Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Download luận văn thạc sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Chế độ bảo hiểm xã hội đối với tai nạn lao động theo pháp luật Việt Nam, cho các bạn làm luận văn tham khảo
KHÓA LUẬN NGÀNH LUẬT: PHÁP LUẬT VỀ BỒI THƯỜNG THIỆT HẠI NGOÀI HỢP ĐỒNG VÀ KIẾ...ssuserc1c2711
KHÓA LUẬN NGÀNH LUẬT: PHÁP LUẬT VỀ BỒI THƯỜNG THIỆT HẠI NGOÀI HỢP ĐỒNG VÀ KIẾN NGHỊ HOÀN THIỆN
Nhận file word miễn phí vui lòng nhắn tin zalo 0777.149.703
Download luận văn thạc sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Đơn phương chấm dứt thực hiện hợp đồng theo pháp luật Việt Nam hiện nay, cho các bạn làm luận văn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://baocaothuctap.net
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Download luận văn thạc sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Chế độ bảo hiểm xã hội đối với tai nạn lao động theo pháp luật Việt Nam, cho các bạn làm luận văn tham khảo
KHÓA LUẬN NGÀNH LUẬT: PHÁP LUẬT VỀ BỒI THƯỜNG THIỆT HẠI NGOÀI HỢP ĐỒNG VÀ KIẾ...ssuserc1c2711
KHÓA LUẬN NGÀNH LUẬT: PHÁP LUẬT VỀ BỒI THƯỜNG THIỆT HẠI NGOÀI HỢP ĐỒNG VÀ KIẾN NGHỊ HOÀN THIỆN
Nhận file word miễn phí vui lòng nhắn tin zalo 0777.149.703
Download luận văn thạc sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Đơn phương chấm dứt thực hiện hợp đồng theo pháp luật Việt Nam hiện nay, cho các bạn làm luận văn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://baocaothuctap.net
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Pháp luật về chống lao động cưỡng bức nhìn từ góc độ phát triển toàn diện, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Các biện pháp tư pháp áp dụng đối với người chưa thành niên phạm tội theo pháp luật hình sự Việt Nam (Trên cơ sở các số liệu thực tiễn của địa bàn tỉnh Hà Giang), cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Vi phạm chấm dứt hợp đồng lao động trong pháp luật lao động Việt Nam, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Nguyên tắc trách nhiệm do lỗi của Luật hình sự, cho các bạn tham khảo
Download luận án tiến sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Tiền lương trong doanh nghiệp theo pháp luật lao động ở Việt Nam hiện nay, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://baocaothuctap.net
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Các hình thức xử lý kỷ luật lao động trong pháp luật lao động Việt Nam hiện hành, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Chế định người đại diện của doanh nghiệp theo pháp luật doanh nghiệp Việt Nam, cho các bạn tham khảo
Khóa luận Lao động chưa thành niên theo pháp luật lao động việt nam hiện nay...Thư viện Tài liệu mẫu
Tải bài mẫu báo cáo thực tập, khoá luận, luận văn thạc sĩ tại Website: inantailieu.com hoặc sdt/ ZALO 09345 497 28
Lao động chưa thành niên theo pháp luật lao động việt nam hiện nay
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Download luận văn thạc sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Bảo hiểm tai nạn lao động theo pháp luật lao động Việt Nam hiện nay, cho các bạn làm luận văn tham khảo
Download luận văn thạc sĩ ngành luật với đề tài: Pháp luật về quan hệ lao động trong các doanh nghiệp có vốn đầu tư nước ngoài tại Việt Nam, cho các bạn làm luận văn tham khảo
Tải luận văn thạc sĩ ngành luật hình sự với đề tài: Biện pháp tư pháp giáo dục tại xã, phường, thị trấn đối với người chưa thành niên phạm tội trong Luật hình sự Việt Nam. ZALO/TELE 0917 193 864
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Download luận văn đồ án tốt nghiệp với đề tài: Bảo hiểm thất nghiệp ở Việt Nam - Thực trạng và giải pháp, cho các bạn làm luận văn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Pháp luật về chống lao động cưỡng bức nhìn từ góc độ phát triển toàn diện, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Các biện pháp tư pháp áp dụng đối với người chưa thành niên phạm tội theo pháp luật hình sự Việt Nam (Trên cơ sở các số liệu thực tiễn của địa bàn tỉnh Hà Giang), cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Vi phạm chấm dứt hợp đồng lao động trong pháp luật lao động Việt Nam, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Nguyên tắc trách nhiệm do lỗi của Luật hình sự, cho các bạn tham khảo
Download luận án tiến sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Tiền lương trong doanh nghiệp theo pháp luật lao động ở Việt Nam hiện nay, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://baocaothuctap.net
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Các hình thức xử lý kỷ luật lao động trong pháp luật lao động Việt Nam hiện hành, cho các bạn tham khảo
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Luận văn thạc sĩ ngành luật: Chế định người đại diện của doanh nghiệp theo pháp luật doanh nghiệp Việt Nam, cho các bạn tham khảo
Khóa luận Lao động chưa thành niên theo pháp luật lao động việt nam hiện nay...Thư viện Tài liệu mẫu
Tải bài mẫu báo cáo thực tập, khoá luận, luận văn thạc sĩ tại Website: inantailieu.com hoặc sdt/ ZALO 09345 497 28
Lao động chưa thành niên theo pháp luật lao động việt nam hiện nay
Nhận viết luận văn đại học, thạc sĩ trọn gói, chất lượng, LH ZALO=>0909232620
Tham khảo dịch vụ, bảng giá tại: https://vietbaitotnghiep.com/dich-vu-viet-thue-luan-van
Download luận văn thạc sĩ ngành luật kinh tế với đề tài: Bảo hiểm tai nạn lao động theo pháp luật lao động Việt Nam hiện nay, cho các bạn làm luận văn tham khảo
Download luận văn thạc sĩ ngành luật với đề tài: Pháp luật về quan hệ lao động trong các doanh nghiệp có vốn đầu tư nước ngoài tại Việt Nam, cho các bạn làm luận văn tham khảo
Tải luận văn thạc sĩ ngành luật hình sự với đề tài: Biện pháp tư pháp giáo dục tại xã, phường, thị trấn đối với người chưa thành niên phạm tội trong Luật hình sự Việt Nam. ZALO/TELE 0917 193 864
Nhận viết luận văn Đại học , thạc sĩ - Zalo: 0917.193.864
Tham khảo bảng giá dịch vụ viết bài tại: vietbaocaothuctap.net
Download luận văn đồ án tốt nghiệp với đề tài: Bảo hiểm thất nghiệp ở Việt Nam - Thực trạng và giải pháp, cho các bạn làm luận văn tham khảo
1. CUPRINS
I Obiectul si problematica sociologiei............................
1. Ce este sociologia?................................................
2. Statutul stiintific al sociologiei..............................
3. Conceptul de lege sociala......................................
3
5
5
9
12
II Sociologia generala si sociologiile de ramura............
1. Problematica sociologiei generale.........................
2. Sociologiile de ramura si domeniile acestora........
3. Raporturile dintre sociologia generala
si sociologiile de amura.........................................
16
16
21
25
III Obiectul si problematica sociologiei juridice...........
1. Dreptul ca obiect de investigare
sociologica.............................................................
2. De la sociologia dreptului la sociologia juridica.
Definitia sociologiei juridice.................................
3. Problematica sociologiei juridice..........................
29
29
32
37
IV Sociologia juridica si alte forme de cunoastere si
valorizare a socialului...............................................
1. Relatia dintre sociologie si filosofie, dintre
sociologia juridica si fiosofia dreptului.................
2. Sociologia juridica si sociologia generala.............
3. Sociologia juridica si stiintele sociale...................
41
41
44
47
V Repere istorice în constituirea si evolutia
sociologiei juridice...................................................
1. Teoriile contractualiste cu privire la geneza
statului si a dreptului..............................................
2. O prima interpretare sociologica a dreptului
Charles- Louis de Montesquien (1689-1755)........
3. Dreptul în viziunea sociologiei pozitiviste............
4. Sociologia marxista cu privire la esenta statului si
rolul dreptului în societate.....................................
5. Dreptul ca fapt social: Emile Durkheim................
53
52
58
62
65
69
2. 6. Dreptul ca modalitate specifica de reglementare a
actiunii sociale: Max Weber (1864-1920).............
7. Problematica sociologiei dreptului
în interpretarea juristilor........................................
4
74
76
VI Contributii românesti la dezvoltarea sociologiei
dreptului ....................................................................
1. Sociologia clasica româneasca despre drept si
ordinea juridica a societatii....................................
2. Teoria democratizarii dreptului:
Mircea I. Manolescu...........................................
3. Mircea Djuvara despre drept ca relatie
sociala....................................................................
82
82
92
97
VII Orientari contemporane în domeniul sociologiei
juridice........................................................................
1. Teoria pluralismului juridic: Georges Gurvitch
(1894-1965)...........................................................
2. Critica sociologica a panjuridismului:
Teoria nondreptului al lui Jean Carbonnier...........
3. Structuralismul functionalist al lui
Talcott Parsons......................................................
4. Functionalitatea si disfunctionalitatea sociala:
Robert Merton......................................................
100
100
103
107
112
VIII Metode de cercetare sociologica............................
1. Etapele investigatiei sociologice...........................
2. Tehnici de cercetare sociologica............................
116
117
122
Anexa – Dreptatea ca valoare etico-juridica..................... 136
Bibliografie.......................................................................
143
.
3. I. OBIECTUL SI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI
5
1. Ce este sociologia ?
Un prim raspuns la aceasta întrebare ar fi acela ca
sociologia este stiinta care studiaza societatea ca o realitate de
sine statatoare, distincta de natura, cu legi proprii de structurare si
dezvoltare. Acesta este, de altfel, sensul conferit sociologiei de
catre parintele acesteia – Auguste Comte –, cel care a folosit
pentru prima oara termenul de sociologie si care i-a creionat
statutul si domeniul de cercetare.
Preocupari legate de cunoasterea si explicarea vietii
sociale, îndeosebi a institutiilor politice ale acesteia, se întâlnesc
înca din antichitate, ele constituind o prezenta constanta în
gândirea filosofica a antichitatii, ca si în cea a evului mediu si
epocii moderne. Stau marturie, în acest sens, proiectul statului
ideal imaginat de Platon, descrierea principalelor regimuri politice
de catre Aristotel si explicarea de catre acesta a modului în care a
aparut organizarea statala, paralelele realizate de catre Sfântul
Augustin între cetatea laica si cea divina, interpretarile
contractualiste privitoare la geneza statului si dreptului, datorate,
în epoca moderna, lui Thomas Hobbes, John Locke si Jean Jaques
Rousseau. Si totusi, începând cu opera lui Auguste Comte, se
poate vorbi despre o noua forma de cunoastere si interpretare a
socialului.
Pentru a întelege cotitura ce se realizeaza în legatura cu
abordarea si interpretarea vietii sociale se impune o scurta
incursiune în istoria stiintei moderne si a stadiului în care se afla
aceasta în prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Datorita progreselor realizate de matematica, astronomie
si mecanica, în stiintele naturii se cristalizase paradigma
4. determinist – cauzala de interpretare a fenomenului, paradigma
centrata pe modelul cauzalitatii mecanice. Ideea de lege a naturii,
expresie a unor conexiuni cu caracter necesar si universal, este
dominanta în stiinta naturii si ea va calauzi orice efort de
descifrare si întelegere a realitatii. În strânsa corelatie cu aceasta,
se contureaza un optimism nemarginit în legatura cu posibilitatile
de care beneficiaza stiinta de a interpreta totul cu ajutorul
experientei si al ratiunii.
Observatia si analiza rationala a datelor de observatie
reprezinta operatiunile esentiale ale actului de cunoastere
stiintifica. Pe baza lor, se formuleaza ipoteze cu privire la esenta
si caracteristicile fenomenului studiat, a legilor ce le guverneaza,
ipoteze ce vor fi testate prin experimente stiintifice si noi
observatii. Speculatia metafizica este înlocuita, asadar, cu
cunoasterea nemijlocita a lucrurilor, metafizicianul cedând locul
omului de stiinta, care se calauzeste numai dupa datele de
experienta.
Se contureaza, astfel, acel gen de cunoastere pe care
Auguste Comte o va numi cunoastere pozitiva si pe care o va
opune metafizicii. Tot el va sesiza si teoretiza legatura ce exista
între cunoastere si evolutia generala a societatii, fiindu-i clar
faptul ca dezvoltarea industriala din vremea sa se sprijinea
nemijlocit pe cunoasterea stiintifica.
Transformarile tot mai rapide, dar si benefice, din viata
economica, precum si revolutiile din sfera politicului, îmbraca, în
anumite cazuri, forma unor spectaculoase rasturnari revolutionare,
ce vor face sa se contureze treptat ideea de progres social
(enuntata si sustinuta pentru prima oara în Franta de catre
Condorcet). Este tot mai evidenta constatarea ca societatea nu este
stationara, ci se transforma în timp, ca aceasta transformare se
înscrie pe o traiectorie ascendenta.
