Documentul prezintă o serie de texte scrise de elevi din diferite clase, fiecare abordând teme variate precum adolescența, natura, prietenia, și importanța lecturii. Reflectă gândurile și emoțiile tinerilor, evidențiind atât frumusețea copilăriei, cât și provocările creșterii. De asemenea, se subliniază importanța cărților și a educației în formarea personalității și în înțelegerea lumii înconjurătoare.

1. 1

2. 2

3. 3
Adolescenţa
E un lucru ne-nţeles
Dificil şi o corvoadă
De încerci să o-nţelegi
N-o să ai nicio zăbavă.
Mulţi chiar spun că-i o perioadă
Când eşti greu de înţeles
Şi de speri că e uşor
Îţi spun clar că tu greşeşti.
Te-am făcut cam curios?
Hai că-ţi spun să nu mai fierbi
I-acel lucru zdrenţăros,
Adolescenţa cea cu nerv.
Ceghe Irina, clasa a –VIII – a A

4. 4
Lumea copilăriei
Acum câţiva ani eram copilul mititel, iubit de toată lumea, acum am mai crescut dar
iubirea părinţilor a rămas neschimbată. Când eram mică am stat câteva luni la bunicii mei.
Acolo era o altă lume, salcâmul din faţa porţii oferea primăvara unica ploaie de flori. Cât timp
am trăit în acea lume minunată, eu eram tot timpul personajul principal iar ceilalţi erau
personaje secundare care mă îngrijeau şi mă făceau să mă simt bine. Mi-am făcut două prietene
bune. Prima era verişoara mea, Andreea, fără de care nu puteam să stau nicio clipă. A doua
prietenă era Ana, un copil energic şi neastâmpărat. Cu cele două fete făceam toate năzbâtiile şi
prostiile, dar bunicii mei nu mă certau, pentru că îşi iubeau prea mult puişorul lor mic.
Ei, bine, toate aceste lucruri au rămas în urmă, când am fost nevoită să mă întorc
acasă. Prima săptămână mi-a fost foarte greu, dar apoi am început să am ochi şi să pot vedea şi
frumuseţea acestui loc. Uliţa copilăriei mele era ca într-o lume de basm în fiecare anotimp:
primăvara ploua cu flori de meri, toamna ningea cu flori de aur. De la părinţii mei am învăţat să
apreciez tot ce mă înconjoară.
Din păcate, acum după nouă ani, dacă m-aş întoarce la bunicii mei, nimic nu ar mai fi
la fel, exceptând salcâmul, care oferă în fiecare primăvară, acelaşi spectacol mirific.
Floriştean Cristina, clasa a - VI- a C
Tic-tac
Tic, tac, tic, tac,
Aşa face zi de zi.
Dar de n-are baterii,
Nu mai ştii ce s-a-ntâmplat.
El i-amicul meu punctual
Ce mă-nvaţă, eventual,
Să respect timpul mereu
Chiar de nu-s la timp chiar eu.
Are un nume uşor
Şi mustăţile color
Se numeşte simplu, ceas.
Pentru mine e un as.
Ceghe Irina, clasa a – VIII – a A

5. 5
Limba cocoanei
Ştiţi cum se spune ,,Vorba dulce mult aduce”. Păi să vă spui, eram cu Gheorghiţă, vecinul,
cuscru cu leţa Aurica a lui Pintilie. Deci după cum spusei eram cu Gheorghiţă la bal în sat că
limba oamenilor e lungă rău, căci dacă îi spui lu′ coana Ileana că nu mergi la bal păi te ştie tot
satul. Eu gătită şi aranjată, spălată şi pieptănată cum nu-i nimeni ca mine în sat, m-am dat să joc
drept cu ,,Limba vacii” aşa îi spune lui Vasile cărturarul din sat de la noi, dar voi ştiţi de ce i se
spune aşa...păi de unde să ştiţi doar nu staţi în acelaşi sat cu mine, eu stau în satul numit ,,Limba
Cocoanei”, ah, dacă aş vedea-o pe ea aranjată, dată cu ruj şi de acelea de faţă cum le mai spune
că uitaşi...,,fondeluri” sau cum...hai las-o baltă că uitaşi.
Mai departe, cică Ioana, leliţa Ioana ştie să vorbească limba română, ea care pronunţă
,,cafelă” în loc de cafea, da ce ea ştie, o babă acră ca poama şi cu limba mai ceva ca viteza
luminii, până şi limba pantofului este mai tăcută ca a ei.
Da ce să zic de coana Maria, în ea limba este sătulă de vorbă cum stă ea la bancă şi bârfeşte
fiecare fată gătită şi aranjată; ba că-i fusta prea scurtă, ba că-i albă, ba că-i neagră, pe ea n-o
mulţumeşte nimic, nici la biserică nu-i tace limba şi acolo se bagă ba peste popă, ba peste dascăl
şi tot aşa. Da s-o vedeţi cum cântă ,,Doamne miluieşte!” zici că-i dracu pe pământ, Doamne mă
iartă că uite ce fac din vina ei, pentru că ea e limba satului nu altceva.
Ei, copii, vă spusei ce ţi-i şi cu babele astea, toată ziua bună ziua, limba-i precum răchia.
Moroşan Sânziana, clasa a –VIII - a B
Talentul
Nu-i un lucru ne-ntâlnit
Poate-l ai sau poate nu
Dar în lume-i de găsit
Îţi voi spune chiar acum.
Te speteşti să-ţi iasă aşa
Dar ceva chiar merge rău.
Ori cerneala nu e bună,
Ori nu e talentul tău
Păi îţi spun că eu îl am,
Şi-am şi inspiraţie.
Să te fac să crezi că tu
Citeşti o creaţie.
Ceghe Irina, clasa a – VIII - a A

