SlideShare a Scribd company logo

Teoria generala a dreptului unitatea ii

B
bc82gad
1 of 39
Download to read offline
2. NORMELE JURIDICE ùI INTERPRETAREA LOR
Obiective specifice:
La sfârúitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să corelezi norma juridică cu o situaĠie concretă de aplicare a legii;
• să descrii, în maximum două pagini, formele úi metodele interpretării
juridice;
• să dezvolĠi într-un eseu de o pagină expresia: „aplicarea dreptului nu se
poate realiza fără interpretarea sa”.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore
Normele juridice 36
Interpretarea normelor juridice 60
Obiectivele specifice unităĠii de învăĠare 35
Rezumat 70
Teste de autoevaluare 71
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 71
Lucrare de verificare 71
Bibliografie minimală 72
Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor
Teoria generală a dreptului 36
2.1. Normele juridice
2.1.1. Normă socială úi normă juridică. Trăsăturile normei juridice
Elemente de teorie generală a normelor
Originar, termenul de normă avea, în limba latină, înĠelesul de riglă sau
instrument necesar pentru a trasa linii, fapt care a sugerat în timp un mijloc de
direcĠionare spre ceva dinainte stabilit, regula sau cadrul de referinĠă al
acĠiunilor. ConvieĠuirea socială l-a deprins pe om să manifeste încredere într-o
directivă anterior formulată, întrucât aceasta era dedusă din experienĠa
generaĠiilor. Nu există gen de activitate socială căreia să nu-i fie asociate
anumite reguli sau norme de desfăúurare. Norma este o regulă sau o propoziĠie
prescriptivă care stabileúte cum trebuie să acĠioneze sau să se comporte un
agent în condiĠiile determinate, pentru ca intervenĠia sa să fie eficientă úi să se
bucure de o calificare favorabilă. Spre deosebire de propoziĠiile declarative sau
judecăĠile ce descriu stări de fapt, normele prefigurează un câmp de evenimente
viitoare; ele sunt mai degrabă prospective úi teleologice decât descriptive.
Sunt prospective, deoarece conturează, mai mult sau mai puĠin precis,
parametrii desfăúurării acĠiunilor viitoare. Ele sunt totodată teleologice, pentru
că au la bază o adeziune a legiuitorului sau emiĠătorului normei la un anumit
scop, la o anumită concepĠie despre reuúită úi eficienĠa unei acĠiuni.
Normele sunt tot atât de variate pe cât de variate sunt tipurile de activităĠi
umane. Dincolo însă de imensa lor varietate, putem sesiza un număr de
trăsături comune.
Mai întâi, trebuie menĠionat că normele se adresează unor agenĠi potenĠiali ai
acĠiunii, prescriind fiecărei categorii de agenĠi un număr de acĠiuni permise,
anumite drepturi sau libertăĠi úi anume interdicĠii. De asemenea, normele
sunt o modalitate de coordonare a acĠiunilor individuale úi de impunere a
intereselor generale ale acĠiunii faĠă de fiecare dintre agenĠii participanĠi.
Pentru aceasta, sistemelor de norme le sunt asociate gratificaĠii úi sancĠiuni.
Acestea exercită o influenĠă asupra participanĠilor la acĠiuni numai în măsura
în care există o putere politică, economică sau morală în stare să pedepsească
acĠiunea deviantă, încălcarea normelor.
Normele ce reglementează una úi aceeaúi activitate trebuie să fie reciproc
consistente. Legiuitorul sau emiĠătorul de norme trebuie să evite situaĠia în care
unuia úi aceluiaúi agent i se cere să execute úi să nu execute o acĠiune sau să
Sub forma lor cea mai simplă, de automatisme la mediu, acĠiunile umane sunt
anterioare normelor, care s-au putut ivi în condiĠiile unor forme mai evoluate
ale existenĠei socio-umane, când se formează úi ideea de “răspundere” pentru
cei care tulbură echilibrul comunităĠii.
Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor
Teoria generală a dreptului 37
execute două acĠiuni diferite, irealizabile în acelaúi timp úi de către aceeaúi
persoană. Un sistem de norme trebuie să fie cuprinzător, să nu lase situaĠii
caracteristice, frecvente în realizarea unei acĠiuni, care să nu fie prevăzute úi
calificate normativ. Există norme sau prescripĠii categorice, cu caracter
absolut, necondiĠionate, cum ar fi imperativele morale “să fii cinstit, modest,
generos” etc., úi norme sau prescripĠii condiĠionate, care reclamă, în situaĠii
determinate, acĠiuni sau conduite determinate: “în caz de accident, eúti obligat
să acorzi prim-ajutor” etc. În acest din urmă exemplu, norma asociază unei
situaĠii determinate o conduită determinată. Marea majoritate a normelor
juridice, a indicaĠiilor tehnologice etc. sunt astfel de propoziĠii condiĠionate
care pun în legătură o ipoteză sau o situaĠie acĠională cu o conduită sau o
comportare a unui agent.
În unele cazuri, normele sunt o proiectare raĠională a structurii formale úi a
situaĠiilor tipice în care se vor găsi agenĠii acĠiunii într-o specie de activitate
până atunci neîncercată. În această împrejurare, activitatea de normare,
întemeindu-se pe útiinĠă, devine o modalitate de prospectare a viitorului (de
exemplu, prospectarea direcĠiilor evolutive ale unui subsistem social sau ale
societăĠii omeneúti în întregul ei). În alte cazuri, geneza unei norme se
întemeiază pe generalizarea adecvată a experienĠei dobândite de o colectivitate
umană în exercitarea unor activităĠi, normele fiind bilanĠul acestora.
Aúa de exemplu, indicaĠiile privind metodele úi procedeele de realizare a unui
produs se instituie adesea în mod empiric, printr-o serie de încercări úi erori,
prin desprinderea cazurilor care au dus la reuúită úi a celor care au dus la
eúec. Din cercetarea cazurilor care au dus la reuúită se formulează reguli sau
norme pozitive, care stabilesc anumite raporturi necesare între materia primă,
condiĠiile úi mijloacele acĠiunii úi operaĠiile întreprinse de agent, acestea luând
forma unor indicaĠii sau recomandări cu caracter obligatoriu. Din cercetarea
cazurilor de eúec în alegerea úi folosirea condiĠiilor, a mijloacelor de acĠiune
se desprind normele cu caracter preventiv, modul cum nu trebuie să acĠioneze
agentul, interdicĠiile genului respectiv de activitate.
De asemenea, observarea existenĠei unor alternative care duc la înfăptuirea cu
succes a unei acĠiuni, cum ar fi, de exemplu, producerea unui obiect prin
procedee tehnologice diferite, poate conduce la formularea unor permisiuni,
alegeri sau libertăĠi de acĠiune ale agentului, fiecare dintre ele asigurând,
deopotrivă, atingerea scopului propus.
TradiĠia în orice gen de activitate conĠine, între altele, o serie de prescripĠii úi
indicaĠii de acĠiune, dovedite eficiente în activitatea anterioară. Dar în afară de
acestea, tradiĠia poate conĠine úi o serie de prescripĠii sau recomandări
discutabile, interdicĠii úi operaĠii care blochează încercările úi soluĠiile noi. În
consecinĠă, orice activitate empirică, întemeiată pe tradiĠii úi rutină, trebuie
analizată critic.
Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor
Teoria generală a dreptului 38
Spre deosebire de prescripĠiile activităĠilor productive úi de normele morale, în
geneza cărora joacă un rol esenĠial activitatea spontană a agenĠilor úi experienĠa
de zi cu zi, normele politice úi cele juridice sunt instituite deliberat de organele
puterii politice.
De reguli úi norme sunt călăuzite úi alte tipuri de activităĠi umane, cum ar fi
competiĠiile sportive, manifestările cultural-artistice, distractive, jocurile etc.
Particularitatea lor rezidă în libera adeziune a agenĠilor la reguli úi norme, în
lipsa oricăror obligaĠii impuse din afară.
Normele depind de natura úi condiĠiile acĠiunii sociale; evoluĠia lor se produce
în concordanĠă cu modificările intervenite în sistemul acĠiunilor umane.
Agentul acĠiunii poate accepta spiritul úi conĠinutul prevederilor normative pe
temeiul adeziunii sale la Ġelurile fundamentale ale respectivei activităĠi. În acest
caz, normele sociale coincid cu convingerile úi aspiraĠiile sale úi tind să fie
interiorizate. Respectarea normelor morale úi a legilor nu are la bază teama de
sancĠiune, ci aspiraĠia statornică spre un Ġel social, în raport cu care normele
apar ca mijloace de înfăptuire.
În viaĠa socială nu sunt rare cazurile când un agent sau altul resping parĠial
sau total regulile úi normele sociale omologate, când apar discrepanĠe úi
contradicĠii între interesele, aspiraĠiile individului úi exigenĠele normative sau
regulamentare. În aceste cazuri, orice constrângere normativă apare în raport
cu individul ca o privare de libertate. Îndeplinirea prescripĠiilor normative,
când are lor, se realizează sub impulsul sentimentului de teamă. Agentul aflat
în această situaĠie încearcă o stare de frustrare, a cărei consecinĠă este
încercarea de a evita controlul, disimularea, neîncrederea faĠă de norme,
nesupunerea, revolta.
RezonanĠa conduitei agenĠilor cu normele acĠiunii permite o înĠelegere mai
complexă a sensului conceptului de libertate. Libertatea unui individ nu
depinde doar de măsura în care acesta înĠelege legile obiective ale naturii úi
societăĠii, ci úi de măsura în care el înĠelege natura úi funcĠiile sistemului de
norme ce acĠionează în raza sa de activitate.
Sarcina de lucru 1
Clarifică în 10-15 rânduri ideea de normă socială.
Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor
Teoria generală a dreptului 39
DefiniĠia normei de drept
Element constitutiv al dreptului, normele juridice oferă modelul de conduită.
Realizarea practică a acestui model, prin comportarea nemijlocită a oamenilor,
garantează împlinirea finalităĠii majore a dreptului, constând în asigurarea
convieĠuirii sociale, în promovarea cu mijloace juridice a idealurilor úi valorilor
consacrate social.
Normele juridice reglementează raporturi juridice, adică acea categorie de
relaĠii sociale care cuprinde drepturi úi obligaĠii normate juridic úi a căror
manifestare, datorită importanĠei lor, nu se poate produce întâmplător.
Normele juridice reprezintă acea categorie a normelor sociale instituite sau
recunoscute de stat, obligatorii în raporturile dintre subiectele de drept úi
aplicate sub garanĠia forĠei publice, în cazul încălcării lor.
Ca regulă de conduită socială, norma juridică vizează exclusiv relaĠiile dintre
oameni; nu se pot manifesta relaĠii juridice în cadrul regnului animal sau între
om úi lucruri. RelaĠiile omului cu lumea obiectelor pot avea implicaĠii juridice
(prin ceea ce afectează interesele sociale derivând din aceste relaĠii), dar ele nu
sunt ca atare relaĠii juridice.
Trăsăturile normei juridice
Norma de drept comportă o seamă de însuúiri specifice, prin care se
individualizează în raport cu alte categorii de reguli sociale.
În primul rând, norma juridică exprimă o regulă de conduită generală,
abstractă, tipică, impersonală, cu aplicabilitate repetată la un număr nelimitat
de cazuri.
a. Ca regulă de conduită generală, norma juridică se aplică unitar tuturor
situaĠiilor care cad sub incidenĠa ei. Norma poate avea un grad maxim de
generalitate, vizând toate subiectele sau toate situaĠiile (o astfel de normă
constă, de exemplu, în obligativitatea respectării legilor de către toĠi
cetăĠenii; în acest sens, art.16 alin.2 din ConstituĠia României precizează:
“Nimeni nu este mai presus de lege”), ori un grad minim de generalitate,
vizând chiar o situaĠie unică sau specifică (de exemplu, o normă de drept
constituĠional privind atribuirea unei funcĠii unice în stat). În spaĠiul de joc al
acestor limite, norma presupune un grad de generalitate variabil în funcĠie de
sfera bine precizată a situaĠiilor úi subiectelor la care se face referire:
proprietari, chiriaúi, pensionari, funcĠionari publici, alegători etc.
b. Ca regulă abstractă de conduită, norma de drept este rezultatul prelucrării
cazurilor concrete, individuale, apărute în practica legislativă, administrativă
sau judiciară, astfel încât, prin operaĠiile logice de abstractizare úi
esenĠializare, să se realizeze trecerea de la concret la abstract, de la particular
la general. Aceasta este traiectoria edificării normei de drept ca regulă de
conduită ce trebuie să surprindă esenĠialul úi caracteristicul conduitei
prescrise.
Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor
Teoria generală a dreptului 40
Deúi abstractă prin normativitatea sa, totuúi regula se aplică unor situaĠii úi
raporturi juridice concrete. De aceea, la un caz dat, ireductibil prin concreteĠea
sa, trebuie totuúi aplicată acea normă care, abstractă fiind, se aplică cel mai
bine cazului concret; această normă reĠine, prin abstractizare, tocmai aspectele
caracteristice, esenĠiale ale situaĠiei concrete.
Între caracterul abstract al normei úi concreteĠea situaĠiei la care se aplică
există, cum se constată, o tensiune obiectivă, care dezvăluie antinomiile
acĠiunii úi natura antinomică a normelor. Normele de drept, ca úi acelea
morale, sunt implicit un model comportamental. Norma, am văzut, face
abstracĠie de factorii particulari, care exprimă insul úi conútiinĠa sa. Aceúti
factori “de culoare úi personalitate” imprimă însă un caracter tensional luării
deciziei úi înfăptuirii acĠiunii umane în general, în speĠă reacĠiei individuale la
exigenĠele normei juridice.
c. Norma juridică exprimă un model comportamental, prescrie o conduită
tipică pentru subiectul de drept. În această ipostază, norma se legitimează
drept criteriu unic de apreciere a conformităĠii conduitei la exigenĠele
sociale. Conduita poate fi licită sau ilicită, dacă se conformează normei sau
dacă, respectiv, nu i se conformează. Dreptul devine în acest fel o măsură
egală pentru indivizii inerent inegali.
d. Caracterul impersonal al normei juridice rezidă în faptul că ea nu se
adresează unui anume subiect, ci tuturor acelor care, întrunind condiĠiile
prevăzute, intră sub incidenĠa normei. Impersonalitatea normei nu înseamnă
nicidecum inaplicabilitatea ei la persoane, ci calitatea ei de a se referi la un
număr indeterminat de împrejurări úi persoane. Chiar în situaĠia în care o
normă trimite la o funcĠie unică în stat sau la un număr determinabil de
persoane (de pildă, numărul alegătorilor dintr-o secĠie sau circumscripĠie
electorală), ea nu se adresează unor persoane concrete úi de aceea rămâne, úi
în acest caz, impersonală.
e. Deosebindu-se de actul juridic individual, pentru care efectul încetează
prin punerea lui în executare într-o situaĠie dată, norma juridică se aplică în
mod reperat. Amploarea repetabilităĠii se leagă atât de numărul persoanelor
úi al situaĠiilor în care ele se află, cât úi de durata în care actul normativ este
valabil.
Norma nu precizează de câte ori se aplică, ci în ce situaĠii sau condiĠii. Ea are
în vedere un număr nelimitat de cazuri. În toate aceste cazuri posibile, norma
vizează cu necesitate subiectele de drept; chiar úi atunci când ea pare a se referi
doar la situaĠii (îndeosebi când ea conferă efecte juridice unor evenimente care
nu angajează voinĠa individului, cum ar fi decesul, calamităĠi care afectează
bunuri asigurate etc.), norma se raportează tot la subiectele de drept (în
exemplele luate e vorba de persoanele chemate la succesiune úi, respectiv, de

