EVANGHELIA PROFEŢIILOR MESIANICE BIBLICE

2,196 views

Published on

Published in: Spiritual
0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
2,196
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
11
Actions
Shares
0
Downloads
72
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

EVANGHELIA PROFEŢIILOR MESIANICE BIBLICE

  1. 1. EVANGHELIA PROFEŢIILOR MESIANICE BIBLICE INTRODUCERE După cum enunţă titlul, această lucrare tratează profeţiile mesianice din Biblie. În cele ce urmează, vom prezenta conceptele cu care vom opera şi vom stabili orizontul discursiv.I. Delimitări conceptuale. A. Evanghelia Semnificaţia termenului „Evanghelie” sau a oricărui concept biblic nu se află căutând în Dicţionarul Explicativ, ci analizând etimologia termenului, sfera sa semantică, examinând prima sa ocurenţă, cadrul în care apare ea implicit şi explicit, precum şi urmărind evoluţia sa, verificând uzanţele şi conotaţiile sale în contextele ulterioare în care a fost folosit respectivul termen. În monumentala sa Concordanţă1, James Strong a înseriat cuvântul „Evanghelie” cu numărul 2098 (Strong G 2098). El provine din doi termeni greceşti, eu-, care înseamnă „bun, agreabil”, şi aggelo, „a rosti un mesaj”. Iniţial, euaggelion semnifica răsplata dată celui care aducea o veste bună, dar în timp accentul s-a deplasat spre a însemna conţinutul bunei-vestiri, vestea bună însăşi.2 Termenul „Evanghelie”, deşi are aromă grecească, nu este nou! El apăruse şi în limba ebraică a Tanakh-ului, aşa-numitul Vechi Testament, de pildă în Isaia, 40:9-11, 61:1-3. Verbul ebraic basar (Strong H 1319) înseamnă a duce veşti (bune), substantivul „veste (bună)” este besorah (Strong H 1309), iar contextele din cartea profetului Isaia ne ajută să observăm faptul că în prevestirea sa, slujitorul dumnezeiesc conturează umbra Evangheliei. Evanghelia, ca atare, avea să fie adusă prin Yeşua Mesia. Aşadar, această lucrare prezintă, mai întâi de toate, o veste bună. B. Profeţia. În Biblie fenomenul profetic este o temă teologică vastă, aici emit doar câteva consideraţii generale despre profeţie. Etimologia verbului „a profeţi” este greacă, provenind din propheteuo (Strong G 4395) care, la rândul său, provine din pro-, înainte şi phemi, a vorbi.3 Propheteia înseamnă a vorbi înainte, adică, în primul rând, a vorbi înaintea 1 THE AGES DIGITAL LIBRARY REFERENCE, James Strong, Greek Dictionary of the New Testament, Books for the Ages, AGES Software • Albany, OR USA, Version 1.0 © 1997 2 W.E. Vine, An Expository Dictionary of New Testament Words, vol. II, Fleming H. Revell Company, Old Tappan, New Jersey, USA, ed. a 17-a, 1966. 167. 3 Id., op.cit., vol III, p. 221. 1
  2. 2. oamenilor (valenţa spaţială) şi, în al doilea rând a vorbi despre evenimente aflate în viitor (valenţa temporală). Insistăm asupra primei semnificaţii, adică rostirea unui om făcută înaintea oamenilor, întrucât Tanakh-ul, Vechiul Testament, este considerat adesea, şi în mod incorect, o carte de preziceri, de profeţii care indică spre viitor, când de fapt el este o carte a rostirilor dumnezeieşti, care vorbesc inclusiv despre evenimente majore trecute (Creaţia, de exemplu). În ceea ce priveşte persoana care profeţeşte, profetul, în perioada timpurie, Tanakh-ul evreiesc îl denumea nabi, un „văzător”, cu menţiunea că el nu era atât de mult unul care-L „vede” pe Dumnezeu, cât unul care are relaţii nemijlocite cu El, care „stă la sfat” cu El, primeşte rostirile Sale în formă audibilă şi doar uneori i se împărtăşesc şi imagini (profeţii apocaliptice) adăugate mesajului oral. C. Mesia, mesianic. Pentru definirea pe larg a conceptului mesianic, a se vedea secţiunea I, Privire de ansamblu asupra unor diferite tripuri de mesianism, din articolul Unicitatea mesianismului restaurator, de pe acest site. D. Biblismul. Ce semnifică al treilea termen al titlului, adjectivul „biblic”? Am inserat în titlu acest adjectiv nu pentru a mă deosebi de majoritatea cercetătorilor creştini ai profeţiilor mesianice, ci pentru a stabili cadrul livresc al studiului nostru. Altfel spus, voi trece în revistă nu ceea ce au de spus despre Mesia cărţile sfinte ale religiilor enumerate mai sus, ci ce scrie Biblia. Dar ce este Biblia, care este corpus-ul de cărţi care o alcătuiesc? În primul rând, iudaismul are o colecţie de cărţi sfinte şi canonizate, colecţie care se numeşte Tanakh. Acest titlu este, de fapt, un acronim care provine din Torah (Legea), Nevi’im (Profeţii) şi K(e)tuvim4 (Scrierile sau Hagiografele), cele trei mari diviziuni ale colecţiei de cărţi sfinte. De obicei, Torah se traduce prin „Lege” – deşi această traducere este improprie şi sărăcită de bogăţia sa de sensuri, întrucât o traducere mai corectă ar fi „Învăţătura, Instrucţiunile”. La îndemnul lui YHVH5 (baruch-Hu!), Moșe (Moise) a scris o carte în cinci volume: Băreşit (adică Genesa), Şemot (Exodul), Va’yikra (Leviticul), Be- midbar (Numeri) şi D(e)varim6 (Deuteronomul). „Cele cinci cărţi alcătuiesc o naraţiune completă şi continuă, care începe cu crearea lumii, continuă cu istoria patriarhilor şi cu primirea Torei pe Muntele Sinai şi se încheie cu moartea lui Moşe, în ajunul pătrunderii lui Israel în Canaan (...). În vremea lui Ezra şi Neemia, când Pentateuhul a început să se răspândească masiv, relatarea a fost împărţită în cinci părţi, transcrise fiecare pe un sul aparte, de unde şi denumirea de carte în cinci volume sau, în ebraică, chamişah chumeşeh Torah, „cele cinci cincimi ale Torei”, expresia care, cu timpul, s-a concentrat într-un singur cuvânt – Chumaş. Termenul Pentateuh, care s-a4 Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.5 YHVH, adică „Eu sunt Cel ce sunt” este Numele prin care Dumnezeu S-a revelat lui Moşe şi, prin el,poporului Yisrael. El este par excellence Numele de legământ al Dumnezeirii.6 Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile. 2
  3. 3. încetăţenit în mai multe limbi occidentale, este echivalentul grecesc al lui Chumaş.”7 A doua mare diviziune a Tanakh-ului este Nevi’im, adică Profeţii. În canonul evreiesc, cărţile profeţilor se împart în două: pe de-o parte, există cărţile care vorbesc despre acţiunile şi slujirea profeţilor timpurii (Nevi’im rişonim) sau clasici, pe de cealaltă parte există scrierile profeţilor târzii (Nevi’im aharonim). Cărţile profeţilor timpurii (Nevi’im rişonim) sunt Yehoşua (Iosua), Şof(e)tim (Judecători), cartea lui Şmuel (Samuel) – ulterior împărţită în Şmuel alef şi bet (I şi II Samuel) – precum şi cartea Melachim, Regi, (şi ea împărţită ulterior în Melachim alef şi bet, adică Întâia şi a Doua carte a Regilor). Scrierile profeţilor târzii (Nevi’im aharonim) sunt Yeşayahu (Isaia), Yremiyahu (Ieremia) şi Yehezkel (Ezechiel). În plus, mai era şi o carte care colecţiona scrierile celor doisprezece aşa numiţi profeţi „mici”: Hoşea (Osea), Yoel, Amos, Obadiyah, Yonah (Iona), Micah, Nachum, Habakuk, Ţefaniyah, Chagai, Zechariyah (Zaharia) şi Maleakhi. Aici trebuie să spunem răspicat că sintagma „Profeţi mici” nu se referă la calitatea slujbei şi la valoarea oracolelor profetice rostite de ei, ci pur şi simplu la dimensiunile corpus-ului de text pe care l-au redat în scris. Ultima diviziune a Tanakh-ului este K(e)tuvim, Scrierile sau Hagiografele. Cărţile care alcătuiesc K(e)tuvim sunt: Sefer Tehilim, deci cartea Psalmilor, Sefer Mişley sau cartea Proverbelor, Yiov, Şir ha-Şirim, adică prea-frumoasa Cântare a cântărilor, Ruth, Eikhah sau Plângerile lui Ieremia8, Qoheleth, Propovăduitorul sau Eclesiastul, Ester sau cartea împărătesei Hadassah, Daniel, o carte care nu era considerată profetică, ci istorică şi intra în secţiunea Scrierilor, Ezra-Nehemiyah, care, iniţial, în canonul evreiesc formau o singură carte, şi Divrey ha-Yamim, impropriu tradus Cronici9. În total, în canonul evreiesc, existau 24 de cărţi, deşi alţii le considerau a fi doar 22, în acord cu numărul literelor alfabetului evreiesc. În al doilea rând, la Tanakh creştinii şi credincioşii mesianici adaugă un corpus de scrieri denumit „Noul Testament” sau, mai corect, cărţile Legământului Înnoit [gr., He Kaine Diatheke, ebr., Ha-B(e)riyt10 ha-7 Art. „Biblie”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, ed. Hasefer, Bucureşti 2000, trad. V. Prager, C.Litman, Ţ. Goldstein, p. 111-119.8 Această carte nu urmează oracolelor profetice ale lui Yrmiyahu/Ieremia, ci este plasată în literaturasapienţială a K(e)tuvim-ului.9 Divrey ha-Yamim: „Evenimente ale zilelor”. Ieronim, traducătorul Bibliei (Vulgata) în limba latină, apreferat să traducă această sintagmă prin Cronici, şi această traducere s-a impus în lume. Cartea aceasta nuurmează după Regi, ca în împărţirea creştinilor, ci încheie canonul evreiesc al Tanakh-ului.10 Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile. 3
  4. 4. Chadaşah11], considerându-l a fi o prelungire organică a Vechiului Testament, în acord cu maxima Fericitului Augustin: Noul Testament în Vechiul e ascuns, Vechiul Testament în cel Nou e revelat. Aici nu tratăm problema canonizării cărţilor care formează Legământul Înnoit şi motivele care i-au determinat pe urmaşii lui Yeşua Noţri, Iisus din Naţereth, să le alipească, în gândire şi în fapt, la Tanakh, ci ne vom mulţumi să spunem că creştinii consideră că, în ceea ce priveşte profeţiile mesianice, cărţile Legământului Înnoit, Noul Testament, trebuie citite folosind metoda de studiu denumită tipologie, despre care vom vorbi puţin mai jos. Să recapitulăm: în această lucrare vom prezenta vestea bună că în Tanakh, Dumnezeu a prevestit venirea unui Om absolut special, care urma să răscumpere o rămăşiţă a omenirii şi să restaureze Universul; bazându-se pe Noul Testament (cărţile Legământului Înnoit) credincioşii creştini şi mesianici12 cred că această promisiune s-a materializat în Iisus din Naţereth, Persoana şi natura Sa, caracterul Său, locul şi data venirii Lui în lume, lucrarea ispăşitoare şi substitutivă săvârşită demonstrând faptul că El era Mesia.II. Metodologia tratării Învăţaţii creştini declară în mod solemn că Yeşua Noţri, Iisus Nazarineanul, este Mesia cel prevestit de Cel Preasfânt în cărţile Tanakh-ului. Pentru a ajunge la această declaraţie, învăţaţii în cauză au parcurs un anumit traseu, au aplicat textelor sacre o anumită hermeneutică. Metoda de studiu aplicată în acest demers hermeneutic este cea tipologică. Noţiunea de „tipologie” derivă din grecescul tupos, care semnifică „(urmă lăsată de) lovitură; imprimare; impresie; caracter; formă, matriţă; model; tip”13 sau, mai concret, „urma lăsată de sigiliu”. Dicţionarul biblic o defineşte ca fiind „Un mod de descriere a istoriei biblice a mântuirii astfel încât fazele ei de început sunt privite ca anticipări ale fazelor ulterioare, sau unele faze târzii sunt privite ca o recapitulare sau împlinire a unor faze anterioare.”14 Rezultatele aplicării metodei de studiu tipologice, adunate într-un sistem coerent, dau la iveală o „teologie a împlinirii”: se va vedea cu 11 Ha-B(e)riyt ha-Chadaşah: Noul Testament sau, mai corect, Legământul Înnoit. Sintagma, în integralitatea sa, se referă la Legământul mântuitor pe care, în suveranitatea Sa, YHVH îl oferă Yisraelului şi în care pot fi incluşi, „altoiţi”, şi goyim-ii, ne-evreii. Cărţile scrise de şeliachim-i, apostolii lui Yeşua, tratează înnoirea acestui Legământ. În literatura şi discuţiile teologice Ha-B(e)riyt ha-Chadaşah/Legământul Înnoit/He Kaine Diatheke/Noul Testament se referă uneori la Legământ ca act sacru şi soteriologic, instituit de Yeşua, dar de cele mai multe ori vizează numai cărţile care alcătuie Noul Testament. Aici mă refer la cărţile care alcătuie Noul Testament, nu la Legământul soteriologic. 12 După cum am demonstrat în alte articole, nu se poate pune semnul de echivalenţă între „credincios mesianic” şi credincios creştin. 13 Tupos, în W.E. Vine, op. cit. 14 Art. „Tipologie”, în J.D. Douglas (ed. principal), Dicţionar biblic, ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei. Vezi şi excelentul articol Typology of the Scripture din http://www.bible- researcher.com/type.html 4
