Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Aspiratii nr 5

364 views

Published on

SCOALA VALEA MOLDOVEI

Published in: Education
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Aspiratii nr 5

  1. 1. 0
  2. 2. 1 ARGUMENT Revista ,,Aspiraţii” îşi propune să fie un mijloc de promovare a lecturii, deoarece cititul ne permite accesul la un univers infinit şi-apoi se ştie că ,,Omul cititor e ca pomul roditor”. Membrii Cenaclului literar ,,Aspiraţii” şi-au propus să citească din scriitorii clasici şi nu numai, să pună în scenă operele lor, să promoveze cultura şi tradiţiile locale. ,,Aspiraţii”este o revistă cu multe nume şi texte ale copiilor, cu multe fotografii de la activităţile desfăşurate. Activităţile din cadrul cercului i-au impulsionat pe elevi să afle răspunsuri la întrebările despre lume şi despre ei înşişi, nu numai pătrunzând în universul mirific al cărţii ci lăsându-se purtaţi pe aripile imaginaţiei, călătorind cu personajele, învăţând lucruri noi şi reflectând asupra celor citite. De altfel fiecare întâlnire din cadrul cercului a fost un bun prilej de a se bucura de jocurile copilăriei, de a călători în ţara poveştilor şi în minunata lume a înaripatelor, de a face o incursiune în trecut, de a trăi o aventură la pescuit sau de a pleca în călătorii celebre. Profesor îndrumător, Timu Mihaela Cristina
  3. 3. 2 DEBUT Gând către Eminescu Din genuni ce se aşterne Un poet de admirat Ale sale lungi poeme Pe culmi rare au urcat Şi cu sufletul de gheaţă Cu succes s-a ridicat. Tema lui fiind iubirea Şi respect pentru frumos Şi-a ales atunci menirea De a scrie cu folos Tu ai fost cel ce-a creat Dând românului un nume Prin poeme unicat Versuri blânde despre lume Şi cu tine am cântat Melodii pe-un ton anume. Vis ferice de iubire Coji de suflet sfâşiat Limpede-o dezamăgire L-a întărit pe împărat Şi-a găsit o înlesnire Plopii vieţii-a scuturat. Din genuni tu te-ai format Şi să ştii nu te-am uitat. Ale tale versuri toţi Cu respect le-am recitat Şi în dulci, suave nopţi Drept un idol te-am visat. FlorişteanElena Florina, clasa a -VIII-A
  4. 4. 3 Pulbere de stea Am prins din zbor o stea Şi-am rupt frânturi din ea Un colţ mic şi neînsemnat Şi un gând mare am lăsat. Mi-am agăţat un gând de-o stea O stea ce părea că se grăbea Şi îşi dorea ca înaintea timpului s-o ia Iar peste tot ea drumul şi-l croia. Şi mi-am agăţat gândul de-o altă stea Ce mai frumoasă decât soarele părea Şi mai strălucitoare să fie îşi dorea Dar de privit imposibil îmi era. Mi-am aruncat gândul pe-o oarecare stea Ce strălucea şi mai tare şi m-am îndreptat către ea O privire aruncată la întâmplare Ce mi-a dus gândul departe tare... Chiuş Maria Magdalena, clasa a -VIII-A Zborul spre înalt Este primăvară în sufletul meu. Mă simt foarte fericită de parcă o spuză de flori multicolore m-au luat de mână şi împreună dansăm într-o dimineaţă scăldată de soare. Tot corpul meu este lăsat pradă adierilor calde de vânt. Mintea a lăsat în spate orice remuşcare, orice tristeţe şi acum aleargă liniştită pe un câmp verde ce o linişteşte în totalitate. Pentru mine în momentul acesta păsările simbolizează idealurile, nimic nu mă poate împiedica să mă las, în tot cuprinsul firii pradă unui basm, în care aş putea duce o viaţă frumoasă iar scopul meu să fie grija pentru natură. Să pot face farmece lumii acestea rele ca să observe adevărata faţă a naturii, pentru a-i determina să privească cu alţi ochi ceea ce înseamnă ea pentru lume. Aş vrea să fiu o pasăre. Aripile mele să biruiască vântul iar inima să fie liberă într-o eternitate de fericire. Să privesc oamenii iar aceştia să mi se pară doar nişte furnici ce nu ştiu să aprecieze adevărata valoare a lucrurilor şi care apreciază o fiinţă după cifre nicidecum după inima sa. Aş vrea să fiu un peşte, să mă las pradă valurilor spumoase ale mărilor şi oceanelor, să pot descoperi cele mai ascunse comori din adâncuri iar soarele să-l privesc ca printr-un diamant cu o mie de feţe. Aş vrea să fiu o zână, să mă pot juca toată ziua şi să am în sufletul mereu bucuria de a fi copil, deoarece perioada copilăriei este măsurată de o clepsidră, astfel încât nici nu îţi poţi imagina cât de repede trece acest lucru sublim pe lângă tine iar tu nu realizezi din cauză că îţi doreşti să fii mare. De ce să fii mare? Să devii un om rece datorită dezamăgirilor? Să nu mai ai ochi pentru o viaţă mai bună? Să nu mai ai puterea să apreciezi lucrurile mici dar care de fapt sunt foarte valoroase? Totul capătă un alt sens atunci când priveşti din perspectiva celorlalţi iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. Diaconescu Andrada, clasa a -VIII- a
  5. 5. 4 De Crăciun n glas de mici colindători Cutreieră de sărbători Mireasma zilei de Crăciun Împrăştie un gând mai bun. Iisus se naşte din Maria Şi-apoi încep călătoria Cu gând curat şi suflet blând Din casă-n casă ei umblând. Moş Crăciun soseşte mai apoi Cu sacul plin de daruri pentru noi Şi-aduce bucuria dăruirii În prag de sărbătoare-a mântuirii. Iar deseori colinda linişteşte Pe orice suflet ce iubeşte Iar naşterea lui Hristos E o minune pentru credincioşi. Şi de Crăciun Domnul ne-ndeamnă Să fim mai buni cu cei de-o seamă. Să ne deschidem inima Iar cerul ne va lumina. FlorişteanElena
  6. 6. 5 Iarna haină - a lăsat mult aşteptată Şi-a venit într-un sfârşit Dar acum îmi pare rău Căci domneşte negreşit. - Pleacă iarnă de la mine Căci m-am săturat de tine! - Eu nu vreau să plec de-aici Alte treburi nu ai, zici? Pleacă! Pleacă! Nu mai vreau Ca în casă eu să stau. Dar eu nu vreau ca să plec Vreau şi eu să mai petrec! Pleacă iarnă, nu auzi? Nu mai vreau ca să mă uzi. - Dar nici vorbă n-ai să vezi N-am să fac aşa cum crezi. Rancia Lorena Povestea fulgului de nea Din îndepărtatele zări albastre, pe nesfârşitele cărări ale vântului şi gândului, un fulg de nea porni din ţara sa într-o călătorie cu destinaţia - Lumea civilizată. Lăsându-se în voia vântului şi cu viteza gândului, fulgul de nea s-a oprit chiar în palma mea. Foarte mirat l-am întrebat: - Fulg de nea, fulg de nea, ce cauţi la mine în palmă? - Am venit din lumea mea ca să vă aduc vouă copiilor bucurie în suflet! - Ai dreptate, iarna fără zăpadă este tristă şi fără niciun farmec. Dar cu un singur fulg nu-i iarnă adevărată, aşa cum nici cu o floare nu se face primăvară. Anul acesta chiar şi Moş Crăciun a fost nevoit să vină cu motocicleta în loc de sanie. Cât despre noi, copiii, ce să mai spun, suntem foarte trişti că nu ne putem bucura de frumoasele jocuri şi sporturi de iarnă. - Este foarte adevărat ce-mi spui, de aceea am s-o rog pe Crăiasa Zăpezii să-i trimită imediat aici pe toţi frăţiorii mei, pentru a se întâlni cu voi copiii care în fiecare an ne aşteptaţi cu atâta bucurie. - Îţi mulţumesc, fulgule de nea, în numele tuturor copiilor! Imediat ce i-am mulţumit fulgului de nea pentru permisiunea făcută, din văzduh au început să cadă milioane de fulgi într-un dans ameţitor. Cât de frumoasă este iarna! Lămăşanu Ştefan
