303409629-Manual-Tehnician-Nutritionist-Fitness-Educations-Chool.pdf

Curs Tehnician Nutriţionist ---- Fitness Education School ----- www.fitness-education.ro
1
ANATOMIA TUBULUI DIGESTIV
Sistemul digestiv cuprinde totalitatea organelor (tubul digestiv si glandele anexe) in
care se realizeaza digestia alimentelor si absorbtia nutrimentelor, in tubul digestiv au loc
prelucrarea mecanica, fizica si chimica a alimentelor, absorbtia lor si eliminarea resturilor
nedigerate. Glandele anexe contribuie prin secretiile lor la procesele de digestie.
Segmentele tubului digestiv sunt:
- Cavitatea bucala
- Faringele
- Esofagul
- Stomacul
- Intestinul subtire
- Colonul si rectul
Pe lânga aceste segmente, aparatul digestiv cuprinde si o serie de glande anexe, ale caror
secretii ajuta la digestia si absorbtia alimentelor:
- Glandele salivare
- Ficatul
- Pancreasul
Tab. 1. Tunicile tubului digestiv.
TUNICI TIP DE TESUT LOCALIZARE
mucoasa — epiteliu pavimentos pluristratificat necheratinizat
— epiteliu cilindric unistratificat
— cavitatea bucala, faringe esofag
— in restul tubului digestiv
submucoasa — tesut conjunctiv lax — in tot tubul digestiv
musculara — tesut muscular striat
— tesut muscular neted, cu doua
straturi: intern (cu fibre circulare) si
extern (cu fibre longitudinale)
— tesut conjunctiv lax
—cavitatea bucala, faringe si 1/3 superioara a esofagului
—in restul tubului digestiv, cu urmatoarele particularitati:
a)la stomac 3 straturi: in plus unul cu fibre oblice;
b)la colon, stratul extern formeaza 2-3 benzi (tenii);
c)intre segmentele tubului digestiv exista sfinctere.
externa sau
adventicea
— tesut conjunctiv dens
— in restul tubului digestiv,
- faringe, esofag si portiunea terminala a rectului
- acoperit de peritoneu
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

2
Cavitatea bucala
- Este primul segment al tubului digestiv.
- Are rol in digestie, respiratie, fonatie, mimica si limbaj articulat
- Ocupa etajul inferior al craniului visceral.
- Este cuprinsa între:
o Fosele nazale - superior
o Regiunea superioara a gâtului - inferior
o Orificiul bucal prin care comunica cu exteriorul
o Faringele, cu care comunica prin istmul faringian.
- Când gura este închisa, cavitatea bucala este virtuala, care devine reala când
orificiul bucal este deschis sau când limba este aplicata pe planseul bucal.
- Este formata din 2 compartimente separate prin arcadele alveole-dentare.
- Vestibulul bucal, care are un perete antero-lateral, format de buze si obraji si un
perete postero-medial, reprezentat de arcadele alveole-dentare.
- Peretii vestibulului prezinta urmatoarele tunici: pielea un strat conjunctiv,
subcutanat la care se adauga o masa de grasime - corpul adipos al obrazului sau
bula Bichat; un strat muscular reprezentat de muschii mimicii; o tunica mucoasa ce
contine glande salivare mici.
- Inervatia musculaturii este data de nervul facial sau perechea VII.
- propriu-zis cavitatea bucala este delimitata astfel:
o Superior - bolta palatina, care o separa de fosele nazale care prezinta 2
portiuni: palatul dur format în principal din oasele maxilare si palatul moale
sau valul palatin o formatiune musculo-membranoasa mobila care se
prelungeste posterior cu lueta sau uvula sau omusor. De la baza luetei
pornesc arcurile palatine, anterior si posterior între care se gaseste amigdala
sau tonsila palatina.
o Inferior - planseul bucal, format în principal din muschi; la acest nivel se
gasesc glandele salivare sublinguale.
o Antero-lateral - arcadele dentare
o Posterior - este reprezentat superior, de valul palatin si inferior istmul
faringian, prin care cavitatea bucala se continua cu faringele.
- Cavitatea bucala este ocupata în cea mai mare parte de limba organ musculo-
membranos mobil situata pe planșeul bucal.
- Limba are rol în: masticație, deglutiție, supt, organ gustativ, în limbajul articulat.
- Limba are doua portiuni:
o Verticala = radacina limbii, fixata pe mandibula si osul hioid
o Orizontal = corpul limbii care este mobil
o Limita de separatie dintre cele doua portiuni se observa pe fata supero-
posterioara a limbii sub forma unui sant = terminal, deschis anterior, de
forma literei 'V'.
- Faţa inferioara a corpului limbii se fixeaza pe planseul bucal printr-o plica
medicala mucoasa - frâul limbii.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

3
- Pe fata dorsala a limbii (care priveste spre bolta palatina) pâna la santul terminal se
gasesc papile linguale sau gustative cu rol în receptionarea senzatiilor gustative si
tactile:
o Vârful limbii = gustul acid si dulce
o Marginile limbii = gustul acid, dulce si sarat
o Baza limbii = gustul amar
- Dintii sunt organe dure de culoare alba fixati în alveole si situati în arcade alveole-
dentare.
- Au rol mecanic în digestia bucala, intervenind în sfarmarea si triturarea
alimentelor. Împreuna cu muschii masticatori si articulatia temporomandibulara,
alcatuiesc aparatul masticator.
- Au aspect si forme diferite în functie de rolul îndeplinit în masticatie:
o Incisivi - situati central pe arcada dentara, taie alimentele.
o Canini - situati lateral de incisivi, sfâsie.
o Premolarii - situati lateral de canini, strivesc alimentele.
o Molarii - situati postero-lateral de premolari, strivesc alimentele.
- Omul are 2 dentitii: temporara - dintii sunt mai mici, iar la nastere sunt ascunsi în
alveole, sub mucoasa iar dupa vârsta de 6 luni perforeaza mucoasa si îsi fac
aparitia, dintii omonimi de pe arcada opusa îsi fac aparitia în acelasi timp -
definitiva sau permanenta. Înca de la vârsta de 5 ani, dintii permanenti, apar sub
dinti de lapte si se apropie de alveole. Dintii de lapte îsi pierd mijloacele de fixare,
radacinile se resorb si cad în aceeasi ordine în care au aparut.
- Formula dentara:
o Dintii temporari (de lapte) erup de la 6 luni pâna la 2 ani, sunt în numar de
20 câte 10 pe fiecare arcada, dupa urmatoarea formula, pentru jumatate de
arcada: 2I 1C 1PM 1M
o Dintii permanentii apar succesiv între 6 -13 ani. Ultimul molar sau de minte
apar mai târziu între 13 si 35 ani.
o Dintii permanenti sunt în numar de 32, câte 16 pe fiecare arcada dupa
urmatoarea formula, pentru jumatate de arcada: 2I 1C 2PM 3M
- Glandele salivare sunt glandele anexe ale cavitatii bucale, intervenind în procesul
digestiei prin procesul lor de secretie, saliva. Saliva are actiune mecanica de
îmbinare a bolului alimentar (astfel îl ajuta sa alunece spre faringe) si actiune
chimica prin enzima pe care o contine, ptialina sau amilaza salivara.
- Se împart în:
o Glande salivare mici = raspândite în peretii cavitatii bucale, în mucoasa si
limba.
o Glandele salivare mari: glanda parotida, glanda submandibulara si
sublinguala.
o Glandele salivare sunt glandele tubolo-acinoase, al caror canal excretor se
deschide la suprafata mucoasei bucale sunt glande exocrine.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

4
Faringele
- Este un organ musculo-membranos la nivelul caruia se intersecteasza calea
respiratorie si digestiva.
- Este situat anterior de coloana cervicala si posterior de fosele nazale, cavitatea
bucala si laringe.
- Limita superioara o formeaza baza craniului, iar cea inferioara corespunde
orificiului superior al esofagului în care se continua, si care este reprezentata de un
plan orizontal ce trece prin vertebra a VI-a cervicala.
- Faringele are forma unui jgheab deschis anterior.
- Este împartit în trei etaje, în functie de organele cu care comunica anterior:
o Nazo-faringe, rinofaringe sau epifaringe
o Buco-faringe, orofaringe sau mezofaringe
o Laringo-faringe sau hipofaringe
- În structura sa intra de la exterior la interior 4 tunici:
o Tunica externa, de învelis sau adventicea faringelui
o Tunica musculara, formata din muschi constrictori, dilatatori si ridicatori ai
faringelui
o Tunica submucoasa
o Tunica mocoasa
- Calea alimentelor spre laringe in timpul deglutitiei este blocata de epiglota.
Esofagul
- Esofagul este segmentul tubului digestiv cuprins între faringe si stomac.
- Limita superioara este reprezentata de planul care trece prin vertebra C6.
- Limita inferioara se gaseste la nivelul cardiei, orificiul prin care esofagul comunica
cu stomacul.
- În functie de regiunile prin care trece esofagului i se descriu 3 portiuni:
o Esofagul cervical, pâna la orificiul superior al toracelui (apertura toracica
superioara). Aceasta se invecineaza:
 Anterior – traheea
 Posterior - coloana cervicala
 Lateral lobii glandei tiroide si pachetul vasculo-nervos al
gâtului (artera carotida, vena jugulara si nervul vag).
o Esofagul toracal, pâna la diafragm. El strabate mediastinul posterior; este
intersectat de arcul aortic.
o Esofagul abdominal, pâna la cardia. El strabate diafragmul prin hiatusul
esofagian.
- Esofagul are o lungime medie de 25 cm.
- În structura esofagului, ca si in intregul tub diestiv, intra urmatoarele tunici:
o Tunica mucoasa la interior, care contine glande care secreta mucus
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

5
o Tunica submucoasa, groasa, care determina formarea unor plici
longitudinale ale mucoasei.
o Tunica musculara cuprinde un strat extern cu fibre longitudinale si unul
intern cu fibre circulare. Contractia alternativa a fibrelor longitudinale si
circulare determina miscarile peristaltice, necesare bolului alimentar spre
stomac.
o Tunica externa sau adventicea, este reprezentata la nivelul portiunii
abdominale a esofagului, de seroasa peritoneului visceral.
Stomacul
- Stomacul este un organ abdominal al tubului digestiv situat între esofag si duoden.
- Este asezat în etajul superior al cavitatii abdominale, între diafragm, ficat, colon
transvers si peretele abdominal, ocupând loja gastrica.
- Stomacul este mentinut în pozitia sa de: esofag, pediculi vasculari, ligamente si
peritoneu, care îl leaga de organele vecine, si presiunea abdominala.
- Configuratia externa a stomacului:
o Zone de protectie a stomacului la peretele abdominal ocupa: o parte din
epigastru si cea mai mare parte a hipocondrului stâng
o In ortostatism, la examenul radiologic, stomacul are forma de cârlig cu o
portiune lunga, verticala si o portiune scurta, orizontala, orientata spre
dreapta.
o Stomacul are 2 fete, 2 margini si 2 extremitati:
 Fetele stomacului sunt una anterioara si una posterioara, orientate în
plan frontal
 Marginile stomacului: mica curbura cu concavitatea spre dreapta si
superior, si marea curbura, cu convexitatea spre stânga si inferior.
 Extremitatile stomacului: superioara cu orificiul cardia si inferioara
cu orificiul piloric care se continua cu duodenul
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

6
Structura stomacului: 1. esofag; 2. cardia; 3. corpul stomacului; 4. curbura mica; 5. duoden; 6. fundul stomacului; 7.
tunica seroasa; 8. musculatura longitudinala; 9. musculatura circulara; 10. musculatura oblica; 11. curbura mare; 12.
pliuri ale mucoasei; 13. antrul piloric; 14. pilor.
- Anatomo functional, stomacul are 2 portiuni:
o Verticala sau digestiva care se împarte în: fundul sau fornixul stomacului
(camera cu aer a stomacului care nu se umple cu alimente) si a doua parte
corpul stomacului
o Orizontala sau de evacuare care cuprinde: antrul piloric si canalul piloric.
- Structura stomacului cuprinde cele 4 tunici întâlnite la tubul digestiv:
1. Seroasa reprezentata de peritoneul visceral.
2. Musculara, formata din fibre musculare netede dispuse în trei straturi:
longitudinal (extern), circular (mijlociu) care la nivelul pilorului formeaza
sfincterul piloric si oblic (intern). Musculatura stomacului imprima peretilor
acestuia doua tipuri de miscari: peristaltice, de înaintare a continutului
gastric spre pilor si circulare care ajusta la amestecarea continutului gastric
cu sucurile gastrice.
3. Submucoasa, care contine reteaua vasculo nervoasa a stomacului si plexul
nervos vegetativ Meissner.
4. Mucoasa, care captusesete fata interna a organului are o grosime de
aproximativ 2 mm. Ea formeaza numeroase cute sau plici mucoase care
sunt mai accentuate când stomacul este gol sau când se contracta. Este
formata dintr-un epiteliu de învelis cilindric simplu, un aparat glandular, un
corion si o musculara a mucoasei.
- Aparatul glandular este format din glande unicelulare raspândite printre celulele
epiteliale si care secreta mucus cu rol protector fata de actiunea fermentilor
proteolitici; si din glande epigastrice, situate în profunzimea mucoasei.
- Glandele gastrice se împart în:
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