  5. 5. claritate că unele pasaje din Noul Testament sunt împliniri (parţiale sau plenare) ale unorprofeţii din Tanakh. În această lucrare, însă, nu ne vom mărgini la a descoperi „teologia împlinirii”elaborată de creştini, ci, împreună cu cititorii noştri, vom vedea, măcar pe alocuri, chipullui Mesia aşa cum era el creionat de rabinii evrei înşişi, făcând apel şi la literaturarabinică, fie din surse primare, fie din surse secundare. Însă, înainte de vedea rezultatul acestei creionări a chipului lui Mesia, să vedemcare era hermeneutica pe care o aplicau rabinii pentru a ajunge la Persoana şi lucrarea luiMesia. Hermeneutica rabinică este îndeobşte cunoscută sub termenul Pardes (sauPaRDeS); acesta este un acronim pentru cele patru niveluri de interpretare a Bibliei: P =Peşat (sensul literal, exegeza gramatical istorică); R = Remez (sensul aluziv); D = Deraş(interpretare omiletică); S = Sod (interpretare ezoterică sau mistică). În anumite cazuri,rabinii operau cu toate cele patru sisteme de interpretare, ştiind bine că exegeza Peşattrebuie să fie făcută corect, iar celelalte doar construiesc pe ea, fără a avea dreptul de a oinfirma. Nu mai este cazul să spunem că exegetând astfel Sfânta Scriptură, uneori rabiniievrei Îl vedeau pe Mesia acolo unde învăţaţilor creştini nu le-ar fi trecut prin minte să-lcaute. Iar acum, să purcedem la drum şi să prezentăm versete din Torah care prevestescpersonaje şi/sau acţiuni din Ha-B(e)riyt ha-Chadaşah. 5
  6. 6. SECŢIUNEA ÎNTÂI PROFEŢII MESIANICE ÎN „CARTEA LUI MOISE” (PENTATEUH) PARTEA ÎNTÂI ALUZII ŞI PROFEŢII MESIANICE ÎN CARTEA GENESA Capitolul I ALUZII LA MESIA ÎN GENESA, CAPITOLUL 1I. Descoperiri rabinice15 Pământul era fără formă şi gol; peste faţa adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste întinderea apelor. Genesa, 1:2.16 În abordarea profeţiilor mesianice, deşi rabinii nu sunt unanimi în doctrina cu privire la vremurile mesianice, totuşi, pentru ei planul mântuirii se începe să desfăşoare încă de la Creaţie, anume chiar din Genesa, 1:2, pe care ei îl abordează conform hermeneuticii PaRDeS. În Genesa, 1:2 mulţi rabini vedeau o referire la Mesia. Să exemplificăm: în perioada clasică a iudaismului, prin secolul al III-lea e.n., un rabin – tradiţia spune că ar fi fost un amora pe nume Hoşayah –, a scris un midraş, adică un comentariu omiletic, non- 15 Acest subcapitol citează extensiv din Risto Santala, http://www.kolumbus.fi/risto.santala/rsla/OT/index.html 16 Versiunea Noua Traducere Română (NTR), de pe http://www.bibleserver.com/text/Genesa#/text/NTR/Genesa1 6
  7. 7. legal, denumit Băreşit Rabba. Acesta este un comentariu agadic, adică un comentariucare mai cuprinde şi folclor sau anecdote istorice, îmbărbătări sau sfaturi practice17, scrispe marginea cărţii biblice Genesa (Băreşit, în ebraică). Desigur, comentariul respectăexegeza midraşică a acelui veac, fiind plin de aluzii şi conexiuni care transgresează înalegoric. După Risto Santala, Midraş Băreşith Rabba asupra versetului 2 din Genesa 1spune că Duhul lui Dumnezeu, Ruach Elohim, era „Duhul lui Mesia”18, şi acest midraşprezintă o conexiune cu Isaia, 11:2: „Şi Duhul DOMNULUI (Ruach YHVH) Se va odihnipeste El”, adică peste Mesia. Teologul finlandez Risto Santala ne dezvăluie că YalqutMechiri19 asupra Psalmului 139:12 stabileşte aceleaşi conexiuni. Relaţia dintre Duhul lui Dumnezeu şi Mesia, Regele-Uns, este amintită şi înPesichta Rabbati 3320, care este o colecţie de predici medievale alcătuite pe bazaPentateuhului şi a sărbătorilor evreieşti, precum şi în Yalqut Şimoni21, o compilaţieagadică a cărţilor din Tanakh, „cea mai cunoscută şi mai amănunţită antologie de textedin Midraş”22. Rabinilor nu le era greu să facă asemenea conexiuni, întrucât în concepţialor, chiar şi numele şi funcţiile lui Mesia fuseseră „contemplate” de Dumnezeu, adicădecise de El23 în atemporalitatea Sa, înainte de întemeierea timpului şi a spaţiului. „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Şi Dumnezeu a văzut că lumina era bună. Genesa, 1:3b-4a. Primele cuvinte rostite de Dumnezeu apar în Genesa 1:3b-4a (vezi mai sus).Studiind cu atenţie relatarea Creaţiei, observăm că numai în ziua a patra a creatDumnezeu marii purtători de lumină, soarele şi luna. Din nou, înţelepţii evrei înţelegeauaceasta ca fiind o aluzie mesianică. Midraş-ul Băreşith Rabba spune că această luminăţine de vremurile mesianice în care Templul va fi restaurat24. Iar când midraş-ul PesichtaRabbati, 62:1, întreba: „A cui este lumina aceasta care cade peste adunareaDOMNULUI?”, i se dădea răspunsul: „Este lumina lui Mesia”. În acelaşi gând scria şi Yalqut Şimoni, operă care cuprindea pasaje talmudice şimidraşice redactate în sec. al XII-lea şi al XIII-lea: „Aceasta este lumina lui Mesia, dupăcum este scris în Psalmul 36:10: « Prin lumina Ta vedem lumina »” (Yalqut Şimoni 56). Mai mult, rabinii, de exemplu rabbi Abba din Serungayya25, considerau cătermenul aramaic nehora, „lumina”, este unul dintre Numele secrete ale lui Mesia. Deunde deduceau ei lucrul acesta? Ei porneau de la versetul Daniel, 2:22, scris în aramaică: El descoperă ce este adânc şi ascuns.17 http://en.wikipedia.org/wiki/Aggadah18 Vezi pag. 17 din Băreşit Rabba, http://www.archive.org/stream/midrashrabbahgen027557mbp#page/n63/mode/2up19 http://en.wikipedia.org/wiki/Machir_ben_Abba_Mari20 http://en.wikipedia.org/wiki/Pesikta_Rabbati21 http://en.wikipedia.org/wiki/Yalkut_Shimoni22 Art. „Ialkut Șimoni”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, ed. Hasefer, Bucureşti 2000, trad. V. Prager,C. Litman, Ţ. Goldstein.23 Vezi nota de subsol 2 de la pag. 6 dinhttp://www.archive.org/stream/midrashrabbahgen027557mbp#page/n53/mode/2up24 Vezi pag. 19 din Băreşit Rabba, http://www.archive.org/stream/midrashrabbahgen027557mbp#page/n63/mode/2up25 Id., ibid, p. 3. 7
  8. 8. El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina. Midraş-ul înţelege cuvintele din Daniel 2:22 în chip mesianic: „‚Şi Nehora locuieşte la El’ vorbeşte despre Regele-Mesia, căci este scris: ‚Scoală-te, luminează! Căci lumina ta vine…’” (Isaia, 60:1). După cum se vede, metoda asociativă evreiască descoperă aluzii mesianice în locuri în care Biserica creştină şi teologii săi nu le-au sesizat. Teologul finlandez Risto Santala, citat aici in extenso spune că, probabil, la această tradiţie interpretativă iudaică făcea aluzie apostolul Pavel când spunea că această taină a lui Mesia, sau Cristos, „a fost ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile/generaţiile” (Epistola către coloseni, 1:26).II. Mesia în Genesa, capitolele 1 și 2 Neavând înţelepciunea rabinică, autorul acestui studiu nu izbuteşte să-L descopere pe Mesia în capitolele 1 şi 2 din cartea Genesa, dar aceasta nu înseamnă că nu are nimic de comentat cu privire la Mesia ca fiind lumină. Pasajele pe care ne fundamentăm afirmaţiile sunt, desigur, diferite, fiind redate în Noul Testament, cărţile Legământului Înnoit. Cu privire la conceptul de lumină în iudaismul biblic, să cităm dintr-o altă lucrare, denumită Chipul mesianic al lui Yeşua. Menţionăm că traducerea pasajului din Evanghelia după Ioan ne aparţine: 4 În El era viaţă, şi viaţa era lumina oamenilor. 5 Lumina luminează în întunecime, şi întunecimea n-a biruit-o. 6 A apărut un om fiind trimis de Dumnezeu: numele îi era Yochanan. 7 Acesta a venit spre mărturie, pentru a mărturisi despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. 8 Nu era acela Lumina, ci el a venit pentru a mărturisi despre Lumină. 9 Lumina aceasta era adevărata Lumină care, venind în lume, luminează pe orice om. Evanghelia după Ioan, 1:4-9. Contextul vorbeşte despre Logos-ul care nu numai că era la început cu Dumnezeu, fiind Dumnezeu, şi prin care fuseseră făcute toate lucrurile, ci în care era şi viaţa, viaţa care era lumina oamenilor. Această lumină luminează în întunecime, şi întunecimea n-a biruit-o... Aici vom face un popas în care vom privi admirativ modul în care şaliach Yochanan, în buna tradiţie a gânditorilor evrei, se joacă cu cuvintele, fie ele şi într-o limbă care nu era cea maternă, pentru că ceea ce am tradus prin „a birui” are sensuri mult mai bogate. Şi, ATENŢIE: când folosesc un termen cu sensuri multiple, evreii nu înţeleg doar unul dintre sensurile sale, chiar dacă acesta ar fi cel denotativ, ci iau în discuţie toate conotaţiile sale. În consecinţă, teologia evreiască este mult mai bogată decât cea creştină, pentru că la un totalitatea sensurilor unui concept, rabinii relaţionau multe alte versete care tratau chiar şi tangenţial una din conotaţiile sale. Vom exemplifica mai jos, când vom vorbi despre relaţia „lumină-viaţă/suflet-înţelepciune-mântuire-Mesia”. Ca atare, verbul folosit aici, termenul grecesc katalambano nu înseamnă numai „a birui”, ci şi a înţelege, a avea comprehensiune; a asimila; a-şi însuşi. Întunecimea, fie ea raţiunea omenească limitată şi întunecată de păcat, fie puterile demonice oculte ale întunericului (contextul nu afirmă explicit despre care întunecime e vorba), nu au înţeles misiunea 8
