Pentru concurs

1. Liceul Teoretic Balatina
Spaţii
culturale
Concursul:
Limba
noastră-i
o
comoară
Cuvinte în lectură
Revistă digitală
Bujurean
Gabriela
Nemerenco
Mădălena
Duracov
Nichita
Coordonator:
Barancean
Stela

2. Cuprins:
Articol de fond: Cărti care schimbă destine, Bujurean Gabrie........2
Interviu imaginar cu Gabriel Liiceanu, Nemerenco Mădălena,
clasa a XII-a ...............................................................................3
Metafora grafica a limbii române, Duracov Dumitru, clasa a XII-a....4
Tinere talente, Bujurean Gabriela, Boboc Sofia, Barcari Vasilina.... 7
Vorbitorul cult de limba româna, Nemerenco Mădălena................10
Eseu: Universul cărtii: între ieri şi mâine, Nemerenco Madalena…..11
Pagina de divertisment...............................................................13

3. Motto: Îndemn: Constatare:

4. Cărţi care schimbă destine
Cartea reprezintă forţa magică, ce te
aspiră din lumea realității și te
teleportează într-o nouă eră a descoperirii.
Doar cel care n-a citit vreodată, poate
spune că a trăit o singură viață.
Cărțile, încă din primele sale file, te
reîncarnează într-un personaj, ale cărui
gânduri și trăiri îți sunt total străine, iar
pulsul și inima încep să-ți bată altfel. Fiind
transfigurat într-o lume cu margini
definite, având un început și un sfârșit,
rămâi buimac, înțelegând de unde ai pornit
și unde vei sfârși. Devii lunatic sub doza
cărților.
Tot cartea e cea care preia controlul
asupra tuturor proceselor tale emoționale.
Frâiele îți sunt dirijate, iar tu nu ai decât să
te resemnezi ca un nebun sub efectul
drogurilor.
Cu toate că rațiunea noastră stă la
terapie intensivă pe alte meleaguri,
speranța la viață crește gradual, fiind într-
un progres continuu al autocunoașterii.
Hipersecreția hormonului avidității, te face
lacom, tot mai flămând de a cutreiera, cu
ochii rânduri întregi, pagini cu pagini.
Spre marea noastră mirare, cărțile
survin ca tratament în tratarea bolii
patologice a oamenilor inculți, generându-
le calități noi și un bonus de reabilitare
mentală gratuită. De aceea, cărțile se
consideră ca fiind schimbătoare de vieți.

5. Una din cărțile care mi-a zguduit toate concepțiile asupra vieții, care
și-a lăsat amprenta asupra caracterului meu juvenil a fost cartea: ,,Prințesa
se salvează singură în povestea asta`` scrisă de Amanda Lovelace. Această
carte mi-a inoculat experiențe pe care le-am trăit involuntar, fără ca să fiu
pregătită de a-mi maturiza gândirea puerilă, de a-mi revizui viziunile
formate. Eram ca o adolescentă miopă, care după întâlnirea cu această
carte, a început să vadă clar ceea ce e în jur.
Formele noastre de existență erau invers proporționale, fiind eu cea
care trăiam într-o lume magică, fiind transpusă de carte în altă lume.
Asistam la ore în care subiectul principal predat era demascarea jocurilor
vieții, recunoașterea adevărului prin simțuri. Mi-am înviorat lăuntricul cu
trăsături ce-mi polimerizează reacțiile și răspunsul imun la factorii de
mediu.
Reunind toate notele definitorii, consider că cărțile sunt cuțitele care
dintr-o oarecare piatră, fără vreo semnificație majoră, cioplesc, sculptează o
adevărată capodoperă, ridicându-i valoarea și prețul produsului inițial.
Trupul tău este ceea ce mănânci, iar mintea este ceea ce citești.
Bujurean Gabriela, clasa aXII-a real

6. Când privesc peretele unei biblioteci, îmi vine în
minte scena balului din Război şi pace. Doamnele
aliniate, aşteptând, de-a lungul peretelui. Spaima
Nataşei că nimeni nu o va invita la dans. Expresia
încremenită a chipului ei, „gata deopotrivă şi de
deznădejde şi de extaz”.
Iar apoi, prinţul Andrei care se apropie şi îi
propune un „rond de vals”. „De când te aşteptam”,
pare că spune Nataşa, iar zâmbetul i se iveşte pe
faţă „în locul lacrimilor ce stătuseră să o
podidească”. Şi, „speriată şi fericită”, îşi sprijină
mâna pe umărul prinţului Andrei.
Splendid în scena aceasta este că prinţul Andrei
o descoperă pe Nataşa din întâmplare, pentru că
discuţia la care participă îl plictiseşte şi pentru că, în
fond, Bezuhov e cel care-l roagă să o invite pe
Nataşa. Ochii prinţului trecuseră înainte peste ea,
La dans
cu o carte
Gabriil liiceanu

