SlideShare a Scribd company logo
1 of 6
Domnului Victor PONTA, 
Prim Ministru al Romaniei 
Bucuresti, 10 decembrie 2014 
Stimate Domnule Prim Ministru, 
Asociatia SOS Infertilitatea desfasoara in perioada 8 – 14 decembrie Saptamana 
Nationala de Constientizare a Fenomenului Social si Medical al Infertilitatii. 
Va scriem pentru a va atrage atentia, in calitate de Prim Ministru al Romaniei, asupra 
lipsei de sprijin pentru cuplurile cu probleme de fertilitate din Romania, ale caror singure sanse 
de a avea un copil le reprezinta reproducerea umana asistata medical sau adoptia. 
Noul Cod Civil prevede la art. 258, „Familia”: 
(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului; 
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea 
căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei. 
Intrucat o afec iune medicală cum este infertilitatea constituie un obstacol ț independent de 
vointa cuplului în a dezvolta și consolida familia, conform textului de lege mentionat, Statul are 
obligatia de a acorda sprijin cuplului, inclusiv prin masuri economice, pentru a-și putea 
dezvolta si consolida familia, prin conceperea unui copil biologic. 
De aceea, in numele cuplurilor hipofertile din Romania, solicitam ca statul sa acorde 
sprijin in demersurile pentru a deveni parinti familiilor care nu pot avea copii decat 
cu ajutor medical. Argumentele sunt numeroase, mentionam in aceasta scrisoare doar 
cateva dintre ele: 
· In prezent, suntem singura tara din Uniunea Europeana in care procedurile de 
reproducere umana asistata medical (RUAM) nu sunt decontate de catre asigurarile 
sociale de sanatate, macar partial; 
· Pacientii, in marea lor majoritate, sunt contribuabili platitori de contributii sociale de 
sanatate; ca urmare, avand in vedere principiul contributivitatii, au dreptul de a primi o 
contraprestatie in cazul in care sufera de o afectiune medicala; 
· In foarte scurta perioada (cca. 18 luni, in 2011 - 2012) in care, la initiativa Asociatiei 
SOS Infertilitatea, a fost derulat la nivelul Ministerului Sanatatii Subprogramul de 
Fertilizare in Vitro si Embriotransfer, acesta s-a dovedit extrem de eficient, nascandu-se 
peste 300 de copii cu o investitie minima in termeni de cheltuieli publice; 
· Este vorba nu doar de o cheltuiala publica, ci de o investitie care urmeaza a fi 
amortizata integral si care va aduce un plus la Bugetul Statului, prin contributiile 
viitoare ale micutilor ce se nasc astfel; 
· In lipsa sustinerii de catre stat, costurile procedurilor medicale necesare pot fi 
prohibitive chiar si pentru cetateni cu venituri peste medie;
· Infertilitatea este o afectiune medicala severa, cu un impact imens asupra familiilor 
afectate, atat din punct de vedere economic, cat si social; adesea, infertilitatea 
destrama familii, epuizeaza economiile si mai ales resursele sufletesti ale celor care se 
confrunta cu aceasta problema; 
· In lipsa sprijinului, depresia cauzata de infertilitate poate fi atat de grava incat sa 
conduca la probleme psihologice extrem de serioase (existand pana in prezent inclusiv 
cazuri de sinucideri in randul celor afectati). 
Dupa cum se poate observa din informatiile incluse în tabelele din Anexa 1, Romania 
ocupa in prezent ultimul loc în Europa in ceea ce priveste decontarea procedurilor de RUAM din 
fondurile asigurarilor publice de sanatate. Majoritatea statelor europene acopera cel puțin trei 
tentative de inseminare artificiala, respectiv trei tentative de fertilizare in vitro si deconteaza 
cel puțin partial cheltuielile asociate cu laboratorul, medicatia, consultatiile, analizele de sange 
și ecografiile necesare. 
