SlideShare a Scribd company logo
1 of 20
Activitate Educativă
Malai Nadejda
ACTIVITATEA EDUCATIVĂ
Scopul activităţilor educative în anul de studii 2021 – 2022 este formarea şi dezvoltarea la elevi a capacităţilor integratoare ale personalităţii
moderne, definită în contextul problemelor şi valorilor individuale ale comunităţii naţionale şi internaţionale.
OBIECTIVE GENERALE:
 Recunoaşterea activităţii educative şcolare şi extraşcolare ca dimensiune fundamentală a procesului instructiv – educativ;
 Recunoaşterea educaţiei non – formale ca spaţiu aplicativ pentru educaţia formală;
 Creşterea vizibilităţii eficienţei activităţii educative şcolare şi extraşcolare prin prevenirea şi reducerea fenomelor antisociale, abandon
şcolar, absenteism, violenţă, trafic de fiinţe umane; Formarea resursei umane în domeniul activităţii educative şcolare şi extraşcolare;
 Asigurarea eficienţei activităţii educative şcolare şi extraşcolare prin monitorizarea şi evaluarea impactului acestuia în comunitate;
 Consolidarea parteneriatului educaţional în vederea responsabilizării tuturor factorilor sociali implicaţi în susţinerea procesului
instructiv-educativ;
 Intensificarea rolului Consiliului Elevilor în viaţa liceului;
 Elaborarea proiectelor de parteneriat cu factorii decizionali locali şi cu familia în vedearea evitării abandonului şcolar, precum şi
pentru monitorizarea şi oferirea de consiliere elevilor proveniţi din mediul familial dezorganizatsau mono-parental;
 Promovarea diversității culturale, egalității de gen și toleranței în liceu.
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan de activitate a Comisiei Metodice de consiliere şi dezvoltare personală
Obiective specifice:
Implementarea curriculumului la disciplina „Dezvoltareapersonală” în clasele I-a – XII-a;
*Aplicarea instrumentelor interactive de predare/învățare ( și însituație online) în cadrul orelor de dezvoltare personală;
*Informarea, orientarea, îndrumarea diriginţilor şi cadrele didactice în activitatea educaţională;
Propagarea experienţei avansate a diriginţilor de clasă în cadrul
comisiei metodice de consiliere şi dezvoltare personală.
Nr.d/o Conținutul tematic Modul de
realizare
Termenul de
realizare
Evidența activității Responsabil
I 1.Constituirea Comisiei metodice de
consiliere
şi dezvoltare personală și alegerea
șefului comisiei metodice.
2. Discutarea planului educativ al
comisiei metodice de consiliere şi
dezvoltare personală pe anul de studii
2021 – 2022 şi propunerea lui spre
aprobare la şedinţa Consiliului
Profesoral.
Ședința Comisiei
metodice
Septembrie Proces Verbal N. Malai
II 1.Organizarea și desfășurarea
procesului educațional la disciplina
Dezvoltare personală în anul de studii
2021-2022 în contextul epidemiologic de
COVID-19,
-Repere metodologice privind
organizarea procesului educațional la
Dezvoltare personală,
Seminar
instructiv-metodic
Septembrie Proces Verbal N. Malai
Activitate Educativă
Malai Nadejda
- Elaborarea proiectelor de lungă durată
și scurtă durată în conformitate cu
curriculum la disciplină.
2. Reactualizarea actelor normative şi
legislative; Metodologia de aplicare a
procedurii ANET, Politica de Protecţie a
copilului în IP LT „D.Cantemir”.
3.Organizarea şi desfăşurarea
săptămânii „Siguranţa ta are
prioritate”;
Activităţii „Toamna de Aur”,
„Săptămâna Mondială a bolilor
netransmisibile”
3. Organizarea adunărilor părinteşti la
început de an şcolar.
5.Activităţi practice în vederea
şcolarizării elevilor. Determinarea
elevilor predispuşi spre abandon şcolar.
Ședința Comisiei
metodice
Octombrie Proces Verbal N. Malai
III 1.Corectitudini în completarea secţiunii
III
„Activitatea dirigintelui”- componentă a
Portofoliului profesorului, şi a
Portofoliului clasei.
2.Organizarea şi desfăşurarea decadei
informaţionale
“Săptămâna Globală de prevenire a
bolilor netransmisibile 6-12
Septembrie”.
3. Prevenirea și asistența
multidisciplinară a copiilor victime ale
violenței. Aspecte de
intervenție în cazuri de abuz online.
Ședința Comisiei
metodice
Octombrie Proces Verbal N. Malai
Activitate Educativă
Malai Nadejda
IV 1.Organizarea şi desfăşurarea
sărbătorilor de
toamnă. Întocmirea planului de acţiuni
referitor la organizarea şi desfăşurarea
sărbătorilor de iarnă.
Realizarea planului de acţiuni a decadei
informaţionale „Să creştem fără
violenţă”. 2.Organizarea acţiunilor
săptămânei educației incluzive.
Ședința Comisiei
metodice
Noiembrie Proces Verbal N. Malai
V 1.Organizarea activităţilor
extraşcolare în cadrul sărbătorilor de
iarnă.
2.Planificarea activităţilor
extracurriculare a elevilor în vacanţa de
iarnă.
3.Totalurile campaniei informaţionale
„Să creştem fără violenţă”.
Ședința Comisiei
metodice
Noiembrie
Decembrie
Notă informativă N. Malai
VI 1.Totalurile cu privire la organizarea şi
desfăşurarea sărbătorilor de iarnă.
2.Analiza frecvenţei elevilor pe totalurile
primului semestru. Măsuri cu privire la
prevenirea abandonului şcolar din
partea unor elevi.
3.Nivelul de implementare a
curriculumului
la disciplina „Dezvoltarea personală”.
Ședința Comisiei
metodice Decembrie
Ianuarie
Proces Verbal N. Malai
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan al activităților de orientare –profesională
Nr. Activitatea Data desfășurării Metode de realizare
1. Elaborarea planului de activitate la
compartimentul dat.
Pe parcursul anului Plan de activitate
2. Organizarea şi desfăşurarea
săptămânii de orientare profesională
“Meseria–brăţara de aur”.
“Prejudecăţi despre anumite
profesii” .
Pe parcursul anului Mese rotunde
Seminare
3. Desfăşurarea măsurilor de orientare
profesională cu absolvenţii claselor a IX-a şi XII-a
convorbiri individuale cu elevii
convorbiri individuale cu părinţii.
Webinar cu tema Dezvoltare personală și orientare în
carieră cu directorul școlii auto, Artur Cecan.
Pe parcursul anului Webinare
Teste de orientare profesională
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan al activităților ecologice
Nr. Activitatea
Data desfășurării
Forme de realizare
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
Elaborarea Planului de activitate la compartimentul dat.
Desene şi compuneri la temă.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor ecologice.
Organizarea şi desfăşurarea proiectelor
intertransdisciplinare cu tema Apa –elexirul vieții.
Poezii cu tematica ecologică.
Organizarea şi desfăşurarea orei ecologice.
Organizarea exponatelor şi expoziţiilor de lucrări
ale copiilor ce reflectă problemele ecologice.
Activitatea practică de înverzire şi amenajare a teritoriului
instituţiei.
Organizarea şi desfăşurarea săptămânii ecologice:
 concursul gazetelor de perete.
“Natura – o şansă pentru omenire”
Concluzii, generalizări, rezultate.
Septembrie
Pe parcursul anului
Pe parcursul anului
Pe parcursul anului
Pe parcursul anului
Plan de activitate
Concurs
Seminare
Concurs
Concurs
Seminare
Concurs
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan al activităților în domeniul securității circulației rutiere
Nr. Acțiunea Termen de realizare Forme de realizare Responsabil
1.
2.
3.
4.
Elaborarea planului de activitate la
compartimentul dat.
Realizarea conţinuturilor curriculare
securitatea la trafic rutier în cadrul
disciplinei Dezvoltare personal.
Vizionarea filmelor cu tema:
“Securitatea la trafic – înseamnă
viaţă”
Organizarea şi desfăşurarea
săptămânii siguranței
„Siguranța ta are prioritate”
Un copil informat - un copil protejat!
Septemrie
Pe parcursul anului
Pe parcursul anului
Mai
Plan
