4. ADUNĂRI AD - HOC

5. JURĂMÂNTUL DE CREDINŢĂ AL DOMNITORULUI CUZA Î n urma votului, domnul Principatelor Unite a depus jur ă m â ntul de credin ţă : „ Jur s ă p ă zesc cu sfin ţ enie drepturile ş i interesele patriei, s ă fi u credincios Constitu ţ iei, î n textul ş i spiritul ei, s ă priveghez la respectarea legilor pentru to ţ i ş i î n toate, uit â nd toat ă prigonirea ş i ura, iubind deopotriv ă pe cel ce m-a iubit ş i pe cel ce m - a ur â t, neav â nd î naintea ochilor mei dec â t binele ş i fericirea na ţ iei rom â ne . "

6. Intrarea lui Cuza la Mitropolie pentru deschiderea Camerei, 1860 (litografie ) Deschiderea Camerei Cuza, 1860 (litografie) Palatul Domnesc (fosta cas ă Golescu), 1866 -litografie Cortegiul lui Cuza pe Calea Victoriei, 1862, gravur ă

7. UNIREA – CIRCUMSTANŢE EXTERNE Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Ţării Româneşti, după ce , cu aproximativ două săptămâni înainte, fusese ales şi domn al Moldovei. Problema Moldovei şi a Ţării Româneşti preocupase marile cancelarii ale vremii. Unirea principatelor româneşti nu fusese văzută cu ochi buni de către marile puteri vecine (Imperiul Habsburgic, Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman). Până şi Anglia se declara împotrivă, fiind îngrijorată de scăderea influenţei otomane în zonă şi creşterea puterii ruseşti. Singurul aliat al principatelor a fost Franţa. În 1 8 57, Franţa şi Anglia au ajuns la un compromis: unirea strict administrativă a Moldovei şi a Ţării Româneşti, fără un domnitor comun . Marile Puteri europene au stabilit, în cadrul Convenţiei de la Paris din 1858, că unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti se va face într-un stat cu denumirea de Principatele Unite, aflat sub suzeranitate otomană şi beneficiar al garanţiei colectiv e a Marilor Puteri. Alegerea unui domn comun în cele două principate a fost, probabil, prima dovadă a specificului naţional rom ânesc aparte . Practic, prin alegerea lui Cuza la Iaşi şi la Bucureşti, marile puteri europene au fost puse în faţa faptului împlinit. Au urmat câţiva ani de luptă pentru unificarea administrativă şi recunoaştere internaţională, dar fuseseră făcuţi deja primii paşi pe calea construirii statului român modern.

8. ADUNĂRILE AD - HOC Prin tratatul de pace de la Paris din 1856 (semnat la 30 martie), Poarta otomană şi Rusia acceptă formarea unor Adunări ad-hoc, care să consulte populaţia în legătură cu Unirea. Acestea s-au întrunit în 1857 şi au funcţionat cateva luni (septembrie-octombrie). Pentru prima oară, au fost admişi într-o instituţie oficială şi oameni care reprezentau interesele poporului român (ţărani, meşteşugari, comercianţi, intelectuali,reprezentanţi ai bisericii). Deşi au fost unele tentative de zădărnicire a acestei acţiuni consultative, n-au reuşit în scopul lor. Adunările ad-hoc au devenit celebre prin folosirea, cu eleganţă, a ceea ce nu fusese stipulat în condiţiile iniţiale ale Unirii principatelor, impuse de către Marile Puteri de atunci. Profitând ingenios de o greşeală generată de exprimarea juridică a timpului, Adunările ad-hoc au ales în loc de doi domni, pe acelaşi, Alexandru Ioan Cuza, dar de două ori, la 5 ianuarie, respectiv la 24 ianuarie. Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost similare: unirea celor două principate. În august 1858, reprezentanţii marilor puteri europene au căzut de acord în privinţa unirii Ţării Româneşti cu Moldova, sub conducerea unui domnitor ales de către români. Turcia a ridicat unele obiecţii şi a condiţionat unirea numai pe timpul vieţii domnitorului ales. La 24 ianuarie 1859 era ales, nu fără unele acţiuni subversive ale elementelor reacţionare, ostile Unirii, Alexandru Ioan Cuza.

9. HARTA PRINCIPATELOR UNITE

11. DOAMNA ELENA DOMNUL CUZA

12. Propunere din 1860 Propunere din 1863 Propunere din octombrie 1863 Stema României Mari STEME ROMÂNEŞTI

13. Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huşi în anul 1820, fiind unul dintre participanţii activi la mişcarea revoluţionară de la 1848, din Moldova. Ca prim domn al Principatelor Unite, a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru formarea statului unitar român. Apoi, împreună cu Mihail Kogălniceanu, a iniţiat un larg program de reforme care au dus la modernizarea statului român. Silit să renunţe la putere în 1866, a fost exilat si a trăit la Viena şi Florenţa. A murit in 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în ţară şi înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judeţul Iaşi), apoi reînhumat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. CASTELUL RUGINOASA BISERICA TREI IERARHI

14. Î n istoria noastr ă na ţ ional ă , Alexandru Ioan Cuza reprezint ă o personalitate incontestabil ă . In perioada c â t el s-a aflat la c â rma ţă rii , au avut loc transform ă ri structurale ce au deschis drumul spre dezvoltarea statului rom â n. Cuza a manifestat competen ţă ş i patriotism, a condus cu demnitate ş i dezinteres av â nd asigurat un loc statornic in memoria poporului nostru. S-a stins din via ţă departe de patrie, la Heidelberg, î n Germania, î n noaptea de 15 mai 1873 ş i a fost î nmorm â ntat la Ruginoasa. Î n fa ţ a morm â ntului, Mihail Kog ă lniceanu spunea: „ Ve ş nica lui amintire nu se va stinge din inimile noastre ş i ale fiilor no ş tri ş i c â t va avea ţ ara aceasta o istorie ... cea mai frumoas ă pagin ă va fi aceea a lui Alexandru Ioan I".

15. SALA UNIRII MUZEUL MILITAR CASA CUZA GALAŢI

16. ADUN Ă RILE AD-HOC

17. ALEXANDRU IOAN CUZA

23. AL.I. CUZA Ş I DOAMNA - ELENA CUZA pictur ă din Biserica domneasc ă de la Ruginoasa

24. STEMA PRINCIPATELOR UNITE

27. STATUIA LUI CUZA

28. HORA UNIRII Bibliotecar, Serban Ionelia