De asemenea, in plan conex, dorim sa va atragem atentia asupra situatiei mai mult 
decat dramatice din sistemul de adoptii din Romania. In sistemul de protectie speciala din 
Romania se regasesc in prezent circa 60.000 de copii. Dintre acestia, doar 738 au avut sansa 
de a fi adoptati in cursul anului 2013, conform datelor oficiale furnizate de catre ANPDCA. 
Copiii in mod evident abandonati devin foarte dificil adoptabili, este nevoie de acordul familiei 
biologice pana la al patrulea grad, procedurile sunt greoaie, termenele in instanta sunt lungi 
(desi legea prevede teoretic termene de doar zece zile, situatia in plan practic este cu totul 
alta). Persoanele care doresc sa adopte trec printr-o procedura de atestare anevoioasa si 
cronofaga iar apoi de multe ori le expira atestatul de parinte adoptator fara sa li se prezinte un 
singur copil adoptabil. De asemenea, in cazul fericit in care adoptia are loc iar copilul are mai 
mult de doi ani (ceea ce este cazul la cele mai multe dintre adoptii - data fiind durata 
procedurilor, sunt foarte rare cazurile in care pot fi adoptati copii cu varsta sub doi ani), parintii 
adoptatori nu beneficieaza nici macar de o singura zi de concediu de ingrijire a copilului, 
situatie injusta si traumatizanta; in aceste conditii, constituirea relatiei de atasament intre 
parinti si copilul adoptat ar fi practic imposibil de realizat, din care motiv parintii adoptatori 
sunt adesea nevoiti sa renunte temporar sau sa se suspende (fara plata) din activitatea 
profesionala. Cu toata responsabilitatea, in cunostinta de cauza, afirmam: schimbarea legii 
si facilitarea procedurilor in domeniul adoptiilor este o urgenta nationala. 
Va rugam sa tineti cont de observatiile noastre in ariile fertilitatii si adoptiei in politicile 
publice referitoare la demografie pe care Guvernul Romaniei le va initia, la care dorim sa 
contribuim in calitate de reprezentanti la nivel asociativ ai unei categorii ample (un cuplu de 
varsta reproductiva din sase) a populatiei din Romania - cuplurile care nu pot avea copii decat 
cu ajutor medical sau prin adoptie. 
Va multumim si va uram mult succes in activitate. 
Cu deosebita consideratie, 
Alina DAVID, 
Presedinte – Asociatia SOS Infertilitatea
Anexa 1 
Experien a altor ț state din Europa 
privind decontarea procedurilor de RUAM din fonduri publice 
Tabel 1: Numărul de cicluri de proceduri de Reproducere Umana Asistata Medical decontate în Europa 
Țara Numărul 
de cicluri 
IUI 
Numărul 
de cicluri 
IVF/ICSI 
Pe durata 
întregii 
vieți 
Per 
copil 
Decidenții care 
permit 
decontarea 
Belgia 0 6 da nu 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Bulgaria 0 3 da nu Consiliul Public al 
Fondului de Stat 
Croația fără limită 6 nu da 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Republica 
Cehă 
6 4 da nu 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Finlanda fără limită 3 da nu 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Franța 6 4 sau 5 nu da 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Islanda 
(exista 
o singura 
clinică 
privată) 
0 
3, 
prima 
tentativă nu 
este 
rambursată 
da, 
pentru un 
copil cu 
același 
partener 
nu 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Israel 
fără limită 
până la 
nașterea a doi 
copii 
fără limită 
până la 
nașterea a doi 
copii 
- - 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Olanda fără limită 3 nu da 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Norvegia fără limită 3 nu da Asigurările sociale, în 
mod automat 
Portugalia 3 3 da nu 
Asigurările sociale, în 
mod automat 
Polonia 0 3 (din iulie 
2013) 
da nu 
Conform deciziei Casei 