  9. 9. luminii şi, în consecinţă, n-au biruit, însuşindu-şi-o!... Dacă atunci când apostolul scria aceste cuvinte se referea implicit la gnosticismul care făcea prăpăd în Biserică şi ataca propovăduirea mântuirii de tip gnostic, adică mântuirea printr-o cunoaştere elevată, prin gnoză, prin activarea puterilor ascunse ale intelectului uman, atunci corolarul este că nu poţi înţelege misiunea soteriologică a Luminii dacă nu eşti „străluminat”, iluminat printr- o străfulgerare divină, trans-raţională. Între versetul 5 şi 6 avem, aparent, o rupere de ritm, o fragmentare a ideii, dar aceasta este numai pentru a pune în opoziţie elementul omenesc cu cel dumnezeiesc, adică pe Yochanan ha-Maţvil, Ioan Botezătorul, cu Logos-ul înomenit. Juxtapunerea ajută scoaterii în relief a ideii „Nu Yochanan era lumina, dimpotrivă, el a venit pentru a trimite spre lumină.” Aici mai există un joc de cuvinte, pentru că numele Yochanan semnifică „Yah este îndurător”. Adică, Yah îndurătorul ne mărturiseşte despre lumina care, venind în lume, luminează pe orice om. Când vom ajunge să abordăm Evanghelia după Luca, versetele 13,60,63 şi mai ales 72 din capitolul 1, vom vedea că preotul aharonic Zecharyahu face un joc de cuvinte între Yochanan, adică „Yah este îndurător” şi „El (Yah) Îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri”. Pentru evenimentele care circumscriu naşterea Înainte- mergătorului mesianic, adică vestirea ei şi naşterea sa efectivă, vezi Luca 1:5-25, 41, 57-80. Tot acolo vom aminti şi versetele 6-8 şi 15 din acest capitol 1 din Evanghelia după Ioan. În ceea ce priveşte conceptul de lumină, care este miezul acestor versete, el este foarte bine valorizat în iudaism, el semnificând multe lucruri. De exemplu, conform Ioan 1:4, lumina oamenilor este viaţa, sau sufletul, substantive care în iudaism sunt interschimbabile. La aceasta concură, de pildă, Proverbele, 20:27: „Suflarea omului este o lumină a DOMNULUI, care pătrunde până în fundul măruntaielor.” Lumină mai semnifica şi înţelepciunea şi priceperea: Psalmii, 119:130 ne spune că „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” O altă conotaţie dată luminii este cea a unui om de mare valoare: II Samuel, 21:17 îl denumeşte pe David „lumina lui Israel”. Mai târziu, atunci când murea un înţelept, un rabin, se spunea cu jale: „S-a stins o lumină în Israel”. (...) Însă lumina era în special asociată cu mântuirea şi chiar cu Mesia, după cum reiese din texte biblice şi rabinice: în contextul imediat, lumina ca mântuire sau Mesia ca lumină apare în Ioan, 1:9, care este o aluzie la trei pasaje mesianice, Isaia, 42:6, 49:6 şi 60:1-3. Toate aceste pasaje ar trebui citite în contextul lor, adică Isaia, 42:1-7, prima Cântare a Robului pătimitor al lui YHVH, respectiv Isaia, 49:1-7, a doua Cântare a Robului pătimitor al lui YHVH.26 Eu, YHVH, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina Neamurilor. Isaia, 42:6. El (YHVH) zice: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile Pământului.” Isaia, 49:6.26 Celelalte trei „Cântări ale Robului pătimitor al lui YHVH” sunt Isaia, 50:4-10, 52:13-53:12; 61:1-3. 9
  10. 10. Scoală-te, luminează-te! Căci Lumina ta vine, şi Slava lui YHVH răsare peste tine. Căciiată, întunericul acoperă Pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsareYHVH, şi Slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi înstrălucirea razelor tale.Isaia, 60:1-3.Deci semnificaţia este Lumină = mântuire.Şi chiar şi în această Evanghelie, Evanghelia după Yochanan, la capitolul 8:12, cu ocaziaPraznicului Corturilor, Chag ha-Sukot, Yeşua face o proclamaţie absolut stupefiantăpentru urechile unui evreu de rând:Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avealumina vieţii.Evanghelia după Ioan, 8:12.Această proclamaţie şi mai ales cadrul în care este ea făcută, evenimentul acela alPraznicului Corturilor şi ceremonialul care avea loc în iudaism vor primi o atenţiespecială mai târziu.” 10
  11. 11. Capitolul al II-lea PROTO-EVANGHELIA: O RE-EXAMINARE Să trecem acum la studiul Proto-Evangheliei. Întreaga taină a istoriei mântuirii27 şi a ordinii în care se săvâşeşte această mântuire28 sunt desfăşurate în ea şi „ca un sfinx, ea se ghemuieşte la intrarea în istoria sacră…29I. Text biblic 1 Şarpele era mai şiret30 decât toate fiarele câmpului pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii: - A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină“? 2 - Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia şarpelui, 3 dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“ 4 Dar şarpele i-a zis femeii: - Nu veţi muri nicidecum! 5 Dimpotrivă, Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. 6 Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el. 7 Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele. 8 Ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea amurgului 31 şi s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre pomii din grădină. 9 Dar Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis: - Unde eşti? 10 - Am auzit glasul Tău în grădină, a răspuns el, dar mi-a fost teamă pentru că eram gol; de aceea m-am ascuns. 11 Dumnezeu l-a întrebat: - Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci? 12 - Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine mi-a dat din pom şi am mâncat, a răspuns Adam. 27 Termenul teologic consacrat pentru sintagma „istoria mântuirii” este germanul Heilsgeschichte. 28 Sintagma teologică consacrată pentru „ordinea mântuirii” este latinescul ordo salutis. 29 Franz Delitzsch, op. cit., p. 37. 30 De fapt, mai subtil. În limba ebraică, termenul folosit pentru „şiret”, (‫ )ערום‬sună asemănător cu cel pentru „goi” (‫ ,)ערומים‬din 2:25. 31 Lit.: vântul (adierea) zilei, cel mai probabil cu referire la amurg. 11
  12. 12. 13 Atunci Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: - Ce ai făcut? - Şarpele m-a înşelat şi am mâncat, a răspuns femeia. 14 Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta32, Blestemat eşti între toate vitele Şi între toate animalele sălbatice; Pe pântece te vei târî Şi vei mânca ţărână toată viaţa. 15 Voi pune duşmănie între tine şi femeie, Între sămânţa ta şi sămânţa ei33; El îţi va zdrobi capul, Iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“ 16 Femeii i-a zis: „Îţi voi mări mult durerile naşterii; În durere vei naşte copii. Dorinţa ta va fi pentru soţul tău, Iar el va stăpâni peste tine34.“ 17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de soţia ta şi ai mâncat din pomul din care- ţi poruncisem să nu mănânci, Blestemat este pământul din cauza ta; Cu trudă îţi vei lua hrana din el toată viaţa ta. 18 Spini şi mărăcini îţi va da, Iar tu vei mânca din plantele câmpului. 19 Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, Până când te vei întoarce în pământ, Pentru că din el ai fost luat; Căci ţărână eşti Şi în ţărână te vei întoarce.“ 20 Adam a numit-o Eva35 pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii. 21 Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi i-a îmbrăcat.36 Genesa, 3:1-21. Adevărurile majore ale acestui pasaj au fost interiorizate şi au devenit parte aarhetipurilor umane, iar mai apoi s-au manifestat pe trei planuri majore:32 Aranjarea în formă poetică aparţine autorului rândurilor de faţă.33 Cu referire la sămânţa femeii.34 Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur; sau: dar dorinţa ta va depinde de el; sau: Tu vei dorisă-ţi domini soţul, / dar el va stăpâni peste tine.35 Eva (ebr.: Chava) înseamnă viaţă.36 Versiunea Noua Traducere Română (NTR), de pehttp://www.bibleserver.com/text/Genesa#/text/NTR/Genesa3 12
  13. 13. 1. pe planul antropologiei culturale şi religioase; 2. pe planul ideologiei şi practicii unor religii politice (marxism-leninismul sovietic şi naţionalism-socialismul german); 3. pe planul teologiei, fie ea rabinică, creştină sau mesianică. În acest capitol vom trece în revistă câteva generalităţi despre primele două planuri, urmând ca în următorul capitol să analizăm mai detaliat cel de-al treilea plan.II. Genesa, capitolul 3, pe planul antropologiei culturale şi religioase Antropologi care cercetează diferite populaţii şi culturi au descoperit că această „vârstă de aur” anterioară Căderii în păcat, din Genesa 1 şi 2 a fost prezervată în producţiile literare ale multor popoare, sumero-akkadian, asiro-babilonian, chinez, indian, iranian, grec, etc., în cosmogoniile, teogoniile şi antropogoniile lor. Mai mult, există fapte comune cu naraţiunea biblică din Genesa 337: şi în aceste culturi răul exista înainte de a fi existat omenirea, dar nu exista în omenire ci, dimpotrivă, exista o perfecţiune a originilor. Cumva, omul a căzut sub puterea răului, pierzând relaţia perfectă pe care o avea cu zeii săi şi s-a alienat de ei; alienarea omenirii de zeii săi e o pierdere teribilă care poate fi întrucâtva atenuată prin expiere, adică îmbunarea divinităţii prin jertfe obligatorii, ofrande voluntare și libații. Căderea în păcat a produs nu numai o alienare „religioasă”, ci şi o alienare socială, o mulţime de racile găsindu-şi obârşia în această Cădere. Franz Delitzsch38 prezintă structura miturilor soteriologice descoperite şi în alte culturi primitive semnificative: 1. exista un Rău demonic personal înainte ca răul să fi pus stăpânire pe om; 2. acest Rău demonic personal era puterea ispitei în faţa căreia a căzut omul; 3. după Căderea oamenilor, Dumnezeu i-a pedepsit, dar în acelaşi timp a deschis o cale de mântuire, prin care ei îşi puteau asigura din nou comuniunea cu Dumnezeu; 4. Dumnezeu a pus înaintea lor, ca perspectivă, victoria asupra acelei puteri a ispitei prin intermediul cărora îşi pierduseră comuniunea cu Dumnezeu în Paradis. În lucrarea „Religiozitatea preistorică” am tratat despre elementele care constituiau principalele obiecte de închinare, acestea fiind aştrii (astrolatria), strămoşii, şerpii (ofiolatria), cultul fertilităţii şi sexualităţii (manifestat sub forma închinării la Zeiţa- Mamă, la falusuri, bucranii, la tauri şi, mai târziu, la ţapi) şi tot acolo am menţionat şi instituirea praznicelor religioase peste care, frecvent, se suprapuneau şi cele agricole. În preistorie – şi nu numai – oamenii au trăit cu nostalgia originilor pierdute, iar această nostalgie a funcţionat şi în privinţa păstrării şarpelui ca entitate de tip divin care trebuie luat în considerare, într-un fel sau altul. Cum ziceam în acea lucrare, ofiolatria s-a manifestat atât în perioada preistorică, precum și în cea istorică din spațiul geografic al 37 Vezi şi http://en.wikipedia.org/wiki/Panbabylonism 38 Franz Delitzsch, Messianic Prophecies in Historical Succession, translated by Samuel Ives Curtiss, Wipf and Stock Publishers, Oregon, USA, 1997, p. 32. 13
