Includerea copiilor cu cerințe speciale este extrem de importantă pentru a da clasei uniformitate.

1. Practici educaționale
incluzive în sala de grupă
REALIZAT DE COTTA FLORINA

2. Ce reprezintă o practică bună?
O “bună practică” poate fi definită:
O bună practică este o experiență în legătură cu care există dovezi că funcţionează bine şi că
produce rezultate bune, ceea ce o recomandă ca model.

3. Educația incluzivă
EDUCAȚIA INCLUZIVĂ ESTE.......
…un proces în continuă evoluție, schimbare și îmbunătățire a
instituțiilor și sistemului de învățământ pentru a face
educația cât mai prietenoasă și benefică pentru toți copiii.
…reconsiderarea culturii, politicilor și practicilor
educaționale, astfel încât acestea să răspundă diversității
copiilor și cerințelor acestora
…flexibilizarea sistemului de învățământ, pentru ca acesta să
fie adecvat cerințelor oricărui elev.
…un efort continuu de identificare și eliminare a barierelor
din calea accesului copiilor la educație, participarea la
procesul educațional, precum și realizarea performanțelor
academice și sociale.
…abordarea fiecărui caz drept o situație unică, particulară.
EDUCAȚIA INCLUZIVĂ NU ESTE......
…un proiect unic, realizat într-o anumită perioadă de timp.
…concentrarea exclusivă pe includerea copiilor cu
dizabilități în mediile generale de învățare.
…încercarea de a-i schimba pe cei ce învață, astfel încât
aceștia să se poată potrivi mai convenabil cu un sistem de
educație neschimbat.
…concentrarea exclusivă doar pe asigurarea accesului la
școală/clasă.
…un set de formule sau acțiuni care pot fi folosite în orice
situație.
…depășirea provocărilor/problemelor financiare și de
mediu.

4. Criteriile de identificare a bunelor practici
✔ Eficiența și succesul înregistrat:
Practica se dovedește a fi relevantă și cea mai
eficientă cale de a atinge un obiectiv specific.
Aceasta a fost adoptată cu succes și s-au
înregistrat a avut efecte positive asupra
persoanelor și comunităților.
✔ Sustenabilitate socială, de mediu și
economică:
Practica răspunde nevoilor esențiale în special
ale persoanelor și comunităților defavorizate,
fără a amenința capacitatea acestora de a
răspunde nevoilor lor viitoare.
✔ Respectarea nevoilor de gen:
Practica are în vedere implicarea și
respectarea genurilor și contribuie la
îmbunătățirea calității vieții tuturor
persoanelor.
✔ Fezabilă tehnic:
Practica este ușor de învățat și de aplicat din
punct de vedere tehnic.

5. Criteriile de identificare a bunelor practici
✔ Este participativă:
Abordarea participativă este esențială pentru
asumarea de către fiecare a deciziilor și
acțiunilor.
✔ Poate fi replicată și adaptată:
Practica are potențial de replicare și adaptare
la obiective similare, în diferite situații.
✔ Reduce riscurile în situații de criză:
Practica își aduce contribuția la o bună
gestionare a situațiilor de criză și la dezvoltare
a rezilienței.

6. Descrierea bunelor practici
Titlul
Bune practici în conceptualizarea educației incluzive
Tipul documentului
Fișă de informații
Informațiile au rolul de produce schimbări în schemele cognitive de conceptualizare a educației
incluzive ale profesorilor și managerilor școlari în special, mai aproape de datele de cercetare
existente, așa încât aceste concepte să fie transmise către toate parțile interesate în mod
adecvat.