de asigurări de sănătate 
Suedia 6 0 până la 3 da nu 
Factorii politici de 
decizie din fiecare 
regiune 
Marea 
Britanie 
0 până la 6 0 până la 3 da nu În funcție de regiune / 
cod postal. 
România 0 0 da nu 
Observatie: 2011–2012: 
o tentativă FIV/-ICSI 
parțial decontată. Din 
2012, Subprogramul 
este sistat. 
Informații furnizate de către asociațiile membre ale Fertility Europe, în aprilie 2012
Tabel 2 - Nivelul decontării procedurilor de FIV / ICSI 
în unitățile medicale din Europa 
Tara 
Labo-rator 
Medicație Con-sultații 
Analize 
de sânge 
Eco-grafii 
Unități 
medicale 
private 
Belgia 100 % 95 % 95 % 95 % 95 % 
Aceeași 
rambursare 
Bulgaria 
(doar centre 
medicale 
private) 
100 % 100 % 100 % 100 % 100 % _ 
Croația 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % 
În principiu, nu 
există 
rambursare, 
exceptând două 
clinici care oferă 
fiecare 100 de 
cicluri / an 
Republica 
Cehă 100 % 
100 % 
Numai 
medicația 
de bază 
100 % 100 % 100 % Aceeași 
rambursare 
Danemarca 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % 
Nu există 
rambursare 
Finlanda 100 % 
100 % 
Franciză de 
600 euro 
anual 
100 % 100 % 100 % Se rambursează 
40% din total 
Franța 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % 
Rambursarea 
depinde de 
tarifele aplicate 
de centrele 
medicale private 
și de calitatea 
asigurării 
complementare 
Ungaria 100 % 70 % 100 % 100 % 100 % - 
Islanda 
(doar o 
clinică 
privată) 
60 % 0 60 % 0 60 % _ 
Israel 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % 
Aceeași 
rambursare 
Italia 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % 
Nu există 
rambursare. 
Olanda 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % 
Aceeași 
rambursare 
Norvegia 100 % Cheltuielile 
pentru 
medicația 
peste 2000 
euro sunt 
400 euro 
deductibi 
li 
100 % 100 % Aceeași 
rambursare
decontate 
Portugalia 100 % 69 % 100 % 100 % 100 % 
Rambursare 
parțială pentru 
medicamente. 0 
% pentru restul 
tratamentului. 
Unele asigurări 
private pot 
acoperi 
consultațiile 
Slovacia 75 % 75 % 100 % 100 % 100 % - 
Suedia 
*Când 
fondul 
regional 
pentru 
sănătate 
este 
epuizat, 
persoanele 
infertile 
trebuie să 
suporte 
costurile 
100 % 100 % 
100 % 
Cu 
excepția 
a 30 de 
euro / 
vizită la 
doctor 
100 % 100 % 
Aceeași 
rambursare, 
subiect al 
aprobării 
regionale. Dacă 
regiunea nu are o 
clinică publică, 
persoanele sunt 
îndrumate către 
cea mai apropiată 
clinică privată 
sau către o clinică 
cu care Consiliul 
Regional a 
încheiat un acord 
financiar 
România 0 0 0 0 0 
Observatie: 
2011–2012: o 
tentativă FIV/- 
ICSI parțial 
decontată. Din 
2012, 
Subprogramul 
este sistat. 
Informații furnizate de către asociațiile membre ale Fertility Europe, în aprilie 2012
decontate 
Portugalia 100 % 69 % 100 % 100 % 100 % 
Rambursare 
parțială pentru 
medicamente. 0 
% pentru restul 
tratamentului. 
Unele asigurări 
private pot 
acoperi 
consultațiile 
Slovacia 75 % 75 % 100 % 100 % 100 % - 
Suedia 
*Când 
fondul 
regional 
pentru 
sănătate 
este 
epuizat, 
persoanele 
infertile 
trebuie să 
suporte 
costurile 
100 % 100 % 
100 % 
Cu 
excepția 
a 30 de 
euro / 
vizită la 
doctor 
100 % 100 % 
Aceeași 
rambursare, 
subiect al 
aprobării 
regionale. Dacă 
regiunea nu are o 
clinică publică, 
persoanele sunt 
îndrumate către 
cea mai apropiată 
clinică privată 
sau către o clinică 
cu care Consiliul 
Regional a 
încheiat un acord 
financiar 
România 0 0 0 0 0 
Observatie: 
2011–2012: o 
tentativă FIV/- 
ICSI parțial 
decontată. Din 
2012, 
Subprogramul 
este sistat. 
Informații furnizate de către asociațiile membre ale Fertility Europe, în aprilie 2012

