Documentul omagiază activitatea didactică de 42 de ani a doamnei educatoare Popovici Stela, evidențiind importanța și responsabilitatea rolului de educator în formarea viitorilor membri ai societății. Se subliniază stresul și efortul intelectual asociat cu profesia de dascăl, dar și satisfacția derivează din reușitele elevilor. La final, se transmit urări de sănătate și o pensie liniștită, recunoscând impactul pozitiv al activității sale asupra generațiilor de elevi.

1. 19 iunie 2015
STELNICA
O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ ŞCOLII!
-42 ani de activitate didactică
• Filosofii lumii încă nu au stabilit care moment este
mai încărcat emoţional, cel de început de drum sau cel
de încheiere a unei activităţi de lungă durată.
• Desigur că ambele momente sunt importante şi ne
marchează viaţa, dar, în timp ce primul pas pe un drum
este încărcat de speranţe, de ambiţii, de nerăbdare, dar
şi de sfiala intrării în necunoscut, clipele de final al unei
etape a vieţii aduc cu ele satisfacţia rezultatelor
obţinute şi liniştea sufletească a datoriei împlinite.
• În calitatea noastră de dascăli, suntem privilegiaţi
în această privinţă. Nu toate domeniile de activitate le
dau oamenilor bucuria şi mulţumirea pentru lucrul bine
făcut.Bineînţeles că este foarte important şi să scoţi
cărbuni, să transporţi mărfuri, să ţii evidenţe contabile
sau să munceşti pământul, dar a modela caractere, a
educa şi instrui pe cei ce vor deveni suportul de bază al
societăţii, presupune o responsabilitate în plus faţă de
celelalte profesii. Este inutil să mai spunem că aceasta
înseamnă şi un efort intelectual suplimentar, derivat
din responsabilitatea deosebită a procesului.
• Munca de educator pare o activitate facilă, la
îndemâna oricărei persoane care are copii, dar ştim cu
toţii că nu este deloc aşa. Mulţi părinţi se rezumă la a-şi
creşte copiii şi mai puţin la a şi-i instrui şi educa,
pretinzând că aceasta reprezintă obligaţia şcolii, din
moment ce cadrele didactice sunt plătite tocmai pentru o
astfel de activitate. De multe ori, obosiţi de complicaţiile
actului de educare,îşi trimit copiii la noi

2. • cu speranţa că vom reuşi acolo unde ei întâmpină
dificultăţi, uitând că nouă ne revine responsabilitatea
de a interacţiona cu mult mai mulţi copii deodată şi asta
zi de zi, an de an, o carieră profesională întreagă.
• Aici ajungem în punctul în care se pune în
evidenţă imensa uzură psihică la care suntem supuşi de-
a lungul vieţii noastre în calitate de educatori. Noi, de
fapt, suntem supuşi unei doze înmiite de stres,
comparativ cu cea normală care şi aceasta reuşeşte să îi
epuizeze pe foarte mulţi oameni în simpla lor postură de
părinţi.
• Dar ceea ce se obţine greu, cu multă răbdare şi
chiar cu sacrificii, devine şi frumos; şi tocmai trăind
acest „frumos”, îl putem converti în energia care ne
ajută să mergem mai departe.
• Reprezentăm o categorie profesională foarte
complexă prin natura atribuţiilor noastre de serviciu.
Noi suntem „chirurgii” care trebuie să operăm cu
precizie în comportamentul copiilor, suntem şi
„grădinarii” care se îngrijesc ca „răsadurile” primite
spre creştere să aibă pământ fertil în care să poată
creşte fără restricţii. Suntem şi „exploratorii” care
pătrund în cele mai adânci unghere ale copilăriei,
pentru a scoate de acolo „diamantele” viitorului, prin
care societatea să se poată dezvolta în continuare. Mai
suntem, în acelaşi timp, şi „psihologii” care pun în
valoare fiecare tip de comportament în parte,
„judecătorii” care trebuie să facă dreptate, aplanând
inevitabilele conflicte date în mod obiectiv de dinamica
socială a colectivului. Suntem chiar şi „părinţi” pentru
copii, în diverse momente, deoarece, atunci când lucrezi
cu cei mici într-o relaţionare atât de strânsă, ajungi să îi
tratezi uneori ca pe proprii tăi copii,

3. • din simplul motiv că nu poţi ajunge în sufletul unui copil
pentru a-l înţelege şi ajuta, decât dintr-o postură similară cu
cea de părinte, pentru a-i putea câştiga încrederea.Un dascăl
ştie că dacă va pune dragoste şi adevăr în ceea ce face, ceea
ce va construi el va dura o veşnicie.
• Ne aflăm acum într-un astfel de moment mirabil în
care avem prilejul de a scoate la lumina cuvintelor de
apreciere, activitatea didactică de 42 de ani a doamnei
educatoare Popovici Stela. Multe generaţii a pregătit, lăsând
de fiecare dată o parte din sufletul ei.
• Nu îi vom aprecia rezultatele muncii sale de decenii
prin cantitatea de stres adunată de-a lungul timpului, ci prin
volumul de satisfacţii acumulate. A gustat cu fiecare serie de
copii ,,un pic” din bucuria succesului şi astfel a putut merge
mai departe. Tocmai de aceea – şi poate părea paradoxal -
nu considerăm că ne aflăm într-un moment de final de drum,
ci doar de încheiere a unei etape profesionale active.
• Activitatea instructiv-educativă are o mare inerţie, ea
continuând cu efectele de lungă durată ale muncii noastre de
modelare umană. De acum înainte, satisfacţiile îi vor fi date
doamnei educatoare , de reuşitele în viaţă ale foştilor elevi.
Aşa poate deveni posibil ca, ceea ce s-a uzat în trecut, să se
poată reface de acum înainte.
• Vine o vreme când nu te mai laşi amăgit de tinereţe şi
înţelegi că nimic nu e veşnic...Dar amintirile nu trebuie să fie
o povară...Trebuie să-ţi dea senzaţia timpului pe care nu l-ai
pierdut...Şi...chiar dacă vremea trece, faptele rămân mereu
în inimile celor din jur!
• Îi urăm doamnei Steluţa multă sănătate şi o pensie
lungă, liniştită, plină de satisfacţiile datoriei împlinite!
Colegii de la Şcoala Gimnazială Maltezi