Law

1. 1
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT TG JIU
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ
- SUPORT DE CURS –
LECT. UNIV. DRD
MIHAI-RAUL SECULA

2. 2
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ ÎN DREPTUL ROMÂNESC.................................3
Capitolul I. Etapele procedurii contravenţionale potrivit normei cadru Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001...............................................................................................................................................3
Capitolul II. Procedura administrativ-contravenţională ...........................................................3
Secţiunea I. Constatarea contravenţiilor .....................................................................................3
1.1 Persoane care au calitatea de agent constatator potrivit Ordonanţa Guvernului nr. 2/20014
1.2. Competenţa agentului constatator ........................................................................................5
1.3. Modalitatea de constatare a contravenţiilor.........................................................................5
1.4. Elementele întocmirii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor....5
1.4.1. Data şi locul în încheierii..........................................................................................6
1.4.2 Numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator....7
1.4.3 Datele personale ale contravenientului......................................................................8
1.4.4 Descrierea faptei pentru care se aplică sancţiunea ....................................................9
1.4.5 Indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia ...9
1.4.6 Indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident
de circulaţie ......................................................................................................................10
1.4.7 Posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate ...................................................10
1.4.8 Indicarea termenului de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea 11
1.4.9 Dreptul contravenientului de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Alte
menţiuni............................................................................................................................ 12
1.4.10 Semnătura agentului constatator ...........................................................................13
1.5. Comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii13
Secţiunea II. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale...............................................................15
2.1 Aplicarea sancţiunile contravenţionale principale..............................................................16
2.1.1 Avertismentul..........................................................................................................16
2.1.2 Amenda ...................................................................................................................17
2.1.3 Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii........................................................19
2.2 Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complementare ....................................................23
2.2.1 Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii .................23
2.2.2 Suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului, sau a autorizaţiei de exercitare a unei
activităţi............................................................................................................................ 25
2.2.3 Închiderea unităţii....................................................................................................26
2.2.4 Blocarea contului bancar.........................................................................................26
2.2.5 Suspendarea activităţii agentului economic ............................................................ 26
2.2.6 Retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior,
temporar sau definitiv.......................................................................................................27
2.2.7 Desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.................................27
2.2.8 Suspendarea exercitarii dreptului de conducere a conduce un autoturism..............28
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................29

3. 3
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ ÎN DREPTUL ROMÂNESC
Capitolul I. Etapele procedurii contravenţionale potrivit normei cadru Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
Procedura contravenţională este o parte specială a procedurii de drept administrativ având în vedere principiile care stau la
baza reglementării şi aplicării acesteia.
În concret, etapele procedurii contravenţionale se pot împărţi în trei etape distincte: administrativă, judiciară şi de punere în
aplicare a sancţiunilor.
În etapa administrativă se circumscrie activitatea de constatare, individualizare şi sancţionare a faptelor cu caracter
contravenţional, activitate specifică agentului constatator şi constituie cea mai importantă fază a procedurii contravenţionale. De
altfel, în condiţiile în care nu există probleme privitoare la legalitatea şi temeinicia sancţionării iar contravenientul execută benevol
sancţiunile dispuse, tragerea la răspundere contravenţională se încheie în această fază.
Etapa judiciară, intervine în cazul în care contravenientul contestă legalitatea sau temeinicia tragerii la răspundere
contravenţională, şi se desfăşoară exclusiv în faţa instanţei de judecată. Instanţa verifică atât aspectele invocate de petent cât şi
respectarea dispoziţiilor de ordine publică ce reglementează faza administrativă a sancţionării şi dispune anularea sau menţinerea
actului de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Potrivit art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, acest normativ se
completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă. Existenţa normelor de trimitere la Codul de procedură civilă a determinat
specialişti în dreptul civil să analizeze procedura contravenţională ca procedură civilă specială, neînţelegându-se specificul
raporturilor administrativ-contravenţionale şi interferenţa dintre normele diferitelor ramuri de drept.
Faptul că unele aspecte ale ei, cum ar fi cele procedurale, se completează cu normele Codului de procedură civilă, nu
înseamnă că instituţia contravenţiei încetează să mai fie o instituţie a dreptului administrativ şi se transferă în ramura dreptului
procesual civil.1
Procedura contravenţională este reglementată în principal prin normele administrative speciale, prevăzute în legislaţia
contravenţională care se completează cu normele procedurale civile şi penale, în măsura în care ele nu contravin raporturilor
administrativ-contravenţionale întrucât aceste norme prin tehnicitate şi aplicare îndelungată s-au impus drept constante, în procesul
de aplicare a normelor juridice.
Etapa punerii în executare a sancţiunilor contravenționale reglementează pe de o parte, modalitatea concretă de
executare a sancţiunilor dispuse iar în condiţiile în care acestea nu sunt executate voluntar de contravenient, procedura de executare
silită.
Specificul procedurii contravenţionale constă tocmai în caracterul său autoritar şi operativ care decurge din relaţiile de
subordonare ierarhică, dintre părţile raportului juridic-contravenţional, supuse unui regim juridic exorbitant, derogatoriu de la
dreptul comun şi anume regimul de drept public. Totodată procedura contravenţională se desfăşoară etapizat în faţa autorităţilor
administrative şi în faţa instanţei de judecată. În cazul procedurii administrativ-contravenţionale subiectul supraordonat al raportului
contravenţional care constată fapta şi aplică sancţiunea contravenţională este întotdeauna o autoritate publică, ce urmăreşte
realizarea intereselor generale ale societăţii sau ale unei comunităţi locale.
Procedura administrativ-contravenţională cuprinde normele legale referitoare la constatarea contravenţiilor, aplicarea
sancţiunilor contravenţionale, exercitarea căilor de atac atât împotriva actelor de sancţionare, cât şi împotriva măsurilor luate în
legătură cu regimul prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi executarea sancţiunilor contravenţionale.
Capitolul II. Procedura administrativ-contravenţională
Aşa cum am arătat, această etapă cuprinde activităţile de constatare, individualizare şi aplicare a sancţiunilor
contravenţionale.
Secţiunea I. Constatarea contravenţiilor
Prima etapă care, practic, declanşează procesul de intervenţie a răspunderii contravenţionale, este constatarea
contravenţiei.
Sediul materiei este reprezentat de Capitolul II – „Constatarea contravenţiei”din O.G. nr. 2/2001, unde se regăsesc
dispoziţii privind persoanele care au calitatea de agent constatator şi elementele procesului verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei.
1
Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a VII, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, pg. 303.

4. 4
1.1 Persoane care au calitatea de agent constatator potrivit Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
Constatarea contravenţiilor reprezintă prima fază procedurală privind răspunderea contravenţională; ea este dată în
competenţa anumitor persoane prevăzute în chiar actul normativ care reglementează contravenţiile într-un anumit domeniu de
activitate. Aceste persoane sunt denumite generic agenţi constatatori. În literatura juridică s-a propus şi denumirea de „agenţi
administrativi”2
.
Potrivit art. 15 alin. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 „pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii
din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai
autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al
municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe
drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi
băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului”.
Prin acte normative speciale sunt stabiliţi diverşi agenţi constatatori, cum sunt organele de control financiar, sanitar-
veterinare, inspectori din cadrul diferitelor ministere, comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, alte
organe centrale de specialitate etc.
Primarii constată contravenţiile stabilite prin actele normative emise de organele locale pentru probleme de interes local,
precum şi contravenţiile la dispoziţiile privind: apărarea liniştii şi ordinii publice; regulile generale de comerţ, circulaţia, vânzarea şi
transportul alimentelor şi a produselor alimentare; întreţinerea drumurilor naţionale; executarea lucrărilor edilitare; regimul
construcţiilor; regimul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare; folosirea fondului de stat; - prevenirea şi combaterea epidemiilor;
domeniul silvic; domeniul vânătoresc sau cinegetic; domeniul piscicol.
Poliţiştii au dreptul să constate contravenţiile la dispoziţiile legale privind apărarea ordinii şi liniştii publice, la normele de
convieţuire socială, în cazul contravenţiilor rutiere, potrivit art. 93 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.3
,
precum şi în celelalte domenii de activitate ce intră în atribuţiile poliţiei.
În plus la fel ca şi primarii, ei4
pot să constate contravenţiile din celelalte sectoare de activitate legate de regulile de comerţ,
circulaţia mărfurilor, întreţinerea drumurilor, regimul construcţiilor, vânătoarea şi pescuitul etc. Această enumerare nu este însă
limitativă. Prin acte normative emise de organele competente vor putea fi stabilite şi alte contravenţii, în alte domenii, pe care
organele de poliţie au dreptul să le constate.
O altă categorie de persoane competente să constate şi să sancţioneze contravenţiile este prevăzută de art. 46 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001, care dispune: „Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, precum şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente să constate şi să aplice
sancţiunile în cazul contravenţiilor săvârşite de cadrele militare şi de angajaţii civili în legătură cu serviciul”.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 „Pot fi agenţi constatatori: … persoanele împuternicite în acest
scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene,
primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale”. Aceste dispoziţii au
ridicat în practică următoarele probleme şi anume dacă cel care a mandatat atribuţiile poate fi agent constatator şi dacă cel mandatat
trebuie sau să aibă o anumită calitate.
2 Corneliu-Liviu Popescu, „Neconvenţionalitatea” şi neconstituţionalilatea procedurii contravenţionale judiciare de drept comun, în
raport cu dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, în „Pandectele Române”, nr. 6/2002, pg. 198.
3
Privind natura juridică a procesului-verbal, părerile exprimate în literatura juridică sunt diferite. Conform unei opinii, procesul-
verbal prin care se constată o contravenţie este o opţiune administrativă, iar dacă se referă şi la aplicarea sancţiunii apare ca un act
administrativ jurisdicţional (Romulus Ionescu, op. cit., pg. 223, 224, 317,327). După o altă opinie, dimpotrivă, procesul-verbal nu
are un astfel de caracter, deoarece ar trebui să ajungem la concluzia că una din părţile în litigiu (agentul constatator) este şi
judecătorul cauzei, ceea ce este incompatibil cu activitatea de judecată (Ilie Iovănaş, Consideraţii teoretice cu privire la
răspunderea administrativă, Teza de doctorat, Cluj, 1968, pg. 222, Liviu, Ungur, Consideraţii cu privire la sancţiunea pentru
procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege, în „Dreptul” nr. 10/2003, pg. 224). S-a susţinut, de
asemenea, că „procedura contravenţională este o procedură contencioasă, în consecinţă procesul-verbal de constatare şi sancţionare
trebuia înţeles ca fiind act administrativ cu caracter contravenţional. În considerarea unui drept contravenţional procesul-verbal se
prezenta, sub aspectul naturii juridice ca un act procesual contravenţional (Antonie Iorgovan, op. cit., pg. 271). Ca urmare a
revizuirii Constituţiei şi apariţiei Legii nr. 544/2004, acelaşi autor, susţine opinia conform căreia procesul-verbal de constatare al
contravenţiei este o operaţiune administrativă, sub aspectul naturii juridice, iar procesul-verbal de constatare şi sancţionare ne apare
ca un act administrativ unilateral de sancţionare (Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ ., pg. 427). Florin Coman-Kund,
Instanţa competentă în lumina prevederilor noii legi a contenciosului administrativ, în Curierul Judiciar, nr. 5/2005, pg. 84-85.
4 Privind data şi locul săvârşirii contravenţiilor continue se arată că acestea sunt lipsite de relevanţă. Într-un astfel de caz, data şi
locul săvârşirii contravenţiilor menţionate coincid cu data şi locul constatării lor. Eugen Popa, Lipsa de relevanţă a absenţei
menţiunilor referitoare la data si locul săvârşirii contravenţiilor reglementate de Legea nr. 50/1991, în „Dreptul”, nr. 2/1994, pg.
79-80.