More Related Content

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

Minuta Dialog Social - Sanatate
Minuta Dialog Social - SanatateMinuta Dialog Social - Sanatate
Minuta Dialog Social - Sanatate
 
Consilierea psihologica in reproducerea asistata
Consilierea psihologica in reproducerea asistataConsilierea psihologica in reproducerea asistata
Consilierea psihologica in reproducerea asistata
 
2 Subprogram FIV editat SOS Infertilitatea
2 Subprogram FIV editat SOS Infertilitatea2 Subprogram FIV editat SOS Infertilitatea
2 Subprogram FIV editat SOS Infertilitatea
 
Asertivitate
AsertivitateAsertivitate
Asertivitate
 
Ziua nationala a adoptiei 2014
Ziua nationala a adoptiei 2014 Ziua nationala a adoptiei 2014
Ziua nationala a adoptiei 2014
 
Press conference sosi
Press conference sosiPress conference sosi
Press conference sosi
 
Fertility matters draft
Fertility matters draftFertility matters draft
Fertility matters draft
 
41 leg conventie_haga
41 leg conventie_haga41 leg conventie_haga
41 leg conventie_haga
 
Proiect anterior 3 campanie de sensibilizare 2012
Proiect anterior 3   campanie de sensibilizare 2012Proiect anterior 3   campanie de sensibilizare 2012
Proiect anterior 3 campanie de sensibilizare 2012
 
42 leg conventie_onu
42 leg conventie_onu42 leg conventie_onu
42 leg conventie_onu
 
Lege nr. 233/2011 din 05/12/2011 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. ...
Lege nr. 233/2011 din 05/12/2011 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. ...Lege nr. 233/2011 din 05/12/2011 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. ...
Lege nr. 233/2011 din 05/12/2011 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. ...
 
Fertility Europe Magazine 4
Fertility Europe Magazine 4Fertility Europe Magazine 4
Fertility Europe Magazine 4
 
2 leg conventie_strasbourg
2 leg conventie_strasbourg2 leg conventie_strasbourg
2 leg conventie_strasbourg
 
Ghid sarcina
Ghid sarcinaGhid sarcina
Ghid sarcina
 
Focus on Reproduction ESHRE May 2011
Focus on Reproduction ESHRE May 2011Focus on Reproduction ESHRE May 2011
Focus on Reproduction ESHRE May 2011
 
10 leg ordin 136 din 2006
10 leg ordin 136 din 200610 leg ordin 136 din 2006
10 leg ordin 136 din 2006
 
32 leg hotarare 1442 din 2004
32 leg hotarare 1442 din 200432 leg hotarare 1442 din 2004
32 leg hotarare 1442 din 2004
 
Raspuns ora informatii de interes public
Raspuns ora informatii de interes publicRaspuns ora informatii de interes public
Raspuns ora informatii de interes public
 
37 leg ordin 45 din 2004
37 leg ordin 45 din 200437 leg ordin 45 din 2004
37 leg ordin 45 din 2004
 
Quality in MAR perceived by the eastern european patient
Quality in MAR perceived by the eastern european patientQuality in MAR perceived by the eastern european patient
Quality in MAR perceived by the eastern european patient
 

Similar to SOS Infertilitatea scrisoare Victor Ponta 2014

Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015
Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015
Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015Margareta Capilnean
 
Swim pentru copii!
Swim pentru copii!Swim pentru copii!
Swim pentru copii!Osc Iasi
 

Similar to SOS Infertilitatea scrisoare Victor Ponta 2014 (20)

Stimate domnule ministru Eugen Nicolaescu
Stimate domnule ministru Eugen NicolaescuStimate domnule ministru Eugen Nicolaescu
Stimate domnule ministru Eugen Nicolaescu
 
Final memoriu ministru relansare finatare subprogram fiv
Final memoriu ministru relansare finatare subprogram fivFinal memoriu ministru relansare finatare subprogram fiv
Final memoriu ministru relansare finatare subprogram fiv
 
Comunicat de presa reluare program FIV
Comunicat de presa reluare program FIVComunicat de presa reluare program FIV
Comunicat de presa reluare program FIV
 
Adresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fs
Adresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fsAdresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fs
Adresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fs
 
Adresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fs
Adresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fsAdresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fs
Adresa MS privind proiectul legii sanatatii 2012 fs
 
Comunicat de presa sos infertilitatea sept 2013
Comunicat de presa sos infertilitatea sept 2013Comunicat de presa sos infertilitatea sept 2013
Comunicat de presa sos infertilitatea sept 2013
 
Prezentare Sos Infertilitatea, ian. 2011
Prezentare Sos Infertilitatea, ian.  2011Prezentare Sos Infertilitatea, ian.  2011
Prezentare Sos Infertilitatea, ian. 2011
 
Prezentare Ampla
Prezentare AmplaPrezentare Ampla
Prezentare Ampla
 
Comunicat MS demarare program FIV
Comunicat MS demarare program FIVComunicat MS demarare program FIV
Comunicat MS demarare program FIV
 
Comunicat Ziua Nationala a Adoptiei 2016
Comunicat Ziua Nationala a Adoptiei 2016Comunicat Ziua Nationala a Adoptiei 2016
Comunicat Ziua Nationala a Adoptiei 2016
 
Comunicat Ziua Adoptiei 2017
Comunicat Ziua Adoptiei 2017Comunicat Ziua Adoptiei 2017
Comunicat Ziua Adoptiei 2017
 
