curs

1. ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE
„ALEXANDRU CEL BUN”
Catedra ştiinţe umanistice şi limbi străine
Magistru în psihologie, lector căpitan Valeriu BULAT
Proiecte didactice
PSIHOLOGIEŞI PEDAGOGIE
pentru studenţii anului II
(sem.I)
Chişinău – 2012

2. TEMA 1. Introducere în Psihologie.
ŞEDINŢA 1. Scurtă privire istorică asupra obiectului Psihologiei Militare,
domenii de aplicabilitate în armată.
1. Importanţa psihologiei şi pedagogiei militare pentru instruire şi educare.
"Pentru a face ceva, trebuie să îndrăzneşti – să
îndrăzneşti să gîndeşti şi să înfăptuieşti ce ţi-ai
propus".
sir David STIRLING,
colonel, comandantul trupelor SAS,
II Război mondial, Marea Britanie
Bazele psihologiei militare aplicate reprezintă primul manual de psihologie militară, care
înlătura lacunele în pregătirea psihologică a efectivului Armatei Naţionale a Republicii Moldova.
Manualul reprezintă o călăuză pentru comandanţi, psihologi militari, ofiţeri, studenţii facultăţilor
civile antrenaţi în nobila trudă de cunoaştere şi înţelegere a personalităţii militarului şi proceselor
psihice ce au loc în colectivele militare. Se deosebeşte de manualele similare prin conţinutul
etnopsihologic pronunţat, în corelaţie cu fenomenele psiho-sociale contemporane. Accentul este pus
pe originea psiho-socială a disciplinei militare, fenomenului agresivităţii, rolul fobiilor în viaţa
masei militare. Un fapt deosebit reprezintă concepţia originii patriotismului, precum şi influenţa
negativă a "conceptului mioritic" asupra mentalului social şi militar. El include 19 axiome, 2
teoreme, 4 stratageme psihologice şi maxime a personalităţilor ilustre, care dezvăluie chintesenţa
concepţiei pregătirii psihologice. Scopul final al manualului este altoirea culturii psihologice şi
catalizarea gîndirii militare.
Deşi psihologia ca disciplină ştiinţifică a luat naştere în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, se
menţin încă multiple reticenţe asupra independenţei şi necesităţii existenţei sale, ca urmare a
dezvoltării altor ramuri ale ştiinţei, creşterii numărului absolvenţilor de facultate şi uşurinţei în
aplicarea şi interpretarea rezultatelor sale. Deficienţe la care se adaugă faptul că, din contră, mulţi îşi
pun în ea speranţa soluţionării celor mai multe din problemele de comportament generate de stilul de
viaţă al societăţii actuale.
Cu toate că psihologia militară ştiinţifică a apărut cu mai bine de opt decenii în urmă;
„certificatul de naştere” a instituţiei psihologice în armată datează din anul 1939, când în armata
SUA se creează Secţia de Testări Psihologice care elaborează Army General Classification Test
(AGCT), instrument psihologic cu care au fost examinate, în perioada celui de-al doilea război
mondial, peste 12 milioane de persoane în vederea repartizării lor pe arme şi specialităţi militare.
Biroul Serviciilor Strategice (OSS), în SUA şi Secţia Operaţiilor Speciale (SOE), în Marea
Britanie, au elaborat metodologii specifice şi numeroase baterii de teste pentru selecţia personalului,
punând bazele a ceea ce mai târziu au devenit Centrele de Evaluare (Assessment Centers).
Activitatea psihologilor militari nu s-a redus însă la selecţie. În egală măsură ei s-au implicat în
proiectarea unor programe de instruire, în investigarea şi evaluarea atitudinilor, a motivaţiei şi
moralului mai ales în luptă, în identificarea şi prevenirea/atenuarea efectelor câmpului de luptă, ale
operaţiilor militare asupra personalului, în optimizarea conducerii militare etc.

3. Dacă la început psihologii militari şi-au desfăşurat activitatea în institute de cercetare şi în
laboratoare specializate, cu timpul ei au devenit, în unele armate, o prezenţă obişnuită în ambientul
militar şi chiar pe câmpul de luptă.
O etapă importantă în evoluţia instituţiei psihologice în armată o reprezintă perioada anilor ’70 -
’80, când în majoritatea armatelor occidentale au luat fiinţă structuri organizaţionale cu sarcini
specifice în domeniul psihologiei.
Astfel, de exemplu, în armata germană au fost înfiinţate, în 1970, Centrul de Pregătire Morală
Psihologică şi Institutul de Ştiinţe Sociale al Bundeswehrului, iar în anul 1981 a fost creată Asociaţia
pentru Pregătirea Moral-Psihologică a Militarilor şi Centrul de Psihologie Militară a
Bundeswehrului, care aveau ca sarcini, printre altele, cunoaşterea situaţiilor conflictuale din
colectivele militare şi modul de soluţionare a acestora, motivaţia în exersarea profesiei în
Bundeswehr, orientarea şi selecţia profesională, elaborarea de teste pentru verificarea psihologică în
scopul stabilirii aptitudinilor pentru serviciul militar a recruţilor etc.
Structuri asemănătoare, cu sarcini similare, au fost create şi în alte armate occidentale: Serviciul
de Psihologie al Armatei, în Austria, Centrul Socio-Psihologic, în Italia, Serviciul de Psihologie
Militară, în Spania etc.
Pentru efectuarea cercetărilor în domeniul psihologiei militare, care au ca scop găsirea unor
forme şi metode eficiente de indicare a capacităţii combative a armatei SUA, a fost creată o reţea
largă de instituţii şi organisme specializate. Din cele peste 130 de institute, centre şi organe existente
în SUA, 80 sunt incluse în sistemul forţelor armate.
Printre temele de cercetare cele mai frecvente, aflate pe agenda psihologilor militari, se pot
menţiona: rolul factorului moral în război, motivaţia soldaţilor americani în războaiele limitate
viitoare, psihologia microgrupurilor, factorul stres, starea moral-politică a forţelor armate etc.
În majoritatea ţărilor dezvoltate, activitatea psihologică se desfăşoară astăzi într-un context social
şi organizaţional nou, total diferit de cel specific anilor ’70 şi chiar ’80: reducerea bugetelor militare,
„declinul” accentuat al armatei de masă, schimbarea tipului de misiuni încredinţate Forţelor Armate,
creşterea timpului de desfăşurare a unor misiuni, apariţia unor probleme supra-adăugate, în special a
celor legate de familiile militarilor şi, în fine, existenţa unor incertitudini privind implicaţiile şi
consecinţele schimbărilor din sfera progresului tehnologic, a structurilor forţelor şi a geopoliticii.
Am procedat la această scurtă introducere deoarece adesea se manifestă o înţelegere
reducţionistă a sarcinilor pe care le are psihologul, imaginea stereotipă fixându-se pe aplicarea unor
teste psihologice şi pe interpretarea lor („psihologul = omul cu testul”).
În realitate, psihologul este persoana calificată şi abilitată legal, care: efectuează cercetări asupra
proceselor mentale; studiază comportamentele umane, individuale şi colective; aplică cunoştinţele
dobândite la promovarea adaptării fiinţelor umane pe plan profesional, social, educativ; testează şi
determină aptitudinile mentale; oferă consultaţii; analizează influenţa eredităţii, precum şi a
factorilor sociali şi profesionali asupra mentalităţii şi comportamentului indivizilor.
Nu ne putem pronunţa dacă sintagma „psiholog militar” reprezintă o nouă profesie sau doar o
ocupaţie specifică. Cert este însă faptul că specializarea în domeniu trebuie să fie mai accentuată,
mai profundă, poate chiar prin forme instituţionalizate. Numai în acest fel psihologii militari pot
(pentru că trebuie) să fie o forţă pozitivă şi foarte consistentă.
Orice ştiinţă ca o ramură independentă a cunoştinţelor umane îşi are obiectul său special de
studiu. Psihologia studiază activitatea psihică a omului , ea este ştiinţa despre legităţile apariţiei,
dezvoltării şi manifestărilor psihicului.

4. Ştiinţa care studiază fenomenele psihice se numeşte psihologie. Această denumire a provenit din
contopirea a două cuvinte greceşti - „psiuhe” ceea ce înseamnă (suflet) şi „logos” (învăţătură, cuvînt)
şi înseamnă „ştiinţa despre suflet”.
Iniţial noţiunea de suflet era înţeleasă (şi azi mai este considerată de către idealişti şi oamenii
religioşi) ca o fiinţă nemuritoare şi materială, care sălăşluieşte în corpul omului, iar în momentul
morţii îl părăseşte. Se considera, că fenomenele psihice descrise mai sus sînt proprietăţile,
manifestările acestui suflet. Denumirea veche a ştiinţei în cauză s-a păstrat pînă astăzi, cuvîntul
„suflet” s-a păstrat şi el în limba noastră, însă cu totul în alt sens: „fenomenele sufleteşti” sînt
înţelese ca fenomene psihice, iar cuvîntul „suflet” înseamnă psihicul omului – produsul activităţii
creierului lui.
Psihologia este o ştiinţă foarte veche, care în acelaşi timp e şi foarte tînără. Pe de o parte ei
numără aproape 2400 ani. Prima expunere sistematică a fenomenelor psihice a fost efectuată de către
savantul grec din antichitate Aristotel în tratatul său „Despre suflet”. Aristotel este considerat
întemeietorul psihologiei. Pe de altă parte, cercetarea ştiinţifică experimentală propriu-zisă a
fenomenelor psihice şi a legităţilor a fost întreprinsă abia la mijlocul sec.XIX, iar psihologia cu
adevărat ştiinţifică a început să se constituie cu mult mai tîrziu – la răscrucea veacurilor XIX şi XX.
Psihologia prezintă o importanţă deosebită pentru pedagogie, întrucît studierea legităţilor de
dezvoltare a personalităţii, particularităţilor de vîrstă şi individuale ale copiilor constituie baza
teoretică pentru crearea celor mai eficiente metode de instruire şi educare.
Cunoştinţele psihologice permit învăţătorului să observe particularităţile de vîrstă şi individuale
ale copiilor, să descopere la timp apariţia unor calităţi noi, mai progresive ale activităţii de
cunoaştere a unor sentimente noi, trăsături noi ale voinţei şi caracterului în formare.
Studierea psihologică a copiilor permite învăţătorului să vadă perspectiva de dezvoltare a
copilului şi să proiecteze just procesul de formare a personalităţii elevului, să găsească cele mai
eficiente căi şi metode de muncă cu copiii.
Ceea ce studiază psihologul este modul de comportarea a persoanei, toate reacţiile psihice: ce
spune, acţiunile sale, expresiile. Dar psihologul are nevoie şi de informaţiile privind trăirile interne,
exteriorizate prin mărturii verbale, prin descrieri. În măsura în care acestea concordă la multe
persoane ele sunt importante. Pe baza lor, ca şi prin referinţe la ambianţa socială ori la unele
particularităţi ale organismului putem găsi explicaţii valabile.
Pentru a utiliza un termen mai cuprinzător, vom spune că psihologia studiază conduita umană,
acţiunile şi cauzele care se traduc direct sau indirect în comportare (fie imediat, fie tardiv). Termenul
conduită cuprinde atât comportamentul exterior, cât şi cel interior.
O anumită reacţie, cum ar fi înroşirea cuiva, privită în raport cu organismul, este obiectul
fiziologiei ori al medicinii. Aceeaşi reacţie, în raport cu întreaga conduită şi cu ambianţa, este obiect
al psihologiei care îi va stabili sensul său psihologic, lămurindu-ne importanţa ei pentru
comportamentul viitor al persoanei.
Psihologia are legături cu fiziologia. În special studiile de neurofiziologie o pot ajuta pentru a
putea înţelege unele fenomene, mai ales tulburările patologice. Dar ea se află într-o relaţie şi mai
importantă cu sociologia şi etnologia. Grupul mic în care trăieşte copilul, familia, cât şi celelalte
instituţii cu care ia legătura ulterior (şcoala, biserica, întreprinderea economică etc) au o puternică
influenţă asupra formării sale psihice. Ele îi insuflă în special anumite opinii, atitudini, obiceiuri,
mentalităţi. Pe de altă parte, şi particularităţile psihice ale unor persoane, în special ale
conducătorilor, îşi pun pecetea asupra unor grupuri, influenţează anumite evenimente sociale, deci
psihologia interesează pe sociologi şi etnologi, influenţa fiind reciprocă.

