SlideShare a Scribd company logo
Într-o zi de vară am plecat la plimbare pe Planeta Marte .Aveam
                                   la mine doar un carnețel în care notasem doar câteva
                                   informații:Planeta Marte, numită şi Planeta Roşie este a patra
                                   planetă de la Soare, orbita ei aflându-se între orbita Pământului
                                   şi a planetei Jupiter, la 224.000.000 de km depărtare de Soare.
                                   Are circa 6.550 km în diametru şi se aseamănă foarte mult cu
                                   planeta noastră, deşi este puţin mai mare decât jumătate din
                                   diatreul Pământului.

                                                   IATᾸ CE AM GᾸ SIT AICI: o mulţime de
                                                   dune de nisip, canioane şi pietre săpate de
                                                   vânt. Atmosfera planetei este subţire, compusă        AICI AM DAT NAS ÎN NAS CU CERCETᾸ TORII
                                                   din 95% dioxid de carbon, 3% azot şi restul –                   AMERICANI ŞI RUŞI.
                                                   alte gaze. Atmosfera este străbătută de furtuni,
                                                   trecând prin schimbări periodice
                                                   asemănătoare anotimpurilor de pe Pământ.

                                                   DAR DE CE AM INCEPUT SA TREMUR DE FRIG?
                                                   AH ! IATA CE ARATA COMPUTERUL DE LA
                                                   BORDUL ROBOTULUI MEU:cea mai scăzută
                                                   temperatură la suprafaţă este de -140°C şi cea mai
                                                   ridicată – 20ºC. Marte are 2 sateliţi – Phobos şi Deimos,
 Cum nu puteam să merg pe jos am împrumutat un     care se presupune că sunt asteroizi prinşi de forţa
              robot de la NASA                     gravitaţională a planetei. Sateliţii săi sunt compuşi din
                                                   roci pietroase şi metalice. Planeta Roşie se învârte în
                                                   jurul Soarelui în 687 de zile, adică 22,5 luni pământeşti.
Marte are suprafaţa acoperită de deşerturi,        Deci, un an pe Marte durează cam 2 ani pământeşti.
vulcani stinşi, cratere create de meteori şi 2
regiuni polare acoperite de gheaţă. Gheaţa este
obişnuită, compusă din apă, cât şi dioxid de
carbon.

More Related Content

What's hot

Statul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebistaStatul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebista
Rodica Antocica
 
Anul 1918
Anul 1918Anul 1918
Anul 1918
Elena Negotei
 
5. China antica.ppt
5. China antica.ppt5. China antica.ppt
5. China antica.ppt
DianaGrecu5
 
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
 Studiu de caz 5 - criticismul junimist Studiu de caz 5 - criticismul junimist
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
ChiricutaIulian
 
Modernismul
Modernismul Modernismul
Modernismul
Chircu Elena
 
Factorii geoecologici
Factorii geoecologiciFactorii geoecologici
Factorii geoecologici
Elena Beregoi
 
Mediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 cMediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 cProf de Geografie
 
Catastrofa de la cernobîl
Catastrofa de la cernobîlCatastrofa de la cernobîl
Catastrofa de la cernobîl
Daniela glibiciuc
 
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)
Calin Popet
 
Lumea slava in_sec_viix
Lumea slava in_sec_viixLumea slava in_sec_viix
Lumea slava in_sec_viixCIUREA VIORICA
 
Igiena si sanatate
Igiena si sanatateIgiena si sanatate
Igiena si sanatate
IlieNicoleta11
 
Manual anatomie
Manual anatomie Manual anatomie
Manual anatomie
Eugen Tabac
 
Scheletul Apendicular la om
Scheletul  Apendicular la omScheletul  Apendicular la om
Scheletul Apendicular la om
angelachirilov1
 
Toleranta
Toleranta Toleranta
Toleranta
elena1r
 
Cellule végetale
Cellule végetaleCellule végetale
Cellule végetaleCellula
 
Radiatiile ultraviolete
Radiatiile ultravioleteRadiatiile ultraviolete
Radiatiile ultraviolete
milea david
 
Formarea constiintei istorice
Formarea constiintei istoriceFormarea constiintei istorice
Formarea constiintei istorice
Anneroman
 
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilorDiana Ștefaneț
 
What's hot (20)

Statul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebistaStatul dac sub conducerea lui burebista
Statul dac sub conducerea lui burebista
 
Anul 1918
Anul 1918Anul 1918
Anul 1918
 
5. China antica.ppt
5. China antica.ppt5. China antica.ppt
5. China antica.ppt
 
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
 Studiu de caz 5 - criticismul junimist Studiu de caz 5 - criticismul junimist
Studiu de caz 5 - criticismul junimist
 
