat spre Balcani şi restul Europei şi a continuat să aibă influenţe până prin 4.500 î.e.n.75 De-asemenea, civilizaţia agricolă trece şi spre nordul Mesopotamiei (Kurdistanul iraqian,aşezările de la Djarmo şi Tepe Guran), spre coastele Munţilor Zagros, iar spre sud-est atingeCâmpia Susianei (Elamul). În faza finală a neoliticului pre-ceramic B (PPNB) comunităţiagricole ajung să locuiască pe coasta Mării Mediterane, la Ugarit (azi, Ras Şamra), iar apoi laByblos.72 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 15.73 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 23.74 Mircea Eliade, Ioan P. Culianu, op. cit., loc. cit.75 Actualmente, această aşezare este o movilă de 500 x 300 m, înaltă de 17 m. 30
  31. 31. În ceea ce priveşte partea opusă Anatoliei, sud-estul Semilunii: în mileniul al VI-leacomunităţi umane au trecut dincolo de limitele sale şi au început lucrări de agricultură, populândpentru prima dată Mesopotamia. http://www.bu.edu/mzank/Jerusalem/mp/fertilecrescent.jpg Zonele albastre erau favorabile agriculturii celei mai timpurii, zonele verzui sunt câmpiile aluvionare, unde oamenii au făcut şi sisteme de irigaţii, iar zonele roşiatice sunt deşerturi. Din punct de vedere al industriei, în această perioadă apare o „industrie‖ incipientă demateriale de construcţie: bolovani de calcar sunt arşi în cuptoare gigantice, apoi ghipsul şi varulsunt folosiţi pentru pereţii şi podelele locuinţelor din aşezările din nordul Siriei. Ca rezultat al creşterii numerice a comunităţilor, pe planul dezvoltărilor sociale apardiferenţieri, cum ar fi centralizarea puterilor şi a funcţiilor, apar elite care deţin controlul asupraresurselor agricole, apar ştampile de lut, care erau folosite pentru a sigila vasele cu provizii aleclanurilor, pachetele sau lăzile, se ivesc şefi de clan care au însemne de statut, de genul cuţitelorsacrificiale şi al anumitor podoabe, mai ales din materiale importate, conducătorii comunităţilorau locuinţe mai mari sau structurate diferit. 31
  32. 32. B. Artă şi religiozitate Privitor la religiozitatea din această perioadă, au fost descoperite „structuri construite dedimensiuni considerabile, care serveau reuniunilor comunităţii şi cultului morţilor‖, cranii alestrămoşilor expuse în încăperile principale, fie pictate, fie „decorate cu lut şi scoici pe post deochi şi gură‖.76III. NEOLITICUL TÂRZIU: 6.500 – 4.500 Î.E.N. A. Migraţii În epoca de piatră timpurie, zona aflată la nord de Golful Persic era mlăştinoasă; nuputem şti cât de întinsă spre nord era zona mlăştinoasă. În neolitic, în prima jumătate a mileniuluial VI-lea, în partea nordică a Mesopotamiei a fost fondată aș ezarea Tepe Gawra, la 20 km nord-est de Ninive, în regiunea care astăzi este Kurdistanul irakian. Vasele ceramice decorate produseaici aveau o structură delicată. Din aşezarea Tepe Gawra au emigrat oameni care au fondat alte aşezări săteşti, care suntincluse în cultura denumită Hassuna, dezgropată în situl Tell Hassuna, la sud de oraşul modernMosul. Aşezarea Tepe Gawra este importantă nu numai pentru că din ea a originat culturaHassuna, ci şi pentru că din ea a iradiat cultivarea plantelor din zona Mesopotamiei. O altă cultură care ilustrează neoliticul mesopotamian este Samarra (5.500 – 4.500). Dinaceastă cultură face parte şi aşezarea de la Çoga Mami şi importanta aşezare de la Tell es-Sawan.De menţionat faptul că aceste aşezări trec dincolo de izohieta de 200 mm precipitaţii mediianuale, şi ele cultivau grâul şi secara, plantă care are nevoie de irigaţii.76 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 24. 32