Pe de alta parte, orice transformare se datoreaza unor
cauze, care actioneaza în anumite conditii, iar faptul ca aceleasi
cauze genereaza, atunci când întâlnesc conditii favorabile,
6
5. aceleasi efecte, îndreptatesc ipoteza ca si fenomenele sociale se
produc pe baza unor legi asemanatoare cu cele întâlnite în natura.
Constatarea ca si în societate activeaza legi obiective va
conduce la concluzia fireasca ca si acest domeniu al realitatii
poate fi abordat de catre stiinta si ca, asa dupa cum exista o stiinta
a naturii, va trebui sa existe si o stiinta a societatii. O asemenea
concluzie va fi formulata explicit de catre Auguste Comte, care,
în Cursul sau de filosofie pozitiva, redactat în perioada 1828 –
1842, enunta ideea ca sunt posibile cercetarea stiintifica a
societatii si explicarea riguroasa a acesteia si ca stiinta care va
studia societatea nu poate avea o denumire mai potrivita decât cea
de sociologie.
Stiinta la care se refera însa Comte nu exista înca, ci ea
urma sa se constituie, prin abordarea si cunoasterea pozitiva a
vietii sociale. Cât priveste obiectivele acesteia, ele vor fi similare
cu cele ale stiintelor naturii – adica descoperirea legilor
obiective care stau la baza vietii sociale.
Spre deosebire de natura, societatea se prezinta într-o
dubla ipostaza. Pe de o parte, ea este aidoma unui organism, a
carui existenta si stabilitate se asigura prin interactiunea
armonioasa a componentelor si corelarea functionala a acestora,
iar pe de alta parte, ea se înfatiseaza ca o realitate dinamica, aflata
într-un continuu proces de evolutie. Prin urmare, legile pe care va
trebui sa le descopere si sa le studieze sociologia vor fi atât legi
ale stabilitatii sociale, cât si legi ale dinamicii în timp a
societatii.
Auguste Comte va fi constient de dubla ipostaza a
societatii si, implicit, de sarcina dubla a sociologiei, el
identificând, ca atare, doua domenii de investigare ale acesteia,
statica si dinamica sociala. Prin urmare, în interpretarea lui
Comte, sociologia va fi stiinta legilor sau factorilor esentiali ce
stau la baza constituirii, functionarii si dezvoltarii societatii
omenesti.
Trebuie remarcat, în acest context, ca principiile dupa care
7
6. se ghideaza August Comte în stabilirea obiectului sociologiei vor
fi recunoscute ca valabile de catre cei mai de seama reprezentanti
ai sociologiei, ei operând doar unele deplasari de accent sau de
perspectiva metodologica. Astfel, când cu o jumatate de secol mai
târziu, Emile Durkheim, conationalul lui Auguste Comte si
continuatorul spiritului acestuia, va defini sociologia ca fiind
stiinta faptelor sociale, el are în vedere natura obiectiva a
acestora si, implicit, determinarea lor de legi cu caracter
necesar, chiar daca acestea îmbraca un anume specific,
corespunzator modului de a fi al socialului. Sau, atunci când Max
Weber, un nume ilustru al sociologiei germane si al celei
europene, defineste sociologia ca fiind stiinta actiunii sociale, el
precizeaza ca are caracter de actiune sociala doar acea activitate
ce implica relatii sociale, precum si constanta sau regularitatea
acestor raporturi. Or acolo unde exista regularitate si constanta
exista si conexiuni legice, lucru ce conduce la concluzia ca, în
ultima instanta, sociologia este stiinta legilor actiunii sociale.
Acelasi spirit în întelegerea acestei stiinte se întâlneste si
în sociologia româneasca. Relevanta în aceasta privinta este
definitia pe care o da sociologiei Petre Andrei ca fiind stiinta ce
studiaza societatea mai întâi sub aspectul static – structural si,
apoi, sub cel dinamic – functional, pentru a surprinde fazele si
tipurile sociale cu caracter general.1
2. Statutul stiintific al sociologiei
Desi nevoia constituirii unei stiinte de sine statatoare a
socialului era evidenta pentru toti cei care aveau perspectiva de
ansamblu asupra evolutiei cunoasterii umane în genere, a celei
stiintifice în special, nu aceeasi întelegere se va întâlni la oamenii
de stiinta specializati în cercetarea diverselor domenii ale
socialului ca realitati autonome desprinse din întregul ale carui
componente erau. Aceasta din urma situatie era specifica
1 Petre Andrei, Sociologie generala, Editura Academiei Române, 1970, p.113
8
7. cercetatorilor din domeniul istoriei, economiei, dreptului, religiei,
moralei etc. si care îsi vedeau amenintate teritoriile prin
pretentiile formulate de noua venita. Multi dintre ei erau sincer
convinsi ca ceea ce se numea sociologie nu avea practic obiect de
studiu, nu avea ce sa cerceteze, de vreme ce diversele domenii ale
vietii sociale erau deja studiate de respectivele discipline.
Neavând un domeniu propriu de cercetare, sociologia nu va
face altceva decât sa paraziteze pe seama stiintelor existente,
preluând rolul pe care îl avusese cândva metafizica în raport cu
stiintele naturii. Asemenea obiectiuni vadeau însa o mentalitate
cantonata în tiparele unui atomism mecanicist, în viziunea caruia
studierea si cunoasterea atomilor echivala cu cunoasterea oricarei
forme de existenta în alcatuirea careia intrau atomii. Le va fi
opusa observatia pertinenta formulata de sociologi ca întregul si
proprietatile acestuia nu sunt identice cu suma proprietatilor
partilor componente. Niciodata un întreg, va replica Em.
Durkheim – „nu este identic sumei partilor sale, el este cu totul alt
lucru si ale carui proprietati difera de cele pe care le prezinta
partile din care el este compus …În virtutea acestui principiu,
societatea nu este o simpla suma de indivizi, ci sistemul format
prin asocierea lor, reprezinta o realitate specifica ce are
caracterele sale proprii”.2
Un alt motiv de contestare a noii stiinte era acela ca
sociologia nu are o metoda proprie de cercetare, care sa fie
adecvata domeniului si caracteristicilor socialului. Aceasta
imputare se va întemeia, într-o prima faza, pe ideea ca în
sociologie nu sunt aplicabile metodele folosite de stiintele naturii,
ceea ce lasa sa se subînteleaga ca metoda stiintifica era
echivalenta cu procedura stiintelor în cauza si ca nu ar exista
posibilitatea sa se contureze si alte modalitati de cercetare a
realitatii. Iar argumentul cheie în aceasta actiune de contestare
metodologica era acela ca nici o stiinta particulara nu se limiteaza
doar la observarea fenomenului, ci întotdeauna observatia este
2 Les Regles de la methode sociologique, p. 102 - 103
9
8. întregita prin experiment, acesta din urma fiind cel care valideaza
sau infirma orice ipoteza stiintifica. Or, în cazul societatii, si
implicit al sociologiei, nu este posibila organizarea
experimentelor, cercetarea fenomenelor apartinând acestui
domeniu limitându-se întotdeauna la vagi observatii empirice.
Ulterior, va fi adus în discutie si un alt argument de ordin
metodologic – acela ca fenomenul social nu este abordabil cu
ajutorul instrumentului matematic, fapt ce va limita inevitabil
cercetarea sociologica doar la descrierea empirica a faptelor. Si,
continuau criticii sociologiei, istoria cunoasterii moderne
demonstreaza ca în orice teorie exista atâta stiinta câta
matematica încorporeaza respectiva teorie.
Argumentele amintite vor fi completate cu constatarea ca
sociologul nu se poate detasa de fenomenul investigat, ca în acest
caz nu ar exista o deplina obiectivitate stiintifica, deoarece
întotdeauna acesta va evalua fenomenul observat de pe o anumita
pozitie axiologica.
Dar si contestatiile de ordin metodologic se vor dovedi
neîntemeiate, asa dupa cum o va proba evolutia în timp a
cercetarilor sociologice. Astfel, vor fi operate disocierile firesti
între metodologiile din stiintele naturii si cele folosite în
cercetarea socialului, în cel de al doilea caz intervenind tehnici
specifice ca ancheta sociologica, observatia din interiorul
grupurilor sociale, cercetarea documentelor etc. Se va pune apoi
în evidenta posibilitatea organizarii, în anumite conditii, a
experimentului stiintific la nivelul unor grupuri si organizatii
sociale.3
Cât priveste instrumentul matematic, tocmai acesta este
adecvat pentru cercetarea si surprinderea legitatilor sociale, care
au un caracter statistic si probabilist. De asemenea, acelasi
instrument matematic va interveni si în modelarea diverselor
3 A se vedea în acest sens experimentele realizate de Elton Mayo cu privire la
relatiile din interiorul microgrupurilor sau cele privitoare la rolul si statusul
social, la relatiile între lider si membrii grupului etc.
10
9. tipuri de relatii întâlnite în interiorul grupurilor sau în cadrul
sistemului social global si al subsistemelor acestuia. Modelarea
matematica, forma si metoda moderna de cunoastere stiintifica,
si-a gasit, astfel, un cadru larg de aplicare în sociologie si,
respectiv, în cercetarea vietii sociale.
Referitor la subiectivitatea sociologului si spiritul partizan
al acestuia în orientarea cercetarii si interpretarea rezultatelor, se
poate constata ca si în stiintele naturii pot interveni asemenea
atitudini, sub forma aderarii la un anume tip de explicatii si a
selectarii doar a acelor date ce sustin respectivele interpretari.
Dar, asa dupa cum exista mijloace de corijare si eliminare a
subiectivismului si spiritului partizan din domeniul stiintelor
naturii, ele constând îndeosebi în analiza comparativa a diverselor
teorii si dezvaluirea limitelor si contradictiilor celor ce tin seama
doar de anumite aspecte ale realitatii, la fel si în cercetarea
sociologica vor fi operationale si eficiente asemenea modalitati.
În sfârsit, ultima si cea mai grava obiectiune la adresa
statutului stiintific al sociologiei va fi legata de asa – zisa
inexistenta a legilor în viata sociala. Or acolo unde nu exista
legi obiective sau unde este imposibila surprinderea lor, nu va
exista nici posibilitatea constituirii unei stiinte veritabile a
respectivului domeniu.
Contestarea legitatilor vietii sociale se sprijina, în esenta,
pe argumentul ca socialul este în permanenta rezultatul
interactiunii dintre obiectiv si subiectiv, ca ponderea factorului
subiectiv este decisiva si ca viata sociala este influentata
considerabil de conduita imprevizibila a indivizilor ce alcatuiesc
colectivitatile umane.
Ca în societate nu exista legi de felul celor întâlnite în
natura – aceasta este, fara îndoiala, o apreciere îndreptatita. În
schimb, nu mai este justificata asertiunea ca doar hazardul este
dominant în societate si ca aici nu ar exista nici un fel de
determinare legica.
11
10. 3. Conceptul de lege sociala
Asadar, o prima problema cu care se confrunta sociologia
este aceea daca exista legi sociale, cu ajutorul carora sa se poata
explica atât stabilitatea cât si devenirea sociala. Initial, toti cei
care vor actiona în directia afirmarii sociologiei ca o stiinta de
sine statatoare a socialului vor sustine ca si în societate exista legi
similare ca cele întâlnite în natura, ca si aici totul este determinat
de cauze ce actioneaza în conditii date si ca în urma cunoasterii
acestor legi se va putea previziona asupra viitorului. Ba mai mult,
atunci când interpretarile sociologice se vor raporta la anumite
conceptii politice, se va sustine, ca în cazul marxismului, ca în
societate actioneaza legi obiective implacabile, ce determina un
anumit mod de structurare a vietii sociale si o succesiune riguros
determinata a ceea ce Marx numea moduri de productie si,
respectiv, formatiuni sociale.
Extinderea si aprofundarea cercetarii socialului vor
confirma, pe de o parte, enunturile lui Auguste Comte ca
societatea se caracterizeaza printr-o complexitate ce o depaseste
incomparabil pe cea întâlnita în natura, iar pe de alta parte, tocmai
în virtutea constatarii acestei complexitati, vor infirma viziunea sa
cu privire la natura, actiunea si efectele legilor sociale.
Exista, fara îndoiala, conexiuni esentiale si generale între
diversele fenomene sociale, care genereaza inevitabil anumite
efecte, dar interventia unui numar crescând de factori ce participa
la nasterea si structurarea unor asemenea raporturi determina
caracterul aproximativ al certitudinii ca în baza lor vor rezulta
anumite consecinte. De asemenea, ponderea factorilor aleatorii
este net superioara în viata sociala si aceasta datorita prezentei
factorului psihic si al caracterului imprevizibil al conduitelor
individuale.
Aceeasi situatie sociala va determina reactii si conduite
individuale diferite, fapt ce constrânge sociologia, ca si restul
stiintelor sociale, sa recurga la instrumente statistice pentru a
12
11. surprinde fenomenul „general”, adica manifestarile repetabile, cu
caracter de masa. În aceste conditii, „legea numerelor mari”
devine un pretios instrument teoretico- metodologic.