Recommended

Teoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiiTeoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiibc82gad
 
Teoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivTeoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivbc82gad
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiDrept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iibc82gad
 
Conduita etica si deontologia profesionala in justitie
Conduita etica si deontologia profesionala in justitie Conduita etica si deontologia profesionala in justitie
Conduita etica si deontologia profesionala in justitie exodumuser
 
Drept constitutional
Drept constitutional Drept constitutional
Drept constitutional exodumuser
 
74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-ticexodumuser
 
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012 120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012 exodumuser
 

More Related Content

What's hot

F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieexodumuser
 
087 -dreptul_mass-media
087  -dreptul_mass-media 087  -dreptul_mass-media
087 -dreptul_mass-media exodumuser
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea i
Drept constitutional si institutii politice unitatea iDrept constitutional si institutii politice unitatea i
Drept constitutional si institutii politice unitatea ibc82gad
 
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-idexodumuser
 
81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridicaexodumuser
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc exodumuser
 
81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridicaexodumuser
 
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statuluiexodumuser
 
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)exodumuser
 
61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridica61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridicaexodumuser
 
Dr af-vii446d7
Dr af-vii446d7Dr af-vii446d7
Dr af-vii446d7exodumuser
 
123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-curs123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-cursexodumuser
 
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiDrept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiFisticanMariana
 
1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptului1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptuluiAndraNicoleta2
 
C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)
C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)
C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)exodumuser
 
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul iDrept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul iexodumuser
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionalaexodumuser
 
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului  216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului exodumuser
 

What's hot (20)

F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
 
087 -dreptul_mass-media
087  -dreptul_mass-media 087  -dreptul_mass-media
087 -dreptul_mass-media
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea i
Drept constitutional si institutii politice unitatea iDrept constitutional si institutii politice unitatea i
Drept constitutional si institutii politice unitatea i
 
TGD
TGDTGD
TGD
 
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id
 
81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc
 
81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica
 
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
 
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii (1)
 
61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridica61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridica
 
Dr af-vii446d7
Dr af-vii446d7Dr af-vii446d7
Dr af-vii446d7
 
123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-curs123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-curs
 
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiDrept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
 
1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptului1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptului
 
фин1
фин1фин1
фин1
 
C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)
C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)
C+malai+deontologia+suport+curs+final+(1)
 
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul iDrept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionala
 
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului  216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
 

Viewers also liked

Istoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea iIstoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea ibc82gad
 
Drept civil. unitatea ii
Drept civil.  unitatea iiDrept civil.  unitatea ii
Drept civil. unitatea iibc82gad
 
Drept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea iDrept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea ibc82gad
 
Drept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iiiDrept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iiibc82gad
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea ivIstoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea ivbc82gad
 
Powder coating booths and powder coating system
Powder coating booths and powder coating systemPowder coating booths and powder coating system
Powder coating booths and powder coating systemParker Ionics
 
Drept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iiiDrept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iiibc82gad
 
Drept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea iiDrept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea iibc82gad
 
Drept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea ivDrept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea ivbc82gad
 
Drept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea iiDrept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea iibc82gad
 
Drept roman unitatea i
Drept roman unitatea iDrept roman unitatea i
Drept roman unitatea ibc82gad
 
Presentazione Turismo delle origini Campania irpinia
Presentazione Turismo delle origini Campania irpiniaPresentazione Turismo delle origini Campania irpinia
Presentazione Turismo delle origini Campania irpiniaVittorio Curtarello
 
Turismo delle origini slide animate
Turismo delle origini slide animateTurismo delle origini slide animate
Turismo delle origini slide animateVittorio Curtarello
 
Limba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea ivLimba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea ivbc82gad
 
Limba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea iiLimba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea iibc82gad
 

Viewers also liked (16)

Istoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea iIstoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea i
 
Drept civil. unitatea ii
Drept civil.  unitatea iiDrept civil.  unitatea ii
Drept civil. unitatea ii
 
Drept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea iDrept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea i
 
Ch11
Ch11Ch11
Ch11
 
Drept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iiiDrept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iii
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea ivIstoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea iv
 
Powder coating booths and powder coating system
Powder coating booths and powder coating systemPowder coating booths and powder coating system
Powder coating booths and powder coating system
 
Drept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iiiDrept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iii
 
Drept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea iiDrept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea ii
 
Drept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea ivDrept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea iv
 
Drept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea iiDrept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea ii
 
Drept roman unitatea i
Drept roman unitatea iDrept roman unitatea i
Drept roman unitatea i
 
Presentazione Turismo delle origini Campania irpinia
Presentazione Turismo delle origini Campania irpiniaPresentazione Turismo delle origini Campania irpinia
Presentazione Turismo delle origini Campania irpinia
 
Turismo delle origini slide animate
Turismo delle origini slide animateTurismo delle origini slide animate
Turismo delle origini slide animate
 
Limba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea ivLimba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea iv
 
Limba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea iiLimba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea ii
 

Similar to Teoria generala a dreptului unitatea ii

Răspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Răspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela HaneloreRăspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Răspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela HaneloreMarketing Communication Health &Medicine
 
Etica profesionala
Etica profesionalaEtica profesionala
Etica profesionalaRodica B
 
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-iiexodumuser
 
Subiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceriSubiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceriirinanani
 
54518209 suport-curs-da-2010
54518209 suport-curs-da-201054518209 suport-curs-da-2010
54518209 suport-curs-da-2010exodumuser
 
Etica profesionala
Etica profesionalaEtica profesionala
Etica profesionalaRodica B
 
Eseu Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...
Eseu   Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...Eseu   Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...
Eseu Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...Ovidiu Adam Ionescu
 
119222592 drept-penal
119222592 drept-penal119222592 drept-penal
119222592 drept-penalexodumuser
 
Etica in afaceri
Etica in afaceriEtica in afaceri
Etica in afaceriRodica B
 
13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologie
13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologie13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologie
13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologieMihaela Oana Paraschiv
 
249637358 conditiile-raspunderii-juridice
249637358 conditiile-raspunderii-juridice249637358 conditiile-raspunderii-juridice
249637358 conditiile-raspunderii-juridiceIrina Ro
 
63565173 psihologie-judiciara
63565173 psihologie-judiciara63565173 psihologie-judiciara
63565173 psihologie-judiciaraexodumuser
 
Dreptatea şi-nedreptatea-prezentare
Dreptatea şi-nedreptatea-prezentareDreptatea şi-nedreptatea-prezentare
Dreptatea şi-nedreptatea-prezentareIasmy Adina
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional exodumuser
 
Teoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiTeoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiIlie Nicu
 
44 - drept - drept civil idd
   44 - drept - drept civil idd   44 - drept - drept civil idd
44 - drept - drept civil iddSebicc TumTum
 

Similar to Teoria generala a dreptului unitatea ii (20)

Răspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Răspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela HaneloreRăspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Răspunderea juridică în dreptul muncii Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
 
Etica profesionala
Etica profesionalaEtica profesionala
Etica profesionala
 
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii
93665373 suport-curs-etica-si-deontologie-judiciara-an-ii-sem-ii
 
Subiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceriSubiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceri
 
54518209 suport-curs-da-2010
54518209 suport-curs-da-201054518209 suport-curs-da-2010
54518209 suport-curs-da-2010
 
Etica profesionala
Etica profesionalaEtica profesionala
Etica profesionala
 
Eseu Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...
Eseu   Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...Eseu   Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...
Eseu Egalitatea de gen în Romania - norme, problematici și soluții juridice...
 
Etica
EticaEtica
Etica
 
119222592 drept-penal
119222592 drept-penal119222592 drept-penal
119222592 drept-penal
 
Etica in afaceri
Etica in afaceriEtica in afaceri
Etica in afaceri
 
13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologie
13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologie13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologie
13965141 sociologie-organizational-a-si-metodologie
 
249637358 conditiile-raspunderii-juridice
249637358 conditiile-raspunderii-juridice249637358 conditiile-raspunderii-juridice
249637358 conditiile-raspunderii-juridice
 
63565173 psihologie-judiciara
63565173 psihologie-judiciara63565173 psihologie-judiciara
63565173 psihologie-judiciara
 
Dreptatea şi-nedreptatea-prezentare
Dreptatea şi-nedreptatea-prezentareDreptatea şi-nedreptatea-prezentare
Dreptatea şi-nedreptatea-prezentare
 
Exec judec
Exec judecExec judec
Exec judec
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional
 
Curs
CursCurs
Curs
 
Eticheta in afaceri
Eticheta in afaceriEticheta in afaceri
Eticheta in afaceri
 
Teoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiTeoria generală a Dreptului
Teoria generală a Dreptului
 
44 - drept - drept civil idd
   44 - drept - drept civil idd   44 - drept - drept civil idd
44 - drept - drept civil idd
 

More from bc82gad

Teoria generala a dreptului unitatea i
Teoria generala a dreptului  unitatea iTeoria generala a dreptului  unitatea i
Teoria generala a dreptului unitatea ibc82gad
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiiIstoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiibc82gad
 
Istoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiIstoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea iibc82gad
 
Drept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea ivDrept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea ivbc82gad
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea iv
Drept constitutional si institutii politice unitatea ivDrept constitutional si institutii politice unitatea iv
Drept constitutional si institutii politice unitatea ivbc82gad
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiiDrept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiibc82gad
 
Drept civil. unitatea iv
Drept civil.  unitatea ivDrept civil.  unitatea iv
Drept civil. unitatea ivbc82gad
 
Drept civil. unitatea i
Drept civil.  unitatea iDrept civil.  unitatea i
Drept civil. unitatea ibc82gad
 
Drept civil. unitatea iii
Drept civil.  unitatea iiiDrept civil.  unitatea iii
Drept civil. unitatea iiibc82gad
 
Limba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea iLimba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea ibc82gad
 
Limba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iiiLimba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iiibc82gad
 

More from bc82gad (11)

Teoria generala a dreptului unitatea i
Teoria generala a dreptului  unitatea iTeoria generala a dreptului  unitatea i
Teoria generala a dreptului unitatea i
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiiIstoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iii
 
Istoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiIstoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea ii
 
Drept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea ivDrept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea iv
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea iv
Drept constitutional si institutii politice unitatea ivDrept constitutional si institutii politice unitatea iv
Drept constitutional si institutii politice unitatea iv
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiiDrept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iii
 
Drept civil. unitatea iv
Drept civil.  unitatea ivDrept civil.  unitatea iv
Drept civil. unitatea iv
 
Drept civil. unitatea i
Drept civil.  unitatea iDrept civil.  unitatea i
Drept civil. unitatea i
 
Drept civil. unitatea iii
Drept civil.  unitatea iiiDrept civil.  unitatea iii
Drept civil. unitatea iii
 
Limba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea iLimba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea i
 
Limba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iiiLimba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iii
 

