Binecuvantarea copiilor

Conferinta - Bocsa, 24 - 25 Martie 2012 Tema: Autoritatea Scripturilor

BINECUVANTAREA COPIILOR
George Vladu

Introducere
Urmarind tema studiului nostru „Autoritatea Scripturii” si, dupa ce am trecut si prin partea de
istorie a bisericilor, am vazut cum relevanta autoritatii Scripturii a fost din ce in ce mai putin vizibila,
in ciuda faptului ca din cand in cand s-a afirmat „Sola Scriptura”.
Doresc sa va duc intr-o sala de judecata, nu inaintea tronului de judecata a Domnului Hristos ci
intr-una in care voi sa fiti judecatorii iar eu am sa incerc sa aduc inaintea voastra acuzatul (aceasta
practica a „binecuvantarii”) alaturi de martori si marturii care vorbesc despre aceasta practica si nu in
ultimul rand marturia Sfintei Scripturi astfel incat sa vedem daca putem da libertate acestei practici in
Ecclesia Domnului.
Tema aceasta este destul de sensibila tinand cont de faptul ca, in spatele ei exista atata
incarcatura sentimentala legata de aceste fiinte gingase pe care, Scriptura ii numeste „rodul pantecelui”
si o „rasplata data de El” (Ps. 127:3)
Fiecare parinte isi doreste pentru copilul lui tot binele din lume. Dar, atunci cand este vorba sa
aplicam anumite ritualuri sau practici (care nu sunt dupa invatatura Scripturii si practica Adunarii
instituite de Domnul), cred ca, trebuie sa fim foarte atenti deoarece, fiecare parinte in particular, cat si
intreaga Adunare vor da socoteala pentru tot ceea ce spun si fac, inclusiv in domeniul acesta.
Nu intentionez sa vorbesc impotriva „binecuvantarii” care este un lucru pe care Dumnezeu ne
invata ca este bine sa-l facem, ci doar impotriva motivatiilor gresite si a practicii ce nu a fost instituita
dupa Scriptura si la porunca Domnului. Cu totii stim ca Scriptura ne invata sa binecuvantam si sa nu
blestemam (Rom.12:14) iar Petru ne spune: „dimpotriva, binecuvantati, ca la aceasta ati fost chemati:
sa mosteniti binecuvantarea.”(1 Petru 3:9b).
Etimologia cuvantului „binecuvantare” conform DEX: - binecuvîntá (binecuvîntéz,
binecuvîntát), vb. care provine de la gr. Εὐλογείν (evlogein), slavona „blagosloviti”si latina
„benedicere”.si care reprezinta compusii termenilor: „bine” și „cuvînta”; a vorbi de bine.
1. (De la Dumnezeu) - A revărsa grația divină; a blagoslovi; A revărsa harul divinității asupra
unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi;
2. (De la oameni) - A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu);
- A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu; A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință.
Daca in limba noastra cuvantul “binecuvantare” provine de la cuvintele “bine” si “cuvantare”
(la fel ca si in limba latina – “bene” si “dicere”), in ebraica insa, cuvantul pentru binecuvantare este
“bracha”, provenind de la radacina beit-reish-caf, care formeaza cuvantul “bereh” (“genunchi”). Cu
alte cuvinte, in limbile latine, binecuvantarea este strans legata de ideea de a vorbi, pe cand in ebraica
(cel putin in intelesul original), o “bracha” simbolizeaza o relatie de supunere (ce presupune indoirea
genunchilor in semn de respect si umilinta).
De aceea, ma gandesc ca, in cultura noastra europeana si in cultura americana a crestinismului,
fiind influentati de aceasta intelegere a sensului “binecuvantarii”, tendinta este de a cauta tot mai mult
“foloase” (atat materiale cat si spirituale) numite “binecuvantari” si mai putin ne gandim la sensul ei de
supunere si inchinare inaintea unui Dumnezeu Suveran astfel incat sa acceptam toate lucrurile conform
voii Lui.
Oamenii se mandresc cu binecuvantari si ajung sa vesteasca o “evanghelie a binecuvantarilor”,
facand astfel din Dumnezeu un idol, care daca faci ceva pentru El, trebuie sa binecuvinteze.
Inainte de a vedea cum a aparut aceasta practica voi aduce inaintea d-voastra “acuzatul”
(practica binecuvantarii) pentru a avea o imagine a modului cum se practica si care sunt implicatiile
acesteia in cadrul familiilor si al bisericilor (unde se practica).

1


O imagine a modului cum se practica:
Organizarea si fastul acestei slujbe difera de la o regiune la alta, dar principiile si modul in care
se fac sunt la fel.
Mai intai, familia noului nascut se consulta cu pastorul pentru a fixa ziua in care sa se oficieze
slujba/serviciul de binecuvantare (nu mai devreme de cele 6 saptamani de „curatire” a femeii). Apoi,
parintii fac invitatii rudelor, prietenilor apropiati si celor ce doresc sa participe la acest serviciu special.
Pentru ziua stabilita, ei se pregatesc cu daruri de mancare care sa fie servite la sfarsitul slujbei,
de intreaga comunitate prezenta (parca simbolizand o jertfa adusa pentru nasterea si binecuvantarea
micutului).
Intregul program din ziua respectiva, este concentrat pe texte si indemnuri care sa scoata in
evidenta necesitatea acestei binecuvantari, folosindu-se de diferite pasaje din Scriptura care sa arate
lucrul acesta. Dupa predică, părinţii (uneori insotiti de asa-zisii lor consilieri spirituali) aduc copilasul
în fata bisericii, iar prezbiterul sau pastorul isi pune mainile peste el, rostind binecuvantarile din cartea
Numeri 6:22-27 timp in care, biserica va raspunde cu „Amin” (in locul pruncului la fel cum nasii fac la
botezul ortodox) dupa rostirea fiecărei binecuvantari.
Dupa ce se rostesc aceste binecuvantari exista un timp de rugaciune inceput de pastor/presbiter
si continuat de parinti si incheiat de una sau doua familii din biserica care au copii.
In caz ca bebelusul are probleme de sanatate, in unele biserici penticostale se practica si
ungerea cu undelemn, folosind textul din Iacov 5:14-15. Apoi, in unele zone, cei cu “posibilitati” fac
mese festive la care sunt aduse orchestre si formatii de muzica, avand astfel un tablou complet al unui
botez din bisericile traditionale decazute si apostate.

