SlideShare a Scribd company logo
1 of 47
Download to read offline
Tendinţe şi realităţi
CSR în România
Ediţia 2013
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 2
Despre studiu
Studiul Tendinţe şi realităţi CSR în România analizează şi explorează percepţiile executivilor şi ale
specialiştilor în CSR (corporate social responsibility) în legătură cu proiectele iniţiate şi derulate în domeniul
responsabilităţii corporative în anul 2012 şi perspectivele CSR-ului în perioada următoare.
Studiul are la bază un chestionar aplicat în perioada 10 aprilie – 10 mai 2013. În raport se analizează răspunsurile a
77 de executivi de top din segmentul local de business şi specialişti din domeniul CSR la 28 de întrebări.
Au răspuns la chestionar mai ales companiile deja implicate în CSR; de aceea credem că studiul oferă răspunsuri
celor care analizează oportunitatea de a începe acţiuni CSR şi vor să le înţeleagă impactul la nivel strategic şi
beneficiile.
Obiective
► Cum arată sectorul CSR în România în acest
moment?
► Care sunt tendinţele în CSR-ul românesc?
► Care este rolul CEOs, CFOs şi al altor executivi
de top din companii în dezvoltarea CSR-ului şi de
ce este important pentru ei să orienteze
compania spre CSR?
► Care este rolul echipei de CSR în poziţionarea
strategică a companiei prin eforturile CSR?
Abordare
► Analiza cantitativă şi calitativă a răspunsurilor
primite de la respondenţi.
► Indicatori privind fenomenul CSR de la nivel
mondial/european pentru o analiză comparativă
a datelor.
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 3
Analiza SWOT a CSR/SR în România
► Interesul societăţii pentru CSR/SR şi relativa noutate a conceptului
în spaţiul public românesc
► Implicarea companiilor multinaţionale şi a unor companii româneşti
în iniţiative de CSR
► Creştere continuă a numărului de iniţiative de tip CSR/RS şi de
bune practici în acest domeniu la nivel naţional
► Creşterea numărului de consumatori pentru produse şi servicii ale
companiilor social-responsabile
Puncte tari
► Absenţa unor politici publice coerente de promovare a CSR/SR
► Absenţa unui cadru legislativ coerent şi consistent
► Deficienţe în aplicarea legislaţiei
► Riscul de excludere/blocare a accesului companiilor româneşti pe
anumite pieţe
► Suport şi implicare insuficientă a autorităţilor publice în promovarea
şi aplicarea CSR/SR
► Lipsa fondurilor bugetare pentru promovarea aplicării CSR/SR
Ameninţări
► Conceptul CSR este puţin cunoscut în societatea românească
► Absenţa unor studii asupra gradului de cunoaştere şi aplicare a
CSR/SR în România
► Unele IMM-uri nu sunt convinse încă de relevanţă iniţiativelor CSR
► Lipsa vizibilităţii în grupurile avute în vedere de eforturile CSR a
capacităţii de reprezentare şi manifestare a intereselor lor prin CSR
Puncte slabe
► Dinamismul domeniului CSR/SR la nivel european şi internaţional
► Oportunitatea de a învăţa, prelua şi adapta bune practici din
experienţa altor state mai dezvoltate
► Creşterea reputaţiei companiilor prin eforturile CSR
► Oportunităţile de finanţare pentru iniţiative de CSR oferite de UE
► Atitudinea pozitivă a consumatorilor faţă de implicarea companiilor
în comunitate/societate
Oportunităţi
Sursă: Strategia Naţională de promovare a responsabilităţii sociale 2011-2016, Ernst & Young
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 4
De ce să se implice C-Suite (CEOs, COOs, CFOs) în CSR?
Care este impactul CSR asupra veniturilor?
În doar 10 ani, CSR-ul a intrat în atenţia C-Suite, pe măsură ce nu doar activiştii au început să urmărească
implicarea CSR a companiilor, ci şi investitorii şi consumatorii. Lideri executivi ai organizaţilor şi membri ai
consiliilor de conducere sunt direct implicaţi în structurarea strategiei de responsabilitate socială a
companiei, pe măsură ce argumentaţia din punct de vedere economic a eforturilor CSR a devenit din ce în
ce mai solidă. Astfel, activitatea CSR s-a transformat dintr-o funcţie de marketing într-una pusă în mişcare
chiar de Consiliile de Administraţie şi de C-Suite.
1 Efect pozitiv asupra profitabilităţii
Este deja acceptat în economiile vestice faptul că programele
sociale, de guvernanţă corporativă şi de mediu creează valoare
pentru acţionari.
Numeroase studii CSR subliniază importanţa CSR-ului pentru
reputaţia companiilor. Pulse Survey-ul Reputation Institute arată
că eforturile de CSR sunt responsabile pentru nu mai puţin de
40% din reputaţia unei companii. Iar aceasta are un impact
semnificativ asupra rezultatelor financiare ale companiei.
60% din executivii de top si membrii Consiliilor de Administraţie
care au răspuns chestionarului Global RepTrak 2013 au afirmat
acest lucru, în timp ce 79% consideră că suntem acum într-o
economie bazată pe reputaţie.
Raportarea CSR, din facultativă în vitală
Companiile înţeleg faptul că CSR-ul nu mai este doar o notă în
rapoartele anuale ale firmelor şi din ce în ce mai multe
raportează activitatea de CSR. Dacă în 1999 raportau doar 639
companii, în 2010 numărul depăşea deja 5600, conform
CorporateRegister.com.
În acelaşi timp, Comisia Europeana a publicat în aprilie 2013 o
propunere legislativă care va obliga companiile cu peste 500 de
angajaţi să publice anual informaţii referitoare la impactul
social, de mediu şi asupra drepturilor angajaţilor.
Studiul Global Reporting Initiative’s Readers Choice arată că
55% din cititorii rapoartelor CSR le-au utilizat în luarea deciziei
de cumpărare, 45% le-au utilizat în decizia de investire, 34% în
stabilirea de parteneriate, iar 32% în efortul de angajare.
2
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 5
De ce să se implice C-Suite (CEOs, COO-s, CFOs) în CSR?
Care este impactul CSR asupra veniturilor?
Includerea în modelul de business a strategiei de CSR a companiilor este în creştere. După maturizarea strategiei de CSR a
companiei, urmează în mod natural includerea acesteia în modelul de business. Deja în unele ţări, rapoartele financiare trebuie să
conţină şi eforturile de CSR.
Avantaj competitiv şi diferenţierea ofertei: CSR-ul creşte competitivitatea companiei, într-o economie în care consumatorii şi clienţii
corporate iau decizii de cumpărare în funcţie de cât de responsabile social sunt companiile de la care cumpără produse şi servicii. 16%
din consumatorii americani se identifică deja puternic ca fiind orientaţi către sustenabilitate, în timp ce 66% au intenţii ecologiste
(conform studiului OgilvyEarth). Cu siguranţă, în următorii ani CSR-ul va creşte ca importanţă şi în decizia de cumpărare a
consumatorilor români.
Presiuni pe supply chain: Companiile pun de mulţi ani presiune asupra furnizorilor să livreze produse mai bune şi mai ieftine, acum
devine important şi cât de bine respectă principiile de sustenabilitate.
Motivarea şi retenţia angajaţilor: Cu cât compania este mai implicată social, angajaţii ei sunt mai motivaţi. Conform Society for
Human Resources Management, angajaţii companiilor cu campanii CSR puternice sunt mai motivaţi cu 55% faţă de angajaţii
companiilor cu eforturi CSR slabe, procesele de business sunt mai eficiente cu 43%, imaginea publică cu 43% mai puternică, iar
loialitatea angajaţilor cu 38% mai mare.
Creşterea atractivităţii la angajare: Nu în ultimul rând, angajaţii devin din ce în ce mai atenţi la eforturile de responsabilitate socială
ale companiei angajatoare. 88% din absolvenţii şi tinerii profesionişti iau în calcul la angajare poziţia CSR a companiei, iar 85% dintre
aceştia ar lua în considerare părăsirea acelui loc de muncă, în cazul în care compania nu şi-ar păstra poziţia CSR.
Răspunderea faţă de comunitate: Dacă o companie abuzează resursele comunităţii şi încrederea pe care aceasta i-o acordă, este
foarte posibil ca ritmul de dezvoltare al comunităţii să scadă, ceea ce va avea un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale
companiei.
3
4
5
6
7
8
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 6
Top 5 concluzii ale studiului
Top 5
concluzii
CSR-ul prinde contur din ce în ce mai definit şi în România, deja 78% dintre respondenţi au declarat că
firma pe care o reprezintă are o strategie de CSR, în timp ce 67% dintre ei consideră că interesul
general pentru CSR a crescut în ultimele 12 luni.
Pe de altă parte, valoarea medie a unui proiect este încă mică, 66% din proiectele realizate de
companiile româneşti nu depăşeşte 10.000 euro, acestea fiind împărţite în mod egal între proiecte
până în 5.000 euro şi cele cu valoare peste 5.000 euro, dar sub 10.000 euro.
În acelaşi timp, mai mult de 3/4 din companiile româneşti au un buget dedicat anual acţiunilor
CSR. Dintre aceştia, jumătate consideră că nivelul bugetului s-a păstrat la acelaşi nivel în 2013
faţă de 2012, în schimb 16% din ei au remarcat o creştere între 5-10%.
Într-o proporţie covârşitoare (92%) companiile intervievate îşi implică angajaţii în proiectele CSR,
ceea ce arată faptul că ne-am însuşit excelent acest principiu CSR.
Cele mai multe dintre companii au definit CSR-ul prin acţiuni cu caracter social/mediu/sănătate/educaţie
(47%), acţiunile mai puţin tangibile care sunt un focus mai nou în CSR-ul occidental, ca etica în afaceri
şi civismul corporativ, clasându-se pe următoarele locuri (24%, respectiv 18%) în răspunsuri.
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 7
Chiar dacă implicarea în CSR a fost o practică iniţiată
de filialele companiilor multinaţionale, care o au ca
parte a valorilor lor, ea nu mai este de mult timp un
concept abstract pentru companiile din România. Pasul
următor este acum ca ea să devină o arie stategică
pentru cât mai multe companii private româneşti şi
pentru instituţiile de interes public. Faptul că 82% dintre
companiile respondente au liderii organizaţiei implicaţi
activ în eforturile de CSR arată clar importanţa pe care
aceştia o acordă responsabilităţii sociale corporative.
Bogdan ION, Country Managing Partner
Ernst & Young Romania & Moldova
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 8
Cum a evoluat interesul pentru CSR în ultimele 12 luni?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 1
O majoritate semnificativă dintre respondenţi (67%) consideră că interesul faţă de CSR a crescut în ultimele 12 luni, în timp ce 30%
consideră că acesta a rămas la fel. Doar 3% consideră că interesul pentru CSR a avut o evoluţie descendentă în această perioadă.
Răspunsuri totale: 60
(Au omis această întrebare: 17)
67%
30%
3%
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
70%
80%
A crescut A ramas la fel A scazut
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 9
Referitor la motivarea implicării în CSR, majoritatea o fac pentru: recunoaştere şi vizibilitate (33 din companii) şi pentru că eforturile
CSR fac parte din strategia de relaţii publice (31). Numeroase topuri CSR, ca Pulse Survey-ul al Reputation Institute, arată că
eforturile de CSR sunt responsabile pentru nu mai puţin de 40% din reputaţia unei companii, ceea ce reprezintă o motivaţie extrem
de puternică pentru implicarea în acest tip de proiecte şi în comunicarea acestora. Iar conform Global RepTrak 100 2013, 60% din
executivii de top şi membrii Board-ului care au răspuns chestionarului cred că reputaţia are un impact mare asupra rezultatelor
financiare ale companiei, în timp ce 79% consideră că activăm într-o economie bazată pe reputaţie.