5. Cu toate eforturile făcute (începând cu secolul trecut) psihologia nu s-a putut desprinde total de
filosofie. Cea mai mare parte din fenomenele psihice complexe n-au putut fi încă explicate decât în
mod parţial. La tot pasul întâlnim teorii diferite, fără a se putea stabili justeţea uneia sau alteia. Nici
în ce priveşte metodele nu există un consens. Ca urmare, reflecţia filosofică păstrează un important
câmp de discuţie şi analiză. Acesta este şi specificul filosofiei. Ea este o disciplină care caută să
obţină o poziţie cât mai apropiată de adevăr în probleme nerezolvate încă de ştiinţă, ca şi în domenii
unde intervin judecăţi de valoare (morală, estetică). Iată ce spune J.Piaget în această privinţă: „ştiinţa
începe de îndată ce s-a convenit să se limiteze o problemă, astfel încât soluţionarea ei să fie
subordonată unor constatări accesibile tuturor şi verificabile de către toţi” (prin metode
experimentale, statistice sau algoritmice). Or, în psihologie sunt multe fenomene care nu îndeplinesc
cerinţa verificării exacte, ele rămân la dispoziţia raţionamentului, a psihologiei reflexive, armă
obişnuită a filosofului.
Cercetările efectuate de psihologi au permis paşi mai siguri într-o serie de domenii ale filosofiei
cum sunt teoria cunoaşterii, logica, etica, estetica.
Psihologia poate interveni în numeroase domenii de activitate în care factorul uman are un rol
decisiv; putem vorbi astfel nu doar de importanţă teoretică a psihologiei, ci şi de importanţa ei
practică. Am văzut în descifrarea ramurilor psihologiei, prezentată mai sus, existenţa unei serii de
domenii ale psihologiei aplicate, practice. Atât în practica medicală, în învăţământ sau în procesul de
producţie, competenţa psihologului a putut interveni cu succes. În competiţiile sportive , sfaturile
psihologului sunt din ce în ce mai apreciate. La fel, în pregătirea militară, în ancheta judiciară etc.
„Psihanalistul”, „psihoterapeutul” au ajuns să concureze în popularitate medicul (în ţările
occidentale). Astfel, psihologia are perspective largi. Succesele ei sunt însă condiţionate de un
progres teoretic continuu care presupune o metodologie de cercetare, cât mai riguroasă.
2. Repere globaliste în definirea domeniului psihologiei militare
„O armă care nu e secretă, dar care duce la ţintă pe acei care-şi iubesc
ţara e aceea a cultivării răbdătoare şi chibzuite a propriei puteri”.
N. IORGA
Statele ce reprezintă supraputerile actuale au dezvoltat şi posedă strategii informaţional-
psihologice1
, care au depăşit celelalte state, astfel încît a fost format un decalaj teoretic şi practic,
ce pune în poziţii favorabile aceste supraputeri faţă de celelalte state. Acest decalaj va fi menţinut în
timp, în scopul păstrării superiorităţii permanente şi pentru a putea influenţa statele, naţiunile cu
economia, religia si valorile etno-culturale caracteristice lor.
Deşi, evoluînd în timp ca formă şi metodă, esenţa agresiunilor rămîne aceeaşi – de a supune
„adversarul” agresiunii, astfel încît acest lucru să rămînă neobservat de el, iar „învingătorul” să
beneficieze de rezultatele muncii naţiunilor „învinse” pînă la starea cînd aceste naţiuni îi vor
mulţumi „învingătorului” pentru „beneficiul” acordat lor.
Tendinţele de globalizare şi evoluţia strategiilor informaţionale de agresare sînt imperativele
timpului. Lumii contemporane îi este propusă strategia de globalizare, care sute de ani frămîntă
minţile isteţe şi care la momentul dat, fiind o strategie agresivă, a impus omenirii multe conflicte şi
războaie sîngeroase.
1
Strategia informaţională - este o forma de comunicare între macrostructuri: culturi, societăţi, religii, armate, state etc. Scopul
strategiilor informaţionale este de a produce efecte profunde şi ample la receptori, fie că aceştia sînt pături sociale, structuri militare,
societăţi sau ţări întregi. Formele strategiei informaţionale sînt: viziuni, concepţii, doctrine, strategii propriu-zise.

6. Tendinţele spre globalizare nu sînt numai nişte tendinţe, dar reprezintă strategii, care, folosite la
nivel de comunicare, sînt menite să stabilească o „nouă ordine” globală. Caracteristica acestor
strategii fiind în esenţa sa agresivă.
Fenomenul agresivităţii rămîne a fi caracteristic naturii umane, fie că e vorba despre agresiune
între indivizi, grupuri, etnii, naţiuni, religii, state etc.
Fenomenul acesta este atît de caracteristic omului ca specie, încît el rămîne unica fiinţă pe
pămînt care agresează şi mediul ce-l înconjoară, în care de fapt vieţuiesc şi celelalte specii.
Anume comportamentul agresiv al omului a definit evoluţia sa de la origini încoace, agresivitatea
vînătorului evoluînd în timp pînă la agresiuni în plan geo-climateric sau agresiuni de tip psihologic şi
doctrinar-strategic.
Acest comportament a depăşit întotdeauna limita raţionalului sau limita minimă necesară
existenţei, o lege care este respectată cu stricteţe de celelalte specii şi care de fapt formează o balanţă
de convieţuire între ele.
Omul nu numai că agresează spaţiul litosferei, el pretinde a face acest lucru şi în spaţiul cosmic,
adică să agreseze energiile interplanetare, astfel încît nu poate cuprinde la momentul dat cu raţiunea
sa urmările dezastruoase ale acestei activităţi.
Istoria în evoluţia sa rămîne pînă în prezent ştiinţă neclintită, şi civilizaţia nu se grăbeşte să-şi
revadă trecutul. Omul de fapt este fiinţa care practică distrugerea semenilor pe parcursul întregii sale
existenţe. Cifrele expuse mai jos sînt cu adevărat îngrozitoare: în decursul a 5,5 mii ani, în cele 14
mii războaie, omul a eliminat din sistemul ecologic, în mod subit, peste 4 mlrd. de semeni. Numai în
ambele războaie mondiale din sec. XX au murit peste 50 milioane oameni. În perioada anilor 1945–
2000 au avut loc peste o sută de conflicte militare. Conform datelor ONU această perioadă a fost
soldată cu peste 20 mln. de morţi. (De exemplu, războiul din Cipru – 1974 a durat doar 3 zile, dar
problemele generate de el în aproape 30 ani au dus la moartea a peste 20 mii oameni. Cel mai
sîngeros este considerat războiul din Coreea. Pierderile în forţele armate ale Coreei de Sud au
constituit 1,3 mln. morţi, Coreei de Nord – 520 mii oameni, Chinei – 900 mii oameni, SUA – 57 mii
oameni, ale altor ţări –- 3,1 mii şi circa 1.9 mln. morţi în rîndul populaţiei civile.)
Oricum am interpreta fenomenul agresivităţii, el este un fenomen complex. Evoluţia istorică a
omenirii a transformat canibalismul primitiv în noi forme de agresiune din ce în ce mai sofisticate –
de la vînătoarea de capuri a triburilor vecine pînă la războaie de cetate elinică, ale monarhiilor sacre,
religioase, revoluţionare, naţionale, coloniale, economice etc.
Actualmente au apărut noi forme de agresiune cu aspecte: de nimicire în masă, elective,
psihotrope, psihogene, meteorologice, economice, virtuale, informaţionale.
În dependenţă de aceasta, fiecare stat îşi asigură securitatea militară prin eforturi proprii şi pe
cont propriu, fie în plan intern sau extern. Forţele Armate, pe lîngă celelalte mijloace, constituie
elementul principal în asigurarea securităţii naţionale.
Fiecare armată îşi asigură pregătirea psihologică a efectivului, de asemenea, prin eforturi proprii
şi pe cont propriu. Succesul sau insuccesul în acest domeniu depinde de performanţa strategiilor,
doctrinelor şi concepţiilor folosite în corelaţie cu strategiile, doctrinele şi concepţiile armatelor
străine. Anume decalajul dintre performanţe formează vulnerabilitatea psihologică a armatei, care nu
posedă nivelul suficient de pregătire psihologică. Iar lipsa strategiilor, doctrinelor sau concepţiilor în
domeniul pregătirii psihologice expun această armată celor mai sofisticate pericole.
Fenomenul psihologic militar naţional este extrem de complex, fiind înfăţişat sub multiple
forme şi reflectă consecvenţa şi eforturile multiseculare ale poporului moldovenesc de a supravieţui
şi păstra intacte religia, tradiţiile şi statalitatea, indiferent de vitregiile istoriei şi hoardele popoarelor
migratoare, care au poposit pe aceste meleaguri.

7. Trei domenii de perspectivă – psihologia antropologică2
militară, psihologia asimetrică3
militară şi polemologia4
vor îmbogăţi orizontul cunoaşterii realităţii socio-militare. Anume la
intersecţia lor fiind situată explicaţia şi valoarea justă a fenomenului militar naţional.
Morfopsihologia5
reprezintă domeniul de interes deosebit al viitoarelor cercetări psihologice
militare, mai cu seamă în psihologia terorismului.
Pornind6
de la aspectele psihologiei personalităţii, ajungem la domeniul de vîrf – psihologia
asimetrică militară, astfel accentuînd însemnătatea psihologiei în sistemul ştiinţelor militare
moderne.
3. Direcţiile principale ale pregătirii psihologice sînt:
1. Pregătirea statelor majore – elementul de bază al pregătirii psihologice în vederea formării
şi dezvoltării abilităţilor de analiză socio-psihologică a cîmpului de luptă, cîmpului de aplicaţie,
zonei calamităţilor naturale, mediului militar şi civil.
2. Pregătirea comandanţilor de unităţi şi subunităţi – dezvoltarea abilităţilor psihologice
pentru luarea deciziilor şi comanda cu efectivul din subordine în situaţii extremale. Evaluarea şi
controlul psihologic al stărilor psihice la subordonaţi, organizarea ajutorului psihologic minim
subordonaţilor.
3. Pregătirea specialiştilor în domeniul psihologiei militare – dezvoltarea abilităţilor
profesionale în domeniul diagnosticului, planificării activităţilor, corecţiei, recuperării, supravegherii
psihologice în condiţiile reale ale trupelor şi situaţiilor extremale.
4. Pregătirea efectivului combatant – dezvoltarea abilităţilor necesare pentru activitate în
condiţii extremale, capacităţilor de autoevaluare şi autotrening, acordarea ajutorului psihologic
minim colegilor şi camarazilor.
5. Protecţia împotriva agresiunilor psihologice – desfăşurarea activităţilor de analiză a
agresiunilor psihologice. Aplicarea metodelor de combatere şi informarea efectivului Armatei
Naţionale la toate nivelurile.
6. Pregătirea efectivului şi forţelor în vederea desfăşurării agresiunilor psihologice proprii
– activităţi desfăşurate la indica-ţiile Comandantului Suprem al Forţelor Armate şi Ministrului
apărării.
3.2. Principiile pregătirii psihologice sînt:
1. Principiul performanţei teoretice – concepţiile, metodele şi tehnologiile folosite în Armata
Naţională trebuie să fie de performanţă similară cu cele folosite în armatele străine.
2. Principiul performanţei tehnice – mijloacele tehnice folosite în activităţile psihologice
trebuie să fie similare ca performanţă cu cele folosite în armatele străine.
3. Principiul anticipării – volumul principal al pregătirii psihologice a trupelor şi efectivului
se desfăşoară pe timp de pace. În timpul aplicaţiilor tactice, calamităţilor naturale şi acţiunilor
militare pregătirea psihologică efectuată trece testările la eficienţă. În timpul acţiunilor militare se
2
Domeniu al psihologiei militare, care studiază psihologia omului războinic (homo bellicus) în cadrul evoluţiei biologice şi
istorice.
3
Domeniu al psihologiei militare, care studiază aspectele psihologice vulnerabile ale sistemelor militare şi căile de acces.
4
Ştiinţa militară, care studiază fenomenul războiului şi diferite aspecte ale acestuia.
5
Morfopsihologia – domeniu al psihologiei, care studiază şi stabileşte legăturile dintre aspectul morfologic şi psihologic al
omului.
6
Toate aspectele expuse în Baze sînt riguros documentate din sursele expuse în bibliografie.