I. CUM A APARUT ACEASTA PRACTICA IN BISERICI?
Aceasta practica nu o regasim in invataturile Noului Testament si nici in practicile Adunarilor
Domnului din primele secole. Ecclesia primara nu a invatat si nu a practicat nici macar odata acest
ritual. Acesta, a aparut mult mai tarziu in randul celor care au incercat sa faca o reforma in sanul
Bisericii Catolice si care au sustinut „Sola Scriptura”.
Putem vedea acest lucru uitandu-ne atat la afirmatiile pe care unii lideri ai Bisericilor
Evanghelice le fac (acestea le-am numit cauze externe din afara Bisericilor lor), cat si din prisma
apostaziei care deja afectase multe Adunari (numite cauze „interne”).
1. CAUZE EXTERNE - MOTIVATE DE LIDERI AI BISERICILOR
Aproape intotdeauna cand cineva calca gresit si trebuie sa-si motiveze actiunea, arata spre
factorii externi care l-au influentat pentru a ajunge acolo. Intotdeauna cand apare o problema, suntem
gata sa privim la cauzele exterioare si nu la cele interioare si la noi insine. Cei mai multi sunt gata sa
dea vina pe altii, pe context, pe cultura, pe regimul in care au trait si nu sa priveasca la ei insisi si la
Scriptura.
Noi, ne putem ascunde inaintea oamenilor cu tot felul de motivatii dar, ce ne facem cand
ajungem inaintea “Adevarului”?

PRIMA MOTIVATIE SI PRIMII MARTORI

A. - Acuza din partea Bisericilor traditionale ca nu boteaza copiii mici.
Intotdeauna, Bisericile majoritare si compromise, au acuzat pe cele care nu erau de acord cu ele
ca nu se indentifica in practicile si invataturile de baza si astfel le-au considerat eretice.
Unele Adunari ca sa fie recunoscute de Bisericile majoritare si apostate, au acceptat sa se
indentifice intr-un fel sau altul cu invataturile si practicile lor si astfel au decazut si ele.
Aruncand o privire mai atenta, nu este greu sa vedem cum aceste Biserici traditionale au avut o

2


influenta in jurul lor (mai intai prin inchizitie si apoi prin ecumenism) dorind sa le aduca pe toate sub
acelasi standard de invatatura si practica. Ex: Au ei sarbatori? Au toate (puse la aceleasi date de
comemorare); au ele institutii si cler? Au si celelalte; boteaza ei copiii si cred in regenerarea prin
botez? gasesc si toti ceilalti (intr-un fel sau altul) motive si simboluri ca sa o faca.
Din marturia unor lideri proeminenti ai credintei evanghelice am extras cateva paragrafe care
ne arata acest lucru:
1. Iata ce afirma Marius Cruceru pe blogul sau la tema „În mustrarea şi învăţătura Domnului”:
„Majoritatea evanghelicilor nu-şi botează copiii de mici, dar există totuşi o poartă de intrare în
comunitatea eclesială. Copiii devin aparţinători ai noului popor al lui Dumnezeu, Biserica, prin
“binecuvîntare”.
Ma gandesc acum: despre ce poarta de intrare este vorba si cum devin ei „apartinatori” ?
Apartinatori unde? si ai cui?
a) - Stiam ca expresia „poarta de intrare” pentru Imparatia Cerurilor Il reprezinta pe
Domnul Isus (Ioan 10:9) si se intra prin pocainta si credinta in jertfa Lui, iar pentru Adunare este
botezul (F.A. 2:41). Atunci: cand, cine si de ce a mai adaugat inca o poarta/usa? sau este vorba de a
sari pe alta parte?
b) - Daca „devin apartinatori”, unde se gasesc ei raportat la Imparatia Domnului? Si
daca sunt „apartinatori” exista ceva garantat pentru ei fata de ceilalti? Sa semene aceasta invatatura cu
„Teologia Legamantului” sustinuta de protestanti?
Sa ne uitam la explicatia pe care o da John Piper in articolul „Cum Corespund Tăierea Împrejur
şi Botezul?” cu privire la aceasta „teologie a legamantului”. El spune ca: „Ei bine, timp de 400 de ani
s-a adus o argumentare destul de bine elaborată şi anume că botezul înlocuieşte tăierea împrejur ca şi
semn al legământului şi că botezul ar trebui aplicat în biserică aşa cum a fost aplicată tăierea împrejur
în Israel, şi anume, copiilor membrilor legământului – Israeliţi atunci, Creştini acum. De exemplu, the
Westminster Directory for Public Worship of God (de acum 350 de ani) spune, "Sămânţa şi urmaşii
celor credincioşi născuţi în biserică au prin naştere o parte la legământ şi drepturi la pecetea acestuia şi
la privilegiile exterioare ale bisericii aflată sub Evanghelie, nu mai puţin decât aveau copiii lui Avraam
în vremea Vechiului Testament." Cu alte cuvinte, copiii credincioşilor creştini de astăzi aparţin
(vedem aici termenul de apartinatori) bisericii vizibile prin virtutea naşterii lor şi atunci ar trebui să
primească semnul şi pecetea legământului la fel cum şi copiii nou născuţi de opt zile a Israeliţilor
primeau tăierea împrejur în Vechiul Testament. Aceasta este argumentul principal.”
Atunci când folosim cuvinte ca „legământ” şi „botez” în aceeaşi propoziţie, în aceeaşi expresie,
ne gândim imediat la Reformă, la „teologia legământului”, la oameni ca Luther, Calvin sau Zwingli.
Deşi există diferenţe de interpretare între ei, protestanţii învaţă că botezul este un legământ (termen
folosit si in bisericile evanghelice), o pecete sau un semn al legământului făcut de Dumnezeu cu
familia credinciosului.
Cum au ajuns Reformatorii la o astfel de concluzie? Totul a pornit de la botezul pruncilor.
Anabaptiştii îi acuzau pe Protestanţi de o practică nescripturală cu consecinţe extrem de grave, botezul
pruncilor.
Îi acuzau de ipocrizie, că deşi strigă Catolicilor „Sola Scriptura”, ei înşişi nu respectau acest
principiu. În faţa acestor critici, Protestanţii au fost forţaţi să găsească în Scripturi dovezi în sprijinul
botezului pruncilor (asa cum astazi se cauta pentru binecuvantarea copiilor).
Ei credeau că Biserica este continuatoarea Israelului. Prin urmare, legământul făcut de
Dumnezeu cu Avraam cu privire la Israel a rămas în vigoare în timpul Bisericii, a noului Israel, iar
circumcizia, semnul legământului cu Israelul, a fost înlocuită de un alt „semn” sau „pecete”, şi anume,
botezul. Cum circumcizia se făcea pruncilor, asa şi botezul trebuie acordat pruncilor. Acesta a fost
argumentul lor.”
Aceasta practica a tinut pe toata perioada lui Luther, a lui Calvin şi până la Zwingli, botezand
copiii la fel ca ortodocşii şi catolicii. Dupa ce s-a trecut la botezul nou-testamental prin bisericile iesite
dintre acestia au văzut nevoia să facă şi copiilor ceva. Aşa s-a inventat “binecuvântarea” copiilor, ca o

