Documentul analizează conceptul de afectivitate, definind stările și procesele afective esențiale, cum ar fi emoțiile, sentimentele și pasiunile, iar proprietățile acestora, precum polaritatea, intensitatea și expresivitatea. Afectivitatea este descrisă ca o componentă fundamentală a psihicului uman, influențând comportamentele și relațiile interumane. De asemenea, se face o clasificare a emoțiilor în funcție de polaritate și funcționalitate, evidențiind emoțiile pozitive și negative, precum și cele funcționale și disfuncționale.

1. Afectivitatea

2. Unități de conținut:
1. Definirea conceptului de afectivitate
2. Proprietăţile proceselor afective
3. Clasificarea proceselor afective
4. Sentimentele- definire
5. Tipurile sentimentelor
6. Particularităţile sentimentelor
7. Pasiunile şi vocaţia
8. Relația dintre afectivitate și alte fenomene psihice
9. Rolul afectivităţii în viaţa şi activitatea omului

3. 1.Definirea conceptului de afectivitate
 I.M. Testus (1736–1865) preciza că psihicul uman se compune din
intelect, voinţă şi sentimente.
 Procesele afective sunt trăiri care exprimă gradul de corespondenţă sau
necorespondenţă dintre un obiect sau o situaţie şi tendinţele noastre
(Cosmovici, 2005).
 Afectivitatea este o componentă esenţială şi indispensabilă a sistemului
psihic uman, la fel de necesară ca şi oricare altă componentă –
cognitivă, motivaţională, volitivă etc.
Procesele afective (se mai numesc și stări emoţionale) sunt fenomene
psihice complexe, caracterizate prin modificări fiziologice mai mult sau
mai puţin extinse, printr-o conduită marcată de expresii emoţionale
(gesturi, mimică etc.) şi printr-o trăire subiectivă.
 Afectivitatea cuprinde totalitatea stărilor, fenomenelor şi trăirilor
afective (emoţionale) ce reflectă atitudinea şi relaţiile subiective faţă de
realitatea obiectivă.

4. Psihologia modernă a evidențiat o serie de diferențieri existente între
cele două categorii de procese:
1. în procesele cognitive omul operează cu instrumente
specializate (în gândire ̶ cu instrumentul analizei și sintezei,
abstractizării și generalizării; în imaginație ̶ cu cel al aglutizării și
tipizării, diminuării și divizării etc.),
2. în procesele afective el reacționează cu întreaga ființă. Afectivitatea
este o vibrație concomitent organică, psihică și comportamentală, ea este
tensiunea întregului organism cu efecte de atracție sau respingere,
căutare sau evitare.

6.  Conținutul afectivității se exprimă prin patru
forme afective:
♦ dispoziții,
♦ emoții,
♦ sentimente,
♦ pasiuni

7.  Dispoziția este starea de fond a afectivității la un moment dat. Ea este vagă, este atmosfera,
este mediul interior. Ea exprimă sintetic un fel de stare a vremii, care este bună sau rea.
 Emoțiile sunt denivelări bruște sau scurte și intense ale dispoziției, sunt trăirile resimțite
corporal, vegetativ. Se mai numesc și afecte.
 Sentimentele sunt investiții afectiv-cognitive durabile, care exprimă aprecierile,
evaluările valorice, cum ar fi stima și disprețul pentru o persoană. Sentimentele sunt mai
intelectualizate si trăite mai intens. Ca si emoțiile, ele sunt foarte numeroase.
 Pasiunile sunt investiții masive și durabile, până la prevalență, obsesie și delir, cu o
dinamică de viață și moarte, extremă, care bulversează temporar sau definitiv rațiunea și
personalitatea.

8. 2. Proprietăţile proceselor afective
Procesele afective se evidențiază prin anumite proprietăți,
cum ar fi:
 Polaritatea;
 Durata;
 Mobilitatea;
 Intensitatea;
 Expresivitatea;

9. Polaritatea - constă în tendinţa acestora de a gravita fie în
jurul polului pozitiv, fie în jurul celui negativ şi apare ca urmare
a satisfacerii sau nesatisfacerii diferenţiate a trebuinţelor,
aspiraţiilor .
- se exprimă în caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor
afective, stenic sau astenic al acestora (unele mobilizând spre
activitate, altele, dimpotrivă, demobilizând, întârziind sau
inhibând activitatea), în fine ̶ în caracterul lor încordat sau
destins (unele fiind tensionate, altele relaxante).