De ce vă implicaţi în CSR?
(mai multe variante de răspuns)
Întrebarea 2
Răspunsuri totale: 53
(Au omis această întrebare: 24)
7
8
9
11
31
33
0 5 10 15 20 25 30 35
Promovarea produselor si serviciilor companiei
Valoarea financiara a companiei creste
Suntem obligati prin politica firmei
Actionarii nostri cer aceasta implicare
Face parte din strategia noastra de relatii publice
Recunoastere si vizibilitate
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 10
Care dintre opţiuni consideraţi că e cea mai potrivită pentru a
defini responsabilitatea socială?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 3
Cele mai multe companii (47%) definesc responsabilitatea socială prin acţiuni cu caracter social/mediu/sănătate/educaţie, fiind
urmate de definiţii ca etica în afaceri cu un procent de 24% şi civismul corporativ cu 18%, cele mai puţine dintre acestea optând
pentru promovarea imaginii companiei.
Răspunsuri totale: 71
(Au omis această întrebare: 6)
1%
10%
18%
24%
47%
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% 45% 50%
Modalitate de promovare a imaginii companiei
Modalitate de a crea relatii de afaceri stabile si profitabile
pentru toti cei implicati
Forma de civism corporativ
Etica in afaceri
Sprijin pentru actiuni cu caracter
social/mediu/sanatate/educatie,etc.
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 11
Bugetul CSR
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 12
Aveţi un buget dedicat pentru CSR?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 4
76% au afirmat că au un bugetul alocat pentru aceste proiecte, în timp ce 24% au răspuns negativ la această întrebare.
Răspunsuri totale: 63
(Au omis această întrebare: 14)
Da
76%
Nu
24%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 13
Cum a evoluat bugetul dumneavoastră de CSR
în 2013 faţă de 2012?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 5
Se observă o stagnare a bugetului CSR în 2013 faţă de 2012 pentru jumătate dintre companii, în timp ce 36% dintre ele au un buget
mai mare, iar 13% au la dispoziţie un buget micşorat în acest an.
Răspunsuri totale: 57
(Au omis această întrebare: 20)
51%
16%
11%
9%
7%
3% 3%
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
0% Crestere intre 5-
10%
Crestere intre
20-30%
Crestere intre
10-20%
Scadere intre
20-30%
Scadere intre 5-
10%
Scadere intre
10-20%
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 14
Cum a evoluat bugetul dumneavoastră de CSR
în 2013 faţă de 2012?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 5(a) – Funcţie de veniturile companiilor respondente
Se observă că cea mai mare creştere a bugetului CSR în 2013 faţă de 2012 a avut loc pentru companii cu venituri mai mari de
100 mil euro , iar cea mai mare scădere a bugetului CSR din 2013 a avut loc pentru companiile cu venituri de 1-10 mil euro.
Răspunsuri totale: 57
(Au omis această întrebare: 20)
25%
50%
33%
25%
25%
67%
25%
50%
17%
25%
25%
17%
50%
46%
38%
50%
17%
50%
4%
13%
50%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Scădere între 20-30%
Scădere între 10-20%
Scădere între 5-10%
0%
Creştere între 5-10%
Creştere între 10-20%
Creştere între 20-30%
Mai mult de 100 mil euro 50-100 mil euro 10-50 mil euro 1-10 mil euro Mai puţin de 1 mil euro
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 15
Cum a evoluat bugetul dumneavoastră de CSR
în 2013 faţă de 2012?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 5(b) – Funcţie de industriile companiilor respondente
Se observă că cea mai mare creştere a bugetului CSR în 2013 faţă de 2012 a avut loc pentru companii din Telecom/IT/Media,
iar cea mai mare scădere a bugetului CSR din 2013 a avut loc pentru companiile din energie şi minerit.
Răspunsuri totale: 57
(Au omis această întrebare: 20)
50%
11%
13%
60%
20%
11%
13%
11%
20%
11% 21%
25%
20%
5%
13%
25%
50%
50%
21%
25%
60%
50%
5%
25%
20%
5%
13%
50%
0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1
Scădere între 20-30%
Scădere între 10-20%
Scădere între 5-10%
0%
Creştere între 5-10%
Creştere între 10-20%
Creştere între 20-30%
Servicii Comerţ cu amănuntul şi en gros Construcţii şi real estate
Energie şi minerit Industria alimentară Industria chimică
Industria farmaceutică şi sănătate Industria producătoare Servicii financiar-bancare
Telecom/IT/Media
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 16
Rolul top
managementului
şi strategia CSR
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 17
Liderii organizaţiei se implică activ în promovarea CSR în
interiorul şi exteriorul companiei?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 6
Într-o măsură impresionantă (82% din respondenţi), liderii organizaţiei se implică activ în promovarea eforturilor CSR
atât în interiorul companiei, cât şi în exteriorul ei.
Răspunsuri totale: 62
(Au omis această întrebare: 15)
Da
82%
Nu
18%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 18
Există un comitet de implicare CSR la nivel
de top management?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 7
Legat de implicarea top management-ului în definirea unei strategii CSR şi în realizarea proiectelor, 45% dintre companii
au deja un comitet de implicare CSR la nivel de top management, în timp ce 55% au răspuns negativ.
Răspunsuri totale: 62
(Au omis această întrebare: 15)
Nu
55%
Da
45% Nu
Da
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 19
Aveţi formulată o politică/strategie dedicată
responsabilităţii sociale corporative?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 8
Majoritatea companiilor (78%) au deja o strategie/politică de CSR, în timp ce 22% nu au încă o asemenea strategie. Pasul natural
după formularea unei strategii este includerea acesteia în planul de afaceri al companiei. 1/3 din companiile cu 100-5.000 angajaţi
din SUA au deja o strategie matură şi integrată în modelul de business, conform Business4Better Survey 2013.
Răspunsuri totale: 65
(Au omis această întrebare: 12)
Da
78%
Nu
22%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 20
Implicarea în CSR a companiei dumneavoastră este o
consecinţă directă a valorilor şi principiilor companiei?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 9
Pentru 90% din respondenţi, implicarea în CSR reprezintă o consecinţă directă a valorilor şi principiilor companiei, faţă de 10% care
au răspuns negativ. Prin comparaţie, pentru 67% din corporaţiile care au răspuns sondajului Mercer Global Survey on CSR 2013
CSR/sustenabilitatea face parte din valorile de bază ale acestora.
Răspunsuri totale: 59
(Au omis această întrebare: 18)
Da
90%
Nu
10%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 21
Compania dumneavoastră măsoară impactul pe care îl are
implicarea în comunitate asupra companiei şi a comunităţii?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 10
Mai mult de jumătate din respondenţi au afirmat existenţa unor indicatori/KPIs care măsoară efectul asupra
comunităţii a propriilor proiecte de CSR derulate.
Răspunsuri totale: 60
(Au omis această întrebare: 17)
Da
65%
Nu
35%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 22
Compania dumneavoastră a publicat rapoarte sau
comunicate asupra activităţii şi implicării în CSR?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 11
63% dintre companii au publicat rapoarte sau comunicate referitoare la activităţi şi implicări în CSR, în timp ce 37% au răspuns
negativ la această întrebare. Grayling PULSE a arătat însă în ultimul barometru publicat că sub o treime (28%) din organizaţii care
au o strategie CSR au integrat-o în strategie de comunicare corporate. Asta în ciuda faptului că aceleaşi companii consideră că
proiectele CSR au cel mai mare impact asupra reputaţiei companiei (30% din respondenţi), urmat la distanţă mare de relaţiile cu
angajaţii (17,7%).
Răspunsuri totale: 62
(Au omis această întrebare: 15)
Da
63%
Nu
37%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 23
Proiecte CSR
în 2012
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 24
Compania dumneavoastră este implicată în proiecte de
responsabilitate socială corporativă?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 12
86% dintre companiile respondente se implică în proiecte de responsabilitate socială corporativă. Această decizie este susţinută
şi de raportul Penn Schoen Berland, consumatorii începând să privească CSR-ul ca pe o calitate care se adaugă valorii
comerciale a produselor. Acest raport indică faptul că 70% din consumatori sunt dispuşi să plătească mai mult pentru produse
“social responsabile”.
Răspunsuri totale: 69
(Au omis această întrebare: 8)
Da
86%
Nu
14%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 25
Câte proiecte aţi derulat în anul 2012?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 13
În anul 2012, companiile au derulat în medie 6,6 proiecte de natura CSR-ului, cu o mediana de 5 proiecte. Printre companii sunt
însă multe care depăşesc un număr de 10 proiecte, în timp ce cele mai multe companii au derulat două proiecte CSR în 2012.
Răspunsuri totale: 59
(Au omis această întrebare: 18)
proiecte
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 26
Care este valoarea medie a unui proiect CSR derulat
de firma dumneavoastră?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 14
86% din companii au proiecte CSR care nu depăşesc în medie 50.000 euro. 34% dintre respondenţi au afirmat că valoarea medie a
unui proiect nu depăşeşte 5.000 euro, 32% au proiecte între 5.000-10.000 euro, în timp ce doar 2% au afirmat că valoarea medie a
acestora depăşeşte 500.000 euro.
Răspunsuri totale: 56
(Au omis această întrebare: 21)
2%
3%
9%
20%
32%
34%
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%
peste 500.000 Euro
intre 50.000-100.000 Euro
intre100.000- 200.000 Euro
intre 10.000-50.000 Euro
intre 5.000-10.000 Euro
pana la 5.000 euro
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 27
Ce sectoare ale comunităţii vizaţi pentru
intervenţie şi sprijin?
(mai multe variante de răspuns)
Întrebarea 15
Cele mai multe companii au ca focus educaţia în proiectele de CSR (25%). Aceasta este urmată de un nivel asemănător de interes
pentru sănătate (18%), probleme sociale (17%) şi mediu (16%). Comparativ cu datele din România, studiul Business4Better 2013
indică un interes de 60% al companiilor americane cu număr de angajaţi între 100-5.000 pentru domeniul educativ.
Răspunsuri totale: 63
(Au omis aceasta întrebare: 14)
25%
18%
17%
16%
10%
8%
5%
1%
0%
5%
10%
15%
20%
25%
30%
Educatie
Sanatate
Social
Mediu
Sport
Cultura
Antreprenoriat
Altul
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 28
La ce nivel sunt sau au fost desfăşurate proiectele iniţiate
de compania dumneavoastră?
(mai multe variante de răspuns)
Întrebarea 16
Companiile au strategii foarte ambiţioase, cel mai mare număr de proiecte CSR fiind concentrate la nivel naţional (34%) şi mai puţin
la nivelul unei comunităţi sau la nivel local. Spre deosebire de studiul Business4Better, care arată că firmele investesc mai ales în
iniţiative locale şi concentrate pe comunităţi.
Răspunsuri totale: 58
(Au omis această întrebare: 19)
11%
13%
21%
21%
34%
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%
La nivelul tuturor comunitatiilor in care activam
Regional
Local
La nivelul unei comunitati
National
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 29