  33. 33. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Halaf_culture Aici trebuie să abordăm puţin chestiunea irigaţiilor. „La sud de izohieta de 200 mmprecipitaţii medii anuale clima este atât de aridă încât agricultura nu se poate realiza decât prinirigaţii. Odată însă pus la punct sistemul, productivitatea muncii devine foarte mare.‖77 Pentru aputea cultiva în sudul izohietei, locuitorii din neoliticul nordului mesopotamian au trebuit să punăla punct, deci, sisteme de irigaţii. Nu exista alternativă, întrucât inundaţiile fluviilor Tigru şiEufrat …nu aveau un efect benefic, ca în Egipt, ci erau neregulate şi devastatoare. Cele două fluvii nu purtau un mâl roditor ca Nilul, ci doar sfărâmături de rocă bazaltică din zona Munţilor Armeniei şi Antitaurus, pe care le depuneau la revărsare. Din această cauză, în Mesopotamia agricultura nu se baza pe îndiguiri, ci pe aducerea apei printr- un canal principal, de la care porneau radial canale secundare, până la ogorul avut în vedere. În rest, căldura aproape permanentă şi solul roditor au făcut ca în „Ţara dintre cele două fluvii‖ productivitatea muncii agricole să fie foarte ridicată.7877 Ibid., p. 28.78 Ibid., p. 28. 33
  34. 34. B. Artă ș i religiozitate Săpăturile efectuate în Çatal-Hüyük la nivelul X (cca. 5.750 î.e.n.) au revelat faptul că înfiecare casă exista câte un sanctuar, o încăpere de 4 x 5 m, care demonstra existenţa cultuluifertilităţii: au fost descoperite bucranii, capete de taur, ale căror coarne simbolizau forţa creatoaremasculină şi, de-asemenea, multe figuri feminine, posibile zeiţe al fertilităţii, statuete ale triadeizeiţa-mamă – zeiţa-fiică – pruncul divin sau figuri ceramice în poziţie de naştere. Faptul că nu există un templu comun pentru întreaga aşezare, ci fiecare locuinţă aresanctuarul sau lăcaşul său de cult demonstrează că societatea era încă gentilică şi nu este nicimăcar proto-urbană.IV. FAZA HALAF79 Tell Halaf este un sit arheologic din nord-estul Siriei, aproape de graniţa turcă. El aparţinede cultura neolitică, dăinuind de prin 6.100 până în 5.400 î.e.n., dar a dat numele său unei culturirăspândite, care a dăinuit până prin 4.500 – 3.750 î.e.n., când această cultură halafiană a coborâtîn nordul Mesopotamiei, manifestându-se şi prin cultura Ubaid/ Obeid. A. Artă ș i religiozitate Legat de faza halafiană trebuie neapărat să menţionăm ceramica de-aici; ea era cu multsuperioară celei din aș ezările din alte părţi ale Asiriei. De fapt, standardul acestei manufacturi şidesign-ul ceramicii halafiene nu au mai fost vreodată atinse în antichitate.80 Se produceau vaserafinate şi fragile, arse în cuptoare închise, la foc intens şi supravegheat. Ele erau pictate frumos,cu motive diverse, geometrice sau animaliere. Bolurile erau adesea decorate în interior cureprezentări de plante, animale şi oameni. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Halaf_culture79 A se vedea http://ancientneareast.tripod.com/Halaf_Culture.html80 R.K. Harrison, Old Testament Times – A Social, Political and Cultural Context, Baker Books, Grand Rapids,Michigan, USA, 2005, p. 38. 34