7. Cui se adresează?
•contribuie la îmbunătățirea intervenițiilor educaționale în scopul adresării lor adecvate tuturor copiilor și fiecăruia
în parte, în special în mediile defavorizate pe mai multe dimensiuni, ca o măsură de creștere a calității educației
oferite prin școală și de prevenire a abandonului școlar.
Instrumentul sintetizează documente de referință în domeniul politicilor educaționale care surprind aspectele
conceptuale și modelele de intervenție pentru incluziune s-au dovedit a sprijini rezultatele școlare și post-școlare
pozitive pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.
Relevanța locală/ geografică
Indiferent de spațiul în care au fost dezvoltate și validate conceptele și modelele prezentate aici, ele au o relevanță
științifică, globală, întărită de documentele de politici educaționale internaționale.
Introducere
Educația incluzivă urmărește să răspundă nevoilor de învățare ale tuturor copiilor, tinerilor și adulților, cu un accent
special pe cei care sunt vulnerabili la marginalizare și excludere. Aceasta presupune ca toți elevii și tinerii - cu sau
fără handicap, să poată învăța împreună prin accesul la școli și la instituțiile educaționale comunitare care să
constituie o rețea adecvată de servicii de sprijin.Educația incluzivă înseamnă educația tuturor copiilor, cu și fără
dizabilități, împreună în școlile obișnuite. Este o abordare care ia în considerare caracteristicile, interesele,
abilitățile și nevoile de învățare ale tuturor copiilor.

8. Actori și părțile interesate
Acest instrument ar putea fi folosit de către diverse persoane din comunitate, indiferent de rol - elev, părinte / tutore, educator/
profesor/ terapeut, furnizor de servicii de suport/ conexe, manager / factor de decizie sau membru al comunității - să se simtă
confortabil cu diversitatea și să o considere mai degrabă o provocare decât o problemă, pentru a crea un mediu educațional
adecvat tuturor copiilor și pentru a îmbunătăți viața elevilor și a familiilor lor.
Prezentarea modelului
Obiective urmărite:
1. Să se asigure că toate persoanele, indiferent de natura şi gradul dizabilităţii, au acces egal la educaţie şi îşi dezvoltă la
potenţialul maxim personalitatea, creativitatea, abilităţile intelectuale şi fizice.
2. Să se asigure că persoanele cu dizabilităţi au acces la educaţia de masă prin încurajarea autorităţilor în implementarea
măsurilor educaţionale necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

9. Obiective urmărite:
3. Să sprijine şi să promoveze învăţarea pe parcursul vieţii pentru persoanele cu dizabilităţi de toate vârstele şi
să faciliteze trecerea efi cientă şi efectivă de la o etapă la alta a educaţiei şi de la educaţie la angajare.
4. Să dezvolte la toate nivelele sistemului educaţional, inclusiv la toţi copiii şi de la vârstă fragedă, o atitudine de
respect faţă de drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

10. Acţiuni specifice care trebuiesc
întreprinse:
1. Promovarea legislaţiei, a politicilor şi a planurilor
pentru prevenirea discriminării copiilor, tinerilor şi adulţilor
cu dizabilităţi prin accesul la toate etapele educaţiei din
primii ani de viaţă până la vârsta adultă.
2. Încurajarea şi sprijinirea dezvoltării sistemului
educaţional de tip unificat, prin promovarea educaţiei de
masă şi a celei specializate care promovează schimbul de
experienţă şi incluziunea copiilor, a tinerilor şi adulţilor cu
dizabilităţi din comunitate.
3. Evaluarea timpurie a nevoilor educaţionale speciale ale
copiilor, tinerilor şi ale adulţilor cu dizabilităţi în scopul
planifi cării intervenţiilor educaţionale.
4. Monitorizarea implementării planurilor educaţionale
individualizate.
5. Asigurarea sprijinului necesar pentru copiii cu
dizabilităţi din cadrul sistemului educaţional de masă. În
cazuri excepţionale, unde nevoile educaţionale speciale nu
sunt întâmpinate în cadrul sistemului educaţional de masă,
statele membre se vor asigura că sunt luate măsuri
eficiente pentru sprijinul de tip alternativ, în scopul
incluziunii totale.

11. Acţiuni specifice care trebuiesc
întreprinse:
6. Încurajarea calificării iniţiale şi continue pentru toţi
profesioniştii şi personalul care lucrează în toate etapele
educaţiei pentru a conştientiza problematica dizabilităţii
şi pentru a utiliza tehnici şi materiale educaţionale
adecvate elevilor cu dizabilităţi.
7. Asigurarea accesibilităţii materialelor şi a planurilor
educaţionale oferite în sistemul educaţional de masă.
8. Includerea în planurile de învăţământ a unor teme cu
privire la persoanele cu dizabilităţi, ca persoane care au
drepturi egale cu toţi cetăţenii.
9. Conştientizarea dizabilităţii ca parte integrală a
programei din şcolile şi instituţiile de masă.
10. Accesibilizarea instituţiilor de învăţământ şi de
formare profesională pentru persoanele cu dizabilităţi,
inclusiv prin acordarea sprijinului individual şi operarea
adaptărilor (inclusiv echipamentul) pentru a veni în
întâmpinarea nevoilor acestor persoane.
11. Implicarea părinţiilor copiilor cu dizabilităţi ca
parteneri activi în elaborarea planurilor educaţionale
individualizate.