Teoria generala a dreptului unitatea ii

  • 1. 2. NORMELE JURIDICE ùI INTERPRETAREA LOR Obiective specifice: La sfârúitul capitolului, vei avea capacitatea: • să corelezi norma juridică cu o situaĠie concretă de aplicare a legii; • să descrii, în maximum două pagini, formele úi metodele interpretării juridice; • să dezvolĠi într-un eseu de o pagină expresia: „aplicarea dreptului nu se poate realiza fără interpretarea sa”. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore Normele juridice 36 Interpretarea normelor juridice 60 Obiectivele specifice unităĠii de învăĠare 35 Rezumat 70 Teste de autoevaluare 71 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 71 Lucrare de verificare 71 Bibliografie minimală 72
  • 2. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 36 2.1. Normele juridice 2.1.1. Normă socială úi normă juridică. Trăsăturile normei juridice Elemente de teorie generală a normelor Originar, termenul de normă avea, în limba latină, înĠelesul de riglă sau instrument necesar pentru a trasa linii, fapt care a sugerat în timp un mijloc de direcĠionare spre ceva dinainte stabilit, regula sau cadrul de referinĠă al acĠiunilor. ConvieĠuirea socială l-a deprins pe om să manifeste încredere într-o directivă anterior formulată, întrucât aceasta era dedusă din experienĠa generaĠiilor. Nu există gen de activitate socială căreia să nu-i fie asociate anumite reguli sau norme de desfăúurare. Norma este o regulă sau o propoziĠie prescriptivă care stabileúte cum trebuie să acĠioneze sau să se comporte un agent în condiĠiile determinate, pentru ca intervenĠia sa să fie eficientă úi să se bucure de o calificare favorabilă. Spre deosebire de propoziĠiile declarative sau judecăĠile ce descriu stări de fapt, normele prefigurează un câmp de evenimente viitoare; ele sunt mai degrabă prospective úi teleologice decât descriptive. Sunt prospective, deoarece conturează, mai mult sau mai puĠin precis, parametrii desfăúurării acĠiunilor viitoare. Ele sunt totodată teleologice, pentru că au la bază o adeziune a legiuitorului sau emiĠătorului normei la un anumit scop, la o anumită concepĠie despre reuúită úi eficienĠa unei acĠiuni. Normele sunt tot atât de variate pe cât de variate sunt tipurile de activităĠi umane. Dincolo însă de imensa lor varietate, putem sesiza un număr de trăsături comune. Mai întâi, trebuie menĠionat că normele se adresează unor agenĠi potenĠiali ai acĠiunii, prescriind fiecărei categorii de agenĠi un număr de acĠiuni permise, anumite drepturi sau libertăĠi úi anume interdicĠii. De asemenea, normele sunt o modalitate de coordonare a acĠiunilor individuale úi de impunere a intereselor generale ale acĠiunii faĠă de fiecare dintre agenĠii participanĠi. Pentru aceasta, sistemelor de norme le sunt asociate gratificaĠii úi sancĠiuni. Acestea exercită o influenĠă asupra participanĠilor la acĠiuni numai în măsura în care există o putere politică, economică sau morală în stare să pedepsească acĠiunea deviantă, încălcarea normelor. Normele ce reglementează una úi aceeaúi activitate trebuie să fie reciproc consistente. Legiuitorul sau emiĠătorul de norme trebuie să evite situaĠia în care unuia úi aceluiaúi agent i se cere să execute úi să nu execute o acĠiune sau să Sub forma lor cea mai simplă, de automatisme la mediu, acĠiunile umane sunt anterioare normelor, care s-au putut ivi în condiĠiile unor forme mai evoluate ale existenĠei socio-umane, când se formează úi ideea de “răspundere” pentru cei care tulbură echilibrul comunităĠii.
  • 3. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 37 execute două acĠiuni diferite, irealizabile în acelaúi timp úi de către aceeaúi persoană. Un sistem de norme trebuie să fie cuprinzător, să nu lase situaĠii caracteristice, frecvente în realizarea unei acĠiuni, care să nu fie prevăzute úi calificate normativ. Există norme sau prescripĠii categorice, cu caracter absolut, necondiĠionate, cum ar fi imperativele morale “să fii cinstit, modest, generos” etc., úi norme sau prescripĠii condiĠionate, care reclamă, în situaĠii determinate, acĠiuni sau conduite determinate: “în caz de accident, eúti obligat să acorzi prim-ajutor” etc. În acest din urmă exemplu, norma asociază unei situaĠii determinate o conduită determinată. Marea majoritate a normelor juridice, a indicaĠiilor tehnologice etc. sunt astfel de propoziĠii condiĠionate care pun în legătură o ipoteză sau o situaĠie acĠională cu o conduită sau o comportare a unui agent. În unele cazuri, normele sunt o proiectare raĠională a structurii formale úi a situaĠiilor tipice în care se vor găsi agenĠii acĠiunii într-o specie de activitate până atunci neîncercată. În această împrejurare, activitatea de normare, întemeindu-se pe útiinĠă, devine o modalitate de prospectare a viitorului (de exemplu, prospectarea direcĠiilor evolutive ale unui subsistem social sau ale societăĠii omeneúti în întregul ei). În alte cazuri, geneza unei norme se întemeiază pe generalizarea adecvată a experienĠei dobândite de o colectivitate umană în exercitarea unor activităĠi, normele fiind bilanĠul acestora. Aúa de exemplu, indicaĠiile privind metodele úi procedeele de realizare a unui produs se instituie adesea în mod empiric, printr-o serie de încercări úi erori, prin desprinderea cazurilor care au dus la reuúită úi a celor care au dus la eúec. Din cercetarea cazurilor care au dus la reuúită se formulează reguli sau norme pozitive, care stabilesc anumite raporturi necesare între materia primă, condiĠiile úi mijloacele acĠiunii úi operaĠiile întreprinse de agent, acestea luând forma unor indicaĠii sau recomandări cu caracter obligatoriu. Din cercetarea cazurilor de eúec în alegerea úi folosirea condiĠiilor, a mijloacelor de acĠiune se desprind normele cu caracter preventiv, modul cum nu trebuie să acĠioneze agentul, interdicĠiile genului respectiv de activitate. De asemenea, observarea existenĠei unor alternative care duc la înfăptuirea cu succes a unei acĠiuni, cum ar fi, de exemplu, producerea unui obiect prin procedee tehnologice diferite, poate conduce la formularea unor permisiuni, alegeri sau libertăĠi de acĠiune ale agentului, fiecare dintre ele asigurând, deopotrivă, atingerea scopului propus. TradiĠia în orice gen de activitate conĠine, între altele, o serie de prescripĠii úi indicaĠii de acĠiune, dovedite eficiente în activitatea anterioară. Dar în afară de acestea, tradiĠia poate conĠine úi o serie de prescripĠii sau recomandări discutabile, interdicĠii úi operaĠii care blochează încercările úi soluĠiile noi. În consecinĠă, orice activitate empirică, întemeiată pe tradiĠii úi rutină, trebuie analizată critic.
  • 4. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 38 Spre deosebire de prescripĠiile activităĠilor productive úi de normele morale, în geneza cărora joacă un rol esenĠial activitatea spontană a agenĠilor úi experienĠa de zi cu zi, normele politice úi cele juridice sunt instituite deliberat de organele puterii politice. De reguli úi norme sunt călăuzite úi alte tipuri de activităĠi umane, cum ar fi competiĠiile sportive, manifestările cultural-artistice, distractive, jocurile etc. Particularitatea lor rezidă în libera adeziune a agenĠilor la reguli úi norme, în lipsa oricăror obligaĠii impuse din afară. Normele depind de natura úi condiĠiile acĠiunii sociale; evoluĠia lor se produce în concordanĠă cu modificările intervenite în sistemul acĠiunilor umane. Agentul acĠiunii poate accepta spiritul úi conĠinutul prevederilor normative pe temeiul adeziunii sale la Ġelurile fundamentale ale respectivei activităĠi. În acest caz, normele sociale coincid cu convingerile úi aspiraĠiile sale úi tind să fie interiorizate. Respectarea normelor morale úi a legilor nu are la bază teama de sancĠiune, ci aspiraĠia statornică spre un Ġel social, în raport cu care normele apar ca mijloace de înfăptuire. În viaĠa socială nu sunt rare cazurile când un agent sau altul resping parĠial sau total regulile úi normele sociale omologate, când apar discrepanĠe úi contradicĠii între interesele, aspiraĠiile individului úi exigenĠele normative sau regulamentare. În aceste cazuri, orice constrângere normativă apare în raport cu individul ca o privare de libertate. Îndeplinirea prescripĠiilor normative, când are lor, se realizează sub impulsul sentimentului de teamă. Agentul aflat în această situaĠie încearcă o stare de frustrare, a cărei consecinĠă este încercarea de a evita controlul, disimularea, neîncrederea faĠă de norme, nesupunerea, revolta. RezonanĠa conduitei agenĠilor cu normele acĠiunii permite o înĠelegere mai complexă a sensului conceptului de libertate. Libertatea unui individ nu depinde doar de măsura în care acesta înĠelege legile obiective ale naturii úi societăĠii, ci úi de măsura în care el înĠelege natura úi funcĠiile sistemului de norme ce acĠionează în raza sa de activitate. Sarcina de lucru 1 Clarifică în 10-15 rânduri ideea de normă socială.
  • 5. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 39 DefiniĠia normei de drept Element constitutiv al dreptului, normele juridice oferă modelul de conduită. Realizarea practică a acestui model, prin comportarea nemijlocită a oamenilor, garantează împlinirea finalităĠii majore a dreptului, constând în asigurarea convieĠuirii sociale, în promovarea cu mijloace juridice a idealurilor úi valorilor consacrate social. Normele juridice reglementează raporturi juridice, adică acea categorie de relaĠii sociale care cuprinde drepturi úi obligaĠii normate juridic úi a căror manifestare, datorită importanĠei lor, nu se poate produce întâmplător. Normele juridice reprezintă acea categorie a normelor sociale instituite sau recunoscute de stat, obligatorii în raporturile dintre subiectele de drept úi aplicate sub garanĠia forĠei publice, în cazul încălcării lor. Ca regulă de conduită socială, norma juridică vizează exclusiv relaĠiile dintre oameni; nu se pot manifesta relaĠii juridice în cadrul regnului animal sau între om úi lucruri. RelaĠiile omului cu lumea obiectelor pot avea implicaĠii juridice (prin ceea ce afectează interesele sociale derivând din aceste relaĠii), dar ele nu sunt ca atare relaĠii juridice. Trăsăturile normei juridice Norma de drept comportă o seamă de însuúiri specifice, prin care se individualizează în raport cu alte categorii de reguli sociale. În primul rând, norma juridică exprimă o regulă de conduită generală, abstractă, tipică, impersonală, cu aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de cazuri. a. Ca regulă de conduită generală, norma juridică se aplică unitar tuturor situaĠiilor care cad sub incidenĠa ei. Norma poate avea un grad maxim de generalitate, vizând toate subiectele sau toate situaĠiile (o astfel de normă constă, de exemplu, în obligativitatea respectării legilor de către toĠi cetăĠenii; în acest sens, art.16 alin.2 din ConstituĠia României precizează: “Nimeni nu este mai presus de lege”), ori un grad minim de generalitate, vizând chiar o situaĠie unică sau specifică (de exemplu, o normă de drept constituĠional privind atribuirea unei funcĠii unice în stat). În spaĠiul de joc al acestor limite, norma presupune un grad de generalitate variabil în funcĠie de sfera bine precizată a situaĠiilor úi subiectelor la care se face referire: proprietari, chiriaúi, pensionari, funcĠionari publici, alegători etc. b. Ca regulă abstractă de conduită, norma de drept este rezultatul prelucrării cazurilor concrete, individuale, apărute în practica legislativă, administrativă sau judiciară, astfel încât, prin operaĠiile logice de abstractizare úi esenĠializare, să se realizeze trecerea de la concret la abstract, de la particular la general. Aceasta este traiectoria edificării normei de drept ca regulă de conduită ce trebuie să surprindă esenĠialul úi caracteristicul conduitei prescrise.
  • 6. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 40 Deúi abstractă prin normativitatea sa, totuúi regula se aplică unor situaĠii úi raporturi juridice concrete. De aceea, la un caz dat, ireductibil prin concreteĠea sa, trebuie totuúi aplicată acea normă care, abstractă fiind, se aplică cel mai bine cazului concret; această normă reĠine, prin abstractizare, tocmai aspectele caracteristice, esenĠiale ale situaĠiei concrete. Între caracterul abstract al normei úi concreteĠea situaĠiei la care se aplică există, cum se constată, o tensiune obiectivă, care dezvăluie antinomiile acĠiunii úi natura antinomică a normelor. Normele de drept, ca úi acelea morale, sunt implicit un model comportamental. Norma, am văzut, face abstracĠie de factorii particulari, care exprimă insul úi conútiinĠa sa. Aceúti factori “de culoare úi personalitate” imprimă însă un caracter tensional luării deciziei úi înfăptuirii acĠiunii umane în general, în speĠă reacĠiei individuale la exigenĠele normei juridice. c. Norma juridică exprimă un model comportamental, prescrie o conduită tipică pentru subiectul de drept. În această ipostază, norma se legitimează drept criteriu unic de apreciere a conformităĠii conduitei la exigenĠele sociale. Conduita poate fi licită sau ilicită, dacă se conformează normei sau dacă, respectiv, nu i se conformează. Dreptul devine în acest fel o măsură egală pentru indivizii inerent inegali. d. Caracterul impersonal al normei juridice rezidă în faptul că ea nu se adresează unui anume subiect, ci tuturor acelor care, întrunind condiĠiile prevăzute, intră sub incidenĠa normei. Impersonalitatea normei nu înseamnă nicidecum inaplicabilitatea ei la persoane, ci calitatea ei de a se referi la un număr indeterminat de împrejurări úi persoane. Chiar în situaĠia în care o normă trimite la o funcĠie unică în stat sau la un număr determinabil de persoane (de pildă, numărul alegătorilor dintr-o secĠie sau circumscripĠie electorală), ea nu se adresează unor persoane concrete úi de aceea rămâne, úi în acest caz, impersonală. e. Deosebindu-se de actul juridic individual, pentru care efectul încetează prin punerea lui în executare într-o situaĠie dată, norma juridică se aplică în mod reperat. Amploarea repetabilităĠii se leagă atât de numărul persoanelor úi al situaĠiilor în care ele se află, cât úi de durata în care actul normativ este valabil. Norma nu precizează de câte ori se aplică, ci în ce situaĠii sau condiĠii. Ea are în vedere un număr nelimitat de cazuri. În toate aceste cazuri posibile, norma vizează cu necesitate subiectele de drept; chiar úi atunci când ea pare a se referi doar la situaĠii (îndeosebi când ea conferă efecte juridice unor evenimente care nu angajează voinĠa individului, cum ar fi decesul, calamităĠi care afectează bunuri asigurate etc.), norma se raportează tot la subiectele de drept (în exemplele luate e vorba de persoanele chemate la succesiune úi, respectiv, de