5. 5
În ceea ce priveşte primul aspect răspunsul este clar afirmativ deoarece mandatarea atribuţiilor nu poată să echivaleze cu o cedare a
acestora iar în speţă îşi găseşte aplicarea şi principiul qui potest plus potest et minus5
.
Faţă de cea de-a doua problema răspunsul este mai dificil. Poate persoana abilitată prin lege ca agent constatator să
împuternicească orice persoană să constate şi să aplice sancţiuni contravenţionale (să luăm spre exemplu situaţia în care primarul
împuterniceşte să aplice sancţiuni contravenţionale angajaţii unei firme de protecţie şi pază)? Dacă analizăm strict textul art. 15 alin.
2 răspunsul ar putea fi afirmativ deoarece ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Totuşi, găsim că este inacceptabil ca
în materie contravenţională, domeniu de exercitare a autorităţii de stat, aceste atribuţii să fie delegate unei persoane fără nici o
calitate oficială, aceştia putând cel mult să sesizeze fapta contravenţională celui îndreptăţit să aplice sancţiunea. În opinia noastră
împuternicit poate fi numai persoana care are calitatea de subordonat ierarhic al celui care mandatează exercitarea atribuţiilor
1.2. Competenţa agentului constatator
Cu privire la aceste aspect problemele care s-au ridicat sunt relative la sancţiunea care intervine în cazul depăşirii
normelor de competenţă materială şi teritorială a agentului constatator. Deşi nu se poate vorbi de o nulitate absolută expresă ca în
cazul dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu siguranţă procesul verbal încheiat de un agent constatator
necompetent este lovit de nulitatea absolută expresă deoarece avem de-a face cu norme de ordine publică6
.
S-au exprimat, opinii potrivit cărora în acest caz s-ar putea vorbi despre „inexistenţa” procesului-verbal dar numai în
situaţia în care actul administrativ ar fi încheiat cu încălcarea grosolană şi evidentă a normelor de drept ce reglementează
competenţa, acesta neputând avea nici măcar o aparenţă de legalitate.7
Importanţa juridică a acestui aspect ar consta în faptul că
persoana sancţionată ar putea să solicite constatarea inexistenţei procesului verbal şi după expirarea termenului impus de lege.
De asemenea o situaţie nefirească apărută în practică este aceea a calificării unei singure fapte, privită ca element material
al contravenţiei, în diferite moduri în funcţie de organul căruia îi aparţine agentul constatator. Spre exemplu, contravenţiile ce
privesc regimul produselor accizabile, incriminate de Titlul X, art. 190 din Codul de procedură fiscală, se aplică numai de către
personalul specializat din aparatul Ministerului finanţelor sau de către lucrătorii Autorităţii Naţionale a Vămilor, dar în condiţiile în
care ele sunt descoperite într-un mijloc de transport fără acte de însoţire de către alt organ constatator, de exemplu poliţia rutieră,
sunt sancţionate potrivit Legii nr. 12 din 6 august 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
deoarece organul constatator nu are obligaţia de a anunţa organul constatator competent şi nici competenţă materială proprie.
Regimul sancţionator diferă sensibil în această situaţie, în primul caz minimul special este de 20.000 lei iar în al doilea de 500 de lei.
1.3. Modalitatea de constatare a contravenţiilor
Un aspect important şi deosebit de interesant ivit atât în practică cât şi în dezbaterile doctrinare este modalitatea în care se
face constatarea faptelor contravenţionale de către agentul constatator, în acest sens textul legii cadru neindicând o procedură
specifică clară arătându-se doar că abaterile se constată de agenţii constatatori care trebuie să încheie un proces verbal ce trebuie să
conţină anumite elemente.
În doctrină s-au conturat două curente şi anume concepţia tradiţională bazată şi pe o practică uniformă anterioară care
susţine că procesul-verbal încheiat de către agentul constatator ulterior săvârşirii contravenţiei sau pe elemente esenţiale care nu au
fost constatate personal de către agentul constatator sunt lovite de nulitate relativă8
. Această orientare se fundamentează pe faptul că
procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un act oficial, un înscris autentic care produce efecte fără a mai fi
necesară o altă modalitate de aprobare sau confirmare9
Se mai reţine o opinie diametral opusă potrivit căreia nu trebuie să se confunde constatarea prin propriile simţuri cu
noţiunea de flagranţă, surprinderea contravenientului în timpul desfăşurării activităţii contravenţionale pe motiv că ar fi inechitabil
ca o infracţiune, faptă ilicită mai gravă, să poată fi constatată prin orice mijloc de probă iar procesul verbal doar pe baza
constatărilor personale ale agentului constatator.10
1.4. Elementele întocmirii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
Procesul-verbal, care se încheie de către agenţii constatatori trebuie să cuprindă două categorii de clauze:
5
Mihai Adrian Hotca, op. cit., pg. 247.
6
În acest sens sunt şi considerentele deciziei XXII/2007 a ICCJ referitor la art. 16 din OG/2001 aşa cum sunt prezentate pe larg la
pagina ____
7
Tudor Drăganu, Nulitatea actelor administrative individuale, citat de Mircea Ursuţă op. cit. pag 114 nota 1.
8
În acest sens Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, Ed All Beck, Bucureşti, 2004, pg. 239 -240.
9
Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ed. a VI-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2011, pg. 278.
10
Alexandru Ţiclea, Constantin Rujoiu, Ioan Niţă Stan, Doru Ioan Tărăcilă, Marin Corbu, Răspunderea contravenţională, Ed. Atlas
Lex, Bucureşti, 1995, citat de Mircea Ursuţă, op. cit. pg. 120.

