Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial

1,433 views

Published on

  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial

  1. 1. Universitatea “ Petru Maior”, Târgu-Mureş Realizat de: Facultatea: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene anul I, grupa II.
  2. 2. România 2008 INTRODUCERE: Fără îndoiala, Cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost cel mai mare razboi din istorie, la el luând parte in total 61 de tări, cu polulaţia de 1.7 miliarde de locuitori reprezentând trei sferturi din populaţia Terrei, dar si cel mai sângeros, fiind estimat un numar de 55 de milioane de victime dintre care 30 de milioane de civili, aici neincluzând milioanele de evrei ucisi in urma Holocaustului. Finanţarea întregului război a atins suma de 1 trilion de dolari americani, dintre care numai Statele Unite cheltuind estimativ 341 miliarde. România în perioada interbelică: După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, România a devenit una dintre marile ţări ale Europei, avînd o suprafaţă totala de 295.049 kmp, fiind a noua ţară ca suprafaţă a continentului si având aproximativ 18 milioane de locuitori. In perioada interbelică, România a fost o ţara mediu dezvoltată, ramura de bază a economiei ramânând agricultura, însa industria era în ascensiune.Între 1934-1938, după criza mondială, economia ţării se afla intr-o ascensiune accelerată, datorată in special politicii protecţioniste şi a implicării statului în economie.1 În plan politic, înca din 1918 s-a introdus votul universal pentru toţi cetăţenii de peste 21 de ani. Prin Constituţia din 19232 , România devine o monarhie constituţională, prerogativele regelui Ferdinand fiind diminuate. 1 Nicolae Chicuş, Eugenia Danu, Demir Dragnev, “Istoria Modernă a Românilor”, Editura Civitas, Chişinău, 1997. 2 Cristian Ionescu, “ Drept constituţional şi instituţii politice”/Sistemul constituţional românesc, vol.2,Editura Lumina Lex, fără an, pag.49. 2
  3. 3. Monarhia română trece însă printr-o criză în deceniul trei datorită renuntării la tron a lui Carol al II-lea în anul 1925. Astfel, este desemnat succesor fiul său Mihai care, minor fiind a necesitat constituirea unei regenţe care să conducă pâna la majoratul său. Regenţa şi-a întrat în atribuţiuni în anul 1927, când, regele Ferdinand moare. În 8 iunie 1930, principele Carol revine în ţara şi, cu acordul Guvernului devine rege al României. Carol al II-lea (1930-40) şi-a manifestat dorinţa de a instaura un regim personal, de autoritate, toate acţiunile, măsurile sale din acesta perioadă, în urma instaurării dictaturii personale erau subordonate acestui scop. Marea Depresie Economică din 1929 creată de marile monopoluri a radicalizat mişcările politice atât în Europa, cât şi pe plan internaţional. Germania, Italia şi Spania au devenit state fasciste, iar URSS a devenit un stat comunist, care avea ca scop declarat răspândirea Revoluţiei Socialiste in întreaga lume. Marile capitaluri acaparează economia României, adâncirea discrepanţelor între bogaţi si săraci creând premisele ascensiunii mişcărilor politice radicale. Până în 1938, forma de guvernământ română şi-a păstrat forma, dacă nu şi substanţa, de monarhie constituţională liberală. Constituţia din 1923 i-a dat regelui posibilitatea de a dizolva parlamentul şi a organiza alegeri anticipate; în final, România a experimentat mai mult de 25 de guverne într-un deceniu. Dictatura regală a lui Carol al II-lea a fost instaurată la 11 februarie 1938, prin instalarea unui guvern condus de patriarhul Miron Cristea. Constituţia a fost abrogată şi înlocuită cu una nouă intrată în vigoare la 27 februarie, prin care toate puterile erau concentrate în mâna regelui, iar parlamentul 3
  4. 4. avea doar rolul de instituţie auxiliară legislativă. Printr-un decret lege au fost desfiinţate toate partidele politice şi s-a constituit un partid unic numit Frontul Renaşterii Naţionale. S-a format şi un consiliu de coroană, care avea însă un caracter consultativ. In acelaşi timp cu măsurile luate pentru instaurarea şi consolidarea dictaturii regale au fost arestaţi şi o serie de lideri legionari, care mai apoi, au fost executaţi din ordinul regelui la 30 noiembrie 1938. Printre cei 13 legionari asasinaţi s-a aflat şi şeful acestora Corneliu Zelea Codreanu3 . O altă mişcare a regelui de a controla viaţa politică românească a fost crearea Partidului Naţiunii la 22 iunie 1940 în fruntea căruia s-a aşezat el însuşi. Criza regimului dictatorial carlist declanşată de Dictatul de la Viena prin care i-a fost răpită României partea de nord vest a Transilvaniei, s-a terminat cu abdicarea regelui la 6 septembrie 19404 . Începutul celui de Al Doilea Război Mondial Pe data de 23 august 1939 ,a fost semnat pactul de neagresiune sovieto- german cunoscut sub numele de Molotov-Ribentrop.În secret Hitler şi Stalin au convenit ca sovieticii să anexeze Letonia,Lituania,Basarabia şi o parte a Poloniei,naziştii urmând sa-şi recapete teritoriul polonez pe care-l doreau. Acest acord a înlăturat şi ultimul obstacol în calea atacării Poloniei de Hitler. În faţa acestei situaţii, Consiliul de Coroană a decis, la 6 septembrie 1939, proclamarea neutralităţii României. În acelaşi timp, guvernul de la Bucureşti a încercat să securizeze frontierele şi să evite confruntarea militară prin activarea “Blocului Balcanic al Neutrilor”, a 3 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu “Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până în prezent” 1975, pag. 734-735. 4 Idem, pag. 742. 4
