Documentul discută modernizarea metodelor didactice în educație, subliniind importanța adaptarării acestora la nevoile elevilor și la evoluția științei. Se propune o combinație între metode tradiționale și moderne, care să stimuleze gândirea critică și creativitatea elevilor. De asemenea, evaluarea și diverse tehnici didactice sunt prezentate ca mijloace de a crea un mediu de învățare activ și colaborativ.

1. Ora de literatură din perspectiva modernizării metodelor didactice
Prof. Buia Daniela
Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara
Nicolae Iorga enumera “trei virtuţi fără care nici ştiinţa în cel mai înalt sens al cuvântului nu se
poate, [...] orizont, disciplină şi omenie”, dimensiuni care stabilesc rostul existenţei umane şi în afara
cărora educaţia însăşi rămâne un nonsens. Pentru că persoana este esența oricărei instituții, de
implicarea şi de dezvoltarea profesională a dascălului depinde modul în care el îşi folosește
competenţele în beneficiul organizaţiei. Acelaşi mare istoric afirma că „metoda cea mai bună are
valoarea pe care i-o dă omul care o întrebuinţează”, motiv pentru care rolul decisiv în succesul unei
activităţi didactice se atribuie în mod necondiţionat profesorului, iar cea dintâi obligaţie a sa este legată
de „alfabetizarea metodologica” a elevilor, sintagmă folosită într-un articol intitulat „Strategii ale
învăţării active”.
Literatura de specialitate a avansat ideea îndrăzneaţă că pentru dascăl este inutil a clasifica
metodele de instruire după criterii diverse. Cel mai eficient criteriu care permite alegerea corectă a
metodelor de învăţământ este natura pragmatică a obiectivelor pedagogice concrete pe care le
urmăreşte educatorul, într-un anumit moment al instruirii. Profesorul trebuie să deprindă măiestria de a
le selecta dintr-un inventar cât mai bogat, de a le combina, pentru a evita monotonia şi a asigura
succesul învăţării, demonstrându-le astfel eficienţa şi aplicabilitatea.
Graniţa dintre tradiţional şi modern nu e întotdeauna uşor de trasat, mai ales că nu tot ce este
„vechi” este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este „nou” este şi modern. În unele metode
moderne oricine poate surprinde secvenţe destul de tradiţionale sau descoperi că variante ale unei
anumite metode moderne au fost de mult timp cunoscute.
Metodologia didactică actuală este orientată către metodele de învăţare moderne, care
accentuează dezvoltarea gândirii critice, valorificarea experienţei proprii a elevilor, determinarea de a
căuta şi dezvolta soluţii la diverse probleme, evidenţierea modului propriu de înţelegere, afişând un
caracter formativ al activităţii, într-un climat antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea, încrederea şi
respectul reciproc, dezvoltat în relaţiile sociale ale procesului de culturalizare şi formare a
personalităţii. Rolul metodelor didactice moderne, caracterizate printr-o permanentă deschidere la
înnoire, la inovaţie, este acela de a crea un context situaţional, astfel încât cel care învaţă să participe în
mod activ la realizarea obiectivelor predării, să asigure transformarea lui în subiect al propriei formări.

2. Definitoriu pentru folosirea metodelor menţionate, descrise ca fiind activ participative, este caracterul
lor stimulativ, din punct de vedere fizic şi psihic, precum şi posibilitatea alternării activităţilor
individuale şi de grup, în scopul atingerii „optimul-ului” motivaţional şi acţional la nivelul copiilor care
se văd angajaţi şi trebuie să îşi asume noi roluri şi responsabilităţi în desfăşurarea actului didactic.
Toate aceste aspecte transformă lecţia, cel puţin teoretic, într-o aventură a cunoaşterii în care copilul
participă activ, după propriile puteri, dar nu presupun renunţarea irevocabilă şi definitivă la metodele
tradiţionale. Modelul modern nu va putea supravieţui fără fundamentul celui tradiţional. Ceea ce se
impune cu necesitate în învăţământul românesc actual este reevaluarea permanentă a metodelor clasice,
adaptarea lor în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei, astfel încât să declanşeze
angajarea elevilor în activitatea concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi
creatoare. Metodele tradiţionale pot evolua spre modernitate în măsura în care secvenţele procedurale
care le compun permit restructurări inedite sau când circumstanţele de aplicare ale metodei respective
sunt cu totul noi.