Ore la managementul
clasei.
Ore la managementul
clasei
Concursul creaților
proprii
N. Malai
N. Malai
Consiliul Elevilor
N.Malai
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan de acțiuni în caz de risc sau situații excepționale
Nr. Acțiunea Termen de
realizare
Forme de realizare Responsabil
1. Realizarea programului de instruire la protecţia
civilă în cadrul disciplinelor educaţie civică, fizică,
chimie, biologie, educaţie tehnologică, educaţie
fizică, informatică, dezvoltare personal.
Pe parcursul
anului școlar
Lecții Cadrele didactice
2. Organizarea şi desfăşurarea zilei protecţiei civile
conform planului aprobat.
Septembrie
mai
Activități practice Director
3. Activităţi de simulare organizate în comun cu
serviciul teritorial al Inspectoratului General
pentru Situaţii excepţionale.(DGEI)
Pe parcursul
anului
Activități de simulare Cadrele didactice
Reprezentanți raionali
4. Concursul de desene, concursul de creaţii proprii,
de prezentări Power Point.
Pe parcursul
anului
Concurs Diriginții de clasă
5. Elaborarea şi aprobarea Planului de pregătire în
domeniul Protecţiei
Civile şi a Planului de protecţie a elevilor în caz de
situaţii excepţionale.
Decembrie Plan Director
Activitate Educativă
Malai Nadejda
6.
7.
Asigurarea funcţionării evacuărilor de rezervă,
prezenţa cheilor, stingătoarelor şi a altor utilaje.
Instruirea elevilor cu privire la respectarea
prevederilor instrucţiunii cu privire la securitatea
vieţii şi sănătăţii copiilor.
Permanent
Conform
curriculumului
la disciplinele
școlare
Funcţionarea evacuărilor
de rezervă, acces la chei,
stingătoare suficiente
Ore
Șef de gospodărie
Cadre didactice
8.
Realizarea unor campanii de informare a elevilor
asupra riscurilor pe care le presupune producerea
unor calamităţi, a unor incendii şi a
comportamentului adecvat în aceste situaţii.
Pe parcursul
anului
Campanie de informare Administrația liceului
9.
Evaluarea modului de asigurare a protecţiei vieţii
şi sănătăţii elevilor pe parcursul anului şcolar.
Semestrial Controale tematice Directorii adjuncți
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan de de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea
abandonului şcolar şi absenteismului
Nr. Acțiuni
Conținutul activității
Data /Perioada Responsabil Parteneri
1. Constitiurea Comisiei pentru
monitorizarea frecvenţei elevilor.
Septembrie N. Malai Comitetul părintesc
2. Implementarea Planului de măsuri privind reducerea
absenteismului.
Septembrie N. Malai Comisia pentru drepturile
cipilului
3. Acordarea suportului material elevilor din familii
socialmente - vulnerabile şi elevilor în situaţii de risc
Monitorizarea respectării instrucţiunii privind
prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi
absenteismului
Septembrie
Octombrie
Diriginții
Administrația
liceului
Primăria
4. Consemnarea absenţelor în catalog la fiecare oră de
curs. Legătura permanentă diriginte-profesor.
Septembrie
Mai
Cadrele didactice Diriginții
5. Monitorizarea săptămânală a absenţelor elevilor:
 Stabilirea cauzei absenţelor
 Bilete de învoire, semnate de diriginte pentru
ieşirea din şcoală pe parcursul orelor de curs
 Acceptarea adeverinţelor medicale în termen
de maxim o săptămână de la revenirea elevilor-
identificarea de măsuri ameliorative
 Elaborarea şi implementarea planurilor
individuale de sprijin pentru combaterea
fiecărui caz de abandon şcolar sau absenteism
şi risc de abandon şcolar şi reintegrarea socio-
educaţională a elevului aflat în situaţie de
Septembrie
Mai
Diriginţii
N. Malai
Comisia pentru
protecţia
drepturilor
copilului
Părinții
Activitate Educativă
Malai Nadejda
abandon şcolar sau absenteism.
6. Desfăşurarea de lecţii bine proiectate, interesante şi
atrăgătoare pentru elevi.
Promovarea în clasă a unei atmosfere afective de
cooperare.
Evitarea etichitării, aplicarea unui sistem echitabil de
recompense şi sancţiuni.
Septembrie
Mai
Şefii comisiilor
metodice
Cadrele didactice
Diriginţii
Părinții
7. Abordarea în cadrul orelor de dirigenţie a
problematicii absenteismului.
Discuţii formale şi informale cu elevii privind
participarea la cursuri, dezbateri referitoare la
cauzele absenteismului şi la consecinţele pe termen
scurt şi lung.
Septembrie
Mai
Diriginții Părinții
8. Analiza periodică a situaţiei frecvenţei elevilor,
identificarea cauzelor, aplicarea măsurilor ce se
impun pentru prevenirea şi corectarea absenteismului
de către Consiliul clasei, Consiliul Profesoral în
conformitate cu
Regulamentul şcolar
Periodic Diriginții
Consiliul Clasei
Părinții
9. Stabilirea unui dialog permanet cu familia elevului,
informarea părinţilor despre situaţia şcolară a
elevilor, adoptarea de măsuri comune, consilierea
părinţilor.
Septembrie
Mai
Diriginții
Psihologul Școlii
Părinții
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan de activitate în vederea combaterii infracţiunilor în rândurile minorilor
Nr. Activitate Termen de realizare Responsabil
1
2
3
4
5
6
Analiza stării moral-psihologice a disciplinei în fiecare
clasă, felul de comportare al elevilor la şcoală şi în afara
şcolii şi stabilirea elevilor ce au potenţial de a săvârşi
infracţiuni.
Evidenţierea familiilor în care nu se atrage atenţia
cuvenită educaţiei copiilor, lucrul suplimentar cu părinţii
copiilor în şcoală şi în societate.
Discutarea activităţilor de profilaxie a infracţiunilor la
adunările părinteşti pe clase cu invitarea specialiştilor.
Punerea în discuţie a elevilor cu purtare nesatisfăctoare pe
totalurile semestrelor în cadrul şedinţelor Comisiei pentru
Protecţia Drepturilor Copilului, la orele de clasă, la
şedinţele consiliului profesoral.
Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor în scopul
îmbunătăţirii comportării elevilor cu abateri în
comportament.
Elaborarea şi discutarea la reuniunea metodică a
diriginţilor de clasă tematica unui ciclu de măsuri
educative cu scop profilactic şi realizarea lor în cadrul
orelor de dirigenţie.
Septembrie
Septembrie/Octombrie
Pe parcursul anului
Permanent
Periodic
După necessitate
Diriginții
N.Malai
N.Malai
N.Malai
Diriginții
N.Malai
Diriginții
Activitate Educativă
Malai Nadejda
7
Organizarea convorbirilor individuale împreună cu
pedagogii și părinții.
Atragerea copiilor cu abateri în comportament în lucrul
cercurilor ce activează în şcoală şi în instituţii extraşcolare.
Pe parcursul anului
Pe parcursul anului
N. Malai
Psihologul liceului
Diriginții
Conducătorilor de cerc
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan de acțiune și promovare și siguranței pe internet și mediul online
Nr Acțiuni Termen de realizare Responsabil de realizare Indicatori de performanță
1 Informarea elevilor despre riscurile mediului
online, educarea acestora privind navigarea
în siguranţă pe Internet, precum şi
responsabilizarea la crearea conţinuturilor
online.
Pe parcursul anului de
studii
Diriginții de clasă Numărul persoanelor
instruite
2 Implementarea modulelor „Siguranţa în
mediul online a elevilor” în cadrul orelor de
Dezvoltare personală
3 Organizarea evenimentelor de sensibilizare şi
informare.
4 Formarea grupurilor de elevi voluntari
pentru instruirea, dezvoltarea şi promovarea
competenţelor referitoare la
siguranţa online
Pe parcursul anului de
studii
Consiliul Elevilor Numărul persoanelor
implicate
4 Organizarea şi desfăşurarea diverselor
activităţi în cadrul Zilei Siguranţei pe
INTERNET (mese rotunde, conferinţe, ore de
dirigenţie, etc)
Februarie Diriginții de clasă
Malai Nadejda
Număr de activităţi.
Număr de participanţi.
