COLECŢIA„FUNDAMENTELE MESIANISMULUI RESTAURATOR”MESIANISMUL RESTAURATOR:O TEOLOGIE AVEACULUI CE VA SĂ VIE(MANUSCRIS)De MES...
2CUPRINS:CUVÂNT CĂTRE CITITORPROLEGOMENESECŢIUNEA I: VIAŢĂ ŞI CONCEPTECapitolul I: CONSIDERAŢII RELIGIOLOGICECapitolul al ...
3SECŢIUNEA A IV-A: TEOLOGIA SISTEMATICĂ AMESIANISMULUI RESTAURATORHARTA TEOLOGIEI MONOTEISTE IUDEO-CREŞTINECREZUL MESIANIS...
4Capitolul al XIX-lea: DESPRE RELAŢIA DINTRE VECHIUL LEGĂMÂNT ŞILEGĂMÂNTUL ÎNNOITCapitolul al XX-lea: DESPRE MÂNTUIRE (YEŞ...
5Declaraţie rezumativăArticole de afirmare şi negareExpunereCreaţie, revelaţie şi inspiraţieAutoritatea: Hristos şi Biblia...
6CUVÂNT CĂTRE CITITORIAceastă carte este circumscrisă sferei denumită în mod obişnuit „religie‖. Înconsecinţă, credincioşi...
7…cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.Epistola către romani, 13:7.Al treilea îndemn îl adresez cititorilor care opinează ...
8PROLEGOMENEUn sultan auzise despre marea înţelepciune a unui mare rabin din cuprinsul împărăţieisale. Îl chemă atunci ca ...
9progres în conturarea conceptelor, în eliminarea abstracţiilor artificiale sau a metaforelorparţiale şi în dezvoltarea no...
10aruncă ancora în eshatonul care stă să se prăvălească peste noi, dar depune toate eforturilesă trăiască prezentul vieţui...
11SECŢIUNEA IVIAŢĂ ŞI CONCEPTECapitolul ICONSIDERAŢII RELIGIOLOGICEMai sus întrebuinţam termenul „religiologie‖. Voi expli...
12teologiei şi raţionamentele teologilor, precum şi fenomenele anterioare ale experienţeireligioase şi activităţile de cul...
13Capitolul al II-leaSACRU, ANTROPOGENEZĂ, RELIGIOZITATE, RELIGIEI. SACRU ŞI ANTROPOGENEZĂDe ce există religii? Ce anume î...
14credinciosului un sentiment de respect aparte, care-i imunizează credinţa împotrivaspiritului de examen, o sustrage disc...
15Am fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deci suntem legaţi de El, dupăcum copia unui tablou este legată d...
16întreţesute, cum ar fi trebuinţa de transcendent, de taină, de inefabil, de a se minuna, de avenera, de a celebra etc. F...
17concret în pietre, copaci, apă, foc, animale, munţi etc. Aşadar, avemde-a face cu apariţia unui adevăr de corespondenţă ...
184. O modalitate practică de manifestare în public a religiozităţii oreprezintă şi procesiunile religioase sau pelerinaje...
19[M]ulţime de elemente şi mulţime de relaţii (în sisteme reale, interacţiuni) dintre acesteelemente, relaţii relativ inva...
20relegarea se face în vederea fericirii şi a mântuirii – indiferent cum ar fi definită aceastământuire de „religiile‖ car...
21B. Cosmologie:1. Cosmogonie;2. Rolurile şi funcţiile aştrilor identificate în astronomie, astrologie,astromanţie, astrol...
22Capitolul al III-leaCONSIDERAŢII CULTUROLOGICESacrul, religiozitatea, religia, sunt trăite de oameni în cadrul unor cult...
23După aceea, omul este încadrat temporal; Dumnezeu îl creează în ziua a şasea aCreaţiei şi-l încadrează în timpul guverna...
2429 Şi lucrul acesta vine tot de la DOMNUL Oştirilor, Care e minunat în sfat şi măreţ înînţelepciune.Isaia, 28:23-29.63Da...
2520 Adam a numit-o Eva68pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.21 Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele...
261. Au acoperit o arie geografică relativ întinsă pentru epoca în care au apărut,îmbrăţişând mai multe etnii sau mai mult...
27sunt seduşi de această poziţie sunt creştini care caută să fie relevanţi din punct de vederecultural.Al treilea tip de r...
28SECŢIUNEA A II-AMESIANISMEŞI MESIANISMUL RESTAURATORCapitolul IMESIANISMUL CA ARHETIPAm afirmat mai sus că, atunci când ...
29fuziune a acestora, i se poate da o valoare mai mare prin acordarea unui nimb desacralitate – vom vedea mai târziu în ce...
30Pentru comunişti, „Căderea în păcat‖ ar fi apărut atunci când s-a ivit împărţirea înclase sociale, iar ruptura mesianică...
31C. Mesianismul teologic-religiosUitându-ne pe mapamond descoperim că marile religii ale lumii sunt mesianice.Ele au atit...
32Eruditul ortodox menţionat mai sus scrie că şi locuitorii Apusului „aşteptau săvadă visul strămoşilor devenit realitate ...
33Natura acestui Mesia era destul de enigmatică, el urmând a fi un om înzestrat cumultiple calităţi înnăscute (sau virtuţi...
34Viaţa de credinţă a acestor evrei este dificilă, şi aceasta din mai multe motive. Înprimul rând, un evreu mesianic trebu...
35cioară, o poţi vopsi în culori stridente şi poţi pretinde că este papagal exotic: ea varămâne o cioară vopsită... La fel...
36Capitolul al II-leaMESIANISMUL RESTAURATORPaginile următoare conturează un tip de mesianism unic: MesianismulRestaurator...
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
„Fundamentele mesianismului restaurator”
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

„Fundamentele mesianismului restaurator”

1,277 views

Published on

„FUNDAMENTELE MESIANISMULUI RESTAURATOR”

Published in: Spiritual
0 Comments
3 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
1,277
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
290
Actions
Shares
0
Downloads
0
Comments
0
Likes
3
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

„Fundamentele mesianismului restaurator”

  1. 1. COLECŢIA„FUNDAMENTELE MESIANISMULUI RESTAURATOR”MESIANISMUL RESTAURATOR:O TEOLOGIE AVEACULUI CE VA SĂ VIE(MANUSCRIS)De MESSIANIC RESTORER
  2. 2. 2CUPRINS:CUVÂNT CĂTRE CITITORPROLEGOMENESECŢIUNEA I: VIAŢĂ ŞI CONCEPTECapitolul I: CONSIDERAŢII RELIGIOLOGICECapitolul al II-lea: SACRU, ANTROPOGENEZĂ, RELIGIOZITATE, RELIGIEI. SACRU ŞI ANTROPOGENEZĂII. RELIGIOZITATEIII. RELIGIA ŞI ELEMENTELE SALE COMPONENTECapitolul al III-lea: CONSIDERAŢII CULTUROLOGICEI. CULTURA: O PERSPECTIVĂ BIBLICO-ŞTIINŢIFICĂII. CIVILIZAŢIASECŢIUNEA A II-A: MESIANISME ŞI MESIANISMULRESTAURATORCapitolul I: MESIANISMUL CA ARHETIPCapitolul al II-lea: MESIANISMUL RESTAURATORCapitolul al III-lea: SCHIŢA DOCTRINELOR MESIANISMULUI RESTAURATORVERSUS IUDAISMUL RABINIC ŞI CREŞTINISMSECŢIUNEA A III-A: SCURTĂ ISTORIE AAFIRMAŢIILOR DE CREDINŢĂ BIBLICECapitolul I: EDUCAŢIE, EDUCAŢIE EVLAVIOASĂ, AFIRMAŢII DE CREDINŢĂI. DEFINIREA EDUCAŢIEIII. CONCEPŢIA TANAĦ-ULUI DESPRE EDUCAŢIA EVLAVIOASĂIII. YEŞUA NOŢRI ŞI CREDINŢA MESIANICĂIV. AFIRMAŢII DE CREDINŢĂ ÎN COMUNITATEA DE CREDINŢĂAPOSTOLICĂCapitolul al II-lea: INTERLUDIU IUDAICCapitolul al III-lea: CATEHEZĂ ŞI CATEHISME ÎN BISERICILE PRIMELORCINCI SECOLEI. MANUALE CATEHETICEII. LOCAŞURI DE CATEHIZAREIII. SEMNIFICAŢIA TERMENULUI „CREZ”Capitolul al IV-lea: MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ – DEFINIŢIE DE LUCRU ŞINECESITATEA EXISTENŢEI SALEI. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ – DEFINIŢIE DE LUCRUII. ARGUMENTE ÎN FAVOAREA EXISTENŢEI SAU ELABORĂRII UNEIMĂRTURISIRI DE CREDINŢĂ
  3. 3. 3SECŢIUNEA A IV-A: TEOLOGIA SISTEMATICĂ AMESIANISMULUI RESTAURATORHARTA TEOLOGIEI MONOTEISTE IUDEO-CREŞTINECREZUL MESIANISMULUI RESTAURATORI. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂII. DUMNEZEUIII. TRIADOLOGIEIV. OMULV. MÂNTUIREAVI. ISRAELOLOGIEVII. ÎNVIEREA ŞI JUDECATASINTEZA „MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ – MANUAL DETEOLOGIE SISTEMATICĂ”PARTEA I: DESPRE REVELAŢIA DUMNEZEIASCĂCapitolul I: DESPRE REVELAŢIA NATURALĂ ŞI SUPRANATURALĂCapitolul al II-lea: DESPRE SFINTELE SCRIPTURI – KITVEY HA-QODEŞ(BIBLIOLOGIE)Capitolul al III-lea: DESPRE TÂLCUIREA SFINTELOR SCRIPTURIPARTEA A II-A: DESPRE DUMNEZEUCapitolul al IV-lea: DESPRE DUMNEZEU-TRIUNUL (ŞILUŞ HA-YIĦUD –TRIADOLOGIE)Capitolul al V-lea: DESPRE DUMNEZEU TATĂL (ABBA; TEOLOGIE)Capitolul al VI-lea: DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEUCapitolul al VII-lea: DESPRE FIUL LUI DUMNEZEU, YEŞUA HA-MAŞIYAĦ(HA-BEN; MESIANOLOGIE)Capitolul al VIII-lea: DESPRE DUHUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU (RUAĦ HA-QODEŞ; PNEUMATOLOGIE)Capitolul al IX-lea: DESPRE DUMNEZEU (TEOLOGIE MONOTEISTĂ)PARTEA A III-A: DESPRE CREAŢIECapitolul al X-lea: DESPRE ACTUL CREAŢIEI ŞI DESPRE RELAŢIA LUIDUMNEZEU CU CREAŢIA SACapitolul al XI-lea: DESPRE ÎNGERI (MALAKIM; ANGELOLOGIE)Capitolul al XII-lea: DESPRE HA-SATAN ŞI DEMONI (DEMONOLOGIE)Capitolul al XIII-lea: DESPRE PROVIDENŢA DUMNEZEIASCĂ (HAŞGAHAH)Capitolul al XIV-lea: DESPRE OM (ADAM; ANTROPOLOGIE)Capitolul al XV-lea: DESPRE VOINŢA LIBERĂCapitolul al XVI-lea: DESPRE PĂCAT (ĦET; HAMARTOLOGIE)PARTEA A IV-A: DESPRE RĂSCUMPĂRAREA OMULUI(GHEULAH)Capitolul al XVII-lea: DESPRE LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU ŞILEGISLAŢIA SACapitolul al XVIII-lea: DESPRE RELAŢIA DINTRE LEGE/ TORAH ŞIEVANGHELIA HARULUI
  4. 4. 4Capitolul al XIX-lea: DESPRE RELAŢIA DINTRE VECHIUL LEGĂMÂNT ŞILEGĂMÂNTUL ÎNNOITCapitolul al XX-lea: DESPRE MÂNTUIRE (YEŞUAH; SOTERIOLOGIE)Capitolul al XXI-lea: DESPRE FAPTELE BUNECapitolul al XXII-lea: DESPRE LIBERTATEA ÎN MESIA ŞI LIBERTATEA DECONŞTIINŢĂPARTEA A V-A: DESPRE PARTEA LUI YHWHCapitolul al XXIII-lea: „PUNERI DEOPARTE”, SFINŢIRI, CONSACRĂRI,ACTE SACRECapitolul al XXIV-lea: DESPRE CALENDARUL DUMNEZEIESCCapitolul al XXV-lea: DESPRE SACRAMENTECapitolul al XXVI-lea: DESPRE ZECIUIALĂ (MA’ASER) ŞI DONAŢIILEFĂCUTE SĂRACILOR (MATTANOT LE-EVYIONIM)PARTEA A VI-A: DESPRE VIAŢA DE RELAŢIECapitolul al XXVII-lea: DESPRE VIAŢA DE ÎNCHINARE ŞI RUGĂCIUNECapitolul al XXVIII-lea: DESPRE ÎMBRĂCĂMINTE ŞI CONDUITĂCapitolul al XXIX-lea: DESPRE VIAŢA DE FAMILIECapitolul al XXX-lea: DESPRE COMUNITATEA CREDINCIOŞILORMESIANICI (QEHILAH)Capitolul al XXXI-lea: DESPRE RELAŢIILE CREDINCIOŞILOR MESIANICIRESTAURATORI CU CREDINCIOŞI DIN ALTE COMUNITĂŢI DECREDINŢĂ SCRIPTURALĂCapitolul al XXXII-lea: DESPRE RELAŢIILE MESIANISMULUIRESTAURATOR CU POPORUL YISRAEL ŞI CU NE-EVREII (ISRAELOLOGIEŞI LAOLOGIE)Capitolul al XXXIII-lea: DESPRE JURĂMINTECapitolul al XXXIV-lea: DESPRE RELAŢIILE MESIANISMULUIRESTAURATOR CU SFERA SOCIO-CULTURALĂCapitolul al XXXV-lea: DESPRE RELAŢIILE MESIANISMULUIRESTAURATOR CU STATUL LAIC ŞI AUTORITĂŢILECAPITOLUL AL XXXVI-LEA: DESPRE RELAŢIILE MESIANISMULUIRESTAURATOR CU EDUCAŢIA ŞI ŞCOLARIZAREACAPITOLUL AL XXXVII-LEA: DESPRE VREMURILE FINALE (HA-AĦARITHA-YAMIM; ESHATOLOGIE)ADDENDAVOCABULARREVELAŢIA DUMNEZEIASCĂ – CINCISPREZECE TEZEDE CARL F.H. HENRYDECLARAŢIA DE LA CHICAGO CU PRIVIRE LAINERANŢA BIBLICĂExpunere şi fundal
  5. 5. 5Declaraţie rezumativăArticole de afirmare şi negareExpunereCreaţie, revelaţie şi inspiraţieAutoritatea: Hristos şi BibliaInfailibilitate, ineranţă, interpretareScepticism şi criticismTransmitere şi traducereIneranţă şi autoritateBIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
  6. 6. 6CUVÂNT CĂTRE CITITORIAceastă carte este circumscrisă sferei denumită în mod obişnuit „religie‖. Înconsecinţă, credincioşi ai diferitelor religii care nutresc pur şi simplu dorinţa de a-şideschide orizontul biblic îl vor lectura în feluri proprii, cercetători din cadrul diferitelorştiinţe care alcătuiesc mozaicul religiologiei îl vor examina critic, ca pe un textîntemeietor, iar mitologii s-ar putea să-l considere o încercare mitopoetică.Întrucât este un text care aş dori să circule liber şi să fie dezbătut, cartea se poatedescărca, multiplica şi distribui gratuit dacă – şi numai dacă – persoanele interesate vorrespecta cele trei (ca să nu spun patru…) condiţii prezentate mai jos.ÎndemnuriAm scris această lucrare tremurând de frica pricinuită de asumarea unei misiunipe care o percepeam – şi încă o mai percep – ca fiind imensă şi depăşind puterile unuisărman om. De multe ori m-am rugat să identific Adevărul, să-l pătrund şi să pot scrie dininteriorul său. Cititorii vor stabili în ce măsură am izbutit să fac aceasta. Este limpede că,fiind un om mărginit, lucrarea pe care am elaborat-o conţine nu numai adevăr, ci şieroare. Pentru lucrurile corecte şi bune din ea, toată slava I Se cuvine DOMNULUI,ştiind că „Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!Amin.‖1Erorile din lucrare, pe de altă parte, mi se datorează mie, nedesăvârşitului.Îmi alătur glasul cuvintelor psalmistului:Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!Vezi dacă sunt pe o cale rea,Şi du-mă pe calea veşniciei!2În ceea ce-i priveşte pe cititori, poate că unii vor ajunge la concluzia că le suntutile părţi sau capitole din ea şi vor dori să le întrebuinţeze. Pentru aceştia, am treiîndemnuri: primul ar fi să nu se pripească, ci să-şi amintească îndemnul Apostolului:„...Cercetaţi toate lucrurile, păstraţi ce este bun, feriţi-vă de orice se pare rău.‖3Al doilea îndemn este ca atunci când vor prelua părţi din lucrare, să-şi aminteascălegea copyright-ului dumnezeiesc:De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care îşi ascund4unul altuia cuvinteleMele.Ieremia, 23:30.Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!Evanghelia după Matei, 22:21b.1Epistola către romani, 11:36.2Psalmii, 139:23,24.3Epistola întâi către tesaloniceni, 5:21,22.4Dumitru Cornilescu a tradus eronat acest verset: termenul ebraic ganav (klepto, în Septuaginta) înseamnă„a fura‖, nu „a ascunde‖. (Zicând acestea, nu spun că aş fi profet, nici că aceste cuvinte ar fi Cuvântul pural DOMNULUI!)