  14. 14. Orientului Apropiat Antic. În lucrarea respectivă, am tratat închinarea la şarpe în perioadaperistorică, şi am amintit că, în diverse alte culturi, şarpele este reprezentat ca avândînzestrări diferite. De exemplu, în zoroastrism Spiritul Rău se numea Ahriman şi era atâtreprezentat ca un şarpe, cât şi denumit şarpe, şi prima lui creaţie a fost tocmai un şarpe.Şarpele creat reuşeşte să distrugă pacea şi Paradisul, şi-l doboară pe Yima, domnitorulepocii de aur, adică primul om.39 De asemenea, şarpele poate simboliza fie mitul eternei reîntoarceri (şarpeleOuroboros40), un mit pe larg comentat de Mircea Eliade41, fie, găsit sub forma caduceului,sau, mai precis, încolăcit pe toiagul lui Aesculap, este simbol al medicinii şifarmacologiei. Gnosticismul ofit42 se bazează pe închinarea la şarpe (şi, probabil, şarpeleGlykon43 era un obiect de cult44), precum şi închinarea mayaşilor şi aztecilor laQuetzalcoatl45, şarpele cu pene. Nici iudaismul nu fusese total imun la închinarea la şarpe, amintim textul dinNumeri, 21, care prezintă un moment critic din timpul peregrinărilor din pustie: poporulevreu cârteşte împotriva lui Moşe şi YHVH trimite împotriva oamenilor „şerpi înfocaţi”,care-i muşcă şi-i pedepsesc. La porunca dumnezeiască (Numeri, 21:8), Moşe a făcut unşarpe de aramă, care vindeca oamenii de muşcătura de şarpe atunci când ei se uitau la el.Şarpele avea, deci, nu numai un rol punitiv, ci şi taumaturgic... Însă un text apocrifclarifică situaţia: Căci Tu le-ai dat un semn al mântuirii, ca să le amintească de porunca Legii (Torah) tale. Cel ce s-a întors spre el [spre şarpele de aramă, n.ns] a fost mântuit, dar nu de ceea ce a văzut, ci de Tine, Mântuitorul tuturor… Tu îi pogori pe oameni până la porţile Şeolului şi-i aduci-napoi… Înţelepciunea lui Solomon, 16:7,8,13. Astfel că nu ne miră ceea ce ne descoperă Cuvântul sacru privitor la acţiunearegelui Hezekiah care a distrus acest talisman care devenise un substitut, un înlocuitor aladevăratei religii: …a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moşe, căci copiii lui Yisrael arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau „Nehuştan” [bucata de aramă, n.ns]. Cartea a doua a Regilor, 18:4. Rabbi Şlomo Iţhaqi (Raşi, 1040-1105), eminentul comentator al Bibliei şiTalmudului, ne luminează: „A fost numit « Nehuştan », care este un cuvânt depreciativ şisemnifica « Ce nevoie avem noi de asta? Acesta nu e nimic altceva decât un şarpe dearamă… »”39 Franz Delitzsch, op. cit., p. 33.40 Vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Ouroboros41 Vezi, de pildă, Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2011, trad.M. și C. Ivănescu.42 Vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism şi http://en.wikipedia.org/wiki/Ouroboros43 Vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Glykon44 Cu titlu informativ, merită menţionat un fapt şocant: în lume există oameni (mai ales printre secteleophiolatrice, de închinători la şarpe) care consideră această catastrofă drept un eveniment fericit... Aceştia,însă, se înşeală amarnic: proto-părinţii L-au dezonorat pe Creator şi au împins lumea în păcat şi dezastru.45 Vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Quetzalcoatl 14
  15. 15. …Să ne reamintim afirmaţia făcută mai sus, aceea că omul este o fiinţă profund religioasă. El vrea să se-nchine, tot ce este în natura sa tânjeşte să se-nchine… În acelaşi timp, de la Căderea-n păcat, natura omului este aşa de trădătoare încât un obiect lipsit de viaţă poate deveni punctul focal al închinării, chiar dacă e închinare falsă…III. Genesa, capitolul 3, pe planul ideologiei şi practicii unor religii politice Mai sus spuneam că adevărurile arhetipale din Genesa, 3 au trecut şi pe palierul ideologiilor şi practicilor unor religii politice. Jean-Pierre Sironneau, profesor emerit de sociologie şi antropologie, rezumă: Pe de altă parte, altă posteritate, cea a ideologiilor revoluţionare, a reluat, într-un mod mai mult sau mai puţin secularizat, scenariul milenarist; dacă luăm în considerare două ideologii revoluţionare proprii secolului al XX-lea, marxism-leninismul şi naţional- socialismul, regăsim cele patru momente ale scenariului: starea de perfecţiune iniţială, căderea, ruptura mesianică, instaurarea împărăţiei. Comunismul primitiv sau epoca eroică a vechilor arieni sunt echivalente ale Edenului; diviziunea în clase sau amestecul raselor sunt echivalente ale căderii; ruptura revoluţionară violentă evocă acele cataclisme care precedă venirea lui Mesia; instaurarea societăţii fără clase sau a stăpânirii ariene sunt o secularizare a împărăţiei lui Dumnezeu.46 Teoretic, acum, după ce proiectele religiilor politice marxist-leniniste şi naţional- socialiste şi-au demonstrat ineficienţa, omenirea pare să se fi potolit în ceea ce priveşte dorinţa sa abisală de a construi omul nou. Însă aceasta este doar o aparenţă: undeva, în laboratoarele puterii oculte, „trans-omul” îşi aşteaptă momentul în care va apărea pe scena mondială. Despre acest „trans-om” nu are rost să dăm mai multe detalii; cine are urechi de auzit, să audă, iar cine are creier de gândit, să gândească!...IV. Genesa, capitolul 3, în teologia rabinică antică A. Genesa, capitolul 3, în Targum-uri Prin căderea în păcat, dulcea părtăşie cu Dumnezeu a fost ruptă, iar omul a încercat (în mod inutil, spunea regele-psalmist David, Psalmii, 139:7-12) să alerge departe de Faţa lui Dumnezeu, de prezenţa Sa, de şekhinah. Consecinţele căderii au fost intrarea în lume a păcatului, cu tot cortegiul său de boli, suferinţe şi moarte. Înainte de a vedea ce spun rabinii despre pasajul din discuţie, este necesar să clarificăm ce semnifică termenul Targum, cu care vom opera in extenso. Pentru forma sa de plural vom ignora pluralul evreiesc Targumim, şi vom folosi pluralul românizat Targum-uri. Trimiterea poporului iudeu în exilul neo-babilonian a avut loc în trei valuri, în anii 605, 597 şi 587 î.e.n. Strămutaţi în Imperiul Neo-Babilonian al împăratului 46 Jean-Pierre Sironneau, Milenarisme şi religii moderne, ed. DACIA, Cluj-Napoca, 2006, trad. I. Lascu, p. 18,19. A se vedea şi comentariul lui Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 2000, trad. T. Mochi, p. 21-23, 148-152. Pentru o comparaţie deosebit de izbutită între legionarismul românesc şi comunismul sovietic, a se vedea şi http://www.revista22.ro/generatia-27-intre- holocaust-si-gulag-i-368.html 15
  16. 16. Nabucodonosor sau Nebuchadneţar, iudeii au intrat în contact cu aramaica, lingua francaAsiei de sud-vest, folosită nu doar în diplomaţie şi afaceri, ci şi în relaţiile interpersonale.În scurt timp, evreii au adoptat această limbă, aproape excluzând limba lor natală. La revenirea lor din deportarea babiloniană („strămutarea”, metoikesia dinEvanghelia după Matei, 1:11), evreii au păstrat graiul aramaic. Chiar mai mult, începândcu perioada celui de-al doilea Templu, rabini de binecuvântată memorie au făcuttraduceri ale Tanakh-ului în limba aramaică, adnotând traducerea cu interpretărimidraşice, note explicative date de ei. Dacă aş adapta conceptul la cultura neo-protestantăa României anului 2011, aş putea spune că ele erau un fel de „Biblia cu explicaţii”, sau,mai corect, „Biblia de studiu pentru o viaţă deplină”. Să recitim pasajul Genesa, 3:15 şisă vedem interpretările date acestuia în operele rabinilor, aducându-ne aminte că ele suntinterpretări, nu sunt cuvintele inspirate ale Scripturii: 15 Voi pune duşmănie între tine şi femeie, Între sămânţa ta şi sămânţa ei47; El îţi va zdrobi capul, Iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“ Targum-urile aramaice şi sinagoga antică descopereau aici o profeţie mesianicăcentrală! Lucrul acesta-l fundamentăm prezentând textele relevante: Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, şi între fiul tău şi fiul ei. El îşi va aduce aminte ce i-ai făcut la început, iar tu-l vei respecta la sfârşit. Targum Onkelos, care este Targum-ul oficial pe Torah. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, şi între sămânţa fiului tău şi sămânţa fiilor ei. Şi se va întâmpla: când fiii femeii vor respecta poruncile Torei, ei vor fi pregătiţi să-ţi izbească capul. Dar când ei vor părăsi poruncile Torei, tu vei fi gata să le muşti călcâiul. Cu toate acestea, pentru ei va exista un medicament, în timp ce pentru tine nu va exista nici un medicament. Şi ei vor găsi un remediu pentru călcâi în zilele Regelui-Mesia.48 Targum Pseudo-Jonathan. Acest citat provine din Targum Pseudo-Jonathan, care cuprinde „mult materialagadic colecţionat din surse variate târzii, ca Midraş Rabbah, precum şi din material maitimpuri din Talmud.”49 Vom cita şi din Targum-urile palestiniene. Acestea constau din trei grupe demanuscrise, Targum Neofiti I, Targum-ul Fragmentar şi Targum-ul Fragmentar dingeniza din Cairo. Dintre acestea, Targum Neofiti este de departe cel mai voluminos, acoperind toatecărţile Pentateuhului.50 Pentru Genesa, 3:15, el redă după cum urmează: Şi voi pune vrăjmăşii între tine şi femeie, şi între fiii tăi şi fiii ei. Şi se va întâmpla: când fiii ei vor ţine Legea şi-i vor pune poruncile în practică, te vor ţinti şi te vor izbi în cap şi te vor omorî; dar când vor părăsi poruncile Legii, îi vei ţinti călcâiul şi-l vei vătăma şi-l47 Cu referire la sămânţa femeii, cf. NTR.48 http://targum.info/pj/pjgen1-6.htm49 http://en.wikipedia.org/wiki/Targum_Pseudo-Jonathan50 http://en.wikipedia.org/wiki/Targum 16
