1. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ/LIMBĂ STRĂINĂ
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
PROGRAMA ANALITICĂ
Disciplina: Sintaxa latină
(limbă veche de profil)
Specializarea: Română-limbă străină
Anul II Semestrul I
Titularul disciplinei: lect.univ.dr. Marcu Mihaela
I.OBIECTIVELE DISCIPLINEI:
- cursul urmăreşte însuşirea noţiunilor de sintaxă tradiţională latină.
- cunoaşterea limbii latine serveşte la mai buna înţelegere a gramaticii istorice a
limbii române.
- noţiunile de sintaxă latină vor fi aprofundate printr-o serie de exemple, de
exerciţii aplicative.
II. TEMATICA CURSULUI:
Cursul de faţă are un caracter practic, iar în realizarea lui am avut în vedere
posibilităţile studenţilor de a-şi însuşi limba latină, dificultăţile întâmpinate de ei şi de
aici ideea întocmirii unor teme de sinteză care să-i ajute efectiv pe cei care studiază
latina ca limbă veche de profil.
Sintaxa limbii latine înmănunchează regulile gramaticale absolut necesare,
ilustrate prin numeroase exemple, unele extrase din diferiţi autori latini, altele
alcătuite de noi. Toate acestea servesc asimilării şi punerii în practică a regulilor
învăţate.
În cele ce vor fi prezentate ulterior, ne vom strădui să expunem cu seriozitate
ceea ce trebuie ştiut în domeniul sintaxei latineşti, alăturându-ne la tot ceea ce s-a
scris în învăţământul clasic, oferind explicaţii concrete şi îndemnuri frecvente de a
medita la specificitatea şi evoluţia fenomenelor lingvistice.
1
2. Cursul nu are un caracter exhaustiv, am căutat să împărţim materia în capitole
şi paragrafe scurte, creând oportunitatea de a alege ceea ce va fi învăţat, ceea ce se
poate omite şi asupra cărui element ne putem întoarce cu mai mult folos în momentele
următoare.
Materialul cursului nostru a fost structurat pe trei mari teme, la rândul lor
cuprinzând mai multe subteme:
1.Sintaxa propoziţiei:
- Funcţiile cazurilor (nominativul, genitivul, dativul, acuzativul, ablativul).
- Complementul comparativului, complementul superlativului.
- Complementul circumstanţial de loc şi de timp.
2.Propoziţia independentă (principală)
- Modurile şi timpurile în propoziţiile principale
3.Sintaxa frazei – propoziţia formată prin subordonare
- Propoziţiile relative (atributive şi circumstanţiale).
- Propoziţiile completive (infinitivale, conjunctivale, interogative indirecte, cu
indicativul, introdusă prin quod).
- Propoziţiile circumstanţiale (temporale, cauzale, concesive, condiţionale, finale,
consecutive, comparative).
III. EVALUAREA STUDENŢILOR: examen scris sau oral.
IV. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
-Academia R.P.R., Gramatica limbii române, Ed. A II-a, vol. I-II, Buucreşti, 1963.
-N.I.Barbu, Sintaxa limbii latine după metoda istorico-stilistică, Ed. A II-a, Bucureşti,
1947.
-N.I.Barbu, Toma Vasilescu, Gramatica limbii latine, Bucureşti, E.D.P., 1961.
-I. Bujor, Fr. Chiriac, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971.
-Ovid Denusuşianu, Istoria limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961.
-Eugen Dobroiu, Curs de istoria limbii latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1994.
-A. Ernout, F.Thomas, Syntaxe latine, Paris, C.Klincksieck, 1953.
-I. Fischer, Latina dunăreană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
2
3. -Nicolae Lascu, Manual de limba latină pentru învăţământul superior, Litografia şi
tipografia învăţământului, 1957.
-Virgil Matei, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Scripta, 1994.
-A. Meillet, Esquisse d une histoire de la langue latine, Paris, Editura Hachette, 1938.
-H. Mihăilescu, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman,
Bucureşti, Editura Academiei, 1960.
-Maria Pârlog, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1966.
-Sextil Puşcariu, Limba română, vol. I, Bucureşti, Fundanţia pentru literatură şi artă,
1940.
-Dan Sluşanschi, Sintaxa propoziţiei latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1984.
-Dan Sluşanschi, Sintaxa limbii latine (vol. II, Sintaxa frazei), Bucureşti, Editura
Universităţii, 1994.
-Toma Vasilescu, Curs de sintaxă istorică a limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică, 1962.
3
4. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ/LIMBĂ STRĂINĂ
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
SUPORT DE CURS
Disciplina: Sintaxa latină
(limbă veche de profil)
Specializarea: Română-limbă străină
Anul II Semestrul I
Titularul disciplinei: lect.univ.dr. Marcu Mihaela
I. PREZENTAREA CURSULUI
Acest curs este structurat pe următoarele teme:
1. Sintaxa propoziţiei cu subtemele:
- Funcţiile cazurilor (nominativul, genitivul, dativul, acuzativul, ablativul).
- Complementul comparativului, complementul superlativului.
- Complementul circumstanţial de loc şi de timp.
2. Propoziţia independentă (principală) cu subtema:
- Modurile şi timpurile în propoziţiile principale
3. Sintaxa frazei – propoziţia formată prin subordonare cu subtemele:
- Propoziţiile relative (atributive şi circumstanţiale).
- Propoziţiile completive (infinitivale, conjunctivale, interogative indirecte, cu
indicativul, introdusă prin quod).
- Propoziţiile circumstanţiale (temporale, cauzale, concesive, condiţionale, finale,
consecutive, comparative).
4
6. II. CURSUL
1. Sintaxa propoziţiei
Funcţiile cazurilor
NOMINATIVUL
În primul rând este cazul subiectului. El este partea principală a propoziţiei şi
poate fi exprimat prin : substantiv, adjectiv, pronume, verb la infinitiv:
1. Discipulus laborat ( elevul lucrează).
2. Sapiens suadet (înţeleptul sfătuieşte)
3. Ille pugnat (acela luptă)
4. Errare humanum est (a greşi este omenesc)
În nominativ mai pot sta atributul adjectival şi apoziţia (atributul
substantival). Ex. Puer sedulus lectionem discit (atribut adjectival) Vegilius,
celeberrimus poeta, scripsit Aeneidem (apoziţie).
GENITIVUL
În cazul genitiv stă atributul substantival care poate fi exprimat prin substantiv,
pronume sau un verb la modul gerunziu.
Tot în cazul genitiv există şi complemente indirecte cerute de unele verbe şi
adjective.
A. Atributul substantival
Acesta poate fi de mai multe feluri:
a) possessivus, posesiv
b) subiectivus, subiectiv
c) obiectivus, obiectiv
d) partitivus, partitiv,
e) auctoris, al autorului sau originii
f) materiae, al materiei
g) qualitatis, al calităţii
h) explicativus, explicativ.
a) Genitivul posesiv
Arată numele posesorului unui obiect exprimat prin substantivul determinat;
răspunde la întrebările al, a, ai, ale cui.