10. Intensitatea - indică forţa, tăria, profunzimea, de care dispune la
un moment dat trăirea afectivă. Din această perspectivă se întâlnesc
unele stări afective intense şi chiar foarte intense şi altele mai puţin
intense, în funcţie de valoarea afectivă a obiectului, de semnificaţia
lui în raport cu trebuinţele persoanei şi de capacitatea afectivă a
persoanei.

11. Durata – constă în menţinerea, persistenţa în timp a acestora,
indiferent dacă persoana sau obiectul, care le-a provocat, sunt sau nu
prezente.
 Un sentiment poate dura un an, doi sau toată viaţa; o emoţie poate
dura câteva ore sau câteva clipe;
 frica şi groaza în faţa unui accident persistă şi după ce pericolul a
trecut; dragostea se păstrează, chiar dacă fiinţa iubită nu mai este.

12. Mobilitatea – exprimă fie trecerea rapidă în interiorul aceleiaşi trăiri
emoţionale de la o fază la alta, fie trecerea de la o stare afectivă la alta.
 Din acest considerent, ea trebuie deosebită de fluctuaţia trăirilor afective,
care presupune tot o trecere de la o stare la alta, însă fără niciun motiv, fără
să fie cerută de o solicitare obiectivă sau de vreo necesitate subiectivă
Expresivitatea - constă în capacitatea acestora de a se exterioriza, de a
putea fi „văzute”, „citite”, „simţite”. Exteriorizarea, manifestarea în afară se
realizează prin intermediul unor semne exterioare, care poartă denumirea de
expresii emoţionale.

13. Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt:
 Mimica – ansamblul modificărilor expresive, la care participă
elementele mobile ale feţei.
 Pantomimica – ansamblul reacţiilor, la care participă tot corpul:
ţinuta, mersul, gesturile.
 Modificările de natură vegetativă – amplificarea sau
diminuarea ritmului respiraţiei, vasoconstricţia, vasodilataţia,
creşterea conductibilităţii electrice a părului, hiper- sau
hipotonusul muscular, modificarea compoziţiei chimice a
sângelui sau a hormonilor etc., soldate cu paloare, înroşire,
tremurături, lacrimi, transpiraţie, gol în stomac.
 Paralimbajul – schimbarea vocii, a intensităţii, ritmului
vorbirii, intonaţiei, tembrului vocii. După intonaţie, un „da”
poate semnifica mai mult decât un „nu”.

14. 3. Clasificarea proceselor afective
Psihologul Daniel Goleman (cunoscut în special pentru cercetările sale privind inteligenţa
emoţională), face următoarea clasificare a emoţiilor:
 Mănia cu formele ei ce cuprind: furia, resentimentul, exasperarea, vexarea,
animozitatea, irascibilitatea, ostilitatea, ura.
 Tristeţea, cu variaţiile: supărarea, mâhnirea, îmbufnarea, melncolia,
deprimarea, disperarea.
 Frica: anxietatea, nervozitatea, preocuparea, consternarea, neînţelegerea,
îngrijorarea, teama, spaima.
 Bucuria cu: fericirea, uşurarea, mulţumirea, încântarea, amuzmentul,
mândria, plăcerea senzuală, răsplata, satisfacţia, extazul.
 Iubirea cu: acceptarea, prietenia, încrederea, amabilitatea, afinitatea,
devotamentul, adoraţia, dragostea, mila.
 Surpriza: şocul, mirarea.
 Dezgustul: dispreţul, aversiunea, detestarea, repulsia.
Ruşinea: vinovăţia, jena, supărarea, remuşcarea, umilinţa, regretul.

15.  Psihologul american Robert Plutchik a creat în 1980 “cercul emoţiilor”, care constă
din 8 emoţii fundamentale şi 8 emoţii complexe, formate din câte două emoţii
fundamentale. Emoţiile fundamentale pot fi observate pe cercul al doilea din
imagine şi incluse în tabelul de mai jos, pe când emoţiile complexe sunt cele trecute
pe fundal alb: optimism, dragoste, supunere, înfiorare, dezaprobare, remuşcare,
dispreţ şi agresivitate.