5 Organizarea şi desfăşurarea adunărilor cu
părinţii pe tema „ Utilizarea eficientă a
internetului”
Pe parcursul anului de
studii
Diriginții Numărul de părinți
implicați
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan de acțiuni privind susținerea elevilor cu părinții plecați peste hotare
Nr. Activitatea Termen de realizare Responsabil
1 Elaborarea planului de
activitate la compartimentul
dat.
septembrie Malai Nadejda
Psihologul școlii
2 Completarea bazei de date
despre copiii ai căror părinţi
sunt plecaţi peste hotare.
Septembrie Diriginții
3 Organizarea decadei
„Drepturile copiilor”
Noiembrie Malai Nadejda
4 Familiarizarea părinţilor
(persoanelor în grija cărora au
rămas copiii) cu problemele
copiilor.
Pe tot parcursul anului Malai Nadejda
5 Încadrarea elevilor ai căror
părinţi sunt plecaţi peste
hotare în diverse activităţi
extraşcolare.
Pe parcursul anului Conducătorii de cerc
Conducătorii de
secții sportive
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Plan de activitate privind combaterea cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și trafic al copilului
Nr. Activitate Termen de realizare Responsabil
1 Organizarea adunărilor cu părinţii şi elevii cu
privire la respectarea Regulamentului intern al
liceului şi familiarizarea cu Politica de protecţie a
copilului şi Procedura de intevenţie a angajaţilor
liceului în cazurile de abuz, neglijare, exploatare,
trafic al copilului.
Septembrie
Noiembrie
Directorul
Malai Nadejda
Diriginții
2 Organizarea alimentaţiei gratuite, acordarea
ajutorului material, odihnei şi întremării sănătăţii în
perioada estivală pentru copiii din familii
defavorizate.
Pe parcursul anului de studii Administrația liceului
3 Oră de dirigenţie dedicată Săptămânii mondiale a
Bolilor Netransmisibile.
06-12 Septembrie Diriginții
4 Săptămâna „Anti – Trafic”
Campania informaţională:
„Să creştem fără violenţă”
Concursul gazetelor pe perete cu tema “Drepturile
copiilor”.
Concursul eseurilor
“Respectarea drepturilor”.
Oră de dirigenţie
“Un copil abuzat- un copil neglijat”
Noiembrie Consiliul Elevilor
Diriginții
Activitate Educativă
Malai Nadejda
Planul activităților educative,concursuri, manifestări cognitiv-distractive
Nr.
d/o
Tematica Resurse umane
Evidenţa
controlului
Responsabili Termeni
Indicatori de
performanță
1.
1. Organizarea: ,,Primul sunet”
2. Prima oră 30 de ani de Independenţă ”
3. Săptămâna Globală de prevenire a
bolilor netransmisibile 6-12
Septembrie“
4. 07 septembrie 2021 –Ziua
internaţională a aerului curat pentru un
cer albastru.
5. 9 Septembrie-Ziua internaţională de
conştientizare a Spectrului Tulburărilor
Alcoolice Fetale.
6. 10 Septembrie-Ziua Mondială de
prevenire a suicidului
7. 21 Septembrie –Ziua păcii
8. Colaborare cu ASOCIAŢIA
OBŞTEASCĂ ECO RAZENI şi scrierea
proiectului Clubul Best Version.
9. Desfăşurarea concursului Limba
Noastră-i o comoară.-Etapa locală.
Diriginții de
clasă
Director
educativ
Consiliul
Elevilor
Notă
informative
Poze-video
Mihalachi Nina-
director
Malai Nadejda
dir. adj. p/u
educație.
Diriginții
Consiliul Elevilor
01.09.21
7/09/21
09.09.21
10.09.21
21.09.21
Septembrie
Proiectează propriul
traseu de dezvoltare
profesională continuă.
Realizează și
monitorizează
procesul de dezvoltare
personală și
profesională.
2.
1. Activitate cultural-artistică Sărbătoarea
Pedagogului De zia Ta,Mărite Dascăl!
2. Activitatea ” Profesor pentru o zi !”
3. Dumitru Matcivschi-mare Poet,Simbol al
mişcării de renaştere.
Diriginții de
clasă
Conducătorii de
cerc
Notă
informativă
Scenariul
EXPOZIŢI
E
Darii Svetlana-
diriginte cl XII-a
director educativ
Diriginții
05.10.21
20.10.21
22-26.10.21
Octombrie
Activitate Educativă
Malai Nadejda
4. 22-26.21 Toamna de aur(expozitie) Consiliul
Elevilor
3.
1. Campania: ,,Să creștem fără violență”
2. Ziua Internaţională a Toleranţei.
3. Training-uri de sensibilizare și informare
asupra infecțiilor sexual-transmisibile.
4. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici-Două
vieţi şi o dragoste românească.
5. Săptămâna educaţiei inclusive.(22.11-
26.11.2021
Diriginții de
clasă
Conducătorii de
cerc
Notă
informativă
Malai N. dir. adj.
p/u educație.
Diriginții
Vrabii Elena
Darii Svetlana
13-18.11.21
16.11.21
22.11-26.11.21
Noiembrie
Comunică la necesitate
în mod curent cu
membrii
familiei/reprezenta nţii
legali despre activitatea
și progresul subiecților
educaționali.
4.
1. Acțivități dedicate Zilei de 1 Decembrie-
Ziua tuturor Românilor.
2. Ziua Mondială a luptei împotriva SIDA.
MODUL SĂNĂTOS DE VIAŢĂ.
3. Ziua Mondială a Drepturilor Omului.
4. Festivalul –concurs municipal al datinilor
și obiceiurilor de iarnă: ,,Să trăiți, să-
nfloriți (ediția a ______)
5. Serată tematică - Șezătoare „Minuni în
seara de Crăciun”
Diriginții de
clasă
Conducătorii de
cerc
Notă
informativă
Vrabii Ala -
profesor de istorie
Diriginții
Malai N.
dir. adj.
01.12.21
08.12
18-21.21
Decembrie
Antrenează membrii
familiei și ai
comunității în
eficientizarea
procesului
educațional.
Facilitează implicarea
copiilor/elevilor în
dezvoltarea
proiectelor comunitare
şi a acțiunilor de
voluntariat.
Proiectează propriul
traseu de dezvoltare
profesională continuă.
Conduce procesul de
promovare a imaginii
instituției de
învățământ general la
nivelul comunității
locale, naționale și
internaționale
5.
1. Omagiu lui Mihai Eminescu
2. Activităţi dedicate poetului M.Eminescu
„La steaua…”
Diriginții de
clasă
Conducătorii de
cerc
Notă
informative
Scenariu
Şohrai Ana
Busuioc Aliona
Malai Nadejda
Comisia Limba și
Comunicare
15.01.22
Ianuarie
6.
1. Ziua siguranței pe Internet
2. Campania ,, Impreună pentru prevenirea
delicvenței juvenile.
3. Întâlnirea cu absolvenţii.
Diriginții de
clasă
Conducătorii de
cerc
Notă
informative
Scenariu
Malai Nadejda
dir. adj. p/u
educație..
Diriginții
Darii Svetlana
02.03.22
05.02.22
Februarie
Activitate Educativă
Malai Nadejda
4. Grigore Vieru-poetul neamului.
5. Sărbătoarea naţională ”Dragobetele”
7.
1. Mărțișor – sărbătoare în alb și roșu.
2. Ion Creangă-mărţişorul neamului
românesc.
3. Cel mai original Mărţişor (Expoziţie
concurs de mărţişoare)
4. Prevenirea şi combaterea consumului de
alcool şi dauna fumatului.
5. Francofonia
Diriginții de
clasă
Conducătorii de
cerc
Darii Galina
Malai Nadejda
dir. adj. p/u
educație.
01.03.22
01-04.03.22
Martie
Antrenează membrii
familiei și ai
comunității în
eficientizarea
procesului
educațional.
Facilitează implicarea
copiilor/elevilor în
dezvoltarea
proiectelor comunitare
şi a acțiunilor de
voluntariat.
Comunică la
necesitate în mod
curent cu membrii
familiei/reprezenta nţii
legali despre
activitatea și progresul
subiecților
educaționali.
8.
1. Proiect Ecologic „Arată că-ți pasă”.
2. Ziua Drapelului de Stat.(on-line)
Diriginții de
clasă
Malai Nadejda
dir. adj. p/u
educație.
1-22.04.22
27.04.22
Aprilie
9.
1. Săptămâna siguranței “Siguranța ta are
prioritate”
2. Comemorarea Ostaşilor căzuţi în al
Doilea Război Mondial.
3. Adio drag Abecedar.
4. Concursul literar: ,, La izvoarele
înțelepciunii.
5. Ultimul sunet. Tema: „Anii de liceu-
frumoşi mai sunt”
6. Ziua naţională a absolventului
Diriginții de
clasă
Managerul
instituţiei-
Mihalachi Nina
Malai Nadejda
dir. adj. p/u
educație.
Darii Svetlana
Macari Ala
Neagu Galina
09-05.22
18.05.22
31.05.22
Mai-iunie
Comunică la
necesitate în mod
curent cu membrii
familiei/reprezenta nţii
legali despre
activitatea și progresul
subiecților
educaționali.
Activitate Educativă
Malai Nadejda
7. Activităţi consacrate Zilei Copilului. Conducătorii de
cerc