Exemple:
6
7. Templum Iovis (templul lui Jupiter)
Forum Populi Romani (forul poporului roman)
Domus patris (casa tatălui)
b) Genitivul subiectiv
Determină numai substantive de origine verbală sau cu înţeles verbal.
Transformând aceste substantive în verbele respective, vom obţine o propoziţie în
care genitivul trece în nominativ, cu funcţie de subiect; de aici denumirea de
subiectiv.
Exemple:
Periculum belli Bellum periclitatur
(Primejdia războiului) (Războiul pune în primejdie)
Adventus magistri Magister advenit
(Sosirea profesorului) (Profesorul soseşte)
c) Genitivul obiectiv
În explicarea acetui tip de atribut substantival în genitiv, sunt valabile cele arătate
la genitivul subiectiv, însă prin transformarea substantivelor de origine verbală în
verbele din care derivă, genitivul va deveni complement obiect; de aici denumirea de
obiectiv.
Exemple:
Spes victoriae Victoriam speramus
(Speranţa victoriei) (Sperăm o victorie)
Studium litterarum Litteras studeo
(Studiul literaturii) (Studiez literatura)
d) Genitivul partitiv
1. Acest atribut determină substantive cu sens colectiv sau care esprimă o măsură
sau o cantitate, arătând totul din care se ia o parte; de aici denumirea de
partitiv.
Exemple:
Multitudo hominum O mulţime de oameni
Manus latronum O ceată de tâlhari
7
8. 2. Genitivul partitiv mai este cerut de adverbe de cantitate: multum, parum, plus,
satis etc.
Exemple:
Multum laboris, multă muncă
Satis curae, destulă grijă
e) Genitivul autorului (auctoris)
Acest atribut arată autorul sau originea unui fapt.
Exemple:
Opera clarorum poetarum magnifica sunt, operele poeţilor vestiţi sunt măreţe
Oratio Ciceronis, cuvântarea lui Cicero
f) Genitivul materiei (materiae)
Acest atribut exprimă materia din care este construit substantivul determinat.
Exemple:
Flumina iam lactis, iam flumina nectariae ibant, aici curgeau fluvii de lapte,
acolo fluvii de nectar
Statuae marmoris sunt, statuile sunt de marmură
g) Genitivul calităţii (qualitatis)
Acest atribut exprimă calitatea fizică deosebită sau morală permanentă. Este
însoţit de un adjectiv calificativ.
Exemple:
Homines magnae virtutis, bărbaţi de mare curaj
Mulier clari ingenii, femeie de un vestit talent
f) Genitivul explicativ
Arată o precizare, o explicare a substantivului determinat, arată un sens mai
concret al acestuia.
Exemple:
Urbs Romae, oraşul Roma
Vox voluptatis, cuvântul plăcere
8
9. B. Complemente în genitiv
În afară de atributul substantival, există şi complemente indirecte ăn cazul genitiv,
cerute de următoarele grupe de verbe:
-verba memoriae (verbe de memorie): memini-isse, recordor, -ari, -atus sum:
Meministi mei, aminteşte-ţi de mine
-verba iudicalia (existente în limbajul juridic): Damnatus est capitis, a fost
condamnat la moarte
-o serie de adjective cu sens verbal au un complement indirect în genitiv: avidus-
a,-um, cupidus,-a,-um; studiosus,-a,-um etc.
DATIVUL
1.Este cazul complementului indirect al verbelor şi al unor adjective, răspunzând
la întrebările cui, pentru cine.
Exemple:
Faber est suae quisque fortunae, fiecare este făuritorul norocului său.
2.În dativ este şi complementul unor verbe tranzitive în limba română, dar
intranzitive în latină: parco, suadeo, persuadeo etc.
3.Cer complement indirect în dativ şi verbele compuse cu prepoziţiile: ad, ante,
cum, in, inter, post, prae, sub, super etc.
Exemple:
Salus patriae omnibus commodis nostris anteponatur, salvarea patriei să fie mai
presus de toate intersele noastre
4.Dativul posesiv sau dativul cu esse
Pentru a exprima ideea de posesiune, în locul vebului habere, se poate folosi
verbul esse. În acest caz, posesorul trece în dativ, iar obiectul posedat în
nominativ.
Ego habeo libros – Mihi libri sunt.
9
10. ACUZATIVUL
1.În primul rând este cazul complementului direct al verbelor active sau
deponente. Acesta poate fi exprimat prin substantiv, adjectiv, pronume, numeral,
verb la infinitiv, toate răspunzând la întrebările pe cine, ce.
Exemple:
Manus manum lavat, o mână o spală pe alta
2.Complementul direct în acuzativ poate fi cerut de verbe intranzitive în română,
dar tranzitive în latină: timeo, metuo (a se teme), caveo (a se păzi), effugio (a fugi)
etc.
Exemple:
Cavete canem! Păziţi-vă de câine!
3.Acuzativul dublu
Denumirea acestui complement se explică prin faptul că unele verbe cer un
acuzativ al persoaneu şi altul al lucrului, care îndeplineşte uneori funcţia de nume
predicativ.
Exemple:
Doceo pueros grammaticam, îi învăţ pe copii grmatica
Avaritia homines caecos reddit, lăcomia îi face orbi pe oameni
4.Acuzativul intern
Unele verbe intranzitive se construiesc cu acuzativul unui substantiv care are
aceeaşi rădăcină sau acelaşi înţeles cu verbul respectiv. Acest acuzativ se numeşte
intern sau etimologic.
Exemple:
Vivere vitam beatam, a trăi o viaţă fericită
ABLATIVUL
Ablativul, foarte mult folosit în limba latină, este un caz specific acestei limbi, pe
care româna nu l-a moştenit. El serveşte, în general, ca determinant al unor verbe,
fiind deci mia totdeauna cu rol de complement circumstantţial. Ablativul a absorbit cu
timpul două cazuri străvechi care au dispărut din limba latină: instrumentalul, care
arăta cu ce se săvârşeşte acţiunea verbului; locativul care arăta unde şi când se
întâmplă ceva.
10
11. Tipuri de ablativ:
1.Ablativul originii
Este un complement al punctului de plecare, arătând originea, locul de naştere,
familia.
Exemple:
Mercurius Iove et Maia natus est, Mercur s-a născut din Juppiter şi Maia
2.Ablativul cauzei
Îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial de cauză. Se poate construi
singur sau cu prepoziţiile ex sau prae.
Exemple:
Exercitus fame periit, armata a pierit de foame
Laboro ex capite, sufăr de cap (mă doare capul)
3.Ablativul autorului
O propoziţie în care există un complement direct şi verbul la forma activă, suferă
unele modificări dacă predicatul va trece la forma pasivă:
-complementul trece în nominativ, deci devine subiect,
-subiectul trece în ablativ precedat de prepoziţiile a sau ab dacă este vorba de
nume de fiinţă şi fără prepoziţie dacă este vorba de nume de lucru. Subiectul logic din
nominativ poartă numele de nomen agentis, iar ablativul, de ablativ al autorului
(ablativus auctoris).