6. 6
Primăvara
Primăvara e anotimpul în care natura îşi reînvie farmecul pe care l-a pierdut cu puţin timp
în urmă.
Ochii verzi şi luminoşi pe care îi deschide primăvara sunt asemenea unor cristale
strălucitoare. Florile albe de salcâm par a fi nişte struguri albi care au atâtea fructe câte flori
sunt ţesute cu fire nevăzute de lumină. Din depărtare ele par nişte particule de nori presărate
peste o lume plină de magie.
Dunga zării de argint este luminată de un soare jucăuş. Un pârâu sprinţar îşi mişcă
degetele umede prin pădurea gălăgioasă şi plină de farmec. Florile cu pleoape de mătase îşi
întind obosite frunzele, după un somn aşa de lung. Toată natura e pusă sub domnia unei zâne
frumoase ce parcă se află într-o frenetică beţie de cântec în care fiecare element al său are un rol
într-o piesă de teatru.
Cerul albastru se umple încet, încet, de păsări care îşi dezvăluie frumosul lor talent,
emanând doar căldură, aducând fiecare în ciocul ei câte un bob de aur care să-i poarte noroc
reginei florilor. Copacii aşteaptă goi de anul trecut, straiele de sărbătoare pe care or să le aducă
primăvara, odată cu sosirea ei în Regatul anotimpurilor.
Acum eu aştept cu nerăbdare să văd cum păsărelele îşi învaţă puii să zboare iar animalele
cum descoperă frumuseţea noului peisaj plin de culoare.
Totul este cuprins de un farmec pe care cu greu reuşim să îl înţelegem, dar ne bucurăm de
tot ceea ce ne oferă viaţa.
Popescu Ioana, clasaa – VII - a B

7. 7
Dulce aşteptare
Lună, tu, prinţesa nopţii,
Ce veghezi de printre stele,
Ce-auzi jalea cea de bucium
În leagănul vieţii mele.
Luminează-i calea mândrei
Ce veni-va cu mult dorul
Şi-o puzderie de stele
Îi va pregăti onorul.
Aştepta-voi pe mândruţa
Pe altarul singuratic
Lângă lacul cel albastru
Într-un loc frumos şi tainic.
Varvaroi Alexandru, clasa a – VI – a C
Robin-Tic
Dimineaţa, Robin Tic se uită pe fereastră spre soarele care ardea atât de tare şi ca
întotdeauna undeva pacea şi liniştea nu dormea iar micul roboţel se pregătea pentru misiunea de
astăzi. Micul roboţel îşi luă ghiozdanul, era un ghiozdan mare de metal în care încăpeau
nenumărate lucruri. Se pregătea să meargă la şcoală, pentru că deşi avea o tonă şi ceva ca
greutate, avea un suflet de copil. La această şcoală nu se învăţa altceva decât cum să-i salvezi pe
oamenii care erau în pericol, era şcoala eroilor metalici. Aveau şi ei nişte caiete de metal pe care
scriau cu laserele lor din ochi. Dar micul roboţel ajungând la un semafor se confruntă cu o
situaţie nemaiîntâlnită, deşi se confruntase cu lucruri mai grele. Pe mijlocul străzii se afla un
cărucior cu un bebeluş iar o maşină se apropia cu viteza luminii spre el. Atunci micul robot,
dintr-un motiv anume opri cu o forţă nemaiîntâlnită maşina şi salvă bebeluşul. Când se uită la el,
descoperi un bebeluş care îi mulţumise, iar el se cam înfricoşă de mica creatură vorbitoare astfel
încât se teleportă forţat la şcoală unde mai tremura încă de-i săreau toate piuliţele.

