1. ŠERBAN CANTACUZINO – personalitate europeană – Cantacuzinii, prin Andronic
Cantacuzino (circa 1553 – circa 1600), unul dintre principalii susŃinători ai
viitorului domn Mihai Viteazul, ÅŸi-au făcut simŃită prezenŃa în Å‚ara RomÃ
¢neasca spre anul 1590. Ei aveau au legătură cu Cantacuzinii greci, scoborâtori
din familia energicului general de oşti bizantine, devenit împărat sub numele de
Constantin al VI-lea. Dintre cei trei urmaşi ai lui Andronic, cel mai strălucit a
fost Constantin Cantacuzino, născut în 1598, care în 1625 s a stabilit în łara
Românească, începând o lungă carieră politică, 8, s-a fiind cel mai longeviv
â€mom de taină” (postelnic) pe care istoria noastră îl consemnează timp de 23
de ani, acoperind întreaga domnie a lui Matei Basarab (1632 – 1654). Din
căsătoria, încheiata în 1628, cu Elina, cea de a doua fiică a fostului domn
Radu Återban (1602 – , de-a 1611), descendent al voievozilor Basarabi, au
rezultat 11 copii, care s au dovedit fiecare dintre ei, băieŃi sau s-au fete,
oameni activi în treburile lor de famil dar şi în societate. familie, Născut
în 1634, al doilea dintre copii, Åferban Vodă Cantacuzino, va fi cel mai
strălucit dintre cei trei , membrii ai marii familii care au purtat coroana
domnească în Moldova şi łara Românească. InstrucŃia şi-a început-o cu mama
sa Elina şi perceptori, o de regulă greci, în casa părintească şi a
continuat-o pe băncile continuat noii şcoli târgoviştene, «Schola graeca e
latina», înfiinŃată la Schola latina iniŃiativa părintelui său, în 1646.
Apoi a fost trimis la Marea Åhcoală a Patriarhiei de la Constantinopol, unde a
fost coleg cu pol, moldoveanul Nicolae Milescu Spătarul (unul dintre marii
călători spre noi popoare şi culturi care au urmat după primul înconjur al
lumii, cel care a călătorit între 1675-1678 prin 1675 Siberia în Extremul
Orient, lăsând o interesantă descriere a d acestor Ńinuturi.) Comparat cu cei
cinci fraŃi era extrem de insistent ÅŸi autoritar. Fire năvalnică â€r de o
statură uriaşă, cu de ochii mari ÅŸi vocea de tigru”, â€ase avea singur
sfetnic, alt sfat nu se mai încăpea acolo” (dintr-o însemnare a vremii). Cu o
excepŃie, o Doamna Maria, cea de-a doua soŃie, despre care se spune ca îl mai
povăŃuia în unele momente. a În timpul luptelor pentru putere din anii 1658 –
1660 dintre domnitorul Constantin Basarab zis și Cârnul și Grigore Ghica,
Șerban Cantacuzino ține partea celui din urmă care-l răsplătește pentru
serviciile erban l răsplăte sale dăruindu-i moșia de la Cotroceni, în posesia
căreia însă, intră mult mai târziu. Perioada 1660-1671 ia căreia reprezintă
o perioadă grea pentru fam familia Cantacuzinilor: uciderea bătrânului postelnic
Constantin : Cons Cantacuzino, sugrumat în pivnița de la Snagov sau persecuțiile
din parte lui Grigorie Ghica Vodă, datorită a te intrigile lui Stroe Leurdeanul
și Dumitra i Dumitrașco Cantacuzino grecul. Toate aceste întâmplări, fac ca
Șerban Cantacuzino să intre în posesia moșiei Cotrocenilor, decât după 11 ani
și 5 luni, adică în anul 1671. Un al iei episod important din viaŃa tumultoasă
a lui Åuerban Cantacuzino îl reprezintă prigoana lui Duca Vodă, care ant