  35. 35. O descoperire de excepţie a fost cea a unei vaze pe care era reprezentată o caretă cu roatăspiţată, fapt care arată marea vechime a transporturilor pe roţi. Figurinele umane descoperite aici reprezentau, în general, femei nude, cu caracteristicisexuale exagerate, amintind de aurignacianul timpuriu. Zeiţă-Mamă, figurină de pământ ars, descoperită în Çatal Hüyük, nivelul al II-lea (cca. 5750-5700 î.e.n.) http://en.wikipedia.org/wiki/File:Ankara_Muzeum_B19-36.jpg Mircea Eliade scrie: Cultura zisă de la Tell Halaf (…) apare în momentul dispariţiei culturilor din Anatolia. Ea cunoaşte cuprul şi pare să fie creaţia unei populaţii coborând din nord, poate din fugarii de la Hacilar şi Çatal Hüyük. Complexul religios de la Tell Halaf nu diferă prea mult de culturile care ne-au reţinut până in prezent. Morţii erau îngropaţi însoţiţi de ofrande, printre care figurine din lut. Taurul sălbatic era venerat ca epifanie a fertilităţii masculine. Imagini de tauri, bucranuri [motive ornamentale figurând capete de taur descărnate — nota trad.], capete de berbeci şi securea dublă aveau, desigur, un rol cultual, în legătură cu zeul furtunii, atât de important în toate religiile Orientului Apropiat antic. Totuşi nu s-au găsit figurine masculine, în timp ce imagini ale 35
  36. 36. zeiţei abundă; întovărăşită de porumbei, cu sâni exageraţi, reprezentată de multe ori în poziţie ghemuită, e greu să nu recunoaştem imaginea exemplară a Zeiţei-Mame (…).81 Bucranii http://en.wikipedia.org/wiki/ÇatalhöyükV. FAZA UBAID/ OBEID: SCHIMBĂRI SOCIALE ŞI RELIGIOASE Cultura Ubaid (5.300 – 3.500 î.e.n.) a fost descoperită lângă cetatea antică Ur. „Aceastăcultură reprezintă, de fapt, începuturile aşezării sumerienilor în Mesopotamia, căci primul nivelde locuire într-o serie de viitoare oraşe-state ca Eridu, Ur, Nippur sau Uruk (Warka) seîncadrează în cultura Obeid‖, ne spune profesorul Diaconescu82. Profesorul Marc Van De Mieroop scria că, după anul 5.300 î.e.n., periodizarea istorieisumerienilor se orientează în funcţie de „…distincţii arheologice bazate pe modificări stilisticedin rămăşiţele materiale care au o valoare istorică redusă. În termenii politici, această perioadă artrebui privită ca fiind o unitate, etalând aceleaşi caracteristici de bază pentru întreaga sa durată.‖8381 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, p. 48.82 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 29.83 Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 – 323 BC, Blackwell Publishing, Oxford,UK, second edition, 2007, p. 42. 36
  37. 37. Academicianul Emil Condurachi mai face nişte precizări: Continuând tradiţiile economice mai vechi, purtătorii acestei culturi mai practică încă vânătoarea şi pescuitul. Încetul cu încetul, însă, agricultura şi creşterea vitelor capătă o pondere din ce în ce mai mare în viaţa lor economică. Sunt aclimatizate câteva din plantele cele mai caracteristice regiunii mesopotamiene – alacul, spre exemplu. Sunt, de asemenea, domesticite unele animale (…). Ceramica pictată, lucrată cu mâna şi împodobită cu figuri de animale şi păsări, ca şi ţesăturile simple, satisfăceau nevoile încă modeste ale acestei străvechi populaţii, care întrebuinţează deocamdată foarte rar obiectele de aramă. Câteva topoare plate de aramă, oglinzi şi ace cu gămălie din acelaşi metal dovedesc totuşi că, în timpul acestei faze, populaţia mesopotamiană trecuse în perioada aramei, denumită de arheologi perioada eneolitică.84 Mai jos, sub formă de studii de caz, vom puncta istoria şi religiozitatea aşezărilormenţionate de profesorul Diaconescu, dar nu