8. 8
Robin Tic într-o lume vie
Robin- Tic era bucuros ca orice elev metalic al şcolii de eroi, că vacanţa de vară a venit cu
paşi repezi. Robin –Tic se bucura măcar că nu se mai trezea devreme dimineaţa. Se hotărî să
părăsească această lume atât de fierbinte şi metalică şi ajunse în grădina botanică. Îşi dorea atât
de mult să simtă mirosul florilor şi să îmbrăţişeze cactuşii care îl mângâiau. Deodată, ceva
tulbură liniştea ce te lăsa să-ţi auzi gândurile. Apăru de nicăieri o siluetă albă care strălucea, nu
era altceva decât o zână a lacului, o femeie atât de frumoasă, care îl întrebă:
- De unde eşti, micule roboţel?
- Eu vin din acea lume în care florile sunt un vis de nepătruns. Noi, fiinţe de metal, suntem nişte
simple maşinării programate să facem ce ni se spune. Eu însă nu sunt aşa, eu pot să fac ce vreau
şi de aceea merg la şcoala de roboţi unde ne învaţă cum să fim nişte eroi, dar eu consider că nu
învăţăm cum să fim eroi ci ne naştem eroi. O sclipire măgulitoare se zări în ochii lui, era speranţa
că într-o zi va putea fi om, îşi dorea nespus să simtă căldura soarelui însă răceala din obrajii
metalici îl împingea să viseze că într-o bună zi va mirosi şi el florile, mireasma liliacului din
grădina botanică, mireasma de primăvară, bineînţeles că acestea erau pentru el doar un vis.
Zâna se hotărî că această fiinţă merită un strop de bucurie în schimbul a atâta bunătate, aşa că
un ultim test care să arate dacă merită să fie om îi era de ajuns. De nicăieri apăru un leu ce
alerga nestingherit după un biet şoricel. De cum observă asta, Robin Tic se avântă să salveze acea
fiinţă, căci ştia cum este să fii neînsemnat. Când leul era cât pe ce să mănânce şoricelul, Robin îl
înhăţă pe micuţ şi îl avântă la ceruri de unde ateriză pe cireşul înflorit. Leul privi mişeleşte şi
apoi se aruncă pe Robin, îi rupse toate firele şi astfel scânteia din ochii acestuia se stinse, aşa cum
viaţa lui se stinse pe dată. Leul şi şoarecele se evaporară şi zâna lacului apăru din neant. A
realizat că Robin a trecut testul şi printr-un miracol în obrajii lui Robin Tic licăreau bujori
rozalii ca florile. În sfârşit era om. Când se trezi şi realiză fantasticul adevăr nu-i venea să
creadă. Simţea mirosul dulceag al florilor şi briza caldă de vară cu miros de liliac.
- Mulţumesc, zână bună, mulţumesc!
- Tu, copile, ai un suflet bun şi meriţi! Ţi-ai dat viaţa pentru această fiinţă care pentru alţii este
neînsemnată şi aceasta este răsplata ta.
De cum se întoarse acasă, Robin Tic s-a înscris la şcoală unde se împrieteni repede cu toţi
copiii. În sfârşit era om şi simţea cum fericirea zburda în sufletul lui.
Floriştean Ioan, clasa a –VIII - a

9. 9
Dans cu florile în mai
Luna mai este cea de-a cincea lună a anului. Ea mai este numită Florar. Plantele îşi
deschid bulbii plini de viaţă şi culoare. Pomii îşi îmbracă haina cu flori şi frunze. Pe câmp se
aude zumzetul obraznic al albinelor nerăbdătoare să apară noile flori din care să culeagă
polenul.
Stând pe banca din grădină, am observat o agitaţie neobişnuită printre flori. Un fluture
viu colorat a adus vestea cea mare, că în această noapte în pavilionul din grădină, va avea loc
Marele Bal al Florilor. Au fost invitate toate florile iar ţinuta era obligatorie. Pe tron stăteau doi
trandafiri roşii care erau regele şi regina balului. Regina era înconjurată de doamnele de onoare,
care erau frumos îmbrăcate. Doi crini stăteau la intrare cu prestanţă. Albăstrelele serveau
neobosite mierea dulce. Greierii în frac negru formau orchestra care cânta vals. Fluturii în haine
de gală dansau graţios cu regina nopţii. Lalelele valsau cu orhideele şi sânzâienele. Petuniile au
fost invitate la dans de panseluţe. Pe terasă garoafele stăteau la taifas cu gladiolele. Ivirea zorilor
a fost semnalul pentru închiderea balului.
A doua zi numai eu ştiam de ce florile erau obosite.
Cocoş Lorina, clasa a-VI-a B