  5. 5. Acordului Balcanic din 1934 şi prin încercarea de a încheia, prin intermediul Turciei, un pact de neagresiune cu Sovietele. Opt zile mai târziu Germania nazistă invadează Polonia. România a rămas oficial o ţară neutră, adăpostind refugiaţii polonezi şi oferindu-le posibilitatea soldaţilor şi ofiţerilor armatei Poloneze să ajungă în Franţa şi Anglia prin porturile româneşti la Marea Neagra. În 1940, ca urmare a ultimatumurilor date de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită în iunie 1940 să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord. Evacuarea armatei şi administraţiei române a fost însoţită de acţiuni antiromâneşti ale sovieticilor şi grupurilor de comunişti. Două treimi din Basarabia au fost lipite unei mici părţi a URSS formând noua Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, restul fiind alipite Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Ocupaţia sovietică a desfăşurat o campanie de distrugere a fiinţei naţionale româneşti prin deportări în masă şi prin interzicearea valorilor româneşti5 . Guvernul Gigurtu instalat la 4 iulie 1940 a introdus o legislaţie antisemintă cu scopul de a câştiga bunăvoinţa guvernului hitlerist. Chiar dacă a făcut acest gest, guvernul nu a reuşit să obţină susţinerea Germaniei, deoarece aceasta îi sprijinea pe cei care pierduseră primul război mondial şi care solicitau din ce în ce mai tare revizuirea graniţelor6 . Astfel că, pe 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forţat România să înapoieze jumătate din Transilvania Ungariei. Această zonă, discutabil considerată de unii istorici ca aparţinând Ungariei, a fost cunoscută de atunci drept "Transilvania de Nord", pentru a fi deosebită de "Transilvania 5 Profesor Universitar Sergiu Ion Chirca, “Un pas înainte şi trei înapoi pentru economia de piaţă din Basarabia”. 6 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu “Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până în prezent” 1975, pag.775. 5
  6. 6. de Sud", care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Cadrilaterul (partea sudică a Dobrogei) a fost cedată Bulgariei. Venirea la putere a lui Antonescu În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost desemnat de Carol al II-lea cu formarea guvernului. Generalul Antonescu le-a propus ţărăniştilor şi liberalilor să intre la guvernare însă aceştia au refuzat, solicitând abdicarea regelui pentru a face acest pas. După abdicarea lui Carol al II-lea, cele două partide au refuzat totuşi să se implice în mod direct prin liderii săi, desemnând doar nişte “specialişti” din rândurile propriilor partide care să facă parte din guvernul format de Antonescu7 . În urma refuzului celor două partide istorice de a intra la guvernare, Ion Antonescu a format guvernul din apropiaţi ai săi, militari şi civili, din legionari conduşi în acel moment de Horia Sima, la care s-au adăugat şi membrii desemnaţi de celelalte partide politice. Prin decretul semnat de către regele Mihai I, România a fost declarată Stat Naţional Legionar. Steaua lui David: Potrivit mărturiei lui Raul Şorban, onorat cu distincţiile de “Drept între popoare” şi “Cetăţean de Onoare al Israelului”, au existat în România legi discriminatorii elaborate sub presiunea nazistă, însă multe dintre prevederile legilor nu au fost aplicate niciodată, găsindu-se tot felul de modalităţi de a ocoli aceste legi. Acelaşi domn, dar şi istoricul Dinu C. Giurescu afirmă că au fost unele voci care cereau ca în România, evreii să poarte „Steaua lui David” (steaua galbenă), însă în urma întâlnirii dintre Wilhelm Filderman care deţinea funcţia de presedinte al Uniunii 7 Idem, pag. 780. 6
  7. 7. Comunităţilor Evreieşti şi Ion Antonescu, mareşalul a dat, la 8 septembrie 1941, dispoziţia ca niciun evreu din România să nu fie obligat să poarte însemnul. Mai mult, Consulatul român din Paris a cerut acelaşi drept şi pentru evreii cetăţeni români care se aflau în Franţa8 . Aflată la putere din 14 septembrie 1940 şi până la 21 ianuarie 1941, Garda de Fier a înăsprit legislaţia anti-semită existentă 9 (şi a reactivat legislaţia împotriva comercianţelor armeni şi greci). Ca urmare a acţiunilor antilegionare din timpul dictaturii lui Carol al II-lea, Garda de Fier a ajuns la guvernare fără o seamă de lideri importanţi care fuseseră eliminaţi şi fizic la ordinul regelui. Din cauza aceloraşi acţiuni antilegionare, în rândul membrilor Mişcării Legionare exista şi un sentiment de răzbunare, care a făcut ca în momentul dezgropării lui Codreanu când li se dezvăluiau imagini cutremurătoare, şi când a mai apărut şi zvonul că cei implicaţi în represiunile antilegionare vor fi făcuţi scăpaţi, mai mult de 60 de foşti demnitari au fost executaţi în închisoarea de la Jilava pe 27 noiembrie 1940 în timp ce îşi aşteptau deciziile judecătoreşti pentru amestecul în asasinarea lui Codreanu10 ; istoricul şi fostul prim-ministru Nicolae Iorga considerat de Mişcarea Legionară autorul moral al uciderii lui Codreanu precum şi economistul Virgil Madgearu, de asemenea un fost ministru, au fost asasinaţi în apropierea Ploieştiului.11 Un aspect pozitiv al guvernării legionare a fost redresarea economică a ţării în condiţii foarte grele, înregistrându-se la sfârşitul anului 1940 un excedent bugetar consistent 8 Paul Goma, “ Săptămâna Roşie”,Ediţia august 2006, pag.37. 