  7. 7. 7…cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.Epistola către romani, 13:7.Al treilea îndemn îl adresez cititorilor care opinează că lucrarea de faţă conţinegreşeli majore: după ce lecturează această lucrare, ei au sarcina, înaintea lui Dumnezeu,a propriei lor conştiinţe şi înaintea altora, de a-şi asuma truda şi riscul de a scrie lucrări devaloare superioară. Le voi citi cu bucurie.RugăciuneŞi, în final, poate că atunci când vor citi lucrarea, unii cititori îşi vor aminti săînalţe rugăciuni înaintea Tatălui pentru mine. Acestora le sunt cu atât mai recunoscător.
  8. 8. 8PROLEGOMENEUn sultan auzise despre marea înţelepciune a unui mare rabin din cuprinsul împărăţieisale. Îl chemă atunci ca să se convingă dacă zvonul era întemeiat. Când soseşte evreul,este îndată adus în faţa sultanului, care probabil era dintru’nceput dispus să vadă în fiecegest al rabinului o profunzime de oracol. Rabinul, săracul, nu ştia şi nici prin minte nu-itrecea de ce l-au adus la curte harapii înarmaţi cu iatagane. Se cam temea el de LuminăţiaSa, dar ca să nu dea de bănuit că şi-ar cunoaşte vreo vină, îşi ţinea şi el firea cum putea,mângâindu-se şi făcându-şi curaj cu gândul că, la urma urmei, şi el e un fel de împăratpeste credincioşii lui Israel. De cum îl văzu Sultanul, fără a spune o vorbă, întinse cătreevreu mâna cu deget ridicat în sus. Rabinul rămase un moment înspăimântat apoi,privindu-l în ochi întinse şi el către sultan mâna, dar cu două degete ridicate. Sultanulrămase surprins, dar faţa i se lumină de admiraţie. Atunci, după alte clipe de gândire, făcualt semn: învârti pumnul prin aer de la dreapta la stânga; de data aceasta evreul, fărăşovăială, de parcă venise de-acasă cu lecţia învăţată, făcu şi el acelaşi gest, dar de lastânga la dreapta. Din ce în ce mai încântat, sultanul porni la o nouă încercare ca să vadăpână unde merge marea înţelepciune a rabinului: luă o mână de orez dintr’un vas şi-lazvârli pe jos, lângă treptele tronului, cu un gest măreţ de semănător. Rabinul se repezi şistrânse orezul, grăunte cu grăunte, punându-l în sân. Încântat de replicile mute darelocvente ale evreului, sultanul îi făcu daruri mari şi-i dete drumul să plece.Ce sens aveau oare toate aceste gesturi misterioase?Curtenilor săi, sultanul le explică astfel convorbirea cu marele rabin:„Mai întâi i-am arătat că: unul este Dumnezeu. El mi-a răspuns atunci: şi cu profetul său,fac doi. Pe urmă i-am arătat prin semne că soarele se învârteşte pe bolta cerului, de larăsărit spre apus; el atunci ghicindu-mi gândul mai repede decât cum aş fi crezut, mi-aarătat repede că, dimpotrivă, pământul se’nvârteşte de la apus spre răsărit. Zvârlindboabele de orez pe jos, i-am dat a înţelege că astfel a risipit Dumnezeu pe fiii lui Israel. Elatunci s’a dus şi culegând boabele în sân mi-a răspuns de fapt că: astfel se vor aduna toţiîn sânul lui Abraham‖.Cum explică însă rabinul convorbirea cu împăratul?„Cum mă văzu, repezi de-odată mâna cu degetul întins spre mine, dându-mi a înţelege căo să-mi scoată un ochi. Eu, ca să arăt că nu-mi pasă, îi răspund prin semne că eu o să-iscot pe amândoi. El atunci mi-arată că aşa o să mă ia de cap şi o să mă învârtească. Eu, casă mă ţin tot dârz, îi arăt că şi eu o să-l învârtesc de cap în partea cealaltă. La urmă, dacăvede că nu mă sperii, vrea să mă uimească cu bogăţia lui; ia un pumn de orez şi-l aruncăpe jos: astfel voia să arate că el e atât de grozav că poate să-şi bată joc de lucrul scump.Eu mi-am zis atunci: pentru mine orezul e lucru de preţ, eu sunt om sărac; dacă nu-ţitrebuie ţie, îmi trebuie mie.‖5Am ales să deschid această carte printr-o anecdotă care are rolul de a subliniafaptul că, în comunicare, oamenii nu se pot baza pe gesturi, intuiţii sau telepatie.Dimpotrivă, comunicarea limpede se bazează pe cuvinte clare, după cum spunea NormanL. Geisler, citându-l pe A.N. Whitehead:Exprimarea precisă este până la urmă o condiţie pentru realizarea vie, pentru eficienţă,pentru înţelegere şi pentru supravieţuire, deoarece progresul conceptual – fie că estevorba despre adevărul ştiinţific, fie că este vorba despre cel religios – este mai ales un5Achim Mihu, Antropologie culturală, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2002, pp. 98, 99.
  9. 9. 9progres în conturarea conceptelor, în eliminarea abstracţiilor artificiale sau a metaforelorparţiale şi în dezvoltarea noţiunilor care se înfig tot mai adânc în solul realităţii6.Atunci când comunicarea se realizează prin intermediul unei scriituri, acolo undenu se poate recurge la ajutorul limbajului corporal sau al mimicii, lucrurile stau cu atâtmai serios. Astfel, în scrierea acestei cărţi, m-am străduit să pun cuvintele în slujbaCuvântului.Conştient sau nu, oamenilor le place ordinea, iar o lucrare scrisă în modsistematizat, care respectă metoda rabinică kal ve-homer, de la uşor la greu, de la simplula complex, de la cunoscut la necunoscut, analizând părţile şi reconstituind întregul,urmărind firul evenimentelor în ordine cronologică, făcând inferenţe, analizând nexuricauzale (legături „cauză-efect‖), este o carte care poate fi lecturată mai facil decât altele,iar informaţiile prezentate de ea vor fi reţinute mai uşor.Această lucrare de dimensiuni mari se doreşte a fi un text întemeietor, o lucraredeschizătoare de drumuri noi, a cărei menire este aceea de a fi o Proclamaţie a MişcăriiMesianice Restauratoare, la care vor adera toţi aceia care simt că au această chemare.Partea a doua a titlului său se referă la veacul ce va să vie, la „sfârşitulvremurilor‖: altfel spus, această lucrare vizează eshatologia, o perioadă ceţoasă aflatăcândva, în viitor. Aparent, cititorii acestei lucrări nu ar avea nimic de-a face cu acelevremuri nedefinite. Însă Biblia (şi Talmudul, de asemenea) fac aluzie la ideea că oameniisunt îmbiaţi să participe la făurirea viitorului, angrenaţi într-o misiune sfântă împreună cuDumnezeu:11 Având în vedere că toate aceste lucruri vor fi distruse astfel, ce fel de oameni ar trebuisă fiţi voi, trăind nişte vieţi sfinte şi evlavioase,12 aşteptând şi grăbind venirea7zilei lui Dumnezeu, zi în urma căreia cerurile vor fidistruse prin foc, şi corpurile cereşti vor fi topite prin ardere.II Petru, 3:11,12.Altfel spus, apostolul Petru scrie credincioşilor despre anumite evenimenteapocaliptice viitoare iar apoi, odată ce acestea sunt conştientizate, destinatarii suntîndemnaţi să trăiască sfânt şi evlavios, aşteptând venirea „zilei lui Dumnezeu‖. Mai mult,printr-un asemenea modus vivendi, credincioşii vor grăbi venirea acestei „zile‖ –indiferent ce ar însemna ea acum8.Aceasta ne duce la discutarea primei părţi a titlului: ce înseamnă „mesianism‖ şimai ales „Mesianism Restaurator‖?Spus foarte pe scurt, mesianism înseamnă credinţa în Mesia şi trăirea unei vieţitot mai sfinte şi mai evlavioase, în conformitate cu cuvintele Sale, fapt care va determinavenirea şi chiar grăbirea zilei lui Dumnezeu, în care, pentru a continua cuvinteleapostolului şi pentru a nu scoate pasajul din context, vor veni „ceruri noi şi un pământnou, în care va locui dreptatea‖9. Pe măsură ce vor lectura această carte, cititorii vordescoperi că Mesianismul Restaurator îşi extrage esenţa din Biblia scrisă în trecut, îşi6Norman L. Geisler, Filozofia religiei, Oradea: Editura Cartea Creştină, 1999, p. 250.73:12 Sau: aşteptând cu nerăbdare venirea. N. tr.8Autorul acestei cărţi are în lucru o carte care va trata timpul sacru în Biblie şi în care va fi prezentatăaceastă zi şi semnificaţiile sale.9II Petru, 3:13.
  10. 10. 10aruncă ancora în eshatonul care stă să se prăvălească peste noi, dar depune toate eforturilesă trăiască prezentul vieţuind curat, făcând bine, sfinţind cele ale firii zidite. În altecuvinte, îndemnul meu pentru cititori este să facă binele astăzi, aici, acum: omul sfinţeştelocul…Însă, preferând să las cititorilor descoperirea semnificaţiei depline a titlului, voipuncta acum câteva repere care vor fi utile pentru orientarea în această carte.În Secţiunea I voi face câteva referiri scurte la lume, viaţă şi om, iar apoi voistabili conceptele cu care voi opera, le voi amplasa în demersul general, le voi defini, iarapoi voi integra într-o constelaţie de relaţii.În Secţiunea a II-a voi discuta despre mesianisme, despre iudaismul rabinic şiramurile principale ale religiei creştine şi voi delimita Mesianismul Restaurator deacestea.În Secţiunea a III-a voi examina lungul drum al afirmaţiilor de credinţămonoteiste spre închegarea lor în Crezuri şi Mărturisiri de credinţă. Ultima secţiune, aIV-a, stă sub semnul rostirii lui Norman L. Geisler: „Mijloacele primare ale expresieireligioase lingvistice sunt revelaţia scrisă, crezul şi dogma.10‖ Ca atare, voi prezentateologia sistematică a Mesianismului Restaurator, redată în forma unui Credo şi a uneisinteze făurite între o Mărturisire de credinţă şi un manual de teologie sistematică.10Norman L. Geisler, op. cit., p. 249.