Propunere asociatia sos infertilitatea dialog social 30 septembrie 2014
Propunere asociatia sos infertilitatea   dialog social 30 septembrie 2014Propunere asociatia sos infertilitatea   dialog social 30 septembrie 2014
Propunere asociatia sos infertilitatea dialog social 30 septembrie 2014
 
Memoriu ministru compensare medicamente infertilitate
Memoriu ministru compensare medicamente infertilitateMemoriu ministru compensare medicamente infertilitate
Memoriu ministru compensare medicamente infertilitate
 
Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015
Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015
Newsletter Europe Direct Maramures_septembrie 2015
 
Supliment infertilitate A. Medical 2017
Supliment infertilitate A. Medical 2017Supliment infertilitate A. Medical 2017
Supliment infertilitate A. Medical 2017
 
Sos infertilitatea pr award 2013
Sos infertilitatea pr award 2013Sos infertilitatea pr award 2013
Sos infertilitatea pr award 2013
 
Proiect sos infertilitatea pentru conferinta nationala a pacientilor 2012
Proiect sos infertilitatea pentru conferinta nationala a pacientilor 2012Proiect sos infertilitatea pentru conferinta nationala a pacientilor 2012
Proiect sos infertilitatea pentru conferinta nationala a pacientilor 2012
 
Swim pentru copii!
Swim pentru copii!Swim pentru copii!
Swim pentru copii!
 
Ruam 2013-opinie-prelim
Ruam 2013-opinie-prelimRuam 2013-opinie-prelim
Ruam 2013-opinie-prelim
 
MedVET module 6 part 2 ro
MedVET module 6 part 2 roMedVET module 6 part 2 ro
MedVET module 6 part 2 ro
 

More from Asociatia SOS Infertilitatea - www.vremcopii.ro

More from Asociatia SOS Infertilitatea - www.vremcopii.ro (20)

SOS Infertility Association Projects 2023.pdf
SOS Infertility Association Projects 2023.pdfSOS Infertility Association Projects 2023.pdf
SOS Infertility Association Projects 2023.pdf
 
Proiecte ale Asociatiei SOS Infertilitatea 2023.pdf
Proiecte ale Asociatiei SOS Infertilitatea 2023.pdfProiecte ale Asociatiei SOS Infertilitatea 2023.pdf
Proiecte ale Asociatiei SOS Infertilitatea 2023.pdf
 
Brosura OSPV 28 copii.pdf
Brosura OSPV 28 copii.pdfBrosura OSPV 28 copii.pdf
Brosura OSPV 28 copii.pdf
 
Brosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdf
Brosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdfBrosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdf
Brosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdf
 
Nr 4 Ce stii despre FERTULITATEA TA noiembrie 2021.pdf
Nr 4 Ce stii despre FERTULITATEA TA noiembrie 2021.pdfNr 4 Ce stii despre FERTULITATEA TA noiembrie 2021.pdf
Nr 4 Ce stii despre FERTULITATEA TA noiembrie 2021.pdf
 
Revista „Ce stii despre FERTILITATEA TA?” nr 5, June 2022
Revista „Ce stii despre FERTILITATEA TA?” nr 5, June 2022Revista „Ce stii despre FERTILITATEA TA?” nr 5, June 2022
Revista „Ce stii despre FERTILITATEA TA?” nr 5, June 2022
 
Partnership „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazine
Partnership „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazinePartnership „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazine
Partnership „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazine
 
Apel la parteneriat revista „Ce stii despre fertilitatea ta” nr. 4, 1 nov 2021
Apel la parteneriat revista „Ce stii despre fertilitatea ta” nr. 4, 1 nov 2021Apel la parteneriat revista „Ce stii despre fertilitatea ta” nr. 4, 1 nov 2021
Apel la parteneriat revista „Ce stii despre fertilitatea ta” nr. 4, 1 nov 2021
 
Ce stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, high resolution
Ce stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, high resolutionCe stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, high resolution
Ce stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, high resolution
 
Ce stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, low resolution
Ce stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, low resolutionCe stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, low resolution
Ce stii despre FERTILITATEA TA nr 3, iunie 2021, low resolution
 
Presentation „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazine, Romania
Presentation „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazine, Romania Presentation „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazine, Romania
Presentation „What do you know about YOUR FERTILITY?” magazine, Romania
 