  7. 7. 6 De ce cad frunzele? e spune că frunzele ar cădea deoarece toamna vine o prinţesă ruginie care sărută toţi copacii vrând să-i otrăvească. Povestea noastră începe aşa... Pe când totul era verde din primăvară până în toamnă, a apărut Iarna, o prinţesă care voia să distrugă frumuseţile Zânei Toamnei. Ea era frumoasă dar în schimb era rea şi neagră la suflet. Făcea nişte vrăji cu inelul ei auriu şi luminos până ce transforma totul în singurătate. Ea alunga păsările, distrugea frumuseţile toamnei astfel încât treptat, treptat, dorul apăsător punea stăpânire pe toată lumea. Oamenii culegeau în fiecare toamnă mere, pere, prune, recolte de fiecare fel. Când muşcau din catifeaua cu suc a perelor aurii şi din carnea aguridă sticloasă a merelor domneşti, uitau că în curând totul va fi o amintire frumoasă. Venise şi ziua în care prinţesa îşi făcuse din nou apariţia. Mii de frunze tremurătoare ca roiurile de fluturi se unduiau înfiorate prin aer. Tot ceea ce făcea această zână naturii picura în sufletele oamenilor o uşoară înfiorare dar şi o tristeţe de nedescris. Din acea zi totul era cuprins de o tristeţe profundă aşteptând cu nerăbdare frumuseţea de odinioară a primăverii care va încerca din răsputeri să se lupte cu acea zână rea. Dar nu se ştie însă dacă ea va reuşi. Dorinţa poate fi împlinită doar dacă noi oamenii încercăm să păstrăm natura verde iar când acea zână va veni din nou pe teritoriul nostru să o alungăm pentru a ne fi bine tuturor. Ce frumoasă este natura atunci când noi încercăm să o păstrăm verde! PopescuIoana Suflet de toamnă e spune că atunci când imaginaţia o ia razna îşi creează propria lume. Simţeam cum mă cufundam în emoţia toamnei şi priveam cum imaginaţia îşi face jocul. Priveam cum frunzele porneau la dans, purtate fulgerător de un vânt năprasnic. Aveam impresia că frunzele cele vestejite au luat foc în o mie de culori cu ajutorul ultimului strop de soare. Iar acel foc magic din frunze îmi trezea mereu sentimentul de melancolie. Îmi părea că totul a luat foc deşi aerul îţi îngheţa până şi vederea. Sentimente de tristeţe îmi întunecau inima deoarece în sinea mea credeam că toate florile şi plantele nu supravieţuiseră atacului toamnei care îmi părea o zână cu aripi de foc şi cu o suflare de gheaţă. Un vânt misterios şuieră printre braţele tinerilor copaci şi în jurul meu. Dar această zână.... deşi părea rece era în schimb atât de harnică încât ne-a lăsat roadele cele bogate. Toamna cea de foc îşi deschide mereu sufletul pentru a-l împărtăşi cu noi toţi. Chiuş Magda
  8. 8. 7 Cine sunt eu? Bună! Mă numesc Iuliana şi am paisprezece ani. Ce vă pot spune despre mine? Sunt născută în luna mai, sub semnul zodiei Taur, despre care se spune că este cea mai încăpăţânată şi cea mai materialistă zodie, uneori fiind şi foarte posesivă. Chiar dacă m-am născut sub acest semn zodiacal, pot spune că mă înţeleg foarte bine cu ceilalţi din jurul meu, mai ales în cercul de prieteni. Recunosc însă că o notă mică de încăpăţânare îşi mai pune amprenta în comportamentul meu câteodată. Pot spune că sunt o persoană norocoasă deoarece încă de la naştere am fost foarte iubită de către părinţii mei. Se spune că atunci când un copil se naşte apare o stea pe bolta cea neagră şi imensă. Aşadar o stea minusculă dar foarte strălucitoare veghează mereu asupra mea. Cea mai mare parte a timpului liber o petrec în mijlocul naturii. Îmi place să simt lumina ce se joacă prin buclele mele cele strălucitoare iar soarele cel de foc cum îşi revarsă razele pe fruntea mea cea albă şi mă mângâie cu toată căldura. Ochii mei ca nişte mărgăritare se bucură de toate minunăţiile naturii iar nasul este îmbătat de toate miresmele verii. Pe pânzele mele cele albe stau ilustrate toate colţurile naturii. Merele cele roşii ca focul îmi fac cu ochiul de la depărtare iar perele cele rumene sunt o povară pentru bietul copac. Iarba ca un covor moale mă cheamă la ea pentru a mă găzdui atunci când citesc o carte cu poveşti sau pentru a-mi lăsa gândul să zboare odată cu norii cei pufoşi. În grădina bunicii stă regina florilor, un trandafir mare şi alb care îţi ia toate privirile. O pisică vărgată se gudură printre picioarele mele, torcând uşor. Aşa este micul univers al copilăriei mele în care îmi desfăşor activitatea. Lumea este plină de lucruri minunate şi de oameni minunaţi! Marin Iuliana Vacanţa are multe poveşti Vacanţa mea a avut multe peripeţii dar ceea ce mi-a plăcut mai mult s-a întâmplat într-o lume diferită de a noastră. Am vrut ca vacanţa mea să fie unică, fără plecări la munte, la mare sau oriunde se poate desfăşura o vacanţă. Am vrut să visez cât mai mult. Şi iată că într-o seară gândurile parcă au luat-o razna. Noaptea devenea tot mai neagră. Prin desfăcătura geamului priveam cum vântul flutura perdeluţele, dându-le la o parte. Îmi auzeam până şi tremurul propriei respiraţii. O voce îmi repeta de nenumărate ori că pot zbura sus de tot. Într-un târziu am priceput că de fapt era viitorul. Am înţeles că nu trebuia să-mi mai fie frică de viitor, deoarece destinul unui om este de multe ori un joc al hazardului din care poţi ieşi învingător doar luptând cu tine însuţi, cu idealurile şi pasiunile tale. Când mintea mea continua să macine fel de fel de întrebări ciudate zorii zilei nu au întârziat să apară alungând rapid toate visele. Aşteptam parcă cu emoţie următoarea seară. M-am aşezat în acelaşi colţ de cameră şi stăteam cu ochii închişi. Îmi spuneam în sine: În seara aceasta voi păşi şi mai încrezătoare, chiar ca o campioană în noul vis. Viitorul încă era acolo şi îmi zâmbea văzându-mă atât de puternică. Mi-a spus atunci că doar având încredere în noi reuşim să ne atingem idealurile. Iar munca trebuie să fie partenera noastră. I-am mulţumit pentru sfaturi şi i-am promis că aceste cuvinte magice o să mă călăuzească pe parcursul vieţii. Olar Raluca
