Conspecte de la prelegere.ppt

NOTE DE CURS
DISCIPLINA
“ANALIZA ACTIVITĂȚII ECONOMICO –
FINANCIARE”
AUTOR: ECATERINA BURLEA,
MAGISTRU ÎN ECONOMIE, LECTOR UNIVERSITAR
CATEDRA “FINANȚE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE”
FACULTATEA “ŞTIINȚE ECONOMICE”

TEMA 1. FUNDAMENTE TEORETICE ALE ANALIZEI ACTIVITĂţII ECONOMICO -
FINANCIARE
1. Definirea analizei activităţii economico – financiare a întreprinderii
2. Obiectul şi principiile analizei activităţii economico – financiare a întreprinderii
3. Tipologia analizei economico – financiare
1. Definirea analizei activităţii economico – financiare a întreprinderii
Analiză economică – înseamnă descompunerea unui proces, fenomen
economic sau rezultat al acestora în elementele sale componente, cu scopul
determinării influenţei acestor părţi componente asupra fenomenului, procesului
sau rezultatului cercetat.
Cu ajutorul analizei economice se cercetează fenomenele şi procesele
economico – sociale, se descoperă structura, se verifică şi stabileşte relaţia de
cauzalitate, factorii care le generează, se descoperă legile formării şi desfăşurării
lor, şi pe baza acestora se formează deciziile privind activitatea de viitor.
ANALIZA ACTIVITĂȚII ECONOMICO – FINANCIARE

2. Obiectul şi principiile analizei activităţii economico – financiare a întreprinderii
Studiind părerile autorilor surselor de specialitate, constatăm trei păreri cu
privire la obiectul de studiu al disciplinei „Analiza activităţii economico –
financiare a întreprinderii”, şi anume: Obiectul analizei este rezultatul activităţii
întreprinderii; Obiectul analizei este activitatea economică a întreprinderii (sau a
ţării); Obiectul analizei sînt procesele, fenomenele activităţii economice şi
rezultatele acestora prezentate în diverse surse de informaţii. Din cele trei
obiecte ale analizei prezentate anterior, cea mai completă este a treia, care de
fapt, le include pe primele două.
Principiile de bază pe care se fundamentează metodologia analizei activităţii
economico – financiare a întreprinderii sînt următoarele:
- Analiza trebuie efectuată numai în baza surselor de informaţii autentice,
deoarece de aceasta depinde realitatea reflectării mărimii indicatorilor calculaţi,
şi ca urmare, argumentarea şi corectitudinea deciziilor adoptate;
- Sistemul indicatorilor pentru analiza activităţii economico – financiare a
întreprinderii nu trebuie să includă în sine coeficienţi care se dublează între ei, cu
scopul de a evita iraţionalitatea efectuării procedurii de analiză;
- Procedura de analiză trebuie efectuată operativ, deoarece evitarea situaţiei de
criză este mai uşoară decît ieşirea din criză.

3. Tipologia analizei economico – financiare
Tipurile de analiză pot fi clasificate după mai multe criterii, şi anume:
- În funcţie de corelaţia dintre momentul efectuării analizei şi momentul
desfăşurării fenomenului studiat;
- După orizontul de timp la care se efectuează analiza;
- În funcţie de esenţa şi modul efectuării analizei;
- În funcţie de nivelul efectuării analizei;
- În funcţie de caracterul fenomenului cercetat;
- În funcţie de poziţia analistului.

TEMA 2. ANALIZA ACTIVITĂȚII ECONOMICO – FINANCIARE ÎN MECANISMUL
CONDUCERII
1. Necesitatea analizei ca metodă a cunoaşterii şi utilizatorii rezultatelor acesteia
2. Baza informaţională a analizei activităţii economico - financiare
3. Tipologia indicatorilor rezultativi şi a factorilor de influenţă asupra acestora
4. Rezerve în analiză
5. Etapele activităţii practice de analiză
1. Necesitatea analizei ca metodă a cunoaşterii şi utilizatorii acesteia
Ca metodă a cunoaşterii, analiza este proprie oricărei ştiinţe. Ca activitate practică,
analiza utilizează, în scopul realizării obiectivelor sale, un ansamblu de concepte,
metode, tehnici şi procedee care asigură culegerea, verificarea şi prelucrarea
informaţiilor în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia
unui agent economic (nivelul şi calitatea performanţelor, competitivitatea
produselor, poziţia pe piaţă, gradul de risc etc.).
Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară sunt:
Furnizorii de capital: acţionarii şi consultanţii acestora; investitorii; băncile;
Partenerii de afaceri: furnizorii, clienţii, angajaţii;
Managementul firmei;
Statul: fiscul, guvernul, autorităţile locale;
Alţi utilizatori: analiştii şi consultanţii, auditorii şi publicul.