6. 6
- clauze cu caracter obligatoriu, a căror inexistenţă duce, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 la nulitatea absolută a
procesului-verbal contravenţional (numele, prenumele şi calitatea agentului constatator; numele şi prenumele contravenientului, iar
în cazul persoanelor juridice denumirea şi sediul acesteia, fapta săvârşită; data; semnătura agentului constatator).
- alte clauze, a căror absenţă nu mai este sancţionată cu nulitatea procesului-verbal11
.
Legea actuală mai adaugă o cauză care poate atrage nulitatea procesului-verbal contravenţional. Este vorba despre obligaţia
instituită în sarcina agentului constatator ca, în momentul încheierii procesului-verbal, să atragă atenţia contravenientului cu privire
la dreptul pe care acesta îl are de a face obiecţiuni. Aceste obiecţiuni urmează a fi consemnate distinct în procesul-verbal, în rubrica
intitulată “alte menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii.
Activitatea de constatare a contravenţiei se realizează şi se materializează, în final, prin încheierea unui proces-verbal, pe
care agentul constatator îl poate întocmi, atât în prezenţa, cât şi în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale şi a probelor
administrate de el. Acest proces-verbal, este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicită şi contravenientul12
.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei marchează existenţa raportului juridic contravenţional, ce se va afla la baza
derulării întregii activităţi procesuale contravenţionale până la stingerea acesteia; fiind actul prin care se declanşează şi la care se
raportează activitatea de tragere la răspundere a celor care au săvârşit contravenţii. El reprezintă singurul act probator al
contravenţiei săvârşite în faţa organului sancţionator, a instanţei de judecată ori a organului de executare şi, de asemenea, reprezintă
actul supus controlului judiciar. 92
Indiferent prin ce mod sau mijloc agentul constatator a luat cunoştinţă despre săvârşirea contravenţiei, el va trebui să
întocmească în scris procesul-verbal.
După ce agentul constatator a luat cunoştinţă despre o încălcare a dispoziţiilor legale, el trebuie să procedeze la constatarea
acesteia, stabilind în prealabil dacă fapta respectivă constituie contravenţie sau infracţiune, pe baza celor observate personal, a
relatărilor autorului, victimei, martorilor, precum şi a altor probe. Apoi, va proceda la stabilirea identităţii contravenientului care este
obligat să prezinte buletinul de identitate, iar pentru determinarea locului de muncă şi legitimaţia de serviciu, de student sau alte
acte.
Trebuie de asemenea, să stabilească împrejurările în care s-a săvârşit contravenţia, actul normativ care o prevede, dacă s-au
produs pagube materiale ori sunt lucruri supuse confiscării şi dacă nu există vreo cauză care să excludă caracterul contravenţional al
faptei sau răspunderea făptuitorului.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate în procesul-verbal vor fi cuprinse
următoarele date de identificare a acestora: numele, prenumele, seria şi numărul paşaportului, statul emitent şi data eliberării
documentului13
.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale
altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia14
.
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea,
sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care
o reprezintă.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se întocmeşte, de regulă, în două exemplare, din care originalul rămâne la
agentul constatator şi copia se înmânează contravenientului. În cazul în care se ia măsura confiscării, iar bunurile nu aparţin
contravenientului ori prin fapta comisă s-au produs pagube materiale, procesul-verbal se încheie în trei sau mai multe exemplare
pentru a se înmâna câte o copie persoanelor interesate, respectiv părţii vătămate ori celei căreia îi aparţin bunurile confiscate.
1.4.1. Data şi locul în încheierii
Deşi această condiţie de formă al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu este prevăzut ca un
element care atrage nulitatea absolută el prezintă o importanţă deosebită şi poate fi o cauză de nulitate relativă în cazul în care
contravenientul dovedeşte existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
Data încheierii procesului verbal prezintă importanţă deoarece aceste este momentul de la care se naşte dreptul
autorului faptei contravenţionale de a exercita calea de atac, împotriva procesului verbal, în situaţia în care a fost comunicat în
11
Celelalte menţiuni ale procesului-verbal sunt prevăzute în art. 16 alin.(1) după cum urmează: data şi locul unde este încheiat actul,
numele,prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv
codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi
locului în care a fost săvârşită precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea
eventualelor pagube pricinuite; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de
circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzută de actul normativ, dacă acesta
prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. În cazul în care
contravenientul este minor, procesul verbal va cuprinde numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau al altor reprezentanţi sau
ocrotitori legali ai minorului.
12
Este vorba despre minorii în vârstă între 14-18 ani, deoarece cei sub vârsta de 14 ani nu răspund contravenţional.
13 Alexandrul Ţiclea, op. cit., pg. 37.
14
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII a civ., dec. nr. 706/R/2002.

7. 7
aceiaşi împrejurare dar şi pentru a se stabili în cadrul controlului judecătoresc dacă a fost întocmit sau nu la o dată ulterioară
consumării contravenţiei sau în lipsa contravenientului.
De asemenea, raportat la dispoziţiile art. 13 din O.G. 2/2001 care arată că „Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale
se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei” data încheierii procesului-verbal reprezintă coordonata temporală
definitorie la care se raportează împlinirea termenului de prescripţie al aplicării sancţiuni contravenţionale.
În acest sens art. 21 din O.G. 2/2001 arată că „În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea”. În această ordine
idei, considerăm că va fi nul, procesul-verbal pe care nu este trecută data întocmirii, comunicat contravenientului după ce au
trecut termenul de 6 luni prescris de art. 13, fără a mai fi necesară arătarea unei vătămări suferite de contravenient deoarece
potrivit principiului in dubio pro reo se poate considera că sancţiunea a fost aplicată după împlinirea termenului. Însă, în situaţia în
care procesul-verbal este comunicat contravenientului în termenul de 6 luni se poate considera ca dată de referinţă cea a
comunicării.
Data întocmirii procesului-verbal este relevantă şi în ceea ce priveşte verificarea respectării dispoziţiilor art. 25 alin. 2 care
obligă organul care a aplicat sancţiunea să comunice actul constatator în timp de o lună de la aplicarea sancţiunii
contravenţionale. Ori, prin raportare la art. 21 din O.G. 2/2001, dacă procesului verbal îi lipseşte data iar comunicarea se face la
mai mult de o lună de la data săvârşirii faptei este imposibil de verificat dacă dispoziţiile art. 25 au fost respectate aspect ce impune
anularea actului administrativ de sancţionare.
Procesul verbal de constatare a contravenției care poartă ca dată a întocmirii acestuia, o dată anterioară săvârșirii
contravenţiei este nul deoarece există un dubiu serios în ceea ce privește data săvârșirii contravenției.15
Deşi opinia citată, aparţine
unei instanţe de judecată de nivel inferior achiesăm la acest punct de vedere deoarece este în spiritul reglementărilor legislaţiei
române dar şi a practicii C.E.D.O. care plasează prezumţiile ce se aplică în materia contravenţiilor în sfera penală.
În ceea ce priveşte contravenţiile continue, prin raportare la art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 dacă
acestea nu şi-au epuizat conţinutul data săvârşirii contravenţiei este aceiaşi cu cea a constatării.
Locul întocmirii procesului verbal este de obicei acelaşi cu al săvârşirii contravenţiei sau la sediul agentului constatator
care poate fi indicat prin orice modalitate care permite localizarea acestuia. Acest element prezintă importanţă numai în condiţiile în
care procesul verbal se va încheia în lipsa contravenientului sau dacă acesta refuză să semneze deoarece trebuie avute în vedere
respectarea dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţă.
Un motiv de nulitate al procesului-verbal îl constituie încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului fără sa existe
un temei pentru încheierea procesului-verbal în lipsa acestuia. Cu toate ca art. 19 din OG nr. 2/2001 în mod firesc permite încheierea
procesului-verbal în lipsa contravenientului, aceasta norma trebuie interpretata si înţeleasă în legătura cu prevederile art. 16 alin. 7 în
sensul ca încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului trebuie sa fie urmarea refuzului acestuia expres sau tacit de a se
prezenta în fata agentului constatator nu în sensul îngrădirii contravenientului de la dreptul de a face obiecţiuni. Altfel, ar rezulta în
mod absurd ca agentul constatator are alegere intre a-i da dreptul contravenientului sa facă obiecţiuni sau sa încheie procesul-verbal
în lipsa contravenientului si sa-i îngrădească acest drept.
Mai mult, în lipsa unor mențiuni exacte si concrete cu privire la locul în care s-a săvârșit contravenția se încalcă
dreptul la apărare al contravenientului, acesta fiind pus în situația de a nu-si putea formula apărările în mod corespunzător16
.
1.4.2 Numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator
Ca şi elemente obligatorii de formă al procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cele trei menţiuni sunt
tratate diferit raportat la sancţiunea neîndeplinirii lor. Astfel, numele, prenumele şi calitatea agentului constatator sunt prevăzute sub
sancţiunea nulităţii exprese absolute de către art. 17 din Ordonanţă lăsând menţionarea instituţiei sub incidenţa nulităţii relative
virtuale.
Prin calitatea agentului constatator se înţelege funcţia sau însărcinarea persoanei care întocmeşte procesul verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei. Instituţia este autoritatea sau unitatea al cărei reprezentant este agentul constatator.
Relevanţa consemnării acestor date constă în posibilitatea determinării competenţei agentului constatator şi a autorităţii unde trebuie
depusă plângerea contravenţională.17
15
Judecătoria Câmpeni, dosar 1717/2008, sursă web: http://www.spete.info/jurisprudenta-obiect/procesul-verbal-de-constatare-a-
contraven%C5%A3iei-care-poart%C4%83-ca-dat%C4%83-a-%C3%AEntocmirii-acestuia-o-dat%C4%83-anterioar%C4%83-
s%C4%83v%C3%A2r%C5%9Firii-contraven%C5%A3ei-este-nul-deoarece-exiat%C4%83-un-dubiu-serios-%C3%AEn-ceea-ce-prive%C5%9Fte-
data-s%C4%83v%C3%A2r%C5%9Firii-contraven%C5%A3iei-9435/
16
Nedescrierea exacta a locului săvârșirii contravenției, respectiv a localității si sectorului de drum, echivalează cu lipsa descrierii
faptei contravenționale în actul de constatare a contravenției, iar absenta acesteia este sancționata de art. 17 din O.G. 2/2001 cu
nulitatea absoluta si expresa a procesului-verbal, nulitate care nu este condiționată de dovedirea unei vătămări. Judecătoria Slatina,
dosar nr. 1320/2010, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/pl%C3%A2ngere-contraven%C5%A3ional%C4%83-anularea-
procesului-verbal-de-contraven%C5%A3ie-ca-urmare-a-omisiunii-agentului-qe7em/ .
17
Mihai Adrian Hotca, op. cit. pg. 270.

