1. “Monica Tătaru este studentă la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti.
Ca liceană a luat premiul II la concursul naţional de poezie al elevilor, de la
Iaşi.
Ea simte cum “se stinge copila din mine / În apa umbrelor.” cum “Acest
pătrat alb făra margini -sufletul meu- / Mă strânge uneori cu o mana de fier /
Să nu ma piardă.” si visează “Să fiu poiana in care cântă îngerii”.
Sper ca debutul ei să fie de bun augur!
Al dvs. Cubleşan C.
Pe câmpia aprins ă de dor
Mi-am lăsat amprenta pe tâmpla ta.
Era primăvară
vegheam cu florile nopţii visele tale.
A venit frigul şi a şters-o
aşa cum păcatul şterge lumina.
Doar paşii tăi mai vin spre mine
în umbră
aşa cum păsările vin primăvara
pe câmpia aprinsă de dor.
Cercul
Pătratul pe care îl visez cerc
pătratul ce strânge
şi-mi ţine pe loc cântecul
pătratul ce-l port in mine de la naştere
Doamne fă-l cerc de culori – cântec –
şi risipeşte-l în suflet.

2. Acest cântec al greierului
Se aude cântecul greierului
încearcă să alunge noaptea albă.
Sub pământ corpul dezgolit
cuminte ca al unui copil
ce şi-a primit jucăria de brad –
Şade trupul cuminte
cântecul greierului caută ieşirea spre stele,
sufletul meu caută
ieşirea spre lumină
şi acest cântec al greierului
ce nu se mai opreşte.
Între noi
Înconjurată de gânduri
străbat pustiu dinăuntru-mi –
nici o adiere.
O, cetină de brad,
O, pasăre ce-mi cântai cu dor
şi tu răcoare de izvor.
Ce departe e totul.
între noi se rostogoleşte pământul
acoperit de flori şi cântec
acelaşi pământ
care ne săruta tălpile.

3. Verde fraged
Se clatină fiinta mea
Se clatină pădurea aşteptadu-ţi pasul
se usucă timpul in arbori de atâta tăcere
moare lumina pe cărări.
O, verde fraged
al primului cuvânt de dragoste –
ce a murit pe buzele tale.
Al meu ninge…
Al meu ninge.
Cresc in oglinzi îngereşti,
Chipul ninge, de cât de
tristă-i gheaţa; apar
întunericul luminos şi lumina
umbrelor ninse.
Al meu ninge…
Al meu ce?
Acest patrat alb
Acest pătrat alb care sângerează adesea
Mă cuprinde şi dincolo de moarte
Acest pătrat alb fără margini -sufletul meu-
Mă strânge uneori cu o mână de fier
Să nu mă piardă.

4. Cuvinte ambigue…
Copacul e puţin sărăcăcios…
incep să notez pe carneţel,
cuvinte ambigue,
cuvinte moarte,
cuvinte înviind,
ce nu-mi pot exprima.
Cine sunt aceşti localnici?
aceşti pasageri ai meselor? care cu vocea lor,
îmi tulbură discernământul.
Staţi… tot aşa cum aţi stat!
Aşezaţi-vă pe locurile favorite!
Doi parteneri se săruta…
nu le pasă de nimic…
nimicul ne pătrunde,
ne penetrează… până în înfiorătoarele peşteri ale sufletului.
Scrie color, color alb-negru.
Aceste personaje mă dezarmează…
e un vocabular de neînţeles…
cuvinte ambigue,
cuvinte moarte,
cuvinte înviind,
ceea ce nu-mi pot explica…
subconştientul luptă cu corpul,
dezvoltă idei, înca o dată ambigue.
I-am zis: Nino…
Îi batem!
Nino, îi facem praf!
Interesant! barbatul manancă prăjitură…

5. Are o privire arogantă, distantă,
dispersată în toate unghiurile barului.
Şi ea fumează, –fumează imparţială;
total absentă, indiferentă.
Am scris într-o poezie , de-a mea,
d’aseară “aud voci şi le imortalizez in fragmente”…
pentru că m-am simţit murdară…
nu să te duci cu altul,
nici cu el…
cuvinte ambigue,
cuvinte moarte,
cuvinte înviind.
Ochii… absenţi… sau aproape îngânduraţi.
Eu te-am înţeles! cum ai înţeles şi tu poezia…
E un loc simpatic! unde mă simt bine.
Eu sunt caldă…
El… neimpresionabil.
Absen ţ a ta muta…
Terorizam al meu suflet...
dar sufletul, culori-i –Marius
te-am iubit , dar tu m-ai înşelat;
scumpule.
Era prea târziu pentru o pierdere
dar preamărit glasul lui....
sau rupturile sufletului i-au venit de hac.
lăsând doar piese colorate de pătrate mici,
ce alină când si când al meu dor;

6. şi imi spune...cu o forţă lăuntrică;
sa urc către asfinţit,
dar sufletul închis –culoare purpurie.
Aş vrea să am puterea... să merg mai departe;
iar sufletul, tot el, vede in culori..
al culorii ancestrale...
cum strigă…
Cum striga?
zilei....
sufletul gol pe dinăuntru...priveşte
simte universul nevinovat şi vinovat
al nemuririi eterne.
Mi-e dor să simt cum plângi... plânsul
în zilele senine. Cum iarba plânge arbitrar.
făr' de păcat , călcată in picioare
sufletul rupt de fiinţă, plânge..., plânge
aş rupe coala de hârtie, in pătrate albe
stinse de dorul tau...
ce arde nestins in culori…