7. frumoasă femeie a Petersburgului, pe contesa Bezuhova,
care de altminteri deschide balul.
Prinţul o alege deci din întâmplare pe Nataşa care
aşteaptă tremurând.
Dar alegând-o şi dansând cu ea, Bolkonski descoperă că,
din toate femeile care luau parte la cel mai strălucitor bal al
anului, Nataşa, o fetişcană încă, cu „braţele ei slabe şi
urâte”, era cea mai frumoasă. Ascunsă până atunci în
mulţimea indistinctă a doamnelor din sala de bal,
frumuseţea ei devine dintr-o dată, prin alegerea lui
Bolkonski, vizibilă.
Prinţul, care era, spune Tolstoi, „unul din cei mai buni
dansatori ai timpului său”, o ridică, prin alegerea lui, pe
soclul propriei ei splendori. Abia aleasă şi abia dansând,
Nataşa devine aparentă în frumuseţea ei.
Cărţile aliniate, aşteptând, de-a lungul peretelui. Privirea
distrată care trece peste ele, fără să se hotărască asupra
uneia anume. Apoi mâna care se întinde, care scoate o carte
din raft, care o deschide. Dansul poate începe. Dans cu o
carte.

8. Interviu cu Gabriel Liiceanu
Unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi.
Temele centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă
totalitară, cărţile lui au devenit un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la
librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere.
1.Cum aţi defini cartea?
Gabriel Liiceanu: Metoda de depozitare a spiritului este cartea.
„Depozitul de spirit” se numeşte bibliotecă. Ideea că edificiul
uman depinde de calitatea cărămizii din care e construit. Lumea
poate fi deci schimbată prin modelarea spiritului, prin
„iluminarea” lui, aşadar prin cărţi. Cartea este o punere la
încercare a ipotezei diferite, pe care fiecare o susține în legătură
cu destinul.
2.Cum pot ele, cărţile, cu aparenţa lor, să ne mute din locul în
care suntem?
Gabriel Liiceanu: Privite, cărţile par nespus de sfioase. Ele nu
vin niciodată spre tine. Ca într-o medievală iubire, tu trebuie,
întotdeauna, să le cauţi şi să te duci către ele. Fiinţa lor este
aşteptare pură. Le va deschide cineva pentru a le face, astfel, să
înceapă să fie?
3. Unde se citeşte cel mai bine?
Gabriel Liiceanu: Îi e totuna unei cărţi în ce împrejurări
va fi deschisă: într-o bibliotecă, într-o chilie, pe masa de
studiu de acasă, în pat, în tramvai, sub un felinar, în tren.
Important este ca ea să fie citită - şi, astfel, să fie
mântuită de aparenţa de simplu obiect rătăcit printre
alte obiecte. Pentru că oricât de arătoasă ar fi, cartea nu
există încă în simpla ei materialitate. Ea nu este un
obiect, ci un obiect de citit şi, astfel, singurul corp
spiritual existent pe lume.

9. 4. În ce constă splendoarea unei cărţi?
Gabriel Liiceanu: Splendoarea cărţii este că ea nu se
impune de la sine. Alături de foame, de frig şi de eros,
nu există nevoia irepresibilă de a citi. Cartea nu este
„cea de toate zilele” - ca pâinea, ca apa, ca hainele.
Nu citeşti aşa cum resimţi nevoia de a mânca atunci
când îţi este foame. Întâlnirea cu cartea nu are loc în
virtutea unui instinct, celui care o deschide îi aparţine
decizia, dar dacă devii captivul ei şi nu resimţi nici
frigul nici foamea – ea te stăpâneşte îţi anihilează
celelalte instincte, deci e superioară, în aceasta constă
splendoarea ei.
5. De ce citim?
Gabriel Liiceanu: Pentru că nu numai trupul, ci şi
spiritul poate fi „nespălat”, cititul este un mijloc de a-
ţi face toaleta în ordinea spiritului. Cartea ca element
central în igiena mentală. Spiritul are şi el nevoie de o
dietă; el "arată" după cum îl hrăneşti. Cum poţi să te
îndobitoceşti necitind. Citim pentru că în afară de cărţi
nu trăiesc decât dobitoacele, pentru că nu au raţiune.