  17. 17. vei îmbolnăvi. Pentru fiul ei, va exista totuşi un remediu, dar pentru tine, şarpe, nu va exista remediu. Ei vor face pace în viitor, în ziua Regelui-Mesia. Targum Neofiti. Targum-ul Fragmentar „constă dintr-un mare număr de fragmente care au fostîmpărţite în zece manuscrise. El spune cam acelaşi lucru ca şi Targum Neofiti, întrucât s-ar prea putea să fie o citire cu variante a respectivului Targum, dar mai face şi un joc decuvinte interesant între „călcâi” şi „sfârşit”, aqev însemnând „călcâi”, şi iqvah, „final,sfârşit.” Şi va fi aşa: când fiii femeii vor respecta Torah şi-I vor împlini poruncile, ei vor ţinti să-ţi izbească capul şi să te omoare. Şi când fiii femeii vor uita preceptele Torei şi nu-i vor ţine poruncile, tu vei ţinti să-i muşti de călcâi şi să-i vatămi. Cu toate acestea, va exista un remediu pentru fiii femeii, în timp ce pentru tine, şarpe, nu va exista nici un remediu. Totuşi, iată, se vor îmbuna unii pe alţii la sfârşitul zilelor, în zilele Regelui-Mesia. Targum-ul Fragmentar. În comentariile lor, rabinii încercau să dea semnificaţie fiecărui detaliuindividual din Torah. Ca atare, vom citi textul prin perspectiva lor, întrebuinţând aceeaşimetodă, mai mult sau mai puţin, descoperind ce semnifică sămânţa, ce semnificaţie areşarpele, ce înseamnă zdrobirea, când şi cum va avea ea loc. B. Sămânţa (‫ )זרעה‬femeii în teologia rabinică antică Declaraţia nr. 1: rabinii din antichitate înţelegeau că termenul „sămânţă”desemnează un personaj fizic şi istoric concret, nu o entitate difuză. Facem această afirmaţie având în vedere metoda denumită notarikon, folosită înKabbala: această metodă considera fiecare literă a unui cuvânt ca fiind litera iniţială aunui alt cuvânt. Spre exemplu, cele trei litere evreieşti care formau numele „Adam” ( ‫)ארמ‬erau interpretate ca făcând referire la Adam, David şi la Mesia. În felul acesta, Mesia, opersoană istorică, precum Adam şi David, va corecta căderea lui Adam. Poate că unii se vor grăbi să afirme că opera mistică şi speculativă denumităKabbala este o creaţie de prin anii 1100 e.n. Le-am sugera să nu se grăbească cuperiodizarea aceasta. Mircea Eliade făcea un comentariu în acest sens, zicând că „…riscăm, de exemplu, să confundăm apariţia unei credinţe cu data când este ea clar atestatăpentru prima dată”, iar la nota de subsol, el continua: „Aplicată riguros, această metodăne-ar determina să considerăm ca dată a apariţiei basmelor germanice anii 1812 – 1822,anii publicării lor de către fraţii Grimm.”51 Or, rudimente speculative de tip cabalisticexistau deja din timpul lui Iisus din Naţereth. Ca atare, nu se poate spune că proiectez,eronat, o idee medievală asupra gândirii rabinice antice, ci mai degrabă gândirea rabinilordin antichitate au condus la concretizarea lucrării Kabbala în Evul Mediu. Însă argumentul nostru este chiar mai fundamentat pe Declaraţia nr. 2. Declaraţia nr. 2: rabinii din antichitate înţelegeau că „sămânţa femeii” este opersoană cu atribuţii speciale, un „uns al lui YHVH”, un Mesia şi, chiar mai mult,un rege. Să vedem elementele pe care se fundamentează această declaraţie.51 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, ed. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992,trad. C. Baltag, p. 5. 17
  18. 18. Rabini de binecuvântată memorie din antichitate erau conştienţi de faptul căsintagma „sămânţa femeii” era unică în Biblie. Această „sămânţă” a jucat un rolimportant în scrierile lor, şi aceasta cu atât mai mult cu cât, la un moment dat, se vorstabili conexiuni între „sămânţa femeii” şi „sămânţa lui Avraham”. De pildă, am văzutTargum-urile care, privitor la Genesa, 3:15, afirmau că dacă sămânţa femeii va respectaTorah, adică Legea, va fi în poziţia, sau va avea capacitatea, de a zdrobi capul Şarpelui. În plus, textul biblic ulterior, din Genesa, 4:25, spune: „Dumnezeu mi-a dat o altăsămânţă în locul lui Abel.” Cu privire la acest verset, Huna, amora babilonian dingeneraţia a doua (216-297 e.n.), spune: „Dumnezeu a pregătit « o altă sămânţă » dintr-unalt loc, şi el este Regele-Mesia” (Ruth Rabbah, 8). Iar Rabbi Tanhuma, „amorapalestinian din secolul al IV-lea, foarte prolific autor de texte hagadice”, despre care s-aspus că era „pecetea Midraş-urilor”, îl îngână, parcă: „aici avem « o altă sămânţă » dintr-un alt loc. Şi cine este acesta? Este Regele-Mesia” (Băreşit Rabbah, 23). Sămânţa promisă lui Avraham în Genesa, 22:18 (care ocupă o poziţie centrală şiîn teologia creştină) este văzută şi în Midraş-uri care, referindu-se la Mesia, spun: „Toateneamurile Pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de poruncaMea!” Midraş Rabbah discută subiectul în mod extensiv şi declară că „în zilele lui Mesia,Yisrael va fi asemuit cu nisipul mării” (Bamidbar Rabbah, 2). În Genesa 38 apare un personaj, Pereţ, fiul lui Yehudah (Iuda). Mai târziu încuprinsul acestei lucrări vom vedea mai multe detalii despre el, dar până atunci inserămurmătorul text, care aminteşte de „o altă sămânţă dintr-un alt loc” şi care proclamă o starenouă de lucruri: Aceasta este istoria lui Pereţ şi ea are o semnificaţie profundă… Când Cel Sfânt a creat lumea Sa, nu exista încă Îngerul Morţii… Dar când Adam şi Eva au căzut în păcat, toate generaţiile au fost stricate. Când Pereţ s-a ridicat, istoria a început să fie împlinită prin el, pentru că prin el urma să vină Mesia, şi în zilele lui urma Cel Sfânt să facă astfel încât moartea să fie înghiţită, după cum este scris: « El va nimici moartea pe vecie » (Isaia, 25:8). Şemoth Rabbah, 30. Mai mult, când vorbeşte despre v. 18 din Ruth, capitolul 4, Midraş-ul scris pebaza acestei cărţi biblică vorbeşte despre „ruda răscumpărătoare” şi asociază conceptul de„sămânţă” cu Mesia. Declaraţia nr. 3: rabinii din antichitate înţelegeau că Mesia nu doar că aremisiunea de a nimici moartea şi de a mântui rămăşiţa credincioasă, dar trebuie şi sărestaureze întregul Univers.52 Să vedem elementele pe care se fundamentează această declaraţie. În Şemoth Rabbah, 30, din care mai sus am inserat un pasaj, nu se vorbeşte doardespre o nouă stare de lucruri, fie ea chiar şi timpul acela fericit când „moartea va finimicită pe vecie”, ci se sugerează chiar mai mult: că întregul Univers va fi restaurat. Lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat desăvârşite [spune Şemoth Rabbah 30] s-au stricat [‫ ]נתקלקלו‬când a păcătuit omul şi nu vor fi restaurate până ce vine fiul lui Pereţ...52 Mai târziu vom vedea şi opinia creştinilor şi a mesianicilor despre această declaraţie. 18
  19. 19. …acest fiu al lui Pereţ fiind Mesia din tribul lui Yehudah, vezi şi Genesa, 38:29.Conform acestei rostiri, Mesia este atât Mântuitor cât şi Restaurator. Ce înseamnă acesteprerogative, vom vedea concret când vom trece la textele sacre ale Noului Testament(cărţile Legământului Înnoit). Conform rabinilor, Mesia va zdrobi capul Şarpelui în timp ce va efectua şi tiqunha-olam, adică „reparaţia sau restaurarea lumii”. Rabinii se bazau pe Daniel, 9:24, caredescrie misiunea mesianică de restaurare a lumii constând în: „…încetarea fărădelegilor,ispăşirea păcatelor, aducerea neprihănirii veşnice…” În felul acesta urma „Sămânţafemeii” să zdrobească capul Şarpelui. C. Vremurile sfârşitului şi Mesia în teologia rabinică antică Declaraţia nr. 4: pentru rabinii din antichitate tot ceea ce Targum-uriledenotau ca fiind „vremurile sfârşitului” (achrit ha-yamim), avea o aromă mesianică.Elementele pe care se fundamentează această declaraţie sunt următoarele: 1. Targum-ul ierusalimitean (Targum Yeruşalmi) atrage atenţia asupra vremurilor finale atunci când interpretează versetul ca: „Vor face pace în final, la încheierea sfârşitului zilelor, în zilele Regelui-Mesia.” Termenul aramaic pentru „a face pace”, şefiyuta, aminteşte termenul ebraic „a zdrobi”, yeşufchah, şi unii aramaişti acceptă traducerea „În final, în zilele Regelui-Mesia, el va fi rănit în călcâi.” Vindecarea călcâiului muşcat de şarpe va avea loc, deci, la sfârşitul zilelor, în zilele Regelui-Mesia. 2. Cea mai obişnuită tâlcuire printre rabini a acestui verset este ilustrată de interpretarea lui Jonathan: „« Ei vor fi vindecaţi (de muşcătura şarpelui) » înseamnă că ei vor primi un antidot. « Vor face pace » înseamnă « pace şi siguranţă ». Iar « El va fi vindecătorul lor în viitor, în zilele lui Mesia » înseamnă că va fi pace şi odihnă.” (Vezi şi S.H. Levey, The Messianic Exegesis of the Targum, în legătură cu Genesa, 3:15.) 3. Targum-urile accentuează faptul că Mesia va veni „în vremurile sfârşitului”. Termenul aramaic be-Iqva („la sfârşit”), aminteşte de sintagma „iqvoth meşiha”, care înseamnă „paşii lui Mesia”. Talmud-ul conţine o discuţie extinsă privitoare la aceşti paşi mesianici, semne ale sfârşitului vremurilor, despre care vom vorbi o dată viitoare. 4. Între 1160 şi 1235 a trăit Radaq, Rabbi David Qimhi. S-a spus că fără el, Legea nu poate fi pricepută53. Pornind de la Isaia, 2:2, afirma şi el, în ton cu alţii, că „oriunde se menţionează « zilele de pe urmă », se face referire la zilele lui Mesia.” (Mikraoth Gedoloth asupra Isaia, 2:2). Lucrul acesta se poate vedea atat în interpretarea Proto-evangheliei, cât şi a profeţiilor din Tanakh, care conţin vreun termen ce se referă la „zilele de pe urmă”. D. Şarpele (‫ )נחש ה‬în teologia rabinică antică Până acum am încercat să decelăm „Sămânţa femeii” şi s-o tratăm, în prima fazăcel puţin, separat de vremurile sfârşitului. Acum ne vedem siliţi să schimbăm oarecummodul de studiu, pentru că personajul şarpelui nu poate fi decelat, vorbind despre elseparat de acţiunea zdrobirii capului său, şi încă separat despre modul şi timpul în care va53 Art. „Kimhi”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, ed. Hasefer, Bucureşti 2000, trad. V. Prager, C.Litman, Ţ. Goldstein. 19
  20. 20. avea ea loc; textele rabinice nu permit această deconstruire. Mai degrabă, le vom examina împreună. Declaraţia nr. 5: rabinii din antichitate au stabilit că în spatele reptilei vorbitoare din Genesa 3, stătea ‫ שטן‬ha-Satan, diavolul, întruchiparea răului absolut. Iudaismul rabinic antic considera că şarpele nu era acea reptilă primordială, pe care Abel, sau Seth, sau vreunul dintre copiii femeii urma s-o întâlnească şi să-i zdrobească craniul, în timp ce-i era vătămat călcâiul, ci rabini de memorie binecuvântată ştiau că termenul „şarpe” îl viza pe Satan. Declaraţia noastră se fundamentează, de exemplu, pe un pasaj din cartea apocrifă Înţelepciunea lui Solomon, scrisă în secolul al II- lea î.e.n., care spune că „Din cauza geloziei/invidiei lui Satan, moartea a intrat în lume” (2:27).V. Genesa, capitolul 3, din perspectiva teologiei mesianice După ce am văzut puţintel din modul în care Genesa 3 a fost abordată de rabinii evrei din antichitate, să vedem acum cum a fost şi este ea interpretată de oameni care au parte de experienţa existenţială a întâlnirii cu Yeşua Noţri, Iisus din Naţereth. Dintre ei, unii, extrem de puţini, dar cei mai semnificativi (apostolii creştinătăţii sau persoane de încredere din anturajul lor) au scris opere literare care, în timp, au fost canonizate şi au ajuns să constituie corpus-ul Noului Testament, sau cărţile Legământului Înnoit. Având credinţa că Duhul Sfânt care l-a inspirat pe Moise să scrie cartea Genesa este Acelaşi Duh Sfânt care i-a inspirat şi pe apostoli să-şi consemneze memoriile sau să scrie epistole, putem purcede la lecturarea capitolului 3 din Genesa în cheie apostolică. În acelaşi timp, când analizăm Genesa 3, ne amintim, ca regulă hermeneutică de bun simţ, că Dumnezeu a călăuzit spre consemnarea cuvintelor Sale în forme literare pe care cultura umană este capabilă să le recepteze ca mesaj scris, le poate citi şi înţelege analizând formele literare şi culturale existente atunci, şi descifrând mesajul care viza un anumit Sitz im Leben. Sau, aşa cum scria Beniamin Fărăgău: …Dumnezeu a vorbit ca să se facă înţeles. Iar pentru aceasta, El S-a folosit de codul limbii, în toată frumuseţea şi complexitatea lui, şi de codul culturii pe care limba a creat-o în spaţiul geografic al celor cărora le-a vorbit Dumnezeu, în perioada istorică respectivă.54 Prin urmare, pentru a analiza cât mai precis acest capitol din cartea „Începuturilor”, vom spune câte ceva despre genurile literare întâlnite aici şi tâlcul pe care ni le transmit ele. A. Genesa, capitolul 3: forme literare Din punct de vedere al formei, textul sacru înfățișat aici prezintă aspecte literare, sau, mai exact, trăsăturile genului epic: are acţiune, la care participă personaje, iar modul dominant de expunere este naraţiunea, care se împleteşte cu dialogul; astfel, aparţine stilului beletristic. 54 Beniamin Fărăgău, Shema Israel!, ed. LOGOS, Cluj-Napoca, 1994, p. 177. 20