7
o Glande fundice, la nivelul fornixului formate din trei tipuri de celule =
principale sau zimogene care secreta zimogenul (profermentul pepsinei),
parietale, care secreta HCl, accesorii care secreta factorul intrinsec Castlle
sau antianemic.
o Glandele cardiale, care secreta mucus.
o Glande pilorice, care predomina la nivelul micii curburii si secreta mucus.
o Glandele Brünner, asemanatoare celor din duoden.
Intestin subţire
- Este cel mai lung segment al tubului digestiv si organul cel mai important al
procesului de digestie prin functia motorie si de absorbtie.
- Se întinde de la sfincterul piloric pâna la valvula ileocecala, unde se continua cu
intestinul gros.
- Prezinta doua portiuni: duodenul care este fixat de peretele posterior al
abdomenului si jejuno-ileonul care este mobil.
Duodenul
- Este cuprins între sfincterul si unghiul duodenojejunal.
- Are o lungime de 25-30 cm
- Duodenul are forma unei potcoave în care este cuprins capul pancreasului.
- I se descriu 4 porțiuni:
1. Superioara sau subhepatica sau bulbul duodenal, unde este sediul de electie
al ulcerului duodenal.
2. Descendenta care prezintă în zona mijlocie, ampula lui Vater în care se
deschid: canalul coledoc si canalul pancreatic Wirsung.
3. Porțiunea orizontala sau prevertebrala
4. Porțiunea ascendenta sau lateroaortica care continua cu unghiul sau flexura
duodenojejunala si cu jejunul. D
- duodenul este organ retroperitoneal, acoperit de peritoneu.
- el se proiectează pe coloana vertebrala, între L1 - L4 si pe peretele abdominal
anterior în epigastru, regiunea ombilicala.
- Structura duodenului este reprezentata de cele 4 tunici caracteristice tubului
digestiv: seroasa, musculara, submucoasa si mucoasa.
Jejuno-ileonul
- Jejuno ileonul reprezintă porțiunea mobila a intestinului subtire.
- Mobilitatea este asigurata de mezenter, formatiune peritoneala care îl leaga de
peretele posterior al trunchiului.
- Este cuprins între flexura duodeno jejunara si flexura ileocecala care corepsunde
valvulei ileo-cecale.
- Are o lungime de 6-8 metri din care cauza este cutat, formând ansele intestinale.
- El prezinta 2 portiuni: jejunul care continua duodenul si ileonul care se continua
cu intestinul gros.
- Diferentierea între aceste 2 portiuni se face dupa aspectul mucoasei
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

8
- la aproximativ 80-90 cm de capatul terminal al ileonului se afla un diverticul, ca
un deget de manusa numit diverticul Meckel, care se poate inflama, dând
diverticulita sau care poate provoca ocluzii intestinale prin rasucirea sa în jurul
anselor.
- Mezenterul este o dependenta peritoneala care alcatuieste organul de susutinere,
nutritie, mobilitate a jejuno-ileonului. Este format din 2 foite peritoneala care
înconjoara intestinul subtire reprezentând tunica seroasa a acestuia, dupa care se
continua parietal posterior.
- Jejuno-ileonul ocupa etajul inferior al cavitatii abdomino-pelviene.
- Structura intestinului subtire este alcatuita din cele 4 tuncici, (seroasa, musculara,
submucoasa, mucoasa), adaptata functiilor motorie, secretorie si de absorbtie.
Sectiune in mucoasa intestinala: 1. vilozitati intestinale; 2. epiteliu cilindric unistratificat; 3. capilare sangvine; 4. capilar
limfatic (chilifer); 5. tesut conjunctiv; 6. glande intestinale; 7. venula; 8. arteriola; 9. vas limfatic; 10. tunica mucoasa; 11. tunica
submucoasa; 12. tunica musculara; 13. tunica seroasa.
- Tunica musculara este formata din 2 straturi de fibre musculare: longitudinal
extern si circular intern care formeaza la cele 2 extremitati ale intestinului subtire
sfinterul piloric, la capatul superior al abdomenului si valvula-ileocecala, cu rol de
sfincter. Aceste formatiuni sfincteriene asigura evacuarea ritmica si fractionata a
continutului digestiv în intestinul subtire si mai departe în colon.
- Tunica mucoasa reprezinta aparatul secretor si de absorbtie al intestinului subtire.
- Ea prezinta numeroase cute care proemina în lumenul intestinal = valvule
conivente sau plici circulare Kerkring. Ele maresc de 2 suprafata mucoasei
intestinale. Ele sunt absente în prima portiune a duodenului dar devin abundente în
portiunea descendenta a acestuia si scad progresiv spre segmentul intestinal
inferior disparând la nivelul valvei ileo-cecale.
- Mucoasa intestinala prezinta o serie de formatiuni limfoide, vizibile cu ochiul liber,
placile Peyer, ca niste pete albicioase, si de asemenea niste proeminente cilindrice
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

9
sau conice, vizibile cu lupa, vilozitati intestinale. Acestea se gasesc pe suprafata
valvelor conviente cât si în mucoasa libera, între pilor si valvula ileo-cecala.
- Între vilozitati, la baza lor, se afla orificiile de deschidere ale glandelor intestinale:
1. glandele LieberKühn, distribuite de la duoden la rect. Ele secreta enzime cu
rol în digestia enzimelor cu rol în digestia grasimilor si proteinelor.
2. Glandele Brünner prezente numai în duoden.
- Epiteliul care acopera mucoasa, inclusiv vilozitatile si criptele glandulare este
format în cea mai mare parte din enterocite sau celule absorbante, cu rol în
absorbtie.
Intestinul gros
- Este ultimul segment al tubului digestiv. Se întinde de la nivelul valvului ileocecale
pâna la orificiul anal.
Cadrul colic: 1. ileon; 2. sfincter ileocecal; 3. cecum; 4. apendice; 5. colon ascendent; 6. colon transvers; 7. colon
descendent; 8. tenie; 9. dilatatii; 10. colon sigmoid; 11. rect; 12. canal anal; 13. anus; 14. mezenter.
- I se descriu mai multe segmente.
1. Cecul cu apendicele cecal. Cecul comunica cu ileonul prin valva ileocecala
Bauhin. Apendicele este un diverticul rudimentar al cecului; a carei
mucoasa contine numerosi foliculi limfatici, reprezentând o adevarata
amigdala abdominala.
2. Colonul ascendent merge aproape vertical pâna sub fata inferioara a
ficatului. De unde se cudeaza, formând unghiul colic drept sau hepatic
pentru a se continua cu colonul transvers. Este fixat pe peretele posterior al
abdomenului din peritonel parital.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

10
3. Colonul transvers este situat între unghiul colic drept si colic stâng sau
splenic de unde se continua cu colonul descendent. Este un segment mobil,
învelit de o formatiune peritoneala, mezocolonul transvers, care îl leaga de
peretele posterior al trnchiului.
4. Colonul descendent coboara pe peretele abdominal stâng pâna la nivelul
crestei iliace stângi de unde se continua cu sigmoidul. Este un organ
retroperitoneal.
5. Sigmoidul sau colonul ileo-pelvin este un segment mobil, prevazut cu
mezou = mezosigmoidul. Ocupa fosa iliaca stânga si o parte din bazin.
6. Rectul este segmentul terminal al intestinului gros si tubului digestiv. El s-a
adaptat functiei de rezervor si de organ excretor. Pentru aceasta este
prevazut cu un sistem de suspensie sau muschii ridicatori anali si un sistem
de contentie, muschi sfincteri anali.
- Rectul se termina la nivelul orificiului anal. El nu mai prezinta nici unul din
caracterele colonului,
- Intestinul gros are o lungime de 1,60 metri.
- Intestinul gros se deosebeste de intestinul subtire prin dimensiuni, lungime si
calibru.
- Este fixat partial la peretele trunchiului.
- Pezinta o dispozitie în cadru în jurul anselor intestinale.
- Configuratia sa externa care prezinta 4 caractere principale:
1. Teniile sunt benzi musculare, albicioase situate de a lungul colonului
rezulta prin condensare. Fibrelor musculare, netede longitudinale si sunt în
numar de 3.
2. Plici semilunare, sunt cute transversale pe care le face colonul în spatiile
dintre tenii .Se datoresc condensarii fibrelor musculare netede circulare
.Ele proemina în lumenul colonului între tenii, ca niste creste, iar la
exterior apar ca santuri.
3. Haustrele, sunt santurile dintre 2 plici care bombeaza în afara.Ele lipsesc la
nivelul sigmoidului si rectului.
4. Ciucuri eplipoici, sunt diverticuli ai scroasei peritoneale, plini cu grasime.
Sunt dispusi în doua rînduri la nivelul colonului ascendent si descendent, si
pe un singur rînd la nivelul colonului transvers. Sunt mai numerosi la
nivelul sigmoidului.
- Structura intestinului gros este formata din aceleasi 4 tunici - seroase peritoneala,
tunica musculara, sub mucoasa si mucoasa.
- Tunica mucoasa, spre deosebire de cea a intestinului subtire este mai groasa, mai
slab vascularizata, nu prezinta valvule conivente si nici vilozitati intestinale, ci
contine glandele Lieberkuhn si foliculi limfatici.
- Tunica musculara a rectului este formata dintr-un strat de fibre longitudinale si
unul de fibre circulare, care are la nivelul canalului anal se condenseaza si
formeaza sfincterul anal.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

11
GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV
Pancreasul
- Este un organ retroperitoneal, dispus:
o anterior coloanei lombar
o posterior stomacului
o intre duoden si splina
- Se proiecteaza la nivelul: vertebrelor L1 - L2 si la nivelul peretelui abdominal, pe o zona
transversala, dispusa la epigastru si hipocondru stâng.
- Configuratie externa
- are forma alungita, cu axul mare orizontal.
- i se descriu urmatoarele portiuni:
o Capul, este cuprins în scornitura duodenului.
o Gâtul, face trecerea între cap si corp.
o Corpul, este situat transversal înaintea coloanei lombare.
o Coada, prelungeste corpul pancreasului pâna în hilul splinei (uneori).
- Structura anatomica:
- Pancreasul este o glanda cu secretie mixta: exo si endocrina.
- Pancreasul exocrin este o glanda acinoasa, ai carui produsi de secretie sunt enzimele
digestive (tripsina, steapsina etc.) canaliculele acinoase conflueaza si se deschid în canalul
excretor principal.
- Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans, insule celulare
răspândite în pancreas, înconjurate de o reţea capilară sinusoidala, în care se varsa produsul
de secretie, hormonii insulina si glucogonul, cu rol în metabolismul glucidic.
- Aparatul excretor al pancreasului este reprezentat de 2 canale:
1. Canalul pancreatic principal Wirsung, care strabate glanda de la coada la
cap. Se uneste cu canalul coledoc formând ampula Vater, care se deschide în duoden
la nivelul papilei mari. La nivelul orificiului de deschidere se gaseste sfincterul Oddi.
2. Canalul pancreatic accesor Santorini, care se deschide tot în duoden, la
nivelul papilei mici.
Ficatul
- Este un organ cu multiple functii (vezi tabel 2) metabolice fara de care viata este
imposibila
- Are si rol de glanda anexa a tubului digestiv.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

12
- Este cea mai mare glanda exocrina, circa 1500 g, asezata sub diafragma,
in unghiul superior drept al cavitatii abdominale (loja hepatica).
- Ficatul prezinta o fata superioara, pe care se disting 2 lobi (stang si drept), si o fata
inferioara cu 4 lobi (stang, drept, patrat, caudal) si hilul hepatic.
Tab. 2. Functiile principale ale ficatului.
A. Functia exocrina secretia bilei
B. Functiile metabolice
— sinteza de aminoacizi si proteine plasmatice;
— mentinerea constanta a glicemiei;
— sinteza fosfolipidelor si a colesterolului; cetogeneza* ; catabolismul acizilor grasi
C. Alte functii
— depozitare de glicogen, lipide, fier, sange
— functie antitoxica
— functie termoreglatoare
— functie hematopoietica in perioada fetala
— reglarea volumului de sange circulant
— inactivarea excesului de hormoni
— in coagulare si hemostaza
- Structura ficatului. Ficatul este format dintr-o stroma conjunctiva si un parenchim
hepatic. Stroma cuprinde un invelis extern de unde pornesc septuri conjunctive care
delimiteaza in parenchim lobuli hepatici, formatiuni piramidale cu 5—6 laturi.
- Lobulul hepatic reprezinta unitatea anatomica si functionala a ficatului. Este alcatuit din
cordoane radiate de celule hepatice (hepatocite), capilare sangvine si canalicule biliare
dispuse in jurul unei vene cen-trolobulare
Segment in lobul hepatic: 1. cordoane de celule hepatice; 2. capilare sinusoide; 3. canalicule biliare; 4. canal
biliar interlobular; 5. ramura a venei porte; 6. ramura a arterei hepatice; 7. vena centrolobulara.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