11. 8. Dumneavoastră vorbiţi despre carte ca despre o
fiinţă vie, de ce?
Gabriel Liiceanu: Să vorbeşti despre carte ca despre o
fiinţă vie. Altminteri cum ai putea-o iubi? În fond,
gândiţi-vă ce se întâmplă cu cărţile: le dorim, le avem,
ne bucurăm de ele, ne plictisesc, le părăsim, le
regăsim, ne pierdem în ele, le îngropăm numele în
adâncul nostru şi, dacă e nevoie, îl uităm. Nu aşa arată
toate iubirile noastre?
9. În ultima carte „Ce gândește Dumnezeu? , e
elucidată relaţia dintre om şi divinitate. În ce constă
această relaţie?
Gabriel Liiceanu: Totul, în raportarea la El, se petrece
pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci
te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar
uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am
depus tot capitalul moral.
10. Ce fel de carte propune publicului Gabriel Liiceanu?
Gabriel Liiceanu: O carte care are capacitatea de a ţine treaz un
simţ al pătrunderii analitice, altoit pe un trunchi al sensibilităţii
cu o pledoarie pentru redescoperirea vitalităţii limbii noastre,
dincolo de poncife şi de locuri comune cu o direcţie bine trasată
dinspre filosofie, spre literatură, dar nu în sensul pedant al unei
dizertaţii savante, ci cu înflăcărarea de stil şi scăpărarea celui
care vede în fuziunea dintre filosofie şi literatură posibilitatea
revigorării tradiţiei înşeşi. Reperele de care paginile se încarcă
au pregnanţa unor statui antice ce populează un oraş din vis.
Culorile care se ivesc sunt altele decât cele din realitate. Deşi au
majora menire să o refacă, reconstituie, redimensioneze,
recreeze, în numele omenirii.
Nemerenco Mădălena, cl. XII R

12. Metafora grafică:
Îndemn la lectură, ca garant al succesului, pentru cultivarea
unei comunicări eficiente, coerente şi fluente, întru propria
afirmare,succes şi autodezvoltare.
Eu - o frunză...
Tu - o frunză...
Două frunze
împreună
Ştii ce fac?
Un copac.
Eu - o carte
Tu - o carte
Cărţi citite,
recitite, descifrate,
Ştii ce fac?
Personalitate!
Pasărea din noi - un
simbol al vieţii,
timpului, purităţii,
renaşterii, învierii,
reînnoirii, noilor
începuturi,
longevităţii,
protecţiei, soarelui,
nemuririi, creaţiei,
transformării şi
puterii spirituale.

13. Monumente dedicate carţii
Tîrgu-
Mureş
Taganrog
Rusia
Berlin
SUA
SUA

14. Tinere talente Gânduri...rânduri...îndemnuri
Cartea este un tablou abstract al
existenţei noastre: cu desene alegorice,
culori antagoniste, forme rebele
reprezentate într-un mod ermetic şi
codificat.
Ne provoacă prin incapacitatea de
a-i explica înţelesul, ne domină prin
superioritatea ei.
Când o deschizi, îți deschizi
mintea și inima. Creată de genii pentru
oameni. Te ajută să înţelegi lumea și
oamenii din jurul tău. Să pornim
împreună în această splendidă călătorie
prin suflete, gânduri și frumuseți!
Boboc Sofia

15. Un final emoţionant...
Cartea... Domniţa aia, care aşteaptă să fie invitată la un vals în toiul
balului, mă tot cheamă, mă tot vrăjeşte, mi-a furat gândurile. M-am ascuns cu ea în
cerdac la bunica, sus, acolo unde timpul s-a oprit şi unde aş putea să dezvălui povestea
nemărginită a acestei cărţi.
O carte ce emană o energie puternică. Am cunoscut o istorie emoţionantă
despre două suflete, ce tind să fie cele mai apropiate ... Ajungeam la ultimele file, cu
fiecare filă citită, îmi era mai mare frică să le citesc, senzaţie inexplicabilă - fie din
teama că momentele trăite intens cu această carte vor lua sfârşit, fie că finalul va fi
unul trist...un moment palpitant...ultimele rânduri ale cărţii, inima s-a lipit de cerul
gurii, citesc şi îmi curg lacrimi...am citit cartea, m-am citit pe mine, am trăit o altă
viaţă....vreau să mai simt reverberaţiile unei cărţi.... pornesc în căutarea alteia....
Barcaru Vasilina

16. Jocul cuvintelor
Suntem doi orbi.
Eu nu-ți pot vedea cuvintele,
Tu nu-mi poți vedea trăirile.
Parcă ne-am săpat mormintele
Fără ca să ne vorbim.
Suntem doi vii
Ale căror câmpuri se resping.
Și rațiunea se dizolvă,
Iar gândurile nu ni se ating,
Pentru că nu ne vorbim.
Suntem doi muți
Ale căror guri sunt larg deschise.
Și sunetele emise sunt nedesluşite,
Parcă din galaxii străine desprinse,
Atunci când ne vorbim
În limbi diferite...
Bujurean Gabriela, clasa XII-a real