Asadar, o prima caracteristica a legilor sociale rezida în
natura lor statistica si, respectiv, în caracterul probabilistic al
previziunilor ce se fac pe baza lor. Este posibil, evalueaza
sociologul, ca un anume fenomen sa se produca în urma
constituirii unei anumite conjuncturi sociale, dar nu se poate
preciza care va fi momentul producerii sale, ce intensitate va
avea si în ce forma se va produce. Bunaoara, era inevitabila
prabusirea în timp a regimurilor comuniste totalitare, în masura în
care acestea actionau în contradictie cu cerintele unei economii
viabile si a unei organizari sociale democratice, dar nimeni nu
putea preciza când anume si în ce ritm se va produce o asemenea
prabusire.
Se contureaza, astfel, în strânsa legatura cu natura lor
statistica, caracterul tendential al legilor sociale, aceasta
însemnând ca ele indica directia posibila de evolutie sau de
configurare a unei anumite realitati, potrivit prezentei si
interactiunii specifice a unor factori determinanti, dar posibilitatea
pe care o indica legea are nevoie, pentru a se actualiza, de
interventia unor conditii adecvate, acestea din urma purtând de
cele mai multe ori amprenta conjuncturalului si aleatorului, ceea
ce face imposibila precizarea momentului când si cum se vor
produce fenomenele ce se înscriu în sfera de manifestare a legii si
care va fi forma lor.
Prin urmare, la natura statistica si caracterul tendential al
legilor sociale, se adauga si relativitatea accentuata a acestora,
dat fiind numarul foarte mare de conditii de care depinde actiunea
lor si generarea efectelor ce le sunt proprii, precum si forma
concret istorica de manifestare. Aceeasi lege sociala se manifesta
într-un anume fel într-o societate superindustrializata si în cu totul
altul în societatea aflata la începutul procesului de industrializare.
Din aceste noi conditii restrictive privitoare la actiunea si
13
12. efectele legilor decurg si alte caracteristici în ce le priveste, cum
ar fi generalitatea mult mai restrânsa si o rigoare foarte
aproximativa. „Ceea ce caracterizeaza notiunea de lege în
sociologie – concluziona în a doua jumatate a secolului trecut un
sociolog francez cu privire la legile sociale – este durata limitata
în timp si spatiu în raport de numar, durata psihologica,
structuri mentale si institutii. Într-un cuvânt, în sociologie nu
pot sa existe decât legi partiale si aproape niciodata legi absolut
generale”4.
În ciuda acestor particularitati ale legilor ce actioneaza în
societate, ele sunt totusi cele ce determina structura si corelatiile
functionale ale acesteia, directia procesului de evolutie, precum si
caracteristicile esentiale ale realitatii pe care sociologia o numeste
fapt sau fenomen social. De aceea, sarcina sociologului este, mai
întâi, aceea de a identifica diverse categorii de legi ce sunt proprii
nivelurilor specifice de structurare a societatii si, apoi, de a studia
modul în care actioneaza acestea, în functie de conditiile concrete
întâlnite în fiecare etapa istorica.
Se ridica, în acest context, o noua problema ce tine tot de
statutul stiintific al sociologiei, respectiv aceea daca este posibila
explicarea riguroasa a fenomenelor sociale care au avut loc deja,
daca aceasta poate pune în evidenta necesitatea lor. Raspunsul
este de data asta afirmativ, daca se are în vedere faptul ca un
fenomen care a avut loc este rezultatul actiunii unei multimi sau
totalitati de factori ce-au contribuit la producerea lui, între care o
pondere însemnata o detin factorii întâmplatori, imprevizibili. Or,
în masura în care sociologul identifica toti acesti factori, el poate
constata ca întâlnirea lor într-un anume moment si într-un anumit
loc a determinat producerea inevitabila a fenomenului analizat.
Aceasta nu înseamna ca nu era posibil sa se fi întâmplat si altfel,
daca ar fi intervenit si alte elemente decât cele constatate de
cercetator, dar atunci când au intervenit numai acestea si nu altele,
s-a produs în mod necesar fenomenul constatat si nu un altul.
4 Gaston Bouthoul, Traité de sociologie, Payot, Paris, 1959, p. 166.
14
13. Deci este vorba de o necesitate conditionata, derivata din
actiunile oamenilor si corelata cu interesele si scopurile acestora.
O asemenea necesitate se constata numai post festum, dupa ce s-a
produs, si, ca atare, niciodata nu se poate previziona absolut cert
ca se va produce un anume fenomen si nu altul.
15
14. II. SOCIOLOGIA GENERALA SI SOCIOLOGIILE DE
RAMURA
1. Problematica sociologiei generale
De la constituirea sociologiei ca o stiinta de sine statatoare
si pâna în prezent s-a înregistrat o continua evolutie a
interpretarilor în privinta obiectului si problematicii acesteia, a
modalitatilor de abordare, investigare si explicare a socialului.
La început, sociologii vor cauta posibile analogii între
viata sociala si diversele structuri întâlnite în natura, încercând sa
construiasca paradigme sociologice dupa modelele oferite de
principalele stiinte ale naturii, îndeosebi de fizica si biologie.
Pornind de la principiul ca societatea este, înainte de toate,
comunitatea indivizilor ce traiesc la un moment dat pe un anumit
teritoriu, ca fara indivizi nu ar exista întregul numit societate, unii
sociologi vor fi tentati sa aplice modelul de interpretare atomista,
cu care operau fizica si chimia, la explicarea vietii sociale,
încercând sa construiasca stiinta sociala pornind de la indivizi si
caracteristicile acestora. „Într-adevar – consemna sociologul Petre
Andrei – exista o sumedenie de conceptiuni pentru care societatea
nu este altceva decât o agregare de indivizi, chiar daca ea prezinta
unele caractere dupa care am putea-o considera ca un fel de
unitate superioara elementelor sale componente. Pentru aceste
conceptiuni, societatea se reduce la indivizi, care ar constitui
adevarata realitate,societatea nefiind decât un nume prin care
se desemneaza gruparea de indivizi” 5.
Odata fixata pozitia de principiu, pasul urmator îl va
constitui cautarea acelor caracteristici esentiale ale indivizilor în
5 Petre Andrei, Sociologie generala, Editura Academiei, Bucuresti, 1970, p.
119
16
15. virtutea carora acestia interactioneaza si dau nastere societatii.
Înainte ca sociologia sa încerce o identificare pe baze
stiintifice a însusirilor individuale cu rol determinant în
constituirea si functionarea societatii, s-au pronuntat filosofii
asupra acestei probleme. Astfel, pentru Thomas Hobbes (1588 –
1679), natura fiintei umane este data de agresivitate, aceasta
caracterizând toate relatiile interindividuale în faza premergatoare
societatii, care se naste tocmai din nevoia punerii sub control a
respectivei agresivitati si încadrarii ei în limite acceptabile. În
schimb, pentru conationalul sau – John Locke (1632-1704),
instinctul sociabilitatii este cel care defineste natura umana si
determina comportamentul indivizilor. La fel, si pentru J. J.
Rousscau (1712-1783), tot sociabilitatea reprezinta trasatura
definitorie a omului în starea lui naturala, premergatoare
societatii, omul fiind bun de la natura dar pervertindu-se datorita
actiunii nefaste a fortelor ce vor domina societatea.
În ce-i priveste pe sociologi, acestia vor recurge, de
regula, la sprijinul psihologiei pentru a surprinde elementul
individual definitoriu prin care se realizeaza integrarea sociala a
indivizilor. Relevanta în aceasta privinta va fi interpretarea
sociologului francez Gabriel Tarde (1843-1904), pentru care
instinctul imitatiei este factorul decisiv al vietii sociale, care
determina integrarea indivizilor în colectivitate si comportamentul
acestora.
Urmând modelul oferit de existenta biologica si de
paradigma interpretarii biologice, alte sociologii vor considera ca
societatea este aidoma corpului viu, fiind alcatuita din
componente ce îndeplinesc functii similare diverselor organe ale
acestuia si prin a caror corelare se asigura stabilitatea si ordinea
ei. Astfel, Herbert Spencer (1820-1903), unul din principalii
reprezentanti ai paradigmei sociologice organiciste, interpreteaza
structura societatii si activitatile sociale prin analogie cu structura
si functiile organismului biologic, identificând individul cu celula,
sistemul economic cu cel de nutritie, institutiile de aparare cu
17
16. ectodermul, transporturile si comertul cu sistemul circulator,
statutul si institutiile sale cu sistemul nervos.
În functie de considerarea societatii aidoma realitatii fizico
– chimice sau celei biologice, se va încerca si transferul legilor
valabile pentru aceste domenii asupra vietii sociale sau gasirea
unor legi sociale care sa fie asemanatoare cu cele fizice sau
biologice 6.
Un alt model de interpretare a socialului, ca realitate
globala si multifunctionala, va fi cel oferit de diversele stiinte
sociale particulare, ca economia politica, stiinta statului si
dreptului, etnografia etc. Cei mai de seama reprezentanti ai unor
asemenea stiinte vor constientiza faptul ca domeniul de care se
ocupa (economia, dreptul, politicul) nu sunt realitati de sine
statatoare, ci componente ale societatii, ca ele detin un anume loc
si îndeplinesc un rol specific în conservarea si functionarea
societatii. Cu alte cuvinte, ca acestea sunt parti ale întregului
social si, în consecinta, se afla în relatii de interconditionare cu
întregul si cu celelalte componente ale sale.
Prin aceasta noua maniera de abordare si explicare a
diverselor categorii de fenomene sociale, respectivii oameni de
stiinta au contribuit substantial la afirmarea spiritului sociologic si
la întregirea teoriilor economice, politice, juridice, religioase cu
consistente analize de ordin sociologic. În acelasi timp, însa, multi
6 De exemplu, matematicianul si sociologul român Spiru Haret, de numele
caruia se leaga una dintre cele mai importante reforme a învatamântului
românesc, într-o lucrare intitulata semnificativ Mecanica sociala, considera ca
societatea este rezultatul echilibrarii fortelor de actiune si reactiune ce pun în
miscare atomii sociali, adica indivizii. Alti sociologi vor considera fortele de
atractie si respingere ca determinante pentru viata sociala (miscarea), sau ca
viata sociala nu este decât un fenomen energetic, care presupune neîntrerupta
transformare energetica (Solvay, Ostwald etc.), asa dupa cum Réné Worms va
sustine ca orice societate se afla sub actiunea legilor lumii vii, ca societatea este
asemanatoare vietuitoarelor, ca si ea „se naste, traieste si moare, deci poate fi
obiectul unei anatomii, al unei fiziologii, al unei taxonomii, al unei terapeutici
sau al unei igiene speciale”.
18
17. dintre ei vor privilegia locul si importanta factorului investigat,
conferindu-i rolul de factor determinant al vietii sociale. Tipic, în
aceasta privinta, este cazul lui Karl Marx (1818-1883), primul
care studiaza economicul ca fenomen social si care promoveaza o
viziune sistemica asupra vietii sociale, dar care va atribui
economicului rolul de factor decisiv în configurarea structurii si
ordinii sociale si în trecerea de la o ordine sociala care si-a epuizat
capacitatea functionala la o alta superioara, corespunzatoare
nivelului de dezvoltare a fortelor economice.
Viziunea sistemica asupra socialului, întâlnita nu numai la
Marx ci si la Auguste Comte si Herbert Spencer, va face un pas
înainte prin opera preponderent sociologica a lui Emile
Durkheim (1858-1917), cel caruia i se poate recunoaste statutul
de întemeietor al sociologiei ca stiinta riguroasa a socialului, cu
un specific propriu, si care se deosebeste atât de stiintele naturii
cât si de filosofia sociala, precum si de stiintele sociale
particulare.
În primul rând, Durkheim sustine în mod judicios ca
socialul nu se reduce la suma elementelor ce îl alcatuiesc, ci el
constituie o realitate noua, superioara prin complexitate si gradul
de cuprindere a elementelor pe care le înglobeaza. Aceasta
realitate nu poate fi descifrata cu ajutorul modelelor teoretice
oferite de stiintele naturii, ci în cercetarea ei stiinta trebuie sa se
foloseasca de un model propriu, la care se poate ajunge prin
investigarea ei nemijlocita.
În al doilea rând, în relatia dintre întreg si parte,
determinant este întregul, ceea ce înseamna ca si explicarea
caracteristicilor si modului de a se manifesta ale fiecarui fenomen
si element social nu este posibila decât prin luarea în considerare
a întregului din care face parte.
Si, în sfârsit, lui Durkheim îi revine meritul incontestabil
de a fi încercat sa surprinda esenta socialului, prin construirea a
ceea ce se va numi teoria faptului social. Potrivit interpretarii
sale, faptul social este acea realitate care se prezinta ca ceva
19
18. obiectiv, aidoma lucrurilor, fiind exterior indivizilor, dar care
exercita o actiune constrângatoare asupra lor. „Este fapt social –
scria Durkheim – orice maniera de a se face, constant sau nu,
susceptibila de a exercita asupra individului o constrângere
exterioara sau, mai mult, care este generala în întinderea unei
societati date, ea având o existenta proprie, independenta de
manifestarile sale individuale”7.