“Deschide cartea ca să înveţi ce au gândit alţii, închide cartea ca să gândeşti singur!”, este
îndemnul marelui învăţat Nicolae Iorga. Aşadar, pregătirea pentru educația continua şi învăţarea de-a
lungul întregii vieţi, deschiderea spre autoinstruire, dezvoltarea dorinţei de informare, formarea
deprinderilor de muncă intelectuală independentă, abordarea conceptului de învăţare a învăţării,
transformarea elevilor in „muncitorii propriu-ziși ai devenirii lor”, stimularea creativităţii, dezvoltarea
gândirii critice şi a motivaţiei pentru învăţare etc. nu sunt dezideratele necesare doar învăţământului
modern. Oricât de mult va evolua ştiinţa, “scopul educării unui copil constă în a-l face capabil să se
dezvolte în continuare fără ajutorul dascălului”. (Edward Habbard)
Elevii prezintă particularităţi psihoindividuale, astfel încât este necesară utilizarea unei game cât
mai ample de metode de predare care să le valorifice potenţialul. Semnificaţia acestora depinde, în cea
mai mare măsură, de utilizator şi de contextul în care sunt folosite. Deoarece metodele clasice,
expozitive ori frontale lasă impresia că nu ar mai fi în conformitate cu noile principii ale participării
active şi conştiente a elevului, se impune o schimbare de atitudine în ceea ce priveşte “tradiţionalul”:
formula „transportării informaţiei” de la profesor la elev nu poate fi singura metodă de învăţare, pentru
că ar înseamnă să contribuim foarte puţin la dezvoltarea personalităţii copilului.
Alternativele la situaţia menţionată sunt numeroase, iar posibilităţile de combinare, nelimitate.
Observarea sistemică, deşi cere mai mult timp, surprinde fenomenele psihopedagogice în ritmul
şi în modul lor de manifestare, fiind necesară mai ales în situaţia elevilor cu cerinţe educaţionale
speciale.

3. Portofoliul constituie o selecţie reprezentativă a lucrărilor elevilor, pune în evidenţă progresul
sau regresul acestora, îi ajută să se autoevalueze. Presupune o întocmire pe o perioadă mai lungă care
poate fi chiar un an şcolar, devenind astfel o verificare sumativă.
Proiectul plasează elevul într-o situaţie de cercetare şi de acţiune, cultivă încrederea în forţele
proprii şi stimulează creativitatea, rolul profesorului fiind diminuat. Acesta necesită timp special
pentru organizare, desfășurare sau evaluare şi poate fi folosit la studiile de caz.
Diversitatea situaţiilor educative, precum şi spectrul larg de obiective presupun aplicarea unor
variate strategii de evaluare (nu doar cele prezentate mai sus). Necesitatea de a compara performanţele
elevilor, sau mai degrabă, de a determina nivelul achiziţiilor elevului în raport cu un obiectiv fixat,
identificarea abilităţii elevilor de a executa acţiuni necesare pentru rezolvarea unei probleme specifice,
obţinerea unor informaţii generale despre performanţe în contextul dezvoltării preconizate şi al
devierilor posibile sunt dimensiuni ce trebuie avute în vedere când se realizează evaluarea. Pentru că
urmărim creşterea calităţii evaluării din punct de vedere al validităţii şi al fidelităţii rezultatelor, având
nevoie de o înţelegere amplă, cuprinzătoare a comportamentului elevului, e necesar să abordam şi alte
metode de evaluare.