3


replică la botezul pe care îl practicau catolicii şi ortodocşii copiilor mici.
Trecerea de la o Biserica pagana la biserici cu o fata „mai putin pagana”, dar care au la baza
aceleasi invataturi si practici dar sub o alta forma, s-a facut usor. Diavolul care mai intai a cautat sa
extermine Ecclesia Domnului prin razboi din afara, si-a schimbat strategia lucrand din interior si
pervertind invatatura si practica bisericilor apostate astfel incat sa nu se mai stie ce e pagan si gresit si
ce nu.
2. Un alt istoric si lider de seama al Bisericilor romane de peste ocean, Daniel Branzei face un
comentariu pe blogul „privesteinsus.wordpress.com” si ne spune ca: „Binecuvantarea copiilor a aparut
ca o reactie a tinerelor biserici “protestante” si “Neo” la invinuirea venita din partea bisericii catolice
istorice. Acuzatorii spuneau ca toti copiii nebotezati care mor se vor duce in iad, asa ca fratii nostri au
imprumutat textul din cartea Numeri si au facut din el un gest simbolic de raspuns la invinuiri.
Mortalitatea infantila era foarte mare.”
Cine credeti ca a dat dreptul unei Biserici sa adauge sau sa imprumute de la alte religii
invataturi si practici?
De ce nu se spun aceste motive si atunci cand se oficiaza serviciul de binecuvantare a
pruncilor? Poate ca unii s-ar gandi de doua ori inainte sa faca acest act.
a) - Inlocuirea unei practici gresite - botezul copiilor mici (pentru care fratii nostri
anabaptisti au platit cu mult sange), cu „ceva mai bland”, nu face decat sa ne arate ca, toate bisericile
iesite din catolicism, au pastrat ereziile mamei lor chiar daca sub alta forma.
b) - Ca sa „imprumuti” un text sau o invatatura care a fost data unui popor sau unui
grup de oameni diferit de cel al Noului Testament (al Eclesiei Domnului) inseamna furt si nu cred ca o
Adunare Scripturala poate sa functioneze cu practici furate de la altii. Si apoi, daca astazi furam o
„mica practica” maine putem sa mai „imprumutam” si altele. Nu asa au facut si Bisericile traditionale?
c) – De ce este nevoie sa folosim un “gest simbolic” pentru a inlocui o practica gresita?
Exista simboluri pe care Domnul le-a lasat sa le practicam? (cina si botezul) De ce nu ne-a lasat si
pentru acest aspect?
A DOUA MOTIVATIE SI ALTI DOI MARTORI

B. - Motiv pentru mai multe slujbe religioase in perioada regimului comunist.
Un alt motiv folosit de acestia, este ca pe vremea comunismului nu aveai voie sa te aduni prea
des si atunci, orice motiv invocat pentru mai multe strangeri era bun. Ma intreb, daca asa ar fi facut si
primele adunari si toate celelalte care au trecut prin prigoana, la cate practici s-ar fi ajuns daca acestia
ar fi invocat alte motive decat cele pe care Domnul le-a lasat Adunarii Sale?
In Jurnal Teologic vol.1, no.1, 2002 cu tema „Roade confirmate de timp în aşteptarea veşniciei”
intr-un interviu acordat profesorului dr. Vasile Talpoş acesta afirma ca: „in perioada comunista
„Inventam tot felul de serbări pentru a putea ţine programe aproape în fiecare duminică după-amiaza:
Serbarea Secerişului, Serbarea Roadelor, Serbarea Primăverii, Ziua Mamei, ş.a.” unde, in s.a. este loc
si pentru „binecuvantarea copiilor ” si „ziua tatalui” si multe altele.
Chiar daca sursa pe care o am nu este foarte clara in ce priveste seviciul de binecuvantare a
pruncilor, totusi exista alte marturii care ne pot da argumente ca si aceasta se afla in lista enumerata.
Mai concludent, vedem din explicatia pe care o da Bunaciu in cartea „Bisericile Crestine
Baptiste din Romania intre anii 1944 – 1990” scoasa la editura Universitatii in anul 2002.
Ioan Bunaciu afirma ca: „O data pe luna, duminica la orele 18:00 se tinea serviciul divin de
binecuvantare de copii. Am introdus acest serviciu special, profitand de faptul ca in rezolutia
reglementarii serviciilor divine era un punct care spunea: „serviciile ocazionale, Cina Domnului,
Botezul si Binecuvantarea de copil se vor tinea cand ocazia o va cere pana la orele 16:00”. Asa ca, o
data pe luna, avem in biserica noastra un serviciu special de binecuvantare; daca nu avem un nou
nascut, mai binecuvantam o data pe cei mai mari.”

4


a) - Afirmand ca actul binecuvantarii este un „serviciu divin” care este pus alaturi de
Cina Domnului si Botez, arata ca era si este privit ca o slujba importanta in cadrul serviciilor din
Biserica chiar un act de cult si nu doar un simplu serviciu de rugaciune asa cum afirma cei care vor sa
argumenteze ca nu este gresit a te ruga pentru prunci.
b) - Putem noi „inventa” si “introduce” in Adunarea Domnului sarbatori nationale sau
traditionale pentru a avea mai multe slujbe? Considerati un motiv bun? Cum vedea Dumnezeu lucrul
acesta la evrei cand acceptau sarbatori dintre popoarele in mijlocul carora locuiau? Curveau cu aceste
popoare si religii.
c) - Acum, avand in vedere ca, de mai bine de 20 de ani nu mai suntem sub acel regim
comunist, de ce mai sunt practicate multe dintre aceste sarbatori “inventate” si “introduse” datorita
restrictiilor acelui regim?
d) – Ce se intampla daca o familie din mijlocul acestor adunari se hotaraste sa nu-si
aduca copilul la binecuvantare? Cum credeti ca este privita? Si oare nu va fi ea constransa sa faca acest
serviciu? (Exista marturii ale unor cazuri asemanatoare).