2. Baza informaţională a analizei activităţii economico - financiare
Informaţia economică reprezintă una din formele de bază ale informaţiei în
general, iar pentru analiza economico-financiară constituie materia primă de
bază deoarece analiza se bazează pe informaţii şi furnizează la rândul ei
informaţiile necesare procesului managerial.
Cele două mari categorii de surse în baza cărora se formează informaţia
economică la nivelul întreprinderii sunt:
1. Sursele interne, reprezentând informaţiile generate de procesele interne
de combinare şi utilizare a factorilor producţiei.
2. Sursele externe întreprinderii ca sistem, care includ informaţiile privind
conjunctura pieţei interne şi internaţionale, performanţele concurenţilor,
progresul tehnic în respectiva ramură de activitate etc.
Informaţiile externe servesc întreprinderii în ceea ce priveşte orientarea
activităţii acesteia şi în dimensionarea obiectivelor într-un anumit context
concurenţial. Aceste informaţii pot fi structurate astfel:
- după natura lor, distingem următoarele categorii de informaţii: ştiinţifice,
tehnologice şi tehnice; economice şi financiare; juridice; politice; de marketing;
sociale şi sociologice etc.;
- după legalitatea lor, distingem informaţii legale (care pot fi deschise şi
respectiv închise) şi informaţii nelegale.

3. Tipologia indicatorilor rezultativi şi a factorilor de influenţă asupra acestora
Indicatorii rezultativi sânt nişte rezultate ale activităţii întreprinderii
exprimate numeric. Indicatorii rezultativi se prezintă în rapoartele financiare dar
şi în alte surse: rapoarte statistice, declaraţii fiscale, diferite bugete, planuri,
programe de activitate, etc.
Indicatorii rezultativi se pot grupa după mai multe criterii:
- după unitatea de măsură în care se exprimă: naturale (kg, m3); unităţi de
muncă (om/h, om/zile); convenţionale (unităţi, %); valorice (lei).
- după natura lor: cantitativi (exprimă rezultatul unei activităţi – costul
vânzărilor, suma salariilor calculate, etc.); calitativi (exprimă eficienţa utilizării
anumitor resurse – productivitatea muncii, rentabilitatea, etc.).
- după gradul de generalizare: generali (se referă la toată activitatea
întreprinderii pe un termen îndelungat – profit but, profit net, venitul din vânzări,
etc.); detaliaţi (se referă la un mic domeniu de activitate, la o perioadă scurtă –
costul unitar);
- după modul de clacul: absoluţi (exprimaţi în unităţi de măsură – lei, kg, m3);
relativi (calculaţi printr-un raport şi exprimaţi în % sau coeficienţi).

Factorul în analiză se utilizează cu sensul de condiţii de desfăşurare a
unui proces sau fenomen economic sau motiv, cauză care conduce la
rezultatul acestui fenomen sau proces. Aceşti factori acţionează de regulă
nu izolat, ci interdependent, corelat, într-un sistem de legături închegate.
Identificarea lor necesită cunoaşterea precisă a căilor de formare a
rezultatului, a legăturilor cauzale ale acestuia.
În funcţie de tematica şi scopul analizei orice indicatori poate deveni
factor, dacă îndeplineşte condiţiile respective.
4. Rezerve în analiză
Factorii ce acţionează nefavorabil devin rezerve. Rezervele în analiză
se utilizează în sensul de posibilităţi nefolosite în organizarea activităţii
întreprinderii, în utilizarea unor resurse sau pierderi în activitatea
întreprinderii care pot înlăturate ulterior cu scopul ameliorării situaţiei.