10. 10
Lectura - un dar divin
Stau şi mă întreb mereu: Ce ar fi lumea fără
cărţi? Cum ar putea oamenii să afle istoria, fără
,,cărăuşii civilizaţiei”? Nu, n-ar putea. Istoria ar fi
rămas mută şi uitată. Cum am mai avea ocazia să ne
bucurăm încă de mici copii de poveşti şi basme, dacă
n-ar fi cărţile? Ar fi imposibil. Dacă această ,,făclie a
lumii” n-ar exista, minţile oamenilor nu ar găsi
niciodată lumina.
Îmi spun mereu că o carte îţi poate fi cel mai bun prieten. Alături de ea te avânţi pe
tărâmuri necunoscute şi ,, priveşti” lumi neobişnuite. Mă gândesc mereu la cărţile mele favorite.
Cărţile îţi dau prilejul de a simţi aceeaşi bucurie la fel ca la început, oricât ai recitit-o. Cu primul
pas făcut în împărăţia lor simţi o mare emoţie. Fiecare îşi spune parcă întreaga poveste şi mă
simt înghesuită între atâtea mii şi mii de fiinţe prietenoase şi colorate. Ce m-aş face fără cărţi?
Cum aş mai putea să-mi bucur inima în fiecare zi fără acest dar scris cu migală de mâini dibace?
Fără cărţi lumea ar fi o beznă de nepătruns...
Pentru mine cititul reprezintă un mod de viaţă, cel mai frumos mod prin care pot să-mi
petrec timpul liber. Prin lectură aflu lucruri noi şi îi dau ocazia minţii de a stoca cele mai de preţ
cunoştinţe. Păşind cu emoţie pragul unei biblioteci constaţi cu uimire că aceasta nu este un
simplu loc de depozitare a cărţilor ci un loc cald, viu şi familiar. Printre cărţile pline de fantezie
şi de culoare niciodată nu eşti sigur de o alegere. Cărţile nu ne pretind decât să ne facem timp şi
pentru ele şi pentru poveştile adunate între două coperţi. Aşa cum florile cu suflet de molecule
visează la craiul îmbrăcat în catifea care va veni într-o zi să le culeagă aşa şi cărţile îşi aşteaptă
tăcute cititorii. Numai citind poţi descoperi tărâmul magic numit Imaginaţie, acel tărâm care îţi
îndeplineşte dorinţe, vise, ba care te poate chiar conduce într-o lume fantastică unde poţi să
vorbeşti cu brotăcelul, cu lăcusta, cu scatiul sau cu harnica furnică.
Un om se cunoaşte după cât citeşte. Cu cât ,,savurăm”mai multe cărţi cu atât ne
dezvoltăm mai frumos. Lectura este la fel de necesară ca aerul. Nu te poţi considera om dacă nu
citeşti. Cu ce te poţi lăuda? Nu ai această şansă. Toată mintea ta s-ar transforma într-o pată
neagră ce ar creşte odată cu tine, eclipsându-ţi strălucirea. Multă lume îngheaţă când li se
adresează întrebarea: Cum va arăta viitorul? Eu cred că în doar câteva decenii lumea va fi total
schimbată. Sunt din ce în ce mai sigură pe zi ce trece, deoarece tehnologia şi ştiinţa evoluează

