1. Creangă Ion (01.03.1837 sau 1839—1889, născut la Humuleşti, judeţul. Neamţ, astăzi
România), prozator. Cariera şi-a început-o în calitate de diacon şi institutor. A fost introdus de
Eminescu în Societatea „Junimea”. Povestitor înnăscut, a fost îndrumat de Eminescu să-şi
publice basmele în revista „Convorbiri literare”. Debutează cu povestea „Soacra cu trei nurori”.
Dotat cu har şi prezenţă de spirit, lecturile lui în cadrul adunărilor junimiştilor, provocau un rîs
homeric. A pigmentat în subsidiarul basmelor şi poveştilor situaţii din realitatea contemporană,
observator fin şi ironic a fost toată viaţa. Artist neîntrecut al cuvîntului, mînuitor exemplar al
stilului oral, „hăzos răstălmăcitor” al paremiologiei populare, ne-a lăsat o operă de pionerat în
literatura naţională. Cu toate că în basmele lui se poate urmări canavaua folclorică, ele au căpătat
un statut consacrat de literatură de imaginaţie epică. Garabet Ibrăileanu a fost primul critic
literar, care i-a definit talentul artistic: „S-a zis că Creangă este un colector – talentat – de basme.
Basmele şi poveştile lui Creangă! Dar este basmul o formă literară cristalizată, ca poezia
populară? Basmul, povestea, valorează cît valorează talentul celui care povesteşte. Iar Ion
Creangă a avut un aşa de mare talent, încît în toate poveştile sale oamenii trăiesc cu o
individualitate şi cu o putere de viaţă extraordinară.”