  11. 11. 11SECŢIUNEA IVIAŢĂ ŞI CONCEPTECapitolul ICONSIDERAŢII RELIGIOLOGICEMai sus întrebuinţam termenul „religiologie‖. Voi explica acum semnificaţiaacestui termen foarte rar întâlnit, întrucât doresc să se cunoască perspectivele din carepoate fi abordată această carte despre care spuneam că este un text întemeietor sau olucrare deschizătoare de drumuri noi.Iniţial denumită Religionswissenschaft, religiologia este alcătuită din constelaţiade ştiinţe care au ca obiect de studiu religia. Aceste ştiinţe sunt următoarele: antropologiareligiilor, sociologia religiilor, istoria religiilor, psihologia religiilor, fenomenologiareligiilor, filosofia religiei şi teologia religiilor (monoteiste).Trec în revistă semnificaţiile acestor sintagme, bazându-mă in extenso pedefiniţiile furnizate de Claude Rivière11.Antropologia religiilor descrie, inventariază şi clasifică faptele religioase, darchiar mai mult decât atât: ea „priveşte religia ca pe o parte a culturii şi încearcă să expliceasemănările şi deosebirile dintre fenomenele religioase din diverse societăţi‖.Sociologia religiilor, disciplină inaugurată de Max Weber, „se ocupă cu precăderede religiile Cărţii din sânul marilor civilizaţii, cu o cercetare uneori cuantificată acredinţelor, practicilor şi formelor de organizare religioasă din societăţile complexe şiurbanizate.‖Istoria religiilor a apărut o dată cu evoluţionismul, în secolul al XIX-lea. Ea„studiază şi compară instituţii, credinţe şi culte de-a lungul timpului şi în diversespaţii...urmăreşte dezvoltarea istorică a ideilor şi structurilor religioase, constituind unrezervor de experienţe trecute şi prezente‖ absolut indispensabil pentru antropologi.Psihologia religiilor cuprinde interpretări psihanalitice, abordează faptelereligioase în forma lor existenţială: modalităţi de exprimare a sacrului în om, în funcţie devârstă, sex, sau de personalitatea de bază; variaţia adeziunilor, trăirea afectivă a ritului...Fenomenologia religiilor „porneşte de la principiul că sacrul este resimţit de omca o sursă de transformare interioară, nu numai ca o obiectivare a unui sacru, ci ca omărturie a unei relaţii cu o forţă superioară care năpădeşte conştiinţa şi căreia omul îipoartă dragoste, teamă, respect.‖Filosofia religiei „cercetează coerenţa logică a diverselor sisteme religioase şireflectează asupra teoriilor lor explicative: semnificaţia termenilor-cheie, recurenţetematice, tipuri de raţionament, influenţe ale unui anume mod de gândire asupracredinciosului şi asupra grupului din care el face parte.‖În opinia lui John H. Hick, filosofia religiei este „gândire filosofică desprereligie...‖, aceasta fiind „o ramură a filosofiei‖ care „studiază conceptele şi afirmaţiile11Claude Rivière, op. cit., pp. 9, 10.
  12. 12. 12teologiei şi raţionamentele teologilor, precum şi fenomenele anterioare ale experienţeireligioase şi activităţile de cult pe care, până la urmă, teologia se bazează.Filosofia religiei este, astfel, o activitate de ordin secund, fiind separată desubiectul său. În sine, nu face parte din sfera religioasă, însă este înrudită cu aceasta aşacum filosofia dreptului este înrudită cu sfera fenomenelor legislative şi cu conceptele şiraţionamentele de tip juridic, sau aşa cum filosofia artei este înrudită cu fenomeneleartistice şi cu metodele şi categoriile specifice discursului estetic. Aceasta îşi propune săanalizeze concepte precum Dumnezeu, sfânt, mântuire, cult, creaţie, jertfă, viaţă veşnică,etc. şi să determine natura afirmaţiilor religioase în comparaţie cu cele ale vieţiicotidiene, cu descoperirile ştiinţifice, cu moralitatea şi cu expresiile imaginativeartistice.‖12În perimetrul filosofiei religiei intră existenţa lui Dumnezeu, relaţia dintremoralitate şi religie, conceptul de „minune‖ şi noţiunea de „viaţă după moarte‖ – nespune Brian Davies13.Ultima ştiinţă – şi artă, îndrăznesc să spun – pe care o voi integra în mozaiculreligiologiei este teologia religiilor: aici vizez teologiile monoteiste. Teologia – mai scrieClaude Rivière – se prezintă ca o ştiinţă normativă condiţionată de credinţa în propriu-iadevăr revelat de Dumnezeu. Se vrea exclusivă şi răspunde la întrebarea: „Ce trebuie săcredem?‖ Interpretările teologiei prevalează la un moment dat într-o religie, care, drepturmare, rosteşte anateme şi combate erezia aşa cum o înţelege ea.Acum, după ce am văzut care sunt ştiinţele care analizează fenomenul religios, seridică unele întrebări: ce este religia? De unde provine, încotro merge şi cum sedeplasează ea sau, altfel spus, care sunt sursa, sensul şi scopul ei? Care sunt manifestărilesale?În cele ce urmează voi da acestor interogaţii câteva răspunsuri fundamentatebiblic şi aflate în dialog cu ştiinţa.12John H. Hick, Filosofia religiei, Bucureşti: Editura Herald, 2010, trad. A. Anghel, pp. 9-10.13Brian Davies, Introducere în filozofia religiei, Bucureşti: Editura Humanitas, 1997, trad. D. Oancea, p. 7.
  13. 13. 13Capitolul al II-leaSACRU, ANTROPOGENEZĂ, RELIGIOZITATE, RELIGIEI. SACRU ŞI ANTROPOGENEZĂDe ce există religii? Ce anume îi determină pe oameni să creadă şi să acţioneze înmoduri „religioase‖?... Mircea Eliade, faimosul istoric al religiilor, spunea că în centruloriărei religii se află sacrul14. Dar, dacă această afirmaţie este adevărată, atunci ce seridică o altă întrebare: este sacrul? Răspunsul nu este uşor de dat; dimpotrivă, a vorbidespre sacru este o întreprindere riscantă, întrucât atunci când încercăm să-l definim, el sedovedeşte a fi foarte abil şi refuză a se lăsa definit, ci cel mult decelat.Mircea Eliade nu numai că „localizează‖ sacrul, dar, de asemenea, îl şi surprindeîn manifestările sale:„Sacrul‖ este un element în structura conştiinţei, şi nu un stadiu în istoria acesteiconştiinţe. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca fiinţă umană este în sine unact religios, căci alimentaţia, viaţa sexuală şi munca au o valoare sacramentală. Altfelspus, a fi, sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi religios.15Şi, în altă parte, ilustrul istoric contesta evoluţia simţirii religioase a omului:„Homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens şi religiosus.‖16Aşadar, savantul lăsa să se înţeleagă faptul că sacrul este în esenţa omului, fiindprezent încă de la apariţia sa.Vizavi de sacru filosoful francez Roger Caillois întâmpinase aceeaşi problemă deconceptualizare, dar a tranşat-o punând sacrul în opoziţie cu profanul şi spunând, simplu,că sacrul nu este profanul!... Însă, chiar dacă există o opoziţie între un element şi celălalt,apare automat şi o relaţie: sacrul este pus în relaţie cu profanul – şi momentan nu esteimportant că această relaţie este antagonică17. Filosoful francez confirmă şi explică:Aceste două lumi, aceea a sacrului şi aceea a profanului, se definesc riguros numai unaprin alta. Se exclud şi se presupun. Zadarnic am încerca să reducem opoziţia lor la vreoalta: ea se prezintă ca un dat imediat al conştiinţei. Poate fi descrisă, descompusă înelementele ei, i se poate face teoria. Însă nu stă în puterea limbajului abstract să-idefinească însuşirea proprie, după cum nu-i este cu putinţă s-o formuleze pe aceea a uneisenzaţii. Sacrul apare astfel ca o categorie a sensibilităţii. La drept vorbind, este categoriape care se reazemă atitudinea religioasă, aceea care-i dă caracterul specific, care-i impune14Michel Malherbe, Enciclopedia religiilor, vol. al II-lea, Bucureşti: Editura Nemira, 2013, trad. E.M.Fetic şi L. Vişinescu, p. 23.15Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, „De la epoca de piatră la misterele dinEleusis‖, Chişinău: Editura Universitas, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, p. VIII.16Ibid., p. 7.17Termenul profan provine din latinescul pro-fanum, adică „din afara templului‖, scrie Michel Malherbe,op. cit., p. 23, nota de subsol.
  14. 14. 14credinciosului un sentiment de respect aparte, care-i imunizează credinţa împotrivaspiritului de examen, o sustrage discuţiei, o plasează în afara raţiunii şi dincolo de ea.18Teologul şi filosoful german Rudolf Otto a încercat şi el să definească sacrul, darse pare că nu a reuşit şi a preferat să scrie că acesta este o categorie de interpretare şi deevaluare ce nu există, ca atare, decât în domeniul religios, o categorie complexă ce poartăîn sine un element ce se sustrage raţionalului, ce este complet inaccesibil înţelegeriiconceptuale şi este inefabil.Acest sacru – dezvoltă el – este trăirea pe care o ai atunci când te întâlneşti cu oprezenţă exterioară numinoasă, care are o putere absolută (majestas), iar când simţiaceasta, acest sentiment se răsuceşte spre tine şi-ţi reflectă o trăire nouă, aceea a stării decreatură totalmente dependentă de Creator, de creatură ce se prăbuşeşte în propriul eineant şi se pierde în faţa a ceea ce este mai presus de orice creatură, de creatură care secutremură şi se îngrozeşte. Creatura nu poate să înţeleagă raţional sentimentul intens ceeace-i invadează afectele, acesta este indicibil, tainicul o face să se îngrozească, dar o şiatrage, o umple de dorinţa de a venera şi de exuberanţă... Sacrul este, aşa-zicând,mysterium tremendum et fascinans19.Pe aproximativ aceeaşi linie discursivă se deplasează şi istoricul Lucian Boia. Întratarea pe care o face ansamblurilor sau structurilor arhetipale „susceptibile (…) săacopere esenţialul unui imaginar aplicat evoluţiei istorice‖, profesorul Boia vorbeştedespre „Conştiinţa unei realităţi transcendente‖, pe care o precizează ca fiind: „realitateinvizibilă, insesizabilă, dar cu atât mai semnificativă faţă de realitatea evidentă şitangibilă. Este domeniul supranaturalului şi al manifestărilor sale perceptibile carecompun miraculosul. Supranaturalul poartă cel mai adesea amprenta sacrului‖, iar apoiîncheie evidenţiind: „Tot acest complex defineşte o caracteristică mentală universalprezentă, intrinsecă condiţiei umane.‖20Aşadar, toţi oamenii au înzidit în sine sacrul. Sau, pentru a întrebuinţa cuvintelelui Mircea Eliade, vom spune că „…omul, chiar şi cel mai areligios, mai păstrează încă înadâncul fiinţei sale un comportament orientat religios.‖21În ceea ce priveşte sacrul şi existenţa sa, autorul acestui studiu porneşte de latextul biblic ca fiind temelia şi autoritatea convingerilor sale.Primele două capitole din cartea Facerea ne arată faptul că Dumnezeu plămădeşteomul din ţărâna pământului şi-l însufleţeşte expirând în nările sale, iar omul s-a făcutastfel un suflet viu22. În acest proces de antropogeneză, Făcătorul – spune BeniaminFărăgău, citându-l pe John Stott – a pus în om trebuinţe fundamentale23:18Roger Caillois, Omul şi sacrul, Bucureşti: Editura Nemira, ed. a doua revizuită, 2006, trad. Dan Petrescu,pp. 19-20.19Rudolf Otto, Sacrul – Despre elementul iraţional din ideea divinului şi despre relaţia lui cu raţionalul,Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2002, trad. Ioan Milea, pp. 11-20.20Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, Bucureşti: Editura Humanitas, 2000, trad. T. Mochi, p. 28.21Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Bucureşti: Editura Humanitas, 2000, trad. Brânduşa Prelipceanu, p.141.22Genesa, 1:26-28; 2:7.23Beniamin Fărăgău, Genesa – Un nume legat de Dumnezeu, ori de „cărămizile şi smoala” realizărilornoastre?, Cluj-Napoca: Risoprint, 2009, ed. a doua revizuită, p. 46.
  15. 15. 15Am fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deci suntem legaţi de El, dupăcum copia unui tablou este legată de originalul după care a fost făcut. Această legăturăindisolubilă între om şi Dumnezeu defineşte nevoia de Dumnezeu a omului.Suntem făcuţi după chipul celei mai semnificative realităţi din univers, deci adânc înfibrele fiinţei noastre este săpată o profundă nevoie de semnificaţie.Şi suntem făcuţi după chipul unui Dumnezeu care reprezintă o pluralitate intrinsecă —„Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră‖ (1:26) — deci, adânc înnoi, există o profundă nevoie de comuniune.Aşadar una dintre posibilele definiri ale chipului lui Dumnezeu în om poate fi făcută peplanul nevoilor fundamentale ale omului — nevoia de Dumnezeu, nevoia de semnificaţieşi nevoia de comuniune sau de semeni — sau pe planul relaţiilor: relaţia cu Dumnezeu,relaţia cu noi înşine şi relaţia cu semenii.24În lucrarea menţionată autorul inserează un desen simplu dar elocvent25:Aşadar, nevoile fundamentale ale omului, această fiinţă dialogică, îl mână peacesta la încercarea de a stabili o constelaţie de relaţii prin care şi-ar putea împlinitrebuinţele. Întrucât valoarea sa de creatură nu este intrinsecă, ci derivată de la Creator,omul vrea să stabilească o comuniune cu o comunitate de semeni care să-i acordesemnificaţie (relaţiile interpersonale), precum şi o comuniune cu sine însuşi (relaţiaintrapersonală), dar mai ales cu Dumnezeu.Dar lucrurile nu se opresc aici: atunci când, potrivit Sfintelor Scripturi, Dumnezeul-a plămădit pe om din ţărâna pământului şi l-a însufleţit prin suflarea Sa expirată înnările lui26, făcându-l purtător al chipului Său27şi chiar chip al Lui28, Elohim-Creatorul apus în sufletul acestuia rădăcina din care odrăslesc aceste trebuinţe şi relaţii, un nucleudur care dă consistenţă sufletului omenesc: sacrul. Textura sa este alcătuită din fire24Beniamin Fărăgău, Pentateuhul – Cartea lui Moise, Cluj-Napoca: Fundaţia „Istoria Binecuvântării‖,2002, p. 13.25Ibidem, p. 16.26Genesa, 1:26-28; 2:7.27I Corinteni, 15:49.28I Corinteni, 11:7.