2. CAUZE INTERNE – CONSECINTE ALE ALTOR INVATATURI SI
PRACTICI GRESITE
De obicei, un compromis aduce dupa el un alt compromis. Tot asa, o invatatura gresita va trage
dupa ea mai multe practici gresite. Daca privim la aceste invataturi gresite vedem ca ele au dus la
„inventarea” unei alte practici gresite precum „binecuvantarea copiilor”.
PRIMA INVATATURA GRESITA
A. - Schimbarea Evangheliei Harului; copiii nu se mai nasc morti in pacat si intr-o postura de
vrajmasi ai Lui Dumnezeu, ci intr-o stare de “inocenta” care poate fi educata, formata si dezvoltata,
dand nastere unui crestin “de Biserica” sau “cu numele” in urma efectuarii actului de botez.
Pastorul presbiterian Sinclair Ferguson in articolul scris “Mici şi nevinovaţi?” pe baza textului
din (Psalmul 58:3) "Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu
ieşirea din pântecele mamei lor." spune: “Instinctul nostru firesc este să ne gândim la copiii nou-
născuţi ca la nişte tabulae rasae (tabule rase) morale şi spirituale, nişte foi albe pe care poate fi scrisă o
viaţă de succes. E drept, s-ar putea ca în curând pagina să se păteze puţin (accidentalele izbucniri
temperamentale!), dar fundalul este încă alb în esenţă, nu-i aşa?” si “Dumnezeu nu ne-a dat îngeri, ci
păcătoşi, ca să îi instruim să devină sfinţi.”
Daca aruncam o privire de ansamblu la toate practicile cu acesti micuti in Bisericile
Evanghelice, vom vedea ca principiile care stau la baza lucrarii cu copiii si tinerii, sunt firesti si nu au
baza biblica. Si nu vorbesc din afara unei astfel de lucrari, caci eu insumi impreuna cu sotia, ani la
randul am fost implicati in lucrarea cu copiii si tinerii din Biserica si din orfelinatele din zona si am
urmat cursuri de pregatire pentru aceasta lucrare.
Cateva exemple de principii si practici firesti ce se folosesc in lucrarea cu copiii si tinerii
prezentate sub forma de pasi:
a) - adaugarea lor ca “apartinatori” ai Bisericii prin binecuvantare (inlocuitoare botezului);
b) – formarea lor pe grupe de studiu Biblic duminical;
Aici am sa citez cateva afirmatii din materialul video aparul pe net “DIVIDED” pe tema
studiului biblic facut pe grupe cu copii si tinerii.
Educarea copiilor prin astfel de “metode” in afara sferei de educatiei a parintilor isi are originea
foarte timpuriu inca de la greci antici. Aproape toti cei care au fost promotorii acestei forme de
educatie a copiilor au fost dusmani ai credintei. G. Stanley Hall a luat conceptul evolutionismului si la
aplicat teoriei dezvoltarii copilului. In sec. XX-lea John Dewie (numit si parintele educatiei moderne) a
fost un ateu, a urat Biblia si a fost un semnatar al Manifestului Umanist. El a imbratisat conceptia
rolului mesianic al statului si anume ca statul va salva copiii prin educatie. Patrunzand aceasta miscare

5


in sfera religioasa ea a devenit mult mai populara si a crescut tot mai mult.
Scott Brown (in cadrul acestui documentar) face urmatoarea afirmatie “Daca Biserica adopta
Atena, ea va deveni ca Atena.” deci, de aici deducem ca, daca o Biserica adopta orice invatatura sau
practica din alta sfera (religioasa sau mai putin religioasa) ea va deveni ca cea de la care a luat
invatatura sau practica.
c) – copiii sunt pusi sa ia decizii prin rugaciune pentru “primire” a D-lui Isus in inima, fara ca
acestia sa poata intelege pe deplin ceea ce fac;
d) – lauda prin cantari ca: “am o inima micuta si i-am dat-o Lui Isus” facandu-i sa creada ca ei
sunt deja ai Domnului;
e) – botezuri facute la varste cat mai fragede si uneori datorita presiunilor facute de parinti;
(cazul unui pastor care a tinut sa-si boteze baiatul inainte de a pleca la facultate pentru ca nu cumva
acesta sa o ia pe alte cai in perioada facultatii, in ciuda faptului ca, acesta nu a dat nici un semn de
pocainta si nici de nastere din nou.)
Lucrarea cu copiii si tinerii, de cele mai multe ori este vazuta ca o “ucenicizare” in care ei
trebuie hraniti si crescuti si nu ca o evanghelizare prin care sa inteleaga ca sunt pierduti si despartiti de
Hristos. Din aceasta cauza, cei mai multi adolescenti devin crestini falsi traind intr-o amagire ca sunt
mantuiti iar altii, care si-au dat seama de “minciuna” in care traiesc, parasesc bisericile si abandoneaza
credinta. (Cazul unei tinere dintr-o Biserica de la tara care, dupa ce s-a casatorit cu un alt tanar dintr-o
biserica de aceeasi credinta dar din alta localitate, dupa casatorie s-au hotarat sa mearga la ortodocsi.)
Auzim deseori formulari ca “a cazut de la credinta” sau “a parasit biserica” si multi se intreaba
despre acestia daca si-au pierdut mantuirea sau nu. In acelasi fel, acesti copii/tineri care niciodata nu au
fost crestini, nu pot sa piarda ceva ce nu au avut si nu pot cadea de undeva de unde nu au fost. Ei au
fost amagiti de Bisericile lor pana la o anumita varsta cand nu au mai putut sa-si ascunda adevarata
natura.
O statistica relizata de George Barna si prezentata in materialul video “DIVIDED” arata ca: in
anul 2002 in SUA 2/3 dintre tinerii parasesc bisericile lor si merg “in lume”.
Trebuie sa intelegem ca omul, indiferent de varsta, este mort spiritual si, fara nasterea din nou,
nu este decat un pacatos emancipat, frumos imbracat dar care pe dinlauntru nu are viata si nimic din
Dumnezeu.
Toate mijloacele folosite pentru a forta luarea unei decizii si “a tine” sau “a aduce” in biserici
copii sau tineri, sunt doar lucrari omenesti si firesti si nu sunt Scripturale.
A DOUA INVATATURA GRESITA
B. - Aparitia clerului si a slujbei preotesti in cadrul Bisericii.
Daniel Branzei pe acelasi blog afirma: „Pentru copil, aceasta “binecuvantare” nu inseamna
absolut nimic. Aceasta se vede si din numarul celor care se pierd de biserica la tinerete cu toate ca au
fost “binecuvantati”.”
Chiar daca Daniel Branzei are dreptate in aceasta afirmatie, intrebarea mea este:
1. Daca pentru copil nu inseamna nimic, atunci cine sunt beneficiarii acestei slujbe de
binecuvantare si de ce se mai practica (daca pentru copii nu inseamna nimic)?
Un pas mai in fata il face pastorul si poate ... viitorul presedinte al Uniunii Baptiste din
Romania, Viorel Iuga care, pe site-ul „orizonturieterne.ro” la subiectul „Locul copiilor în familie”
spune: „În zona noastră, am stabilit ca la programele de binecuvântare, să mă rog pentru orice copil,
dacă vin părinţii în biserică. Eu, vreau să-l întreb pe părintele acela: „Tu vrei să lupţi împotriva
rugăciunilor mele toată viaţa? Eu mă voi ruga pentru copilul acesta ca să fie în voia lui Dumnezeu, să
ajungă mântuit, să fie un slujitor a lui Dumnezeu. Tu ca părinte, vrei ca rugăciunea mea să fie
împotriva ta toată viaţa? Dacă tu ai alte planuri pentru copil?”
1. Copiii sunt binecuvantati la rugaciunea unui slujitor al Bisericii si nicidecum de Dumnezeu prin

