Documentul analizează evoluția revoluției industriale din Anglia, Germania, Franța și Rusia între secolele XVIII și XIX, evidențiind creșterea demografică, schimbările socio-economice și inovațiile tehnologice. În Anglia, procesul de împrejmuire a terenurilor a dus la dezvoltări semnificative în agricultură și industrie, pe când Germania a avut o industrializare mai lentă până la unificarea statelor, iar Franța și Rusia s-au confruntat cu provocări structurale și istorice în procesul lor industrial. În ansamblu, revoluția industrială a generat transformări profunde în economiile acestor națiuni, modelând peisajul economic și social al vremii.

1. Secolele XVIII - XIX

2. Hampshire secolul XVIII

3. Evaluată în 1700 la 6,5 milioane, populaţia Angliei a crescut la 8 milioane în 1760 şi la peste 9 milioane în 1780, la care se adăugau 3 milioane în Irlanda. Recensământul populaţiei din 1801 indica pentru Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei o populaţie de 16 milioane, iar în anul 1821, aceasta a ajuns la 20,8 milioane. Sporul demografic considerabil a asigurat o piaţă internă de mari proporţii şi o sursă importantă de forţă de muncă cu pondere deosebită a categoriilor de vârstă tânără. Totodată, el a atras după sine schimbări importante în structura socio-economică, profesională şi în mediile rural şi urban a populaţiei, cu repercusiuni semnificative asupra întregii vieţi economice şi publice.

4. La jumătatea secolului al XVIII-lea agricultura engleză nu prezenta deosebiri esenţiale faţă de celelalte ţări din Vestul Europei. Ea se practica cu tehnici şi tehnologii tradiţionale, dar în acelaşi timp erau încă foarte numeroase câmpurile comune. Începe procesul de răspândire, în Anglia, a unor noi metode agrotehnice, experimentate şi aplicate în Olanda şi Franţa, de către personalităţi ca Jethro Tuli şi lord Townsend. Coke din Norfolk, agricultor ilustru, al cărui domeniu atrăgea vizitatori din întreaga Europă reuşeşte, prin folosirea îngrăşămintelor, să cultive grâu pe terenuri considerate până atunci sterile. Bekewell ameliora rasele de vite, capre şi oi, intuind creşterea cererii de carne care se va face simţită odată cu sporirea populaţiei.

5. În acelaşi timp, începe să se manifeste fenomenul numit procesul de „împrejmuire" a pământurilor de către marii proprietari, care, în fapt, a reprezentat deposedarea de pământ a ţăranilor, prin răscumpărare sau violenţă. Actul de împrejmuire se acorda de către Parlament, iar cel care aspira la un asemenea document trebuia să facă dovada că dispune de sumele necesare pentru valorificarea agricolă a întregii suprafeţe împrejmuite. Trebuie remarcat şi faptul că sistemul bancar englez era suficient de dezvoltat în epocă pentru a răspunde cu promptitudine nevoii de credit a agricultorilor care dispuneau de acte de împrejmuire. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au fost aprobate de către Parlament peste 3300 de asemenea acte, prin care circa 4 milioane de acri de pământ au fost „împrejmuiţi".

6. Efectele procesului de „împrejmuire" au fost rapide şi s-au făcut simţite în dublu sens. În primul sens, cel economic, împrejmuirile au permis formarea de mari ferme, prin comasarea pământurilor şi adoptarea de metode ştiinţifice, precum şi obţinerea unei producţii cu mult mai mare. În cel de-al doilea sens, cel social, împrejmuirile au grăbit stratificarea socială şi polarizarea proprietăţii funciare. Devin foarte numeroşi marii latifundiari, dispare clasa mijlocie rurală, iar ţăranii expropriaţi sau lipsiţi de câmpurile comune vor deveni fie muncitori agricoli, fie mână de lucru ieftină pentru industria textilă în dezvoltare, fie emigranţi în America.

7. Saltul demografic petrecut în decurs de un secol rupe echilibrul preexistent între cerinţele de pe piaţa internă în extindere şi posibilităţile de producţie ale manufacturilor textile engleze, care aveau tradiţii însemnate de mai bine de două secole. Această ruptură declanşează, pe principiul reacţiei în lanţ, un şir de perfecţionări şi descoperiri tehnice. Începutul este făcut în 1733 de către mecanicul John Kay, care a inventat suveica zburătoare şi, fără pretenţia unei enumerări exhaustive, arătăm că au urmat: maşina de tors inventată de James Hargreaves, în 1765, maşina de filat a lui Richard Arkwright, în 1769, o nouă maşină de filat, în 1785, a lui Samuel Crompton ş.a. Perfecţionarea maşinii cu abur, în 1784, de către James Watt, multiplică în proporţii considerabile forţa motrice a industriei textile şi rupe dependenţa anterioară a acesteia faţă de cursurile apelor. Altfel spus, aplicarea maşinii cu aburi a lui J. Watt este startul în formarea industriei textile engleze moderne, de fabrică şi urbană.