Exemple:
Activ: pueros (nos) laudamus, noi îi lăudăm pe copii
Pasiv: pueri a nobis laudantur, copiii sunt lăudaţi de noi
4.Ablativul instrumental
Este complementul care arată, în general, fiinţa sau lucrul cu ajutorul căruia se
desfăşoară acţiunea verbului.
-când complementul instrumental este exprimat prin nume de lucru, el stă în cazul
ablativ fără prepoziţie: Lacte atque pecore vivunt, trăiesc cu lapte şi carne
-când instrumentalul este o persoană, acesta se contruieşte cu prepoziţia per şi
cazul acuzativ: Res per exploratores cognita est, lucrul a fost aflat prin cercetaşi
11
12. 5.Ablativul de mod – Ablativul sociativ
Complementul care arată în ce chip sau mod se desfăşoară acţiunea, stă în cazul
ablativ singur, îndeosebi când este exprimat prin cuvinte care înseamnă mod, fel,
chip: ratio, modus, ritus, consuetudo etc.
Exemple:
Ritu latronum, în felul hoţilor
More maiorum, după obiceiul strămoşilor
Când este un substantiv, complementul de mod stă în cazul ablativ + cum: cum
voluptate librum lego, citesc cartea cu plăcere
6.Ablativul de relaţie sau referinţă (ablativul relationis sive limitationis)
Acest complement este tot un instrumental care determină verbe la care se pot
pune întrebările: în ce privinţă, din ce punct de vedere ?
Complementul circumstanţial de relaţie poate sta în ablativ singur sau în ablativ
cu prepoziţia de:
Corpore ades, animo abes, cu trupul eşti prezent, cu spiritul absent
Dialogus de amicitia, dialog despre prietenie
7.Ablativul calităţii (qualitatis)
Este, de asemenea, un instrumental format dintr-un substantiv şi un adjectiv care,
împreună, exprimă însuşiri sau calităţi fizice sau morale ale unor fiinţe. Este concurat
de genitivul calităţii, uneori apărând împreună.
Vir magni ingenii summaque prudentia, un bărbat de un mare talent şi de o
înaltă înţelepciune
Teste de evaluare:
1.Să se precizeze tipurile de genitiv, dativ, acuzativ sau ablativ, identificând
părţile de vorbire prin care sunt exprimate. 2.În ce caz stă complementul direct al
verbelor tranzitive? 3.În ce caz stau complementele verbelor timeo, metuo? 4.Unele
verbe se construiesc cu un acuzativ dublu. Care este verbul cel mai folosit? 5.Ce fel de
complement cer verbele care înseamnă a acuza, a condamna? 6.Există verbe
intranzitive care cer complement direct în acuzativ? Care sunt acestea? 7.Cum se
poate exprima posesia în locul verbului habere? 8.Care sunt modalităţile prin care se
poate construi complementul circumstanţial de cauză în limba latină?
12
13. Complementul comparativului
Când într-o propoziţie există un adjectiv la gradul comparativ, al doilea termen al
comparaţiei se numeşte complement al comparativului; acest complement se poate
exprima în două variante:
- cu adverbul quam-decât, după care urmează complementul comparativului care
stă în acelaşi caz cu primul temen al comparaţiei; ex: Paulus sedulior este quam
Petrus.
- complementul comparativului stă în ablativ singur; ex: Consilia tua luce sunt
nobis clariora.
Complementul superlativului
Când într-o propoziţie există un adjectiv la gradul superlativ, al doilea termen al
comparaţiei se numeşte complement al superlativului; acest complement se poate
exprima în trei variante:
- cu prepoziţia inter şi cazul acuzativ (complementul în cazul acuzativ); ex: Paulus
sedulissimus inter omnes discipulos est.
- cu prepoziţia ex şi cazul ablativ (complementul în cazul ablativ); ex: Paulus
sedulissimus ex omnibus discipulis est.
- fără prepoziţii, complementul trecând în genitiv plural (genitiv partitiv); Paulus
sedulissimus omnium discipulorum est.
Un superlativ însoţit de pronumele nehotărât quisque (cineva, fiecare), se traduce
în limba română prin pluralul toţi, toate, iar superlativul trece la gradul pozitiv, tot la
plural.
Ex.: Optimus quisque a nobis amantur (toţi cei buni sunt iubiţi de noi)
Teste de evaluare
Definiţi complementul comparativului şi al superlativului. Cum se exprimă, în
general, complementul comparativului? Cum se exprimă complementul
superlativului? Cum se traduce acest complement dacă superlativul este însoţit de
pronumele nehotărât quisque?
13
14. Complementul circumstanţial de loc
Acest complement, bine cunoscut şi în limba română, răspunde unor întrebări
care în limba latină sunt în număr de patru: ubi?(unde), quo?(încotro), unde?(de
unde), qua?(pe unde).
A. La întrebarea ubi? – complementul determină verbe care arată locul unde se
întâmplă ceva sau există ceva.
a) Construcţia generală: in, sub cu ablativul
Exemple:
In imperio populi Romani, în stăpânirea poporului roman
Excepţii: numele de oraşe şi insule mici de declinarea I şi a II-a singular,
precum şi substantivele domus, humus şi rus stau în cazul genitiv, numit locativ,
de la vechiul locativ, dispărut din limba latină.
Domi sumus, suntem acasă
Ruri habitamus, locuim la ţară
Vidi homine humi iacentem, am văzut un om zăcând la pământ
Corinthi multi iuvenes artem loquendi discebant, în Corint mulţi tineri învăţau
arta de a vorbi
b) numele de oraşe şi insule mici de declinarea I şi a II-a plural (care au
forme numai plural, pluralia tantum), cele de declinarea a III-a, se pun în ablativ
fără prepoziţie.
Exemple:
Athenis litters didicit, a învăţat literatura la Atena
Carthagine regebat, domnea în Cartagina
B) La întrebarea quo?(încotro) – întrebarea este pusă numai la verbe de
mişcare sau deplasare în spaţiu.
a) Construcţia generală: in, ad, sub, cu cazul acuzativ
Exemple:
In Italiam proficiscitur, el pleacă în Italia
Ad senatum venit, a venit la senat
c) Excepţii: numele de oraşe şi insule mici indiferent de declinare, precum şi
substantivele domus, humus, rus, stau în cazul acuzativ fără prepoziţie.
Exemple:
Abi domum! Pleacă acasă!
14
15. Eo rus, merg la ţară
Hannibal Romam ire constituit, Hannibal a hotărât să meargă la Roma
C) La întrebarea unde?(de unde) – întrebare pusă tot la verbe de mişcare,
exprimând ideea de separaţie, de despărţire.
a) Construcţia generală: a(ab), e(ex), de cu cazul ablativ
Exemple:
Pugnavit ex equo, a luptat de pe cal
Venisti de illa regione, ai venit din acea regiune
Abstinere manus ab alienis, a-şi îndepărta mâinile de la bunuri străine
b) Excepţii: numele de oraşe şi insule mici (indiferent de declinare), precum şi
substantivele domus, humus, rus, stau în ablativ fără prepoziţie.