16. Exista mai multe criterii de clasificare a proceselor
afective:
După polaritatea lor:
Emotii pozitive si emotii negative
După funcţionalitatea lor:
Emotii disfuncționale si funcționale.

17. Emoțiile pozitive Emoțiile negative
 apar atunci când există
congruenţă motivaţională.
Aceasta înseamnă că
evenimentele concrete sunt
în concordanţă cu scopurile
persoanei.
 apar atunci când situaţia
concretă este în
contradicţie cu scopurile
individului, blocându-le
sau îngreunând atingerea
acestora.

18. Emoții funcționale Emoții disfuncționale
 sunt acele trăiri subiective care
facilitează adaptarea persoanei la
situaţia concretă în care acesta se
găseşte (fie ea dezirabilă sau
indezirabilă).
 Ele pot fi atât pozitive, cât şi
negative. Aceste emoţii apar atunci
când persoana are credinţe
preferenţiale. Acestea pot fi negative
(tristeţe, dezamăgire, regret), însă
ele mobilizează individul spre a
acţiona asupra situaţiei indezirabile
şi a face modificările necesare.
 sunt acele trăiri subiective
care împiedică adaptarea
individului la situaţia
concretă în care acesta se
găseşte. Ele pot fi atât
pozitive, cât şi negative.

19. Funționale Disfuncționale
Pozitive Mulțumire
Bucurie
Satisfacție
Exaltare disfuncțională
Fericire extremă
Negative Îngrijorare
Tristeţe
Nemulţumire
Remușcare
Regret
Anxietate
Deprimare/Depresie
Furie
Vinovăţie
Ruşine

20.  După criteriul complexității, procesele afective se mai
clasifică în funcţie de:
 proprietăţile de care dispun (intensitate, durată,
mobilitate, expresivitate);
 gradul de conştientizare (unele se află sub controlul
conştienţei, altele în afara acesteia);
 nivelul calitativ al formelor motivaţionale din care
izvorăsc (unele apar din satisfacerea sau
nesatisfacerea trebuinţelor materiale, fiziologice, iar
altele din necesitatea idealurilor, convingerilor,
concepţiilor despre lume şi viaţă).
Astfel, există trei grupe mari de procese afective sau
stări emoţionale (P.Popescu-Neveanu, 1997).

21.  Primul grup include în sine procesele afective primare.
Acestea sunt slab organizate, spontane, elementare,
manifestîndu-se ca un instinct, fiind slab conştientizate sau
raţionalizate.
Din acest grup fac parte:
 Tonul afectiv al proceselor cognitive
 Trăirile afective de provenienţă organică
 Afectele
 Furia
 Frica
 Disperarea
 Bucuria explozivă

22. Tonul afectiv al proceselor
cognitive
Trăirile afective de
provenienţă organică
 se referă la reacţiile
emoţionale ce însoţesc şi
colorează afectiv orice act de
cunoaştere. De multe ori
senzaţiile, reprezentările,
amintirile, gândurile, trezesc
în noi stări afective de care
adeseori nici nu ne dăm
seama. Tot ce percepem:
culorile, sunetele, mirosurile
generează nu doar acte
cognitive, ci şi afective (de
plăcere, uimire, dezgust,
neplăcere etc.).
 sunt cauzate de buna sau
proasta funcţionare a
organelor interne şi a
întregului organism. Aceste
trăiri sunt simţite de către
om mai ales în stare de
boală.

23. Afectele
 sunt forme afective simple, primitive şi impulsive, puternice, foarte
intense şi violente de scurtă durată, cu apariţie bruscă şi desfăşurare
impetuoasă.
 Groaza, mânia, frica, spaima, accesele de plâns zgomotos, râsul în
hohote etc. sunt astfel de afecte care, deşi reorganizate cultural, se află
foarte aproape de instincte. Ele sunt însoţite de o expresivitate bogată,
se manifestă direct, uneori necontrolat, ducând chiar la acte necugetate.
Foarte aproape de afecte sunt emoţiile-şoc, o categorie aparte de stări
afective datorită intensităţii lor deosebite şi exteriorizării lor puternice
prin diferite expresii emoţionale, modificări fiziologice şi reacţii slab
controlate.

