prelevarea probelor in infectiile determinate de C difficile

1. Reguli de recoltare, stocare și transportare
a probelor de mase fecale pentru investigarea
la Clostridium difficile (ICD)
ANSP
Laboratorul Microbiologic
Olga Burduniuc

2. se manifestă de regulă printr-un
sindrom diareic, poate avea evoluție
severă, cu dilatarea colonului și
afectarea intregului organism de
către toxinele eliberate la acest
nivel (megacolon toxic), în aceste
cazuri rata de decese poate fi de 50-
60 % în absența instituirii unui
tratament adecvat și precoce.
Infecția detrminată de
Clostridium difficile (ICD)

3. Examenul bacteriologic
• urmăreşte prezenţa patogenilor enterali comunitari: Salmonella
spp, Shigella spp. E. coli enteroinvazivă, Campylobacter spp., E. coli
enterohemoragică. La copii sub un an se va urmări prezenţa E. coli
enteropatogenă, iar la copii sub 12 ani (in perioada iernii) –
Yersinia enterocolitica.
• La cerere (manifestare clinică sugestivă) se investighează la
prezenţa Yersinia enterocolitica, Vibrio cholerae, toxine de
Clostridium difficile, antigeni virali de rotavirus şi adenovirus. Orice
cerere în afară de cele menţionate mai sus, se notează în cerere!
• Consumul de antibiotice, în ultimele 8 sâptămâni, reprezintă
factorul de risc care conduce la ridicarea suspiciunii de infecție cu
Clostridium difficile la un pacient cu tablou clinic de enterocolită.
De asemenea, orice diaree apărută la un pacient spitalizat, la cel
puțin 48-72 de ore de la internare, respectiv în primele 4-8
săptămâni de la externarea acestuia, se consideră, a priori,
enterocolită cauzată de Clostridium difficile și se tratează ca atare,
până la infirmarea diagnosticului.

4. Indicații pentru testare
• toți pacienții la care diareea apare după 48 de ore de la
internare;
• diaree sau alte semne clinice sugestive la pacienți care au
avut spitalizări recente sau tratament la domiciliu cu
antibiotice, antisecretorii gastrice, imunosupresoare.
!!!Sugarii și copiii mici pot fi colonizați cu C. difficile toxigen fără a dezvolta
boala, de aceea testarea nu se recomandă testarea lor sub vârsta de 2 ani.

5. NU se recomandă...
• testarea de rutină a infecției cu Clostridium difficile la pacienții
spitalizați, în absența semnelor clinice de boală (ex: scaun
diareic);
• tratarea purtătorilor sănătoși de Clostridium difficile, având în
vedere riscul paradoxal de declanșare a bolii în rezultatul
tratamentului antibiotic;
• testarea la pacientul diagnosticat și tratat, pentru confirmarea
vindecării bolii.

6. Prelevarea probelor de mase fecale
• Se realizează cât mai aproape de
debutul bolii;
• Se efectuează înainte de administrarea
tratamentului medicamentos;
• Se vor respecta strict regulile de
asepsie pentru a evita contaminarea
probei;
• Se prelevează prin tehnici de recoltare
corecte prevăzute în documentele
normative, proceduri operaționale
standard, standarde;
• Tipul probei va fi ales în funcție de
manifestările clinice ale pacientului.

7. Pregătirea pacientului
• Pacientului i se explică pregătirea prealabilă recoltării
(efectuarea toaletei zonei genitale și perineale prin spalare
minuțioasă cu apă și săpun).
• De asemenea pacientul trebuie sa cunoască că materiile
fecale nu trebuie să fie contaminate cu urină în timpul
actului de defecare.
• Se informează pacientul
depre necesitatea
investigării bacteriologice a
maselor fecale și despre
modul colectării acestora.

8. Principiul metodei de prelevare
a maselor fecale
• Scaunul emis spontan se recoltează cât mai precoce după debutul
bolii (în primele 3 zile de boală germenii sunt prezenţi în număr
mare).
• Scaunul emis spontan se reţine într-un vas/bazinet curat şi uscat,
având grijă să nu se amestece cu urina, în cazul sugarilor se prelevă
porțiuni din scaunul de pe scutec.
• Imediat după defecare se colectează cu lingurița coprocultorului
până la 5 g de fragmente mucopurulente, flacoane riziforme de
mase fecale (cînd acestea există) sau porțiuni din diferite puncte ale
unui scaun omogen, ce nu au atins de vasul colector.
• În cazul în care nu se poate obţine scaun, se pot recolta materiile
fecale cu ajutorul unui tampon rectal, care se trece prin orificiul
anal la o distanță de 10 cm, ștergând cu grijă mucoasa rectală, se
retrage și imediat este imersat în mediul de transport Amies.