More Related Content

What's hot

Socializarea de-a lungul vieţii
Socializarea de-a lungul vieţiiSocializarea de-a lungul vieţii
Socializarea de-a lungul vieţiiGrădinari Irina
 
Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarRodica B
 
Educatie sexuala.ppt
Educatie sexuala.pptEducatie sexuala.ppt
Educatie sexuala.pptstepan elena
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoaneRoxana Giusca
 
Minte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMinte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMarinescu Madalina
 
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, GrădinițăAlgoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, GrădinițăDaniela Munca-Aftenev
 
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptxNadyaRacila
 
Managementul timpului
Managementul timpuluiManagementul timpului
Managementul timpuluiRodica B
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasatavikeith
 
Spune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaSpune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaRodica B
 
Standarde de competență profesională
 Standarde de competență profesională Standarde de competență profesională
Standarde de competență profesionalăDaniela Munca-Aftenev
 
Ion Creanga.powerpoint
 Ion Creanga.powerpoint Ion Creanga.powerpoint
Ion Creanga.powerpointicaandrone
 
Alegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastra
Alegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastraAlegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastra
Alegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastraAndreea Nica
 

What's hot (20)

Prezentare emotii
Prezentare emotiiPrezentare emotii
Prezentare emotii
 
Socializarea de-a lungul vieţii
Socializarea de-a lungul vieţiiSocializarea de-a lungul vieţii
Socializarea de-a lungul vieţii
 
Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolar
 
Educatie sexuala.ppt
Educatie sexuala.pptEducatie sexuala.ppt
Educatie sexuala.ppt
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoane
 
Minte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMinte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătos
 
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, GrădinițăAlgoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
 
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
 
Managementul timpului
Managementul timpuluiManagementul timpului
Managementul timpului
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasa
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
Spune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaSpune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoala
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
Standarde de competență profesională
 Standarde de competență profesională Standarde de competență profesională
Standarde de competență profesională
 
Drogurile.chimie
Drogurile.chimieDrogurile.chimie
Drogurile.chimie
 
Vestimentația
VestimentațiaVestimentația
Vestimentația
 
Ion Creanga.powerpoint
 Ion Creanga.powerpoint Ion Creanga.powerpoint
Ion Creanga.powerpoint
 
Ppt matematica
Ppt matematicaPpt matematica
Ppt matematica
 
Alegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastra
Alegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastraAlegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastra
Alegeţi -va profesia în funcţie de vocaţia voastra
 
inform pt gimnaziu
inform pt gimnaziuinform pt gimnaziu
inform pt gimnaziu
 

Similar to Activitatea educativă domenii final

plan CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docx
plan  CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docxplan  CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docx
plan CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docxcoalaProfesionalRcan
 
Fişa cadru de autoevaluare
Fişa cadru de autoevaluareFişa cadru de autoevaluare
Fişa cadru de autoevaluareCimpeanemese
 
PPT erasmus.general
PPT  erasmus.generalPPT  erasmus.general
PPT erasmus.generalIoanaIoana40
 
Misiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu Constanta
Misiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu ConstantaMisiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu Constanta
Misiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu ConstantaCostin Geletu
 
Brosura reusita in cariera didactica
Brosura reusita in cariera didacticaBrosura reusita in cariera didactica
Brosura reusita in cariera didacticaLarisa Caragi
 
Proiect Eco Scoala
Proiect Eco ScoalaProiect Eco Scoala
Proiect Eco Scoalayry
 
17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romania
17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romania17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romania
17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romaniaAlis Popa
 
Diseminarebest4sen
Diseminarebest4sen Diseminarebest4sen
Diseminarebest4sen nelapersonal
 
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptxUtilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptxDaniela Munca-Aftenev
 
Ppt cucurbeul schimbarii.
Ppt cucurbeul schimbarii.Ppt cucurbeul schimbarii.
Ppt cucurbeul schimbarii.Vasilica Gazdac
 
Agricultura horticultura programa_titularizare_2010_p
Agricultura horticultura programa_titularizare_2010_pAgricultura horticultura programa_titularizare_2010_p
Agricultura horticultura programa_titularizare_2010_pDoru Anton
 
dezvoltare_personala_clasa5pdf
dezvoltare_personala_clasa5pdfdezvoltare_personala_clasa5pdf
dezvoltare_personala_clasa5pdfnataliatirdea
 