12. Ce semnifică următoarele sintagme?
Ø Normalizarea reprezintă „asigurarea
unor condiţii de viaţă corespunzătoare
pentru persoanele cu cerinţe speciale,
acceptarea acestora în cadrul societăţii sau
comunităţii din care fac parte, fiindu-le
asigurate aceleaşi drepturi, responsabilităţi
şi posibilităţi de acces la serviciile
comunitare (medicale, publice,
educaţionale, profesionale, de timp liber,
etc.) ca şi celorlalţi membri ai societăţii, în
scopul dezvoltării şi valorificării optime a
potenţialului de care dispun aceste
persoane.” (Gherguț A., 2006, p. 215).
Ø Egalizarea şanselor include cadrul
(legislativ, instituțional și intervențional)
care asigură pregătirea şcolară sau
profesională puse la dispoziţia tuturor
membrilor unei societăţi/comunităţi, astfel
încât să se asigure o autentică valorificare
a potenţialului psiho-fizic funcţional al
acestora. În educaţie, egalizarea şanselor
susţine şcolarizarea cu prioritate în
sistemul general de învăţământ a tuturor
copiilor cu C.E.S., indiferent de tipurile de
deficienţe/dizabilităţi.

13. Ce semnifică următoarele sintagme?
Ø Educația integrată se defineşte ca „ansamblu de
măsuri aplicate categoriilor de populaţie, ce
urmăreşte înlăturarea segregării sub toate formele
(Hudițeanu, apund Cuomo, 2002, p 11) şi constituie o
tendinţă dominantă în abordarea persoanelor cu
dizabilităţi, la nivelul politicilor sociale şi educative.
Educaţia integrată reprezintă o „modalitate
instituţionalizată de şcolarizare a copiilor cu
dizabilităţi (ca şi a altor copii cu cerinţe speciale) în
şcoli şi clase obişnuite sau în structuri şcolare cât mai
apropiate de cele obişnuite.” (Vrăsmaș, E.; Nicolae,
S.; Oprea, V.; Vrăsmaș, T, 2005)

14. Adoptarea, de către şcoala de masă, a educaţiei integrate impune adaptări
la nivelul procesului de predare-învăţare-evaluare prin întocmirea unor
documente speciale concretizate în intervenţii educative personalizate:
a) activităţi de învăţare individualizată, desfăşurată sub îndrumarea unui cadru didactic specializat (profesorul de
sprijin sau profesorul itinerant);
b) adaptarea curriculumului, realizată de către profesorul de sprijin/ itinerant, împreună cu cadrul didactic de
specialitate;
c) alegerea unor conţinuturi ale învăţării care să respecte atât cerinţele curriculum-ului şcolii de masă și păstrată
calitatea învățării, cât şi posibilităţile reale de întelegere şi operare cu aceste conţinuturi ale copilului cu C.E.S;

15. d) aplicarea unor strategii de predare-învăţare adevate și eficiente atât pentru elevul cu C.E.S. cât şi pentru ceilalţi
elevi;
e) gestionarea diferenţiată a timpului;
f) organizarea spaţiului clasei să ţină cont de copilul cu C.E.S. şi de dinamica grupului de elevi;
g) utilizarea resurselor (materiale și umane) să faciliteze integrarea copilului cu C.E.S. prin suportul acordat
acestuia.
h) managementul clasei în forme flexibile și adaptate de instruire;
i) adaptări ale instrumentelor de evaluare, cu accent pe formele de evaluare continuă care monitorizează progresul
individual şi facilitează planificarea activităţilor instructiv-educative pentru toţi elevii.