24. Furia
 de obicei apare când cineva ne ofensează în chip jignitor, de
multă vreme şi apoi se amuză, intervenind momentul
„paharului plin”.
 Accesul de furie se manifestă prin înroşirea feţei, vinele feţei
şi gâtului se îngroaşă, ochii ies din orbite şi se injectează,
pulsul se accelerează, persoana gâfîie, începe să urle, se
agită, gesticulează, uneori aruncă diferite obiecte din cale.
Există și cazuri de „mânie palidă”, care se manifestă
oarecum opus.

25. Disperarea
 poate fi cauzată de moartea neaşteptată a unei persoane dragi,
pierderi mari, incendierea locuinţei etc.
 Şi aici intervine paloarea feţei, sprâncenele devin oblice, faţa se
alungeşte, colţurile gurii se lasă în jos, apar cute pe frunte, privirea
devine ştearsă, inexpresivă, inima şi respiraţia îşi încetinesc ritmul,
persoana suspină, uneori plânge cu hohote, i se înmoaie picioarele,
apar tremurături şi senzaţia de frig.

26. Frica
 Este provocată de apariţia bruscă a unui mare pericol, cum ar fi un cutremur,
când totul se clatină, se prăbuşeşte, sau de apariţia unui câine agresiv în față.
 Tabloul expresiilor e relativ opus furiei: totdeauna apare o paloare
cadaverică, ochii larg deschişi cu pupilele lărgite, fixând dezastrul sau
pericolul iminent, părul se face măciucă, pe faţă apar broboane de
transpiraţie, se declanşează un tremur, muşchii devin rigizi ori se contractă
convulsiv, se fac gesturi de îndepărtare, izbucneşte un strigăt ascuţit de
teroare. Persoana fie înlemneşte, fie porneşte într-o fugă disperată.
 Sunt cazuri când frica provoacă un stop cardiac fatal.

27. Bucuria explozivă survine când aflăm, pe neaşteptate, despre un
eveniment fericit, mult dorit: (candidatul, care se crede respins la un
examen foarte important, află că totuşi a reuşit).
 Bucuria implică manifestări dinamice: unii sar în sus, dansează, bat
din palme, râd din toată inima, bătăile inimii se accelerează, statura
se îndreaptă, faţa se îmbujorează, ochii sticlesc, trăsăturile feţei
capătă o alură ascendentă.
 Există situaţii când persoana reacţionează, paradoxal, invers.
Datorită epuizării, cineva, aflând o veste minunată, începe să
plângă.
 Deşi, fiecare dintre emoţiile-şoc prezintă un tablou destul de
specific, există şi excepţii: se poate păli şi de frică, şi de mânie, se
plânge la tristeţe, dar şi la bucurie, se tremură de frică, dar şi într-
un acces de disperare. În toate cazurile emoţiile-şoc sunt însoţite de
puternice modificări fiziologice şi reacții expresive.

28.  Al doilea grup cuprinde procesele afective
complexe, care se caracterizează printr-un
grad mai mare de conştientizare şi
intelectualizare.
Din acestea fac parte:
 Emoţiile curente,
 Emoţiile superioare
 Dispoziţiile

29. Emoţiile curente Emoţiile superioare
 sunt forme afective de scurtă
durată, active, intense provocate
de percepția lumii
înconjurătoare, de însuşirile
obiectelor. Ele au un caracter
situativ, repede apar și repede
dispar.
 sunt legate nu atât de
obiecte, cât de o activitate pe
care o desfăşoară individul.
Ele pot să apară în activităţile
intelectuale, în timpul
realizării muncilor fizice, în
realizarea comportamentului
moral. De obicei, presupun
evaluări, acordări de
semnificaţii valorice
activităţilor desfăşurate.

30.  Dispoziţiile sunt stări afective de intensitate medie care colorează
într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp reflectarea
realităţii şi întreaga conduită.
 Dacă dispoziţiile se repetă, se pot transformă în trăsături de
caracter.
 O fire închisă, taciturnă, anxioasă, mohorâtă sau o fire deschisă,
bine dispusă, veselă entuziastă se formează tocmai prin repetarea şi
prelungirea în timp, în personalitatea individului, a dispoziţiilor
afective trăite de acesta.