Modul_2_evaluare_final.pdf
Modul_2_evaluare_final.pdfModul_2_evaluare_final.pdf
Modul_2_evaluare_final.pdfSorinZaharia7
 
Carmen alimentatie corecta viata sanatoasa
Carmen alimentatie corecta viata sanatoasaCarmen alimentatie corecta viata sanatoasa
Carmen alimentatie corecta viata sanatoasaCarmenPopescu28
 
Proiect educational Previns
Proiect educational PrevinsProiect educational Previns
Proiect educational PrevinsAnaLeonte
 
Zone prioritare-de-educatie
Zone prioritare-de-educatieZone prioritare-de-educatie
Zone prioritare-de-educatieVioleta Tacea
 
Proiect internațional rezumat.pptx
Proiect internațional rezumat.pptxProiect internațional rezumat.pptx
Proiect internațional rezumat.pptxVerginiaAducovshi
 
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...Hincu Ionela
 
Plan managerial consilier_educativ_2017-2018
Plan managerial consilier_educativ_2017-2018Plan managerial consilier_educativ_2017-2018
Plan managerial consilier_educativ_2017-2018Simona Patrascu (Perta)
 
Copie curs1 intel-teach nov. 2010
Copie curs1 intel-teach nov. 2010Copie curs1 intel-teach nov. 2010
Copie curs1 intel-teach nov. 2010mastertulcea
 

Similar to Activitatea educativă domenii final (20)

plan CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docx
plan  CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docxplan  CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docx
plan CONSILIUL ELEVILOR 23-24.docx
 
Fişa cadru de autoevaluare
Fişa cadru de autoevaluareFişa cadru de autoevaluare
Fişa cadru de autoevaluare
 
PPT erasmus.general
PPT  erasmus.generalPPT  erasmus.general
PPT erasmus.general
 
Misiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu Constanta
Misiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu ConstantaMisiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu Constanta
Misiunea Scolii Gimnaziale Nr. 12 B.P. Hasdeu Constanta
 
Brosura reusita in cariera didactica
Brosura reusita in cariera didacticaBrosura reusita in cariera didactica
Brosura reusita in cariera didactica
 
Proiect Eco Scoala
Proiect Eco ScoalaProiect Eco Scoala
Proiect Eco Scoala
 
17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romania
17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romania17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romania
17 sdg alina popa_etwinning_liceul gep romania
 
Diseminarebest4sen
Diseminarebest4sen Diseminarebest4sen
Diseminarebest4sen
 
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptxUtilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
 
Ppt cucurbeul schimbarii.
Ppt cucurbeul schimbarii.Ppt cucurbeul schimbarii.
Ppt cucurbeul schimbarii.
 
Agricultura horticultura programa_titularizare_2010_p
Agricultura horticultura programa_titularizare_2010_pAgricultura horticultura programa_titularizare_2010_p
Agricultura horticultura programa_titularizare_2010_p
 
dezvoltare_personala_clasa5pdf
dezvoltare_personala_clasa5pdfdezvoltare_personala_clasa5pdf
dezvoltare_personala_clasa5pdf
 
Modul_2_evaluare_final.pdf
Modul_2_evaluare_final.pdfModul_2_evaluare_final.pdf
Modul_2_evaluare_final.pdf
 
Carmen alimentatie corecta viata sanatoasa
Carmen alimentatie corecta viata sanatoasaCarmen alimentatie corecta viata sanatoasa
Carmen alimentatie corecta viata sanatoasa
 
Proiect educational Previns
Proiect educational PrevinsProiect educational Previns
Proiect educational Previns
 
Zone prioritare-de-educatie
Zone prioritare-de-educatieZone prioritare-de-educatie
Zone prioritare-de-educatie
 
Proiect internațional rezumat.pptx
Proiect internațional rezumat.pptxProiect internațional rezumat.pptx
Proiect internațional rezumat.pptx
 
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
 
Plan managerial consilier_educativ_2017-2018
Plan managerial consilier_educativ_2017-2018Plan managerial consilier_educativ_2017-2018
Plan managerial consilier_educativ_2017-2018
 
Copie curs1 intel-teach nov. 2010
Copie curs1 intel-teach nov. 2010Copie curs1 intel-teach nov. 2010
Copie curs1 intel-teach nov. 2010
 

More from NadejdaMalai1

Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...
Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...
Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...NadejdaMalai1
 
Demers Ruseștii Noi
Demers Ruseștii NoiDemers Ruseștii Noi
Demers Ruseștii NoiNadejdaMalai1
 
Condica de prezență cl i
Condica de prezență cl iCondica de prezență cl i
Condica de prezență cl iNadejdaMalai1
 
Cercurile disciplinelor extrascolare final
Cercurile disciplinelor extrascolare finalCercurile disciplinelor extrascolare final
Cercurile disciplinelor extrascolare finalNadejdaMalai1
 
374167196 structura-timpului-de-munca
374167196 structura-timpului-de-munca374167196 structura-timpului-de-munca
374167196 structura-timpului-de-muncaNadejdaMalai1
 

More from NadejdaMalai1 (7)

Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...
Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...
Lt d.cantemir , s. văsieni ......săptămâna globală de prevenire a bolilor net...
 
Demers Ruseștii Noi
Demers Ruseștii NoiDemers Ruseștii Noi
Demers Ruseștii Noi
 
Condica de prezență cl i
Condica de prezență cl iCondica de prezență cl i
Condica de prezență cl i
 
Cercurile disciplinelor extrascolare final
Cercurile disciplinelor extrascolare finalCercurile disciplinelor extrascolare final
Cercurile disciplinelor extrascolare final
 
Cercurile 2
Cercurile 2Cercurile 2
Cercurile 2
 
Activitate director
Activitate directorActivitate director
Activitate director
 
374167196 structura-timpului-de-munca
374167196 structura-timpului-de-munca374167196 structura-timpului-de-munca
374167196 structura-timpului-de-munca
 