6


parintii credinciosi. Rugaciunea acestuia si serviciul special de binecuvantare fiind o arma prin
care forteaza parintii (unii sa vina la credinta iar altii sa-si converteasca copiii);
2. Sa inteleg ca prin acest mod Viorel Iuga cere recunoastere clericala in societate?
3. Avem aici copii „apartinatori” ai unor parinti tot „apartinatori” ai unei Biserici ... de care? tot
„apartinatoare”?
A TREIA INVATATURA GRESITA
C. Schimbarea intelesului de Ecclesie in Biserica si atribuirea acesteia unei constructii
Scriptura nu recunoaste alt termen pentru Ecclesie decat de „grup de oameni chemati afara
pentru un scop”. Cu timpul, cand modelul celorlalte religii au influentat gandirea Bisericilor, ei au
adoptat ideea unui constructii dedicate inchinarii si slujirii Lui Dumnezeu si astfel, au aparut termenii
de „Casa Domnului” sau „Templul Domnului”.
Am extras cateva paragrafe din cartea „Crestinism pagan” scrisa de Frank Viola si George
Barna care mentioneaza ca: “Prima consemnare a utilizării cuvântului ekklesia cu referire la un loc de
întâlnire a creștinilor datează din anul 190 d.Hr. și este atribuită lui Clement din Alexandria (150-215).
Clement a fost de asemenea prima persoană care a folosit asocierea de cuvinte ‘mers la biserică’ –
sintagmă care ar fi sunat străin în urechea credincioșilor primului veac. (Nu poți mege la ceva ce e ști
tu însuți!) În întreg Noul Testament, ekklesia se referă întotdeauna la o adunare de oameni, nu la un
loc. Ekklesia, în fiecare din cele 116 menționări ale termenului din Noul Testament, se referă la o
adunare de oameni. (Termenul englezesc church derivă din grecescul kuriakon, care înseamnă
‘aparținând Domnului’. Cu timpul, termenul a luat sensul de ‘casă a lui Dumnezeu’ și a ajuns să fie
folosit cu referire la o clădire.)”
Astăzi Ecclesia şi-a pierdut înţelesul ei pe care Domnul Isus i l-a dat si majoritatea fac trimitere
mai mult la clădirea unde se adună credincioşii ajungand ca acesta sa fie singurul loc (numit si „spatiu
sacru”) unde este prezent Dumnezeu si unde se primeste binecuvantarea.
Pe site-ul “romanianbaptist.com” la articolul „de-trei-ori-sarbatoare-duminica-19-iunie-2011”
in care, prima sarbatoare fiind „ziua de nastere a bisericii” iar cea de a doua „binecuvantarea de copii”,
se face urmatoarea afirmatie:
„Dupa invatatura si traditia biblica, copiii mici sunt adusi de catre parinti in Casa lui
Dumnezeu pentru a fi incredintati in mâna Domnului, prin rugaciune si citirea binecuvântarii din
Numeri 6.22-27, prin invocarea Numelui lui Dumnezeu peste copil, de catre pastor, in nadejdea ca prin
invatatura si rugaciunea continua a parintilor, cu ajutorul si binecuvântarea lui Dumnezeu, odrasla lor
va ajunge la maturitate sa-L cunoasca personal pe Dumnezeu.”
sursa: http://romanianbaptist.com/de-trei-ori-sarbatoare-duminica-19-iunie-2011/
1. Ma gandesc la “traditia Biblica” de a binecuvanta prunci: cand a fost instituita si de
cine? Apoi, de cand este Biblica si cine a facut-o sa fie Biblica?
2. Daca Casa Lui Dumnezeu este Adunarea iar Stapanul Casei este Dumnezeu, putem noi
oare adauga noi traditii sau randuieli (decat cele pe care El Le-a instituit) in aceasta
Casa?
3. Cand si cum sunt incredintati acesti prunci in mana Domnului? Sa fie momentul cand
sunt in bratele presbiterului/pastor si face rugaciunea de binecuvantare? Pana atunci
unde au fost? Care este diferenta dintre cei adusi la acest serviciu de binecuvantare si
cei care nu sunt adusi? In mainile cui sunt cei care nu sunt dusi la acest serviciu?
Asa cum am spus anterior, daca astazi furam o „mica practica” maine putem sa mai
„imprumutam” si altele - o a treia sarbatoare a celor care fac publica informatia pe site-ul precizat fiind
FATHER’S DAY sau “Ziua Tatalui” folosidu-se de textul din Matei 1:18 - 25 ei afirma:
“Pentru aceasta ocazie speciala, mesajul pastorului Nelu URS s-a adresat, deopotriva familiei
lui Cristian Pantea (de profesie medic), cât si tatilor (sotilor), dar si intregii congregatii, prezentând,
sub inspiratia Duhului Sfânt, modelul extraordinar pe care il gasim in Iosif – tatal pamântesc al

7


Mântuitorului Isus, ca sot al Mariei. Acest model exemplar e demn de urmat de catre orice tata (sot)
care doreste sa-si implineasca cu succes menirea sau vocatia.”
Sa inteleg de aici ca Domnul Isus este lucrarea lui Iosif si datorita cresterii si educatiei primite
de la acesta, El a putut face lucrarea pe care a facut-o. (nu suna putin a arianism?)

II. MOTIVATII ADUSE DE CEI CE PRACTICA BINECUVANTAREA
COPIILOR
A. BINECUVANTAREA din Numeri 6:22-27
Acesta este textul cel mai adesea citat pentru a sustine aceasta practica dar, daca ne uitam mai
bine cui ii era adresata aceasta practica, cine trebuia sa o faca, si cine erau beneficiarii, vom vedea ca
nu are nici-o legatura cu Ecclesia Domnului formata din oameni de orice nationalitate.
1. Stim ca, intreaga Carte a Legii a fost adresata poporului evreu si ei, aveau o raspundere fata
de aceste porunci si legi scrise in ea ca popor ales de Dumnezeu.
În Septuaginta, cartea Numeri este Arithmoi, care înseamnă “numere” si îşi trage numele de la
numărătoarea sau recensământul copiilor lui Israel din primul capitol şi din capitolul 26 (inainte de a
pleca in pribegia prin pustie si dupa). Deci, intreaga carte se adreseaza numai poporului scos din Egipt
(pentru care se facuse o numaratoare) si cei care urmau sa fie Poporul Domnului – Israel pana la sfarsit
(avand ca semn al legamantului taierea imprejur si tinerea Legii).
Daca astazi Biserica se poate numara impreuna cu poporul evreu, atunci, poate avea parte de
binecuvantarea din acest text si deci, poate avea parte si de toate celelalte binecuvantari ale poporului
Israel impreuna cu tinerea Legii si a poruncilor.
Inscrierea copiilor la recesamant (sa ne aducem aminte de recesamantul de la noi de anul
trecut) Am avut anul trecut parte de o campanie foarte mare de recesamant al populatiei. Ce credeti ca
au trecut in dreptul copiilor Bisericile care oficiaza acest act al binecuvantarii? Daca credem ca
Ecclesia Domnului este formata numai din membrii maturi care cred Evanghelia si au fost nascuti din
nou atunci pe ce principiu declaram ca acei copilasi sunt … baptisti, crestini dupa evanghelie,
penticostali, etc. probabil, pe baza unei rugaciuni rostite la acest serviciu de binecuvantare.
2. Vers. 23 din text ne spune ca aceasta practica trebuia facuta de Aaron si fiii lui, numiti preoti
ai lui Israel pentru totdeauna.
Stiind ca, Noul Testament vorbeste despre o „preotie sfanta” si o „preotie imparateasca”
(1Petru 2:5 si 9) a tuturor credinciosilor din cadrul Ecclesiei, putem transpune o practica incredintata
preotiei Vechi Testamentale, Anunarii Sale? Daca da, atunci putem adauga si altele (asa cum au facut
Biserica catolica si cea ortodoxa) si fiecare dintre noi fiind un preot, unde am ajunge?
3. Sintagma “copiii lui Israel” în Vechiul Testament înseamnă urmaşii descendenţi ai lui Israel,
adică poporul evreu. Numai cine vrea să forţeze textul, va face inadmisibila eroare de a spune că acolo
se vorbeşte în mod special sau exclusiv despre copiii mici (nou-născuţi).
Eu am sa citez cateva versete in care, cred ca textul se refera la poporul evreu si las ca tema
pentru dvs. pana la finalul conferintei, sa-mi gasiti alte versete in care, sintagma „copiii lui Israel” se
refera la prunci sau copii.
(Ieremia 23:7b) „Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!”
(Ezra 3:1) „ Cînd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci poporul s'a
strîns ca un singur om la Ierusalim.”
(2Cronici 10:18) „Hadoram a fost împroşcat cu pietre de copiii lui Israel, şi a murit”