9. Dezvoltarea industriei grele antrenează căutări şi descoperiri în industria chimică, pentru efectuarea operaţiunilor privind albirea, degresarea, uscarea şi colorarea firelor şi ţesăturilor, tehnologiile tradiţionale reprezentând o piedică în prelucrarea cantităţilor sporite de astfel de produse. De asemenea, cerinţa crescândă de utilaze antrenează dezvoltarea industriei metalurgice, domeniu în care asistăm la descoperiri şi perfecţionări însemnate, ca, de exemplu: procedeul fabricării cocsului, de către Abraham Darby, în 1709; în 1750, Benjamin Huntsman prelucrează fonta în fier forjabil; în 1784, Henry Cort perfecţionează procesul de pudlare prin care se obţine oţel ş.a. În urma acestor descoperiri şi perfecţionări, dar mai ales a extinderii aplicării lor, metalurgia îşi schimbă locul de desfăşurare, mutându-se din mijlocul pădurilor în bazinele carbonifere. Dezvoltarea industriei metalurgice a fost favorizată şi de importantele resurse de cărbune şi de minereuri de fier de care dispunea Anglia . Producţia de metal cunoaşte creşteri însemnate, de la 25.000 de tone în 1720, la 68.000 în 1788, şi la 250.000 în 1806. Extracţia de cărbune urmează şi ea aceeaşi curbă ascendentă, de la 5 milioane de tone în 1750, la 10 în 1800, şi la 16 în 1829. O cauză, şi, în acelaşi timp, efectul dezvoltării metalurgiei, dar şi a vieţii economice în general, o constituie dezvoltarea transporturilor .

10. Într-o primă perioadă a revoluţiei industriale s-au dezvoltat în mod deosebit transporturile pe canale. În al doilea deceniu al secolului al XlX-lea, Anglia dispunea de o reţea de canale de circa 6.400 km, care asigura transporturi ieftine şi rapide, precum şi o mare fluenţă a traficului de mărfuri, prin ecluzele şi instalaţiile de încărcare şi descărcare cu care erau dotate. Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea reprezintă o perioadă de mari frământări şi căutări pentru perfecţionarea unei noi forme de transport, a celei pe calea ferată. Transportul pe şine este cunoscut şi folosit cu mult înaintea acestei perioade, mai ales în domeniul extracţiei de minereuri, tracţiunea utilizată fiind, de regulă, cea animală. În 1790, numai liniile industriale miniere din regiunea Newcastle măsurau 600 km. Începutul tracţiunii cu aburi este făcut de firma „Watt şi Boulton" din Soho (lângă Birmingham), cea mai mare fabrică de maşini cu aburi a epocii şi care inaugurează, în 1775, prima locomotivă cu aburi din lume pentru cale ferată cu ecartament redus, locomotivă cunoscută sub denumirea „Tram Engine", la construcţia căreia au participat James Watt, William Murdoch şi Richard Trcvithich. Dezvoltarea ulterioară a transporturilor pe căile ferate reprezintă şi o sinteză a descoperirilor şi perfecţionărilor în fabricaţia de oţel şi a maşinii cu abur. La începutul deceniului patru al secolului al XlX-lea, după cum se apreciază in literatura de specialitate. Anglia încheie revoluţia industrială şi intră într-o nouă etapă, a procesului de industrializare, în urma căruia industria devine ramura rundimentală a economiei şi are un rol precumpănitor în expansiunea economică exernă.

13. Revoluţia industrială în Germania Germania, ca urmare a lipsei unităţii statale, cunoaşte o evidentă rămânere în urmă faţă de Anglia. Existenţa mai multor state cu populaţie germană constituie un handicap al vieţii economice germane, parţial atenuat prin „Uniunea vamală, iniţiată de Prusia în 1819, la care au aderat toate celelalte state germane, cu excepţia Austriei, până în 1836. Până Ia mijlocul secolului al XIX-lea însă industria statelor germane păstra multe din caracteristicile economiei medievale, dominată de meşteşugari şi manufacturi. După 1850, urmare a creşterii demografice şi reformei agrare, statele germane cunosc o intensificare a vieţii economice, creşteri importante în producţia industrială textilă şi cea agricolă, cu scopul, de a satisface trebuinţele interne.