Activitatea educativă domenii final

  • 1. Activitate Educativă Malai Nadejda ACTIVITATEA EDUCATIVĂ Scopul activităţilor educative în anul de studii 2021 – 2022 este formarea şi dezvoltarea la elevi a capacităţilor integratoare ale personalităţii moderne, definită în contextul problemelor şi valorilor individuale ale comunităţii naţionale şi internaţionale. OBIECTIVE GENERALE:  Recunoaşterea activităţii educative şcolare şi extraşcolare ca dimensiune fundamentală a procesului instructiv – educativ;  Recunoaşterea educaţiei non – formale ca spaţiu aplicativ pentru educaţia formală;  Creşterea vizibilităţii eficienţei activităţii educative şcolare şi extraşcolare prin prevenirea şi reducerea fenomelor antisociale, abandon şcolar, absenteism, violenţă, trafic de fiinţe umane; Formarea resursei umane în domeniul activităţii educative şcolare şi extraşcolare;  Asigurarea eficienţei activităţii educative şcolare şi extraşcolare prin monitorizarea şi evaluarea impactului acestuia în comunitate;  Consolidarea parteneriatului educaţional în vederea responsabilizării tuturor factorilor sociali implicaţi în susţinerea procesului instructiv-educativ;  Intensificarea rolului Consiliului Elevilor în viaţa liceului;  Elaborarea proiectelor de parteneriat cu factorii decizionali locali şi cu familia în vedearea evitării abandonului şcolar, precum şi pentru monitorizarea şi oferirea de consiliere elevilor proveniţi din mediul familial dezorganizatsau mono-parental;  Promovarea diversității culturale, egalității de gen și toleranței în liceu.
  • 2. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan de activitate a Comisiei Metodice de consiliere şi dezvoltare personală Obiective specifice: Implementarea curriculumului la disciplina „Dezvoltareapersonală” în clasele I-a – XII-a; *Aplicarea instrumentelor interactive de predare/învățare ( și însituație online) în cadrul orelor de dezvoltare personală; *Informarea, orientarea, îndrumarea diriginţilor şi cadrele didactice în activitatea educaţională; Propagarea experienţei avansate a diriginţilor de clasă în cadrul comisiei metodice de consiliere şi dezvoltare personală. Nr.d/o Conținutul tematic Modul de realizare Termenul de realizare Evidența activității Responsabil I 1.Constituirea Comisiei metodice de consiliere şi dezvoltare personală și alegerea șefului comisiei metodice. 2. Discutarea planului educativ al comisiei metodice de consiliere şi dezvoltare personală pe anul de studii 2021 – 2022 şi propunerea lui spre aprobare la şedinţa Consiliului Profesoral. Ședința Comisiei metodice Septembrie Proces Verbal N. Malai II 1.Organizarea și desfășurarea procesului educațional la disciplina Dezvoltare personală în anul de studii 2021-2022 în contextul epidemiologic de COVID-19, -Repere metodologice privind organizarea procesului educațional la Dezvoltare personală, Seminar instructiv-metodic Septembrie Proces Verbal N. Malai
  • 3. Activitate Educativă Malai Nadejda - Elaborarea proiectelor de lungă durată și scurtă durată în conformitate cu curriculum la disciplină. 2. Reactualizarea actelor normative şi legislative; Metodologia de aplicare a procedurii ANET, Politica de Protecţie a copilului în IP LT „D.Cantemir”. 3.Organizarea şi desfăşurarea săptămânii „Siguranţa ta are prioritate”; Activităţii „Toamna de Aur”, „Săptămâna Mondială a bolilor netransmisibile” 3. Organizarea adunărilor părinteşti la început de an şcolar. 5.Activităţi practice în vederea şcolarizării elevilor. Determinarea elevilor predispuşi spre abandon şcolar. Ședința Comisiei metodice Octombrie Proces Verbal N. Malai III 1.Corectitudini în completarea secţiunii III „Activitatea dirigintelui”- componentă a Portofoliului profesorului, şi a Portofoliului clasei. 2.Organizarea şi desfăşurarea decadei informaţionale “Săptămâna Globală de prevenire a bolilor netransmisibile 6-12 Septembrie”. 3. Prevenirea și asistența multidisciplinară a copiilor victime ale violenței. Aspecte de intervenție în cazuri de abuz online. Ședința Comisiei metodice Octombrie Proces Verbal N. Malai
  • 4. Activitate Educativă Malai Nadejda IV 1.Organizarea şi desfăşurarea sărbătorilor de toamnă. Întocmirea planului de acţiuni referitor la organizarea şi desfăşurarea sărbătorilor de iarnă. Realizarea planului de acţiuni a decadei informaţionale „Să creştem fără violenţă”. 2.Organizarea acţiunilor săptămânei educației incluzive. Ședința Comisiei metodice Noiembrie Proces Verbal N. Malai V 1.Organizarea activităţilor extraşcolare în cadrul sărbătorilor de iarnă. 2.Planificarea activităţilor extracurriculare a elevilor în vacanţa de iarnă. 3.Totalurile campaniei informaţionale „Să creştem fără violenţă”. Ședința Comisiei metodice Noiembrie Decembrie Notă informativă N. Malai VI 1.Totalurile cu privire la organizarea şi desfăşurarea sărbătorilor de iarnă. 2.Analiza frecvenţei elevilor pe totalurile primului semestru. Măsuri cu privire la prevenirea abandonului şcolar din partea unor elevi. 3.Nivelul de implementare a curriculumului la disciplina „Dezvoltarea personală”. Ședința Comisiei metodice Decembrie Ianuarie Proces Verbal N. Malai
  • 5. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan al activităților de orientare –profesională Nr. Activitatea Data desfășurării Metode de realizare 1. Elaborarea planului de activitate la compartimentul dat. Pe parcursul anului Plan de activitate 2. Organizarea şi desfăşurarea săptămânii de orientare profesională “Meseria–brăţara de aur”. “Prejudecăţi despre anumite profesii” . Pe parcursul anului Mese rotunde Seminare 3. Desfăşurarea măsurilor de orientare profesională cu absolvenţii claselor a IX-a şi XII-a convorbiri individuale cu elevii convorbiri individuale cu părinţii. Webinar cu tema Dezvoltare personală și orientare în carieră cu directorul școlii auto, Artur Cecan. Pe parcursul anului Webinare Teste de orientare profesională
  • 6. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan al activităților ecologice Nr. Activitatea Data desfășurării Forme de realizare 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Elaborarea Planului de activitate la compartimentul dat. Desene şi compuneri la temă. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor ecologice. Organizarea şi desfăşurarea proiectelor intertransdisciplinare cu tema Apa –elexirul vieții. Poezii cu tematica ecologică. Organizarea şi desfăşurarea orei ecologice. Organizarea exponatelor şi expoziţiilor de lucrări ale copiilor ce reflectă problemele ecologice. Activitatea practică de înverzire şi amenajare a teritoriului instituţiei. Organizarea şi desfăşurarea săptămânii ecologice:  concursul gazetelor de perete. “Natura – o şansă pentru omenire” Concluzii, generalizări, rezultate. Septembrie Pe parcursul anului Pe parcursul anului Pe parcursul anului Pe parcursul anului Plan de activitate Concurs Seminare Concurs Concurs Seminare Concurs
  • 7. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan al activităților în domeniul securității circulației rutiere Nr. Acțiunea Termen de realizare Forme de realizare Responsabil 1. 2. 3. 4. Elaborarea planului de activitate la compartimentul dat. Realizarea conţinuturilor curriculare securitatea la trafic rutier în cadrul disciplinei Dezvoltare personal. Vizionarea filmelor cu tema: “Securitatea la trafic – înseamnă viaţă” Organizarea şi desfăşurarea săptămânii siguranței „Siguranța ta are prioritate” Un copil informat - un copil protejat! Septemrie Pe parcursul anului Pe parcursul anului Mai Plan Ore la managementul clasei. Ore la managementul clasei Concursul creaților proprii N. Malai N. Malai Consiliul Elevilor N.Malai