  • 7. Humă Ioan Teoria generală a dreptului persoanele beneficiare de desp succesiune úi, în al doilea exemplu, de asigurare). Norma juridică nu ac unei situaĠii fă ă elemente. Nelimitarea cazurilor de aplicare a normei are în v privind numărul nedeterminat de persoane ce intr derivând din aplicar subiect. Concluzionând asupra primei tr regulă de conduit un număr nelimitat de cazuri, normei se produc unele antinomii (contradic identifică integral cu modelul normativ, se ive liniaritatea modelului úi general al normei particular al subiectivit relevându-se ca anticipare, ca posibilitate prospectiv efectivă decât în m ultim sens, după tinde să cuprind aúa cum am precizat, nota lor generic pentru toate împrejur În acest context, trebuie f individual sau doilea vizează o conduit juridice nominalizate. Este act juridic individual pentru soluĠionarea unei cauze, actul de etc. ùi actul juridic individual este obligatoriu există rezistenĠă scop realizarea practic executarea sa imediat În al doilea rând conduită reglementat normă, subiectele di de împrumut) sau când norma le permite, odat opteze pentru o anumit căsătoriei), obligativitatea normei precizează spaĠ subiectelor. Obligativitatea normei reprezint stabilităĠii în desf Normele juridice úi interpretarea lor a dreptului persoanele beneficiare de despăgubiri, în cadrul raporturilor juridice de úi, în al doilea exemplu, de asigurare). Norma juridică nu acĠionează prin simpla prezenĠă a subiectului de drept Ġii fără subiect; incidenĠa normei presupune corelarea celor dou Nelimitarea cazurilor de aplicare a normei are în vedere, pe lâng ărul nedeterminat de persoane ce intră sub incidenĠ derivând din aplicarea nedeterminat repetată a aceleiaúi norme la acela Concluzionând asupra primei trăsături a normei juridice, anume aceea de a fi o de conduită generală, abstractă, impersonală, de aplicabilitate repetat r nelimitat de cazuri, putem afirma că în orice situaĠ normei se produc unele antinomii (contradicĠii). Chiar atunci când individul se integral cu modelul normativ, se iveúte o contradic liniaritatea modelului úi complexitatea situaĠiei de fapt, între caracterul abstract i general al normei úi, respectiv, caracterul concret al situa particular al subiectivităĠii umane. O altă antinomie rezultă din faptul c se ca anticipare, ca posibilitate prospectivă, nu devine decât în măsura în care se realizează posticipat; ea exist după ce s-a aplicat. Norma juridică, ca úi aceea moral cuprindă cazuri concrete, care nu există decât ca atare, dar abstrage, am precizat, nota lor generică, omiĠând totuúi secundarul; fiind aceea pentru toate împrejurările, ea se vrea valabilă pentru singularitatea fiec În acest context, trebuie făcută distincĠia între norma juridică sau concret. Prima este, am constatat, generală úi impersonal ă o conduită anume, într-o situaĠie dată, a unei persoane fizice ori juridice nominalizate. Este act juridic individual hotărârea judec ionarea unei cauze, actul de numire într-o funcĠie a unei persoane i actul juridic individual este obligatoriu úi, în consecinĠă rezistenĠă la executarea sa - prin intervenĠia forĠei publice. El are drept scop realizarea practică a normei sau normelor de drept, consumându executarea sa imediată sau în termenele stabilite. În al doilea rând, prin caracterul ei obligatoriu, norma impune subiectelor o reglementată după anumite cerinĠe. Chiar úi în situaĠ , subiectele dispun de libertatea de a intra în raporturi juridice de împrumut) sau când norma le permite, odată intrate în raporturi juridice, s opteze pentru o anumită conduită (de exemplu, opĠiunea numelui la încheierea toriei), obligativitatea normei nu este afectată pentru c spaĠiul de joc al libertăĠii de opĠiune, limitele de mi subiectelor. Obligativitatea normei reprezintă garanĠia ordinii de drept, a ii în desfăúurarea relaĠiilor sociale, în acord cu voinĠa g Normele juridice úi interpretarea lor 41 gubiri, în cadrul raporturilor juridice de a subiectului de drept sau a a normei presupune corelarea celor două edere, pe lângă aspectul sub incidenĠa ei, úi aspectul úi norme la acelaúi turi a normei juridice, anume aceea de a fi o , de aplicabilitate repetată la în orice situaĠie de aplicare a ii). Chiar atunci când individul se te o contradicĠie între t, între caracterul abstract i, respectiv, caracterul concret al situaĠiei úi acela ă din faptul că norma, , nu devine realitate posticipat; ea există, în acest i aceea morală de altfel, decât ca atare, dar abstrage, i secundarul; fiind aceeaúi pentru singularitatea fiecăruia. norma juridică úi actul juridic ă úi impersonală; al , a unei persoane fizice ori rârea judecătorească Ġie a unei persoane i, în consecinĠă, garantat - când ei publice. El are drept drept, consumându-se prin , norma impune subiectelor o i în situaĠia în care, prin spun de libertatea de a intra în raporturi juridice (de pildă, intrate în raporturi juridice, să iunea numelui la încheierea pentru că ea însăúi iune, limitele de miúcare a ia ordinii de drept, a iilor sociale, în acord cu voinĠa generală; ea se
  • 8. Humă Ioan Teoria generală a dreptului asigură, în caz de nerespectare a normei, prin interven procesul realiză Norma de drept nu este o simpl comandament al vo prescriptivă, nu folosit în formul imperativ. Caracterul prescriptiv al nor cazul normelor (Ceterchi Ioan, 1993, pg. 36 Aici regula nu circumscrie un model comportamental ConstituĠia României, în Titlul I ( caracteristicile ú suveran úi independent, unitar drepturile úi libert politico-juridice fundamentale. Acestea nu sunt simple norme consacră principii care structureaz mai general, sistemul socio Normele - principii chiar legi care cuprind exprimând principiile privitoare la întreaga materi celorlalte norme opereaz definiĠii apar într unor concepte. Caracterul lor normativ este dat de normelor conform sensului conceptului definit este art. 149, Cod penal precizeaz descendenĠii, fra prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude”). Cât fixează competen caracter general, întrucât aplicarea lor este conti unic act. (aú organizarea úi func În al treilea rând naturii úi societ manifestă independent de voin legi juridice), de obiective, cu toate acestea ele sunt eminamente pro Caracterul voliĠ subiectuală, adic comandă socială Normele juridice úi interpretarea lor a dreptului , în caz de nerespectare a normei, prin intervenĠia for procesul realizării dreptului, pentru impunerea conduitei obligator Norma de drept nu este o simplă indicaĠie ori o doleanĠă; ea reprezint comandament al voinĠei publice devenită putere de stat. Norma juridic nu descriptivă. În sistemul de drept, modul indicativ folosit în formulări - are de fapt, aúa cum justificat se apreciaz Caracterul prescriptiv al normei juridice se regăseúte cu nuan normelor - principii, al normelor - definiĠii úi al normelor (Ceterchi Ioan, 1993, pg. 36-38). Aici regula nu circumscrie un model comportamental în sens nemijlocit. Astfel, ia României, în Titlul I („Principii generale”), precizeaz caracteristicile úi principiile fundamentale ale statului român, ca s i independent, unitar úi indivizibil, ca stat de drept, pentru care úi libertăĠile cetăĠenilor, pluralismul politic ú.a. reprezint juridice fundamentale. Acestea nu sunt simple norme obligatorii; ele principii care structurează însuúi sistemul nostru de drept mai general, sistemul socio-politic al României contemporane. principii sunt prezente úi în alte acte normative; exist chiar legi care cuprind „Principii generale” sau „Dispozi exprimând principiile privitoare la întreaga materie. Aplicarea celorlalte norme operează în conformitate cu principiile generale. apar într-un act normativ cu scopul de a preciza un sens anum unor concepte. Caracterul lor normativ este dat de faptul c normelor conform sensului conceptului definit este obligatorie art. 149, Cod penal precizează că “<<Rude apropiate>> sunt ascenden Ġii, fraĠii úi surorile, copiii acestora, precum úi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude”). Cât priveúte normele prin care se competenĠa, atribuĠiile sau sarcinile unor organe caracter general, întrucât aplicarea lor este continuă, neconsumându unic act. (aúa sunt, de exemplu, acele hotărâri ale Guvernului privind organizarea úi funcĠionarea unor ministere). În al treilea rând, norma juridică are un caracter voliĠional. În timp ce legile i societăĠii exprimă determinismul obiectiv al fenomenelor independent de voinĠa omului, normele juridice (implicit legile ca ce), deúi Ġin seama sau trebuie să Ġină seama de cerin obiective, cu toate acestea ele sunt eminamente produsul voin Caracterul voliĠional al normei nu înseamnă subiectivism, arbitrariu, ci , adică modul inerent subiectiv (mai bine spus subiectual) în care o socială este asimilată de voinĠa legiuitorului úi dobânde Normele juridice úi interpretarea lor 42 Ġia forĠei publice în rii dreptului, pentru impunerea conduitei obligatorii. Ġă; ea reprezintă un putere de stat. Norma juridică este În sistemul de drept, modul indicativ - când este a cum justificat se apreciază, un sens te cu nuanĠe specifice în normelor – sarcini. sens nemijlocit. Astfel, Principii generale”), precizează i principiile fundamentale ale statului român, ca stat naĠional, i indivizibil, ca stat de drept, pentru care reprezintă valori juridice fundamentale. Acestea nu sunt simple norme obligatorii; ele i sistemul nostru de drept úi, pe plan politic al României contemporane. i în alte acte normative; există coduri sau DispoziĠii generale“, e. Aplicarea úi interpretarea rmitate cu principiile generale. Normele - un act normativ cu scopul de a preciza un sens anume al faptul că interpretarea obligatorie (de exemplu, “<<Rude apropiate>> sunt ascendenĠii úi úi persoanele devenite normele prin care se iile sau sarcinile unor organe, úi acestea au un , neconsumându-se într-un râri ale Guvernului privind . În timp ce legile determinismul obiectiv al fenomenelor úi se a omului, normele juridice (implicit legile ca seama de cerinĠele legilor dusul voinĠei umane. subiectivism, arbitrariu, ci formă ctiv (mai bine spus subiectual) în care o úi dobândeúte prin
  • 9. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 43 aceasta expresie subiectuală; astfel, norma juridică, subiectuală în forma sa, este totodată obiectivă prin modul ei de determinare úi prin conĠinutul reglementării. Trebuie să existe o rezonanĠă între voinĠa care dă curs actelor umane licite din raporturile juridice úi voinĠa legiuitorului, rezonanĠă a cărei absenĠă antrenează răspunderea juridică. Emiterea úi încheierea actelor juridice, pentru a fi legal constituite, trebuie să se facă în acord cu voinĠa legiuitorului. SoluĠionarea conflictului izvorât dintr-un act presupune, între altele, stabilirea voinĠei reale a părĠilor în funcĠie de voinĠa atribuită de lege categoriei de acte juridice în cauză. În al patrulea rând, o trăsătură proprie numai normei de drept, nu úi altor reguli sau norme sociale, Ġine de faptul că ea antrenează efecte juridice asupra subiectelor de drept intrate în relaĠie juridică, efecte constând în generarea, modificarea sau desfiinĠarea de drepturi úi obligaĠii. Desigur, norma de drept, abstractă úi impersonală fiind, nu generează direct efecte juridice; e necesară producerea unui fapt licit sau ilicit, căruia - prin aplicarea normei - i se atribuie o semnificaĠie juridică, implicit acele efecte juridice preconizate de legiuitor la adoptarea normei. În al cincilea rând, o trăsătură proprie normei de drept constă în faptul că, odată încălcată, atrage nemijlocit răspunderea celui vinovat. După natura normei afectate, răspunderea juridică poate fi civilă, penală, administrativă etc. Declanúarea răspunderii juridice este însoĠită de intervenĠia constrângerii de stat împotriva celui care, încălcând norma, nu acceptă efectele actului său ilicit. Putând viza bunurile úi veniturile celui vinovat sau însăúi persoana acestuia, constrângerea juridică urmăreúte atât restaurarea dreptăĠii în cazul concret, cât úi restabilirea autorităĠii normei de drept încălcate. Sarcina de lucru 2 Identifică cel puĠin 3 trăsături ale normei juridice care sunt comune diferitelor tipuri de normativitate socială. 2.1.2. Structura úi clasificarea normelor juridice Structura logico-juridică a normei PrescripĠia stabilită în conformitate cu voinĠa de stat, reprezentând conĠinutul normei juridice, are o structură internă (structura logico-juridică a normei), precum úi o construcĠie externă, legată de modul de exprimare în cadrul
  • 10. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 44 actului normativ sau al altui izvor de drept (structura tehnico-juridică sau tehnico-legislativă a normei). Structura logico-juridică a normei indică elementele componente úi reciproc dependente care asigură organizarea logică a prescripĠiei normei, indiferent de formularea ei literală úi de ramura de drept din care face parte Aceste elemente structurale sunt ipoteza, dispoziĠia úi sancĠiunea normei juridice. ComponenĠa trihotomică a normei nu este întâmplătoare; ea corespunde exigenĠei logice după care orice prescripĠie, pentru a dobândi semnificaĠia úi autoritatea unei norme juridice, trebuie să stipuleze condiĠiile în care unele categorii de subiecte vor manifesta o anumită conduită, să precizeze în ce constă această conduită úi care sunt urmările ce decurg din nerespectarea ei. Schema structurii logico-juridice a normei se poate exprima prin formula: “în cazul în care (dacă cineva) ...atunci trebuie... altfel...”. A. Ipoteza este acea parte componentă a normei juridice care precizează condiĠiile, împrejurările sau faptele în raport cu care se aplică dispoziĠia normei de drept, precum úi categoria subiectelor la care trimite conĠinutul dispoziĠiei. De exemplu, primeúte o moútenire persoana care poate dovedi vocaĠia succesorală úi faptul că a acceptat moútenirea în termenul stabilit. Sau: pentru a-úi putea manifesta opĠiunea politică, cetăĠeanul trebuie să fie major úi să nu fie decăzut din drepturi. După criteriul preciziei cu care sunt formulate, distingem ipoteze determinate úi ipoteze relativ determinate (subînĠelese). Ipoteza determinată fixează cu exactitate condiĠiile de aplicare a dispoziĠiei. Bunăoară, în stabilirea dreptului la pensie ( pentru limită de vârstă, pentru invaliditate sau urmaú), legea prevede toate condiĠiile pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a primi pensie, cu un anumit cuantum. Ipoteza relativ determinată (subînĠeleasă) indică împrejurările de aplicare a normei, dar lasă conĠinutul faptic concret la aprecierea subiectului de drept. De pildă, se poate dispune prin testament (art. 887 din Codul civil) de întreaga avere, de o parte din ea ori de unul sau de anumite obiecte. În scopul evitării arbitrariului úi a interpretărilor eronate, în drept se urmăreúte o determinare pe cât posibil exactă a ipotezei, obĠinându-se astfel o garanĠie a respectării úi aplicării riguroase a normei juridice. După gradul de complexitate a împrejurărilor luate în considerare, ipotezele pot fi simple sau complexe.