Compania dumneavoastră oferă ajutor comunităţii prin:
(mai multe variante de răspuns)
Întrebarea 17
Majoritatea companiilor oferă ajutor prin: donaţii financiare 28%, voluntariat 27% şi donaţii în natură 26%, mai puţini fiind
concentraţi pe practici de afaceri responsabile social 18%. Legat de voluntariat, aproape 40% din companiile din studiul
Business4Better încurajează această practică prin oferirea de timp liber angajaţilor în schimbul voluntariatului. De asemenea,
mai mult de 30% dintre aceste companii ajută comunitatea prin oferirea pro bono de servicii specifice companiei.
Răspunsuri totale: 60
(Au omis această întrebare: 17)
1%
18%
26%
27%
28%
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30%
In alt mod
Practici de afaceri responsabile social
Donatii in natura (carti, folosirea spatiilor,imprumuturi de
active)
Voluntariat
Donatii in bani
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 30
Cu ce fel de instituţii colaboraţi pentru implementarea
proiectelor de CSR?
(mai multe variante de răspuns)
Întrebarea 18
În ceea ce priveşte colaborarea cu diferite instituţii 54 dintre companii preferă mai ales ONG-urile, în timp ce 36 lucrează mai ales
cu autorităţile locale/centrale. Există totuşi şi câteva companii (5) care îşi desfăşoară proiectele absolut independent.
Răspunsuri totale: 61
(Au omis această întrebare: 16)
54
35
5 4
0
10
20
30
40
50
60
ONG-uri Autoritati locale/centrale Nu colaboram Altele
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 31
Echipa CSR
şi rolul angajaţilor
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 32
Aveţi o persoană/echipă dedicată proiectelor de CSR?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 19
71% dintre respondenţi au o persoană sau o echipă dedicată proiectelor de CSR, spre deosebire de 29% care au răspuns negativ la
această întrebare. Acelaşi procent este întâlnit şi în cazul companiilor din studiul Business4Better, în care o treime din respondenţi
au ca responsabili de efortul CSR persoane din departamentele de marketing şi HR.
Răspunsuri totale: 62
(Au omis această întrebare: 15)
Da
71%
Nu
29%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 33
Câte persoane fac parte din echipa de CSR?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 20
Referitor la numărul persoanelor implicate în echipa de CSR, aceştia sunt în medie de 2,6 per companie (full time employees).
Răspunsuri totale: 50
(Au omis această întrebare: 27)
persoane
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 34
Organizaţi training-uri interne cu teme de
responsabilitate socială corporativă?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 21
70% dintre respondenţi nu organizează traning-uri interne cu teme referitoare la CSR.
Răspunsuri totale: 60
(Au omis această întrebare: 17)
Da
30%
Nu
70%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 35
Aveţi un proces intern pentru indentificarea temelor
relevante pentru companie în domeniul CSR?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 22
Legat de procesul de stabilire a unei strategii CSR, majoritatea companiilor (60%) au deja un proces intern pentru identificarea
temelor relevante în domeniul CSR, faţă de 40% care nu au un astfel de proces.
Răspunsuri totale: 62
(Au omis această întrebare: 15)
Da
60%
Nu
40%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 36
Implicaţi angajaţii în acţiunile de CSR derulate de companie?
(o singură variantă de răspuns)
Întrebarea 23
O majoritate covârşitoare, de 92% din companii, implică angajaţii în diferite acţiuni de CSR. Ceea ce înseamnă că firmele româneşti au înţeles că
angajaţii sunt cu atât mai motivaţi cu cât compania lor este mai activă prin proiecte CSR. Este larg acceptat faptul că proiectele CSR au un impact
semnificativ în motivarea, dezvoltarea şi retenţia angajaţilor. În plus, Society for Human Resources Management a comparat firmele cu programe
puternice de sustenabilitate cu cele cu campanii mai puţin relevante şi a descoperit că angajaţii primului tip de companie au un moral cu 55% mai
bun, imaginea afacerii este cu 43% mai bună, iar loialitatea angajaţilor este şi ea mai bună, cu 38% faţă de firmele din a doua categorie.
Răspunsuri totale: 61
(Au omis această întrebare: 16)
Da
92%
Nu
8%
Da
Nu
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 37
Date demografice
Rezultatul acestui studiu reflectă răspunsurile
primite la chestionarul nostru în perioada
10 aprilie şi 10 mai 2013 din partea a
77 executivi de top şi specialişti CSR,
reprezentând companii care îşi
desfăşoară activitatea în România.
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 38
Demografice
Structura acţionariatului companiilor: Cu sediul în:
64%
25%
11%
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
70%
Straina Romaneasca Mixta
75%
25%
Bucuresti/Ilfov
Alta locatie
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 39
Demografice
Industriile în care activează companiile care au
răspuns la chestionar:
Distribuţia veniturilor companiilor chestionate:
2%
5%
5%
5%
7%
10%
13%
15%
17%
22%
0% 5% 10% 15% 20% 25%
Industria chimica
Energie si minerit
Constructii si real estate
Telecom/media
Industria farmaceutica si sanatate
Comert cu amanuntul si en gros
Alte servicii
Industria alimentara
Servicii financiar-bancare
Industria producatoare
18%
36%
9%
2%
0%
5%
10%
15%
20%
25%
30%
35%
40%
50-100 mil euro 10-50 mil euro 1-10 mil euro Mai putin de 1
mil euro
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 40
Demografice
Poziţiile ocupate în cadrul companiei de persoanele care au răspuns la chestionar:
2%
13%
27%
28%
30%
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35%
Specialist resurse umane
CEO/Presedinte/Director general
CSR
Membru al Board-ului
Specialist marketing
Specialist
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 41
Echipa de proiect
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 42
Echipa de proiect
Elena Badea
Head of Market Enablement
Ernst & Young România
elena.badea@ro.ey.com
Lacrămioara Botezatu
Project Manager
CSRMedia.ro
lacramioara@csrmedia.ro
George Carpov
Consultant
CSRMedia.ro
george@csrmedia.ro
Mihaela Matei
Special Projects
Communication Officer
Ernst & Young România
mihaela.matei@ro.ey.com
Ernst & Young România CSRMedia.ro
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 43
Testimoniale
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 44
Testimoniale
George Carpov
Consultant
CSRMedia.ro
Studiul vine în sprijinul tuturor factorilor de
decizie din companii, în condiţiile în care
Responsabilitatea Socială Corporativă devine
treptat o componentă importantă a strategiilor de
afaceri. Aceasta nu mai intră în sarcina strictă a
unei persoane (sau a unui departament) ci se
extinde către liderii de la toate nivelurile,
concomitent cu creşterea importanţei dialogului
cu stakeholderii atât interni, cât şi externi ai
companiilor. Vorbim practic de adoptarea unui
model de afaceri responsabil social atât faţă de
proprii angajaţi, cât şi faţă de parteneri, clienţi,
autorităţi sau comunităţi. Suntem martorii unei
perioade în care o companie nu mai este
evaluată doar după profitul realizat ci şi după
modalităţile prin care o parte a acestuia se
întoarce în societate, altfel decât sub formă de
taxe şi impozite.
Elena Badea
Head of Market Enablement
Ernst & Young România
Responsabilitatea corporativă se transformă dintr-
un fenomen marginal în unul mainstream. Modul
în care companiile răspund la aşteptările societăţii
este din ce în ce mai sofisticat, în timp ce pe
agenda pieţei de idei intră o nouă generaţie de
concepte din domeniul CSR (CSR 2.0). Ne
aşteptăm ca responsabilitatea corporativă să
devină şi la noi o profesie predată şi studiată ca
atare în şcoli şi universităţi. Dincolo de toate
aceste tendinţe însă, CSR-ul va rămâne în primul
rând un demers bazat pe pasiune, dar care
trebuie inclus în strategia de comunicare şi în
comunicarea corporate curentă, ca şi în strategia
de business. Aceasta deoarece executivii şi
membrii Board-ului sunt cei care înţeleg cel mai
bine contextul în care activează compania şi
influenţează în cea mai mare măsură demararea
şi realizarea eforturilor CSR.
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 45
Testimoniale
Ruxandra Vodă
Corporate Affairs
Senior Manager
COSMOTE România
Adina Ionescu
PR & Brand Builder
MOL România
Responsabilitatea socială este parte integrantă din planurile de afaceri
ale multor companii care activează pe piaţa din România, unele dintre
proiecte devenind recurenţe şi implicând tot mai multe categorii de
public. Proiectele de resposabilitate socială au căpătat de-a lungul
timpului mult mai multă amploare şi credibilitatea acţionării pentru
cauze bine definite, aspecte care influenţează major nivelul de
implicare a societăţii în sensul larg - clienţi, colaboratori, angajaţi, etc.
Departe de a fi un simplu exerciţiu de îmbunătăţire a imaginii,
programele de responsabilitate socială a corporaţiilor sunt un
instrument indispensabil şi eficient. Pentru o activitate profitabilă şi de
durată, este nevoie de implicare în viaţa comunităţii. Marile corporaţii
care activează în România derulează deja programe viabile de
responsabilitate socială şi înţeleg rolul pârghiilor fiscale puse la
dispoziţie de autorităţi în acest sens. Mai este nevoie de încă un pas:
companiile profitabile de dimensiuni medii sau mici să urmeze acelaş
model, care le va întări afacerea, pe termen mediu şi lung. În plus, din
moment ce dimensiunea filantropică sau emoţională a cauzelor
sectorului ONG este reală şi importantă, aceasta poate fi susţinută de
mediul privat nu doar prin resurse financiare, ci şi prin transfer de
cunoştinţe de calitate.
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 46
Testimoniale
Cătălin Creţu
Director General
Visa Europe, România
Visa Europe desfăşoară activităţi importante de CSR în majoritatea pieţelor
din Europa, împreună cu parteneri strategici, atât la nivel internaţional cât
şi local. Pentru noi, un program relevant de CSR se face prin parteneriate
puternice cu alţi jucători din piaţă, dar şi cu autorităţile. Un program
puternic de CSR este cel care deserveşte interesele tuturor celor implicaţi
în proiect, de la comunitate până la companii, de la mediu până la
autorităţi. Toate trebuie să aibă aceeaşi viziune comună, de a transforma
în bine mediul în care coexistă, pe termen lung.
Costinela Dragan
PR & CSR Coordinator
Rompetrol Group
Realizarea studiului era necesară în condiţiile în care piaţa are foarte
mult potenţial, iar companiile au înţeles importanţa investiţiilor în
sustenabilitatea businessului şi au început să integreze CSR-ul în
strategia de dezvoltare. Şi bineînţeles, mă refer la CSR sub toate
formele lui - investiţii consistente în protecţia mediului, în dezvoltarea
resurselor umane, respectarea drepturilor omului, politici de combatere
a corupţiei, sprijinul comunităţilor locale. Analiză realizată de EY oferă
pe de o parte o imagine de ansamblu a proiectelor şi programelor din
România, dar este şi un instrument util de auto-evaluare şi poziţionare
a companiilor în relaţia cu ceilalţi stakeholder.
Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 47
Ne propunem să
realizăm acest studiu
în fiecare an.
Sperăm să fiţi alături
de noi!