  16. 16. 16întreţesute, cum ar fi trebuinţa de transcendent, de taină, de inefabil, de a se minuna, de avenera, de a celebra etc. Fiorul sacrului existent în cele mai intime unghere ale sufletuluiîl face pe om să fie un homo religiosus, care are nevoia fundamentală de a se închina,tânjeşte să se-nchine şi nu poate altfel decât să se închine. Apologetic vorbind, omul„va rămâne de-a pururi un subiect credincios.‖29Acest sacru este acela care face ca relaţia cu Dumnezeu să fie caracterizată detranscendenţă sau cel puţin de o receptivitate a divinului, de o capacitate de a răspundeidealului divin cu reverenţă şi de a creşte întru asemănarea cu Dumnezeu30. De asemenea,relaţiile intra- şi inter-personale ale omului îşi au rădăcina tot în sacru. Această afirmaţienu este gratuită, dar nu este acum momentul s-o argumentez: cititorul poate s-o identificearuncând o privire chiar şi fugară la groaza de moarte inerentă oamenilor, la ritualurilefunerare existente pretutindeni, săvârşite în onoarea răposaţilor şi, în general, latanatologie şi va trage singur concluziile care se impun.II. RELIGIOZITATENuminosul pe care-l percepe omul – pentru a opera cu termenul lui Rudolf Otto –şi sentimentul de groază pe care-l simte omul care percepe sacrul irump, se manifestă şi,în consecinţă, ele pot fi observate, categorisite, testate, cuantificate, administrate. Sacrul,fiorul transcendenţei resimţit în străfundurile fiinţei omeneşti, zămisleşte religiozitatea,adică un ansamblu de atitudini şi trăiri interioare care ţin de transcendent, de mistic, trăiricare se exprimă în trei moduri comportamentale31:A. Modul teoretic:1. În oameni subzistă nu numai un „fior al sacrului‖, adică unansamblu de atitudini şi trăiri transcendente, chiar mistice, ci şi oraţionalitate, iar cele două se întreţes, stabilesc o relaţie osmotică.Ponderea raţionalităţii şi a fiorului sacru diferă nu numai de lasituaţie la situaţie – altfel spus, oamenii acordă mai multă sacralitateunor anumite situaţii sau elemente – ci şi de la om la om. Uniioameni îşi vor ridica întrebări esenţiale, proprii condiţiei umane32,mai mult decât alţii, care pot fi mai predispuşi spre intuiţii şirevelaţii. În oricare din aceste cazuri, oamenii vor învesti lumea cusemnificaţii, vor crede şi vor afirma că sacrul subzistă în „puteri‖sau „forţe‖ de genul zeilor, al demonilor sau geniilor, al strămoşilorsau al manei. Mai mult, ei vor crede că aceste „puteri‖ se manifestă29Florin Georgescu, Societate şi religie, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p. 9.30Louis Berhhof, Systematic Theology, Grand Rapids: The Banner of Truth Trust, Michigan, ed. 1988, p.203.31Modurile de manifestare ale religiozităţii constituie obiectul de studiu al sociologiei religiilor. Structuraurmătoare este o elaborare a unor aspecte tratate de Joachim Wach, Sociologia religiei, Iaşi: EdituraPolirom, 1997, trad. Fl. Iorga, studiu introductiv Nicu Gavriluţă, pp. 48-54, afirmaţie reiterată de JosephMitsuo Kitagawa, În căutarea unităţii – Istoria religioasă a omenirii, Bucureşti: Editura Humanitas, 1994,trad. Claudia Dumitriu, p. 119. A se vedea şi Claude Rivière, Socio-antropologia religiilor, Iaşi: EdituraPolirom, 2000, trad. Mihaela Zoicaş, p. 19, precum şi Michel Malherbe, întreaga operă citată.32Aceste întrebări sunt de genul: „Cine sunt eu? Care este semnificaţia şi scopul meu în lume? De ce existărăul în lume? Ce se întâmplă cu oamenii după ce mor?‖ etc.
  17. 17. 17concret în pietre, copaci, apă, foc, animale, munţi etc. Aşadar, avemde-a face cu apariţia unui adevăr de corespondenţă între „putere‖ şisimbolul său, adică apare actul de „simbolare‖. (Să nu uităm căErnst Cassirer spunea că omul nu e „un animal rationale, ci unanimal symbolicum”33.) Această „simbolare‖ – ne spune AdelaBecleanu-Iancu – este „actul conştient graţie căruia un obiect, unfenomen, un act sau o trăsătură sunt «înzestrate cu sens», cândacestea «devin», adică sunt considerate într-un context ceîndeplineşte funcţia de semnificant sau, după cum se arată textual,«înzestrarea cu sens a unui obiect sau act, înţelegerea şi evaluareasensurilor astfel acordate». Acest atribut aparţine în exclusivitatesferei umanului, el există dat «de o fiinţă umană şi este înţeles şiapreciat de alte fiinţe umane». Rezultatul acestei activităţi,«produsul simbolării» îl formează simbolatele (…) o clasă defenomene formată din obiecte şi evenimente dependente desimbolare.‖34Atunci când lucrul concret care urmează a fi simbolateste sacru, şi simbolul său va fi învestit cu sacralitate, adică va fisacralizat35.2. Vizavi de „puteri‖, lume şi viaţă, oamenii frământaţi de fiorulsacrului îşi vor pune întrebări, vor descoperi (sau inventa)semnificaţii, vor formula răspunsuri credibile, cu aparenţe derealitate, vor dezvolta un set de atitudini. Practic, ei făuresc unWeltanschauung pe care doresc să-l împărtăşească şi altora.Modurile în care aceşti oameni vor comunica Weltanschauung-ul lorva fi prin intermediul „povestirii‖ (concepte, mituri, credinţe,doctrine, dogme, cărţi), prin „simbolare‖, adică întruchipareaconcepţiilor în simboluri (sau chiar într-un sistem de simboluri) şiprin punerea sa în scenă în moduri practice, după cum vom vedeamai jos.B. Modul practicii publice:1. Oamenii care se îndeletnicesc în mod primordial şi esenţial cu celesacre vor fi „con-sacraţi‖36;2. Oamenii consacraţi instituie unele moduri de adorare (gesturisimbolice, rituri, ritualuri) sau chiar un cult;3. Construirea unor spaţii sacre (altare, monumente religioase,sanctuare, temple) sau decretarea lor ca atare37va înrădăcina sacrulîn sol38, metamorfozându-l în „religie locală‖;33Ernst Cassirer, Eseu despre om – Introducere în filosofia culturii umane, Bucureşti: Editura Humanitas,1994, trad. C. Cosman, p. 45. Aceasta este, de fapt, o contestare a sintagmei animal rationale, enunţată deAristotel şi preluată de mulţi alţi gânditori.34Adela Becleanu-Iancu, Geneza culturologiei româneşti, Iaşi: Editura Junimea, 1974, p. 26, apud LeslieA. White, The Concept of Culture.35Învestită cu sacralitate, o pictură devine o icoană, un fetiş sau o statuie devine zeul însuşi, câteva bucăţide stofă un stindard sau un drapel etc.36În imensa majoritate a cazurilor este vorba despre includerea lor în tagme preoţeşti sau sacerdoţii bineorganizate, dar şi sfinţii singuratici, magicienii şi regii trebuie să fie recunoscuţi ca personaje consacrate.37În această categorie intră şi anumite oraşe, munţi, râuri etc.
  18. 18. 184. O modalitate practică de manifestare în public a religiozităţii oreprezintă şi procesiunile religioase sau pelerinajele la locurilesacre.C. Modul social:1. Oamenii consacraţi comunică cu societatea, îi împărtăşescWeltanschauung-ul şi mesajul lor prin intermediul „povestirii‖:cuvântul (mituri orale, doctrine şi dogme scrise), gestul (ritualul),simbolul şi semnificaţia39:a. Primul strat al mesajului povestirii este deschis tuturor(exoterism), însă aspectele ocultate (poate chiar esoterice)sunt comunicabile numai celor iniţiaţi (într-un fel sau altul).Semnificaţiile mesajului, întruchipate într-un sistem desimboluri gândit şi elaborat, vor facilita receptarea şicomprehensiunea mesajului, având capacitatea de a stârni încei care le înţeleg motivaţii şi dispoziţii puternice, profunde şidurabile40;b. În urma comunicării Weltanschauung-ului se constituiecomunitatea cultică, aceasta putând fi clanul, confreria,biserica, secta, asociaţiile de cult sau întreaga societate;c. Prin intermediul oamenilor consacraţi, comunitatea cultică„tradiţionează‖, adică transmite prin tradiţie generaţiilorurmătoare, care sunt moştenitoare şi păstrătoare, acestWeltanschauung care induce o anumită moralitate religioasă,respectarea unei credinţe şi participarea la anumite instituţiireligioase (iniţiere, căsătorie, deces şi funeralii), fapte care sevor învedera într-un anumit comportament cultural sau vor fichiar generatoare de cultură;d. Comunitatea cultică se va exprima printr-un anumitcomportament moral, artistic (muzică, dans, pictură,sculptură, arhitectură, veşminte) economic (o anumităraportare la bunuri şi bani), istoric, intelectual-educativ.Sacrul, aşadar, zămisleşte religiozitatea care, la rândul său, se concretizează într-un sistem religios sau într-o religie.Această lucrare este elaborată de un credincios monoteist trinitarian. Acest tip demonoteism este fundamentat de patriarhul Avraham, un semit sumerian, care a trecut dela sistemul religios politeist la cel henoteist şi, în final, la închinarea monoteistă. Pentruca persoanele care-şi vor da osteneala să citească această lucrare să înţeleagăsemnificaţiile pe care le atribuim sintagmelor „sistem (religios)‖, „sistem politeist,henoteist şi monoteist‖, vom schimba puţintel registrul discursiv, aducând în discuţieaceste semnificaţii.Potrivit Dicţionarului de filozofie, sistem înseamnă38Roger Caillois, op. cit., p. 20.39După Norman L. Geisler, op. cit., pp. 247-252. Autorul mai menţionează şi expresiile religioase găsite înArtă, Imagine, Conduită şi Instituţii, la nota 1, p. 265.40Clifford Geertz, The Interpretation of Cultures, New York: Basic Books, USA, 1973, p. 90.
  19. 19. 19[M]ulţime de elemente şi mulţime de relaţii (în sisteme reale, interacţiuni) dintre acesteelemente, relaţii relativ invariante faţă de anumite reguli ale transformărilor careformează structura acestor mulţimi. Totalitatea de elemente care constituie sistemul nupoate fi redusă la elementele sale sau definită prin ele. Sistemul are proprietăţi specificepe care nu le au în mod necesar, elementele sale şi, prin urmare, acestea nu rezultă din şinu sunt reductibile la proprietăţile componentelor sistemului. Nefiind reductibile laelementele care le compun, sistemele posedă proprietatea integralităţii, au caracterintegral. (...) Într-un sistem integral, dată fiind legătura dialectică dintre întreg şi parte,ansamblul este condiţionat de către componente, iar acestea din urmă sunt supuse uneiacţiuni integratoare din partea sistemului. Orice sistem este alcătuit din subsisteme, carereprezintă, fiecare în parte, alte sisteme, cărora le sunt subordonate ansambluri deelemente.41În conformitate cu acelaşi dicţionar, politeismul înseamnă „formă de religie careadmite existenţa concomitentă a mai multor zeităţi‖42, henoteismul este „formă a religieiîn care credincioşii adoră un singur Dumnezeu, fără a exclude existenţa altor divinităţi‖43,iar monoteismul se explică drept „concepţie teologică ce admite existenţa unui singurDumnezeu, distinct de lume (în opoziţie cu politeismul)‖44.Să mai menţionăm un lucru important: sistemul religios politeist era deschis,adică interacţiona cu mediul, se raporta critic şi creator la noi descoperiri „ştiinţifice‖, lanoi realităţi sociale şi istorice, cum ar fi urbanizarea, declinul relaţiilor gentilic-tribale înfavoarea celor „cetăţeneşti‖ sau edificarea construcţiilor monumentale. Sistemul religiospoliteist era sincretist, acceptând zeităţi noi, cu mituri noi, atribute noi asumate de zeităţimai vechi, adică identificare sau omologare a zeităţilor (Inanna cu Iştar, Dumuzi cuTammuz etc.), elaborând sinteze, cum a fost cea proprie simbiozei sumero-akkadiane sau,mai târziu, cea proprie culturii şi civilizaţiei asiro-babiloniene.În cele ce urmează voi trece la tratarea conceptului „religie‖, un concept vast şimultiform.III. RELIGIA ŞI ELEMENTELE SALE COMPONENTESacrul şi religiozitatea prin care se exprimă acesta duc, aşadar, la închegarea unorsisteme religioase şi chiar la religii. Pentru a ne continua demersul, este necesar săclarificăm înţelesul acestui termen, dar, la fel ca în cazul discuţiei despre sacru, şitermenul „religie‖ ne rezervă câteva surprize neplăcute.Prima surpriză ţine de etimologia noţiunii: „religie‖ provine din latinescul religio,dar încă din vremea lui Cicero nu se ştia de unde provenea şi ce semnifica iniţial acesttermen. Una din explicaţiile sale etimologice este că acesta ar proveni din latinescul re-ligare, care înseamnă „a (se) re-lega, a (se) lega din nou‖. Dacă aceasta este, într-adevăr,explicaţia termenului, atunci înseamnă că el revelează dorinţa omului de a se re-lega desacru sau chiar de divinitatea de care ştie că, într-un fel sau altul, s-a înstrăinat, iar41„Sistem‖, în Dicţionar de filozofie, Bucureşti: Editura Politică, 1978, pp. 638-639.42„Politeism‖, în op. cit., p. 542.43„Henoteism‖, în op. cit., p. 324.44„Monoteism‖, în op. cit., p. 471.