8. 8
În doctrină şi practică există o opinie cvasiunanimă căreia i ne alăturăm în sensul că lipsa menţiunii numelui agentului
constatator este sancţionabilă cu nulitatea absolută a procesului-verbal ca unic act probator al contravenţiei. Vătămarea este
prezumată în mod absolut, organul din care face parte agentul constatator neputând face dovada ulterior, în faţa instanţei, referitoare
la identitatea agentului constatator. Aceasta, deoarece, interpretând altfel, ar însemna că procesul-verbal nu are nici o valoare
probantă, atâta timp cât menţiunile absolut esenţiale ale acestuia pot fi completate ulterior.18
În ceea ce priveşte menţionarea prenumelui şi a calităţii deşi s-au exprimat opinii contrare de către prestigioşi autori în
materie, nu împărtăşim acest punct de vedere. S-a susţinut în principiu că dispoziţiile art. 17 instituie în această privinţă o nulitate
expresă relativă, prezumţia de vătămare instituită de lege, putând fi răsturnată de către intimat în faţa instanţei19
şi că anularea
procesului-verbal pentru lipsa prenumelui agentului constatator ar fi o interpretare excesivă şi formalistă a articolului 17 al
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, fiind contrară interesului public.20
În primul rând chiar dacă am admite că vorbim de o prezumţie relativă nu se poate pune problema unei prezumţii de
vătămare, deoarece în cazul acestor nulităţi vătămarea trebuie invocată şi dovedită de către cel care a suferito şi nu de către instanţă
din oficiu, acesta fiind un element strict specific nulităţilor absolute; să admitem că art. 17 instituie un regim juridic hibrid în ceea ce
priveşte nulităţile, în cadrul aceleiaşi dispoziţii legale, nu este întemeiat pe nimic şi este la rândul său o interpretare excesiv de laxă a
dispoziţiilor mai sus menţionate. De asemenea, nu vedem cum ar putea fi contrară interesului public respectarea voinţei exprese a
legiuitorului care arată cu claritate că menţionarea numelui, prenumelui şi a calităţii agentului constatator este sancţionabilă cu
nulitatea, fără să stabilească o distincţie în tratamentul juridic al acestor elemente, ba mai mult găsim că este îndeosebi respectat
deoarece vorbim de obligaţiile agentului constatator, prezumat a fi un profesionist şi aflat în exerciţiul autorităţii de stat,
neîndeplinirea culpabilă a atribuţiilor sale fiind cel puţin la fel de gravă cu fapta contravenţională pe care este îndrituit să o
sancţioneze.
1.4.3 Datele personale ale contravenientului
Procesul verbal trebuie să cuprindă datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi
locul de muncă ale contravenientului. Prin datele personale din actul de identitate se înţelege nume, prenume, domiciliu, seria şi
numărul actului de identitate.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în
procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de
stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale
altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea,
sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care
o reprezintă.
Nu vom insista asupra aspectelor privind situaţiile în care intervine nulitatea deoarece nu prezintă probleme diferite de cele
pe care le-am discutat mai sus. În acest sens, lipsa sa orice greşeala referitoare le numele, prenumele sau domiciliul
contravenientului va atrage anularea actului constatator.
În cazul contravenientului persoană juridică, lipsa denumirii şi a sediului acesteia va atrage nulitatea absolută a procesului-
verbal aceste dispoziţii fiind strict enumerate de art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
În practică şi în doctrină s-a pus problema a calităţii de contravenient a angajatului persoanei juridice răspunsul fiind
unanim negativ deoarece în principiu orice formă de răspundere este personală, procesul-verbal fiind lovit de nulitate absolută
deoarece măsura s-a îndreptat către o persoană ca nu avea calitatea de contravenient chiar dacă fapta contravenţională, sub aspectul
elementului material a fost săvârşită de către angajat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Astfel sancţionarea în nume personal al
şefului de şantier pentru efectuarea unor lucrări de construcţii fără autorizare este neîntemeiată şi procesul verbal va fi anulat
deoarece fapta contravenţională priveşte persoana juridică unde acesta funcţiona, obligaţia de a obţine autorizaţiile necesare fiind în
sarcina acesteia.21
Lipsa menţiunilor privind ocupaţia, locul de muncă şi actul de identitate al contravenientului nu atrage nulitatea
procesului verbal cât timp partea nu a dovedit producerea unui efect al omisiunii, iar identificarea sa după nume, prenume domiciliu
şi codul numeric personal este certă.22
18
Mircea Ursuţă op. cit. pg. 133.
19
Ibidem pg. 133
20
Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit. pg. 122
21
Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ, decizia civilă nr. 845/2009 (nepublicată)
22
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a, decizia civilă nr. 2405/2005 din Daniel Severin, Răspunderea contravenţională. Practică
judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, pg. 95.

9. 9
1.4.4 Descrierea faptei pentru care se aplică sancţiunea
Textul art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 arată că procesul verbal trebuie să cuprindă „descrierea faptei
contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la
aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Nu constituie o descriere corespunzătoare a faptei
procesul verbal în care se retine, generic, neîndeplinirea unor masuri impuse de o autoritate publica, fără arătarea concreta a
masurilor ce nu au fost îndeplinite. Sancţiunea, în acest caz, este nulitatea , conform art. art 17 din OG 2/200l, care poate fi
constatata si din oficiu.
Realizând o descrie pur formala a contravenţiei, fără a evidenţia elemente de fapt de natura a o individualiza, nu întruneşte
cerinţele de legalitate prevăzute imperativ de art. 16 alin. 1, iar o prezentare generala, lipsita de conţinut, a faptei echivalează cu
lipsa acesteia si atrage nulitatea procesului verbal conform art. 17 din acelaşi act normativ23
.
Din interpretarea logico-gramaticala a prevederilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 rezulta cerința ca agentul constatator
sa realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului si a tuturor circumstanțelor de
natura a imprima faptei acest caracter. Cerința este una imperativa, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței
cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale si verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o
si a justeții sancțiunii aplicate. În lipsa unei descrieri corespunzătoare a faptei, instanța nu poate exercita controlul de legalitate si
temeinicie a procesului-verbal. 24
În situaţia în care probatoriul administrat confirma săvârşirea faptei, vinovăţia contravenientului petent care prin probele
administrate nu a reuşit sa răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului verbal, dimensiunile prejudiciului produs, judecătorul
trebuie sa se asigure de corectitudinea individualizării sancţiunii aplicata iar înlocuirea acesteia, raportat la criteriile prevăzute de art.
21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 constituie operaţiunea juridica de reapreciere a gradului de pericol social al faptei, de
urmările produse, ce nu se poate realiza decât prin raportarea directa la starea de fapt reţinută prin procesul verbal de constatare a
contravenţiei, la probatoriul administrat care trebuie sa concorde astfel cu sancţiunea pe care instanţa o aplica prin înlocuire25
.
Considerăm că menționarea datei greșite, echivalează cu lipsa acesteia prin raportare la dispoziţiile imperative art. 17
din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care arată că „lipsa mențiunii privind data comiterii contravenției
atrage nulitatea procesului verbal iar nulitatea se constata si din oficiu”, exonerând astfel pe contravenient de a proba vreo
vătămare.26
În acest sens, invocarea de către agentul constatator, în faza de control judiciar, a unei erori materiale, este lipsită de
finalitate, deoarece această cauză de nulitate absolută nu poate fi înlăturată prin probă contrară.
Totuşi, este discutabil dacă, în cazul în care, prin coroborarea cu probe certe a procesului-verbal constatare a contravenţiei,
prin care se va demonstra de către agentul constatator că, menţionarea greşită datei săvârşirii contravenţiei este urmare a unei greşeli
materiale evidente, nu ar fi admisibilă acoperirea acestei deficienţe. Înclinăm spre un răspuns negativ pentru motivele arătate mai
sus, în cea mai mare parte a cazurilor de sancţionare, dar considerăm că, în situaţia în care toate celelalte elemente ale procesului-
verbal sunt conforme cu legea iar încălcarea valorii sociale apărate de norma contravenţională este foarte gravă, împrejurare
demonstrată indubitabil prin probatoriul ce însoţeşte procesul verbal, se poate trece peste acest neajuns al actului constatator. Aşa
cum am mai arătat în cuprinsul lucrării, o interpretare strict formală a dispoziţiilor unui act normativ care protejează o valoare
socială, de natură să-l golească de conţinut, nu este în spiritul unei interpretări fireşti, teleologice a normei juridice respective.
1.4.5 Indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia
Potrivit principiului legalităţii incriminării (nullum crimen sine legem…) orice sancţiune aplicată de către autoritatea de stat
trebuie să fie bazată pe o dispoziţie a unui act normativ. În acest sens art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 indică printre
elementele de formă ale procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi arătarea actului normativ în baza căruia s-
a dispus sancţionarea.
Deşi textul mai sus menţionat face vorbire de „arătarea actul normativ”, sintagma trebuie interpretat în sensul ca se refera
la articolul din lege si actul normativ care impune în sarcina cetăţeanului o anumita conduita.
23
Deciziei nr. 49 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Olt - Secția comerciala sursa web: [03.07.2011]
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_12642/Nulitatea-procesului-verbal-de-contraventie-Descrierea-generica-a-faptei.html
24
Judecătoria Adjud, dosar 1015/09.10.2009, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/plangere-contraventionala-descriere-
necorespunzatoare-a-faptei-qs6qm/
25
Tribunalul Gorj, Secţia contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 6 din 14.01.2009 sursa web: portal.just.ro –
Jurisprudenţă Tribunal
26
Tribunalul Maramureş, Dosar 1362/R/2009, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/proces-%E2%80%93verbal-de-constatare-a-
contraven%C5%A3iei-men%C5%A3ionarea-gre%C5%9Fit%C4%83-a-datei-s%C4%83v%C3%A2r%C5%9Firii-contraven%C5%A3iei-nu-
q72em/.