înainte de a scrie câteva cuvinte despre fazachalcoliticului şi de a face o comparaţie între religiozitatea oamenilor din „preistorie‖ şi spuseleSfintelor Scripturi.VI. FAZA CHALCOLITICULUI: 4.500 – 3.300 Î.E.N. Termenul „chalcolitic‖ provine din cuvintele greceşti chalkos, cupru şi lithos, piatră. Înperioada chalcolitic piatra este treptat înlocuită cu cuprul. Trebuie semnalat faptul că metalurgianu apare acum, ci acum ea doar capătă proporț ii. Henry M. Morris, apud Cyril Stanley Smith,face observaţia că „Cele mai vechi obiecte de metal, modelate artificial, sunt nişte mărgele dearamă descoperite în nordul Irakului, datând de la începutul mileniului al 9-lea î.d.Cr.‖, iar apoi îicitează pe Halet Campbel şi Robert Braidwood: „…Înainte de anul 7.000 î.d.Cr., oamenii dinCayönü Tepesi nu numai că cunoşteau metalul, dar chiar modelau obiecte din cupru autohtonprin şlefuire şi ciocănire.‖8584 Emil Condurachi, op. cit., pp. 9-10.85 Henry M. Morris, op. cit., pp. 424, 425. 37
  38. 38. CAPITOLUL AL III-LEA HOMO RELIGIOSUS DIN „SEMILUNA FERTILĂ” ÎN PERIOADA PREISTORIEI Dacă am dori să studiem religiozitatea oamenilor din perioada „preistorică‖ din„Semiluna fertilă‖ pe baza pattern-ului de mai sus (p. 10), atunci aplicabilitatea sa ar fi extrem delimitată: nu avem acces la izvoarele orale ale oamenilor trăitori în preistorie – deci studiulefectuat prin prisma antropologiei culturale ne este refuzat. Nu putem studia comunităţile de„preistorici‖ nici din perspectiva istoriei religiilor, întrucât nu au fost descoperite textele lorsacre: ştiinţa spune că respectivele comunităţi nu cunoşteau scrisul, erau pre-literate – vom maivorbi despre acest lucru. „Terenul de cercetare‖ aparţine, deci, unui spaţiu şi unor timpuri de multapuse. Pe vremuri, Rudolf Otto vorba despre un fior sau chiar un cutremur lăuntric, mistic, alînchinătorilor, un mysterium tremendum et fascinosum… Noi nu avem acces la cunoaşterea„tainei cutremurătoare‖, şi nu cunoaştem nici onirismul şi nici măcar visele lor, fie în stare deveghe, fie cele din timpul somnului. Avem aceeaşi problemă cu „dublul‖ lor: „Această structurămentală reflectă convingerea că trupul material al fiinţei umane este dublat de un elementindependent şi imaterial (dublu, spirit, suflet etc.)‖ 86 Nu cunoaştem, aşadar, concepţiilepreistoricilor despre acestea şi despre imaginarul lor. „…Credinţele şi ideile nu suntfosilizabile87‖. Ceea ce avem, concret, sunt nişte „documente‖ preistorice constând din oseminte umane,mai ales cranii, unelte de piatră, pigmenţi, îndeosebi ocru roşu, hematit, gravuri, picturi rupestre,pietre pictate, statuete sculptate în os şi în piatră. Însă ele, spune Mircea Eliade la un moment dat,par să fie „opace‖ semantic88 şi chiar şi încercarea de a le încadra într-un sistem de semnificaţiinu are foarte mult succes pentru interpretarea lor. Singurul element incontestabil e faptul că la temelia existenţei acestor „documente‖ sepoate identifica o religiozitate. De unde vine ea? Cum spuneam, răspunsurile sunt foarte diferite,dar există o constantă: lumea academică repudiază persoanele care afirmă că religiozitatea estedată de Dumnezeu, astfel încât un istoric al religiilor de calibrul lui Mircea Eliade a găsit o altăformulare: „Sacrul‖ este un element în structura conştiinţei, şi nu un stadiu în istoria acestei conştiinţe. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios, căci alimentaţia, viaţa sexuală şi munca au o valoare sacramentală. Altfel spus, a fi, sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi religios.8986 Lucian Boia, op. cit., p. 30.87 Mircea Eliade, op. cit., p. 6.88 Ibid., pp. 6, 4-5.89 Ibid., p. VIII. 38