13
- Bila este produsul de secretie continua a hepatocitelor. Ea se varsa in canaliculele biliare,
care formeaza in final doua canale hepatice, drept si stang. Ele se unesc in canalul hepatic
comun. In perioadele interdigestive, bila ajunge prin canalul cistic la ca biliara, unde se
concentreaza si se imbogateste cu mucus. Evacuarea ei se face intermitent, in timpul
meselor, prin canalul cistic si apoi prin canalul coledoc, care se deschide in duoden
impreuna cu canalul principal pancreatic la nivelul sfincterului Oddi
Cai biliare extrahepatice: 1. canal hepatic drept; 2. canal cistic; 3. ca biliara; 4. duoden; 5. ampula
hepatopancreatica; 6. sfincter Oddi; 7. capul pancreasului; 8. canal pancreatic (Wirsung); 9. corpul pancreasului; 10.
coada pancreasului; 11. pancreas; 12. canal secundar (Santorini); 13. canal coledoc; 14. canal hepatic comun; 15. canal
hepatic stang; 16. Ligament
- Ficatul are o vascularizatie dubla.
1. Vascularizatia nutritiva este reprezentata de artera hepatica si ramurile ei, pana la
nivelul lobulilor hepatici.
2. Vascularizatia functionala este realizata de catre sistemul port hepatic format din
vena porta, care incepe prin capilare la nivelul tubului digestiv si se termina prin
capilare la nivelul lobulilor hepatici. Acest sistem aduce sange incarcat cu
substante nutritive rezultate in urma absorbtiei intestinale.
- Inervatia ficatului se realizeaza prin plexul hepatic, desprins din plexul celiac (simpatic) si
pe cale vagala (parasimpatic).
- Vezica biliara
- Secretia biliara a ficatului este continua, dar evacuarea ei în intestin este ritmata de
perioadele digestive.
- În perioadele interdigestive, bila este depozitata în vezica biliara, unde se
concentreaza de aproximativ 20 de ori, prin absorbtia apei si a sarurilor anorganice.
- este situata pe fata inferioara a ficatului.
- Este un organ cavitar, caruia i se descriu un fund, corp si gât
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

14
- Canalul cistic continua vezica biliara si se deschide în canalul hepatocoledoc.
- Forma este neregulata, iar la interior prezinta valvule incomplete, cu aspect
spiralat.
- Canalul hepato-coledoc cuprinde 2 segmente:
1. Canalul hepatic comun, format prin unirea canalelor hepatice drept si stâng;
tine până la canalul cistic.
2. Canalul coledoc, care reprezintă segmentul de la confluenta hepaticului
comun cu cisticul, pâna la deschiderea în duoden. Canalul coledoc se
deschide împreuna cu canalul pancreatic principal Wirsung, pe fata postero-
mediala a duodenului descendent, în ampula lui Vater.
Peritoneul
- Peritoneul este o membrana seroasa care acopera peretii cavitatii abdomino-
pelviene si organele care se gasesc aici.
- Viscerele abdominale pot fi acoperite de peritoneu pe toata suprafata lor. Sunt
mobile în cavitatea abdominala, fiind legate de unul din peretii cavitatii printr-un
pedicul peritoneal. Acestea se numesc organe intraperitoneale (stomac, intestin
subtire, colon transvers).
- Alte viscere abdominale sunt aplicate pe peretele posterior al abdomenului, fiind
acoperite de peritoneu numai pe una din fete. Acestea sunt organe retroperitoneale
(duodenul, pancreasul, rinichii).
- Peritoneul prezinta: o foita parietala care captuseste peretii cavitatii abdomino-
pelviene si o foita viscerala care acopera organele din abdomen si pelvis.
- Peritoneul parietal se continua cu cel visceral.
- La barbat, cavitatea peritoneala este închisa.
- La femeie, cavitatea peritoneala comunica cu exteriorul prin trompa, uter si vagin,
ceea ce favorizeaza propagarea infectiilor pâna la cavitatea peritoneala
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

15
FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV
Aparatul digestiv aprovizioneaza organismul cu substante nutritive: apa, vitamine,
sarurui minerale. El se interpune intre mediul intern si cel extern. Este format din tub
digestiv si organe anexe.
Tubul digestiv este alcatuit din:
- cavitatea bucala;
- faringe;
- esofag;
- stomac;
- intestin subtire ( duoden, jejun, ileon);
- intestin gros (cec, colon ascendent, colon transvers, colon descendent, colon sigmoid
si rect)
Organele anexe sunt: limba, dintii, glandele cu secretie externa (salivare,pancreas si
ficat).
Peretele tubului digestiv este format din 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculara si
adventice.
1. mucoasa (spre interior) – formata din celule epiteliale ce difera de la o regiune la alta;
- musculatura mucoasei a carei contractie formeaza pliurile mucoasei;
2. submucoasa cu tesut conjunctiv, glande, fibre nervoase si vase de sange.
3 .Stratul muscular din doua componente:
- Musculatura circulara spre interior, de 3-5 ori mai groasa decat musculatura
longitudinala dispusa spre exterior.
4. Adventicea – (tunica externa) un invelis conjunctiv dispus la suprafata.
Componenta abdominala a tubului digestiv este acoperita de seroasa peritoneala avand
o foita parietala aplicata pe peretele abdomenului si una viscerala ce inconjoara stomacul,
intestinul subtire, colonul transvers si sigmoid si se continua cu mezenter care contin vase de
sange si nervi.
Peritoneul trece peste colonul ascendent si descendent si peste pancreas (organe
retroperitoneale)
Vascularizatia provine din:
- Aorta descendenta pentru organele din abdomen (splanhne);
- aorta abdominala prin:
 trunchiul celiac
 artera mezenterica superioara;
 artera mezenterica inferioara;
 artera hiogastrica.
Intoarcerea venoasa se face prin:
- vena porta care se varsa in capilarele sinusoide ale ficatului;
- vena centro-lobulara;
- venele suprahepatice;
- vena cava inferioara.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

16
In acest fel, in calea substantelor absorbite se gaseste ficatul care prin celulele
reticulo-endoteliale – celulele Kapfer, opreste microorganismele si particulele straine
patrunse pe cale digestiva.
Ficatul opreste si prelucreaza ½ - 2/3 din substantele absorbite.
Circulatia splanhnica se intensifica in timpul digestiei deoarece:
- unii hormoni secretati in timpul digestiei produc vasodilatatie (CCK, gastrina, VIP,
secretina);
- in timpul activitatii secretorii se formeaza bradikinina – substanta vasodilatatorie;
- in timpul digestiei se consuma oxigen – scade presiunea oxigenului ceea ce produce
vasodilatatie.
Parasimpaticul produce vasodilatatie indirect prin stimularea activitatii glandelor.
Simpaticul produce vasoconstrictie, dar tesutul scapa repede de aceasta actiune prin
factorii vasodilatatori rezultati din metabolism.
Constrictia venelor din teritoriul splanhnic sub actiunea SNS (sistem nervos simpatic)
indreapta sangele spre teritorii cu importanta vitala in situatii cum ar fi socul hemoragic
(se pot mobiliza 200-300 ml de sange).
Inervatia este asigurata in primul rand de SNE (sistemul nervos enteric). SNE este
reprezentat de cele 2 plexuri:
1. mienteric sau Auerbach (vegetativ) -situat intre cele 2 straturi musculare circular si
longitudinal.
2. submucos sau Meissner (vegetativ) situat in submucoasa.
SNE e format din cca 100 milioane de neuroni (aproximativ numarul neuronilor din
maduva spinarii) si prelungirile lor amielinice.
Neuronii sunt:
- senzitivi;
- efectori;
- interneuroni.
Neuronii senzitivi (1/3) trimit dendritele spre mucoasa si spre muschi. Ele (dendritele)
joaca rol de receptori fiind excitate de distensie, tact, factori chimici din compozitia chimului.
Stimulii sunt transmisi direct sau prin inmtermediul neuronilor efectori.
Neuronii efectori (motori) din plexul mienteric trimit axonii spre muschii celor doua
straturi, determinand contractia lor.
Neuronii efectori din plexul submucos inerveaza glandele, celulele endocrine, epiteliile si
vasele de sange comandand vasoliditatia.
Neuronii din SNE elaboreaza un numar mare de mediatori chimici cum ar fi: Acch
(acetilcholina), NA (noradrenalina), serotonina, Substanta P, somatostatina, VIP,
neurotensina, bombezina, encefalina, NO etc, unii cu actiune incomplet elucidata (Acch si
VIP – vasodilatatie, Acch, substanta P – contractie musculara, VIP si NO – relaxare
musculara) etc.
SNE este cel care regleaza activitatea aparatului digestiv. Asupra lui se exercita influenta
din partea sistemului nervos vegetativ (SNV).
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

17
FUNCTIILE APARATULUI DIGESTIV
1. Functie motorie – aparatul digestiv fragmenteaza si transporta alimentele;
2. Functie secretorie - secreta sucurile digestive necesare digestiei;
3. Functia de digestie – sucurile contin enzime ce degradeaza prin hidroliza principiile
alimentare in componente simple;
4. Functia de absorbtie – componentele simple sunt trecute prin peretele digestiv in
mediul intern.
Functia secretorie – e realizata de glande. Pe toata suprafata mucoasei digestive sunt
bilioane de glande unicelulare, celule mucoase care secreta mucus cu rol de protectie si de
favorizare a alunecarii continutului digestiv ca si de formarea bolului din cavitatea bucala
si din colon.
In submucoasa se gasesc glande tubuloase ce secreta pe langa mucus si enzime.
In afara tubului digestiv exista glannde anexe:
- Salivare (seroase, mucoase, mixte);
- pancreas;
- ficat.
FIZIOLOGIA CAVITATII BUCALE
Cavitatea bucala este formata din:
- vestibul , situat intre buze si arcadele dentare;
- cavitatea propriuzisa, delimitata de:
a) palatul dur superior;
b) planseul bucal inferior;
c) arcadele dentare anterioare;
d) orificiul buco-faringian, delimitat de pilierii amigdalieni posterior.
La nivelul cavitatii bucale are loc:
1. o functie secretorie – secretie salivara;
2. o functie motorie – masicatia.
1. Secretia salivara este produsa de trei perechi e glande exocrine si de un numar mare
de glande unicelulare de pe suprafata mucoasei.
Cele trei perechi de glande sunt:
- Glandele parotide – sunt situate in lojele parotidiene de langa conductul auditiv
extern. Au o greutate de 25-30 gr., fiecare si isi varsa produsul de secretie prin canalul
lui Stenon in vestibul, la nivelul molarului II superior.
- Glandele submaxilare – sunt situate in planseul bucal, in vecinatatea unghiului intern
al mandibulei. Au fiecare cate 7 gr. greutate si isi varsa produsul de secretie prin
canalul Warton lateral de fraul limbii;
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