5. Etapele activităţii practice de analiză
Orice analiză presupune parcurgerea următorilor paşi:
1. Determinarea obiectului analizat – constă în identificarea anumitor
fapte, fenomene, rezultate, care se exprimă sub forma indicatorilor
economico-financiari.
2. Stabilirea indicatorilor ce se vor analiza – exemplu: Profitul net, Profitul
brut, Profitul operaţional, etc.;
3. Analiza calitativă – presupune determinarea factorilor de influenţă.
4. Analiza cantitativă – se determină influenţa fiecărui factor în parte
asupra indicatorului rezultativ;
5. Verificare – în baza modelului analitic;
6. Sinteza rezultatelor analizei, constituie etapa stabilirii aprecierilor
asupra activităţii desfăşurate (în funcţie de obiectul analizei) şi formularea
concluziilor cu elaborarea măsurilor, respectiv al deciziilor menite a contribui
la utilizarea optimă a factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente
maxime ale utilizării acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a
viabilităţii întreprinderii.

TEMA 3. Metodologia analizei activităţii economico - financiare
1. Metode calitative de analiză a activităţii economico – financiare a întreprinderii
2. Metode cantitative de analiză a activităţii economico – financiare a întreprinderii
1. Metode calitative de analiză a activităţii economico – financiare a întreprinderii
Gruparea - constă din unirea unor indicatori care au aproximativ acelaşi sens economic
în grupe omogene cu scopul analizei simultane a lor. Alegerea caracteristicii de grupare
este în funcţie de scopul cercetării, de esenţa fenomenului studiat, de natura colectivităţi
studiate.
Divizarea – unii indicatori generalizaţi se divizează în alţii mai detaliaţi când e nevoie de
a efectua analiza detaliată a lor. Diviziunea rezultatelor este de mai multe feluri.
Comparaţia – orice analiză se efectuează în comparaţie. Indicatorul rezultativ analizat
se compară cu acelaşi indicator pentru o altă perioadă – precedentă, planificată sau de altă
natură. In activitatea practică de analiză economico – financiară, se utilizează mai multe
tipuri de comparaţie, clasificate în funcţie de mai multe criterii.
Generalizarea sau sintetizarea: prezentarea concluziilor, a rezultatelor sau a
elementelor esenţiale în cadrul analizei fenomenului sau procesului economic. Sinteza este
o „metodă ştiinţifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la
general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare, îmbinarea a două sau
mai multor elemente care pot forma un tot”.

2. Metode cantitative de analiză a activităţii economico – financiare
a întreprinderii
Printre metodele cantitative de analiză, cele mai des utilizate sunt:
- Metoda bilanţieră;
- Metoda substituţiei în lanţ;
- Metoda abaterilor absolute;
- Metoda abaterilor relative;
- Metoda matricială;
- Metoda integrală;
- Metoda participării în cotă, etc.
Aceste metode pot fi utilizate pentru modelele de tip aditiv şi
multiplicativ, presupunînd anumite etape în determinarea influenţei
cantitative a factorilor asupra indicatorilor rezultativi.

TEMA 4. Analiza programului de producere a întreprinderii
1. Însemnătatea, sarcinile analizei şi sursele principale de informaţie
2. Analiza îndeplinirii programului de producţie după structură
3. Analiza programului de producţie după calitate şi competitivitate
4. Analiza îndeplinirii programului de producţie după ritmicitate
5. Analiza veniturilor din vînzări
Orice unitate de producţie care doreşte să se dezvolte în condiţiile
dure ale economiei de piaţă se confruntă permanent cu cel puţin trei
probleme de bază:
- ce bunuri trebuie să producă şi în ce cantităţi;
- pentru cine trebuie să le producă;
- cum trebuie să le producă.
Prin urmare, producătorii trebuie permanent să producă acele bunuri
care sînt solicitate pe piaţa de desfacere şi pot să asigure profitul
scontat.