8. desfăşoară activităţile de diagnosticare a stărilor afective la militari, reabilitarea psihologică şi
supravegherea ulterioară.
4. Principiul gătinţei permanente – sistemul psihologiei militare evaluează non-stop starea
moral-psihologică din Armata Naţională şi armatele străine. Analizează starea psihologiei militare
din armatele străine, structurează agresiunile informaţional-psihologe, stabileşte factorii de risc şi
vulnerabilităţile psihologice. Raportează conducerii Marelui Stat Major şi Ministerului Apărării şi
înaintează propuneri.
5. Principiul îndestulării – activităţile psihologice desfăşurate în Armata Naţională în plan
calitativ, cît şi cantitativ trebuie să asigure bunăstarea moral-psihologică a efectivului şi trupelor.
6. Principiul analizei – analiza se desfăşoară în bază ştiinţifică sub aspect sistemic, sinergetic şi
asimetric.
7. Principiul fenomenelor paranormale – fenomenele psihice neobişnuite se află în atenţia
psihologilor militari şi laboratoarelor psihologice din armatele performante ale actualităţii.
Selecţionarea militarilor pentru trupele speciale şi de reacţie rapidă se va efectua cu respectarea
acestui principiu. Comandanţii de unităţi şi psihologii militari din Armata Naţională vor desfăşura
investigarea permanentă a militarilor cu capacităţi psihice neobişnuite, ei fiind luaţi la evidenţă
specială de organele psihologice superioare.
3.3. Formele pregătirii psihologice:
- instruirea militaro-patriotică în instituţiile de învăţămînt;
- instruire prin bază normativă;
- activităţile pregătirii de luptă;
- autotreninguri;
- autoinstruire;
- cursuri de perfecţionare în domeniul psihologiei militare;
- cursuri de perfecţionare a comandanţilor de subunităţi;
- programe de studii la psihologia militară la instituţiile de învăţămînt militar şi civil;
4. Panorama psihologiei militare în armatele străine
,,Cu suflete tari se ţine lumea şi înaintează. Nimic nu se face fără
dînsele şi cu ele orice este cu putinţă. Luptele nu se poartă cu
braţul, ci cu energia
morală care-l ridică şi loveşte. Această energie morală trebuie
descoperită la fiecare, cultivată, exasperată
în ceasurile marilor primejdii. Fără dînsa societăţile sînt forme
trecătoare care dispar la cea dintîi
încercare a legăturilor lor”.
N. IORGA
În prezent în multe ţări economic dezvoltate are loc unificarea tuturor eforturilor şi structurilor
privind activităţile psihologice. Procesul acesta în diferite ţări este diferit, în dependenţă de condiţiile
interne şi externe. În unele ţări se merge pe calea creării structurilor şi subunităţilor în domeniul
psihologiei, capabile să îndeplinească un diapazon larg de activităţi psihologice în orice timp, loc, cu
efectiv personal bine instruit. Astfel de structuri sînt incluse nu numai în serviciile speciale, dar şi în
forţele armate. Aceasta este caracteristic pentru SUA, Rusia, RFG, China.
În alte ţări, cum ar fi Franţa, Suedia, Elveţia, Anglia, structurile respective şi specialiştii
respectivi din cadrul organizaţiilor civile sînt mobilizaţi la necesitate.

9. În Indonezia, Filipine, Coreea de Sud, Taiwan specialiştii în domeniul psihologiei militare sînt
amplasaţi la funcţii de conducere în structurile civile destinate influenţei psihologice.
Indiferent de structura sau numărul acestora, activitatea lor este desfăşurată în următoarele
direcţii:
- influenţa informaţional-psihologică (I şi II război mondial, conflictele postbelice şi actuale.
Concepţiile şi Doctrinele militare ale armatelor contemporane. Lucrările colonelului V. Crîsico –
Rusia);
- influenţa psihogenă (efectele psihogene ale demonstraţiilor în masă din Chişinău – 1989-1991,
iarna-primăvara 2002, pierderile psihogene în urma calamităţilor naturale – Calmaţui, Leuşeni.
Efectele psihogene ale aplicării culorilor etc. Lucrările lui A. Taras ş.a. – Bielorusia);
- influenţa psihocorecţională (lipsirea individului sau grupului de necesitatea opunerii
rezistenţei şi invers – profesorul rus
I.V. Smirnov);
- programarea neurolingvistică (schimbarea motivaţiei la indivizi, metoda reprezintă un dublu
aspect uman şi inuman în dependenţă de scopul final);
- influenţa psihotronă (folosirea calităţilor psihice neobişnuite- col. D. Alexander – SUA, Los-
Alamos şi general-doctor Lucian Culda – România, Academia militară Sibiu. Substanţe chimice,
biologice în vederea stimulării unor procese psihice anumite, la moment în masă nu se folosesc, dar
specialiştii folosesc la maximum ceea ce s-a descoperit în domeniu);
- influenţa psihotropă (lucrările psihiatrului american
A. Hearsch). Arsenalul tehnologic include :
- virusul virtual V666 aplicat prin efectul cadrului 25 (circa 46 operatori şi programişti din
spaţiul CSI în ultimii ani au decedat de pe urma virusului V666);
- impulsuri audio-vizuale aplicate prin intermediul ecranului de televizor sau computer etc. (anul
1997 circa 700 copii japonezi sînt internaţi cu simptome clare de epilepsie, efectul "Pokemon").
- instalaţii de grafică laser, generatoare sonore etc. (orbitorul laser "Sobor-203", aplicat în
Somali 1993, aplicaţii psihotrone laser în companiile preelectorale Moscova 1991,1993, de ziua sf.
Treimi Moscova 1998. Operaţiunea "Furtuna în deşert");
- substanţe chimice psihotrope neletale – cu miros specific, bi-zet etc.
Metodele psihoanalitice, neurolingvistice, psihotrope au fost elaborate către anii 90. Metoda
psihotropă abia trece stadia de testări, dar strategia aplicării ei este deja determinată.
Poziţiile de frunte în domeniul tehnologiilor psihologice le ocupă SUA – laboratorul psihologic
Los-Alamos, col. D. Alexander şi laboratorul Chirtlend, statul New-Mexico, forţele aeriene SUA. În
Rusia – firma "SCAN" şi NPO "Energia" şi laboratorul profesorului I. V. Smirnov, care au lucrat la
comanda Ministerului Apărării.
La momentul dat SUA, RFG, Izraelul, Siria posedă cele mai numeroase şi profesionale structuri
în domeniul psihologiei militare (în Siria activează circa 1000 psihologi militari).
În Anglia la nivel de divizie activează 1 psihiatru şi 1 psiholog. Desfăşurarea deplină a
structurilor psihologice pînă la statele de război este prevăzută în caz de necesitate în Anglia, Franţa,
Belgia, Suedia, Turcia, Coreea de Sud (spre exemplu, în forţele armate ale Israelului sînt psihologi
special pregătiţi pentru acordarea ajutorului real în vederea minimalizării pierderilor psihogene.
Alt exemplu – războiul din Vietnam. Anihilarea unui singur soldat nord-vietnamez prin metode
combatante a costat 400 mii (!!!) dolari, acelaşi lucru efectuat prin metodele psihologiei militare a
costat doar 125 (?!) dolari, conform statisticii SUA (iar americanii ştiu să numere banii). Circa 250
mii nord-vietnamez, datorită activităţilor psihologice, au trecut în armata saigoneză. În SUA o
deosebită atenţie se atrage diagnosticării şi profilaxiei pierderilor psihogene atît pe timp de pace cît

10. şi în timpul acţiunilor militare. Distresul, depresia, depresia majoră şi presuicidul se află în atenţia
permanentă a psihologilor militari, conform unui Program Guvernamental. Interesele securităţii
psihologice primează asupra simpatiilor. Ofiţerii la funcţii de răspundere nu pot fi numiţi în funcţii
pînă nu trec testările respective. Odată numiţi în funcţii superioare, ei sînt obligaţi de a-şi rezolva
problemele de ordin psihologic, în caz contrar ei pot fi disponibilizaţi.
Modelul occidental (SUA) – există batalioane regionale pentru operaţii psihologice (Regional
PSYOP Battalions), batalionul pregătirii şi răspîndirii informaţiei (PSYOP Dissemination
Battalions), batalionul operaţiilor psihologice tactice (Tactical PSYOP Battalions), batalionul pentru
lucrul cu prizonierii şi persoanele civile internate (Enemy prisoner of War/Civilian Internee
Batalion), grupa operativă a operaţiilor psihologice (PSYOP Task Group), subunitatea operativă a
operaţiilor psihologice (PSYOP Task Fors). În SUA, în afară de batalioane specializate la nivel de
divizie activează psihiatru, psiholog, sociolog şi încă şase ajutori ai acestora. Pregătirea specialiştilor
în domeniul psihologiei militare se efectuează la instituţii şi cursuri specializate, psihologia militară
este inclusă în toate programele de studii ale instituţiilor militare. Subunităţile şi structurile
respective sînt completate cu specialişti în domeniul psihologiei, cercetării, limbi străine, istorie,
jurnalişti, fotografi, pictori, poligrafişti, jurişti.
Modelul oriental al structurilor în domeniul psihologiei militare este realizat în Rusia
(actualmente în stadie de reformare), Ucraina, China, Vietnam, India, Irak, Siria, Coreea de Nord şi
este bazat pe sistemul sovietic deja cunoscut de noi.
Strategia investigărilor psihologice este unică pentru toate forţele armate, indiferent de ţară şi
reprezintă investigarea factorilor:
A – investigarea psihologică multilaterală a naţiunilor;
B – investigarea psihologică a forţelor armate.
La moment putem constata faptul că noi nu avem studii respective în acest domeniu, iar
interesul faţă de noi al armatelor străine este o realitate.
Baza normativă în SUA o constituie Regulamentul FM 35-5 "Operaţii psihologice", în Suedia –
KDV-100-200 "Îndrumarul privitor la organizarea apărării psihologice", Rusia - "Rucovodstvo po
psihologhicescoi rabote v Voorujennîh Silah RF" – 1996, România – ,, -2”.
Psihologia militară nu este o ştiinţă statică, ci una în continuă performanţă. Interoperabilitatea
structurilor psihologice, cu excepţia unor momente confidenţiale, rămîne condiţia necesară pentru
performanţă.
Astăzi sîntem martorii ai unui paradox: de rînd cu statele slab dezvoltate, care se află în stare de
stagnare moral-psihologică, statele cu economie şi tehnologii avansate, cu armate puternice înfruntă
situaţii de depresie şi panică la nivel naţional în faţa unor pericole minore atît ca forţă militară, cît şi
ca tehnologie.
Armata Naţională a Republicii Moldova nu şi-a realizat pînă în 2002 sistemul propriu al
pregătirii psihologice, în legătură cu ce vulnerabilităţile sale au devenit o realitate. Din momentul
proclamării independenţei şi suveranităţii, Republica Moldova a fost teritoriu fertil pentru
prosperarea diferitor agresiuni informaţional- psihologice, care au fost implantate şi au dat roade în
diferite organisme sociale, astfel încît suveranitatea a fost deseori limitată din interior.
Conducerea Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major, fiind conştientă de acest fapt, au recurs
la statisticile diferitor armate străine în vederea înlăturării decalajelor în domeniul psihologiei
militare şi poziţionării sale în situaţii cît mai favorabile.
5. Vulnerabilitatea psihologică a armatei.

11. Acei la care credinţa e slabă, n-o pot trezi la alţii.
Lao ŢZI, filosof chinez.
Investigarea căilor de acces ale agresiunilor psihologice se află în grija psihologilor militari din
Armata Naţională şi armatele străine. Investigarea se desfăşoară în mod reciproc. Este necesar să
cunoaştem direcţiile în care sîntem vulnerabili, pentru a putea organiza activităţile psihologice de
rigoare la nivel de macro, microstructuri şi personalitate. Cunoaşterea lor de către fiecare militar prin
contract sporeşte capacitatea de rezistenţă şi reacţie. Acestea sînt:
- erodarea raporturilor de subordonare în cadrul instituţiei militare;
- trezirea nemulţămirii în rîndul militarilor;
- lipsirea ofiţerilor de verticalitatea valorică;
- erodarea încrederii societăţii în instituţia militară;
- compromiterea conducătorilor instituţiilor militare;
- anihilarea unor structuri vitale, necesare pentru funcţionarea normală a armatei;
- micşorarea capacităţii de reacţie a unor unităţi militare prin metode speciale;
- restructurarea şi reformarea organelor respective din motive ,,economice”;
- instaurarea controlului democratic exagerat ca un slogan al unui grup social-politic de a-şi
spori puterea;
- trezirea rivalităţii între instituţiile de forţă;
- coruperea unor factori de decizie şi ataşamentul lor ulterior la activităţi psihologice
subversive contra instituţiei militare.
De la aspectele teoretice să trecem la aspectele practice şi să tragem concluziile respective. Dar
aceste concluzii nu vor ajuta în activitatea practică, dacă nu vom specifica unele aspecte concrete,
care impun Armatei Naţionale situaţii vulnerabile.
Următoarele fenomene au influenţat negativ atmosfera moral-psihologică la nivel de instituţie:
- coruperea unor factori de decizie;
- epuizarea resurselor economico-materiale şi finanţarea limitată;
- implicarea unor comandanţi de unităţi în activităţi economice dubioase;
- subminarea corpului de ofiţeri prin oferirea gradelor de ofiţeri foştilor plutonieri, pentru
merite îndoielnice;
- prezenţa intereselor dubioase de grup, clan, rudenie;
- rivalitatea nesănătoasă a unor structuri în interiorul instituţiei militare;
- lipsa concepţiilor şi structurilor proprii în domeniul psihologiei militare;
- depresia moral-psihologică în societate după evenimentele din 1992;
- atacuri mass-media.
La nivel de unităţi militare:
- nivelul scăzut al culturii comunicării la unii comandanţi de unităţi şi ofiţeri;
- sporirea agresivităţii la toate categoriile de militari;
- sustragerea efectivului de la activităţile pregătirii de luptă la lucrări de gospodărie şi abuzul
de acestea;
- relaţiile unor ofiţeri cu structuri promafiotice;
- schimbarea accentelor şi verticalităţii valorice la militarii prin contract;
- prezenţa intereselor dubioase de grup, clan, rudenie;
- furtul şi escrocheriile;
- abuzul de putere;
- rivalitatea nesănătoasă a unor militari în interiorul unităţilor militare.