Cvintetul este o tehnică ce constă în crearea unei poezii de cinci versuri după reguli precise în
scopul de a sintetiza conţinutul unei teme abordate în exprimări concise. Regulile de elaborare sunt:
primul vers constă dintr-un singur cuvânt semnificativ, al doilea este format din două cuvinte care
descriu subiectul, al treilea este format din trei cuvinte care arată acţiuni, al patrulea este o propoziţie
din patru cuvinte care să exprime ce simt elevii, iar ultimul vers este format dintr-un cuvânt cu rol de
constatare sau concluzie care să exprime esenţa subiectului. Cuvântul nu trebuie să fie repetat în
celelalte versuri.
Cubul e o tehnică folosită în condiţiile în care se urmăreşte să se afle cât mai multe informaţii în
legătură cu un subiect. Pe cele şase feţe ale cubului, colorate diferit, se notează câte un verb: albastru –
descrie (cum arată personajul), mov – compară (personajul X cu Y), roşu – asociază (numele
personajului X cu un nume cunoscut), verde – analizează (faptele personajului X), galben -
argumentează (pro sau contra fapta X a personajului), portocaliu - aplică (o idee in viaţa ta reală).
Scheletul de recenzie este o metodă care se aplică pentru fixarea cunoştinţelor asigurând astfel
feed-back-ul textului citit. Metoda este valoroasă, deoarece îmbină cititul, scrisul, comunicarea orală şi
gândirea critică, flexibilă. Pe fişele elevilor sau pe tablă se scriu o serie de cerinţe: să scrie într-o
singură propoziţie ideea principală, să noteze un cuvânt care să exprime mesajul textului, să precizeze
culoarea asociată conţinutului, să noteze cel mai important aspect (idee, gând, imagine), să realizeze
un desen care să surprindă esenţialul.

4. Metoda pălăriilor gânditoare presupune existenţa a şase pălării gânditoare de culori diferite: alb,
roşu, galben, verde, albastru şi negru. Elevii se împart în şase grupe, fiecărei grupe corespunzându-i
câte o culoare. Pălăria albă este cea care oferă informaţii exacte, este obiectivă, asemenea unui
computer. Elevii ce poartă această pălărie pot formula întrebări. Pălăria roşie dă frâu liber
sentimentelor. Cei ce poartă acest semn trebuie să exprime sentimente, fără să aducă argumente logice.
Pălăria galbenă este simbolul gândirii pozitive şi constructive a elevului. Cei din echipa respectivă
trebuie să găsească şi să demonstreze cu argumente logice o idee, o întâmplare etc. Pălăria verde
simbolizează gândirea creativă. Asemenea culorii verzi care exprimă renaşterea, cel ce poartă această
pălărie trebuie să fie creativ, găsind, de exemplu, alt fir epic. Pălăria neagră este cea care punctează
numai aspectele negative ale personajului, inventariază numai greşelile acestuia. Această pălărie e de
preferat să îşi expună ipotezele la sfârşit, adică după intervenţia pălăriilor: galbenă, verde şi roşie,
pentru a nu oprima ideile creative ale acestora.
Metoda Frisco este asemănătoare cu tehnica „Pălăriilor gânditoare” atât din punct de vedere al
desfăşurării, cât şi în ceea ce priveşte avantajele şi limitele. Tehnica Frisco, având la bază, din nou,
brainstorming-ul, regizat, de această dată, solicită din partea elevilor/cursanţilor capacităţi empatice,
spirit critic, pune accentul pe stimularea gândirii, a imaginaţiei, a creativităţii şi presupune interpretarea
din partea participanţilor a unui rol specific, care să acopere o anumită dimensiune a personalităţii,
abordând o problemă din mai multe perspective.
Jurnalul cameleon, oarecum similară celor descrise anterior, e o metodă folosită în lecţiile de
comunicare orală, prin care elevul trebuie să prezinte acelaşi eveniment din perspective diferite (este
trist, vesel, revoltat, mulţumit etc.).
Metoda ştiu – vreau să ştiu – am învăţat este o strategie de conştientizare de către elevi a ceea
ce ştiu sau cred că ştiu, referitor la un subiect şi totodată a ceea ce nu ştiu sau nu sunt siguri că ştiu şi ar
dori să ştie sau să înveţe, completând rubricile un tabel ce conţine diverse sarcini de lucru cu informaţii
aflate în diferite stadii de achiziţie. Avantajul utilizării acestei metode este că activează elevii şi îi face
conştienţi de procesul învăţării, oferindu-le posibilitatea de a-şi verifica nivelul cunoştinţelor.