  39. 39. Şi, în altă parte, acelaşi istoric contesta evoluţia gândirii abstracte de tip religios a omului:„Homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens şi religiosus.‖90 Aşa cum am spus, marele istoric lăsa să se înţeleagă faptul că religiozitatea este în esenţaomului, prezentă încă de la apariţia sa. Este ceea ce Florin Georgescu denumea „teza coincidenţeidintre începuturile fiinţei umane şi a originii credinţelor religioase‖.91 Alexandru Stan şi Remus Rus, doi profesori care provin din spaţiul teologic creştin,afirmă aceeaşi idee: Departe de a fi o dimensiune dobândită de-a lungul unei perioade de timp, religia apare în istoria omului ca fiind co-extensivă cu el. Descoperirile arheologice relevă faptul că acolo unde au existat fiinţe umane au existat şi practici care atestă existenţa de credinţe religioase.92 Convingerea noastră, bazată pe Sfintele Scripturi, este, cum spuneam mai sus, că omuleste creat de Elohim, Dumnezeul creator despre care vorbeşte întreaga Biblie, chiar începând cuGenesa, 1:1. Când a creat omul, antropogeneză consemnată în cartea Facerea, capitolele 1 şi 2,Făcătorul a pus în el „trei nevoi fundamentale: nevoia de transcendent, nevoia de semnificaţie şinevoia de comunitate. (…) Cele trei nevoi definesc dependenţa lui de Dumnezeu, valoarea luiderivată, respectiv natura lui comunitară.‖93 Creat de Dumnezeire, omul a fost întotdeauna unhomo religiosus, a avut înzidită în sine nevoia de a crede în Dumnezeu şi de a I se închina.Apologetic vorbind, omul „va rămâne de-a pururi un subiect credincios.‖94 Pe aproximativ aceeaşi linie discursivă se deplasează şi istoricul Lucian Boia. În tratareape care o face ansamblurilor sau structurilor arhetipale „susceptibile (…) să acopere esenţialulunui imaginar aplicat evoluţiei istorice‖, profesorul Boia vorbeşte despre „Conştiinţa uneirealităţi transcendente‖, pe care o precizează ca fiind: „realitate invizibilă, insesizabilă, dar cuatît mai semnificativă faţă de realitatea evidentă şi tangibilă. Este domeniul supranaturalului şi almanifestărilor sale perceptibile care compun miraculosul. Supranaturalul poartă cel mai adeseaamprenta sacrului‖, iar apoi încheie evidenţiind: „Tot acest complex defineşte o caracteristicămentală universal prezentă, intrinsecă condiţiei umane.‖95 Întrebarea care se ridică acum este: cum s-a obiectivat nevoia de transcendent a grupurilorumane din „Semiluna fertilă‖ din epoca preistorică, relaţionate la Genesa, capitolele 1-11? Tocmai acesta este momentul în care Sfintele Scripturi ne vin în ajutor cu desluşirisemnificative: ele ne arată faptul că după Căderea în păcat din Genesa, 3:1-6, nevoia detranscendent din om a fost, într-adevăr, desfigurată, dar a continuat să-şi revendice dreptul laexistenţă:90 Ibid., p. 7.91 Florin Georgescu, Societate şi religie, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 11,12.92 Pr. conf. dr. Alexandru Stan, prof. dr. Remus Rus, op. cit., p. 15.93 John Stott, apud Beniamin Fărăgău, Genesa – Un nume legat de Dumnezeu, ori de „cărămizile şi smoala”realizărilor noastre?, Risoprint, Cluj-Napoca, 2009, ed. a doua revizuită, p. 46.94 Florin Georgescu, op. cit., p. 9.95 Lucian Boia, op. cit., p. 28. 39

×