Titu Maiorescu (1840-1917) a fost un critic literar, filozof și politician român, fondator al societății Junimea și al revistei Convorbiri literare, având un impact semnificativ asupra culturii românești, promovând scriitori precum Eminescu și Caragiale. Opera sa cuprinde studii de estetică și critică literară, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale esențiale în perioada marilor clasici. Maiorescu este adesea considerat un deschizător de drumuri în critica literară română, lăsând în urma sa o moștenire culturală vastă.

1. Expozi ie virtuală: Tituț
Maiorescu - îndrumător al
culturii româneşti
Realizat: Stela Russu
De câte ori criticii nu mai sunt critici sau de câte ori criticii sunt
numai critici, invocăm pe Maiorescu. El nu mai este, pentru noi, pur
şi simplu un critic: este Criticul.
Nicolae Manolescu

2. Vorbind în metafore, Titu Maiorescu e creatorul de cultură total spre care
prive te cu nostalgie criticul modern, care tie că nimeni, niciodată, nu se vaș ș
mai putea întoarce ca el la începutul începuturilor ca să a eze prima piatră.ș
Criticul modern tie că fiecare cuvânt al său repetă, că fiecare gest al său aș
mai fost făcut.
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. În septembrie
1851 familia Maiorescu se stabile te la Viena. În timpul ederii familiei saleș ș
la Viena, Titu Maiorescu urmează cursurile Academiei Tereziene. În această
perioadă începe redactarea Însemnărilor zilnice pe care le va continua până
la sfâr itul vie ii i care constituie o pre ioasă sursă de cunoa tere a omuluiș ț ș ț ș
Maiorescu. Înfiin ează în anul 1863 societatea literară i culturalăț ș Junimea
alături de Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, Vasile Pogor si Th. Rosetti. Este
fondatorul revistei Convorbiri literare apăruta în 1867 i membru fondator alș
Societă ii Academice. Se implică i în politică, având func ia de prim-ț ș ț
ministru i ministru de externe în perioada 1912-1914. Titu Maiorescuș
publică studii de filozofie, estetică, de limbă i literatură. Este autor alș
scrierilor: O cercetare critică asupra poeziei române (1867), În contra
direc iei de astăzi în cultura românaț (1868), Direc ia nouă în poezia i prozaț ș
româna (1872), Comediile domnului Caragiale (1885), Eminescu i poeziileș
sale (1889). Postum îi apar: Jurnal, operă alcatuită din zece volume, Scrieri
de logică (1988), Istoria politica a României sub domnia lui Carol I (1994),
Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub
domnia lui Carol I (2001-2003). Opera lui de critic marchează profund una
dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada
marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuşi, este legat de creaţia şi
impunerea în conştiinţa publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creangă,
Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu şi alţii. Moare în 1917, fiind înmormântat
la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

3. • Cugetări şi aforisme / Titu
Maiorescu. – Bucureşti : Ed.
Albatros, 1986. – 198 p.
• Lucrul cel mai important nu este
numărul de idei adunate în mintea
ta, ci legătura care le uneşte.
Sălbaticii din America schimbau
aurul şi mărgăritarele pentru
cioburile de oglindă din Europa.
Aşa fac şi copiii, şi mulţi dintre noi
rămân copii toată viaţa.
• Cartea conţine ma i mult de patru
sute de cugetări şi aforisme culese
de filosoful Titu Maiorescu.

4. Critice / Titu Maiorescu. – Ch. : Ed. Hyperion,
1990. – 414 p.
Titu Maioreascu este stăpânit în scris şi în viaţa
publică de un spirit demiurgic: înfiinţându-se ca
om de cultură română. Activitatea sa se
desfăşoară sub semnul începutului absolut, el
apărând ca un pioner în stare pură, ca un
deschizător ideal de direcţie nouă. De la el începe
totul, anume în urma acţiunilor sale de pionerat ia
naştere cultura, ce instituie în câmpul ei adevărul
şi criteriul valoric, adică spiritul critic, fără de care
e imposibil progresul.

5. Critice. Vol. 2 / Titu Maiorescu. – Bucureşti :
Editura pentru Literatură, 1967. – 574 p.
„Maiorescu a scris puţin, scopul lui a fost
acela de a enunţa elementele – apa, focul,
aerul, pământul – din care se naşte lumea.
El n-a făcut critică (poezie, filosofie), în
înţelesul nostru de astăzi: a creat critica.”
N. Manolescu

6. Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed.
Floarea Darurilor, 1997. – 286 p.
Antologie comentată de Florin Mihăilescu.
Cartea prezintă o antologie ce conţine
cercetare critică asupra poeziei române de
la 1867 şi alte comentarii explicative din
creaţia lui Titu Maiorescu, cronologie
sintetică selectivă şi bibliografie critică
selectivă.