  • 8. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan de acțiuni în caz de risc sau situații excepționale Nr. Acțiunea Termen de realizare Forme de realizare Responsabil 1. Realizarea programului de instruire la protecţia civilă în cadrul disciplinelor educaţie civică, fizică, chimie, biologie, educaţie tehnologică, educaţie fizică, informatică, dezvoltare personal. Pe parcursul anului școlar Lecții Cadrele didactice 2. Organizarea şi desfăşurarea zilei protecţiei civile conform planului aprobat. Septembrie mai Activități practice Director 3. Activităţi de simulare organizate în comun cu serviciul teritorial al Inspectoratului General pentru Situaţii excepţionale.(DGEI) Pe parcursul anului Activități de simulare Cadrele didactice Reprezentanți raionali 4. Concursul de desene, concursul de creaţii proprii, de prezentări Power Point. Pe parcursul anului Concurs Diriginții de clasă 5. Elaborarea şi aprobarea Planului de pregătire în domeniul Protecţiei Civile şi a Planului de protecţie a elevilor în caz de situaţii excepţionale. Decembrie Plan Director
  • 9. Activitate Educativă Malai Nadejda 6. 7. Asigurarea funcţionării evacuărilor de rezervă, prezenţa cheilor, stingătoarelor şi a altor utilaje. Instruirea elevilor cu privire la respectarea prevederilor instrucţiunii cu privire la securitatea vieţii şi sănătăţii copiilor. Permanent Conform curriculumului la disciplinele școlare Funcţionarea evacuărilor de rezervă, acces la chei, stingătoare suficiente Ore Șef de gospodărie Cadre didactice 8. Realizarea unor campanii de informare a elevilor asupra riscurilor pe care le presupune producerea unor calamităţi, a unor incendii şi a comportamentului adecvat în aceste situaţii. Pe parcursul anului Campanie de informare Administrația liceului 9. Evaluarea modului de asigurare a protecţiei vieţii şi sănătăţii elevilor pe parcursul anului şcolar. Semestrial Controale tematice Directorii adjuncți
  • 10. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan de de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi absenteismului Nr. Acțiuni Conținutul activității Data /Perioada Responsabil Parteneri 1. Constitiurea Comisiei pentru monitorizarea frecvenţei elevilor. Septembrie N. Malai Comitetul părintesc 2. Implementarea Planului de măsuri privind reducerea absenteismului. Septembrie N. Malai Comisia pentru drepturile cipilului 3. Acordarea suportului material elevilor din familii socialmente - vulnerabile şi elevilor în situaţii de risc Monitorizarea respectării instrucţiunii privind prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi absenteismului Septembrie Octombrie Diriginții Administrația liceului Primăria 4. Consemnarea absenţelor în catalog la fiecare oră de curs. Legătura permanentă diriginte-profesor. Septembrie Mai Cadrele didactice Diriginții 5. Monitorizarea săptămânală a absenţelor elevilor:  Stabilirea cauzei absenţelor  Bilete de învoire, semnate de diriginte pentru ieşirea din şcoală pe parcursul orelor de curs  Acceptarea adeverinţelor medicale în termen de maxim o săptămână de la revenirea elevilor- identificarea de măsuri ameliorative  Elaborarea şi implementarea planurilor individuale de sprijin pentru combaterea fiecărui caz de abandon şcolar sau absenteism şi risc de abandon şcolar şi reintegrarea socio- educaţională a elevului aflat în situaţie de Septembrie Mai Diriginţii N. Malai Comisia pentru protecţia drepturilor copilului Părinții
  • 11. Activitate Educativă Malai Nadejda abandon şcolar sau absenteism. 6. Desfăşurarea de lecţii bine proiectate, interesante şi atrăgătoare pentru elevi. Promovarea în clasă a unei atmosfere afective de cooperare. Evitarea etichitării, aplicarea unui sistem echitabil de recompense şi sancţiuni. Septembrie Mai Şefii comisiilor metodice Cadrele didactice Diriginţii Părinții 7. Abordarea în cadrul orelor de dirigenţie a problematicii absenteismului. Discuţii formale şi informale cu elevii privind participarea la cursuri, dezbateri referitoare la cauzele absenteismului şi la consecinţele pe termen scurt şi lung. Septembrie Mai Diriginții Părinții 8. Analiza periodică a situaţiei frecvenţei elevilor, identificarea cauzelor, aplicarea măsurilor ce se impun pentru prevenirea şi corectarea absenteismului de către Consiliul clasei, Consiliul Profesoral în conformitate cu Regulamentul şcolar Periodic Diriginții Consiliul Clasei Părinții 9. Stabilirea unui dialog permanet cu familia elevului, informarea părinţilor despre situaţia şcolară a elevilor, adoptarea de măsuri comune, consilierea părinţilor. Septembrie Mai Diriginții Psihologul Școlii Părinții
  • 12. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan de activitate în vederea combaterii infracţiunilor în rândurile minorilor Nr. Activitate Termen de realizare Responsabil 1 2 3 4 5 6 Analiza stării moral-psihologice a disciplinei în fiecare clasă, felul de comportare al elevilor la şcoală şi în afara şcolii şi stabilirea elevilor ce au potenţial de a săvârşi infracţiuni. Evidenţierea familiilor în care nu se atrage atenţia cuvenită educaţiei copiilor, lucrul suplimentar cu părinţii copiilor în şcoală şi în societate. Discutarea activităţilor de profilaxie a infracţiunilor la adunările părinteşti pe clase cu invitarea specialiştilor. Punerea în discuţie a elevilor cu purtare nesatisfăctoare pe totalurile semestrelor în cadrul şedinţelor Comisiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului, la orele de clasă, la şedinţele consiliului profesoral. Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor în scopul îmbunătăţirii comportării elevilor cu abateri în comportament. Elaborarea şi discutarea la reuniunea metodică a diriginţilor de clasă tematica unui ciclu de măsuri educative cu scop profilactic şi realizarea lor în cadrul orelor de dirigenţie. Septembrie Septembrie/Octombrie Pe parcursul anului Permanent Periodic După necessitate Diriginții N.Malai N.Malai N.Malai Diriginții N.Malai Diriginții
  • 13. Activitate Educativă Malai Nadejda 7 Organizarea convorbirilor individuale împreună cu pedagogii și părinții. Atragerea copiilor cu abateri în comportament în lucrul cercurilor ce activează în şcoală şi în instituţii extraşcolare. Pe parcursul anului Pe parcursul anului N. Malai Psihologul liceului Diriginții Conducătorilor de cerc
  • 14. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan de acțiune și promovare și siguranței pe internet și mediul online Nr Acțiuni Termen de realizare Responsabil de realizare Indicatori de performanță 1 Informarea elevilor despre riscurile mediului online, educarea acestora privind navigarea în siguranţă pe Internet, precum şi responsabilizarea la crearea conţinuturilor online. Pe parcursul anului de studii Diriginții de clasă Numărul persoanelor instruite 2 Implementarea modulelor „Siguranţa în mediul online a elevilor” în cadrul orelor de Dezvoltare personală 3 Organizarea evenimentelor de sensibilizare şi informare. 4 Formarea grupurilor de elevi voluntari pentru instruirea, dezvoltarea şi promovarea competenţelor referitoare la siguranţa online Pe parcursul anului de studii Consiliul Elevilor Numărul persoanelor implicate 4 Organizarea şi desfăşurarea diverselor activităţi în cadrul Zilei Siguranţei pe INTERNET (mese rotunde, conferinţe, ore de dirigenţie, etc) Februarie Diriginții de clasă Malai Nadejda Număr de activităţi. Număr de participanţi. 5 Organizarea şi desfăşurarea adunărilor cu părinţii pe tema „ Utilizarea eficientă a internetului” Pe parcursul anului de studii Diriginții Numărul de părinți implicați