11. 11
extraordinar de rapid. Nu spun că acesta nu este un lucru miraculos, dar ar trebui să ne gândim
la consecinţele acestei dezvoltări, fiindcă orice se întâmplă pe lume are o urmare. Oamenii deşi se
bucură foarte mult de uşurinţa adusă de aceste descoperiri, ei sunt cei care vor avea de suferit
dacă se îndepărtează de cursul normal al vieţii. Datorită tehnologiei avansate, peste câteva sute
de ani lucrurile vor fi extrem de schimbate încât unele nu vor mai exista. Poate tinerele generaţii
de atunci vor considera cărţile ceva ,,antic”, înlocuindu-le cu programe noi uşor de utilizat. Chiar
şi acum, în 2014, există unele site-uri care ne îndepărtează de bibliotecă, dar mai târziu? Trist...
Toată munca şi dragostea pe care autorii cărţilor le-a depus la crearea acestor cufere de
cunoştinţe s-ar risipi ca un castel de nisip distrus de valurile mării. Toată străduinţa ilustrată pe
filele gingaşe şi blânde, pe care stau aşezate şiraguri de litere va dispărea. Cu un gust amar
mărturisesc că deşi tehnologia foloseşte acelaşi alfabet, nimic nu se compară cu lecturarea unei
cărţi, cu mirosul şi pipăitul paginilor. Autorii atunci când scriu o poveste, ei de fapt îşi pun
sufletul pe hârtie. Nu oricine are darul creaţiei. Acest talent este dat de Dumnezeu, iar cel care-l
are, ,,Prinţul cuvintelor” se simte dator să împărtăşească tuturor oamenilor harul pe care l-a
primit. Pentru cel ales creaţia este ca un joc, o aventură şi nu o misiune dificilă. De ce este o
aventură? Pentru că atunci când creezi transmiţi oamenilor noi şi noi forme de cunoaştere care-i
poartă prin locuri nedescoperite încă, asemeni unor eroi din basme porniţi într-o călătorie
iniţiatică. E o aventură pentru cel care creează dar şi pentru cel care beneficiază de creaţie,
deopotrivă.. Creatorul unei opere literare trăieşte doar din bucuria de a împărtăşi semenilor
opera sa şi de a-i face pe aceştia pe cât posibil părtaşi la emoţiile pe care doreşte să le transmită.
Cum să nu te doară când te gândeşti la acele emoţii ce se vor pierde? Mă întristez când realizez
că micii cărturari ai viitorului nu vor mai ,,gusta” adevărata lectură. Nu vor mai putea mirosi
paginile bătrâne ale cărţilor, nu vor putea mângâia coperţile firave între care stau înghesuite
filele îngălbenite de trecerea anilor ce sunt pictate cu mii de cuvinte şi de trăiri. Eu cred că din
cauza lipsei de lectură oamenii îşi vor schimba şi înfăţişarea. Capul îl vor avea mai mic decât al
nostru, deoarece nu vor avea un creier foarte încărcat cu informaţii. Dacă nu citeşti cum să
culegi cunoştinţele? Nu, nu poţi. Ochii îi vor avea minusculi. Din cauză că nu vor citi, nu vor
putea să şi-i mărească. Persoanele din zilele noastre încă citesc, de asta îi au atât de mari şi
frumoşi. Vor avea nişte mâini uriaşe. Cum să şi le oprească din crescut, dacă nu vor mai scrie?
Nu va fi posibil. Unele persoane nu se vor lăsa prinse în mrejele lumii noi. Ele vor da dovadă că
sunt oameni adevăraţi. Vor continua să viziteze biblioteca şi îşi vor face una şi acasă, cu cărţile
preferate. De asemenea, ele vor păstra tradiţia şi le vor îndruma şi pe celelalte spre drumul

12. 12
cunoaşterii. Acei oameni care vor continua să citească chiar dacă în jurul lor mii de oferte
electronice plutesc neîncetat, sunt adevăraţii cărturari. Dar nu toţi oamenii vor putea să reziste
tentaţiei. Vor abandona fără să stea pe gânduri cărţile. Eu cred că nu trebuie să eliminăm total
din viaţa noastră tehnologia. Nici oamenii de acum nu au făcut-o. Dar trebuie să o utilizăm atât
cât trebuie şi să învăţăm să trăim şi fără ea. Nu este bine să devenim dependenţi şi să nu putem
trăi fără beneficiile ei. Cărţile ne ajută să echilibrăm această balanţă, susţinându-ne să nu ne
pierdem în lumea digitală. Persoanele din viitor care vor uita de ,,purtătorii civilizaţiei” se vor
transforma în nişte zombi ai tehnologiei. Cărţile lor vor fi la fel de ciudate ca ei. Nici nu ştiu dacă
le vor mai numi aşa. Cuvântul ,,carte” îi va trimite cu gândul la ceva mistic, care nu s-a mai
folosit demult timp.
Trebuie să sperăm că în viitor adevăraţii cititori le vor arăta şi celorlalţi calea spre reuşită, pe
care poţi ajunge dacă citeşti. Eu consider că lectura este o artă. Nu oricui îi place să citească, dar
te poţi îndrăgosti oricând. Fiecare om îşi va dezvolta această pasiune cu cât va citi mai mult.
Această dragoste pentru lectură încolţeşte în sufletele noastre din copilărie. Primele poveşti spuse
de bunici seară de seară, prima carte citită, prima poezie recitată... Toate aceste etape ne
îndrumă în viaţă pe o cale dreaptă şi plină de dragoste. Pe tot parcursul vieţii cartea îţi este cel
mai bun tovarăş. Niciodată nu o să se schimbe, mereu va avea aceeaşi poveste. Cărţile ne prezintă
trecutul, ne ajută să trăim şi să înţelegem prezentul, dar şi cum să ne construim viitorul. Ele ne
sunt temelia de pe care începem să ne clădim viaţa. Cu cât citim mai mult, cu atât vom avea un
viitor mai sigur.
De aceea, niciodată nu trebuie să excludem din viaţa noastră aceste cufere de cunoaştere şi să
ne lăsăm subjugaţi de virusul tehnologiei.
MoroşanAndreea, clasa a-VII-a