More Related Content

What's hot

Liniile Directoare G4 ale Global Reporting Initiative
Liniile Directoare G4 ale Global Reporting InitiativeLiniile Directoare G4 ale Global Reporting Initiative
Liniile Directoare G4 ale Global Reporting InitiativeAlina Liciu
 
Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018
Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018
Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018Alina Liciu
 
Masurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROI
Masurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROIMasurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROI
Masurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROIThe Azores
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018 Elena Badea
 
Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021
Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021
Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021Elena Badea
 
EY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea AntreprenorilorEY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea Antreprenoriloradrian georgescu
 
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020Elena Badea
 
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriResponsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriCRCA_Romania
 
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022Elena Badea
 
Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...
Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...
Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...Elena Badea
 
EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017
EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017 EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017
EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017 Mihaela Matei
 
Ey barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sinteza
Ey barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sintezaEy barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sinteza
Ey barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sintezaMihaela Matei
 

What's hot (12)

Liniile Directoare G4 ale Global Reporting Initiative
Liniile Directoare G4 ale Global Reporting InitiativeLiniile Directoare G4 ale Global Reporting Initiative
Liniile Directoare G4 ale Global Reporting Initiative
 
Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018
Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018
Romania_CSR_Index_Detailed_Report_2018
 
Masurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROI
Masurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROIMasurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROI
Masurarea impactului social al proiectelor de CSR prin metoda SROI
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
 
Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021
Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021
Studiu Valoria - Evoluția afacerilor în România în H2 2021
 
EY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea AntreprenorilorEY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea Antreprenorilor
 
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în HR în 2020
 
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriResponsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
 
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022
Studiu Valoria - Tendințe și provocări în marketing în 2022
 
Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...
Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...
Studiu Valoria - Barometrul digitalizării în 2020. Perspectiva directorilor g...
 
EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017
EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017 EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017
EY Romania - Barometrul afacerilor de familie din Romania 2017
 
Ey barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sinteza
Ey barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sintezaEy barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sinteza
Ey barometrul antreprenoriatului romanesc 2016_sinteza
 

Viewers also liked

Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014responsabilitate_sociala
 
Нова влада — виклики модернізації
Нова влада — виклики модернізаціїНова влада — виклики модернізації
Нова влада — виклики модернізаціїCentre of Policy and Legal Reform
 
Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...
Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...
Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...Centre of Policy and Legal Reform
 
2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing Index
2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing Index2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing Index
2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing IndexWerner Feld
 
Dev ops and safety critical systems
Dev ops and safety critical systemsDev ops and safety critical systems
Dev ops and safety critical systemsLen Bass
 
Rpt kssr tahun2-matematik sk
Rpt kssr tahun2-matematik skRpt kssr tahun2-matematik sk
Rpt kssr tahun2-matematik skPanji Hitam
 
Perisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan Sekunder
Perisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan SekunderPerisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan Sekunder
Perisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan SekunderGomaze Lang
 
Референдум: досвід України та європейські стандарти
Референдум: досвід України та європейські стандартиРеферендум: досвід України та європейські стандарти
Референдум: досвід України та європейські стандартиCentre of Policy and Legal Reform
 
Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012
Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012
Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012Mohd Amini
 
FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014
FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014
FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014Anum Aksan
 
Rpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssr
Rpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssrRpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssr
Rpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssrfly gewang
 

Viewers also liked (16)

Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
 
Нова влада — виклики модернізації
Нова влада — виклики модернізаціїНова влада — виклики модернізації
Нова влада — виклики модернізації
 
Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...
Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...
Захист прав і свобод людини і громадянина Конституційним Судом України від по...
 