  9. 9. 8 Toamnă... Este octombrie. Soarele mângâie încet pământul amorţit şi rece, datorită brumei grele ce apleacă firavele tulpini uscate ale florilor până ce îmbrăţişează iarba ofilită. Copacii au rămas doar cu crengile mari şi ramificate, ce sclipesc neîncetat în direcţia firavelor raze de lumină. Aceştia suferă continuu de dorul plecării păsărelelor şi după haina lor cea verde şi groasă de frunze ce le dădea impresia că ar fi gardienii de bază ai naturii, pe când acum au fost expuşi vântului obraznic ce le biciuieşte cu duritate trupul, făcându-i să le fie frică. Bolta cerească este tristă şi posomorâtă iar norii plâng încet cu lacrimi mari peste întregul văzduh, datorită paletei vii de culori de altădată ce se regăsea pictată peste orizont, pe când acum totul este scufundat într-o mare ruginie ce parcă este stropită doar în câteva locuri de un auriu maiestuos ce te face să te pierzi în el. Dealurile şi câmpiile sunt înecate într-un ocean pământiu, care le inspiră o stare de tristeţe. Toate aceste lucruri din jurul meu mă fac să simt totul mai îndeaproape. Parcă tot corpul îmi este inundat de o regăsire sufletească liniştitoare, ce îmi permite să plutesc pe braţele cunoaşterii. Vântul zburdalnic îmi biciuieşte faţa adânc, făcând ca obrajii mei să roşească iar buzele mele să le simt ca para de foc. Acest lucru mă înfioară dar în acelaşi timp mă face să mă simt vie şi una cu natura. Tristeţea mea adâncă este conturată de plecarea micilor păsărele ce până ieri mi-au încântat urechile cu minunatele lor cântece. În aer, peste tot se simte mohorârea sufletească a oamenilor, încât parcă mă izbeşte un zid imens, imaginar, în apropierea lor. În acest anotimp mintea şi sufletul nostru devin captive naturii şi astfel devenim una cu natura, având aceeaşi stare de spirit. PopescuAna Un dans cu o carte ra sâmbătă. Soarele arunca peste noi râuri de raze fierbinţi iar în văzduh se putea simţi mirosul proaspăt şi dulce de primăvară. Copacii erau îmbrăcaţi cu haine verzi, pictate cu flori albe, iar cerul era senin precum oglinda. Am mers să vizitez biblioteca oraşului pentru a avea parte de câteva ore de linişte şi pace sufletească. Când am ajuns acolo parcă deodată toate greutăţile au dispărut ca prin minune şi tot ce aveam de făcut era să mângâi cu dragoste fiecare pagină a cărţilor. Am înaintat cu paşi tăcuţi printre rafturile imense ale bibliotecii, atingând în trecere fiecare carte. Mă gândeam la ele ca la nişte persoane importante care odată străluceau asemenea stelelor, iar acum stau şi aşteaptă ca cineva să le recunoască. Oricare dintre ele reprezintă o comoară preţioasă care te poate face să uiţi de toate grijile şi tristeţile. cărţile îţi privesc direct în suflet, neţinând cont de aparenţe şi aspect. Înaintând cu sfială printre poveştile şi poeziile ce parcă prindeau viaţă, m-am îndreptat spre o carte mare şi albastră. Am deschis-o şi i-am răsfoit cu grijă filele vechi şi încărcate de amintiri. M-am aşezat pe un scaun şi am început să mă las plimbat pe braţele aventurii. Am savurat fiecare cuvânt, fiecare literă, deoarece toate murmurau acelaşi imn ce parcă îmi dezmierda sufletul. Totul este de vis atunci când te laşi purtat de valul poveştilor şi laşi ca toate cărţile să te privească admirând la tine tot ce ai mai bun. Varvaroi Alexandru
  10. 10. 9 Creaţia – joc sau aventură reaţia reprezintă lumea basmelor în care personajele îşi clădesc visele lor infinit de lungi. În creaţie poţi deveni un cavaler care se luptă cu un dragon pentru a-şi apăra aleasa inimii, poţi urca un munte dintr-o scânteie, ba chiar poţi crea o armonie de culori care să formeze o ţandără de curcubeie veşnic strălucitoare. Aventurile din poveşti nu pot fi uitate uşor. Ele îţi trezesc vise adânc înfipte în inima plăpândă şi armonioasă. Aţi citit vreodată un basm care v-a rămas profund în suflet? Dacă l-aţi citit atunci sunt sigură că prima voastră dorinţă a fost să deveniţi eroul basmului. Pentru mulţi dintre voi ,,creaţia” înseamnă doar nişte cuvinte aruncate pe o foaie iar alţii ca voi îşi găsesc liniştea sufletească în creaţia care te conduce cu paşi înceţi dar clari spre o lume în care dimineaţa drojdiile de rouă cad pe pământul plăpând şi dogorit de soarele puternic. Acel tărâm cum nu este altul îţi îndeplineşte şi cele mai ascunse dorinţe pe care le poţi avea. Prin creaţie un autor îşi marchează sentimente profunde faţă de lucrurile descrise. Păşind cu emoţie pragul unei biblioteci constaţi cu uimire că aceasta nu este un simplu loc de depozitare a cărţilor ci un loc cald, viu şi familiar. Printre cărţile pline de fantezie şi de culoare niciodată nu eşti sigur de o alegere. Cărţile nu ne pretind decât să ne facem timp şi pentru ele şi pentru poveştile adunate între două coperţi. Aşa cum florile cu suflet de molecule visează la craiul îmbrăcat în catifea care va veni într-o zi să le culeagă aşa şi cărţile îşi aşteaptă tăcute cititorii. Numai citind poţi descoperi tărâmul magic numit Imaginaţie, acel tărâm care îţi îndeplineşte dorinţe, vise, ba care te poate chiar conduce într-o lume fantastică unde poţi să vorbeşti cu brotăcelul, cu lăcusta, cu scatiul sau cu harnica furnică. Acum şi-au format şi o trupă numită ,,NECUVÂNTĂTOARE” însă dacă vrei să fii membru îţi trebuie puţină imaginaţie ca să duci o viaţă în miniatură şi plină de prospeţime. V-aţi dori să trăiţi într-o astfel de lume? MoroşanSânziana