13. 13
DIN SUFLET DĂRUIM - O CARTE PENTRU ŞCOALA MEA
Bucuria de a dărui
Nu poţi să te bucuri de un lucru dacă nu îl împărtăşeşti cu altul...
Acţiunea reprezintă o încercare de a repune în drepturi „cartea ” şi „biblioteca”, de a le
readuce în atenţia copiilor, de a contribui la redescoperirea lecturii ca o plăcere, o relaxare, un
izvor de cunoaştere şi visare fără de egal!
ATELIER DE RECONDIŢIONARE A CĂRŢILOR

14. 14
Elevii clasei a-VI-a, membri ai Cercului literar ,,Aspiraţii” au fost pentru o zi ajutoarele
d-lui bibliotecar, participând la un atelier de recondiţionare a cărţilor. Având prilejul de a afla
care este drumul pe care-l parcurge o carte din librărie până la cititor, cu prilejul excursiei de
documentare desfăşurată anul trecut la tipografia ,,Muşatinii”, de la Suceava, au dorit să
petreacă o perioadă mai lungă de timp în preajma cărţilor, pentru a le salva vieţile.

15. 15
Dar bineînţeles că pe parcursul activităţii nu au lipsit nici provocările. La întrebarea
lansată dacă preferă o carte tipărită sau biblioteca virtuală, expunerea de motive a fost pe
măsură, stârnind hazul.
Din tabăra celor care preferă cartea tipărită:
,,Întâi, fiindcă mi-e lene să tot apăs pe tastatură,
Când pot întoarce uşor fila muind cu degetul în gură.
Al doilea, fiindcă-i utilă o carte, chiar de n-o citim,
Cum însuşi Nică ne învaţă a prinde muşte-n ţintirim...”
Tabăra celor care preferă biblioteca virtuală:
,,...fiindcă de felu-mi sunt un tip ecologist
Iar a tăia copacii ţării- recunoaşteţi- e cam trist.
Al zecelea, fiindcă-i la modă să duci o viaţă virtuală
Că mă şi mir de cum se-ntâmplă să mai venim şi pe la şcoală.”