15. Progresele revoluţiei industriale în Germania cele mai semnificative au fost înregistrate în domeniul industriei grele, cu deosebire după unificarea statelor germane. În urma adoptării unei puternice legislaţii protecţioniste se dezvoltă, după 1870, industria grea, care, până la sfârşitul secolului, o întrece în realizări pe cea engleză. Metalurgia, construcţiile de maşini, în special de material rulant, chimia, electrotehnica ş.a. cunosc creşteri şi realizări tehnice de nivel mondial. Se cuvine menţionată şi atenţia deosebită acordată întemeierii, dezvoltării şi consolidării învăţământului tehnic superior şi cercetării ştiinţifice.

16. Descoperiri semnificative, care îşi pun amprenta asupra nivelului de dezvoltare a economiei germane, ca motorul Otto, Diesel, electric ş.a. conferă industriei de prelucrare o artă superioară. De asemenea, intervenţia statului german a fost deosebit de puternică în construcţia de căi ferate, constituind un element fundamental al unificării economice. Căile ferate germane însumează 43.000 km în 1890, au o mare densitate în regiunile puternic industrializate, ca Westphalia, Silezia şi Saxonia, şi se află, după 1876, în proprietatea statului. Către sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Germania începe să-şi creeze un imperiu colonial propriu, prin anexări de teritorii din Africa şi Asia.

18. Revoluţia industrială in Franţa Franţa, deşi cu tradiţii deosebite în industria manufacturieră textilă, cunoaşte o dezvoltare industrială modernă relativ târzie. Unele împrejurări istorice, cum sunt măsurile economice sau cu implicaţii economice luate în perioada revoluţiei franceze, precum şi pierderile imense umane şi materiale legate de războaiele napoleoniene, au încetinit procesul de modernizare a bonomiei franceze.

20. La acestea se poate adăuga, desigur, şi dimensiunea redusă a proprietăţii funciare tipic franceze, care nu are forţa economică necesară modernizării agriculturii şi reţine un segment prea mare din populaţia activă. În a doua jumătate a secolului al XlX-lea, industria franceză cunoaşte realizări remarcabile în domenii de vârf ale epocii, precum cele ale metalurgiei, oţelurilor speciale, chimiei, aeronauticii, autovehiculelor, dar, cu toate acestea, nivelul de dezvoltare a economiei franceze în ansamblu nu poate fi caracterizat ca fiind acela al unei ţări industrializate.

21. Agricultura păstrează rolul dominant în economie, urbanizarea este scăzută, iar întreprinderile industriale sunt, în porţie de 80%, de mici dimensiuni, ele având între 3-5 angajaţi/întreprindere.

23. Revoluţia industrială în Rusia, după cum se apreciază în literatura de specialitate, prezintă un caz aparte de dezvoltare economică. în privinţa ei, nu toţi autorii sunt de părere că ar fi cunoscut un proces de industrializare modern, în sens vest-european, până la Stratul primului război mondial. Ţară de dimensiuni continentale, cu resurse naturale imense şi în mare parte necunoscute în acea vreme, Rusia cunoaşte în a doua jumătate a secolului al XIX-lea o serie de înnoiri. Prin reforma agrară adoptată în 1861, ţărănimea este eliberată din iobagie şi împroprietărită, dar acestea nu se transformă într-o premisă a unei dezvoltari industriale moderne susţinute, întrucât împroprietărirea se face nu individual, ci la nivelul obştilor săteşti, fapt ce menţine în continuare forţa de muncă în agricultură. Exploatările de fier şi de cărbune din bazinele Krivoirog şi Doneţ, precum şi cele de petrol din jurul Mării Caspice sunt folosite fie pentru industria metalurgică, legată, în principal, de cerinţele armatei imperiale, fie pentru export, cum este cazul petrolului.

24. Industria textilă cunoaşte, de asemenea, unele creşteri, prin dezvoltarea de mari fabrici, la Petersburg, Moscova ş.a., care prelucrează bumbacul din zonele sudice. Statisticile epocii consemnează, pentru anul 1900, un număr de două milioane de muncitori salariaţi. Desigur, mult în cifră.,absolută, dar foarte puţin raportat la populaţia Rusiei, care era de circa 170 milioane. Căile ferate cunosc şi ele o dezvoltare însemnată, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, lungimea liniilor lor însumând, în pragul primului război mondial, peste 60.000 km, în care este inclusă şi o linie transcontinentală, în lungime de 8.267 km, inaugurată în 1904.

26. Cu toată dezvoltarea, reţeaua căilor ferate este insuficientă, dacă avem în vedere imensitatea spaţiului geografic şi trebuinţele economice de pe acesta. Mai trebuie adăugat şi faptul că ecartamentul adoptat este mai mare decât cel european, ceea ce face ca fluenţa traficului internaţional să fie mult îngreunată. Pe baza celor arătate se poate aprecia că, la începutul primului război mondial, Rusia era o ţară agricolă cu insule de industrie.