18
- Glandele sublinguale – sunt situate deasupra planseului bucal in loja sublinguala, au
greutate fiecare de 3-5 gr., iar produsul de secretie se varsa in apropierea fraului limbii
prin 5-6 canale Rivinus (sau canal unic Bartholin).
Saliva formata in acini este saliva primara. Ea contine ptialina (amilaza), mucina, intr-un
mediu ionic asemanator lichidului extracelular deci izoosmotic cu plasma.
COMPOZITIA SALIVEI
Parnchimul glandular de cca 60 gr. Secreta in 24 de ore 1000-1500 ml saliva, adica 0,5-
1ml pe gr. /pe ora, in conditii bazale.
In timpul masticatiei 1-2 ml, iar in secretie maxima – 5-8ml pe gr. Si pe ora.
Saliva este un lichid incolor, transparent, filant (din cauza mucinei) usor opalescent (
celule descuamate, leucocite), hipoton – densitatea de 1003-1008, presiunea osmotica 50
mosm/L, cu un pH acid in repaos (5,4-6), ce se alcalinizeaza cand secretia creste (7,8).
Compozitia se modifica cu tipul alimentelor ingerate:
- devine abundenta si apoasa cand se consuma alimente uscate;
- abundenta in cazul substantelor acide;
- bogata in mucus cand se consuma carne.
Este formata din:
- 99,4% apa;
- 0,6% rezidu uscat: 0,2% substante anorganice
0,4% substante organice.
Substantele anorganice sunt saruri de Na, K, sub forma de cloruri, bicarbonati, fosfati.
Exista si Ca++
care creste cu fluxul salivar.
In mediul acid Ca++
e mobilizat din smaltul dentar.
In mediul alcalin se formeaza saruri insolubile de Ca++
dand calculi-sialolati in
ductele salivare. Ca++
participa si la formarea tartrului dentar. In saliva exista si sulfocianat -
forma de eliminar a ionului CN rezultat din metabolizarea proteinelor. El are rol antiseptic.
Prin saliva se elimina si iod, glandele salivare il concentreaza de 60 de ori (rol necunoscut).
Se elimina si Fl-
necesar mentinerii integritatii dentare.
Substantele organice sunt reprezentate in primul rand de proteine, cele mai
importante fiind enzimele:
Amilaza (ptialina) este o αamilaza ce desface legaturile α 1-4 glicozidice din
amidonul sau glicogenul preparate.
E activata de Cl-
, are pH-ul optim de 6,8 si temperatura optima de 370
C.Este activa
intre pH 4-11, de aceea isi continua actiunea in stomac pana cand pH-ul bolului scade sub 4.
Degradarea amidonului preparat are loc pana la maltoza, maltotrioza si dextrine
(dextrinele rezulta deoarece ptialina nu scindeaza legaturile 1-6 glicozidice de la nivelul
ramificatiilor).
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

19
Lizozimul hidrolizeaza capsula glicozidica a bacteriilor ajutand patrunderea
sulfacianatului.
Kalicreina formeaza bradikinina, o substanta vasodilatatoare.
In saliva mai exista mucoproteine care participa la formarea mucusului ce adera de
alimente favorizand formarea bolului alimentar. De asemenea adera de mucoasa bucala
formand un filtru protector.
Mucusul favorizeaza alunecarea bolului si prin HCO3 neutralizeaza substantele acide.
Mai exista antigene de grup sanguin care se intalnesc la persoanele secretoare (80%)
– sunt glicoproteine.
Exista si IgA, anticorp cu rol de aparare impotriva bacteriilor.
Substante cu rol bactericid :
- bactericidina – impotriva lactobacilului si a streptococului;
- lactoferina – ce s-a gasit la persoanele fara carii.
Substante azotate neproteice:
- uree;
- acid uric;
- creatinina;
- aminoacizi;
- glucoza 0-5 mg%;
- acid lactic;
- lipide: colesterol, acizi grasi, fosfolipide.
Rolurile salivei
1). Faciliteaza masticatia si deglutitia;
2). Lubrefiaza mucoasa favorizand vorbirea;
3). Solubilizeaza multe substante excitand papilele gustative;
4). Rol digestiv – descompune amidonul preparat;
5). Are proprietati bactericide;
6). Reprezinta calea de eliminare a unor substante toxice (Hg, Pb), a microorganismelor, a
ureei.
In lipsa salivei apar ulceratii ale mucoasei bucale deoarece saliva o spala indepartand
microorganismele si resturile alimentare si are efect bactericid.
MASTICATIA
Masticatia reprezinta primul act motor digestiv , poate fi efectuata voluntar, dar in
general este un act reflex.
Consta in farmitare prin taiere si zdrobire a alimentelor introduse in cavitatea bucala
si amestecarea lor cu saliva.
Se realizeaza prin apropierea suprafetelor ocluzale ale dintilor ,prin ridicarea
mandibulei, emailul dentar fiind cel mai dur tesut din organism.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

20
In timpul masticatiei se dezvolta o forta de 6-30 Kg.
Amortizarea socului ocluzal se face prin elasticitatea dintelui si prin ligamentul
periodental.
La masticatie participa:
1. articulatia temporo-mandibulara care permite miscari de:
- coborare-ridicare;
- propulsie-retropulsie;
- lateralitate;
- circumductie.
In timpul masticatiei miscarile sunt combinate. Punctul de sprijin al articulatiei, forta
dezvoltata de contractia musculaturii si rezistenta opusa de alimente realizeaza parghii.
La masticatie participa muschii masticatori, in primul rand cei mandibulari, care
dezvolta forta necesara.
Muschii auxiliari sunt cei ai limbii care plaseaza alimentele intre arcadele dentare si
muschii orofaciali ce mentin saliva si alimentele in cavitatea bucala si le plaseaza intre
arcadele dentare.
Muschii mandibulari sunt:
1. Ridicatori ai mandibulei:
- m. maseter;
- m. temporal;
- m. pterigoidian intern.
2. Coboratori ai mandibulei:
- m. digastric;
- m. milohioidian;
- m. geniohioidian ;
- m. pterigoidian extern.
Muschii sunt inervati de ramura mandibulara a nervului trigemen (nVc).
Deglutitia
Reprezinta trecerea bolului alimentar din cavitatea bucala prin faringe si esofag in
stomac.
Ea presupune trei timpi:
1. Timpul bucal;
2. Timpul faringian;
3. Timpul esofagian.
1.Timpul bucal este voluntar, incepe prin plasarea bolului alimentar pe partea
dorsala a limbii, aplicarea limbii pe palatul dur si contractia muschilor limbii. Bolul este
impins ca de un piston in faringe care il aspira ( P= -20 cm H2O).
2.Timpul faringian
Faringele are o lungime de 12-14 cm si e format din nazo-buco si hipofaringe.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

21
In pereti se gaseste musculatura striata bogat inervata ceea ce permite o fina
coordonare a miscarilor in timpul respiratiei, vorbirii, deglutitiei (in deglutitie respiratia se
opreste).
Timpul faringian este reflex. Reflexul incepe la contactul bolului alimentar cu
receptorii din jurul orificiului buco-faringian(mai ales pilierii amigdalieni).
Contractia limbii impiedica refluxul spre cavitatea bucala, ridicarea valului palatului
impiedica refluxul spre cavitatea nazala.
Trecerea spre trahee e impiedicata de ridicarea laringelui si plasarea lui sub epiglota si
de contractia corzilor vocale.
Unda peristaltica incepe in nazofaringe si parcurge faringele in 1 secunda, sfincterul
esofagian superior deschis, permite trecerea bolului in esofag.
Deschiderea acestui sfincter are loc in momentul declansarii undei peristaltice.
3.Timpul esofagian
Esofagul este un organ musculotubar in forma de tub, cu o lungime de 25 cm. in
perete sunt 2 straturi de muschi:
- circulari;
- longitudinali.
In 1/3 superioara muschii sunt striati, inervati de nervul vag (n.X) cu originea in
nucleul ambiguu, prin placi motorii.
In 1/3 medie musculatura este mixta: striata si neteda.
In 1/3 inferioara musculatura este neteda, inervata de nervul vag (nX) cu originea in
nucleul dorsal al vagului din bulbul rahidian, al 2-lea neuron in plexul mienteric (si aici exista
cele 2 plexuri).
Esofagul are doua sfinctere:
- superior sau faringo-esofagian, striat, format din ingrosarea musculaturii
circulare;
- inferior sau esofago-gastric , care nu are aspect de sfincter, e reprezentat de
ultima portiune de 2-5 cm a esofagului ce functioneaza ca un sfincter.
Sfincterul superior in intervalele dintre deglutitie este contractat (presiune = 40 mm
Hg), ceea ce impiedica patrunderea aerului in esofag in timpul miscarilor respiratorii.
Sfincterul inferior, in intervalul dintre deglutitie are un tonus crescut ( presiune = 30
mm Hg), impiedicand refluxul gastric in esofag.
Unda peristaltica faringiana introduce bolul alimentar in esofag. La contactul cu
esofagul se declanseaza o unda peristaltica - unda primara care strabate esofagul in 5-10
secunde (lichidele trec in 1 secunda datorita gravitatiei).
Sfincterul inferior se deschide in momentul declansarii undei peristaltice (prin
interventia neuronilor inhibitori mienterici) si continutul esofagian este eliminat in stomac.
Daca in esofag au ramas resturi, in locul distensiei esofagului se declanseaza o unda
peristaltica secudara, pana la completa eliminare a continutului esofagian in stomac.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

22
DIGESTIA GASTRICA
Stomacul este un organ cavitar, situat intre esofag si duoden. E format din trei
portiuni:
- fundul stomacului (fornix) – deasupra orificiului esofago gastric ;
- corpul stomacului – portiunea verticala;
- antrul piloric – portiunea orizontala care se termina cu sfincterul piloric – o
portiune ingosata a musculaturii circulare gastrice.
Peretele stomacului e format ca tot restul tubului digestiv din:
- mucoasa;
- submucoasa;
- musculatura formata din 3 straturi:
o circular;
o longitudinal;
o oblic intern.
La exterior stomacul e acoperit de seroasa peritoneala.
Vascularizatia provine din aorta descendenta.
Inervatia – si aici exista cele 2 plexuri ale SNE (sistem nervos enteric).
Inervatia vegetativa e realizata prin n. vag (SNP) – sistem nervos parasimpatic si
nervii splanhnici (SNS) – sistem nervos simpatic.
Si stomacul are:
- o functie secretorie;
- o functie motorie.
1. Functia secretorie e realizata de glande.
Pe intreaga suprafata a mucoasei exista numeroase glande unicelulare ce secreta
mucus.
Glandele tubuloase patrund in submucoasa si dupa regiunea in care se gasesc se
numesc:
- glande cardiale – pe o distanta de cativa cm in jurul orificiului esofago-gastric.
Ele secreta mucus.
- Glande pilorice – situate in antrul piloric din apropierea pilorului. Secreta mai
ales mucus dar si pepsinogen. Celulele gastrice din aceasta regiune secreta
hormonul gastrina, pe care il varsa in sange.
- Glandele fundice sau oxintice – cele mai importante, se gasesc in corpul si
fundul stomacului si au un col si un cap. La nivelul colului se gasesc celule ce
secreta un mucus.
La nivelul corpului – celulele oxintice secreta HCl si factorul intrinsec Castle , iar
spre fundul glandei se gasesc celule principale ce secreta pepsinogen.
Celulele epiteliale de pe suprafata mucoasei exfoliaza in timpul functionarii normale
si sunt inlocuite prin celulele mucoasei ce migreaza din colul glandelor oxintice.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

23
Produsul de secretie al acestor glande este sucul gastric – un lichid incolor,
transparent sau usor opalescent, in volum de 1-1,5l/24 ore, hipoton (densitate 1002-1005),
foarte acid – cu un pH=1,5-2.
E format din:
- 99% apa;
- 1% reziduu uscat:
 0,6% substante anorganice;
 0,4% substante organice.
Substantele anorganice
Sunt reprezentate de: HCl, cloruri de K si de Na, fosfat de calciu si bicarbonat de Na.
Cl-
e principalul anion, concentratia Na+
e invers proportional cu secretia, K+
si
HCO3
–
se gasesc in concentratie mai mare ca in plasma.
HCl, la rate mari ale secretiei se apropie de o solutie izotona de HCl.
Substantele organice
Sunt reprezentate de:
1. enzime:
- pepsinogen;
- labfermentul la sugari;
- tributiraza;
- gelatinaza;
2. mucoproteine bogate in HCO3
–
3. factor intrinsec Castle
Pepsinogenul se secreta in forma inactiva; - in mediu acid trece in pepsina – forma
activa, prin clivarea unor legaturi peptidice, cu atat mai repede cu cat pH-ul e mai acid. PH-
ul optim e de 1,8-3,5. La un pH de 5 pepsina este inactivata. Ea are si o actiune
autocatalitica.
Pepsina incepe digestia proteinelor scindandu-le pana la albumoze si peptone care
sunt de fapt niste peptide.
Labfermentul are o actiune optima la un pH 4,5-5,5 fiind activa la sugari la care
coaguleaza laptele. Aceasta actiune la adult o are pepsina.
Tributiraza este lipaza ce actioneaza optim la pH peste 4-5, fiind activa la sugari. Ea
scindeaza trigliceridele gata emulsionate din alimente ca laptele, smantana, frisca. Are o
importanta redusa la adult.
Gelatinaza lichefiaza gelatina.
Factorul intrinsec Castle este necesar pentru absorbtia vit. B12. E o glicoproteina
secretata de celulele parietale care fixeaza vit. B12, complexul fiind rezistent la digestie. Sub
aceasta forma vit. B12 ajunge in ileon unde este absorbita.
Eliberarea factorului intrinsec din celulele parietale e stimulata de factorii ce
stimuleaza secretia de HCl.
Alte substante organice din sucul gastric sunt mucoproteinele care impreuna cu
HCO3
–
formeaza mucusul. Acesta acopera mucoasa cu un strat de cca 1mm grosime avand
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