B. DEDICAREA COPILUIUI SI ADUCEREA LUI INAINTEA DOMNULUI;
Aici se aduc 2 texte: unul din Vechiul Testament unde este vorba despre Ana si Samuel si altul

8


din Noul Testament si este vorba de intalnirea la Templu a Domnului Isus cu batranul Simeon;
− Ana si Samuel la Templu (1Sam. 1:20-28)
1. In primul rand Adunarea Domnului nu este Templul de la Ierusalim iar slujitorii ei nu fac slujba
Lui Eli. Chiar daca ar fi sa luam in sens spiritual nu gasim acest principiu ca fiind aplicabil in
Noul Testament;
2. A fost un caz special si nu-l mai regasim in alt loc pe paginile Scripturii.
Unul singur a fost Samuel si acest copil a fost planul Lui Dumnezeu pentru Israel;
3. Ana era sterpa si a facut o juruinta Domnului (v.10-12) „Si Ana se ruga Domnului cu sufletul
amarat si plangea! Ea a facut o juruinta si a zis: Doamne, Dumnezeul ostirilor! daca vei ...
daca-ti vei ... si daca vei ... (enumera cateva conditii care, vorbesc despre un contract intre ea si
D-zeu) il voi inchina Domnului pentru toate zilele vietii lui, si brici nu va trece peste capul lui.”
Acum: se poate lua acest text care nu vorbeste despre binecuvantare si care nu este aplicat
intocmai cum il regasim in contextul lui, sa-l aplicam Ecclesiei? Ar trebui atunci ca acesti copii adusi
la binecuvantare sa ramana in cladirea Bisericii si sa nu fie tunsi toata viata lor.
− Domnul Isus la Templu (Lc. 2:21-38)
1. Domnul Isus a fost adus pentru taierea imprejur in ziua a opta „dupa cum este scris in Legea
Domnului” (v.21-23) - era deci o practica a poporului evreu cu anumite standarde ce trebuiau
indeplinite si am vazut cate controverse au fost pe seama acestei practici in F.A. 15;
2. “Punere deoparte” sau “dedicare” (termeni folositi si in Bisericile evanghelice) la poporul
evreu, era doar pentru „orice intai nascut de partea barbateasca” (v.23) conform (Exodul 13:2)
„Pune-Mi deoparte ca sfînt pe orice întîi-născut, pe orice întîi născut dintre copiii lui Israel,
atît dintre oameni cît şi dintre dobitoace: este al Meu.” - In cazul acesta: Ce facem cu fetele si
cu ceilalti baieti care sunt adusi la binecuvantare? Cand s-a schimbat acest principiu?;
3. Conform textului Simeon binecuvinteaza pe Dumnezeu si pe parinti, nicidecum pe prunc (v.28
„Simeon L-a luat in brate, a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: ...” si v. 33 si 34 „Tatal si
mama Lui se mirau de lucrurile cari se spuneau despre El. Simeon i-a binecuvantat, si a zis
Mariei, mama Lui: ...”) - cum se poate folosi un text care nu vorbeste despre o asemenea
practica si sa il aplici Adunarii Lui Hristos pretinzand ca ai suport Biblic pentru ceea ce faci?
C. DOMNUL ISUS A BINECUVANTAT COPILASII (Mt. 19; Mc. 10 si Lc. 18)
1. Actiunea a fost ceva spontan (nu era un program special) si nu regasim ca s-a mai repetat in
toata perioada lucrarii Domnului Isus. Era o binecuvantare ocazionala deoarece ei (acei copii)
deja intrasera in Legamant prin taierea imprejur, mergeau la Templu si cunosteau Tora;
2. Copiii erau de varste diferite si destul de mari ca sa poata intelege si merge la Domnul „Isus a
chemat la Sine pe copilasi si a zis: „Lasati copilasii sa vina la mine si nu-i opriti ...”
3. Prin cuvintele Sale, Domnul nu a luat partea unei ceremonii religioase ci a faptului ca, acei
copiii erau desconsiderati (nu erau importanti in momentul respectiv de auditoriu). Deducem
lucrul acesta din afirmatiile „caci Imparatia Lui Dumnezeu este a celor ca ei.” nu spune a lor ci,
a celor care se „comporta” ca ei si in textul: „oricine nu va primi Imparatia Lui Dumnezeu ca
un copilas cu nici-un chip nu va intra in ea” a vrut sa-i invete pe ucenici smerenia. Altfel, am
putea crede ca daca acestia sunt adusi la binecuvantare ei intra in Imparatia Lui Dumnezeu ceea
ce Scriptura nu invata lucrul acesta in nici-un alt loc.

9


Daca Domnul ar fi avut in vedere o practica a binecuvantarii copiilor, acum era momentul sa o
afirme. Ar fi putut spune ca in cartea Numeri: „Asa sa binecuvantati pe copiii vostri si sa le ziceti...„ si
le preciza si textul binecuvantarii.
Acest argument este unul dintre argumentele sustinute si de Bisericile traditionale ce boteaza
prunci.

III. BINECUVANTAREA PE PAGINILE SFINTELOR SCRIPTURI
1. Binecuvantarea in Vechiul Testament – la poporul evreu
In ebraica Vechiului Testament, binecuvantarea (“bracha”) alaturi de “behira” (procesul de
alegere a poporului evreu) joaca un rol foarte important, fiind cele doua teme majore ale Scripturii.
Rădăcina semitică brk „binecuvânta" şi substantivul berakhah „binecuvântare" apar de 398 de
ori în Vechiul Testament. În cele mai multe cazuri este vorba de darurile pe care Dumnezeu le face
fiinţelor create precum: binecuvântarea creaţiei (Gen. 1, 22-28), binecuvântarea lui Noe şi a copiilor
săi (Gen. 9, 1) si cea mai mare, binecuvantarea lui Avraam si prin el binecuvantarea venita prin
Domnul Isus, binecuvantarea noastra a tuturor celor care cred. (Gen.22:18) „Toate neamurile
pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!”
Privind in Scriptura dar asa cum am vazut si explicatia Dex-ului, binecuvantarea atinge doua
laturi: binecuvantarea Lui Dumnezeu revarsata spre creatia Lui si binecuvantarea care vine in urma
medierii omului.