9 „Romanizarea României”. Jurnalul Naţional, 14 aprilie 2004. 10 Vlad Georgescu, “Istoria Românilor”, Editura Humanitas, 2003, pag. 18. Florin Constantiniu, “ O istorie sinceră a poporului român”, Univers Enciclopedic, pag. 390. 11 “Virgil Madgearu căzut sub armele legionarilor”. Jurnalul Naţional, 8 martie 2004. 7
  8. 8. Coabitarea Gărzii cu Ion Antonescu nu a fost niciodată una uşoară. Datorită neînţelegerilor de strategie politică, Antonescu a încercat îndepărtarea Gărzii de Fier de la guvernare ceea ce a produs o reacţie de împotrivire a legionarilor cunoscută sub denumirea de Rebeliunea legionară. Dar în patru zile, Antonescu a înăbuşit revolta legionară iar Garda de Fier a fost nevoită să iasă de la guvernare. Horia Sima şi unii legionari (cam 700) s-au refugiat în Germania, alţii circa 8 mii însă fiind aruncaţi în închisori12 . Pe 22 iunie, 1941, armata germană împreună cu unităţi ale armatei române au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice. Armata română a început lupta împotriva forţelor sovietice în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munţii Bucovinei şi Marea Neagră. La 5 iulie intră în Cernăuţi primele trupe române. La 10 iulie oraşul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălţi pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei este eliberată în data de 15 iulie de către unităţi din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie ca urmare a acţiunilor întreprinse de Corpul 3 român şi Corpul 54 german este eliberat oraşul Chişinău. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru cucerirea masivului Corneşti, “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” şi că Hotinul, Soroca, Orheiul şi Chişinăul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea şi eliberează localităţile Ismail, Chilia Nouă, Vîlcov şi continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei13 . 12 Steliu Lambru, „ Pro Memoria, Rebeliunea legionara” 2003, pag. 56. 13 Alexandru Duţu, Mihai Retegan, Marian Ştefan, “Magazin istoric”, „România în al Doilea Război Mondial”, iunie 1991, pag. 35- 37. 8
  9. 9. La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi îi cere să treacă Nistrul şi să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru şi Bug. Dacă până la eliberarea teritoriilor româneşti, Antonescu a avut sprijin total din partea societăţii româneşti, în momentul în care s-a înfăptuit acest lucru, a apărut întrebarea dacă să se mergă doar “până la Nistru sau până la victoria finală”. Unul dintre cei care susţineau că armata română ar trebui să se oprească la Nistru era Iuliu Maniu argumentând că mai departe nu este războiul românilor şi că atenţia ar trebui îndreptată către Ardeal. Tot cu gândul la Ardeal a hotărât şi Antonescu să treacă Nistrul cu speranţa că Hitler va face dreptate românilor în problema Ardealului. Astfel că la scrisoarea trimisă de Hitler în 27 iulie, răspunde afirmativ la 31 iulie, arătându-şi totodată şi încrederea în “justiţia pe care Fuhrerul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român şi drepturilor statornice seculare, misiunii sale din Carpaţi, de la Dunăre şi de la Marea Neagră”14 . La 22 august 1941, Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la demnitatea de mareşal al României şi decorat cu Ordinul militar “Mihai Viteazul” clasa I. Răspunzând la 12 septembrie la o scrisoare a unor refugiaţi români din Ardeal, Ion Antonescu spune: “Nicio brazadă românească nu se uită. Nicio umilire nu rămâne nerăzbunată. Jertfele pentru Odessa nu sunt numai pentru graniţa răsăriteană, ci pentru împlinirea tuturor drepturilor şi năzuiţelor neamului”15 . După ce au eliberat Basarabia şi Bucovina, unităţile române au luptat alături de Germania mai departe la Odessa, Sevastopol, şi Stalingrad. 14 Idem, pag.38. 15 Idem, pag. 39. 9
  10. 10. Contribuţia României în efective de luptă a fost enormă, depăşită doar de armata germană, dar depăşind celelalte aliate ale Germaniei. În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol, cereale, precum şi produse industriale fară vreo recompensă. România a devenit o ţintă a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august, 1943 când au fost atacate câmpurile petroliere şi rafinăriile de la Ploieşti. Deşi şi România şi Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu şi continuat ostilitatea diplomatică faţă de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei. ROMANIA IN CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL: După doua decenii de la încheierea primului Război Mondial, la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania nazistă, a izbucnit cea de-a doua conflagraţie la scară planetară16 . Prin amploare numărul participanţilor, tehnica de luptă folosită, imensele jertfe de vieţi omeneşti şi distrugeri de bunuri materiale şi spirituale cauzate popoarelor, ea a depăşit toate confruntările militare anterioare. De-a lungul a şase ani, până la 2 septembre 1945, cel de-al doilea Război Mondial a antrenat în orbita sa peste trei patrimi din omenire, numarul victimelor ridicându-se la peste 50 000 000 de oameni. “Cel de-al doilea Război Mondial este rezultatul direct al politicii imperialiste de dominaţie şi asuprire a altor popoare, de reîmparţire a lumii 16 Comisia Româna de Istorie Militară, “România în anii celui de-al doilea Război Mondial”, vol. I, Editura Militară, Bucureşti, 1989, p.212. 10