Modernismul
Modernismul Modernismul
Modernismul
 
Factorii geoecologici
Factorii geoecologiciFactorii geoecologici
Factorii geoecologici
 
Mediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 cMediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 c
 
Proteine Ppt
Proteine PptProteine Ppt
Proteine Ppt
 
Catastrofa de la cernobîl
Catastrofa de la cernobîlCatastrofa de la cernobîl
Catastrofa de la cernobîl
 
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)Schema  - verb (moduri și timpuri verbale)
Schema - verb (moduri și timpuri verbale)
 
Lumea slava in_sec_viix
Lumea slava in_sec_viixLumea slava in_sec_viix
Lumea slava in_sec_viix
 
Igiena si sanatate
Igiena si sanatateIgiena si sanatate
Igiena si sanatate
 
Manual anatomie
Manual anatomie Manual anatomie
Manual anatomie
 
Scheletul Apendicular la om
Scheletul  Apendicular la omScheletul  Apendicular la om
Scheletul Apendicular la om
 
Toleranta
Toleranta Toleranta
Toleranta
 
Cellule végetale
Cellule végetaleCellule végetale
Cellule végetale
 
Radiatiile ultraviolete
Radiatiile ultravioleteRadiatiile ultraviolete
Radiatiile ultraviolete
 
Formarea constiintei istorice
Formarea constiintei istoriceFormarea constiintei istorice
Formarea constiintei istorice
 
Holocaust
Holocaust Holocaust
Holocaust
 
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
166435073 stresul-şi-luarea-deciziilor
 
Similar to Calatorie pe marte

Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
elena1r
 
Fizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul SolarFizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul Solaralexcurbet
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solarDizzy Kidd
 
Spaceland presentation
Spaceland presentationSpaceland presentation
Spaceland presentationguestf3461c
 
Planeta Mercur
Planeta MercurPlaneta Mercur
Planeta Mercur
Corina Cotea
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
Popa Liliana
 
Sistemul Solar
Sistemul SolarSistemul Solar
Sistemul Solar
vasilecorina
 
Prezentare Spaceland
Prezentare SpacelandPrezentare Spaceland
Prezentare Spacelandguestf3461c
 
1 sistemul solar
1 sistemul solar1 sistemul solar
1 sistemul solaranomaliat
 
Astronomie , planetele
Astronomie , planeteleAstronomie , planetele
Astronomie , planetele
Petronia Moraru
 
Proiect La Fizica
Proiect La FizicaProiect La Fizica
Proiect La Fizicaalexcurbet
 
Proiect La Fizica De Controlat
Proiect La Fizica De ControlatProiect La Fizica De Controlat
Proiect La Fizica De Controlatalexcurbet
 
10 planete infricosatoare
10 planete infricosatoare10 planete infricosatoare
10 planete infricosatoarebalada65
 
planetapamant.ppsx
planetapamant.ppsxplanetapamant.ppsx
planetapamant.ppsx
MirelaStoica11
 
Planetele sistemului solar
Planetele sistemului solarPlanetele sistemului solar
Planetele sistemului solar
kedalinnor
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
TiuAni
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
TiuAni
 
Similar to Calatorie pe marte (20)

Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Fizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul SolarFizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul Solar
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Spaceland presentation
Spaceland presentationSpaceland presentation
Spaceland presentation
 
Planeta Mercur
Planeta MercurPlaneta Mercur
Planeta Mercur
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Sistemul Solar
Sistemul SolarSistemul Solar
Sistemul Solar
 
Prezentare Spaceland
Prezentare SpacelandPrezentare Spaceland
Prezentare Spaceland
 
1 sistemul solar
1 sistemul solar1 sistemul solar
1 sistemul solar
 
Astronomie , planetele
Astronomie , planeteleAstronomie , planetele
Astronomie , planetele
 
Proiect La Fizica
Proiect La FizicaProiect La Fizica
Proiect La Fizica
 
Proiect La Fizica De Controlat
Proiect La Fizica De ControlatProiect La Fizica De Controlat
Proiect La Fizica De Controlat
 
Rosu
RosuRosu
Rosu
 
Sistemulsolar
SistemulsolarSistemulsolar
Sistemulsolar
 
10 planete infricosatoare
10 planete infricosatoare10 planete infricosatoare
10 planete infricosatoare
 
planetapamant.ppsx
planetapamant.ppsxplanetapamant.ppsx
planetapamant.ppsx
 
Sistemulsolar
SistemulsolarSistemulsolar
Sistemulsolar
 
Planetele sistemului solar
Planetele sistemului solarPlanetele sistemului solar
Planetele sistemului solar
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
More from Berbece Liliana (13)