10. 10
Așadar, pe lângă descrierea stării de fapt, agentul constatator trebuie sa facă încadrarea în drept a stării de fapt expuse.
Consideram ca, pentru ca instanța sa poată aprecia corectitudinea încadrării juridice este necesar ca agentul constatator sa indice si
articolul, alineatul sau litera corespunzătoare a textului legal care sancționează contravenția27
.
Daca nu s-ar da o astfel de interpretare sintagmei în discuţie, s-ar ajunge în situaţia ca o persoana sancţionată
contravenţional sa nu ştie ce obligaţie impusa de lege în sarcina sa a încălcat, iar instanţa învestita cu soluţionarea unei plângeri
contravenţionale în loc sa analizeze legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenţie contestat, ar trebui sa procedeze la
încadrarea juridica a faptei în raport de situaţia de fapt reţinuta de agentul constatator si de sancţiunea aplicata.
Această operaţiune este inadmisibil, întrucât excede atribuţiilor instanţei de judecata, conducând la arbitrariu si la
nelegalitatea incriminării contravenţiei28
. Faptul că indicarea eronată a actului normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu
este menţionat în O.G. nr. 2/2001 drept cauză de nulitate absolută a procesului verbal, nu înseamnă decât că nu ar putea fi invocată
de instanţă din oficiu, nu şi că nu ar putea atrage anularea acestuia atunci când este invocată de partea interesată întrucât într-o atare
situaţie, aplicarea sancţiunii nu are suport legal, reprezentând o încălcare a principiului legalităţii stabilirii contravenţiei şi aplicării
sancţiunilor contravenţionale, consacrat de dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr.
180/2002.29
Credem că este un neajuns al legii cadru faptul că lipsa acestei menţiuni nu este cuprinsă ca un element care atrage nulitatea
absolută a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor omisiunea indicării actului normativ în baza căruia se face
tragerea la răspundere a contravenientului, aspect inacceptabil deoarece în acest caz nu este respectat unul dintre principiile de bază
ale dreptului şi anume legalitatea oricărei forme de răspundere juridică. Sigur, s-ar putea argumenta că principiul este respectat
deoarece temeiul tragerii la răspundere al contravenientului este norma juridică încălcată şi nu documentul constatator al faptei dar
argumentul nu poate fi primit deoarece sintagma de legalitate a încriminării presupune atât existenţa juridică a normei încălcate dar
şi indicarea sa corectă deoarece numai aşa se poate realiza scopul educativ al legii. Mai mult de atât, credem că este inacceptabil ca
agentul constatator, persoană aflată în exerciţiul autorităţii de stat să nu cunoască însăşi textul de lege pe care este chemat să îl aplice
deoarece în aceste condiţii ce pretenţii mai avem de la cetăţean, titular al obligaţiei de conformare, să se supună rigorilor unei
legislaţii extrem de stufoase şi de multe ori incoerente.
Astfel, consider că în această situaţie vătămarea pe baza căreia se poate cere anularea procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor ar trebui să se prezume irefragabil atât pentru considerentele expuse mai sus dar şi pentru motivul că a
cere contravenientului să demonstreze prejudiciul produs este iluzoriu fapt care poate duce la concluzia că această menţiune poate să
lipsească cu desăvârşire fără nici un fel de consecinţe asupra actului constatator.
1.4.6 Indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de
circulaţie
Această dispoziţie priveşte strict situaţia în care fapta contravenţională a avut ca urmare un accident de circulaţie având
scopul de a încunoştinţa pe cel păgubit de societatea la care autorul contravenţiei are poliţa de asigurare obligatorie auto sau alt gen
de asigurare de răspundere civilă acoperitoare.
Deci, se poate spune că este strict legată de dispoziţiile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi anume
art. 76 care stabileşte că „Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tracţiune animală, care circulă pe drumurile
publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie,
conform legii. Poliţia rutieră dispune măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu
numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovadă fără drept de circulaţie.
Dacă deţinătorul vehiculului nu face dovada asigurării acestuia, după 30 de zile de la data aplicării măsurii prevăzute la alin. (2),
poliţia rutieră dispune radierea din evidenţă a vehiculului.”
În condiţiile în care menţiunile privind societatea de asigurări nu sunt cuprinse în ipoteza art. 17 deci nu poate fi invocată
din oficiu, se pune problema dacă lipsa acesteia afectează în vreun fel valabilitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei deoarece persoana vătămată prin lipsa sa este păgubitul şi nu contravenientul.
Se pare că, de lege lata răspunsul este negativ deoarece, strict practic lipsa acestei prevederi nu afectează pe contravenient
iar păgubitul nu o va putea invoca în nici o fază a procedurii contravenţionale.
1.4.7 Posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ,
dacă acesta prevede o asemenea posibilitate
27
Tribunalul Mehedinţi, dosar nr. 667/2009, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/pl%C3%A2ngere-
contraven%C5%A3ional%C4%83-inadverten%C5%A3%C4%83-cu-privire-la-literele-din-articolele-care-prev%C4%83d-%C5%9Fi-
sanc%C5%A3ioneaz%C4%83-6zmqe/
28
Tribunalul Neamţ Secţia comerciala si de contencios administrativ si fiscal. Decizia civila nr. 372/RCA din 22.09.2008 sursa web:
[05.07.2011] http://www.juspedia.ro/jurisprudenta/3275/nulitatea-absoluta-a-procesului-verbal-de-contraventie/
29
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr.7091/10.08.2006 sursa web [05.07.2011]
http://jurisprudentacedo.com/Plangere-contraventionala.-Indicarea-eronata-a-actului-normativ-care-prevede-si-sanctioneaza-
contraventia.html

11. 11
Legea-cadru recunoaşte o înlesnire substanţială30
fundamentată pe teza realizării scopului sancţiunii şi care constă în
posibilitatea recunoscută contravenientului de a se plăti jumătate din minimul stabilit de lege pentru fapta respectivă (art. 26), atunci
când actul normativ contravenţional special prevede o asemenea posibilitate. Asemenea dispoziţii existau şi în legislaţia anterioară,
sistemul ablaţiunii, cum se regăseşte denumit în doctrină, fiind însă regula, aplicabil tuturor actelor normative speciale care conţin
sancţiuni contravenţionale. Găsim că aceste prevederi erau preferabile şi de o aplicabilitate practică mult mai facilă avându-se în
vedere şi amalgamul legislativ din societatea noastră dar şi faptul că potrivit normelor de tehnică legislativă atunci când se instituie
un drept excepţiile trebuie prevăzute în norma specială, acestea fiind de strictă interpretare.
S-a pus justificat problema normelor contravenţionale anterioare apariţiei Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 care nu conţin,
în mod firesc dispoziţii în ceea ce priveşte posibilitatea ablaţiunii. În mod corect s-a stabilit în doctrină că în aceste situaţii potrivit
principiului de interpretare juridică în dubio pro reo trebuie să existe posibilitatea achitării a jumătatea din minimul amenzii31
, de
altfel dacă e să interpretăm per a contrario voinţa legiuitorului, în cazul normelor speciale anterioare apariţiei Ordonanţei, lipsa
exceptării faptelor de la posibilitatea ablaţiunii, atunci când acest sistem era regula echivalează logic cu includerea sa în norma
specială.
Acest sistem instituie un drept pentru contravenient şi o obligaţie pentru agentul constatator, care priveşte atât aducerea la
cunoştinţă a acestei facilităţi legale, cât şi implicarea agentului constatator în realizarea în practică a sistemului ablaţiunii.
Aplicarea acestui sistem implică ipoteza prezenţei contravenientului în momentul încheierii actului constatator, textul
prevăzând posibilitatea contravenientului “de a achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
contravenţional jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul-verbal”.
Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la Trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţă
se predă, de regulă, de către contravenient agentului constatator sau se trimite, prin poştă, organului din care acesta face parte.
În cazul în care contravenientul a achitat pe loc jumătate din minimul amenzii prevăzută de actul normativ pentru fapta
respectivă, orice urmărire încetează. Calculul termenului se face conform art. 101 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit
căruia, termenul calculat pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare32
.
În ceea ce priveşte posibilitatea anulării procesului-verbal având ca temei lipsa acestei menţiuni, soluţiile sunt
controversate. Dat fiind faptul că lipsa acestei menţiuni nu este cuprinsă ca şi cauză de nulitate expresă contravenientul care o
invocă va trebui să demonstreze şi vătămarea pe care a suferito. Deşi la o primă vedere această probă este iluzorie deoarece acest
fapt echivalează cu încălcarea principiului nemo censetur ignorare legem opinia contrară este unanimă doar soluţiile propuse fiind
diferite. Într-o opinie33
, deşi instanţa nu poate anula procesul-verbal de constatarea şi sancţionare contravenţiei, va dispune
repunerea contravenientului în termenul de a achita amenda, la cererea acestuia. Într-o altă opinie34
nu doar lipsa, ci chiar indicarea
greşită a sumei de plată atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei deoarece se creează o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal. Ne alăturăm acestui din urmă punct de vedere şi deoarece reprezintă cea
mai firească aplicare a textului de lege, soluţia propusă, de repunere în termen fiind lipsită de temei legal cel puţin de lege lata. De
lege ferenda însă, modificarea textului Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 în sensul anterior menţionat este binevenită şi or fi o
posibilitate elegantă prin care s-ar putea îmbina principiul nemo censetur ignorare legem cu interesul public.
1.4.8 Indicarea termenului de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea
Această condiţie de formă a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei dispusă de art. 16 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 trebuie privită prin raportare la art. 31 şi 32 din acelaşi act normativ care stabilesc că procesul-verbal poate fi
atacat cu plângere „…în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia” aceasta urmând a „…se depune la organul
din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens”.
Aceste două texte ridică numeroase probleme atât în ceea ce priveşte sancţiunea neindicării sau indicării greşite a
termenului cât şi sub aspectul organului la care trebuie depusă plângerea datorită declarării ca neconstituţional a articolului
respectiv35
.
S-a opinat că nerespectarea termenului legal de 15 zile indiferent de menţiunile din procesul verbal, atrage decăderea
contravenientului din dreptul de a mai formula plângere iar, în situaţia depunerii plângerii peste termen, aceasta este tardivă
deoarece chiar dacă agentul constatator nu consemnează aceste menţiuni, operează principiul cunoaşterii legii, nefiind vorba de
30
Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache - op. cit., ppg. 78-79.
31
Corneliu Liviu Popescu, Posibilitatea plăţii a jumătate din minimul special al amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore, în
cazul actelor normative anterioare O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Dreptul nr. 3/2002, pg. 8.
32
Textul mai prevede că atunci când „termenul astfel calculat se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau într-o zi când serviciul
este suspendat, se prelungeşte până la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează”.
33
Mircea Ursuţă, op. cit. pg. 150 cu referire la Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă nota 1.
34
Mihai Adrian Hotca, op. cit., pg. 275.
35
Curtea Constituţională, Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Monitorul Oficial nr. 53 din 23.01.2007.