7. Critice, însemnări zilnice. Corespondenţă / Titu
Maiorescu. – Galaţi : Ed. Porto-Franco, 1995. –
198 p.
Prezenta cate se adresează în special elevilor ca
instrument de informare, care include cercetare
de critică asupra poeziei române de la 1867,
beţia de cuvinte-studiu de patologie literară,
Eminescu şi poeziile lui, în chestia poeziei
populare, din însemnări zilnice,câteva aforisme.

8. Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 1996. – 156 p.
Jurnalele române nu şi-au îndeplinit încă datoria
lor faţă cu colec ia de poezii populare publicată deț
Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice
însemnează în rubrica intereselor, de care promit
să se ocupe, şi cuvântul de literatură, însă mai
toate sunt de o negligenţă remarcabilă pentru
această parte a vieţei noastre publice. Noi cei
dintâi admitem că pentru multe din produc iunileț
literare ale românilor, tăcerea absolută este încă
sentinţa cea mai blândă ce o merită, dar cu atât
mai mult când este vorba de o publicaţiune ca
aceea a d-lui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă
de conştiinţă.

9. Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed.
Albatros, 1998. – 494 p.
Critica se află la începutul volumului, iar
câteva exemple de poezii mai bune la fine,
şi publicaţiunea întreagă este un semn
caracteristic al stării în care a ajuns
literatura română în anul 1867. Scrierile
astfel împreunate în volumul de faţă sunt o
retipărire din Convorbiri literare.

10. Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed.
Minerva, 1984. – 728 p.
Iluzii pierdute-iacă semnul timpului în care
trăim. Stăpânirea frazei încetează.
De aci critica! Insa critica destructivă unde
trebuie şi constructivă unde poate.
Ai un singur bloc de marmură: daca îl
întrebuinţezi pentru o figură caricată, de unde
să mai poţi sculpta o Minervă?”
Titu Maiorescu, Iaşi, martie 1874.
Cartea conţine critică de poezie, proză
literatură română şi străină, comediile d-lui
Caragile, recenzii literare şi rapoarte
academice.

11. Din critice / Titu Maiorescu. –
Bucureşti : Ed. Eminescu, 1978. – 358
p.
Cartea conţine critică de poezie, proză
literatură română şi străină, comediile
d-lui Caragile, recenzii literare şi
rapoarte academice.
Lectură plăcută!

12. Popescu-Sireteanu, Ion. Titu Maiorescu în amintirile
contempotanilor / Ion popescu Sireteanu – Iaşi :
Princeps Edit, 2006. – 308 p.
Nu am vrea să lăsăm a se crede că Maiorescu a fost
numai elogiat. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut i-au
reproşat, în timpul vieţii, dar mai ales după moarte,
diverse erori sau insuficienţe.
Dintre semnatarii amintirilor despre Maiorescu amintim
pe I. A. Basarabescu, I. Al. Brătescu-Voineşti,
Delavrancea, Djuvara, S. Mehedinţi, C. Meissner, Iacob
Negruzzi, P. P. Negulescu, Sextil Puşcariu sau Al.
Vlahuţă şi asta fără pretenţia de a fi epuizat lista
evocatorilor.
Amintirile despre Titu Maiorescu au o însemnătate
deosebită în cunoaşterea omului şi intelectualului, a
profesorului şi omului politic, precum şi a conjuncturilor
culturale şi istorice ale timpului.

13. Mecu, Nicolae. Titu Maiorescu / Nicolae Mecu. Titu
Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Recif, 1996. – 144 p.
În eseul Titu Maiorescu comentat... autorul pleacă de la
„constatarea faptului, real, că înţelegerea lui T. Maiorescu
în liceu şi chiar în facultate este dintre cele mai
dificile”. Opera lui critică, îndemnată cu o cultură specifică
filosofică şi estetică, lasă impresia unei construcţii
abstracte şi aride. Acestea fac necesară delimitarea şi
precizarea, ca într-o lecţie exemplară de iniţiere, a
obiectivelor, a temelor şi noţiunilor, aşezarea şi ordonarea
limpede şi elocventă a materialului, o expunere stringent
logică şi un limbaj adecvat, precum şi cooperarea cu
auditoriul, cititorul căruia îi este destinată lucrarea.