  20. 20. 20relegarea se face în vederea fericirii şi a mântuirii – indiferent cum ar fi definită aceastământuire de „religiile‖ care discută despre ea.A doua surpriză este accea că noţiunea de „religie‖ rămâne deosebit dealunecoasă: Mircea Eliade, eruditul istoric al religiilor, deplângea situaţia, scriind că„Este regretabil că nu dispunem de un cuvânt mai precis…‖45; alţii au afirmat că „esteimposibil să ne sprijiim pe o definiţie «în determinare» a fenomenului religios‖ şi s-ausimţit obligaţi să pornească de la „o definiţie «în extensie», descriind lucrările considerateunanim ca fiind relevante în acest domeniu disciplinar‖46, în timp ce antropologulClifford Geertz a dat definiţia următoare:...religia este (1) un sistem de simboluri care acţionează (2) în vederea statornicirii înoameni a unor dispoziţii şi motivaţii puternice, profunde şi durabile, (3) prin formulareaunor concepţii de ordin general cu privire la existenţă şi (4) prin înveşmântarea acestorconcepţii cu o aură de realitate atât de credibilă încât (5) dispoziţiile şi motivaţiilerespective par să se sprijine numai pe realitate.47Ajunşi aici, ridicăm o altă întrebare, aparent naivă: când s-au închegat sacrul şireligiozitatea în sisteme religioase şi chiar în religii? Florin Georgescu, filosof marxist, sevedea nevoit să recunoască „teza coincidenţei dintre începuturile fiinţei umane şi aoriginii credinţelor religioase‖48, iar Alexandru Stan şi Remus Rus scriau următoarele:Departe de a fi o dimensiune dobândită de-a lungul unei perioade de timp, religia apare înistoria omului ca fiind co-extensivă cu el. Descoperirile arheologice relevă faptul că acolounde au existat fiinţe umane au existat şi practici care atestă existenţa de credinţereligioase.49Acum, dacă sacrul şi religiozitatea zămislesc sisteme religioase şi religii, dar înadâncurile sufletului omenesc există un tip unitar de sacru şi o dorinţă unitară de a ieşi lalumină, de a se obiectiva, atunci înseamnă că religiile lumii, oricare şi oricâte ar fi ele, auelemente componente comune. Altfel spus, budismul, de pildă, deşi are o identitateproprie bine stabilită, va avea câteva elemente în comun cu taoismul sau cu creştinismul.Iată, aşadar, pattern-ul elementelor componente ale religiozităţii şi manifestărilorsale – deşi, evident, nu toate elementele pot fi regăsite în religiile majore50:A. Zei/ teologie:1. Teogonie;2. Funcţiile zeilor.45Mircea Eliade, Nostalgia originilor, Bucureşti: Editura Humanitas, 1994, trad. C. Baltag, p. 5.46Marie-Odile Géraud, Olivier Leservoisier, Richard Pottier, Noţiunile-cheie ale etnologiei – Analize şitexte, Iaşi: Editura Polirom, 2001, trad. Dana Ligia Ilin, p. 281.47Clifford Geertz, op. cit., p. 90. După cum observa Robert N. Bellah, este interesant de observat ce omiteClifford Geertz: el nu menţionează „credinţa în fiinţe supranaturale/zei/Dumnezeu‖. A se vedea Robert N.Bellah, Religion in Human Evolution – From the Paleolithic to the Axial Age, Cambridge: The BelknapPress of Harvard University Press, Massachusetts, USA, 2011, p. xiv.48Florin Georgescu, op. cit., pp. 11, 12.49Pr. conf. dr. Alexandru Stan, prof. dr. Remus Rus, Istoria religiilor, Bucureşti: EIBMBOR, 1991, p. 15.50Nu este vorba de o ierarhizare, ci de o simplă taxonomie a structurii şi discursului religios.
  21. 21. 21B. Cosmologie:1. Cosmogonie;2. Rolurile şi funcţiile aştrilor identificate în astronomie, astrologie,astromanţie, astrolatrie.C. Antropologie:1. Antropogonie;2. Alcătuirea şi statutul omului;3. Rolurile şi funcţiile omului;4. Trupul omului;5. Sufletul omului (sau „spiritul‖, „dublul‖).D. Forme de manifestare cultice:1. Preoţia (divinatorie, magică etc.);2. Povestirea despre primordii şi elaborarea miturilor, inclusiv celesoteriologice;3. Spaţiile sacre în calitate de axis mundi sau „centrul lumii‖: altare,totemuri, capele, temple, sanctuare, tabernacole, crânguri, munţi,oraşe, râuri;4. Rituri51şi ritualuri:a. Jertfe: sacrificii, ofrande, libaţii;b. Purificări;c. Liturghii;d. Rugăciuni;e. Imnologia sau muzica sacră;f. Rituri alimentare.5. „Liturghia cosmică‖: calendar cultic, praznice şi sărbători.6. Tanatologie:a. viaţa după moarte;b. infernul sau Tărâmul Subpământean;c. moartea şi înhumarea;d. cultul morţilor.Desigur, întrucât aceste elemente se suprapun în mod natural, decuparea şistudierea lor individuală este imposibilă şi chiar contra-productivă.În urma căderii în păcat a proto-părinţilor, sacrul a suferit transformări dramatice:el continuă să existe în om, dar s-a golit de Dumnezeul biblic şi, pentru a compensapierderea aceasta, s-a umplut cu alţi zei sau obiecte de închinare.Abordând lucrurile din perspectivă socială, inserăm un citat preluat de la unpolitolog de talia lui Samuel Puffendorf care rosteşte sentenţios: „Religia este «ultimumet firmissium humanæ societatis vinculum» (cea din urmă şi cea mai strânsă legătură asocietăţii omeneşti)‖52.51„În general, riturile apar ca un loc privilegiat în care se întâlnesc cultura şi religia: ele sunt marca uneisocietăţi şi conţin o doză importantă de folclor. Nu este de mirare deci ca riturile religioase să fie«recuperate» prin cultură, ceea ce are ca efect limitarea fiecărei religii în interiorul unei culturi.‖ MichelMalherbe, op. cit., p. 41.52M.G. Lombardo, „Pentru o economie politică a bunurilor religioase‖, în G. Romanato, M.G. Lombardo,I. P. Culianu, Religie şi putere, Bucureşti: Editura Nemira, 1996, trad. Maria-Magdalena Anghelescu şiŞerban Anghelescu, p. 91.
  22. 22. 22Capitolul al III-leaCONSIDERAŢII CULTUROLOGICESacrul, religiozitatea, religia, sunt trăite de oameni în cadrul unor culturi şi chiaral unor civilizaţii, iar comprehensiunea acestor concepte va fi foarte utilă pentruînţelegerea ulterioară a demersului de faţă. Termenii „cultură‖ şi „civilizaţie‖ nu apar înSfintele Scripturi, dar aceasta nu înseamnă că ei nu existau în vremurile biblice, ci că eierau împărtăşiţi în alte moduri.I. CULTURA: O PERSPECTIVĂ BIBLICO-ŞTIINŢIFICĂTermenul „cultură‖ provine din germanul Kultur şi, fiind un termen fluid, îndecursul timpului, i s-au dat sute de definiţii. Iată două încercări de explicitare.A.L. Kroeber și C. Kluckhohn, doi distinşi antropologi, nu formulează o definiţiea culturii, dar spun care este substanţa ei:Cultura constă din pattern-uri explicite şi implicite ale unui comportament dobândit şitransmis prin simboluri şi în favoarea acestuia, constituind realizările distinctive alegrupurilor umane, incluzând întruchiparea lor în artefacte; miezul esenţial al culturiiconstă în idei tradiţionale (adică derivate şi selectate din punct de vedere istoric) şi, înspecial, din valorile ataşate lor; pe de-o parte, sistemele culturale pot fi considerateproduse ale acţiunii, iar pe de cealaltă parte, ca fiind elemente care condiţioneazăacţiunile viitoare.53Profesorul clujean Achim Mihu, pe de altă parte, defineşte cultura dintr-operspectivă sintetică şi analitică:Cultura este modul de viaţă propriu unui grup de oameni, în circumstanţele unui anumitmediu înconjurător, creat de om şi format din produsele materiale şi non-materialetransmise de la o generaţie la alta54.Din punctul meu de vedere aceste definiţii sunt bune dar incomplete pentrudemersul de faţă şi, pentru a le rotunji, fac apel la realităţile descrise de Sfintele Scripturi.După cum arată primele două capitole din cartea Facerea, Adam, omulprimordial, a fost plămădit din ţărâna pământului şi însufleţit prin suflarea Creatoruluiexpirată în nările sale55. Am văzut că făptura omenească are în cele mai intime unghereale sufletului său fiorul sacrului, nevoia de a crede în Dumnezeu şi de a I se închina, dea-L venera şi că este şi rămâne un etern homo religiosus.Am mai afirmat că omul este fiinţă dialogică şi are nevoie de comunitate.53A.L. Kroeber și C. Kluckhohn, Culture: A Critical Review of Concepts and Definitions, New York:Random House, USA, 1952, p. 357.54Achim Mihu, Antropologie culturală, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2002, p. 88.55Genesa, 1:26-28; 2:7.
  23. 23. 23După aceea, omul este încadrat temporal; Dumnezeu îl creează în ziua a şasea aCreaţiei şi-l încadrează în timpul guvernat de luminătorii cereşti, într-un „cadru astral‖,cum îl va denumi Victor Kernbach56.Apoi să adăugăm că omul nu este încadrat numai temporal, ci şi fizic, geografic,într-un mediu înconjurător care întruneşte toate condiţiile benefice apariţiei şi existenţeiomului (principiul antropic), dar comportă şi anumite consecinţe, prima dintre ele fiindaceea că grădina din Eden este unicul centru genic, viaţa umană a apărut numai acolo.O altă consecinţă a faptului că omul este plămădit din ţărână este aceea că hranamaterială a „omului-ţărână‖ urma să fie compusă din vegetalele crescute din ţărână57.Chiar mai mult, există versete care asemuiesc inima omului cu ţărâna, iar despre acestlucru vom scrie mai jos.În sfârşit, rostirea dumnezeiască îl desemnează pe om stăpân peste regnul animal(peşti, păsări, fiare sălbatice şi vite domestice58), şi el însuşi se înstăpâneşte pestevieţuitoare prin actul denumirii, dându-le nume, fapt semnificativ, care arată nu numai„smulgerea‖ soiurilor din masele de animale şi individualizarea lor, dimpreună cuautoritatea omului asupra tuturor vietăţilor, ci şi un comportament cultural59.Omul urma să se relaţioneze nu numai la hrană şi la animale, ci şi la pământ: elurma să fie pus pe pământ pentru a-l lucra, adică pentru a cultiva solul – oricât de banalar suna această afirmaţie60. Iată un pasaj semnificativ:5 pe pământ nu era încă nici o plantă verde, iar iarba câmpului încă nu încolţise pentru căDomnul Dumnezeu încă nu dăduse ploaie pe pământ şi pentru că omul încă nu exista, casă lucreze pământul…15 Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a aşezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi săo păzească.Genesa 2:5,1561.Vizavi de relaţia pe care Dumnezeu o statornicise între oameni şi pământ, aceeade cultivare, profetul Isaia declară:23 Luaţi aminte şi ascultaţi glasul meu! Fiţi atenţi şi ascultaţi rostirea mea!24 Oare plugarul ară tot anul pentru a semăna? Oare tot anul brăzdează şi grăpeazăpământul?25 Când i-a netezit suprafaţa, oare nu împrăştie apoi mărar, nu seamănă chimion? Nuplantează grâul în rânduri62, orzul în parcela lui şi secara albă drept margine?26 Dumnezeul lui îl instruieşte în felul acesta. Da, El îi dă învăţătură!27 Mărarul nu se treieră cu treierătoarea, nici chimionul nu se calcă cu tăvălugul, cimărarul se bate cu un băţ, iar chimionul cu o nuia.28 Grâul este zdrobit, dar nu se treieră veşnic. Tăvălugul trece peste el, dar caii nu-lzdrobesc.56Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978, p. 10.57Acest fapt a rămas valabil până după Potop, când omului nu i se porunceşte, ci i se îngăduie să consumeşi carne, dar fără sânge: Genesa, 1:29; 2:9,16a; 3:2 şi 9:3,4.58Genesa, 1:26,28.59Genesa, 2:15,19,20.60Genesa, 1:26,28; 2:19,20.61http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa2 A se vedea şi Genesa, 3:17-19,23.6228:25 Sensul termenului în ebraică este nesigur. N. tr.