12. 12
norme penale sau contravenţionale materiale, pentru a vorbi de o ipotetică eroare de drept, ci de norme procesuale imperative, ale
căror încălcări sunt sancţionate.36
Într-un alt punct de vedere căruia i ne alăturăm în parte, s-a considerat că în situaţia în care contravenientul probează că nu
cunoştea termenul în care trebuia să depună plângerea soluţia ar fi repunerea în termen dar avându-se în vedere de către instanţă
veridicitatea acestei afirmaţii prin raportare la situaţia concretă a contravenientului: vârsta, pregătire profesională etc.37
Credem că
această interpreare a legii este mai raţională deoarece, interpretând per a contrario ar în semna că lipsa acestei menţiuni nu are nici o
consecinţă asupra legalităţii actului constatator al contravenţiei şi nici contravenientul nu poate dovedi o vătămare concretă deoarece
i se va opune invariabil principiul nemo censetur ignorare legem, aşa cum am mai arătat, o ficţiune juridică. Mai mult, soluţia are şi
temei legal deoarece, potrivit art. 103 din Codul de procedură civilă neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage
decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de
voinţa ei.
1.4.9 Dreptul contravenientului de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Alte menţiuni
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul
de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica
„Alte menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
În practica instanţelor judecătoreşti nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin.
(7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
referitoare la nerespectarea de către agentul constatator, în momentul încheierii procesului-verbal, a obligaţiei de a aduce la
cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acest sens prin decizia nr. 22 din 19 martie 2007 publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 833 din 05/12/2007 în sensul în care nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ
menţionat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, hotărâre la cere ne vom referi mai pe larg
deoarece, în opinia noastră prezintă o importanţă deosebită în aplicarea Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Sa motivat că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Prin dispoziţiile specifice pe care le
cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravenţiilor, cu precizarea
menţiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanţi ai
autorităţilor publice abilitate prin lege să constate şi să sancţioneze contravenţiile, condiţiile în care poate fi contestat procesul-
verbal de constatare a contravenţiei, ca şi regimul general al sancţiunilor contravenţionale, al aplicării şi executării acestora.
În art. 16 alin. (1) din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-
verbal de constare a contravenţiei, iar la alin. (11), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie
menţionate în cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, al
contravenienţilor minori, precum şi în situaţia în care contravenientul este o persoană juridică.
În cadrul alin. (7) al aceluiaşi articol 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "în momentul încheierii
procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la
conţinutul actului de constatare", precizându-se că "obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte
menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal".
În legătură cu instituirea acestei obligaţii, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii procesului-verbal, este de observat
că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziţia înscrisă în art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, o atare
nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă.
În acest sens este de observat că şi în art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinţe specifice pe
care trebuie să le îndeplinească, în anumite situaţii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei, este adevărat,
fără a se mai menţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.
Or, situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al
contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator,
numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a
datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel
de situaţii "nulitatea se constată şi din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator
al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să
le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului la conţinutul lui,
36
Mircea Ursuţă, op. cit. pg. 155 cu referire la Mihaela Tabârcă, Drept procesual civil, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2005, pg. 687.
37
Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit. pg. 218.

13. 13
nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se
poate înlătura decât prin anularea acelui act.
De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerinţelor de a aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face
obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare şi de a consemna distinct acele obiecţiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în
art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Chiar daca petentul a completat obiecțiunile la procesul verbal cu recunoașterea faptei aceasta mențiune nu îi conferă
valoare absoluta în plan probator si cu atât mai puțin nu exclude dreptul de a contesta legalitatea formala si temeinicia procesului
verbal pe calea plângerii prin care se exercita controlul judecătoresc împotriva unui act de autoritate cu caracter administrativ.
Reglementarea caii de atac prin norme imperative si natura de titlu executoriu a procesului verbal de contravenție îl situează în
categoria actelor de autoritate publica al căror regim juridic nu poate fi înlăturat printr-o declarație unilaterala de voință. Acest
regim juridic justifica si respingerea cererii în probațiune prin care intimatul a solicitat depunerea unei casete pe care s-au înregistrat
imagini surprinse în momentul controlului întrucât prin exercitarea caii de atac a plângerii se contesta procesul verbal pe care
instanța îl verifica sub toate aspectele, fără ca prin probele administrate sa poată fi completate mențiunile pe care le cuprinde.
………….
1.4.10 Semnătura agentului constatator
Art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede obligativitatea semnării procesului verbal de către agentul constatator
nefăcând nici o referire cu privire la aceasta obligativitate în legătura cu înştiinţarea de plata, iar art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 sancţionează cu nulitatea absoluta lipsa acestei menţiuni privind semnătura agentului constatator, instanţa, urmează a
constata nulitatea procesului-verbal contestat de petiţionară si a exonera pe aceasta de plata amenzii aplicate38
.
Din acest punct de vedere considerăm ca lipsa acestei menţiuni nu pune probleme raportat la sancţiunea ce intervine,
aceasta fiind nulitatea, omisiunea neputând fi acoperită ulterior sau în faza controlului judecătoresc. Mai mult considerăm că în
cazul în care semnătura lipseşte de pe un exemplar al procesului-verbal de constatarea şi sancţionare contravenţiei sancţiunea este
acea deoarece documentul trebuie privit ca un tot unitar nefiind admisibil să existe diferenţe între exemplarele procesului-verbal
deoarece nu se mai poate stabili ulterior care dintre înscrisuri reflectă adevărul.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină, atât de către agentul constatator, cât şi de către contravenient. În situaţia
când făptuitorul nu este de faţă, ori refuză sau nu poate să semneze (are o infirmitate fizica ori nu ştie carte), agentul constatator va
face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie adeverite de cel puţin un martor39
. Procesul-verbal va trebui să cuprindă în
acest caz şi numele, prenumele şi domiciliul martorului, numărul actului său de identitate, precum, şi semnătura acestuia. În lipsă de
martori, agentul constatator va consemna în procesul-verbal din ce cauza acesta a fost încheiat astfel (art. 19 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001). Instanţa supremă a stabilit ca semnarea procesului-verbal de către contravenient fără nici o obiecţie nu duce
la concluzia recunoaşterii săvârşirii contravenţiei din moment ce el a introdus ulterior plângere împotriva acestuia.
1.5. Comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii
Legea instituie, în scopul producerii de efecte juridice de către procesul - verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a
sancţiunii, obligaţia comunicării acestuia, care revine fie agentului constatator, când acesta a aplicat şi sancţiunea, fie celui care a
aplicat sancţiunea, în cazurile de excepţie în care agentului constatator nu-i este recunoscută şi competenţa de a aplica sancţiunea.
Comunicarea se realizează către trei categorii de subiecte de drept:
- înmânarea sau după caz, comunicarea procesului-verbal contravenientului;
- comunicarea către partea vătămată;
- comunicarea către persoana fizică sau juridică, în cazul confiscării unor bunuri care aparţin altei persoane fizice sau
juridice decât contravenientul.
Art. 25 supune obligaţiei comunicării două categorii de acte:
- procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii, care se comunică persoanelor interesate în termen
de o lună de la data aplicării;
- înştiinţarea de plată, care se comunică de asemenea persoanelor interesate, în situaţia în care contravenientului i s-a
aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii, precum şi în cazul în care a fost obligat la despăgubire.
În situaţia în care agentul constatator constată fapta şi aplică sancţiunea, iar contravenientul este de faţă la încheierea
procesului-verbal, copia acestuia şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune despre acest lucru pe
procesul-verbal contravenţional.
Comunicarea actelor contravenţionale sus-menţionate se face fie prin poştă, fie prin agenţii procedurali, în conformitate cu
prevederile Codului de procedură civilă care întregesc prevederile prezentei reglementări40
.
38
Judecătoria Tg Jiu, sentinţa 7834/08.11.2007, sursa web: portal.just.ro - Jurisprudenta
39 Tribunalul Suprem, secţia civila, dec. nr. 1648/1981, în „Revista română de drept” nr. 8/1982, pg. 55.
40
Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache- op. cit., pg. 88.