31.  Al treilea grup reflectă procesele afective
superioare, care se caracterizează printr-o mare
restructurare şi raportare valorică, situată nu la nivel de
obiect (ca cele primare), de activitate (ca cele complexe),
ci la nivel de personalitate, depăşind prin conţinutul şi
structura lor stările emoţionale tranzitorii.
Din acest grup fac parte:
 sentimentele
 pasiunile

32. 4. Sentimentele
Sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific
umane, condiţionate social-istoric. Prin gradul lor de stabilitate şi
generalitate sentimentele iau forma unor atitudini afective care se
păstrează multă vreme, uneori toată viaţa, chiar şi atunci când
situaţia provoacă noi sentimente. Datorită stabilităţii sentimentelor,
putem anticipa conduita afectivă a individului. Sentimentele ca
dragostea, ura, invidia, gelozia, admiraţia, îndoiala, recunoştinţa
includ elemente de ordin intelectual, motivaţional, voluntar şi
caracterizează omul ca personalitate.

33.  Caracteristici :
 Durată semnificativ mai lungă.
 Intensitate relativ mai redusă.
 Sentimentele reflectă doar semnificaţiile situaţiilor sociale,
conţinutul relaţiilor interpersonale şi sistemul de simboluri şi
valori.
 Sentimentul se construieşte în timp. Necesită timp mai mult,
dispare la fel destul de greu.
 Se caracterizează printr-un grad mai înalt de intelectualizare.
Sentimentele sunt expresii condensate şi interiorizate ale
dinamicii vieţii sociale, ale semnificaţiei ce se acordă
percepţiei, acţiunilor şi comportamentelor celor din jur. Ele
includ o anumită reflexivitate.

34.  În elaborarea sentimentelor participă în mod direct şi funcţiile
cognitive superioare (gândirea interpretativă şi valorizatoare) care
oferă justificarea opţiunilor făcute (de acceptare respingere).
 Sentimentele se sistematizează formând o structură dinamică
unitară, în care se instituie atât raporturi de succesiune
(alternanţă), cât şi de subordonare, unul sau două sentimente
devenind dominante, care condiţionează profilul de personalitate şi
linia generală de conduită.

35. 5. Tipurile de sentimente
1. Sentimentele intelectuale (curiozitatea, tendinţa
spre cunoaştere, dragostea de adevăr, de învăţare)
apar în procesul cunoaşterii şi reflectă relaţia faţă de
ideile proprii sau ale altora.
2. Sentimentele estetice (admiraţia, tendinţa spre
frumos, spre ordine, spre creativitate) provin în
procesul reflectării frumosului din viaţă, natură,
societate.
3. Cele morale (patriotismul, datoria, sentimentul civic)
reflectă atitudinea faţă de bine sau rău, faţă de
conduiele personale sau ale semenilor.
4. Există şi sentimentele Eu-lui (amorul propriu,
sentimentele de inferioritate sau de superioritate).
5. Un loc aparte în sistemul psihic uman îl are
sentimentul de iubire faţă de alte persoane.

36.  Tipurile sentimentelor
 Sentimente pozitive
 Sentimente negative
 Sentimente neutre

37.  Sentimente pozitive
 Fericire: Fără îndoială, un singur cuvânt poate spune deja mult mai mult. Fericirea
este ceva pe care îl căutăm și pe care îl vom găsi în lucrurile mărunte. Simțirea
acestuia, chiar și uneori, este unul dintre cele mai complete sentimente pentru ființa
umană, pe lângă faptul că oferă numeroase beneficii la toate nivelurile.
 Înamorare: Este unul dintre cele mai importante. Dar nu numai dragostea ca
cuplu, ci și ceea ce putem simți pentru prieteni, familie și cei din jurul nostru. De
asemenea, va avea un mare impact asupra modului nostru de a fi și de a acționa în
fiecare zi.
 Umorul: Cea mai pozitivă viziune trebuie să facă parte și din viața noastră. Un pic
de umor în fiecare zi poate fi tradus într-un zâmbet care ne oferă apoi cea mai
optimistă opțiune din ceea ce trăim. Atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul
nostru.