12. A nu spune pe nume acestor fenomene înseamnă a nu vedea originea atmosferei moral-
psihologice actuale. Camuflarea sau negarea lor înseamnă cel puţin a cădea de acord cu situaţia
creată.
TEMA 1. Introducere în Psihologie.
ŞEDINŢA 2. Psihologia personalităţii militarilor
,,Cînd nu-ţi cunoşti inamicul, dar te cunoşti pe tine însuţi, şansele tale de
victorie şi înfrîngere sînt egale. Dacă nu-ţi cunoşti nici inamicul şi nici pe
tine însuţi, eşti sigur că te vei găsi în primejdie în fiecare bătălie".
N. IORGA
1. Aspectele psihologiei sociale şi etnopsihologiei7
.
Raţionamentele adversarilor despre noi,
sînt mai aproape de adevăr decît ale noastre.
F. Larochfuco, scriitor francez sec XVII.
Psihologia militară pe lîngă faptul că poartă un caracter pronunţat aplicativ, ţine totuşi de
domeniul psihologiei sociale. Militarul Armatei Naţionale este parte componentă a societăţii şi în
final este definit de ea. Implicaţiile reciproce sînt mult mai pronunţate decît se par a fi la prima
vedere. Colectivele militare deşi au specificul lor sînt influenţate de multiple procese psiho-sociale.
Procesele psiho-sociale de la începutul sec XX au determinat un anumit model al mentalului
social contemporan.
Să facem un popas în acele timpuri. Secolul XX a dat naştere unor procese sociale globale,
demonstrînd însemnătatea crescîndă a maselor populare în evoluţia istorică. Cuprinse de anumite
dispoziţii masele au devenit o forţă sinestătătoare politică. După D. Rid în anul 1917 "între guvernul
slab şi masele populare a intervenit un moment, cînd orice act al puterii aduc masele la disperare,
iar orice refuz la acţiune, provoacă dispreţul faţă de ea". Şi dacă mai înainte masele erau
interpretate în aspect cantitativ, ulterior ele sunt percepute ca urmare a evoluţiei calităţii. Mobilizarea
activismului dezintegrant al maselor a fost necesară revoluţionarilor, pentru distrugerea
personalităţii individualiste capitaliste şi formarea noii personalităţii socialiste de masă. La
începutul mişcării revoluţionare masele erau purtate în mîini. Odată cu apropierea momentului
decisiv V. Lenin constată "dispoziţia maselor nu poate fi dirijată, deoarece este nestabilă şi nu poate
fi instrumentată; noi trebuie să ne conducem de analiza obiectivă....... să ne conducem de disciplina
de fier cu supunerea totală voinţei unei persoane-conducătorului sovietic, în numele muncii".
Ulterior procesul muncii nu a putut fi reglat numai la nivel de entuziasm şi motivarea personală
începe să fie conştientizată ca element necesar al acestui proces. Dacă la început puterea sovietică
întradevăr a produs o oarecare armonie socială, ulterior sînt luate un şir de decizii ne populare ce
produc creşterea rezistenţei şi opoziţiei. Ca răspuns apare suspeciunea socială şi instaurarea dictaturii
puterii asupra maselor. Sa produs ruperea conducerii de vîrf de la doleanţele maselor, iar masele au
rămas în urmă. Însemnătatea factorului uman decade şi este instaurată dictatura partocrată pînă în
anii 50 a sec XX.
7
Caracteristicile etnopsihologice sunt documentate conform lui V. Crîsico "Secretele războiului psihologic".

13. În decursul evoluţiei ulterioare postbelice, progresul tehnico-ştiinţific provoacă un dinamism
deosebit al vieţii în plan cultural, social şi politic. "Primăvara hruşciovistă" proclamînd - "dispoziţia
şi dorinţele popoarelor- au o însemnătate imensă" a fost percepută ca o comanda socială.
Însemnătatea factorului uman revine pe poziţiile iniţiale. Epoca brejnevistă aduce iarăşi la
conservarea însemnătăţii factorului uman şi majorarea însemnătăţii stilului administrativ de
comandă. Spre sfîrşitul anilor 60 apar noi necesităţi de masă. Au crescut necesităţile, dar au crescut
şi posibilităţile de satisfacere. Deficitul cuprinde întreg spaţiul comercial, pe fonul maselor de bani
ne aprovizionaţi de marfă. A început să crească nemulţămirea de masă. Ca reacţie de răspuns are loc
majorarea numărului aparatului administrativ-birocratic, ca mecanism de imobilizare a maselor. În
condiţii de critică aspră, în mod camuflat, se inoculează dispoziţia de pasivitate şi stagnare. Se
spunea că tot la ce s-a ajuns e bine şi mai bine nu poate fi, că progresul va avea loc de la sine, în mod
automat şi pentru această nu e necesar de efortul maselor. S-a format un model al societăţii
depersonificat, unde omul lipsea - toate elementele societăţii funcţionează automat şi rezultatul final
este preprogramat. Lipsa echităţii sociale şi formarea elitei se face văzută. Nivelul de trai pentru unii
este declarat, pentru alţii reprezintă un mod real de viaţă (analogia anilor 1996-2000 în Moldova).
Dinamica reală a nivelului de trai este mică. Paralel a crescut gătinţa maselor de interveni activ în
procesele sociale în urma nemulţămirii acumulate (analogie- sfîrşitul anului 2000, începutul anului
2001 în Moldova).
Restructurarea a fost o masură preventivă, destinată stopării procesului autodistructiv al
conştienţei sociale. O parte activă a aparatului birocratic, conştientizînd aceste efectele negative,
pretind să le transforme în noi dispoziţii şi dominante de masă. M. Gorbaciov avea să spună în
legătură cu aceasta "elaborarea politicii...începe de la studierea situaţiei obiective, şi necesităţilor
maselor, precum şi a dispoziţiei ei" Era conştientizat faptul că fără schimbări în mentalul social,
psihologia gîndirii, dispoziţiile oamenilor succesul nu va interveni. Însă mai departe de cuvinte nu s-
a mers. Obiectiv puterea de stat si-a epuizat posibilităţile, cum şi gătinţa maselor de a se supune
acestei puteri (începe parada suveranităţilor, nepregătită din punct de vedere psihologic şi ne
asigurată economic. Rusia proclamîndu-se suverană şi independent, de facto împinge celelalte
republici la suveranitate haotică, ne conştietizată în mentalul social al republicilor respective.
Factorul uman din nou este înaintat în prim plan). Restructurarea după tendinţele sale însemna
procesul de trecere treptată de la statul totalitar la statul democratic, bazat pe societatea civilă. În
aspect psihologic restructurarea însemna evidenţierea însemnătăţii factorului uman. Restructurarea
însă a accentuat antagonismul între sistemul politic şi factorul uman. Către 1987 M. Gorbaciov avea
să determine " nu am rămas noi oare în urma necesităţilor şi dorinţelor popoarelor", deoarece s-a
făcut vizibilă tendinţa rămînerii aparatului administrativ -birocratic, în urma proceselor dinamice şi
dispoziţiilor sociale (analogia anilor 1996-2000 în Moldova, pe fundalul marginalizării păturilor
largi a populaţie şi sărăciei a circa 90 % a populaţieie şi îmbogăţirea fabuloasă a celorlalte10%.)
Iarăşi intervine. minimizarea însemnătăţii factorului uman). Către 1988 tot el avea să spună
"Restructurarea a trezit la viaţă o revoluţie a aşteptărilor" divergenţa dintre aşteptări şi realitate a
început să crească. Puterile radicale au cerut demontarea aparatului social-politic de atunci (analogia
anilor 2000-2001 în Moldova). Dar aşteptările şi necesităţile în perioada de renovare întrec cu mult
oferta socială, economică, politică şi spirituală (analogie?). Masele de oameni conştientizează acest
lucru foarte repede şi dispoziţiile de masă euforice se schimbă în apatie şi depresie socială (analogie
anii 1994-1996 în Moldova). Către 1990 studiul asupra dispoziţiilor sociale slăbirea
conservatismului şi apariţia în prim plan a dorinţei reformelor (analogia anilor 2000-2001 în
Moldova şi eşecul concepţiei "democratice", care a dus societatea în pragul unor reale cataclisme
sociale. Factorului uman iarăşi revine pe poziţii însemnate). Ultima criză financiară din 1998 a fost

14. anticipată de criza legală şi spirituală. Politica uşilor dechise practic în toate domeniile vieţii a făcut
neconcurentă marfa autohtonă pe piaţa internă, fiind înlocuită cu cea de import. La desfăşurarea
reformelor nu a fost luate în consideraţie aspectul psihologic al intervenţiilor economice, care au
indus societatea în stare de frustrare şi încordarea fonului socio-psihologic. Economistul american
Geffry Sax avea să spună despre procesele în spaţiul CSI "Aceasta nu este o terapie de şoc. Această
este o acţiune premeditată, bine gîndită avînd ca scop reîmpărţirea bunurilor materiale şi
concentrarea lor în mîinile unui cerc restrîns". De atenţia oamenilor nu scapă faptul că în cohorta
celor privelegiaţi întră numai acei, care au acces la distribuirea resurselor financiare şi materiale.
Chiar şi acest grup restrîns de privelegiaţi nu se simt în siguranţă, deoarece pericolul intervine atît de
partea puterii cît şi de la populaţia marginalizată, care constituie 90%. Sporeşte nivelul agresivităţii,
anxietăţii şi frustrării cronice în societate. Practic 30% din populaţie sînt contaminate de afecţiuni
diferite psihologice. Intervine situaţia cînd mentalul social conştientizează că mai departe aşa nu se
poate de trăit, dar nu este capabil să înainteze soluţii cum se poate de fiinţat mai departe (Noua
formaţie politică vine la putere în anul 2001, în urma evoluţiei logice a proceselor sociale, deoarece
mentalul social conştientizează pericolul autodistrugerii. Nu face decît să stopeze dinamica psiho-
socială distructivă şi cataclismele sociale predeterminate, însoţite de o agresivitate socială
imprevizibilă. Dinamicile şi legităţile sociale determină evoluţia ulterioară a evenimentelor din
republică şi prognozarea lor nu este de domeniul necunoscutului).
Excursul acesta a fost efectuat pentru a dezvălui logică şi dinamică spiralată a procesele psiho-
sociale, precum şi însemnătatea elementului antropologic, moştenit de mentalul social contemporan,
influenţele reciproce dintre factorul social şi cel militar, prin schimbul de energii între masele sociale
şi cele militare.
Situaţia socio-psihologică actuală.
Evenimentele legate de destrămarea Uniunii Sovietice, crizele social-politice şi economice din
1996 şi 1998 au indus societatea moldovenească contemporană într-o stare de stres şi depresie
cronică. Grupuri sociale, familii întregi au înfruntat şi înfruntă efectele acestora. Generaţia tînără este
încorporată cu afecţiuni psihologice. Cu toate acestea pragul de rezistenţă la stres şi depresii la
moldoveni este majorat faţă de societăţile cu situaţie social-economică favorabilă. Reieşind din
aceasta, odată cu ameliorarea situaţiei social-politice şi economice, care va interveni în apropiaţii 10
ani, nu se va produce o ameliorare considerabilă a stării psihologice în societate. Un impact
psihologic cu totul deosebit are loc în societatea actuală, manifestîndu-se prin schimbarea rolului şi
funcţiilor sexelor. Adică are loc "masculinizarea" rolului femeii în societate, prin asumarea funcţiei
de întreţinător material al familiei şi dobîndirea resurselor financiare prin ţări străine, precum şi
"feminizarea" rolului bărbaţilor lăsaţi la baştină, care îşi asumă funcţii maternale de educaţie a
copiilor. Acest fenomen aduce grave erori psihologice procesului de educaţie în societate a
resurselor de recrutare şi mobilizare. Dereglările psihologice cronice se vor manifesta şi în apropiaţii
10 ani. Efectul "eliberării" de stres şi depresie poate duce la acutizarea stărilor afective, în urma
cărora va spori numărul de cetăţeni cu dereglări psihologice, printre care şi agresivitatea socială.
Noua subcultură a marginalilor, care va tinde la ocuparea locului vacant în spaţiul social va
aduce cu sine procese sociale noi, precum şi apariţia noilor puteri socio-politice (de tip radicalist,
preponderent de stînga) în societate. Cine va putea asimila puterea crescîndă a marginalilor, va
asigura succesul său social în următorii 10-15 ani.
Dar după primul val al satisfacerii necesităţilor avut loc în anul 2001-2002, poate intervini un val
al agresivităţii sociale , dacă elementul socio-politic actual nu va putea asigura în continuare
dinamica crescîndă a necesităţilor sociale (fie şi cu paşi mici). Spre sfîrşitul anului 2003 se
prognozează o criză a posibilităţilor puterii, provocată de împotrivirea crescîndă, preelectorală a