24
rol de protectie a mucoasei de actiunea factorilor mecanici dar si de actiunea HCl (il
neutralizeaza) si de actiunea pepsinei (inactivata de pH 5).
Mucusul este secretat permanent deoarece HCO3
–
si mucina sunt permanent
degradate de pepsina. Secretia de mucus e stimulata prin stimuli mecanici si prin N vag.
SN simpatic prin receptorii α inhiba secretia de mucus (aparitia ulcerului gastric in
stari de stres). Aspirina si factorii antiinflamatori nesteroidieni inhiba si ei secretia de mucus.
Secretia de HCl
Celulele oxintice prezinta canalicule ce se deschid in lumenul glandei. Pe suprafata
canaliculelor exista numerosi cili. In interiorul acestor canalicule se formeaza HCl printr-un
mecanism incomplet elucidat.
1. Cl-
e transportat activ din citoplasma in canalicul scazand potentialul in canalicul la -
40….-70 mV, ceea ce atrage pasiv ionii de K si Na.
2. In citoplasma apa se disociaza in H+
si OH-
.
H+
e secretat activ in canalicul in schimbul K+
prin actiunea ATP-azei H+
,K+
dependente. Na e trecut in citoplasma printr-o pompa de Na+
, astfel in canalicul se
formeaza HCl.
3. Apa trece in canalicul prin osmoza astfel incat HCl in canalicul are o concentratie de
160 mmoli/L, un pH+0,8. Aici se formeaza si ClK in concentratie de 15mEg/L. Cei
doi componenti trec in lumenul glandei.
4. In citoplasma CO2 ( din metabolismul celulei sau din plasma sanguina) se uneste cu
OH rezultat din disocierea apei, sub actiunea anhidrazei carbonice formand HCO3
-
.
Acesta difuzeaza in afara celulei in plasma sanguina in schimbul Cl-
.
Secretia HCl se insoteste de alcalinizarea sangelui ce vine in contact cu mucoasa gastrica.
Importanta anhidrazei carbonice in formarea HCl reiese din faptul ca inhibitorii
anhidrazei carbonice ca acetazolamida reduce formarea HCl.
Factorii ce stimuleaza secretia de HCl
1. acetilcholina;
2. gastrina;
3. histamina;
1.Acetilcholina – secretie neurocrina – este mediatorul chimic eliberat in terminatiile
vagale sau prin reflexe scurte. Stimulii sunt mecanici (distensia stomacului) si chimici (
substante rezultate din degradarea proteinelor, aciditatea chimului).
2.Gastrina eliberata in sange din celulele G – secretie endocrina – secretia sa e
stimulata de n.vag prin bombezina (GRP) si inhibata de somatostatina si pH mai mic de 2.
3.Histamina secretata de mastocitele mucoasei din apropierea glandelor, ajunge la
glande prin difuziune (secretie paracrina) . Ea potenteaza actiunea celorlalti 2 factori
(inhibitorii histaminei ca cimetidina si ranetidina reduc secretia de HCl).
Secretia de HCl e inhibata de somatostatina eliberata de interneuronii din plexuri.
Somatostatina e stimulata de pH mai mic de 2 si de factorii duodenali (GIP, VIP) si inhibata
de acetilcholina.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

25
PH acid (mai mic de 2) inhiba nu numai secretia de gastrina dar inhiba si direct
secretia de HCl. Este un mecanism de autoreglare.
Cat timp HCl este tamponat de substantele proteice din continutul gastric pH-ul scade
putin.
Cand substantele proteice sunt neutralizate, pH-ul scade inhiband secretia de HCl.
HCl format de celulele oxintice din glandele fundice se amesteca cu secretia celorlalte
glande gastrice. El se gaseste sub forma libera in sucul gastric si combinat cu mucoproteine si
da un pH de 1,5-2.
In timpul secretiei bazale HCl se formeaza in cantitate de 1,5-2 mEg/ora, dupa
stimulare maxima (cu histamina) secretia sa ajunge la 22 mEg/ora la barbat si 15mEg/ora la
femei.
Exprimat in mEg/L in sucul gastric se gaseste sub forma de aciditate libera 15 mEg/L,
combinat 25mEg/L, totala 40-60mEg/L.
Rolurile HCl
1. Activeaza pepsinogenul si creeaza pH-ul optim pentru actiunea pepsinei.
2. Formeaza cu proteinele acid albuminele, labilizand structura proteinelor care pot fi
mai usor atacate de pepsina.
3. Impiedica procesele de fermentatie si putrefactie.
4. Impreuna cu pepsina desprinde Fe+++
din combinatiile organice permitand actiunea
substantelor reducatoare din alimente care reduc Fe+++
la Fe++
absorbabil.
Principala enzima digestiva din sucul gastric este pepsina care initiaza degradarea
proteinelor.
Stimularea secretiei de pepsinogen
In general toti factorii ce stimuleaza secretia de HCl stimuleaza si pe cea de
pepsinogen, cei mai puternici stimuli fiind acetilcholina si gastrina.
HCl stimuleaza secretia de pepsinogen prin reflexe locale. In lipsa secretiei de HCl,
nu se secreta nici pepsinogenul.
Secretia si CCK stimuleaza secretia de pepsinogen.
Reglarea secretiei gastrice se face in 3 faze in functie de locul de actiune al
stimulilor:
1.Faza cefalica
2.Faza gastrica
3.Faza duodenala
1.Faza cefalica asigura 1/5 din secretia gastrica.
In aceasta faza excitantul actioneaza asupra unor receptori mecanici sau chimici
inainte de introducerea bolului alimentar in stomac. Acesti receptori pot actiona prin reflexe
neconditionate sau conditionate asupra secretiei gastrice.
In cazul reflexelor neconditionate introducerea alimentelor in cavitatea bucala
stimuleaza receptorii de tact si gustativi.
Calea aferenta e cea descrisa la reglarea secretiei salivare. Centrul gastro-secretor se
gaseste in bulb (nucleul dorsal al vagului). Calea eferenta e reprezentata prin N. vag. Vagul
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

26
stimuleaza direct celulele oxintice si parietale, dar stimuleaza si secretia de gastrina (printr-un
interneuron ce elibereaza bombezina).
El inhiba secretia de somatostatina.Prin toate aceste actiuni vagul stimuleaza secretia
de HCl si pepsinogen.
Calea reflexa conditionata se explica la fel ca in cazul secretiei salivare .Calea
eferenta si aici e reprezentata de N.Vag.
Faza cefalica a fost demonstrata prin prin pranzul fictiv (fistula esofagiana si
gastrica).
2.Faza gastrica dureaza 3-4 ore, raspunde de 2/3 din secretia gastrica (cca 1500ml).
La patrunderea bolului alimentar in stomac sunt excitati receptorii mecanici prin
distensie si cei chimici prin produsii de degradare ai proteinelor.
Se declanseaza:
- reflexe vago-vagale;
- reflexe scurte.
fiind stimulate secretia de HCl si pepsinogen.
Distensia antrului piloric prin:
- reflexe vago-vagale;
- reflexe scurte,
stimuleaza secretia de gastrina – deci de HCl si pepsinogen. HCl stimuleaza prin
refexe scurte secretia de pepsinogen.
3.Faza intestinala (duodenala) raspunde de o secretie gastrica redusa, stimulata de
prezenta chimului in duoden.
La inceputul golirii stomacului, cand pH-ul in duoden e mai mare de 3 predomina
efectul stimulator.
Cand pH-ul scade sub 2 predomina efectul inhibitor.
Stimularea are loc prin:
- distensia duodenului (mecanic);
- produsii de digestie proteica (chimic)
Ca raspuns la acesti stimuli se secreta gastrina duodenala si e stimulata secretia
gastrica. Enteroxintina secretata de mucoasa duodenala are efect stimulator asupra secretiei
gastrice. Aminoacizii din sange pot stimula secretia de HCl.
Inhibarea secretiei de HCl are loc prin prezenta in duoden de:
- substante acide;
- produsi de digestie ai lipidelor;
- hipertonie.
Substantele acide actioneaza prin determinarea secretiei de secretina care inhiba
eliberarea de gastrina si inhiba raspunsul celulelor parietale la gastrina.
Substantele acide elibereaza si bulbogastrona cu aceleasi efecte.
Acizii grasi cu lant lung, monogliceridele elibereaza CCK
( colecistokinina) si GIP (gastroinhibitor peptid).
Ambele inhiba secretia de HCl.
Hipertonia elibereaza un hormon necunoscut ce inhiba secretia de HCl.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

27
FUNCTIA MOTORIE A STOMACULUI
Din punct de vedere motor stomacul:
- joaca un rol de rezervor pentru alimentele ingerate la o singura masa;
- joaca un rol de divizare a bolului alimentar si transformarea lui in chim gastric, ceea
ce permite inceputul digestiei;
- goleste continutul gastric in duoden in mod controlat, intr-un ritm ce permite digestia
in duoden;
Relaxarea sfincterului esofagian inferior este urmata de relaxarea fundului si a corpului
stomacului (relaxarea receptiva) ce se realizeaza prin fibrele inhibitorii ale nervului vag
(secreta VIP, NO).
Alimentele se dispun in corpul stomacului concentric, incepand cu regiunea apropiata de
peretii gastrici. Pana la volumul de 1,5 l presiunea in stomac nu creste.
Mixarea continutului gastric alimentar cu sucul gastric se datoreste contractiei
stomacului care apare la 1-2 ore dupa alimentatie. Ele incep la ½ curburii mici si sunt in
numar de 3/min. Sunt determinate de ritmul electric de baza a carui pacemaker se gaseste
intre stratul muscular circular si cel longitudinal, pe curbura mare mai sus de mijloc.
Potentialul de actiune generat in acest pacemaker determina pe membrana fibrelor
musculare aparitia de unde lente.
Cand depolarizarea ajunge la pragul de -40mV declanseaza raspunsul motor.
Acetilcholina si gastrina cresc durata platoului acestor unde crescand intensitatea contractiei.
Noradrenalina, neurotensina, secretina, scad platoul si reduc intensitatea contractiei.
La nivelul corpului stomacului aceste contractii sunt slabe. Ele pun in contact suprafata
mucoasei pe care se gasesc enzimele, cu alimentele.
Ele au un usor rol de mixare si propulsie.
La nivelul antrului piloric contractiile devin mai puternice. Inelele peristaltice patrund
profund intre alimente realizand propulsia spre pilor.
Portiunea terminala a antrului si pilorul se contracta simultan cu contractia pilorului
(contractia sistolica a antrului) impingand continutul inapoi – retropulsie.
Prin aceste miscari ale propulsiei si retropulsiei antrul realizeaza amestecarea si
maruntirea continutului gastric transformandu-l intr-o pasta semilichida numita chim ( antrul
se numeste moara pilorica).
Golirea stomacului se realizeaza prin intensificarea peristaltismului antral. (de 6 ori mai
intens decat undele de mixare). Cand tonusul sfincterului piloric e normal, fiecare unda
peristaltica puternica antrala impinge in duoden cativa ml de chim gastric prin sfincterul
piloric care in cazul tonusului normal are un orificiu mic prin care permite si trecerea
lichidelor dar impiedica trecerea fragmentelor alimentare.
Functia jonctiunii gastro-duodenale este:
1. de a regla golirea continutului gastric cu o frecventa ce sa perimta prelucrarea
chimului de catre duoden;
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