81 ipea ipe
81 ipea ipe81 ipea ipe
81 ipea ipe
 
2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing Index
2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing Index2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing Index
2 Q 2015 EMEA ISG Outsourcing Index
 
Dev ops and safety critical systems
Dev ops and safety critical systemsDev ops and safety critical systems
Dev ops and safety critical systems
 
K.szczepanski ukraina ukr
K.szczepanski ukraina ukrK.szczepanski ukraina ukr
K.szczepanski ukraina ukr
 
Robert markiewicz odpady - 23.11.2015 ukr
Robert markiewicz   odpady - 23.11.2015  ukrRobert markiewicz   odpady - 23.11.2015  ukr
Robert markiewicz odpady - 23.11.2015 ukr
 
Rpt kssr tahun2-matematik sk
Rpt kssr tahun2-matematik skRpt kssr tahun2-matematik sk
Rpt kssr tahun2-matematik sk
 
Perisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan Sekunder
Perisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan SekunderPerisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan Sekunder
Perisian Aplikasi vs Perisian Sistem dan Ingatan Utama vs Storan Sekunder
 
Референдум: досвід України та європейські стандарти
Референдум: досвід України та європейські стандартиРеферендум: досвід України та європейські стандарти
Референдум: досвід України та європейські стандарти
 
Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012
Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012
Senarai semak-pengurusan-fail-panitia-mata-pelajaran-jabatan-bahasa-2012
 
FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014
FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014
FAIL MEJA PPM PRASEKOLAH 2014
 
Rpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssr
Rpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssrRpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssr
Rpt teknologi maklumat dan komunikasi tahun 4 kssr
 
Pd p abad ke 21
Pd p abad ke 21Pd p abad ke 21
Pd p abad ke 21
 
Pengurusan fail
Pengurusan failPengurusan fail
Pengurusan fail
 

Similar to Studiu tendinte si realitati CSR in Romania - 2013

Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022Elena Badea
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017 Elena Badea
 
Romania CSR Index Detailed Report 2018
Romania CSR Index Detailed Report 2018Romania CSR Index Detailed Report 2018
Romania CSR Index Detailed Report 2018The Azores
 
Romania CSR Index 2015
Romania CSR Index 2015Romania CSR Index 2015
Romania CSR Index 2015The Azores
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018Elena Badea
 
Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017
Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017
Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017Elena Badea
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023Elena Badea
 
Selectie barometrul centrarii pe client 2018
Selectie barometrul centrarii pe client 2018Selectie barometrul centrarii pe client 2018
Selectie barometrul centrarii pe client 2018Constantin Magdalina
 
Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018
Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018
Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018Elena Badea
 
Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020
Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020
Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020Elena Badea
 
Studiu Valoria - Managementul performanței în companiile din România
Studiu Valoria - Managementul performanței în companiile din RomâniaStudiu Valoria - Managementul performanței în companiile din România
Studiu Valoria - Managementul performanței în companiile din RomâniaElena Badea
 
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015Mihaela Matei
 
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr ForumCosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forumresponsabilitate_sociala
 
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSRResponsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSRCorina Bianca Gonteanu
 
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013Mihaela Matei
 
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013adrian georgescu
 
Barometrul startup-urilor din Romania - 2016
Barometrul startup-urilor din Romania - 2016Barometrul startup-urilor din Romania - 2016
Barometrul startup-urilor din Romania - 2016Mihaela Matei
 
EY, barometrul startup-urilor din Romania
EY, barometrul startup-urilor din RomaniaEY, barometrul startup-urilor din Romania
EY, barometrul startup-urilor din Romaniaadrian georgescu
 
Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012
Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012
Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012Mihaela Matei
 

Similar to Studiu tendinte si realitati CSR in Romania - 2013 (20)

Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului CSR 2022
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
 
Romania CSR Index Detailed Report 2018
Romania CSR Index Detailed Report 2018Romania CSR Index Detailed Report 2018
Romania CSR Index Detailed Report 2018
 
Romania CSR Index 2015
Romania CSR Index 2015Romania CSR Index 2015
Romania CSR Index 2015
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
 
Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017
Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017
Barometrul centrării pe client în companiile din România 2017
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului ESG în Romania 2023
 
Analiza: Tendintele industriei de comunicare 2014
Analiza: Tendintele industriei de comunicare 2014Analiza: Tendintele industriei de comunicare 2014
Analiza: Tendintele industriei de comunicare 2014
 
Selectie barometrul centrarii pe client 2018
Selectie barometrul centrarii pe client 2018Selectie barometrul centrarii pe client 2018
Selectie barometrul centrarii pe client 2018
 
Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018
Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018
Studiu Valoria - Barometrul centrării pe client 2018
 
Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020
Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020
Studiu Valoria - Managementul performanței în 2020
 
Studiu Valoria - Managementul performanței în companiile din România
Studiu Valoria - Managementul performanței în companiile din RomâniaStudiu Valoria - Managementul performanței în companiile din România
Studiu Valoria - Managementul performanței în companiile din România
 
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2015
 
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr ForumCosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forum
 
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSRResponsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSR
 
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
 
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului romanesc 2013
 
Barometrul startup-urilor din Romania - 2016
Barometrul startup-urilor din Romania - 2016Barometrul startup-urilor din Romania - 2016
Barometrul startup-urilor din Romania - 2016
 
EY, barometrul startup-urilor din Romania
EY, barometrul startup-urilor din RomaniaEY, barometrul startup-urilor din Romania
EY, barometrul startup-urilor din Romania
 
Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012
Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012
Barometrul antreprenoriatului romanesc 2012
 