38.  Euforie: Este un sentiment de bunăstare, de plinătate care ne
determină să gândim într-un mod foarte optimist. Poate că nu o trăim de
prea multe ori, dar uneori când lucrurile merg pe calea cea bună, euforia ne
ia prin surprindere.
 Optimismul: A vedea lucrurile dintr-un alt punct de vedere ajută la
transportarea unui o viață mai echilibrată. Atât pentru corpul nostru,
cât și pentru minte, este esențial să menținem optimismul la un nivel bun.
Este un mod de a crede că totul merge bine și că ceea ce va veni va fi la fel.
 Satisfacție: Când lucrurile se aliniază și merg așa cum ne place, simțim
asta sentiment de bunăstare dus la un nivel superior. Din nou, este un mod
pozitiv de a aborda obiectivele pe care ni le-am propus.

39.  Recunoștință: Ar trebui să fim întotdeauna recunoscători. Aprecierea a ceea ce a făcut o
altă persoană pentru noi este un gest sub forma unui sentiment pozitiv. Nu numai pentru
noi înșine, ci și pentru recunoașterea care este făcută celeilalte persoane.
 Admirație: A putea vedea întotdeauna partea bună a uneia sau mai multor persoane nu
este ceva cu care ne vom întâlni deseori. Prin urmare, este un alt sentiment pozitiv care
evidențiază puterea de a prețui calitățile oamenilor.
 Speranța: Un sentiment pozitiv pentru că evidențiază cele mai bune sentimente față de o
persoană. Credința că poți realiza tot ceea ce îți propui, așa că acest sentiment trăit ne va
conduce întotdeauna către o destinație pozitivă. Poate fi o bună motivație și un stimul
pentru a face față a ceea ce își propune să facă.
 Deschidere: înțelegător, încrezător, încrezător, prietenos, interesat, mulțumit, receptiv și
amabil.

40.  De vitalitate: jucăuș, curajos, energic, eliberat, provocator,
impulsiv, plin de viață, entuziasmat, surprins, inspirat, hotărât,
entuziast, îndrăzneț, sfidător, plin de speranță.
 wellness: calm, liniștit, în largul său, confortabil, încurajat,
inteligent, relaxat, senin.
 De iubire: iubitor, grijuliu, afectuos, sensibil, tandru, devotat,
atras, pasionat, apropiat, iubit, mângâiat.
 De interes: preocupat, afectat, fascinat, intrigat, absorbit, curios,
nebun, absorbit, curios.
 De putere: rebel, unic, tenace, rezistent, sigur.

41.  Sentimente negative
 Tristețea: Dacă sentimentele negative sunt mai puternice decât cele pozitive, ne pot
duce la anumite boli. Acest lucru se întâmplă cu tristețe, deoarece este un răspuns
negativ la pierdere, dezamăgire sau eșec. Va provoca un mare disconfort.
 Frică: Deși poate fi o emoție la un moment dat, poate deveni și un sentiment atunci când
este instalat în viața noastră. Este un semnal de alarmă, la care corpul și mintea nu au
cum să reacționeze și este condus de ea.
 Răzbunare: În momentul în care simțim nevoia răni pe cineva, care ne-a rănit la
rândul său anterior, apare sentimentul de răzbunare. Este adevărat că până la urmă nu îl
punem întotdeauna în practică, chiar dacă avem sentimentul că dorim să îl respectăm.

42.  frustrare: Când o persoană încearcă să își îndeplinească dorințele și obiectivele dar eșuează, îl
inundă un sentiment de frustrare. Acest lucru vine de obicei din așteptările mari pe care le punem
de obicei în tot ceea ce facem.
 gelozie: De obicei este suspiciunea că persoana iubită ne înșală, într-un fel sau altul. Nu se
reflectă întotdeauna în cupluri, ci și în prieteni sau între frați.
 invidie: Este, de asemenea, un sentiment de tristețe și furie, pentru că nu ai tot ce are o altă
persoană.
 Vina: sentiment de vinovăție Provine din a avea o conștiință proastă sau din acele regrete
care pot apărea în noi. Un fel de povară atunci când limitele sunt trecute, fie voluntar, fie
involuntar.
 Din furie: iritat, înfuriat, ostil, jignitor, rănit, enervat, neplăcut, jignitor, amar, agresiv,
resentimente, provocat, revoltat, înfuriat.
 De confuzie: enervat, îndoielnic, incert, indecis, perplex, jenat, ezitant, timid, uimit, dezamăgit,
necredincios, sceptic, neîncrezător, suspicios, pierdut, nesigur, neliniștit, pesimist.

