1. Am fost intr-o zi la Targu Mures in vizita la niste bogatasi. La un moment dat, a intrat in casa
un vecin al familiei. Doamna i-a aratat un telefon mobil vecinului, tocmai primit de la fiica sa
din strainatate. Fața doamnei reflecta extazul atunci cand privea la telefon. Am vazut pe fata
sa iubirea unui copil fata de o jucarie noua.
Chiar si eu ma simteam cuprins de “frumusetea” formei. In realitate, nu reprezinta nici-o
frumusete.
Am reflectat la efectul telefonului, care a fost deasupra simturilor mele, a persoanei mele si
am am ajuns la urmatoarele idee: efectul reprezenta un fel de iubire fata de obiect, in speță
fata de forma telefonului. Acest tip de iubire am regasit-o in amintirile din copilaria mea:
iubirea fata de jucarii. Am concluzionat ca iubirea fata de telefon are ceva din acea iubire
infantila, in esenta sa psihologica fiind un fenomen regresiv. Pe acest tip de infantilism
regresiv datorat iubirii "obiectului", este bazat tot comerțul zilelor noastre. In continuare am
ajuns la constatarea ca o astfel de iubire reprezinta subdezvoltarea personalitatii, ramanerea
in starea psihologica infantila, de incipiență a dezvoltarii personalitatii persoanei. Obiectele,
care declanseaza iubira infantila, distrug evolutia interioara a persoanei.
Un ganditor franciscan american, Richard Rohr, scria intr-o carte ca nu intelege cum a putut
uita crestinismul occidental care este scopul crestinismului, indumnezirea. Indumnezeirea
reprezinta o evolutie totala a personalitatii, ce priveste si latura spirituala, adica baza
ontologica a persoanei. Infantilismul cu care omul occidental iubeste obiectul face imposibila
evolutia persoanei, macar in sensul jungian, al individuației - adica intelepciune si rafinare, nu
degradare, regresivitate psihologica. Iubirea fata de forma, de obiectele ce aduc regresia
infantilizanta, reprezinta si o distrugere a imaginarului interior al omului, prin care ar trebui
ca omul sa se transfigureze in Om Indumnezeit, deoarece in interiorul omului se pierde
Prezența, energia transformatoare a lui Dumnezeu. Se pierde Duhul. Concluzionand, formele
obiectelor modernitatii impiedica, prin regresivitatea lor infantila, ca omul sa atinga scopul
ultim al sau: Indumnezirea. Iconoclasmul occidental poarta cu sine stergerea acestui scop
ultim al crestinului, care da viata adevarata si complexitate interioara.
Iubirea infantila regresiva a omului modern, fata de obiecte, fata de viata, se multumeste, ca
crestinismul occidental a uitat scopul adevarat al crestinismului, indumnezirea, ca da
vitalitatea imaginarului transcendentei in interior si in exterior.
Imaginarul interior trebuie sa se dezvolte; asa se transfigureaza omul in interiorul sau, asa
devine complet. Omul modern este impiedicat sa se împlinească de formele exterioare ce-l duc
spre regresivitatea infantilizanta.
Omul este chip al Domnului. Daca prin imaginarul fals, care creeaza si falsele nevoi, va fi
distrusa icoana interioara a lui Dumnezeu din om, aceasta nu poate sa duca decat la implozia
omenescului. Adica prin eludarea scopului adevarat al crestinismului, prin uitarea scopului
ultim, al indumnezeirii, omul ajunge la autodizolvarea spirituala, fiind agățat de formele
factice. Imaginarul curat, adevarat, pe de alta parte, este tinut in viata, este viu, numai prin
procesul de indumnezeire.
Regresiunea infantila poate sa aiba un caracter evolutiv, la fel ca indumnezeirea, dar in sens
invers. El nu poate duce decat la aneantizarea personalitatii umane reflectate in decesul
interior, sufletesc.