Studiu tendinte si realitati CSR in Romania - 2013

  • 1. Tendinţe şi realităţi CSR în România Ediţia 2013
  • 2. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 2 Despre studiu Studiul Tendinţe şi realităţi CSR în România analizează şi explorează percepţiile executivilor şi ale specialiştilor în CSR (corporate social responsibility) în legătură cu proiectele iniţiate şi derulate în domeniul responsabilităţii corporative în anul 2012 şi perspectivele CSR-ului în perioada următoare. Studiul are la bază un chestionar aplicat în perioada 10 aprilie – 10 mai 2013. În raport se analizează răspunsurile a 77 de executivi de top din segmentul local de business şi specialişti din domeniul CSR la 28 de întrebări. Au răspuns la chestionar mai ales companiile deja implicate în CSR; de aceea credem că studiul oferă răspunsuri celor care analizează oportunitatea de a începe acţiuni CSR şi vor să le înţeleagă impactul la nivel strategic şi beneficiile. Obiective ► Cum arată sectorul CSR în România în acest moment? ► Care sunt tendinţele în CSR-ul românesc? ► Care este rolul CEOs, CFOs şi al altor executivi de top din companii în dezvoltarea CSR-ului şi de ce este important pentru ei să orienteze compania spre CSR? ► Care este rolul echipei de CSR în poziţionarea strategică a companiei prin eforturile CSR? Abordare ► Analiza cantitativă şi calitativă a răspunsurilor primite de la respondenţi. ► Indicatori privind fenomenul CSR de la nivel mondial/european pentru o analiză comparativă a datelor.
  • 3. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 3 Analiza SWOT a CSR/SR în România ► Interesul societăţii pentru CSR/SR şi relativa noutate a conceptului în spaţiul public românesc ► Implicarea companiilor multinaţionale şi a unor companii româneşti în iniţiative de CSR ► Creştere continuă a numărului de iniţiative de tip CSR/RS şi de bune practici în acest domeniu la nivel naţional ► Creşterea numărului de consumatori pentru produse şi servicii ale companiilor social-responsabile Puncte tari ► Absenţa unor politici publice coerente de promovare a CSR/SR ► Absenţa unui cadru legislativ coerent şi consistent ► Deficienţe în aplicarea legislaţiei ► Riscul de excludere/blocare a accesului companiilor româneşti pe anumite pieţe ► Suport şi implicare insuficientă a autorităţilor publice în promovarea şi aplicarea CSR/SR ► Lipsa fondurilor bugetare pentru promovarea aplicării CSR/SR Ameninţări ► Conceptul CSR este puţin cunoscut în societatea românească ► Absenţa unor studii asupra gradului de cunoaştere şi aplicare a CSR/SR în România ► Unele IMM-uri nu sunt convinse încă de relevanţă iniţiativelor CSR ► Lipsa vizibilităţii în grupurile avute în vedere de eforturile CSR a capacităţii de reprezentare şi manifestare a intereselor lor prin CSR Puncte slabe ► Dinamismul domeniului CSR/SR la nivel european şi internaţional ► Oportunitatea de a învăţa, prelua şi adapta bune practici din experienţa altor state mai dezvoltate ► Creşterea reputaţiei companiilor prin eforturile CSR ► Oportunităţile de finanţare pentru iniţiative de CSR oferite de UE ► Atitudinea pozitivă a consumatorilor faţă de implicarea companiilor în comunitate/societate Oportunităţi Sursă: Strategia Naţională de promovare a responsabilităţii sociale 2011-2016, Ernst & Young
  • 4. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 4 De ce să se implice C-Suite (CEOs, COOs, CFOs) în CSR? Care este impactul CSR asupra veniturilor? În doar 10 ani, CSR-ul a intrat în atenţia C-Suite, pe măsură ce nu doar activiştii au început să urmărească implicarea CSR a companiilor, ci şi investitorii şi consumatorii. Lideri executivi ai organizaţilor şi membri ai consiliilor de conducere sunt direct implicaţi în structurarea strategiei de responsabilitate socială a companiei, pe măsură ce argumentaţia din punct de vedere economic a eforturilor CSR a devenit din ce în ce mai solidă. Astfel, activitatea CSR s-a transformat dintr-o funcţie de marketing într-una pusă în mişcare chiar de Consiliile de Administraţie şi de C-Suite. 1 Efect pozitiv asupra profitabilităţii Este deja acceptat în economiile vestice faptul că programele sociale, de guvernanţă corporativă şi de mediu creează valoare pentru acţionari. Numeroase studii CSR subliniază importanţa CSR-ului pentru reputaţia companiilor. Pulse Survey-ul Reputation Institute arată că eforturile de CSR sunt responsabile pentru nu mai puţin de 40% din reputaţia unei companii. Iar aceasta are un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale companiei. 60% din executivii de top si membrii Consiliilor de Administraţie care au răspuns chestionarului Global RepTrak 2013 au afirmat acest lucru, în timp ce 79% consideră că suntem acum într-o economie bazată pe reputaţie. Raportarea CSR, din facultativă în vitală Companiile înţeleg faptul că CSR-ul nu mai este doar o notă în rapoartele anuale ale firmelor şi din ce în ce mai multe raportează activitatea de CSR. Dacă în 1999 raportau doar 639 companii, în 2010 numărul depăşea deja 5600, conform CorporateRegister.com. În acelaşi timp, Comisia Europeana a publicat în aprilie 2013 o propunere legislativă care va obliga companiile cu peste 500 de angajaţi să publice anual informaţii referitoare la impactul social, de mediu şi asupra drepturilor angajaţilor. Studiul Global Reporting Initiative’s Readers Choice arată că 55% din cititorii rapoartelor CSR le-au utilizat în luarea deciziei de cumpărare, 45% le-au utilizat în decizia de investire, 34% în stabilirea de parteneriate, iar 32% în efortul de angajare. 2
  • 5. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 5 De ce să se implice C-Suite (CEOs, COO-s, CFOs) în CSR? Care este impactul CSR asupra veniturilor? Includerea în modelul de business a strategiei de CSR a companiilor este în creştere. După maturizarea strategiei de CSR a companiei, urmează în mod natural includerea acesteia în modelul de business. Deja în unele ţări, rapoartele financiare trebuie să conţină şi eforturile de CSR. Avantaj competitiv şi diferenţierea ofertei: CSR-ul creşte competitivitatea companiei, într-o economie în care consumatorii şi clienţii corporate iau decizii de cumpărare în funcţie de cât de responsabile social sunt companiile de la care cumpără produse şi servicii. 16% din consumatorii americani se identifică deja puternic ca fiind orientaţi către sustenabilitate, în timp ce 66% au intenţii ecologiste (conform studiului OgilvyEarth). Cu siguranţă, în următorii ani CSR-ul va creşte ca importanţă şi în decizia de cumpărare a consumatorilor români. Presiuni pe supply chain: Companiile pun de mulţi ani presiune asupra furnizorilor să livreze produse mai bune şi mai ieftine, acum devine important şi cât de bine respectă principiile de sustenabilitate. Motivarea şi retenţia angajaţilor: Cu cât compania este mai implicată social, angajaţii ei sunt mai motivaţi. Conform Society for Human Resources Management, angajaţii companiilor cu campanii CSR puternice sunt mai motivaţi cu 55% faţă de angajaţii companiilor cu eforturi CSR slabe, procesele de business sunt mai eficiente cu 43%, imaginea publică cu 43% mai puternică, iar loialitatea angajaţilor cu 38% mai mare. Creşterea atractivităţii la angajare: Nu în ultimul rând, angajaţii devin din ce în ce mai atenţi la eforturile de responsabilitate socială ale companiei angajatoare. 88% din absolvenţii şi tinerii profesionişti iau în calcul la angajare poziţia CSR a companiei, iar 85% dintre aceştia ar lua în considerare părăsirea acelui loc de muncă, în cazul în care compania nu şi-ar păstra poziţia CSR. Răspunderea faţă de comunitate: Dacă o companie abuzează resursele comunităţii şi încrederea pe care aceasta i-o acordă, este foarte posibil ca ritmul de dezvoltare al comunităţii să scadă, ceea ce va avea un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale companiei. 3 4 5 6 7 8
  • 6. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 6 Top 5 concluzii ale studiului Top 5 concluzii CSR-ul prinde contur din ce în ce mai definit şi în România, deja 78% dintre respondenţi au declarat că firma pe care o reprezintă are o strategie de CSR, în timp ce 67% dintre ei consideră că interesul general pentru CSR a crescut în ultimele 12 luni. Pe de altă parte, valoarea medie a unui proiect este încă mică, 66% din proiectele realizate de companiile româneşti nu depăşeşte 10.000 euro, acestea fiind împărţite în mod egal între proiecte până în 5.000 euro şi cele cu valoare peste 5.000 euro, dar sub 10.000 euro. În acelaşi timp, mai mult de 3/4 din companiile româneşti au un buget dedicat anual acţiunilor CSR. Dintre aceştia, jumătate consideră că nivelul bugetului s-a păstrat la acelaşi nivel în 2013 faţă de 2012, în schimb 16% din ei au remarcat o creştere între 5-10%. Într-o proporţie covârşitoare (92%) companiile intervievate îşi implică angajaţii în proiectele CSR, ceea ce arată faptul că ne-am însuşit excelent acest principiu CSR. Cele mai multe dintre companii au definit CSR-ul prin acţiuni cu caracter social/mediu/sănătate/educaţie (47%), acţiunile mai puţin tangibile care sunt un focus mai nou în CSR-ul occidental, ca etica în afaceri şi civismul corporativ, clasându-se pe următoarele locuri (24%, respectiv 18%) în răspunsuri.
  • 7. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 7 Chiar dacă implicarea în CSR a fost o practică iniţiată de filialele companiilor multinaţionale, care o au ca parte a valorilor lor, ea nu mai este de mult timp un concept abstract pentru companiile din România. Pasul următor este acum ca ea să devină o arie stategică pentru cât mai multe companii private româneşti şi pentru instituţiile de interes public. Faptul că 82% dintre companiile respondente au liderii organizaţiei implicaţi activ în eforturile de CSR arată clar importanţa pe care aceştia o acordă responsabilităţii sociale corporative. Bogdan ION, Country Managing Partner Ernst & Young Romania & Moldova
  • 8. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 8 Cum a evoluat interesul pentru CSR în ultimele 12 luni? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 1 O majoritate semnificativă dintre respondenţi (67%) consideră că interesul faţă de CSR a crescut în ultimele 12 luni, în timp ce 30% consideră că acesta a rămas la fel. Doar 3% consideră că interesul pentru CSR a avut o evoluţie descendentă în această perioadă. Răspunsuri totale: 60 (Au omis această întrebare: 17) 67% 30% 3% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% A crescut A ramas la fel A scazut
  • 9. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 9 Referitor la motivarea implicării în CSR, majoritatea o fac pentru: recunoaştere şi vizibilitate (33 din companii) şi pentru că eforturile CSR fac parte din strategia de relaţii publice (31). Numeroase topuri CSR, ca Pulse Survey-ul al Reputation Institute, arată că eforturile de CSR sunt responsabile pentru nu mai puţin de 40% din reputaţia unei companii, ceea ce reprezintă o motivaţie extrem de puternică pentru implicarea în acest tip de proiecte şi în comunicarea acestora. Iar conform Global RepTrak 100 2013, 60% din executivii de top şi membrii Board-ului care au răspuns chestionarului cred că reputaţia are un impact mare asupra rezultatelor financiare ale companiei, în timp ce 79% consideră că activăm într-o economie bazată pe reputaţie. De ce vă implicaţi în CSR? (mai multe variante de răspuns) Întrebarea 2 Răspunsuri totale: 53 (Au omis această întrebare: 24) 7 8 9 11 31 33 0 5 10 15 20 25 30 35 Promovarea produselor si serviciilor companiei Valoarea financiara a companiei creste Suntem obligati prin politica firmei Actionarii nostri cer aceasta implicare Face parte din strategia noastra de relatii publice Recunoastere si vizibilitate