28. Revolutia industriala in Statele Unite Ale Americii Statele Unite Ale Americii, în momentul proclamării independenţei erau ţări predominant agricole şi cu o populaţie relativ redusă. De-a lungul secolului al XlX-lea, ele cunosc însemnate frământări, determinate de cristalizarea statutului politic, întinderea teritorială şi căutarea unui model de dezvoltare economică. Urmare a unei rate a natalităţii extrem de ridicată, precum şi a valurilor de imigrări, populaţia SUA cunoaşte, într-un secol, un salt uriaş, de la 4 la 100 milioane, şi este o populaţie predominant tânără, ceea ce imprimă un dinamism deosebit vieţii economice. În plus, piaţa internă a SUA se caracterizează printr-o mare omogenitate, urmare a ceea ce sociologii numesc „creuzetul american". Cu toate acestea, până în pragul secolului al XX-lea, economia SUA suferă de o cronică lipsă de braţe de muncă, motiv pentru care producţia, atât cea agricolă, cât şi cea industrială, are caracteristici proprii.

30. În dezvoltarea economică a SUA deosebim, în principal, două etape: prima, până la războiul de secesiune, în care economia se dezvoltă în relativă dependenţă faţă de fosta metropolă, şi a doua, după acesta, când ea îşi găseşte propriul drum şi ritm dc dezvoltare. În esenţă, dezvoltarea economică a SUA începe cu agricultura, domeniu în care fertilitatea excepţională a terenurilor virgine şi imensitatea spaţiului geografic sunt factori favorizând pentru cultura cerealelor şi creşterea animalelor, deşi cucerirea vestului se dovedeşte a fi o realitate extrem de aspră. Producţia agricolă reprezintă baza de materii prime pentru producţia alimentară, care în faza ei de început este concentrată în jurul oraşului Chicago.

31. Concomitent, industria textilă cunoaşte şi ea dezvoltări semnificative, prin valorificarea bumbacului. Prima „afacere în stil american" o constituie însă căile ferate, construcţia lor fiind o permanenţă a vieţii economice din SUA, începând din deceniul al treilea şi până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Trebuinţele generate de construcţia de căi ferate impun dezvoltarea industriilor extractive, metalurgice şi constructoare de maşini, apariţia primelor societăţi pe acţiuni, iar ca urmare a gradului înalt de monopolizare, a primelor legi antitrust.

32. Descoperirea petrolului, la jumătatea secolului trecut, imprimă vieţii economice a SUA un ritm şi direcţii proprii de dezvoltare. Procesul de industrializare în SUA se desfăşoară accelerat şi cu rezultate care îndreptăţesc şi consfinţesc poziţia lor fruntaşă în ierarhia mondială la începutul secolului al XX-lea. Expansiunea economică americană se face simţită pe piaţa mondială încă înainte de primul război mondial, prin activităţile unor mari societăţi, ca Standard Oil, General Motors, Ford, United States Steel Co, General Electric ş.a.

34. Revoluţia Industrială în Japonia, după două secole de închistare feudală şi izolare voluntară de restul lumii, cunoaşte, la jumătatea secolului al XlX-lea, începutul Erei Meiji, care se constituie într-un amplu proces de reforme şi transformări ce au înscris-o într-un accelerat proces de modernizare. Reformele şi transformările au vizat atât domeniul politic, cât şi pe cel social şi economic.

36. În domeniul politic au fost adoptate principiile şi formele organizatorice ale democraţiei moderne, concomitent cu restaurarea puterii imperiale, iar în cel social au fost desfiinţate relaţiile feudale. În domeniul economic, se cuvine subliniat rolul deosebit pe care şi l-a asumat statul japonez în procesul de modernizare şi industrializare, prin apelul treptat, gradual, la iniţiativa particulară.

38. Maşinile pătrund iniţial în industria textilă, în cea de prelucrare a mătăsii la început şi, ulterior, a bumbacului importat, iar în ultimele decenii ale secolului al XlX-lea, în industria grea - metalurgie, construcţii de maşini, construcţii navale sprijinite de către stat prin comenzi ferme pe termen lung, pentru cerinţele armatei imperiale în vederea expansiunii teritoriale şi militare. De asemenea, statul s-a implicat nemijlocit în pregătirea forţei de muncă, prin sistemul de învăţământ de toate gradele: primar, profesional, liceal şi superior. Într-un termen relativ scurt, de trei decenii, Japonia a parcurs în ritm accelerat drumul de la stat feudal la un stat moderat industrial. La sfârşitul secolului trecut, pe piaţa Extremului Orient produsele japoneze concurau la egalitate cu cele engleze, germane şi americane.