Organizatorul grafic, metodă de învăţare activă, e o grilă de sistematizare a noţiunilor, o
imagine a gândirii vizualizate prin reprezentare grafică a unui material, care facilitează esenţializarea
informaţiilor ce urmează să fie exprimate sau scrise, schematizând ideea/ideile. O metodă similară celei
amintite, cu zone de suprapunere şi identificare, este harta conceptuală, un grafic ce include concepte
(centrale – localizate în centrul hărţii sau secundare – localizate către marginea hărţii), ierarhizări
pentru a determina locul conceptelor, conexiuni stabilite între concepte (prin care se comunică felul în
care este înţeleasă relaţia între concepte) şi interpretări ce relevă relaţiile dintre diferite părţi ale hărţii.

5. Literatura de specialitate expune numeroase modalităţi de reprezentare ale acestor metode
grafice: hărţi de tip „păianjen” (organizate prin plasarea unui concept-cheie în centrul hărţii, evidenţiind
legăturile între acesta şi alte concepte), ierarhice (care aşează conceptele în ordinea descrescătoare a
importanţei lor), liniare (care evidențiază legăturile de dependenţă), cazuale (care reprezentă vizual a
factori şi relaţii descoperite într-o investigaţie a cauzelor şi efectelor), sistemice (organizate prin
evidenţierea input-urilor şi output-ilor informaţionale), hexagonul, utilizat în situaţiile de învăţare care
implică şase aspecte diferite ale unei probleme/subiect/temă (Cum?, Când?, Unde?, Care?, De ce?,
Ce?), tabelul T, organizator grafic al relaţiilor binare (da/nu, pentru/contra, avantaje/dezavantaje),
diagrama schelet de peşte, utilizată pentru a explora cauzele şi efectele sau mai multe aspecte ale unui
subiect mai complex.
În aceeași categorie poate fi situată diagrama Venn, folosită pentru a compara concepte, idei,
personaje etc., formată din două cercuri care se suprapun parţial, zonă în care se notează asemănările.
Elevii vor nota deosebirile, elementele specifice în spaţii diferite, aferente fiecărui aspect discutat..
Ciorchinele e o metodă ce se poate utiliza mai ales în etapa de reactualizare a structurilor
învăţate anterior, sau în etapa de evocare (conform proiectărilor care au la bază tehnici ale gândirii
critice), elevii fiind puşi în situaţia de a stabili conexiuni între elementele studiate.
Lotus-ul, tot o reprezentare grafică, presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte,
pornind de la o temă centrală, care determină opt idei secundare construite în jurul celei principale,
asemenea petalelor florii de nufăr. Acestea sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să
devină la rândul lor teme principale, pentru alte opt flori de nufăr etc. Astfel, pornind de la o temă
centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care se vor dezvolta conexiuni şi concepte noi.
Cadranele, metodă a gândirii critice, presupun trasarea pe mijlocul foii a două drepte
perpendiculare, astfel încât să se formeze cele patru ,,cadrane” în care elevii vor nota informaţiile
solicitate. Se poate lucra individual sau cu clasa împărţită pe grupe şi atunci fiecare grupă va primi câte
o fişă. Iată spre exemplificare o variantă a cadranelor: Cadranul I – Precizează personajele textului
citit. Cadranul II – Stabileşte şi scrie ideile principale ale textului citit. Cadranul III – Scrie
morala/învăţătura care se desprinde din text. Cadranul IV – Reprezintă grafic fragmentul preferat text.