Exemple:
Pater domo profectus est, tata a plecat de acasă
Rure redeunt, s-au întors la ţară
D) La întrebarea qua? (pe unde) – întrebare pusă tot la verbe de mişcare,
exprimând ideea de străbatere.
a) Dacă complementul de loc este exprimat prin cuvintele următoare, arătând
calea sau drumul pe unde se trece, ele stau în cazul ablativ singur: terra; mare;
pars, iter; pons; porta.
Exemple:
Via Flaminia profectus est, a plecat prin calea Flaminia
Hostes terra marique devicti sunt, duşmanii au fost învinşi pe mare şi pe uscat
b) Numele de oraşe şi insule mici şi alte cuvinte care exprimă ideea de
străbatere, stau în acuzativ cu prepoziţia per.
Exemple:
Per Athenas iter fecit, a trecut prin Atena
Per manus tradere, a trece din mână în mână
15
16. Complementul circumstanţial de timp
Acest complement răspunde la următoarele întrebări:
1.Quando? (când)
2.Quamdiu? (cât timp)
3.Ex quo tempore? (de când, de cât timp)
4.Quanto tempore? (în cât timp)
5.Quousque? ( până când)
1. La întrebarea quando ?(când)
Dacă complementul este exprimat prin cuvinte care se referă la timp, cu sens
propriu sau figurat, acestea stau în ablativ. Astfel de cuvinte sunt: dies; hora; annus;
tempus; aetas; initium; principium; adventus etc.
Când este exprimat un număr, se foloseşte numeralul ordinal.
Exemple:
Nostra aetate, pe vremea noastră
Eodem die castra promovit, în aceeaşi zi a ridicat tabăra
Tertio bello Punico , în al treilea război punic
2.La întrebarea quamdiu? (cât timp)
Răspunsul la această întrebare (complementul circumstanţial de timp) exprimă
durata acţiunii. Se construieşte cu cazul acuzativ şi numeral cardinal. Uneori se
pune prepoziţia per pentru a arăta mai exact durata.
Exemple:
Troia a Graecis decem annos oppugnatur, Troia a fost atacată de greci timp
de zece ani
Ludi per decem dies facti sunt, jocurile au fost făcute timp de zece zile
3.La întrebarea ex quo tempore? (de când, de cât timp)
Complementul circumstanţial de timp exprimă la această întrebare tot durata
unei acţiuni, respectiv timpul scurs de la începutul acesteia. Se construieşte cu cazul
acuzativ şi numeral cardinal sau ordinal, precedat de obicei de iam.
Exemple:
Sex dies rex in hac urbe versatur, regele se află de şase zile în oraş
Iam quartum annum litteras disco, învăţ de patru ani literatura
4.La întrebarea quanto tempore? (în cât timp)
16
17. La această întrebare complementul arată precis timpul în care are loc o acţiune. Se
construieşte cu cazul ablativ, dar uneori şi cu prepoziţiile intra sau inter şi
acuzativul. Se foloseşte numeralul cardinal.
Exemple:
Agamemnon vix decem annis urbem cepit
Sau
Agamemnon vix intra decem annos urbem cepit, Agamemnon a cucerit oraşul
abia în zece ani
5.La întrebarea quousque? ( până când)
La această întrebare complementul se exprimă prin in sau ad folosindu-se cazul
acuzativ, însoţit de numeral cardinal sau ordinal.
Exemple:
Ad decem annos veniam, voi veni până în zece ani
Quem ad finem sese effrenata iactabit audacia?(Cicero) Până la care limită se va
agita această îndrăzneală dezlănţuită?
Teste de evaluare
Identificaţi complementele circumstanţiale de loc şi de timp din următoarele
enunţuri, precizând partea de vorbire prin care sunt exprimate:
In Italia hiemem agemus. Demostenes Athenis in Graecia vivebat. Romam via
Appia adveniemus. Ruinae urbis humi iacebant. Deturnare hostes de moenibus.
Antiquis temporibus multi scriptores vixerunt. Prima luce, hostium equitatus ad
castra accedit. Hac hieme multum nivis fuit. Bellum novem annis gessit. Meus filius
decem annos natus est.
2. Propoziţia independentă principală
Ca şi în limba română, propoziţia independentă exprimă o gândire care are un
înţeles deplin, care nu depinde în nici un fel de o altă propoziţie.
În propoziţiile independente predicatul poate fi la modul indicativ, conjunctiv,
imperativ sau infinitiv. Cazul care predomină este indicativul, pentru că exprimă
fapte, acţiuni sigure sau considerate de vorbitor ca fiind sigure; este, aşadar, modul
realităţii, al certitudinii.
17
18. Modul indicativ este folosit în propoziţii enunţiative, afirmative sau negative,
în propoziţii exclamative şi în propoziţii interogative simple sau duble; pentru negaţie
se foloseşte adverbul non
INDICATIVUL.
Propoziţii enunţiative
Exercitus cum omnibus impedimentis ibat.
Discipuli a magistro laudantur.
Germani agriculturae non student (Caesar).
Propoziţii exclamative
Nunc vero quae tua est ista vita!(Cicero), acum însă ce fel de viaţă este asta a
ta!
Propoziţii interogative
- propoziţii interogative simple, introduse prin: pronume interogative: quid tu es
tristis?, (de ce eşti trist); adverbe interogative: grandia verba ubi sunt? (unde sunt
cuvintele mari?); particule interogative: num me fefellit, Catilina; dies? (oare m-a
înşelat ziua?)
- propoziţii interogative duble construite cu două elemente care se exclud.
Primul element este redat prin particula utrum (oare) sau forma enclitică-ne, iar al
doilea prin an (sau). Ex.: Haec utrum tandem lex est an legum omnium dissolutio?
(Cicero), aceasta este oare o lege sau negarea tuturor legilor?
CONJUNCTIVUL
Conjunctivul este perceput ca un mod opus indicativului; este modul
subiectivităţii, adică arată acţiunea aşa cum o gândeşte sau cum o apreciază cineva din
punctul său de vedere. În propoziţiile principale, conjunctivul indică diferite nuanţe,
exprimând:
- o dorinţă realizabilă sau nerealizabilă, iar ca negaţie se foloseşte ne- conjuntivul
optativ: Ex: Vivat amicus, velim diu vivat! (să trăiască prietenul, aş vrea să
trăiască mult!); Mallem tacuisses! (aş prefera să fi tăcut!)
- un îndemn, o poruncă, o voinţă – conjunctivul hortativ; cu negaţia ne arată o
piedică, o oprire şi se numeşte conjunctiv prohibitiv. Ex: Amemus parentes! (să
ne iubim părinţii); Ne dubitaveris! (să nu vă îndoiţi)
18
19. - o concesie, o presupunere că un fapt care nu este real se poate realiza –
conjunctivul concesiv. Ex: Ne sit summum malum dolor, malum certe est
(Cicero), să admitem că durerea n-ar fi răul cel mai mare, ea este totuşi un rău.