  11. 11. în sfere de influenţă. Această politică s-a reflectat în mod pregnant în aspiratiile Germaniei hitleriste la dominaţia mondială. Pentru realizarea scopurilor sale de dominaţie, Germania hitleristă a recurs la teoria rasei superioare, dezbinând forţele progresiste pe plan naţional şi dezbinând popoarele pe plan internaţional”17 . După o scurtă perioadă de neutralitate, România s-a alăturat Puterilor Axei în iunie 1941, în timpul guvernării lui Ion Antonescu. O lovitură de stat din 1944 condusă de Regele Mihai a oprit dictatura lui Antonescu şi a adus România de partea Aliaţilor. Participarea României la cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat prin două campanii: cea din est pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, pierdută în final, şi cea din vest pentru eliberarea Transilvaniei.Încheierea ostilităţilor sovieto-finlandeze în primăvara anului 1940 a asigurat Moscovei posibilitatea să-şi concentreze atenţia asupra României. La 29 martie 1940, V. M. Molotov a ridicat problema Basarabiei, subliniind că absenţa unui tratat de neagresiune între cele două ţări “se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta n-a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară” . Anexarea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei de către Uniunea Sovietică a avut însemnate consecinţe asupra situaţiei interne şi internaţionale a României. Pe plan extern, România a întârit relaţiile cu Germania nazistă. La 1 iulie 1940, guvernul român a renunţat la garanţiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939, iar a doua zi, Carol al II-lea a solicitat o 17 Nicolae Ceausescu, “ România pe drumul construirii societaţii socialiste multilateral dezvoltate”, vol.11, Editura Politica, Bucureşti, 1975, p.563. 11
  12. 12. misiune militară germană în România. Pe plan intern, la 4 iulie 1940, s-a format un nou guvern, condus de Ion Gigurtu, personalitate cu legături economice şi politice la Berlin. În noul guvern, Garda de Fier (Legiunea) era reprezentată de trei miniştri – Horia Sima, la Ministerul Cultelor şi Artelor (va demisiona la 8 iulie), Vasile Noveanu, la Ministerul Inventarului Avuţiei Publice, iar Augustin Bideanu, subsecretar de stat la Finanţe. Compoziţia noului guvern arăta că România se orienta către puterile Axei. Scopul acestor schimbări nu era reînnodarea unei vechi tradiţii, aşa cum pretindea guvernul, ci o încercare disperată a regimului carlist de a evita noi dezmembrări teritoriale şi a se menţine la putere. La 30 august 1940 are loc Dictatul de la Viena18 , prin care Germania şi Italia hotarasc să atribuie Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei. Această decizie a fost primită de către opinia publică românească cu tristeţe şi indignare, având loc nenumărate manifestări de protest. Autorităţile însă nu au aprobat oficial aceste manifestări. Mai mult, presa şi radioul au primit dispoziţii să cenzureze informaţiile, ştirile referitoare la aceste exprimări ale sentimentelor colectivităţii. SITUAŢIA INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN URMA DECLANŞĂRII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ( SEPTEMBRIE 1939 - IUNIE 1940) 18 Idem, pag.566. 12
  13. 13. Declanşarea celui de-al doilea Război Mondial prin agresiunea Germaniei naziste împotriva Poloniei a afectat în cel mai înalt grad, prin implicaţiile politico-strategice ale operaţilor militare situaţia internaţională în Europa. Întregul sistem de pace şi securitate realizat în perioada interbelică s-a prabuşit rapid. Pe fondul desfăşurărilor politico-militare din Europa, România s-a angajat într-o nouă acţiune pentru salvarea independenţei naţionale şi integrităţii statale, factorii săi de conducere apreciind în continuare că fascismul şi revizionismul reprezentau principalii inamici ai tării. Realităţile militare şi politice din estul şi sud-estul Europei, accentuarea izolării diplomatice a statului român au determinat Guvernul român să dea publicităţii o declaraţie oficială de neutralitate. In fapt, neutralitatea adoptată în septembrie 1939 a fost o politică de sprijinire a statelor antifasciste, de apărare a intereselor naţionale. POLITICA DE NEUTRALITATE A ROMÂNIEI: CONŢINUT ŞI SEMNIFICAŢII Izolarea internaţională a României şi consecinţele ei: Înfrângerea fulgerătoare a Franţei, retragerea trupelor britanice de pe continent, ocuparea unei părţi a Europei de către Germania nazistă, existenţa unor înţelegeri politice între aceasta ţi Uniunea Sovietică au dus la izolarea completă a României pe plan internaţional. Agresivitatea ţărilor vecine a atins intensitatea maximă. Aliaţii României din Întelegerea Balcanică, îngrijoraţi de propria lor soartă, încercau să evolueze între cele 2 blocuri beligerante, evitând orice complicaţii de natură să le stingherească 13