17. POEMUL
Eu și poemul, ce se scurge,
sorbim cafeaua rece,
Vorbim încet de timpul ce se trece.
Iată c-a ajuns să râdă
cu gura mea, să se uite cu ochii mei
să măsoare cu respiraţia mea
Universul,
să iubească cu cuvintele mele,
să moară cu moartea mea,
Eu sau poemul
care mă soarbe...
Gabriela Bujurean

18. Te consideri vorbitor cult de limba română?
Alege varianta corectă!!!

19. Vei deveni vorbitor cult de limba română,
dacă vei citi !!!
Dacă nu eşti pasionat de lectură, înseamnă că nu ai găsit cartea potrivită.

20. Universul cărţii, între ieri şi mâine
« Poate că nu cele mai mari
fericiri le poţi găsi într-o
carte, dar, în mod sigur, de
cele mai mari nefericiri te poţi
apăra, citind.
Poţi supravieţui oricărei
încercări dacă ai de partea
ta cuvântul aşezat în rând
nobil. Pentru că acesta este
adevărul: cartea ne face
puternici.
Cartea ne face nemuritori. »
Alice Năstase Buciuţa
Cartea este sanctuarul de linişte, de înţelepciune şi de
frumuseţe în care omul se adânceşte în arheologia spiritului
spre a descoperi fie şi o fărâmă din eternitatea acestuia.
Rândurile care se plimbă în faţa mea, atunci când
citesc, sunt chiar un leac pentru suflet. Unele cărţi scot la
iveală cele mai lăuntrice sentimente ale noaste, prin ele
comunicăm cu înaintaşii noştri, pierduţi în negura vremurilor,
căci cuvintele prind viaţă şi ne dovedesc puterea lor.
Cartea a constituit, de la apariţia ei, un mediu de
comunicare între oameni, o cale puternică de transmitere de la
un timp la altul, de la o societate la alta, de la un popor la altul,
a valorilor culturale şi artistice, zămislite în fiecare colţ de
lume. Cartea a fost, este şi va fi un liant care menţine şi
dezvoltă relaţiile dintre oameni.

21. Acest obiect, pe care Orientul Antic îl
păstra sub formă de tăbliţe de argilă,
noi îl ţinem astăzi în mână şi acest
obiect, numit carte, are un loc important
în exprimarea gândirii. De la începuturile
civilizaţiei oamenii au manifestat o mare
râvnă de a învăţa, de a se iniţia şi a
pătrunde tainele existenţei.
Antichitatea, Evul Mediu şi Epoca
modernă şi-au perfecţionat permanent
formele de instruire, folosind consecvent
cartea. Ea reflectă ca o oglindă lungul şir
de secole, dezvoltarea omenirii, istoria
luptei sale pentru existenţă, pentru un
viitor mai luminos.
E cel mai complet depozit al
inteligenţei omeneşti, înmagazinând în
filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe
care le păstrează intacte un timp
nedefinit. Uitate între file de sute de ani,
par moarte, dar noi le putem învia,
dezvăluind o lume nebănuită.
O carte o citeşti când vrei, cum vrei
şi ori de câte ori vrei. Acest prieten tăcut
îţi oferă ori de câte ori ai nevoie răspuns
fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu
nesfârşită răbdare, până ce l-ai înţeles.

22. Cartea este atât de înţelegătoare, încât atunci când n-ai
înţeles-o nu se supără, nu jigneşte, te aşteaptă să revii. Este
învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi
să plângi. O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună
formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte mijloace
de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi
subordonate vor rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi
perfecţiona procedeele tehnice.
Cartea « ne face să trăim în afară de minciună,
nedreptate şi prejudecăţi » (MihailSadoveanu).
De la mic la mare, de la tânăr la vârstnic, toţi beneficiarii
dreptului de a citi, putem înmănunchea cuvintele de recunostinţă
pentru beneficiile cărţii, în buchetul nemuritoarelor versuri:
« Carte frumoasă, cinste cui te-a scris,
Încet gândită, gingaş cumpănită ;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis »(Tudor Arghezi, Ex libris)

23. Ceea ce este muzica pentru suflet,
este cititul pentru minte.
Cititul provoacă, împu-
ternicește, vrăjește, îmbogățește.
Percepem mici semne negre pe o
hârtie albă sau pe ecranul unui
computer și ele ne deschid
orizonturile către noi perspective
și modalități de înțelegere, ne
inspiră, ne dirijează existența și
ne conectează cu toată creația. Cu
siguranță nu poate exista o
minune mai mare.
Aşadar, să ne lăsăm îmbrăţişaţi
de lectură…
Duracov Dumitru, clasa a XII R