2. Analiza îndeplinirii programului de producţie după structură
Sarcina principală a analizei structurii producţiei constă în
determinarea gradului de respectare a structurii programate şi a
consecinţelor care pot apărea în urma nerespectării acesteia. În cele
mai dese cazuri aprecierea îndeplinirii programului de producţie după
structură se efectuează în baza coeficientului mediu de structură care se
determină ca raportul dintre volumul producţiei fabricate efectiv în
limita structurii programate şi volumul producţiei fabricate programate
şi înmulţit cu 100%.
3. Analiza programului de producţie după calitate şi competitivitate
Prin calitatea producţiei se subînţelege proprietăţile particulare ale
fiecărui produs fabricat care corespund unor cerinţe strict determinate
pe piaţa de desfacere sau satisfac anumite necesităţi ale
consumatorului. În acest caz este necesar să se aprecieze tendinţa
modificării ponderii produselor ce aparţin diferitor nivele de calitate în
volumul total al producţiei fabricate
Prin competitivitate se subînţeleg corespunderea produsului fabricat
cerinţelor pieţei de desfacere. Gradul de competitivitatea a produselor
fabricate se determină ca raportul dintre produsele competitive şi
cantitatea totală a produselor fabricate

4. Analiza îndeplinirii programului de producţie după ritmicitate
În cele mai dese cazuri analiza ritmicităţii producţiei se efectuează pe
decade, luni şi trimestre. Există mai multe metode de apreciere a
programului de producţie după ritmicitate. Foarte frecvent se apelează
la coeficientul mediu de ritmicitate care se calculează ca raportul dintre
volumul producţiei fabricate efectiv în limitele ritmicităţii programate şi
volumul programat al producţiei.
5. Analiza veniturilor din vînzări
Analiza veniturilor întreprinderii pe feluri de activităţi presupune
calculul ponderii fiecărui compartiment al veniturilor în totalul
cheltuielilor; calculul şi aprecierea abaterii absolute şi relative a fiecărui
compartiment al veniturilor în suma totală a veniturilor întreprinderii;
aprecierea ponderii compartimentului care predomină în structura
veniturilor totale ale întreprinderii.
%,
100


p
P
R
VPF
R
limita
in
VPF
K

TEMA 5. Analiza asigurării şi utilizării resurselor umane ale întreprinderii
2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane sub aspect cantitativ,
structural şi calitativ.
3. Analiza utilizării timpului de muncă
4. Analiza productivităţii muncii
Forţa de muncă este unicul factor important care este capabil să producă
valori noi. Concomitent, acest factor joacă un rol determinant în dirijarea
procesului de producţie, este creatorul şi animatorul mijloacelor de producţie.
Sursele principale de informaţie:
-- Programul social-economic de dezvoltare a întreprinderii (capitolul „Resursele
umane şi utilizarea lor”) sau planul de afaceri (business plan);
-- Raportul statistic nr.1-p (anual) „Producţie”;
-- Raportul statistic nr. 1-m (anual) „Munca”;
-- Raportul statistic nr. 1-c „Mişcarea personalului şi locurilor de muncă
existente”;
-- Alte surse de informaţie.

2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane sub aspect cantitativ, structural şi
calitativ
Orice activitate de producţie poate fi desfăşurată cu o eficacitate maximă numai cu
condiţia că unitatea economică respectivă este asigurată la timp cu resurse umane
necesare din punct de vedere cantitativ, structural şi calitativ.
Analiza cantitativă şi structurală se efectuează cu ajutorul următorului tabel:
Tabelul 1
Analiza resurselor umane ale întreprinderii
Nr. d/o. Categorii de personal Anul
precedent
Nivel
planificat
Anul de
gestiune
Abaterea, +,-
Efectiv faţă de
precedent
Efectiv faţă de
planificat
1 2 3 4 5 6=5-3 7=5-4
1
2
3
4
5
Numărul mediu scriptic al
personalului – total,
inclusiv:
a) personal din activitatea de bază,
din care:
-muncitori
-funcţionari
b) personal din activitatea
secundară

3. Analiza utilizării timpului de muncă
Analiza utilizării timpului de muncă prevede descoperirea rezervelor interne
legate nemijlocit de folosirea completă a timpului disponibil, precum şi a cauzelor
care au provocat pierderile de timp în om-zile şi om-ore evidenţiate în perioada
de gestiune.
Analiza timpului de muncă poate fi efectuată cu ajutorul tabelului:
Tabelul 2
Analiza timpului de muncă
Nr. d/o. Indicatori Nivel planificat Efectiv Abaterea, +,-
1 Fond de timp calendaristic
2 Zile de odihnă şi sărbători
3 Fond de timp maxim disponibil (1-2)
4 Absenţe de la lucru, total
5 Fond de timp utilizat (3-4)

