rezistenta materialelor

1. Reazeme – legatura care împiedica anumite deplasări liniare sau de rotație ale unui solid
Reazemele se caracterizează prin numărul si felul de restricțiilor impuse deplasărilor liniare si
rotirile solidului elementele mecanice corespunzătoare unui reazem sunt forţele de legătură
(cupluri şi forţe) numite reacţiuni ale căror componente depind de numărul si de felul restricţiilor
impuse corpului de reazem considerat.
Reazemul simplu impune restricții la deplasări liniare şi la rotiri într-un singur plan. Se
deosebesc reazemul simplu, articulația si incastrarea.
Reazemul simplu reprezintă legătura dintre doua corpuri cu un singur punct de contact între ele
care împiedica deplasarea după normala comună şi permite orice translaţie în planul
tangent comun şi orice rotire In jurul unei drepte care trece prin punctul
Comun
Reacţiunea corespunzătoare reazemului simplu este o forţă având ca punct de aplicaţie puiului
comun al celor două corpuri şi direcţia după normala la planul tangent comun al celor două
corpuri. Mărimea acestei forţe constituie necunoscuta reazemului simplu. în statica
construcţiilor, reprezentarea schematică a reazemului simplu se face ca in fig. I b, I c sau I d, în
care direcţia pendulului reprezintă direcţia normala şi planul tangent comun celor două corpuri şi
deci direcția reacțiunii
Incastrarea reprezintă legătura dintre doua corpuri care nu permite nici o deplasarea intre acestea.
Reacțiunea corespunzătoare are trei necunoscute: poziţia (distanţa d faţă de centrul de greutate al
secţiunii teoretice de încastrare), mărimea (R) şi direcţia (unghiul α). La suprimarea unei
incastrări însa in locul mărimilor amintite se considera ca necunoscute : momentul reacțiunii in
raport cu punctul teoretic de incastrare (MA) şi componentele R1 şi R2.

2. [***, Lexicon tehnic, Ed. Tehnica, București, 1963.].
REÁZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect
de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în
jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se
face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦
(Rar) Balustradă. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv,
temei. [Var.: rázăm, reázăm, réazim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).
[http://dexonline.ro/definitie/reazeme]
Încastrare – mod de legătura sau de rezemare intre doua corpuri solide, realizata astfel încât sa
împiedice orice mișcare de rotație sau de translație, incit sa împiedice orice mișcare de rotație
sau de translație relativa a lor, se caracterizeze printr-o reacțiune si un moment, deci prin șase
necunoscute scalare, in spațiul respectiv prin trei necunoscute scalare in plan. [***, Lexicon
tehnic, Ed. Tehnica, București, 1963.].
ÎNCASTRÁRE s.f. Mod de legătură a două corpuri solide, care împiedică orice mișcare de
rotire sau de translați. [http://dexonline.ro/definitie/%C3%8ENCASTR%C3%81RE]
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui
ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor
[http://dexonline.ro/definitie/%C3%8ENCASTR%C3%81RE]
Cupla cinematica - legătura dintre doua corpuri in contact in mișcare relativa. Zonele de
contact sunt constituite din suprafețe (cuple inferioare) sau din linii ori puncte (cuple) superioare
care limitează mișcările relative ale elementelor.[ ***, Lexicon tehnic, Ed. Tehnica, București,
1963.
]
Legături – condiții geometrice care restrâng posibilitățile de mișcare ale unui punct material sau
a ale unor puncte materiale [***, Lexicon tehnic, Ed. Tehnica, București, 1963.].
LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează
mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt;
joncțiune.
LEGĂTÚRĂ ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a două corpuri prin care se limitează
mobilitatea lor relativă și care permite, de obicei, transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt

3. [http://dexonline.ro/definitie/leg%C4%83tur%C4%83]
Îmbinare – asamblare rigidă a doua sau mai multe elemente componente solide ale unui sistem
tehnic, îmbinarea nu presupune o mișcare relativa a elementelor îmbinate. [***, Lexicon tehnic,
Ed. Tehnica, București, 1963.
]
ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot;
împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau
asocierii mai multor elemente.
***, Lexicon tehnic, Ed. Tehnica, București, 1963.