ajunsese atotputernic în vremea respectivă, ce caută chiar sa-l suprime pe acest
eventual pretedent: trimite emisari în secret să-l prindă, dar Doamna îl în l
înștiințează și atunci Șerban Cantacuzino fuge, în ziua de 7 erban 1
octombrie 1678, la moșia sa de la Cotroceni. Aici sursele istorice ne relatează
că stă ascuns trei zile și se ia Aici, roagă Sfinților Serghie și Vach să
intervină pe lângă Nă i Născătoarea de Dumnezeu să-l scape de vrajmașii lui
și l vrajma de va scăpa sănătos, va ridica acolo o biserică măreaŃ 2. a
măreaŃă Reuşeşte să fugă la Rusciuc și de acolo să ajungă la
Constantinopol. În ziua de 18/28 noiembrie 1678, i protectorul său, mare vizir
Kara Mustafa, îi înmânează la Adrianopole, firmanul de domnie din partea izir
padişahului Suleiman al II– lea. Cei zece ani de domnie (1678 – 1688) Šerban
Cantacuzino îi va dedica unei un opere vaste: diplomat, ctitor, mecena a culturii
româneşti. : al La cinci luni de la descinderea sa în Bucureşti, la 26 mai
1679, domnul începe înălŃarea mânăstirii Cotroceni, pe care o dorea drept loc
de veşnică odihnă a Cantacuzinilor. Nu s-a mulŃumit numai cu s1 2
Ionescu , G. M. - Originile Cotrocenilor, Ed. I.V. Socecu, Bucure București, 1902,
p. 43; Å,i noul domnitor s-a Ńinut de cuvânt - la 26 mai 1679 a început a clădi

2. actuala biserică a Cotrocenilor, terminând-o terminând în octombrie 1682.

3. susŃinerea lăcaşurilor de cult, a ridicat primul han domnesc la Bucureşti, care
îi poartă numele. A înfiinŃat Åacoala Domnească de la â€sSf. Sava”, a
patronat efortul unei echipe de învăŃaŃi care, sub îndrumarea stolnicului
Constantin Cantacuzino, au tradus în limba română şi au tipărit, în 1688,
Biblia, cartea fundamentală a Bisericii creÅŸtine dăruită â€Ä neamului romÃ
¢nesc”: â€erumâni, moldoveni, ungrovlahi”. A sprijinit tipărirea altor
cărŃi de cult, printre care şi Evanghelia, răspândite în tot spaŃiul locuit
de români şi dincolo de hotare. S-a ocupat cu grijă de menŃinerea bunelor
legături cu înalŃii dregători otomani, marele vizir Kara Mustafa fiind, până
în 1683, principalul său protector. Cum Imperiul Otoman pregătea cea din urmă
sforŃare de a pătrunde dincolo de centrul Europei, Åm erban Cantacuzino, alături
de ceilalŃi doi principi români Mihai Apafi şi Gh. Duca, va participa la cel de-
al doilea asediu al Vienei (14 iulie–12 septembrie 1683) – prin atitudinea şi
faptele lor, principii români aflându-se în ambele tabere: împotriva dorinŃei
lor, în cea otomană, conform statutului pe care îl aveau atunci Ńările lor,
iar în cea creştină, cu toată speranŃa în victoria acesteia, victorie pe care
au încercat s-o ajute pe diverse căi. Ca vasali ai Imperiului Otoman, ei au
trebuit să participe la
campanie cu circa 4 până la 7 mii de oșteni fiecare. Ținta finală a atacului
au aflat-o abia când au ajuns la Székesfehérvár, în Ungaria. Din cauză că
turcii nu le-au acordat încredere creștinilor, aceștia au fost puși să execute
sarcini în domeniul infrastructurii, mai precis să construiască două poduri pe
Dunăre, unul în amonte și altul în aval de Viena. Pentru aceasta, românii și-
au stabilit tabăra pe un deal în pădurea Schönbrunn, acolo având lemn din
belșug.