28
2. de a preveni regurgitarea chimului din duoden in stomac ( mucoasa gastrica poate fi
atacata de bila).
Reglarea ratei golirii continutului gastric in duoden se face prin factori nervosi si
umorali avand ca punct de plecare stomacul si duodenul.
Factorii gastrici sunt:
- distensia stomacului ce actioneaza prin vag si reflexe locale;
- gastrina.
Acesti factori stimuleaza peristaltismul antral si distensia relaxeaza sfincterul piloric.
Factorii duodenali in general reduc rata golirii. Rata golirii depinde de capacitatea
duodenului de a prelucra chimul.
Prezenta in duoden a acizilor grasi, a monogliceridelor, a produsilor de degradare
proteica, a pH-ului sub 3,5, a hipertoniei scad rata golirii prin scaderea peristaltismului antral
si cresterea tonusului piloric.
Mediul acid (sub pH 3,5) actioneaza pe cale nervoasa (sectionarea vagului aboleste
raspunsul) dar si prin secretina.
Prin ambele cai se reduc peristaltismul antral si creste tonusul piloric. Secretina
stimuleaza secretia pancreatica si biliara favorizand neutralizarea chimului din duoden.
Produsii de digestie ai grasimilor actioneaza prin colecistokinina (CCK) care reduce
peristaltismul antral si contracta pilorul. In acest caz se secreta si G.I.P. cu aceeasi actiune.
Hiperosmolaritatea actioneaza prin osmoreceptorii din duoden si jejun deci pe cale
nervoasa dar si prin eliberarea unui hormon neidentificat.
Produsii de digestie proteica , prin gastrina duodenala contracta sfincterul piloric, deci
scad golirea stomacala.
In concluzie reglarea stomacului se face in mai mici masuri sub actiunea factorilor
gastrici, mai ales prin mecanisme de feed back de la nivel duodenal, acestea din urma avand
rol inhibitor.
O evacuare anormala este voma.
Este un reflex controlat si coordonat de centrul vomei din bulb. Receptorii se gasesc
in diferite regiuni ale corpului (distensia stomacului, a duodenului, leziuni al sistemului
genito-urinar, ameteala etc.).
Substantele emetirante actioneaza prin receptorii din stomac, duoden sau de pe
planseul ventriculului IV. Acest reflex incepe printr-un peristaltism invers de la mijlocul
intestinului subtire spre duoden.
Sfincterul piloric si stomacul se relaxeaza.Urmeaza o inspiratie cu glota inchisa prin
care scade presiunea intratoracica, iar prin coborarea diafragmului crete presiunea
abdominala. Are loc o contractie a musculaturii abdominale, sfincterul esofagian inferior se
relaxeaza reflex, de asemenea si cel superior si continutul gastric e proiectat in faringe –
cavitate bucala.
Chimul gastric ajuns in duoden sufera procese de completare a digestiei mai ales in
partea superioara a intestinului subtire (duoden, jejun) si procese de absorbtie mai ales la
nivelul jejunului si a ileonului.
Procesele de digestie au loc sub actiunea secretiilor pancreatice si biliare care se varsa
in duoden si a secretiei intestinale.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

29
Sucul pancreatic
Pancreasul, o glanda mixta situata inapoia stomacului, are capul incadrat de potcoava
duodenala si corpul ce se intinde spre splina.
Este un organ retroperitoneal. Are o secretie externa– sucul pancreatic, realizata de
acini si o secretie interna, realizata de celulele insulelor Langerhans (care secreta hormoni cu
rol predominant in metabolismul glucidic).
Pancreasul exocrin se aseamana ca structura cu glandele salivare fiind format din
acini si ducte. Acestea se unesc in canalul pancreatic al lui Wirsung, ce se deschide in ampula
lui Vater impreuna cu canalul coledoc.
Ampula lui Vater se deschide in duoden prin orificiul prevazut cu sfincterul lui Oddi.
Uneori exista un canal accesoriu – al lui Santorini.
Sucul pancreatic are un volum de cca 1000 ml/24 ore si contine enzime pentru toate
principiile alimentare secretate la nivelul acinilor si o solutie de bicarbonat secretata de ducte.
Enzimele pancreatice :
1. tripsina;
2. chimiotripsina;
3. carboxipeptidaza;
4. elastaza;
5. nucleaza;
6. amilaza pancreatica;
7. lipaza pancreatica;
8. colesterol esteraza;
9. fosfolipaza.
Cele trei enzime principale: tripsina, chimiotripsina si carboxipeptidaza se secreta sub
forma inactiva de:
- tripsinogen;
- chimiotripsinogen;
- procarboxipeptidaza.
Tripsinogenul este activat in duoden de enterokinaza in tripsina. Acesta are o actiune
autocatalitica, dar activeaza celelalte 2 enzime proteolitice.
Tripsina si chimiotripsina sunt endopeptidaze, ele actionand in interiorul moleculelor
proteice pe care le scindeaza pana la peptide.
Carboxipeptidaza este o exopeptidaza care desprinde aminoacidul de la extremitatea ce se
termina cu COOH, deci in urma acestei actiuni rezulta niste aminoacizi.
Pentru a impiedica digestia pancreatica, celulele care secreta tripsina secreta si un
inhibitor al tripsinei. In leziuni pancreatice sau obstructii de ducte, acumularea de enzime
proteolitice poate depasi actiunea inhibitorului si intreg pancreasul poate fi digerat in cateva
ore (pancreatita acuta).
Degradarea glucidelor se face sub actiunea amilazei care se secreta sub forma activa. Este
mai puternica decat amilaza salivara, poate actiona asupra amidonului crud pe care il
degradeaza tot pana la maltoza si dextrine maltotrioza.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

30
Pentru lipide exista:
o lipaza secretata sub forma activa, ce degradeaza trigliceridele din grasimile emulsionate
de sarurile biliare pana la acizi grasi, glicerol si monogliceride
Reglarea secretiei pancreatice se face prin:
- acetilcholina din terminatiile vagale sau neuronii din plexuri;
- gastrina din antrul piloric;
- CCK (colecistokinina);
- Secretina, ambele (CCK si secretina) secretate de mucoasa duodenala si a jejunului
superior.
Primele 3 stimuleaza secretia acinara, bogata in enzime dar in volum mic.
Secretina stimuleaza secretia ductala determinand volumul secretiei.
Cei patru factori se potenteaza reciproc.
Fazele secretiei pancreatice , ca si a celei gastrice sunt:
1. Faza cefalica;
2. Faza gastrica;
3. Faza intestinala.
In faza cefalica actioneaza aceiasi stimuli ca pentru secretia gastrica, calea eferenta e
reprezentata de vag care stimuleaza secretia de enzime, dar volumul de secretie este mic.
In faza gastrica – continua stimularea prin vag dar intervine si gastrina.
Faza intestinala incepe odata cu patrunderea chimului in duoden, este faza cea mai
importanta, in care se secreta:
a) CCK;
b) secretina.
Colecistokinina (CCK) se secreta sub actiunea alimentelor, mai ales de natura lipidica.
Este un peptid din 33 aminoacizi secreata de celulele “I” din mucoasa intestinului superior.
Stimuleaza secretia de enzime.
Secretina este un peptid din 27 aminoacizi secretat de celulele “S” din mucoasa
intestinului superior sub actiunea chimului (sub pH 4,5 – mai ales pH 3). Stimuleaza secretia
ductala bogata in bicarbonat si cu volum mare.
Secretina prezinta importanta deoarece bicarbonatul neutralizeaza acidul clorhidric (HCl)
din chimul gastric ajuns in duoden si astfel impiedica aparitia ulcerului duodenal. De
asemenea ceeaza un pH potrivit actiunii enzimelor pancreatice (pH=8).
Secretia biliara
Bila este secretia externa a ficatului, intr-un volum de 600-1200 ml/24 ore.
Unitatea structurala si functionala a ficatului este lobulul hepatic, de forma piramidala
(50.000-100.000).
Are in centru vena centrolobulara de la care sunt dispuse radiar hepatocitele. Intre
hepatocite se gasesc capilarele sinusoide in care se varsa atat sangele din artera hepatica cat si
cel din vena porta, iar capilarele se deschid in vena centrolobulara .
Intre doua siruri ale hepatocitelor se gasesc canalicule biliare, intralobulare, care nu au
pereti proprii si in care hepatocitele elaboreaza componentii bilei.
Canaliculele biliare intralobulare se continua cu cele extralobulare care capata pereti
proprii si care prin unire formeaza cele doua canale hepatice: drept si stang, iar acestea
unindu-se in dreptul hilului formeaza canalul hepatic.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

31
Canalul hepatic se continua cu canalul coledoc ce se deschide in ampula lui Vater. O
derivatie a canalului coledoc este canalul cistic care se deschide in vezica biliara.
Secretia biliara se face in doua etape si este continua:
1. Secretia de hepatocite a componentilor bilei:
- sarurui biliare;
- pigmenti biliari;
- colesterol;
- lecitina.
2. Secretia de HCO3 Na (bicarbonat de Na) si apa la nivelul ductelor, secretie
stimulata de secretina avand rolul de a neutraliza HCl din duoden.
Secretia biliara are doua roluri:
a) in digestia si transportul grasimilor – prin sarurile biliare;
b) in excretia unor produsi de catabolism nehidrosolubili ca : bilirubina si colesterolul.
Depozitarea in vezicula biliara
In vezica biliara cu un volum de 20-60 ml se depoziteaza secretia a 12 ore – cca 450 ml.,
deoarece apa si sarurile sunt absorbite continuu ca urmare in special a absorbtiei active a Na+
, iar restul bilei se concentreaza de 5-20 de ori.
In compozitia bilei (difera bila hepatica de cea biliara) se gasesc:
- sarurui biliare;
- bilirubina;
- colesterol;
- lecitina;.
Sarurile biliare sunt formate din colesterol. Acesta este transformat in acizi biliari
primari : colic si chenodezocicolic care se combina cu glicocolul si taurina ( acid
glicocolic, taurocolic, etc) si se gasesc sub forma de saruri biliare cu Na+
- (glicocolatul
de Na, taurocolatul de Na, etc).
Cantitatea de acizi biliari secretata in 24 de ore este de 0,5gr.
Sarurile biliare sunt singurul component al bilei cu rol in digestie:
- ele emulsioneaza lipidele deoarece scad tensiunea superficiala a particulelor de
grasime care prin agitare se sparg oferind o suprafata mare de contact lipazelor;
- favorizeaza transportul componentilor nehidrosolubili ai lipidelor spre mucoasa
intestinala, deoarece formeaza cu acestia complexe hidrosolubile numite micelii
(grupuri de acizi biliari dispusi cu partea nehidrosolubila spre centru si cu
extremitatile incarcate electric spre periferie; in partea centrala se dizolva lipidele). In
lipsa sarurilor biliare se pierd prin scaun cca 40% din lipide.
Circulatia sarurilor biliare
In ileonul distal se absorb 94% din sarurile biliare, restul se elimina.
Cele absorbite pe calea venei porte ajung la ficat, unde, la prima trecere sunt resecretate
de hepatocite in bila. Acest circuit se numeste hepato-entero-hepatic, recirculatia are loc de
cca 18 ori pana la eliminare, iar cantitatea eliminata prin scaun este inlocuita prin formarea la
nivelul hepatocitului.
In circuitul hepato-entero-hepatic exista cca 2,5 gr. saruri biliare. Formarea sarurilor
biliare e stimulata de ingerarea de saruri biliare.
Colesterolul se elimina cca 1-2 gr/24 ore. Este nehidrosolubil.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

32
Sarurile biliare si lecitina formeaza cu el micelii hidrosolubile. In conditii patologice poate
precipita formand calculi biliari. Aceasta se intampla :
- daca absorbtia apei din bila este prea intensa;
- daca lecitina si sarurile biliare scad in bila;
- daca secretia colesterolului e prea mare;
- in caz de inflamare a epiteliului vezicii biliare, care modifica absorbtia apei.
Calciul, care se concentreaza in vezicula biliara poate precipita formand calculi opaci la
raze X.
Golirea vezicii biliare
Are loc in timpul digestiei, mai ales la patrunderea lipidelor in duoden, prin contractia
peretilor vezicali si relaxarea sfincterului Oddi.
Cel mai puternic stimul pentru golirea vezicii biliare este hormonul CCK
(colecistokinina), eliberat de prezenta lipidelor in duoden.
Alt stimul mai slab este acetilcholina, elibrata de fibrele colinergice din vag si plexul
enteric.
Relaxarea sfincterului Oddi are loc:
- sub actiunea CCK;
- e determinata de unda de relaxare ce precede peristaltismul coledocului;
- relaxarea determinata de trecerea undei peristaltice peste duoden – efectul relaxant cel
mai puternic, de aceea bila patrunde in duoden pe fractiuni, odata cu trecerea undei
peristaltice duodenale.
Cand cantitatea de grasimi in duoden e suficienta, vezica biliara se goleste intr-o ora.
Substantele care stimuleaza secretia biliara se numesc colagoge – saruri biliare.
Substantele care stimuleaza golirea vezicii biliare se numesc coleretice – rol important
ii revine CCK.
DIGESTIA IN INTESTINUL SUBTIRE
Intestinul subtire are forma unui tub situat intre sfincterul piloric si valvula ileo-
cecala. Are o lungime de cca 3 m la omul viu.La acest nivel are loc:
- definitivarea digestiei;
- absorbtia produsilor rezultati din digestie;
- eliminarea rezidurilor in intestinul gros.
Intestinul subtire este format din 3 parti :
1. duoden;
2. jejun;
3. ileon.
Duodenul este partea fixa a intestinului subtire, cu o lungime de cca 25 cm si diametrul
de 5 cm, are forma de potcoava si e situat retroperitoneal.
Partea mobila a intestinului subtire e formata din jejun (2/5) si ileon (3/5), neexistand
intre ele o separare distincta.
Peretele este format ca in tot restul tubului digestiv din mucoasa, submucoasa, 2 straturi
musculare si seroasa peritoneala care acopera duodenul dar inconjoara restul intestinului
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