14. 14
Faţă de acest aspect, în practică s-au ridicat numeroase probleme generate de modalitatea de comunicarea a procesului-
verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în situaţia în care acesta este încheiat în absenţa contravenientului sau acesta
refuză primirea, deoarece data comunicării prezintă o importanţă deosebită în atât în calculul termenului de prescripţie al aplicării
sancţiunii contravenţionale, al executării sancţiunii (art. 13 şi 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001) dar şi ca element temporal de
referinţă al exercitării căilor de atac (art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001).
Potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie daca procesul-
verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancţiunii.
De asemenea, potrivit art. 26 alin. 2 în cazul în care contravenientul nu este prezent la încheierea procesului-verbal,
comunicarea acestuia, precum si a înştiinţării de plata se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data
încheierii, comunicare ce, în temeiul art. 27 se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul
contravenientului.
Aşadar, din interpretarea coroborata a textelor de lege care fac referire la obligaţia de comunicare a actului sancţionator,
rezulta ca acţiunea de „comunicare” se refera la îndeplinirea obligaţiei de apela la serviciile poştale în vederea trimiterii procesului
verbal către destinatar ori de a-l afişa, obligaţie pe care instituţia din care face parte agentul constatator trebuie sa o îndeplinească în
maxim o luna de la aplicarea sancţiunii.
În practică s-a reţinut că obligaţia de comunicare ar cuprinde si înmânarea efectiva a corespondentei către destinatar în
acelaşi termen de o luna de la sancţionare nu este corespunzătoare textelor de lege indicate anterior şi antrenează în sarcina
instituitei sancţionatoare o răspundere pentru o activitate ce nu-i revine, aceea de a presta un serviciu poştal41
.
Deşi, această speţă reprezintă practica Tribunalului Gorj în materia comunicării procesului verbal încheiat în absenţa
contravenientului nu putem împărtăşi acest punct de vederea deoarece interpretarea pe care instanţa de judecată o dă textelor de lege
este contrară spiritului legii.
Considerăm că pentru a fi îndeplinită efectiv obligaţia de comunicare a procesului-verbal de către agentul constatator
aceasta trebuie efectuată cu mijloace în măsură să ateste primirea de către contravenient a documentului sau prin procedura afişării
aşa cum indică dispoziţiile art. 27 alin. 1 teza II.42
În caz contrar apar situaţii în care contravenientul de bună credinţă va avea de
achita contravaloare unei amenzi de care nu avut cunoştinţă, sancţiune de care va lua la cunoştinţă doar în faza de executare silită
fiind lipsit de posibilitatea legală de a mai contesta legalitatea procesului verbal de constatarea şi sancţionare În această situaţie
singura posibilitate pe care o are cel vătămat este contestaţia la executare potrivit art. 172 şi urm. Din Codul de procedură fiscală43
unde se va tinde a se demonstra vicierea comunicării raportat la art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
41
Tribunalul Gorj, sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr.24 din 15.01.2009 sursa web: portal.just.ro –
Jurisprudenţa Tribunal.
42
„...Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
43
În speţă procesul-verbal a fost comunicat recurentului prin posta, însa nu exista dovada ca aceasta comunicare s-a făcut cu
respectarea dispoziţiilor cuprinse la art. 27 din O.G. nr. 2/2001 – personal contravenientului sau prin afişare cu martori, deoarece
contravenientul a tăgăduit că semnătura de pe actul de confirmare a primire îi aparţine şi s-au depus înscrisuri pentru verificarea de
scripte în acest sens.
Nerespectarea acestor dispoziţii echivalează cu o necomunicare a procesului-verbal de contravenţie, astfel încât în raport de această
situaţie sancţiunea aplicată intră sub incidenţa art. 25 alin. 2 din OG 2/2001 care stabileşte cu caracter imperativ “… (2)
Comunicarea (procesului verbal n.n.) se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data
aplicării acesteia.”
Nu se poate reţine argumentul instanţei de fond în sensul în care “… contestatorul nu mai poate invoca împrejurarea că nu a avut
cunoştinţă existenţa procesului verbal de contravenţie în temeiul căruia a fost emis titlul de executare întrucât cel târziu la data de
19.08.2009 când a plătit parte din amendă, a cunoscut existenţa acestei sancţiuni şi posibilitatea să o conteste”, cel puţin din două
puncte de vedere. Primo, deoarece cei 20 de lei au fost plătiţi de către tatăl contestatorului în necunoştiinţă de cauză şi secundo
pentru că dispoziţiile art. 25 din OG 2/2001 privesc comunicarea procesului verbal în accepţiunea termenului aşa cum a fost descrisă
mai sus şi nu dacă cel sancţionat avea sau nu cunoştinţă de procesul verbal sau nu - norma juridică citată având caracter imperativ şi
fiind de strictă interpretare.
Faptul că adresa contestatorului din cererea introductivă coincide cu cea a documentului de confirmarea a primirii nu are nici un fel
de relevanţă în acest caz şi poate să dovedească faptul că contestatorul a primit procesul verbal. De altfel, la dosarul cauzei s-au
depus dovezi (copie vizată la zi a carnetului de student) de unde reiese că recurentul este student în Constanţa şi în consecinţă
concluzia logică ar fi că nu locuieşte în Motru la adresa indicată cea mai mare parte a anului.
Raportat la dispoziţiile art. Art. 39 alin. 2 din din OG 2/2001 “ În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. 1 (organele
din care face parte agentul constatator n.n.) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz,
dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea
a devenit irevocabilă…”, procesul verbal de sancţionare a fost comunicat cu depăşirea semnificativă a acestui termen deci nu mai
poate fi pus în executare potrivit cu dispoziţiile imperative ale legii. Tribunalul Gorj, Secţia civilă Decizia civilă nr.980/14.04.2011
(nepublicată).

15. 15
Astfel, prin sintagma obligaţia de comunicare, actul normativ nu a urmărit înmânarea efectivă a procesului verbal către
contravenient, ci sarcina pe care o are agentul constatator de a se asigura că persoana responsabilă a primit actul prin care este
sancţionat, dovada comunicării efective căzând în sarcina sa şi putându-se realiza prin expedierea procesului verbal cu aviz de
primire.
Să considerăm că agentul constatator şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare doar prin depunerea acestuia la serviciul
poştal este greşit şi ridică multe probleme în ceea ce priveşte atât termenul de exercitare a căilor de atac, deoarece singura dată certă
este cea în care plicul a ajuns la oficiul poştal de destinaţie cât şi în ceea ce priveşte executarea sancţiunilor contravenţionale dispuse
prin procesul verbal.
Secţiunea II. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale
Aplicarea sancţiunii contravenţionale reprezintă a doua fază a procedurii contravenţionale. În lipsa aplicării sancţiunii,
procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu produce nici un efect juridic faţă de contravenient, fiind necesar a i se comunica
acestuia un proces-verbal prin care se dispune şi o sancţiune, conform art. 25 din O.G. nr. 2/2001. Legea cadru în materie, respectiv
O.G. nr. 2/2001 stabileşte, ca regulă generală, aplicarea sancţiunii contravenţionale de către agentul constatator . Totuşi, alin. 2 al
art. 21 al legii cadru, lasă posibilitatea legiuitorului ca, prin actele normative speciale de stabilire şi sancţionare a unor contravenţii,
să prevadă ca sancţiunea să fie aplicată de către o altă persoană. De asemenea, prin actul normative special, se poate stabili
competenţa altei persoane, fie pentru a dispune atât asupra sancţiunii principale, cât şi asupra sancţiunilor complementare, fie
sancţiunea principală este aplicată de către agentul constatator, urmând ca o altă persoana să dispună numai asupra sancţiunii
complementare. 44
În cazul unor contravenţii rutiere, sancţiunea principală se dispune de agentul constatator iar sancţiunea
complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice se dispune, după caz, de către şeful poliţiei rutiere a
judeţului sau a municipiului Bucureşti ori de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau adjunctul
acestuia, conform articolului 96 alin. 1 din Codul Rutier.
În aceste situaţii, agentul constatator este obligat să înainteze de îndată, procesul-verbal de constatare a contravenţiei
organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea, sancţiune care va fi aplicată prin rezoluţie pe procesul-verbal de constatare
a contravenţiei. Este evident că, şi în cazul aplicării sancţiunii de către altă persoană decât agentul constatator, este imperios necesar
a se respecta normele imperative cu privire la competenţă, aplicarea unei sancţiuni de către un organ material sau teritorial
necompetent atrăgând nulitatea absolută a procesului-verbal.45
O altă situaţie de excepţie, în care agentul constatator nu are dreptul de a aplica sancţiunea contravenţională este aceea
când, potrivit actului normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii este
prevăzută ca sancţiune contravenţională alternativă cu amenda, iar persoana competentă să aplice sancţiunea apreciază că se impune
aplicarea sancţiunii contravenţionale a prestării unei activităţi în folosul comunităţii. În această situaţie, sancţiunea contravenţională,
indiferent dacă va fi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau amenda, va fi aplicată numai de către instanţa de judecată. De
asemenea, în cazul anumitor contravenţii, sancţiunea contravenţională, alta decât aplicarea sancţiunii prestării unei activităţi în
folosul comunităţii, va putea fi aplicată numai de instanţa de judecată, care este sesizată de către agentul constatator prin înaintarea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Interpretarea art. 21 îngăduie concluzia că, în această materie, legea-cadru consacră o regulă şi o excepţie.
Regula este reprezentată de aceea că agentul care constată fapta este şi cel care aplică sancţiunea.
Această regulă este prevăzută în majoritatea actelor normative în materie contravenţională, care fie o menţionează în mod
expres, fie fac trimitere la dreptul comun în materie.
Excepţia poate fi consacrată prin actele normative contravenţionale şi ea constă în recunoaşterea posibilităţii ca alte organe
decât agentul constatator să aplice sancţiunea.
Ceea ce se impune a fi subliniat este faptul că “numai printr-o prevedere expresă inserată în actele normative de stabilire
şi sancţionare a contravenţiilor un alt organ decât cel care constată are competenţa să aplice sancţiunile contravenţionale”46
.
În situaţia în care cel care aplică sancţiunea este altcineva decât agentul constatator, procesul-verbal se trimite de îndată
organului sau persoanei competente, iar sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal (art. 21(2) teza finală).
Legea dispune, prin art. 21 alin.(3), că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, să ţină seama de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, de modul
şi mijloacele de făptuire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Constatăm că legea instituie principiul individualizării sancţiunii contravenţionale, în funcţie de nişte criterii pe care le
instituie şi care pot determina, în mod logic, atenuarea sau agravarea unei sancţiuni.
44
Alexandru Ţiclea, op. cit., pg.52.
45
Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op. cit, pg.58.
46
Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache – op. cit., pg. 72.