  • 11. Humă Ioan Teoria generală a dreptului Ipotezele sunt realizarea căreia norma devine aplicabil Codul penal, infrac complexe (când prev aplicarea normei; de pild când s-a săvârú închisoarea mai mare de doi ani prezintă un pericol pentru ordinea public procedură penală În funcĠie de num normei, ipoteza poate fi Ipoteza este unic declanúeze inciden conform art. 37, alin.2 din Codul familiei, prin di mai multe modalit 213 din Codul penal, comite abuz de încredere cel c un bun mobil al altuia, l restituie). Trebuie precizat c este exclusă posibilitatea ca împrejurarea prev modalităĠi concrete foarte diferite de realizare. În cadrul de pildă, norma nu face referiri asupra calit asupra locului ú pentru producerea ei (cu excep omor). Ipotezele se diferen aplicare. În acest sens, ipotezele pot fi anumit tip de împrejurare prin a c (când ele enunĠă norma). Ipotezei, ca element de con reduce la justificarea elementelor factuale, ci viz raĠiunea însăúi a normei de drept promovate prin m condiĠional: dacă temeiul, M este evenimentul, iar S reprezint útiinĠele privind fenomenele naturii S este despre om S este un eveniment cu valoare, valoare p fiinĠe valorizatoare, care d Normele juridice úi interpretarea lor a dreptului Ipotezele sunt simple (când precizează o singură modalitate, tipic ăreia norma devine aplicabilă; de exemplu, conform art. 174 din Codul penal, infracĠiunea de omor constă în uciderea unei persoane) sau (când prevăd mai multe situaĠii prin cumularea cărora este posibil aplicarea normei; de pildă, se poate dispune arestarea unei persoane atunci ăvârúit o infracĠiune pentru care se prevede prin lege o pedeaps închisoarea mai mare de doi ani úi când lăsarea în libertate a autorului faptei un pericol pentru ordinea publică - art. 148, lit. h din Codul de penală). numărul împrejurărilor luate în considerare pentru aplicarea normei, ipoteza poate fi unică sau alternativă. unică (ea prevede numai o singură împrejurare de natur eze incidenĠa legii; de exemplu, desfacerea căsătoriei se produce, conform art. 37, alin.2 din Codul familiei, prin divorĠ) sau alternativ mai multe modalităĠi de realizare a incidenĠei legii; de exemplu, conform art. 213 din Codul penal, comite abuz de încredere cel care, deĠinând, cu orice titlu, un bun mobil al altuia, úi-l însuúeúte, dispune de acesta pe nedrept ori refuz Trebuie precizat că, spre deosebire de ipoteza unică, în cazul ipotezei simple nu ă posibilitatea ca împrejurarea prevăzută de ea s i concrete foarte diferite de realizare. În cadrul infrac , norma nu face referiri asupra calităĠii făptuitorului asupra locului úi timpului săvârúirii faptei sau cu privire la mijloacele folosite pentru producerea ei (cu excepĠia formelor calificate sau deosebit de grave de Ipotezele se diferenĠiază úi după modul de enunĠare a condi . În acest sens, ipotezele pot fi generice (întrucât precizeaz anumit tip de împrejurare prin a cărei producere se aplică norma) (când ele enunĠă limitativ sau exemplificativ împrejurările în care se aplic Ipotezei, ca element de conĠinut al normei de drept, îi revine un rol care nu s reduce la justificarea elementelor factuale, ci vizează obiective care rezid ăúi a normei de drept úi care privesc temeiurile valorice promovate prin mijlocirea ei. Structura temeiului unei reguli este ional: dacă M, atunci C; ceea ce se scrie T = M => S, în care temeiul, M este evenimentul, iar S reprezintă scopul sau consecin ele privind fenomenele naturii S este un efect ca oricare altul, în despre om S este un eveniment cu valoare, valoare pe care o atribuim noi ca e valorizatoare, care dăm un sens valoric lumii. În acest context, enun Normele juridice úi interpretarea lor 45 modalitate, tipică, prin ; de exemplu, conform art. 174 din în uciderea unei persoane) sau ărora este posibilă , se poate dispune arestarea unei persoane atunci iune pentru care se prevede prin lege o pedeapsă cu sarea în libertate a autorului faptei art. 148, lit. h din Codul de pentru aplicarea împrejurare de natură să ătoriei se produce, alternativă (implicit i legii; de exemplu, conform art. Ġinând, cu orice titlu, te, dispune de acesta pe nedrept ori refuză să- , în cazul ipotezei simple nu de ea să presupună infracĠiunii de omor, ptuitorului ori a victimei, irii faptei sau cu privire la mijloacele folosite ia formelor calificate sau deosebit de grave de are a condiĠiilor de (întrucât precizează un ă norma) úi cazuale rile în care se aplică inut al normei de drept, îi revine un rol care nu se obiective care rezidă în temeiurile valorice ce sunt ijlocirea ei. Structura temeiului unei reguli este un enunĠ M, atunci C; ceea ce se scrie T = M => S, în care T este scopul sau consecinĠa. Dacă în un efect ca oricare altul, în útiinĠele e care o atribuim noi ca m un sens valoric lumii. În acest context, enunĠurile
  • 12. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 46 de legi le completăm cu enunĠuri de valoare. În felul acesta, normativitatea intră sub controlul raĠiunii úi experienĠei. ùi în materia normelor juridice orice acĠiune este orientată spre un scop, iar temeiurile normative sunt dirijate de valori. Prin etalonul valoric de apreciere a acĠiunilor se realizează calificarea concretă a unui fapt úi numai după aceea se stabileúte norma de drept care se aplică în speĠă . B. DispoziĠia. Ca partea cea mai importantă a normei juridice, dispoziĠia se referă la conduita ca atare pe care trebuie să o realizeze cei cărora li se adresează; ea oferă răspuns la întrebarea: “ce trebuie să facă ori să nu facă” sau “ce este îndreptăĠită să facă persoana aflată în situaĠia prevăzută de normă“. DispoziĠia prevede fie obligaĠia de a înfăptui anumite acĠiuni, fie obligaĠia abĠinerii de la ‘înfăptuirea unor acĠiuni, după cum poate numai să permită, să recomande sau să stimuleze o arie de acĠiuni umane dezirabile. După criteriul conduitei prescrise, dispoziĠiile normelor juridice se diferenĠiază după cum urmează: dispoziĠii onerative, dispoziĠii prohibitive, dispoziĠiile permisive, dispoziĠiilor supletive (o varietate a dispoziĠiilor supletive). a) DispoziĠii onerative, care obligă la împlinirea anumitor acĠiuni (de exemplu: “Tutorele este dator să prezinte anual autorităĠii tutelare o dare de seamă despre modul cum a îngrijit de persoana minorului, precum úi despre administrarea bunurilor acestuia” - art. 134 Codul Familiei). b) DispoziĠii prohibitive, care interzic înfăptuirea unor acĠiuni (de exemplu: “Este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită” - art. 5, Codul familiei). Deoarece impun un anumit comportament, atât dispoziĠiile onerative cât úi cele prohibitive se mai numesc imperative sau categorice. Cu toate acestea, normele juridice nu sunt pur úi simplu ordine. Deúi dreptul nu se dispensează de ordine, servindu-se de ele în procedurile de judecată, în măsuri care merg până la privarea de libertate, în anulări de acte etc., totuúi ordinul sau comanda de care dreptul se foloseúte reprezintă un mijloc impus de situaĠii, nu un element de conĠinut. EsenĠa dreptului constă în valoarea juridică promovată prin normă, nu în ideea de ordin. c) DispoziĠiile permisive oferă părĠilor posibilitatea să opteze pentru conduita ce doresc să o urmeze, fără deci să impună sau să interzică săvârúirea unor acĠiuni (de exemplu: “Succesiunea poate fi acceptată curat úi simplu sau sub beneficiu de inventar“- art. 685, Cod civil).
  • 13. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 47 În situaĠia în care persoanele, având posibilitatea opĠiunii pentru conduita dorită, nu se hotărăsc să-úi exprime voinĠa, intervine organul de stat competent úi suplineúte voinĠa lor pe baza dispoziĠiilor supletive. Acestea sunt o varietate a dispoziĠiilor permisive. (de exemplu, conform art. 40 din Codul familiei, la desfacerea căsătoriei prin divorĠ, soĠii se pot învoi ca soĠul care a purtat ‘n timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soĠ să poarte acest nume úi după desfacerea căsătoriei. Acelaúi articol mai precizează: “Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanĠa nu a dat încuviinĠarea, fiecare dintre foútii soĠi va purta numele ce avea înainte de căsătorie”). În funcĠie de sfera aplicării lor, de gradul lor de generalitate, dispoziĠiile normelor juridice se diferenĠiază ‘n dispoziĠii generale, speciale úi de excepĠie. DispoziĠiile generale au o sferă largă de aplicare úi circumscriu de obicei o ramură de drept. DispoziĠiile speciale se referă la o anumită categorie de relaĠii dintr-o ramură de drept. Deosebim, de pildă, dispoziĠii ale părĠii generale úi dispoziĠii ale părĠii speciale din Codul penal. Nu trebuie să abordăm rigid deosebirea dintre dispoziĠiile generale úi acelea speciale; ele se pot transforma reciproc. Ceea ce este “general” sau “special” are o valoare relativă, se evidenĠiază numai prin comparare. În raport cu o dispoziĠie cu aplicare mai largă, o dispoziĠie dată este apreciată ca specială, dar ea se manifestă ca dispoziĠie generală faĠă de o alta care are o sferă mai restrânsă de aplicare. DispoziĠiile de excepĠie completează dispoziĠiile generale sau pe acelea speciale (de exemplu, art. 4 al Codului familiei, stabilind vârsta căsătoriei la 18 ani pentru bărbaĠi úi 16 ani pentru femei, cuprinde úi o dispoziĠie de excepĠie:“... cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviinĠa căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani”). DispoziĠiile de excepĠie au la bază dorinĠa legiuitorului de a apăra mai eficient o serie de valori. C. SancĠiunea reprezintă acel element al normei juridice care fixează urmările încălcării dispoziĠiei; ea dă răspuns întrebării: “care sunt consecinĠele încălcării dispoziĠiei?”. SancĠiunea constituie măsura luată împotriva dorinĠei sau voinĠei aceluia care nesocoteúte dispoziĠiile normelor juridice. Ea este aplicată de organe special împuternicite úi urmăreúte restabilirea ordinii încălcate, prevenirea încălcării normelor de drept în viitor úi îndreptarea celui vinovat. Rezultă că scopul sancĠiunii este eminamente constructiv, neurmărind răzbunarea frustă.
  • 14. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 48 ğinând seama de natura juridică a normei încălcate, distingem sancĠiuni penale, civile, administrative, disciplinare, în conformitate cu ramurile de drept în care operează. După scopul pe care îl urmăresc, sancĠiunile sunt reparatorii (vizând repararea ori dezdăunarea pentru paguba produsă), expiatorii (urmărind ispăúirea pentru fapta antisocială comisă), de anulare a actului lovit de nulitate. În funcĠie de conĠinutul lor, sancĠiunile sunt patrimoniale (pecuniare úi nepatrimoniale (personale). Primele se referă la bunurile úi veniturile persoanei sancĠionate (de exemplu, amenda, confiscarea averii, penalităĠile), celelalte privesc nemijlocit persoana celui vinovat (de exemplu, sancĠiunea închisorii, avertismentul, interdicĠia de exercitare a drepturilor electorale ú.a.). În conformitate cu modul lor de determinare, distingem sancĠiuni absolut determinate úi sancĠiuni relativ determinate. Sunt sancĠiuni absolut determinate (de pildă, nulitatea absolută, cum ar fi în cazul contractului de vânzare-cumpărare care are ca obiect un bun care nu mai există) úi sancĠiuni relativ determinate (de exemplu, între un minim úi un maxim prevăzut de lege pentru amendă sau pentru durata privării de libertate). Organul de aplicare a sancĠiunilor optează între limitele legale prevăzute. După numărul lor, sancĠiunile pot fi unice sau multiple (alternative sau cumulative). SancĠiunile se deosebesc úi după numărul lor: unele pot fi unice, când se prevede un singur gen de sancĠiune pentru comiterea unei fapte (cum este cazul omorului, pentru care se prevede numai pedeapsa închisorii), sau multiple. SancĠiunile multiple pot fi alternative (deoarece se prevăd mai multe categorii de sancĠiuni între care se poate opta, precum între amendă úi închisoare) úi cumulative (pentru că sunt prevăzute pentru aceeaúi faptă mai multe sancĠiuni ce diferă ca finalitate, cum ar fi închisoarea úi confiscarea parĠială a averii). Dacă în cazul sancĠiunilor alternative organele de aplicare pot opta pentru un gen de sancĠiune, sancĠiunile cumulative se aplică în totalitatea lor după dispoziĠiile legale. Există însă principiul că pentru o abatere sau faptă ilicită nu se pot aplica mai multe sancĠiuni de acelaúi tip, dar pot fi cumulate sancĠiuni diferite sub aspectul conĠinutului úi al scopului.
  • 15. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 49 SancĠiunea este aceea care asigură în ultimă instanĠă respectarea normei de drept úi restabilirea ordinii juridice. Din acest motiv ea constituie un element foarte important al normei juridice. Cu toate că aparĠine domeniului general al constrângerii, totuúi sancĠiunea juridică nu e sinonimă constrângerii etatice. Aplicarea sancĠiunilor nu reclamă ‘n toate situaĠiile intervenĠia forĠei publice; este cazul sancĠiunilor de anulare, de reparare úi de dezdăunare, a celor disciplinare, precum úi a unora contravenĠionale. Doar când ele nu se execută de bunăvoie are loc execuĠia silită prin intervenĠia forĠei constrângătoare a statului. SancĠiunile penale úi unele contravenĠionale comportă însă, în principiu, un caracter coercitiv. În statul de drept, aplicarea sancĠiunilor este un act de putere antrenând o mare răspundere politică úi juridică; ea trebuie făcută numai de către organele competente, cu respectarea literei úi spiritului legii, a drepturilor úi libertăĠilor omului. Deúi este un element al structurii logico-juridice a normei, sancĠiunea implică ea însăúi o normă: o normă sui-generis de conduită, care trimite la subiectul vinovat de încălcarea dispoziĠiei úi la organul de stat competent să aplice sancĠiunea legală. Sarcina de lucru 3 Prezintă în 10-15 rânduri criteriile de diferenĠiere a ipotezelor, a dispoziĠiilor, precum úi a sancĠiunilor. Structura tehnico-juridică a normei Structura tehnico-juridică a normei trimite la forma de exprimare a conĠinutului úi a structurii logice a normei prin textul legal. Norma de drept este, de regulă, o parte a unui act normativ, el însuúi structurat în capitole, secĠiuni, articole, alineate. Ca element structural de bază al actului normativ, articolul conĠine, obiúnuit, o dispoziĠie de sine stătătoare. Sunt situaĠii în care un articol conĠine mai multe norme, după cum, în altele, o normă se exprimă prin mai multe articole coroborate. Specificul normelor constituĠionale, al celor de organizare ú.a. evidenĠiază că, de obicei, normele juridice nu sunt redactate după schema ipoteză-dispoziĠie- sancĠiune. Cel mai adesea, normele de drept cuprind fie ipoteza úi dispoziĠia,
  • 16. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 50 fie dispoziĠia úi sancĠiunea ori numai dispoziĠia. În unele situaĠii, dispoziĠiile legale îmbracă forma unor principii generale, a unor definiĠii sau clarificări conceptuale. Încât, se constată o mare diferenĠiere în modul de formulare a normelor, motiv pentru care, pe planul doctrinei, unele categorii de norme nici nu mai sunt apreciate ca norme propriu-zise, ci ca “dispoziĠii legale” ce ar fiinĠa în paralel cu normele juridice luate în sens restrâns; acestea din urmă ar fi adevăratele norme juridice, întrucât se adresează direct conduitei oamenilor. Nu avem însă motive să minimalizăm rolul normativ al dispoziĠiilor legale cu conĠinut general, chiar dacă ele nu creează, precum normele juridice considerate în sens strict, modele nemijlocite de comportament. Principiile generale, definiĠiile úi alte asemenea dispoziĠii legale conferă normelor propriu- zise dimensiunea de substanĠă, structurându-le axiologic úi precizându-le, în consecinĠă, finalitatea socială. De pildă, o dispoziĠie legală prin care legiuitorul circumscrie definiĠional un termen trebuie să se regăsească în orice alt text normativ care cuprinde acest termen; o astfel de normă indirectă nu poate să nu facă parte din câmpul dat al reglementării juridice. În ce priveúte însă norma în sens strict, acesta, dincolo de modul în care este formulată, trebuie să precizeze o conduită de urmat, o dispoziĠie, sub forma unor drepturi úi obligaĠii juridice. Cu toate acestea, tehnica legislativă nu reclamă formularea expresă atât a îndrituirii cât úi a obligaĠiei. Îndeobúte, legiuitorul formulează acea latură ce doreúte să o accentueze (astfel, art. 998 Cod civil precizează obligaĠia de reparare a prejudiciului, dar subînĠelege dreptul de reparare). Formularea neschematică, netipică, uneori parcimonioasă a textului unei norme de drept nu este de regulă rezultatul economiei de gândire a legiuitorului, ci a economiei de mijloace în exprimarea voinĠei sale, economie de mijloace originată ea însăúi în ideea intercondiĠionării sistemice a normelor în ansamblul dreptului. Ceea ce exige eliminarea detaliilor redundante, creúterea gradului de sintetizare a limbajului juridic úi de comprimare a textelor normative, în măsură să sporească integrarea organică a unei norme juridice în sistemul dreptului, în raport cu care, de fapt, ea îúi fixează, prin întregire, sensul úi semnificaĠia. Aúadar, tocmai coerenĠa sistemului de drept reclamă, nu o dată, comprimarea structurii logico-juridice a normelor sale, caracterul netipic al exprimării lor tehnico-juridice. În ce priveúte însă structura normei penale speciale, normă eminamente sancĠionatorie, este foarte important ca fapta incriminată, care lezează grav o valoare protejată de lege, să fie descrisă în toate elementele úi componentele. În acest caz dispoziĠia este evidentă, iar interdicĠia săvârúirii faptei (ori, după situaĠie, obligaĠia producerii ei) este implicată; nerespectarea interdicĠiei determină aplicarea sancĠiunii.