  11. 11. 10 CENACLU LITERAR Poetului... Poetule cu sufletul de aur, Tu ai lăsat în urmă un tezaur, Şirag de poezii tu ai creat Şi ai făcut să fii de neuitat. Prin versul tău, tu ne-ai trimis În universul cel ce-i necuprins, Sclipiri de stele-nochi ţi se citesc, Şi nu-mi trebuie mult ca să ghicesc C-ai fost mândria-ntregii Românii Şi mereu aşa o să rămâi. Melancolia în poezii ţi se strecoară Şi toată veselia-ncepe să dispară Lăsând în urmă lacrimile-amare Şi urme-adânci de nepăsare. Un arc cutezător săgeţile-aruncă Şi cavalerul în luptă cutezător s-avântă, Iar eu pe dumneavoastră, poet cu suflet dulce V-asemăn cu un nobil duce Ce ţanţoş umblă printre supuşii lui Şi flacăra dreptăţii arde în ochii lui. Aţi fost o pasăre măiastră Ce şi-a întins aripile pe bolta albastră Şi chiar dacă din viaţă v-aţi stins Aripile măiestre eu ştiu că nu le-aţi strâns Şi despre dumneavoastră câte am aflat Dragă poet român, sunteţi de neuitat! Ceghe Irina, clasa a - VII-a
  12. 12. 11 Mă rog de tine, Iarnă Era iarnă şi ningea îndesat. Câmpurile erau acoperite cu o mantie de zăpadă şi micile vieţuitoare erau neajutorate iar viscolul nu mai înceta. În depărtări, moş Leonte păşea năstruşnic neputincios prin dunele de zăpadă. Când am plecat să-l ajutăm, un munte de zăpadă a căzut în faţa intrării şi cu greu am reuşit să-l dăm jos. Încet, încet l-am ajutat pe moş Leonte să ajungă acasă şi aşezându-se la masă a început să povestească că în depărtare deşertul de zăpadă îşi revărsa colinele de nea pe casele fumurii ale oamenilor. Seara am adormit cu gândul la ea, la cea care îşi aruncă furia pe câmpuri, lacuri şi pe bietele cuiburi cu ferestre îngheţate dar şi la îngrijorarea care se răspândea ca o molimă prin sufletele oamenilor. Când am început să visez, în faţa ochilor mi-a apărut un tărâm îngheţat şi zânele cu aripile fragile de gheaţă m-au condus la ea, la Zâna Iarnă. Pe tronul moştenit din generaţie în generaţie era o pătură de nea brodată cu flori de gheaţă, în mijlocul căruia stătea neclintită Prinţesa Gheţurilor. Avea o rochie albă din mătase, ochii ei erau albaştri ca rubinele iar genele de gheaţă i se închideau uşor. Când am ajuns în faţa ei toate privirile erau aţintite spre mine şi din toate părţile spiriduşii şi elfii şuşoteau curios. - Linişte! a cerut ea cu o voce suavă şi de îndată dorinţa îi fu ascultată. - Tu eşti Cristian? mă întrebă ea, scrutându-mă cu privirea. - Da! Am răspuns eu bâlbâindu-mă. - Eşti aici cu un scop, acela fiind de a-ţi pune o dorinţă. - Tocmai eu? Am întrebat curios. Dintre atâţia copii... - Împreună cu celelalte am decis să oferim o dorinţă unui copil, un dar de Crăciun şi tu ai fost alesul. Pe moment îmi treceau prin minte toate bunătăţile însă balanţa gândurilor a înclinat imediat către ţinuturile aflate sub domnia iernii, aşa că i-am şoptit la ureche: - Aş vrea ca toate ţinuturile să fie eliberate de crunta domnie a zăpezii. - Dar aşa ceva este imposibil... - De ce, doar ai spus-o chiar tu că vei îndeplini o dorinţă. Atunci toate privirile erau aţintite spre ea. - Bine, aşa am spus, dar când te vei trezi nu îţi vei aminti nimic. Însă ea nu a ştiut că atunci când mi-a trimis gândul înapoi eu am luat o floare de gheaţă pe care am aşezat-o în buzunar. Când m-am trezit, floarea era tot acolo şi ca să nu se topească am aşezat-o pe fereastră şi în cele din urmă dorinţa mi s-a îndeplinit. Această întâmplare m-a făcut să ţin minte acea iarnă şi din când în când în nopţile lungi şi friguroase, pe fereastra îngheţată o floare de gheaţă se aşterne în acelaşi loc unde am aşezat-o pe cea din vis. Ceghe Irina
  13. 13. 12 Iarna ca un vis trecător Am adunat în spatele meu un şir de ierni, am adunat iarnă cu iarnă şi le-am înşirat pe o aţă. Am confecţionat astfel o brăţară. Fiecare iarnă este o mărgea, iar aţa este timpul. Fiecare mărgea este diferită şi specială deoarece gândul meu le-a ţesut cu multă grijă cu ajutorul primului fulg de nea. Aţa mea se poate prelungi până la infinit iar fiecare mărgică are povestea ei. Odată cu naşterea primului fulg de nea încolţeşte mărgica mea. Întotdeauna când vine iarna parcă mă gândesc la o altă poartă a lumii. Privesc cum printre copaci se preling alene fulgii de nea. e ca şi cum aş privi de fapt în mine, căci gândurile cad şi ele de-a valma, cad de nebune... Trebuie să priveşti cu inima pentru a înţelege adevărata taină a fulgilor. Oamenii mari nu pot privi bine cu ochii, darămite cu inima. Ei văd iarna ca fiind o perioadă din an mult mai geroasă şi nu mai ştiu cum să se bucure de primul fulg de nea. Ultimul strop de copilărie le mai spune că de fapt crăiasa zăpezii a murit odată cu această vârstă minunată. Copiii desluşesc taina primului fulg de nea, ei reuşesc să vadă şi să asculte cu inima. Trebuie să te rupi de cei mari şi să laşi ca tăcerea şi melancolia iernii să te cuprindă. Trebuie să asculţi cu inima, să asculţi cum fiecare fulg se naşte doar dintr-un zâmbet sau dintr-un râset ca o floare, mică şi nevinovată, dar extrem de rară. A privi cu inima înseamnă a privi departe, unde adulţii nici nu visează şi a înţelege taina fiecărui lucru cât se poate de mărunt. Dacă reuşiţi să înţelegeţi taina fiecărui ciob de gheaţă înseamnă că tocmai aţi învăţat să priviţi dincolo de tot ce se poate vedea doar cu ochii. Trebuie să priveşti cu inima cum copacii îngheaţă, cum pe crengile lor cresc încetul cu încetul flori de cristal sau cum cresc baghetele de sticlă la fiecare casă, dar oamenii nu ştiu să se bucure de ele şi le omoară. Se spune că aceste baghete sunt chei magice pentru primăvară şi că atunci când apar primele raze de soare, acestea mor şi se nasc primii fluturi de primăvară. Este minunat să priveşti fiecare fulg, să vezi unde se aşează şi cât timp trăieşte. Măcar o singură dată în viaţă lasă ca timpul să ţi-o ia înainte şi priveşte dincolo de ce poţi vedea doar cu ochii. Priveşte cum apa îngheaţă ca un vis şi cum fulgii dansează doar pentru câteva clipe iar apoi mor sub sărutul apei reci. Să ştiţi că fulgii de nea sunt ca nişte copii, de cum se desprind din înaltul cerului se zbenguiesc toată ziua până ajung pe pământ. Însă nu doar pentru asta iubesc fulgii, ci pentru că ştiu să formeze un covor de un alb sclipitor, în orizontul căruia încep să visez. Mă încântă să păşesc prin zăpada neatinsă, să mă întind pe ea şi să mă uit în sus să văd creste de munţi încărcate de nea. De multe ori am zăbovit aşa minute întregi până când nu mi-am mai simţit