  24. 24. 2429 Şi lucrul acesta vine tot de la DOMNUL Oştirilor, Care e minunat în sfat şi măreţ înînţelepciune.Isaia, 28:23-29.63Dar omul, odată plasat în Paradis, trebuia nu numai să cultive Grădinadesfătărilor, ci şi s-o păzească, după cum spune Genesa, 2:15: aceasta indică faptul căexistau pericole externe, care nu aveau voie să se strecoare în zona cultivabilă din Eden.Ulterior, cuplul primordial zămisleşte şi naşte, se constituie în comunitate şi, îninteracţiunile sale cu spaţio-temporalitatea – adică natura compusă din pământ, regnmineral, vegetal, animal, cosmos şi, pe un alt plan, timpul – fiecare grup uman are partede anumite experienţe, face unele descoperiri, le chibzuieşte şi, prin intermediul acestora,cunoaşte mediul înconjurător. Vizavi de acest mediu, grupul uman dat îşi formeazăanumite atitudini, opinii, idei. În timp, respectivul grup derivă şi selectează unele dintreideile descoperite, le ataşează valori, le consideră realizări distinctive şi le atribuiesemnificaţii pe care le întruchipează în simboluri şi în artefacte, le „simbolează‖, dupăcum spunea Leslie A. White64. Pe baza acestora, grupul uman elaborează un anumitsistem de concepţii, de povestiri65(inclusiv mituri), de moravuri, gesturi şi acţiuni, letranspune în artă, tehnici şi ştiinţe, dezvoltă anumite pattern-uri atitudinale şicomportamentale explicite şi implicite. Prin urmare, grupul uman ajunge să nu maiinteracţioneze în mod nemijlocit cu spaţio-temporalitatea, ci relaţiile sale cu aceasta suntmediate de o interfaţă: cultura. Grupul întemeiază instituţii prin care comunică,perpetuează şi îşi dezvoltă cunoaşterea despre lume şi viaţă şi pattern-urile atitudinale şicomportamentale vizavi de acestea, adică se „cultivă‖.66Cultura, produs al simţirii,descoperirii, gândirii, cunoaşterii şi acţiunii, se transmite ca moştenire, prin procesultraditio-reditio, adică predare-redare şi, în consecinţă, condiţionează acţiunile viitoare.Subliniez faptul că termenul „cultură‖ are legături organice şi inextricabile cucultivarea pământului: dacă o bucată de pământ este lucrată sistematic, atent, esteînsămânţată, irigată, fertilizată, plivită de buruieni, adică este cultivată, se va obţine ocultură frumoasă cantitativ şi calitativ. Dacă bucata de pământ este lăsată în paragină, nunumai că nu va produce roade, ci va produce chiar buruieni. În acelaşi fel, un om sau ungrup cultivat va produce cultură de calitate, iar cei care nu sunt îngrijiţi şi pliviţi vor damulte buruieni şi prea puţine roade67.Căderea în păcat a proto-părinţilor a fost un moment tragic, dar Biblia vorbeştedespre perpetuarea culturii chiar şi după aceea:63http://www.bibleserver.com/text/NTR/Isaia28 Sublinierea noastră.64A se vedea Leslie A. White, The Evolution of Culture, Walnut Creek: Left Coast Press, California, USA,2007, pp. 3-8, precum şi Adela Becleanu-Iancu, op. cit., pp. 25-27.65Pentru aspecte privitoare la actul povestitului, la povestire, povestitor, timpul, locul, ritmul rostirii, a sevedea, de pildă, Ion Cuceu, Fenomenul povestitului, Cluj-Napoca: EFES, 1999.66A se vedea şi Clifford Geertz, The Interpretation of Cultures, New York: Basic Books, USA, 1973, p. 89.67Atunci când, pe vremuri, autori latini au întrebuinţat sintagma cultura mentis, aceasta este cultura-cultivare pe care o vizau ei, şi anume cultura spiritului. A se vedea Neagu Djuvara, Civilizaţii şi tipareistorice – Un studiu comparat al civilizaţiilor, Bucureşti: Editura Humanitas, 2008, trad. Şerban Broché, p.14.
  25. 25. 2520 Adam a numit-o Eva68pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.21 Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi i-aîmbrăcat.23 De aceea Domnul Dumnezeu l-a alungat pe Adam afară din grădina Eden, ca sămuncească pământul din care a fost luat.Genesa, 3:20,21,2369.20 Ada l-a născut pe Iabal; el a fost tatăl celor care locuiesc în corturi şi au turme.Genesa, 4:2070.Primul verset arată continuarea numirii lucrurilor, pentru scoaterea lor din generalşi individualizarea lor, al doilea vorbeşte despre confecţionarea hainelor din animalelecare făceau parte din cultura adamică şi îmbrăcarea proto-părinţilor înainte de izgonirealor în frigul Istoriei, al treilea subliniază mandatul (agri)cultural, iar al patrulea vaprevesti viaţa nomadă sau cel puţin semi-nomadă.Şi un ultim comentariu, înainte de a discuta despre conceptul de civilizaţie: faptulcă Sfintele Scripturi declară că omul trebuie să plivească de buruieni şi să însămânţeze, săirige, să fertilizeze, adică să cultive atât solul pământului cât şi solul inimii sale de omplămădit din ţărână se vede şi în Deuteronomul, 29:18b, Epistola către evrei, 12:15 etc.III. CIVILIZAŢIATermenul „civilizaţie‖ provine din latinescul civis, „oraş‖, intrând în limbaromână prin filiera franceză. Prin civis/civilizaţie mă refer la aşezări urbane care nu diferăde sate prin numărul de locuitori sau prin împrejmuirea lor cu ziduri, ci prin faptul că încadrul lor există un anumit nivel de dezvoltare socială, administraţie, economie, o sferă aserviciilor, o organizare şi o guvernanţă legală, politică, religioasă.Iată modul în care abordează profesorul Neagu Djuvara discuţia despre„civilizaţie‖:Se disting ici şi colo, din zorii Istoriei, mari ansambluri de societăţi a căror viziune asupralumii, ale căror tehnici, arte şi instituţii conferă popoarelor care le împărtăşesc ocoloratură, un stil aparte şi a căror dezvoltare în timp urmează o curbă care, de la un cazla altul, prezintă uimitoare similitudini.Aceste ansambluri, pe care am convenit să le numim civilizaţii, nu acoperă întregul câmpal Istoriei, dar totul se petrece ca şi când civilizaţiile, uneori paralele, alteori succesive, arforma marile ramificaţii pe care le-a urmat viaţa în avântul ei spre umanitatea superioară.Nenumărate forme de cultură, pline de interes prin ele însele, s-au ivit până azipretutindeni unde s-au constituit societăţi umane, dar numai aceste mari unităţi pe care lenumim civilizaţii şi care, din zorii Istoriei, nu par să fi fost mai mult de vreodouăsprezece, apar ca locurile privilegiate unde, de câteva milenii, se manifestă în modulcel mai dinamic evoluţia spiţei umane.Să convenim, aşadar, să păstrăm termenul civilizaţie pentru a desemna culturile care:683:20Eva (ebr.: Hava) înseamnă viaţă. N. Tr.69http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa370http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa4
  26. 26. 261. Au acoperit o arie geografică relativ întinsă pentru epoca în care au apărut,îmbrăţişând mai multe etnii sau mai multe state organizate;2. Au realizat o anumită unitate în moravuri, tehnici, arte, credinţe şi care,3. Dezvoltându-se în general pe o perioadă de peste două mii de ani, au trecut prinfazele aceleiaşi scheme de evoluţie politică.Aceste trei constatări ţin respectiv de ştiinţa istorică, de etnografie şi de morfologiaculturilor.71Întrucât conceptul „civilizaţie‖ este obiectul unui studiu aflat în lucru, momentanmă mărginesc la inserarea acestui comentariu util lucrării de faţă.…Poate că cititorul curajos care a ajuns cu lectura până în acest punct îşi va puneîntrebarea: „Ce sens are menţionarea culturii şi a civilizaţiei într-o lucrare de teologiesistematică?...‖Există câteva raţiuni pentru care am amintit cele două elemente: în primul rând,Sfintele Scripturi însele au fost dăruite de YHWH unor oameni din contexte culturale,civilizaţionale, lingvistice, geografice şi istorice diferite. Biblia insuflată de Duhul Sfânt afost scrisă de peste 40 de autori umani în trei limbi, pe două continente – poate chiar trei– iar scrierea sa se întinde pe o perioadă de aproximativ 1.500 de ani. Cei care au primitrevelaţiile dumnezeieşti le-au receptat şi le-au transmis prin intermediul unor limbi, încadrul unor culturi, destinându-şi lucrările unor oameni condiţionaţi cultural.Astăzi, acum, aici, această lucrare scrisă de un om condiţionat teologic şi culturalse adresează unor oameni condiţionaţi atât teologic cât şi (sau mai ales) cultural.Pe lângă aceasta, într-o lucrare de teologie este posibil să nu fie menţionate celedouă elemente sus-amintite, dar, după cum am scris mai sus, cartea de faţă se doreşte a finu un banal studiu care-şi caută locul în spaţiul teologic român, ci o lucrare deschizătoarede drumuri noi în cultura şi civilizaţia, în spiritualitatea românească. În consecinţă,această carte nu poate să NU interacţioneze cu cultura şi civilizaţia.Am dori să aducem un set de argumente în plus în pledoaria noastră în favoareainteracţiunii dintre Sfintele Scripturi, teologie, credinţă şi cultură. Atunci când a fost pusînaintea unei frământări de acest gen, Martin Luther a spus: „Tot ceea ce Scriptura nuinterzice, înseamnă că îngăduie‖. Răspunsul lui Jean Calvin a fost exact invers, fiindnormativ pentru mulţi reformaţi care-şi iau credinţa în serios: „Tot ceea ce Scriptura nuprevede, înseamnă că interzice‖.Pe de altă parte, Helmut Richard Niebuhr, în opera sa Christ and Culture aprezentat câteva tipuri de relaţii între Hristos şi cultură care merită schiţate aici.În primul rând, teologul german-american vorbeşte despre relaţia „Hristosîmpotriva culturii‖. Aceasta a fost poziţia Bisericii primare, în care se spune că Hristoseste împotriva lumii. Reprezentantul de frunte al acestei poziţii a fost Tertulian, iarstrigătul de război era „Ce are Ierusalimul cu Atena şi Ekklesia cu Akademia?...‖Termenul-cheie era „credincioşie faţă de Hristos‖. Credincioşii care adoptă aceastăpoziţie sunt exclusivişti.În al doilea rând, teologul neo-ortodox menţionează despre „Hristosul culturii‖.Aceasta este o poziţie extremistă, adoptată de iconoclaşti şi umanişti, în timpul căroraBiserica preia elemente din păgânism. Termenul-cheie este „relevanţă‖: credincioşii care71Neagu Djuvara, op. cit., p. 21.
  27. 27. 27sunt seduşi de această poziţie sunt creştini care caută să fie relevanţi din punct de vederecultural.Al treilea tip de relaţii despre care scrie H.R. Niebuhr este „Hristosul superiorculturii‖. Toma d’Aquino, un îndrăgostit de sinteze (precum şi alţii după el), armonizeazăcele mai bune lucruri din cultură cu esenţa creştinismului. Termenul-cheie era: „Hristosdialoghează cu ştiinţa, arta şi filosofia‖. Acestor credincioşi le plac sintezele.Al patrulea tip de relaţii este „Hristos şi cultura în paradox‖. Poziţia aceasta dă deînţeles că creştinismul trebuie separat de valorile societăţii şi că între ele există unparadox şi chiar un conflict. Istoria se desfăşoară între darea promisiunii vieţii şiîmplinirea sa, între „deja‖ şi „nu încă‖. Martin Luther este reprezentantul acestui tip derelaţii.În fine, cel de-al cincilea tip de relaţii este „Hristos, Cel care transformă cultura‖:„cultura trebuie schimbată sub influenţa Evangheliei‖. Reprezentantul de frunte eraAugustin, iar termenul-cheie este „convertirea culturii‖.Revenind la subiectul nostru: odată ce destinez această lucrare unui segment-ţintădin cadrul publicului român, este absolut necesar să ţin cont nu numai de culturaemiţătoare (cea ebraică), de cea parţial-mijlocitoare (cultura elenistă) ci şi de ceareceptoare (cea română).
  28. 28. 28SECŢIUNEA A II-AMESIANISMEŞI MESIANISMUL RESTAURATORCapitolul IMESIANISMUL CA ARHETIPAm afirmat mai sus că, atunci când Elohim a creat omul, a înzidit în acesta sacrul.Undeva, la întrepătrunderea dintre sacru, necesităţi şi aşteptări, capacitatea omului de avisa şi fantaza, de a transmite copiilor săi idei înnăscute, precum şi de a opera cureprezentări şi a le preda, se află arhetipul. Acest termen provine din ἀρχἡ (început, punctde plecare, principiu, substanţă primă) şi din ηὐπος (formă, figură, tip, model) şidesemnează, aşadar, tiparele (atât în ordine cronologică, cât şi logică) unor serii defenomene. După Corin Braga, în Weltanschauung-ul nostru există nişte invarianţiarhetipali ce structurează reprezentările noastre asupra realităţii, iar explicaţiile furnizatedespre aceştia au fost de natură metafizică (ontologică), psihologică (antropologică) şiculturală72. Momentan amânăm discuţia despre modul în care explicăm noi acest arhetipşi preferăm să vedem modul în care îl abordează psihologia modernă.Psihologia ne-ar spune că Mesia ar fi un arhetip născocit din diverse trebuinţe,cum ar fi trebuinţa de siguranţă şi trebuinţa de a experia sacrul (transcendentul/mysterium tremendum et fascinans-ul lui Rudolf Otto)73.Mai concret, încă din fragedă pruncie, individul uman se întâlneşte cu oameni răi,care de obicei sunt şi mai puternici decât el, este batjocorit, abuzat şi violentat,experimentând durerea şi nedreptatea. Acestea sunt experienţele umane trăite infinit maides şi mai intens decât liniştea, tihna, pacea. Ca atare, psihismul individual făureşte unErou civilizator sau un Rege moral, aşteptat pentru a aduce dreptate şi a-i scăpa pe ceislabi de cei mai puternici.74…Dar viaţa este complicată, şi individul uman se izbeşte de multe necunoscute,are întrebări, se frământă şi ar vrea să afle nişte răspunsuri... Pe cine să întrebe?... Cinesă-l sfătuiască şi să-l călăuzească? Nu se găseşte, oare, pe undeva, un Înţelept, unÎnvăţător, un duhovnic priceput sau un guru?... Aşa se naşte arhetipul Înţeleptului,determinat de nevoia omului de a fi consiliat.Chiar mai mult, arhetipului sau modelului exemplar Mesia, fie el Eroul(civilizator şi/ sau Războinicul), fie el Înţeleptul/ Învăţătorul sau Mentorul, fie el o72Corin Braga, 10 studii de arhetipologie, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1999, pp. 5-6.73Aplicaţie practică al arhetipului mesianic: o psihologie a religiilor aplicată la populaţii concrete ar spune,de pildă, că Arhetipul par excellence al grecilor şi al civilizaţiei eleniste este Eroul, Războinicul (care s-aperpetuat în decursul veacurilor ajungând astăzi până la noi prin intermediul filmelor cu actorii musculoşide la Hollywood), pe când Arhetipul evreilor era Înţeleptul, Rabinul care, cu mintea sa, mai degrabă decâtcu sabia, despica întunericul ignoranţei şi aducea lumina ştiinţei sacre...74Gândind astfel, individul uman se poate deplasa spre mitogeneză.