  21. 21. Textul este scris atât în proză (v. 1-14a, 16a, 17a, 20, 21), cât şi în versuri (14b,15, 16b, 17b-19). În proză, după cum se ştie, se întâlnesc mai puţine figuri de stil decât înpoezie. Teoria literaturii numeşte „operă literară” „scrierea în versuri sau în proză, careporneşte de la un fapt real pe care-l îmbracă cu elemente imaginare, trezind în cititoremoţii puternice”. În pofida acestei definiţii aplicabile literaturii laice, textul de faţă este,totuşi, operă literară. Facem această afirmaţie fundamentându-ne pe două argumente: 1. chiar dacă nu conţine elemente imaginare, poate fi numit literatură, având în vedere modul de formare a acestui cuvânt, derivare cu sufixul „–tură” de la cuvântul de bază „literă”. Aşadar, conceptul „literatură” înseamnă tot ce este scris; 2. prezenţa figurilor de stil şi a imaginilor artistice este o caracteristică specifică textului literar. Am notat aceste chestiuni tehnice pentru a face următoarea afirmaţie categorică:în pasaj nu este vorba absolut deloc despre un mit, şi nici măcar despre metaforesau personificări, ci despre acţiuni reale şi personaje reale. Vom clarifica alte detaliipe parcurs. B. Genesa, capitolul 3: cadrul general Mai întâi, trebuie să ne amintim rostirea Creatorului din Genesa, 2:16,17, aceastaavând relevanţa sa: 16 Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină, 17 dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“55 În pasaj avem o permisiune care oferă abundenţă, precum şi o poruncă cu o faţetăprohibitivă şi cu un avertisment predictiv foarte grav. Traducerea „vei muri negreşit”reproduce textul ebraic care spune: moth tamuth, adică „de moarte veţi muri”, deci unverb la forma sa intensivă. Capitolul 3 din Genesa a fost redat mai sus, deci nu-l vom insera din nou, daranterior exegetării profeţiei mesianice din capitolul 3 trebuie să re-lecturăm capitolele 1 şi2 din Genesa. Recitindu-le, ne scufundăm adânc în străfundurile noastre, deşteptămamintiri străvechi şi nelămurite, dar întipărite în abisurile fiinţei noastre, redevenimcontemporani cu Pământul nou creat, vedem cum el scânteiază în lumini multicolore şimiroase a proaspăt, iar natura ni se înfăţişează în toată frăgezimea ei feciorelnică. Răul,durerea, bolile, întristarea, violenţa, moartea, nu intraseră în lume, domnea tihna, totul era„vis şi armonie”, vorba poetului... În acest mediu idilic, Creatorul avea o relaţie strânsăcu omul creat de El, o părtăşie caldă cu făptura mâinilor Sale. Ajungând cu lectura în capitolul 3, am văzut că ni se istorisea tragedia căderii înpăcat a proto-părinţilor noştri. Şarpele vorbeşte, ispitind-o pe femeie: „femeia a văzut”(v. 6)… Înainte, văzuse văzând, acum vedea poftind şi fantazând. Capacitatea de a izvodi55 Versiunea Noua Traducere Română (NTR), de pehttp://www.bibleserver.com/text/Genesa#/text/NTR/Genesa2 21
  22. 22. închipuiri şi de a meşteşugi fantasme era stârnită în ea… Ea păşise într-altă lume înaintede a păşi într-o altă lume… Pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi de doritpentru a deschide cuiva mintea… Se răsculau şi se învălmăşeau în ea, cerându-şi dreptulla existenţă, trăiri noi, plăceri gustative, estetice, intelectuale… sau, denumite biblic,pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii (I Ioan, 2:16). Fructul pomului gnozei, oricare ar fi fost acela, rodie, lămâie, smochină, strugure,măr, trebuia însuşit, melodiile lăuntrice se unduiau: „Gustaţi şi vedeţi ce bun estefructul!...”56 Işah-femeia se lasă sedusă, încalcă porunca prohibitivă şi mănâncă din fructulpomului gnozei. Mai mult, îl îndeamnă pe iş-bărbatul din care fusese plăsmuită să seîmpărtăşească şi el. În acest moment, apare Căderea, cu consecinţele sale multiple şi dezastruoase:încălcarea poruncii dumnezeieşti duce la sfărâmarea ireparabilă a inocenţei iniţiale,cunoaşterea intuitivă (gr., oida) se refugiază dinaintea cunoaşterii experimentale,gnostice, iar în sufletele proto-părinţilor irump sentimente amestecate: ruşine, alienarefamilială şi socială. Următoarea acţiune săvârşită de proto-părinţii noştri, Adam şi Eva, este la fel deîngrozitoare: termenul chagor (Strong 2290) tradus aici drept „învelitori”, care semnificămai degrabă „acoperitori” arată incontestabil faptul că, o dată ce şi-au dat seama degoliciunea lor, ei au încercat s-o acopere şi să revină la Dumnezeu conform planuluinăscocit de gândirea lor şi prin propriile lor forţe. Să spunem lucrurile altfel: DUPĂ RUPEREA DE DUMNEZEU, NĂSCOCIREAUNUI PLAN PENTRU ACOPERIREA ŞI „CÂRPIREA” DEZASTRULUI, PENTRUAPROPIEREA DE DUMNEZEU PRIN EFORTURI PROPRII ŞI NEVOINŢAPERSONALĂ ÎN VEDEREA MÂNTUIRII, SEMNIFICĂ PRIMELE MANIFESTĂRIALE RELIGIEI ANTROPOCENTRICE PĂGÂNE, CARE-L MÂNĂ PE OM SPRETRUDA DEZNĂDĂJDUITĂ ŞI FALIMENTARĂ DE A SE MÂNTUI PRIN FAPTE! Apogeul acestei religii antropocentrice păgâne, rod al răzvrătirii, este format dindouă culmi: prima culme este aceea a politeismului, iar cealaltă este cea a persecutării –într-o formă sau alta – a celor care au credinţe religioase diferite. Genesa, 4:3,5-8, la fel ca şi Genesa, 10:8-12 şi 11:1-9, confirmă prima culme aacestei religii antropocentrice păgâne. La secole după aceste întâmplări, un rabin evreu, unul din mai-marii partidei„nazarinenilor”, Şa’ul din Tarsul Ciliciei, căruia creştinii îi spun apostolul Pavel,încapsula în câteva versete nişte adevăruri inspirate şi majore: 19 … ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. 20 De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, 21 pentru că, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. 22 Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit56 Îndemnul corect era „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Ps. 34:8.) 22
  23. 23. 23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor mici57. 24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, ca să urmeze poftele inimilor lor, dezonorându-şi astfel trupurile între ei. 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci, amin!58 Epistola lui Pavel către romani, 1:19-25. Redăm un scurt comentariu privitor la căderea în păcat şi derapajul spre politeism,comentariu scris de mitropolitul ortodox Irineu Mihălcescu, care, fiind mason o perioadădin viaţa sa, cunoaşte păgânismul din interior: Dar prima pereche de oameni ieşită din mâna lui Dumnezeu a călcat voia Lui şi s-a înstrăinat de El. Ca urmare a acestui păcat numit originar, mintea li s-a întunecat, inima s- a pervertit şi voinţa li s-a slăbit. Aceste triste urmări ale păcatului au mers crescând, încât omenirea străveche a ajuns în scurtă vreme într-o stare de decădere generală. În această stare, oamenii au uitat că Dumnezeu este Unul, că este Duh şi că este Creatorul şi Pronietorul şi, cu mintea lor întunecată şi rătăcită, şi-au făcut mai mulţi dumnezei şi i-au înfăţişat sub chip omenesc şi de animale sau, ceea ce este şi mai grav, au îndumnezeit şi ceea ce era neînsufleţit în jurul lor sau deasupra capului lor, ca: râuri, lacuri, izvoare, mare, arbori, stânci, vântul, ploaia, fulgerul, tunetul, soarele, luna, stelele, lumina, întunericul etc. Aşa s-a ajuns de la monoteismul primitiv curat şi spiritual, la politeismul cu toate formele lui: zoolatrie, fiziolatrie, astrolatrie, la animism şi fetişism (…)59 În ceea ce priveşte a doua culme a acestei religii antropocentrice păgâne, rod alrăzvrătirii, spuneam că ea este demascată de persecuţiile aplicate de păgâni celor careaveau alte credinţe religioase. Cititorii care doresc să afle mai multe despre formele demanifestare ale păgânismului au la dispoziţie o multitudine de surse, printre care se află şiistoria Bisericii (sau, mai bine scris, a „Bisericii”), unde le recomandăm analizareasutelor de mii de crime pe care această instituţie le-a săvârşit de-a lungul veacurilor. Ceea ce ei încă nu ştiau atunci, dar urmau să descopere, este că vor exista şi alteconsecinţe ale căderii: entropia dăduse buzna în lume şi în omenire, rasa umană devenisesclava legii sau a principiului păcatului şi a morţii (Rom. 5:12-7:25), peste ea se vaprăvăli în toată groaza ei ISTORIA, cu întreg cortegiul său de păcate, de rele, de dureri,de boli, de întristări, de suferinţe, de violenţe, de războaie şi de morţi, şi însăşi natura, înîntregime, fusese supusă deşertăciunii (Rom. 8:20). …Acum, nu vrem să ne lăsăm cititorii cuprinşi de deznădejde, ci dorim să leridicăm privirile din ţărână spre minunatul nostru Dumnezeu care, cu înţelepciune şidragoste, a urzit căi de îndreptare a dezastrului şi de restaurare nu doar a omului, ci aîntregului Univers pângărit de păcat. Astfel, profeţiile mesianice, ca un caleidoscopminunat, ne vor înfăţişa o înnoire a tuturor lucrurilor: Răscumpărătorul promite orestaurare a omului la un nivel de puritate şi de sfinţenie mult superior primului!57 1:23 Sau: animalelor care mişună; sau: animalelor care se târăsc; termenul ebraic tradus în greacă facereferire la toate celelalte animale mai mărunte, distincte de vite şi de animalele sălbatice mari; de asemenea,termenul poate include şi insectele (vezi Gen. 1:24 şi nota). N. tr.58 Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com59 Mitropolit Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, ed. a doua, Edit. Episcopiei Romanului şi Huşilor,1994, p. 19. Regretabilă moartea în condiţii misterioase a acestui teolog... 23