4. Analiza productivităţii muncii
Productivitatea muncii, ca factor hotărîtor al creşterii economice, este
influenţată de o mulţime de factori, şi anume: Factori naturali, Factori tehnici şi
tehnologici, Factori economici, Factori biologici şi de alimentaţie, Factori
psihologici, Factori fizico – chimici, Factori sociali, Factori de structură, etc.
Ţinînd cont de evidenţa timpului efectiv utilizat, acest indicator poate fi divizat
în:
1. productivitatea medie anuală a unui muncitor (Wm ) care se calculează prin
relaţia:
2. productivitatea medie pe zi a unui muncitor ( Wz) care se calculează prin
relaţia:
3. productivitatea medie pe oră a unui muncitor ( Wh) care se calculează prin
relaţia:
,
Nm
VPF
Wm 
,
Tz
VPF
Wz 
,
Th
VPF
Wh

TEMA 6. Analiza resurselor material – tehnice ale întreprinderii
1. Necesitatea analizei resurselor material – tehnice ale întreprinderii şi
sursele principale de informaţie
2. Analiza asigurării cu mijloace fixe şi a eficienţei utilizării acestora
3. Analiza aprovizionării si asigurării întreprinderii cu resurse materiale şi
a eficienţei utilizării acestora
1. Necesitatea analizei resurselor material – tehnice ale întreprinderii şi
sursele principale de informaţie
Pentru a desfăşura o activitate profitabilă orice unitate de producţie
trebuie să dispună de un potenţial tehnico-material bine argumentat.
Mijloacele fixe ocupă un loc predominant între factorii de producţie,
deoarece este cel mai mobil element al acestora. Printre sarcinile analizei
putem enumera: examinarea structurii, mişcării şi stării funcţionale a
mijloacelor fixe şi stocurilor de materiale în dinamică; aprecierea
eficienţei utilizării mijloacelor fixe şi a stocurilor de mărfuri şi materiale;
analiza folosirii utilajului; calculul şi aprecierea influenţei factorilor
privind asigurarea şi utilizarea mijloacelor fixe şi a stocurilor de mărfuri şi
materiale asupra devierii volumului producţiei fabricate; etc.

2. Analiza asigurării cu mijloace fixe şi a eficienţei utilizării acestora
Analiza asigurării cu mijloace fixe şi a eficienţei utilizării acestora, de regulă, se începe cu
examinarea structurii, mişcării şi stării funcţionale a mijloacelor fixe în dinamică. Acest
studiu se efectuează în baza datelor din anexa la Bilanţul contabil din raportul financiar
anual (capitolul 1 „Existenţa şi mişcarea activelor pe termen lung).
De regulă, pe parcursul perioadei de gestiune mijloacele fixe ale întreprinderii sunt în
mişcare, ceea ce determină necesitatea calculului şi examinării următorilor doi indicatori
relativi şi anume:
- Coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe
- Coeficientul de ieşire a mijloacelor fixe
3. Analiza aprovizionării si asigurării întreprinderii cu resurse materiale şi a eficienţei
utilizării acestora
Analiza procesului de aprovizionare poate fi structurată pe mai multe segmente, cum ar
fi:
- acoperirea necesarului de materiale cu contracte corespunzătoare încheiate între
întreprindere şi furnizori;
- realizarea programului de aprovizionare a întreprindere în total şi pe principalele
resurse materiale;
- asigurarea necesarului de materii prime şi resurse materiale pentru producţie din punct
de vedere cantitativ, calitativ şi la termen.
;
.
sf
tot.
in.
reîn.
MF
MF
K 
.
tot.înc.
e
transferat
ieş.
ieş.
MF
MF
MF
K



TEMA 7. Analiza consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii
2. Analiza structurii costului producţiei
3. Analiza structurii cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activităţi
In condiţiile economiei de piaţă obţinerea veniturilor maxime cu
consumuri şi cheltuieli minime este scopul de bază al fiecărei entităţi
economice. Din acest motiv, analiza consumurilor şi cheltuielilor acesteia
este primordială.