  • 10. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 10 Care dintre opţiuni consideraţi că e cea mai potrivită pentru a defini responsabilitatea socială? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 3 Cele mai multe companii (47%) definesc responsabilitatea socială prin acţiuni cu caracter social/mediu/sănătate/educaţie, fiind urmate de definiţii ca etica în afaceri cu un procent de 24% şi civismul corporativ cu 18%, cele mai puţine dintre acestea optând pentru promovarea imaginii companiei. Răspunsuri totale: 71 (Au omis această întrebare: 6) 1% 10% 18% 24% 47% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% 45% 50% Modalitate de promovare a imaginii companiei Modalitate de a crea relatii de afaceri stabile si profitabile pentru toti cei implicati Forma de civism corporativ Etica in afaceri Sprijin pentru actiuni cu caracter social/mediu/sanatate/educatie,etc.
  • 11. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 11 Bugetul CSR
  • 12. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 12 Aveţi un buget dedicat pentru CSR? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 4 76% au afirmat că au un bugetul alocat pentru aceste proiecte, în timp ce 24% au răspuns negativ la această întrebare. Răspunsuri totale: 63 (Au omis această întrebare: 14) Da 76% Nu 24% Da Nu
  • 13. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 13 Cum a evoluat bugetul dumneavoastră de CSR în 2013 faţă de 2012? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 5 Se observă o stagnare a bugetului CSR în 2013 faţă de 2012 pentru jumătate dintre companii, în timp ce 36% dintre ele au un buget mai mare, iar 13% au la dispoziţie un buget micşorat în acest an. Răspunsuri totale: 57 (Au omis această întrebare: 20) 51% 16% 11% 9% 7% 3% 3% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 0% Crestere intre 5- 10% Crestere intre 20-30% Crestere intre 10-20% Scadere intre 20-30% Scadere intre 5- 10% Scadere intre 10-20%
  • 14. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 14 Cum a evoluat bugetul dumneavoastră de CSR în 2013 faţă de 2012? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 5(a) – Funcţie de veniturile companiilor respondente Se observă că cea mai mare creştere a bugetului CSR în 2013 faţă de 2012 a avut loc pentru companii cu venituri mai mari de 100 mil euro , iar cea mai mare scădere a bugetului CSR din 2013 a avut loc pentru companiile cu venituri de 1-10 mil euro. Răspunsuri totale: 57 (Au omis această întrebare: 20) 25% 50% 33% 25% 25% 67% 25% 50% 17% 25% 25% 17% 50% 46% 38% 50% 17% 50% 4% 13% 50% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Scădere între 20-30% Scădere între 10-20% Scădere între 5-10% 0% Creştere între 5-10% Creştere între 10-20% Creştere între 20-30% Mai mult de 100 mil euro 50-100 mil euro 10-50 mil euro 1-10 mil euro Mai puţin de 1 mil euro
  • 15. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 15 Cum a evoluat bugetul dumneavoastră de CSR în 2013 faţă de 2012? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 5(b) – Funcţie de industriile companiilor respondente Se observă că cea mai mare creştere a bugetului CSR în 2013 faţă de 2012 a avut loc pentru companii din Telecom/IT/Media, iar cea mai mare scădere a bugetului CSR din 2013 a avut loc pentru companiile din energie şi minerit. Răspunsuri totale: 57 (Au omis această întrebare: 20) 50% 11% 13% 60% 20% 11% 13% 11% 20% 11% 21% 25% 20% 5% 13% 25% 50% 50% 21% 25% 60% 50% 5% 25% 20% 5% 13% 50% 0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1 Scădere între 20-30% Scădere între 10-20% Scădere între 5-10% 0% Creştere între 5-10% Creştere între 10-20% Creştere între 20-30% Servicii Comerţ cu amănuntul şi en gros Construcţii şi real estate Energie şi minerit Industria alimentară Industria chimică Industria farmaceutică şi sănătate Industria producătoare Servicii financiar-bancare Telecom/IT/Media
  • 16. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 16 Rolul top managementului şi strategia CSR
  • 17. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 17 Liderii organizaţiei se implică activ în promovarea CSR în interiorul şi exteriorul companiei? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 6 Într-o măsură impresionantă (82% din respondenţi), liderii organizaţiei se implică activ în promovarea eforturilor CSR atât în interiorul companiei, cât şi în exteriorul ei. Răspunsuri totale: 62 (Au omis această întrebare: 15) Da 82% Nu 18% Da Nu
  • 18. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 18 Există un comitet de implicare CSR la nivel de top management? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 7 Legat de implicarea top management-ului în definirea unei strategii CSR şi în realizarea proiectelor, 45% dintre companii au deja un comitet de implicare CSR la nivel de top management, în timp ce 55% au răspuns negativ. Răspunsuri totale: 62 (Au omis această întrebare: 15) Nu 55% Da 45% Nu Da
  • 19. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 19 Aveţi formulată o politică/strategie dedicată responsabilităţii sociale corporative? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 8 Majoritatea companiilor (78%) au deja o strategie/politică de CSR, în timp ce 22% nu au încă o asemenea strategie. Pasul natural după formularea unei strategii este includerea acesteia în planul de afaceri al companiei. 1/3 din companiile cu 100-5.000 angajaţi din SUA au deja o strategie matură şi integrată în modelul de business, conform Business4Better Survey 2013. Răspunsuri totale: 65 (Au omis această întrebare: 12) Da 78% Nu 22% Da Nu
  • 20. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 20 Implicarea în CSR a companiei dumneavoastră este o consecinţă directă a valorilor şi principiilor companiei? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 9 Pentru 90% din respondenţi, implicarea în CSR reprezintă o consecinţă directă a valorilor şi principiilor companiei, faţă de 10% care au răspuns negativ. Prin comparaţie, pentru 67% din corporaţiile care au răspuns sondajului Mercer Global Survey on CSR 2013 CSR/sustenabilitatea face parte din valorile de bază ale acestora. Răspunsuri totale: 59 (Au omis această întrebare: 18) Da 90% Nu 10% Da Nu
  • 21. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 21 Compania dumneavoastră măsoară impactul pe care îl are implicarea în comunitate asupra companiei şi a comunităţii? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 10 Mai mult de jumătate din respondenţi au afirmat existenţa unor indicatori/KPIs care măsoară efectul asupra comunităţii a propriilor proiecte de CSR derulate. Răspunsuri totale: 60 (Au omis această întrebare: 17) Da 65% Nu 35% Da Nu
  • 22. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 22 Compania dumneavoastră a publicat rapoarte sau comunicate asupra activităţii şi implicării în CSR? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 11 63% dintre companii au publicat rapoarte sau comunicate referitoare la activităţi şi implicări în CSR, în timp ce 37% au răspuns negativ la această întrebare. Grayling PULSE a arătat însă în ultimul barometru publicat că sub o treime (28%) din organizaţii care au o strategie CSR au integrat-o în strategie de comunicare corporate. Asta în ciuda faptului că aceleaşi companii consideră că proiectele CSR au cel mai mare impact asupra reputaţiei companiei (30% din respondenţi), urmat la distanţă mare de relaţiile cu angajaţii (17,7%). Răspunsuri totale: 62 (Au omis această întrebare: 15) Da 63% Nu 37% Da Nu
  • 23. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 23 Proiecte CSR în 2012
  • 24. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 24 Compania dumneavoastră este implicată în proiecte de responsabilitate socială corporativă? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 12 86% dintre companiile respondente se implică în proiecte de responsabilitate socială corporativă. Această decizie este susţinută şi de raportul Penn Schoen Berland, consumatorii începând să privească CSR-ul ca pe o calitate care se adaugă valorii comerciale a produselor. Acest raport indică faptul că 70% din consumatori sunt dispuşi să plătească mai mult pentru produse “social responsabile”. Răspunsuri totale: 69 (Au omis această întrebare: 8) Da 86% Nu 14% Da Nu
  • 25. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 25 Câte proiecte aţi derulat în anul 2012? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 13 În anul 2012, companiile au derulat în medie 6,6 proiecte de natura CSR-ului, cu o mediana de 5 proiecte. Printre companii sunt însă multe care depăşesc un număr de 10 proiecte, în timp ce cele mai multe companii au derulat două proiecte CSR în 2012. Răspunsuri totale: 59 (Au omis această întrebare: 18) proiecte
  • 26. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 26 Care este valoarea medie a unui proiect CSR derulat de firma dumneavoastră? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 14 86% din companii au proiecte CSR care nu depăşesc în medie 50.000 euro. 34% dintre respondenţi au afirmat că valoarea medie a unui proiect nu depăşeşte 5.000 euro, 32% au proiecte între 5.000-10.000 euro, în timp ce doar 2% au afirmat că valoarea medie a acestora depăşeşte 500.000 euro. Răspunsuri totale: 56 (Au omis această întrebare: 21) 2% 3% 9% 20% 32% 34% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% peste 500.000 Euro intre 50.000-100.000 Euro intre100.000- 200.000 Euro intre 10.000-50.000 Euro intre 5.000-10.000 Euro pana la 5.000 euro
  • 27. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 27 Ce sectoare ale comunităţii vizaţi pentru intervenţie şi sprijin? (mai multe variante de răspuns) Întrebarea 15 Cele mai multe companii au ca focus educaţia în proiectele de CSR (25%). Aceasta este urmată de un nivel asemănător de interes pentru sănătate (18%), probleme sociale (17%) şi mediu (16%). Comparativ cu datele din România, studiul Business4Better 2013 indică un interes de 60% al companiilor americane cu număr de angajaţi între 100-5.000 pentru domeniul educativ. Răspunsuri totale: 63 (Au omis aceasta întrebare: 14) 25% 18% 17% 16% 10% 8% 5% 1% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% Educatie Sanatate Social Mediu Sport Cultura Antreprenoriat Altul
  • 28. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 28 La ce nivel sunt sau au fost desfăşurate proiectele iniţiate de compania dumneavoastră? (mai multe variante de răspuns) Întrebarea 16 Companiile au strategii foarte ambiţioase, cel mai mare număr de proiecte CSR fiind concentrate la nivel naţional (34%) şi mai puţin la nivelul unei comunităţi sau la nivel local. Spre deosebire de studiul Business4Better, care arată că firmele investesc mai ales în iniţiative locale şi concentrate pe comunităţi. Răspunsuri totale: 58 (Au omis această întrebare: 19) 11% 13% 21% 21% 34% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% La nivelul tuturor comunitatiilor in care activam Regional Local La nivelul unei comunitati National
