1. LOCUL SI ROLUL EDUCATIEI TEHNOLOGICE ÎN
SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
“Lumea se schimba – si cu ea si locul omului in aceasta lume. In
intreaga Europa, responsabilii invatamantului cauta sa atenueze divortul
dintre educatia primita si viata profesionala viitoare. Asa s-a nascut
Educatia Tehnologica, integrata progresiv in programele scolare si
devenita o noua disciplina a ciclului mediu.”
Yves Deforge-L’education technologique
Prin realitatea sa obiectuală, tehnica este parte integrantă a culturii materiale, aspect
relevant în cele mai multe definiţii care încearcă să surprindă esenţa fenomenului.
Tehnica este definită în Dicţionarul Encicopedic Român ca: ansamblul factorilor
materiali ai producţiei, al metodelor şi procedeelor de lucru cu ajutorul cărora,
societatea obţine şi prelucrează produsele naturii în vederea satisfacerii nevoilor sale. În
cadrul obiectului tehnic este incorporata atât realitatea naturală cât şi cea umană.
Virtuţile universului tehnic se constituie în potenţialităţi formative care influenţează
registrul afectiv şi atitudinea personalităţii elevilor.
Tehnologia este ştiinţa despre tehnică şi studiază procesul de obţinere a unor
rezultate într-o activitate complexă. Pentru obţinerea rezultatelor, se foloseşte o
succesiune de operaţii care aparţin domeniului tehnic propriu-zis, cât şi a altor domenii.
Astfel putem vorbi despre tehnologia informaţiei, tehnologia construcţiilor de maşini,
tehnologie didactică, etc.
Din definiţia tehnicii rezultă că produsele activităţii tehnicii sunt distribuite şi
răspândite în cuprinsul tuturor activităţilor umane, ceea ce nu implică faptul că orice
activitate umană care foloseşte obiecte tehnice este activitate tehnică. Scopul esenţial al
domeniului tehnic este îndreptat spre realizarea mijloacelor materiale care asigură
desfăşurarea activităţilor umane.
Aşa cum inteligenţa este socotită din vechime-mijlocul de a învinge greutăţile, tot
aşa tehnica este politehnică, deoarece prin mijloacele pe care le creează, caută şi găseşte
soluţii pentru cele mai diverse domenii de activitate. Caracterul politehnic rezultă şi din
faptul că orice realizare dintr-un domeniu al tehnicii presupune o sinteză între metodele şi
mijloacele ce aparţin altor domenii.
Educaţia tehnologică este o componentă a educaţiei, o cale prin care se formează
şi se dezvoltă personalitatea celui educat. Dacă prin educaţie intelectuală formăm elevul
pentru cunoaşterea teoretică, prin educaţie tehnologică formăm elevul pentru aplicarea
cunoştinţelor în practică.
Educaţia Tehnologică structurată pe module arată multiplicarea posibilităţilor de
activitate a actului liber şi creator.
Educaţia Tehnologică defineşte noua realitate a cunoaşterii şi a acţiunii umane care
se află încă în curs de constituire.
Scopul Educaţiei Tehnologice este acela de a aplica cunoştinţele dobândite ştiinţific
în practică, de a arăta utilitatea lor şi de a pune într-o nouă lumină legătura între
cunoaşterea ştiinţifică şi aplicarea în practică.

2. Prin educarea în sens tehnologic, elevul va fi pregătit să fie în pas cu explozia
informaţională şi să coordoneze noua tehnologie.
Educaţia tehnologică este în continuă evoluţie, progres, perfecţiune, moralitate şi
responsabilitate pentru utilizarea energiilor şi tehnologiilor înalte de care dispune astăzi
individul.
Istoria demonstrează potrivit ideii lui I. Kant că: "numai practicul face posibilă
libertatea". În acest scop descoperirea focului, a roţii, a forţei apei, vântului, electricităţii,
calculatorului, reprezintă paşi spre noi orizonturi de creştere a puterii de creaţie şi acţiune.
Obiectivele educaţiei tehnologice:
• Cultivarea unui veritabil umanism tehnologic:”Cautarea unei noi ordini a
educatei se bazeaza pe formarea stiintifica si tehnologica, care este o
componenta de baza a unui umanism stiintific.” (Edgar Faure-pedagog francez)
• Dezvoltarea spiritului stiintific de cercetare:” Elevul viitorului va fi un
explorator.”(Marshall McLuhan)
• Amplificare capacitatilor creative, a disponibilitatilor pentru inventie si inovatie
• Initierea in pregatirea tehnico-practica
• Initierea in limbajele matematice, tehnologice specifice:limbajul computerelor,
al informatizarii, limbajul matematic- ca limbaj universal, limbajuk desenelor
tehnice si simbolistica specifica domeniului tehnologic
• Cunoasterea dezvoltarii stiintei si tehnicii- istoria sumara a ingeniozitatii
spiritului uman: perceperea modului incare s-au facut marile descoperii ale
stiintei si tehnicii, precum si relatia dintre activitatea practica, stiintifica si
tehnologica
• Intelegerea raportului dintre tehnologie, mediu si cultivarea unei atitudini si
aunui comportament ecologic: pregatirea viitorului specialist pentru a nu intra
in contradictie cu natura
• Cunoasterea familiilor profesionale cu specific tehnologic, pentru o viitoare
optiune socio-profesionale: dezvoltarea capacitatii de a alege in ce priveste
calificarea sa ulterioara, de a alege in cunostinta de cauza si nu de a fi
„orientat” si „ dirijat”.