Linia valorii este o metodă de reprezentare în spaţiu de-a lungul unei linii a pozițiilor sau
atitudinilor diferite ale elevilor faţă de o anumită problemă (preferabil o anumită problemă morală care
permite atitudini graduale). Profesorul va trasa în clasa o linie imaginara şi va ruga elevii să se
poziţioneze pe acea linie în funcţie de atitudinea pe care o adoptă în răspuns. Extremităţile linei
reprezintă răspunsurile tranşante, cele absolut pozitive şi cele de negare totală. Discutând cu colegii lor
şi comparând răspunsurile elevii îşi vor clarifica poziția pe care o vor ocupa.

6. Brainstorming-ul, în traducere liberă ,,furtună în creier”, este o metodă de lucru interactivă care
se bazează pe asaltul de idei pe care îl provoacă o anumită temă, sarcină, stimulând creativitatea prin
anunţarea spontană a mai multor informaţii în legătură cu tema dată, solicitând elevul să găsească
soluţii. Exemple de interogări care să declanşeze brainstorming-ul: ,,Ce învăţătură/mesaj vă transmite
textul citit?”, ,,Cum ai fi procedat dacă te-ai fi aflat în situaţia personajului X?” etc. Considerată de unii
modernă, de alţii – o variantă a clasicei problematizări, această strategie poate fi folosită fie într-o lecţie
de consolidare a cunoştiinţelor, fie ca moment de trecere la lecţia nouă.
Explozia stelară, similară brainstormingului, începe din centrul conceptului şi se împrăştie în
afară, fiind o metoda de stimulare a creativităţii, o modalitate de relaxare a elevilor, bazându-se pe
formularea de întrebări, pentru rezolvarea de probleme si noi descoperiri.
Privite uneori ca metode interactive moderne, mozaicul, cafeneaua, piramida sau bulgarele de
zăpadă, învăţarea reciprocă, „schimbă perechea” sunt mai degrabă forme de organizare a elevilor, care
facilitează, dincolo de dezvoltarea unor competenţe specifice obiectului limba şi literatura română,
încurajarea muncii în echipă, oferă elevilor posibilitatea de a-şi exprima originalitatea, de a fi creativi,
intuitivi, de a avea curajul să îşi susţină punctul de vedere, în mod competitiv şi responsabil.
Din aceeași categorie, scaunul autorului presupune un exerciţiu de redactare liberă sau pe baza
unui subiect dat, după care elevii sunt invitaţi să ia loc pe un scaun, care devin scaunul autorului.
Ceilalţi elevi îi vor pune întrebări în privinţa scrierii.
Metoda RAI (Răspunde – Aruncă – Interoghează) poate fi utilizată în orice moment al activităţii
didactice, în cadrul unei activităţi frontale sau de grup. Un demers evaluativ realizat prin intermediul
acestei metode implică respectarea următorilor paşi: se oferă o minge uşoară elevului desemnat să
înceapă activitatea, acesta formulează o întrebare şi aruncă mingea către un coleg care va preciza
răspunsul, care, la rândul său, va arunca mingea altui coleg, adresându-i o nouă întrebare; în „joc” vor
rămâne numai elevii care demonstrează că deţin cunoştinţe solide în legătură cu tema evaluată.
Interviul în trei trepte se desfăşoară astfel: profesorul pune o întrebare sau ridică o problemă,
elevii notează individual răspunsul. Se formează grupul prin numărare până la trei. Primul grup pune
întrebări, al doilea răspunde şi al treilea notează, apoi rolurile se schimbă.
Organizarea învăţării sub forma unor activităţi cu caracter de joc aduce animaţie şi destindere,
plăcere şi bucurie, jocul didactic fiind o metodă prin care învăţătorul consolidează, precizează şi chiar
verifică cunoştinţele elevilor, le îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe, pune în valoare şi le antrenează
capacităţile creatoare. Exploatarea laturii ludice a personalității elevilor ar putea creste interesul
acestora pentru lectură, fie și numai pentru implicarea în joc, iar strategiile didactice care implică jocul
sunt numeroase.

7. Drumul pe harta are drept scop sa obișnuiască copii cu urmărirea pe harta a drumului parcurs
de eroii unei cărți sau cu găsirea localităților unde se petrece acțiunea, fiind un prilej minunat de a înnoi
cunoștințele de geografie ale copiilor, dar si de a urmări conștiinciozitatea cu care a fost făcuta lectura.