43.  De neputință: incapabil, paralizat, obosit, inutil, inferior,
vulnerabil, gol, forțat, ezitant, disperat, frustrat, angoasat, dominat.
 De indiferență: insensibil, plictisit, lipsit de griji, neutru, rezervat,
obosit, dezinteresat.
 Infricoșător: înfricoșat, îngrozit, suspicios, neliniștit, alarmat,
nervos, speriat, îngrijorat, timid, oscilant, neliniștit, dubios,
amenințat, tremurat, precaut.
 De tristețe: accese de plâns, trist, tulburat, singuratic, disperat,
pesimist, nefericit, singuratic, îmi pare rău, șocat, dezamăgit,
descurajat, rușinat, mizerabil

44. Sentimente neutre
În ciuda faptului că se simt la fel de intens ca și cele pozitive sau
negative, este adevărat că nu vor duce la declanșatori foarte pozitivi,
dar și negativi.
 Compasiune: Legat de empatie, deoarece prin ea te simți la fel
pentru persoana care se simte prost. Vom încerca întotdeauna să o
înțelegem și chiar să vrem să-i îmbunătățim starea de spirit.
 surpriză: Ca regulă generală, este de obicei legat de ceva bun, dar
poate indica și un eveniment neprevăzut. După cum apare rapid, ei
nu rămân întotdeauna la noi, deci nu este nici pozitiv, nici negativ.

45.  Dispoziția
P. Popescu – Neveanu definește dispoziția
afectivă ,un montaj sau o organizare cu un sens și
care orientează pe subiect într-un anumit mod,
făcându-l chiar să aștepte sau să caute ceva, să fie
cu deosebire sensibil la unele situații și înclinat
spre anumite conduite.

46.  Dispozitia afectivă semnifică în primul rînd o
stare afectivă generalizată, difuză, mai mult sau
mai puțin intensă și totuși latentă, reprezentând
un fond afectiv pe care se dezvoltă reacții și
procese emoționale locale.

47. R.Sternberg (1986) defineşte mai multe tipuri de iubire:
a) iubirea oarbă, „nebună” (infatuated)  este prezentă doar pasiunea, în
sensul idealizării iubirii pentru cineva, acest cineva uneori fiind o
persoană inaccesibilă (vedetă de cinema, celebritate);
b) iubirea romantică (romantic), în care domină intimitatea şi pasiunea;
c) iubirea-camaraderie (companionate)  dominante sunt intimitatea şi
implicarea în relaţie;
d) iubirea naivă (fatuous)  sunt prezente pasiunea şi implicarea;
e) iubirea „golită” (empty)  a mai rămas doar angajamentul, obligaţia;
f) iubirea completă  în care toate componentele (atât implicarea, cât şi
pasiunea, intimitatea, angajamentul) sunt prezente la un nivel ridicat.

48. 6. Particularitățile sentimentelor
Sentimentele de iubire pot avea trei particularităţi:
a) de reciprocitate  persoanele relaţionate manifestă una
faţă de alta acelaşi tip de sentiment (respect sau dispreţ,
dragoste sau ură);
b) de contrariere  persoanele manifestă una faţă de alta
sentimente opuse;
c) Unilateralitate  o persoană manifestă faţă de cealaltă
un sentiment determinat, iar aceasta reacţionează cu o
stare de indiferenţă.

49. 7. Pasiunile și vocația
Pasiunile sunt forme complexe de manifestare a
afectivităţii care îmbină intensitatea emoţiilor cu
durabilitatea sentimentului.
Pasiunile prezintă un vector motivaţional permanent care
orientează persoana spre o anumită activitate, fiind o
tendinţă irezistibilă către realizarea scopului.
În pasiune este important obiectul sau domeniul pasiunii,
iar dispariţia acestuia provoacă un mare disconfort
psihologic al personalităţii.
 De multe ori pasiunea „orbeşte”, îngustează considerabil
celelalte aspecte ale vieţii, adică registrul analizelor
comparative şi al alegerilor.
 Când pasiunea se îmbină cu aptitudinea apare vocaţia.