9. Prelevarea maselor fecale în infecția
determinată de Clostridium difficile (ICD)
Se va utiliza coprorecoltoare cu linguriță și se
va preleva proba din scaunul de dimineață.
Pentru diagnosticul microbiologic (detecția
toxinei și eventual cultivare) este suficientă o
cantitate mică, de 2-3 g (2-3 lingurițe) sau 1-2
ml de scaun diareic (coprorecolturul nu se
umple).
DOAR la pacienții cu Ileus se acceptă și probe recoltate pe tampon
rectal fără mediu de transport.
!!! Repetarea examenului în 2 zile consecutive creşte şansa
depistării patogenilor

10. • De regulă masele fecale se colectează de dimineață și se transportă
în laborator nu mai tîrziu de 2 ore de la colectare pentru că orice
intîrziere scade posibilitatea evidențierii microorganismelor inițial
prezente și permite înmulțirea celor contaminante;
• Dacă masele fecale nu pot fi transportate în laborator timp de 2 ore
de la colectare, acestea pot fi păstrate în frigider la temperatura de
4 - 8°C, pînă la 14 ore.
• Transportarea se realizează în containere, ce oferă protecția de
lumină, evitarea contaminării mediului înconjurător sau a persoanei
care transportă produsul;
• Trebuie respectate și condițiile de temperatura: în unele infecții este
indicată transportatea la temperatura corpului uman (meningococ,
gonococ), alteori la temperaturi scăzute (viruși), realizate cu ajutorul
termofoarelor sau apungii cu gheață. Pentru transportul la distanța
se utilizează medii lichide conservante sau medii speciale de
transport.
Transportarea probelor biologice

11. Transportarea probelor de mase fecale
pentru investigarea la prezența
Clostridium difficile (ICD)
• În cazul invetigării probelor la prezența Clostridium difficile pe
durata transportării se va asigura menținerea acestora la
temperatura camerei. Până la livrare masele fecale se vor păstra
la frigider, la o temperatura de 4-6°C.
• Recipientele se vor eticheta cu numele, prenumele pacientului,
dara, ora recoltării și persoana care a recoltat proba.
• Recipientele vor fi însoțite de fișa de trimitere, unde de
asemenea vor fi indicate: numele, prenumele și adresa
pacientului, data și ora recoltării, diagnosticul, tipul investigației
și medicul care a indicat investigația.

12. Criterii de respingere a probelor
aduse în laborator (1)
• Probe recoltate în recipiente improprii sau având conservanţi
neadecvaţi;
• Cantitate insuficientă a probei sau specimen neadecvat recoltat;
• Probele primite care nu sunt adecvate testării de rigoare (ex.:
urină pentru efectuarea coproculturii etc.);
• Specimen transportat/stocat inadecvat (durata transportului
probei la laborator a depăşit intervalul de timp admis pentru a
obţine rezultate valide; probele care necesită refrigerare şi au
fost transportate la temperatura camerei, precum şi probele care
trebuie congelate şi au ajuns la laborator decongelate);
• Lipsa indicării tipului investigației sau fișa de însoțire completată
parţial, folosirea altor trimiteri la investigație decât cele tipizate,
identificarea greșită a pacientului;

13. Criterii de respingere a probelor
aduse în laborator (2)
• Recipiente cu probe nemarcate, neidentificabile;
• Probe care se scurg din recipient, recipient murdar pe peretii
externi (nu se prelucrează - constituie pericol de infecţie,
proba poate fi contaminată din exterior, ceea ce reprezintă
sursă de eroare în diagnostic);
• Specimen contaminat cu urină.
În cazul respingerii probei se va solicita repetarea recoltării.
Secţia sau locul de unde a fost trimisă proba va fi anunţată cât
se poate de repede de către persoana responsabilă de
recepționarea probelor în laborator, la rindul său pacientul va fi
contactat şi chemat pentru o nouă recoltare a specimenului.