2. Analiza structurii costului producţiei
Analiza consumurilor întreprinderii se bazează pe cu examinarea
structurii costului producţiei la nivel general.
În acest scop se foloseşte următorul tabel :
Tabelul 3
Analiza structurii costului producţiei
Nr.
d/o.
Denumirea
elementelor de
consumuri
Anul precedent Nivel planificat Anul de gestiune Abaterea, +,-
Efectiv faţă de
precedent
Efectiv faţă de
planificat
Suma, lei Cota, % Suma, lei Cota, % Suma, lei Cota, % Suma, lei Cota, % Suma, lei Cota, %
1 2 3 4 5 6 7 8 9=7-3 10=8-4 11=7-5 12=8-3
1 CDM*
2 CDRM*
3 CIP*
4 TCP* (1+2+3) 100 100 100 X X

3. Analiza structurii cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activităţi
Analiza cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activităţi presupune calculul
ponderii fiecărui compartiment al cheltuielilor în totalul cheltuielilor; calculul şi
aprecierea abaterii absolute şi relative a fiecărui compartiment al cheltuielilor în
suma totală a cheltuielilor întreprinderii; aprecierea ponderii compartimentului
care predomină în structura cheltuielilor totale ale întreprinderii. În cele mai dese
cazuri, analiza cheltuielilor presupune calculul în următorul tabel:
Tabelul 4
Analiza structurii generale a cheltuielilor întreprinderii
Nr. d/o. Compartiment al cheltuielilor Anul precedent Anul de gestiune Abaterea, +,-
Suma, lei Cota, % Suma, lei Cota, % Suma, lei Cota, %
1 2 3 4 5 6 7=5-3 8=6-4
1 Costul vînzărilor
2 Cheltuieli comerciale
3 Cheltuieli generale şi administrative
4 Alte cheltuieli operaţionale
5 Cheltuieli investiţionale
6 Cheltuieli financiare
7 Pierderi excepţionale
8 Total cheltuieli (1+2+...+7) 100 100 X

TEMA 8. Analiza formării şi repartizării profitului
2. Analiza dinamicii şi structurii profitului (pierderii) pînă la impozitare
3. Analiza profitului (pierderii) din activitatea operaţională
4. Analiza profitului (pierderilor) din activităţile neoperaţionale
5. Aprecierea generală a repartizării profitului după direcţii principale
6. Analiza tensiunii sistemului fiscal
În economia de piaţă profitul constituie condiţia de existenţă a unei
întreprinderi, deoarece reflectă capacitatea acesteia de a se autofinanţa şi
dezvolta şi oglindeşte rezultatele întregii activităţi. Profitul este scopul şi
sursa de activitate a întreprinderii.
Pentru analiză, indicatorii rezultatelor financiare se culeg din
următoarele surse de informaţii:
- Raportul de profit şi pierderi;
- Bilanţul contabil;
- Business – planul pentru anul de gestiune şi anul precedent;
- Raportul statistic 1P – Producţie şi 5C – Consumurile şi cheltuielile
întreprinderii;
- Cartea mare (anumite conturi);
- Etc.

TEMA 9. Analiza situaţiei patrimoniale a entităţii economice
1. Necesitatea analizei situaţiei patrimoniale
2. Aprecierea generală a mărimii, structurii şi evoluţiei activelor
disponibile
3. Calculul şi analiza patrimoniului net
4. Analiza rotaţiei activului
1. Necesitatea analizei situaţiei patrimoniale
Necesitatea analizei situaţiei patrimoniale rezultă din importanţa
informaţiilor obţinute în urma analizei pentru elaborarea deciziilor de
diferit gen de către utilizatorii numeroşi ai bilanţului contabil.
Analiza situaţiei patrimoniale oferă utilizatorilor bilanţului contabil
posibilitatea de a aprecia următoarele aspecte:
- Care este mărimea totală a activelor controlate de întreprindere;
- Creşte ori descreşte în dinamică patrimoniul aflat la dispoziţia
întreprinderii;
- Care este componenţa patrimoniului întreprinderii;
- Cu ce destinaţie se folosesc activele disponibile;
- Care este gradul lichidităţii activelor controlate de întreprindere;
- Aduc ori nu aduc venit activele controlate de întreprindere, etc.

