1. 1. Specificul utilizării TIC în procesul educaţional
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, cursanţii vor fi capabili:
 să descrie avantajele introducerii noilor tehnologii pentru eficientizarea educaţiei;
 să plaseze conceptele fundamentale ale instruirii asistate de calculator în contextul
dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice.
Concepte cheie: calitatea educaţiei, formarea cadrelor didactice, comunităţi virtuale de învăţare
Calitatea educaţiei depinde în primul rând de calitatea resursei umane angajate în demersul de formare;
astfel, pregătirea cadrelor didactice este componenta constant adusă în prim-plan în orice discurs
despre reforma sistemului de învăţământ. Însă formarea iniţială şi continuă sunt doar premisele pentru
un parcurs de dezvoltare profesională adecvat nevoilor diverse şi provocărilor actuale ale profesiei
didactice. Responsabilitatea pentru formare revine în primul rând cadrului didactic, iar această
perspectivă ridică o serie de întrebări la nivel individual: ce aşteptări are societatea în general şi
comunitatea de la un educator?, ce competenţe trebuie îmi dezvolt pentru a face faţă cu succes
situaţiilor din clasă şi pentru a proiecta, a dezvolta şi a evalua corect situaţii educative adecvate?, ce
suport îmi este necesar şi cine mi-l poate oferi? Astăzi, profesionistul sistemului de învăţământ este
proactiv, deschis la nou, ancorat în actualitatea tehnologică, pedagogică şi a domeniului de specializare,
disponibil pentru colaborare şi comunicare cu colegii. Lucrarea încearcă să surprindă câteva dintre
aceste aspecte ale dezvoltării profesionale continue în contextul actual, centrându-se pe abilitarea
curriculară şi pe valoarea adăugată pe care o introduc noile tehnologii, ca vârfuri de lance ale parcursului
de schimbare a practicianului din educaţie.
Programele de utilizare a TIC în educaţie (sau programele de elearning) se pot defini ca un set de practici
sau intervenţii care promovează semnificativ utilizarea noilor instrumente ale tehnologiilor informaţiei şi
comunicării la nivelul sistemului de educaţie sau la nivelul unei componente a sistemului, cu scopul de a
influenţa pozitiv rezultatele procesului instructiv-educativ sau de a îmbunătăţi performanţa sistemului
educaţional ca sistem social deschis. În această accepţiune, includem în categoria programelor de
elearning nu doar proiectele şi programele instituţionale care fac apel la noile tehnologii, ci şi
intervenţiile la nivel macro, care urmăresc promovarea colaborării la distanţă pentru schimburi de bune

2. practici între sisteme de învăţământ, sau care vizează componenta de formare a cadrelor didactice în
utilizarea computerului.
Legitimarea programelor de elearning – ca oportunităţi de acces la cunoaştere şi formare pentru
multiple categorii de persoane sau actori educaţionali – are două dimensiuni, strâns legate de nevoile
sociale, economice şi educaţionale identificate la nivelul grupului-ţintă:
i.) ameliorarea eficienţei sistemului de educaţie şi formare – la nivelul organizaţional-
managerial;
ii.) asigurarea accesului şi formarea competenţelor de utilizare a noilor tehnologii pentru o cât
mai largă categorie de persoane – prin asigurarea resurselor tehnologice şi accesului la
Internet, prin implementarea şi promovarea unor cursuri de formare în utilizarea
computerului, prin ameliorarea practicii pedagogice prin introducerea inovaţiilor din
domeniul tehnologic.
În acest context, comunităţile online de învăţare, favorizate de dezvoltarea Internetului şi a aplicaţiilor
colaborative online, au potenţialul de a forma o serie de competenţe specifice1
: comunicare, discuţii de
grup, împărtăşirea informaţiilor, compararea/ construirea/ organizarea informaţiilor, schimbul de
experienţe, realizarea de publicaţii/ lecţii/ vizite virtuale, rezolvarea în comun sau individuală de
probleme, feedback între colegi, simulare, mentorat.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare (CVI) apare la intersecţia a trei concepte: comunitate,
spaţiu virtual şi procese de învăţare, reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei CVI,
participanţii dobândesc prin colaborare o “înţelegere comună şi asumată a evenimentelor, conferind o
direcţie previzibilă de acţiune pentru abordarea unor astfel de evenimente în viitor” (Sharp, 1997, apud
Botnariuc, P.).
Comunităţile virtuale s-au dezvoltat rapid deoarece reprezintă o formă mai flexibilă de învăţare în
situaţiile în care transferul cunoaşterii este obstrucţionat de factori precum:
- inabilitatea de a recunoaşte şi articula competenţe dobândite şi înalt intuitive sau cunoaşterea
tacită;
- distanţa geografică;
- lipsa de identităţi sociale comune;
- limbajul; domeniile de expertiză;
- diferenţe între generaţii;
- utilizarea reprezentărilor vizuale pentru transferul cunoaşterii;
- dificultăţi în acceptarea unor teze sau norme culturale;
- experienţa anterioară;
- cultură organizaţională refractară la împărtăşirea cunoaşterii;
- lipsa de motivaţie.
1
Noveanu, 2005

3. Cadrele didactice utilizează noile tehnologii atât pentru comunicarea rapidă şi eficientă cu colegi şi
instituţii partenere, cât şi pentru proiectarea-desfăşurarea-evaluarea activităţii de predare. Metodele de
predare bazate pe TIC se diversifică constant, devenind mai eficiente şi mai motivante atât pentru elevi
cât şi pentru profesorii participanţi la proiectele derulate.
Cadrele didactice care au derulat proiecte colaborative prin intermediul acţiunii eTwinning a Comisiei
Europene, de exemplu, recomandă ca la clasă să se lucreze cu texte, ilustraţii, comentarii scrise,
prezentări documentare, bloguri, spaţiul virtual eTwinning şi site-uri. De asemenea, în funcţie de
organizarea şi de echipamentele TIC disponibile în fiecare şcoală, acestea sugerează că ar trebui să se
lucreze în grupuri mici de elevi, astfel încât fiecare să contribuie la realizarea proiectului.
Iată câteva opinii ale cadrelor didactice implicate în derularea proiectelor eTwinning, cu privire la
utilizarea TIC:
„Mereu am fost o susţinătoare TIC. În acest sens, proiectul mi-a întărit opiniile şi mi-a permis
să iau legătura cu alţi profesionişti, să fac schimb de experienţă şi să învăţ noi tehnici şi
metode care mi-au influenţat stilul de predare.” A. G., Spania
„Una din cele mai mari provocări a fost nevoia de a ne îmbunătăţi competenţele TIC.
Schimbul regulat de informaţii ne-a obligat să fim mereu la curent. Din fericire, am fost
ajutaţi şi de partenerii de proiect.” M. V., Austria2
Utilizarea sau crearea unor aplicaţii pentru activitatea didactică conferă noi dimensiuni activităţii
educaţionale. Calculatorul şi internetul au un potenţial semnificativ în raport cu învăţarea, în condiţiile în
care profesorii sunt pregătiţi să le valorifice în mod responsabil şi calitativ.
2
Galvin Conor, Gilleran Anne, Hogenbirk Pieter, Hunza Márta, Delinger Michelle, Zeidler Bettina. (2007).
Reflection on eTwinning - Cultural Understanding and Integration. Hofi Studio: Prague.