Se observa ca, prin cercetarile sociologice întreprinse si
rezultatele cu care s-au soldat acestea, Durkheim indica doua mari
directii în care va trebui sa actioneze sociologia: pe de o parte,
cercetarea societatii ca un întreg de sine statator, cu caracteristici
si legi proprii de structurare si functionare, iar pe de alta parte,
cercetarea fenomenelor sociale sub aspectul celor mai generale si
esentiale însusiri, adica a acelor însusiri ce se regasesc în structura
oricarui fenomen social, indiferent de faptul daca acesta apartine
societatii ca întreg sau diverselor ei componente.
Daca societatea este un sistem si daca determinanta pentru
configurarea proprietatilor esentiale ale sistemului este structura,
adica totalitatea relatiilor existente între elementele sistemului,
atunci abordarea si cercetarea sistemica a societatii impune ca
sarcina prioritara cercetarea acestor relatii.
O asemenea cerinta este acceptata de catre majoritatea
sociologilor, dar nu trebuie sa se ignore si o alta realitate – aceea
ca întotdeauna o relatie se naste între anumiti termeni si ca
particularitatile ei vor depinde de caracteristicile esentiale ale
termenilor în relatie, de unde concluzia îndreptatita pe care o
formuleaza, printre altii, E. Dekany, ca studierea unui raport
impune cercetarea prealabila si cunoasterea termenilor între care
se instituie acesta.
De aceea se poate conchide ca axarea sociologului doar pe
surprinderea si descrierea structurii socialului, caz întâlnit în
abordarile sociologiilor relationiste sau formaliste, îndeparteaza
aceasta stiinta de cunoasterea autentica a fenomenelor sociale,
7 Emile Durkheim, Les Règles de la mèthode sociologique, p. 12.
20
19. acestea având întotdeauna nu numai o forma ci si un continut. Ca
atare, se înregistreaza pretutindeni prezenta unei unitati
indisolubile între continut si forma, unitate de care trebuie sa tina
seama în permanenta sociologia daca aspira la statutul unei stiinte
veritabile.
În cadrul societatii, acesti termeni sunt ei însisi sisteme
deosebit de complexe, iar cel mai întâlnit si mai reprezentativ
subsistem este grupul, fapt ce explica ratiunea pentru care
sociologia contemporana începe cercetarea cu grupul si nu cu
individul. Pornind de la aceasta evidenta, sociologi ca Armand
Cuvillier sau G H Coley vor considera ca sociologia este mai întâi
de toate stiinta grupurilor umane, dar a acelor grupuri constituite
în anumite conditii istorice si care se prezinta ca structuri
concrete.
2. Sociologiile de ramura si domeniile acestora
În evolutia sociologiei se înregistreaza etape ce par sa
corespunda triadei hegeliene a tezei, antitezei si sintezei. Într-o
prima faza, au fost preponderente constructiile teoretice ce vizau
ansamblul social. Dar sociologia fiind la începuturile existentei
sale, lipseau cunostintele privitoare la componentele ansamblului
si, în consecinta, se va recurge la tehnica constructiilor
ipotetice, realizându-se interpretari cu o pronuntata tenta
filosofica, chiar daca acestea erau intitulate sociologice.
Constientizarea treptata a faptului ca pentru a realiza un
edificiu ai nevoie mai întâi de caramizile ce vor intra în alcatuirea
lui, se va înregistra o sensibila cotitura în preocuparile
sociologice, facându-se trecerea la cercetarea empirica a
fenomenului social în diferitele sale ipostaze: economica,
politica, juridica, religioasa, demografica etc. Si pe masura
initierii unor cercetari sistematice si de amploare, se vor pune
bazele a numeroase discipline sociologice, numite mai târziu
sociologii de ramura, si al caror numar este în prezent de circa o
21
20. 22
suta.
Se întâlnesc, astfel, sociologii privitoare la munca,
industrie, agricultura, la economie, politica si drept, la religie,
cultura, mass media, la comunicare si educatie.
Analiza sociologiilor de ramura existente în prezent
evidentiaza procesul de trecere de la investigarea componentelor
mari ale societatii la cercetarea subdiviziunilor sau elementelor
acestora. Bunaoara, alaturi de sociologia economica se vor întâlni
sociologia industriala si sociologia agrara, sociologia muncii si
sociologia mobilitatii profesionale, alaturi de sociologia culturii –
sociologia religiilor, sociologia culturii de masa si asa mai
departe.
Se va constata, de asemenea, ca diversele sociologii
particulare se afla în faze diferite de constructie. Unele – ca
sociologia muncii, sociologia industriala, sociologia religiilor se
afla într-un stadiu avansat, pe când altele sunt de-abia la început,
sarcinile rezolvate fiind incomparabil mai putine decât cele care
îsi asteapta solutionarea.
Si, în sfârsit, se mai poate constata si un alt aspect – acela
al predominarii în anumite situatii a interesului pentru descrierea
empirica a fenomenului si mai putin pentru explicarea acestuia si
integrarea explicatiilor în constructii teoretice mai vaste. Pe buna
dreptate, se vorbeste în astfel de cazuri de transformarea
sociologiei în sociografie, teoria (logosul) facând locul descrierii
(graphia), de trecerea de la observatia empirica, realizata pe baza
unor ipoteze teoretice, la un hiperempirism de sorginte
fenomenologica, în cadrul caruia cercetatorul face abstractie de
orice considerent teoretic, el urmarind doar sa înregistreze
fenomenul asa cum se prezinta si sa-l descrie cât mai detaliat.
Descrierea cât mai precisa a realitatii este, fara îndoiala, o etapa
necesara a oricarui proces de cunoastere dar ea nu trebuie sa fie si
singura, ci se impune trecerea la interpretarea datelor de
observatie si, respectiv, la constructia teoretica.
Prin urmare, cea de a doua etapa a evolutiei sociologiei –
21. în care predomina observatia empirica si spiritul analitic – nu
este încheiata, fiind în plina desfasurare, în fata ei stând sarcina
realizarii de sinteze teoretice privitoare la fiecare componenta a
vietii sociale.
Cât priveste cea de a treia faza – cea a realizarii unor
constructii teoretice globale, privitoare la ansamblul social, si
care sa fie întemeiate pe o cunoastere stiintifica riguroasa a
elementelor ansamblului si a relatiilor dintre acestea, ea se afla în
stadiul de deziderat sau, în cel mai fericit caz, al unor începuturi
timide. Si în prezent, „sociologia se gaseste la o raspântie” si
aceasta „fiindca n-a atins înca vârsta maturitatii sale si fiindca n-a
ajuns înca la legatura atât de mult dorita dintre teorie si cercetarea
empirica” 8.
Revenind la sociologiile de ramura si la obiectul acestora,
trebuie retinut ca întelegerea adecvata a locului si rolului stiintelor
în cauza impune clarificarea relatiilor dintre stiinte ca economia
politica, stiinta dreptului, politologia, demografia s.a. si sociologia
economicului, sociologia politica, sociologia dreptului sau
sociologia populatiei. Cerinta delimitarii riguroase a domeniilor si
sarcinilor fiecareia dintre disciplinele ce apartin unor asemenea
cupluri binare a fost formulata înca de Durkheim, care aprecia ca
cercetarea sociologica nu poate progresa daca nu se disociaza de
cea a stiintelor sociale particulare. O asemenea recomandare
8 Georges Gurvitch, Traité de sociologie, tome premier, Paris, 1962, p. 3.
23
22. teoretico - metodologica a provocat o reactie violenta din partea
respectivelor stiinte, care îsi vedeau amenintate domeniile ca
urmare a imixtiunii acestui intrus. Reactia era într-un fel
îndreptatita si aceasta din motivul ca nici sociologia si nici
stiintele în cauza nu erau pe deplin edificate asupra domeniului
propriu si a sarcinilor specifice ce le reveneau.
Astazi, la mai bine de o suta de ani de la producerea
„incidentului” mentionat, dispunem de toate elementele pentru a
formula problema în termeni corespunzatori si a-i gasi solutia
potrivita. Astfel, atunci când stiinta economica studiaza
fenomenele vietii economice, ea le abordeaza ca apartinând unei
realitati autonome, cu caracteristici si legi proprii de structurare,
functionare si evolutie, ireductibile la cele ale altor realitati
sociale. Aparatul conceptual utilizat de aceasta stiinta va fi unul
propriu si adecvat naturii fenomenelor cercetate, iar teoria
explicativa va fi una exclusiv economica, ce tinde sa faca
abstractie de prezenta si interventia altor factori sociali în
structurarea si functionarea economicului.
Sociologia economica, în schimb, abordeaza economicul
ca un subsistem al sistemului social global, care este ca atare si el
un sistem social, si în interiorul caruia vor fi prezente, dar într-o
forma specifica, toate relatiile si manifestarile ce definesc socialul
(relatiile de microgrup, relatiile dintre masa si lider, relatiile
privitoare la status si rol social s.a.m.d.). Acest specific al
relatiilor sociale din sfera economicului va fi investigat de
sociologie, dupa care se vor studia relatiile subsistemului
economic cu celelalte subsisteme sociale (politic, juridic, cultural,
demografic), pentru identificarea, descrierea si explicarea
24
23. relatiilor de interconditionare, ca apoi sa se studieze aceleasi
relatii dintre subsistemul economic si sistemul social global.
Aceste demersuri, în masura în care întrunesc pe deplin
caracteristicile unei investigatii stiintifice, sunt pe deplin
justificate si ele nu se suprapun peste cele strict economice,
ocupându-se de alte aspecte, dar a caror elucidare va fi foarte utila
pentru cei care se ocupa de organizarea si conducerea vietii
economice.
3. Raporturile dintre sociologia generala si sociologiile
de ramura
Relatia dintre sociologia generala si sociologiile de ramura
este corespunzatoare raporturilor existente între sistemul social
global si subsistemele ce intra în alcatuirea sa.
Potrivit teoriei generale a sistemelor, elaborata de
Ludwig von Bertalanffy, orice existenta se prezinta ca o
totalitate organizata, respectiv, ca un ansamblu de elemente ce se
afla în relatii determinante unele fata de altele si care, tocmai
datorita modului specific în care interactioneaza aceste elemente,
va prezenta noi însusiri, deosebite de cele ale partilor
componente.
Structura sistemului, data de totalitatea relatiilor stabilite
între elementele acestuia, este cea care îi determina însusirile
esentiale, ceea ce înseamna ca pentru a cunoaste un sistem este
necesara surprinderea respectivei structuri. Dar la fel de adevarat
este si faptul ca structura se naste în urma disponibilitatii
elementelor de a intra într-un anumit tip de relatii si nu în altele,
fapt ce face absolut necesara si studierea caracteristicilor
elementelor din a caror interactiune rezulta sistemul.
Relatiile ce se pot identifica în cadrul unui sistem sunt mai
întâi relatiile dintre partile sale componente, dar si relatii ale
fiecarui element cu întregul din care face parte. Ele vor fi, asadar,
relatii de coordonare (între elementele sistemului), de
25
24. supraordonare (în cazul raporturilor pe care întregul le are cu
partile sale) si de subordonare (în cazul raportului partii fata de
întreg).
Daca orice realitate, oricât de simpla ar parea la prima
vedere, este structurata si functioneaza ca un sistem, rezulta ca
notiunile de sistem si element sunt relative. Astfel, ceea ce apare
ca element într-un sistem mai cuprinzator, se va prezenta la
rândul sau ca sistem în raport cu elementele care intra în
alcatuirea sa. De aici rezulta cerinta metodologica ca dupa ce o
anume existenta a fost abordata doar ca parte a unui întreg si
cercetata din acest punct de vedere, investigatia va trebui sa
continue cu studierea sa si în calitate de sistem, pentru a se putea
explica însusirile ce-i sunt specifice si disponibilitatea sa pentru
un anumit tip de relatii în cadrul suprasistemului din care face
parte, în interiorul caruia ea are pozitia unui subsistem.
Si, în sfârsit, aceeasi teorie generala a sistemelor atrage
atentia asupra faptului ca în virtutea relatiilor pe care le are cu
întregul si cu celelalte parti componente, orice element sau
subsistem ocupa un anume loc si îndeplineste un anumit rol sau
functie în cadrul sistemului, aceasta din urma rezultând atât din
caracteristicile elementului, cât si din felul relatiilor pe care acesta
le întretine cu celelalte parti ale întregului si cu sistemul în
ansamblul sau.
Propunându-si sa stabileasca „principii valabile pentru
sisteme în general, independent de natura elementelor lor
componente” 9, teoria generala a sistemelor se vadeste a fi
benefica pentru orice stiinta ce se ocupa de complexitatile
dinamice, cu capacitate de autoreglare, comanda si control, si cu
atât mai mult pentru sociologie.
Din perspectiva sistemica, se poate delimita mai întâi
obiectul sociologiei generale de cel al sociologiilor de ramura,
prima studiind sistemul social global, adica societatea ca întreg,
9 Ludwig von Bertalanffy, Theorie générale de systèmes, Dunod, Paris, 1973,
p. 36.
26
25. iar celelalte – subsistemele sociale ce intra în componenta
sistemului global.
Ca teorie a sistemului social global, sociologia generala
ofera sociologiilor de ramura imaginea de ansamblu a acestuia,
cu locul pe care-l ocupa fiecare subsistem în structura întregului si
cu functiile pe care le îndeplineste, cu relatiile pe care acesta le
întretine cu celelalte subsisteme si cu influentele pe care le
exercita si le înregistreaza din partea acestora. Numai ca
întotdeauna sociologia generala va trata orice subsistem social ca
un element si nu ca un sistem, pentru a putea retine comportarea
si functiile acestuia în calitate de element al macrosistemului.
