1. POVESTE
“PRIETENIA, COMOARA CEA
MAI DE PREŢ”

2. Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către
o comoară inestimabilă.
“- Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva
aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o
pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă
:- ” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine
la o vânătoare de comori?"
Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la
drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i
se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la
capăt.Când cei doi ajunseră la poalele unui munte, îl întâlniră
pe Vultur.

3. “-Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu
doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă
Petru.
Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei
doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt
şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi
dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui
ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi
tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe
Oaie.
“- Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de
cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie.
Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la
drum.

4. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră
lângă Oaie, ca să le ţină de cald. Apoi, cei patru ajunseră, în
final, în deşert unde se întâlniră cu Cămila.
“- Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia.
“- Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne
însoţeşti în călătoria noastră, în căutarea comorii?”.
Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că
el, Oaia şi Leul se urcară pe ea, iar împreună şi fericiţi au
străbătut întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor,
bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o
întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare.
“- Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne
poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru.
Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră cu toţii la
drum.

5. Valurile puternice aproape că îi înecă, însă
Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către
ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche,
spunându-le aşa:
“- Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamară cu toţii surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat
muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu
curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată
nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că
Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!
…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ
comoară!

6. Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată
de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul,
experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele,
bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au
grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii
sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de
alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul
moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi
atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este
unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale
vieţii noastre.

13. Un om şi un câine…
Un om şi un câine mergeau pe un drum.
Omul se bucura de frumuseţea zilei, când, deodată,
îşi dădu seama că, de fapt, murise.
Îşi aducea acum clar aminte că murise, iar câinele,
care mergea lângă el, murise chiar
cu mai mulţi ani în urmă... Se întreba: " Oare unde
duce drumul ăsta?".. După o vreme, ajunseră
amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră.
Privindu-l mai îndeaproape, văzură ca era facut dintr-
o marmură foarte fină.
Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă
care strălucea în soare.
Ajunseră acolo şi văzură că era încrustată cu perle,
iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El
şi câinele sau se apropiară de poartă şi atunci
observară, într-o parte, un om sezând la un birou .
.

14. Îl intrebară:
- Scuzaţi-mă, unde ne aflăm ?
- Aici e raiul - răspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne daţi puţină apă ?
- Bine'nţeles, intraţi înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi
se aducă nişte apă cu gheaţă. Făcu un gest şi poarta începu să
se deschidă.
- Prietenul meu, poate intra şi el ? - întrebă călătorul arătând
înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse şi îşi continuă calea pe
care pornise, împreună cu câinele său.
Dupa încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un
drum prăpădit de ţară, dădură de o fermă, a cărei poartă părea
că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba.
Se apropie şi văzu un bărbat şezând rezemat de un copac şi
citind o carte.

15. -Scuzaţi-mă ! - i se adresă el. Aveţi cumva puţină apă?
- Da, desigur... e o cişmea ceva mai încolo.
- Şi pentru prietenul meu ? - zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie şi o strachină, chiar lângă cişmea.
Trecură de poartă şi ajunseră la o cişmea veche, cu pompă.
Omul şi câinele băura pe săturate.
După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - întrebă călătorul.
- Acesta este raiul.
- Sunt total încurcat. Un cetăţean, ceva mai jos, pe drumul ăsta,
mi-a zis că raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur şi zid de marmură ?... Acela e
iadul.
- Şi nu vă deranjează că ei folosesc acelaşi nume ca şi
dumneavoastră ?!...
- Din contră, suntem fericiţi că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt
gata să-şi lase în urmă prietenii cei mai buni.
Ce morală puteţi trage?