Apel la parteneriat revista „Ce știi despre FERTILITATEA TA?” nr 3, iunie 2021
Apel la parteneriat revista „Ce știi despre FERTILITATEA TA?” nr 3, iunie 2021Apel la parteneriat revista „Ce știi despre FERTILITATEA TA?” nr 3, iunie 2021
Apel la parteneriat revista „Ce știi despre FERTILITATEA TA?” nr 3, iunie 2021
 
Articol infertilitate revista ELLE
Articol infertilitate revista ELLEArticol infertilitate revista ELLE
Articol infertilitate revista ELLE
 
Revista Ce stii despre FERTILITATEA TA?
Revista Ce stii despre FERTILITATEA TA?Revista Ce stii despre FERTILITATEA TA?
Revista Ce stii despre FERTILITATEA TA?
 
Detalii Subprogram FIV MS 2018
Detalii Subprogram FIV MS 2018Detalii Subprogram FIV MS 2018
Detalii Subprogram FIV MS 2018
 
Statistici subprogram FIV 2019
Statistici subprogram FIV 2019Statistici subprogram FIV 2019
Statistici subprogram FIV 2019
 
Rate de succes Subprogram FIV MS 2011 - 2019
Rate de succes Subprogram FIV MS 2011 -  2019Rate de succes Subprogram FIV MS 2011 -  2019
Rate de succes Subprogram FIV MS 2011 - 2019
 
Cadru fiscal-sponsorizari-decembrie-2019-si-regimul-fiscal-al-veniturilor-ong
Cadru fiscal-sponsorizari-decembrie-2019-si-regimul-fiscal-al-veniturilor-ongCadru fiscal-sponsorizari-decembrie-2019-si-regimul-fiscal-al-veniturilor-ong
Cadru fiscal-sponsorizari-decembrie-2019-si-regimul-fiscal-al-veniturilor-ong
 
Nicoleta Cristea Brunel ESHRE Campus 2019 OHSS patients perspective
Nicoleta Cristea Brunel ESHRE Campus 2019 OHSS patients perspectiveNicoleta Cristea Brunel ESHRE Campus 2019 OHSS patients perspective
Nicoleta Cristea Brunel ESHRE Campus 2019 OHSS patients perspective
 