1. Binecuvantarea care vine de la Dumnezeu este conditionata de:
1. alegere;
2. teama de Domnul;
3. credinta;
4. pazirea poruncilor Lui.
1. Alegere – Alegerea poporului Israel (Isaia 44:1-5) „Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele,
pe care te-am ales!” Aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut şi întocmit, şi care de la naşterea ta
este sprijinul tău: „Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.
Căci voi turna ape peste pămîntul însetat şi rîuri pe pămîntul uscat; voi turna Duhul Meu peste
sămînţa ta, şi binecuvîntarea Mea peste odraslele tale, şi vor răsări ca firele de iarbă între ape,
ca sălciile lîngă pîraiele de apă. Unul va zice: ,Eu sînt al Domnului!` Altul se va numi cu
numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mîna lui: ,Al Domnului sînt!` Şi va fi cinstit cu numele
lui Israel.” Nici-un alt popor nu a fost ales si binecuvantat ca Israel si aceasta binecuvantare a
ramas pana in zilele noastre.
2. Teama de Domnul – Totodata Domnul promite binecuvantari celor care se tem de El: (Ps. 128)
“Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul
mînilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine ...” si “Aşa este binecuvîntat omul care se teme de
Domnul ...”
„
(Ps. 115:12 si 13) Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvînta, va binecuvînta casa lui Israel,
va binecuvînta casa lui Aaron, va binecuvînta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari.”
vedem aici ca sunt inclusi si “cei mici” dar , chiar daca s-ar fi referit la copii, acestia trebuiau sa fie
destul de mari incat sa-L cunoasca pe Domnul si sa se teama de El;
3. Pazirea poruncilor Lui – (Deut. 30:16)“Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul,
Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile Lui,
ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe
care o vei lua în stăpînire.”

10


4. Credinta – (Gal.3:9) “Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sînt binecuvîntaţi împreună cu
Avraam cel credincios.”
Daca un copil poate indeplini toate aceste conditii el poate fi binecuvantat de Dumnezeu.

2. Binecuvantarea intermediata de om
a) - Binecuvantarea Aaronica sau preoteasca conform (Num. 6:22-27) – era realizata de Aaron
si fii lui in fiecare dimineata dupa jertfa de la Templu pentru tot poporul. Chiar si astazi mai sunt multe
sinagogi care isi incheie serviciul de inchinare cu aceasta binecuvantare;
In contextul evreiesc existau conditii pentru cei ce urmau sa fie binecuvantati. Privilegiati erau
baietii, nascuti din casele parintesti ale celor 12 semintii, intaietate avand intaii-nascuti. Pe cand, cei
excluşi de la binecuvantare, erau multi:
− fiii din curvie;
− fiicele evreilor;
− sclavii si fiii acestora;
− oamenii din popoarele date spre nimicire;
− fiii dintre Neamuri;
În plus, cei binecuvantati trebuiau sa fie capabili sa inteleaga binecuvantarea, pana acolo incat trebuia
sa raspunda preotului rostind „Amen!”

b) - Binecuvantarea copiilor
Nu se spune niciodata ca acestia erau prunci si nici nu se precizeaza o varsta anume. Aceste
binecuvantari erau date numai de catre tatal copilului si se faceau in urma unor evenimente deosebite
sau in preajma mortii acestuia.
I. - Binecuvantarea casei (adresata intregii familii si deci tuturor copiilor):
Il vedem pe David dupa ce duce chivotul la Ierusalim (1 Cron. 16:43) “Tot poporul s'a dus fiecare la
casa lui, şi David s'a întors să-şi binecuvinteze casa.” si apoi in urma proorociei facuta de Natan (1
Cronici 17:15-27) „Acum, Doamne, Tu eşti adevăratul Dumnezeu, şi Tu ai vestit harul acesta robului
Tău. Binecuvintează dar casa robului Tău, ca să rămînă pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvîntezi
Tu, Doamne, este binecuvîntat pentru vecinicie!”
II. - Binecuvantarea in mod individual al copiilor:
Noe (Gen. 9:24-26) - “Noe s'a trezit din ameţeala vinului, şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai
tînăr. Si a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!” El a mai zis: „Binecuvîntat
să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, Şi Canaan să fie robul lui.”
Vedem aici ca Noe nu binecuvinteaza pe nici unul dintre fii Lui.
Avraam – exemplul lui Avraam ramane pentru mine cel mai concludent. Desi la inceput se
grabeste si doreste ca Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe Ismael (Gen. 17:18) “Sa traiasca Ismael
inaintea Ta.” dupa ce afla din partea Domnului care este planul cu privire la cei doi fii (Ismael si Isaac)
nu-l vedem dand o binecuvantare nici unuia dintre ei. El se increde in Dumnezeu si-L lasa pe El sa
binecuvanteze asa cum a hotarat. “După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvîntat pe fiul său
Isaac. El locuia lîngă fîntîna „Lahai-Roi”.” (Gen. 25:11)
Isaac - (Gen. 27:34 si 38) “Cînd a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de
amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvintează-mă şi pe mine, tată!” si “Esau a zis tatălui său:
„N'ai decît această singură binecuvîntare, tată? Binecuvintează-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a
ridicat glasul şi a plîns.” (Gen. 27:38-40) De ce nu l-a adus pe Esau inaintea Domnului? … poate
capata o binecuvantare mai buna, ce ziceti? Oare nu facuse Dumnezeu o alegere si nu binecuvantase El

11


deja pe fiecare dintre ei? (Rom. 9:10-13) „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu
făcuseră nici bine nici rău, ca să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care
se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, s'a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui
mai mic”, după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.”” si Maleahi 1:12-3 „Nu
este Esau frate cu Iacov? zice Domnul; totuş am iubit pe Iacov, şi am urît pe Esau”
Iacov - Iata primele trei binecuvantari rostite de Iacov fiilor sai: Ruben – “tu nu vei mai avea
intaietatea” (pentru ca s-a culcat in patul lui); Simeon si Levi – “blestemata sa fie mania lor … ii voi
imparti in Iacov si-i voi risipi in Israel.”; Iuda – “tu nu vei primi laudele fratilor tai … ”
Care dintre noi si-ar binecuvanta fii cu astfel de binecuvantari si, unde sunt fetele?
III. - Binecuvantarea ocazionala – era realizata de diferite persoane, rude cu acei copii
(Gen. 24:60) “Au binecuvîntat pe Rebeca, şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci
de mii, şi sămînţa ta să stăpînească cetăţile vrăjmaşilor săi”
(Gen. 31:55) “Laban s'a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele, şi i-a binecuvîntat. Apoi
a plecat şi s'a întors la locuinţa lui.”
Fii lui Iosif (Gen. 48:9) “Iosif a răspuns tatălui său: „Sînt fiii mei, pe cari mi i-a dat Dumnezeu aici.”
Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvintez.”
Am vazut in aceste versete binecuvantarea data de frati, de unchi si de bunic. Noi suntem
chemati sa binecuvantam atat pe cei din casele noastre cat si pe cei mai rai, pe dusmanii nostrii dar, nu
suntem invatati niciunde pe paginile Scripturii ca trebuie sa avem un program special si sa-i aducem in
fata unei comunitati si un reprezentant al acesteia sa oficieze o slujba de “binecuvantare”.