15. fostelor puteri paralel cu împotrivirea grupărilor nelegale organizate. Dacă puterea nu va putea
asigura aceste necesităţi, vor apărea premizele ca alte puteri socio-politice, care speculînd pe
greutăţile obiective, vor tinde să prea estafeta puterii. Dar ce este mai interesant masele vor urma
puterile care vor promova promisiuni noi şi nu acele, care prin fapte au demonstrat ataşamentul faşă
de valori cu adevărat umaniste.
Armata va avea şi ea de înfruntat urmările acestor procese, în legătură cu ce va creşte importanţa
activităţilor de recuperare psihologică atît în societate, cît şi în armată. Va rămîne actuală importanţa
instituţiei militare pentru societatea moldovenească, deoarece armata este unica instituţie unde stările
de agresivitate socială sînt restructurate şi minimizate.
Teoriile clasice.
Să trecem în continuare la teoriile clasice a psihologiei sociale.
Gustav le Bon în "Psihologia maselor" ne dezvăluie fenomenele psihice care sunt specifice
maselor de oameni.
Z. Freud determină masa - drept o reducţie a socialului spre horda primară, în care
comportamentul membrilor ei este determinat de inconştient.
B. Porşniov intervine cu noţiunea de - mulţimea este o reuniune ocazională a oamenilor, lipsiţi
de legături interpersonale şi ei devin comunitate, întratît cît timp sunt cuprinşi de emoţii destructive
faţă de alte persoane, evenimente, fapte.
Ia. Şcepanschii determină - masa o reuniune provizorie a oamenilor pe un teritoriu, care
asigură contactul direct şi care reacţionează la stimul în mod identic. Oamenilor în mulţime le sunt
specifice interacţiuni psihologice provocate de identitatea emoţiilor şi pulsiunilor.
G. le Bon determină că - omul numai odată cu venirea lui în masă se coboară în jos pe scara
evoluţiei. Fiind singur ca individ el poate fi civilizat, integrat în masă devine barbar, adică fiinţă
motivată de instinctele primare.
Necătînd la multitudinea noţiunilor despre masa de oamnei ele toate integrează un fenomen
amplu socio-psihologic.
În primul rînd masa psihologică este o masă provizorie. Unele emoţii şi sentimente se manifestă
la indivizi numai fiind integraţi în masă. Cît de diferiţi nu ar fi indivizii după caractere, nivelul
intelectual, modul de trai, numai prin faptul unirii în masă ei capătă aşa numitul "suflet colectiv".
Omul în masă acţionează completamente diferit decît omul în plan individual. Diferenţa aceasta de
afi se datorează următorilor factori:
- omul integrat în masă conştientizează puterea nemărginită la un moment dat, care în plan
individual el deseori o inhibează.
- contaminarea psihologică acţionează în lanţ şi individul jertfeşte cu interesele sale personale în
folosul interesului masei.
influienţa psihologică la care sunt supuşi indivizii în masă.
Calităţile individului integrat în mulţime sunt următoarele:
- are loc dizolvarea individului conştient şi accentuarea individului inconştient;
- orientarea gîndirii şi emoţiilor într-o direcţie ca urmare a contaminării şi influenţei. Dorinţa de aş-i
îndeplini necondiţionat ideile inoculate.
- persoana îşi pierde definitiv calităţile individuale şi devine individ lipsit de voinţă individuală, ca
urmare a supremaţiei voinţei colective.
Masele de oameni au următoarele calităţi:

16. - impulsivitatea;
- iritarea;
- conservatismul;
- nestatornicia;
- violenţa;
- credibilitatea;
- emotivitate;
- lipsa îdoielilor;
- intoleranţa;
- dispariţia frînelor;
- evoluţia instinctelor primare;
- involuţia intelectului;
- îi este indiferent adevărul şi realitatea;
- se alimentează cu iluzii;
- supunerea autorităţii eroului ales.
Masa aşteaptă de la liderul său:
- putere chiar violenţă;
- doreşte să fie condusă şi oprimată;
- să se teamă de lider.
- să se autodezică în folosul lor;
- devotat idealului propus;
- el trebuie să fie fanatic şi să trezească fanatism la ea;
Liderul masei poate fi de 4 tipuri:
- pastori convinşi;
- fanatici ai ideii;
- degeneraţi;
- tiranul sau dictatorul, care prea estafeta de la ceilalţi, care au format masa.
Cea mai violentă stare a masei este agresivitatea afectivă provocată de anonimitate. Anume
anonimitatea stimulează oamenii la acţiuni agresive afective. Oamenii puţin conştientizează starea
lor curentă şi ulterior nu pot restabili scenariul evenimentului, la care au participat, în mod sincer,
intervine amnezia retrogradă. Deacea ancheta juridică a evenimentelor agresive în masă, de cele mai
multe ori este ne satisfăcătoare.
Altă calitate însemnată a maselor este pierderea libertăţii individuale de către personalitate şi nu
înzădar se spune că dacă doreşti să te lipsesti de libertate te duci la mitinguri şi manifestaţii.
O altă calitate nu mai puţin importantă este următoarea- masele de oameni sunt mai uşor de
influenţat şi condus decît indivizii aparte.
Am adus postulatele clasice drept exemplu pentru a trece la determinarea unor diferenţe esenţiale
privitor la - armata şi biserica8
, unde legităţile decurg altfel şi noi trebuie să conştientizăm clar
diferenţele dintre masa generică şi masa armată.
Armata şi biserica sunt mase artificiale, închise, care pun piedici ieşirii libere din masă, pentru a
opri dezintegrarea lor. Acestor mase le sunt specifice următoarele calităţi:
8
După Z. Freud.

17. - nimeni nu-l întreabă pe individ dacă doreşte să fie parte componentă a masei, fiind întrodus
sub presiunea unor legi îşi pierde dreptul la ieşire liberă. Încercarea de a ieşi ne autorizat nu este
tolerată şi se pedepseşte aspru;
- armata este lipsită de elemente democratice, fiind supusă comandantului, care îndeplineşte
funcţie dublă - pater şi camarad de armă;
- are o structură bine determinată pe verticală,
- grija faţă de membrii masei în plan economic şi psihologic (anume lipsa suportului
psihologic, pe fonul majorării brutalităţii comunicative, după E. Zimmel, a adus armata germană la
demoralizare în I Război mondial);
- în armată fiecare militar este legat dublu- cu fiecare membru al colectivului şi cu masa în
genere (şi panica apare atunci cînd aceste legături se rup, fiecare începe să se gîndească numai la
sine. După Mc Doogall panica în masă apare, ca rezultat al mentalului colectiv lipsit de legături
interpersonale, care autodistruge masa respectivă). Anume afectarea legăturile interpersonale în
perioada anilor 1996-2000 a adus la scăderea indicilor atmosferei moral-psihologice în Armata
Naţională.
Să trecem la dezvăluirea metodicii de stabilire a legăturilor interpersonale în masa militară.
După cum am menţionat legăturile interpersonale în instituţia militară se structurează:
- pe verticală de la subaltern la comandant şi invers;
- pe orizontală între omologi .
Pentru a stabili starea legăturilor pe verticală recurgem la scala
subaltern - comandant9
(SSC), care se desfăşoară în mod anonim.
19. Comandantul mă educă corect.
20. Eu întotdeauna îmi împărtăşesc opiniile cu
comandantul.
Starea legăturilor interpersonale o determinăm după numărul răspunsurilor pozitive.
1. 0-25%, legături interpersonale favorabile;
2. 26-50% legături interpersonale nestabile;
3. 51-75% legături interpersonale afectate de negativism;
4. 76-100% lipsa legăturilor interpersonale.
Pentru a determina starea legăturilor în grup sau colectiv recurgem la sociometrie.
Militarilor li se propune de a face alegerea privitor la colegii
săi în următorul mod:
1. (+) - pot să îndeplinesc cu el misiunea de luptă;
2. (0) - nu ştiu dacă am să pot;
3. (-)- nu am să pot îndeplini cu el misiunea de luptă.
Orice armată, care posedă un sistem al pregătirii psihologice, efectuează investigări socio-
psihologice ale armatelor străine în următoarele direcţii:
- particularităţile psihologice etnice;
- caracteristica individual-psihologică a militarilor;
- apartenenţa de grup;
9
Col. Ia. Podoleac. Întrebări practice în psihologia militară. Moscova, Ed. mil. 1987.

18. - particularităţile stării moral-psihologice în armată şi societate;
- capacitatea de autoorganizare şi autostructurare a armatei (sinergetica).
Putem spune cu încredere că investigarea psihologică a Armatei Naţionale au efectuat-o deja
armatele cointeresate. Noi sîntem obligaţi să cunoaştem reperele acestor investigări pentru a
planifica activităţile de rigoare.
Cercetările efectuate de structurile psihologice militare din străinătate demonstrează că
cunoaşterea particularităţilor psihologice etnice oferă posibilitatea majorării eficienţei agresiunilor
psihologice cu 30%. Totodată, cunoaşterea acestor particularităţi de către noi oferă posibilitatea de a
planifica activităţile de rigoare.
Înainte de a studia particularităţile socio-psihologice ale armatelor străine, este necesar să
definim situaţia reală a armatei noastre. Interesant este faptul că în condiţiile statului sovietic
profesiunea militară selecta material uman de calitate, peste nivelul mediu, cu abilităţi şi vocaţie
militară. Cariera militară reprezenta vehiculul de promovare socială şi motivare materială. Este
important să subliniem că în trecut Moldova punea la dispoziţia Armatei Sovietice contingent de
calitate mai ales pentru aviaţie şi medicină. Profesioniştii în aceste domenii erau preţuiţi de fostul
sistem la justa valoare. Deşi continuă să rămînă printre preferinţele cetăţenilor, instituţiei militare îi
sînt specifice unele dinamici negative, care potolesc admiraţia şi interesul de altădată. An de an baza
de selecţie pentru cariera militară s-a redus. Beneficiul "bugetului sărac" asigură remunerarea
materială cu salarii deloc atractive, care, deşi sînt mai mari ca în alte instituţii ale economiei
naţionale, sînt departe de a asigura un trai decent. Aspectele protecţiei sociale, în marea lor masă,
rămîn o perspectivă de viitor.
În compartimentul psihologia ordinului şi cultura actului de conducere am pus unele accente
asupra psihologiei sociale. Să continuăm totuşi. Armata Naţională este formată din moldoveni 80%,
moldovenii constituind circa 64% din populaţia republicii.
Psihologia socială, etnopsihologia, precum un şir de autori, printre care şi D. Cantemir, pun la
dispoziţia noastră următoarele caracteristici etnopsihologice.
Moldovenii sînt glumeţi şi voioşi, ce au pe inimă, au şi pe limbă, foarte ospitalieri. Uită uşor
duşmăniile, dar nu ţin prea multă vreme prieteniile. Nu sînt cumpătaţi în sentimente, dacă au noroc
se umflă în pene, dacă nu – cad cu spiritul. Sînt înfumuraţi şi semeţi. La prima vedere, nimic nu le
pare greu, dacă intervine însă cea mai mică piedică, se împotmolesc. De altfel, sînt invidioşi şi
răzbunători pe conaţionalii lor. Sînt îndrăzneţi şi gata de gîlceavă, totuşi se sting repede şi se împacă
cu adversarii. Cu cei învinşi se poartă ba crud, ba blînd. Agresivitatea la moldoveni are o explicaţie
cu totul specifică, fiind structurată în adîncurile sufletului. La primul atac se ridică îndrăzneţ, la al
doilea se mai moaie şi dacă sînt respinşi, rar pornesc la al treilea atac. Dar totodată dau dovadă de
şiretenie. Din punct de vedere etnic sînt mai agresivi ca celelalte neamuri române. În plan istoric
moldovenii au dus mai multe războaie, unele destul de violente şi sîngeroase, teritoriul său a
cunoscut valurile migratorii ale multor popoare şi perioade lungi de ocupaţie, spiritul combativ a
fost atrofiat pînă la forma primitivă de toleranţă atotiertătoare faţă de agresori. Proverbul "capul
plecat sabia nu-l taie" vorbeşte de inocularea în conştiinţa naţională a complexului jertfei şi
inferiorităţii etnice. De aici recurge şi complexul inferiorităţii militare şi capacităţilor militare la
moldoveni. Conflictul transnistrean din 1992 a afectat grav starea moral-psihologică în societate şi a
acutizat complexul "inferiorităţii". Totodată, agresivitatea cotidiană în societatea moldovenească
contemporană a sporit considerabil. De aici reiese că anume factorul istorico-social are o influenţă
directă asupra structurării fenomenului agresivităţii la moldoveni. Lipsiţi de instituţia militară
aproape 300 ani, instituţie care elimină şi structurează încordarea şi agresivitatea din societate,
moldovenii au îndreptat agresivitatea asupra sa, a familiei, vecinului, religiei, partidelor,