  24. 24. Să exemplificăm: proto-părinţii noştri, Adam şi Eva, s-au întinat păcătuind şichipul omului, făcut după asemănarea cu Dumnezeu, a fost grav desfigurat; profeţiilemesianice, pe de altă parte, ne vor desluşi felul în care spiritul uman, pângărit de păcat, vaprimi iertare de la Cel Îndurător, va fi purificat de Cel Preasfânt şi va avea din nou odulce părtăşie cu Creatorul şi Răscumpărătorul său. Prin Căderea în păcat, gândirea omului a fost pervertită, voinţa i-a fost înrobită şisentimentele învălmăşite. Profeţiile mesianice, pe de altă parte, vor expune modurile încare sufletul omului va fi tămăduit şi suferinţele alinate. După dezastrul din Grădina Eden, alimentaţia omului a fost modificată, bolile audat buzna în trupul omului şi putreziciunea morţii l-a invadat ca o cangrenă. Profeţiilemesianice ne vor arăta chipurile în care bolile trupeşti vor fi lecuite, alimentaţia,schimbată, iar moartea, înfrântă. La secole după păcatul originar, limba oamenilor a fost încurcată, iar comunicareainter-personală a devenit confuză. Profeţiile mesianice, însă, ne aduc nădejdea înrestabilirea clarităţii comunicării. După Căderea în păcat, orice acţiune omenească este înfăptuită sub rânjetulmalefic al lui Satan şi al cohortelor sale demonice. Dar această stare de lucruri nu varămâne aşa: profeţiile mesianice ne făgăduiesc că Regele-Mesia, Unsul lui Dumnezeu, nudoar că va face de ruşine stăpânirile şi autorităţile demonice despuindu-le de puterea lor,şi nu doar că va zdrobi capul şarpelui-diavol, printr-o victorie triumfătoare, dar va şirepara distrugerile produse de acesta şi va reaşeza toate lucrurile. Toate acestea vor ducela manifestarea finală a unicei comunităţi de credinţă şi închinare, adevărata Biserică. Pe plan pământesc, profeţiile vor demonstra modul în care vor fi reinstaurateConstituţia şi legislaţiile regatului mesianic; vom vedea felul în care rămăşiţa copiilor luiAvraham se va întoarce în Ţion. Profeţiile mesianice ne arată că zidirea aceasta, Creaţia (rezultatul pasiv al actuluide creaţie activă), atât cea însufleţită, cât şi cea neînsufleţită, va fi readusă la esenţa sainiţială. Creaţia se va supune din nou omului, dar, de data aceasta, Cel care stăpâneştepeste ea este nu doar un om, ci chiar Dumnezeul făcut Om, şi El domneşte de pe un troncare…are forma crucii… Şi, în sfârşit, profeţiile mesianice ne arată modul în care timpul, lecuit de sineînsuşi, va păşi în veşnicie. Profeţiile mesianice sunt jaloanele pe care le avem în scrutarea viitoruluiÎNSUFLEŢIŢI DE NĂDEJDE… Acum, însă, reveria fuge de la noi pentru că, deodată,auzim mişcare: SE-AUD PAŞII DOMNULUI VENIND...IAR NOI TOCMAICĂZUSEM ÎN PĂCAT! Şi, deodată, prezenţa DOMNULUI, care înainte fusese un motiv de bucurie, acumdevine unul de groază: prin căderea în păcat, dulcea părtăşie a omului cu Dumnezeufusese sfâşiată, Făptura se rupsese de Făcătorul său, de Sursa vieţii şi a fiinţei sale,încercând să alerge departe de Faţa lui Dumnezeu, de prezenţa Sa. Dar… Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă?... Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă?... Psalmii, 94:8,9. 24
  25. 25. Cu privire la paşii DOMNULUI, în subcapitolul „Începutul şi obiectulteofaniilor” din cartea sa Messianic Prophecies in Historical Succession, Franz Delitzschare un comentariu remarcabil: El vine, într-adevăr, ca un Judecător de care trebuie să te temi, care, cu toate acestea, nu distruge de dragul de a pedepsi, ci, prin mustrări amare, vrea să recâştige ce era pierdut. Şi, semnificativ, Cel care apare Se numeşte Yahweh-Elohim, adică Dumnezeu, ca şi Creator al întregii creaţii şi Desăvârşitor (Vollender) al ei, fiind, adică, Puterea care, finalmente, o umple în întregime cu slavă (I Cor. 15:28), este denumit ‫ ;06אלהים‬şi Dumnezeu ca Răscumpărător, adică Mediator al acestei desăvârşiri (Vollendung) prin păcat şi mânie, este pretutindeni denumit ‫ .16יהוה‬Paşii Săi audibili după Cădere sunt primii Lui paşi făcuţi spre ţelul revelării Sale în trup de carne (I Tim. 3:16), care este restaurarea şi desăvârşirea dragostei dumnezeieşti imanentizate în lume. La întrebările DOMNULUI, adresate spre pocăinţă, textul sacru ne arată că aparrefuzul asumării vinovăţiei personale şi, simultan, încercarea de transferare a vinii asupraaltuia. Căderea în păcat a oamenilor declanşează o avalanşă de judecăţi rostite deElohim; împotriva şarpelui amăgitor (v. 14) este rostită nu numai o judecată, ci chiar oimprecaţie: şarpele va mânca ţărână. Această expresie nu înseamnă că şarpele va avea oalimentaţie bazată pe minerale şi pe diferite tipuri de sol, preferabil argiloase, ci, înconcordanţă cu partea finală a v. 15, se prevesteşte că „va muşca ţărâna” sau, în termeniiprofetului Mica62, „va linge pulberea”. În plus, el este plasat într-o relaţie de duşmănie cu femeia, o vrăjmăşie care se vaperpetua, trecând de la cei doi la sămânţa lor, pentru ca, mai apoi, vrăjmăşia să culminezecu două zdrobiri. La finalul v. 15, şarpele iese din scena vizibilă, rămânând, însă, în culise, dupăcum vom vedea în altă parte. Apoi Suveranul izgoneşte cuplul primordial din Paradisulpământesc şi închide definitiv posibilitatea întoarcerii în el. Cum au decurs lucruri după aceea?... Aici putem îngădui închipuirii să zburde:înainte de a părăsi definitiv Paradisul, probabil că işah-femeia a mai privit o dată în urmă,plină de regrete, aşa cum, după veacuri, urma să facă şi surata ei, soţia lui Lot, dar fărăacelaşi sfârşit tragic.63 Au drumeţit, neştiind încotro s-o apuce, până când soarele aînceput să apună şi atunci şi-au înjghebat un culcuş. Şi, mai apoi?... Ce s-a întâmplat maiapoi cu proto-părinţii?... Ne răspunde Georges Simenon, autorul unei serii de cărţi poliţiste unde personajulprincipal era celebrul comisar Maigret: Cine ştie dacă nu există asta cea mai veche angoasă din lume? Îmi imaginez primul cuplu, fie că e vorba despre Adam şi Eva în Paradisul terestru, fie despre fiinţe primitive,60 Elohim. În textul original apare cu caractere ebraice. N.ns.61 Aceasta este o libertate pe care suntem obligaţi să ne-o luăm. Majoritatea termenilor ebraici din textulgerman nu sunt vocalizaţi. Cu toate acestea, profesorul Delitzsch nu pronunţa niciodată ‫ יהוה‬Iehova, lucrupe care el îl considera o monstruozitate filologică. Însă, în transliterarea pe care el o făcea acestui Nume, elputea doar să recomande studenţilor săi să pronunţe Yahweh sau să urmeze exemplul evreilor, citindAdonai. N. tr. S.I. Curtiss.62 Mica, 7:17.63 Vezi Genesa, 19:26. 25
  26. 26. păroase, căutându-şi pe dibuite drumul spre evoluţia speciei, îmi imaginez primul cuplu, zic, asistând la spectacolul nou şi solemn al soarelui coborând la orizont. Femeia, tremurând, se ghemuieşte în braţele bărbatului şi două perechi de ochi privesc fix astrul de foc înghiţit de adâncuri ducând cu el lumina, căldura, poate viaţa. Noaptea acoperă lumea plină de freamăte tainice şi pot să jur că Eva a murmurat atunci: - Dormi? Bărbaţii au păstrat obiceiul de a nu răspunde imediat la această întrebare. - Dormi? a repetat ea atingându-i umărul. El a mormăit, ca şi urmaşii lui: - Ce vrei? - Nu ştiu. Mi-e frică. - Frică de ce? Şi Eva a mărturisit, ca şi copiii mei, ca şi ai voştri: - Mă întreb dacă soarele va reveni. E cu totul probabil, după câte cunoaştem astăzi despre om, ca Adam să fi răspuns: - Va reveni, ce tot spui acolo? Dormi! - Eşti sigur? - Sigur. - De ce? Şi el i-a explicat. Nu adevărul, pe care nu-l cunoştea şi pe care, după atâtea secole, nu-l cunoaştem nici noi. Fără îndoială s-a mulţumit, cum fac de atunci mereu bărbaţii, să-i spună o poveste liniştitoare. Aşa a fost, pe scurt, primul roman.64 Curmăm discuţia despre geneza romanului în Genesa pentru a reveni la capitolul3. Aici trebuie să sesizăm că din pasajul acesta, atât de funebru, ţâşnesc şi raze de lumină.Cu blândeţe, ele adastă asupra sufletelor noastre, ni le mângâie şi ne alină durerile.Crâmpeie din aceste raze vindecătoare sunt înfăţişate în adnotările lui Herbert Lockyer: …Atragem atenţia asupra faptului că profeţia dumnezeiască a început atunci când Dumnezeu a spus lui Adam şi Evei în grădină: „…din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Genesa, 2:17; cf. 3:3,4). Atunci a fost momentul în care a început testul profetic. Lui Adam, făcut după chipul lui Dumnezeu, şi în inocenţa sa iniţială, în comuniune cu Dumnezeu în ambianţa desăvârşită a Edenului, bucurându-se pe deplin de fiecare binecuvântare şi libertate, i se dăduse şi profeţia dumnezeiască avertizatoare, pentru a nu mânca dintr-un anumit pom. Dar Adam şi Eva au dat greş în împlinirea testului profetic şi s-au înfruptat din rodul interzis al pomului, aducând prăbuşirea şi moartea întregii omeniri, prin respingerea avertismentului profetic. Apoi a fost rostită profeţia preţioasă a răscumpărării prin sămânţa femeii, care păcătuise prima. Prima profeţie a fost un avertisment cu moartea, a doua a fost o promisiune de viaţă.65 Pământul va produce, într-adevăr, spini şi pălămidă (v. 18), roade ale entropiei,dar va da şi ierburi hrănitoare, care vor furniza un aport de hrană la hrana bazată exclusivpe fructe din Gan Eden (grădina Eden).64 Georges Simenon, L’âge du roman, apud Irina Petraş, Genuri şi specii literare, edit. Demiurg, Bucureşti,1993, pp. 32, 33.65 Herbert Lockyer, All the Messianic Prophecies of the Bible, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, USA,1973, p. 60. 26