  • 17. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 51 În legătură cu formularea sancĠiunii normei juridice, trebuie subliniat că sancĠiunea nu este o alternativă a conduitei stabilite în normă, pe care oamenii pot să o aleagă atunci când nu sunt de acord cu dispoziĠia. Ordinea socială se asigură numai dacă în aplicarea normei de drept se respectă dispoziĠia. În ultimă analiză, sancĠiunea indică úi ea, cum am precizat, o anumită comportare: dar o comportare impusă, întrucât nu s-a respectat dispoziĠia, úi care tocmai urmăreúte să asigure respectarea ei. SancĠiunea este individualizată, adaptându-se specificului normei pe care o apără. Analiza structurii tehnice a normelor de drept evidenĠiază că nu putem concepe simplist că fiecare normă ar dispune de o sancĠiune proprie. InterdependenĠa normelor juridice permite acelor norme fără o sancĠiune proprie să fie asigurate, în realizarea lor, prin înfăptuirea cerinĠelor altor norme ce cuprind sancĠiuni determinate. Anumite tipuri de sancĠiuni, precum acelea de anulare, de reparate úi dezdăunare ori cele disciplinare, sunt integrate în actele normative care reglementează diferite domenii ale relaĠiilor sociale (Codul civil, Codul familiei ú.a.). În schimb, sancĠiunile penale se integrează, în principiu, într-un act normativ distinct. Normele acestui act alcătuiesc o grupă specifică de norme sancĠionatorii: normele penale, în măsură să stabilească cazurile de încălcare a normelor juridice, cazuri cu periculozitate socială sporită (infracĠiunile), precum úi sancĠiunile corespunzătoare. Normele penale asigură respectarea normelor juridice din celelalte ramuri ale dreptului (atunci când ele nu au prevăzută o altă sancĠiune sau au prevăzute sancĠiuni pentru acte mai pun grave, cum ar fi sancĠiunile disciplinare) în situaĠia în care s-au săvârúit fapte cu o periculozitate sporită, calificate ca infracĠiuni. Dar normele penale nu sunt numai sancĠiuni ale dispoziĠiilor din alte norme. Având autonomie úi alcătuind instituĠii distincte, normele penale se integrează într-o ramură distinctă de drept. În absenĠa unei corecte înĠelegeri a raportului dintre structura logică (elementele normei) úi structura tehnico-juridică (modul de formulare legislativă a regulii de drept), nu s-ar putea evita interpretarea úi aplicarea diferită a dreptului, fapt ce ar contrazice voinĠa, unică úi unitară, a legiuitorului. Clasificarea normelor juridice Normele juridice se clasifică după mai multe criterii. Clasificarea lor facilitează înĠelegerea sensului úi caracterului normei, a conduitei prescrise subiectului de drept. Distingem în primul rând o clasificare a normelor juridice după obiectul úi metoda de reglementare, cu alte cuvinte după criteriul naturii juridice a raporturilor de drept la baza cărora stau. Această clasificare se realizează prin
  • 18. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 52 disciplinele juridice de ramură (dreptul constituĠional, dreptul civil, dreptul penal etc.). Studiul normelor operează úi după criteriul forĠei lor juridice, forĠă care depinde de actele normative care le conĠin (legi, decrete, hotărâri etc.). Această clasificare este prezentată de sine-stătător în cadrul fiecărei discipline a ramurii de drept, în partea introductivă, în legătură cu izvoarele ramurii respective. Ea este relevantă mai cu seamă în situaĠia în care un fapt sau o relaĠie sunt reglementate prin mai multe norme aparĠinând unor acte normative distincte, norme între care apar contradicĠii. În această împrejurare, se va aplica norma aparĠinând actului cu forĠă juridică superioară. Orice act normativ cu o forĠă juridică inferioară aceleia a actului normativ contrazis îúi va pierde valabilitatea. Pentru interesul problemei, vom prezenta următoarele criterii de clasificare: a) după conduita prescrisă; b) după finalitatea imediată a normelor; c) după gradul lor de generalitate; d) după modul de redactare a normelor. a) După conduita prescrisă subiectelor, distingem norme imperative (care pot fi onerative sau prohibitive) úi dispozitive. Normele care prescriu obligaĠia de a înfăptui o anumită acĠiune úi care, în consecinĠă, sancĠionează conduita pasivă, inactivă, se numesc onerative. Astfel, conform art. 5, lit. h din Hotărârea nr. 1290/1990 a Guvernului privind organizarea úi funcĠionarea corpului de control comercial în cadrul primăriilor úi prefecturilor, controlorii din corpul de control comercial al prefecturilor úi primăriilor au îndatorirea de a da dispoziĠii obligatorii în scris agenĠilor economici controlaĠi în scopul înlăturării neajunsurilor constatate). În redactarea normelor onerative este caracteristică folosirea expresiilor “trebuie”, „este obligat”, „are îndatorirea” ú.a. Desigur, ele pot lipsi, contextul normei implicându-le însă. Normele care interzic săvârúirea unei acĠiuni úi care, în caz de încălcare a inacĠiunii prescrise, sancĠionează conduita ilegal activă, se numesc norme prohibitive (aúa cum sunt cele mai multe norme penale care sancĠionează omorul, furtul, tâlhăria etc.). Tipic normelor prohibitive sunt expresiile “se interzice”, “nu poate”, “este oprit” ú.a. Acele norme care, neobligând sau neinterzicând o anumită acĠiune, recunosc subiectului de drept posibilitatea opĠiunii pentru o anumită conduită în
  • 19. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 53 cadrul regulii juridice, se numesc norme dispozitive. Majoritatea normelor civile reglementând contractele se integrează în această categorie. Normele dispozitive folosesc termeni precum “poate”, este liber să” etc. Atunci când normele dispozitive consacră drepturi subiective úi libertăĠi al căror exerciĠiu nu este obligatoriu (ca în cazul drepturilor úi libertăĠilor fundamentale ale cetăĠenilor ori al drepturilor subiective civile), ele se manifestă ca norme de împuternicire (atributive). În situaĠia în care, existând libertatea de acĠiune úi de opĠiune a părĠilor raportului juridic, acestea nu-úi exercită totuúi conduita prescrisă, este posibilă - prin acele norme supletive ca variantă a normelor dispozitive - intervenĠia organelor de stat care suplinesc absenĠa manifestării de voinĠă a subiectului. În cadrul normelor dispozitive, distingem úi normele de stimulare care, având ca scop încurajarea unei acĠiuni, răsplătesc pe autorul ei. (Este cazul normelor care stabilesc recompense morale úi materiale pentru merite deosebite, prevăzând acordarea, după criterii precizate, a unor decoraĠii, titluri de onoare, premii). Normele de recomandare fac úi ele parte din categoria mai cuprinzătoare a normelor dispozitive úi propun o anumită conduită, neobligatorie însă, care poate fi urmată úi de alte subiecte de drept decât acelea cărora le este destinat actul normativ. Ca autor al reglementării, statul propune diferite prevederi persoanelor juridice private, organizaĠiilor nestatale, asociaĠiilor profesionale ú.a. în diverse domenii (salarizare, protecĠia muncii), pentru ca acestea să-úi însuúească prevederile în cauză. După cum se apreciază, normele de recomandare vor putea viza în viitor úi conduita titularilor dreptului de proprietate funciară; deoarece pământul reprezintă nu doar obiectul dreptului de proprietate individuală, ci úi al unor relaĠii, de ordin mai cuprinzător, dintre stat úi cetăĠeni, el este totodată úi un bun al întregii Ġări, motiv pentru care statul, în conformitate cu ConstituĠia, trebuia să asigure exploatarea pământului úi în concordanĠă cu interesul naĠional, nu numai cu acela personal. b) După finalitatea lor imediată, distingem norme de organizare (precum acelea ale legii nr. 37/1990, referitoare la modul de organizare úi atribuĠiile Guvernului, ale primului ministru, miniútrilor, miniútrilor de stat etc.) úi norme sancĠionatorii (cum sunt acelea ale Codului penal, ce precizează faptele care constituie infracĠiuni úi pedepsele corespunzătoare gravităĠii lor). c) În funcĠie de gradul de generalitate sau sfera de aplicabilitate, normele pot fi generale, speciale úi de excepĠie. Având sfera cea mai largă, normele generale
  • 20. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 54 se aplică tuturor relaĠiilor sociale ce intră sub incidenĠa unei ramuri date de drept. Normele speciale privesc doar o anumită categorie de relaĠii din aceeaúi ramură. În raport cu cele speciale sau de excepĠie, normele generale mai sunt denumite úi norme de “drept comun”. (Putem distinge, de pildă, normele juridice ale părĠii generale úi cele ale părĠii speciale din Codul penal.) Deosebirea dintre normele generale úi acelea speciale este relativă; o normă este specială în raport cu o normă de aplicaĠie mai largă, dar ea poate fi totodată úi generală în raport cu alta care are o sferă mai restrânsă decât a ei. Normele de excepĠie se referă la situaĠii deosebite care derogă de la regula generală sau specială. (Astfel, art. 4, alin. 2 din Codul familiei încuviinĠează, pentru motive temeinice, căsătoria femeii care a împlinit vârsta de 15 ani, deúi această vârstă este fixată printr-o prevedere specială la 16 ani împliniĠi.) DistincĠia făcută între norme generale, speciale úi de excepĠie are o deosebită importanĠă pentru interpretarea dreptului. Pentru situaĠii derogatorii de la norma generală, devin aplicabile normele speciale sau de excepĠie, iar în caz de concurs între norma specială úi cea de excepĠie în soluĠionarea aceluiaúi caz, va fi aplicată norma de excepĠie. d) După un alt criteriu, anume modul lor de redactare, normele pot fi complete úi incomplete. Normele juridice au o formă completă când cuprind toate elementele structurale (ipoteza, dispoziĠia úi sancĠiunea) în cadrul aceluiaúi text juridic. În situaĠia în care norma nu apare complet în actul normativ prin care este edictată, ci trimite la dispoziĠiile cuprinse în alte acte existenĠe, avem de-a face cu o normă de trimitere. Atunci când unele elemente ale normei urmează să fie precizate printr-un act normativ care să fie adoptat ulterior, avem de-a face cu ceea ce poartă denumirea de normă în alb. (Un exemplu de normă de trimitere îl aflăm în art. 103, alin. 2 din Codul muncii, care precizează că, în ipoteza în care o persoană încadrată în muncă produce unităĠii la care este angajată o pagubă printr-o faptă de natură infracĠională, repararea ei se va produce conform prevederilor legii penale la care trimite. Normele în alb sunt întâlnite frecvent în materie contravenĠională, unde legea, reglementând anumite activităĠi, stipulează că faptele ce reprezintă abateri de la prevederile ei, precum úi sancĠiunile ce se vor fixa corespunzător urmează să fie stabilite prin hotărârea Guvernului.) Dincolo de criteriile deja enunĠate, în clasificarea normelor juridice mai pot fi invocate úi alte criterii, precum: conĠinutul lor (în funcĠie de care distingem norme materiale sau de conĠinut úi norme procedurale sau de formă) sau durata acĠiunii lor (în raport cu care avem norme stabile sau cu durată nedeterminată úi norme temporare sau cu durată determinată). De asemenea, normele de drept se mai diferenĠiază în norme care reglementează direct conduita oamenilor - întrucât se adresează nemijlocit acelora aflaĠi într-o situaĠie avută în vedere de legiuitor - úi norme care reglementează indirect conduita - deoarece se prezintă ca principii, norme - cadru, definiĠii etc. (De
  • 21. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 55 exemplu, dacă art.28, alin.1 din Codul familiei cuprinde o normă directă: “SoĠii sunt obligaĠi să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat” , în schimb art.1, alin.3 din acelaúi cod cuprinde o normă indirectă: “Familia are la bază căsătoria liber consimĠită între soĠi”.) Sarcina de lucru 4 Redactează un eseu (maximum o pagină)în care să prezinĠi semnificaĠia coroborării normelor din perspectiva structurii lor logico - juridice. 2.1.3. AcĠiunea normelor juridice în timp, în spaĠiu úi asupra persoanelor AcĠiunea normelor în timp AcĠiunea normelor juridice comportă trei dimensiuni necesare: una temporală, vizând succesiunea normelor, una spaĠială, privind producerea efectelor în teritoriu, úi dimensiunea personală, trimiĠând la conduita subiectelor de drept, persoane fizice úi juridice. Ultimele două dimensiuni sunt organic legate; principiul suveranităĠii puterii de stat presupune consubstaĠialitatea suveranităĠii teritoriale cu aceea care ia forma legăturii dintre stat úi persoane prin cetăĠenie. Perioada în care o normă de drept este în vigoare reprezintă úi intervalul de timp în care ea produce efecte juridice. Întrucât se aplică faptelor care se suprapun temporal cu valabilitatea normei, aceasta nu este nici retroactivă, nici ultraactivă: nu se aplică faptelor care preced intrarea ei în vigoare úi, respectiv, acelora survenite după ieúirea ei din vigoare. În principiu, o lege nouă nu operează asupra trecutului întrucât ea este un comandament adresat conduitei umane vii, căreia îi permite sau îi interzice acĠiuni determinate. Nimeni nu poate fi supus unei norme care nu există. Deci nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru o faptă care la data săvârúirii ei era admisă. Stabilirea normei, în ce priveúte manifestarea ei în timp, reclamă precizarea momentului iniĠial úi a momentului final al acĠiunii legii ori a altor acte normative, în care norma este integrată. În Ġara noastră actele normative intră în vigoare, în principiu, o dată cu publicarea lor în Monitorul Oficial al României. Sunt úi cazuri în care se stabileúte în mod expres data la care acestea intră în vigoare. Atunci când, de pildă, aplicarea unei legi impune măsuri organizatorice speciale sau implică schimbări esenĠiale în materie, acĠiunea ei