picioarele sau obrajii din cauza gerului dar nu am regretat deloc. Mi-am dorit dintotdeauna să ajung pe crestele munţilor, ca să fiu mai aproape de fulgii care cad necontenit. Ca să mă conving că nu este doar un vis am pornit pe jos prin împărăţia zăpezii iar aceasta nu a întârziat să mă încânte cu frumuseţile sale. Peisajul parcă era decupat din cărţile ilustrate cu pasteluri ale lui Alecsandri, unde cerul se contopea parcă cu zăpada formând un tărâm de basm. Am admirat îndelung brazii încărcaţi de nea şi hornurile ce anunţau, în zare, prezenţa caselor acoperite de zăpadă. Îmi aduc aminte că, încă de când eram mică, primii fulgi de nea îmi aduceau bucurie în suflet, pentru că ştiam că se apropie sărbătorile care aduc cu ele mirosul de brad şi de prăjituri. În fiecare an o să mă întorc în acest ţinut de basm al iernii, cu scârţâit de zăpadă sub tălpi, cu fulgi de nea pe pleoape şi ger în obraji. Chiuş Maria Magdalena
  14. 14. 13 Crăiasa Zăpezii Dintre cele patru zâne ale anului mi-am ales ca parteneră imaginară frumoasa iarnă. Dacă o să mă întrebaţi de ce am făcut această alegere o să vă mărturisesc că dintre toate anotimpurile cel mai tare mă fascinează iarna, cea care îmbracă întreaga natură cu o mantie strălucitoare şi care vesteşte tuturor bucuria Naşterii Mântuitorului. Nu mult timp după ce vacanţa a bătut pe la uşile noastre deja se simte aerul îmbietor al prăjiturilor ce vestesc că ne aflăm în pragul Crăciunului. În această perioadă sfântă, fiecare colţişor din casă e atins de spiritul acestei mari sărbători creştineşti. Uşor, uşor, luminiţele încep să se aprindă, colindele să se audă iar eu mă simt asemenea unui porumbel ce îşi lasă aripile ostenite, dar totuşi atât de catifelate, în bătaia vântului. Simt în văzduh încărcătura emoţională ce dăinuie în inimile oamenilor care urmează calea dreptăţii, a purificării şi a dragostei. Natura plânge de bucurie în acest timp minunat, încât extazul ce îmbrăţişează fiinţele depăşeşte orice limită, îndepărtând obstacolele ce stau în calea fericirii. Copacii sunt asemenea unor soldaţi muţi şi reci, cu zale de gheaţă, ce parcă au fost presuraţi cu zahăr. Razele palide străpung văzduhul amorţit, iar cerul, de un albastru deschis, pare a fi un lac de cleştar îngheţat. Fluturii lucitori dansează neîncetat prin aer iar când simt nevoia de odihnă se aşeză pe pământul dur formând o haină moale şi groasă încât nu te poţi abţine să nu te îndrăgosteşti de ea. Ochii mei sunt lăsaţi pradă lacurilor ce sclipesc asemenea oglinzilor în care poţi zări bolta albastră şi neatinsă a cerului. Vântul sfâşietor poartă pe braţe întreaga lume, biciuind cu putere obrajii micilor colindători ce au venit cu gând bun la casele noastre să ne împărtăşească Spiritul Crăciunului cu ajutorul glasurilor firave ce au fost înecate de gerul aprig. În fiecare sat, casele şi-au pus căciuli de blană din care asemenea unor fantasme se ridică şerpuind fire de fum. Sunetul cristalin al clopoţelului răsună în tot satul. Crăiasa Zăpezii se plimbă cu eleganţă peste întreg ţinutul, îmbrăcată într-o rochie cusută cu ace de gheaţă şi împodobită cu steluţe argintii iar pe cap poartă o coroană imensă pe care se vede sclipind puternic un smarald imens de culoarea nopţii. La gât poartă cu rafinament un şirag graţios de perle iar la mâini inele bogate de diamante îi îmbrăţişează degetele fine. Părul îi este lung până la poale, scăldat într-un negru nocturn ce parcă îţi străpunge privirea. Ochii ei sunt asemenea safirului, ce poartă o putere inexplicabilă, de parcă ar conduce întregul univers doar din priviri. Tot ea este cea care cufundă lumea într-un ocean de gheaţă în care doar oamenii cu inima caldă pot să supravieţuiască acestui blestem şi în acelaşi timp acestui dar. De multe ori îmi imaginez cum prietena mea, CRĂIASA ZĂPEZII, mă ia în sania ei de sticlă şi mă duce la castelul ei pentru a descifra puzzelul. Dealurile şi câmpiile bătrâne de când Pământul aţipesc sub plapuma pufoasă. Munţii stau ţanţoşi şi fericiţi când privesc oamenii harnici, ce în ochii lor par ca nişte furnici. Chiar dacă de multe ori în timpul anului îşi lasă inima pradă greutăţilor şi de multe ori uită de ei înşişi, de familie, de adevăratul sens al lucrurilor, în perioada sărbătorilor de iarnă au prilejul să îşi deschidă sufletul şi să spargă zidul de cărămidă ce a stat în calea fericirii lor. Acum îşi dezmorţesc inimile de gheaţă şi lasă ca sufletul să guste din cupa dragostei. Totul capătă o semnificaţie în acest anotimp de vis, încât parcă nu realizezi prea bine ce contururi capătă viaţa ta, când te laşi în voia imaginii frumosului brad de Crăciun şi a bucuriei pe care copiii o împart tuturor oamenilor mari când stau cu fruntea lipită de geam şi sufletul plin de bucurie şi entuziasm în aşteptarea lui Moş Crăciun. DiaconescuAndrada
  15. 15. 14 Pădurea magică ... Pădurea din împrejurimi îmi copleşeşte privirile. De multe ori îmi îndrept paşii spre acele locuri care îmi răscolesc trecutul şi amintirile. Încerc să deschid cu cheia memoriei poarta fiinţei mele şi în faţa ochilor îmi apare bunicul... Chipul lui blând mi-a fost alături în clipele de aur ale copilăriei. Mă privea cu atâta căldură şi îmi povestea atâtea lucruri minunate. Îmi amintesc că cel mai mult îmi plăcea să-l însoţesc. Eram uluită cât de bine cunoştea plantele şi cât de bine se simţea în mijlocul naturii, probabil şi datorită profesiei sale de pădurar. Când ne depăna poveştile vânătoreşti era asemeni Comisului Ioniţă din ,,Hanu Ancuţei”. Dar din păcate totul a fost doar un vis searbăd...ce s-a terminat mult prea repede pentru că o boală nemiloasă l-a transformat pe omul plin de viaţă de altădată într-un copil neputincios care după un lung chin s-a stins. Moartea bunicului m-a transformat din fata veselă ce eram într-un chip de marmură. Mi-a trebuit mult timp să înţeleg că aşa a vrut Dumnezeu şi că probabil fiecare om are un destin. FlorişteanCristina
  16. 16. 15 EXCURSIE ÎN CADRUL PROIECTULUI DE GRANTURI UNICEF (cu unii membri ai Cenaclului ,,Aspiraţii”) ,,CENTRU DE SPRIJIN PENTRU PERSOANE AFLATE ÎN SITUAŢII DE RISC” PE URMELE STRĂMOŞILOR NOŞTRI... SALA TRONULUI NE-A DAT EMOŢII...