Profitând și de pasivitatea domnului moldovean, Șerban Cantacuzino a preluat
inițiativa sprijinirii pe ascuns a forțelor creștine. Astfel, sub pretextul
trimiterii de spioni sub zidurile â€f
soli având ca scop informarea vienezilor despre mișcările din tabăra
turcească; ba chiar mai mult, a dezvoltat un sistem secret de comunicații, pentru
a nu trezi suspiciuni în rândul turcilor. ÃŽn momentele în care armatele romÃ
¢neÈ™ti erau nevoite să bombardeze oraÈ™ul, acestea fie umpleau tunurile cu paie,
fie foloseau ghiulele de fontă care produceau pagube minime zidurilor vieneze.
Șerban Cantacuzino a întârziat cât mai mult construcția celor două poduri,
facilitând totodată distrugerea lucrărilor de către â€i duÈ™mani”. ÃŽn ziua
bătăliei decisive de pe dealul Kahlenberg (12 septembrie 1683) între armatele
regelui Ioan III Sobieski al Poloniei și forțele turcești conduse de marele
vizir Kara Mustafa Pașa, românii au privit desfășurarea evenimentelor cu
pasivitate din tabăra lor. Acțiunile domnitorului muntean au contribuit într-o
mare măsură la depresurarea Vienei, permițând creștinilor să cunoască
dinainte intențiile turcilor și oferindu-le răgazul pentru a-și regrupa și
întări forțele. Aprecierile austriecilor la adresa comandantului român nu au
întârziat să apară. Generalul Wallenstein îl laudă pentru â€i acele frumoase
fapte”, ca È™i â€rpentru bunele cugete ce hrăneÈ™ti în inima ta”3 , iar
Kunitz, rezidentul austriac din tabăra turcească, aflase că domnitorul dorea
â€nvictoria armatelor împăratului asupra duÈ™manului ereditar È™i înfruntarea
trufiei sale” 4 și emite un raport cifrat, destinat coaliției creștine, în
legătură cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino. Drept recunoștință, după
bătălie Șerban Cantacuzino a primit de la împăratul Leopold I titlul de conte
al Sfântului Imperiu Roman. Totodată, cei doi conducători au continuat să
poarte o corespondență secretă în vederea organizării unei cruciade de
eliberare a Constantinopolului, în fruntea căreia urma să se afle chiar
domnitorul român. Acesta fusese recunoscut de Austria și Rusia ca urmaș al
împăraților Cantacuzini. Totuși, aceste tratative pentru obținerea sprijinului
nu s-au desfășurat fără obstacole, căci, după cum menționează cronicarul
Ion Neculce, ’opinteau nemții să fie Dunărea hotar”. Domnitorul muntean
hotărăște să nu cedeze la †cele multe și peste putință cereri [...] ale
nemților”5. În timpul asediului, Șerban Cantacuzino a poruncit ca în fața

4. cortului său să fie ridicată o cruce mare de 5 metri din stejar, vizibilă de la
mare depărtare. Aceasta purta o inscripție latină cu dublu sens, însăși cei
10 - 12 mii de români rugându-se pentru izbânda împăratului și atât. Față
de turci el era sultanul de la Constantinopol, însă în realitate se rugau pentru
cel roman. Inscripția de pe cruce spune:
3 4
Popescu, Alexandru - Șerban Cantacuzino, București, Editura Militară, 1978, p.
132; Idem, p. 149; 5 Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, Bucureşti, Ed.
Didactică şi Pedagogică, 1959, pp. 88 - 92

5. Crucea care dăduse curaj și speranță asediaților din i speran Viena a fost
furată în 1785, fiind înlocuită cu o copie. MEMENTO MORI Crucea originală se
regăsește azi la castelul Geyerau din te Ljubljana. Capela a fost construită în
1927 la o oarecare distanță de locul original al crucii, din strada ă Hohenberg,
deoarece pe locul acela fuseseră construite case. A fost avariată în timpul
celui de-Al Doilea timpul de Război Mondial, fiind reparată de abia în 1961.