2. Aprecierea generală a mărimii, structurii şi evoluţiei
activelor disponibile
Pentru studierea structurii patrimoniului şi evoluţiei
acestuia se foloseşte pe larg metoda verticală, ce
cuprinde calcularea ponderii fiecărui element component
în totalul activului.
Poate fi folosită şi o altă metodă – metoda ratelor. În
acest caz se calculează şi se interpretează o varietate
mare de coeficienţi, cu ajutorul cărora se analizează
structura activelor după diferite criterii. Coeficienţii
calculaţi sînt:
1. Rata imobilizărilor RIM = ATL / TA
2. Rata activelor curente RAc = AC / TA
3. Rata compoziţiei tehnice RCTA = MFVAL.BIL. / TA
4. Rata activelor perfect lichide RAPL = MB / TA

3. Calculul şi analiza patrimoniului net
Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu numai la valoarea
de bilanţ, dar şi la valoarea netă a acestuia, folosindu-se noţiunea
de patrimoniul net (sau active nete). Formula de calcul a
patrimoniul net este :PNET = TA - DTL – DTS.
În urma desfăşurării unei activităţi economico – financiare
eficiente mărimea patrimoniului net creşte în dinamică.
4. Analiza rotaţiei activului
În vederea aprecierii utilizării intensive a activelor, sînt calculate
şi analizate ratele de rotaţie a activelor, care constau în compararea
ritmului de modificare a veniturilor din vînzări şi valorii medii a
activelor. Ratele de rotaţie a activelor măsoară viteza de
transformare a activelor în lichidităţi. Pentru aprecierea ratelor de
rotaţie a activelor se determină: Numărul de rotaţii a activelor şi
Durata de rotaţie a activelor.

TEMA 10. Analiza surselor de finanţare a activelor entităţii economice
1. Necesitatea analizei surselor de finanţare a activelor
2. Aprecierea generală a surselor de finanţare a activelor
3. Analiza capitalului propriu
4. Analiza nivelului de îndatorare a întreprinderii
1. Necesitatea analizei surselor de finanţare a activelor
Analiza surselor de finanţare a activelor (pasivelor) oferă utilizatorilor
bilanţului contabil posibilitatea de a răspunde la următoarele întrebări:
- De unde provin activele controlate ale întreprinderii;
- Care surse de finanţare, proprii sau împrumutate prevalează la formarea
patrimoniului întreprinderii;
- Care este mărimea şi structura surselor proprii de finanţare;
- Cum se caracterizează datoriile întreprinderii,
- Cît de costisitoare este pentru întreprindere atragerea mijloacelor
împrumutate, etc.

2. Aprecierea generală a surselor de finanţare a activelor
În vederea aprecierii generale a surselor de finanţare a activelor, adică, a
pasivelor, se calculează un şir de coeficienţi:
1. Coeficientul de autonomie: CA = CPr / TP;
2. Coeficientul de atragere a surselor împrumutate: CASÎ = (DTL+DTS) / TP;
3. Coeficientul corelaţiei între sursele proprii şi împrumutate: CC = (DTL+DTS) / CPr;
4. Rata solvabilităţii generale: RSG = TP / (DTL+DTS).
Mărimea şi dinamica coeficienţilor respectivi sînt prezentaţi în tabelul următor:
Tabelul 5
Denumirea coeficienţilor Anul
precedent
Anul de
gestiune
Abatere,
±
Nivel
recomandat
1 2 3 4=3-2 5
Coeficientul de autonomie ≥0,5
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate <0,5
Coeficientul corelaţiei între sursele proprii şi împrumutate <1
Rata solvabilităţii generale >2

3. Analiza capitalului propriu
Capitalul propriu se caracterizează ca mărimea rămasă în activele
întreprinderii după scăderea datoriilor. O deosebită atenţie se acordă
structurii capitalului propriu şi evoluţiei acestuia, cu scopul de a depista
îmbunătăţirea sau deprecierea calităţii capitalului propriu din punct de
vedere structural.
4. Analiza nivelului de îndatorare a întreprinderii
De obicei, în procesul desfăşurării activităţii economico – financiare
întreprinderea pe lîngă folosirea capitalului propriu apelează şi la surse
străine de finanţare. Astfel, mărimea, componenţa şi evoluţia acestor
datorii apărute, determină în mod direct stabilitatea situaţiei financiare şi
dependenţa întreprinderii de partenerii de afaceri. În vederea analizei
datoriilor se întreprind următorii paşi: analiza structurală a datoriilor şi
analiza datoriilor în baza ratelor.