  17. 17. 16 LA MUZEUL SATULUI BUCOVINEAN
  18. 18. 17 Imaginile ne-au cam dat fiori... În casa cea mare (de la Cacica) a fost reconstituit un obicei de înmormântare tipic satelor bucovinene, cu patru personaje, respectiv decedatul şi trei persoane aflate la priveghi. Casa este decorată ca pentru o înmormântare, cu oglindă acoperită, cu steag negru la uşă, toiag, cruce ş.a. SAU NE-AM ÎNVESELIT CU OBICEIUL DE NUNTĂ...
  19. 19. 18 -PROIECT- BUCURIA DE A DĂRUI ărbătoarea Crăciunului a reprezentat dintotdeauna un prilej de bucurie pentru creştini, si mai ales pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare, an de an, zilele in care merg să colinde, împodobesc bradul, se duc la biserică si se bucură de Naşterea Domnului împreună cu cei dragi. Se ştie că în preajma Crăciunului, milioane de oameni trăiesc taina unui miracol ce nu poate fi explicat. Bradul strălucitor, familia adunată în jurul lui, colindele, lumânările pe care le aprindem în brad şi care iau foc şi din gândurile şi din dorinţele noastre... Un miracol care se repetă cu aceeaşi emoţie an de an, dar din păcate nu pentru toţi. Pentru cei mai puţin norocoşi, care se luptă cu boli, lipsuri materiale sau care nu au pe nimeni aproape si pe nimeni cărora să le ceară sprijinul, perioada sărbătorilor de iarna poate fi un moment de sfârşit de an amărât, aspru dar si un Crăciun singuratic, pentru că aşa cum afirma şi R. J. Palacio: ,,Universul e o loterie gigantică, nu? când te naşti ,cumperi bilet. Nu se ştie dacă tragi un bilet norocos sau unul ghinionist. Este vorba doar de noroc.”. Acest citat a reprezentat punctul de plecare în proiectul de voluntariat desfăşurat. Prin iniţierea proiectului ,,Bucuria de a dărui”, s-a urmărit ajutorarea unui grup de elevi de etnie rromă ai Şcolii Mironu care nu au posibilităţi materiale. Pentru aceşti copii, Moşul e, cel mai adesea un vis frumos. Mulţi dintre ei nu ştiu ce înseamnă iubirea, căldura căminului sau bucuria unui cadou de Crăciun. E greu de imaginat furtuna din sufletul unui copil în ziua Naşterii Domnului, când Moş Crăciun nu trece pe la ei. De aceea, în preajma sărbătorilor este bine să ne deschidem sufletul şi să întindem o mână de ajutor şi către cei care nu au motive să zâmbească iar sărbătoarea Crăciunului este un prilej de comuniune sufletească, de emoţie şi bucurie şi care presupune obiceiul de a face daruri. Prin derularea ediţiei a - II-a a proiectului de voluntariat ,,Bucuria de a dărui” s-a urmărit dezvoltarea la elevi a sentimentelor de respect pentru tradiţiile şi obiceiurile poporului român, dar şi sensibilizarea lor faţă de cei aflaţi în nevoi şi suferinţe, în această situaţie aflându-se elevii de la Şcoala Mironu. Menţionez că beneficiarii direcţi ai proiectului au fost un număr de 20 de elevi de la clasa 0 iar printre beneficiarii indirecţi se numără familiile elevilor rromi şi comunitatea locală. În urma desfăşurării activităţilor din cadrul proiectului am constatat că acestea îi sensibilizează atât pe copii cât şi pe familiile acestora dar îi şi conştientizează cu privire la rolul acţiunilor caritabile. Un rol foarte important în derularea proiectului l-au avut partenerii noştri (membri ai comitetului de părinţi pe şcoală) care s-au arătat deschişi către o asemenea iniţiativă, conştientizând atât valoarea morală a gestului lor umanitar , cât mai ales cea educativă. Deoarece câteva dintre rezultatele proiectului au fost îmbunătăţirea frecvenţei unor elevi rromi precum şi combaterea abandonului şcolar, am decis continuarea şi în acest an a acestui proiect de suflet. În ceea ce priveşte continuitatea şi sustenabilitatea proiectului menţionăm că el se va desfăşura anual, atâta timp cât vor exista copii ale căror familii nu le pot oferi sprijinul material necesar. Astfel că prin implicarea elevilor (membri ai Cenaclului literar ,,Aspiraţii”), părinţilor şi cadrelor didactice, prin dărnicia de care au dat dovadă au reuşit de fiecare dată să aducă zâmbetul pe feţele copiilor nevoiaşi. Dar pentru aceasta au avut nevoie de colaborare şi de sprijin în vederea organizării unor activităţi menite pentru a strânge fonduri.