Tot sociologia generala investigheaza si caracteristicile
esentiale a ceea ce se numeste fenomen social în genere,
indiferent de ipostaza în care s-ar afla acesta si de forma sa de
manifestare.
Dar ceea ce sociologia generala studiaza în calitate de
element va fi investigat de sociologia de ramura ca sistem,
aceasta punând în evidenta elementele si structura sa, locul si
functiile fiecarui element în parte, modul în care acestea
influenteaza fizionomia subsistemului si-i permite sa
îndeplineasca o anume functie în cadrul suprasistemului din
care face parte. Bunaoara, sociologia generala constata cu
privire la o anume societate ca în interiorul acesteia este
prezent un anumit fel de viata economica si, pornind de la
aceasta, va cauta corelatiile specifice existente între respectiva
economie si componenta politica, juridica, demografica,
culturala etc. Dar nu îsi va pune problema identificarii
tuturor elementelor sociale ce-au contribuit la structurarea
respectivului tip de viata economica, aceasta sarcina
preluând-o sociologia economica. Si aceasta reuseste sa
identifice influente dintre cele mai îndepartate si corelatii cu
adevarat surprinzatoare, cum a reusit, de exemplu, Max
Weber când a pus în evidenta legatura dintre etica
27
26. neoprotestanta si spiritul capitalismului occidental10.
Elementele cercetate si descoperite de sociologiile de
ramura vor servi ca punct de plecare si ca material explicit pentru
noi sinteze teoretice, pe care le va realiza sociologia generala. Ca
fara cunoasterea în profunzime a fiecarei categorii de fenomene
sociale nu se poate realiza o interpretare corecta a societatii
globale o dovedeste cu prisosinta evolutia sociologiei generale,
situatia prezenta a acesteia. Pe de alta parte, se impune si
constatarea ca reconstructia teoretica a unui sistem atât de
complex cum este macrosistemul social constituie o operatiune pe
cât de ampla, pe atât de dificila, încât nu se poate pretinde sa se
realizeze la comanda o astfel de constructie teoretica. Ea se va
realiza în timp, etapa cu etapa, fara a se ajunge însa la încheierea
definitiva a constructiei.
Rezulta, asadar, complementaritatea ce exista între
sociologia generala si sociologiile de ramura, faptul ca numai prin
conlucrarea lor permanenta se poate realiza progresul cunoasterii
stiintifice a socialului si afirmarea fiecareia dintre aceste
sociologii.
10 Max Weber, Etica protestanta si spiritul capitalismului, Editura
Humanitas, Bucuresti, 1993, p.p. 23-183
28
27. III. OBIECTUL SI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI
JURIDICE
1. Dreptul ca obiect de investigare sociologica
Preocuparea sociologiei pentru studierea si interpretarea
dreptului ca fenomen social se înregistreaza relativ târziu, la circa
jumatate de secol de la momentul proclamarii dreptului la
existenta a acestei stiinte.
Dezinteresul manifestat initial de sociologi pentru acest
important domeniu al vietii sociale se explica prin interventia
conjugata a mai multor factori. Mai întâi, ar fi fenomenul
desconsiderarii importantei dreptului în calitatea acestuia de
institutie sociala de catre primii sociologi, tonul dându-l în aceasta
privinta însusi Auguste Comte. Acesta, dupa cum vom arata pe
larg într-un alt capitol, contesta statutul de stiinta al teoriei
juridice pe motivul ca ea s-ar baza mai mult pe speculatia
metafizica decât pe cunoasterea pozitiva a realitatii juridice.
Apoi, preocuparile initiale ale sociologiei se vor îndrepta
cu precadere în directia explicarii ansamblului social, fiind
neglijate diversele componente ale întregului, studierea acestora
fiind lasata pe mai departe în seama stiintelor deja constituite.
Si, în sfârsit, în actiunea de identificare a factorilor
determinanti ai vietii sociale, atentia sociologilor se va axa asupra
factorilor economici si a institutiilor politice si mai putin asupra
dreptului, care va fi considerat un instrument al puterii politice.
Interesul sociologiei pentru cercetarea dreptului se va
declansa în urma punerii în circulatie a ideilor lui Emile
Durkheim cu privire la faptele sociale, ale caror trasaturi
definitorii erau date de exterioritatea lor în raport cu indivizii si
de actiunea constrângatoare exercitata asupra acestora de
asemenea fapte. Or, nici o alta realitate nu întrunea asemenea
29
28. caracteristici asa cum erau ele prezente în cazul normelor juridice.
În consecinta, în virtutea unor asemenea determinari li se va
recunoaste cu prisosinta caracterul de fapte sociale realitatilor
juridice si, implicit, ca reprezentând cel mai însemnat domeniu al
vietii sociale.
În ce-l priveste pe Durkheim, el era pe deplin de acord cu
o asemenea concluzie, asa explicându-se îndemnul pe care-l va
adresa sociologilor ca acestia sa procedeze la studierea dreptului
ca unul dintre cele mai importante fapte sociale si sa încorporeze
în teoria sociologica elementele privitoare la locul si rolul
dreptului în societate. Emblematica în aceasta privinta va fi
remarca aceluiasi sociolog, potrivit careia masura stiintifica a
oricarei teorii sociologice ar fi data de ponderea pe care o detine
dreptul în explicarea vietii sociale.
Îndemnul adresat sociologilor de catre Durkheim de-a
aborda un domeniu care pâna atunci reprezenta patrimoniul
exclusiv al juristilor nu va fi bine primit de acestia din urma, ei
suspectându-i pe sociologi de intentii expansioniste. Si reactia lor
va fi cu atât mai vehementa cu cât sociologia nu se bucura înca de
statutul unei stiinte pe deplin consolidate si recunoscuta ca atare
de catre reprezentantii tuturor celorlalte stiinte sociale.
O disciplina fara legitimitate stiintifica, cum era
considerata la acea vreme sociologia, cu o vechime de câteva
decenii si cu tendinta de a parazita pe seama stiintelor autentice si
venerabile, asa cum era si stiinta dreptului, care formuleaza
pretentii de a patrunde pe un teren ce nu-i apartinea – aceasta
reprezenta în ochii juristilor, care slujeau o stiinta a carei vechime
se exprima nu în secole, ci în milenii – o culme a sfidarii si lipsei
de masura.
Prin urmare, initiativa sociologilor de-a aborda juridicul în
calitatea acestuia de fenomen social nu a fost înteleasa în mod
corespunzator de catre juristi, care o vor obstructiona initial în loc
sa o sprijine.
Dispretul total si nedisimulat al juristilor fata de sociologie
30
29. îsi va gasi reversul într-o atitudine asemanatoare manifestata de
sociologi fata de capacitatea primilor de a se debarasa de
sechelele metafizicii sau de a putea depasi îngustimea de orizont
teoretic ce i-ar fi caracterizat pe cei mai multi dintre ei.
Se constata, astfel, o totala adversitate între cei care ar fi
trebuit sa conlucreze în actiunea de constituire a noii stiinte, aflata
la confluenta sociologiei cu stiinta juridica, si a carei utilitate era
la fel de importanta pentru sociologi ca si pentru juristi.
Primele rezultate ale investigatiilor întreprinse de
sociologi le vor releva acestora justetea recomandarilor
durkheimiste, ca si rolul de maxima importanta pe care îl are
dreptul în viata sociala. Apoi, pe masura ce se vor familiariza cu
continutul normelor de drept si cu logica sistemelor juridice,
sociologii vor ajunge sa pretuiasca, la adevarata lor valoare, atât
dreptul, ca realitate sociala specifica, cât si stiintele specializate în
acest domeniu.
Pe de alta parte, descoperirile facute de sociologi cu
privire la relatia de dubla conditionare dintre drept si societate vor
trezi interesul juristilor, care, dobândind o noua perspectiva
asupra propriului domeniu, cea sociologica, vor ajunge sa
pretuiasca utilitatea si valoarea unor asemenea cercetari. Ba mai
mult, reprezentanti de seama ai stiintelor juridice vor ajunge la
concluzia ca este necesar ca si juristii sa procedeze la studierea
conditionarii sociale a dreptului, precum si a efectelor acestuia
asupra vietii sociale, pentru a se depasi viziunile îngust tehniciste
asupra dreptului.
Odata depasite neîntelegerile privitoare la statutul si
preocuparile noii stiinte, se vor înregistra contributii consistente
atât din partea sociologilor cât si din partea juristilor la
constituirea, consolidarea si dezvoltarea sociologiei juridice. O
analiza cât de cât sumara a modului în care s-au pus bazele acestei
sociologii de ramura va evidentia ca rolul juristilor a fost mult
mai important decât al sociologilor în privinta desprinderii
sociologiei dreptului de sociologia generala.
31
30. În timp ce sociologii abordau dreptul în calitatea acestuia
de factor esential în constituirea si functionarea societatilor
civilizate, integrându-l ca element explicativ în teoriile sociologiei
generale, reprezentantii stiintelor dreptului vor insista pe
dimensiunea juridica a investigatiilor sociologice privitoare la
drept si, implicit, pe cerinta recunoasterii faptului ca este vorba de
un nou domeniu al sociologiei, care are specificul sau si care nu
trebuie absorbit de sociologia generala. De altfel, tot lor li se
datoreaza introducerea si folosirea termenului de sociologie a
dreptului pentru a desemna noua ramura sociologica.
Dupa cum consemneaza cercetatorii care s-au aplecat
asupra istoricului constituirii sociologiei juridice, se pare ca cel
care a folosit pentru prima oara termenul de sociologie a dreptului
a fost juristul italian Damato Anzilotti, în lucrarea „La filosofia
del diritto e la sociologia” publicata în anul 1892. Unui alt jurist,
Eugen Ehrlich, i se va recunoaste de catre numerosi cercetatori
în acest domeniu statutul de întemeietor al sociologiei juridice.
2. De la sociologia dreptului la sociologia juridica.
Definitia sociologiei juridice.
Daca juristilor li se poate recunoaste fara nici o rezerva
meritul de a fi fondatori ai sociologiei dreptului, sociologii vor fi
cei carora li se va datora, cu precadere, trecerea de la sociologia
dreptului la sociologia juridica. În lucrarile sociologice consacrate
dreptului, care apar începând cu ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea si care apartin în cea mai mare parte juristilor, se vor
utiliza concomitent atât termenul de sociologie a dreptului cât si
cel de sociologie juridica, dar cu aceeasi semnificatie – de
interpretare sociologica a dreptului.
Descifrarea substratului social al dreptului si a modului în care
acesta actioneaza în societate era considerat ca suficient de
catre juristi, în masura în care ei erau preocupati doar de
gasirea explicatiilor privitoare la geneza si evolutia dreptului
32
31. si a impactului pe care îl are dreptul asupra vietii sociale. Din
perspectiva sociologica însa, cautarile si explicatiile trebuiau
sa mearga mai departe si sa vizeze ordinea juridica a fiecarei
societati, ansamblul institutiilor juridice si relatiile dintre ele,
precum si relatiile dintre acestea si celelalte institutii sociale,
constiinta juridica a subiectelor de drept ca modalitate de
interiorizare a unor cerinte sociale obiective s.a.m.d.
Apoi, pe masura ce se va impune viziunea sistemica
asupra vietii sociale, va deveni tot mai evident faptul ca juridicul
este un sistem social specific si, implicit, un subsistem al vietii
sociale si ca el va trebui abordat potrivit rigorilor unei teorii
sistemice.
Conturarea precisa a domeniului si sarcinilor sociologiei
juridice va contribui într-o masura decisiva la pregatirea terenului
pentru elaborarea unei definitii adecvate a sociologiei juridice si
la înlaturarea confuziilor întâlnite în legatura cu aceasta problema.
Primele definitii ale sociologiei juridice se refereau de fapt
la sociologia dreptului si ele purtau amprenta formatiei stiintifice
a cercetatorilor care le formulau. Daca erau juristi, definitia se
raporta cu precadere la preeminenta dreptului asupra societatii si
mai putin la conditionarea dreptului de mediul social. Dimpotriva,
sociologii vor accentua pe conditionarea sociala a dreptului si mai
putin pe efectele dreptului asupra vietii sociale.
În multe cazuri, sociologia juridica era privita ca o
incursiune agreabila în domenii înrudite cu dreptul, care nu ar fi
necesitat vreo pregatire prealabila, asa dupa cum nu ar fi impus
nici prezenta spiritului de rigoare în abordarea unor asemenea
fenomene si nici o metodologie adecvata domeniului. Caracterul
conjunctural si nesistematic al unor asemenea demersuri
„sociologice” va fi sursa unor confuzii regretabile în legatura cu
domeniul de cercetare al sociologiei juridice, cu statutul teoretic si
cu metodologia utilizabila.
Asa se vor explica definitiile initiale, care nu disociau
sociologia dreptului de stiinta dreptului si care nu faceau altceva
33
32. decât sa lipeasca o eticheta noua pe vechi si clasice preocupari.