  14. 14. opţiunea neutralităţii. România lipsită de orice sprijin extern, nu s-a putut opune forţelor covârşitoare care o ameninţau. A început în mod tragic , dezmembrarea ei teritoriala. Încă de la dezlănţuirea agresiunii Germaniei naziste împotriva Poloniei, Romania a oferit un substanţial ajutor politic aliatei sale. Deşi tratatul romano-polon din 1926 introdusese formula erga omnes19 , această prevedere nu a fost preluată şi de convenţia militară, astfel că nu exista obligaţia intrării în acţiune a României în cazul unui atac german împotriva Poloniei20 . Cercurile conducătoare românesti au afirmat că vor urma o “linie de echilibru”21 , la 4 septembrie, Consiliul de Miniştri oficializând această orientare prin declaraăia care anunţa că România păstrează “ mai departe atitudinea paşnică de până acum., urmând buna întelegere cu toţi vecinii ţării. În acest spirit, guvernul este gata să reînnoiască propunerea pentru încheierea unui pact de neagresiune{…}.”Astfel, de la 6 septembrie 1939 din Consiliul de coroană a fost dat publicităţii comunicatul prin care România afirma că va urma “observarea strictă a regulilor neutralitaţii stabilite prin convenţiile internaţionale fată de beligeranţii din actualul conflict”22 . Cu acest prilej, Nicolae Iorga declara:”Facem o altă politică decât aceea pe care am dori să o facem. Am fi voit o altă politică, nu ne e dat să o putem îndeplini. Deci vom păstra neutralitatea. Dar să fie o neutralitate demnă şi honestă{…}.Publicul nu vrea război, nu vrea, însa, nici victorie Germaniei. Să ne gândim şi la sfârşitul acestui conflict. Va fi 19 Erga omnes – Prevederea tratatului României, politica sa nu viza situaţia unui atac german, iar discuţiile intervenite între cele doua părti în prima jumătate a anului 1939 au explicat neimplicarea sa într.-o asemenea eventualitate. 20 Gheorghe Zaharia, Constantin Botoran, “ Politica de apărare naţionala a României în contextul european interbelic, 1919- 1939”, Bucureşti, 1981, pag. 96-97. 21 Grigore Gafencu, “ Politica externă a României”, Bucureşti, 1989, pag. 43-56. 22 “ Timpul”, nr. 843 din 8 septembrie 1939. 14
  15. 15. un Congres de pace. Nu putem da concursul pe care am fi dorit să-l dăm Franţei şi Angliei. Trebuie ca neutralitatea noastră să fie astfel păstrată{…} ca să nu jignim prietenii noştri”23 . Partidele Naţional- Tărănesc şi Naţional- Liberal consideră neutralitatea, în conjunctura respectivă, drept “ singura soluţie posibilă pentru ţara noastră”. Nici unul din tratatele de aliantă ale României, nici garanţiile din aprilie 1939 nu erau însoţite de acorduri tehnice privind furnizarea de ajutor în varianta unei agresiuni din partea Germaniei naziste. Mai erau în vigoare doar tratatele şi convenţiile militare semnate în cadrul Întelegerii Balcanice, care prevedeau sprijin în situaţia unei agresiuni declanşate de un stat balcanic, inclusiv în ipoteza că agresorul va fi sprijinit de o alta putere din afara zonei. În aceste condiţii, guvernul român a adoptat soluţia neutralităţii, problemă mult discutată încă din septembrie 1938, în ajunul încheierii “ acordului” de la Munchen. Cu toate acestea, guvernul condus de Armand Călinescu nu a respins cu total posibilitatea unei participări la operaţii “ în funcţie de ajutorul anglo-francez acordat României”24 , iar neutralitatea sa era binevoitoare Poloniei. Caracterul binevoitor faţă de Polonia al neutralităţii României rezultă şi din telegrama adresată la 15 septembrie misiunilor diplomatice româneşti de la Paris, Londra, Berlin şi Roma, în care se spunea că “ Respectarea 23 Arhitectura M.A.E, fond 71, “ Romania”, vol.7, pag. 201. 24 Rajmond Kulinsky, “ Culisele internării guvernării politice în România” în “ Lumea”, nr. 51 din 15 decembrie 1966, pag.23. Viorica Moişuc,” Diplomaţia României în problematica apărării suveranităţii şi independenţei tradiţionale în perioada martie 1939- mai 1940”, Bucureşti 1971, pag. 227-238. 15
  16. 16. strictă a regulilor neutralitaţii ne îngăduie să dăm Poloniei toate ajutoarele dictate de omenie şi de prietenie, fără a comite imprudenţe inutile”25 . Adoptarea neutralitaţii a fost hotărâtă în urma unei atente analize a situaţiei internaţionale. Marele Stat Major România vrea suficiente date care atestau că în cazul în care forţe militare proprii ar fi intervenit în sprijinul Poloniei, flancurile de vest si est, precum şi frontiera sudică ar fi fost ameninţate. Într-o telegramă a Ministerului de Externe al Reich-ului, adresată, la 7 octombrie 1939, guvernanţilor Ungariei, se arăta :” Dacă România va păstra neutralitatea, nu va fi supusă nici unui atac rus sau german. Dacă, însă România ar alege o cale împotriva neutralitaţii şi Rusia ar ocupa Basarabia, şi Reich-ul n-ar interveni, neavând frontiera comuna. El s-ar lăsa în seama Ungariei şi Bulgariei, lăsându-le pe acestea să participe la lichidarea României”26 . În consens cu politica de neutralitate, la 28 octombrie 1939 guvernul român a lansat ideea creării “ Blocului neutrilor”27 care să reunească statele neutre şi nebeligerante din Peninsula Balcanică, dornice să rămână înafară declanşării conflagraţiei, să întreţină raporturi prieteneşti cu statele vecine, cu participarea Ungariei, Bulgariei, şi Italiei28 . Tot la sfârşitul lunii octombrie 1939, România a concretizat bazele pe care s-ar fi putut constitui un asemenea bloc:” 1. Neutralitatea desăvârşită în cadrul actualului conflict. 