19. conducătorilor etc. În majoritatea sa sînt creştini-ortodocşi, dar aceasta nu le face probleme de
conştiinţă cînd au de făcut păcate. Sînt muncitori de fire, dar nu le place să facă carte pentru a-şi
uşura munca şi existenţa. De beţie nu se ţin, dar nici nu fug de ea.
Ruşii constituie circa 7% din numărul militarilor Armatei Naţionale. Lor le este specific:
compătimirea şi mărinimia, predispoziţia de a risca, speranţa spre succes, să se supună soartei,
capacitatea de a lucra eficient în situaţii extremale, de a rezista în situaţii dificile, simplitatea, simţul
ajutorului şi colectivismului, răbdarea, gătinţa de a se jertfi. Sînt războinici de fire şi elementul
militar îi educă la nivel naţional de la origini. Elementul social-politic este afectat de concepţii
şovine. Ei se deosebesc prin bunăvoinţă, sociabilitate şi toleranţă faţă de reprezentanţii altor etnii. În
orice domeniu de activitate ruşii foarte rapid pot să ajungă la primele rezultate pozitive, însă în
majoritatea cazurilor se mulţumesc de rezultatele obţinute, nu tind la dezvoltarea succesului, deseori
se liniştesc. Planificînd activitatea, ruşii probabil se vor conduce de intuiţie decît de logică,
insuficient îşi cunosc ţelul ales şi drumul spre rezultat, deseori îşi gîndesc în detalii paşii săi. Ulterior
recurg la precizarea procedeelor şi a modului de activitate, şi, de regulă, îşi scad tempoul, foarte mult
gîndesc asupra ce şi cum să facă mai departe. Din această cauză îşi pierd posibilitatea de a termina
cu succes activitatea. În majoritatea sa sînt creştini-ortodocşi. Beţia afectează în mare parte populaţia
din provincie de sex masculin.
Ucrainenii constituie circa 7% din numărul militarilor Armatei Naţionale. Pentru ucraineni este
caracteristic: munca activă şi insistenţa, silinţa, acurateţea şi executivitatea, tendinţa să obţină
obligatoriu rezultatul dorit, independenţa, cerinţe exagerate în autoconfirmare şi acceptarea părerii
celor din jur. Ucrainenii, după felul lor de a fi, sînt mediocri, răutăcioşi şi răzbunători. Le place
confortul, iubesc să mănînce. În toate activităţile ucrainenii tind să se deosebească, să fie în rîndul
primilor, mai rapid decît ceilalţi să-şi atingă scopul, cît se poate de rapid să-l întărească şi să-l
dezvolte. Ucrainenii se adaptează flexibil la condiţii noi, uşor găsesc înţelegere reciprocă cu
reprezentanţii altor naţiuni. În majoritatea sa sînt creştini-ortodocşi. De beţie nu se ţin, dar nici nu
fug de ea.
Celelalte etnii – bulgarii, găgăuzii sînt reprezentate în număr neînsemnat şi nu influenţează
aspectul socio-psihologic din armată. Relaţiile interetnice în Armata Naţională sînt bazate pe
toleranţă şi stimă interetnică.
2. EU-l militarilor – rivalitate sau colaborare?
,,Noi trebuie să susţinem şi să dezvoltăm ,,EU-l” la militarii noştri, deci să educăm la ei
sentimentul de demnitate şi stimă. A reprima ,,EU-l” înseamnă a nu înţelege originea internă a
disciplinei”10
.
colonel P. IZMESTIEV, sec. XIX,
Cartierul General rus
Aproape fiecare al doilea locuitor al Terrei trece printr-o formă de instruire militară sau
paramilitară. Circa 97% din activitatea psihică a acestor mase decurge la nivel de subconştient şi
numai circa 3% în regim conştient. Practica mondială ne demonstrează că elementul activ al
influenţei constituie aspectul psihologic, aspectul educaţional completîndu-l armonios. În mod
normal activităţile psihologice şi cele educaţionale trebuie corelate în proporţia respectivă.
Clasificarea actuală a fenomenelor psihice include:
- procese psihice;
10
Despre datorie şi demnitate în armata rusă. Moscova. Ed. mil.,1990.

20. - însuşiri psihice;
- activităţi psihice.
Procesele psihice şi însuşirile psihice sînt legate reciproc.
Personalitatea nu poate fi ruptă de la dinamică comportamentală prin care ea se manifestă.
Realitatea psihică a omului se determină de realitatea socială şi mediul în care activează. "Noi
suntem fiinţe înzestrate cu emoţii, dorinţe, gînduri, memorie. Faptic noi suntem fiinţe psihologice.
Totodată noi suntem fiinţe sociale şi culturale. Experienţa determină că lumea subiectivă şi socială
interacţionează strîns între ele. Noi gîndim verbal, prin noţiuni şi imagini ale culturii noastre, chiar
şi visurile, fanteziile noastre oglindesc experienţa noastră socială şi ambianţa culturală. Noi
inoculăm emoţiile, dorinţele, gîndurile şi scopurile noastre în mediul social şi cultural. Ca indivizi
noi posedăm cunoştinţe intuitive largi despre personalitate şi cultură. Însă orizontul cunoştinţelor
noastre este determinat de locul în sistemul social şi nivelul educaţiei".11
De aici rezultă
comportamentul concret în anumite situaţii.
Axioma 1. Copilăria recrutului determină particularităţile individuale, devierile
comportamentale şi mentale.
Pentru a dizolva viziunile simpliste ale unor comandanţi privitor la personalitatea subalternilor,
aducem la cunoştinţă tabelul fenomenelor psihice specifice oamenilor în general
Indiferent de opinia noastră faţă de subalterni, fiecare reprezintă o individualitate ce integrează
fenomenele psihice nominalizate.
Calitatea şi conţinutul fenomenelor psihice oferă personalităţii abilităţi specifice numai ei. Este
important să priviţi personalitatea subalternilor integral. Agresaţi unul din fenomenele nominalizate
şi veţi primi o reacţie negativă de răspuns. Stimulaţi aceste fenomene şi veţi asigura succesul acţiunii
şi reuşita militară.
Formula iraţională a personalităţii după Z.Freud reprezintă funcţia următoarelor structuri
psihice
P= f (Eu, Sine, Supraeu)
Formula raţională a personalităţii după T. Şibutani reprezintă funcţia eu-lui şi rolului social.
P= f ( Eu, R)
Militarul trebuie studiat şi perceput în contextul mediul social şi militar. Motivările
individului izolat se deosebesc de motivările individului în grupul social sau al maselor.
Pornind de la individul izolat incontestat trebuie să ajungem la individul socializat, pentru ai
explica natura psihologică în legătură strînsă cu necesităţile de bază.
Necesităţile de bază12
ale omului sunt grupate:
1. necesităile vitale - (hrană, respiraţie, cazare, echipament, odihnă).
2. securitatea socială - (stabilitatea mediului în care veţueşte şi activează din punct de vedere
socio-politic, economic-financiar, ecologic, militar).
3. necesitatea în socializare (omul este o fiinţă socială, are nevoie de dragostea, simpatiile,
autoritatea, compasiunea, susţinerea celor din jur. Lipsa acestor indici aduce la marginalizarea
psihologică şi socială)
4. necesitatea în stimă (omul are nevoie de stima pentru calităţile pe care le manifestă-
competenţă, profesionalism, responsabilitate, din partea colegilor. Totodată el trebuie să se stimeze
pe sine, să posede simţul destoiniciei).
11
Jon Ingham - psihoantropolog.
12
După A. Maslov

21. 5. necesitatea de autorealizare (omul prin această necesitate tinde să se afirme întru totul cum
se concepe el din interior, prin talente şi capacităţi. Lipsirea individului de această necesitate aduce
la agresivitate, inadaptare şi la final marginalizare).
Pentru început interesul nostru este direcţionat asupra aspectului temperamental-caracterial al
militarului. Hotarul dintre temperament şi caracter este destul de relativ. Dar este mult mai important
să înţelegem diferenţa dintre caracter şi personalitate. Caracterul denotă modul cum acţionează
omul, iar personalitatea denotă pentru ce acţionează.
Temperamentul - aspectul dinamic al proceselor psihice (tempul, ritmul, intensitatea, viteza,
puterea, amplituda proceselor motorice şi verbale, dinamica emoţiilor şi dispoziţiei.)
După Eysenck
1. Sangvinic-extravert sistem nervos puternic, cumpătat, flexibil, sociabil, palavragiu, vesel,
lider potenţial, prietenos.
2. Flegmatic-intravert sistem nervos puternic, stabil, cumpătat, inert, liniştit, pasiv, prudent,
reţinut, rezistent la încordări îndelungate.
3. Coleric - extravert sistem nervos puternic, necumpătat, agresiv, impulsiv optimist, activ,
capacitatea de lucru depinde de despoziţie, în situaţii de stres dă dovadă de reacţii isterico-
psihopatice.
4. Melancolic - intravert sistem nervos slab, rigid, anxios, pesimist, reţinut, sentimental şi
emoţional, intelectual, în situaţii de stres manifestă depresii, anxietate, activitatea ne
eficientă.
Şi dacă o cerinţă răspicată poate fi admisă faţă de un sangvinic sau flegmatic, faţă de melancolic
este categoric interzisă, deoarece îl induce în stres şi depresie13
. Colericul va reacţiona cu indignare
şi revoltă la aceste agresiuni verbale14
.
Oameni cu temperamente curate nu există. Toate practic sunt integrate în om în mai multă sau
mai puţină masură. În dependenţă de mediu şi situaţie de psihic este propusă, anume cea, care se
corelează adecvat la acest mediu sau situaţie. Dar totuşi o calitate se manifestă mai pronunţat, pe
parcursul unei perioade de timp.
Pentru a determina mai precis dinamicele temperamentale vom la chestionarul Eysenck ş.a.
Caracterul- totalitatea calităţilor stabile a personalităţi, care determină modul de
comportament şi reacţiilor emotive în mediul înconjurător.
Caracterul este o structură integră, în continuă transformare şi evoluţie, care se manifestă diferit
în dependenţă de situaţie. Caracterul, spre deosebire de temperament, relevă esenţa valorică a
personalităţii - viziuni, concepţii, interese, atitudine socială etc.
În practica militară pentru comoditate se operează cu tipologia caracterelor după Leongard:
1. caractere medii normale- caracter fără devieri, adică "media de aur" a unui şir întreg de
manifestări.
2. caractere accentuate (camiflate, pronunţate)- care nu include în sine toţi 3 indici a
caracterelor patologice.
3. caractere patologice- care sunt: 1-stabile pe parcursul vieţii, 2 - cu manifestări de
dezadaptare socială, 3-totale indiferent de mediu.
Pentru diagnostica caracterului ne folosim de testul Şmişec, care include 10 tipuri de caractere
accentuate.
13
Pînă la starea de presuicid.
14
În concepţia lui.