Bunaoara, într-o lucrare a juristului belgian Edmond Joriot,
consacrata sociologiei juridice 11, întâlnim definitia potrivit careia
sociologia dreptului nu ar fi decât „stiinta dreptului înteleasa în
simpla sa acceptie perfecta de stiinta pozitiva”.
Chiar în cazul în care s-ar acorda cea mai mare bunavointa
unui asemenea mod de întelegere a sociologiei dreptului, în sensul
ca s-ar accepta ideea ca prin „stiinta pozitiva a dreptului” autorul
întelege o stiinta întemeiata pe observarea nemijlocita a normelor
de drept si pe abordarea lor ca pe o realitate ce se preteaza la o
cercetare stiintifica cu un pronuntat caracter empiric, de unde ar
urma posibilitatea racordarii acestor cercetari la contextul social
în care se elaboreaza, se adopta si se instituie norma de drept,
totusi nu se va putea trece cu vederea ca e vorba doar de
explicarea dreptului si de nimic altceva, fapt ce îngusteaza
nepermis de mult sfera de investigare a sociologiei dreptului si îi
pericliteaza statutul de disciplina sociologica.
O alta definitie, apartinând tot unui jurist belgian – Henri
Hart – considera ca sociologia juridica este „disciplina care
studiaza dreptul din punct de vedere extern”, ceea ce înseamna ca
este vorba de o cercetare axata pe conditionarile exterioare ale
dreptului. O astfel de definitie reprezinta, fara îndoiala un pas
înainte în întelegerea sociologiei juridice, chiar daca obiectul ei
este limitat tot la sociologia dreptului, si anume acela ca
recunoaste necesitatea plasarii studiului sistemelor de drept în
contextul social în care au aparut, dar aceasta trimitere este destul
de imprecisa, pentru ca studierea dreptului „din punct de vedere
extern” poate însemna si altceva, cum ar fi, de exemplu, studierea
dreptului de specialisti din afara domeniului. Astfel, un istoric ar
putea încerca sa identifice rolul pe care l-a avut un anume sistem
de norme juridice în epoca ce constituie obiectul preocuparilor
sale, dar aceasta nu înseamna ca cercetarea apartine sociologiei
dreptului.
11 Edmond Joriot, De la sociologie juridique, Bruxelles, p.101.
34
33. Într-o alta lucrare, apartinând de data aceasta unui colectiv
de specialisti români, se apreciaza ca „sociologia juridica poate fi
definita ca fiind stiinta care studiaza evaluarea si reglementarea
prin drept a comportamentului individului în societate, precum si
efectele pe care Dreptul le produce în societate” 12. Se poate
constata, din analiza acestei definitii, ca sociologia juridica este
abordata din punctul de vedere al juristilor, ea limitând obiectul
preocuparilor acestei sociologii de ramura doar la cercetarea
rolului pe care îl are dreptul în viata sociala si ignorând impactul
mediului social asupra continutului si evolutiei dreptului.
De aceea, apreciem ca fiind partial justificata o asemenea
definitie si ca reprezentând o pozitie preponderent juridica fata de
modul în care se definea sociologia juridica într-o lucrare aparuta
tot sub egida Universitatii din Bucuresti, dar în 1983, ca fiind
„stiinta care se ocupa cu cercetarea realitatii juridice ca realitate
sociala, cu studiul dinamicii ansamblului de structuri, relatii, acte
si fapte sociale cu caracter juridic, realizând cunoasterea
fenomenului juridic prin încadrarea sa în totalitatea sociala”13.
Aceasta din urma definitie surprinde faptul ca fenomenul juridic
este cu precadere un fenomen social, ca acest caracter impune
abordarea lui din perspectiva întregului social din care face parte,
ca sfera juridicului este mult mai larga decât cea a dreptului, ea
incluzând un ansamblu de structuri, relatii, acte si fapte sociale cu
caracter juridic.
În ce-i priveste pe sociologi, acestia vor insista cu
precadere pe dimensiunea sociala a dreptului în indicarea
obiectului sociologiei juridice, asa cum o fac bunaoara H. Levy-
Bruhl sau G. Gurvitch. Pentru primul, sociologia juridica ar fi
stiinta surselor si factorilor de configurare si evolutie a dreptului,
surse si factori care nu pot fi decât de natura sociala. La rândul
12 N. Popa, I. Mihailescu, M. Eremia, Sociologia juridica, Editura
Universitatii din Bucuresti, 1999, p.39.
13 Nicolae Popa, Prelegeri de sociologie juridica, Universitatea Bucuresti,
1983, p. 78.
35
34. sau, G. Gurvitch va considera ca sociologia dreptului trebuie sa se
ocupe mai întâi de acele „regularitati tendentiale” întâlnite în
orice sistem de norme juridice, regularitati ce nu pot fi decât
consecinta actiunii unor factori sociali, de unde conturarea celei
de a doua sarcini a sociologiei dreptului – aceea a studierii
factorilor care determina regularitatile constatate, cum ar fi
economia, religia, factorul demografic etc.
Revenind la cerinta unei definitii adecvate domeniului si
preocuparilor sociologiei juridice, care sa nu-i reduca sfera si nici
sa o identifice cu alte stiinte, dizolvând-o fie în sociologia
generala, fie în filosofia dreptului sau chiar în stiinta dreptului,
consideram ca onorarea corespunzatoare a unei asemenea cerinte
teoretico - metodologice se poate asigura numai dintr-o
perspectiva riguros sistemica asupra vietii sociale.
Astfel, pornind de la constatarea ca juridicul constituie un
subsistem al societatii globale, vom remarca imediat ca sociologia
juridica nu este altceva decât acea ramura sociologica ce îsi
propune sa cerceteze juridicul ca un subsistem social, adica din
perspectiva locului si rolului pe care îl are în cadrul sistemului
social global, cât si din cea a influentelor ce se exercita asupra lui
din partea societatii globale ca si din partea celorlalte subsisteme
sociale cu care juridicul se afla într-o strânsa interdependenta.
La aceste sarcini, se va adauga si cea a cercetarii structurii
interne a subsistemului juridic, a modului în care interactioneaza
si se influenteaza reciproc principalele sale componente, respectiv
normele de drept, institutiile juridice, constiinta juridica.
3. Problematica sociologiei juridice
În stabilirea problematicii sociologiei juridice se confrunta
aceleasi tendinte constatate în legatura cu definirea acestei stiinte.
Astfel, juristii vor aprecia ca sociologia juridica ar trebui sa se
ocupe cu precadere de aspectele ce releva locul si rolul dreptului
în viata sociala. Detaliind, aceasta ar însemna studierea tuturor
36
35. aspectelor ce tin de fenomenul juridic, adica modul de constituire
si formele de manifestare, structura fenomenului juridic, relatiile
acestuia cu alte categorii de fenomene sociale, dar cu accent pe
rolul determinant al dreptului, pe relatiile dintre dreptul pozitiv si
fenomenul juridic etc.
Uneori, si sociologii ajung sa se situeze pe pozitii similare
cu ale juristilor în legatura cu sarcinile sociologiei juridice. Dupa
Roger Pinto si Madeleine Grawitz, de exemplu, sociologia
juridica este axata pe studierea a patru categorii de probleme si
anume:
a) geneza si evolutia normelor juridice;
b) persoanele juridice;
c) dreptul si comportamentul social;
d) eficienta sociala a dreptului 14.
Un alt sociolog, Armand Cuvillier, aprecia ca sociologia juridica
trebuie sa studieze mai întâi originile dreptului si tipurile
juridice, dupa care ar urma punerea în evidenta a specificului
faptelor juridice, contractului juridic si a responsabilitatii
juridice si, implicit, a rolului pe care îl au sanctiunile si
penalitatile.
Problemele asupra carora s-au oprit autori ca cei
mentionati mai înainte sunt, fara îndoiala, importante pentru
cercetarea unui fenomen atât de complex cum este cel juridic, dar
ele pot fi abordate la fel de bine si, poate, cu mai multa
competenta de catre juristi decât de catre sociologi si servesc mai
mult stiintei dreptului decât sociologiei juridice. Sociologia
juridica, în schimb, trebuie sa cerceteze natura si relevanta sociala
a juridicului, relatia de reciprocitate dintre juridic si întreaga viata
sociala. De aceea ni se pare a fi mult mai potrivita aprecierea lui
Renato Treves, potrivit careia sociologia dreptului studiaza
„raporturile reciproce dintre drept si societate, considerate atât în
14 Roger Pinto, Madeleine Grawitz, Méthodes des sciences sociales
(deuxième édition), Paris, Dolloz, 1967.
37
36. complexitatea lor, cât si în specificul fiecareia” 15.
Un asemenea mod de indicare a obiectivelor sociologiei
juridice tine seama de reciprocitatea relatiei dintre drept si
societate si, totodata, de cerinta de a nu se ignora deosebirile ce
exista între norma de drept, în calitatea acesteia de fenomen social
– si celelalte categorii de fenomene sociale, evitându-se astfel
pericolul de a se dizolva dreptul în social sau de a converti în
totalitate conduita pe baza de norme si ordinea sociala în
fenomene juridice.
Din perspectiva unei viziuni sistemice asupra juridicului si
a specificului investigatiei sociologice, cercetarile sociologiei
juridice ar trebui orientate asupra urmatoarelor categorii de
probleme:
a) cercetarea juridicului în calitatea acestuia de
subsistem specific al ansamblului social, demers ce presupune
urmatoarele:
- identificarea si descrierea elementelor sistemului
(normele de drept, institutiile juridice, constiinta
juridica);
- surprinderea structurii sistemului, a totalitatii relatiilor
ce se stabilesc între normele de drept, între
componentele institutiilor juridice, între acestea si
normele juridice, între norme, institutii si cei care
participa, direct si indirect, la activitatea acestor
institutii si la înfaptuirea actului de justitie, între
ordinea juridica a societatii si constiinta juridica;
- studierea corelatiilor dintre structura si functiile
38
sistemului juridic.
b) investigarea juridicului ca fenomen social, adica:
- specificul juridicului ca relatie sociala;
- trasaturile pe care fenomenul juridic le are în comun
cu alte fenomene sociale si cele care se regasesc numai
15 Renate Treves, Introduzione a la sociologia del diritto, Giulio Einaudi
Editore, Torino,1987, p.25
37. 39
în cadrul juridicului;
- factorii sociali cu rol determinant în geneza si
modelarea juridicului;
- modul specific în care juridicul actioneaza în viata
sociala, functiile sociale ale juridicului;
- corelatiile dintre dinamica societatii si evolutia
sistemului juridic.
c) interactiunea elementelor sistemului juridic cu alte componente
ale vietii sociale:
- dreptul si religia;
- dreptul si morala;
- dreptul si politica;
- relatiile constiintei juridice cu constiinta religioasa
si constiinta morala;
- institutiile juridice si institutiile politice ale
societatii.
d) corelatiile functionale dintre subsistemul juridic si celelalte
subsisteme ale societatii globale:
- regimul politic si ordinea juridica a societatii;
- ordinea juridica si viata economica;
- cultura si justitia.
e) interactiunile specifice dintre sistemul social global si
subsistemul juridic:
- sistemele juridice ca expresii ale unor cerinte
specifice de ordine si dezvoltare sociala; studierea
particularitatilor sistemului juridic în diferite epoci
si în societati diferite;
- gradul de adecvare a juridicului la exigentele vietii
sociale din fiecare etapa istorica;
- factorii de care depinde actiunea eficienta a
juridicului;
- functiile juridicului într-o societate sanatoasa.
Volumul si complexitatea problemelor ce cad în sarcina
38. sociologiei juridice explica de ce aceasta ramura sociologica
nu se prezinta ca o stiinta pe deplin constituita, ci ca una
care se afla în stadiul cautarilor si al acumularii
materialului necesar realizarii unor sinteze teoretice si care
sa acopere întreaga problematica.
40
39. IV. SOCIOLOGIA JURIDICA SI ALTE FORME DE
CUNOASTERE SI VALORIZARE A SOCIALULUI
1. Relatia dintre sociologie si filosofie, dintre sociologia
juridica si filosofia dreptului
Raportul dintre sociologie si filosofie este, în primul rând,
unul de filiatie, primele preocupari pentru întelegerea si
explicarea societatii facându-si aparitia, dupa cum s-a mai aratat,
în cadrul filosofiei. Si chiar daca filosofia nu a procedat la o
abordare a socialului cu instrumentele de care va uza mai târziu
sociologia, reflectiile acesteia cu privire la originea si esenta
societatii, la relatiile dintre individ si colectivitate, dintre morala,
politica si justitie etc. vor fi sursa unor idei de substanta, dintre
care unele vor avea rolul de principii pentru viitoarea teorie
sociologica.
Pe de alta parte, atunci când sociologia îsi va proclama , prin
Auguste Comte, drepturile la o existanta autonoma, se va produce
inevitabil separarea acesteia de filosofie, asa cum s-a întâmplat si
cu stiintele naturii. Dar nu va fi vorba de o ruptura absoluta, ci de
o separare ce nu exclude conlucrarea, ci, dimpotriva, o presupune,
fiindca afirmarea sociologiei ca o forma autonoma de cunoastere
va delimita preocuparile sale în domeniul socialului de cele ale
filosofiei, realizându-se si aici diviziunea specifica a sarcinilor,
diviziune al carei corolar necesar este conlucrarea celor ce
abordeaza aceeasi realitate din puncte de vedere diferite.