  • 15. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan de acțiuni privind susținerea elevilor cu părinții plecați peste hotare Nr. Activitatea Termen de realizare Responsabil 1 Elaborarea planului de activitate la compartimentul dat. septembrie Malai Nadejda Psihologul școlii 2 Completarea bazei de date despre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Septembrie Diriginții 3 Organizarea decadei „Drepturile copiilor” Noiembrie Malai Nadejda 4 Familiarizarea părinţilor (persoanelor în grija cărora au rămas copiii) cu problemele copiilor. Pe tot parcursul anului Malai Nadejda 5 Încadrarea elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare în diverse activităţi extraşcolare. Pe parcursul anului Conducătorii de cerc Conducătorii de secții sportive
  • 16. Activitate Educativă Malai Nadejda Plan de activitate privind combaterea cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și trafic al copilului Nr. Activitate Termen de realizare Responsabil 1 Organizarea adunărilor cu părinţii şi elevii cu privire la respectarea Regulamentului intern al liceului şi familiarizarea cu Politica de protecţie a copilului şi Procedura de intevenţie a angajaţilor liceului în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. Septembrie Noiembrie Directorul Malai Nadejda Diriginții 2 Organizarea alimentaţiei gratuite, acordarea ajutorului material, odihnei şi întremării sănătăţii în perioada estivală pentru copiii din familii defavorizate. Pe parcursul anului de studii Administrația liceului 3 Oră de dirigenţie dedicată Săptămânii mondiale a Bolilor Netransmisibile. 06-12 Septembrie Diriginții 4 Săptămâna „Anti – Trafic” Campania informaţională: „Să creştem fără violenţă” Concursul gazetelor pe perete cu tema “Drepturile copiilor”. Concursul eseurilor “Respectarea drepturilor”. Oră de dirigenţie “Un copil abuzat- un copil neglijat” Noiembrie Consiliul Elevilor Diriginții
  • 17. Activitate Educativă Malai Nadejda Planul activităților educative,concursuri, manifestări cognitiv-distractive Nr. d/o Tematica Resurse umane Evidenţa controlului Responsabili Termeni Indicatori de performanță 1. 1. Organizarea: ,,Primul sunet” 2. Prima oră 30 de ani de Independenţă ” 3. Săptămâna Globală de prevenire a bolilor netransmisibile 6-12 Septembrie“ 4. 07 septembrie 2021 –Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru. 5. 9 Septembrie-Ziua internaţională de conştientizare a Spectrului Tulburărilor Alcoolice Fetale. 6. 10 Septembrie-Ziua Mondială de prevenire a suicidului 7. 21 Septembrie –Ziua păcii 8. Colaborare cu ASOCIAŢIA OBŞTEASCĂ ECO RAZENI şi scrierea proiectului Clubul Best Version. 9. Desfăşurarea concursului Limba Noastră-i o comoară.-Etapa locală. Diriginții de clasă Director educativ Consiliul Elevilor Notă informative Poze-video Mihalachi Nina- director Malai Nadejda dir. adj. p/u educație. Diriginții Consiliul Elevilor 01.09.21 7/09/21 09.09.21 10.09.21 21.09.21 Septembrie Proiectează propriul traseu de dezvoltare profesională continuă. Realizează și monitorizează procesul de dezvoltare personală și profesională. 2. 1. Activitate cultural-artistică Sărbătoarea Pedagogului De zia Ta,Mărite Dascăl! 2. Activitatea ” Profesor pentru o zi !” 3. Dumitru Matcivschi-mare Poet,Simbol al mişcării de renaştere. Diriginții de clasă Conducătorii de cerc Notă informativă Scenariul EXPOZIŢI E Darii Svetlana- diriginte cl XII-a director educativ Diriginții 05.10.21 20.10.21 22-26.10.21 Octombrie
  • 18. Activitate Educativă Malai Nadejda 4. 22-26.21 Toamna de aur(expozitie) Consiliul Elevilor 3. 1. Campania: ,,Să creștem fără violență” 2. Ziua Internaţională a Toleranţei. 3. Training-uri de sensibilizare și informare asupra infecțiilor sexual-transmisibile. 4. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici-Două vieţi şi o dragoste românească. 5. Săptămâna educaţiei inclusive.(22.11- 26.11.2021 Diriginții de clasă Conducătorii de cerc Notă informativă Malai N. dir. adj. p/u educație. Diriginții Vrabii Elena Darii Svetlana 13-18.11.21 16.11.21 22.11-26.11.21 Noiembrie Comunică la necesitate în mod curent cu membrii familiei/reprezenta nţii legali despre activitatea și progresul subiecților educaționali. 4. 1. Acțivități dedicate Zilei de 1 Decembrie- Ziua tuturor Românilor. 2. Ziua Mondială a luptei împotriva SIDA. MODUL SĂNĂTOS DE VIAŢĂ. 3. Ziua Mondială a Drepturilor Omului. 4. Festivalul –concurs municipal al datinilor și obiceiurilor de iarnă: ,,Să trăiți, să- nfloriți (ediția a ______) 5. Serată tematică - Șezătoare „Minuni în seara de Crăciun” Diriginții de clasă Conducătorii de cerc Notă informativă Vrabii Ala - profesor de istorie Diriginții Malai N. dir. adj. 01.12.21 08.12 18-21.21 Decembrie Antrenează membrii familiei și ai comunității în eficientizarea procesului educațional. Facilitează implicarea copiilor/elevilor în dezvoltarea proiectelor comunitare şi a acțiunilor de voluntariat. Proiectează propriul traseu de dezvoltare profesională continuă. Conduce procesul de promovare a imaginii instituției de învățământ general la nivelul comunității locale, naționale și internaționale 5. 1. Omagiu lui Mihai Eminescu 2. Activităţi dedicate poetului M.Eminescu „La steaua…” Diriginții de clasă Conducătorii de cerc Notă informative Scenariu Şohrai Ana Busuioc Aliona Malai Nadejda Comisia Limba și Comunicare 15.01.22 Ianuarie 6. 1. Ziua siguranței pe Internet 2. Campania ,, Impreună pentru prevenirea delicvenței juvenile. 3. Întâlnirea cu absolvenţii. Diriginții de clasă Conducătorii de cerc Notă informative Scenariu Malai Nadejda dir. adj. p/u educație.. Diriginții Darii Svetlana 02.03.22 05.02.22 Februarie
  • 19. Activitate Educativă Malai Nadejda 4. Grigore Vieru-poetul neamului. 5. Sărbătoarea naţională ”Dragobetele” 7. 1. Mărțișor – sărbătoare în alb și roșu. 2. Ion Creangă-mărţişorul neamului românesc. 3. Cel mai original Mărţişor (Expoziţie concurs de mărţişoare) 4. Prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi dauna fumatului. 5. Francofonia Diriginții de clasă Conducătorii de cerc Darii Galina Malai Nadejda dir. adj. p/u educație. 01.03.22 01-04.03.22 Martie Antrenează membrii familiei și ai comunității în eficientizarea procesului educațional. Facilitează implicarea copiilor/elevilor în dezvoltarea proiectelor comunitare şi a acțiunilor de voluntariat. Comunică la necesitate în mod curent cu membrii familiei/reprezenta nţii legali despre activitatea și progresul subiecților educaționali. 8. 1. Proiect Ecologic „Arată că-ți pasă”. 2. Ziua Drapelului de Stat.(on-line) Diriginții de clasă Malai Nadejda dir. adj. p/u educație. 1-22.04.22 27.04.22 Aprilie 9. 1. Săptămâna siguranței “Siguranța ta are prioritate” 2. Comemorarea Ostaşilor căzuţi în al Doilea Război Mondial. 3. Adio drag Abecedar. 4. Concursul literar: ,, La izvoarele înțelepciunii. 5. Ultimul sunet. Tema: „Anii de liceu- frumoşi mai sunt” 6. Ziua naţională a absolventului Diriginții de clasă Managerul instituţiei- Mihalachi Nina Malai Nadejda dir. adj. p/u educație. Darii Svetlana Macari Ala Neagu Galina 09-05.22 18.05.22 31.05.22 Mai-iunie Comunică la necesitate în mod curent cu membrii familiei/reprezenta nţii legali despre activitatea și progresul subiecților educaționali.
  • 20. Activitate Educativă Malai Nadejda 7. Activităţi consacrate Zilei Copilului. Conducătorii de cerc