  • 22. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 56 trebuie pregătită, fapt care determină, între altele, úi stabilirea unei date ulterioare de intrare în vigoare. În regulă generală, legea provoacă efecte doar asupra faptelor produse ulterior intrării ei în vigoare. Ceea ce se explică prin aceea că oamenii, pentru a-úi racorda conduita la exigenĠele legii, trebuie să ia cunoútinĠă în prealabil de conĠinutul ei. Sunt situaĠii în care unele acte normative se aplică cu efect retroactiv, vizând deci úi acele fapte petrecute înainte de intrarea lor în vigoare. SituaĠiile respective referă la: a) legea penală mai blândă; b) prevederea expresă că legea operează úi asupra unor fapte săvârúite anterior; c) legile interpretative. Dacă din punctul de vedere al legiuitorului o faptă prezintă o periculozitate socială mai redusă sau nu mai provoacă nici un pericol social, atunci intervine acĠiunea retroactivă a legii penale mai blânde, întrucât este firesc ca făptuitorul, care n-a fost încă sancĠionat printr-o hotărâre definitivă, să fie pedepsit mai uúor, respectiv să fie absolvit de pedeapsă. Legile interpretative nu provoacă o nouă normativitate juridică; ele explică sensul legii la care fac trimitere úi cu care alcătuiesc apoi corp comun. De aceea, legile interpretative intră în vigoare la data prevăzută pentru intrarea în vigoare a legii interpretate. În principiu, în actele normative nu se precizează durata valabilităĠii lor. Este normal ca necesitatea elaborării unui act normativ să nu fie dedusă din durata valabilităĠii lui. Actul normativ operează până la abrogarea sa printr-un nou act, care trebuie să aibă acelaúi rang normativ sau unul superior. Încetarea acĠiunii unei norme juridice se numeúte abrogare. Când într-un act normativ se afirmă expres că un altul anterior sau doar anumite articole ale sale se anulează, avem de-a face cu abrogarea expresă-direct. Când legea nouă menĠionează doar că se abrogă acele dispoziĠii anterioare care vin în contrazicere cu prevederile ei, fără să specifice direct actul normativ care se anulează sau care dintre articolele lui, avem cazul abrogării exprese- indirect. Dacă noul sau noile acte normative nu anulează expres pe cele anterioare, dar se abat prin prevederile prescrise de la reglementarea veche, atunci abrogarea are un caracter tacit. Această abrogare, deúi tacită (sau implicită), este totuúi úi ea o manifestare de voinĠă a legiuitorului, exprimată într-un act normativ adecvat. Deúi nu cuprinde nici o clauză expresă de abrogare, acest act normativ va fi act de abrogare; fiind posterior, anulează orice dispoziĠie anterioară contrară lui.
  • 23. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 57 În domeniul dreptului penal trebuie să deosebim abrogarea de dezincriminare Abrogarea unui text normativ care incriminează o faptă determinată nu presupune numaidecât dezincriminarea faptei ca atare, anularea caracterului ei ilicit; ea poate să rămână în continuare incriminată printr-un alt text normativ. Există úi legi care au o acĠiune precis stabilită în timp. Acestea sunt legi temporare. Când temporaritatea lor Ġine de o dată fixă, ele se numesc legi cu termen. Sunt temporare acele acte normative care vizează situaĠii provizorii, precum starea de război, calamităĠi naturale, epidemii ú.a. Odată cu încetarea situaĠiilor excepĠionale, actele normative în cauză îúi pierd efectul. Emiterea actelor normative cu termen este posibilă atunci când intervalul de timp necesar aplicării lor se poate stabili cu exactitate. Încetarea acĠiunii în timp a normelor poate decurge úi din căderea lor în desuetudine ca urmare a transformărilor radicale din domeniul socio-economic úi politic, în raport cu care vechile norme juridice, deúi nu au fost abrogate printr-un nou act juridic, nu mai sunt aplicabile. În anumite cazuri, unele acte normative ultraactivează, cu alte cuvinte ele supravieĠuiesc prin efectele pe care le produc úi după data ieúirii lor din vigoare. Avem în vedere aici: - legile anterioare, ale căror situaĠii de aplicare, durată ori dată până la care mai acĠionează sunt prevăzute de noile acte normative, care le recunosc úi efectele juridice, concomitent cu noile reglementări; - legile temporare sau cu termen, care se aplică situaĠiilor ivite sub acĠiunea lor, inclusiv acelora nesoluĠionate, chiar dacă aceste legi au încetat să mai fie în vigoare, precum este cazul actelor normative edictate pentru situaĠii provizorii (de exemplu, Legea nr. 9/1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii a avut efecte până la adoptarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar); - legile (mai favorabile) care nu incriminau sau care dezincriminau ori sancĠionau mai uúor unele fapte se aplică acelora care le-au săvârúit sub autoritatea vechii legi dacă sancĠiunile nu au fost aplicate sau, deúi aplicate, nu au fost executate, chiar dacă între timp a fost elaborată o lege care incriminează sau sancĠionează mai sever faptele în cauză (art. 13 din Codul Penal úi art. 49. alin. 2 din Legea nr. 32/1968 referitoare la stabilirea úi sancĠionarea contravenĠiilor); - unele prevederi ale legilor procesuale anterioare privind, de pildă, instanĠele de judecată sesizate úi rămase competente în rezolvarea unor cauze aflate pe rol, termenele procesuale etc. pot să rămână valabile când apar noi reglementări, pentru situaĠiile în curs de soluĠionare aplicându-se legea în vigoare în acel moment.
  • 24. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 58 Sarcina de lucru 5 EnunĠă situaĠiile în care normele retroactivează sau, dimpotrivă, ultraactivează (maximum 15 rânduri). AcĠiunea normelor juridice în spaĠiu úi asupra persoanelor Normele juridice acĠionează nu numai pe coordonata timpului, ci úi pe aceea a spaĠiului, adică pe un teritoriu determinat; ele sunt emanaĠia statului úi a organelor sale, caracterizate printr-o anumită competenĠă teritorială. AcĠiunea normelor în limite teritoriale strict delimitate reprezintă de fapt acĠiunea lor asupra persoanelor aflate în acest spaĠiu; oamenii sunt propriu-zis obiectul reglementării juridice. Cercetarea coordonatei spaĠiale a acĠiunii normelor implică atât aspectul intern, cât úi acela internaĠional. a) SupremaĠia puterii de stat, manifestare pe plan intern a suveranităĠii statului, implică obligativitatea normelor de drept pentru toĠi cetăĠenii statului, cât úi pentru toate instituĠiile sociale aflate pe teritoriul său. AcĠiunea actelor normative în spaĠiu este în funcĠie de competenĠa teritorială a organului de stat emitent. În statele unitare, precum România, există un singur rând de organe supreme ale puterii de stat úi ale administraĠiei de stat, actele lor normative acĠionând pe întreg teritoriul. Organele locale ale puterii úi administraĠiei de stat emit acte normative cu aplicabilitate la unitatea administrativ-teritorială aflată sub autoritatea lor (judeĠ, oraú, comună). În anumite situaĠii, úi acĠiunea unor acte normative ale organelor centrale poate fi limitată la o parte determinată a teritoriului (zona de frontieră, zone delimitate în cazul unor calamităĠi naturale, al unor epidemii etc.). În statele cu structură compusă, precum statul federativ, actele normative ale organelor federale creează efecte asupra teritoriului tuturor statelor federate, în timp ce actele normative ale unui stat federat sunt valabile în limitele sale teritoriale. În situaĠia în care se produce un conflict între legile federale úi legile unui stat federat, se aplică de regulă legea federală, când nu acĠionează o altă lege indicată în normele ce reglementează conflictele de legi dintre autoritatea centrală úi aceea locală. b) Sub aspect internaĠional, acĠiunea normelor juridice în spaĠiu ridică numeroase probleme, constituind obiectul preocupărilor unor discipline de ramură (dreptul internaĠional privat, dreptul internaĠional comercial etc.). ReĠinem în cele ce urmează doar câteva probleme de principiu.
  • 25. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 59 SoluĠionarea efectului actelor normative în spaĠiu din perspectiva componentei ei internaĠionale trebuie să respecte principiul suveranităĠii statului asupra teritoriului úi populaĠiei. În context, aceasta înseamnă excluderea acĠiunii pe teritoriul statului úi asupra persoanelor aflate pe el a normelor de drept ale altor state. Practica relaĠiilor dintre state, legată de asigurarea úi dezvoltarea relaĠiilor politice, economice úi culturale pe plan internaĠional a condus la acceptarea unor excepĠii de la principiul suveranităĠii normative teritoriale (principiul teritorialităĠii), excepĠii care nu încalcă suveranitatea lor reală dacă se respectă liberul consimĠământ al statelor. Se acceptă, în consecinĠă, că pe teritoriul unui stat pot exista, în condiĠii determinate, persoane úi anume locuri (precum legaĠiile, ambasadele, navele) asupra cărora nu acĠionează, în anumite privinĠe, normele de drept ale statului în cauză. Avem în vedere, mai ales, imunitatea diplomatică, statutul juridic al consulilor, regimul specific unor categorii de străini. Imunitatea diplomatică rezidă în inviolabilitatea personală a reprezentanĠilor diplomatici úi inviolabilitatea clădirilor reprezentanĠei diplomatice. Inviolabilitatea vizează, de asemenea, mijloacele de transport ale agenĠilor diplomatici. Aceútia sunt exceptaĠi de la jurisdicĠia penală, civilă úi administrativă a statului unde sunt acreditaĠi. Desigur, corespondenĠa personalului diplomatic beneficiază úi ea de regimul imunităĠii diplomatice. Sub acoperiúul imunităĠii diplomatice nu se admite însă nesocotirea legilor Ġării de reúedinĠă. Guvernul acesteia poate să-l declare “persona non grata“pe reprezentantul diplomatic culpabil, ceea ce implică rechemarea sau expulzarea sa. De asemenea, atunci când drepturile patrimoniale ale unui reprezentant diplomatic nu sunt legate de atribuĠii de serviciu, ele nu sunt inviolabile. Pe bază de reciprocitate, reprezentanĠii consulari ai statelor străine beneficiază de scutiri de impozite, de prestaĠii, de jurisdicĠia instanĠelor judecătoreúti ale Ġării de reúedinĠă în cauze referitoare la infracĠiunile de serviciu etc. Pentru cetăĠeni străini se aplică un regim juridic diferit în raport cu acela al cetăĠenilor statului respectiv. Distingem, astfel, trei regimuri juridice pentru străini: regimul naĠional (în care străinii se bucură de aceleaúi drepturi civile ca úi cetăĠenii statului de reúedinĠă), regimul special (în care drepturile străinilor sunt stabilite în mod special, prin legi ori tratate internaĠionale) úi regimul clauzei naĠiunii celei mai favorizate (după care statul de reúedinĠă concedă cetăĠenilor unui alt stat, aflaĠi pe teritoriul său, o seamă de drepturi, care nu pot fi însă mai restrânse decât drepturile recunoscute cetăĠenilor oricărui alt stat). CetăĠenii străini úi persoanele fără cetăĠenie (apatrizii) se bucură în România de drepturile fundamentale care revin cetăĠenilor români (cu excepĠia, fireúte, a drepturilor politice), de drepturile civile, ca úi orice alte drepturi prevăzute în
  • 26. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 60 lege sau rezultând din acorduri internaĠionale semnate úi de Ġara noastră. Articolul 18, alin. 1 din ConstituĠia României precizează: „CetăĠenii străini úi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecĠia generală a persoanelor úi a averilor, garantată de ConstituĠie úi de alte legi“. Totodată, străinii rezidenĠi în România sunt datori să se conformeze legilor statului nostru. Principiul general al acĠiunii legii statului pe teritoriul său implică unele excepĠii úi pentru situaĠia în care unele fapte se produc pe teritoriul mai multor state. De pildă, contractarea unei căsătorii într-un stat úi convieĠuirea sau desfacerea căsătoriei în altă Ġară. Conflictele care pot apărea între normele juridice ale acestor state se soluĠionează prin convenĠii internaĠionale, pe baza unor practici internaĠionale sau în acord cu dispoziĠiile legale ale statului respectiv. DificultăĠi sporite, rezultând din aceste conflicte, se ivesc atunci când într-una dintre Ġări există reglementări neunitare pentru o aceeaúi relaĠie socială. Necesitatea promovării úi apărării unor interese majore pentru un stat creează situaĠii în care, deúi suveranitatea sa se manifestă numai în limitele graniĠelor sale, legea lui se extinde la fapte produse dincolo de graniĠe. CetăĠenii acestui stat, chiar dacă au săvârúit anumite fapte în străinătate, sunt supuúi normativităĠii statului lor care, apărându-le interesele, le impune totodată obligaĠia respectării legilor Ġării lor. Se întâlnesc úi situaĠii în care statul extinde legile proprii úi asupra străinilor care au comis unele fapte, atunci când sunt lezate interesele fundamentale ale acestui stat sau ale altuia úi în condiĠiile în care statul ‘n cauză s-a obligat la aceasta prin convenĠii internaĠionale. (Codul penal român precizează în art.4 că legea penală operează asupra infracĠiunilor săvârúite în afara graniĠelor dacă infractorul este cetăĠean român sau dacă, deúi nu are nici o cetăĠenie, domiciliază în România. Art. 5 precizează că legea penală se aplică infracĠiunilor săvârúite în afara teritoriului Ġării, contra statului român sau contra vieĠii unui cetăĠean român ori prin care s- a adus o vătămare gravă integrităĠii corporale sau sănătăĠii unui cetăĠean român, când sunt săvârúite de către un cetăĠean străin sau de o persoană fără cetăĠenie care nu domiciliază pe teritoriul Ġării.) În ipoteza în care situaĠiile juridice privesc úi un subiect străin (naútere, căsătorie, deces, dobândirea sau pierderea proprietăĠii ú.a.), soluĠionarea unor astfel de cazuri individuale antrenează incidenĠa legii străine pe teritoriul românesc. În cazuri de acest fel, efectele produse de legea străină nu se întemeiază în propria ei autoritate asupra teritoriului nostru, ceea ce ar contraveni suveranităĠii statului român, ci în legea internă úi în dreptul naĠional, ale cărui norme conflictuale precizează cazurile úi condiĠiile de aplicare limitativă a legii străine. Aplicarea legii străine este admisă atât în funcĠie de compatibilitatea ei cu principiile de bază ale dreptului nostru, cât úi în funcĠie de existenĠa reciprocităĠii juridice intre statul român úi cel străin în cauza dată.
  • 27. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 61 Sarcina de lucru 6 Redactează un eseu de 10 rânduri în care să compari diferitele tipuri de regimuri juridice pentru străini. 2.2. Interpretarea normelor juridice 2.2.1. Necesitatea interpretării normelor juridice úi sensul interpretării Necesitatea interpretării Interpretarea normelor juridice reprezintă un moment al aplicării dreptului. Prin natura lor, normele juridice au, aúa cum am evidenĠiat în altă ordine, un caracter general; ele se referă la situaĠii ipotetice. Dar aplicarea lor priveúte cazuri concrete. De aici rezultă o seamă de implicaĠii, care evidenĠiază necesitatea interpretării normelor juridice. În primul rând, legiuitorul nu poate avea în vedere atunci când elaborează normele juridice toate situaĠiile, ireductibile în specificul lor, care se pot ivi în aplicarea dreptului. De aceea, el trebuie să rămână la un nivel de generalitate, care impune, pentru racordarea normei la situaĠie, interpretarea ei. În al doilea rând, necesitatea interpretării normelor juridice rezultă úi din faptul că legiuitorul, redactând normele, se exprimă concis, concentrând la maximum conĠinutul exprimat. De aici rezultă, pentru organul de interpretare, necesitatea dezvăluirii conĠinutului real al normei úi a sferei situaĠiilor avute în vedere de legiuitor cu prilejul redactării normei. O normă juridică ridică puĠine probleme de interpretare atunci când reglementările ce le cuprind sunt mai minuĠioase, urmărind să acopere o diversitate de elemente. În al treilea rând, se útie că pe timpul cât o normă este în vigoare, pot să apară fapte noi care, întrucât nu existau în momentul elaborării ei, nu puteau fi prevăzute în mod direct. Ceea ce duce la elaborarea unor noi norme, care intersectează sfera de aplicare a celor deja existente. În această situaĠie, se impune interpretarea noilor acte normative, comparându-le úi studiindu-le împreună cu alte dispoziĠii legale. În al patrulea rând, necesitatea interpretării derivă úi din problemele care se pot ivi în legătură cu redactarea gramaticală a textului de lege, cu o anumită