  27. 27. Versetul 23 arată, într-adevăr, izgonirea proto-părinţilor, dar versetul 21 ne aratăintervenţia expresă a lui YHVH care, înainte de a-i mâna pe oameni în frigul de afară alistoriei, îi şi îmbracă adecvat…. şi îi îmbracă jertfind un animal în locul lor... Pe pământse zăreşte umbra principiului biblic al substituţiei, când prin jertfa Sa, Altul îi va îmbrăcape oameni cu Sine... Iar izgonirea proto-părinţilor din Gan Eden, oricât ar fi fost ea de tranşantă, era obinecuvântare deghizată, un act milostiv, căci ar fi fost o tragedie ca proto-părinţii sămănânce din pomul vieţii şi să trăiască veşnic fără posibilitatea de a experimentareversarea consecinţelor păcătuirii. La milenii după aceea, pomul vieţii va reapărea, darumbra aruncată de el pe pământ era cruciformă… Şi, în acest cadru de blesteme şi binecuvântări deghizate, apare versetul 15, pecare teologi trăitori în Biserica post-apostolică, cum ar fi Iustin, Filosoful şi Martirul (cca.anii 160 e.n.) şi Irenaeus (sec. al II-lea e.n.) l-au denumit „Proto-Evanghelia”, adicăEvanghelia străveche. C. Genesa, capitolul 3: acţiune şi personaje 1. Acţiunea văzută din punct de vedere al momentelor subiectului. Undeva mai sus am invitat cititorii să re-lectureze capitolele 1 şi 2 ale cărţii Genesa.O asemenea re-lecturare ar fi utilă pentru că, adăugată citirii capitolului 3, ne-ar ajuta săvedem aceste trei capitole pliate pe paradigma momentelor subiectului, definită şiexplicată de teoria literară ca etapele acţiunii. Astfel, primul moment al acţiunii este expoziţiunea sau situaţia iniţială. În cazulnostru, ea este constituită de Genesa 1 şi 2. Al doilea dintre momentele subiectului este intriga sau cauza care declanşeazăacţiunea. Aici avem Genesa, 3:1-6. Al treilea moment este desfăşurarea acţiunii, adică prezentarea faptelor generatede intrigă. Pentru a înţelege acest moment, citim Genesa, 3:7-13. Momentul al patrulea este punctul culminant sau momentul de maximăintensitate, în cazul nostru acesta fiind Genesa, 3:14-19. Ultimul moment este deznodământul sau situaţia finală, constituită de Genesa,3:20-24. Trecem acum la identificarea personajelor din Genesa, capitolul 3. 2. Personajele din Genesa, 3. 2.1. Identitatea şarpelui edenic Sarcina noastră de a stabili identitatea şarpelui este uşurată de descoperirileteologice făcute de rabinii evrei din antichitate; nici nu se putea altfel, întrucât iudaismuleste matricea credinţei creştine şi mesianice. Astfel, după cum am văzut, Înţelepciunea lui Solomon, 2:27, de pildă, stabileştecă şarpele era Satan. În această lucrare, noi prezentăm aceeaşi concluzie, dar nu pentru că am fiacceptat dogmatic descoperirile rabinice, ci pentru că la ele se mai poate ajunge pe încă 27
  28. 28. două căi, demascându-l pe şarpe şi dezvăluind faptul că el era, de fapt, Satan împieliţat.Cele două căi sunt următoarele: a. calea celor patru argumente circumstanţiale şi a textelor din Vechiul Testament; b. calea afirmaţiilor concrete din Noul Testament. Să le examinăm pe rând. a. Calea celor patru argumente circumstanţiale Mai întâi de toate, pornim de la afirmaţiile literale ale textului; oricât ar părea desimplu, şarpele era…şarpele, adică acea reptilă primordială creată de Dumnezeu, desprecare Creatorul spusese că „era bună”. Şarpele din Genesa, 1:25, era o biată reptilăfojgăitoare, care se târa pe pântece şi era integrat în ecosistem: el făcea parte din regnulanimal, i se îngăduise o alimentaţie luată din regnul vegetal (Gen. 1:30) şi era subordonatregnului uman şi, prin acesta, lui Dumnezeu. Cu foarte puţin timp înainte, şarpele trecuseprin faţa omului primordial în acea colosală defilare din Genesa, 2:19,20 şi omul, cucapacitatea sa intelectuală uluitoare, proaspătă şi ne-degenerată, îl denumise printre altemii de specii de animale şi îl reţinuse ca existent în subordinea lui. Deci, şarpele era, mai întâi de toate, şarpe. Dar versetul 1 din Genesa 3 ridică ochestiune foarte interesantă, întrucât spune că şarpele era arum (‫ .)ערום‬Acest termenarum este mai greu de tradus, el fiind o capacitate care ţine nu numai de intelect, ci şi deafecte şi de personalitate. Arum presupune a avea nu numai un coeficient de inteligenţăsporit, eventual şi de inteligenţă emoţională, ci şi isteţime, creativitate, o gândirefluidiformă, speculativă, euristică, capacitatea de a jongla cu conceptele. Când arum(phronimos, în greaca Septuagintei) are un vector moral pozitiv, proprietarul său umaneste subtil sau isteţ. Când arum este orientat negativ, posesorul său este şiret sau viclean. Chiar dacă am face abstracţie de conotaţiile negative (viclean, şiret) sau pozitive(subtil, isteţ) ale termenului arum, şarpele avea o capacitate intelectuală superioară. Însă,una dintre întrebările care se ridică în dreptul versetului 1 din Genesa 3 este, desigur,următoarea: o dată ce animalele create, chiar dacă nu gândeau raţional, erau bune, cum deşarpele avea gândire, şi încă o gândire arum?... Rezultă argumentul circumstanţial nr.1: şarpele era mai mult decât un simplu şarpe. Apoi, textul sacru spune că şarpele vorbeşte. Este un fapt surprinzător, întrucâtSfânta Scriptură spune că numai Dumnezeu, îngerii, demonii şi oamenii au capacitatea dea vorbi.66 Cine putea vorbi prin şarpe? Păstrându-ne încă în cadrul cărţilor VechiuluiTestament, procedăm prin excludere: ar fi nedemn să credem că Dumnezeu vorbea prinşarpe; am fi nesăbuiţi să credem că vreun al treilea om, inexistent atunci, se împieliţasecumva în şarpe. Rămân, teoretic, două opţiuni: fie un înger, la porunca Stăpânului, luasevietatea în stăpânire şi vorbea prin ea, fie un demon care nu-şi păstrase vrednicia, ci-şipărăsise locuinţa (Epistola lui Iuda, 6) se împieliţase şi vorbea prin şerpişor. În munca noastră de cercetare în vederea stabilirii identităţii şarpelui, merită săbaleiem rostirile lui: mentalitatea greacă antică afirma că poţi identifica inteligenţa unuiom după retorica sa. Cităm din lucrarea noastră Chipul mesianic al lui Yeşua:66 Măgăriţa lui Balaam din cartea Numeri a putut vorbi numai pentru că DOMNUL i-a deschis gura (Num.22:28). 28
  29. 29. …Discursul oratoric arăta valoarea şi calitatea unui om. Exprimat altfel, discursul era extensia personalităţii omului, discursul era omul în sine! Grecii analizau discursurile oamenilor: • Erau atenţi la vocabular: era oratorul un om citit şi informat, sau avea un orizont mai redus? • Erau atenţi la gramatica oratorului: respecta acesta regulile gramaticale sau le încălca? • Erau atenţi la gândirea oratorului: îşi prezenta el ideile într-un mod logic-coerent, avea el un sistem filosofic închegat sau bătea câmpii?... Discursul, deci, revela înţelepciunea interioară şi personalitatea oratorului... Discursul şarpelui edenic revelează inteligenţa sa speculativă: el acţioneazămetodic, generând o perdea de fum printr-o întrebare derutantă, prefăcându-se uşornesigur şi confuz, poate chiar timid: „Oare…, cu adevărat…, chiar Dumnezeu şi nualtcineva…, toţi pomii…?” Întrebarea plină de ezitări a determinat-o pe femeie să lasegarda jos şi să-i dea un răspuns în esenţă corect, dar la care mai adaugă ea câte ceva67, caun predicator care propovăduieşte porunca Domnului, adăugând la ea. În acest moment, pe fondul dezechilibrului pe care femeia deja îl resimţea, şarpeleîi pufneşte în nas, vorbind categoric şi amplificând vertijul: „Hotărât că nu aşa stăsituaţia, ci total diferit, îţi spun eu, că ştiu mai bine: eşti jefuită de bunuri preţioase…” Viclenia şarpelui edenic şi capacitatea sa de a comunica îl ajută în mod magistralsă elaboreze strategii în vederea captării atenţiei, a instaurării unei confuzii, sprefocalizarea partenerului de dialog asupra unui punct de interes diferit, spre undezechilibru şi spre preluarea conducerii. Sau, conform unei rostiri a lui Nikita Hruşciov:„Toţi politicienii sunt la fel: ei îţi promit că vor construi un pod în satul tău…deşi prinsatul tău nu curge nici un râu…” Argumentul circumstanţial nr. 2: şarpele comunică oral. Indirect, aici ni se dăde înţeles faptul că cel care gândea viclean şi manipula magistral era mai mult decât unşarpe, şi că, teoretic, putea fi fie un înger, fie un demon. Continuând să rămânem încadrul Vechiului Testament şi să procedăm prin excludere, vom adăuga un al treileaargument circumstanţial care ne ajută să-l demascăm pe şarpe şi să-i dezvăluimidentitatea, demonstrând că numai un demon putea fi cel care se împieliţase în biatareptilă. Argumentul circumstanţial nr. 3: încălcarea principiului distinctivităţii. Lucrurile de-aici sunt mult mai grave decât par ele la prima vedere: entitateaspirituală care se materializase prin intermediul şarpelui încălcase principiuldistinctivităţii. Învăţătura biblică privitoare la acest principiu este clară: atunci cândElohim creează, el plasează fiecare lucru într-o categorie anume, distinctă; regnulmineral, regnul vegetal, regnul animal, omenirea şi îngerii stau, fiecare, în lumea sa.Elohim a făcut fiecare lucru „după soiul său”, sintagmă care apare de nouă ori în Genesa,1:11-25. Pe baza mandatului creaţiei, Elohim-Creatorul a interzis mutaţiile între regnurişi chiar şi între soiuri! Dumnezeu urăşte hibridizarea! De exemplu, Leviticul 19 şiDeuteronomul, 22: acolo bărbaţilor li se interzice răspicat purtarea îmbrăcăminţiifemeieşti, iar femeilor purtarea îmbrăcăminţii bărbăteşti. Acestea sunt hukim, precepteprohibitive care au fost date probabil din cauză că aceste acţiuni pot influenţa spre67 „…şi nici să nu vă atingeţi de el…”, Genesa, 3:3b. 29
  30. 30. androginism, efeminizare şi, respectiv, masculinizare, în atitudine, aspect fizic şicomportament, inclusiv sexual. Mai mult, se interzice chiar împreunarea vitelor din speciidiferite, a însămânţării ogorului cu două feluri de seminţe (kilaim) şi a hainelor ţesute dindouă feluri de fire (şaatnez).68 Ergo: dacă Dumnezeu interzice în Biblie transgresările, şi totuşi ele există, atunciînseamnă că ele sunt acte de răzvrătire! În cazul de faţă deducem, deci, faptul că undemon se împieliţase în şarpe, iar în Noul Testament vedem, în cazuri excepţionale, cădemoni, îngeri căzuţi (Epistola lui Iuda), sunt capabili să ia în stăpânire şi să posedeoameni, precum şi să vorbească prin ei. Argumentul circumstanţial 4: duşmănia. Al patrulea argument circumstanţial care probează faptul că un demon seîmpieliţase în şarpe este folosirea de către Dumnezeu a termenului „duşmănie” (v. 15).Spun aceasta întrucât, cu privire la utilizarea acestui substantiv, Walter C. Kaiser face oobservaţie remarcabilă. El ne spune că termenul eyvah (‫ )איבה‬este întrebuinţat în VechiulTestament (Tanakh) de cinci ori, că el indică ostilitate între două persoane şi niciodată nuarată acţiuni ostile între animale şi că Dumnezeu pune în mod deliberat „duşmănie” între„şarpe”, adică Satan şi femeie, Eva.69 Vedem încă o dată, pe de-o parte, că duşmănia apare între cel puţin doi agenţimorali, nu fiinţe instinctuale, şi pe de cealaltă parte, că textul nu spune că de-atuncioamenii, şi în special femeile, urăsc şerpii, cum susţin unii pseudo-gânditori. Deci, Scripturile Vechiului Testament împreună cu raţionamentele logice care audus la evidenţierea celor patru argumente circumstanţiale utilizate mai sus demonstreazăîmpieliţarea unui demon în reptila din Eden. Înainte de a trece la afirmaţiile concrete, neo-testamentare, vizavi de identitateaşarpelui, mai notăm o observaţie pertinentă făcută de Walter C. Kaiser vizavi de acestpersonaj: Este evident, dintr-un număr de motive, că aici se face aluzie la ceva mai mult decât o biatĀ

×