2. Neagresiune între statele făcând parte din bloc. Obligaţiunile de asistenţă mutuală stipulate intre statele făcând parte din bloc rămân în 25 Arhitectura M.A.E, fond 71, “ Transilvania”, vol.39, telegrama circulară, 15.09.1939, semnată de Gr. Csafencu. 26 Dombrady Lorand “ Hadsereg es politice Magysrovzagon”, 1938-1944, Budapest, 1986, pag.59. 27 Cristian Popisteanu, “ România şi Antanta Balcanică”, Bucureşti, 1971, pag. 280. 28 Căpitan Ioan Talpeş, “ Situaţia politică şi militară a României în perioada 1939-1941”, FIMPR, vol. 5-6, Bucureşti, 1979, pag. 55-57. 16
  17. 17. vigoare în caz de neagresiune. 3.În cazul unei agresiuni externe împotriva unuia dintre statele facând parte din blocul neutrilor, celelalte vor păstra cel puţin neutralitatea faţă de statul atacat”.{…} Iniţiativele politice ale României au întampinat acerba opozitie a celui de-al treilea Reich. Hans Georg von Mackensen, ambasadorul german la Roma comunica reprezentantului diplomatic român: “ România “FACE” un joc foarte periculos în planurile ei de înalta politică, tinzînd la constituirea unui bloc balcanic care, sub eticheta neutralităţii, ar fi îndreptat contra Germaniei. Un asemenea bloc nu se va realiza niciodată, pentru că nici Italia şi încă mai puţin Ungaria şi Bulgaria nu vor adera la el{…}, iar Germania îl considera ca o acţiune ostilă ei. Cel mai bun lucru ar fi, deci{…} de a se înmormânta grabnic întreaga chestiune”.Initiativa României privind crearea unui bloc al statelor neutre se incadrează în politica externă promovată în întreaga perioadă anterioară. Ea a reprezentat o încercare de adaptare la condiţiile concrete ale situaţiei internaţionale de la sfârsitul anului 1939, prin găsirea unor formule şi metode diplomatice adecvate, păstrând însă nealterată esenţa politicii promovate. Scopul blocului era strîngerea statelor din sud-estul european, într-o grupare care, “ păstrând neutralitatea în actuala conflagraţie, să le asigure pacea, independenţa şi integritatea”. Ofensiva forţei fascistă împotriva statelor din Occident, încheiată cu capitularea Franţei a creat o situaţie deosebit de gravă pentru România. România şi Holocaustul 17
  18. 18. În iunie-august 1940, printr-un pachet de legi similare Legilor de la Nürnberg, autorităţile române i-au exclus din serviciul public pe funcţionarii evrei. Etnicilor evrei li s-a interzis excercitarea oricăror funcţii publice, fiind înlăturaţii nu numai din aparatul funcţionăresc, din armată şi din magistratură, ci şi din societăţile comerciale, din echipele sportive etc. Totodată li s-a interzis cumpărarea de imobile. Pentru amănunte: Decretul- lege din 8 august 1940 privind situaţia juridică a evreilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 183/1940. În continuare, prin Decretul-lege din 9 august 1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1940, au fost interzise căsătoriile etnicilor români cu etnici evrei, iar cele deja existente au fost declarate nule. În octombrie 1940 bunurile funciare ale evreilor au fost naţionalizate. Chiar şi după înlăturarea de la putere a Gărzii de Fier, regimul Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a continuat politica de opresiune şi masacrare a evreilor (şi, mai apoi, a ţiganilor), mai ales în teritoriile estice. Pogroamele şi transporturile erau la ordinea zilei în Moldova, Bucovina, şi Basarabia. Numărul morţilor este incă în discuţie, dar şi cea mai mică estimare atinge un număr de 250.000 de evrei (şi 25.000 rromi) în regiunile estice, în timp ce 120.000 dintre evreii din Transilvania au fost omorâţi de autorităţile maghiare . Atrocităţile au început în luna iunie 1941 prin pogromul de la Iaşi. În aşa-numitele trenuri ale morţii (trenuri cu deportaţi plimbate atâta timp prin Moldova, până când pasagerii au murit de sete şi de foame) au fost ucişi aproximativ 4.400 de evrei. (Sursa: Muzeul Evreilor din România, citat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung din data de joi, 24 ianuarie 2005). În conformitate cu raportul oficial al Comisiei Internaţionale privind Studierea Holocaustului în România: „În trenul 18