Filosofia va continua sa se preocupe de tot ceea ce are
legatura cu omul si conditiile sale de împlinire, între acestea
aflându-se si cele sociale, carora le revine un rol determinant în
procesul de accedere la o esenta umana autentica. Explicarea
fiintei umane – problema fundamentala a filosofiei – este realizata
de catre aceasta prin considerarea omului atât ca existenta
naturala, cât si ca fiinta sociala, prin dezvaluirea unitatii, dar si a
41
40. discontinuitatii dintre natura si societate, a modului specific în
care interactioneaza componenta naturala si cea sociala în
cristalizarea personalitatii umane. Si se poate afirma, fara nici o
exagerare, ca numai filosofia este apta sa raspunda adecvat la
întrebarea „Ce este omul?”. Or, daca cea mai completa si
sistematica explicare a omului o ofera filosofia si daca orice
societate exista numai prin oameni si relatiile dintre acestia,
atunci orice efort în cercetarea si cunoasterea societatii nu poate
face abstractie de ceea ce este si poate fi omul si, în consecinta, de
ceea ce ofera filosofia în aceasta privinta.
Atunci când procedeaza la investigarea oricarei realitati
sociale, sociologul va constata ca aceasta este rezultatul prezentei
si activitatii oamenilor, ca, în tot ceea ce întreprind, acestia
urmaresc anumite scopuri, ca exista o ierarhie a scopurilor, ca
întotdeauna omul se afla în situatia de a alege între mai multe
scopuri, ca de altfel si între mai multe posibilitati de actiune. Dar
atât ierarhizarea scopurilor, cât si optiunea pentru o posibilitate
sau alta se fac potrivit unor criterii axiologice, de valoare, astfel
încât întelegerea comportamentului individual, ca si a celui social,
impune cunoasterea valorilor dupa care se calauzesc indivizii si
comunitatile din care acestia fac parte. Dar explicarea si
fundamentarea teoretica a valorilor sunt sarcini ce cad tot în
seama filosofiei, fapt care impune din nou conlucrarea sociologiei
cu filosofia.
Ca forma specifica a realitatii, societatea nu fiinteaza totusi în
afara naturii, orice comunitate umana traind pe un anume
teritoriu, beneficiind de anumiti factori naturali si raportându-se
în mod propriu la acestia. Prin urmare, societatea este doar o parte
a întregului numit lume si o explicare riguroasa a sa nu se poate
realiza fara luarea în considerare a întregului din care face parte si
a relatiilor sale cu acesta. Deci imaginea totalizatoare a lumii,
precum si teoria oricarei existente în genere sunt oferite tot de
filosofie. Dar si sub acest aspect se vadeste a fi utila recurgerea .
de catre sociologie, la sprijinul reflectiei filosofice.
42
41. Pe de alta parte, orice demers metodologic al cunoasterii
stiintifice are nevoie de o justificare teoretica, justificare pe care
nu o mai poate oferi stiinta în cauza. De aceea, este necesara
interventia unei instante superioare, ce va realiza trecerea de la
teoretic la metateoretic, aceasta fiind filosofia stiintei.
Si, în sfârsit, oricât de înversunati ar fi unii sociologi
contemporani împotriva filosofiei, interzicându-i orice amestec în
domeniul socialului, ei nu trebuie sa uite ca imboldul constituirii
sociologiei ca stiinta a venit tot din partea filosofiei: „Daca
sociologia s-a nascut si s-a dotat cu un obiectiv, acesta fiind chiar
cunoasterea stiintifica a socialului, aceasta se datoreaza faptului
ca filosofia moderna a eliberat raporturile sociale de orice
legatura providentiala.”16
La rândul ei, si sociologia va furniza filosofiei un bogat
material explicativ în legatura cu geneza, structura si dinamica
vietii sociale, cu socializarea si modelarea indivizilor, cu modul
de insertie si functionare a valorilor în viata sociala, material ce
va fi folosit în realizarea de noi sinteze teoretice si în actiunea de
instituire a noi perspective filosofice asupra omului si a societatii.
Cât priveste soiologia juridica, aceasta se va raporta cu
precadere la filosofia morala si la filosofia dreptului. Orice norma
juridica are justificare numai în masura în care are un continut
moral, raspunde principiului moral al dreptatii. Or întemeierea
morala a normei juridice este apanajul filosofiei dreptului. Juristul
– arata Immanuel Kant în studiile sale de filosofie a dreptului – va
raspunde la întrebarea ce este drept? prin referirea la legile care
exista sau au existat într-un anume loc si la un anumit moment;
„dar lui îi ramâne cu totul necunoscut daca ceea ce exprimau ele
ar fi drept, precum si criteriul universal, dupa care s-ar putea
recunoaste, în genere, atât ceea ce este drept, cât si ceea ce este
16 Jean Baudonin, Introducere în sociologia politica, Ed. Amarcord, 1999, pp.
12-13
43
42. nedrept (iustum et iniustum)...”17
Si aceasta fiindca studiile asupra dreptului au, de regula, un
caracter empiric, ele concentrându-se asupra dreptului pozitiv, a
realitatii juridice existente, fara a trece dincolo de aceasta,
ajungând, în final, la o constructie coerenta, dar fara o baza
teoretica solida, aidoma unui cap frumos, dar fara creier. Se va
putea evalua daca o norma juridica este dreapta sau nedreapta
numai atunci când norma în cauza se raporteaza atât la libertatea
de vointa a fiecarui subiect de drept, cât si la faptul daca libertatea
individuala coexista cu libertatea tuturor. „Atunci când actiunea
mea sau, în genere, situatia mea nu poate coexista cu libertatea
tuturor dupa o lege universala, acest fapt îmi provoaca o libertate
care ma stânjeneste.”18 Se observa, deci, ca ordinea juridica se
justifica doar în masura în care se întemeiaza pe baze morale, ca
moralitatea cere conservarea si protejarea libertatii tuturor
membrilor comunitatii.
2. Sociologia juridica si sociologia generala
Daca sociologia generala este teoria sistemului social global si
a fenomenelor sociale generale, sociologia juridica se prezinta, în
raport cu aceasta, ca o sociologie de ramura, ea investigând
subsistemul juridicului în calitatea acestuia de componenta a
societatii globale.
În masura în care o anume realitate face parte dintr-un întreg
si existenta ei este determinata de modul de structurare si
functionare a acestuia din urma, va fi evident ca nu se poate
realiza o cunoastere integrala si autentica a partii fara cunoasterea
ansamblului caruia îi apartine aceasta. Prin urmare, cunoasterea
întregului – obiect al sociologiei generale – este absolut
indispensabila cunoasterii oricarei componente a acestuia, în
17 Immanuel Kant, Scrieri moral-politice, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991,
p.86
18 Ibidem, p.87
44
43. cazul de fata – sociologiei juridice. Sociologia generala,
clarificând problemele privitoare la locul si rolul fiecarui
subsistem în cadrul ansamblului social, la relatiile acestuia cu
celelalte subsisteme si cu sistemul integral pune la dispozitia
sociologiei juridice cadrul teoretic general, la care aceasta va
trebui sa se raporteze daca doreste sa se edifice asupra locului si
importantei domeniului pe care îl investigheaza, a ceea ce
reprezinta juridicul în raport cu întreaga realitate sociala.
Pe de alta parte, tot sociologia generala identifica aceste
aspecte si relatii care se regasesc în cadrul oricarui fenomen social
si, implicit, cu cele juridice, construind conceptele ce le fixeaza si
cu ajutorul carora se vor descifra natura si dinamica lor. Concepte
ca cel de socializare, de integrare sociala si control social, de
pozitie sociala, status si rol, de investigatii si relatii sociale, de
constiinta sociala, de organizare, dezorganizare si anomie, de
defavorizare si marginalitate sociala vor fi indispensabile
cercetarii sociologice a fenomenului juridic si ele se vor regasi
atât în stabilirea directiilor de investigare, cât si în constructiile
teoretice prin care se valorifica rezultatele cercetarii.
Se poate ridica, însa, întrebarea ca, de vreme ce sociologia
generala ofera atât de mult în legatura cu cunoasterea juridicului
ca fenomen social, ce rost mai are sociologia juridica? Nu
constituie cumva aceasta o modalitate inutila de dublare a
sociologiei generale, pe de o parte, a teoriei dreptului, pe de alta
parte? Raspunsul la ambele întrebari va fi acela ca sociologia
juridica este, pe cât de necesara, pe atât de utila, si dreptului si
sociologiei generale.
Sociologia generala abordeaza diversele subsisteme ca
elemente ale ansamblului social, adica în ipostaza acestora de
parti ce asigura integritatea si functionalitatea întregului, dar nu si
în aceea de sisteme relativ autonome, care au, la rândul lor, o
structura foarte complexa, de care vor depinde însesi
caracteristicile acestora, locul si rolul lor în cadrul
suprasistemului. Ca atare, va reveni sociologiilor de ramura
45
44. sarcina de a cerceta în detaliu structura si elementele acestora,
modul în care fiecare componenta a subsistemului se integreaza si
functioneaza, atât în cadrul acestuia, cât si a sistemului global.
Daca sociologia generala ia în considerare ansamblul
juridicului si rolul global al acestuia, sociologia juridica va
cerceta succesiv componenta normativa – adica sistemul de drept,
cea institutionala, relatiile existente între institutiile juridice,
modul de reflectare în plan ideatic si afectiv a realitatii juridice
existente la un moment dat si a ceea ce s-ar astepta din partea
dreptului si a institutiilor juridice. Dupa care va cerceta raporturile
dintre aceste componente ale sistemului juridic, precum si relatiile
fiecarei componente a juridicului cu ceilalti factori sociali si cu
societatea în ansamblul ei. Procedând astfel, ea contribuie la
aprofundarea cunoasterii socialului, întregind, în maniera proprie,
eforturile întreprinse de sociologia generala.
Pe de alta parte, sociologia juridica va îmbogati semnificatia
unor concepte sociologice generale, ca cele mentionate anterior,
cu sensuri degajate din studierea naturii sociale a juridicului.
Bunaoara, conceptul de status social va fi interpretat ca totalitate a
drepturilor pe care societatea i le recunoaste individului ce detine
o anume pozitie sociala, cel de rol – ca ansamblul obligatiilor la
care se angajeaza individul fata de colectivitate, cel de lider
formal – ca persoana investita cu anumite responsabilitati prin
acte cu valoare juridica s.a.m.d.
3. Sociologia juridica si stiintele sociale
A. Sociologia juridica si stiinta dreptului
Ca stiinta de granita, aflata la confluenta sociologiei cu stiinta
dreptului, sociologia juridica se va afla într-un raport de strânsa
conlucrare cu stiintele juridice, îndeosebi cu teoria generala a
dreptului. Nici un cercetator din domeniul sociologiei juridice nu
va realiza o explicare adecvata a dreptului ca fenomen social,
46
45. daca nu va fi familiarizat cu principiile si notiunile care descriu si
explica normele de drept, continutul si esenta lor, modul de
elaborare si impunere a normelor juridice. Numai stapânind
aceste cunostinte se poate realiza integrarea corecta a acestui
fenomen social în ansamblul realitatii sociale.
La rândul ei, sociologia juridica va fi de un real folos
specialistului din domeniul juridic, acest lucru fiind recunoscut de
majoritatea juristilor. Bunaoara, Nicolae Titulescu, într-un discurs
privitor la modul în care trebuie înteleasa si realizata educatia
juridica, opera disocierea între dreptul consemnat printr-un text
formal (lege juridca) si dreptul nescris, care are o sfera mult mai
mare de cuprindere si un rol social la fel de important ca dreptul
formal. Pornind de aici, el concluzioneza ca educatia juristului
trebuie sa cuprinda si sfera dreptului informal, a carui cercetare e
realizata de sociologie. Apoi, tot el atragea atentia si asupra
faptului ca norma juridica este întotdeauna expresia anumitor
cerinte sociale, care se afla ele însele într-o continua evolutie,
ceea ce înseamna ca aceeasi dinamica trebuie sa se înregistreze si
în cazul normelor de drept.
De aceea, prima cerinta în investigarea dreptului trebuie sa o
reprezinte abordarea acestuia sub aspectul mobilitatii, sarcina
careia i se va da curs prin studierea istoriei dreptului. Studiul
acesteia nu trebuie înteles ca o cercetare de arheologie juridica, ci
ca o depistare a conditiilor sociale ce impun în permanenta
modelarea normelor juridice.
Referindu-se la necesitatea studierii dreptului roman, acelasi
Nicolae Titulescu declara ca, pentru el, un bun cunoscator al
dreptului roman e , în primul rând, un bun sociolog, iar
disponibilitatea pentru cercetarea sociologica va face din cel ce o
realizeaza un bun practician al legii.