- posibilitatea unei acţiuni sau afirmarea cu modestie a unui fapt – conjunctivul
potenţial. Ex: Hoc sine ulla dubitatione confirmaverim (Cicero), acest lucru aş
putea să-l afirm fără nici o şovăire.
- o îndoială, nehotărâre, nedumerire în cazul unor discursuri sau cuvântări-
conjunctivul dubitativ. Ex: Quem rogarem? Pe cine să rog?
IMPERATIVUL
Este modul care exprimă o poruncă, un ordin. În limba latină clasică, poruncile,
îndemnurile eru redate numai prin propoziţii afirmative; pentru cele negative se
prefera folosirea conjunctivului sau expresia noli, nolite cu indicativul.
După cum se ştie, în limba latină imperativul are două timpuri:
- prezent, la persoana a II-a singular şi plural:
canta! cântă!
cantate! cântaţi!
- viitor cu persoana a II-a şi a III-a singular şi plural:
cantato! să cânţi!, să cânte! (persoana a II-a şi a III-a singular)
cantatote! să cântaţi! (persoana a II-a plural)
cantanto! Să cânte! (persoana a III-a plural).
Imperativul viitor este folosit în special în texte juridice, în texte de legi, în
maxime, în proverbe etc.
INFINITIVUL
Infinitivul este un mod nepersonal al verbului care poate fi utilizat în propoziţiile
independente în două moduri:
- ca substantiv, iar în această situaţie infinitivul poate fi subiect sau complement
direct. Ex: Victis parcere humanum est, a cruţa pe cei învinşi este un lucru
omenesc (subiect); Vincere scis, Hannibal, victoria uti nescis (Titus Livius),
Hannibal, ştii să învingi, dar nu ştii să te foloseşti de victorie (complement direct).
- ca predicat în propopziţiile principale, infinitivul are două valori:
a) infinitiv descriptiv sau istoric, folosit pentru a reda stilului o anumită
culoare, variaţie, vioiciune, mai ales cân faptele se succed cu repeziciune: At
19
20. Romani domi militiaeque intenti festinare, parare, alius alium hortari,
hostibus obviam ire, libertatem, patriam, parentesque armis tegere
(Sallustius), dar romanii, neodormiţi în timp de pace şi de război, se
înflăcărau, se pregăteau, se îndemnau unii pe alţii, ieşeau în calea duşmanilor,
apărau cu armele libertatea, patria şi părinţii.
b) infinitiv exclamativ cu funcţie de predicat pentru a exprima sentimente de
uimire, de admiraţie, de revoltă, de milă etc.: Te nunc, mea Terentia, sic
vexari, sic iacere in lacrimis idque fieri mea culpa! (Cicero), acum tu,
Terenţia mea, să fii lovită astfel, să te afli în astfel de lacrimi şi toate acestea se
întâmplă din vina mea!
Teste de evaluare
Precizaţi modurile folosite în următoarele propoziţii principale:
Omnia Gallia est divisa in partes tres. Audaces fortuna iuvat. Quid facerem? Quis
potest negare? Vindicamus odium, semper pacem velimus. Utrum tu vir an femine
es? Male fecisti; ego melius fecissem, sed nolui.
Sintaxa frazei- fraza formată prin subordonare
Subordonarea poate fi definită ca raportul unei propoziţii faţă de alta, dintre care
cel puţin una este principală. Propoziţia subordonată completează înţelesul altei
propoziţii, iar acest raport de subordonare se realizează cu ajutorul conjuncţiilor,
pronumelor relative sau adverbelor de relaţie.
Conform clasificării tradiţionale, în limba latină clasică există următoarele tipuri
de subordonate:
1. relative: atributive, circumstanţiale.
2. completive: infinitivale, conjunctivale, cu indicativul şi introdusă prin quod,
interogativa ondirectă.
3. circumstanţiale: temporale, cauzale, concesive, condiţionale, finale,
consecutive, comparative.
20
21. 1.PROPOZIŢII RELATIVE
Propoziţia relativă-atributivă
Propoziţiile relative-atributive sunt subordonatele care sunt legate de regentă prin
pronume sau adverbe de relaţie, având rol de atribut al unui cuvânt din regentă.
Întotdeauna predicatul va fi la modul indicativ.
Exemple:
Pericula timidus etiam quae nuon sunt videt, fricosul vede chiar şi primejdiile
care nu există.
Ne amare incipias quem odisee olim potes, să nu începi să-l iubeşti pe cel pe care
poţi să-l urăşti cândva.
În exemplele anterioare, propoziţiile relativ-atributive au fost introduse prin
pronume relative; alt elemente introductive popr fi adverbele de relaţie sau chiar
adverbe nedefinite (ubicumque – pretutindeni).
Exemple:
Nunc me illuc ducis, ubi lapis lapidem terit? Acum mă duci acolo unde piatra
roade piatră?
Ubicumque erit gentium, a nobis diligetur, în orice ţară se va afla, va fi iubit de
noi.
Propoziţia relativă- circumstanţială
Aceste subordonate sunt propoziţii care încep cu pronumele relativ qui, quae,
quod, iar modul folosit este conjunctivul. În ele sunt exprimate gândurile lator
persoane, exprimând diverse nuanţe de scop, cauzale, condiţionale etc.
De aceea, această propoziţie devine o relativă circumstanţială, care poate fi:
cauzală, concesivă, condiţională, finală sau consecutivă. Aşadar, în locul
conjuncţiilor prin care sunt introduse, de regulă, aceste circumstanţiale, apare
pronumele relativ, cu înţelesul respectivelor conjuncţii. Deoarece acest pronume
determină tot un nume, el se va acorda cu acesta în număr şi gen, cazul fiind acela al
funcţiei pe care o are în propoziţie. Traducerea relativelor circumstanţiale se face, fie
prin pronumele relativ, fie prin conjuncţiile corespuntătoare nuanţei pe care o
exprimă.
21
22. Subordonate relative circumstanţiale de cauză
-Philosophiae magnam gratiam habeo, quae me contra fortunae impetu armet,
am o mare mulţumire din partea filolzofiei, fiindcă mă întăreşte în faţa atacului
destinului.
-Flaminius fuit enim mirifica vigilentia, qui suo tuto consulatu somnium non
viderit, Flaminius a fost de o vigilenţă extrordinară, el care (fiindcă) în tot consulatul
său n-a cunoscut somnul.
Subordonate relative circumstanţiale concesive
-Egomet, qui sero ac leviter Graecas litteras attigissem, tamen complures Athenis
dies sum commoratus (Cicero), chiar eu, care (deşi) am cunoscut târziu şi superficial
literatura greacă, totuţi am zăbovit la Atena mai multe zile.
-Croesus, qui ditissimus esset, non beatam vitam vivebat, Croesus, care (deşi) era
foarte bogat, nu trăia o viaţă fericită.
Subordonate relative circumstanţiale condiţionale
-Qui deum esse neget, eum hominem esse vix putem, dacă el neagă că există
Dumnezeu, eu abia îl mai consider om.