  19. 19. morţii care a plecat din Iaşi către Călăraşi, în sudul României, care transporta probabil până la 5.000 de evrei, doar 1.011 au ajuns la destinaţie în viaţă după şapte zile. (Poliţia română a numărat 1.258 de trupuri, dar sute de cadavre fuseseră aruncate din tren pe drum, la Mirceşti, Roman, Săbăoani şi Inoteşti). Trenul morţii către Podu Iloaiei (la 15 km de Iaşi) îmbarcase aproape 2.700 de evrei la plecare, dintre care doar 700 au mai coborât în viaţă. În raportul oficial, autorităţile române au declarat că 1.900 de evrei s-au urcat în tren şi "doar" 1.194 au murit“. Trupele române care au ocupat oraşul Odessa s-au făcut responsabile de masacrele de la Odessa, în timpul cărora peste 100.000 de evrei au fost împuşcaţi în toamna anului 1941. Totuşi, în zona Europei Centrale şi de Est, majoritatea evreilor de naţionalitate română au supravieţuit războiului. Regimul Antonescu făcuse planuri pentru deportări în masă din Valahia, sudul Transilvaniei, şi din sudul şi vestul Moldovei, dar nu le-a pus niciodată în practică. Istoricii nu s-au pus de acord cu privire la rolul fostului coleg de clasă, evreul Wilhelm Filderman, în nepunere în aplicare a acestor planuri, sau Antonescu a calculat că România de Vest nu era destul de anti-semită pentru a putea pune în aplicare planurile, sau nu voia să înlăture contribuţia evreiască la economia românească. (Este de notat că deşi anti-semit, Antonescu a avut o mamă vitregă evreică precum şi prima sa soţie a fost o evreică de naţionalitate franceză.) PARTICIPAREA ARMATELOR ROMANE PE FRONTUL DE EST29 : 29 Igor Ojog, Igor Şarov, „Istoria Romanilor” (Epoca modernă şi contemporană), Editura Cardidact, Chişinău 1997, pag.64. 19
  20. 20. Spre deosebire de mareşalul finlandez Mannerheim, care după recucerirea de la sovietici a Kareliei se opreşte, Ion Antonescu decide continuarea operaţiilor militare în adâncul Uniunii Sovietice. Cauze: • Ideologică = “cruciada împotriva comunismului”. • Militară = “când o ţară se află în război, armata acestei ţări trebuie să meargă până la fundul pământului ca să câstige războiul”. • Obiectivă = în condiţiile în care Ion Antonescu decidea după eliberarea teritoriului Basarabiei iesirea din razboi, el putea fi inlocuit cu o persoană mai “ fidelă” lui Hitler. În 1941, în octombrie, armata româna participă alaturi de armata germană la operaţiuni pentru cucerirea Crimeei. În decembrie se ajunge la starea de razboi cu SUA, Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zelanda si Uniunea Sud-Africană. 1942-1943, armatele române participă la bătălia pentru Staliningrad, urmata de contraofensivă sovietică cu pierderi mari pentru armata română şi cea germană.Tot în acest an are loc şi lupta de apărare a Crimeei în care sunt antrenate şi armatele române. La 12 septembrie, România semnează Armistiţiul cu Naţiunile Unite, asumându-şi obligaţia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localităţi româneşti: Carei şi Satu-Mare. România participă la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta peste 600.000 de soldaţi în 37 de divizii. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei şi în munţii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti. Cele 260 de zile 20
  21. 21. de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenţei sovietice în România. Conform unor calcule recente, românii au pierdut pe frontul de est 624 000 de soldaţi.30 ROMÂNIA ÎN FAZA FINALĂ A CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL Lovitura de stat de la 23 august 1944. • Campania în adâncul U.R.S.S s-a dovedit a fi un dezastru naţional. • Nu a fost soluţionată problema anulării Dictatului de la Viena. • Creşterea operaţiei în ţară.Ministrul afacerilor externe, Mihai Antonescu încearcă să-i contacteze pe anglo-americani. În paralel, liderii opoziţiei Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu participă la tratativele de la Cairo şi Stockholm în vederea ieşirii României din război.31 • Scopul principal al românilor a fost de a capitula în faţa anglo- americanilor, pentru a preântâmpina sovietizarea ţării. Ei până în ultimul moment au sperat la deschiderea celui de al doilea front în Balcani. 30 Idem,pag. 65. 31 Idem, pag.66. 21
  22. 22. • La 23 august 1944 Ion Antonescu a fost invitat într-o audienţă la rege. La cererea regelui, mareşalul refuză să semneze armistiţiul şi este arestat. • În aceeaşi seară printr-o proclamaţie a regelui, trupele române au primit ordin să înceteze operaţiunile militare împotriva armatelor sovietice. • Pe baza Blocului Naţional – Democrat s-a format un nou guvern, condus de generalul C. Sănătescu, care declară război Germaniei la 24 august. Actul de la 23 august 1944 a marcat începutul unei etape fundamentale în istoria poporului român, etapa construcţiei societăţii socialiste. Lovitura de stat regală În februarie 1943 în condiţiile contra-ofensivei sovietice de la Stalingrad, valul războiului s-a întors împotriva Axei. Începând cu 1944, economia României era în pragul colapsului datorită cheltuielilor de război, iar resentimentul împotriva „bocancului german“32 a crescut în rândul celor care în primă fază au sprijinit alianţa cu Germania. Regele Mihai, care iniţial nu s-a implicat efectiv în politica României, a condus cu succes o lovitură de stat pe 23 august, 1944 având suportul opoziţiei şi al armatei, arestându-i pe Ion Antonescu şi pe membrii guvernului. Imediat, el l-a numit prim-ministru pe gen. Constantin Sănătescu, în fruntea unui guvern compus din militari şi reprezentanţii Blocului Naţional Democrat, ca miniştri fără portofoliu. În aceeaşi zi, seara, la orele 22:00, Regele a difuzat 32 Comisia Româna de Istorie Militară, “România în anii celui de-al doilea Război Mondial”, vol. I, Editura Militară, Bucureşti, 1989, p.219. 22