16. Validarea în practică
Modelul de incluziune totală necesită integrarea tuturor copiilor în sistemul de învățământ
obișnuit.Modelul presupune:
acordarea de asistență pentru fiecare tip și grad de invaliditate în sala de clasă obișnuită;
activitățile extra-curriculare trebuie, de asemenea, adaptate pentru a satisface nevoile tuturor
copiilor admiși în școală.
o foarte bună evaluare și o planificare adecvată pentru fiecare activitate. Acest model este
potrivit pentru o zonă în care există o incidență ridicată a elevilor cu nevoi speciale.
Modelul de incluziune parțială presupune
predarea în echipă și consultarea colaborativă-un educator special/ de sprijin și un educator/
profesor colaborează pentru a identifica strategii de predare adecvate pentru elevii cu CES.
Relația dintre cei doi profesioniști se bazează pe premisa responsabilității împărțite și a
autorității egale.
este potrivit pentru o zonă în care există o incidență scăzută a elevilor cu nevoi speciale.

17. Impactul
Provocările de bază cu care se confruntă părțile interesate în educația incluzivă vizează: ​​
1. Reforma școlii
2. Atitudinea profesorilor, a părinților și a comunității
3. Adaptarea curriculară pentru asigurarea unui proces eficient în clasă
4. Dezvoltarea capacităților profesorilor și a altor funcționari
5. Adaptarea strategiilor de instruire la nevoi
6. Asigurarea resurselor umane și a resurselor materiale adecvate
7. Facilitarea învățării colaborative
8. Dezvoltarea parteneriatului cu profesioniștii și organizațiile

18. Factorii care
asigură succesul
asistența academică, psihologică și administrativă adecvată.
pregătirea temeinică din partea autorităților școlare.
mediul de clasă să fie pe deplin favorabil învățării pentru toți copiii.
Mediul fizic ar trebui modificat pentru a se adapta nevoilor copiilor, astfel încât aceștia să poată
intra într-un flux educațional obișnuit.

19. Constrângeri
Ø Fenomenul etichetării: Există posibilitatea ca
unii copii cu dizabilități să se simtă inferiori din
cauza stării lor; acest lucru poate conduce la o
afectare profundă a stimei de sine a copilului ce-l
poate impiedica să participe la activitățile școlii.
Ø Nevoi speciale de instruire: Puțini copii cu
dizabilitati, în functie de tipul și severitatea lor,
nu solicită metode și materiale specifice de
instruire; poate fi dificil să le oferiți o școală
obișnuită și, prin urmare, integrarea completă ar
putea să nu servească tuturor copiii.
Ø Stigma de grup: Copiii cu dizabilități pot fi
văzuți ca un grup diferit, mai degrabă decât ca
persoane distincte și diferite unele de altele,
ceea ce va îndepărta atenția de la individ. Ei pot
fi tratați ca un grup minoritar adăugat grupurilor
deja existente în societate, ceea ce nu
corespunde cu adevărat filosofiei incluziunii.
Ø Atitudinea profesorilor: Majoritatea
profesorilor din sistemul de masă consideră că nu
sunt capabili să se ocupe de copiii cu dizabilități.
Profesorii au deja pre multe îndatoriri/ roluri
solicitante și, datorită acestei situații de
împovărare, nu sunt dispuși să facă muncă
suplimentară. Efectul se regăsește în atitudinea
negativă a cadrelor didactice și a managerilor
care consideră că luarea copiilor cu CES în școală
va fi o responsabilitate suplimentară.

20. Concluzii:Integrare sau incluziune?
Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe
educative speciale alături de copiii tipici există
ca tendinţă în toata lumea. Chiar dacă se
înregistrează poziționări contradictorii ale
teoreticienilor și practicienilor, precum și ale
persoanelor în cauză și ale familiilor acestora
față de beneficiile integrării, discuția este
menită să aducă în prim plan persoana și
întâmpinarea nevoilor ei speciale în mediul
instituțional al școlii.
Educaţia incluzivă, în plus, se orientează spre
transformarea mediului larg educațional, pe
calitatea şi eficienţa întregului sistem educativ,
formal şi nonformal, având în atenție toți copiii
și pornind de la premiza că fiecare copil este
special și poate avea nevoi diferite de ale
celorlalți, la un moment dat al dezvoltării sale.

21. Bibliografie
o
https://mecc.gov.md/sites/default/files/educatie_incluziva_fi
nal.pdf
o https://eduform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-bune-
practici-pentru-educatie-incluziva-de-calitate/bune-practici-
in-conceptualizarea-educatiei-incluzive