Lanțul povestirii se desfăşoară astfel: se alege o carte cunoscuta de toți elevii. Pentru copilul
care nu poate continua povestirea se vor găsi ,,pedepse literare”: recitarea unei poezii, ghicitori, a unor
proverbe, zicători etc.
Descurcarea ițelor implică mai multe cărți citite recent de participanți. Coordonatorul jocului
va încurca acțiuni, episoade, conflicte, localităţi, descrieri de natura, analize psihologice etc., iar copiii
vor descurca situațiile încurcate voit.
Galeria de arta (reprezentare grafică) începe cu o activitate concepută ca temă facultativă pentru
acasă. Li se cere elevilor să reprezinte grafic opera studiata, pe o coală albă de hârtie. Produsele
obţinute vor fi afişate pe tablă sau pe pereţii clasei, astfel încât să poată fi observate de elevi. Lucrările
nu vor fi semnate, pentru a nu influenţa părerea celorlalţi. Fiecare elev va vota un singur desen,
considerat a fi cel mai sugestiv, cel mai reprezentativ.
Să inventăm o poveste (oral) se desfăşoară astfel: fiecare elev va construi unul sau cel mult
două enunţuri, legate logic între ele, astfel încât, împreuna, să realizeze o narațiune/ povestire.
Profesorul poate oferi primele fragmente de început astfel încât să le sugereze o cale de urmat. Elevii
vor prelua firul epic şi vor duce mai departe povestea.
Interviu (cu eroul operei) este o activitate în care elevii pregătesc una sau cel mult două
întrebări, care vor fi adresate unor elevi deveniți „eroii” operei literare studiate. Este de preferat ca
aceștia să fie aleși de către profesor, care cunoaşte cel mai bine gradul de emotivitate al copiilor,
siguranţa de sine a acestora, capacitatea lor de a răspunde rapid şi coerent întrebărilor primite. „Eroii”
vin, pe rând, în faţa clasei, iar ziariştii pun întrebările.
Critică-l, laudă-l! este o variantă modernă a clasicei dezbateri. Colectivul de elevi se împarte in
2 grupe: o grupa va lauda, cealaltă va critica un aspect moral, la alegere. Elevii vor justifica, susține
cu argumente aspectele negative si pozitive ale personajului.
Zodiacul este un joc menit să dezvolte în rândul elevilor capacitatea de a înţelege profilul moral
al personajelor literare. Elevilor li se cere să stabilească zodia cea mai potrivită în care se încadrează
eroul, după ce, in prealabil, li s-au distribuit caracteristicile zodiacale, prin cel mult 5 însușiri.
Panseluţa se adresează mai ales claselor / grupelor de elevi cu randament şcolar mai scăzut.
Elevii vor primi câte o coală de hârtie pe care e desenata o floare cu patru petale mari. În centrul florii
stă scris numele eroului din opera literara studiata la clasă. Li se cere elevilor să noteze în cele patru
petale cele mai importante / reprezentative patru trăsături ale personajului.

8. Găseşte... momentul potrivit! poate fi considerat un joc didactic care urmăreşte verificarea
cunoştinţelor dobândite de elevi, referitoare la firul epic a lecturii studiate la clasă. Profesorul scrie la
tablă, într-un tabel, momentele subiectului, apoi împarte bileţele, pregătite din timp, pe care sunt scrise
anumite idei secundare ale textului studiat. Profesorul le lasă elevilor un timp de gândire şi dezbatere
(aproximativ trei minute), apoi le cere să lipească fiecare bileţel în rubrica potrivită, adică să identifice
momentul subiectului în care se încadrează secvenţa notată pe bileţel.