  20. 20. 19 Astfel că prima activitate a fost desfăşurată în luna decembrie 2013 în cadrul parteneriatului când pasionaţii de lectură din şcoala noastră s-au întâlnit cu colegii lor, de la Şcoala Gimnazială ,,Ion Barbir” Capu Câmpului, parteneri începând de anul acesta în cadrul Cenaclului literar ,,Aspiraţii”, pentru a da glas dragostei lor pentru lectură. Se ştie că decembrie e o lună magică, e timpul pentru reculegere dar şi pentru introspecţie, de aceea tema cercului nu a fost întâmplătoare: ,,Micul prinţ”,de Antoine de Saint Exupery, deoarece pe lângă faptul că reprezintă o pledoarie pentru iubire, pace şi prietenie reprezintă o carte a valorilor morale, un prilej nebănuit pentru a descifra înţelepciuni nebănuite. ,,Ca să te cunoşti pe tine însuţi trebuie să-i cunoşti pe ceilalţi” spunea Ludwig Borne, motto care poate reprezenta laitmotivul călătoriei Micului Prinţ pornit în aventura cunoaşterii, în dezlegarea tainelor universului. Menţionez că în prealabil elevii au realizat câteva machete prin care au încercat să ilustreze călătoria micului prinţ pe cele şapte planete, astfel încât au reuşit să se transforme în mici arhitecţi care să-şi pună în valoare creativitatea şi capacitatea inovatoare. Prin realizarea machetelor ei au reuşit să folosească timpul, spaţiul şi materialele, astfel încât să fie capabili să extragă din experienţe proprii informaţiile necesare, precum şi valorile pe care să le interpreteze şi evalueze. Esenţial este că în scurtele momente petrecute alături de acest îndrăgit personaj, elevii au înţeles că iubirea şi prietenia sunt esenţiale şi că limpede nu poţi privi decât cu inima deoarece ochii nu văd esenţa lucrurilor. Ca să fie mai convingători şi ca mesajul să ajungă şi mai uşor la sufletele celor prezenţi, ,,actorii” au pus în scenă câteva fragmente din ,,Micul prinţ” interpretând rolul cu multă pasiune. Cu un public atât de sensibil, interpretarea lor a fost degajată şi admirată de toată asistenţa. În cadrul activităţii, elevii au putut fi în aceeaşi zi: ,,actori”(prin punerea în scenă a unor fragmente din operă), ,,profesori”(prin prezentarea subiectului şi discutarea simbolurilor din text), precum şi mici ,,arhitecţi”(prin realizarea machetelor planetelor). De asemeni şi-au transformat bradul din clasă într-un ,,Brad al valorilor”, împodobindu-l cu cele mai importante valori morale selectate din text. Revenind apoi la semnificaţia motto-ului scris pe tablă, gazdele şi-au invitat musafirii să se prindă alături de ei şi să formeze un cerc al prieteniei. De aceea când în finalul activităţii au întocmit scrisoarea cu dorinţe pentru Moşul, ei au pus pe primul plan: generozitatea, prietenia, toleranţa şi iubirea, acest lucru însemnând că activitatea desfăşurată a fost o adevărată lecţie de viaţă menită să-i sensibilizeze în prag de Crăciun. Aşadar, ,,Micul prinţ” şi situaţiile de învăţare create au dus la dezvoltarea gândirii critice, au dat posibilitatea elevilor să interpreteze textul prin transpunerea lui în imagini sugestive, să-şi motiveze părerile, să accepte alte păreri, să coopereze, să caute, să descopere, să interiorizeze şi să interpreteze, elaborând judecăţi pe care le vor valorifica în viitor. De altfel munca copiilor a fost răsplătită cu un Certificat de recunoaştere a calităţilor de cititor. MICUL PRINŢ (ASPECTE)
  21. 21. 20 Împreună cu colegii de la Şcoala Capu Câmpului s-au sfătuit să devină şi anul acesta spiriduşii lui Moş Crăciun şi astfel următoarea lor activitate să fie una caritabilă care va consta în organizarea unui Târg de lectură (cea de-a doua activitate din cadrul proiectului). Provocarea de a participa la târg a fost lansată cu ajutorul sloganului: ,,Ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit.” Târgul de lectură îşi propune să reînvie în elevi dorinţa de a citi, să redescopere frumuseţea lecturii( în contexte neconvenţionale), fără a resimţi apăsarea programei şcolare, dar, mai ales, a catalogului. Ideea organizării unui târg de lectură a fost primită cu mare entuziasm de membrii cercului care şi-au propus să fie ,,mentori şi discipoli” pentru a-i ajuta pe participanţi să pătrundă mai uşor în labirintul mirific al cărţii. Au anunţat evenimentul printr-un afiş sugestiv, au creat semne de carte prin care au încercat să reprezinte mesajul acestei manifestări socio-culturale. Însă ca un text să poarte un nume, să aibă o carte de identitate, e nevoie să fie locuit, asimilat, apropriat de un lector binevoitor. Astfel că membrii cenaclului s-au străduit să aşeze cărţile pe secţiuni şi să transforme clasa într-o mini-librărie astfel încât o carte şi cel puţin un cititor să se poată privi,,faţă în faţă”. Aici au fost invitaţi ,,clienţii” să consulte oferta bogată şi să-şi aleagă cartea dorită. Totul a început frumos, cu multe emoţii, cu invitaţi, agitaţie multă dar surpriza a fost că mulţi dintre ei s-au simţit atraşi de la început de rafturile unde se aflau cărţi de suspans, dramă, aventură, SF şi dragoste. Pentru a mai însufleţi atmosfera târgului câţiva cititori pasionaţi i-au delectat pe participanţi cu împărtăşirea impresiilor în urma lecturării cărţilor:,,Minunea” de R.J. Palacio şi ,,Adio, Ringo!” de Traian Tandin. Au fost două ore pline pe parcursul cărora aproximativ 60 de elevi au interacţionat, s-au bucurat să vândă sau să cumpere cărţi sau să afle noutăţile editoriale. Cărţile destinate vânzării nu au avut preţuri fixe, fiecare cumpărător a lăsat în punguţa moşului cât a dorit şi cât a avut posibilitatea. Întrebările, nevoia de a pipăi şi răsfoi cartea după prezentare erau primele semne ce marcau interesul privind cărţile selectate de colegi. Cumpărarea unora dintre ele, promisiunile pe care şi le-au făcut copiii că vor face schimb de cărţi după ce le vor fi citit m-au făcut să cred că organizarea acestui târg a fost un succes. De fapt scopul târgului a fost dublu: promovarea lecturii prin posibilitatea de a gusta din deliciile literare oferite de cărţile prezentate, prin schimbul de idei despre cărţile citite şi pregătirea ,,terenului” pentru următoarea activitate.