Odată cu transformările societăţii generate de progresul tehnic, revoluţia tehnico-
stiinţifică contemporană, învăţarea este tot mai mult înteleasă, abordată, cercetată şi
practicată în contact cu obiectele cunoaşterii şi particularizării vieţii individului.
Educaţia are rolul de a se opune şi a corecta efectele negative ce pot interveni în
formarea personalităţii individului.
Orientarea profesională în raport cu evoluţia tehnologiilor şi dinamica pieţei
muncii, presupune însuşirea valorilor etice şi de comportament necesare activităţii dintr-un
domeniu determinat şi în special cel tehnic.
O veche zicală din popor spune ″Ceea ce strică un nepriceput, nu vor fi în stare să
repare zece specialişti″.
Pedagogii au evidenţiat necesitatea pregătirii şi dezvoltării laturii practice a elevilor.
Relaţia directă dintre educaţie şi bunăstare, dintre dobândirea de cunoştinţe,
competenţe şi aptitudini prin formare, pe de o parte, şi ritmul creşterii economice şi nivelul
folosirii forţei de muncă, pe de altă parte, este evidentă oriunde în lume.

3. “ Nici o ţară nu a întregistrat progrese fără a-şi educa populaţia; educaţia este
esenţială în susţinerea creşterii economice şi reducerea sărăciei.”, spunea preşedintele
Băncii Mindiale, domnul J.D. Wolfensohn, Dakar, 27 aprilie 2000.
Educaţia este un bun social, în sensul că educaţia este dorită de societate în întregul ei.
Educaţia este un drept fundamental al omului, recunoscut prin Carta Socială
Europeană revizuită (ratificată de România la 5 mai 1999). Părţile semnatare ale Cartei
se angajează să ia măsuri, în cadrul unei abordări globale şi coordonate, pentru
promovarea accesului efectiv la educaţie şi formare, în scopul asigurării efective a
dreptului tuturor persoanelor la protecţie contra sărăciei şi excluderii sociale.
Dintre cele trei funcţii ale procesului educaţional:
– achiziţia
– actualizarea
– folosirea cunoştinţelor
şcoala tradiţională pune accentul pe achiziţie.
Selecţia şi ierarhizarea elevilor, ba chiar şi a cadrelor didactice se realizează în
funcţie de cantitatea de cunoştinţe achiziţionate.
Procesul educaţional, metodele de instruire şi conţinuturile, trebuiesc regândite
pentru a răspunde spiritului pragmatic al conteporaneităţii, dinamismului lumii reale.
Şcoala îşi aduce contribuţia la coeziunea socială numai dacă elevul/eleva care
parcurge anii de şcolarizare învaţă:
♦ Pentru a şti
♦ Pentru a face
♦ Pentru a fi
♦ Pentru a trăi în comunitate.
Şcoala trebuie să ofere elevului paşaportul pentru educaţie permanentă, în sensul de a
stimula gustul şi preocuparea pentru a învăţa pe tot parcursul vieţii.
Educaţia tehnologică asigură pregătirea practică, în cadrul ei se formează şi se
dezvoltă capacităţi şi aptitudini tehnice şi tehnologice specifice unor profesiuni din diferite
ramuri ale economiei.
Obiectivul fundamental al educatiei tehnologice –o noua viziune si atitudine
practica asupra omului si sensurilor vietii prin prisma tehnologiei, precum si o intelegere a
rolului tehnologiei in progresul omenirii.
Omenirea, fiecare societate şi chiar indivizii tind spre o noua existenţă dominată de
tehnoştiinţa cu implicaţii profunde, care va aduce probabil un viitor mai sigur.
Realizarea unei culturi de baza moderne in perioada invatamantului gimnazial a
impus includerea Educatiei Tehnologice-ca disciplina in trunchiul comun.
Lipsa instructiei si educatiei duce la analfabetism, inclusiv in domeniul
tehnologic; este vorba de un tip aparte de analfabetism – cel functional tehnologic-
incapacitatea individului de a utiliza tehnologia in folosul sau al celorlalti.
Combaterea analfabetismului tehnologic functional - de la orice varsta si prin
mijloace instructiv educative adecvate - este un imperativ al zilelor noastre.