Globuri barza cuplu
Globuri barza cupluGloburi barza cuplu
Globuri barza cuplu
 

SOS Infertilitatea scrisoare Victor Ponta 2014

  • 1. Domnului Victor PONTA, Prim Ministru al Romaniei Bucuresti, 10 decembrie 2014 Stimate Domnule Prim Ministru, Asociatia SOS Infertilitatea desfasoara in perioada 8 – 14 decembrie Saptamana Nationala de Constientizare a Fenomenului Social si Medical al Infertilitatii. Va scriem pentru a va atrage atentia, in calitate de Prim Ministru al Romaniei, asupra lipsei de sprijin pentru cuplurile cu probleme de fertilitate din Romania, ale caror singure sanse de a avea un copil le reprezinta reproducerea umana asistata medical sau adoptia. Noul Cod Civil prevede la art. 258, „Familia”: (2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului; (3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei. Intrucat o afec iune medicală cum este infertilitatea constituie un obstacol ț independent de vointa cuplului în a dezvolta și consolida familia, conform textului de lege mentionat, Statul are obligatia de a acorda sprijin cuplului, inclusiv prin masuri economice, pentru a-și putea dezvolta si consolida familia, prin conceperea unui copil biologic. De aceea, in numele cuplurilor hipofertile din Romania, solicitam ca statul sa acorde sprijin in demersurile pentru a deveni parinti familiilor care nu pot avea copii decat cu ajutor medical. Argumentele sunt numeroase, mentionam in aceasta scrisoare doar cateva dintre ele: · In prezent, suntem singura tara din Uniunea Europeana in care procedurile de reproducere umana asistata medical (RUAM) nu sunt decontate de catre asigurarile sociale de sanatate, macar partial; · Pacientii, in marea lor majoritate, sunt contribuabili platitori de contributii sociale de sanatate; ca urmare, avand in vedere principiul contributivitatii, au dreptul de a primi o contraprestatie in cazul in care sufera de o afectiune medicala; · In foarte scurta perioada (cca. 18 luni, in 2011 - 2012) in care, la initiativa Asociatiei SOS Infertilitatea, a fost derulat la nivelul Ministerului Sanatatii Subprogramul de Fertilizare in Vitro si Embriotransfer, acesta s-a dovedit extrem de eficient, nascandu-se peste 300 de copii cu o investitie minima in termeni de cheltuieli publice; · Este vorba nu doar de o cheltuiala publica, ci de o investitie care urmeaza a fi amortizata integral si care va aduce un plus la Bugetul Statului, prin contributiile viitoare ale micutilor ce se nasc astfel; · In lipsa sustinerii de catre stat, costurile procedurilor medicale necesare pot fi prohibitive chiar si pentru cetateni cu venituri peste medie;
  • 2. · Infertilitatea este o afectiune medicala severa, cu un impact imens asupra familiilor afectate, atat din punct de vedere economic, cat si social; adesea, infertilitatea destrama familii, epuizeaza economiile si mai ales resursele sufletesti ale celor care se confrunta cu aceasta problema; · In lipsa sprijinului, depresia cauzata de infertilitate poate fi atat de grava incat sa conduca la probleme psihologice extrem de serioase (existand pana in prezent inclusiv cazuri de sinucideri in randul celor afectati). Dupa cum se poate observa din informatiile incluse în tabelele din Anexa 1, Romania ocupa in prezent ultimul loc în Europa in ceea ce priveste decontarea procedurilor de RUAM din fondurile asigurarilor publice de sanatate. Majoritatea statelor europene acopera cel puțin trei tentative de inseminare artificiala, respectiv trei tentative de fertilizare in vitro si deconteaza cel puțin partial cheltuielile asociate cu laboratorul, medicatia, consultatiile, analizele de sange și ecografiile necesare. De asemenea, in plan conex, dorim sa va atragem atentia asupra situatiei mai mult decat dramatice din sistemul de adoptii din Romania. In sistemul de protectie speciala din Romania se regasesc in prezent circa 60.000 de copii. Dintre acestia, doar 738 au avut sansa de a fi adoptati in cursul anului 2013, conform datelor oficiale furnizate de catre ANPDCA. Copiii in mod evident abandonati devin foarte dificil adoptabili, este nevoie de acordul familiei biologice pana la al patrulea grad, procedurile sunt greoaie, termenele in instanta sunt lungi (desi legea prevede teoretic termene de doar zece zile, situatia in plan practic este cu totul alta). Persoanele care doresc sa adopte trec printr-o procedura de atestare anevoioasa si cronofaga iar apoi de multe ori le expira atestatul de parinte adoptator fara sa li se prezinte un singur copil adoptabil. De asemenea, in cazul fericit in care adoptia are loc iar copilul are mai mult de doi ani (ceea ce este cazul la cele mai multe dintre adoptii - data fiind durata procedurilor, sunt foarte rare cazurile in care pot fi adoptati copii cu varsta sub doi ani), parintii adoptatori nu beneficieaza nici macar de o singura zi de concediu de ingrijire a copilului, situatie injusta si traumatizanta; in aceste conditii, constituirea relatiei de atasament intre parinti si copilul adoptat ar fi practic imposibil de realizat, din care motiv parintii adoptatori sunt adesea nevoiti sa renunte temporar sau sa se suspende (fara plata) din activitatea profesionala. Cu toata responsabilitatea, in cunostinta de cauza, afirmam: schimbarea legii si facilitarea procedurilor in domeniul adoptiilor este o urgenta nationala. Va rugam sa tineti cont de observatiile noastre in ariile fertilitatii si adoptiei in politicile publice referitoare la demografie pe care Guvernul Romaniei le va initia, la care dorim sa contribuim in calitate de reprezentanti la nivel asociativ ai unei categorii ample (un cuplu de varsta reproductiva din sase) a populatiei din Romania - cuplurile care nu pot avea copii decat cu ajutor medical sau prin adoptie. Va multumim si va uram mult succes in activitate. Cu deosebita consideratie, Alina DAVID, Presedinte – Asociatia SOS Infertilitatea