  22. 22. 21 Cu banii obţinuţi la târgul de lectură au cumpărat dulciuri, cărţi şi jucării. Le-au împachetat cu migală şi au pornit spre Şcoala Mironu. Cea de-a treia activitate desfăşurată a fost intitulată ,,Din suflet mare de copil”. O privire aruncată din când în când spre trecut ne face să ne cunoaştem şi să ne iubim rădăcinile. Tradiţiile româneşti constituie una din valorile inegalabile şi incontestabile ale poporului nostru şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm: ,,pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” ne-am născut şi trăim, iar datoria noastră, a tuturor este de a păstra şi cultiva dragostea pentru valorile care ne-au înconjurat dintotdeauna şi ne-au definit. Fiecare dintre noi trăim şi suntem legaţi puternic prin fire nevăzute, dar simţite, de vatra natală, de oamenii, limba, obiceiurile pe care le purtăm pe drumurile vieţii. De aici decurge necesitatea cunoaşterii directe a elementelor de istorie locală, a tuturor vestigiilor trecutului care atestă existenţa noastră de veacuri pe aceste meleaguri pentru a le putea face cunoscute mai ales urmaşilor. Satele din Moldova şi Bucovina pot fi considerate pe bună dreptate ca fiind excepţionale păstrătoare ale culturii şi civilizaţiei tradiţionale româneşti. Aici, la est de Carpaţi, românii au dovedit deseori că ,,nu oamenii sînt sub cumpăna vremurilor, ci vremurile sînt sub cumpăna oamenilor”. Pentru a avea o imagine şi mai clară asupra conceptului de cultură şi artă naţională se cuvine să amintim şi perspectiva pe care Mihai Eminescu o avea asupra acestei probleme: ,, pentru ca totalitatea de oameni să se numere pe ei înşişi că sunt una, trebuie ca o sumă oarecare de note caracteristice să le fie comune: limba, religia, obiceiurile etc. Cu cât aceste note sunt mai risipite, mai puţine sau mai şterse în conştiinţa singularilor indivizi, cu atât simţământul aparţinerii unuia de altul e mai slab; cu cît însă aceste note, în totalitatea lor, sunt mai vii în conştiinţa fiecăruia, cu atât simţământul subiectiv al naţiunii, vasăzică al solidarităţii naţionale e mai intensiv şi mai înrădăcinat.” Datinile şi obiceiurile calendaristice au constituit o adevărată punte de legătură a pământeanului cu divinitatea. Obiceiurile calendaristice s-au conservat de-a lungul timpului exprimând spiritualitatea localnicilor în diverse momente ale anului. Membrii cenaclului ,,Aspiraţii” şi-au propus să întindă o punte între generaţii, să adune frânturi din tradiţie, căci, precum se ştie prezentul este valoros numai împreună cu trecutul şi astfel s-au străduit să le ofere copiilor şi cadrelor didactice de la Şcoala Mironu un frumos program artistic.
  23. 23. 22 Copiii de la Şcoala Mironu, vizibil emoţionaţi şi încântaţi le-au pregătit la rândul lor musafirilor un buchet de colinde şi poezii. Bineînţeles că de la activitate nu putea lipsi Moş Crăciun deoarece sărbătoarea nu poate fi concepută fără prezenţa moşului care a împărţit darurile. În chip de amintire, pe lângă darurile materiale oferite copiilor de care s-au legat emoţional, membrii cenaclului le-au oferit câte o felicitare confecţionată de ei sub forma ghetuţei moşului.
  24. 24. 23 Văzând bucuria din ochii copiilor rromi, membrii Cenaclului ,,Aspiraţii” au înţeles că a dărui este un semn de înălţare sufletească, una dintre cele mai mari împliniri şi doar dăruind reuşim să menţinem vie magia Crăciunului şi să primim această sărbătoare cu sufletul deschis. Pentru că spiritul Crăciunului există şi membrii Cenaclului au înţeles că nu este importantă valoarea gestului umanitar ci dorinţa de a-l face. Primind vestea cea minunată a naşterii din Bethleem, vom înţelege că măcar odată pe an, nu avem voie să ne simţim singuri, abătuţi sau săraci. În faţa Crăciunului, suntem cu toţii egali. Privit acum, la un an de la înfiinţare, putem spune că proiectul ,,Bucuria de a dărui” i-a determinat pe membrii cenaclului să se implice cu pasiune iar gustul roadelor muncii depuse cu pasiune este întotdeauna dulce. Activităţile desfăşurate au fost adevărate lecţii de viaţă care i-au stimulat pe membrii cercului şi i-au convins să meargă mai departe. Totodată, am cultivat membrilor cenaclului dar şi părinţilor acestora ideea că, prin respectul infuzat faţă de fiinţa omenească, de lumea înconjurătoare, de natură, de conştiinţa apartenenţei lor la colectivul şi societatea căreia îi aparţinem, se formează o societate care poate fi mai bună, cu fiecare individ educat în acest sens. ,,Din suflet mare de copil”
  25. 25. 24 PAGINA CITITORULUI CARTEA- LABIRINT DE OGLINZI SAU CALEA CATRE SINE ,,Universule o loterie gigantică,nu? Cândte naşti, cumperi bilet. Nu se ştie dacă tragi un biletnorocos sau unul ghinionist.” (Minunea, R. J. Palacio) ,,Minunea” este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. ,,Nu judeca după aparenţe pare să fie ideea de la care porneşte R.J.Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul Prinţ: ,,Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi” August Pullman este un băiat de 10 ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială: ,,universul n-a fost blând cu Auggie Pullman”. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală. Băiatul nu a acceptat uşor acest lucru deşi o parte din el ştia că mama sa avea dreptate, deoarece tatăl său considera la fel ca şi el că nu este pregătit. Întâlnirea cu d-l Pushman l-a determinat să-şi schimbe decizia. Acesta i-a făcut cunoştinţă cu trei elevi: Jack Will, Julian şi Charlotte, care l-au înconjurat cu prietenie şi i-au prezentat şcoala. Aflându-se mereu în preajma lui Jack şi a lui Charlotte, August descoperă că îi place la şcoală. Cel mai mult îi place la ora de engleză, deoarece profesorul le vorbeşte despre principii. Întâmplarea nefericită a făcut ca de Hallowen să se ducă mascat la şcoală şi din păcate află ce vorbesc colegii despre el, inclusiv cel pe care-l considera prieten, Jack Will. Oare va mai avea August încredere vreodată în prieteni? Dacă sunteţi curioşi să aflaţi nu ezitaţi să citiţi această carte! Prezentare făcută de PopescuIoana, clasaa - VI- a
  26. 26. 25 164 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUCEAFĂRULUI POEZIEI ROMÂNEŞTI Imagini de la concursul organizat în parteneriat cu elevii de la Şcoala,,Ion Barbir”, Capu Câmpului
  27. 27. 26
  28. 28. 27 COLECTIVUL DE REDACŢIE REDACTORI: DIACONESCU ANDRADA MAGDALENA CHIUŞ IOANA POPESCU IRINA CEGHE SÂNZIANA MOROŞAN CONSULTANT TEHNOREDACTARE: PROF. FEDOROVICI MIHAI PROFESOR ÎNDRUMĂTOR ŞI COORDONATOR: PROF.TIMU MIHAELA CRISTINA NR.5/2014

×