33
subtire continuandu-se cu mezenterul prin care trec vasele de sange si nervii si care se
continua cu peritoneul ce acopera suprafata posterioara a abdomenului.
Suprafata mucoasei intestinului este marita prin prezenta unor pliuri ale mucoasei –
valvule conivente si a numeroase prelungiri digitiforme – vilozitati intestinale mai numeroase
in duoden si partea superioara a jejunului.
Vilozitatea este acoperita de un strat de celule epiteliale (enterococite), care la suprafata
dinspre lumen prezinta microvilozitati ce formeaza marginea in perie.
In interiorul vilozitatii se gaseste tesut conjunctiv strabatut de capilare sanguine, in centru
se gaseste chiliferul central (capilar limfatic).
Glandele din intestinul subtire sunt:
- glandele lui Brunner;
- glandele (criptele) lui Lieberkuhn
Glandele lui Brunner se gasesc in prima parte a duodenului. Ele secreta mucus.
In tot intestinul subtire, la buza vilozitatilor se gasesc glande tubulare numite criptele lui
Lieberkuhn care sercreta sucul intestinal.
Functia motorie e reprezentata de:
- contractii de mixare – contractii segmentare
- contractii de propulsie – unde peristaltice.
De fapt ambele feluri de contractii produc si mixare si propulsie dar de intesitati diferite.
Contractiile segmentare sunt contractii ale musculaturii circulare la intervale regulate ce
impart intestinul in segmente. Ele se relaxeaza si apare un nou set de contractii la mijlocul
segmentelor anterioare.
Aceste contractii deplaseaza chimul de 8-10 ori pe minut amestecandu-l cu sucurile
digestive.
Frecventa lor e determinata de ritmul electric de baza care este de 12/min in duoden si de
8-9/min in restul intestinului.
Undele intestinului au o directie aborala, se deplaseaza mai repede in intestinul proximal
(0,5-2 cm/sec), ele mor dupa 3-5 cm (miscarea reala este de 1 cm/min deci distanta de la pilor
la valvula ileo-cecala este parcursa in 3-5 ore).
Activitatea peristaltica este influentata de factori nervosi si umorali.
- scindeaza ac. gras de la C2 );
- o colesterol- esteraza, ce hidrolizeaza esterii colesterolului;
- o fosfolipaza, ce desprinde acizii grasi din fosfolipide.
Secretia bicarbonatului (HCO3
-
) are loc la nivelul ductelor, in secretii mari bicarbonatul
poate creste la 145 mEg/L avand rolul de neutralizare a HCl.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

34
DIGESTIA IN COLON
Intestinul gros (colonul) are un diametru mai mare decat cel subtire, are o lungime
de cca 1,5 m si e format din:
- cec – o prima portiune largita la care este atasat apendicele;
- o portiune ascendenta – colon ascendent ce se termina cu flexura hepatica;
- colon transvers – ce se intinde intre flexura hepatica si cea splenica;
- colon descendent, sigmoid, rect, ultimii centrimetrii poarta denumirea de canal anal
care se deschide la exterior prin anus prevazut cu 2 sfinctere:
 intern – din musculatura neteda, involuntar;
 extern – din musculatura striata, supus vointei
Peretele intestinului gros e format din aceleasi straturi ca restul tubului digestiv cu
unele modificari:
- mucoasa nu prezinta nici valvule, nici vilozitati;
- stratul muscular longitudinal e discontinuu, format din 3 benzi numite tenii. Din
cauza tonusului acestor tenii peretii dintre tenii proemina formand haustre .
Functia colonului consta in absorbtia apei si a electrolitilor din chim. Aceasta absorbtie
are loc in prima jumatate a colonului si se refera la 90% din apa si electroliti, principalul
mecanism fiind cel de absorbtie activa a Na+
.
In colon exista o bogata flora microbinana care ataca resturile alimentare ajunse aici
(inclusiv celuloza). Ea sintetizeaza vitamine: K, B12, complex B absorbite de mucoasa
colonului.
Functia motorie
Si aici exista :
- contractii de mixare;
- contractii de propulsie.
Contractiile de mixare sunt contractii din loc in loc ale musculaturii circulare pe o
distanta de cca 2,5 cm. Contractia simultana a musculaturii longitudinale produce formarea
de haustre, aceste contractii numindu-se haustrale.
Ele mixeaza continutul si il deplaseaza lent in directie anala. Se intalnesc mai frecvent in
cec si in colonul ascendent favorizand absorbtia apei si a electrolitilor (din cei 1500 ml apa
patrunsa in cec raman 80-200 ml).
In 8-15 ore chimul e transportat de la valvula ileo cecala la colonul transvers devenind
semisolid (bol fecal).
Miscarile de propulsie sunt “miscari in masa”.
Ele apar de cateva ori pe zi, mai frecvent in prima ora dupa dejun. Constau in formarea
unui inel de contractie apoi are loc o contractie pe o distanta de cca 20 cm.
Contractia dureaza cca 30 de secunde, urmeaza o relaxare 2-3 minute, apoi o noua
contractie in masa (acest fel de contractie dureaza 10-30 minute) continutul fiind impins in
sens anal.
Cand materiile fecale au ajuns in canalul anal distensia acestuia declanseaza senzatia de
necesitate.
Aparitia contractiei in masa e facilitata prin reflexe gastro si duodenocolice.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

35
SNP le creste intensitatea, SNS o reduce.
Iritarea colonului (colita ulceroasa) poate initia contractiile in masa, deasemenea distensia
unui segment de colon.
Defecatia
In cea mai mare parte a timpului rectul este gol deoarece exista un sfincter functional la
20 cm de anus, la jonctiunea dintre rect colonul sigmoid.
Aici exista si un unghi ce opune rezistenta la umplerarea rectului.
Cand contractiile in masa imping materiile fecale in canalul anal apar:
- senatia de necesitate;
- distensia peretelui, prin reflexe locale scurte initiaza o unda peristaltica in colonul
descendent.
Aceasta unda se asociaza cu relaxarea sfincterului intern prin stimuli inhibitori din SNE.
Reflexul e slab, e intarit prin reflexul parasimpatic ce se inchide in maduva sacrala,
caile aferenta si eferenta sunt reprezentate de fibre din nervii pelvici.
Ca urmare a acestui reflex se intensifica unda peristaltica din colonul descendent si se
relaxeaza sfincterul intern.
Simultan sunt declansate si alte reflexe:
- inspiratie profunda;
- expiratie cu glota inchisa.
Prin contractia muschilor abdominali creste presiunea in abdomen deci si in colon.
Daca sfincterul extern voluntar se relaxeaza defecatia are loc.
Defecatia e oprita de contractia voluntara a sfincterului extern striat. In acest caz
reflexul moare in cateva secunde si reapare cand o noua cantitate de materii fecale ajung in
rect.
La noii nascuti si la cei cu maduva sectionata reflexul de defecare provoaca automat
golirea colonului fara controlul sfincterului extern.
Functia secretorie a intestinului gros
Functia secretorie a intestinului gros consta in principal in secretia de mucus de
celulele mucoase de pe suprafata mucoasei colonului. Aici se secreta se bicarbonat (HCO3
-
)
prin transfer activ. Secretia de mucus si bicarbonat e stimulata mecanic direct si prin reflexe
scurte. Si aici se gasesc criptele Liebrkuhn care secreta numai mucus. Stimularea
parasimpaticului (nerv vag, nervi pelvici) stimuleaza secretia.
Mucusul are rolul de a proteja mucoasa si fiind aderent favorizeaza formarea bolului
fecal.
In caz de iritare intensa la nivelul intestinului se secreta cantitati mari de apa si
electroliti care dilueaza factorii iritanti si determina o miscare rapida a continutului intestinal
spre anus producand diaree.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

1
PRINCIPIILE ALIMENTARE
Alimentele reprezintă un factor de mediu indispensabil organismului uman. Consumul
lor zilnic este necesar pentru a satisface necesităţile cotidiene de energie şi materie. Acest
aport se face sub formă de alimente solide şi lichide. Alimentele sunt substanţe complexe,
mai frecvent naturale, care au suferit sau nu un tratament tehnologic şi/sau culinar, conservate
cu sau fără un tratament special. Alimentele sunt consumate din considerentele valorii
aportului de energie şi/sau materie, dar şi din considerentele calităţii lor organoleptice,
emoţionale şi sociologice.
În funcţie de condiţiile geografice, climaterice, economice şi socioculturale sunt
cunoscute multiple tipuri de alimentare care pot satisface necesităţile nutriţionale ale omului
printr-o mare varietate de alimente de origine animală (mamifere, păsări, peşte, ouă, laptele şi
derivatele lui) şi vegetală (fructe, legume, cereale, leguminoase, tuberculi etc.). Ele
furnizează substanţe nutritive ce asigură energia necesară proceselor vitale (rol energetic),
permit sintetizarea structurilor proprii şi refacerea uzurii (rol plastic morfogenetic), contribuie
la formarea substanţelor active necesare desfăşurării normale a proceselor metabolice (rol
catalitic). Efectele acestora se datorează trofinelor pe care le conţin: proteine, lipide, glucide,
vitamine, minerale, fiecare cu roluri bine definite pentru organism. Atât consumul exagerat
de alimente cât şi insuficienţa lor, şi respectiv a substanţelor nutritive, poate cauza tulburări în
organism, boală sau chiar deces.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

2
Noţiunea de nutriment
Sub aparenţa lor complexă şi varietatea de aspect şi de gust, alimentele îşi trag
valoarea lor nutritivă dintr-un număr restrâns de substanţe. Aceste substanţe nutritive sunt
nutrimentele, absorbabile de intestin şi necesare structurilor şi activităţilor celulare.
Se disting:
- macronutrimentele în sensul larg: proteine, lipide, glucide, unele minerale, aportul
cărora este indispensabil în cantităţi importante (de ordinul zecimilor de gram sau grame pe
zi);
- micronutrimentele (majoritatea vitaminelor şi a mineralelor, aportul cărora se
situează în gama microgramelor sau miligramelor pe zi).
Macronutrimentele sunt cel mai des molecule de dimensiuni mari şi structură
complexă care necesită o degradare prealabilă (digestie) în molecule suficient de mici şi
simple pentru a fi absorbite. Proteinele sunt surse de aminoacizi, lipidele – de acizi graşi,
colesterol, glicerol, etc.; glucidele complexe sunt surse de oze, asemenea ca glucoza,
galactoza, fructoza, xiloza şi derivaţii săi, asemenea ca sorbitolul etc. Proteinele, glucidele şi
lipidele sunt „molecule surse de nutrimente” şi sunt absorbite după digestia prealabilă.
Aminoacizii, acizii graşi, colesterolul, diversele oze, vitaminele şi mineralele se consideră
„nutrimente celulare” şi sunt absorbite direct, fără digestie prealabilă.
Tradiţional, şi din punct de vedere schematic, nutrimentele solide se clasifică în funcţie de
rolul lor principal în organism: rolul energetic, rolul structural, rolul catalitic sau regulator.
Această clasificare a fost concepută în scop didactic, dar să nu uităm că unele nutrimente
posedă mai multe funcţii care au o semnificaţie variabilă corespunzătoare condiţiilor
fiziologice sau patologice.
Natura nutrimentelor corespunde constituenţilor fundamentali ai vegetalelor şi
animalelor care servesc ca sursă alimentară. Corpul uman se constituie în principal din
aceleaşi mari categorii: proteine, glucide, lipide, minerale şi apă (vitaminele,
micronutrimentele având doar un rol de catalizator sau regulator). Datorită digestiei şi
absorbţiei intestinale, organismul primeşte
nutrimentele celulare pe care le utilizează pentru a produce energie sau molecule complexe
care îl caracterizează.
Din punct de vedere funcţional nutrimentele solide se clasifică în:
1. Macronutrimente energetice şi structurale - constituenţi simpli ai lipidelor,
glucidelor şi proteinelor, rezultate în majoritate din digestie. Ele sunt compuşi organici care
au suferit un metabolism complex, strâns controlat de hormoni şi de sistemul nervos.
2. Mineralele: nutrimente structurale şi catalitice. Ele nu sunt degradabile în
interiorul organismului. Metabolismul lor se limitează la mişcarea compuşilor săi între sânge
şi ţesuturi şi eliminarea lor. Mineralele (macro- şi oligoelementele) nu sunt surse de energie,
dar deseori sunt incorporate în structurile celulare (membranele celulare, structura oaselor în
special). Pe de altă parte, foarte multe minerale sunt indispensabile activităţii hormonilor şi,
în special, a enzimelor. Din acest punct de vedere ele joacă rolul de nutrimente catalitice.
3. Vitaminele: nutrimente foarte specifice. Vitaminele sunt molecule foarte variate de
care organismul nostru are necesităţi reduse, dar
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