Subordonate relative circumstanţiale finale
-Legati missi sunt qui pacem peterent, au fost trimişi soli ca să ceară pace
-Delectus sum ab universa provincia, qui eius iura fortunasque defenderem
(Cicero), am fost ales de întraga provincie ca să-i apăr drepturile şi averile.
Subordonate relative circumstanţiale consecutive
-Nullus dolor est quem non longinquitas temporis minuat ac molliat (Cicero), nu
există nici o durere pe care (încât) durata timpului să n-o micşoreze şi să n-o
domolească,
-Nec quisquam est tam opulentus qui mihi obsistat in via (Plautus), nu e nimeni
aşa de puternic, care (încât) să-mi stea în cale.
22
23. 2.PROPOZIŢII COMPLETIVE
Propoziţiile completive îndeplinesc rolul de complement direct al unui verb din
regentă. În limba latină, ele sunt de patru feluri:
a) Completive infinitivale cu predicatul la infinitiv.
b) Completive conjunctivale introduse prin conjuncţii, cu predicatul la
conjunctiv.
c) Completive cu indicativul introduse prin conjuncţia quod.
d) Interogative indirecte introduse prin diferite particule sau cuvinte interogative.
Completiva infinitivală
Această subordonată numită şi acuzativ cu infinitiv, este o propoziţie care are
rolul de a complete înţelesul regentei, având uneori rol de subiect, alteori de
complement direct. Modul în care se construieşte este următorul:
- nu are o conjuncţie su un alt element introductiv
- subiectul stă în acuzativ
- predicatul este la modul infinitiv
Completiva infinitivală este un tip de subordonată întâlnită în toate etapele de
dezvoltare ale limbii latine, fiind frecvent utilizată de scriitorii latini.
Acuzativ cu infinitiv cu rol de subiect se pune după:
-expresii verbale impersonale construite cu verbul esse:
difficile est, este greu fama est, se zvoneşte
nefas est, nu este permis, fas est, este permis
scelus est, este o crimă, spes est, se speră
verum est, este adevărat satis est, este suficient
facile est, este uşor necesse est, este necesar
indignum est, este nedemn credibile est, este de crezut
Exemple:
Difficile est amicitiam manere, si a virtute defeceris (Cicero), e greu să dureze
prietenia dacă te-ai depărtat de virtute
Fama est etiam Homerum caecum fuisse, se zvoneşte că Homer a fost orb
-după verbe impersonale: decet, constat, oportet, placet, interest, refert etc.
Exemple:
Oratorem irasci minime decet, nu se cuvine ca un orator să se înfurie
23
24. Ex malis minima eligere oportet, dintre cele rele trebuie alese cele mai mici.
Acuzativ cu infinitiv cu rol de complement direct se pune după patru categorii
de verbe:
1. Verba dicendi sau declarandi: dico, declaro, demonstro, affirmo, nego,
respondeo, scribo, narro, nuntio etc.
Exemple:
Caesar in senatum venit sed dixit se non esse dictatorem, Caesar a venit în senat,
dar a spus că nu este dictator
Affirmavi me esse facturum, am afirmat că voi face acest lucru.
2. Verba sentiendi: sentio, audio, video, cognosco, intellego, scio, nescio,
iudico, accipio, spero, obliviscor, recordor etc.
Exemple:
Helvetii angustos se fines habere arbitrantur (Caesar), Helveţii socoteau că ei au
hotare înguste
Omnes scimus exercitum pro victoria sua pugnare, toţi ştim că armata luptă
pentru victorie.
Patere tua consilia non sentis? (Cicero), nu simţi că planurile tale sunt date pe
faţă?
3. Verba voluntatis: volo, nolo, malo, cupio, opto, veto, studio, iubeo, prohibeo,
permitto etc
Exemple:
Volumus liberos nostros felices esse, vrem ca copiii noştri să fie fericiţi
Augustus carmina Vergilii cremari contra testamenti eius verecundiam vetuit,
Augustus a împiedicat ca poeziile lui Vergilius să fie arse, împotriva modestiei
testamentului acestuia.
4. Verba affectuum: gaudeo, laetor, glorior, doleo, indgnor, misereo etc.
Exemple:
Gaudeo tibi iucundas esse meas litteras (Cicero), mă bucur că îţi sunt plăcute
scrisorile mele
Cupio me esse clementem erga horum hominum errores qui non leges
cognoscunt, doresc să fiu îngăduitor faţă de greşelile acestor oameni care nu cunosc
legile.
24
25. Nominativ cu infinitiv
În cadrul propoziţiei infinitivale intră şi nominativul cu infinitiv. Acest tip de
subordonată este cerută de aceleaşi categorii de verbe, în special verba dicendi, la
diateza pasivă, persoana a III-a singular sau plural. Dintre verbele declarandi,
sentiendi sau voluntatis care cer un nominativ cu infinitiv, cele mai frecvent întâlnite
sunt:
dicor, putor, existimor, iudicor, iubeor, videor etc
Exemple:
Non videmur esse victuri, nu părem că vom învinge
Thales primus defectionem solis praedixisse fertur (Cicero), se povesteşte că
Thales a prezis cel dintâi o eclipsă de soare
Regulus omnium iustissimus fuisse traditur, se povesteşte că Regulus a fost cel
mai drept dintre oameni
Teste de evaluare:
Despărţiţi frazele în propoziţii, identificaţi completivele infinitivale şi modul în
care acestea s-au format:
1. Spartacus servis persuasit se pro libertate pugnare.
2. Senatores omnes volebant eum Romae manere.
3. Cupio in tantis reipublicae periculis me non dissolutum videri.
4. Lucius dixit deos Romam iuvare.
5. Ubi Iugurtha Roma egrediebatur dixit Romam urbem venalem et mature
perituram esse.
6. Duces dixerunt suos exercitus in hostibus patriae pugnaturos esse.
Completiva conjunctivală
Ca şi cea infintivală, are funcţie de complement direct fiind strâns legată de
regentă căreia îi completează înţelesul. Este introdusă prin conjuncţiile;
-ut, să, ca; când este afirmativă
-ne, să nu, că nu; când este negativă.
În general, completiva conjunctivală urmează după verbe ca: rogo, postulo, peto,
moneo, hortor, censeo, suadeo, persuadeo, moveo, volo, nolo, malo, exspecto etc.
25
26. Exemple:
Peto ut diligas eum, in tuis habeas (Cicero), te rog să-l iubeşti, să-l socoteşti
dintre ai tăi.
Videant consules ne quid respublica detrimenti capiat (Cicero), consulii să
vegheze ca republica să nu sufere vreo pagubă
Completiva cojunctivală este cerută şi de verbe de temere: timeo, metuo, vereor.
După aceste verbe completiva conjunctivală se introduce prin conjuncţiile:
-ut sau ne non, că nu, când subiectul regentei vrea să se întâmple faptul de care se
teme,
-ne, să nu, când subiectul regentei nu vrea să se întâmple faptul de care se teme.
Exemple:
Timeo ut pater veniat, mă tem că nu vine tata (vreau să vină)
Timeo ne pater veniat, mă tem să nu vină tata (nu vreau să vină).