Dumnezeu este suveran in binecuvantare.
Am vazut atat in cazul lui Avraam, cat si in cazul lui Isaac, cand fiecare ar fi vrut ca unul dintre
fii lui sa fie binecuvantat dar Dumnezeu avea un alt plan si o alta binecuvantare. Deci, de cele mai
multe ori noi nu stim ce plan are Dumnezeu cu fiecare dintre copiii nostri.

2. Binecuvantarea in Noul Testament
Binecuvantarea Lui Dumnezeu venita prin Domnul Isus (FA 3:26) “Dumnezeu, după ce a
ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimes mai întîi vouă, ca să vă binecuvînteze, întorcînd pe fiecare din
voi dela fărădelegile sale.”
Vedem ca ea a fost revasata mai intai peste poporul evreu si apoi si peste noi, datorita harului
Sau venit prin Domnul Isus. Noi toti suntem binecuvantati cu tot ceea ce avem nevoie in Domnul Isus.
“Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvîntat cu tot felul
de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (Efes. 1:3)
Binecuvantarea omeneasca
(Mt. 5:44 si Lc. 6:28) “... binecuvantati pe cei ce va blestema …”
(1 Petru 9:9) “... Binecuvantati, caci la aceasta ati fost chemati: …”
(Rom. 12:14b) “Binecuvantati si nu blestemati”
Nicaieri nu se spune ca trebuie sa avem un program special de binecuvantare ci acesta trebuie
sa fie un mod de viata al Ecclesiei Lui.

IV. CONCLUZIE
Imi veti spune: „Dar ce este rau sa faci o rugaciune pentru copilasi”? Si eu am sa va spun: Nu
este nimic rau atata timp cat nu se face intr-o forma care sa aiba la baza o invatatura si o practica
gresita. Parintii pot sa se roage si sa-si binecuvanteze copiii inca dinainte de a se naste acestia si tot
timpul vietii lor trebuie sa ne rugam pentru ei si ii binecuvantam.

12


Intotdeauna cerintele Domnului pentru poporul Sau cu privire la sarbatorile Domnului au fost
clare si concise – nimic in plus nimic in minus: (Lev. 23). Pentru ei trebuia sa fie clar ceea ce a lasat
Dumnezeu si ce nu. “Sa nu adaugati nimic” era strigatul Lui Dumnezeu pentru evrei - (Deut. 4:2) “Să
n'adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile
Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.” si (Deut. 12:32) “Voi să păziţi şi să împliniţi
toate lucrurile pe cari vi le poruncesc eu; să n'adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele.”
Pentru ca o învăţătură sau practica să fie acceptata in Ecclesia Domnului, ea trebuie să
îndeplinească 3 condiţii: Să fie decretată de Domnul Isus, să fie explicată în Epistole şi să fie practicată
de Biserica primară. Tot ceea ce a fost improvizat sau “inventat” pe parcurs a fost copiat de la
obiceiurile si practicile altor religii care nu au ca si cap pe Hristos. Asa cum am vazut si aceasta
practica are radacini in invatatura si practica botezului copiilor mici.
Binecuvântarea nu “se face”, ci se dă. O dă Cel care o are – numai Dumnezeu. Nu printr-un
ritual sau o practică nebiblică garnisită frumos cu versete biblice interpretate greşit, ci în urma
ascultării de Dumnezeu. Nu direct copiilor, ci direct părinţilor şi în mod implicit (indirect) şi lor.
Daca Scriptura ne spune ca: toti copiii celui credincios sunt binecuvantati (Ps. 37:25-26) “Am
fost tînăr, şi am îmbătrînit, dar n'am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi
pînea. Ci el totdeauna este milos, şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui sînt binecuvîntaţi.” si toata
locuinta lor o binecuvanteaza (Prov. 3:33) Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa
celor neprihăniţi o binecuvintează.” (si de multe ori nu asa cum am vrea noi) de ce este nevoie de un
ceremonial sau rit care sa “produca” binecuvantare?
A te ruga intr-un mod deosebit intr-un ceremonial cu mult fast, nu inseamna ca Dumnezeu va
binecuvanta. Aceste rugaciuni ajung sa fie tot mai fastuase in care fiecare parinte incearca sa se
intreaca in a-si binecuvanta cat mai bine copilul in mijlocul adunarii.
Eu cred ca, fiecare parinte este dator inaintea Lui Dumnezeu sa se roage pentru copiii pe care
Dumnezeu i-a dat, sa-i incredinteze in mana Lui si sa-i binecuvanteze. Nu are dreptul nici-o Adunare si
nici un slujitor din Adunare sa faca o ceremonie speciala pentru a cere binecuvantarea unui copil care
are parinti credinciosi si acolo sa citeasca un text care nu este valabil pentru acel copil si nici pentru
nimeni din Adunare. Responsabilitatea si autoritatea lasata de Dumnezeu asupra copiilor este a
parintilor si nicidecum a unei alte persoane sau institutii.
CAZUISTICA:
Cum credeti ca este privita o familie de frati care nu isi aduc copiii la binecuvantare in cadrul
comunitatii din Biserica pe care o frecventeaza? Am citit pe un blog despre un astfel de caz in care,
datorita presiunilor facute de biserica si in mod special de pastor au fost nevoiti sa faca actul
binecuvantarii la varsta de 2 ani ai copilului.
Cum ramane cu enoriasii disperati pentru care din diferite motive nu li se binecuvinteaza
copilul si din cauza asta, in conceptia lor, daca moare ajunge in iad?!
Tot asa putem vorbi si de actul oficierii casatoriei religioase. Biserica nu recunoaste pe cei doi
crestini ca si casatoriti cu certificatul de casatorie in mana de la Starea Civila, insa nici fara certificatul
de casatorie nu oficiaza casatoria religioasa in Biserica !!!
(Cazul când doi tineri au fost dați afară din bisericile lor pentru că nu au vrut să se cunune
religios, nu au găsit biblic acest lucru. La insistenţa mirelui să i se arate susţinerea biblică a ceremoniei
i s-a răspuns: „noi aşa facem, dacă vrei să fii cu noi, trebuie să te supui!” Și n-a vrut!)

13

Binecuvantarea copiilor

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Binecuvantarea copiilor

Similar to Binecuvantarea copiilor (20)

More from anabaptistul

More from anabaptistul (20)

Binecuvantarea copiilor