3
constante pentru realizarea tuturor reacţiilor chimice celulare care stau la baza funcţionării
lui. Dar spre deosebire de plante sau de unele specii animale, omul nu este capabil să le
sintetizeze (sau în cantităţi mici şi insuficiente, de exemplu, vitamina K, vitamina D).
Vitaminele nu sunt nici sursă de energie, nici componente structurale. Aceste
micronutrimente, puţin metabolizate apoi excretate în urină, sunt catalizatori sau regulatori ai
reacţiilor celulare.
Pe lângă nutrimente organismul uman mai are nevoie de alte componente
alimentare de interes nutriţional:
- Fibrele alimentare. Acestea nu sunt nutrimente la propriu, deoarece ele sunt practic
inabsorbabile. În acelaşi timp ele intervin în mod important în reglarea funcţiilor
digestive.
- „Biofactorii”. Acest termen înglobează diverşi compuşi precum taninurile,
flavonoizii, diverşi acizi organici (prezenţi în special în alimentele vegetale), care pot
exercita o influenţă asupra digestiei, absorbţiei şi uneori asupra metabolismului
nutrimentelor.
- Microorganismele. Bacteriile sau mucegaiurile aduse de unele alimente naturale (şi
uneori voluntar selecţionate de industria alimentară, de exemplu cele din iaurturi) pot
avea un rol benefic asupra organismului.
- Alcoolul (etanolul). Acest compus poate fi considerat, în doze mici, ca nutriment
energetic. În acelaşi timp el are în dependenţă de individ şi de doză, proprietăţi toxice
bine demonstrate.
Proteinele, rolul lor în nutriţie
Proteinele sunt componentele de bază ale tuturor celulelor vii. Creşterea, reproducerea şi
nutriţia, care sunt funcţii esenţiale ale materiei vii, sunt legate de proteine şi de produsele lor
de metabolism: peptide şi aminoacizi. Aceste proteine sunt produsele directe ale expresiei
genetice, fiecare genă conducând la sinteza unei proteine. Orice agent care denaturează
proteinele împiedică celula să trăiască. Or, ele sunt extrem de fragile vis-a-vis de numeroşi
factori: căldură, variaţie a pH, acizi, baze tari, metale grele, etc.
Proteinele au funcţii diverse. Ele sunt componente importante ale învelişului exterior al
organismului (pielea, părul de pe corp). Proteinele formează materia contractantă a
muşchilor, sunt componente ale enzimelor care permit reacţiile chimice în organism.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

4
Anticorpii care ne permit să luptăm cu toxinele sau agenţii de agresie sunt proteine, de
asemenea ca şi numeroşi hormoni.
Unele alimente sunt relativ bogate în proteine: carnea, peştele, ouăle,
caşcavalul, legumele uscate, cerealele. Proteinele sunt formate cel puţin din 4 componente:
carbon, oxigen, hidrogen şi azot. Sulful şi fosforul sunt prezente în cantităţi mici. Se cunosc
vreo treizeci de aminoacizi, dintre care 22 sunt componente ale proteinelor alimentare de
origine vegetală sau animală, şi respectiv a corpului uman. Aminoacizii sunt solubili în apă.
În medie în alimentele uzuale un gram de azot se conţine în 6,25 g de proteine. Proteinele
alimentare aportă azotul sub formă de grupuri aminate – NH2 a aminoacizilor. Din
aminoacizii eliberaţi în urma digestiei în organism se produce sinteza propriilor proteine.
Fiecare proteină se caracterizează printr-un număr şi o anumită ordine în lanţ a aminoacizilor.
Organismul unui copil sau al unui adult trebuie să sintetizeze mai mult de 60 mii de diferite
proteine; unele în număr mic, altele în număr foarte mare. Unele proteine sunt formate din
câţiva aminoacizi (oligopeptidele), altele din multe sute, reunite între ele într-o anumită
ordine bine definită pentru fiecare proteină. Unele proteine au rol fiziologic specific
(constituenţi ai pielii, părului), altele formează substanţele contractile ale muşchilor, care
transformă energia chimică în mişcare. Alte proteine constituie enzimele, anticorpii, hormonii
etc. Iată de ce proteinele sunt absolut necesare vieţii; nu există viaţă fără proteine. Rolul
principal al proteinelor este de a furniza componentele necesare formării proteinelor proprii –
aminoacizii. Necesarul în proteine trebuie considerat atât sub aspectul cantităţii lor, adică a
totalului de azot necesar, cât şi al calităţii lor, adică naturii şi proporţiei diferitor aminoacizi.
Aspectul cantitativ se caracterizează prin:
• Necesitatea de compensare a pierderilor şi de renovare permanentă a proteinelor.
• Necesitatea de creştere şi formare a celulelor noi, în special la dezvoltarea
organismului copilului, adolescentului.
• Necesitatea formării fătului şi dezvoltării unor ţesuturi maternale (uterul, sânii, masa
sanguină).
• Există de asemenea necesităţi de reparaţie, după o intervenţie chirurgicală, o
hemoragie gravă, arsuri, precum şi după unele maladii: convalescenţa are nevoie de proteine
pentru a reveni la greutatea obişnuită.
La un om alimentat normal pierderile de azot se produc: 90% – prin urină; mai puţin
de 10% – prin masele fecale; o cantitate mică - prin piele. Comitetul reunit de experţi al
FAO/OMS propune fixarea «unui aport proteic de securitate», care se exprimă în grame de
proteine de referinţă (proteine de valoare biologică foarte bună) şi constituie 0,75 g per kg
masă corp per zi pentru adulţi. Din punct de vedere calitativ cei 22 de aminoacizi utilizaţi de
organism pot fi clasificaţi în 2 grupe :
• Aminoacizi care uşor se sintetizează în organism din alte substanţe.
• Aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi în organism, indispensabili (esenţiali), care trebuie
furnizaţi de alimente (valina, leucina, isoleucina, treonina, metionina, lizina, fenilalanina,
triptofanul).
Proteinele de origine animală au un aport de aminoacizi indispensabili
mai satisfăcător decât proteinele de origine vegetală. După conţinutul de aminoacizi
indispensabili proteinele se împart în 3 categorii:
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

5
• proteine cu valoare biologică superioară - conţin toţi aminoacizii esenţiali în
proporţii adecvate organismului uman (majoritatea proteinelor de origine animală); proteine
cu valoare biologică medie – conţin, de asemenea toţi aminoacizii esenţiali, dar unii în
proporţii insuficiente (legume, fructe, leguminoase uscate, cereale);
• proteine cu valoare biologică inferioară, cărora le lipsesc unul sau mai mulţi
aminoacizi esenţiali (zeina, proteina principală din porumb, este lipsită de lizină şi este foarte
săracă în triptofan, colagenul lipsit de triptofan şi sărac în metionină, isoleucină, lizină şi
treonină). Aporturile recomandate în proteine trebuie să ţină cont de valoarea biologică a
proteinelor consumate. Pentru populaţia care consumă în special proteine cu valoare
biologică inferioară, cantităţile de proteine recomandate trebuie să fie mai sporite.
Glucidele, rolul lor în nutriţie
Glucidele au în special rol energetic. Ele asigură mai mult de jumătate din energia
necesară zilnic. Cele mai simple glucide sunt zahărul şi ozele (monozaharidele). Unirea a
două molecule de oze dă diholozide (dizaharide) asemenea ca maltoza, zaharoza sau lactoza;
unirea a numeroase molecule de oze sau derivate formează glucide polimere denumite
polizaharide precum amidonul, glicogenul, inulina, celuloza, hemicelulozele sau pectina.
Monozaharidele sub formă de glucoză şi fructoză se conţin în fructe, legume, miere. Ele sunt
absorbite în intestin fără a fi supuse proceselor digestive. Dizaharidele se conţin în fructe,
legume. Pentru a fi absorbite pe parcursul digestiei, dizaharidele şi polizaridele sunt
hidrolizate în monozaharide.
Toate alimentele de bază tradiţionale sunt alimente bogate în amidon: grâul, pâinea,
orezul, porumbul, cartofii etc. Amidonul constituie rezerva energetică a plantelor. În urma
hidrolizei amidonului în mediu acid sau enzimatic se obţine glucoza. Glicogenul este
echivalentul amidonului în organismul omului şi, de asemenea, este forma de rezervă a
glucidelor. Unele glucide complexe, precum celuloza (polimer al glucozei), care nu este
asimilată de om constituie (împreună cu lignina) fibrele alimentare, rolul cărora este
important în tranzitul intestinal. Din punct de vedere dietetic se face totuşi o diferenţiere între
celulozele „dure”, neutilizabile, şi celulozele „moi” sau hemiceluloze, care pot fi parţial
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

6
descompuse şi utilizate de către organism. Acestea se conţin în morcovi, dovlecei, pere,
sfeclă, prune, caise, tomate crude. Mucopolizaharidele se găsesc numai în organismele
animale, contribuind la formarea substanţei fundamentale extracelulare a ţesuturilor
conjunctive.
Glucidele pot fi metabolizate pe următoarele căi:
• sunt oxidate imediat, eliberând energie pentru ţesuturi;
• sunt convertite în glicogen, care este stocat în ficat şi în muşchi, fiind o rezervă de energie
rapid mobilizată;
• sunt folosite în sinteza de grăsimi, la care organismul apelează când rezervele de glicogen
se epuizează.
Insulina facilitează glicogenogeneza, lipogeneza şi pătrunderea glucozei în celule
pentru a fi utilizată. Glucagonul şi adrenalina prezintă o acţiune antagonistă insulinei,
stimulând glicogenoliza.
Creierul, sistemul nervos periferic şi hematiile folosesc glucoza ca unica sursă de
energie şi sunt foarte sensibili la scăderea glicemiei. Pentru a-şi asigura în permanenţă
minimum de glucoză, organismul recurge la gluconeogeneză, al cărui sediu este în ficat.
Compuşii folosiţi sunt: acidul lactic, glicerolul şi aminoacizii. Folosirea aminoacizilor prin
eliminarea lor din proteinele tisulare, reprezintă o cauză de carenţare a organismului în
aminoacizi. Pentru metabolizarea normală a lipidelor şi a proteinelor este necesar ca raţia
alimentară să asigure un minim de 50-100 g de glucide. Glucoza este un tonic pentru celulele
hepatice, extrem de solicitate în multe reacţii anabolizante şi catabolizante. Când rezervele de
glicogen hepatic scad, ţesutul hepatic devine vulnerabil la acţiunea unor substanţe toxice.
Glucidele intră în componenţa acidului glucuronic, acidului hialuronic, condroitin- şi
mucoitinsulfonic, a heparinei, a acizilor nucleici, a galactolipidelor (sistemul nervos), a
imunopolizaharidelor (rezistenţa la infecţii).
Fiberele alimentare. Glucidele nedigerabile împreună cu lignina constituie fibrele
alimentare. Acestea au mai multe funcţii, printre care:
• formează geluri (pectinele şi gumele) şi întârzie golirea gastrică şi intestinală;
• accelerează tranzitul intestinal, scăzând şi coeficientul de absorbţie al substanţelor
nutritive;
• fixează unele minerale (Ca, Na, P, Mg, Fe) şi contaminanţi chimici, pe
care îi elimină prin fecale; leagă şi influenţează metabolismul acizilor biliari, acţiune care
duce la scăderea colesterolului şi a lipidelor în sânge;
• cresc eliminările de proteine şi grăsimi prin fecale şi debarasează organismul de
surplusul caloric;
• constituie un substrat favorabil în colon pentru sintetizarea vitaminelor
din grupul B.
Fibrele alimentare prezintă şi efecte nefavorabile, întrucât pot agrava acţiunile
inflamatorii şi iritative ale tubului digestiv (gastrite, ulcere, duodenite,
enterite, colite de fermentaţie). Consumul adecvat de fibre reduce riscul cancerului de colon,
al bolilor cardiovasculare, a obezităţii şi a diabetului, a constipaţiilor cronice. Necesarul
cotidian în fibre alimentare constituie 20-30 g.
F
i
t
n
e
s
s
E
d
u
c
a
t
i
o
n
S
c
h
o
o
l

303409629-Manual-Tehnician-Nutritionist-Fitness-Educations-Chool.pdf

303409629-Manual-Tehnician-Nutritionist-Fitness-Educations-Chool.pdf

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (13)

Similar to 303409629-Manual-Tehnician-Nutritionist-Fitness-Educations-Chool.pdf

Similar to 303409629-Manual-Tehnician-Nutritionist-Fitness-Educations-Chool.pdf (20)

303409629-Manual-Tehnician-Nutritionist-Fitness-Educations-Chool.pdf