  29. 29. 29fuziune a acestora, i se poate da o valoare mai mare prin acordarea unui nimb desacralitate – vom vedea mai târziu în ce fel şi pentru ce motiv.Aşadar, arhetipul Mesia zămisleşte un mesianism individual, conştient sauinconştient, sistematizat sau nu, iar atunci când un număr mare de indivizi au convingerimesianice şi acestea seamănă unele cu altele, iar indivizii se asociază şi-şi manifestăconvingerile, se declanșează o mișcare mesianică, un mesianism de masă care poate săaibă diferite forme de manifestare: ideologic-politică, filosofică şi artistică, teologic-religioasă.Când apare un mesianism de masă, sociologii de la instituţiile cu fonduri bogatealocate cercetării vor da năvală să-i studieze diversele sale manifestări sociale, psihologiise vor interesa de viaţa psihică, colectivă şi individuală, subliniind calităţile excepţionaleale personalităţii mesianice, iar teologii, din turnul lor de cleştar, vor examina ansamblulde concepte religioase şi modul în care această idee se integrează unei anumite teologiisau istoriei ideilor.75Desigur, descoperirile lor vor fi fragmentare:…un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria samodalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prinfiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc… înseamnă a-l trăda;înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul săusacru76.I. FORMELE DE MANIFESTARE ALE MESIANISMULUIA. Mesianismul ideologic-politicForma politică de manifestare a mesianismului s-a concretizat în apariţia pe scenalumii a unor gânditori de genul lui Marx, Engels, Lenin, Gobineau, Chamberlain, Hitler,Mao Zedong etc., în operele acestora, precum şi în ideologii şi activiştii de partid carele-au călcat pe urme. Orizontul aspiraţiilor unora a fost naţional, al altora internaţional.Mesianismul ideologic-politic s-a manifestat, printre altele, şi prin intermediulîntemeierii de religii politice şi de partide milenariste.După Jean-Pierre Sironneau, posteritatea ideologiilor revoluţionare propriisecolului al XX-lea, marxism-leninismul şi naţional-socialismul, a reluat, într-un modmai mult sau mai puţin secularizat, scenariul milenarist. Astfel, în Genesa, 1-3, avempatru momente ale scenariului:1. starea de perfecţiune iniţială, edenică;2. căderea în păcat;3. ruptura mesianică;4. instaurarea împărăţiei.Pentru ideologia comunistă, gândită de Karl Marx, Friedrich Engels şiimplementată de V.I. Lenin, starea de perfecţiune iniţială era comunismul primitiv, când– se afirma absolut nedemonstrabil – oamenii aveau toate în comun.75Moshe Idel, Mesianism şi mistică, Bucureşti: Editura Hasefer, 1996, trad. Ţ. Goldstein, p. 9.76Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti: Editura Humanitas, 2013, ed. a V-a, trad. M.Noica, p. 15.
  30. 30. 30Pentru comunişti, „Căderea în păcat‖ ar fi apărut atunci când s-a ivit împărţirea înclase sociale, iar ruptura mesianică, cataclismul care precedă venirea lui Mesia esterevoluţia, care va produce comunistul, omul multilateral dezvoltat. Instaurarea Împărăţieilui Dumnezeu era, pentru comunişti, instaurarea societăţii fără clase.Naziştii, pe de altă parte, au reluat acest scenariu şi pe el au pliat următoarele: (a)epoca eroică a vechilor arieni; (b) amestecul raselor; (c) ruptura revoluţionară violentă,cataclismică; şi (d) instaurarea stăpânirii ariene.77Distinsul profesor emerit de sociologie şi antropologie a uitat un element care areo importanţă maximă: jertfa. Ca o condiţie obligatorie pentru intrarea în „raiul‖ societăţiifără stat şi clase a proletarilor învingători, comuniştii au sacrificat „duşmanii de clasă‖,iar pentru victoria arianului pur, naziştii au jertfit în război şi în lagăre milioane deoameni.78Teoretic, acum, după ce proiectele religiilor politice marxist-leniniste şi naţional-socialiste şi-au demonstrat ineficienţa, omenirea pare să se fi potolit în ceea ce priveştedorinţa sa abisală de a construi „omul nou‖. Însă aceasta este doar o aparenţă: undeva, înlaboratoarele puterii oculte, „trans-omul‖ îşi aşteaptă momentul în care va apărea pescena mondială79.B. Mesianismul filosofic şi artisticPe plan filosofic, probabil cel mai coerent discurs mesianic a fost elaborat deMişcarea intelectuală şi culturală transumanistă80.Mesianismul artistic este extrem de vast şi de variat, el apărând o dată cuomenirea; aici nu vom vorbi despre modurile în care acesta, sau măcar crâmpeie din el, s-au manifestat în planul artistic, ci ne mărginim să menţionăm ceea ce este poate cea maireuşită materializare a sa, transpusă în film, cea de-a şaptea artă: mă refer la „RăzboiulStelelor‖ şi la faimoasa trilogie „Stăpânul Inelelor‖. Scriitori şi scenarişti au identificat înmod strălucit arhetipul mesianic, au elaborat o întreagă mitopoeză, iar regizori şi actoricare au beneficiat de fonduri imense au atins plenitudinea vizualului şi au indusmesianisme artificiale; un exemplu foarte recent: la recensământul desfăşurat în lunanoiembrie 2011 din Republica Cehă, 15.000 de cetăţeni au declarat că religia lor este ceaJedi, desprinsă din filmul ştiinţifico-fantastic „Războiul stelelor‖. Comentariile sunt deprisos...„Clerul‖ acestor mesianisme care, deşi sunt două, este unul, este alcătuit dinoameni „de succes‖ (sau care îl mimează foarte bine), de genul unor regizori, scenarişti,actori, sportivi, cântăreţi, oameni de cultură, politicieni, chiar militari de carieră, oamenicare sunt capabili să identifice expectaţiile mesianice ale maselor largi şi să le hrănească,lăsând impresia că îşi asumă misiuni eliberatoare sau/ şi emancipatoare.77Jean-Pierre Sironneau, Milenarisme şi religii moderne, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2006, trad. I. Lascu,pp. 18,19. A se vedea şi comentariul lui Lucian Boia, op. cit., pp. 21-23, 148-152. În ceea ce priveşte ocomparaţie deosebit de izbutită între legionarismul românesc şi comunismul sovietic, a se vedea şihttp://www.revista22.ro/generatia-27-intre-holocaust-si-gulag-i-368.html78A se vedea Nicu Gavriluţă, Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase – Studii şi eseuri de sociologie asacrului, Iaşi: Editura Polirom, 1998, cuvânt înainte de Ştefan Afloroaei, nota 196 de la subsolul paginii152.79Cine are urechi de auzit, să audă…80A se vedea articolul de popularizare http://en.wikipedia.org/wiki/Transhumanism
  31. 31. 31C. Mesianismul teologic-religiosUitându-ne pe mapamond descoperim că marile religii ale lumii sunt mesianice.Ele au atitudini şi chiar doctrine caracterizate prin așteptarea unui regim nou, a uneiperioade noi care va bulversa în întregime relațiile stabilite pentru a instaura o ordine adreptății, păcii și fericirii, întemeiată pe alte principii decât cele actuale81.Dacă ne-am uita puţin în istoria acestor mari religii, am ajunge la concluzia cănădejdea mesianică, adică aşteptările după personajul care va aduce desăvârşire morală,libertate politică şi abundenţă, sunt străvechi. Iată ce am descoperi, potrivit celor scrise depărintele Nicolae Neaga, supranumit cu afecţiune „Patriarhul studiului VechiuluiTestament din România‖82: am descoperi că la babilonieni „salvarea se atribuia zeuluiMarduk, iar mai pe urmă s-a trecut această perspectivă succesiv asupra diferiţilor regi‖83.Am mai observa apoi că mezo-persanii credeau că omului îi va veni ajutor printr-unprunc născut din fecioară care va hărăzi morţilor învierea, va răsplăti pe cei buni şi vapedepsi sever pe cei păcătoşi84. În zoroastrism, Mesia apare sub numele de Saoşyant85.Studiind civilizaţia sinică, am da, probabil, peste cuvintele „mesianice‖ ale luiConfucius, mort în secolul al V-lea î.e.n.: „în ţinuturile apusene ar fi un sfânt care arcurma neorânduielile, fără a stăpâni; ar sădi credinţă fără multă vorbă. Nu este muritorcare i-ar putea spune numele, dar eu… auzit-am că dânsul ar fi adevăratul sfânt‖.Profesorul Nicolae Neaga ne încredinţează că asemenea profeţii există şi „în Tibet,Cochinchina, Tonchin, Siam, Ceylon, Japonia, adică «aşteptarea unui sfânt al sfinţilor, ofiinţă umană minunată, cerească, care va zdrobi capul demonilor, va pune toate în bunărânduială şi va restaura timpurile fericite care erau la începutul lumii»‖86.Budismul indian crede în Maitreya, iar credincioşii săi află „mângâiere înpromisiunea unui răscumpărător, a unui sfânt mare, fiul fecioarei care se va naşte în casaunui cioban‖.Unele secte islamice aşteaptă un personaj mesianic, Mahdi, iar taoismul îldenumeşte Li Hong.Mesianismul nu a rămas în Orient, ci a drumeţit în Europa, o dată cu răspândireaoamenilor. Aezii Hesiod şi Homer cântau despre „vârsta de aur‖87, Platon visa la omuldrept, virtuos, Cicero scria despre vremurile în care neamurile vor fi povăţuite în toatăvremea de o lege universală, veşnică şi nemuritoare, o vreme când toţi vor avea învăţătorşi stăpân pe Dumnezeu, iar poetul Vergiliu, în celebra „Eglogă a IV-a‖, anticipeazănaşterea unui prunc minunat, trimis din Ceruri, care inaugurează o epocă de pace, fiindregele epocii respective, îndeplineşte condiţii divine, zădărniceşte crimele, înfrăţeştefiarele, distruge plantele otrăvitoare88.81Dicţionarul enciclopedic (1993-2009), accesat prin http://dexonline.ro/definitie/mesianism82Pr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Cluj-Napoca: Editura Renaşterea, 2007, ediţia a III-a,îngrijită, prefaţată şi postfaţată de Pr. Prof. Dr. Ioan Chirilă, p. 5.83Pr. Nicolae Neaga, op. cit., p. 37.84Ibidem.85http://www.crystalinks.com/zsaoshyant.html Magii din Evanghelia după Matei, cap. 2, auziseră denaşterea unui Mântuitor-rege care urma să vină în sânul naţiunii iudaice.86Pr. Nicolae Neaga, op. cit., p. 37.87Un studiu solid al acestei teme îl constituie Mitul „vârstei de aur” în literatura greacă, de LiletaStoianovici-Donat, Craiova: Editura Scrisul românesc, 1981.88Pr. Nicolae Neaga, op. cit., p. 36.
  32. 32. 32Eruditul ortodox menţionat mai sus scrie că şi locuitorii Apusului „aşteptau săvadă visul strămoşilor devenit realitate şi că în aşezări ale galilor au fost descoperitealtare cu inscripţii de genul: „Fecioarei care va naşte druizii‖ sau „Maicii viitoarenăscătoare de Dumnezeu‖.89În ceea ce priveşte popoarele germanice păgâne, profesorul Neaga notează că înapropierea unei biserici din Gosforth, Anglia, s-a aflat o piatră care-l reprezenta, sculptat,pe zeul Thor care pescuia după şarpele cel vechi, şarpe „care va fi învins după venireaomului păcii (Siegfried), care zdrobeşte şarpele cel viclean şi readuce comoara pierdută aepocii de aur‖.90Aşadar, am descoperi că, într-o formă sau alta, nădejdea mesianică, adicăaşteptarea după Regele-Mesia, reprezentantul lui Dumnezeu, prin care se va săvârşimântuirea oamenilor şi a lumii, se regăseşte în religiile mondiale.D. Mesianismul iudaic al Tanaħ-uluiTrec acum în revistă mesianismul iudaic, aşa cum a fost el revelat în Tanaħ.În iudaism, Sfânta Scriptură este alcătuită dintr-un set de cinci cărţi scrise deMoşe91, denumite Torah (Legea/ Instrucţiunea), din Nevi’im, cărţile Profeţilor şi dinK(e)tuvim92(celelalte scrieri, Hagiografele). Împreună, acestea formează Tanaħ-ul,termen provenit din acronimele evreieşti Torah, Nevi’im, Ketuvim. Scrierea acestuicorpus de opere literare s-a încheiat prin anii 415 î.e.n. şi, printre alte învăţături, elconturează un personaj misterios, denumit Mesia. Pentru a identifica persoana acestuiMesia, trebuie ca, în cadrul Tanaħ-ului, să pornim de la câteva consideraţii etimologice,să vedem contextele în care se vorbeşte despre ele şi să extragem învăţăturile lor.Mai întâi, în limba ebraică există substantivul maşiyaħ care provine din verbulmaşaħ, al cărui participiu este maşuaħ. În Tanaħ acest termen apare de 39 de ori şi, cudouă excepţii (Isaia, 21:5 şi Ieremia, 22:14), ideea conţinută este aceea a consacrării sausacralizării, adică a punerii deoparte a unor lucruri sau persoane pentru scopuri sacre.Substantivul maşiyaħ (Strong H 4899), însă, desemnează un „uns‖, un om uns cuuntdelemn93(simbol al Duhului Sfânt, Ruaħ ha-Qodeş din Isaia, 61:1), un om pusdeoparte, sfinţit, consacrat pentru a sluji fie în calitate de profet94, fie ca Mare Preot95, fieca rege96. În cazuri foarte speciale, iudaismul asistase la fuziunea într-un singur om adouă dintre aceste slujbe dumnezeieşti: Melħiţedeq fusese rege şi preot, Moise fuseseprofet şi preot, David fusese rege şi profet şi, la un eveniment special, îmbrăcase şi efodulpreoţesc (II Samuel, 6:14).89Ibidem, p. 37.90Ibidem, p. 38.91Cele cinci cărţi ale lui Moise (ebr., Moşe): Ħamişah ħumşe Torah (ebr.), Pentateuħ (gr.). VeziVocabularul de la finalul lucrării.92Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şva.93În versiunea Septuaginta (LXX), traducerea în limba greacă a Tanaħ-ului făcută în Alexandria prin anii250 î.e.n. de către 70-72 de cărturari evrei pentru Ptolemæus Philadelphus, conceptul este redat prin ħristos,„unsul‖ (Strong G 5547).94Navi (ebr.). A se vedea Deuteronomul, 18:15; I Regi, 19:16; Isaia, 55:4.95Cohen Gadol (ebr.) A se vedea Leviticul, 4:5,16; Psalmii, 110:4.96Meleħ (ebr.). A se vedea I Samuel, 24:6,10; Psalmii, 2:6; Zaharia, 9:9.