  23. 23. "Proclamaţia către ţară", prin care anunţa revenirea la un regim democratic, încheierea războiului cu Naţiunile Unite şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. ARMISTIŢIUL DIN 12 SEPTEMBRIE 1944 • Din delegaţia română ce urma să semneze armistiţiul făceau parte l. Pătraşcanu, Gh. Pop, I. Cristo, B. Ştirbei, C. Visoianu, D. Dămăceanu. • Delegaţia a sosit la Moscova la 4 septembrie 1944, şi au fost primiţi de ministrul de externe sovietic V. Molotov abia peste 6 zile când acordul a fost deja stabilit. • Nu a fost acceptată nici o propunere de a românilor la condiţiile de armistiţiu. CONDIŢIILE: 1. România a fost considerată un stat învins. 2. Ea urma să întreţină armata sovietică de ocupaţie, să plătească în 6 ani o despăgubire în valoare de 300 de milioane de dolari. 3. Să participe la război împotriva Germaniei cu 12 divizii. 4. Să acorde libera mişcare forţelor aliate pe teritoriul său. 5. Anularea dictatului de la Viena33 , nord-vestul Transilvaniei trecând sub administrarea armatelor 33 Idem, pag.220. 23
  24. 24. sovietice. Hotărârea finală în privinţa acestui teritoriu era rezervată Conferintei generale de Pace de după război. 6. Frontiera sovieto-româna a fost fixată pe râul Prut. CONTRIBUŢIA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL ANTIFASCIST: • În lunile septembrie şi octombrie 1944 România a luptat pentru eliberarea Transilvaniei. • Armata româna a participat la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi o parte a Austriei. • Până în mai 1945 la război împotriva Germaniei şi Ungariei participă circa 540 000 de soldaţi. • Pierderile armatelor române ajung la circa 170 000 de morţi si răniţi. • În linii generale România pierde în cel de-al doilea Război Mondial peste 800 000 de oameni ( morţi, răniţi şi disparuţi).34 CONCLUZII: 34 Vlad Georgescu, “Istoria Românilor”, Editura Humanitas, 2003, pag. 18. Florin Constantiniu, “ O istorie sinceră a poporului român”, Univers Enciclopedic, pag.398. 24
  25. 25. Cel de-al Doilea Razboi Mondial a avut consecinţe majore ţi asupra României. Astfel, România a rămas dupa încheierea conflagraţiei în sfera de influenţă a U.R.S.S., puterea fiind „confiscată” de Partidul Comunist.35 În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de război. Pe principiul că "cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social", armata sovietică a impus venirea la putere a cominterniştilor şi comuniştilor. Prin condiţiile Tratatului de la Paris din 1947, Aliaţii au refuzat României statutul de stat cobeligerant. Nordul Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut ca parte integrantă a României, dar URSS - ului i-a fost permisă anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei. Nordul Bucovinei şi partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, împreună cu o parte din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, a constituit o nouă republică a URSS denumită "RSS Moldovenească". Aceasta a devenit independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova. De asemenea, Cadrilaterul, regiune locuită în majoritate de bulgari, a rămas în componenţa Bulgariei. BIBLIOGRAFIE: 1. Nicolae Chicuş, Eugenia Danu, Demir Dragnev, “Istoria Modernă a Românilor”, Editura Civitas, Chişinău, 1997. 2. Cristian Ionescu, “ Drept constituţional şi instituţii politice”/Sistemul constituţional românesc, vol.2,Editura Lumina Lex. 35 Comisia Româna de Istorie Militară, “România în anii celui de-al doilea Război Mondial”, vol. I, Editura Militară, Bucureşti, 1989, p.222. 25
  26. 26. 3. Cristian Popişteanu, “ România şi Antanta Balcanică”, Bucureşti, 1971. 4. Căpitan Ioan Talpeş, “ Situaţia politică şi militară a României în perioada 1939-1941”, FIMPR, vol. 5-6, Bucureşti, 1979. 5. Rajmond Kulinsky, “ Culisele internării guvernării politice în România” în “ Lumea”, nr. 51 din 15 decembrie 1966. 6. Viorica Moişuc,” Diplomaţia României în problematica apărării suveranităţii şi independenţei tradiţionale în perioada martie 1939- mai 1940”, Bucureşti 1971. 7. Gheorghe Zaharia, Constantin Botoran, “ Politica de apărare naţionala a României în contextul european interbelic, 1919- 1939”, Bucureşti, 1981. 8. Grigore Gafencu, “ Politica externă a României”, Bucureşti, 1989. 9. Nicolae Ceausescu, “ România pe drumul construirii societaţii socialiste multilateral dezvoltate”, vol.11, Editura Politica, Bucureşti, 1975. 10.Comisia Româna de Istorie Militară, “România în anii celui de-al doilea Război Mondial”, vol. I, Editura Militară, Bucureşti, 1989 11.Steliu Lambru, „ Pro Memoria, Rebeliunea legionara” 2003. 12.Alexandru Duţu, Mihai Retegan, Marian Ştefan, “Magazin istoric”, „România în al Doilea Război Mondial”, iunie 1991 13.Paul Goma, “ Săptămâna Roşie”,Ediţia august 2006. 14.Vlad Georgescu, “Istoria Românilor”, Editura Humanitas, 2003. 15.Florin Constantiniu, “ O istorie sinceră a poporului român”, Univers Enciclopedic. 26
  27. 27. 16.Virgil Madgearu căzut sub armele legionarilor”. Jurnalul Naţional, 8 martie 2004. 17.Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu “Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până în prezent” 1975. 18.Profesor Universitar Sergiu Ion Chirca, “Un pas înainte şi trei înapoi pentru economia de piaţă din Basarabia”. 27

×