B. Relatiile sociologiei juridice cu stiintele istorice
Stiintele istorice reprezinta una dintre cele mai importante
47
46. surse de informatii pentru sociologia generala si pentru sociologia
juridica. Aceste informatii se refera la dinamica vietii sociale, la
formele de viata culturala, economica, politica etc. pe care le-au
înregistrat societatile umane de-a lungul timpului si la diversele
sisteme de drept care au existat în istorie.
Din datele furnizate de catre istorici, s-a luat cunostinta de
continutul celor mai vechi sisteme de drept (Codul Hammurabi,
Legile lui Manu, Legile lui Solon, Legea celor XII table) si de
modul în care acestea erau aplicate în societatile respective.
Informatiile puse la dispozitia sociologiei de catre stiintele
istorice trebuie însa interpretate, pentru a se concluziona asupra
factorilor sociali care au determinat un mod concret de organizare
politica si, implicit, un anume tip de ordine juridica. De exemplu,
luând cunostinta de existenta, în Europa, a doua sisteme de drept,
unul intitulat dreptul germanic de inspiratie greco-romana, iar
altul denumit sistemul de drept britanic sau al legii comune,
sociologia va pune problema cauzelor sociale care au determinat
diferentierea celor doua sisteme de drept, întrebare la care istoria
nu ofera nici un raspuns.
Pornind de la caracteristicile dreptului britanic, care acorda un
rol esential dreptului cutumiar si jurisprudentei, fapt ce asigura o
sporita autonomie legislatiilor locale, si corelând aceste
caracteristici cu istoria politica a Angliei, sociologia juridica va
stabili ca respectivele caracteristici se datoreaza, în principal,
luptei pentru autonomia locala, dusa de populatia autohtona
împotriva stapânirii normande.
Conlucrarea dintre sociologia juridica si istorie se realizeaza
la un nivel superior atunci când va intra în actiune istoria
dreptului, al carei rol este acela de a furniza informatii autorizate
cu privire la evolutia istorica a dreptului, la asemanarile si
deosebirile existente între sistemele de drept ce au fiintat în
diverse epoci, precum si în zone geografice si politice diferite.
Prin analiza comparativa a acestor sisteme si prin raportarea
informatiilor degajate la contextul social, în interiorul caruia s-a
48
47. configurat un anumit sistem de drept, sociologia juridica are
posibilitatea sa explice, pe de o parte, determinarea sociala a
fiecarui sistem de drept, iar pe de alta parte, rolul îndeplinit de
acesta în conservarea unui anumit tip de viata economica,
politica, culturala si nationala. De asemenea, prin sintezele
realizate, sociologia juridica ofera stiintelor istorice acel cadru de
referinta ce va da posibilitatea acestora sa încadreze în mod
rational informatiile cu caracter istoric în teorii explicative
privitoare la principalele etape istorice, la succesiunea acestora, la
caracteristicile procesului istoric.
C. Raportul sociologiei juridice cu stiintele politice
Sistemul politic este unul dintre cele mai importante
subsisteme ale vietii sociale si aceasta pentru ca el include
institutia statala, care are un rol determinant în organizarea si
conducerea societatii. De aceea, preocuparea pentru întelegerea
originii si a esentei statului, a rolului pe care acesta îl are în
organizarea si conducerea vietii sociale, va fi prezenta înca din
antichitate, cei mai de seama filosofi rezervând, în scrierile lor, un
loc important problemelor politice. Relevante vor fi în acest sens
scrierile lui Platon si ale lui Aristotel, în care acestia au analizat
atât statul existent în vremea lor cât si posibilitatea de realizare a
unui stat ideal, precum si valorile ce trebuie asezate la baza
activitatii statului, ca si a legilor adoptate de acesta.
În epoca moderna si cea contemporana, cercetarea si
explicarea politicului vor fi preluate de catre politologie si
sociologia politica. Prima va cerceta politicul ca pe o realitate de
sine statatoare, insistând pe identificarea componentelor esentiale
ale acestuia, a relatiilor dintre respectivele componente, a rolului
social al fiecarei componente a sistemului politic. La rândul ei,
sociologia politica va studia politicul în calitatea acestuia de
subsistem al sistemului social global, deplasând cercetarea spre
investigarea relatiilor dintre subsistemul politic si ansamblul vietii
49
48. sociale, dintre politic si celelalte subsisteme, respectiv cel
economic si juridic.
În masura în care sociologia politica investigheaza corelatiile
functionale dintre sistemul politic si sistemul juridic, ea va reusi
sa desprinda aspecte esentiale în legatura cu modul în care
functioneaua sistemul politic si cel juridic, precum si în legatura
cu influentarea lor reciproca. Prin folosirea acestor informatii,
sociologia juridica va realiza o interpretare adecvata a factorilor
ce determina fizionomia sistemului juridic, care circumscriu
functiile sociale ale juridicului.
De asemenea, importante pentru demersurile sociologiei
juridice vor fi si informatiile pe care i le pune la dispozitie
politologia în legatura cu modul de organizare si functionare a
statului, cu partidele politice, cu relatiile politice, care se
structureaza ca relatii dintre partide si grupurile sociale
reprezentate de acestea, ca relatii între partide si institutiile
statului, între stat si populatie, ca si în legatura cu efectele actiunii
politicului asupra întregii vieti sociale.
Prin urmare, prin cunoasterea mecanismelor ce stau la baza
dobândirii si exercitarii puterii politice, sociologia juridica poate
sa ofere o explicatie stiintifica dinamicii dreptului si a institutiilor
juridice, dinamica ce se datoreaza în buna masura modului de
constituire si functionare a puterii politice. Se va evidentia, astfel,
caracterul specific al legilor juridice adoptate pe anumite perioade
de timp, ele fiind reflectarea sintetica a intereselor fundamentale
ale grupurilor sociale, reprezentate de partidul care detine puterea
politica.
Se va constata, de asemenea, si o alta caracteristica
interesanta, aceea ca legile juridice au o stabilitate mai mare în
conditiile în care un partid se mentine la putere o perioada mai
îndelungata.
Aceeasi stabilitate se poate observa si atunci când alternanta
partidelor la putere se realizeaza în cadrul regimurilor
democratice pe deplin consolidate.
50
49. Alta problema careia sociologia juridica trebuie sa îi gaseasca
rezolvarea si pe care o poate solutiona doar conlucrând cu
stiintele politice e aceea a relatiei dintre stabilitatea legii, ceruta
de stabilitatea ordinii sociale si de autoritatea pe care trebuie sa o
aiba legea în fata cetatenilor, si dinamica intereselor grupurilor
sociale reprezentate de partidele ce detin succesiv puterea
politica.
Raspunsul pe care îl da sociologia juridica e acela ca legile
fundamentale ale societatii trebuie sa se bucure de stabilitate, ele
pastrându-se, ca forma si continut, de-a lungul guvernarilor
succesive, fiecare partid politic asumându-si obligatia de a nu
aduce atingere legilor ce sunt decisive pentru ordinea si pacea
sociala si pentru conservarea cadrului democratic de exercitare a
puterii. În schimb, fiecare partid politic va avea libertatea sa
aplice acele masuri care sa-i permita obtinerea celor mai bune
rezultate în actul de guvernare.
51
50. V. REPERE ISTORICE ÎN CONSTITUIREA SI EVOLUTIA SOCIOLOGIEI JURIDICE
1. Teoriile contractualiste cu privire la geneza statului si a
52
dreptului
Dupa ce timp de milenii, statul, identificat cu persoana
monarhului, a fost prezentat ca fiind de natura divina, odata cu
primele secole ale epocii moderne se va cauta originea laica a
acestei institutii. Începând cu Nicolo Machiavelli (1469-1527),
statul va fi despuiat de aureola sa divina, fiind considerat ca o
putere centrala si suverana si al carei rol era acela de a legifera
în folosul colectivitatii si de a garanta autoritatea si aplicarea
legii.
Pe de alta parte, se va aprecia ca însusi statul s-a instituit ca
rezultat al unui act legislativ, prin care i se stabilesc atributiile si
mijloacele de actiune. Cât priveste esenta legilor, aceasta este
similara cu cea a legilor naturii. Asa dupa cum acestea din urma
stau la baza ordinii din natura, la fel si legea juridica va asigura
ordinea sociala. Si una si alta genereaza consecinte previzibile si
la fel de necesare.
Pe aceeasi linie de demitizare a statului si de interpretare
exclusiv rationala a originii si a rolului sau în societate se vor
înscrie si teoriile contractualiste, potrivit carora atât statul, cât si
dreptul sunt instituite prin încheierea unui contract social între
toti membrii comunitatii.
Primul reprezentant al teoriei contractului social a fost juristul
olandez Hugo Grotius (1583-1645), care enunta principiile ce îi
vor sta la baza în lucrarea De iure belli ac paccis( Despre
dreptul razboiului si al pacii), publicata la Paris, în 1652. Desi
era consacrata dreptului international, lucrarea lui Grotius
abordeaza si problemele referitoare la originea statului, la
temeiurile autoritatii si legitimitatii acestuia.
În explicarea acestor probleme, Grotius pleaca de la
51. caracteristicile naturii umane, care ar fi mereu aceeasi si la baza
careia ar sta instinctul sociabilitatii. Oamenii, afirma el, sunt
atrasi unii de altii, aceasta atractie determinând asocierea si
conlucrarea lor. Dar acolo unde exista cooperare si viata în
comun, trebuie sa existe si reguli care sa reglementeze conduita
fiecarui membru al comunitatii, ca si activitatea comunitatii în
ansamblul ei. Din aceste motive, ei vor încheia un contract prin
care se decide înfiintarea autoritatii publice si însarcinarea
acesteia cu asigurarea pacii si a ordinii sociale.
Toti semnatarii contractului vor recunoaste, de buna voie,
autoritatea puterii publice si îi vor respecta hotarârile, existând
deja o traditie pozitiva în acest sens si care consta în respectul
pentru cuvântul dat si angajamentele asumate. La rândul ei,
puterea publica avea obligatia de a le garanta supusilor viata si
proprietatile si de a respecta spiritul în care a fost încheiat
contractul.
Tot de la natura umana porneste si Thomas Hobbes în
conturarea împrejurarilor care au determinat încheierea
contractului social. Numai ca, spre deosebire de Grotius, Hobbes
considera ca agresivitatea, si nu instinctul sociabilitatii, este cea
care caracterizeaza fiinta umana, ca omul pentru om este lup
(Homo homini lupus).
Pe de alta parte, precizeaza el, în starea lor naturala,
premergatoare aparitiei societatii, oamenii se bucurau de o
libertate neîngradita, actionând fiecare dupa bunul sau plac.
Aceasta libertate totala, conjugata cu o agresivitate înnascuta, va
genera o stare conflictuala generala, un razboi al tuturor împotriva
tuturor( bellum omnium contra omnes), care, daca ar fi
continuat, ar fi dus, în final, la disparitia speciei umane. De aceea,
cei mai lucizi dintre membrii comunitatii vor propune semenilor
sa renunte de bunavoie la o parte din libertatea lor si sa accepte
instituirea unor reguli de conduita, a caror respectare sa fie
obligatorie pentru toti.
Dominati de teama pentru propria viata, membrii colectivitatii
53
52. vor accepta sa încheie un contract prin care fiecare sa se angajeze
sa renunte la libertatea de pâna atunci si sa respecte regulile de
conduita asupra carora au convenit cu totii. Aceasta va fi doar
prima parte a contractului si ea va sta la baza introducerii
primelor norme de drept în viata sociala.
Cea de a doua parte a contractului social va avea drept scop
garantarea faptului ca normele instituite vor fi respectate de toata
lumea. Pentru aceasta, pe baza aceluiasi acord general al vointelor
individuale liber exprimate, se decide desemnarea unei persoane
ce va veghea la respectarea legilor si care va avea dreptul sa-i
pedepseasca pe cei vinovati de încalcarea lor. Respectiva
persoana se va bucura de o autoritate absoluta în fata tuturor, fiind
pe deplin suverana, si va avea întreaga libertate în actiunea de
constituire a unei forte publice si de folosire a acesteia pentru
impunerea legii. Astfel ia nastere statul monarhic, a carui
legitimitate are la baza contractul social.
Daca la început sarcina monarhului va fi relativ usoara, dat
fiind numarul redus al populatiei, pe masura înmultirii acesteia, ea
va deveni tot mai anevoioasa, iar onorarea sa în bune conditii va
impune cresterea continua a dimensiunilor statului, acesta
devenind, aidoma monstrului biblic Leviathan, a carui forta
devine tot mai coplesitoare.
Dar aceasta reprezinta o evolutie fireasca, absolut necesara
pentru asigurarea pacii sociale. Ba mai mult, apreciaza Hobbes,
numai o putere pronuntat autoritara, a carei expresie deplina o
constituie monarhia absoluta, îsi poate îndeplini onorabil
atributiile sale. Fiindca omul continua sa fie egoist, agresiv si
violent si dupa aparitia statului si cu cât oamenii vor fi mai
numerosi, cu atât mai mare si mai discretionara va trebui sa fie
puterea de stat pentru a-i putea tempera.
În opozitie cu Thomas Hobbes, conationalul acestuia, John
Locke, va reveni la ideea formulata de catre Grotius, ca omul este
o fiinta profund sociabila, care îsi foloseste rational libertatea de
care se bucura în starea sa naturala. Pe deplin egali si absolut
54