Capela are în interior replica la scară redusă a crucii precum și reproducerea
portretului lui Șerban Cantacuzino din mănăstirea Cotroceni. erban Monumentul
este cunoscut azi ca È™i â€tCapela moldovenească” (în germană †Moldauer i
Kapelle”) și se află la intersec dintre Arnsburggasse și Betty Roose i
intersecția i Weg. În fața capelei a fost ridicat în 1983, pentru a marca
împlinirea a a 300 de ani de la marea bătăliei, bustul domnitorului muntean. De
asemenea, în 1999 Academia Română a montat o placă pe , biserica Sf. Iosif de
pe Kahlenberg ce comemorează contribu ia contribuția soldaților români la
depresurarea Vienei. ilor Împreună cu acea cruce, drept amintire vienezilor,
Șerban Cantacuzino a mai lăsat pe câmpul de bătălie erban și un steag de
luptă. Acesta este realizat din mătase peste care a fost pictată în ulei icoana
Mântuitorului i stând pe tronul împărătesc, binecuvântând cu mâna dreaptă
și ținând Evanghelia deschisă în mâna stângă. În inând dreapta lui Iisus
se află înscris în româ româneÈ™te â€a
trei stele cu câte șase raze, i dispuse una sub alta. Cealaltă față a
steagului nu mai poate fi văzută astăzi deoarece pe ea a fost aplicat un ă
suport de pânză. Steagul a ajuns la muzeul din Dresda de unde, în 1937, a fost
readus în România și expus la fost Muzeul Militar din București. Actual se
află în colec ti. colecțiile Muzeului Național de Istorie a României. ional
Deşi avea o splendidă vilă la Bosfor, a început zidirea unui palat în
cartierul Fanar din Istambul. La începutul lui octombrie 1688, bolnav fiind,
trimite o delegaŃie solemnă la Viena pentru semnarea brie înŃelegerilor
stabilite după lungi tratative. Cei 300 de membrii ai delegaŃiei au fost ajunşi
din urmă la Bratislava aducându-li-se vestea morŃii domnului. se
+ CRUCIS EXALTATIO EST CONSERVATIO MUNDI CRUX DECOR ECCLESIAE CRUX CUSTODIA REGUM
CRUX CONFIRMATIO FIDELIUM CRUX GLORIA ANGELORUM ET VULNUS DEMONUM
—————————— NOS DEI GRATIA SERVANUS CANTHACUZENUS VALACHIAE
TRANSALPINAE PRINCEPS EIUSDEMQUE PERPETUUS HÆRES AC DOMINUS § EREXIMUS CRUCEM
HANC IN LOCO QUAVIS DIE DEVOTIONE POPULI ET SACRO HONORATIO IN PERPETUAM SUI
SUORUMQUE MEMORIAM TEMPORE OBSIDIONIS MAHOMETANAE VEZIRIO KARA MUSTAPFA BASSA
VIENNENSIS INFERIORIS AUSTRIAE MENSE SEPTEMB SE DIE I. ANNO O 1683 VIATOR
ÃŽn traducere: â€O+ ÃŽnălÈ›area crucii este mântuirea lumii, crucea este area
podoaba Bisericii, crucea este în paza regilor, crucea este întărirea
credincioșilor, crucea este gloria îngerilor și ilor, vătămarea demonilor.
—————————— erban Noi, Șerban Cantacuzino, din mila lui
Dumnezeu principe al Valahiei Transalpine, domn și singur stăpân al ei etc. am i
ridicat această cruce în locul sfânt la care poporul se poate închina în orice
zi, cinstit întru veșnică memorie a sa și a nică lor săi, în timpul
asediului Vienei din Austria Inferioară de diului către mahomedanii conduși de
vizirul Kara-Mustafa Pașa, i Kara 1 septembrie 1683. Călătorule, adu-ți aminte
de moarte!”