  33. 33. 33Natura acestui Mesia era destul de enigmatică, el urmând a fi un om înzestrat cumultiple calităţi înnăscute (sau virtuţi dobândite?), totalmente superior, deosebit deelevat, un Salvator, probabil de obârşie regală. De ce se credea că Mesia va fi de obârşieregală? Pasaje de genul I Samuel, 2:10,35, Psalmii, 2:2; 20:6; 28:8; 84:9, Habacuc,32:13, Daniel, 9:25,26 portretizează un rege uns de YHWH pentru a domni, dar chipulacestui rege se vede mai bine în titlul „Slujitorul DOMNULUI‖ (ebed-Yahu). Primul rege„uns al DOMNULUI‖ (maşiyaħ YHWH) a fost Saul (I Samuel, 24:6/7,10/11;26:9,11,16,23; II Samuel, 1:14,16), pentru ca începând cu momentul I Samuel, 16:13,David să devină „unsul DOMNULUI‖. Profeţia pe care DOMNUL o rosteşte în IISamuel cu privire la David şi la descendenţii săi, aşa-numitul legământ davidic, expunefaptul că împărăţirea acestora era promisă în veci, şi la fel și faptul că urmau să aibă unregat, o împărăţie nesfârşită în timp şi spaţiu. Psalmii 89 este un comentariu asupramăreţei promisiuni făcute în II Samuel, 7, clarificând conceptul de legământ pe careYHWH îl făcuse cu David, acesta fiind „alesul‖, „slujitorul DOMNULUI‖ (Psalmii,89:3/4, 4/5, 35; 132:10), întâiul Său născut şi cel mai înălţat dintre regii Pământului(89:27/28), al cărui „tată‖ urma să fie Însuşi Dumnezeu (89:26/27). Acesta este prototipulmesianic regal şi acesta era Mesia pe care îl aştepta iudaismul din perioada celui de-aldoilea Templu.E. Mesianismul iudaic contemporanTeoretic, mesianismul iudaic este o mişcare alcătuită din evrei care au ajuns săcreadă că Iisus, Yeşua din Nazareth, este, într-adevăr Mesia cel prevestit prin profeţii dinSfintele Scripturi ale Tanaħ-ului (aşa-numitul „Vechi Testament‖), dar nu s-au afiliat niciunei biserici de ne-evrei, ci au ales să-şi păstreze elementele de identitate etnică,lingvistică, istorică, culturală, inclusiv obiceiurile şi tradiţiile.97Această mişcare a fostiniţiată în vremurile moderne, dar a devenit vizibilă mai ales în perioada contemporană.Acest mesianism iudaic contemporan a generat şi o teologie specifică, a căreidefiniţie de lucru, aşa cum este propusă de rabbi dr. Mark Kinzer, preşedinte al MessianicJewish Theological Institute, este următoarea98:Teologia iudaică mesianică este reflecţia disciplinată asupra caracterului, voii şi lucrărilorlui Dumnezeu, şi asupra relaţiei lui Dumnezeu cu Israelul, Neamurile şi întreaga creaţie,în lumina alegerii dumnezeieşti irevocabile a Israelului pentru a fi o împărăţie de preoţi şiun popor sfânt şi a lucrării creatoare, revelatoare şi răscumpărătoare a lui Dumnezeu înMesia Yeşua.Teologia iudaică mesianică este înrădăcinată în revelaţia dumnezeiască (Torah), urmărităîntr-un context al vieţii şi tradiţiei comunitare iudaice şi într-o conversaţie respectuoasăcu întreaga tradiţie teologică creştină, precum şi informată de rugăciune, deexperimentarea lumii şi de toate sursele disponibile ale cunoaşterii şi înţelegeriiomeneşti99.97A se vedea, de pildă, http://www.mesianic.ro/cemo/index.php?menu_id=2&lang=ro98Rabbi Dr. Mark Kinzer, în http://www.youtube.com/watch?v=UqjWf4ldPgY99Millard J. Erickson ar fi spus, probabil, că primul paragraf al acestei definiţii de lucru mărturiseşte despredoctrine şi convingeri, iar al doilea insistă asupra sentimentelor şi atitudinilor, precum şi asupra unui modusvivendi, asupra unui tip de comportament şi stil de viaţă conform unui anumit Weltanschauung. A se vedealucrarea sa, Christian Theology, Grand Rapids: Baker Academic, Michigan, USA, second edition, ninthprinting, 2006, p. 20-21.
  34. 34. 34Viaţa de credinţă a acestor evrei este dificilă, şi aceasta din mai multe motive. Înprimul rând, un evreu mesianic trebuie să-şi pună întrebări identitare deosebit de gingaşe:„Sunt eu un evreu care a ajuns să creadă în mesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sadumnezeiască, sau sunt eu un credincios în mesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sadumnezeiască, credincios care s-a născut evreu?... Ce mă defineşte, apartenenţa mea la oetnie sau credinţa? Îl adaug pe Yeşua la ebraismul meu, sau adaug ebraismul meu laYeşua?... Şi cum să plasez într-un sistem de relaţii corecte Sfintele Scripturi (inclusivNoul Testament) cu moştenirea mea istorică, culturală şi teologică (inclusiv Talmud-ul)?‖100Aceste întrebări au şi o prelungire dureroasă, provenită din experienţa şi gândireaevreiască. De exemplu, există o maximă care spune Kol Yisrael arevim ze ba-ze, adică„Toţi evreii sunt răspunzători unii pentru alţii‖. Datorită implicaţiilor teologice majore,precum şi a persecuţiilor pe care creştinii (sau, mai corect, „creştinii‖) le-au săvârşit înistorie împotriva lor, evreii consideră că un evreu care a început să creadă în mesianismullui Yeşua şi în filiaţia Sa dumnezeiască şi-a renegat etnia şi moştenirea sa etnică,culturală, istorică, chiar a apostaziat. El va fi ostracizat, „retezat‖ din iudaism şi se vaîntreba: „Cum trebuie să mă relaţionez la evrei, care sunt acceptaţi dacă sunt ortodocşi,reformaţi, liberali, atei, comunişti, chiar budişti sau homosexuali, dar îi resping pe ceicare au ajuns să creadă în Yeşua? Mai sunt ei sunt consângenii mei, confraţii mei, co-etnicii mei?‖În al doilea rând, evreul mesianic trebuie să-şi pună şi alte întrebări legitime, carevizează relaţii: „Întrucât am ajuns să fiu, simultan, atât evreu, cât şi un om care crede înmesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sa dumnezeiască, cum trebuie să mă relaţionez lacreştini, care afirmă că au o singură credinţă, cea în mesianismul lui Iisus şi în filiaţia Sadumnezeiască, dar sunt fărâmiţaţi în mii de grupări, adunări, confesiuni şi religii?... Avemo experienţă religioasă comună sau avem două «religii» diferite?... Observ că, cu foartepuţine excepţii, bisericile creştine nu văd cu ochi buni faptul că un evreu care a ajuns săcreadă în mesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sa dumnezeiască continuă să facă brit milah(circumcizia), să respecte şabatele şi praznicele evreieşti, să poarte talit şi kipah, sămănânce kaşer etc. Nemărturisit, bisericile creştine au aşteptarea ca un evreu care credeîn Yeşua să se deznaţionalizeze, să devină nu evreu «mesianic», ci evreu creştin. Şi maiobserv că, pe alocuri, bisericile creştine fac diferite tipuri de presiuni asupra evreilor carecred în Yeşua.‖În al treilea rând, ca şi cum presiunile descrise mai sus nu ar fi fost îndeajuns,comunităţile de credinţă ale evreilor mesianici care, de prin anii 1960, în SUA, au devenittot mai multe şi mai vizibile, au fost luate cu asalt de către hoarde de ne-evrei careproveneau din medii foarte diverse, russeliste, adventiste, catolice, carismatice, sau chiarnon-religioase, care aveau motivaţii diferite, aşteptări diverse şi intenţii variate şi care ausolicitat să devină membri. Credem că nu mai este nevoie să spunem că aceşti ne-evreicare au decis să trăiască „mesianic‖ nu şi-au părăsit bagajele culturale la intrarea însinagoga mesianică şi, având o pondere de circa 90% dintre cei care se închină într-oasemenea sinagogă, ci au transformat-o într-o „bisericagogă‖ şi au ajuns să seciorovăiască în legătură cu kipah, talit, alimentaţie kaşer şi circumcizie... Poţi lua o100În foarte rare cazuri, unei întrebări greşite i se poate da un răspuns corect, dar nu aici. Întrebarea nu este„Ce a fost mai întâi, oul sau găina?‖, adică nu este vorba despre anterioritate temporală şi devenireontologică, pentru că în sfatul Celui Preaînalt acestea erau simultan şi din veşnicii.
  35. 35. 35cioară, o poţi vopsi în culori stridente şi poţi pretinde că este papagal exotic: ea varămâne o cioară vopsită... La fel, poţi lua un român turmentat de iudaism, îi poţi tufli okipah101pe cap, îi poţi arunca un talit pe umeri, îl poţi trece prin furcile caudine aleenculturaţiei102…dar el va rămâne tot român, şi încă unul care-şi reneagă etnia în careDumnezeu a binevoit să-l nască... Probabil că privind asemenea manifestări, unii evreimesianici se simt asediaţi şi simt că asistă la transpunerea în viaţă a dictonului „Dacă nu-ipoţi învinge, uneşte-te cu ei!‖...Pe fondul tuturor acestor frământări, evreii mesianici au problematizat uneori preapuţin matur spiritualiceşte şi au dat răspunsuri în consecinţă.101Ne întrebăm de ce ar mai purta kipah un bărbat care-şi afirmă credinţa în scrierile Noului Testament?... ICorinteni, 11:4,7 îi spun că el nu are această obligaţie şi că dacă se roagă sau profeţeşte cu capul acoperitîşi deonorează Capul, adică, potrivit I Corinteni, 11:3a, pe Mesia.102Conform http://dexonline.ro/definitie/enculturaţie = proces de asimilare a unei forme de cultură, prininstruire și educație, pe toată perioada vieții; adaptare culturală. (< engl. enculturation)
  36. 36. 36Capitolul al II-leaMESIANISMUL RESTAURATORPaginile următoare conturează un tip de mesianism unic: MesianismulRestaurator. Când spun „unic‖, nu afirm că mesianismul pe care-l prezint ar fi superiorcalitativ, conceptual şi sistemic, tuturor celorlalte „mesianisme‖ schiţate mai sus…dar cucertitudine nu este nici inferior. Deşi are trăsături comune cu ele – şi nici nu ar fi putut fialtfel, deoarece emergenţa sa nu are loc într-un vid conceptual, „religios‖, politic,filosofic, artistic, cultural etc. – Mesianismul Restaurator este diferit de ele. Iar atuncicând menţionez familia de cuvinte a termenului „a restaura‖, înţeleg, în conformitate cudicţionarul Webster, „A întoarce sau readuce dintr-o stare de ruină, decădere, vătămare,boală, mutilare sau vreo stare asemănătoare, la condiţia sau poziţia sa originală saufolosibilă şi funcţională; a înlocui o parte sau piesă sau a împreuna ceea ce este rupt,spart, sfâşiat; a readuce la viaţă; a obţine sau a da viaţă nouă sau energie nouă‖103. Vomvedea pe parcursul lucrării că Mesia, Yeşua din Naţeret, Iisus Nazarineanul, va efectuatiqun ha-olam, adică va repara sau restaura întregul Univers.Este imperios necesar ca, înainte de orice altceva, să inserez Proto-Evanghelia dinGenesa, capitolul 3, când Dumnezeu, vorbind cu şarpele (sau Şarpele) imediat dupăcatastrofa Căderii în păcat, a rostit următoarele cuvinte în auzul perechii primordiale:Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; El îţi va zdrobicapul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.104Genesa, 3:15.Această Proto-Evanghelie trebuie citită în contextul său, din care face parte şiversetul 20: „Adam a numit-o Eva pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii‖,or Eva, Ħavah, înseamnă „viaţă‖. Iar dacă, într-adevăr, „Sacrul este un element înstructura conştiinţei, şi nu un stadiu în istoria acestei conştiinţe‖, atunci subliniez căsacrul despre care amintea ilustrul savant nu numai că este înzidit în om de către Creator,ci chiar mai mult: arhetipul Mesia cu tot ceea ce însumează el, sentimentul nevoii de unMesia, intuiţia că El există, convingerea că El va veni şi va aduce eliberare, nu a existat înom de la apariţia acestuia şi nici nu este o născocire provenită din trebuinţele oamenilorcare aveau nevoie de un Mântuitor, un Răscumpărător, şi şi-au plăsmuit unul să le fie dealinare sufletească, ci a apărut imediat după rostirea dumnezeiască de mai sus şi dăinuie,conştient sau nu, în ADN-ul spiritual al fiecărui om, în sacrul şi religiozitatea omeneascăexistentă încă din acele vremuri.Această afirmaţie categorică are un corolar cu două faţete: Sfintele Scripturi şiarhetipul Mesia au, ambele, caracter obiectiv. Sfintele Scripturi sunt revelate în chipdumnezeiesc, iar nevoia de Mesia, identificată sau nu, există în toţi oamenii care suspinădin cauza greutăţilor vieţii actuale şi-şi închipuie că ceva mai bun va să vie.Dar această ultimă propoziţie mai trebuie prelungită cu o afirmaţie categorică:Eclesiastul spunea că omul are veşnicia în inima sa105, adică el are trebuinţa103http://www.websters-online-dictionary.org/definitions/restore104http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa3

×