Jocul măştilor este un exerciţiu didactic eficient cu precădere în lecţiile recapitulative deoarece
numărul mare de personaje creşte gradul de dificultate. Fiecare elev alege prin tragere la sorţi numele
personajului pe care îl va interpreta, apoi va reciti textul pentru a sesiza toate nuanţele care i-ar
îmbunătăţi prezentarea scenica. Prezentarea personajului în faţa clasei se va realiza prin trei momente
care vor sugera treptat identitatea personajului interpretat (un prim moment în care identitatea este
sugerată prin vestimentaţie sau pantomimă, un altul printr-o replică reprezentativă, iar ultimul, printr-
un scurt monolog al „măştii”, conceput de elev, care să-i spună povestea). Recunoaşterea personajului
din spatele măştii se va realiza cu ajutorul unor fise de lucru pe care elevii vor nota identitatea
personajului si detaliul care a condus la identificarea acestuia.
Jocurile Fortunei constă in caracterizarea personajelor pornind de la anumite trăsături ale
acestora extrase la întâmplare dintr-un bol. In urma epuizării tuturor biletelor se completează un tabel
în care se reface portretul fizic şi moral al personajului.
Fişa psihologică a personajului e o activitate care presupune un joc de rol în care elevii îşi
asumă statutul de psiholog, realizând fişa psihologică a unui personaj literar. Astfel, vor identifica
temperamentul personajului (coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic), argumentând alegerea, vor
recunoaşte situaţiile conflictuale în care este implicat acesta şi vor căuta soluţii pentru a le media sau
chiar rezolva.
Indiferent de strategia didactica aleasa, aceasta necesita eforturi din partea ambilor parteneri ai
actului educațional. Profesorul va pregăti din timp, va adapta metoda didactica specificului clasei si
particularităților de vârsta, elevul, chiar daca la început pasiv, va participa cu un minim de cunoştiinţe
la reușita activității. Pentru atingerea obiectivului propus, se impune o îmbinare şi o alternanţă
sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (lectura, documentarea după diverse
surse de informaţie, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi
lucrul individual, tehnica muncii cu fişe etc.) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de
grup), de genul discuţiilor (sau dezbaterilor colective), simularea, tehnici de interpretare a rolurilor, a
jocurilor, studiul de caz, rezolvarea de probleme în microgrupuri, folosirea unor metode care să
favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii (sau cu modelele lor).

9. Bibliografie:
1. Cantemir, Liliana, “Metodele tradiţionale şi cele alternativ-complementare – studiu comparativ
în vederea creării la elevi a unei gândiri de valorizare reală”, Utopia, nr.2, august, 2013
2. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1973
3. Ciangu, Nadia, “Metoda didactică între tradițional şi modern”
http://orizontdidactic.wordpress.com
4. Chetroiu, Mariana, “Basmul - consolidare prin jocuri didactice”, Revista Limba Română, nr.3-
4, anul XX, 2010
5. Dersidan, Ioan, Metodica predării limbii și literaturii române, Oradea, Biblioteca revistei
“Familia”,1999
6. Ghenoiu, Elena Maria, “Metode tradiţionale şi moderne de evaluare la orele de limba şi
literatura română”, iulie, 2012, http://orizontdidactic.wordpress.com
7. Ichim, Nicoleta, „Jocul didactic - pledoarie pentru cultivarea spiritului ludic prin metode
necanonice”, www.asociatia-profesorilor.ro
8. Jinga, Ioan, Istrate, Elena, Manual de pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 2001
9. Mihăeş, Violeta , “Tradiţional sau modern în predare”, Interferenţe în educaţie, octombrie 2012
10. Nicolae, Mihaela-Corina, “Strategii didactice moderne în predarea limbii şi literaturii române”,
http://concursurilecomper.ro
11. Onofrei Maria, “Metode didactice moderne utilizate în învăţământul şcolar actual”, martie,
2012, http://orizontdidactic.wordpress.com
12. Pocitarenco, Lidia, Jocul didactic – un simbol al luptei, Didactica Pro…, Revistă de teorie şi
practică educaţională a C.E. PRO DIDACTICA, nr.3(7), iunie, 2001
13. Popescu, Ion, Lectura elevilor, EDP, 1963
14. “Factori necesari in cultivarea si îndrumarea gustului pentru lectura”, Compendiu de studii
colective, www.scritube.com/literatura-romana