2.
Unirea a fost un obiectiv de veacuri al românilor.
Pentru realizarea ei “au trăit, au muncit, s-au jertfit şi
au murit generaţii de români.”
Prima unire politică a Ţărilor Române s-a realizat în
1600 sub sceptrul lui Mihai Viteazul. În primavara
anului 1600, marele voievod se intitula : “Domn al
Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Moldovei”.
Formulat minimal sau maximal, obiectivul unităţii
naţionale apare şi în programele revoluţiei de la
1848-1849, unirea fiind caracterizată într-un program
al revoluţiei moldovene drept “ cheia bolţii fără de
care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional”.
3. La sfârşitul războiului Crimeii - 1856 – problema
românească – dorinţa românilor de a se uni într-un
singur stat, devine o problemă internaţională,
discutată în cadrul Congresului de pace de la Paris
( martie 1856). Trecându-se peste interesele
contradictorii ale marilor puteri europene, s-a decis
ca românii să fie consultaţi în problema unirii prin
convocarea în cele două Principate a unor Adunări
ad-hoc.
4.
S-au desfăşurat în 1857 la Iaşi şi Bucureşti;
Alegerile pentru adunări au fost organizate de
caimacami (locţiitori ai domnului);
în Moldova alegerile au fost falsificate de Nicolae
Vogoride; unioniştii protestează, iar în urma întâlnirii
dintre conducătorii Angliei şi Franţei se decide
reorganizarea alegerilor;
Adunările ad-hoc au avut un rol consultativ şi
reprezentativ, pentru prima dată fiind admişi şi
reprezentanţi ai ţăranilor.
6.
Hotărârile Adunărilor ad-hoc au fost prezentate în
cadrul Conferinţei de la Paris – 1858;
Referitor la Principatele Române, Marile Puteri
semnează o Convenţie care prevedea următoarele:
Autonomia Principatelor sub suzeranitatea
Porţii şi garanţia colectivă a Marilor Puteri;
Numele statului era Principatele Unite ale
Moldovei şi Ţării Româneşti;
Erau aleşi doi domni, două Parlamente, erau
organizate două armate;
Comune erau Comisia Centrală de la
Focşanişi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
7.
În 1859 s-au organizat alegeri în cele două Principate:
în 5 ianuarie Cuza este ales domn al Moldovei;
în 24 ianuarie este ales şi domn al Ţării
Româneşti;
Prin dubla alegere a lui Cuza,
la Iaşi şi Bucureşti, românii au
pus Marile Puteri în faţa faptului
împlinit, şi au realizat o unire
deplină, şi nu una formală aşa
cum doreau acestea.
8.
Obiectivele lui Cuza după dubla alegere au fost:
Pe plan extern: recunoaşterea dublei alegeri
şi a unirii depline de către Marile puteri;
Pe plan intern: desăvârşirea unirii celor două
Principate pe plan administrativ, politic şi
economic
9. La 11 decembrie 1861, la Iaşi Cuza rosteşte o
proclamaţie prin care aducea la cunoştinţa naţiunii
recunoaşterea unirii de către Marile Puteri.
„Unirea este îndeplinită.
Naţionalitatea Română este întemeiată.
Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat
de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, sa recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi sa înscris în datinile Naţiunilor...”
Unirea Principatelor a fost recunoscută însă de Marile
Puteri doar pe timpul domniei lui Cuza.
10.
24 ianuarie 1862 – Adunarea legislativă proclamă
unirea definitivă, stabileşte capitala la Bucureşti, iar
Comisia Centrală de la Focşani a fost desfiinţată;
A unificat serviciul vamal şi de poştă;
A adoptat stema Principatelor unite;
24 ianuarie devine ziua naţională.
11.
1863 – Legea secularizării averilor mănăstireşti averile mănăstirilor pământene şi închinate au trecut
în proprietatea statului
1864 – Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la
Paris – noua Constituţie a ţării
1864 – Legea electorală – creşte numărul
alegătorilor
1864 – Legea rurală – împroprietărirea ţăranilor prin
despăgubire, în funcţie de numărul vitelor deţinute
12.
1864 – Legea instrucţiunii publice – învăţământul
primar devine obligatoriu şi gratuit
1864 – Legea organizării armatei – toţi românii
între 20 şi 50 de ani puteau fi mobilizaţi
1864 – Codul civil – modernizează sistemul juridic;
introduce căsătoria şi divorţul civil
Barbu Caragiu –
prim ministru
Mihail
Kogălniceanu–
prim ministru
13. Decembrie 1862 se formează o alianţă – Monstruoasa
coaliţie – care avea drept scop împiedicarea instaurării
unui regim autoritar;
În noaptea de 10/11 februarie 1866 Cuza a fost obligat
să abdice şi să părăsească ţara;
Înainte de a urca în trăsura cu care avea să părăsească
România a rostit următoarele cuvinte:
“Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine
decât cu mine... Să trăiască România!”
14.
După părăsirea ţării, Cuza împreună cu Doamna Elena şi cei doi
copii, Alexandru şi Dimitrie, se stabilesc mai întâi la Paris, apoi
la Viena, Florenţa şi în final la Heidelberg, acolo unde dorea săşi dea copii la studii;
Din cauza sănătăţii şubrede petrece mai mult timp în staţiunile
Liman, Ems si Hale (astm, probleme cardiace şi hepatice);
Moartea a fost pricinuită de un anevrism al aortei, care s-a rupt
şi a produs o puternică hemoragie internă care i-a fost fatală.
Alexandru Ioan Cuza a murit în ziua de 3 mai 1873 la ora unu şi
jumătate noaptea, la hotelul Europa din Heidelberg, la varsta de
53 de ani;
La 15 mai 1873 sicriul cu rămăşiţele pământeşti a sosit în ţară. A
fost înmormântat la Ruginoasa lângă biserică, la 17 mai 1873.