Relatii si atitudini
Relatii si atitudiniRelatii si atitudini
Relatii si atitudini
 
Protejati mediul
Protejati mediulProtejati mediul
Protejati mediul
 
Planete
PlanetePlanete
Planete
 
Planete pitice
Planete piticePlanete pitice
Planete pitice
 
Legende geografice romanesti
Legende geografice romanestiLegende geografice romanesti
Legende geografice romanesti
 
Imagini din europa
Imagini din europaImagini din europa
Imagini din europa
 
Europa de sud
Europa de sudEuropa de sud
Europa de sud
 
Dunarea
DunareaDunarea
Dunarea
 
Drepturile copilului 2
Drepturile copilului 2Drepturile copilului 2
Drepturile copilului 2
 
Bucurestiul
BucurestiulBucurestiul
Bucurestiul
 
Valea oltului si muresul
Valea oltului si muresulValea oltului si muresul
Valea oltului si muresul
 
Europa de nord
Europa de  nordEuropa de  nord
Europa de nord
 
Craciunul
CraciunulCraciunul
Craciunul
 
Recently uploaded

Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
iecheisorayagabriela
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
GeorgianaDascalu1
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Martin M Flynn
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
NinaTofanErmurachi
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Andreea Balaci
 
Recently uploaded (6)