Teste de evaluare:
Despărţiţi frazele în propoziţii, identificaţi completivele conjunctivale şi modul în
care acestea s-au format:
1.Deus quaeso ut salva pariam filium.
2.Alexander milites monuit ne multitudine hostium moverentur.
3.Suadeo ut filius tuus cursum honorum ineat.
4.Metuo ne amici tui facinoribus interfuerint.
5.Operam dabimus ut versus multos Latinos item Ciceronis operam legamus.
Completiva introdusă prin quod
Această completivă se construieşte cu modul indicativ, având rol de subiect sau de
complement direct al verbului din regentă. Conjuncţia quod (că) prin care
subordonata se leagă de regenta ei, este la origine un pronume relativ neutru în
acuzativ, având sensul: cu privire la faptul că, în ceea ce priveşte faptul că, deci este la
origine un acuzativ de relaţie.
26
27. Completiva cu quod a fost frecvent folosită în limba latină vorbită şi astfel a
pătruns mai uşor în limbile romanice actuale, înlocuind acuzativul cu infinitiv (rom.
că, fr. que, ital.che).
În limba literară această completivă se folosea după verbele care construiesc un
acuzativ cu infinitiv. Dintre aceste verbe, cele mai frecvent întânite în construirea
acestei completive sunt verba affectuum.
Exemple:
Miror quod nemo nostrum sua sorte contentus est, mă mir că nimeni dintre noi
nu este mulţumit cu soarta sa.
Gaudeamus quod vivimus, să ne bucurăm că trăim.
Completiva cu quod se mai întâneşte şi după expresii verbale impersonale, după
verbul facere sau după impersonalele accidit, evenit, când sunt însoţite de adverbe.
Exemple:
Bene facis quod me adiuvas (Cicero), bine faci că mă ajuţi.
Propoziţiile interogative
Se împart în:
-propoziţii interogative directe care se construiesc cu indicativul şi conjunctivul.
-propoziţii interogative indirecte care se construiesc cu modul conjunctiv.
Propoziţiile interogative indirecte sunt principale şi au predicatul la indicativ sau
la conjunctiv.
Exemple:
Quid agis? Ce faci?
Quo vadis? Încotro mergi?
Quis nescit? Cine nu ştie?
Atât propoziţiile interogative directe, cât şi cele indirecte sunt introduse prin:
pronume interogative (quis, quid, quot, uter), adverbe interogative (ubi, quo, unde,
qua, quando), particule interogative (an, ne, nonne, num).
Exemple:
Quid dicis? Ce zici?
Te quando exspectemus fac ut sciam (Cicero), dă-mi de ştire când să te aşteptăm.
Dubito an aegrotus sit, mă îndoiesc că este bolnav.
Teste de evaluare:
27
28. Despărţiţi fraza în propoziţii şi analizaţi subordonatele interogative:
Nihilne te nocturnum praesidium Palati, nihil urbis vigiliae, nihil timor populi,
nihil concursus bonorum omnium, nuhil hic munitissimus habendi senatus lucus, nihil
horum ora vultusque moverunt? Hic tamen vivit. Vivit? Immo vero etiam in senatum
venit, fit publici consilii particeps, notat et designat oculis ad ceadem unumquemque
nostrum (Cicero, In Catilinam orationem quattuor, I).
4. PROPOZIŢII CIRCUMSTANŢIALE
Subordonata temporală
Propoziţia circumstanţială de timp are rolul unui complement circumstanţial de
timp, arătând momentul în care se desfăşoară acţiunea exprimată de verbul regent.
Se introduce prin conjuncţiile: ut, ubi, ut primum, ubi primum, simul,
postquam şi se construieşte cu modul indicativ.
Exemple:
Ubi haec a tribuno relata sunt, Nero interrogat, când acestea au fost communicate
de tribun, Nero întreabă.
Postquam dictator occisus est, bellum civile redintegratum est, după ce dictatorul
a fost ucis, a reînceput războiul civil.
Subordonata temporală mai poate fi introdusă şi prin conjuncţia cum, construindu-
se fie cu indicativul, fie cu conjunctivul.
Exemple:
Cum Caesar in Gallia venit, alterius factionis principes erant Haedui, alterius
Sequani (Caesar), când Caesar a venit în Galia, conducătorii unei partide erau heduii,
ai celeilalte erau sequanii.
Cum Cicero consul esset, Catilina fecit coniurationem, pe când Cicero era
consul, Catilina a făcut o conjuraţie.
Subordonata cauzală
Propoziţia circumstanţială de cauză exprimă cauza sau motivul pentru care se
desfăşoară acţiunea verbului din regentă.
Se leagă prin conjuncţiile: quod, quia, quoniam, quando, propterea quod, cum; se
construieşte cu modul indicativ când cauza este reală şi cu modul conjunctiv când
cauza este ireală, ipotetică.
Exemple:
28
29. Helvetii reliquos Gallos virtute praecedunt quod fere cotidianis proeliis cum
Germanis contendunt (Caesar), Helveţii îi întrec prin virtute pe ceilalţi gali fiindcă
poartă lupte zilnice cu germanii.
Maiores nostri, cum regum potestatem non tulissent, magistratus annuos
creaverunt, strămoşii noştri, fiindcă nu au suportat puterea regilor, au creat annual
magistraţi.
Subordonata concesivă
Propoziţiile circumstanţiale concesive arată o piedică, o împrejurare contrară care
nu poate totuşi opri desfăşurarea acţiunii din regentă.
În propoziţia regentă se află adverbe corelative ca : tamen, at, certe, nihilominus
etc.
Conjuncţiile introductive ale subordonatei concesive sunt: quamquam, tametsi,
etsi, etiamsi, ut, cum, licet; se folosesc ca moduri personale atât indicativul, cît şi
conjunctivul.
Exemple:
Tametsi vicisse debeo, tamen de meo iure decedam (Cicero), deşi trebuie să
înving, mă voi lipsi totuşi de dreptul meu.
Ut desint vires, tamen est laudanda voluntas, deşi lipsesc puterile, totuşi trebuie
lăudată voinţa.
Subordonata condiţională
Exprimarea condiţiei necesită existenţa a două propoziţii: una pricipală care
conţine rrezultatul şi cealaltă subordonată, care cuprinde condiţia.
Conjuncţiile introductive sunt: si, si forte, nisi, si non, dum, modo, dummodo.
În limba latină circumstanţiala condiţională cuprinde trei situaţii:
a) Cazul sau condiţia reală; subordonata condiţională se construieşte cu modul
indicativ.
Exemple:
Si post fata venit gloria, non propero (Martialis), dacă gloria vine după moarte,
nu mă grăbesc.
b) Cazul potenţial, în care condiţia este considerată posibil de realizat.
Predicatul subordonatei este la conjunctiv prezent sau perfect.
29
30. Etiam fera animalia si clausa teneas, virtutis obliviscuntur (Tacitus), chiar
animalele sălbatice dacă le ţii închise, îşi uită puterea.