16. 16
Întâlnire cu fiii satului
,,LECTURA TE FACE ÎNVINGĂTOR”
Simţeam cum curiozitatea mai avea puţin şi exploda. Mă gândeam mereu la persoana
care urma să intre pe acea uşă mare. Simţeam bătăile inimii ca pe nişte paşi misterioşi care se
auzeau din ce în ce mai tare şi dintr-o dată uşa s-a deschis. O persoană a pătruns în camera
luminată de zâmbete de copii şi simţeam cum această persoană minunată ne trimitea şi ea un
salut doar printr-un zâmbet. Simţeam cum acea sală mică de clasă se transforma într-un castel
cu zidurile de piatră. În mijlocul nostru era acel profesor minunat care ani întregi a călăuzit
atâtea generaţii, lângă el se afla mult iubita noastră profesoară, iar noi, nişte copii în armuri de
cavaler cu cărţile în loc de săbii. Eram şi eu un cavaler ce trebuia să arate cât de bine se pricepe
cu sabia sa. Fiecare a făcut în aşa fel ca măcar un zâmbet să poată fura de la acest invitat.
Simţeam că trăiesc fiecare poveste sau basm, simţeam că mii şi mii de litere şi cuvinte pluteau în
aer, încoace şi încolo. Aceşti cavaleri au pregătit atâtea surprize pentru acest profesor minunat.
Simţeam că desenele colorate din posterele cavalerilor au prins viaţă, iar acum umblă şi ele
pierdute, plutind prin tot castelul nostru. Brusc, câţiva cavaleri cu săbii ascuţite s-au transformat
în nişte bufoni care spuneau atât de multe doar prin felul în care sunt îmbrăcaţi. Se părea că
personaje fictive au pus stăpânire pe corpul acestor cavaleri bravi. Simţeam cum mă trăgeau şi
pe mine în acea povestioară, o mică scenetă care era făcută să strălucească de nişte actori mari,
cei mai buni din regat, un regat mare care se numeşte ,,ASPIRAŢII”.
Simţeam de abia acum timpul care aluneca şi el uşor ca toate cuvintele, era atât de ciudat
că până atunci nici nu-l observasem. Acum invitatul nostru dorea să ne răsplătească eforturile şi
a deschis o cărticică, era de fapt o sabie mică dar atât de ascuţită şi a început să citească.
Simţeam cum ne citea cu sufletul şi inima şi îmi provoca o dorinţă nestăvilită de a citi. Credeam
că timpul va fi nemilos, dar totuşi câteva minute de aur au mai rămas în viaţă. Acum simţeam
cum cel mai mic cavaler se transforma într-un jurnalist ce îi lua un interviu acestuia care
răspundea mereu cu atâta căldură şi bucurie.
La sfârşit, când timpul s-a scurs, simţeam cu adevărat o dorinţă nemaipomenită de a citi,
de a trăi cu adevărat acele sentimente minunate pe care acest profesor minunat le-a împărtăşit cu
noi. Redau în continuare câteva frânturi din interviul cu invitatul nostru.

17. 17
Interviu cu Chideşa Victor - profesor de limba română
Când aţi descoperit pasiunea pentru lectură?
Pasiunea pentru cititul cărţilor m-a cuprins spre sfârşitul claselor primare. În acele timpuri
citeam ce găseam prin casă: cărţi religioase, poveşti, povestiri, basme etc. Asemenea cărţi mi-au
înfrumuseţat anii din copilărie. De multe ori adormeam cu ele în mână şi visam revăzând scene,
întâmplări etc.
Odată cu intrarea în clasele gimnaziale dorinţa de a citi s-a accentuat la iniţiativa prof. de
română care venea la şcoală cu mai multe cărţi pe care ni le împrumuta nouă, copiilor. Eram
voios pentru că mă număram şi eu printre cei care primeau câte o carte, după care, spre sfârşitul
săptămânii le discutam în clasă. Apoi mergeam la biblioteca şcolii şi la recomandarea
profesorului împrumutam cărţi.
Care a fost lucrul care v-a legat definitiv de lumea cărţilor?
În ultimele clase gimnaziale recitam poezii la serbările şcolare, interpretam diferite roluri
în scenete pentru copii, lucru ce m-a legat definitiv de lumea cărţilor.
Liceul l-am urmat la Siret. Aici am înţeles că aprofundarea cunoştinţelor dobândite la orele
de clasă pot fi realizate prin contactul cu biblioteca. Anii de liceu au fost anii de acumulare în
care mi s-a cultivat menţinerea interesului pentru lectură, mi s-a asigurat îndrumarea pentru
descifrarea mesajelor cuprinse în cărţile citite; s-a lărgit dialogul dintre profesor-elev despre
cărţile citite.

18. 18
Aşa am înţeles şi am simţit că lectura este ,,o prietenie”, ,,o conversaţie” cu minţile cele mai
alese ale veacurilor trecute; cărţile au devenit ca nişte corăbii ce ,,traversează” vastele mări ale
vremurilor.
Consideraţi că este necesar ca lectura să fie îndrumată?
Lectura trebuie îndrumată de către părinţi, profesori, bibliotecar. Textul este un concentrat
de vieţi, ,,de omenesc”, dar în acelaşi timp poate fi şi un concentrat de ne-viaţă, de antiviaţă, de
non-omenesc etc.
După cei peste patruzeci de ani petrecuţi în mijlocul elevilor, sfatul meu este să nu se lase
orice conţinut înaintea unui intelectual în formare, lipsit de spirit critic, încă apt de imitaţie.
Lectura nesupravegheată poate prezenta şi riscuri. Prevenirea şi combaterea lor intră în
atribuţia celor care se ocupă de procesul de educare a copilului.
Viaţa şi cultura unui popor se poate cunoaşte în profunzime numai citind cărţi, nu de pe
internet.
Interviu realizat de FlorişteanCristina, clasa a-VI-a C