Calatorie pe marte

  • 1. Într-o zi de vară am plecat la plimbare pe Planeta Marte .Aveam la mine doar un carnețel în care notasem doar câteva informații:Planeta Marte, numită şi Planeta Roşie este a patra planetă de la Soare, orbita ei aflându-se între orbita Pământului şi a planetei Jupiter, la 224.000.000 de km depărtare de Soare. Are circa 6.550 km în diametru şi se aseamănă foarte mult cu planeta noastră, deşi este puţin mai mare decât jumătate din diatreul Pământului. IATᾸ CE AM GᾸ SIT AICI: o mulţime de dune de nisip, canioane şi pietre săpate de vânt. Atmosfera planetei este subţire, compusă AICI AM DAT NAS ÎN NAS CU CERCETᾸ TORII din 95% dioxid de carbon, 3% azot şi restul – AMERICANI ŞI RUŞI. alte gaze. Atmosfera este străbătută de furtuni, trecând prin schimbări periodice asemănătoare anotimpurilor de pe Pământ. DAR DE CE AM INCEPUT SA TREMUR DE FRIG? AH ! IATA CE ARATA COMPUTERUL DE LA BORDUL ROBOTULUI MEU:cea mai scăzută temperatură la suprafaţă este de -140°C şi cea mai ridicată – 20ºC. Marte are 2 sateliţi – Phobos şi Deimos, Cum nu puteam să merg pe jos am împrumutat un care se presupune că sunt asteroizi prinşi de forţa robot de la NASA gravitaţională a planetei. Sateliţii săi sunt compuşi din roci pietroase şi metalice. Planeta Roşie se învârte în jurul Soarelui în 687 de zile, adică 22,5 luni pământeşti. Marte are suprafaţa acoperită de deşerturi, Deci, un an pe Marte durează cam 2 ani pământeşti. vulcani stinşi, cratere create de meteori şi 2 regiuni polare acoperite de gheaţă. Gheaţa este obişnuită, compusă din apă, cât şi dioxid de carbon.
  • 2. Într-o zi de vară am plecat la plimbare pe Planeta Marte .Aveam la mine doar un carnețel în care notasem doar câteva informații:Planeta Marte, numită şi Planeta Roşie este a patra planetă de la Soare, orbita ei aflându-se între orbita Pământului şi a planetei Jupiter, la 224.000.000 de km depărtare de Soare. Are circa 6.550 km în diametru şi se aseamănă foarte mult cu planeta noastră, deşi este puţin mai mare decât jumătate din diatreul Pământului. IATᾸ CE AM GᾸ SIT AICI: o mulţime de dune de nisip, canioane şi pietre săpate de vânt. Atmosfera planetei este subţire, compusă AICI AM DAT NAS ÎN NAS CU CERCETᾸ TORII din 95% dioxid de carbon, 3% azot şi restul – AMERICANI ŞI RUŞI. alte gaze. Atmosfera este străbătută de furtuni, trecând prin schimbări periodice asemănătoare anotimpurilor de pe Pământ. DAR DE CE AM INCEPUT SA TREMUR DE FRIG? AH ! IATA CE ARATA COMPUTERUL DE LA BORDUL ROBOTULUI MEU:cea mai scăzută temperatură la suprafaţă este de -140°C şi cea mai ridicată – 20ºC. Marte are 2 sateliţi – Phobos şi Deimos, Cum nu puteam să merg pe jos am împrumutat un care se presupune că sunt asteroizi prinşi de forţa robot de la NASA gravitaţională a planetei. Sateliţii săi sunt compuşi din roci pietroase şi metalice. Planeta Roşie se învârte în jurul Soarelui în 687 de zile, adică 22,5 luni pământeşti. Marte are suprafaţa acoperită de deşerturi, Deci, un an pe Marte durează cam 2 ani pământeşti. vulcani stinşi, cratere create de meteori şi 2 regiuni polare acoperite de gheaţă. Gheaţa este obişnuită, compusă din apă, cât şi dioxid de carbon.
  • 3. Într-o zi de vară am plecat la plimbare pe Planeta Marte .Aveam la mine doar un carnețel în care notasem doar câteva informații:Planeta Marte, numită şi Planeta Roşie este a patra planetă de la Soare, orbita ei aflându-se între orbita Pământului şi a planetei Jupiter, la 224.000.000 de km depărtare de Soare. Are circa 6.550 km în diametru şi se aseamănă foarte mult cu planeta noastră, deşi este puţin mai mare decât jumătate din diatreul Pământului. IATᾸ CE AM GᾸ SIT AICI: o mulţime de dune de nisip, canioane şi pietre săpate de vânt. Atmosfera planetei este subţire, compusă AICI AM DAT NAS ÎN NAS CU CERCETᾸ TORII din 95% dioxid de carbon, 3% azot şi restul – AMERICANI ŞI RUŞI. alte gaze. Atmosfera este străbătută de furtuni, trecând prin schimbări periodice asemănătoare anotimpurilor de pe Pământ. DAR DE CE AM INCEPUT SA TREMUR DE FRIG? AH ! IATA CE ARATA COMPUTERUL DE LA BORDUL ROBOTULUI MEU:cea mai scăzută temperatură la suprafaţă este de -140°C şi cea mai ridicată – 20ºC. Marte are 2 sateliţi – Phobos şi Deimos, Cum nu puteam să merg pe jos am împrumutat un care se presupune că sunt asteroizi prinşi de forţa robot de la NASA gravitaţională a planetei. Sateliţii săi sunt compuşi din roci pietroase şi metalice. Planeta Roşie se învârte în jurul Soarelui în 687 de zile, adică 22,5 luni pământeşti. Marte are suprafaţa acoperită de deşerturi, Deci, un an pe Marte durează cam 2 ani pământeşti. vulcani stinşi, cratere create de meteori şi 2 regiuni polare acoperite de gheaţă. Gheaţa este obişnuită, compusă din apă, cât şi dioxid de carbon.
  • 4. Într-o zi de vară am plecat la plimbare pe Planeta Marte .Aveam la mine doar un carnețel în care notasem doar câteva informații:Planeta Marte, numită şi Planeta Roşie este a patra planetă de la Soare, orbita ei aflându-se între orbita Pământului şi a planetei Jupiter, la 224.000.000 de km depărtare de Soare. Are circa 6.550 km în diametru şi se aseamănă foarte mult cu planeta noastră, deşi este puţin mai mare decât jumătate din diatreul Pământului. IATᾸ CE AM GᾸ SIT AICI: o mulţime de dune de nisip, canioane şi pietre săpate de vânt. Atmosfera planetei este subţire, compusă AICI AM DAT NAS ÎN NAS CU CERCETᾸ TORII din 95% dioxid de carbon, 3% azot şi restul – AMERICANI ŞI RUŞI. alte gaze. Atmosfera este străbătută de furtuni, trecând prin schimbări periodice asemănătoare anotimpurilor de pe Pământ. DAR DE CE AM INCEPUT SA TREMUR DE FRIG? AH ! IATA CE ARATA COMPUTERUL DE LA BORDUL ROBOTULUI MEU:cea mai scăzută temperatură la suprafaţă este de -140°C şi cea mai ridicată – 20ºC. Marte are 2 sateliţi – Phobos şi Deimos, Cum nu puteam să merg pe jos am împrumutat un care se presupune că sunt asteroizi prinşi de forţa robot de la NASA gravitaţională a planetei. Sateliţii săi sunt compuşi din roci pietroase şi metalice. Planeta Roşie se învârte în jurul Soarelui în 687 de zile, adică 22,5 luni pământeşti. Marte are suprafaţa acoperită de deşerturi, Deci, un an pe Marte durează cam 2 ani pământeşti. vulcani stinşi, cratere create de meteori şi 2 regiuni polare acoperite de gheaţă. Gheaţa este obişnuită, compusă din apă, cât şi dioxid de carbon.