Si, quotiens peccant homines, sua fulmina miserit Iuppiter, exiquo tempore
inermis erit, dacă, ori de câte ori greşesc oamenii, Iuppiter ar trimite fulgerele, în
scurt timp ar fi fără arme.
c) Cazul ireal, în care condiţia este percepută ca irealizabilă, contrară realităţii.
Predicatul subordonatei condiţionale este la conjunctiv imperfect sau mai mult
ca perfect.
Exemple:
Musae si Latine loqui vellent, Plautino sermone loquerentur (Quintilianus), dacă
muzele ar vrea să vorbească latineşte, ar vorbi limba lui Plaut.
Si tacuisses, philosophus mansisses, dacă tăceai, filozof rămâneai.
Subordonata finală
Propoziţia circumstanţială de scop sau finală exprimă scopul pentru care se
desfăşoară acţiunea verbului din regentă. Este introdusă prin conjuncţiile: ut, ne, quo.
În toate situaţiile predicatul este la modul conjunctiv; dintre timpurile acestuia,
preferându-se prezentul şi imperfecul.
Exemple:
Edo ut vivam, non vivo ut edam (Quintilianus), mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc
ca să mănânc.
Subordonata consecutivă
Circumstanţiala consecutivă exprimă o consecinţă a acţiunii din regentă. Este
introdusă prin conjuncţiile: ut, ut non, quin. Există în regentă câteva adverbe
corelative care o anunţă: talis, tantus, tam, ita, satis.
Modul subordonatei consecutive este numai conjunctivul.
Exemple:
Tanta vis probatis est, ut eam in hoste etiam diligamus (Cicero), atât de mare este
puterea cinstei, încât o iubim chiar şi la duşman.
Nemo est tam saevus ut pueri lacrimis non moveatur, nimeni nu este atât de
crud, încât să nu fie mişcat de lacrimile copilului.
30
31. Subordonata comparativă
Exprimă o acţiune sau un fapt cu care se compară acţiunea din regentă, aceasta
fiind un termen al comparaţiei, iar subordonata comparativă al doilea termen al
comparaţiei.
Acţiunea poate fi reală, iar în această situaţie predicatuleate la indicativ, sau ireală
cu predicatul la conjunctiv.
Se introduce prin conjuncţiile: ut, velut, sicut, ut si, velut si, quasi.
Exemple:
Ut sementem feceris, ita metes (Cicero), cum vei semăna, aşa vei culege.
In bello Hannibal vivebat quasi gregarius fuit, în război Hannibal trăia ca şi cum
ar fi un om de rând.
Qualis eques, talis equus, cum este călăreţul, aşa este şi calul.
Bibliografia cursului:
-Academia R.P.R., Gramatica limbii române, Ed. A II-a, vol. I-II, Bucureşti, 1963.
-N.I.Barbu, Sintaxa limbii latine după metoda istorico-stilistică, Ed. A II-a, Bucureşti,
1947.
-N.I.Barbu, Toma Vasilescu, Gramatica limbii latine, Bucureşti, E.D.P., 1961.
-I. Bujor, Fr. Chiriac, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971.
-Ovid Denusuşianu, Istoria limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961.
-Eugen Dobroiu, Curs de istoria limbii latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1994.
-A. Ernout, F.Thomas, Syntaxe latine, Paris, C.Klincksieck, 1953.
-I. Fischer, Latina dunăreană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
-Nicolae Lascu, Manual de limba latină pentru învăţământul superior, Litografia şi
tipografia învăţământului, 1957.
-Virgil Matei, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Scripta, 1994.
-A. Meillet, Esquisse d une histoire de la langue latine, Paris, Editura Hachette, 1938.
-H. Mihăilescu, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman,
Bucureşti, Editura Academiei, 1960.
-Maria Pârlog, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1966.
31
32. -Sextil Puşcariu, Limba română, vol. I, Bucureşti, Fundanţia pentru literatură şi artă,
1940.
-Dan Sluşanschi, Sintaxa propoziţiei latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1984.
-Dan Sluşanschi, Sintaxa limbii latine (vol. II, Sintaxa frazei), Bucureşti, Editura
Universităţii, 1994.
-Toma Vasilescu, Curs de sintaxă istorică a limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică, 1962.
Teste de evaluare:
1. Despărţiţi frazele în propoziţii, indicaţi felul subordonatelor, conjuncţiile
introductive, precum şi modurile verbale folosite:
Horum omnium fortissimi sunt Belgae, propterea quod a cultu atque humanitate
provinciae longissime absunt, minimeque ad eos mercatores saepe commeant atque ea
quae ad effeminandos animos pertinent important, proximique sunt Germanis, qui
trans Rhenum incolunt, quibuscum continenter bellum gerunt.
Post eius mortem nihilo minus Helvetii id quod constituerant facere conantur, ut e
finibus suis exeant.
Caesari cum id nuntiatum esset, eos per provinciam nostram iter facere conari,
maturat ab urbe proficisci et quam maximis potest itineribus in Galliam ulteriorem
contendit et ad Genevam pervenit. Caesar, quod memoria tenebat L.Cassium
consulem occisum exercitumque eius ab Helvetiis pulsum et sub iugum occisum,
concedendum non putabat. (Caesar, Commentarii de bello Gallico, Liber I).
2.Exerciţii – subordonata temporală
Cum Caesar in Galliam venit duae factiones ibi erant. Postquam consuli locutus
est, Catilina ex urbe profectus est. Cum Athenis essem, Zenonem frequenter
audiebam. Dum occideretur, Catilina fortiter pugnavit.
3.Exerciţii – subordonata cauzală
Quia civis sum, necesse est me parere civitatis legibus. Ad te non venio quod mihi
tempus deest. Cum id cupias, maneo. Gratias tibi ago quia me vivere coegisti. Cum
nobiscum venire nolitis, domi cum liberis manebitis.
4.Exerciţii – subordonata concesivă
32
33. Etsi iam senex erat, Cato Graecam linguam didicit. Multi cives, cum rempublicam
servirent, tamen civitatis vim subierunt. Etiamsi mors veniat, malo domi in patria
mori. Homo, qumvis sit doctus, tamen multarum rerum ignarus est.
5.Exerciţii – subordonata condiţională
Si leges, bene respondes. Homo felix esset si semper virtutem exerceret. Nisi puer
Latine didicissem, Ciceronis libros legere non possem. Si verus fueris amicus, mihi
auxilium dederis.
6. Exerciţii- subordonata consecutivă: din propoziţiile juxtapuse formaţi o singură
frază în care să existe o subordonată consecutivă, având modelul:
Stultus est/non intelligit – Tam stultus est ut non intelligit.
Hic homo stultus est / omnes, cum loquitur, rident.
Bene Latine loqueris/ Romae natus esse videris.
Patronus clamat/ omnes eum audiunt.
Dicipuli bene laborabant/magister gaudebat.
Asinus miser erat/mori volebant.
Flumen altum erat/milites pedibus transire non poterant.
Puella pulchra est/ nulla pulchrior esse potest.
33