16. 16
Deşi legiuitorul, a prevăzut criterii de individualizare similare cu cele din dreptul penal (art. 72) nu a dat şi posibilitatea ca
agentul constatator să coboare sancţiunea sub minimul special ca efect al circumstanţelor atenuante sau sa augmenteze sancţiunea ca
efect al circumstanţelor agravante, probabil considerându-se că pericolul social mai redus al faptei contravenţionale nu necesită
această modalitatea de individualizare.
În legătură cu acest aspect, s-a ridicat problema soluţiei pe care trebuie să o adopte instanţa de judecată în cazul în care se
contestă aplicarea unei sancţiuni contravenţionale peste maximul special prevăzut de norma de incriminare. Într-un punct de vedere
s-a considerat că instanţa nu poate anula procesul-verbal ci are obligaţia de a reduce sancţiunea în limitele prevăzute de lege47
.
Considerăm că acest punct de vedere, deşi pertinent, trebuie nuanţat, deoarece instanţa de judecată va avea sarcina
individualizării sancţiunii contravenţionale în funcţie de consemnările din procesul verbal şi a probelor pe care se sprijină, ori dacă
judecătorul nu are aceste elemente, în măsură să îi formeze o imagine asupra criteriilor de individualizare nu poate decât anuleze
procesul verbal nefiind posibilă aplicarea unei sancţiuni legale. De lege ferenda s-ar putea prevede ca în această situaţie în care
individualizarea nu este posibilă dar fapta contravenţională este de netăgăduit sancţiunea aplicată să fie cea prevăzută la minimul
special.
2.1 Aplicarea sancţiunile contravenţionale principale
Având în vedere criteriile stabilite de lege pentru individualizarea sancţiunilor, persoana competentă va individualiza
sancţiunea principală ce va fi aplicată. Potrivit dispoziţiilor O.G. nr.2./2001, sancţiunile principale contravenţionale sunt:
avertismentul, amenda şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Dintre cele trei sancţiuni contravenţionale principale, două-
avertismentul şi amenda-pot fi aplicate oricărui contarvenient, iar prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, numai
contravenienţilor persoanelor fizice.
2.1.1 Avertismentul
Conform art.7 din O.G. nr.2/200148
, avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în
care fapta este de gravitate redusă şi el se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu
prevede această sancţiune.
Avertismentul este cea mai blândă sancţiune contravenţională principală. S-a constatat că în practică, agenţii constatatori
abuzează prin aplicarea de amenzi contravenţionale chiar şi celor mai neînsemnate contravenţii49
cu toate că ar fi mai indicat să
uzeze mai mult de sancţiunea contravenţională, după părera mai multor autori. S-a constatat o exigenţă sporită în ceea ce priveşte
aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi se merge chiar spre limita maximă a amenzilor nicidecum spre aplicarea avertismentului.
De aceea, se impune ca organele competente să înţeleagă că orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un
scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este
nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii. Sancţiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societăţii, ci de
prevenire a săvârşirii lor.
Sancţiunea contravenţională nu prezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relaţiilor sociale si de formare, a unui
spirit de responsabilitate . Avertismentul este, ca natură, o sancţiune pur morală aplicabilă unor contravenţii ce prezintă un grad de
pericol social redus, iar contravenienţii o periculozitate scăzută. În cazul unor plângeri contravenţionale prin care se invocă
netemeinicia aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, instanţa poate dispune înlocuirea acesteia cu avertismentul.
Avertismentul este o variantă modernă a sancţiunii mustrării, sancţiune morală aplicată în dreptul român, în dreptul canonic şi în
dreptul medieval. Avertismentul se adresează oral, atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei, şi este
aplicat de agentul constatator. În celelalte cazuri, avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de
constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare. 50
Avertismentul constă în atragerea atenţiei contravenientului asupra pericolului faptei sale şi în recomandarea ca pe viitor
să se respecte dispoziţiile legale. Prin natura sa intrisecă, avertismentul este o sancţiune morală, el se deobsebeşte de amendă care
este o sancţiune pecuniară. Practic, avertismentul constă în dojenirea, dezaprobarea făptuitorului pentru ceea ce a săvârşit, arătarea
pericolului social al faptei comise, a urmărilor provocate, sfătuirea contravenientului să se îndrepte, să aibe o conduită mai bună.
Avertismentul mai constă în atragerea atenţiei acestuia că dacă pe viitor va mai săvârşi o altă contravenţie, i se va aplica o sancţiune
47
Daniel Severin, Răspunderea contravenţională, Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007 pg. 159, cu referire la
Decizia nr. 1884/2005 a Tribunalului Bucureşti.
48
Art. 7. - (1) Avertismentul consta în atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite,
insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale. (2) Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusa.
(3) Avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta
sanctiune.
49
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ,Vol. II, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pg. 409.
50
Mihai Adrian Hotca, op. cit.,pg. 118.

17. 17
mai aspră. Aşadar, pe lângă elementul de mustrare, el cuprinde şi pe acela de atenţionare cu privire la conduita ce trebuie avută
ulterior. El se poate aplica şi atunci când actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Este
o derogare de la principiul potrivit căruia stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor se aplică numai dacă sunt prevăzute în actul
normativ respectiv. Dispoziţia citată lasă un câmp larg de apreciere organelor competente să aplice sancţiunea, care vor putea să
decidă dacă este cazul ori nu să substituie avertismentul amenzii. Aprecierea se face ţinând seama de persoana contravenientului, de
comportarea sa anterioară, de atitudinea acestuia faţă de faptă, de angajamentul că pe viitor nu o va mai repeta, de împrejurările în
care a fost comisă contravenţia, de urmările ei, etc. Prin însăşi natura şi scopul său educativ, avertismentul se adresează oral
contravenientulului la constatarea faptei. 51
Avertismentul poate fi aplicat şi dacă actul normativ special nu prevede această
posibilitate. Cu toate acestea, pot fi întâlnite şi decizii greşite prin care se apreciază, eronat, că instanţa nu poate aplica
avertismentul,dacă acesta nu este prevăzut în actul normativ special.52
Dispoziţiile care reglementează executarea sancţiunii avertismentului sunt prevăzute de art.28 al Ordonanţa Guvernului nr.
2/200153
. Avertismentul poate fi executat fie oral, fie în scris în funcţie de actul prin care se aplică şi prezenţa contravenientului.
Astfel, avertismentul se aplică oral de către agentul constatator când sunt îndeplinite două condiţii: sancţiunea se aplică pe loc de
către agentul constator şi contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei. În toate celelalte situaţii, legea reglementează
executarea în formă scrisă a avertismentului. Astfel, dacă sancţiunea este aplicată în lipsa contravenientului, avertismentul se
consideră executat prin comunicarea procesului-verbal contravenţional prin care această sancţiune a fost aplicată. În ipoteza în care
agentul constatator aplică sancţiunea amenzii, sau sesizează instaţa de judecată pentru aplicarea sancţiunii prestării unei activităţi în
folosul comunităţii, apreciază că se impune aplicarea sancţiunii avertismentului, avertismentul se consideră executat prin
comunicarea hotărârii instanţei. În doctrină s-a apreciat că, deşi alin.3 al art. 38 prevede că executarea avertismentului în acest caz se
face prin încunoştiinţare scrisă, nu este necesară redactarea unui înscris, altul decât sentinţă instanţei.54
Executarea sancţiunii avertismentului poate însă produce anumite situaţii extrem de problematice. În ipoteza în care agentul
constatator execută oral sancţiunea avertismentului, iar ulterior persoana sancţionată atacă actul de sancţionare, iar instanţa dispune
anularea procesului-verbal, faţă de persoana respectivă s-a executat în mod nelegal o sancţiune contravenţională. În situaţia în care
agentul constatator aplică amenda, iar instanţa de fond aplică avertismentul, acesta se consideră executat prin comunicare sentinţei.
Dacă însă petentul formulează recurs, iar instanţa de control judiciar admite recursul şi anulează procesul verbal rezultă că
sancţiunea contravenţională a fost executată în mod nelegal. Dacă se admite recursul intimatului şi se menţine procesul verbal,
practic contravenientul va executa două sancţiuni: sancţiunea avertismentului prin comunicarea sentinţei primei instanţe şi
sancţiunea amenzii dispusă prin procesul-verbal confirmat de instanţa de recurs. În situaţia în care prima instanţă menţine sancţiunea
amenzii dispusă prin procesul-verbal, dar instanţa de recurs admite recursul petentului şi dispune înlocuirea amenzii cu avertisment,
această sancţiune nu va fi executată, deoarece hotărârile irevocabile nu se comunică.
2.1.2 Amenda
Cea mai întâlnită sancţiune contravenţională este amenda. Amenda contravenţională este o sancţiune pecuniară ce afectează
contravenientul prin diminuarea patrimoniului acestuia, fapt pentru care a fost denumită sancţiune patrimonială. Amenda
contravenţională constă în luarea silită din patrimoniul contravenientului a unei sume de bani şi trecerea acesteia în patrimoniul
statului sau al unităţilor administrativ teritoriale. Potrivit art. 8 din O.G. nr. 2/200155
, amenda contravenţională are caracter
51
Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op. cit, pg.34.
52
Mircea Ursuţa, op. cit, pg.181.
53
Art. 28. - (1) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în
procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres. (2) Plata
amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţă se predă de
către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin.
(1). (3) În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită
orice urmărire încetează.
54
Alexandru Ţiclea, Reglementarea contravenţiilor, ed. a V-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007,pg. 76
55
Art. 8. - (1) Amenda contravenţională are caracter administrativ. (2) Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale Guvernului se
pot prevedea amenzi între 500.000 lei şi 100.000.000 lei. (3) Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al
Municipiului Bucureşti se pot prevedea amenzi între 250.000 lei şi 25.000.000 lei.
(4) Limitele amenzilor prevăzute în actele normative care conţin reglementări cu privire la stabilirea şi sancţionarea unor fapte ce
constituie contravenţii, precum şi limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (2) şi (3) pot fi reduse sau majorate
periodic prin hotărâri ale Guvernului.
(5) Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia celor provenite din amenzile aplicate în temeiul
hotărârilor autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la alin. (3), care se fac venit la bugetul local respectiv,
precum şi a celor pentru care legea prevede altfel. Amenzile aplicate în temeiul unei legi sau al unei hotărâri a Guvernului se fac