19. 19
PAGINA CITITORULUI
,,Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se
zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul.”
(Cella Serghi, ,,Pânza de păianjen”)
,,Pânza de păianjen” este un roman care ne transmite o adevărată lecţie de viaţă,
îndemnându-ne să fim noi înşine, să nu ne temem să trăim.
Eroina cărţii, Diana Slavu, se zbate să iasă din acea pânză de păianjen creată parcă de
viaţa proprie şi în care se simte adeseori, o captivă. Ea trăieşte tortura unei iubiri fantomatice,
Petre Barbu, omul de care s-a îndrăgostit la 16 ani iar fantoma iubirii o urmăreşte întreaga viaţă.
Dorinţa Dianei de a străluci o determină să părăsească sărăcia în care se zbătea familia ei şi să se
căsătorească cu Michi Ionescu. Căsătoria cu Michi e compensată de dragostea capricioasă pentru
Alex Dobrescu.
Paginile în care eroina este hotărâtă să se despartă de soţul ei, dar nu reuşeşte sunt
impresionante.
Prezentare făcută de Ianoş Ionela, clasa a – VIII - a

20. 20
INVITAŢIE LA HAN
,,Am auzit multe poveşti la Hanul Ancuţei şi socot că nu se mai găseşte alt han ca acesta cât
ai umbla drumurile pământului...Aşa ziduri de cetate, aşa zăbrele la ferestre, aşa pivniţă, aşa vin,
nici aşa dulceaţă de hangiţă, cu asemenea ochi negri şi aşa voie bună în alt loc nu se poate.”
Mihail Sadoveanu
Elevii cercului literar,,Aspiraţii”, clasa a-VI-a au încercat să reconstituie atmosfera
magică de altădată de la Hanu Ancuţei, ornându-şi clasa în mod tradiţional, invitând părinţii,
profesorii dar şi pe partenerii lor de lectură de la Şcoala Ioan Barbir Capu Câmpului.
Mai întâi musafirii au fost întâmpinaţi cu pâine şi cu sare...

21. 21
Ei şi-au început programul artistic cu o frumoasă scenetă după povestirea ,,Iapa lui
Vodă” din volumul ,,Hanu Ancuţei” continuând cu cântece, dansuri şi multă voie bună.

22. 22

23. 23
Dar se ştie că la han după ce ,,contenea câte un timp viersul lăutarilor, porneau poveştile”.
Pentru a se integra în atmosfera hanului, atât elevii, cât şi părinţii au extras câte un jeton,
reprezentând câte o jumătate de inimă, căutându-şi prietenul(cealaltă jumătate de inimă). S-au
citit mai întâi proverbele obţinute, după care s-au constituit grupele. Fiecare grupă a avut de
creat o poveste pe care le-a citit-o ulterior celorlalte grupe.
Şi pentru că vorba proverbului ,,De om bun şi de vreme bună nu te saturi niciodată”, după
încheierea activităţii literare, atmosfera de la han s-a încins din nou, continuând cu veselia şi
ospătarea musafirilor, Adunati laolaltă in jurul strachinilor cu sarmale şi alte bunătăţi au fost
serviti de Ancuta, hangita "rumana in obraji, cu catrinta-n brau si cu manicile suflecate care
împărţea nu numai vin şi mâncare, ci şi râsete şi voie bună.

24. 24
Şi pentru că membrii cenaclului ,,Aspiraţii” au fost cuprinşi de mrejele poveştilor în
atmosfera de la ,,han”, s-au gândit ca prin activităţile lor să continue să mai culeagă câteva de
prin ,,tolba” unor bunicuţe, astfel că au pornit la drum:

25. 25
Poveştile de altădată ne-au înveselit...
Sfaturi, poveşti, superstiţii...ne-a determinat să credem că ,,bunica ştie tot” nu este doar o
simplă expresie.

26. 26

27. 27
COLECTIVUL DE REDACŢIE
REDACTORI: IOANA POPESCU
RANCIA LORENA
FLORIŞTEAN CRISTINA
SÂNZIANA MOROŞAN
OLAR RALUCA
CONSULTANT TEHNOREDACTARE:
PROF. FEDOROVICI MIHAI
PROFESOR ÎNDRUMĂTOR ŞI COORDONATOR:
PROF.TIMU MIHAELA CRISTINA

28. 28