  • 29. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 29 Compania dumneavoastră oferă ajutor comunităţii prin: (mai multe variante de răspuns) Întrebarea 17 Majoritatea companiilor oferă ajutor prin: donaţii financiare 28%, voluntariat 27% şi donaţii în natură 26%, mai puţini fiind concentraţi pe practici de afaceri responsabile social 18%. Legat de voluntariat, aproape 40% din companiile din studiul Business4Better încurajează această practică prin oferirea de timp liber angajaţilor în schimbul voluntariatului. De asemenea, mai mult de 30% dintre aceste companii ajută comunitatea prin oferirea pro bono de servicii specifice companiei. Răspunsuri totale: 60 (Au omis această întrebare: 17) 1% 18% 26% 27% 28% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% In alt mod Practici de afaceri responsabile social Donatii in natura (carti, folosirea spatiilor,imprumuturi de active) Voluntariat Donatii in bani
  • 30. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 30 Cu ce fel de instituţii colaboraţi pentru implementarea proiectelor de CSR? (mai multe variante de răspuns) Întrebarea 18 În ceea ce priveşte colaborarea cu diferite instituţii 54 dintre companii preferă mai ales ONG-urile, în timp ce 36 lucrează mai ales cu autorităţile locale/centrale. Există totuşi şi câteva companii (5) care îşi desfăşoară proiectele absolut independent. Răspunsuri totale: 61 (Au omis această întrebare: 16) 54 35 5 4 0 10 20 30 40 50 60 ONG-uri Autoritati locale/centrale Nu colaboram Altele
  • 31. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 31 Echipa CSR şi rolul angajaţilor
  • 32. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 32 Aveţi o persoană/echipă dedicată proiectelor de CSR? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 19 71% dintre respondenţi au o persoană sau o echipă dedicată proiectelor de CSR, spre deosebire de 29% care au răspuns negativ la această întrebare. Acelaşi procent este întâlnit şi în cazul companiilor din studiul Business4Better, în care o treime din respondenţi au ca responsabili de efortul CSR persoane din departamentele de marketing şi HR. Răspunsuri totale: 62 (Au omis această întrebare: 15) Da 71% Nu 29% Da Nu
  • 33. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 33 Câte persoane fac parte din echipa de CSR? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 20 Referitor la numărul persoanelor implicate în echipa de CSR, aceştia sunt în medie de 2,6 per companie (full time employees). Răspunsuri totale: 50 (Au omis această întrebare: 27) persoane
  • 34. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 34 Organizaţi training-uri interne cu teme de responsabilitate socială corporativă? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 21 70% dintre respondenţi nu organizează traning-uri interne cu teme referitoare la CSR. Răspunsuri totale: 60 (Au omis această întrebare: 17) Da 30% Nu 70% Da Nu
  • 35. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 35 Aveţi un proces intern pentru indentificarea temelor relevante pentru companie în domeniul CSR? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 22 Legat de procesul de stabilire a unei strategii CSR, majoritatea companiilor (60%) au deja un proces intern pentru identificarea temelor relevante în domeniul CSR, faţă de 40% care nu au un astfel de proces. Răspunsuri totale: 62 (Au omis această întrebare: 15) Da 60% Nu 40% Da Nu
  • 36. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 36 Implicaţi angajaţii în acţiunile de CSR derulate de companie? (o singură variantă de răspuns) Întrebarea 23 O majoritate covârşitoare, de 92% din companii, implică angajaţii în diferite acţiuni de CSR. Ceea ce înseamnă că firmele româneşti au înţeles că angajaţii sunt cu atât mai motivaţi cu cât compania lor este mai activă prin proiecte CSR. Este larg acceptat faptul că proiectele CSR au un impact semnificativ în motivarea, dezvoltarea şi retenţia angajaţilor. În plus, Society for Human Resources Management a comparat firmele cu programe puternice de sustenabilitate cu cele cu campanii mai puţin relevante şi a descoperit că angajaţii primului tip de companie au un moral cu 55% mai bun, imaginea afacerii este cu 43% mai bună, iar loialitatea angajaţilor este şi ea mai bună, cu 38% faţă de firmele din a doua categorie. Răspunsuri totale: 61 (Au omis această întrebare: 16) Da 92% Nu 8% Da Nu
  • 37. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 37 Date demografice Rezultatul acestui studiu reflectă răspunsurile primite la chestionarul nostru în perioada 10 aprilie şi 10 mai 2013 din partea a 77 executivi de top şi specialişti CSR, reprezentând companii care îşi desfăşoară activitatea în România.
  • 38. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 38 Demografice Structura acţionariatului companiilor: Cu sediul în: 64% 25% 11% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% Straina Romaneasca Mixta 75% 25% Bucuresti/Ilfov Alta locatie
  • 39. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 39 Demografice Industriile în care activează companiile care au răspuns la chestionar: Distribuţia veniturilor companiilor chestionate: 2% 5% 5% 5% 7% 10% 13% 15% 17% 22% 0% 5% 10% 15% 20% 25% Industria chimica Energie si minerit Constructii si real estate Telecom/media Industria farmaceutica si sanatate Comert cu amanuntul si en gros Alte servicii Industria alimentara Servicii financiar-bancare Industria producatoare 18% 36% 9% 2% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% 50-100 mil euro 10-50 mil euro 1-10 mil euro Mai putin de 1 mil euro
  • 40. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 40 Demografice Poziţiile ocupate în cadrul companiei de persoanele care au răspuns la chestionar: 2% 13% 27% 28% 30% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% Specialist resurse umane CEO/Presedinte/Director general CSR Membru al Board-ului Specialist marketing Specialist
  • 41. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 41 Echipa de proiect
  • 42. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 42 Echipa de proiect Elena Badea Head of Market Enablement Ernst & Young România elena.badea@ro.ey.com Lacrămioara Botezatu Project Manager CSRMedia.ro lacramioara@csrmedia.ro George Carpov Consultant CSRMedia.ro george@csrmedia.ro Mihaela Matei Special Projects Communication Officer Ernst & Young România mihaela.matei@ro.ey.com Ernst & Young România CSRMedia.ro
  • 43. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 43 Testimoniale
  • 44. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 44 Testimoniale George Carpov Consultant CSRMedia.ro Studiul vine în sprijinul tuturor factorilor de decizie din companii, în condiţiile în care Responsabilitatea Socială Corporativă devine treptat o componentă importantă a strategiilor de afaceri. Aceasta nu mai intră în sarcina strictă a unei persoane (sau a unui departament) ci se extinde către liderii de la toate nivelurile, concomitent cu creşterea importanţei dialogului cu stakeholderii atât interni, cât şi externi ai companiilor. Vorbim practic de adoptarea unui model de afaceri responsabil social atât faţă de proprii angajaţi, cât şi faţă de parteneri, clienţi, autorităţi sau comunităţi. Suntem martorii unei perioade în care o companie nu mai este evaluată doar după profitul realizat ci şi după modalităţile prin care o parte a acestuia se întoarce în societate, altfel decât sub formă de taxe şi impozite. Elena Badea Head of Market Enablement Ernst & Young România Responsabilitatea corporativă se transformă dintr- un fenomen marginal în unul mainstream. Modul în care companiile răspund la aşteptările societăţii este din ce în ce mai sofisticat, în timp ce pe agenda pieţei de idei intră o nouă generaţie de concepte din domeniul CSR (CSR 2.0). Ne aşteptăm ca responsabilitatea corporativă să devină şi la noi o profesie predată şi studiată ca atare în şcoli şi universităţi. Dincolo de toate aceste tendinţe însă, CSR-ul va rămâne în primul rând un demers bazat pe pasiune, dar care trebuie inclus în strategia de comunicare şi în comunicarea corporate curentă, ca şi în strategia de business. Aceasta deoarece executivii şi membrii Board-ului sunt cei care înţeleg cel mai bine contextul în care activează compania şi influenţează în cea mai mare măsură demararea şi realizarea eforturilor CSR.
  • 45. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 45 Testimoniale Ruxandra Vodă Corporate Affairs Senior Manager COSMOTE România Adina Ionescu PR & Brand Builder MOL România Responsabilitatea socială este parte integrantă din planurile de afaceri ale multor companii care activează pe piaţa din România, unele dintre proiecte devenind recurenţe şi implicând tot mai multe categorii de public. Proiectele de resposabilitate socială au căpătat de-a lungul timpului mult mai multă amploare şi credibilitatea acţionării pentru cauze bine definite, aspecte care influenţează major nivelul de implicare a societăţii în sensul larg - clienţi, colaboratori, angajaţi, etc. Departe de a fi un simplu exerciţiu de îmbunătăţire a imaginii, programele de responsabilitate socială a corporaţiilor sunt un instrument indispensabil şi eficient. Pentru o activitate profitabilă şi de durată, este nevoie de implicare în viaţa comunităţii. Marile corporaţii care activează în România derulează deja programe viabile de responsabilitate socială şi înţeleg rolul pârghiilor fiscale puse la dispoziţie de autorităţi în acest sens. Mai este nevoie de încă un pas: companiile profitabile de dimensiuni medii sau mici să urmeze acelaş model, care le va întări afacerea, pe termen mediu şi lung. În plus, din moment ce dimensiunea filantropică sau emoţională a cauzelor sectorului ONG este reală şi importantă, aceasta poate fi susţinută de mediul privat nu doar prin resurse financiare, ci şi prin transfer de cunoştinţe de calitate.
  • 46. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 46 Testimoniale Cătălin Creţu Director General Visa Europe, România Visa Europe desfăşoară activităţi importante de CSR în majoritatea pieţelor din Europa, împreună cu parteneri strategici, atât la nivel internaţional cât şi local. Pentru noi, un program relevant de CSR se face prin parteneriate puternice cu alţi jucători din piaţă, dar şi cu autorităţile. Un program puternic de CSR este cel care deserveşte interesele tuturor celor implicaţi în proiect, de la comunitate până la companii, de la mediu până la autorităţi. Toate trebuie să aibă aceeaşi viziune comună, de a transforma în bine mediul în care coexistă, pe termen lung. Costinela Dragan PR & CSR Coordinator Rompetrol Group Realizarea studiului era necesară în condiţiile în care piaţa are foarte mult potenţial, iar companiile au înţeles importanţa investiţiilor în sustenabilitatea businessului şi au început să integreze CSR-ul în strategia de dezvoltare. Şi bineînţeles, mă refer la CSR sub toate formele lui - investiţii consistente în protecţia mediului, în dezvoltarea resurselor umane, respectarea drepturilor omului, politici de combatere a corupţiei, sprijinul comunităţilor locale. Analiză realizată de EY oferă pe de o parte o imagine de ansamblu a proiectelor şi programelor din România, dar este şi un instrument util de auto-evaluare şi poziţionare a companiilor în relaţia cu ceilalţi stakeholder.
  • 47. Tendinţe şi realităţi CSR în România – Ediţia 2013 47 Ne propunem să realizăm acest studiu în fiecare an. Sperăm să fiţi alături de noi!