  • 3. Anexa 1 Experien a altor ț state din Europa privind decontarea procedurilor de RUAM din fonduri publice Tabel 1: Numărul de cicluri de proceduri de Reproducere Umana Asistata Medical decontate în Europa Țara Numărul de cicluri IUI Numărul de cicluri IVF/ICSI Pe durata întregii vieți Per copil Decidenții care permit decontarea Belgia 0 6 da nu Asigurările sociale, în mod automat Bulgaria 0 3 da nu Consiliul Public al Fondului de Stat Croația fără limită 6 nu da Asigurările sociale, în mod automat Republica Cehă 6 4 da nu Asigurările sociale, în mod automat Finlanda fără limită 3 da nu Asigurările sociale, în mod automat Franța 6 4 sau 5 nu da Asigurările sociale, în mod automat Islanda (exista o singura clinică privată) 0 3, prima tentativă nu este rambursată da, pentru un copil cu același partener nu Asigurările sociale, în mod automat Israel fără limită până la nașterea a doi copii fără limită până la nașterea a doi copii - - Asigurările sociale, în mod automat Olanda fără limită 3 nu da Asigurările sociale, în mod automat Norvegia fără limită 3 nu da Asigurările sociale, în mod automat Portugalia 3 3 da nu Asigurările sociale, în mod automat Polonia 0 3 (din iulie 2013) da nu Conform deciziei Casei de asigurări de sănătate Suedia 6 0 până la 3 da nu Factorii politici de decizie din fiecare regiune Marea Britanie 0 până la 6 0 până la 3 da nu În funcție de regiune / cod postal. România 0 0 da nu Observatie: 2011–2012: o tentativă FIV/-ICSI parțial decontată. Din 2012, Subprogramul este sistat. Informații furnizate de către asociațiile membre ale Fertility Europe, în aprilie 2012
  • 4. Tabel 2 - Nivelul decontării procedurilor de FIV / ICSI în unitățile medicale din Europa Tara Labo-rator Medicație Con-sultații Analize de sânge Eco-grafii Unități medicale private Belgia 100 % 95 % 95 % 95 % 95 % Aceeași rambursare Bulgaria (doar centre medicale private) 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % _ Croația 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % În principiu, nu există rambursare, exceptând două clinici care oferă fiecare 100 de cicluri / an Republica Cehă 100 % 100 % Numai medicația de bază 100 % 100 % 100 % Aceeași rambursare Danemarca 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % Nu există rambursare Finlanda 100 % 100 % Franciză de 600 euro anual 100 % 100 % 100 % Se rambursează 40% din total Franța 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % Rambursarea depinde de tarifele aplicate de centrele medicale private și de calitatea asigurării complementare Ungaria 100 % 70 % 100 % 100 % 100 % - Islanda (doar o clinică privată) 60 % 0 60 % 0 60 % _ Israel 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % Aceeași rambursare Italia 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % Nu există rambursare. Olanda 100 % 100 % 100 % 100 % 100 % Aceeași rambursare Norvegia 100 % Cheltuielile pentru medicația peste 2000 euro sunt 400 euro deductibi li 100 % 100 % Aceeași rambursare
  • 5. decontate Portugalia 100 % 69 % 100 % 100 % 100 % Rambursare parțială pentru medicamente. 0 % pentru restul tratamentului. Unele asigurări private pot acoperi consultațiile Slovacia 75 % 75 % 100 % 100 % 100 % - Suedia *Când fondul regional pentru sănătate este epuizat, persoanele infertile trebuie să suporte costurile 100 % 100 % 100 % Cu excepția a 30 de euro / vizită la doctor 100 % 100 % Aceeași rambursare, subiect al aprobării regionale. Dacă regiunea nu are o clinică publică, persoanele sunt îndrumate către cea mai apropiată clinică privată sau către o clinică cu care Consiliul Regional a încheiat un acord financiar România 0 0 0 0 0 Observatie: 2011–2012: o tentativă FIV/- ICSI parțial decontată. Din 2012, Subprogramul este sistat. Informații furnizate de către asociațiile membre ale Fertility Europe, în aprilie 2012
  • 6. decontate Portugalia 100 % 69 % 100 % 100 % 100 % Rambursare parțială pentru medicamente. 0 % pentru restul tratamentului. Unele asigurări private pot acoperi consultațiile Slovacia 75 % 75 % 100 % 100 % 100 % - Suedia *Când fondul regional pentru sănătate este epuizat, persoanele infertile trebuie să suporte costurile 100 % 100 % 100 % Cu excepția a 30 de euro / vizită la doctor 100 % 100 % Aceeași rambursare, subiect al aprobării regionale. Dacă regiunea nu are o clinică publică, persoanele sunt îndrumate către cea mai apropiată clinică privată sau către o clinică cu care Consiliul Regional a încheiat un acord financiar România 0 0 0 0 0 Observatie: 2011–2012: o tentativă FIV/- ICSI parțial decontată. Din 2012, Subprogramul este sistat. Informații furnizate de către asociațiile membre ale Fertility Europe, în aprilie 2012