50. 7. Funcţiile proceselor afective
Procesele emoţionale îndeplinesc roluri importante în
comportamentul omului, dintre care mai semnificative sunt:
 rolul de comunicare (se face cunoscută în exterior starea afectivă
trăită de o persoană sau cea pe care ea doreşte ca ceilalţi s-o
perceapă; citind expresiile emoţionale imprimate pe chipul elevilor
săi, profesorul îşi poate da seama dacă aceştia au înţeles sau nu;
prin propriile sale expresii emoţionale profesorul poate întări forţa
de sugestie a cunoştinţelor);

51.  rolul de influenţare a conduitei altora în vederea săvîrşirii
unor acte (o persoană poate plânge pentru a impresiona, a
obţine mângâierea, acordul sau ceea ce şi-a propus; o alta
manifestă temeri pentru a se asigura de ajutorul cuiva; în
acest sens se poate vorbi despre utilizarea socială a
expresiilor emoţionale cu un careva scop, pentru a obţine
ceva);

52.  rolul de autoreglare în vederea adaptării mai
bune la situaţiile cu care ne confruntăm
(plângem în situaţiile triste, râdem în cele vesele;
comportamentul invers ar fi un exemplu tipic de
dezadaptare expresiv-emoţională);

53.  rolul de contagiune (de a se transmite şi de a trezi
reacţii similare şi la alte persoane, de a da naştere
la stări afective colectiv-pozitive sau negative -
prin aceasta întărindu-se forţa de coeziune sau de
dezbinare a membrilor grupurilor);

54.  rolul de accentuare sau diminuare a însăşi stării
afective (plângând omul se poate „descărca”, elibera de
emoţie sau, dimpotrivă, se poate „încărca” afectiv).

55. 8. Relația dintre afectivitate și alte fenomene psihice
 Afectivitatea este prezentă începând cu pulsațiile
inconștientului și terminând cu realizările ultimative
ale conștiinței.

56.  Afectivitate si motivație
Psihologul român V. Pavelcu redă sugestiv relația dintre aceste două procese:
afectivitatea nu este un simplu însoțitor al motivului, deși capătă proprietăți
motivaționale. De exemplu, sentimentul poate capăta o mare valoare propulsatoare
pentru conduita umană. Motivul devine afectiv și tensional în procesul realizării
scopului. Starea afectivă se naște în momentul în care impulsul este frânat sau
suspendat de o altă forță externă sau internă. Astfel se creează câmpul afectiv și
dinamic, tensiunea afectivă.
Ion Radu (1985) arată că motivul are un caracter vectorial, în timp ce procesul afectiv
prezintă aspectul de ͈câmp". De asemenea, el consideră ca emoția nu este doar ͈un
fapt secund" derivat, ci atât cauză, cât și efect al motivației.
Paul Popescu Neveanu la fel susține că procesele afective sunt motive activate și
desfașurate într-o situație dată, iar motivele sunt procese afective condensate,
cristalizate, ͈solidificate".

57. Afectivitate si cogniție
 Herbert, unul dintre adepţii psihologiei asociaţioniste arăta, înca în
1825, arată că emoțiile nu pot exista în afara actelor intelectuale, ele fiind
produsul ciocnirii reprezentărilor.
 Se aprecia corect factorul declanșator, dar nu și natura lor. Emoțiile sunt
declanșate de informațiile ce vin din mediul extern, însă prin natura lor
sunt trăiri tensionale generate direct de motivație.
 Piaget este de parere ca inteligența și afectivitatea sunt inseparabile. În
opinia lui, afectivitatea joaca rol de sursă energetică de care depinde
funcționarea inteligenței, dar nu și structurile ei. Energetica conduitei
relevă afectivitatea, în timp ce structurile ei relevă funcțiile cognitive.

58.  Sarcini pentru seminar:
1. Analizaţi asemănările şi deosebirile dintre emoţii şi
sentimente.
2. Clasificaţi procesele afective în funcţie de proprietăţile
de care dispun, gradul de conştientizare şi în
dependenţă de nivelul calitativ al formelor
motivaţionale din care apar.
3. Enumerați particularităţile emoţiilor-şoc.
4. Explicați mecanismul formării sentimentelor.