TEMA 11. Analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate
1. Importanţa analizei rentabilităţii
2. Analiza rentabilităţii veniturilor din vînzări
3. Analiza rentabilităţii activelor
4. Analiza rentabilităţii capitalului propriu
5. Analiza rentabilităţii capitalului permanent
Indicatorii de rentabilitate reprezintă indicatorii ce reflectă eficienţa activităţii
entităţii economice în anumite domenii de activitate. În acest sens se calculează
şi se interpretează următorii indicatori de rentabilitate:
1. Rentabilitatea veniturilor din vînzări
2. Rentabilitatea activelor
3. Rentabilitatea capitalului propriu
4. Rentabilitatea capitalului permanent
O parte din indicatorii sus-menţionaţi se prezintă în continuare:

Analiza rentabilităţii producţiei şi a unui produs concret
Prima etapă: se efectuează analiza rentabilităţii producţiei în dinamică pentru
ultimii 4 – 6 ani.
A doua etapă: se studiază nişte cazuri particulare a rentabilităţii producţiei şi se
analizează prin metoda substituţiei în lanţ influenţa factorilor asupra indicatorilor
generalizatori:
1. Rentabilitatea producţiei vîndute:
2. Rentabilitatea unui produs concret:
100
Cv
PB
RP 

100
Cv
PB
RPV 

100
Cu
Cu
Pu
RPa 



Analiza rentabilităţii economice şi financiare
Rentabilitatea economică indică eficienţa utilizării resurselor disponibile (active),
indiferent de sursa de formare a lor:
În caz particular a analizei, rentabilitatea economică este rentabilitatea fondurilor
de producţie:
Rentabilitatea financiară caracterizează eficienţa utilizării resurselor proprii.
Anume acest indicator prezintă un interes deosebit pentru investitorii existenţi şi
potenţiali:
100
A
P
R
.
I
.
P
E 

100
SMM
MF
P
R
.
I
.
P
FP 


100
Cpr
PN
RF 


TEMA 12. Lichiditatea şi semnificaţia ei în echilibrul financiar al entităţii
economice
1. Importanţa analizei lichidităţii
2. Clasarea activelor şi surselor de formare a acestora pentru analiza lichidităţii
3. Analiza lichidităţii în cadrul analizei exprese
4. Analiza fondului de rulment
Analiza lichidităţii bilanţului contabil ocupă un loc semnificativ în
fundamentarea politicii financiare a întreprinderii, deoarece are ca scop
asigurarea cu informaţie obiectivă şi veridică a tuturor participanţilor la relaţiile
de piaţă: furnizori, creditori, acţionari (asociaţi), investitori potenţiali etc.
Lichiditatea unei întreprinderi exprimă capacitatea acesteia de a face faţă
obligaţiilor pe termen scurt. Aceasta implică, din partea firmei respective,
transformarea rapidă a activelor curente în disponibil bănesc. Lipsa de lichiditate
poate conduce la situaţia de a nu face faţă obligaţiunilor sale şi de a înceta
plăţile.
O parte din indicatorii ce se calculează la analiza lichidităţii sunt:
1. Lichiditatea curentă Lc = AC / DTS;
2. Lichiditatea intermediară Li = (MB + ITS + CTS)/ DTS;
3. Lichiditatea absolută La = MB / DTS.

TEMA 13. Analiza SWOT a entităţii economice
1. Semnificaţia termenului SWOT
2. Principii generale pentru identificarea itemurilor SWOT
3. Construirea strategiilor pe baza analizei SWOT
Analiza SWOT pune în lumină punctele tari şi slabe ale
entităţii economice, asociate cu oportunităţi şi ameninţările
existente la un moment dat pe piaţă. Analiza SWOT prezintă
pe aceeaşi pagină cele 4 elemente în patru cadrane diferite:
pe pătratele din partea de sus sunt enumerate punctele forte
şi cele slabe, iar pe cele din partea de jos – oportunităţile şi
ameninţările.

Conspecte de la prelegere.ppt

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to Conspecte de la prelegere.ppt

Similar to Conspecte de la prelegere.ppt (20)

Conspecte de la prelegere.ppt