  • 28. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 62 poziĠie a cuvintelor în text, cu folosirea semnelor de punctuaĠie. În al cincilea rând, în textele de lege sunt folosiĠi de multe ori termeni al căror sens este diferit de acela obiúnuit. Din acest motiv, legiuitorul consideră uneori necesar să facă chiar în cuprinsul unor legi precizări asupra înĠelesului special al termenilor folosiĠi în redactarea actului normativ De pildă, în titlul VIII, Partea generală a Codului penal, legiuitorul clarifică sensul unor termeni sau expresii din textul legii penale, precum: teritoriu, infracĠiune săvârúită pe teritoriul Ġării, consecinĠe grave úi consecinĠe deosebit de grave, funcĠionar, secrete de stat úi înscrisuri oficiale etc. Un termen poate avea înĠelesuri diferite pentru ramuri de drept diferite. Sesizarea sensului contextual revine interpretării, care asigură o analiză úi o explicare adecvată a termenului în cauză. Aspectele enunĠate, la care se pot adăuga úi altele, demonstrează necesitatea de a clarifica orice nuanĠă semantică a limbajului juridic, deoarece acesta nu poate reda întotdeauna cu maximă claritate determinările de conĠinut care exprimă voinĠa legiuitorului. În această situaĠie trebuie să se recurgă la interpretarea normelor juridice în măsură să surprindă concordanĠa dintre voinĠa reală a legiuitorului úi înĠelesul nemijlocit al termenilor întrebuinĠaĠi. NoĠiunea de interpretare a normelor juridice În ce priveúte interpretarea normelor de drept, sunt folosite mai multe noĠiuni. În legătură nemijlocită cu legea, ca principal izvor de drept, s-a folosit, cu sens restrictiv, noĠiunea de interpretare a legii. Pentru a referi la interpretarea dreptului cutumiar úi a practicii judiciare fondate pe el, s-a folosit noĠiunea de interpretare a dreptului; ulterior, această noĠiune a desemnat deopotrivă interpretarea dreptului scris úi a celui nescris. În momentul de faĠă ea are în vedere interpretarea dreptului scris, mai ales a celui conĠinut în actele juridice normative. ùtiinĠa noastră juridică foloseúte frecvent noĠiunea de interpretare a normelor juridice, care vizează atât interpretarea legii, cât úi a dreptului în general. Definind interpretarea normelor juridice, putem reĠine că aceasta reprezintă operaĠiunea logico-raĠională care se desfăúoară conform anumitor reguli úi metode specifice dreptului úi care constă în clarificarea conĠinutului normelor juridice, în vederea aplicării lor unitare pe întreg teritoriul statului úi în mod echitabil faĠă de toĠi cetăĠenii săi. Referitor la obiectul interpretării, s-a pus întrebarea dacă el priveúte doar textul normativ supus analizei ori are în vedere identificarea voinĠei reale a legiuitorului când ea nu transpare direct din text. O primă opinie susĠine că textul în sine úi norma juridică obĠin, după ce au fost adoptate, o autonomie
  • 29. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 63 totală în raport cu voinĠa legiuitorului. A doua opinie consideră, dimpotrivă, că actul normativ nu este decât prelungirea voinĠei legiuitorului. Dacă prima opinie se revendică ideii voluntariste despre o pretinsă libertate deplină a interpretării, ambiĠionând să fundamenteze doctrinar formarea unui drept nou pe calea interpretării judiciare, a doua opinie, prelungind mecanic voinĠa legiuitorului în actul interpretării, contestă propriu-zis legitimarea interpretării normelor juridice. Opusă ambelor opinii, care mizează absolutizant pe un aspect sau altul, este viziunea realistă, echilibrată, pentru care interpretarea, fără a se pierde în litera legii, sau, dimpotrivă, a se îndepărta de norma juridică, trebuie să pornească de la textul legal în determinarea voinĠei legiuitorului, stabilind sensurile autentice care se desprind din formulările conceptuale. Interpretarea nu poate face abstracĠie de conútiinĠa juridică a autorului actului interpretativ, după cum nu poate opera independent de contextul social material úi spiritual úi, bineînĠeles, de evoluĠia legislaĠiei în domeniul considerat. Sarcina de lucru 7 EvidenĠiază în maximum 10 rânduri ce este interpretarea úi care este raĠiunea ei de a fi. 2.2.2. Formele, metodele úi rezultatele interpretării juridice Formele de interpretare a normelor juridice Interpretarea se prezintă, în funcĠie de subiectul care o realizează, ca interpretare oficială sau neoficială. Interpretarea oficială (obligatorie) este acea formă de interpretare înfăptuită de un organ sau autoritate de stat potrivit competenĠei sale, fiind folosită în aplicarea normei. Provenind de la un organ de stat ce are o împuternicire decurgând direct sau indirect din propria lege de organizare, această formă de interpretare se mai numeúte autentică sau legală. Atunci când se realizează prin acte normative aparĠinând legislativului ori executivului, interpretarea oficială este generală (normativă). Autorul ei poate fi organul emitent al actului supus interpretării sau un organ ierarhic superior. Interpretarea generală sau normativă este reclamată de situaĠia în care o
  • 30. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 64 dispoziĠie sau o prevedere dintr-un act normativ este neclară sau confuză. Interpretarea normativă a legilor revine exclusiv Parlamentului. Celelalte organe ale statului, neputând adopta acte normative prin care să dea interpretare general-obligatorie legilor, emit însă acte normative în temeiul úi pentru aplicarea legii. În situaĠia în care aceste organe constată că unele prevederi ale legii conĠin inadvertenĠe sau sunt susceptibile de înĠelegere neunitară, vor sesiza pe cale ierarhică forul competent în materie de interpretare (de exemplu, pentru iniĠierea unui proiect de lege cu caracter interpretativ va fi sesizat Guvernul). Elaborarea úi adoptarea actului de interpretare urmează procedura specifică actelor juridice ale organului care realizează interpretarea, fără să conteze dacă acesta interpretează propriile acte sau acelea ale altor organe. Referitor la efectele temporale ale interpretării, trebuie reĠinut că actul de interpretare are úi efect retroactiv; el intră în vigoare de la o dată ce precede adoptarea sa úi care marchează perioada de timp de la data intrării în vigoare a actului interpretat. Totodată, actul de interpretare creează efecte pentru viitor, situaĠiile ce vor fi rezolvate ulterior se vor baza pe interpretarea dată între timp. O altă formă a interpretării oficiale, pe lângă aceea generală, este interpretarea cazuală, care se produce în procesul de aplicare a normelor la cazuri concrete. Sunt subiecte ale acestei forme de interpretare organele statului chemate să aplice normele în cazuri individuale. În cadrul interpretării cazuale, un loc distinct revine interpretării judiciare sau jurisdicĠionale, legată de soluĠionarea, într-un litigiu judiciar, a împrejurărilor de încălcare a legii, unde hotărârea emisă are putere de lucru judecat. ùi interpretarea cazuală are drept obiect norma de drept, însă din perspectiva aplicării ei unui caz concret. Uneori, frecvenĠa sporită a aceleiaúi probleme într-un număr mare de situaĠii, evidenĠiată de interpretarea cazuală, conduce la producerea interpretării normative. În acest sens, se poate aprecia că interpretarea cazuală devine premisa interpretării generale. Dar, dacă acesta din urmă se prezintă ca o regulă stabilă úi de sine stătătoare, fiind posibilă în afara aplicării normei, cea dintâi se manifestă în rezolvarea unui caz determinat, fără a se configura de sine stătător, ca un act distinct de interpretare. Rezultă că interpretarea cazuală se caracterizează prin: - aplicabilitate limitată doar la un raport juridic determinat; - obligativitatea ei numai în úi pentru situaĠia soluĠionată; - neobligativitatea ei pentru alte organe úi pentru împrejurări similare úi nici pentru aceeaúi autoritate într-o împrejurare identică.
  • 31. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 65 Interpretarea neoficială. Deoarece această formă de interpretare se produce în afara procesului de emitere úi aplicare a dreptului, ea are un caracter facultativ, efectele sale nefiind obligatorii. Între modalităĠile interpretării neoficiale distingem în primul rând pe aceea doctrinală, obĠinută în cercetarea riguroasă a instituĠiilor juridice. Întemeiate pe argumente útiinĠifice, concluziile ei pot fi reĠinute de organele competente. Deúi în cele mai multe sisteme contemporane de drept doctrinei juridice nu i se atribuie calitatea de izvor de drept, cu toate acestea ea a îndeplinit un rol important în istoria vie a dreptului. De pildă, în dreptul roman operele jurisconsulĠilor erau privite ca izvoare de drept; la fel, lucrările glosatorilor úi postglosatorilor din dreptul feudal. Interpretarea oficioasă, o altă modalitate de interpretare neoficială a dreptului, deúi nu are efecte obligatorii, rezultă totuúi din opiniile unor conducători ai organelor de autoritate publică, ale funcĠionarilor úi deputaĠilor sau ale altor persoane oficiale, opinii exprimate cu prilejul dezbaterii proiectelor de acte normative sau al interpelărilor parlamentare. Interpretarea neoficială rezultă úi din opiniile unor juriúti (procurori, avocaĠi, jurisconsulĠi) asupra unor probleme de drept apărute în procesele judiciare la care participă. Interpretările provenind de la factorii amintiĠi prezintă o anumită valoare pentru organele care elaborează sau aplică dreptul, deoarece ele evidenĠiază úi clarifică diferite sensuri ale reglementărilor în vigoare úi semnificaĠia lor pentru cazul concret. Organul de stat úi le poate însuúi, în funcĠie de prerogativele sale, pe cale normativă sau prin acte individuale, asigurând astfel úi recunoaúterea juridică a interpretării oficioase. Interpretarea neoficială cuprinde úi acea formă aparte care este interpretarea comună a dreptului, realizată de cetăĠeni, de mass-media, de factorii politici etc. Ea corespunde nivelului culturii úi educaĠiei juridice úi constă în opinii despre dreptul existent, despre aplicarea úi perfecĠionarea sa. Sarcina de lucru 8 EnunĠă caracteristicile interpretării cazuale (10-15 rânduri).
  • 32. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 66 Metodele de interpretare a normelor juridice Tehnica interpretării dreptului trimite la procedeele de examinare a textelor normative. Bazându-se pe aceste procedee, organul de interpretare clarifică sensul textului. Deoarece procedeele tehnice utilizate au rolul unor metode, tehnica interpretării se mai numeúte úi metodologie a interpretării. Dintre variatele procedee de interpretare folosite în dreptul contemporan, ne vom opri asupra următoarelor, considerate mai importante: gramaticală, sistematică, istorică úi logică. a. Interpretarea gramaticală presupune analiza textului normei sub aspect sintactic úi morfologic. Această metodă trebuie folosită mai ales atunci când textul normei este discutabil sub unul sau altul din cele două aspecte. De pildă, folosirea într-un text a conjuncĠiilor „sau”, „úi „poate duce la înĠelesuri diferite, pentru că cea dintâi are un caracter alternativ în comparaĠie cu acela cumulativ al celei de-a doua. Astfel, art. 260 din Codul penal defineúte mărturia mincinoasă drept „fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaĠii mincinoase, ori nu spune tot ce útie privitor la împrejurările esenĠiale asupra cărora a fost întrebat”. Analizând textul din punct de vedere gramatical, se pot evidenĠia cele două modalităĠi alternative de săvârúire a infracĠiunii (una activă, rezultând din afirmaĠii mincinoase, úi una pasivă, constând în nedeclararea intenĠionată a aspectelor semnificative cunoscute de martor), modalităĠi care, neexcluzându- se reciproc, ar putea îmbrăca într-un caz dat úi forma cumulativă. Interpretarea gramaticală este angajată úi în clarificarea terminologiei juridice folosite, în legătură cu care se disting trei categorii de noĠiuni: cele care au înĠelesul propriu limbajului úi care alcătuiesc fondul de bază al lexicului textelor normative (noĠiuni precum soĠ, minor, ascendent, descendent etc.); apoi noĠiunile care au un înĠeles deosebit în limbajul juridic, cu toate că aparĠin limbajului comun (de exemplu, noĠiunea de teritoriu, desemnând în limbajul obiúnuit o suprafaĠă a uscatului, are în accepĠiunea juridică a teritoriului naĠional o sferă mai largă, incluzând, pe lângă sol úi subsol, úi apele interioare, marea teritorială úi spaĠiul aerian aferent); în al treilea rând, noĠiunile care primesc sensuri diferite de la o ramură de drept la alta (precum noĠiunea de familie, desemnând în dreptul familiei soĠii sau părinĠii úi copii lor minori, iar în legislaĠia civilă locativă, pe lângă aceútia, úi persoanele care convieĠuiesc ori se află în întreĠinere sau îngrijire).
  • 33. Humă Ioan Normele juridice úi interpretarea lor Teoria generală a dreptului 67 b. Interpretarea sistematică clarifică înĠelesul unei norme juridice, a unui text normativ prin coroborarea normei sau textului în cauză cu alte dispoziĠii normative, care Ġin de aceeaúi instituĠie juridică sau de aceeaúi ramură de drept. Sunt cazuri în care interpretarea sistematică coroborează texte normative ale unor ramuri de drept diferite. RaĠiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază în natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcĠională, caracteristică elementelor unei structuri. Am constatat, în altă ordine, că dreptul nu e o însumare de norme, ci o unitate sistemică a elementelor sale componente: normele, încât fiecare normă se completează prin celelalte úi se regăseúte în celelalte. Orice normă îúi dezvăluie sensul întregitor în cadrul sistemului de norme care este dreptul. Astfel, normele din partea specială a codurilor se complinesc prin normele úi principiile din partea lor generală, după cum normele ramurilor de drept se explicitează compensator prin normele constituĠionale ú.a.m.d. Interpretarea sistematică este direct implicată în ce priveúte normele incomplete: normele de trimitere, de referire úi în alb; ele îúi circumscriu conĠinutul deplin prin complinirea obĠinută interpretativ. c. Interpretarea istorică surprinde împrejurările în care a fost adoptată norma juridică. Ea reclamă cercetarea materialelor care au servit la elaborarea normei juridice, a expunerii de motive úi a discuĠiilor ce au avut loc asupra actului care face obiectul interpretării. ConĠinutul unei norme se clarifică úi prin analiza materialului preliminar, legat de pregătirea proiectului. Se dezvăluie astfel motivaĠia socială a actului normativ, factorii care au determinat legiuitorul să reglementeze, într-un anumit mod úi nu în altul, o relaĠie socială. Totodată, metoda istorică are în vedere úi noile condiĠii în care se aplică legea, condiĠii care nu o dată diferă de cele iniĠiale. Iată o situaĠie ilustrativă pentru metoda istorică: comparativ cu vechiul context legislativ unde, între alĠi termeni uzitaĠi, era úi acela de “obútesc” (de exemplu, autoritate obútească, domeniu obútesc, proprietate obútească etc.), în noul context legislativ, pentru care e valabil termenul de “public” , acele acte normative care continuă să fie valabile úi care folosesc în cuprinsul lor termenul “obútesc” vor primi pentru acest termen, pe cale interpretativă, semnificaĠia de “public” . d. Interpretarea logică se foloseúte de legile logicii formale pentru a desprinde corectitudinea raĠionamentelor în relaĠia logică dintre elementele structurale ale normei: ipoteză-dispoziĠie-sancĠiune.