22. Pentru o precizie mai înaltă vom recurge la chestionarul Şmişec.
În acest context pe noi ne interesează despre om următoarele:
- ce el doreşte;
- ce îl atrage;
- spre ce tinde;
- ce poate;
- ce reprezintă el.
Cunoscînd aceste cinci aspecte vom fi siguri de previzibilitatea lui.
Aspectul intelectual al soldatului pe noi ne interesează în contextul însuşirii materialului
teoretic la obiectele pregătirii de luptă. În ultimul timp în societate se observă o scădere a nivelului
mediu intelectual la absolvenţii instituţiilor de cultură generală. Trebuie să fim conştienţi de faptul că
indicele IQ la soldaţii actuali se datorează poziţiei sociale şi educaţie primite. Privind tabloul social
al unităţii vom vedea că circa 80% de soldaţi reprezintă categoria ţăranilor, care în ultimii 6-8 ani au
decăzut în poziţie socială marginală, cu toate consecinţele atribuite acestei decăderi. Însă fiind
amplasaţi în instituţia militară pe un termen de 12 luni, adică în poziţie socială avansată, incontestat
are loc o majorare a indicelui IQ, cu atît mai mult dacă nivelul de pregătire şi indicii IQ la militarii
prin contract reprezintă o performanţă substanţială.
În cazul cînd avem soldaţi puţini cărturari, pentru a ne face închipuire despre personalitatea
militarului este raţional de folosit Testul propoziţii nefinisate.
1. răspunsuri cu caracter negativ pronunţat -2
2. răspunsuri cu caracter negativ slab pronunţat -1
3. răspunsuri cu caracter neutral -0
3. Frica: bine sau rău?
,,Disciplina conştientă se bazează pe autoritatea şefului, pe aprecierea definitivă a
subalternilor, dar nu pe frica pedepsei”.
colonel P. IZMESTIEV, sec. XIX,
Cartierul General rus
Axioma 2. Toţi militarii sînt supuşi sentimentului de frică, indiferent de grade şi funcţii, dar la
diferiţi militari ea se manifestă în mod diferit. Evoluarea stărilor de frică la subalterni şi
manipularea cu ele constituie direcţia strategică de activitate în psihologia militară.
Dilema psihologică, care stă în faţa comandanţilor şi psihologilor militari, este de a cultiva
frica prin pedepse disciplinare şi disciplina prin frică la subalternii săi, sau de a cultiva
eliberarea de stările de frică prin manipulări şi dirijare îndemînatică cu stările respective.
Patru instincte de bază definesc esenţa umană: foamea, frica, sexul, agresiunea. Fenomenul
fricii este atotpătrunzător şi cuprinzător. El urmăreşte omul de la naştere pînă la moarte,
modificîndu-se şi evoluînd în noi forme. Frica poate fi atît de violentă încît să afecteze nu numai
funcţionarea normală a psihicului uman, ci şi funcţiile biologice ale organismului, iar uneori duce la
moarte. Frica este reacţia instinctelor omului, programate genetic, la mediul ambiant.
Iată de ce militarii trebuie să cunoască aceste fenomene, iar comandanţii şi psihologii militari să
desfăşoare activităţile de diagnosticare, profilaxie, explicare a fenomenului în cauză. Prin
cunoaştere militarul singur exclude circa 50% a riscului de a cădea pradă stărilor respective.
Celelalte 50% revin resurselor psihice de personalitate şi sistemului de pregătire psihologic.

23. Axioma 3. Comandantul este obligat să opereze cu fenomenul fricii la nivel psihologic în
scopul controlului comportamentului său şi al subalternilor, dar nici într-un caz să nu facă abuz de
şantaj prin frică.
În primul rînd, frica este o senzaţie naturală, moştenită în procesul evoluţiei omului de la
predecesorii săi preistorici.
În al doilea rînd, frica nu este materială, ci de origine psihică.
În al treilea rînd, frica este un fenomen dualist.
Are efecte pozitive atunci cînd ajută omul pentru a-şi păstra viaţa sau înfrunta diferite situaţii
extremale.
Are efecte negative cînd capătă proporţii, care ies de sub controlul psihicului omului,
expunîndu-l la pericole majore.
Frica are la origine aspectele naturale, sociale şi interne.
Clasificarea fenomenului:
- claustrofobie – frica de spaţiile închise;
- agarofobie – frica de spaţiile imense;
- altofobie – frica de înălţimi;
- sociofobii – frica de a te înroşi la faţă, de a face cunoştinţă, de comandant, de a-şi pierde
serviciul, de a fi pedepsit disciplinar, de a pierde privilegii, frica de responsabilitate, frica de
examene, frica de părinţi, frica de gîndurile şi acţiunile personale, frica faţă de viitor, frica
aşteptării, frica faţă de viaţă, frica faţă de infractori, frica condamnaţilor, frica imprevizibilului,
frica robilor, frica demnitarilor, frica faţă de doctor etc.;
- nosofobie – frica de bolile contagioase;
- acvafobie – frica de apă;
- tanatofobie – frica de moarte;
- nictofobie – frica de întuneric;
- fobofobii – frica faţă de neînţeles, necunoscut, exagerat etc., adică de toate.
Clasificarea fobiilor conform CIBP-10 ( clasificării internaţionale a bolilor psihice)
După cum vedem, cele mai răspîndite sînt sociofobiile. Citind lista fobiilor, vom specifica cele
specifice nouă personal, cît de incomod n-ar fi să recunoaştem acest fapt.
Intensitatea fricii (în mod crescînd):
- alarmă (reacţia neafectivă la pericol potenţial, neidentificat, neconştintizat);
- spaimă (reacţia neafectivă la pericol imediat,neidentificat, neconştientizat);
- frică (reacţia neafectivă la pericol identificat, conştientizat)
- groază (reacţia afectivă la pericol identificat, conştientizat);
- panică (reacţie afectivă la pericol identificat, neconştientizat).
Simptomatica internă a fricii:
- pulsul şi bătăile inimii majorate;
- senzaţie de asfixie, respiraţie deasă;
- seboree rece;
- vomă, greţuri, meteorism, diaree;
- urinare şi defecare necontrolată;
- reacţia dermo-galvanică majorată (pusă în baza principiului funcţionării detectorului
minciunii);

24. - senzaţie de uscăciune în gură.
Simptomatica externă a fricii:
- sprîncenele sînt ridicate şi drepte;
- ochii larg deschişi;
- gura semideschisă şi buzele încordate;
- faţa este palidă cu broboane de sudoare;
- părul pe corp se "ridică";
- tremurul buzelor, pleoapelor, membrelor;
- mişcări şi comportament neadecvat.
Frica de diferită intensitate se manifestă cu violenţă şi reacţie diferită a organismului. Noi am
expus simptomatica comună pentru toate stările.
Alarma, spaima, frica sînt reacţii neafective, de apărare, pe care un om normal nu numai că le
posedă, dar şi le poate depăşi.
Panica este o stare afectivă, care pun în pericol viaţa omului, din motiv că el reacţionează
neadecvat la pericole şi nu conştientizează realitatea.
Panica este generată de anumite condiţii:
1. atunci cînd oamenii aşteaptă evenimente neplăcute, periculoase. În aceste condiţii ei sînt mai
perceptibili în baza afectării de frica camuflată.
2. Oboseala, foamea, ameţeala alcoolică sau narcotică scad simţitor pragul de rezistenţă la stres.
3. Spaima, mirarea, iritarea, excitarea, reacţii audiovizuale şi motorice ale obiectelor
necunoscute catalizează procesul apariţiei panicii.
4. Depravarea socio-ideologică, "foamea" informaţională. Marginalii sînt predispuşi panicii.
Practica de luptă ne demonstrează totuşi dinamica imprevizibilă a panicii. Astfel o masă de
militari cuprinşi de panică în cîteva secunde se poate transforma în masă extrem de violentă şi
contratacă cu dibăcie adversarul.
Trebuie să conştientizăm că verbal panica nu poate fi oprită, chiar este periculos să facem acest
lucru. În mod practic acest lucru are face prin semnale primare 15
- mişcări ritmice, sunete ritmice,
urlete, strigăte, lovituri în piept etc. Comandantul în cîteva secunde trebuie să formeze un centru de
coagulare, în jurul său astfel, ca militarii cuprinşi de panică să se alipească acestui centru de
stabilitate, şi umăr la umăr, cot la cot să riposteze stării de panică şi adversarului. Anume simţul
umărului şi cotului transformă masa haotică de oameni în masă ordonată, care aşteaptă să fie dirijată
cu fermitate. Secundele hotărăsc practic totul. În lupta de la Borodino generalul Barclai de Toli,
pentru a opri panica la reduta lui Raevschii, îşi zmulgea din piept decoraţiile şi le arunca în
întîmpinarea francezilor, strigînd necenzurat, cu furie soldaţilor ruşi "Duceci-vă şi le
luaţi...................", astfel a fost recăpătată reduta şi francezii respinşi.
Axioma 4. Cea mai periculoasă situaţie pentru militar, este frica faţă de necunoscut şi
neînţeles, după care intervine panica, fiind atît de labilă că de la personalitate trece uşor la grupul
de militari şi colective militare întregi, trezind la ei stări de panică, frustrare şi stupoare. Cu cît mai
mare este divergenţa între pericolul aşteptat şi cel real, cu atît este mai violentă starea de frică ce
intervine.
Acestea sînt primele momente, pe care comandantul şi psihologul militar le vor diagnostica la
subalternii săi la sosirea în unitate.
Unde se ascunde frica?
15
Confirmare că în instinctele primare masa reprezintă o hoardă primitivă.

25. După cum am menţionat, frica este de origine psihică, îşi găseşte lăcaş în creierul omului, unde
este analizată, structurată, anihilată sau amplificată. Din punct de vedere anatomic centrul fricii este
localizat în emisfera dreaptă şi elementele fricii pătrund în creier prin organele senzitive din dreapta.
10 reguli de a depăşi frica:
1. Nu vă faceţi griji pe seama fricii, pe care o deţineţi;
2. Stabiliţi precis obiectul fricii şi împrejurările;
3. Stabiliţi originea fricii;
4. Recurgeţi la autosugestie;
5. Apreciaţi cît de real e pericolul;
6. Comparaţi frica Dumneavoastră cu o frică mult mai puternică;
7. Închipuiţi-vă că ceea de ce vă temeţi deja s-a întîmplat;
8. Dumneavoastră nu sînteţi unicul care posedaţi frica;
9. Comportaţi-vă ca şi cum deja sînteţi viteaz şi frica a trecut;
10. Trăiţi viaţa "acum" şi "aici".
Mecanismele protecţiei antifobice:
1. Raţionalizarea;
2. Negarea;
Terapia fricii din exterior:
1. Acomodarea treptată la pericole;
2. Aprobarea, stimularea, motivarea în situaţii extremale;
3. Aplicarea "principiului prusac" în cazuri extremale (frica soldaţilor prusaci faţă de sergenţii
proprii era mai mare decît frică faţă de adversar). Frica faţă de frică, adică o frică se înfrînge cu o
frică mai mare.
Axioma 5. Verticalitatea valorică şi stabilitatea morală sînt duşmanii naturali ai fricii.
Axioma 6. Aplicarea motivaţiei puternice elimină frica la militari în mare măsură, iar în unele
cazuri o anihilează complet.
Axioma 7. Cea mai eficientă metodă de a înfrînge frica pe cîmpul de luptă este aplicarea unei
frici mai mari ca volum şi intensitate.
Tanatoterapia16
"Atunci cînd omul este viu, moarte nu este.
Atunci cînd omul a murit viaţă nu mai este" .
Diogen Laerţiu, scriitor antic grec.
Care sunt postulatele psiho-sociale ale tanatofobiei la moldoveni ?
1. Religia creştină-ortodoxă, cît de incomod nu ar fi să
recunoaştem, axează psihicul oamenilor pe tanatofobie, care este întărit în ritualul înmormîntării şi
conceptul dureri fizice în momentul trecerii hotarului vieţii, precum şi durerii sufleteşti a celor
apropiaţi rămaşi în viaţă. Anume ritualul înmormîntării, prin comunicarea cu persoana răposată, timp
de 3 zile, induce în psihicul rudelor stres, depresie şi tanotofobie pronunţată. Aici nu putem
schimba nimic, din pericolul provocării cataclismelor psiho-sociale, dar o conştientizare şi
16
Terapia fricii de moarte.

26. raţionalizare a procesului, prin implementarea aşa numitei culturi a tanatosului, promovată de
Institutul Tanatoterapiei şi directorul lui V. Bascacov este nu numai binevenită, dar şi necesară.
2. Mentalul social conţine elemente sado-mazohiste ce stimulează
tanatofobia şi o amplifică. Vom recurge la psihanaliza legendei "Mioriţa", extrasă din creaţia
populară de V. Alexandri. Astăzi trebuie să recunoaştem - cea mai gravă eroare etnopsihologică se
conţine în "conceptul mioritic", înserat timp îndelungat în mentalul nostru. Acest concept a
determinat şi determină pînă în prezent complexul jertfei şi incapacitatea militară la moldoveni.
"Că l-apus de soare vor să mi te-o omoare, baciul ungurean şi cu cel vrîncean". Ciobănaşul
mioritic este conştient de faptul morţii sale din mîna ungurenilor şi vrîncenilor.
"Să spui lui vrîncean şi lui ungurean ca să mă îngroape pe aici pe aproape..." "Iar la cap
să-mi pui fluieraş de fag, mult zice cu drag...ş-oile s-or strînge, pe mine m-or plînge" în ultimile
ore a vieţii sale este cuprins, de mazohism psihologic privitor la procesul trecerii sale în nefiinţă, mai
mult ca atît, în cel mai egoist mod savorează acest fapt şi lasă cuvînt "ungureanului şi vrînceanului"
ca ei să-l îngroape în locul preferat. Adică lasă trupul său neînsufleţit în mîinile, pline de sînge, a
ucigaşilor săi. Plus la toate recurge la sadism psihologic faţă de cei apropiaţi "Dacă-i întîlni
măicuţă bătrînă...Din ochi lăcrimînd, pe cîmpi alergînd, de toţi intrebînd şi la toţi zicînd...Tu
mioara mea să te-nduri de ea" adică să nu-i comunice unde este îngropat şi s-o supună la chinuri
psihologice pînă la sfîrşitul vieţii. Cu atît mai mult nu-şi pune întrebarea ce vor face ungurenii şi
vrîncenii cu maică-sa?
De fapt el nu se pregăteşte de luptă sîngeroasă cu duşmanii şi nu se gîndeşte la victorie. El alege
de facto, calea suicidului în modul cel mai mazohist, oferindu-se ca jertfă. Tanatofobia luînd o
formă perversă, adică moartea este acceptată ca unica soluţie de a scăpa de frică. În continuarea
textului respectiv vedem cît de infantil este instinctul agresivităţii la ciobănaşul mioritic. Ca rezultat
facem concluzia că ciobănaşul mioritic lipsit de instinctul agresivităţii şi afectat de tanatofobie de la
bun început nu este capabil să opună rezistenţă, adică să-şi apere viaţa, mama şi baştina, adică să fie
patriot în înţelesul contemporan.
Una din direcţiile strategice a psihologiei militare este - să ne preocupăm, cît n-ar fi de straniu,
de căutarea "mormîntului" ciobănaşului mioritic, unde, de fapt, se află îngropată agresivitatea de
luptă a moldovenilor. Ipotezele antropologice militare, privitor la evoluţia agresivităţii de luptă sînt
deja determinate. Iar "mormîntul" respectiv nu-l vom căuta în plaiuri mioritice, dar în cele mai
ascunse colţuri ale mentalului nostru. Dacă vom reuşi a face acest lucru vom repara grava eroare
psihologică comisă în 1992, care are ecouri directe în zilele actuale şi va influenţa încă mult timp
mentalul social.
Acum ne este clar de ce recruţii moldoveni vin la armată cuprinşi de fobia armatei, ca formă
infantilă a tanatofobiei, iar adolescenţii afganezi, din frageda copilărie, posedă abilităţi militare. Nu
mă îndoiesc de indignarea pseudo patrioţilor, care vor să menţină şi în continuare "cultura mioritică"
în mentalul social. Menţinerea nivelului înalt al tanatofobiei în armata adversară, reprezintă strategia
psihologică a fiecărei armate. Atunci luptele pot fi cîştigate mental, fără a recurge la armament
sofisticat. A ţine în secret tema tanatosului deasemeni serveşte acestor scopuri. Eliberarea psihicului
militarilor de tanatofobie deasemeni constituie strategia psihologică a armatei, care doreşte să
privească lumea cu capul ridicat.
Incontestat - legenda "Mioriţa" este o perlă literară, dar atitudinea noastră trebuie să fie realistă
şi pragmatică, deoarece copiilor încă din şcoală, li se inoculează modelul comportamental al
ciobănaşului mioritic. Lucru în esenţa sa foarte periculos, atunci cînd un popor întreg este

27. programat a fi tanatofob, prin opere literare, ce conţin grave erori psihologice şi astfel de exemple nu
sunt unice.
Tanatoterapia propriu- zisă începe de la conştientizarea maximei lui Diogene
Cum nu ar fi interpretările, moartea este un proces firesc, care aduce transformări ale
materiei. Incertitudinea, atitudinile şi interpretările fiind plasate în sectorul realităţii materiale
numit -Viaţă.
În ultimul timp au apărut multe mărturii ale oamenilor ce au trecut prin moartea clinică. Aici
deasemeni întîlnim relatări controversate, dar care denotă totuşi existenţă unei stări deosebite, care
intervine după moarte şi nu poate fi supusă comparaţiei cu viaţa corpului material.
Oamenii, care au trecut prin starea tanatosului ne relatează spre exemplu următoarele. "Într-
adevăr există o stare deosibită după hotarul vieţii, o stare de eliberare, imponderabilitate şi zbor.
Dacă se poate de spus, această stare este specifică sufletului omului, care părăseşte corpul material.
Desprinderea sufletului de corpul material este momentală, lipsită de careva senzaţii, aceste senzaţii
lipsesc şi ulterior. Se poate de spus că viaţa materială trece într-o nouă formă, lipsită de senzaţii,
emoţii, percepţii. Cred că poate fi nomonalizată ca o stare ideală, de deosebită plăcere, care nu
poate fi explicată totuşi prin cuvinte, texte, emoţii şi senzaţii. Întoarcerea în corpul material a avut
loc din motivul, că aceiaşi stare deosibită ideală a zis că eu nu am realizat totul şi trebuie să mă
întorc pentru a finaliza cele începute. Şi dacă desprinderea EU-lui meu ideal de corpul material a
avut loc momental, fără nici o senzaţie. Întoarcerea a fost mai lungă şi anevoioasă, cred că însoţită
de nedorinţă spre reîntoarcere, iar contactul cu corpul material a provocat senzaţii de durere.
Din momentul revenirii la starea materială, fiind lipsit de tanatofobie ca urmare a practicii
tanatosului, o parte a psihicului meu s-a eliberat şi cred că creierul meu a devenit mai productiv,
iar realitatea vieţii a căpătat o nouă calitate.
Rămîn să-mi petrec existenţa materială şi să îndeplinesc sarcinile, în deplina linişte a sufletului,
pînă la momentul cînd tanatosul mă va cuprinde cu desăvîrşire, în ferma convingere că dincolo de
hotarul vieţii există o nouă stare ideală şi deosebită, care poate fi numită viaţa de apoi".
Toate acestea au fost relatate în contextul necesităţii că comandanţii de toate categoriile să
posede o cultură a tanatosului şi să transmită această cultură subalternilor astfel încît psihicul lor să
se elibereze la maximum de tanatofobie şi să devină mai eficienţi la îndeplinirea misiunilor de luptă.
Un caz cu totul deosebit, legat indirect de tanatos, este capturarea şi prizioneratul. Cît de fină
nu ar fi problema acestor două stări, nici un militar în situaţie de luptă armată nu este asigurat de ele.
Soldaţilor li se va explica clar că capturarea de către grupele cercetare - diversiune este urmată de
tanatos incontestat. Grupa cc-div îl va omorî după ce va fi interogat, iată de ce el trebuie să fie cît
mai agresiv în ultimile minute ale vieţii, pentru aşi încheia existenţa cu demnitate militară şi a aduce
maximă daună adversarului.
Un alt caz este prizioneratul, deoarece aici întră în vigoare Dreptul Internaţional Umanitar.
Necătînd la aceasta cazurile de deces al prizonierilor de pe urma bolilor, tratării dure sînt frecvente.
Prizioneratul ca aspect psihologic este urmat de:
- şocul încarcerării (omul încarcerat la început puţin îşi dă
seama şi înţelege unde şi pentru ce se află. La început arată nu rău şi chiar au dispoziţie bună,
deoarece a intervenit o claritate în soarta lor, apare "iluzia graţierii", cu timpul însă pericolul
morţii începe a induce gînduri de siucid sau şoc îndelungat etc.);

28. - apatie şi smirenie (apariţia apatiei vorbeşte de reacţia de
apărare a psihicului şi se manifestă prin reacţii de frînare motorică, verbală, atenţiei, memoriei,
funcţiilor sexuale până la asexualitate completă şi dispariţia simţului viitorului.);
- schimbări caracteriale (apare devizarea lumii interioare de cea
exterioară, pericolului amînat, care poate reveni în orice minut, apar idei fix şi "preţioase" ca
exemplu căutarea permanentă a surselor de hrană. Pînă la urmă intervine negligenţă totală, omul
nu se spală umblă murdar, nu doreşte să mănînce sau mănîncă lături. La laţii apare efectul
identificării şi contaminării psihologice, ei îşi imită gardienii prin vorbă, gesturi, vestimentaţie-
fetişism etc) ;
- şocul eliberării (eliberare fizică nu rezolvă problemele psihologice. La început totul pare un
vis şi omul nu crede în el. Omul nu ştie să se bucure de viaţă, el trebuie să se înveţe. Dezadaptarea
socială, unii prizonieri ai lagărelor de concentrare hitleriste după eliberare reveneau în pereţii
lagărului unde se simţeau mai asiguraţi. Coşmarurile prizioneratului se reîntorc periodic în visuri.
În Rusia ţaristă militarul reîntors din prizionerat era tratat cu mare stimă şi atenţie. În Rusia
stalinistă prizionerii ruşi erau acuzaţi şi încarceraţi din nou.).
Discuţiile şi convorbirile în tematica respectivă trebuie să fie periodice şi să stimuleze eliberarea
de tanatofobie. Iar unele relatări expuse trebuie acceptate ca axiome, deoarece practica tanatosului o
trec foarte puţin oameni, pentru a deveni adevăr absolut pentru cei ce nu au avut această stare.
La încheiere ne vom gîndi asupra sensului unei zicale vechi. "Unde pleci?" – a fost întrebată
Ciuma de un drumeţ. "Plec la Roma. Trebuie să iau vieţile la 5 mii oameni". Peste cîteva zile se
întîlnesc iarăşi. "Tu ai spus că vei lua vieţile la 5 mii de oameni, dar au murit 50 mii". "Nu, eu am
luat vieţile la 5 mii, ceilalţi au murit de frică" – răspunse Ciuma.
4. Agresivitatea şi necesitatea militară.
Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul în ochii unui luptător
George COŞBUC, scriitor sec. XIX.
Triada instinctelor – foamea, frica, sexul în anumite condiţii generează şi catalizează pe cel de-
al patrulea – agresivitatea. Fie că este vorba de agresiune din cauza foamei, fricii şi neîmplinirilor
sexuale sau că agresiunea externală şi internală de provenienţă temperamental-caracterială are o
poziţie deosebită în instituţia armată.
Relaţiile interpersonale, oricum ar fi ele camuflate sub pretextul toleranţei şi dragostei, poartă în
adîncuri lupta pentru putere, fie în familie, fie în grupul social. Agresivitatea fizică sau psihologică
se manifestă în măsură mai mică sau mai mare în relaţiile interpersonale în colectivele militare.
Omul este o fiinţă nu numai fizică, ci şi spirituală. Prin acţiuni psihologice militarul poate fi adus la
situaţii de stres, depresie, ce pun în pericol sănătatea lui.
Din punct de vedere biologic, agresivitatea se manifestă prin agresivitate în interiorul speciilor
şi agresivitatea între specii.
Paradoxal este faptul că agresivitatea în interiorul speciei este minimă la animale, iar între specii
este legată de instinctul supravieţuirii biologice.
Omul este unica fiinţă, la care ambele aspecte se exprimă extrem de violent. Şi ce-i mai
periculos, agresivitatea în cadrul speciei sale atinge proporţii atît de mari, încît nu se includ în
limitele unei explicaţii logice. Formele agresivităţii la Om sînt sofisticate prin conţinut şi metode.